• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

viața creștină

Să avem o singură inimă pentru a-L căuta și a-L iubi pe Dumnezeu și o singură cale pentru a fi într-un singur acord

11/12/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Le voi da o inimă și o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei. Ieremia 32:39

Pentru a fi într-un singur acord, trebuie să avem o singură inimă și o singură cale și ar trebui să avem o singură scală în viața de biserică, căci aceasta este calea de a păstra unitatea și singurul acord în biserică.

Amin, Doamne, câștigă un singur acord între noi! Pentru a avea un singur acord, trebuie să avem armonie în ființa noastră interioară și să fim acordați în aceeași minte și aceeași opinie.

În aspectul personal, trebuie să-I permitem Domnului să ne transforme prin înnoirea minții noastre. În aspectul corporativ, trebuie să fim într-un singur duh, cu un singur suflet, fiind acordați în aceeași minte și opinie.

Unul dintre principalele motive pentru care nu avem un singur acord este că nu avem aceeași gândire; eu gândesc într-un anumit fel, iar tu gândești diferit. Trebuie să gândim același lucru, chiar singurul lucru. De aceea, noi, cei care credem în Cristos, nu trebuie să ne concentrăm pe învățături, doctrine sau practici; ar trebui să ne concentrăm doar pe Cristos.

Cristos este sursa unității noastre. Putem fi una doar în Domnul și prin Domnul, așa că trebuie să-L luăm pe Cristos ca fiind totul și centrul nostru. Când Cristos este totul pentru noi, vom vorbi despre Cristos, căci cu toții ne vom concentra doar pe Cristosul interior pe care Îl savurăm și Îl experimentăm. Când suntem una în întreaga noastră ființă, vom fi una și în vorbirea noastră exterioară.

Nu știm ce este în ființa altor sfinți până când nu vorbim cu ei; atunci, ceea ce îi constituie iese la iveală. Dacă sfinții Îl savurează pe Cristos, Îl mănâncă pe Cristos, Îl urmăresc pe Cristos și se concentrează pe Cristos, ei vor vorbi și ei despre Cristos, căci Cristosul care îi constituie va ieși din ființa lor.

Fie ca mintea lui Cristos să devină mintea noastră; aceeași minte care era în Cristos trebuie să fie și în noi. El avea o anume minte, un anume fel de gândire, iar mintea Lui trebuie să devină mintea noastră.

Când gândim cu mintea lui Cristos, vom vorbi și cu gura lui Cristos. Dar dacă avem minți diferite, dacă nu permitem minții noastre să fie înnoită în cuvântul lui Dumnezeu și nu-I permitem Domnului să ne acordeze în aceeași minte și în aceeași opinie, va apărea dezbinare. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să aibă o cale în ființa noastră. Fie ca noi toți să ne concentrăm asupra unui singur lucru, care este savurarea și experimentarea Cristosului atotinclusiv. Pe măsură ce Îl savurăm și Îl experimentăm, Îl vom revărsa și în vorbirea noastră.

A fi într-un singur acord înseamnă a vorbi un singur lucru cu o singură gură; chiar dacă suntem mulți și toți vorbim, toți vorbim același lucru! Aleluia!

Să avem o singură inimă pentru a-L căuta și a-L iubi pe Dumnezeu și o singură cale, Dumnezeul Triunic, pentru a fi într-un singur acord

Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire. 1 Corinteni 1:10

Pentru a fi într-un singur acord, trebuie să avem o singură inimă și o singură cale (vezi Ieremia 32:39; Fapte 1:14; 2:46; 4:24). Dacă suntem cu adevărat serioși în legătură cu Domnul și cu recâștigarea Lui, ne vom ocupa mai întâi de un singur lucru – un singur acord. Dacă suntem serioși în legătură cu mișcarea actuală a Domnului, trebuie mai întâi să ne ocupăm de un singur acord.

Singurul acord este necesar pentru orice altceva trebuie să facem sau să fim în viața de biserică și în viața creștină.

Când Domnul Isus a fost pe pământ, El i-a învățat pe discipoli multe lucruri, dar de asemenea El nu i-a învățat multe alte lucruri, pentru că nu le puteau suporta. El a spus că avea multe lucruri de spus discipolilor pe care nu le puteau purta, dar că va veni la ei după moartea Sa și în învierea Sa ca Duh al realității pentru a le vorbi.

Apoi, El a trecut prin moarte și s-a întors în învierea Sa ca Duh dătător de viață. Acum El este cu noi, credincioșii în Cristos, ca fiind numeroșii Săi discipoli. Trebuie să facem ceea ce au făcut primii discipoli – să ne rugăm într-un singur acord până când Domnul va găsi o cale printre noi (Fapte 1:14).

Cum putem fi într-un singur acord? Pentru a fi într-un singur acord, așa cum vedem în Ieremia 32:39, trebuie să avem o inimă și o cale. Noi, cei care credem în Cristos, trebuie să avem o singură inimă pentru a-L iubi pe Dumnezeu, a-L căuta pe Dumnezeu, a-L trăi pe Dumnezeu și a fi împreună cu Dumnezeu, astfel încât să putem fi expresia Sa (Marcu 12:30; 2 Corinteni 13:14; Efeseni 3:16-17).

Unicul nostru țel astăzi ar trebui să fie să-L iubim pe Domnul și să-L căutăm. Ar trebui să-L trăim pe Dumnezeu și să fim constituiți cu Dumnezeu, astfel încât să putem deveni expresia Lui.

Pentru asta este inima noastră astăzi. Ar trebui să avem o inimă pentru asta – pentru a-L iubi pe Dumnezeu, a-L căuta pe Dumnezeu și a-L trăi pe Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să devină constituentul ființei noastre și să-L exprimăm.

De asemenea, trebuie să avem o singură cale, care este Dumnezeul Triunic Însuși ca lege interioară a vieții cu capacitatea Sa divină (Ieremia 31:33-34; Ioan 14:6).

Prin regenerare, Domnul ne-a dat o inimă nouă și un duh nou, iar acum El își scrie legile în inima noastră și le împarte în ființa noastră interioară. Avem legea interioară a vieții cu capacitatea ei divină; atunci când ne întoarcem către duhul nostru, putem savura lucrarea legii vieții în noi.

Trebuie să vedem că singurul acord este legat de inima noastră și de Cristos; pentru ca noi să fim într-un singur acord, Cristos trebuie să aibă acces la inima noastră. Altfel, nu vom avea un singur acord.

Trebuie să avem o singură inimă și o singură cale; trebuie să avem o inimă pentru a-L căuta pe Domnul și a-L iubi și să avem o cale care este Dumnezeul Triunic ca lege interioară a vieții.

Dacă nu avem o singură inimă și o singură cale, nu vom avea un singur acord; mai degrabă, apar dezbinări. Dezbinările rezultă din faptul că avem o inimă pentru altceva decât Cristos și alegem o altă cale decât Cristos (1 Corinteni 1:13a; 2:2; Coloseni 2:8; Fapte 15:35-40).

Cristos este calea noastră. El este calea. În ceea ce vorbim și în felul în care vorbim, trebuie să-L luăm pe Cristos ca și cale. De multe ori facem lucrurile în felul nostru, și apar probleme și dezbinări. Dar trebuie să luăm calea Domnului, care este legea interioară a vieții, Dumnezeul Triunic din noi, ca și cale a noastră.

La sfârșitul Epistolei către Romani, apostolul Pavel a vorbit despre nevoia credincioșilor de a fi într-un singur acord și cu o singură gură (Romani 15:6). Când suntem într-un singur acord, există impactul; când avem o inimă și o cale, Domnul are o cale de a face ceea ce intenționează să facă în noi și printre noi.

Pot exista multe probleme în viața de biserică, așa cum au fost multe probleme în biserica din Corint, dar trebuie să acordăm atenție unității. Unitatea noastră este foarte importantă. Unii spun că sunt a unei persoane sau a alteia, iar alții spun că le place această slujbă sau cealaltă. Tatăl, pe muntele schimbării la față, a spus: „Acesta este Fiul Meu cel Preaiubit; pe El să-L ascultați” (Marcu 9:7-8).

Ar trebui să-I acordăm atenție doar lui Cristos. Cristos nu este dezbinat. Cristos ar trebui să fie unicul nostru punct de interes. Fie ca noi să fim cei care gândesc același lucru (1 Corinteni 13:11) și vorbesc același lucru, care este Cristosul pe care îl iubim și îl căutăm cu inima noastră și care este, de asemenea, calea noastră în viața noastră de zi cu zi.

Doamne Isuse, Te iubim! Ne exersăm inima iubitoare doar pentru a Te iubi și a Te căuta. Tu ești Cel mai prețios. Lăsăm deoparte orice altceva și Te contactăm în toate lucrurile și cu privire la toate lucrurile. Amin, Doamne, vrem să avem o singură inimă și o singură cale. Fie ca noi să avem o inimă pentru a-L iubi pe Dumnezeu, a-L căuta pe Dumnezeu, a trăi pe Dumnezeu și a fi constituiți cu Dumnezeu! Amin, Doamne, Te căutăm și vrem să Te trăim, astfel încât Tu să poți fi exprimat prin noi! O, Doamne, Te luăm ca fiind calea noastră unică – Dumnezeul Triunic ca lege interioară a vieții cu capacitatea Sa divină. Tu ești calea. Tu ești calea noastră. Te luăm, dragă Doamne, ca fiind calea noastră astăzi. Renunțăm la căile și țelurile noastre și Te luăm ca fiind calea noastră. Fie ca noi să avem o singură inimă și o singură cale în viața noastră creștină și în viața de biserică, astfel încât să putem avea un singur acord! Amin, Doamne, mântuiește-ne de a avea o inimă pentru altceva decât Cristos! Mântuiește-ne de a lua orice altă cale decât Cristos! Tu ești calea noastră! Te iubim!

Dacă am avea un singur acord, ar trebui să existe o singură scală în viața de biserică

Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii. Efeseni 4:1-3

Un aspect practic al singurului acord este măsurarea noastră, scala cu care îi măsurăm pe ceilalți, adică ar trebui să avem o singură „scală” în viața de biserică (Deuteronom 25:13-16).

Am putea crede că acesta este un aspect minor, dar este de fapt foarte important, deoarece afectează modul în care ne vedem unii pe alții și ne considerăm unii pe alții. Dacă am avea un singur acord, ar trebui să existe o singură „scală” în viața de biserică. Acest lucru este foarte practic. Cum îi considerăm pe ceilalți și cum ne considerăm pe noi înșine? Cum ne evaluăm pe noi înșine și cum îi evaluăm pe ceilalți?

Este posibil să avem un mod diferit de a-i măsura pe ceilalți față de modul în care ne măsurăm pe noi înșine. Dacă condamnăm un anumit lucru la alții în timp ce justificăm același lucru la noi înșine, indică faptul că avem greutăți diferite și fel de măsurare diferit.

Asta înseamnă că avem scale diferite – o scală pentru a-i măsura pe ceilalți și o scală diferită pentru a ne măsura pe noi înșine. O, Doamne Isuse!

De exemplu, putem conduce și cineva ne taie în față, iar noi suntem acum în spatele lui. Dar atunci nu încetinim pentru a-i lăsa să meargă înainte, ci lăsăm foarte puțin spațiu între mașina lui și a noastră. Ne putem gândi: Merită asta, el a cerut-o, pentru că ne-a tăiat în față. O, Doamne!

Considerăm că alții fac ceva ilegal, așa că asta ne poate justifica să facem ceva care se apropie de ceea ce este ilegal, pur și simplu pentru că alții au făcut asta primii.

E adevărat că suntem credincioși în Cristos, dar cum ne măsurăm unii pe alții? Avem o scală cu care ne măsurăm pe noi înșine și apoi o scală diferită cu care îi măsurăm pe ceilalți? Când alți sfinți fac ceva ce pare a fi îndreptat către noi, fie pentru a ne trata, fie pentru a ne limita, ne răzbunăm în alt moment sau venim la Domnul legat de acest lucru? O, Doamne!

Există ceva în ființa noastră naturală care vrea să se răzbune și să-i măsoare pe ceilalți cu o scală diferită de cea cu care ne măsurăm pe noi înșine. Așa cum a spus Domnul în Matei 7, ne uităm la paiul din ochiul altcuiva și îl arătăm, dar nici măcar nu observăm bârna din propriul nostru ochi. O, Doamne!

Practica de a avea scale diferite este sursa discordiei. Totuși, dacă avem o singură scală, vom păstra unitatea și un singur acord în biserică (Efeseni 4:1-3; Matei 7:1-5).

Cum putem fi una dacă îi măsurăm pe ceilalți și îi criticăm sau îi judecăm în interior, în timp ce folosim un standard mai blând sau mai scăzut atunci când ne măsurăm pe noi înșine? Pentru a practica un singur acord în viața de biserică, trebuie să avem o singură scală.

Vrăjmașul nu vrea să practicăm un singur acord; mai degrabă, ne atacă și ne epuizează. Astăzi putem să-L iubim pe Domnul și putem fi una cu El în ceea ce facem și putem să-L slujim în multe lucruri cu zel și dragoste față de El. Dar, puțin câte puțin, an de an și zi de zi, dușmanul ne epuizează, atacându-ne încet și făcând ca dragostea noastră pentru Domnul să se epuizeze.

Întrucât vedem că inamicul ne atacă în atâtea feluri, trebuie să venim la Domnul din nou și din nou și să nu-i măsurăm niciodată pe alții, să nu-i judecăm sau să-i criticăm, căci noi nu suntem nimic, doar Domnul este totul și face totul.

Unde suntem și ceea ce suntem este prin îndurarea Domnului. Nu suntem aici pentru a ne da judecata sau opinia asupra altora și nici nu suntem aici pentru a-i măsura; suntem aici înaintea Domnului, cerându-I să ne protejeze și să ne acopere.

În loc să-i măsurăm pe alții, trebuie să ne rugăm pentru ei și să le transmitem ceea ce Domnul ne-a învățat, astfel încât împreună să împlinim scopul lui Dumnezeu.

Pe măsură ce învățăm să fim într-un singur acord și să practicăm unitatea, fie ca să ne deschidem către perfecționarea și lucrarea interioară a Domnului, astfel încât să nu-i măsurăm pe alții, ci mai degrabă să avem grijă de ei în dragoste și să le împărțim pe Cristos.

Doamne Isuse, vrem să avem singurul acord între noi în viața de biserică de astăzi. Fie ca să avem o singură „scală” în viața de biserică și să nu-i măsurăm niciodată pe alții și să nu-i criticăm. O, Doamne, îți mulțumim că nu ne măsori după scala Ta, ci ne păstorești și ne dai har. Salvează-ne de la a condamna un anumit lucru la alții, în timp ce justificăm același lucru în noi înșine. O, Doamne, salvează-ne de la a folosi un scală pentru a-i măsura pe alții și o scală diferită pentru a ne măsura pe noi înșine. Te iubim, Doamne, și Îți mulțumim că ne ții aici, în viața de biserică împreună cu toți sfinții. Vrem să mergem înainte cu Tine și să avem grijă unii de alții, chiar să avem o singură inimă și o singură cale, ca să ne putem păstori unii pe alții în Domnul. O, Doamne Isuse, ne dăm Ție! Câștigă un singur acord între noi. Te luăm ca viața noastră, persoana noastră și totul pentru noi. Vrem să învățăm de la Tine să nu-i măsurăm pe ceilalți, ci să avem grijă de ei în dragoste, ca împreună să fim într-un singur acord pentru ceea ce faci Tu astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Have one Heart to Seek & Love God and one Way, the Triune God, to be in One Accord, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 2 cu tema: Singurul acord (ziua 5), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w2d5, avem singurul acord, Cristos este calea, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl iubim pe Dumnezeu, luăm calea Domnului, o singură cale, o singură inimă, să avem o singură scală, să fim într-un singur acord, singurul acord, Witness Lee

Practicăm singurul acord în biserică pentru a aplica unitatea Trupului lui Cristos

07/12/2025 by Credincios in Cristos 6 Comments

Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. Fapte 1:14

Singurul acord autentic în biserică este practicarea unității Trupului, care este unitatea Duhului; dacă practicăm principiul Trupului, lăsând la o parte diferențele noastre și fiind serioși cu Domnul, vom avea singurul acord în rugăciune, căci singurul acord este Trupul. Amin!

În această săptămână, în înviorarea noastră de dimineață, venim la subiectul, Singurul Acord. Cu toții trebuie să avem o înțelegere foarte clară și precisă a modului în care aceste două cuvinte simple, singurul acord, sunt folosite în special în Fapte, deoarece totul în îndeplinirea scopului etern al lui Dumnezeu este cu o conștiență a Trupului.

Totul depinde de singurul acord. Îndeplinirea scopului lui Dumnezeu, împlinirea călăuzirii prezente a lui Dumnezeu, zidirea bisericii și o viață creștină biruitoare, totul depinde de singurul acord autentic.

În Fapte 6:4 ni se spune că apostolii vor persevera cu sărguință în rugăciune și în slujba Cuvântului și au perseverat cu un singur acord în rugăciune. În mod similar, în Fapte 1:14, frații și surorile erau absolut într-un singur acord, rugându-se cu stăruință și perseverând într-un singur acord. În 4:24, când sfinții au auzit vestea, și-au ridicat glasul într-un singur acord către Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce Domnul vrea să câștige astăzi; El vrea să câștige un singur acord în practică printre noi. Singurul acord autentic s-a pierdut și trebuie recâștigat.

În Fapte 7:57 îi vedem pe oamenii religioși atacându-l pe Ștefan; ei voiau să-l ucidă cu pietre, așa au strigat cu glas tare, și-au acoperit ochii și s-au năpustit asupra lui într-un singur acord. Există un singur acord satanic.

Dar ceea ce Domnul vrea să câștige este un singur acord autentic. În Fapte 15:25 vedem că sfinții au devenit într-un singur acord. A existat un proces prin care au devenit într-un singur acord. Unii au spus că credincioșii dintre neamuri trebuiau să respecte legea, în timp ce alții au spus că nu ar trebui; a existat părtășie, iar sfinții au devenit într-un singur acord.

În viața de biserică, în slujirea noastră împreună, există un proces prin care devenim într-un singur acord. Totul din viața noastră creștină și în special în lucrarea noastră creștină depinde de singurul acord autentic, care este practicarea unității Trupului.

Fie ca Domnul să ne lumineze și fie ca noi să fim dispuși să fim luminați de El, astfel încât să putem învăța să fim într-un singur acord în viața de biserică, chiar să avem singurul acord autentic între noi, pentru ca Domnul să facă ceea ce vrea El să facă în noi și cu noi.

Unitatea autentică în biserică este practicarea unității Trupului

Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți. Efeseni 4:4-6

Slavă Domnului că ne-a făcut pe toți una în Trupul Său! Unitatea autentică este a Trupului lui Cristos, nu a bisericii; biserica este una, dar este multe în multele localități de pe pământ, însă Trupul este unul, iar unitatea este a Trupului!

Efeseni 4:3-6 ne arată că singurul acord autentic în biserică este practicarea unității Trupului, care este unitatea Duhului. Pavel nu spune că există o singură biserică și un singur Duh; mai degrabă, el spune, Un singur Trup și un singur Duh.

Biserica poate fi plurală, căci există biserici în diferite localități, o singură biserică într-o singură localitate, dar Trupul nu poate fi niciodată plural. Prin urmare, unitatea este a Trupului și în Trup.

Avem singurul acord autentic în biserică, în Trup și în Duh. Practicarea singurului acord autentic în biserică este aplicarea unității; atunci când unitatea este practicată, ea devine singurul acord (Fapte 1:14; 2:46).

Aceasta nu este o teorie sau o doctrină; nu este doar ceva obiectiv. Aceasta este însăși esența vieții de biserică autentice; singurul acord este esența.

Biserica este una universal și numeroase în toate localitățile de pe pământ, dar Trupul este unul. În Trupul lui Cristos, avem nevoie de unitate, iar în biserici și printre biserici, avem nevoie de singurul acord.

Pentru practicarea vieții de biserică, trebuie să avem singurul acord autentic. Practicăm singurul acord autentic bazat pe faptul că avem unitatea Trupului lui Cristos.

În Ioan 17:11, Domnul Isus S-a rugat ca toți să fim una, așa cum Tatăl, Fiul și Duhul sunt una. Aceasta este unitatea în fapt. Apoi, în ziua Cincizecimii, revărsându-Se ca Duh finalizat, El Și-a împlinit rugăciunea. El a obținut unitatea! Singurul acord este practicarea unității.

Punctul de reper care desparte Evangheliile de Fapte este singurul acord dintre cei o sută douăzeci (Fapte 1:14). Au fost unsprezece ucenici plus încă unul care a fost adăugat pentru a-l înlocui pe Iuda și erau într-un singur acord în rugăciune cu sfinții care erau adunați laolaltă, toți o sută douăzeci.

Toți au trecut prin cruce și au avut un nou început în puterea învierii Domnului. Toți au fost zdrobiți, supuși și au fost cu adevărat în unitate autentică în rugăciune nu doar timp de o oră – ci zi după zi!

L-au văzut pe Domnul înviind, au primit instrucțiunile Sale de a rămâne în rugăciune până când El va trimite Duhul promis și au fost într-un singur acord în rugăciune.

Această primă mențiune a singurului acord, a singurului acord autentic, este punctul de reper dintre Evanghelii și Fapte, căci Domnul a avut o cale clar de a avea o nouă mișcare cu grupul de sfinți într-un singur acord. Ei deveniseră una în Trup și, în acea unitate, au continuat cu sârguință într-un singur acord în rugăciune.

Putem spune că cunoaștem Trupul și ne pasă de Trup, dar, de fapt, trebuie să avem singurul acord autentic pentru a fi în realitatea Trupului lui Cristos.

Slavă Domnului că El a realizat unitatea pe cruce și apoi a revărsat Duhul, care este realitatea unității noastre. Noi astăzi păstrăm unitatea Trupului păstrând unitatea Duhului; practicăm unitatea Trupului lui Cristos având singurul acord autentic.

Fie ca toți să avansăm în experimentarea vieții divine de către noi, pas după pas, până când devenim conștienți de Trup. Fie ca noi să fim cei care cunosc Trupul lui Cristos în experiența noastră și trăiesc în Trup, zidim Trupul și păstrăm principiul Trupului!

Numai atunci când suntem conștienți de Trup și trăim în realitatea Trupului putem noi să ne angajăm împreună în războiul spiritual. Când apostolii și credincioșii din cartea Fapte au practicat viața de biserică, au practicat-o într-un singur acord (vezi Fapte 2:46; 4:24, 32; 5:12; 15:25).

Singurul acord este practicarea unității; avem unitatea, dar trebuie să o practicăm în viața noastră și în viața de biserică având singurul acord autentic.

Doamne Isuse, fă-ne să înțelegem că singurul acord autentic în biserică este practicarea unității Trupului! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, avem unitatea Duhului, care este unitatea Trupului lui Cristos! Amin, Doamne, vrem să păstrăm unitatea. Vrem să practicăm unitatea. Vrem să aplicăm unitatea. Fie ca să avem practica singurului acord autentic în biserică, astfel încât să putem aplica unitatea! Amin, atunci când unitatea este practicată, ea devine singurul acord. O, Doamne, mântuiește-ne de a avea doar unitate în duh – fie ca să avem singurul acord autentic în practică. Ne dăm Ție pentru a crește în viață, a fi maturi în viața Ta și a cunoaște Trupul și a trăi în realitatea Trupului lui Cristos. Câștigă singurul acord printre noi astăzi. Fie ca să trăim și să practicăm viața de biserică în singurul acord autentic, astfel încât Tu să putem câștiga mărturia și exprimarea Ta corporativă printre noi! Amin, Doamne, ne dăruim Ție pentru ca Tu să câștigi ceea ce cauți printre noi și în noi!

Practicăm singurul acord în biserică pentru a aplica unitatea: singurul acord este Trupul!

Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Matei 18:19

În Ioan 17, Domnul Isus s-a rugat pentru unitate, care este unitatea Trupului lui Cristos, unitatea Duhului. Avem unitatea; ori de câte ori suntem în duhul nostru, avem unitatea. Cu toate acestea, trebuie să fim călăuziți de Domnul să practicăm singurul acord, adică să aplicăm unitatea.

În Matei 18, Domnul Isus ne-a călăuzit să practicăm singurul acord. Matei 18:19, Domnul Isus a vorbit despre doi care se roagă împreună pe pământ în armonie, într-un singur acord. Fie ca Domnul să ne descopere pentru a vedea că nu doar avem unitate în duh, ci, mai mult, trebuie să practicăm singurul acord.

Avem nevoie de călăuzirea, instruirea și îndrumarea Domnului pentru a ne ruga într-un singur acord.

De exemplu, când suntem în adunarea de rugăciune, suntem noi într-un singur acord? Când cineva se roagă, spunem oare noi, Amin, și suntem una cu el sau dăm din cap ca o indicație a nemulțumirii noastre? O, Doamne! Când dăm din cap în semn de aprobare sau nemulțumire în timp ce alții se roagă, ne exprimăm fie nemulțumirea, fie acordul. Aceasta arată că nu practicăm unitatea, pentru că nu avem singurul acord.

Domnul Isus a spus că, dacă doi dintre noi pe pământ se roagă într-un singur acord, rugăciunea noastră va fi ascultată. El vrea să facă multe lucruri, vrea să reverse răspunsul la rugăciunea noastră, dar are nevoie de rugăciunea noastră într-un singur acord. Trebuie să practicăm singurul acord în rugăciunea noastră.

Cum putem fi într-un singur acord? Cum putem practica singurul acord dacă suntem atât de diferiți în educație, experiență, rasă și opinii? Putem practica singurul acord bazându-ne pe faptul că toți avem o viață comună.

Putem fi diferiți în rasă, în culoarea pielii și chiar în trecutul și educația noastră, dar când ne adunăm să ne rugăm, trebuie să uităm orice diferență. Trebuie să uităm de diferitele rase și culori. Trebuie să uităm chiar și de opiniile și sentimentele noastre și pur și simplu să fim serioși cu Domnul pentru înaintarea mișcării Sale pe pământ.

Dacă nu avem aceeași înțelegere, aceeași intenție, același scop și același țel, ne va fi imposibil să ne rugăm împreună într-un singur acord. O, Doamne Isuse! Cât de mult trebuie să fim acordați în aceeași minte și înțelegere, chiar în același scop și țel, pentru a putea fi într-un singur acord!

Dacă noi, credincioșii în Cristos, ne adunăm și fiecare dintre noi are propriul scop, intenție și opinie, cum ne putem ruga într-un singur acord? Nu va exista nicio bază pentru rugăciunea într-un singur acord.

Dar dacă Îl iubim pe Domnul și suntem serioși pentru scopul Domnului, și apoi ne adunăm să ne rugăm, cu siguranță vom avea baza pentru a ne ruga într-un singur acord. Slavă Domnului, putem fi într-un singur acord pentru că avem o viață comună!

Putem practica un singur acord bazat pe faptul că avem aceeași viață, viața divină a lui Dumnezeu, care ne face una! Dacă practicăm principiul Trupului, vom avea singurul acord, căci singurul acord este Trupul (Romani 12:4-5; 15:5-6; 1 Corinteni 12:12-13, 20, 27; 1:10). Ce minunat!

Singurul acord este Trupul lui Cristos. Cum pot alții să-L vadă pe Isus viu din nou, Isus fiind exprimat în umanitate? Nu este vorba de mai mulți credincioși individuali care fac o lucrare pentru Dumnezeu, ci de practicarea principiului Trupului, astfel încât să putem fi într-un singur acord.

De aceea, în cartea Fapte vedem că Dumnezeu a avut un impact prin ucenicii lui Cristos; aceasta s-a întâmplat pentru că ei au aplicat singurul acord, au făcut totul într-un singur acord și s-au exersat să facă totul într-un singur acord.

În predicarea Evangheliei, în învățătura și în rugăciunea lor, în toate lucrurile, ei au practicat singurul acord.

Fie ca noi să fim astăzi cei care tratează cu seriozitate cu Domnul și care Îl iubesc până la măsura în care lăsăm deoparte orice diferență și ne rugăm într-un singur acord pentru a practica singurul acord și a-I permite Domnului să facă ceea ce dorește El să facă astăzi.

Doamne Isuse, vrem să practicăm singurul acord potrivit în biserică, astfel încât să putem aplica unitatea Duhului! Aleluia, avem unitatea Trupului și o putem practica în viața de biserică. Doamne, ai Tu o cale în ființa noastră și acordează-ne cu sfinții pentru a fi în aceeași minte, emoție și voință. Condu-ne, instruiește-ne și îndrumă-ne să ne rugăm într-un singur acord. O, Doamne, fie ca Tu să câștigi rugăciunea într-un singur acord în viața de biserică de astăzi! Fie ca noi să fim cei care practică unitatea și au singurul acord autentic astăzi. Aleluia, suntem una în Domnul și, pe baza acestei unități, putem practica singurul acord! Slavă Domnului, avem aceeași viață, viața divină a lui Dumnezeu în duhul nostru și putem fi una! O, Doamne, vrem să uităm de opinii, intenții și scopuri și să ne rugăm într-un singur acord! Amin, Doamne, suntem serioși pentru scopul Tău, pe măsură ce ne adunăm și ne exersăm duhul pentru a ne ruga într-un singur acord!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Practice the One Accord in the Church to Apply the Oneness of the Body of Christ, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 2 cu tema: Singurul acord (ziua 1), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, Recâștigarea Domnului, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w2d1, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, practicăm singurul acord, practicarea unității Trupului, singurul acord, singurul acord autentic, singurul acord este Trupul, trăim în realitatea Trupului, unitatea Trupului lui Cristos, Witness Lee

Isus trăind din nou în noi este continuarea lui Cristos pentru expresia Sa corporativă

05/12/2025 by Credincios in Cristos 7 Comments

Pot totul în Hristos, care mă întărește. Filipeni 4:13

Fapte capitolele 27-28 ne arată viața lui Pavel trăindu-L pe Cristos, mărindu-L pe Cristos, făcând toate lucrurile în Cristos și fiind găsit în Cristos, căci aici îl vedem pe Isus trăind din nou într-un membru al Trupului Său; astăzi suntem continuarea Domnului, căci Isus trăiește în noi ca multele membre până când va obține Noul Ierusalim, expresia Sa corporativă! Amin!

Când privim cartea Fapte, suntem uimiți să vedem că nu are un sfârșit; ultimul verset al acestei cărți este deschis, căci Domnul continuă să trăiască în noi, multele membre ale Trupului lui Cristos. Continuarea cărții Fapte este de fapt continuarea lui Cristos, care suntem noi, credincioșii în Cristos.

În special, continuarea lui Cristos este trăirea corporativă a oamenilor-Dumnezeu perfecționați ca realitate a Trupului lui Cristos. Deși Cristos nu este aici cu noi și printre noi fizic, El este în noi și trăiește în noi, mulții credincioși în Cristos.

Tatăl a lucrat, Fiul lucrează și Duhul Sfânt lucrează; lucrarea Dumnezeului Triunic este de a-L propaga pe Cristosul înviat prin credincioșii Săi, astfel încât El să poată câștiga împărăția lui Dumnezeu.

Această continuare a lui Cristos a fost profețită de Isaia și Mica, iar Domnul Isus a profețit și el despre ea când a spus: „Eu voi zidi biserica Mea”. Isaia a profețit că Domnul va vedea o sămânță și Își va prelungi zilele; noi suntem sămânța pe care a obținut-o prin moarte și înviere și noi suntem prelungirea zilelor Sale.

Isaia a mai spus că Cristos va vedea rodul ostenelii sufletului Său și va fi satisfăcut; Domnul a obținut rodul ostenelii sufletului Său și este satisfăcut. Mica a profețit și el despre continuarea lui Cristos când a spus că ieșirile lui Cristos sunt din vremurile străvechi, din zilele veșniciei.

Aceste ieșiri au loc și astăzi, căci astăzi Cristos înaintează în noi, credincioșii în Cristos. Slavă Domnului! Domnul Isus a profețit și el despre continuarea Sa atunci când a spus că Își va zidi biserica; biserica în calitate de Trup al Său, este continuarea Sa astăzi.

Un model foarte bun trăire a lui Cristos, o persoană care L-a exprimat pe Cristos este apostolul Pavel; el nu doar a completat cuvântul lui Dumnezeu prin scrierile sale, ci, mai mult decât atât, a chemat numele Domnului, a trăit prin Duhul atotinclusiv, a trăit în duhul contopit cu El și s-a bucurat în Domnul.

El a fost aliat cu Dumnezeu și Dumnezeu l-a ajutat în timp ce vorbea Evanghelia cu îndrăzneală în numele lui Isus pentru a răspândi mărturia Domnului pe pământ!

Pavel L-a trăit pe Cristos, L-a mărit pe Cristos și a făcut toate lucrurile în Cristos – el era Isus trăind din nou

Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci, pentru mine, a trăi este Hristos și a muri este un câștig. Filipeni 1:19-21

În Fapte 27-28 vedem a patra călătorie de slujire a lui Pavel; aceasta a fost aducerea sa la Roma ca întemnițat, și el a avut o călătorie neplăcută. Totuși, în toate lucrurile care i s-au întâmplat, vedem viața, comportamentul și caracterul lui Pavel.

El nu a fost stresat sau deprimat pentru că corabia era în furtună pentru o lungă perioadă de timp și nici nu a fost îngrijorat de ceea ce s-ar întâmpla dacă corabia ar naufragia. Mai degrabă, el a trăit în înălțare, una cu Domnul, iar viața lui a fost o viață de trăire a lui Cristos și de mărire a Sa.

În aceste capitole, vedem în special trăirea lui Pavel de a-L trăi pe Cristos, de a-L mări pe Cristos, de a face toate lucrurile în Cristos și de a-L urmări pe Cristos pentru a fi găsit în Cristos (Filipeni 1:19-21a; 3:8-9, 14; 4:13).

Pavel nu a vorbit doar despre acestea și nu doar a scris aceste lucruri în epistolele sale; el le-a și trăit. Pavel a trăit chiar viața pe care aspira să o trăiască în Filipeni 3; L-a urmărit pe Cristos pentru a fi găsit în Cristos (vv. 9, 12).

Deși a avut o călătorie grea și dificilă, Pavel a trăit o viață de înălțare și demnitate și a fost plin de înțelepciune. Da, el a fost întemnițatul în această situație, însă s-a comportat ca un împărat. Mai mult, a avut previziunea și înțelepciunea de a gestiona lucrurile, iar Domnul a fost cu el.

El a fost unul dintre cei două sute șaptezeci și șase de pasageri, însă el a fost centrul, focalizarea situației, fie că se aflau pe corabie, fie pe insula unde iernau după ce corabia a fost distrusă. În toate circumstanțele, fie pe corabie, fie pe țărm, Pavel L-a trăit pe Cristos, L-a mărit pe Cristos și a făcut toate lucrurile în Cristos, căci el era Isus care trăia din nou.

Pavel a fost continuarea lui Isus pe pământ, Isus care trăia din nou într-unul dintre numeroasele Sale membre. El a scris în epistolele sale că trebuie să umblăm conform Duhului; acum, pe tot parcursul călătoriei sale și pe insula Malta, Pavel a fost o persoană care a umblat conform Duhului. Trăirea sa a fost expresia Duhului dătător de viață.

El L-a predicat pe Cristosul încarnat, crucificat, înviat și înălțat la cer ca Duh dătător de viață; acum, când se afla printre cei care naufragiau pe Malta, el L-a trăit pe un astfel de Cristos ca Duh atotinclusiv.

El a scris mai târziu că toate lucrurile se vor întoarce spre mântuirea sa prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos și prin cererile sfinților; acum trăia aceasta, își experimenta mântuirea și toate lucrurile se întorceau spre mântuirea lui.

Când se afla pe mare în furtună, Domnul l-a făcut pe apostolul Pavel nu doar proprietarul tovarășilor săi de călătorie, ci și garantul și mângâietorul lor (Fapte 27:22-25). Domnul l-a ținut în înălțarea Sa și l-a făcut în stare să trăiască o viață mai presus de domeniul îngrijorării.

Dacă privim la felul în care a trăit și la cum s-a comportat, vom observa că trăirea sa a fost pe deplin demnă, având cel mai înalt standard de virtuți umane, exprimând cele mai excelente atribute divine.

Îl vedem cu adevărat pe Isus trăind din nou în el același fel de viață pe care o trăise pe pământ cu ani înainte. Domnul Isus era în ceruri, dar El era încă aici pe pământ, trăind din nou în umanitatea Sa îmbogățită în mod divin în apostolul Pavel!

Aceeași persoană care a trăit în Evanghelii viața unui om-Dumnezeu, a continuat acum să trăiască în Fapte prin unul dintre numeroșii Săi membri! Pavel a fost continuarea lui Isus, căci L-a trăit pe Cristos. L-a mărturisit pe Cristos în trăirea sa și a fost un martor viu al Cristosului încarnat, crucificat, înviat și înălțat de Dumnezeu!

El nu a încercat să scape sau să fie eliberat cumva, nici nu a încercat să aibă o situație mai bună și să-și îmbunătățească statutul. Dimpotrivă, L-a trăit pe Cristos, L-a mărit pe Cristos, a făcut toate lucrurile în Cristos și a fost găsit în Cristos. Cât de minunat!

Mai mult, când au ajuns la Roma (Fapte 28:14-16), frații au venit să-l întâmpine, căci auziseră de călătoria sa nefericită și l-au încurajat mult. Pe de o parte, el a savurat rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos. Pe de altă parte, a apreciat și a fost încurajat de celelalte membre ale Trupului, având cererea sfinților și încurajarea lor.

Primirea călduroasă a fraților din Roma și grija iubitoare a celor din Puteoli (vv. 13-14) ne arată frumoasa viață a Trupului care exista în primele zile printre biserici. Ce dulce era atmosfera și ce minunată era grija reciprocă dintre sfinți!

În istoria umană exterioară, apostolul a intrat ca întemnițat în lanțuri în regiunea capitalei întunecate a imperiului uzurpat de Satan. De fapt, în domeniul divin și mistic, în istoria divină din istoria umană, Pavel a fost un ambasador al lui Cristos cu autoritatea Sa (Efeseni 6:20; Matei 28:18-19).

Ca atare, el intrase într-o altă parte a participării la viața Trupului a bisericii lui Cristos în împărăția lui Dumnezeu pe pământ! Slavă Domnului!

Când Pavel i-a văzut pe frați, I-a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj (Fapte 28:15). El era destul de uman, căci, deși a fost încurajat direct de Domnul (23:11) și a fost foarte curajos pe tot parcursul călătoriei sale, însă a prins curaj la primirea călduroasă a fraților.

Ce model a fost apostolul Pavel pentru noi, fiind o continuare a lui Cristos, Isus trăind din nou într-unul dintre membrele Sale pe pământ!

Doamne Isuse, vrem să-L trăim pe Cristos, să-L mărim pe Cristos și să facem toate lucrurile în Cristos. Îți mulțumim că ne-ai arătat modelul lui Pavel, care L-a exprimat pe Cristos chiar și în lunga și nefericita sa călătorie la Roma din Fapte 27-28. O, Doamne, fie ca noi să fim cei care Îl mărim pe Cristos astăzi! Păstrează-ne în duhul nostru pe tot parcursul zilei. Fie ca viața noastră, prin trăirea noastră de zi cu zi, să fie o expresie a lui Cristos. Ne exersăm duhul pentru a savura și a ne împărtăși din rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos și ne bazăm pe cererile sfinților, rezerva din Trup! Trăiește în noi astăzi, Doamne Isuse! Fie ca toate lucrurile din jurul nostru și toate lucrurile legate de noi să se îndrepte spre mântuire astăzi. Ne îngrijim doar ca Cristos să aibă o continuare astăzi. Amin, Doamne, fie ca viața noastră să fie o mărturie a lui Cristos, Isus care trăiește din nou! Trăiește din nou în noi astăzi. Ține-ne în Trup, depinzând de Trup și fiind una cu Trupul! O, Doamne, câștigă ceea ce cauți în noi, ca să poți obține expresia Ta corporativă pe pământ, continuarea lui Cristos!

Continuarea lui Cristos este Isus care trăiește din nou în membrele Sale pentru expresia Sa corporativă

Propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos. Fapte 28:31

Cartea Fapte este o carte minunată care ne arată atât continuarea lui Cristos în și prin mulții discipoli ai lui Cristos, cât și continuarea Sa într-o persoană anume, apostolul Pavel, care era Isus care trăia din nou în ultimele două capitole ale acestei cărți.

Ceea ce Dumnezeu caută astăzi este continuarea lui Cristos, trăirea corporativă a oamenilor-Dumnezeu perfecționați care trăiesc o viață de om-Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl este pe deplin mulțumit de Cristos, Fiul Său Preaiubit; El dorește ca Cristos să fie reprodus și trăit în mulții Săi fii, mulții credincioși în Cristos.

Astăzi, noi, credincioșii în Cristos, suntem continuarea lui Cristos; îl continuăm pe Cristos trăindu-L pe Cristos, mărindu-L pe Cristos și fiind găsiți în Cristos.

Divinitatea Sa este în noi, iar umanitatea Sa îmbogățită în mod divin este în duhul nostru. Minunatul, excelentul și misteriosul om-Dumnezeu Isus Cristos, care a trăit în Evanghelii, continuă acum să trăiască în noi, continuarea lui Cristos, ca multele membre ale Sale!

Continuarea lui Cristos nu este altceva decât Isus care trăiește din nou în noi, membrele Trupului lui Cristos, pentru ca Dumnezeu să câștige o expresie corporativă.

Suntem cu toții martori ai lui Cristos; Îl savurăm, Îl iubim, Îl mâncăm în Cuvânt (Ieremia 15:16; Ioan 6:63; 6:57) și trăim datorită Lui. Viața noastră de zi cu zi de astăzi trebuie să fie în duh, prin Duh și conform Duhului.

Poate că nu suntem întemnițați pentru Domnul așa cum a fost Pavel, dar în situația noastră, oriunde ne-am afla, Domnul Isus vrea să-Și continue viața în noi. Fie ca noi să fim Isus care trăiește din nou astăzi pentru expresia Sa corporativă.

Pe partea corporativă, Domnul ne-a așezat în Trup și, ca membre ale Trupului, trebuie să fim zidiți împreună și să ne bazăm pe rezerva Trupului în toate lucrurile. Trebuie să trăim viața Trupului, viața Trupului lui Cristos și să ne iubim unii pe alții, să avem grijă unii de alții și să depindem de porția altora în dragoste.

Mai ales când auzim că unii trec prin suferințe și încercări, trebuie să învățăm să ne mângâiem unii pe alții cu mângâierea cu care Dumnezeul mângâierii ne-a mângâiat și pe noi. Nu ar trebui să credem că sfinții mai spirituali sau mai maturi nu au nevoie de mângâiere sau încurajare; cu toții avem nevoie de păstorire reciprocă și trebuie să învățăm să ne păstorim unii pe alții vizitându-ne unii pe alții pentru a ne îngriji cu drag și a ne hrăni unii pe alții în Domnul.

Așa cum Pavel avea nevoie de încurajarea fraților care veneau să-l viziteze, tot așa și noi, ca multele membre ale Trupului lui Cristos, avem nevoie nu doar de rezerva din belșug al Duhului lui Isus Cristos, ci și de rugăciunea și grija membrelor Trupului lui Cristos.

Aceasta este viața de biserică de astăzi pentru ca Dumnezeu să aibă o expresie corporativă pe pământ. Fie ca noi să fim Isus care trăiește din nou, atât personal, cât și corporativ.

Țelul final al bisericii va fi Noul Ierusalim în eternitatea viitoare, ca expresie deplină și eternă a lui Dumnezeu (Apocalipsa 21-22). Aleluia, Noul Ierusalim va fi expresia corporativă finalizată a lui Dumnezeu în umanitate, pentru ca toți să o vadă!

Aceasta ar trebui să fie realitatea și țelul întregii noastre predicări a Evangheliei, pe măsură ce urmăm modelul apostolului Pavel: „propovăduind Împărăția lui Dumnezeu și învățând pe oameni lucrurile despre Domnul Isus Cristos cu toată îndrăzneala și fără piedică” (Fapte 28:31).

Fie ca aceasta să fie realitatea noastră astăzi. Mai ales când vedem război și auzim zvonuri de războaie, când vedem foamete și moarte în jurul nostru, trebuie să predicăm evanghelia împărăției întregului pământ locuit, pentru ca Domnul să-Și poată câștiga mărturia pe pământ!

Doamne Isuse, suntem una cu Tine pentru ca Tu să câștigi o expresie corporativă pe pământ astăzi! Amin, Doamne, câștigă biserica, Trupul lui Cristos, pentru ca Tu să ai o expresie corporativă a Ta. Fie ca umanitatea noastră să fie înălțată cu virtuțile ei umane, astfel încât Cristos, cu atributele Sale divine, să fie exprimat prin noi. O, Doamne, fie ca noi să vedem că suntem ambasadorii Tăi astăzi, având autoritatea Ta și suntem, de asemenea, membre ale Trupului, depinzând de Trup! Vrem să savurăm rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos și vrem să depindem de rezerva Trupului! Amin, Doamne, câștigă viața de biserică adecvată astăzi! Fie ca Tu să câștigi trăirea corporativă a oamenilor-Dumnezeu perfecționați ca realitate a Trupului lui Cristos. O, Doamne, ne dăm Ție astăzi! Vrem să fim cei care proclamă Împărăția lui Dumnezeu și învață lucrurile despre Domnul Isus Cristos cu toată îndrăzneala, fără piedică! Amin, fie ca această evanghelie a Împărăției să fie predicată întregului pământ locuit ca mărturie!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Jesus Living again in us is the Continuation of Christ for His Corporate Expression, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 1 cu tema: Continuarea cărții Fapte – continuarea corporativă a lui Cristos (ziua 6), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w1d6, continuarea lui Cristos, Cristos e mărit în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, expresia corporativă a lui Dumnezeu, Îl mărim pe Cristos, Isus trăiește în noi, membre ale Trupului lui Cristos, modelul lui Pavel, rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos, Witness Lee

Urmăm modelul lui Pavel de a-L trăi pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuarea Sa astăzi

04/12/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos. Fil. 3:8

Apostolul Pavel, ca un model pentru toți credincioșii, L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuarea Sa; el a fost un discipol al lui Cristos, un vas ales care a trăit în duhul său contopit, a fost plin de Duh, s-a bucurat în Domnul, a fost aliat cu Dumnezeu și ajutat de Dumnezeu și i-a îngrijit cu drag și hrănit pe sfinți pe măsură ce L-a trăit pe Cristos. Amin!

Pe de o parte, cartea Faptele Apostolilor ne arată continuarea lui Cristos, iar această continuare a fost profețită în Vechiul Testament și, de asemenea, în Noul Testament de către Domnul Isus. Pe de altă parte, nu rămânem fără un model când vine vorba de continuarea lui Cristos, căci apostolul Pavel a fost un model pentru credincioși în această privință.

Noul Testament are o porțiune considerabilă referitoare la istoria lui Pavel, viața lui Pavel, lucrarea lui Pavel și modelul lui Pavel. El a început ca un persecutor al bisericii, dorind să-i întemnițeze pe discipolii lui Isus, dar a fost întâmpinat de Însuși Domnul Isus pe drumul spre Damasc și a fost convertit la Cristos.

Faptele Apostolilor 9 relatează convertirea lui Pavel; a fost întâmpinat de Domnul cu o lumină orbitoare în timp ce se afla în drum spre Damasc pentru a-i lega pe cei care credeau în Isus și Îl urmau.

Domnul Isus i s-a arătat și a avut o convertire la Cristos. Apoi, fiind orbit de lumină, a așteptat într-o casă de pe strada numită Dreaptă, în Damasc, până când Anania, un membru al Trupului, a fost trimis de Domnul să-l aducă în părtășia Trupului.

Anania a fost reticent să vină la Saul (numit mai târziu Pavel), deoarece auzise că acesta era acolo pentru a-i persecuta și a-i întemnița pe urmașii lui Isus. Dar Domnul l-a asigurat pe Anania că Pavel era un vas ales, chiar un model pentru cei care cred, care va suferi mult pentru Numele Domnului. Foarte interesant de văzut asta.

Domnul a luat această persoană care L-a urât pe Cristos și pe urmașii Săi și l-a făcut un model pentru toți cei care cred. Viața și lucrarea lui Pavel au fost o continuare a lui Cristos, căci L-a mărit pe Cristos ca discipol al lui Cristos.

El a fost un vas ales care a trăit în duhul său contopit, a depins de Trup, a trăit prin Duhul atotinclusiv al lui Isus, a fost umplut de Duhul bucuriei, s-a exersat să aibă o conștiință pură și bună, a trăit o viață de bucurie în Domnul și a fost aliat cu Dumnezeu și ajutat de Dumnezeu să vestească evanghelia.

Trebuie să vedem modelul lui Pavel ca fiind o persaonă care a fost făcut de Dumnezeu să fie continuarea lui Isus.

Apostolul Pavel ca model pentru toți credincioșii L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuarea a Sa

1 Timotei 1:16 spune că Pavel este un model pentru toți credincioșii; apostolul Pavel L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuare a Sa (vezi Filipeni 1:19-21a; Fapte 9:4-5, 15; 26:18-19).

Cum putem fi noi o continuare a lui Cristos astăzi? Cum ar trebui să trăim ca fiind continuarea lui Cristos? Trebuie să ne uităm la modelul lui Pavel, care L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa, ca fiind continuarea Sa.

Pavel a fost un discipol al lui Cristos – L-a văzut pe Cristos, L-a auzit pe Cristos și L-a învățat pe Cristos așa cum realitatea este în Isus

Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați. Efes. 4:20-21

Una dintre trăsăturile remarcabile ale lui Pavel a fost că a fost un discipol al lui Cristos, văzându-L pe Cristos, auzindu-L pe Cristos și învățându-L pe Cristos așa cum realitatea este în Isus (vezi Fapte 9:1-19, 25-27; 22:14-15; Efeseni 4:20-21).

În momentul convertirii sale, Pavel L-a văzut pe Cristos și a avut o viziune clară despre cine este această minunată persoană. Apoi, de-a lungul vieții sale, a continuat să Îl savureze pe Cristos, să-L vadă pe Cristos, să-L audă pe Cristos și să-L învețe pe Cristos așa cum realitatea este în Isus.

El L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa, ca fiind continuarea Sa, căci Cristos a fost reprodus în Pavel. Pe măsură ce L-a privit pe Cristos și L-a învățat pe Cristos, Cristos a trăit în el.

Pavel a fost un vas ales al lui Cristos și un om al rugăciunii

Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 2 Cor. 4:7

Încă de la începutul vieții sale creștine, când Domnul l-a convertit pe Pavel, el și-a dat seama că era un vas.

Pavel nu era în primul rând un instrument, ci un vas care trebuia umplut cu Cristos; aceasta era realitatea vieții și lucrării sale zilnice, iar acest lucru a ieșit la iveală și în scrierile sale (Fapte 9:15; 2 Corinteni 4:7; Efeseni 1:22-23; 3:19).

Noi, cei care credem în Cristos, suntem vase care trebuie umplute cu Domnul. Suntem vase care să-L conțină pe Dumnezeu, să fie umpluți cu Dumnezeu și să ne umplem de Dumnezeu pentru plinătatea Lui. Fie ca noi să ne deschidem vasul Domnului pentru a fi umpluți cu El.

Pavel a fost și un om al rugăciunii (vezi Fapte 9:11; 13:1-3; 14:23; 16:13, 25; 20:36; 21:5; 22:17; 28:8; Efeseni 6:18; Coloseni 4:2).

El se ruga din nou și din nou. Aducea toate lucrurile, toate situațiile, toate problemele și toți sfinții la Domnul în rugăciune. Chiar în timp ce își scria epistolele, se ruga și rămânea într-un duh de rugăciune.

Ca urmare a rugăciunii, a fost trimis de Duhul Sfânt împreună cu un alt frate și, oriunde mergeau, rugăciunea era obiceiul lui. Din nou și din nou, fie că vizita un loc sau pleca dintr-un loc, se ruga. Ne-a îndemnat să perseverăm în rugăciune, veghind în ea cu mulțumire.

Chiar și atunci când citim Biblia, trebuie să o citim și să ne rugăm, să ne rugăm cu ea și să o citim, chiar să veghem în rugăciune cu toată stăruința și cererea pentru toți sfinții.

Doamne Isuse, îți mulțumim că ne-ai făcut vase care să Te conțină! Ne deschidem vasul nostru Ție pentru a Te primi, a fi umpluți cu Tine și a da pe dinafară cu Tine. Umple-ne vasul astăzi. Umple-ne până la refuz. Revarsă prin noi și în alții. Vrem să fim oameni ai rugăciunii. Vrem să aducem toate lucrurile la Tine în rugăciune. Fie că mâncăm, fie că bem, fie că facem ceva sau mergem undeva, vrem să ne rugăm. Fă-ne să venim la Tine cu privire la toate lucrurile și în toate lucrurile. O, Doamne, fă-ne oameni ai rugăciunii care se roagă neîncetat și stăruiesc în rugăciune. Fie ca să veghem în rugăciune cu mulțumire!

Pavel se baza pe Trup și practica chemarea numelui Domnului

Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Tim. 2:22

Chiar dacă era matur în viață și destul de avansat în cunoașterea spirituală, apostolul Pavel se baza pe Trup și făcea totul în Trup, prin Trup și pentru Trup (Fapte 9:11, 17-18, 25-27; 1 Corinteni 1:1; 12:14-27).

El a predicat evanghelia, a întemeiat biserici și a numit prezbiteri, totuși se baza în continuare pe Trup. Chiar de la convertirea sa, când Anania a venit la el, Pavel și-a dat seama că era membru al Trupului, căci avea nevoie de un alt membru care să-l aducă la Domnul, să-l boteze și să-l aducă în părtășia Trupului.

Apoi, când a fost persecutat pentru că predica Evanghelia, ceilalți discipoli l-au ajutat să fugă de persecutori, coborându-l într-un coș prin zid.

În mod repetat, el se baza pe Trup. Când a scris Epistolele, erau și niște frați cu el, și a scris epistolele în principiul Trupului.

Dumnezeu a așezat membrele în Trup așa cum a voit El, și nimeni din noi să nu poftească slujba altuia, nici să nu-și disprețuiască slujba.

Fiecare din noi este membru al Trupului, și slujba noastră este necesară pentru zidirea Trupului. Chiar și membrele care nu par frumoase, Dumnezeu le acoperă cu mai multă cinste.

Trebuie să depindem de Trup, să trăim în Trup și să facem toate lucrurile în Trup și pentru Trup. Nu ar trebui să ne mândrim și să spunem că slujba noastră este mai importantă decât slujba altora, nici să spunem că ar trebui să avem slujba altora, altfel nu suntem în Trup.

Ca model pentru noi, Pavel L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa, ca fiind continuarea Sa, și a practicat chemarea Numelui Domnului (Faptel 9:14, 21; 22:16; 2 Timotei 2:22; Romani 10:12-13; Filipeni 2:9-11).

El obișnuia să-i prigonească pe cei care chemau acest Nume, dar apoi a devenit unul dintre cei care cheamă și ne-a încurajat să fim cu cei care cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură.

Slavă Domnului că nu există nicio diferență între iudeu și grec, căci același Domn este Domn al tuturor și bogat pentru toți cei ce-L cheamă. Căci oricine cheamă Numele Domnului va fi mântuit.

Fie ca noi să-L mărturisim deschis pe Isus Cristos ca Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl!

Doamne Isuse, Te iubim și iubim Trupul! Fie ca noi să fim cei care depind de Trup, să facem totul în Trup și să trăim pentru Trup! Amin, Doamne, fie ca tot ce facem să fie în Trup, prin Trup și pentru Trup, ca Tu să poți câștiga gloria! Arată-ne că suntem membre ale Trupului, chiar membre unii altora. Arată-ne că depindem nu numai de Cristos ca și Cap, ci și de membrele Trupului. Amin, Doamne, păstrează-ne chemând Numele Tău împreună cu cei care Te urmează dintr-o inimă pură! O, Doamne Isuse, Tu ești atât de bogat pentru noi, cei care chemăm Numele Tău! Mântuiește-ne mult mai mult în viața Ta, pe măsură ce te chemăm! Te lăudăm, Doamne!

Pavel a trăit prin Duhul atotinclusiv al lui Isus pentru lucrarea sa de predicare

Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei. Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Fapte 16:6-7

Fiind o persoană care L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuarea lui Isus, Pavel a trăit prin Duhul atotinclusiv al lui Isus pentru lucrarea sa de predicare.

Fapte 16:6-7 este o porțiune enigmatică, dar minunată, care ne arată că lui Pavel i-a fost interzis de Duhul Sfânt să meargă undeva, iar Duhul lui Isus nu le-a permis să meargă în altă parte. Foarte interesant.

Acest lucru ne arată că Pavel și conlucrătorii săi nu au mers undeva conform unui program sau preferințe personale, ci au urmat călăuzirea Duhului. El a suferit pentru Domnul, iar Duhul lui Isus i-a hrănit.

Pavel a trăit prin Duhul atotinclusiv al lui Isus, care este Duhul unui om cu putere îmbelșugată pentru suferință (Ioan 7:37-39; Fapte 9:16; 16:7, 22-34; Filipeni 3:10; Coloseni 1:24; 2 Corinteni 6:4; 11:23; Evrei 6:19-20; 13:13).

El și-a îndeplinit slujba de suferință printre ființele umane și pentru ființele umane în viața umană, pentru zidirea Trupului lui Cristos.

Oriunde mergea, suferința era porția lui, iar persecuția era peste tot; Duhul lui Isus, însă, îl hrănea, căci în acest Duh există rezerva de a trăi viața umană și de a îndura suferințele ei.

Isus a fost un om care a fost persecutat și a suferit de-a lungul vieții Sale. Elementul suferinței, puterea suferinței, se află acum în Duhul lui Isus, care este cu duhul nostru.

Noi astăzi putem trăi viața umană și viața creștină, chiar ne putem îndeplini slujba în Domnul, savurând rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus.

Pe măsură ce ne întoarcem către duhul nostru, simțim că există o rezervă îmbelșugată în Duhul lui Isus cu duhul nostru; s-ar putea să nu fim eliberați de suferințele noastre, ci mai degrabă, putem fi conduși spre mai multe suferințe, dar există rezerva interioară pe măsură ce suferim.

Oriunde ne-am afla, orice am face și oricare ar fi situația în timp ce trăim viața creștină, trebuie să trăim prin Duhul atotinclusiv al lui Isus pentru slujba noastră, astfel încât să-L putem exprima pe Dumnezeu în toate detaliile vieții noastre de zi cu zi.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ești Duhul lui Isus cu duhul nostru, cu provizia suferinței. O, cât de mult avem nevoie de Tine! Ne exersăm duhul pentru a fi una cu Tine și pentru a savura Duhul lui Isus cu puterea de a suferi. Aleluia, Duhul lui Isus este cu duhul nostru, alimentându-ne constant cu puterea de care avem nevoie pentru a-L trăi pe Cristos pentru mărirea Sa, chiar și în suferințele noastre! O, Doamne, noi nu putem face asta, dar Tu poți. Noi nu putem reuși, dar Duhul lui Isus este cu duhul nostru, alimentându-ne mereu. Fie ca să ne întoarcem către duhul nostru pentru a Te savura și a ne împărtăși din rezerva îmbelșugată a Duhului atotinclusiv al lui Isus!

Pavel a trăit în duhul său contopit, a fost plin de Duhul bucuriei și s-a exersat pentru a avea o conștiință bună

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică , ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava !”, adică „Tată!” Rom. 8:16

Pe măsură ce L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa, pentru continuarea Lui, Pavel a trăit în duhul său contopit. De nenumărate ori, atât în scrierile sale, cât și în viața și lucrarea sa umană pentru Domnul, Pavel a trăit în Duhul divin contopit cu duhul său uman ca un singur duh (Fapte 17:16; 19:21; Romani 8:4, 6, 16; 1 Corinteni 6:17).

Duhul său a fost provocat când a văzut niște idoli și și-a propus în duhul său să facă anumite lucruri. Trebuie să vedem că cerințele drepte ale legii sunt împlinite în noi atunci când trăim și umblăm conform Duhului, nu conform cărnii.

Când mintea noastră este fixată pe duh, savurăm viață și pace, dar când mintea este fixată pe carne, suntem în moarte.

Slavă Domnului că suntem uniți cu Domnul ca un singur duh, iar Duhul lui Dumnezeu mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Amin!

Pavel a fost umplut de Duhul bucuriei în mod esențial pentru existența sa și de Duhul puterii în mod economic pentru funcția sa (Fapte 13:9, 52; Efeseni 5:18).

Chiar dacă a suferit atât de mult pentru Domnul, chiar dacă a fost supus multor persecuții și presiuni, Pavel a fost umplut de Duhul bucuriei și s-a bucurat întotdeauna în Domnul, chiar și în închisoare.

De multe ori, când ne întâlnim cu sfinții, înfățișarea noastră nu este plăcută, căci nu-L savurăm pe Domnul. Cum îi putem păstori pe alții când noi înșine nu suntem umpluți de Domnul ca bucurie a noastră? Nu-i putem păstori pe alții dacă avem o înfățișare tristă.

Asemenea lui George Müller, prima îndatorire dimineața pentru noi ar trebui să fie să ne facem sufletul fericit în Domnul. Putem avea o familie cu mulți copii mici, putem avea multe responsabilități la locul de muncă sau în biserică, dar în toate aceste lucruri, trebuie să învățăm să ne facem inima fericită în Domnul!

Pavel s-a străduit să aibă întotdeauna o conștiință bună și pură (Fapte 23:1; 24:16; 1 Timotei 1:19; 3:9); înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, s-a străduit să aibă o conștiință pură.

Acesta este o exersare a duhului nostru. Pe măsură ce ne exersăm duhul și trăim în duhul contopit, nu suntem doar umpluți cu Duhul bucuriei, ci avem și o conștiință pură.

Fie ca noi să fim cei care trăiesc mereu o viață de bucurie în Domnul, rugându-ne neîncetat și mulțumindu-I pentru toate lucrurile (Fapte 16:25; 27:35; Filipeni 4:4; Coloseni 3:16; 1 Tesaloniceni 5:16-18).

Putem aduce toate aceste lucruri Domnului, căci în noi înșine nu suntem asemenea persoane, dar când suntem în duhul nostru, pur și simplu Îl trăim pe Cristos și Îl preamărim!

Doamne Isuse, umple-ne cu Duhul bucuriei în interior și în esență pentru existența noastră! Umple-ne cu Duhul puterii în mod economic pentru funcția noastră! Vrem să trăim astăzi în duhul contopit. Vrem să facem toate lucrurile în duh, fiind una cu Tine în duh, în timp ce facem una și alta. O, Doamne, Îți mulțumim că Te-ai contopit cu duhul nostru. Aleluia, suntem uniți cu Domnul ca un singur duh! Ne exersăm duhul, Doamne, pentru a avea o conștiință bună și pură. Ne exersăm să trăim o viață de bucurie mereu în Domnul, rugându-ne neîncetat și mulțumindu-Ți pentru toate lucrurile! Amin, Doamne, păstrează-ne în duhul nostru astăzi!

Pavel a fost aliat cu Dumnezeu și ajutat de Dumnezeu să vestească Evanghelia și să-i păstorească pe sfinți

Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii și Moise că are să se întâmple. Fapte 26:22

Pe măsură ce L-a trăit pe Cristos pentru mărirea Sa ca fiind continuarea Sa, Pavel a fost aliat cu Dumnezeu și ajutat de Dumnezeu să vestească Evanghelia cu îndrăzneală (vezi Fapte 9:20, 27; 26:22-29; 28:31; 1:8; 1 Tesaloniceni 2:2; comp. cu Romani 15:24, 28).

El a fost aliat cu Dumnezeu, căci a obținut ajutorul care vine de la Dumnezeu pentru a da mărturie atât celor mici, cât și celor mari despre Evanghelia lui Cristos. El putea vesti Evanghelia cu îndrăzneală în numele lui Isus pentru a răspândi mărturia lui Isus până la marginile pământului! Amin!

Dumnezeu a fost aliat cu Pavel, iar Pavel a obținut ajutorul care vine de la Dumnezeu.

Când Îl trăim pe Cristos pentru ca mărirea Sa să fie continuarea Sa, Dumnezeu ne ajută, Dumnezeu este aliatul nostru și El ne dă ajutorul de care avem nevoie pentru a predica Evanghelia și a răspândi mărturia Sa până la marginile pământului.

Trebuie să vedem că suntem într-o alianță cu Dumnezeu pe măsură ce Îl slujim în duhul nostru. El ne ajută în această alianță; Dumnezeu este aliatul nostru. Slavă Domnului!

Pavel i-a păstorit pe sfinți conform lui Dumnezeu (Fapte 20:18-38; 1 Tesaloniceni 2:1-12). El i-a îngrijit cu drag pe sfinți în umanitatea lui Isus și i-a hrănit în divinitatea lui Cristos cu toate adevărurile economiei eterne a lui Dumnezeu, arătând în trăirea sa cuvântul Domnului Isus că este mai bine să dai decât să primești.

El le-a împărtășit nu numai Evanghelia, ci și propriul lui suflet, care a fost constituit din umanitatea lui Cristos, pentru a-i îngriji cu drag și i-a hrănit cu învățătura sănătoasă a economiei lui Dumnezeu. Fie ca noi să fim astfel de oameni astăzi!

Doamne Isuse, ne dăm Ție astăzi. Fie ca noi să obținem ajutorul care vine de la Dumnezeu pentru a sta în picioare și a vesti Evanghelia cu îndrăzneală și a răspândi mărturia Ta pe tot pământul. Aleluia, Dumnezeu este aliatul nostru în timp ce Îl slujim în duhul nostru în Evanghelia Fiului Său! Amin, Doamne, ne bazăm pe Tine și vrem să ne dăm seama de ajutorul Tău în această alianță! Trăiește în noi astăzi. Fie ca noi să fim cei care predică Evanghelia și, de asemenea, cei care-i îngrijim cu drag pe sfinți și îi hrănim una cu Tine! Fie ca noi să-i îngrijim cu drag pe sfinți în umanitatea lui Isus și să-i hrănim în divinitatea lui Cristos cu toate adevărurile economiei lui Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca viața noastră să arate cuvântul Domnului Isus că este mai bine să dai decât să primești!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Follow Paul’s Pattern to Live Christ for His Magnification as His Continuation Today, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 1 cu tema: Continuarea cărții Fapte – continuarea corporativă a lui Cristos (ziua 4), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w1d5, chemăm numele Domnului, continuarea lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, discipoli al lui Cristos, Duhul atotinclusiv, duhul contopit, îl trăim pe Cristos, o conștiință bună, un om al rugăciunii, un vas ales al lui Cristos, urmăm modelul lui Pavel, Witness Lee

Cristos împlinește cea mai mare profeție din Biblie: Eu voi zidi biserica Mea

03/12/2025 by Credincios in Cristos 7 Comments

Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18

Cea mai mare profeție din Biblie referitoare la continuarea lui Cristos este în Matei 16:18, unde Domnul a spus: Eu voi zidi biserica Mea; zidirea bisericii și pregătirea miresei continuă și astăzi, iar împlinirea acestei profeții Îl va aduce pe Domnul înapoi! Amin, vino, Doamne Isuse!

Dacă citim Biblia cu rugăciune, vom realiza că Vechiul Testament profețește despre lucrurile din Noul Testament și același lucru este valabil și pentru continuarea lui Cristos, așa cum se vede în Faptele Apostolilor.

Cristos a venit și a trăit viața unui om-Dumnezeu, L-a exprimat pe Dumnezeu, a făcut lucrarea lui Dumnezeu și a îndeplinit lucrarea de răscumpărare murind pe cruce. Apoi, a trecut prin moarte și înviere, iar în înviere a devenit un Duh dătător de viață pentru a se distribui tuturor celor care vor crede în El.

Cartea Fapte ne arată nu numai cum urmașii lui Cristos au continuat pe calea Sa și au răspândit învățăturile Sale, ci și mai mult, ea ne arată continuarea lui Cristos. Da, Cristos nu a mai fost printre oameni fizic pe pământ după învierea și înălțarea Sa, dar El era încă aici prin ucenicii Săi, căci ei L-au continuat pe Cristos pe pământ.

Această continuare a lui Cristos a fost profețită și în Vechiul Testament, în special de doi profeți – Isaia și Mica. Cât de minunat este să vedem că nu numai Cristos, ci și continuarea Sa, biserica în calitate de reproducere a lui Cristos, a fost profețită și în Vechiul Testament!

Isaia a profețit despre încarnarea, trăirea umană, moartea și învierea lui Cristos; în special, el a spus că Cristos va vedea o sămânță și Își va prelungi zilele.

Cristos a suferit niște suferințe de neimaginat, fiind omorât într-un mod nemilos și crud, dar știa că va vedea o sămânță, o continuare a Sa, în biserică! După cum spune Evrei, pentru bucuria care I-a fost pusă înainte, El a îndurat crucea și a suferit rușinea! Slavă Domnului!

Mai mult, Cristos Își va prelungi zilele; zilele Lui sunt prelungite prin și în toți credincioșii în Cristos. Într-o altă parte, Isaia a spus că Cristos va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut.

După ce a suferit moartea, Cristos în înviere vede rezultatul, rodul: biserica în calitate de continuare a lui Cristos, așa cum se vede în cartea Fapte. Și astăzi suntem în continuarea Faptelor Apostolilor, căci cartea Fapte nu au fost niciodată încheiată.

De partea sa, Mica a spus că ieșirile lui Cristos sunt din vremuri străvechi, din zilele veșniciei. Ieșirile Lui au loc și astăzi, căci El continuă în toți credincioșii în Cristos, continuarea Lui. Slavă Domnului!

Cea mai mare profeție din Biblie cu privire la continuarea lui Cristos: Eu voi zidi biserica Mea (Matei 16:18)

Ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste. Efes. 4:14-16

Aceste profeții din Vechiul Testament – vezi Isaia 53:10-11 și Mica 5:12 – culminează cu cea mai mare profeție din Biblie cu privire la continuarea lui Cristos, care a fost rostită de Însuși Domnul Isus.

După ce i-a întrebat pe ucenicii Săi cine spun oamenii că este El, Domnul a mers mai departe de la dezvăluirea faptului că este Fiul lui Dumnezeu la dezvăluirea bisericii.

El a spus în Matei 16:18: „Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Aceasta este cea mai mare profeție din Biblie, o profeție care încă se împlinește în ziua de astăzi.

Cel mai probabil, niciunul dintre ucenici – nici măcar Petru – nu și-a dat seama vreodată că există așa ceva ca biserica în univers. Așadar, Domnul a dezvăluit nu numai cine este El, ci și ce este biserica și, mai mult, a profețit că va zidi biserica. Asta face Domnul chiar acum: El zidește biserica.

Au trecut aproape douăzeci de secole de când Domnul a rostit acest cuvânt, totuși încă nu putem vedea că biserica este pe deplin zidită. Putem vedea tot felul de organizații și denominațiuni exterioare în cadrul creștinismului care se autointitulează biserică, dar unde este biserica pe care Cristos o zidește astăzi?

Unii creștini spun că, în ziua Cincizecimii, Domnul Isus Și-a împlinit cel puțin parțial profeția, căci El a zidit ceva în acea zi. Acest lucru este corect; Domnul a început să-Și zidească biserica și, de-a lungul epocilor, El a făcut o lucrare ascunsă, intrinsecă, pentru a zidi biserica în calitate de o continuare a lui Cristos.

Și porțile Hadesului nu pot birui biserica zidită! Porțile Hadesului sunt autoritatea sau puterea întunericului lui Satan; ele atacă biserica din toate direcțiile, dar nu pot birui biserica.

Mai mult, așa cum dezvăluie Coloseni 1:12-13, noi, credincioșii în Cristos, suntem eliberați de autoritatea întunericului și transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu pentru a-L savura pe Domnul ca porție a noastră alocată de Dumnezeu.

Zi de zi, suntem eliberați de sub autoritatea întunericului și suntem calificați pentru o parte din porție alocată sfinților în lumină. Cristos este porția noastră alocată de Dumnezeu astăzi; Tatăl ne-a calificat și acum Îl savurăm pe Cristos împreună cu sfinții pentru zidirea bisericii. Amin!

Profeția despre zidirea bisericii începută de Domnul în Matei 16 este continuată de apostolul Pavel în Efeseni 4:13-16, unde profețește cu privire la zidirea bisericii într-un mod specific; și aceasta trebuie să se împlinească.

Dumnezeu dorește cu adevărat să obțină o continuare a lui Cristos și o va obține; Cristos lucrează pentru a zidi biserica, iar noi, ca credincioși în Cristos, cooperăm cu El pentru aceasta. Cu toții vrem să ajungem la unitatea credinței, la un om complet matur și la măsura staturii plinătății lui Cristos.

Aceasta înseamnă că trebuie să creștem zilnic în viață, permițându-I Domnului să crească în noi prin distribuirea Sa divină, astfel încât să putem crește cu creșterea lui Dumnezeu, spre zidirea bisericii.

Creșterea Trupului este creșterea tuturor membrelor Trupului, iar această creștere este spre zidirea sa însuși în dragoste. Domnul lucrează astăzi pentru a sfinți biserica prin spălarea cu apă în cuvânt (Efeseni 5:26). El spală toate impuritățile, defectele, petele și zbârciturile pentru a obține o biserică glorioasă, o mireasă fără pată pentru El.

Pe de o parte, El Și-a vărsat sângele pentru a ne curăța de orice păcat (Evrei 13:12; 1 Ioan 1:7, 9). Pe de altă parte, El curăță biserica prin cuvântul Său viu, instantaneu, personal, curățitor, pentru a o purifica și a o face fără pată și fără zbârcituri, să fie la fel ca El.

Împlinirea celei mai mari profeții din Biblie este văzută în Apocalipsa 19:7-8, unde ni se spune să ne bucurăm, să ne exultăm și să-I dăm slavă, căci nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit.

Într-o zi, biserica în calitate de Trup al lui Cristos va fi pe deplin zidită, iar biserica în calitate de mireasă a lui Cristos, va fi pe deplin pregătită; în acea zi, se va împlini cea mai mare profeție din Biblie!

Împlinirea nu este încă aici; astăzi suntem în acest proces și tot ce a profețit Domnul, El va împlini. Fie ca noi să cooperăm cu Domnul pentru împlinirea celei mai mari profeții din Biblie cu privire la continuarea lui Cristos, zidirea bisericii.

Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru promisiunea Ta și pentru profeția Ta că Tu îți vei zidi biserica și porțile Hadesului nu o vor birui. Aleluia, Cristos astăzi Își zidește biserica și, oricât de mult vor încerca porțile Hadesului, ele nu o vor birui! Slavă Domnului, noi, credincioșii în Cristos, suntem parte a bisericii, Trupul lui Cristos, iar Cristos zidește biserica Sa! O, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru zidirea bisericii Tale astăzi. Vrem ca viața și lucrarea noastră să contribuie la împlinirea celei mai mari profeții din Biblie! Fie ca toți să creștem în viață spre maturitate, până când vom ajunge cu toții la unitatea credinței și la cunoașterea deplină a Fiului lui Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca toți să ajungem la un om complet, la măsura staturii plinătății lui Cristos. Crești în noi astăzi. Zidește-Te în noi și zidește-ne pe noi în Tine. Zidește-ne împreună în biserică. Câștigă biserica zidită, dragă Doamne!

Când biserica este zidită și mireasa este pregătită, Domnul Se va întoarce

Ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Efes. 4:14-15

Dacă citim Efeseni 4:14-15, vedem că Domnul nu zidește biserica în mod direct, ci indirect, prin membrele Trupului lui Cristos care funcționează în măsura lor pentru zidirea bisericii.

Cea mai mare profeție din Biblie este că Cristos va zidi biserica Sa, iar astăzi suntem parte a împlinirii acestei profeții. Trebuie să ne ținem de adevăr în dragoste, pentru a putea crește în El în toate lucrurile, care este Capul, Cristos, din care tot Trupul se zidește pe sine în dragoste.

Trebuie să creștem în Cristos în toate lucrurile; în toate lucrurile de zi cu zi ale vieții noastre, în toate lucrurile văzute și în lucrurile în care alții nu ne văd, Cristos trebuie să crească în noi.

Când biserica este zidită și mireasa lui Cristos este pregătită, Domnul Isus se va întoarce. El așteaptă zidirea bisericii. Această așteptare nu este pasivă, ci foarte activă, căci Cristos lucrează în și prin membrele Trupului Său pentru a zidi biserica și a pregăti mireasa.

El va împlini cea mai mare profeție din Biblie; El nu va fi niciodată învins. Întrucât Domnul Isus a profețit în Matei 16:18 că El va zidi biserica Sa, această profeție se va împlini. El nu se poate întoarce dacă această profeție nu se împlinește, iar acest lucru va fi o rușine pentru El.

Astăzi, dacă privim în jur, putem vedea clar că biserica nu este încă zidită și, în multe privințe, vrăjmașul pare să învingă. Dar Domnul lucrează în lucrarea Sa de recâștigare pentru a recâștiga funcția tuturor membrelor Trupului, astfel încât Trupul să se poată zidi în dragoste.

El vrea să se laude vrăjmașului că a zidit biserica și a pregătit mireasa Sa, astfel încât Se va întoarce. Împlinirea profeției Domnului privind zidirea bisericii Îl va aduce înapoi.

Când creștem în viață astăzi, când ne dăm Domnului pentru a-I permite să crească în noi (Ioan 3:30), cooperăm cu Domnul pentru zidirea bisericii. Da, Cristos este Cel care zidește biserica Sa, dar El o face în și prin membrele Trupului Său. Fiecare membru al Trupului lui Cristos trebuie să crească în viața divină și să funcționeze în măsura sa pentru zidirea Trupului.

Este nevoie de tot Trupul pentru a cauza creșterea Trupului spre zidirea sa în dragoste. Trupul se zidește în dragoste. Această dragoste este Dumnezeu ca dragoste care se infuzează în noi și este domeniul în care Trupul este zidit.

Domnul Isus a venit și L-a exprimat pe Dumnezeu ca dragoste, iubindu-i pe cei din jurul Său și având îndurare de ei chiar și atunci când se aflau într-o stare jalnică și umilită. El nu a venit să-i condamne pe alții sau să-i judece; El a venit să-i iubească și să Se dea pe Sine Însuși pentru ei.

Astăzi, El trăiește în noi, iar noi, ca și credincioși în Cristos, Îl avem pe Cristos ca dragoste pentru a-i iubi pe ceilalți, a ne iubi unii pe alții și a contribui la zidirea bisericii în dragoste.

Nu suntem aici pentru a-i condamna sau a-i critica pe ceilalți; nu suntem aici pentru a le expune eșecurile și păcatele și nici nu suntem aici pentru a-i judeca. Suntem aici pentru a-i iubi pe ceilalți, a ne iubi unii pe alții și a crește în viață și în funcție, în măsura noastră, pentru zidirea bisericii în dragoste. Amin!

Fie ca noi să cooperăm cu Domnul astăzi pentru împlinirea celei mai mari profeții din Biblie. Fie ca noi să ne dăm Lui pentru a zidi biserica și a pregăti mireasa Sa, astfel încât El să se poată întoarce. Fie ca noi să alegem calea cea mai excelentă, calea dragostei, pentru a zidi biserica.

Dacă vedem că împlinirea profeției Domnului privind zidirea bisericii și pregătirea miresei Sale Îl va aduce înapoi, vom lăsa totul deoparte și ne vom da Lui pentru aceasta.

Domnul este ca un celibatar care vrea să se căsătorească; El este nerăbdător să se căsătorească, așa că lucrează pentru a-Și câștiga mireasa. Este timpul să ne ridicăm, să lăsăm deoparte interesele noastre și să ne unim cu Domnul și unii cu alții pentru zidirea bisericii și pregătirea miresei Sale.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să Te întorci curând! Amin, vino, Doamne Isuse! Ne dăruim Ție pentru zidirea bisericii și pregătirea miresei Tale! Amin, Doamne, împlinește profeția Ta de zidire a bisericii Tale! Zidește-Ți biserica astăzi. Ne dăm Ție pentru clădirea Ta. Zidește în noi. Introdu-Te în noi. Crești în noi. Zidește-ne împreună. Perfecționează-ne ca numeroase membre ale Trupului, astfel încât să putem funcționa cu toții pentru zidirea Trupului! Amin, Doamne, fie ca Trupul să se zidească în dragoste astăzi! Vrem să auzim acea chemare glorioasă de a ne bucura și a exulta că nunta Mielului a venit și mireasa s-a pregătit! Amin, Doamne, pentru zidirea Ta dăm totul ca Tu să fii satisfăcut! Spală-ne cu apa din Cuvânt. Constituie-ne cu Tine Însuți. Zidește-ne împreună cu sfinții. Amin, Doamne, câștigă clădirea Ta! Câștigă-Ți mireasa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is Fulfilling the Greatest Prophecy in the Bible, I will Build My Church, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 1 cu tema: Continuarea cărții Fapte – continuarea corporativă a lui Cristos (ziua 4), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w1d4, biserica e Trupul lui Cristos, cea mai mare profeție din Biblie, Cristos împlinește cea mai mare profeție, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Domnul Se va întoarce, Eu voi zidi biserica Mea, mireasa este pregătită, pentru zidirea bisericii, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 36
  • Page 37
  • Page 38
  • Page 39
  • Page 40
  • Interim pages omitted …
  • Page 156
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare. 1 Petru 3:19În îngroparea Sa, Cristos a proclamat duhurilor din închisoare victoria lui Dumnezeu asupra lui Satan
  • Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat. Apocalipsa 2:8Trăim în duh pentru a fi mărturia lui Isus cel viu: El a fost mort și acum trăiește
  • ...„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților." Apocalipsa 1:17-18Cristos este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care va sfârși ceea ce a început
  • Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Apocalipsa 7:16Cristos ne va satisface, ne va păstori, ne va adăposti, ne va hrăni și ne va șterge lacrimile!
  • „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Apocalipsa 7:14Mărturia lui Isus este marea mulțime și suntem pregătiți să-L slujim pe Dumnezeu
  • Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Romani 9:15Cinci moduri în care putem coopera cu Domnul pentru a fi iluminați și pentru a avea strălucirea lui Dumnezeu

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului