Savurăm pe Cristos

Dumnezeu dorește ca tot poporul Său să fie profeți, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu care vorbesc pentru Dumnezeu

17/03/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Dorința lui Dumnezeu atât în Vechiul, cât și în Noul Testament a fost ca poporul Său să vorbească pentru El; Moise și-a exprimat dorința înaintea lui Dumnezeu când a spus: O, ca toți oamenii lui Dumnezeu să fie profeți (Num. 11:29).

Cu toate acestea, atunci când vorbim despre faptul de a fi profet, mulți astăzi cred că a profeți înseamnă a prezice viitorul și deci ei nu s-ar considera ca fiind profeți.

Cu toate acestea, a fi un profet nu înseamnă neapărat să fii cineva care prezice viitorul, ci mai degrabă să fii cineva care să vorbească pentru Dumnezeu și să-L vorbească pe Dumnezeu în alții.

Prima mențiune a cuvântului profet din Biblie este în Geneza, atunci când Abimelec a luat-o pe Sarah despre care Avraam spunea că este sora sa, iar Dumnezeu i-a vorbit cu acest rege păgân că Avraam era un profet, deci să nu se atingă de soția lui.

A prezi Avraam cumva viitorul? El era un profet al lui Dumnezeu pentru că Îl cunoștea pe Dumnezeu și vorbea cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, dar el nu a făcut prea multe preziceri.

Ori de câte ori Dumnezeu câștigă o persoană care Îl cunoaște și vorbește pentru El, chiar Îl vorbește, acea persoană este un profet și Dumnezeu poate fi exprimat prin el.

A doua mențiune a profeților din Biblie este în Num. 11:29.

Contextul este că poporul cârtea din nou și din nou împotriva lui Moise și a lui Iehova din cauza lipsei de hrană și apă, așa că Moise i-a spus lui Dumnezeu că nu poate trata singur cu toate aceste cârtiri de unul singur, nu poate face față tuturor acestor plângeri. Deci Dumnezeu i-a spus să adune șaptezeci dintre bătrânii din Israel, să-i aducă la cortul întâlnirii și acolo Dumnezeu a intenționat să pună din Duhul care era asupra lui Moise și asupra celor șaptezeci.

Și Dumnezeu a făcut asta, iar când Duhul lui Dumnezeu a fost pus asupra lor, ei toți au profețit.

Totuși, doi dintre aceștia au rămas în tabără, iar Duhul a căzut și asupra lor și au profețit; un tânăr a văzut acest lucru și i-a raportat lui Moise și chiar Iosua a zis: „Să-i oprim oare, pentru că ei nu sunt aici cu noi în cortul întâlnirii?”

Atunci Moise a reacționat spunând: Ești gelos pe mine? O, fie ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți, ca Iehova să-și pună Duhul Său peste ei!

Moise a rostit dorința lui Dumnezeu ca tot poporul Său să fie purtătorii Săi de cuvânt, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și vorbesc pentru Dumnezeu, chiar vorbesc pe Dumnezeu la alții, pentru ca Dumnezeu să fie exprimat și pentru ca dorința inimii Sale să fie manifestată și cunoscută.

Moise a dorit ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți, iar în Noul Testament Pavel a dorit și el același lucru, pentru că el a descoperit că profeția zidește biserica.

Fie ca Domnul să înlăture orice văl de pe ochii noștri, pentru a putea vedea că Dumnezeu dorește ca tot poporul Său să fie profeți, ce este un profet și cum putem fi profeți care vorbesc pentru Dumnezeu și Îl vorbesc pe Dumnezeu altora.

Un profet este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, cineva care vorbește pentru Dumnezeu și Îl vorbește pe Dumnezeu în om

Ce este un profet? Conform Bibliei, un profet nu este în principal cineva care prezice viitorul, ci unul care vorbește pentru altul; de exemplu, deoarece Moise avea limba încurcată, Aaron a fost profetul său, căci a vorbit pentru el (vezi Ex. 7:1-4; 4:16).

A profeți înseamnă a vorbi pentru Dumnezeu și a-L vorbi pe Dumnezeu, făcând cunoscut altora ce este pe inima lui Dumnezeu și care sunt intețiile Sale pentru alții.

Înțelegerea noastră naturală este că un profet este cel care prezice ceva în viitor; un astfel de gând nu este greșit, dar este incomplet, căci gândul de bază este că un profet vorbește în numele lui Dumnezeu.

În Biblie, un profet nu neapărat prezice viitorul, ci mai degrabă vorbește pentru Dumnezeu și Îl vorbește pe Dumnezeu în ceilalți.

Profeții sunt purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, pentru că ei vorbesc pentru Dumnezeu și Îl vorbesc pe Dumnezeu (vezi Isaia 1:1-2a; 6:8-9; Ier. 1:1-4; Ezechiel 1:3; 2:1-7 ).

Profeți cum ar fi Isaia, Ieremia și Ezechiel, ei toți au vorbit pentru Dumnezeu și L-au vorbit pe Dumnezeu; pe de o parte, ei au vorbit unele lucruri care urmau să se întâmple în viitor, dar, în principal, tot ce au făcut ei este să comunice poporului lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu voia să le vorbească.

Un profet este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, unul care vorbește pentru Dumnezeu și Îl vorbește pe Dumnezeu; un profet este cineva trimis de Dumnezeu poporului Său pentru a funcționa și a acționa ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, vorbind doar ceea ce Dumnezeu vrea să vorbească.

Dumnezeu este ascuns, dar prin vorbirea profeților, Dumnezeu Însuși și intenția Lui sunt explicate și sunt făcute de cunoscut poporului Său (Isaia 45:15; Efeseni 1:9; 3:3-5).

Profeții sunt persoane care Îl contactează pe Dumnezeu și primesc revelația lui Dumnezeu în mod direct, iar apoi, fiind purtați de Duhul lui Dumnezeu, ei vorbesc pentru Dumnezeu și Îl vorbesc pe Dumnezeu (2 Pet. 1:21).

Dorința lui Dumnezeu este ca tot poporul Său – atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament – să fie profeți, purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu care vorbesc pentru Dumnezeu și Îl vorbesc pe Dumnezeu.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor; El a creat universul prin vorbirea Sa și El a dat naștere noii creații fiind Cuvântul lui Dumnezeu care a fost întrupat pentru a deveni trup și a deveni apoi un Duh dătător-de-viață.

În calitate de Dumnezeu vorbitor, El dorește să Se reproducă în poporul Său, ca și ei să fie poporul Său vorbitor.

Conceptul nostru natural de profeție – care s-ar putea să fie afectat de „mișcarea penticostală”, este că nu putem fi cu toții profeți, pentru că un profet este cel care prezice viitorul, deci trebuie să fim într-o situație și o condiție specială, și trebuie să avem Duhul lui Dumnezeu care să ne inspire și să ne spună ce să vorbim pentru a prezice ce se va întâmpla.

Dar a fi un profet înseamnă a fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, adică a petrece timp cu Dumnezeu, a-L cunoaște pe Dumnezeu și a vorbi pentru Dumnezeu și a-L vorbi pe Dumnezeu.

Mulțumim Doamne pentru dorința Ta ca tot poporul Tău să fie profeți, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și vorbesc pentru Dumnezeu, chiar Îl vorbesc pe Dumnezeu în om. Amin, Doamne, vrem să Te cunoaștem, să fim infuzați cu Tine, să fim umpluți de Cuvântul Tău și să fim astăzi purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Dezvăluie-ne ca să vedem și să practicăm faptul de a fi un profet. Vrem ca să-L cunoaștem nu doar pe Dumnezeul care Se ascunde, ci și pe Cel care se revelează pe Sine în cuvântul Său ca să putem cunoaște intenția și dorința Ta. Umple-ne cu Cuvântul Tău, Doamne și condu-ne prin Duhul Tău să vorbim pentru Dumnezeu și să-L vorbim pe Dumnezeu în om!

Dumnezeu dorește ca tot poporul Său să fie profeți, și noi toți putem profeți unul câte unul

Dorința lui Moise exprimată în Num. 11:29 era ca tot poporul lui Israel să fie profeți, cei care vorbesc pentru Dumnezeu.

El avea inima lui Dumnezeu, care era nu doar ca unul sau câțiva să vorbească pentru Dumnezeu, ci ca tot poporul lui Dumnezeu să fie purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, cei care profețesc pentru Dumnezeu.

Acest cuvânt din Num. 11:29 a fost o mare profeție rostită de Moise, iar Pavel în Noul Testament este de acord cu el, căci în 1 Cor. 14:31 el ne spune că toți putem profeți unul câte unul, ca toți sî învețe și toți să fie încurajați.

Cuvântul pe care l-a rostit Moise în Num. 11:29 a fost promovat de Pavel în 1 Cor. 14 și este împlinit în economia noutestamentală a lui Dumnezeu prin profețirea credincioșilor în întâlnirile bisericii.

Dorința lui Dumnezeu este ca tot poporul Său să fie profeți; Moise a fost una cu Dumnezeu în Vechiul Testament pentru a rosti această dorință, iar Pavel a fost și el una cu Dumnezeu în Noul Testament pentru a scrie despre acest lucru.

Pavel a promovat profeția la maxim, numind-o ca fiind cel mai înalt dar pentru zidirea bisericii.

Cu toții putem profeți unul câte unul; nu doar câțiva dintre cei înzestrați pot profeți, ci fiecare dintre copiii lui Dumnezeu sunt calificați să vorbească pentru Dumnezeu.

Probabil că gândul lui Pavel a venit de la Moise, deoarece Pavel – fiind un om care a înțeles Vechiul Testament – trebuie să fi fost familiar cu ceea ce Moise spunea în Num. 11:29.

Deci vedem că atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie profeți, adică El vrea ca poporul Său să vorbească pentru El și să-L vorbească întru alții.

Totuși, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament vedem că poporul lui Dumnezeu a ratat acest lucru; în Vechiul Testament, oamenii i-au cerut lui Moise să vorbească pentru ei, iar în epoca Noului Testament există un sistem de clerici și laici în care unii vorbesc în timp ce alții nu pot.

Slavă Domnului pentru recâștigarea Lui – El vrea să recâștige funcția tuturor celor din poporul Său și dorește ca tot poporul Său să fie profeți și să vorbească!

Conform cu 1 Cor. 14:26, ori de câte ori biserica se adună, fiecare dintre noi are un psalm, un cuvânt, un imn, o vorbire, etc. – nu doar cei care au mers la un seminar biblic special pentru a fi instruiți să vorbească, ci fiecare credincios are ceva de a vorbi în întâlnire pentru zidire.

În Efes. 4:11-16 vedem că Cristosul înălțat a dat daruri oamenilor, iar aceste daruri sunt pentru desăvârșirea sfinților pentru zidirea Trupului lui Cristos prin articulațiile de alimentare bogată și prin operarea în măsura fiecăruia în parte.

Fratele Watchman Nee a spus că nu este îngrijorat de împlinirea lui Ioan 3:16, dar este îngrijorat dacă Efes. 4 poate fi împlinit în această epoca, și anume cum poate 1 Cor. 14 să fie realizat printre noi înainte de întoarcerea Domnului. O, Doamne Isuse!

Îi mulțumim și Îl laudăm pe Domnul că putem vedea și putem intra în împlinirea lui Efes. 4 și 1 Cor 14, căci în viața de biserică nu avem o clasă de vorbitori profesioniști, ci mai degrabă, fiecare membru al Trupului este echipat, fiecare membru învață să vorbească cuvântul lui Dumnezeu, și noi toți vorbim pentru zidirea bisericii, Trupul lui Hristos.

Acest lucru nu se vede în general în creștinism, unde predomină sistemul clerical în numeroasele sale forme (cum ar fi pastorii, episcopii, conducătorii de cult, etc.).

Pe de o parte Domnul vrea să creștem în viață până la maturitate, iar pe de altă parte, El vrea ca noi să fim zilnic în cuvântul Său și să avem părtășie cu El pentru a avea vorbirea Sa instantanee și constantă, astfel încât oricând ne întâlnim și oriunde suntem să putem fi purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, cei care profețesc.

Deci trebuie să luptăm bătălia prin a fi în cuvântul lui Dumnezeu; acest cuvânt este echipamentul nostru, căci luptăm împotriva inamicului nu cu ideile și gândurile noastre, ci cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Când Domnul a fost ispitit de Satana în pustie, El a folosit cuvântul pentru a-l învinge diavolul.

La sfârșitul lui Apocalipsa 19, în cea mai mare bătălie de la Armaghedon, Cel care călărește pe un cal alb are un nume scris pe El, Cuvântul lui Dumnezeu; El se va angaja în luptă spirituală cu dușmanul prin cuvântul Său!

Când vom crește în viață și vom vorbi pentru Dumnezeu, îl vom învinge pe inamicul! Amin!

Doamne Isuse, dorim să creștem în viață până la maturitate și să vorbim pentru Dumnezeu, să-L vorbim pe Dumnezeu, pentru ca noi să fim astăzi purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Păstrează-ne în cuvântul Tău, fiind infuzat cu elementul Tău și având vorbirea Ta instantanee și constantă. Doamne, fie ca cuvântul Tău să fie savurarea noastră, mâncarea noastră, bucuria noastră și, de asemenea, sabia și echipamentul nostru pentru a vorbi pentru Dumnezeu! O, fie ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți, ca Dumnezeu să-și pună Duhul Său peste ei, ca toți să poată vorbi pentru Dumnezeu și să-L vorbească pe Dumnezeu în om!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God Desires that All His People would be Prophets, God’s Spokesmen who Speak for God, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 9 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care vorbește; acest Dumnezeu vorbitor dorește să aibă un popor care vorbește

16/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor; El nu mai este ascuns și misterios, ci El vorbește, El S-a descoperit El Însuși, iar noi astăzi suntem oamenii vorbitori ai Dumnezeului nostru vorbitor.

În Num. 11:29 există o mică diamant ascuns, un cristal, și anume expresia dorinței lui Dumnezeu și a dorinței lui Moise, O, fie ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți!

În această săptămână, în studiul nostru mai profund asupra cărții Numeri, ajungem la subiectul, Moise dorește ca tot poporul lui Iehova să fie profeți; vrem să vedem ce este un profet și ce fac profeții, cum Moise dorește ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți, și dorința lui Dumnezeu pentru poporul Său să vorbească.

Trebuie să vedem ce este un profet, ce face un profet și cum este constituit un profet, plus cum practicăm profeția în zilele noastre.

Dorința lui Moise și a lui Dumnezeu a fost ca nu ca doar câțiva să vorbească pentru Dumnezeu și să fie profeți, ci ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți; în mod similar, Pavel a dorit același lucru.

Conform realizării noastre, subiectul profeției este probabil cel mai mare subiect din recâștigarea Domnului astăzi. În ultimii două mii de ani, printre copiii Domnului, de când apostolul Pavel a rostit cuvântul din 1 Cor. 14:26, unde vedem că acest lucru este practicat într-un mod potrivit?

Când întreaga biserică se strânge, ar trebui să se vorbească în reciprocitate; cu toate acestea, în creștinism în general, întâlnirile sunt caracterizate în principal de unul singur om care vorbește – clasa clerului, iar restul ascultă.

În ultimii două mii de ani nu știm despre niciun grup creștin – poate unul pe ici și colo – dar niciun grup creștin mai mare nu a practicat și nu a pătruns în ceea ce a vorbit Pavel în 1 Cor. 14, cu privire la profeție, la reciprocitatea în vorbire în întâlnirile bisericii.

Fratele Watchman Nee a vorbit despre această lucru în 1937, în cartea sa, Viața de Biserică Creștină Normală, unde a spus că situația în care un om vorbește și restul ascultă nu este conform cuvântului lui Dumnezeu și nu este calea lui Dumnezeu.

Dacă studiem Biblia, nu putem găsi nicio porțiune care să ne spună că în întâlnirile bisericii doar anumite persoane pot vorbi, iar restul să asculte. Da, a fost un caz în care Paul a vorbit până târziu, dar acesta a fost o întâlnire de slujire. În această privință există astăzi o anomalie în creștinism.

Apoi, în 1948, în mesajele instruirii pe care le-a susținut – compilate mai târziu în cartea, The Church Affairs – fratele Nee a repetat acest lucru și mai puternic spunând că acest tip de practică a unui singur om vorbind și restul ascultării este conform obiceiul națiunilor, iar în practicarea de către noi a vieții de biserică o astfel de practică trebuie aruncată și respinsă.

Dar fratele Nee era conștient de faptul că nu era nimic altceva care să înlocuiască acest lucru; așa că și-a dat seama că în recâștigarea Domnului am fost sub presiunea puternică a tradiției în creștinism, iar noi făceam aceleași lucruri ca și ei.

Mai târziu, în 1984, fratele Witness Lee a studiat calea scripturală pentru ca credincioși să se întâlnească și să slujească, și a descoperit că, pentru a avea o viață de biserică sănătoasă și pentru a zidi biserica, trebuie să avem grijă de patru lucruri principale.

În primul rând, trebuie să-i mântuim pe oameni predicând Evanghelia pentru a-i regenera cu viața lui Dumnezeu. În al doilea rând, după ce oamenii sunt născuți de la Dumnezeu, trebuie să-i hrănim, hrănindu-i în cuvânt, având întâlniri acasă la ei.

În al treilea rând, după o perioadă de timp de acest fel de hrănire, trebuie să-i învățăm și să-i perfecționăm, adunându-ne cu mai mulți sfinți, pentru a avea o întâlnire de grup mic, pentru a realiza un fel de învățătură de perfecționare, astfel încât sfinții nu ar fi doar hrăniți, ci, de asemenea, să și învețe.

În al patrulea rând, cel mai înalt punct este că trebuie să existe zidirea bisericii, iar acest lucru este realizat prin profeția sfinților în întâlnirile bisericii.

Profeția este finalizarea practicii căii rânduite de Dumnezeu.

În timp ce noi, în viața de biserică, ne exersăm să facem lucrurile așa cum ne este arătat în Scripturi, predicând Evanghelia, hrănindu-i pe noii credincioși, învățându-i și perfecționându-i pe noii credincioși, rezultatul trebuie să fie ca ei să învețe să vorbească, pentru ca ei să profețească pentru Dumnezeu pentru zidirea bisericii. Amin!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care vorbește – El se revelează și creează toate lucrurile prin vorbirea Lui

Biblia dezvăluie că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor; atât de multe religii cred în zeii lor, dar zeii lor sunt muți, pentru că închinătorii lor se așteaptă doar ca aceștia să-i protejeze și să-i binecuvânteze și să le ofere prosperitate, fără să le pese dacă zeul lor le vorbește.

Dar Dumnezeul care este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu este un Dumnezeu vorbitor (Evrei 1:1-2); prin vorbirea Sa, Dumnezeu ni se descoperă pe Sine. Dumnezeu ne vorbește și El ne explică dorințele Lui.

În vechime, El a vorbit prin profeți și în mai multe porțiuni și moduri, iar astăzi El încă ne vorbește în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și în Trupul lui Cristos, biserica. Dumnezeu este un mister, dar aleluia, acest mister a fost dezvăluit prin vorbirea Lui!

Dumnezeului nostru Îi place să Se ascundă; deși poporul evreu – poporul pământesc al lui Dumnezeu – se închină unui Dumnezeu autentic, ei nu știu cine este El, pentru că ei nu au un Dumnezeu descoperit.

În Noul Testament vedem că Dumnezeul nostru vorbește, El Se descoperă pe Sine Însuși. Fără vorbirea divină, Dumnezeu ar rămâne pentru totdeauna necunoscut (Luca 1:70; Fapte 3:21). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu descoperit pentru că El S-a revelat pe Sine în vorbirea Lui.

El nu mai este ascuns, misterios sau tăcut – El este un Dumnezeu descoperit! Prin vorbirea Lui, Dumnezeu a creat toate lucrurile. Fiecare lucru creat a ieșit din cuvântul lui Dumnezeu (vezi Geneza 1:3; Ioan 1:3).

Când Dumnezeu a vorbit, lucrurile au apărut; întreaga creație veche – întregul univers – a luat ființă prin vorbirea lui Dumnezeu (vezi Geneza 1:3, 6-7; Psa. 33:9; Rom. 4:17; Evrei 11:3). Creația nu a ieșit dintr-un fel de „big bang”, ci din vorbirea lui Dumnezeu.

Noua creație a fost creată de Dumnezeu vorbind în calitate de Cuvânt (Ioan 1:1, 3; 5:24). La început a fost Cuvântul; nu spune că la început a fost dragostea sau puterea, ci Cuvântul.

Cuvântul este pentru explicația, definiția și expresia lui Dumnezeu, iar acest Cuvânt era Dumnezeu Însuși.

Acest Cuvânt veșnic într-o zi S-a întrupat în trup pentru a fi omul Isus Cristos; Cuvântul a devenit trup și și-a făcut tabernaculul printre noi, plin de har și realitate.

Cel care a fost cuvântul etern, prin întruparea Sa, L-a adus pe Dumnezeu la om; El L-a explicat și L-a revelat pe Dumnezeu omului, ca noi să-L primim și să devenim copii ai lui Dumnezeu, cei născuți din Dumnezeu.

Dumnezeul vorbitor continuă să facă toate lucrurile prin vorbirea Lui (Rom. 4:17). El cheamă lucrurile care nu sunt în ființă și dă viață morților; Dumnezeul nostru prin vorbirea Lui continuă să facă toate lucrurile potrivit scopului Său, căci El este un Dumnezeu vorbitor.

Slavă Domnului, astăzi în viața de biserică din recâștigarea Domnului avem vorbirea Domnului, iar vorbirea lui Dumnezeu printre noi este rară, căci El ne vorbește tot timpul! Acest fapt ne arată că Dumnezeu este cu noi și că aceasta este recâștigarea Lui, lucrarea Lui și dorința Lui.

Chiar dacă fratele Lee – care a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu timp de mulți ani – a murit acum peste douăzeci de ani, vorbirea lui Dumnezeu este încă aici între noi.

Dumnezeul nostru încă vorbește printre noi și, prin vorbirea Lui, El continuă să lucreze în noi, să crească în noi, să ne transforme și să ne zidească împreună.

Fără vorbirea lui Dumnezeu, noi nu avem o direcție și nu avem o cale de a continua.

Aleluia, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor! El a vorbit în multe feluri și în multe porțiuni și El încă ne vorbește astăzi! Slavă Domnului, Dumnezeul nostru nu mai este misterios și ascuns – El ne-a fost explicat, definit, exprimat și revelat prin vorbirea Lui, prin cuvântul Său! Îți mulțumim Doamne că ești un Dumnezeu vorbitor. Te putem cunoaște și putem cunoaște dorința inimii Tale prin vorbirea Ta. Îți mulțumim că ai vorbit și ai făcut lucrurile să vină în ființă! Îți mulțumim că ai vorbit și ai adus viața în noi! Aleluia pentru Dumnezeul nostru vorbitor!

Dumnezeu ne infuzează prin vorbirea Sa și ne face oamenii vorbitori ai Dumnezeului nostru vorbitor

Dumnezeu cel viu Se împarte și Se infuzează pe Sine în noi prin vorbirea Lui (vezi 2 Tim. 3:16-17); când Dumnezeu vorbește, lumina strălucește, aducându-ne înțelegere, înțelepciune și rostire (Psa. 119: 105, 130).

Când Dumnezeu vorbește, viața Sa este împărțită în noi, iar această viață include toate atributele divine și virtuțile umane ale lui Cristos (Ioan 6:63; 1:1, 4).

Vorbirea lui Dumnezeu este diferită de toate celelalte vorbe pământești; este posibil să citim toate romanele și clasicele, dar nu vom obține viață și lumină. Dar când venim la Domnul în cuvântul Său, când El vorbește, viața este prezentă, noi suntem alimentați și suntem luminați.

Când Dumnezeu vorbește, puterea este transmisă și aceasta este puterea de viață care crește și care produce (Marcu 4:14, 26).

El a venit să Se semene pe Sine însuși ca sămânța vieții prin cuvântul Său, iar cuvântul este ca o sămânță cu puterea de creștere, fiind capabil să germineze și să se reproducă.

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic; are puterea de a schimba o persoană, de a da viață unei persoane și de a regenera o persoană prin sămânța cuvântului lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit în multe porțiuni și în multe feluri părinților prin profeți, oamenii mișcați de Duhul Sfânt (vezi Evrei 1:1; 2 Pet. 1:21).

În Vechiul Testament au existat mulți profeți precum Ilie, Elisei, Ieremia, Ezechiel și Daniel; Dumnezeu a vorbit prin ei și El a vorbit prin patriarhi.

Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament în multe feluri și în mulți profeți, iar oamenii erau sub insuflarea Duhului pentru a vorbi cuvântul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu era încă înafara omului pentru a-l inspira pe om.

În Noul Testament, însă, Dumnezeu ne vorbește în Fiul, în persoana Fiului (Evrei 1:2).

Acum, Dumnezeu nu doar îi inspiră pe unii oameni să vorbească – El ne vorbește fiind întrupat într-o persoană, Isus Cristos, care este întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Cristos a venit ca Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni trup, iar Dumnezeu ca cuvânt a fost una cu El.

Vorbirea lui Dumnezeu era în El și, ca Fiul, Dumnezeu a vorbit. Când Isus a fost pe pământ El a mărturisit că cuvintele pe care El le-a spus nu sunt de la Sine însuși, ci orice vorbește Tatăl Său, aceea vorbește și El.

Tatăl era în El, El era una cu Tatăl și El era întruparea vorbirii Tatălui.

Această persoană, Isus Cristos, a fost mai întâi un individ și apoi prin moartea și învierea Sa a fost extins pentru a deveni o persoană corporativă (Mat. 17:3; Fapte 9:4; 1 Cor. 12:12).

Dumnezeu astăzi vorbește într-o persoană, iar această persoană a crescut pentru a fi o persoană corporativă, incluzându-i pe toți apostolii și pe toate membrele Trupului acestei persoane (1 Cor. 14:4, 31).

Suntem Trupul acestei Persoane minunate; acum două mii de ani, un singur Isus Cristos vorbea lui Dumnezeu, dar astăzi El este mărit pentru a-i include pe toți credincioșii în Cristos ca Trupul Său.

Credincioșii fac parte din Fiul corporativ; Dumnezeu azi încă vorbește în Fiul! Dumnezeul vorbitor dorește să aibă un popor care vorbește – El este un Dumnezeu vorbitor, iar noi suntem poporul Său (Fapte 4:31; 6:7; 12:24; 19:20; Col. 4:3; 2 Tim. 4: ; Apocalipsa 1:2, 9).

Când L-a creat pe om, El L-a creat după chipul Său și după asemănarea Lui, și L-a creat pe om cu un duh pentru a-L primi și a-L conține; în plus, Dumnezeu l-a creat pe om cu o gură pentru a-L vorbi și a-L exprima pe Dumnezeu.

Leii pot urla, câinii se pot lătra, păsările pot ciripi, dar omul vorbește! Omul a fost creat ca un vas vorbitor, o ființă vorbitoare, pentru a-L reflecta și a-L exprima pe Dumnezeul nostru vorbitor! Aleluia, suntem un popor vorbitor care să se potrivească Dumnezeului nostru vorbitor!

Doamne, prețuim vorbirea Ta; Tu ne vorbești în Fiul și ca Fiul, și astăzi ne vorbești prin credincioșii în Cristos ca membri ai Fiului lui Dumnezeu lărgit, al bisericii! Aleluia, Dumnezeul nostru vorbitor vorbește acum în poporul Său vorbitor, biserica! Slavă Domnului, avem un duh pentru a-L contacta și a-L primi pe Dumnezeu, și avem o gură să vorbim pentru Dumnezeu și să-L vorbim pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să fie descoperit, exprimat și manifestat! Fie ca Tu să vorbești în noi și prin noi, Doamne, pentru ca viața Ta să curgă, puterea Ta să fie transmisă, iar viața va fi produsă și va crește!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our God is a Speaking God, and this Speaking God desires to have a Speaking People, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 9 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritatea noastră în slujba dată de Dumnezeu

13/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Num. 17 vedem apărarea de către Dumnezeu a autorității împuternicite de El, care este toiagul înmugurit al lui Aaron; acest lucru arată că trebuie să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa în slujba dată de Dumnezeu.

În Num. 16 vedem răzvrătirea generală a conducătorilor și a poporului Israel împotriva lui Moise și Aaron, și vedem cum Dumnezeu a intervenit pentru a-i judeca; dar Dumnezeu nu s-a oprit doar la acest lucru – El a venit pentru a-și apăra autoritatea desemnată, iar felul în care El a făcut a fost prin viață nu prin putere.

În Num. 16 a existat o luptă pentru putere; conducătorii copiilor lui Israel aveau ambiția pentru poziție și voiau să aibă poziția lui Moise.

De-a lungul secolelor, mulți credincioși au fost ambițioși pentru a avea o poziție în biserică și multe probleme au fost cauzate de ambiție.

Reacția lui Moise la răzvrătire nu a fost aceea de a o trata în mod direct, ci a căzut cu fața la pământ, nu a renunțat la poziția sa dată de Dumnezeu ca autoritate delegată a lui Dumnezeu și a adus toate acestea înaintea lui Dumnezeu, autoritatea supremă din univers.

Când are loc o răzvrătire și oamenii sunt ambițioși pentru poziție, numai Dumnezeu poate face trata acest lucru; trebuie să aducem această situație înaintea lui Dumnezeu.

Confruntarea directă nu este niciodată soluția; mai degrabă, trebuie să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să aducem situația înaintea lui Dumnezeu pentr ca Dumnezeu să intervină, să judece și să-Și apere autoritatea desemnată.

Satan este în spatele oricărei răzvrătiri; el este sursa răzvrătirii și îi instigă pe oameni să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale împuternicite. Chiar și în biserică, inamicul Satan este în spatele oricărei răzvrătiri și a tuturor luptelor pentru poziție.

Dumnezeu este Cel care poate manifesta cine are autoritate, iar autoritatea provine din experiența vieții de înviere, dar există unii care doresc să obțină o poziție și să fie în autoritate.

Adevărul este că, dacă trebuie să îți aperi autoritatea în biserică, nu ai nicio autoritate; toată autoritatea Îi aparține lui Dumnezeu și El este Cel care dă autoritate celor care trec prin moarte și experimentează învierea.

Natura noastră răzvrătită trebuie expusă și supusă; fie ca Domnul să aibă milă de noi și să expună răzvrătirea în noi, și fie ca să rămânem sub acoperirea părtășiei în Trup, ca să fim păziți.

Trebuie să fim iluminați și să vedem o viziune a autorității lui Dumnezeu și, odată ce o vedem, ne vom da seama că autoritatea lui Dumnezeu curge în om și prin om; apoi, ne vom supune autorității împuternicite de Dumnezeu, fie în biserică, la serviciu, acasă, la școală sau în societate.

Baza apărării de către Dumnezeu a autorității Sale împuternicite este învierea, și anume Cristosul înviat

Cum a apărat Dumnezeu autoritatea Sa împuternicită? În primul rând, Dumnezeu nu trebuie să facă nimic neapărat; El are toată autoritatea, El îi împuternicește pe cei pe care El vrea să-i împuternicească și El nu trebuie să se justifice în ceea ce face.

Totuși, în Num. 17 vedem apărarea autorității împuternicite de Dumnezeu, și anume toiagul lui Aaron care a înmugurit, a înflorit și adus rod migdale coapte.

Dumnezeu le-a poruncit celor doisprezece conducători ai semințiilor lui Israel să ia un toiag pentru fiecare seminție și să le pună în cortul întâlnirii în fața Chivotului, iar toiagul omului pe care Dumnezeu îl alege va înmuguri (Num. 17:5).

Un toiag nu este doar o creangă – este o creangă care a fost deja uscată, fără frunze și rădăcini; este ceva mort.

Toate aceste douăsprezece toiege erau deci fără frunze, fără rădăcini, uscate și moarte; așadar, oricare dintre ei ar fi înflori, acela ar fi cel ales de Dumnezeu și ar fi în înviere.

Învierea este baza alegerii lui Dumnezeu și baza autorității.

Dumnezeu nu a venit pentru a-Și apăra autoritatea Lui împuternicită aplicând puterea și măreția Sa; mai degrabă, El a făcut acest lucru în calea vieții, arătând că viața de înviere este baza autorității pe care El a rânduit-o.

Desigur, omul nu are dreptul să-l interogheze pe Dumnezeu de ce El alege pe cine El alege să-i dea autoritate, dar atunci când Dumnezeu vrea să-i spună omului motivul și baza pentru numirea Sa de autoritate, El arată înspre înviere.

Când toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și a adus rod migdale coapte, toți israeliții au putut vedea cine era autoritatea desemnată de Dumnezeu; gura le-a fost închisă și nu au mai avut întrebări referitor la cine e adevărata autoritate.

Nu a existat nicio diferență între Aaron și ceilalți conducători ai semințiilor lui Israel; toți erau făcuți din carne, fii ai mâniei; cele 12 toiege erau toate fără frunze, fără rădăcini, moarte și uscate.

Baza serviciului și baza autorității nu este ceea ce avem în viața noastră naturală; ea are legătură cu viața de înviere pe care o primim de la Dumnezeu.

Autoritatea nu are nicio legătură cu omul, ci cu învierea care se manifestă prin om.

Felul în care Aaron era deosebit de ceilalți stă în faptul că Dumnezeu l-a ales și El i-a dat viața de înviere.

Întrucât răzvrătirea lui Core și a companiei sale a fost legată de preoție (Num. 16:3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o apărare care indică faptul că Aaron era cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției date de Dumnezeu (17:2-10).

Acesta este modul în care Dumnezeu Își manifestă autoritatea și clarifică cine anume Îl reprezintă cu autoritatea Sa.

Toiagul înmugurit a lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat – Cristos ce înmugurește, înflorește și aduce rod; Acesta împarte viată altora.

Cristos este cea mai mare „toiag înmugurit” din univers; El dă viață celorlalți și El curge întotdeauna cu viață pentru a-i înviora pe ceilalți (Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3). Chiar și astăzi, Cristos încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele, înmuguririi Sale.

De asemenea, un toiag simbolizează autoritate (vezi 1 Corinteni 4:21); prin înmugurirea toiagului lui Aaron, Dumnezeu le-a vorbit israeliților și, de asemenea, lui Aaron, pentru că doar Dumnezeu poate aduce viață într-un toiag mort.

Acum Aaron era sigur, și la fel era și Moise, că Dumnezeu l-a împuternicit; aceasta nu se datorează faptului că Aaron a fost puțin mai bun decât alții, ci se datorează alegerii lui Dumnezeu și a vieții Sale de înviere.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm ca viață de înviere, astfel încât să putem înmuguri, înflori și să aducem roade în înviere pentru ca alții să fie hrăniți. Fie ca să fim salvați de la a căuta să avem o poziție de autoritate; mântuiește-ne de ambiția pentru putere și poziție în biserică. Fie să experimentăm învierea, să fim în înviere și să-L savurăm pe Cristos ca înviere până când viața curge din noi pentru ca alții să o savureze și să fie hrăniți. Fie ca să lăsăm apărarea autorității împuternicite de partea lui Dumnezeu, și fie ca să fim oameni în înviere!

Autoritatea se bazează pe înviere; trebuie să Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritatea noastră în slujba dată de Dumnezeu

Toiagul înmugurit simbolizează experimentarea de către noi a lui Cristos în învierea Sa ca autoritate a noastră în slujba dată de Dumnezeu (vezi Evrei 9:4; Num. 17:1-10).

Fără înviere – fără a experimenta învierea trecând mai întâi prin moarte – nu există slujba și, prin urmare, nu există autoritate.

Aaron nu-L putea sluji pe Dumnezeu doar bazându-se pe poziția sa, pentru că în poziția sa el era la fel ca toți ceilalți – și de aceea celelalte triburi s-au opus conducerii sale.

Autoritatea se bazează pe înviere; când cineva experimentează învierea, autoritatea va fi prezentă, pentru că Dumnezeu recunoaște ca slujitori ai Săi doar pe cei care au trecut prin moarte și înviere.

Semnul slujirii, baza slujirii și autoritatea în lucrare este învierea.

În primul rând, Dumnezeu ne selectează pentru a-L sluji, iar apoi, noi experimentăm moartea și învierea; când intrăm în înviere, autoritatea curge prin noi. Doar ceea ce rezultă din înviere are ca rezultat autoritatea, căci autoritatea se bazează pe înviere și nu pe noi înșine.

Iar această experiență de înviere nu ar trebui să fie limitată sau mică; așa cum se vede în toiagul înmugurit, experimentarea învierii de către noi trebuie să fie la maturitate, pentru că toiagul a înmugurit, a înflorit și a dat roade.

Aceasta arată viața de înviere la maturitate; cei care pot acționa ca autoritatea delegată a lui Dumnezeu sunt cei maturi în viața de înviere. Cu cât viața de înviere este exprimată mai mult prin noi, cu atât vom avea mai multă autoritate.

Nu a fost nevoie ca nimeni să zică nimic când au văzut toiagul înmugurit – cu toții știau unde este autoritatea și cine e împuternicit de Dumnezeu să aibă autoritate.

În viața de biserică este la fel; nu este nevoie de o numire sau un anunț exterior, deoarece experimentarea de către noi a vieții de înviere va aduce autoritatea și o va arăta.

Înmugurirea, înflorirea și aducerea de rod vorbesc; dacă viața de înviere există, există o apărare a autorității împuternicite a lui Dumnezeu și există un indicator al celor care au autoritate.

Învierea este apărarea; trebuie să fim dispuși să trecem prin noaptea întunecată a morții acolo unde Domnul ne-a așezat și să intrăm în înviere, să trăim în înviere, să înflorim în înviere și să aducem roadă în înviere.

Acolo unde există viață de înviere, există autoritate, iar autoritatea vorbește de la sine.

Fie ca Domnul să atingă pe fiecare frate oricât de tânăr sau în vârstă e el în viața de biserică, atât tineri cât și bătrâni, și fie ca El să le atingă și pe soțiile lor, ca ei să nu căute autoritate, ci mai degrabă să-L urmărească pe Cristosul înviat și să caute să fie aduși la înviere pentru Trup.

Căutarea noastră ar trebui să fie să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa și, dacă Domnul vrea ca să-L reprezentăm, El știe ce să facă și când să facă.

Când Domnul Isus era pe pământ, cei religioși I-au cerut un semn, iar El le-a spus că nu le va fi dat niciun semn decât semnul lui Iona, pentru că așa cum Iona a fost în burta peștelui timp de trei zile și trei nopți, așa și Fiul Omului va fi în inima pământului.

Cu toate acestea, Domnul nu s-a apărat niciodată; chiar și atunci când El a fost pe cruce și ceilalți L-au batjocorit spunând: Mântuiește-Te pe Tine Însuși și coboară-Te de pe cruce și vom crede că ești Fiul lui Dumnezeu … – El nu S-a mântuit pe El însuși, ci a ales să moară și ne-a mântuit pe noi!

Domnul știa că vine învierea – El era pe cruce și El a îndurat rușinea, și El a făcut toate acestea pentru bucuria pusă înaintea Sa. Învierea este baza autorității (2 Cor. 1:8-9; 10:8; 13:4, 10).

Baza apărării de către Dumnezeu a autorității Sale împuternicite este învierea. Fie ca noi toți să ne dăm pe noi înșine să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritate în slujba dată de Dumnezeu!

Doamne Isuse, ne dăm pe noi înșine să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa zi de zi, în situație după situație. Fie să ne dăm seama că autoritatea provine de la Dumnezeu și să luăm calea morții și a învierii, astfel încât să fim plini de viața de înviere până vom da roade în înviere. Amin, Doamne Isuse, vrem să fim maturi în viața de înviere și să putem curge această viață din noi întru alții pentru hrănirea și zidirea lor. Vrem să experimentăm viața de înviere pentru Trup.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Experience Christ in His Resurrection as our Authority in the God-given Ministry, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să renunțăm la propria alegerea în lucrurile spirituale pentru a accepta alegerea lui Dumnezeu și a atinge țelul Său

06/03/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

În privința savurării lui Cristos ca țară bună, trebuie să renunțăm la alegerea noastră în lucrurile spirituale și să luăm ceea ce Dumnezeu ne-a oferit, și trebuie să fim dispuși să permitem morții lui Cristos să lucreze în noi să ne aducă în înviere și înălțare pentru a-L savura pe Cristosul înălțat.

În Num. 32 vedem cum unii dintre copiii lui Israel, care se aflau încă în partea de est a râului Iordan, s-au dus la Moise să-și ceară moștenirea lor, și anume locul unde se aflau.

Ei au învins deja câțiva regi și le-au luat țările, dar nu erau încă în cealaltă parte a râului, unde se afla țara Canaan.

Cu toate aceste, triburile lui Ruben și Gad și jumătatea seminției lui Manase i-au cerut de la Moise să le dea moștenirea în partea de est a râului, spunând că au o mulțime de vite și de mulți copii, așa că trebuie să se odihnească și le pregătească un loc de popas.

De asemenea, ei s-au obligat să meargă și să lupte împreună cu celelalte triburi pentru țara bună și numai atunci când întreaga țară a fost cucerită și supusă, aceste triburi se vor întoarce pentru a savura propria lor alegere, și anume partea lor alocată din țară.

Toate acestea păreau să fie un plan bun, dar Moise s-a supărat și, în cele din urmă, Dumnezeu a permis acest lucru. Niciunul dintre celelalte triburi ale Israelului nu și-a exercitat propria propria alegere în alocarea țării bune – numai aceste două triburi și jumătate au făcut asta.

Rezultatul a fost, pe de o parte, că au intrat în stăpânirea moștenirii lor devreme, dar bărbații din aceste triburi au trebuit să meargă și să se lupte împreună cu restul copiilor lui Israel din partea de vest a râului Iordan și numai după câțiva ani când pământul a fost supus, ei au fost eliberați de obligația lor.

Cu toate acestea, pe termen lung, propria alegere exprimată de aceste două triburi și jumătate a avut consecințe groaznice, căci în cele din urmă granița țării lui Israel a fost râul Iordan, astfel că pământul lor nu a mai fost considerat a face parte din țara bună.

Mai mult, ori de câte ori un rege venea să cucerească țara lui Israel, porțiunea acestor două triburi și jumătate era prima parte de a fi cucerită, iar oamenii de acolo au fost duși în captivitate.

Trebuie să privim către Domnul și să învățăm lecțiile din această istorisire, pentru că noi, ca credincioși în Cristos, care trăim viața de biserică potrivită, ne putem exercita uneori propria alegere, preferința noastră, iar Dumnezeu se poate să o îngăduie, dar consecințele sunt că noi vom putea suferi pierderi, putem fi luați în captivitate și suntem obligați față Dumnezeu și față de poporul Său pentru o perioadă de timp.

Domnul să ne lumineze că ne putem da seama de pericolul de a avea propria alegere în lucrurile spirituale sau în slujirea în biserică, și fie ca să acceptăm alegerea și alocarea lui Dumnezeu, savurându-L pe Cristos pe măsură ce trecem prin moarte și înviere pentru a fi în această țară bună ridicată.

Să ne dăm seama că propria alegere în lucrurile spirituale este nechibzuită și rezultă în suferință

Cererea pe care triburile lui Ruben, Gad și jumătatea seminției din Manase au avut-o în Num. 32:1-5 nu a greșită, pentru că ei voiau să moștenească țara bună; cu toate acestea, această solicitare nu a fost nici corectă.

Dorința lor, e adevărat, a fost să savureze țara bună, dar ei voiau să facă asta conform alegerii lor ca fiind ceea ce este mai bine pentru ei, nu în conformitate cu alegerea lui Dumnezeu ca fiind ce e mai bine.

Pe de o parte dorința lor de a primi ceea ce le-a promis Dumnezeu nu a fost greșită, dar, pe de altă parte, nu au avut dreptate în a dori să primească acest lucru conform alegerii lor ca fiind cel mai bun.

Chiar dacă Dumnezeu prin Moise le-a permis să aibă porțiunea dorită în alocarea țării bune, în cele din urmă, pământul lor a fost prima parte a țării lui Israel care a fost cucerită de neamurile invadatoare din est (vezi 1 Cron. 5:25-26), iar aceste triburi au avut de suferit.

Propria alegere în lucrurile spirituale și în slujirea Domnului va aduce suferință și pierdere. Deci ar trebui să învățăm să nu facem lucrurile în funcție de alegerea noastră, indiferent cât de profitabil ar părea acest lucru.

Este posibil să avem o alegere clară și putem crede că o anumită porțiune, serviciu sau situație este cea mai bună și mai convenabilă pentru noi și familia noastră, dar de fapt alegerea noastră este cea mai rea, pentru că Dumnezeu știe ce este ce-i mai bine.

Este mult mai bine ca să lăsăm lucrurile în mâna Domnului și să-L lăsăm să facă lucrurile conform alegerii Lui.

Motivele pentru care aceste două triburi și jumătate au ales țara de la estul râului Iordan au fost că ei aveau o mulțime mare de vite și au văzut că pământul era bun pentru animale; am putea spune chiar că erau corecți și logici în funcție de nevoia lor.

Propria alegere, chiar și în viața de biserică, provine din două lucruri principale: luarea în considerare a ceea ce avem și avem nevoie, și luarea în considerare a modului în care o anumită situație sau oportunitate dinaintea noastră se potrivește cu nevoile noastre.

Și într-un anumit sens acest lucru nu este greșit, căci facem tot posibilul pentru a ne îngriji de nevoile noastre; dar acest lucru nu este nici corect, pentru că nu acceptăm alegerea lui Dumnezeu, alocarea de către El a țării și a slujirii.

Trebuie să fim avertizați în fața Domnului și să ne dăm seama că există o mare ispită de a avea propria noastră alegere pentru a avea grijă de propria noastră bunăstare și ar trebui să ne împotrivim acestei ispite.

Trebuie să învățăm această lecție de a nu lua în considerare ce avem sau ce este în fața noastră, ci să ne lăsăm viitorul în mâinile Domnului.

Dacă insistăm să avem propria alegere, vom suferi și nu vom avea tot ce este mai bun pe care Domnul ne poate da.

Domnul ne dă întotdeauna cea mai bună porțiune, iar în alocarea Sa, El are întotdeauna grijă de bunăstarea noastră și de situația familiei noastre; trebuie să avem încredere în Domnul și să nu ne exercităm propria alegere.

Alegerea noastră nu este niciodată cea mai bună selecție, pentru că suntem miopi, înguști și egoiști in alegerea noastră; ceea ce alegem nu este cu puritate în motiv, dorință, intenție, scop și scop, ci mai degrabă, suntem destul de subiectivi și nu știm cu adevărat ce avem nevoie.

Dumnezeu știe de ce anume avem nevoie și El vrea să ne ofere o anumită porțiune a lui Cristos pentru savurarea noastră; El vrea să ne dea o slujire particulară în viața de biserică și El vrea ca noi să fim într-o localitate anume, iar atunci când luăm alegerea Lui, suntem aprovizionați, suntem în Trup și avem tot ce avem nevoie.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că propria alegere în ceea ce privește lucrurile spirituale și în slujirea în biserică este subiectivă și alterată de preferințele și dorințele noastre. Fie ca să ne negăm propria alegere și să luăm alegerea Ta; fie ca să acceptăm ceea ce Tu ne dai ca porțiune și să fim dispuși să renunțăm la alegerea noastră și să luăm ceea ce ne alochezi. Amin, Doamne Isuse, Tu știi de ce avem nevoie, unde trebuie să fim, ce trebuie să facem și care este porțiunea noastră în Trup și în viața de biserică. Salvează-ne de la a avea o viață de suferință datorită faptului că ne exercităm alegerea în lucruri spirituale și în slujirea în biserică.

Să renunțăm la propria alegere și să acceptăm alegerea lui Dumnezeu pentru a atinge țelul glorios al lui Dumnezeu

Deoarece cele două triburi și jumătate și-au ales porțiunea de pe partea de est a râului, ei au fost obligați să meargă împreună cu restul poporului pentru lupta și a cuceri țara bună, apoi au fost eliberați să se întoarcă să savureze porțiunea lor.

Obligația lui Ruben și Gad față de Iehova și față de Israel (Num. 32:22) se datora faptului că aveau propria lor alegere cu privire la porțiunea lor din țară.

În slujirea Domnului și în lucrurile spirituale, trebuie să învățăm să renunțăm la propria noastră alegere pentru a evita să ne obligăm pe noi înșine față de Dumnezeu și de poporul Său.

Nu este bine să ne punem pe noi înșine într-o astfel de obligație față de Dumnezeu și față de poporul Său. Ar trebui să învățăm să nu avem propria alegere și, prin urmare, să nu fim obligați față de Dumnezeu și față de poporul Său.

Domnul poate să ne permită să avem propria alegere în voia Lui permisivă, dar vom fi obligați față de Dumnezeu și de poporul Său, iar acest lucru ne va provoca suferință și neplăcere.

Alegerea pe care au făcut-o cele două triburi și jumătate nu le-a cerut să treacă râul Iordan; aceasta înseamnă că alegerea lor a fost în afara morții lui Cristos.

Propria noastră alegere se află în afara morții lui Cristos și, prin urmare, nu are de-a face cu savurarea Cristosului bogat; dacă nu trecem prin moartea lui Cristos, nu putem intra în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind Cel ceresc și înălțat, realitatea țării bune (Gal. 2:20; Fil. 3:10-11; Col. 3:1-4).

Dacă avem propria noastră alegere și dacă Domnul permite ca alegerea noastră să se întâmple, suntem în afara morții lui Cristos și, ca urmare, nu suntem în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind cel ceresc și înălțat.

Acesta este un cuvânt de avertizare și ar trebui să ne temem și chiar să tremurăm înaintea Domnului cu privire la propria alegere în lucrurile spirituale și în slujba Domnului.

În cazul celor două seminții și jumătate din Israel, obținerea pământului la est de Iordan atingea țelul spiritual al lui Dumnezeu, dar nu și țelul Său glorios, care este primirea moștenirii bogate din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos, în poziția înălțării Sale.

Dumnezeu vrea ca noi împreună cu propria alegere să trecem prin moarte (simbolizată de râul Iordan) și să intrăm în înviere și înălțare (simbolizată de țara bună), pentru a savura pe moștenirea bogată din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos.

Când ne exercităm propria alegere, este posibil să avem ceva ce seamănă cu savurarea lui Cristos, dar nu are moartea, învierea și înălțarea lui Cristos și, prin urmare, nu atinge țelul glorios al lui Dumnezeu.

Putem atinge un țel, dar nu țelul lui Dumnezeu; putem atinge țelul spiritual al lui Dumnezeu și să ne bucurăm de Domnul în cuvântul Său, dar nu atingem țelul glorios al lui Dumnezeu.

Fie ca să învățăm să renunțăm la propria alegere și să negăm propria alegere, și fie ca să-I permitem Domnului să aleagă pentru noi și să ne dea porțiunea din țară și funcția în slujire pe care El o dorește.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să intrăm în savurarea posesiunii noastre din Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune. Amin, Doamne, ne dăm Ție: Tu știi de ce avem nevoie, Tu știi care este porțiunea noastră și funcția noastră, și Tu știi care este serviciul nostru în biserică pentru zidirea Trupului. Doamne, vrem să învățăm să renunțăm la propria alegere și să luăm alegerea lui Dumnezeu, pentru a putea fi prin moarte și înviere și să-L savurăm pe Cristos în înălțare. Amin, Doamne, ne propunem să atingem țelul glorios al lui Dumnezeu, primirea moștenirii bogate în Cristos și gloria bogățiilor lui Cristos în poziția înălțării Sale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Giving up our Self-Choice in Spiritual Things to take God’s Choice and Reach His Goal, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 7 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Fiind înrădăcinați în Cristos pentru a-I absorbi bogățiile, a crește în El și a fi zidit în Trup

04/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pe măsură ce noi – credincioșii în Cristos – suntem înrădăcinați în Cristos, noi creștem în Cristos, suntem zidiți în Cristos și suntem zidiți împreună cu sfinții în Trupul lui Cristos.

Este destul de uimitor să ne dăm seama nu numai că am fost regenerați de Dumnezeu cu viața Sa divină, ci am fost și plantați de El în Cristos, solul bogat al țării bune.

Cristos este țara noastră atotinclusivă alocată nouă pentru savurarea noastră; ni s-a dat o porție alocată din Cristos pentru savurarea noastră și trebuie să Îl savurăm pe Cristos și să fim înrădăcinați profund în El.

Țelul nostru nu ar trebui să fie altceva decât să-L urmărim pe Cristos, să-L câștigăm pe Cristos, să-L experimentăm pe Cristos și să Îl savurăm pe Cristos, pentru a putea fi zidiți în Cristos și, împreună cu toți sfinții, am fi zidiți ca Trupul lui Cristos.

Este de la Dumnezeu faptul este că suntem în Cristos Isus, iar Dumnezeu L-a făcut pe Cristos totul pentru noi în viața și experiența noastră creștină.

Întrucât acest Cristos atotinclusiv, ca porțiune a noastră din țara bună, ne-a fost dat, El ca Duhul este cu duhul nostru pentru a locui în noi și pentru a fi savurarea noastră; când umblăm conform Duhului, savurăm tot ceea ce Cristosul atotinclusiv este ca Duh pentru noi.

Trebuie să-L căutăm să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristos ca fiind totul, la fel cum o plantă experimentează și savurează țara bună ca fiind totul al ei.

Domnul Isus este cu duhul nostru, iar duhul nostru este un duh contopit, pentru că Duhul cu duhul nostru au devenit un singur duh; ori de câte ori ne întoarcem către duhul contopit și umblăm după duh, Îl savurăm mai mult pe Cristos ca țara bună alocată nouă.

Fie să ne dăm seama că am fost înrădăcinați în Cristos și fie ca să trimitem zilnic rădăcini în Cristos pentru a absorbi elementele bogate ale acestui sol minunat ca să fim constituiți cu El.

În fiecare zi, fie acasă, fie la serviciu, pe drum sau în camera noastră privată, trebuie să trăim, să acționăm, să ne mișcăm și să avem întreaga noastră ființă în Cristos; acest lucru este foarte important în toate bisericile locale de astăzi.

În fiecare moment trebuie să ne avem ființa în Cristos; trebuie să trăim, să acționăm, să ne mișcăm și să facem totul în Cristos ca țară bună.

Pentru aceasta, trebuie să petrecem mult timp cu El în cuvântul Său; trebuie să ne exersăm duhul pentru a absorbi bogățiile lui Cristos din cuvântul Său și, prin orice rugăciune și petiție, trebuie să trimitem rădăcini adânci în Cristos pentru a savura bogățiile Sale.

În fiecare dimineață și pe tot parcursul zilei, trebuie să punem deoparte timp pentru a-L absorbi pe Domnul; trebuie să petrecem timp cu Domnul nu doar pentru a citi cuvântul Său, ci și să ne rugăm peste Cuvânt și să tratăm cu orice cu care El vrea să tratăm, pentru a putea trimite rădăcini fragede în El pentru a fi zidiți în Cristos și de asemenea, să fim zidiți împreună cu sfinți în Trupul lui Cristos.

Absorbim bogățiile lui Cristos prin faptul că a fost înrădăcinați în Cristos pentru a fi zidiți în Cristos

Slavă Domnului pentru că noi, în calitate de credincioși în Cristos, L-am primit pe Cristos, pe Isus Domnul, iar acum trebuie să umblăm în El, fiind înrădăcinați și fiind zidiți în Cristos (Col. 2:6-7).

A umbla în Cristos înseamnă a trăi în Cristos, a acționa în Cristos, a ne purta în Cristos și a ne avea ființa în Cristos, la fel cum copiii lui Israel au umblat, au trăit și au acționat și s-au comportat în țara bună.

Cristos ca Duhul atotinclusiv este realitatea țării bune (Galateni 3:14), iar El locuiește acum în duhul nostru pentru a fi savurarea noastră (2 Tim. 4:22; Rom. 8:16).

Am fost înrădăcinați în Cristos pentru a putea absorbi toate bogățiile Sale ca rezerva noastră; aceste bogății devin elementul și substanța cu care creștem și suntem zidiți.

Am fost deja înrădăcinați în Cristos, dar mai trebuie să absorbim bogățiile Sale pentru a putea fi zidiți în Cristos.

Este posibil să avem probleme și defecte și este posibil să fim conștienți de slăbiciunile și eșecurile noastre, dar trebuie să uităm de acestea și pur și simplu să-L savurăm pe Cristos, petrecând timp cu El în cuvântul Său pentru a absorbi bogățiile Sale, astfel încât, pe măsură ce suntem profund înrădăcinați în Cristos, să putem fi zidiți în Cristos.

Faptul de a fi zidit în Cristos nu este pe partea corporativă, ci pe partea personală; noi suntem zidiți în Cristos prin creșterea în Cristos.

Un copil este zidit prin creștere, și o plantă este, de asemenea, zidită prin creștere.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să fim zidiți în mod personal, adică trebuie să creștem în Cristos absorbind bogățiile lui Cristos și digerându-le, apoi putem fi zidiți cu alți membri ai Trupului.

Când devenim membre ale Trupului, când creștem în Cristos absorbind bogățiile Sale, putem fi zidiți și cu sfinții în Trupul lui Cristos.

Ca să umblăm în Cristos, trebuie să absorbim bogățiile Sale, fiind înrădăcinați în El; acest lucru ne va determina să fim zidiți ca membre individuale ai Trupului lui Cristos.

Trebuie să Îl savurăm pe Domnul într-un mod personal; trebuie să petrecem timp personal cu Domnul, doar noi și El, și să ne scufundăm rădăcinile în Cristos din ce în ce mai adânc, pentru a putea absorbi mai mult din bogățiile Sale.

Atunci, vom crește în El și vom fi zidiți în El. Pe măsură ce creștem în Cristos și suntem zidiți în El, vom putea să umblăm în Cristos.

Fie ca noi să aducem acest lucru înaintea Domnului și să-L rugăm să ne amintească să petrecem un timp personal cu El din nou și din nou pe tot parcursul zilei. Fie ca să plătim prețul pentru a ne renega pe noi înșine și pentru a ne ne opri activitățile, vorbind cu Domnul din nou și din nou, să ne rugăm peste cuvântul Său, să-L masticăm în cuvânt și să-I absoarbim bogățiile.

Fie ca nu doar să cunoaștem ce înseamnă a absorbi bogățiile Sale pentru a putea fi zidiți în El, ci să-i spunem Domnului:

Doamne Isuse, vrem să absorbim bogățiile Tale, fiind înrădăcinați în Tine, pentru a putea fi zidiți în Cristos. Amin, Doamne, vrem să ne scufundăm rădăcinile în Cristos din ce în ce mai adânc, pentru a putea absorbi mai mult din bogățiile Sale. O, Doamne, Te iubim și iubim cuvântul Tău; reamintește-ne să fim împreună cu tine, să trimitem rădăcini adânci în Tine și să Te absorbim! Fie ca Tu să fii absorbit și digerat în ființa noastră, pentru ca noi să creștem în Cristos și să fim zidiți în El! Amin, Doamne, vrem să umblăm în Cristos, fiind înrădăcinați și fiind zidiți în El!

Fiind înrădăcinați în Cristos pentru a crește în Cristos și a fi zidiți ca Trupul lui Cristos

În calitate de credincioși în Cristos, mai întâi trebuie să creștem în Cristos în mod individual și apoi vom putea crește în El și vom fi zidiți în El în mod corporativ.

Când petrecem timp personal cu Domnul și Îl savurăm, când trimitem rădăcini în mod personal și în adâncime în Cristos pentru a absorbi bogățiile Sale, noi creștem în Cristos, iar creșterea noastră individuală devine o creștere corporativă, creșterea Trupului lui Cristos.

Creșterea noastră vine de la Cristos; Pavel a spus în Col. 2:19 că trebuie să ținem Capul, din Care tot Trupul, fiind bogat alimentat și legat împreună prin intermediul articulațiilor și a tendoanelor, crește cu creșterea lui Dumnezeu.

A ține Capul înseamnă a rămâne în Domnul; a ține Capul implică faptul că nu suntem detașați sau despărțiți de Domnul, ci rămânem în El, fiind strâns legați de El.

Lucruri precum cultura, sinele, carnea, iubirea lumii și viața sufletului pot fi o izolare care ne poate ține departe de Cristos; a ține Capul înseamnă a rămâne în Cristos fără nicio izolare între noi și El.

Pe măsură ce ținem Capul, Cristos, ceva iese din Cap pentru a face ca Trupul lui Cristos să crească. Creșterea noastră în viață depinde de ceea ce iese din Cristos ca și Cap, la fel cum creșterea unei plante depinde de ceea ce vine în plantă din sol.

Planta este înrădăcinată în sol și ceva iese din sol, este absorbit în plantă, iar planta crește în viață și este zidită.

În mod similar, pe măsură ce ținem Capul fiind înrădăcinați în Cristos, noi creștem în Cristos în toate lucrurile și suntem zidiți împreună ca Trupul lui Cristos.

Trebuie să petrecem mult timp cu Domnul în mod privat, în mod ascuns, pentru a putea obține ceva de la El care ne va determina să creștem în viață; acest lucru ne va face să fim zidiți în Cristos și, de asemenea, să zidim Trupul lui Cristos.

Prin urmare, a ține Capul înseamnă a fi înrădăcinați în Cristos ca sol. Pe măsură ce noi ca membre ale Trupului creștem în Cristos fiind înrădăcinați în El pentru a absorbi bogățiile Sale, suntem zidiți în Cristos și împreună zidim Trupul lui Cristos. Creșterea și zidirea noastră individuală devine creșterea corporativă a Trupului și zidirea Trupului.

Pe măsură ce trăim viața de biserică, pot exista frecușuri între sfinți, chiar și printre cei din conducere; cum poate fi zidită biserica dacă există asemenea frecușuri? Da, pot exista frecușuri, dar, împreună cu frecușurile, trebuie să existe o creștere în viață.

Pe de o parte pot exista frecușuri între mădularele Trupului, dar pe de altă parte, există creșterea vieții, iar această creștere va anula efectul frecușurilor.

Inamicul provoacă frecușuri și probleme printre sfinții din Trup, dar pe măsură ce sfinții sunt înrădăcinați în Cristos pentru a absorbi bogățiile Sale, creșterea vieții va face ca problemele și frecușurile să dispară.

Faptul de a fi înrădăcinați în Cristos ne determină să creștem în Cristos și să fim zidiți ca Trupul lui Cristos; zidirea bisericii se bazează pe zidirea membrelor individuale.

Cum sunt zidite membrele Trupului? Este prin înrădăcinarea în Cristos pentru a absorbi bogățiile lui Cristos, iar aceste bogății ale lui Cristos fiind absorbite în ființa noastră devin elementul cu care noi, ca membre ale Trupului creștem, suntem zidiți în Cristos și zidim Trupul lui Cristos!

Doamne Isuse, vrem să fim înrădăcinați în Cristos ca să creștem în Cristos și să fim zidiți ca Trup al lui Cristos! Amin, Doamne, Te ținem ca și Cap, trimițând rădăcini adânc în Tine, pentru a-Ți absorbi bogățiile, pentru a primi creșterea de la Tine. Crești în noi, Doamne, și fă-ne să fim zidiți ca Trupul lui Cristos. Fie ca noi și ca toți sfinții să creștem în viață zi de zi, iar creșterea tuturor sfinților să fie zidirea Trupului lui Cristos. Fie să nu ne concentrăm pe problemele și fricțiunile care pot avea loc printre sfinți, ci pe Cristosul care crește în noi și care ne zidește pentru a fi Trupul Său!