Savurăm pe Cristos

Să credem în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz și să savurăm viața Sa care tratează păcatul

01/08/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Șarpele de bronz din Numeri 21:4-9 este un tip reprezentativ al Domnului Isus, care a fost crucificat în asemănarea cărnii păcatului ca Substitut și înlocuitor al nostru pentru ca noi, păcătoșii care suntem mușcați de șarpe, să Îl privim (să credem în El) și să avem viață eternă.

În Numeri 21 cei din poporul Israel au devenit nerăbdători pe drum și au murmurat împotriva lui Moise și Aaron, plângându-se că nu este mâncare și apă în pustie, iar sufletul lor detestă mana pe care trebuiau să o mănânce în fiecare zi.

Poporul s-a plâns atât de mult încât Domnul a trimis șerpi înfocați printre ei și i-a mușcat, așa că mulți dintre ei au murit; acest lucru arată că noi, ca oameni decăzuți, am fost mușcați de cel rău, șarpele, și suntem pe moarte.

În Mat. 3:7 Domnul Isus i-a numit pe farisei și pe saduchei pui de vipere, iar în Ioan 8:44 El a spus că: Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul. În 1 Ioan 3:10, Ioan ne spune că există copiii lui Dumnezeu sau copiii diavolului. Dacă oamenii nu sunt regenerați, ei sunt copiii diavolului.

Poporul lui Israel a venit la Moise și a mărturisit că au păcătuit plângându-se și murmurând împotriva lui Iehova, și i-au cerut să meargă la Dumnezeu în numele lor; Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă un șarpe de bronz asemănător cu șarpele înfocat care a mușcat poporul, și să îl ridice pe un stâlp.

Toți cei care au fost mușcați de șarpele înfocat și priveau la șarpele de bronz trăiau.

Aceasta este o istorisire unică a cărții Numeri și este foarte semnificativă în viața noastră creștină de astăzi, pentru că Domnul Isus însuși a aplicat tipului șarpelui de bronz la Sine însuși.

În Ioan 3:14-15, în timp ce Domnul Isus vorbea cu acest bărbat în vârstă nobil, drept și respectat, Nicodim, El a spus: Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, tot astfel trebuie să fie ridicat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Știm cu toții că Cristos este realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers, dar aici vedem că Cristos este realitatea unui element negativ, șarpele de bronz. El a venit în asemănarea cărnii păcatului (El “S-a arătat ca un șarpe”, dar nu a avut otrava lui), dar fără păcatul în carne, și a venit să moară și să omoare șarpele și păcatul, astfel încât toți cei care cred în El să nu moară, ci să aibă viață eternă.

Și în conversația Sa cu Nicodim, Domnul S-a referit la El Însuși ca șarpele de bronz, făcând aluzie la faptul că Nicodim, care părea a fi un om bun, onorabil și aparent drept / neprihănit, a fost mușcat de șarpe și era șerpesc în natură.

Trebuie să vedem cum se aplică acest lucru la noi și cum Îl putem savura pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz.

Crezând în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, avem viața eternă

Ca descendenți ai lui Adam, toți oamenii au fost mușcați de șarpele vechi, Satan; Satan ne-a mușcat și ne-a infuzat cu otrava sa atunci când Adam a păcătuit, și toți suntem născuți în păcat. În ochii lui Dumnezeu, toți păcătoșii sunt nu doar mușcați de Satan, șarpele, ci ei sunt șerpești, adică au natura rea și otrăvitoare a lui Satan ca păcat.

Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, au fost mușcați de șerpi; Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice un șarpe de bronz în numele lor, pentru judecata lui Dumnezeu, pentru ca toți cei care privesc la acel șarpe de bronz, să poată trăi.

Domnul Isus a venit în “asemănarea cărnii păcatului” (Rom. 8:3) – a cărui asemănare este cea din forma șarpelui de bronz – și în ceea ce privește păcatul pentru ca El să condamne păcatul în carne.

Șarpele de bronz avea forma șarpelui, dar era fără otrava șarpelui; Domnul Isus a venit în asemănarea cărnii păcatului, dar în nici un caz nu a avut păcatul cărnii.

E adevărat că Cristos a fost făcut “în asemănarea cărnii păcatului” când a devenit om și S-a îmbrăcat cu natura umană, dar El nu a participat în nici un fel în păcatul cărnii (2 Cor. 5:21).

Când a fost ridicat în carne pe cruce, prin moartea Sa, Satan, șarpele vechi, a fost tratat; El a murit ca realitatea șarpelui de bronz, astfel încât Dumnezeu să poată judeca șarpele vechi cu natura sa otrăvitoare.

Prin cruce Cristos, realitatea șarpelui de bronz, a tratat șarpele vechi și, de asemenea, natura șarpelui din omul decăzut (Evrei 2:14; Ioan 1:29).

La fel ca și copiii lui Israel, trebuie să privim la Cristos, realitatea șarpelui de bronz și să trăim; aceasta înseamnă că trebuie să credem în Cristos și să primim viața eternă!

Șarpele de bronz Îl simbolizează mai întâi pe Domnul Isus, apoi pe copiii lui Israel (care au păcătuit și ar fi trebuit să fie atârnați pe stâlp pentru a fi blestemați și judecați), iar în al treilea rând, îl simbolizează pe Satan, șarpele vechi.

Nu este vorba de faptul că copiii lui Israel au vrut și au fost porniți spre păcat, ci mai degrabă, șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască. Când Dumnezeu i-a judecat pe copiii lui Israel, El a judecat de fapt șarpele; cel atârnat de stâlp era șarpele, nu copiii lui Israel.

Ca ființe umane noi am fost mușcați de șarpe și am păcătuit, iar acum există o natură șerpească în ființa noastră; prin natură, suntem una cu Satan, șarpele vechi, și suntem șerpești.

Dar slavă Domnului, Cristos a venit ca Substitut al nostru – El a venit ca realitatea șarpelui de bronz, și El a judecat șarpele pe cruce. Ceea ce avem nevoie este un Substitut, cineva care să poată fi judecat în numele nostru, și Dumnezeu L-a judecat pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, care a venit în asemănarea cărnii păcatului.

Cristos, Substitut al nostru, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care i-a înlocuit.

De aceea, pe cruce vedem două înlocuiri: noi, ca oamenii care am fost răscumpărați de Cristos, am fost identificați cu Satan, și Cristos S-a identificat cu noi, poporul Său răscumpărat.

Când auzim Evanghelia, ne dăm seama că suntem șerpești în interior, păcătoși în natură și condamnăm pe Satan din noi; atunci, primim crucea lui Cristos și credem întru El și avem viață eternă!

Acesta este principiul regenerării: noi, care am fost identificați cu Satan și chiar suntem o parte din Satan, vedem că Domnul Isus a tratat identificarea noastră cu Satan pe cruce; prin urmare, condamnăm această identificare cu Satan și primim mântuirea Domnului cu urmarea că trăim și avem viață eternă! Aleluia!

Văzând că Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz l-a tratat pe Satan, șarpele vechi, pe cruce, îl condamnăm pe Satan din noi, primim crucea, credem în Domnul și avem viață eternă prin credință!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit ca realitatea șarpelui de bronz pentru a trata șarpele vechi și natura noastră șerpească. Doamne, ne dăm seama că am fost mușcați de Satan, șarpele, și că suntem prin natură șerpești, chiar una cu Satan. O, Doamne, privim la Tine și credem în Tine, realitatea șarpelui de bronz, căci Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului, dar fără otrava acestuia, și ai tratat păcatul și pe Satan pe cruce! Aleluia, Isus Cristos l-a terminat pe Satan, păcatul și carnea pe cruce și putem crede în El, să avem viață eternă și să trăim!

Să Îl savurăm, să Îl aplicăm și să Îl distribuim pe Cristos ca viața care tratează păcatul în noi și alții

Cristos ca realitatea șarpelui de bronz se referă la El Însuși ca fiind realitatea ofrandei pentru păcat; s-ar putea să apreciem mai mult ofranda pentru abatere deoarece putem vedea câte păcate comitem, dar ofranda pentru păcat este un lucru mare.

Uneori, însă, am putea crede că luarea lui Cristos ca ofranda noastră pentru păcat este ceva teoretic, pentru că nu avem o înțelegere a ceea ce înseamnă faptul ca Cristos este ofranda pentru păcat. Deoarece Cristos este realitatea șarpelui de bronz, putem să Îl savurăm zi de zi și să Îl aplicăm la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat.

Cristos nu este numai Cel care a tratat natura noastră păcătoasă pe cruce, dar El este și viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă.

Prin urmare, noi nu doar Îl savurăm pe Cristos inițial ca realitatea șarpelui de bronz, atunci când credem în Domnul și ne dăm seama că Îl avem ca Substitut, dar zilnic Îl putem savura și aplica pe Domnul la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat, viața care tratează păcatul.

Mai mult decât atât, Îl putem administra altora pe Cristos ca viața care tratează păcatul. Dacă știm că un anumit frate sau soră a săvârșit unele păcate, trebuie doar să ne rugăm pentru ei și să învățăm înaintea Domnului cum să Îl administrăm pe Cristos lor ca viața care tratează păcatul, pentru ca să își poată trata păcatele.

Viața lui Cristos este o viață care tratează păcate. În primul rând, noi trebuie să fim tratați prin faptul că savurăm viața lui Cristos care tratează păcatul și, apoi, trebuie să distribuim altora un astfel de Cristos ca viață care tratează păcatul.

A expune păcatele și greșelile altora și a pretinde că “strălucim cu lumina lui Dumnezeu asupra lor” nu înseamnă că aceștia vor primi vreun ajutor; ceea ce îi ajută pe alții este distribuirea lui Cristos de către noi ca viață care tratează păcatul.

În calitate de preoți, trebuie să îndepărtăm nelegiuirea congregației, savurând mai întâi pe Cristos ca viața care tratează păcatul și apoi având capacitatea de a îndepărta nelegiuirea poporului lui Dumnezeu.

Domnul să ne aducă într-o astfel de experiență; să ne dăm seama că mai întâi trebuie să Îl savurăm și să Îl aplicăm pe Domnul la noi înșine ca viața care tratează păcatul, și apoi trebuie să Îl distribuim altora ca viața care tratează păcatul.

Când mergem la alții care au păcătuit, mai întâi trebuie să le înmuiem inima împietrită; o persoană care păcătuiește, de obicei, are inima împietrită (Evrei 3:14) de înșelăciunea păcatului.

Trebuie să avem încredere în Domnul că avem harul cu duhul de a-i înmuia inima împietrită. Și apoi, atunci când inima lui se va înmuia, Cristos ca viață îi va fi distribuit într-un mod real și bogat, iar această viață va opera în el.

Nici măcar nu trebuie să menționăm greșelile sau păcatele sale – Cristosul pe care Îl distribuim altora va lucra în el pentru a expune ceea ce trebuie expus, și pentru a-l vindeca.

Așa cum medicamentul adecvat ajunge la părțile bolnave ale trupului nostru fizic și le vindecă, tot astfel și distribuirea lui Cristos altora ca viață care tratează păcatul va ajuta să îndepărtăm păcatele dintre sfinți.

Fie ca noi toți să învățăm să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră pentru păcat, astfel încât să Îl putem distribui ca viața care tratează păcatul poporului lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Te luăm ca ofranda noastră pentru păcat, pentru ca păcatul nostru să fie tratat și pentru ca să Te putem distribui altora ca viața care tratează păcatul. Doamne, Îți mulțumim că ai murit pentru noi pe cruce ca Substitut al nostru, ca realitatea șarpelui de bronz; Tu ai purtat păcatul nostru și ai terminat păcatul din natura noastră. Fie ca zi de zi să Te savurăm și să Te aplicăm ca realitatea ofrandei pentru păcat și să Te distribuim ca viața care tratează păcatul în alții. Amin, Doamne Isuse, Tu ești viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă; vrem să Te experimentăm, să Te aplicăm și să Te distribuim ca pe o asemenea Persoană!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Believe in Christ as the Reality of the Bronze Serpent and Enjoy His Sin-Dealing Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 4 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristosul răscumpărător ca realitate a vițelei roșii ne curățește de impuritate

30/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Unul dintre tipurile reprezentative ale lui Cristos revelate în mod unic în cartea Numeri este vițeaua roșie, componenta principală a apei pentru impuritate, și care Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător.

Nu se vorbește prea mult despre tipul reprezentativ al vițelei roșii, dar acesta se referă la Cristosul răscumpărător care, pe baza procesului prin care a trecut și împreună cu eficacitatea și rezultatul morții și învierii Sale, ne poate spăla păcatul și impuritățile.

Primul tip reprezentativ al lui Cristos pe care l-am văzut în Numeri este toiagul înmugurit, care este un tip foarte pozitiv pe un fundal foarte negativ.

În timp ce a existat o răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron din partea poporului și a câtorva dintre leviți, Dumnezeu a venit să arate cine are autoritatea delegată a lui Dumnezeu; modul în care a făcut-o a fost în calea vieții.

El nu a arătat din ceruri cine are autoritatea Sa, ci a cerut copiilor lui Israel să aducă douăsprezece toiege, câte unul pentru fiecare dintre triburile lui Israel, înaintea lui Dumnezeu în fața Chivotului în Sfânta Sfintelor, iar toiagul care înmugurea era cel pe care Dumnezeu l-a ales și l-a rânduit.

Înmugurirea ține de viață; toiegele celor douăsprezece triburi ale lui Israel au fost moarte, fără rădăcini, lipsite de viață și fără frunze, dar Dumnezeu a făcut ca unul dintre ele să înmugurească, să înflorească și chiar să aducă rod – migdale coapte.

Pe de-o parte, trebuie să ne dăm seama că în noi există mândrie și ambiție și acest lucru ne face să ne răzvrătim împotriva autorității lui Dumnezeu și a autorității pe care El a rânduit-o să Îl reprezinte pe pământ.

Pe de altă parte, însă, trebuie să fim înaintea Domnului, să Îl savurăm și să Îl experimentăm în moartea și învierea Sa pentru manifestarea vieții de înviere.

De-a lungul secolelor, a existat multă luptă pentru putere și pentru o poziție mai înaltă, iar această ambiție, împreună cu mândria, a subminat planul lui Dumnezeu și I-a vătămat poporul. Mândria este în noi toți, iar mândria dă naștere la ambiție; mândria ne face un nebun de frunte și ne face să nu primim binecuvântarea lui Dumnezeu și îndurarea Sa.

Nu trebuie să gândim despre noi mai mult decât se cuvine, ci mai degrabă să ne smerim, să stăm departe de mândrie și să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn și pe noi înșine ca sclavi ai sfinților.

Trebuie să ne dăm seama că Domnul Isus, Mântuitorul și viața noastră, a venit la noi și în noi ca să ne slujească; El ne-a slujit când era pe pământ, El este printre noi ca Cel care ne slujește și chiar în eternitate El ne va sluji ca Mielul lui Dumnezeu.

Principiul slujirii Domnului se află în toiagul înmugurit, căci învierea este un principiu etern în serviciul nostru față de Dumnezeu.

Putem fi capabili să facem mult pentru Domnul și “în numele Său”, dar orice noi putem face este din domeniul natural și nu este acceptabil pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, ceea ce este imposibil pentru noi face parte din domeniul învierii și devine ceea ce Dumnezeu face – lucrarea Sa, serviciul Său prin noi și în noi.

Să vedem cum vițeaua roșie Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător și să aplicăm aceasta la experiența noastră

Componenta principală a apei pentru impuritate în Numeri 19 a fost vițeaua roșie; vițeaua roșie Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător.

Dacă citim consemnarea din Numeri 19 cu privire la componentele apei pentru impuritate și procesul prin care trebuia să treacă, vom fi plini de laudă și închinare la adresa lui Dumnezeu pentru Cristosul nostru răscumpărător.

Cristos Însuși este realitatea tuturor lucrurilor pozitive și, în special El, în calitate de Răscumpărătorul, este realitatea vițelei roșii. Trebuie să vedem detaliile și specificațiile acestei ape pentru impuritate și să vedem cum Îl semnifică pe Cristos și cum o putem aplica la experiența noastră.

Vițeaua era roșie – culoarea roșie semnifică asemănarea cu carnea păcatului, care este pentru purtarea păcatului omului în mod exterior. Cristos a devenit în asemănarea cu carnea păcatului – și totuși fără păcat în carne – pentru ca El să poată purta păcatele și păcatul nostru în carnea Sa, terminând păcatul și tratând toate păcatele noastre.

Cristos este realitatea vițelei roșii – El este Cel care răscumpără, Cel care nu a avut păcat, fără cusur, fără pată, dar avea asemănarea cu carnea păcatului și El a venit să trateze și să înlăture păcatul din carne.

Nici un defect – vițeaua roșie fără defect înseamnă că, deși Cristos era asemănător cu carnea păcatului, El nu avea natura păcătoasă.

Cristos a venit în calitate de Dumnezeul care a devenit om; El este Dumnezeul care s-a îmbrăcat cu carne – El s-a îmbrăcat cu asemănarea cărnii păcatului, dar nu a avut păcat și nu s-a găsit nici un păcat sau cusur în El. Vițeaua roșie trebuia să fie perfectă, fără cusur; acest lucru indică faptul că Cristos a fost perfect.

Fariseii, saducheii, iudeii, romanii și poporul, ei toți au încercat să găsească vină în El, dar El a fost fără cusur și perfect.

Vițeaua roșie, care nu a fost niciodată sub jug, simbolizează că Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni; în mod special, El nu a fost niciodată folosit de Satan sau pentru Satan.

Satan a venit ca să Îl ispitească și să Îl determine să păcătuiască sau să alunece, dar El l-a învins pe Satan în umanitatea Sa, și în El, conducătorul acestei lumi nu a avut nimic. Satan a încercat să Îl ispitească și să Îl înșele, dar El a respins mereu ispitele lui și nu a fost niciodată folosit de dușmanul lui Dumnezeu. Ce om-Dumnezeu!

Ca și vițeaua roșie, Cristos a fost crucificat în afara taberei, pe Golgota, un munte mic în afara orașului Ierusalim (Num. 19:3; Evr. 13:12-13; Mat. 27:33). Cristos a fost dus în afara taberei și a fost crucificat, așa cum vițeaua a fost dusă în afara taberei.

Chiar și un astfel de tip reprezentativ al vițelei roșii arată spre răscumpărarea lui Cristos, felul în care a fost tratat și ucis, și chiar locația în care a avut loc acest lucru! Minunat!

Lemnul de cedru, firele stacojii și isopul ca un tip reprezentativ al lui Cristos. Preotul trebuia să ia lemn de cedru și isop și fire stacojii și să le arunce în mijlocul arderii viței (Num. 19:6).

Lemnul de cedru, un copac înalt și demn, Îl simbolizează pe Cristos în umanitatea Sa demnă. Isopul, una dintre cele mai mici plante, Îl simbolizează pe Cristos în umanitatea Sa umilă. Stacojiul, roșu la culoare, simbolizează răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt.

Cristosul înalt și demn și Cristosul cel umil și smerit în răscumpărarea Sa erau elemente pentru compoziția apei pentru impuritate.

Cenușa ca un tip reprezentativ al lui Cristos și eficacitatea eternă a lucrării Sale răscumpărătoare. În Num. 19:9 vedem cum un om (care este curat) trebuia să adune cenușa vițelei roșii (după ce era arsă) și să o pună în afara taberei într-un loc curat, iar această cenușă trebuia păstrată pentru adunarea copiilor lui Israel ca apă pentru impuritate, căci este o ofrandă pentru păcat.

Cenușa se referă la faptul că Cristos este redus la nimic; în Marcu 9:12 vedem că Cristos în calitate de Fiul Omului a venit, a suferit multe lucruri, dar a fost socotit ca nimic. Acest lucru l-a experimentat Domnul în viața Sa umană – El a suferit mult, dar El a fost socotit ca fiind nimic.

Această cenușă a fost păstrată pentru apă pentru impuritate; era o purificare a păcatului sau o ofrandă pentru păcat. Și impuritatea la care se face referire aici nu era numai cea a păcatului, ci cea a morții, care a devenit prevalentă printre copiii lui Israel (Numeri 16:49), de aceea aveau nevoie de apă pentru impuritate.

Cenușa care era așezată în afara taberei într-un loc curat (Numeri 19:9) – aceasta simbolizează eficacitatea răscumpărării Domnului care rămâne în locul păcătoșilor.

Faptul că sângele răscumpărător era adus în fața Cortului Întâlnirii și era stropit acolo simbolizează că răscumpărarea lui Cristos este eficientă înaintea lui Dumnezeu și că Dumnezeu este satisfăcut cu lucrarea de răscumpărare a lui Cristos.

Pe de o parte, eficacitatea răscumpărării Domnului este aplicată nouă, păcătoșilor, iar pe de altă parte, acest sânge răscumpărător este eficace pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu.

Aplicarea apei pentru impuritate. Când cineva devenea necurat, prin faptul că intra în contact cu moartea (fie o persoană moartă, o situație moartă, fie un animal mort), trebuia să ia cenușa arderii ofrandei pentru păcat și să adauge la ea apă curgătoare într-un vas (Num. 19:17).

Apa curgătoare Îl simbolizează pe Duhul Sfânt în învierea lui Cristos. Acest lucru ne arată că, dacă atingem moartea, pe neașteptate sau inconștient, ori de câte ori suntem conștienți de moarte sau de faptul că suntem în moarte, trebuie să aplicăm răscumpărarea lui Cristos și să Îl luăm ca realitate a vițelei roșii.

Doar lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, prin umanitatea Sa demnă și umilă, cu moartea Sa și cu Duhul Învierii Sale, ar putea vindeca și curăța situația de necurăția morții. În apa pentru impuritate există eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale.

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai devenit la fel ca noi, în asemănarea cărnii păcatului, ca să ne poți purta păcatul, să tratezi păcatul și să condamni păcatul în carne. Îți mulțumim că ai o umanitate demnă și înaltă, și totuși umilă și smerită; ca o astfel de Persoană, Tu ai îndeplinit răscumpărarea pentru noi. Îți mulțumim, Doamne, că ai fost crucificat în afara taberei, pentru că Te-ai oferit lui Dumnezeu prin Duhul etern. Aleluia, astăzi Îl putem aplica pe Cristosul răscumpărător la ființa noastră și putem fi vindecați și curățiți de necurăția morții.

Duhul Sfânt aplică răscumpărarea lui Cristos la noi pentru a ne curăța de întinare

Ori de câte ori noi, poporul lui Dumnezeu, suntem pângăriți de moarte, trebuie să venim la Domnul și trebuie să permitem Duhului Sfânt să ne fie aplicat pentru a ne curăța și spăla.

După cum se vede în tipul reprezentativ al vițelei roșii, componenta principală a apei pentru impuritate în Numeri 19, Duhul Sfânt este compus cu eficacitatea eternă a răscumpărării Domnului, iar când Îl aplicăm ființei noastre, necurăția noastră este îndepărtată.

Pe de o parte trebuie să vedem și să apreciem procesul prin care a trecut Cristos, realitatea vițelei roșii și, pe de altă parte, trebuie să aplicăm această Persoană cu toate lucrurile prin care a trecut la ființa noastră.

Ceea ce a făcut Cristos este eficace pentru eternitate înaintea lui Dumnezeu și trebuie aplicat la noi, păcătoșii.

Când suntem pângăriți și ne dăm seama de acest lucru, trebuie să venim la Domnul, să Îl luăm pe Cristos ca realitate a vițelei roșii și să Îi permitem Duhului Sfânt să ne fie aplicat pentru a îndepărta orice necurăție din noi.

Pur și simplu, prin faptul că venim la Domnul, ne rugăm și citim Cuvântul Său, noi suntem spălați, suntem curățiți și orice impuritate este înlăturată de la noi.

În 1 Ioan 1:7 ni se spune că, dacă umblăm în lumină, așa cum și El este în lumină, avem părtășie unul cu altul și sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat. Când ne dăm seama că am păcătuit, când suntem conștienți că suntem pângăriți, trebuie să luăm sângele Domnului Isus ca să fim spălați și curățiți de păcatele noastre pentru a restabili părtășia dintre noi și Dumnezeu.

Pângărirea și păcatul nostru ne fac să fim tăiați din părtășia noastră cu Dumnezeu, așa că Dumnezeu ne oferă o cale ca să ne întoarcem la El.

El Însuși a devenit om, S-a îmbrăcat cu asemănarea cărnii păcatului, a tratat păcatul în carne și în înviere a devenit Duhul îmbogățit cu toate elementele divinității, umanității, trăirii omenești, crucificării, morții și învierii Sale.

Sângele pe care l-a vărsat pe Golgota acum două mii de ani este eficient și astăzi, vorbește mai mult decât orice alt sânge; acest sânge vorbește pentru iertarea păcatelor și curățirea de impuritate.

Pur și simplu trebuie să venim la Domnul în lumină și să aplicăm sângele lui Cristos, iar Duhul Sfânt va aplica răscumpărarea lui Cristos la ființa noastră pentru ca să fim curățiți de orice impuritate, păcat și necurăție. Aleluia!

Doamne Isuse, venim la Tine așa cum suntem; vrem să umblăm în lumină, ca să putem avea părtășie cu Tine, și sângele Tău ne curățește de orice păcat. Îți mulțumim, Doamne, că Ți-ai vărsat sângele pe cruce pentru răscumpărarea noastră. Îți mulțumim că ai devenit Duhul ca să aplici sângele la ființa noastră și să ne curățești de orice nedreptate, păcat și necurăție. Amin, Doamne Isuse, pur și simplu venim la Tine și permitem Duhului Sfânt să aplice răscumpărarea lui Cristos la ființa noastră ca să putem fi spălați, curățiți și purificați și putem continua în părtășie cu Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Redeeming Christ as the Reality of the Red Heifer Cleanses us from Impurity (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serving God in the Principle of the Budding Rod, through Death and Resurrection (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

În lumina divină din întâlnirile bisericii vedem cu claritate mișcarea și administrația lui Dumnezeu

27/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Cele șapte lămpi ale lampadarului de aur sunt cele șapte Duhuri dinaintea tronului lui Dumnezeu, cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu; acest lucru ne arată că cele șapte lămpi sunt legate de mișcarea și administrația lui Dumnezeu.

Am văzut nevoia noastră de a aprinde lămpile din Locul Sfânt, care este legată de faptul că suntem umpluți cu Cristos, saturați cu Duhul, savurarea umanității lui Isus și de a avea cuvântul viu vorbit al Domnului, pentru ca să putem funcționa în întâlniri și să aprindem lămpile.

În calitate de credincioși în Cristos suntem preoți ai lui Dumnezeu și este responsabilitatea noastră ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, adică să facem ca lumina să se înalțe.

Această lumină nu este o lumină artificială sau o lumină naturală, ci lumina care vine de la Dumnezeu, lumina care vine din natura divină a lui Cristos și din umanitatea Sa contopită cu Duhul lui Cristos.

Pentru ca să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic, ca lampadar, natura divină reprezentată de aur, umanitatea înnobilată a lui Cristos reprezentată de fitil, și Duhul lui Cristos reprezentat de uleiul cu toate stadiile procesului lui Cristos, și trebuie să fim persoane sfinte ca preoți, îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele preoțești.

Acest lucru nu vorbește despre o practică sau o rutină exterioară, ci despre viața zilnică cu trăirea noastră zilnică; nu putem truca acest lucru – trebuie să fim asemenea persoane.

Când venim la întâlnire, pur și simplu prezentăm ceea ce am savurat, ceea ce am făcut, ceea ce suntem și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Trebuie să ne ocupăm zilnic de Cristos în toate aceste aspecte, să Îl savurăm și să Îl experimentăm, iar Cristos trebuie să fie real în experiența noastră pentru viața de biserică, pentru ca lumina să se înalțe în biserică.

Când suntem astfel de persoane care au o astfel de experiență, vom determina spontan lumina să se înalțe în întâlnire și fiind uniți cu ceilalți preoți, vom lupta pentru interesul lui Dumnezeu.

Astăzi vrem să vedem cum faptul de a determina lumina să se înalțe în întâlnire și faptul de a avea lumina divină este legat de cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, iar acestea sunt pentru mișcarea lui Dumnezeu, administrația și tronul Său.

Domnul să ne dezvăluie și să facă să strălucească lumina în noi și prin noi pentru a fi una cu El și să permitem Duhului intensificat de șapte ori să opereze în noi și să ne aducă pe deplin sub tronul lui Dumnezeu, iar prin noi să aibă o cale de a guverna în univers pentru administrația și mișcarea Sa pe pământ.

Sub lumina divină din întâlnirile bisericii vedem economia lui Dumnezeu și mișcarea Sa

În Apocalipsa 1:4 și 4:5 vedem că cele șapte lămpi ale lampadarului de aur sunt cele șapte Duhuri dinaintea tronului lui Dumnezeu, cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu.

În acest univers Dumnezeu are un centru de administrație, care este tronul Său. De la acest tron, Dumnezeu administrează universul și se mișcă pentru a-Și executa politica eternă.

Cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu simbolizează faptul că cele șapte lămpi sunt absolut legate de administrația, economia și mișcarea lui Dumnezeu.

Cele șapte Duhuri reprezentate de cele șapte lămpi de foc dinaintea tronului lui Dumnezeu nu sunt doar pentru ca noi să fim vii, ci pentru ca Dumnezeu să Își execute administrația în univers și pe acest pământ, inclusiv în execuția economiei Sale în această epocă.

De aceea, pentru ca noi să cunoaștem administrația și economia lui Dumnezeu, trebuie să avem lumina lampadarului de aur din cele șapte lămpi care strălucesc și iluminează.

Uneori ne putem uita la situația din jurul nostru, mai ales în societatea de astăzi, și putem crede că Dumnezeu nu are control, ci mai degrabă, inamicul face multe lucruri pentru a împiedica mișcarea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, dacă avem revelația divină și ne exersăm duhul pentru a face ca lumina să se înalțe, ne vom da seama că cele șapte Duhuri se mișcă în mod constant pe pământ pentru a executa economia și administrația lui Dumnezeu, iar atunci când facem ca lumina să se înalțe, Dumnezeu se poate mișca și administra în univers.

Lumina naturală nu ne poate ajuta să cunoaștem economia, administrația și scopul etern al lui Dumnezeu; numai lumina divină ne poate da o cunoaștere adevărată cu privire la scopul lui Dumnezeu.

Trebuie să cerem ca această lumină, lumina divină, să strălucească și să ne facă cunoscută economia Sa.

Odată ce intrăm în domeniul bisericii, suntem luminați pentru a cunoaște scopul etern al lui Dumnezeu; odată ce suntem în lumina strălucitoare din biserică, cunoaștem dorința intenției lui Dumnezeu, economia Sa și, de asemenea, calea pe care ar trebui să o luăm pentru călătoria dinaintea noastră înspre scopul lui Dumnezeu.

De multe ori nu știm unde ne aflăm, care este situația noastră și ce se întâmplă; de multe ori avem întrebări și nu înțelegem ce se întâmplă cu adevărat, dar de îndată ce intrăm într-o întâlnire, chiar și când sfinții cântă, primim lumina divină.

S-ar putea ca nici măcar să nu cerem lumina divină sau răspunsul lui Dumnezeu, dar imediat ce ne punem sub lumina divină din biserică, totul devine clar pentru noi. În sanctuarul lui Dumnezeu – în duhul nostru și în biserică – primim revelație divină și obținem explicația tuturor problemelor noastre.

În Psalmul 73:16-17 vedem cum psalmistul era derutat de situația în care se afla, deoarece el suferea în timp ce era drept, iar cei răi prosperau în timp ce făceau lucruri rele.

Cu cât încerca mai mult să înțeleagă acest lucru, cu atât mai neclar devenea pentru el, pentru că nu avea nici un sens și-l determina să fie tulburat. În cele din urmă, a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, și atunci a văzut sfârșitul lor.

Când a intrat în sanctuar, în Locul Sfânt, a înțeles.

Aceasta este și situația noastră – când intrăm în biserică, când ajungem la întâlnirile bisericii, înțelegem. De foarte multe ori ne confruntăm cu probleme și cu lucruri încurcate, dar îndată ce intrăm în sanctuarul lui Dumnezeu, înțelegem imediat.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în Locul Sfânt se află strălucirea celor șapte lămpi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu pentru ducerea la îndeplinire a administrației și mișcării lui Dumnezeu pe pământ.

Când intrăm în domeniul bisericii, devenim clari în interior; când stăm în întâlnire și ne deschidem puțin Domnului, lucrurile devin foarte clare pentru noi.

Sub lumina divină în întâlnirile bisericii, suntem luminați în legătură cu voința lui Dumnezeu; suntem foarte clari cu privire la economia lui Dumnezeu și cunoaștem epoca în care ne aflăm astăzi.

Acest lucru se întâmplă pentru că avem lumina divină care strălucește asupra noastră din cele șapte lămpi ale lampadarului de aur, și în lumină vedem toate lucrurile.

Când ne exersăm duhul și suntem în întâlnirile bisericii, cunoaștem scopul etern al lui Dumnezeu, intenția inimii Sale și economia Sa, și știm ce cale ar trebui să luăm pentru călătoria din fața noastră.

Doamne Isuse, venim la Tine cu toate întrebările, peregrinările și lucrurile noastre derutante; vrem să fim sub lumina Ta în sanctuarul lui Dumnezeu. Amin, Doamne, ne dăruim Ție ca să fim în duhul contopit și în întâlnirile bisericii, astfel încât să putem fi clari cu privire la scopul Tău, mișcarea Ta, economia Ta și intenția inimii Tale. Numai în lumina Ta divină din sanctuarul lui Dumnezeu putem vedea economia lui Dumnezeu, intenția inimii Sale și numai aici știm ce cale să luăm pentru călătoria dinaintea noastră înspre scopul lui Dumnezeu!

Să vedem că cele șapte lămpi de foc sunt pentru mișcarea administrației lui Dumnezeu

Potrivit cu Apocalipsa 4, accentul cu cele șapte lămpi de foc arzător nu este pe faptul de a lumina poporul lui Dumnezeu, ci pe mișcarea administrației lui Dumnezeu.

În acest capitol vedem cum Cristos Își îndeplinește misiunea în calitate de Stăpânitor al împăraților pământului prin cele șapte Duhuri arzătoare dinaintea tronului pentru a controla în mod suveran întreaga situație a lumii ca mediul să fie potrivit astfel ca poporul ales al lui Dumnezeu să primească mântuirea Sa (vezi Fapte 5:31, 17:26-27, Ioan 17:2, 2 Cron. 16:9).

Dumnezeu are o lucrare de predicare a Evangheliei pentru a elibera adevărul, a câștiga poporul Său ales și a mântui omul; aceasta este o parte a mișcării administrației lui Dumnezeu și pentru aceasta este nevoie ca cele Șapte Duhuri în calitate de ochii lui Iehova să funcționeze pretutindeni și să îndeplinească acest lucru.

Cum se raportează acest lucru la noi? Biserica joacă un rol important în acest lucru, pentru că noi, în calitate de credincioși, aprindem lămpile, astfel încât administrația lui Dumnezeu să fie îndeplinită prin biserică.

Pe de o parte, flacăra celor șapte Duhuri arzătoare judecă, purifică și perfectează biserica pentru a produce lampadarele de aur.

Pe de altă parte, arderea acestor lămpi de foc ne motivează să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu (Dan. 11:32).

Dumnezeu are o economie, o mișcare și o administrație; totuși, suntem de multe ori departe de Dumnezeu, trăim și ne mișcăm în întuneric, și întreaga lume se află în întuneric.

Chiar și în întâlnirile bisericii, când ne concentrăm pe noi înșine, pe nevoile noastre, pe situația noastră și pe lucrurile noastre, de multe ori rămânem în întuneric.

Dar când ne exersăm duhul pentru a fi în sanctuarul lui Dumnezeu și facem ca lumina să se înalțe, lumina divină ne va aduce la punctul în care vedem clar scopul lui Dumnezeu, economia Sa și administrația Sa.

Sub strălucirea luminii divine, suntem una cu Dumnezeu în economia Sa și ne rugăm într-un singur duh cu El pentru îndeplinirea administrației Sale.

Cristos strălucește, lumina Sa divină perfectează, arde și judecă tot ce este omul natural din noi, și apoi suntem motivați să stăm într-un singur duh cu Domnul pentru mișcarea și economia Sa pe pământ.

Când ne exersăm pentru a aprinde lămpile în Locul Sfânt pentru ca lumina divină să strălucească, ne vom ridica, vom lupta una cu Domnul și vom călători împreună cu Dumnezeu. Trebuie să facem ca lumina să se înalțe – nu doar o mică lumină, ci lămpi de foc cu o lumină aprinsă! Fie ca lumina aprinsă să existe în recâștigarea Domnului astăzi!

Fie ca noi să vedem cum Cristos aranjează toate lucrurile în situația lumii și cum aranjează mediul ca poporul ales al lui Dumnezeu să primească mântuirea Sa, și fie ca să fim motivați să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, vrem să ne ridicăm și să ne exersăm duhul pentru a fi în sanctuarul lui Dumnezeu și să facem ca lumina divină să strălucească! Amin, Doamne, fie ca să existe o lumină aprinsă în toate bisericile locale din recâștigarea Domnului astăzi! Să permitem ca flacăra celor șapte Duhuri arzătoare să judece, să purifice și să perfecteze biserica pentru a produce lampadarele de aur. Amin, Doamne, fie ca această ardere a lămpilor de foc să ne motiveze să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fie ca lumina divină să strălucească și să fim una cu Tine pentru îndeplinirea economiei Tale pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, In the Divine Light in Church Meetings we Clearly see God’s Administration and His Move (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

25/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ce privilegiu este pentru noi ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, ca să vedem calea către Sfânta Sfintelor și să savurăm diferitele aspecte bogate ale lui Cristos cu Dumnezeu!

Aceasta este atât responsabilitatea, cât și privilegiul nostru ca preoți nou-testamentari ai lui Dumnezeu; în întâlnirile bisericii trebuie să ne exersăm duhul să aprindem lămpile, vom vedea în mod clar aspectele bogate și profunde ale lui Cristos în Dumnezeu și vom fi conduși în gloria shekina a lui Dumnezeu care este în sanctuarul lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu pentru preoții Săi din Exod 27:20-21 a fost ca lumina să nu se stingă; seara și dimineața, preoții trebuiau să adauge ulei și să îndepărteze fitilele, astfel încât să fie lumină în Locul Sfânt.

În fiecare seară și în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul, să Îi permitem să îndepărteze orice lucru din omul natural și carne, și să câștigăm mai mult ulei, adică să fim saturați cu Duhul mai mult.

Aprinderea lămpilor din Locul Sfânt este atât o chestiune individuală, cât și una corporativă; în mod individual, trebuie să-L contactăm pe Domnul într-un mod intim, să Îl savurăm, să Îi permitem să trateze tot ceea ce lumina Sa expune în noi și să câștigăm mai mult din Duhul.

În mod corporativ, ori de câte ori venim împreună, trebuie să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe; nu ar trebui să avem întâlniri în întuneric, și nu ar trebui să permitem nici unui lucru din întuneric să rămână în întâlnire.

Cum putem face ca lumina să se înalțe? Făcând mai mult zgomot în întâlnire sau prin multă rugăciune? Aprinderea lămpilor nu este o activitate exterioară pe care trebuie să o facem, ci o realitate interioară în care trebuie să intrăm.

Trebuie să savurăm umanitatea lui Isus (simbolizată de fitile) și să fim saturați cu Duhul lui Cristos (simbolizat de ulei) și trebuie să savurăm divinitatea lui Cristos (așa cum este simbolizată de aurul din lampadar).

Cristos a trecut printr-un proces de încarnare, trăire omenească, crucificare și înviere, astfel încât să poată deveni Duhul lui Cristos, uleiul divin și mistic care poate alimenta lămpile pentru ca lumina să strălucească în Locul Sfânt.

În plus, lumina strălucește nu numai din divinitatea lui Cristos, ci din umanitatea Sa înnobilată saturată cu Duhul; de aceea, trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să Îl experimentăm în umanitatea Sa și să fim saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe.

Tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să determine strălucirea luminii divine!

Preoții trebuiau să aprindă lămpile în Locul Sfânt, care era în tabernacul, iar tabernaculul în calitate de Cortul Întâlnirii era locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său răscumpărat și le-a vorbit (vezi Lev. 1:1).

Prin urmare, tabernaculul se referă la locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu poporul Său, care reprezintă întâlnirea bisericii.

Când vorbim de aprinderea lămpilor în Locul Sfânt, vorbim de fapt de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Întâlnirile bisericii sunt locul unde avem vorbirea lui Dumnezeu, oracolul Său; acesta este locul unde sunt aprinse lămpile și unde Cristos este mărturisit.

Nu ar trebui să disprețuim întâlnirile bisericii, ci să facem ca lumina să se înalțe în timp ce ne întâlnim.

În tipologie, aprinderea lămpilor indică calea potrivită de întâlnire; tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii – fie că ne rugăm, cântăm, aducem laudă sau profețim – ar trebui să determine lămpile să strălucească (vezi Ioan 1:6; Fil. 2:15-16; Efes. 5:8-9).

Când ne întâlnim, ar trebui să aprindem lămpile în sanctuarul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să înghită întunericul.

Ori de câte ori venim împreună ca să ne întâlnim ca biserică, această întâlnire este locuința lui Dumnezeu; întâlnirea noastră nu este doar o adunare socială a credincioșilor în Cristos – este sanctuarul lui Dumnezeu, Locul Sfânt.

Indiferent unde ne întâlnim – fie în aer liber, într-o cameră, într-o sală mare sau în camera de zi a sfinților – atâta timp cât ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile din sanctuar, întâlnirea noastră este sanctuarul lui Dumnezeu.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că întâlnirile noastre de biserică sunt sanctuarul lui Dumnezeu în care putem avea oracolul Său, nu ne vom întâlni într-un mod natural sau într-un mod lumesc; mai degrabă, ne vom exersa duhul și vom atinge pe Domnul și în tot ceea ce facem în întâlnirile de biserică, vom determina ca lumina divină să strălucească astfel încât orice întuneric să fie risipit.

Când ne rugăm, lumina va străluci; când împărtășim ceva cu exersarea duhului nostru, lumina se va înălța.

Cu toate acestea, uneori, cu cât cineva se roagă mai mult, cu atât se întunecă mai mult [atmosfera], pentru că se roagă rugăciuni naturale și mintale. Uneori, cântăm imn după imn – doar cântă, fără savurare sau lumină; acest lucru nu dă lumină, ci aduce întuneric.

Tot ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să fie pentru aprinderea lămpilor, fără a permite ca vreo parte întunecată să rămână în noi și în jurul nostru.

În vorbirea noastră, în ascultarea noastră, în rugăciunea noastră, în cântările noastre și chiar în lucrurile practice pe care le facem, ar trebui să ne exersăm duhul ca să Îl contactăm pe Domnul pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Nu trebuie doar să facem ceva sau să trecem de la un lucru la altul; nu trebuie doar să citim și să ne rugăm în mod exterior, ci trebuie să ne dăruim pe noi înșine ca să Îl savurăm pe Domnul, să fim umpluți cu El și să Îl vorbim pentru ca lumina divină să strălucească în întâlnirile bisericii.

Doamne Isuse, fă-ne în stare să ne dăm seama că întâlnirile bisericii sunt sanctuarul lui Dumnezeu, locul de vorbire al lui Dumnezeu și mărturia Sa. Fă-ne cei care fac totul în întâlnire pentru a aprinde luminile, adică să facem ca lumina divină să strălucească și să înghită întunericul. O, Doamne, să fim preoții de astăzi care își exersează duhul și se roagă, citesc, cântă, profețesc, ascultă și fac totul în întâlnire pentru ca lumina lui Dumnezeu să strălucească și mărturia Sa să fie exprimată!

Să aprindem lămpile ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să savurăm adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

În Exod 27:21 ni se spune că lămpile trebuie să fie aprinse și să strălucească în afara perdelei care este în fața Mărturiei. Lampadarul era o bucată de mobilier nu în Sfânta Sfintelor, ci în Locul Sfânt.

În cea mai mare parte, întâlnirile noastre și ființa noastră nu sunt încă în Sfânta Sfintelor; suntem încă în Locul Sfânt. Adunarea noastră este în Locul Sfânt; aspirația noastră este să fim în Sfânta Sfintelor, în prezența directă a lui Dumnezeu, având gloria Sa strălucitoare în noi și prin noi, dar noi suntem încă în Locul Sfânt.

Mai există încă un văl care separă Sfântul Sfintelor și Locul Sfânt; în spatele acestui văl este chivotul cu legea Mărturiei, care reprezintă adâncimile ascunse ale lui Cristos în Dumnezeu.

Chiar dacă avem lumina înălțată în Locul Sfânt, încă nu suntem în Sfânta Sfintelor, însă avem o vedere a Sfintei Sfintelor și aspirăm ca să intrăm acolo.

Așteptarea noastră este să intrăm în prezența lui Dumnezeu și să rămânem acolo, în prezența Sa directă, să fim împreună cu El în sanctuarul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ne întâlnim, noi suntem în Locul Sfânt la început, dar într-o bună întâlnire, întotdeauna sfârșim în Sfânta Sfintelor.

Întâlnirea noastră începe în Locul Sfânt, dar trebuie să se sfârșească în prezența lui Dumnezeu, unde suntem infuzați de gloria Sa și avem mărturia Sa, fiind sub conducerea Sa directă.

Lumina din lămpi ne permite să vedem diferitele aspecte ale lui Cristos, la fel cum lumina lămpilor de pe lampadar le permitea preoților să vadă diferitele obiecte de mobilier din Locul Sfânt (1 Cor. 2:9-10).

De asemenea, lumina care se înalță în întâlnirile bisericii ne arată calea care duce în Sfânta Sfintelor, în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Prin aprinderea lămpilor în Locul Sfânt vedem calea care duce în Sfânta Sfintelor; prin exersarea duhului nostru în întâlnirile bisericii și cooperarea cu Domnul pentru ca lumina Sa să strălucească, avem calea care duce în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Pe de o parte, când lumina strălucește în întâlnire, vedem multele aspecte diferite ale lui Cristos; Îl vedem ca rezerva noastră de hrană (pâinea de pe masă) și lumina noastră (lampadarul) și mijlocitorul nostru (altarul de aur), și Îl savurăm ca pe o asemenea Persoană.

Aceasta este mărturia și experimentarea noastră în viața de biserică: ori de câte ori lumina strălucește în întâlnirile bisericii, vedem tot mai multe aspecte ale lui Cristos.

Când lumina strălucește în biserică, vedem că aspectele bogate și minunate ale lui Cristos sunt exprimate și evidențiate, și ele devin savurarea și experimentarea noastră.

În lumina strălucitoare a întâlnirilor bisericii ne dăm seama că există o cale în Sfânta Sfintelor – există o cale nouă și vie în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos.

Când lumina strălucește, putem veni cu îndrăzneală spre tronul harului pe baza sângelui lui Isus Cristos, și putem savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Dar dacă nu există lumină în întâlnire, dacă Domnul nu strălucește prin vorbirea, cântările și rugăciunile sfinților, nu știm pe unde mergem și ce facem.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu care luminează, strălucește și iluminează în timpul întâlnirilor, sfinții nu știu pe unde să meargă. Dar când lumina strălucește atunci când ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, vedem clar calea către Sfânta Sfintelor ca să savurăm adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu.

În lumina divină suntem reglementați și ajustați astfel încât să putem merge mai departe în alergarea noastră, în călătoria noastră în Sfânta Sfintelor.

Doamne Isuse, este așteptarea noastră ca noi să intrăm în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, savurând vorbirea Sa și fiind în gloria shekina a lui Dumnezeu. Adu-ne, Doamne, cu totul în prezența Ta directă, sub conducerea Ta, în locul în care ne poți vorbi față în față. Doamne, fie ca noi să ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, astfel ca noi și toți sfinții să savureze aspectele bogate ale lui Cristos sub lumina lui Dumnezeu, să vadă calea către Sfânta Sfintelor, și să intre în prezența lui Dumnezeu pentru a savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu! Amin, Doamne, venim cu îndrăzneală la tronul harului, pe baza sângelui lui Isus Cristos, ca noi să putem savura adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu!