viața creștină

Cristos este realitatea cetăților de refugiu: ca păcătoșii care au făcut greșeli, noi ne refugiem în El!

02/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În Num. 35 citim despre cetățile de refugiu, șase cetăți printre cetățile leviților care au fost desemnate să fie cetăți de refugiu; acestea Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv (realitatea cetăților de refugiu) ca întruparea Dumnezeului răscumpărător în care păcătoșii care au făcut greșeli se pot refugia pentru adăpost.

Astăzi există lucruri precum închisorile, unde ucigașii – intenționați sau neintenționați – sunt reținuți de-a lungul unui proces de judecată al semenilor lor, atât în decursul lui cât și după acesta.

Dar Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit ca șase dintre cetățile din țara bună să fie concepute ca cetăți de refugiu, cetăți în care cel vinovat se poate refugia și să trăiască până când judecata este pronunțată. Aceste cetăți de refugiu erau răspândite în Israel așa încât acestea să fie accesibile celor care aveau nevoie de ele, și erau locuite și de leviți.

Cetățile de refugiu sunt un tip reprezentativ minunat al lui Cristos, întruparea Dumnezeului răscumpărător, care a venit să moară pentru noi și să ne răscumpere pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să ne refugiem în El, să rămânem în El, să fim eliberați de mânia răzbunătorului, și să trăim o viață pașnică. Aleluia!

Cristos a fost dat la moarte din greșeală de către oamenii care făceau greșeli, și El a murit pentru a ne răscumpăra și să croiască un drum pentru noi, oamenii care am făcut greșeli, ca să ne refugiem în El ca cetatea noastră de refugiu și să rămânem în El tot restul vieții noastre.

Iar faptul că aceste cetăți au fost locuite și de leviți arată faptul că în bisericile locale (cetățile leviților) trebuie să punem deoparte timp și spațiu pentru a predica evanghelia, pentru ca păcătoșii care au făcut greșeli să se poată refugia în Cristos și să intre în viața de biserică, viața corporativă a lui Cristos, pentru ca ei să găsească pace, odihnă, savurare și adăpost. Aleluia!

Este posibil să nu fim cei care săvârșesc o crimă, dar săvârșim greșeală după greșeală; chiar și atunci când încercăm să nu comitem greșeli, le facem în continuare, și indiferent cât de mult încercăm să nu comitem greșeli, continuăm să o facem.

Suntem o fabrică care face greșeli; unele greșeli sunt mai mari, în timp ce altele sunt mai mici, așa că trebuie să fugim de răzbunătorul sângelui, adică trebuie să fugim de judecata care vine.

Cum și când și unde ne putem refugia? Putem veni la Domnul, Cel care a venit în lume pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să Îl privim, să credem în El și să avem viață eternă.

Aleluia, ne putem refugia în Cristos ca realitate a cetăților de refugiu, și în El găsim tot ce avem nevoie; în El avem adăpost și în El avem viață, pace, bucurie și toate bogățiile lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne Isuse!

În calitate de păcătoșii care fac greșeli ne refugiem în Cristos, realitatea cetăților de refugiu

Cetățile de refugiu Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv ca întruparea Dumnezeului răscumpărător, în care păcătoșii care au greșit se pot refugia pentru adăpost (Num. 35:6-7, 9-34).

Cristos este Singurul care a trăit pe pământ și nu a greșit niciodată; cu toate acestea, El a fost dat de Dumnezeu în mâna păcătoșilor (vezi Fapte 2:23; Rom. 4:25), care din greșeală L-au dat la moarte (Luca 23:34; 1 Cor. 2:8). Pilat știa, regele Irod știa și chiar fariseii și conducătorii poporului lui Dumnezeu știau că Isus nu avea nici o greșeală în El, totuși L-au omorât.

Pe cruce, Domnul S-a rugat: Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac! El știa că ei erau păcătoși care au făcut greșeli. Niciunul dintre conducătorii acestei epoci nu știa cine este Cristos, căci dacă ar fi știut, nu L-ar fi crucificat pe Domnul gloriei.

Acum, dacă vreun păcătos se pocăiește, Dumnezeu îl va considera ca un păcătos care a greșit și îl va ierta (vezi Luca 24:47; Fapte 2:38) și orice păcătos care se pocăiește se poate refugia în Cristos. Dar dacă cineva aude Evanghelia, o refuză și nu se pocăiește, Dumnezeu îl va considera un păcătos cu voia, unul care este destinat să piară (Num. 35:16; Ioan 3:16-18).

Cristos a venit ca lumină în lume; El nu a venit să condamne pe om, ci să-l mântuiască; cine crede în El nu va pieri, ci va avea viață eternă, dar cine nu crede, este condamnat.

Prin îndurarea Sa, noi, în calitate de păcătoșii care au greșit, am crezut în Domnul și ne refugiem în Cristos reprezentat de cetățile noastre de refugiu.

Existau șase cetăți de refugiu – câte trei de fiecare parte a râului Iordan; numărul șase simbolizează omul care face greșeli, care a fost creat de către Dumnezeu în ziua a șasea (Gen. 1:26-27, 31). Cu toții suntem oameni care fac greșeli, dar slavă Domnului, Îl avem pe Cristos ca cetatea noastră de refugiu și ne putem refugia în El!

Numărul trei simbolizează Dumnezeul Triunic ca refugiu pentru omul care face greșeli; numărul doi (erau două grupuri de câte trei cetăți fiecare) simbolizează o mărturie care stă în univers, care mărturisește și declară universului că Dumnezeul Triunic trăiește pe pământ printre ființele umane pentru a fi cetatea lor de refugiu.

Biblia mărturisește, experiența noastră mărturisește, iar biserica mărturisește că Dumnezeul Triunic S-a întrupat, a trăit pe pământ, a fost dat morții, a murit și a înviat, pentru ca El să fie realitatea cetăților de refugiu pentru toți oamenii care au făcut greșeli, care cred în El și astfel se refugiază în El.

Aceste cetăți de refugiu nu erau numai pentru copiii lui Israel, ci și pentru străinii și locuitorii temporari de printre ei; aceasta înseamnă că Dumnezeul Triunic, în calitate de refugiu pentru omul care face greșeli, este pentru toată omenirea.

Toți cei care se pocăiesc și cred în Domnul se pot refugia în Cristos ca cetatea de refugiu, iar acest Cristos – întruparea Dumnezeului Triunic – este atât de aproape și disponibil. El S-a răspândit tuturor oamenilor, printre toți oamenii, chiar în locul în care ne aflăm, pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care greșesc.

Cu toții facem greșeli; primul pas pentru a trata aceste greșeli este să recunoaștem că am făcut greșeli și apoi să ne refugiem către Domnul Isus, Răscumpărătorul nostru și cetatea noastră de refugiu, căci în El găsim adăpost, pace, viață și bucurie.

Doamne, recunoaștem că suntem oameni care fac greșeli și care au nevoie de un Mântuitor. Ne refugiem către Tine, Doamne, căci Tu ești realitatea cetăților de refugiu pentru noi toți, păcătoșii care fac greșeli, să ne pocăim, să credem și la care să ne refugiem. Îți mulțumim, Doamne, că ai murit pentru noi; ai fost dispus să fii dat la moarte prin greșeală de către păcătoșii care făceau greșeli, și ai devenit o cetate de refugiu pentru toți cei care se pocăiesc și cred în Tine. Îți mulțumim că ai ajuns la noi, venind acolo unde suntem, și fiind o mărturie a cetăților de refugiu pentru noi. Amin, Doamne, ne refugiem în Tine!

Dumnezeul Triunic ajunge la om pretutindeni pentru a fi o cetate a refugiului pentru toți cei care fac greșeli

Ceea ce ne arată Noul Testament în realitate este o împlinire a tipului pe care îl vedem în Vechiul Testament; în Num. 35 vedem că erau șase cetăți de refugiu răspândite în Israel, iar în Luca 15 vedem pe Dumnezeul Triunic care ajunge la om pentru a-l aduce pe om întru El Însuși.

În Trinitatea Sa, Dumnezeu ajunge la noi și are o relație cu noi pentru a deveni mântuirea noastră. Când credem în Domnul și ne pocăim de păcatele noastre, suntem botezați întru numele Dumnezeului Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Mat. 28:19).

În Luca 15, în special, vedem cum Dumnezeu Triunic ajunge la păcătoși pentru a-i aduce înapoi la Dumnezeu: păstorul Îl simbolizează pe Domnul Isus (v. 4), femeia simbolizează Duhul (v. 8), iar tatăl Îl simbolizează pe Dumnezeu Tatăl (v. 20).

Dumnezeul Triunic ajunge la noi oriunde am fi – El ajunge în toate orașele și colțurile pământului – pentru a-L găsi pe om și a Se deschide ca cetăți de refugiu ca oamenii care fac greșeli să se refugieze în El.

Tatăl ne iubește și Își arată dragostea Sa față de noi, Fiul vine ca să fie har pentru noi pentru savurarea noastră, iar Duhul ca părtășie vorbește și aduce în realitate tot ceea ce este Dumnezeu în dragostea Sa și tot ceea ce este Cristos în harul Său pentru noi (2 Cor. 13:14).

Dumnezeul Triunic vine ca să fie Mântuitorul și harul nostru pentru a avea o relație intimă cu noi; noi, ca oameni care fac greșeli, ne putem pocăi, credem în El, Îl contactăm și ne refugiem în El pentru adăpost și apărare.

Mai mult decât atât, faptul că cele șase cetăți de refugiu s-au numărat printre cele patruzeci și opt de cetăți ale leviților răspândite în Israel este foarte semnificativ.

Cetățile leviților pot simboliza bisericile locale, unde credincioșii trăiesc și slujesc lui Dumnezeu în duhul lor; cetățile de refugiu Îl semnifică pe Cristos în calitate de Mântuitorul nostru, care ne cruță de judecata morții și ne eliberează, astfel încât să ne putem recâștiga posesiunile spirituale.

Aceasta înseamnă că, în timp ce trăim astăzi în bisericile locale, trebuie să funcționăm în predicarea Evangheliei, pentru ca omul să primească răscumpărarea lui Cristos, să fie îndreptățit, să primească moștenirea spirituală și astfel să obțină o locuință în Cristos!

În bisericile locale locuim printre poporul lui Dumnezeu și Îl savurăm pe Cristos; El este porția noastră repartizată de Dumnezeu și El este porția noastră unică, repartizată sfinților în lumină.

Cu toate acestea, Dumnezeu vrea să aducă pe mulți alții în cetățile de refugiu, în El Însuși ca locuință; pentru aceasta, trebuie să predicăm Evanghelia pentru ca mulți să se refugieze în Cristosul răscumpărător și să intre în viața de biserică pentru a savura trăirea în locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu este această locuință reciprocă în care atât Dumnezeu, cât și omul, găsesc odihnă; pentru aceasta, El a făcut aranjamente ca Dumnezeu și omul, omul și Dumnezeu, să se întâlnească, să trăiască împreună în pace și să fie zidiți împreună.

Pe de o parte, Dumnezeul Triunic S-a întrupat și S-a lărgit pentru a se răspândi printre oameni până în cel mai îndepărtat loc în care aceștia există, astfel încât oamenii care fac greșeli să se refugieze în El; pe de altă parte, El ajunge la om prin sfinții din bisericile locale pentru a aduce pe păcătoșii care fac greșeli în locuința Sa.

Îți mulțumim, Dumnezeule Triunic, pentru că Te-ai întrupat în Cristos și Te-ai răspândit pretutindeni pe pământ pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care fac greșeli! Doamne, Te luăm ca cetatea noastră de refugiu; suntem oameni care fac greșeli și astăzi am făcut atât de multe greșeli. Ne pocăim, Doamne, sub lumina Ta strălucitoare, și aplicăm sângele prețios al lui Cristos. Venim înaintea Ta să ne refugiem în Tine ca cetatea noastră de refugiu. Îl luăm pe Cristos ca refugiul nostru și ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, o parte intrinsecă a locuinței reciproce a lui Dumnezeu și a omului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Reality of the Cities of Refuge: as Mistake-Making Sinners, we Flee to Him! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să credem în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz și să savurăm viața Sa care tratează păcatul

01/08/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Șarpele de bronz din Numeri 21:4-9 este un tip reprezentativ al Domnului Isus, care a fost crucificat în asemănarea cărnii păcatului ca Substitut și înlocuitor al nostru pentru ca noi, păcătoșii care suntem mușcați de șarpe, să Îl privim (să credem în El) și să avem viață eternă.

În Numeri 21 cei din poporul Israel au devenit nerăbdători pe drum și au murmurat împotriva lui Moise și Aaron, plângându-se că nu este mâncare și apă în pustie, iar sufletul lor detestă mana pe care trebuiau să o mănânce în fiecare zi.

Poporul s-a plâns atât de mult încât Domnul a trimis șerpi înfocați printre ei și i-a mușcat, așa că mulți dintre ei au murit; acest lucru arată că noi, ca oameni decăzuți, am fost mușcați de cel rău, șarpele, și suntem pe moarte.

În Mat. 3:7 Domnul Isus i-a numit pe farisei și pe saduchei pui de vipere, iar în Ioan 8:44 El a spus că: Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul. În 1 Ioan 3:10, Ioan ne spune că există copiii lui Dumnezeu sau copiii diavolului. Dacă oamenii nu sunt regenerați, ei sunt copiii diavolului.

Poporul lui Israel a venit la Moise și a mărturisit că au păcătuit plângându-se și murmurând împotriva lui Iehova, și i-au cerut să meargă la Dumnezeu în numele lor; Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă un șarpe de bronz asemănător cu șarpele înfocat care a mușcat poporul, și să îl ridice pe un stâlp.

Toți cei care au fost mușcați de șarpele înfocat și priveau la șarpele de bronz trăiau.

Aceasta este o istorisire unică a cărții Numeri și este foarte semnificativă în viața noastră creștină de astăzi, pentru că Domnul Isus însuși a aplicat tipului șarpelui de bronz la Sine însuși.

În Ioan 3:14-15, în timp ce Domnul Isus vorbea cu acest bărbat în vârstă nobil, drept și respectat, Nicodim, El a spus: Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, tot astfel trebuie să fie ridicat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Știm cu toții că Cristos este realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers, dar aici vedem că Cristos este realitatea unui element negativ, șarpele de bronz. El a venit în asemănarea cărnii păcatului (El “S-a arătat ca un șarpe”, dar nu a avut otrava lui), dar fără păcatul în carne, și a venit să moară și să omoare șarpele și păcatul, astfel încât toți cei care cred în El să nu moară, ci să aibă viață eternă.

Și în conversația Sa cu Nicodim, Domnul S-a referit la El Însuși ca șarpele de bronz, făcând aluzie la faptul că Nicodim, care părea a fi un om bun, onorabil și aparent drept / neprihănit, a fost mușcat de șarpe și era șerpesc în natură.

Trebuie să vedem cum se aplică acest lucru la noi și cum Îl putem savura pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz.

Crezând în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, avem viața eternă

Ca descendenți ai lui Adam, toți oamenii au fost mușcați de șarpele vechi, Satan; Satan ne-a mușcat și ne-a infuzat cu otrava sa atunci când Adam a păcătuit, și toți suntem născuți în păcat. În ochii lui Dumnezeu, toți păcătoșii sunt nu doar mușcați de Satan, șarpele, ci ei sunt șerpești, adică au natura rea și otrăvitoare a lui Satan ca păcat.

Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, au fost mușcați de șerpi; Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice un șarpe de bronz în numele lor, pentru judecata lui Dumnezeu, pentru ca toți cei care privesc la acel șarpe de bronz, să poată trăi.

Domnul Isus a venit în “asemănarea cărnii păcatului” (Rom. 8:3) – a cărui asemănare este cea din forma șarpelui de bronz – și în ceea ce privește păcatul pentru ca El să condamne păcatul în carne.

Șarpele de bronz avea forma șarpelui, dar era fără otrava șarpelui; Domnul Isus a venit în asemănarea cărnii păcatului, dar în nici un caz nu a avut păcatul cărnii.

E adevărat că Cristos a fost făcut “în asemănarea cărnii păcatului” când a devenit om și S-a îmbrăcat cu natura umană, dar El nu a participat în nici un fel în păcatul cărnii (2 Cor. 5:21).

Când a fost ridicat în carne pe cruce, prin moartea Sa, Satan, șarpele vechi, a fost tratat; El a murit ca realitatea șarpelui de bronz, astfel încât Dumnezeu să poată judeca șarpele vechi cu natura sa otrăvitoare.

Prin cruce Cristos, realitatea șarpelui de bronz, a tratat șarpele vechi și, de asemenea, natura șarpelui din omul decăzut (Evrei 2:14; Ioan 1:29).

La fel ca și copiii lui Israel, trebuie să privim la Cristos, realitatea șarpelui de bronz și să trăim; aceasta înseamnă că trebuie să credem în Cristos și să primim viața eternă!

Șarpele de bronz Îl simbolizează mai întâi pe Domnul Isus, apoi pe copiii lui Israel (care au păcătuit și ar fi trebuit să fie atârnați pe stâlp pentru a fi blestemați și judecați), iar în al treilea rând, îl simbolizează pe Satan, șarpele vechi.

Nu este vorba de faptul că copiii lui Israel au vrut și au fost porniți spre păcat, ci mai degrabă, șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască. Când Dumnezeu i-a judecat pe copiii lui Israel, El a judecat de fapt șarpele; cel atârnat de stâlp era șarpele, nu copiii lui Israel.

Ca ființe umane noi am fost mușcați de șarpe și am păcătuit, iar acum există o natură șerpească în ființa noastră; prin natură, suntem una cu Satan, șarpele vechi, și suntem șerpești.

Dar slavă Domnului, Cristos a venit ca Substitut al nostru – El a venit ca realitatea șarpelui de bronz, și El a judecat șarpele pe cruce. Ceea ce avem nevoie este un Substitut, cineva care să poată fi judecat în numele nostru, și Dumnezeu L-a judecat pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, care a venit în asemănarea cărnii păcatului.

Cristos, Substitut al nostru, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care i-a înlocuit.

De aceea, pe cruce vedem două înlocuiri: noi, ca oamenii care am fost răscumpărați de Cristos, am fost identificați cu Satan, și Cristos S-a identificat cu noi, poporul Său răscumpărat.

Când auzim Evanghelia, ne dăm seama că suntem șerpești în interior, păcătoși în natură și condamnăm pe Satan din noi; atunci, primim crucea lui Cristos și credem întru El și avem viață eternă!

Acesta este principiul regenerării: noi, care am fost identificați cu Satan și chiar suntem o parte din Satan, vedem că Domnul Isus a tratat identificarea noastră cu Satan pe cruce; prin urmare, condamnăm această identificare cu Satan și primim mântuirea Domnului cu urmarea că trăim și avem viață eternă! Aleluia!

Văzând că Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz l-a tratat pe Satan, șarpele vechi, pe cruce, îl condamnăm pe Satan din noi, primim crucea, credem în Domnul și avem viață eternă prin credință!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit ca realitatea șarpelui de bronz pentru a trata șarpele vechi și natura noastră șerpească. Doamne, ne dăm seama că am fost mușcați de Satan, șarpele, și că suntem prin natură șerpești, chiar una cu Satan. O, Doamne, privim la Tine și credem în Tine, realitatea șarpelui de bronz, căci Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului, dar fără otrava acestuia, și ai tratat păcatul și pe Satan pe cruce! Aleluia, Isus Cristos l-a terminat pe Satan, păcatul și carnea pe cruce și putem crede în El, să avem viață eternă și să trăim!

Să Îl savurăm, să Îl aplicăm și să Îl distribuim pe Cristos ca viața care tratează păcatul în noi și alții

Cristos ca realitatea șarpelui de bronz se referă la El Însuși ca fiind realitatea ofrandei pentru păcat; s-ar putea să apreciem mai mult ofranda pentru abatere deoarece putem vedea câte păcate comitem, dar ofranda pentru păcat este un lucru mare.

Uneori, însă, am putea crede că luarea lui Cristos ca ofranda noastră pentru păcat este ceva teoretic, pentru că nu avem o înțelegere a ceea ce înseamnă faptul ca Cristos este ofranda pentru păcat. Deoarece Cristos este realitatea șarpelui de bronz, putem să Îl savurăm zi de zi și să Îl aplicăm la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat.

Cristos nu este numai Cel care a tratat natura noastră păcătoasă pe cruce, dar El este și viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă.

Prin urmare, noi nu doar Îl savurăm pe Cristos inițial ca realitatea șarpelui de bronz, atunci când credem în Domnul și ne dăm seama că Îl avem ca Substitut, dar zilnic Îl putem savura și aplica pe Domnul la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat, viața care tratează păcatul.

Mai mult decât atât, Îl putem administra altora pe Cristos ca viața care tratează păcatul. Dacă știm că un anumit frate sau soră a săvârșit unele păcate, trebuie doar să ne rugăm pentru ei și să învățăm înaintea Domnului cum să Îl administrăm pe Cristos lor ca viața care tratează păcatul, pentru ca să își poată trata păcatele.

Viața lui Cristos este o viață care tratează păcate. În primul rând, noi trebuie să fim tratați prin faptul că savurăm viața lui Cristos care tratează păcatul și, apoi, trebuie să distribuim altora un astfel de Cristos ca viață care tratează păcatul.

A expune păcatele și greșelile altora și a pretinde că “strălucim cu lumina lui Dumnezeu asupra lor” nu înseamnă că aceștia vor primi vreun ajutor; ceea ce îi ajută pe alții este distribuirea lui Cristos de către noi ca viață care tratează păcatul.

În calitate de preoți, trebuie să îndepărtăm nelegiuirea congregației, savurând mai întâi pe Cristos ca viața care tratează păcatul și apoi având capacitatea de a îndepărta nelegiuirea poporului lui Dumnezeu.

Domnul să ne aducă într-o astfel de experiență; să ne dăm seama că mai întâi trebuie să Îl savurăm și să Îl aplicăm pe Domnul la noi înșine ca viața care tratează păcatul, și apoi trebuie să Îl distribuim altora ca viața care tratează păcatul.

Când mergem la alții care au păcătuit, mai întâi trebuie să le înmuiem inima împietrită; o persoană care păcătuiește, de obicei, are inima împietrită (Evrei 3:14) de înșelăciunea păcatului.

Trebuie să avem încredere în Domnul că avem harul cu duhul de a-i înmuia inima împietrită. Și apoi, atunci când inima lui se va înmuia, Cristos ca viață îi va fi distribuit într-un mod real și bogat, iar această viață va opera în el.

Nici măcar nu trebuie să menționăm greșelile sau păcatele sale – Cristosul pe care Îl distribuim altora va lucra în el pentru a expune ceea ce trebuie expus, și pentru a-l vindeca.

Așa cum medicamentul adecvat ajunge la părțile bolnave ale trupului nostru fizic și le vindecă, tot astfel și distribuirea lui Cristos altora ca viață care tratează păcatul va ajuta să îndepărtăm păcatele dintre sfinți.

Fie ca noi toți să învățăm să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră pentru păcat, astfel încât să Îl putem distribui ca viața care tratează păcatul poporului lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Te luăm ca ofranda noastră pentru păcat, pentru ca păcatul nostru să fie tratat și pentru ca să Te putem distribui altora ca viața care tratează păcatul. Doamne, Îți mulțumim că ai murit pentru noi pe cruce ca Substitut al nostru, ca realitatea șarpelui de bronz; Tu ai purtat păcatul nostru și ai terminat păcatul din natura noastră. Fie ca zi de zi să Te savurăm și să Te aplicăm ca realitatea ofrandei pentru păcat și să Te distribuim ca viața care tratează păcatul în alții. Amin, Doamne Isuse, Tu ești viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă; vrem să Te experimentăm, să Te aplicăm și să Te distribuim ca pe o asemenea Persoană!