Predicăm Evanghelia

Când ne pocăim de faptul că suntem șerpești, suntem calificați să-L savurăm pe Cristos ca viață eternă

28/02/2020 by Credincios in Cristos 3 Comments

Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma unui șarpe pe cruce pentru a purta judecata pentru toți oamenii otrăviți de șarpe; dacă ne pocăim de faptul că suntem șerpești și credem în El, El devine Substitutul nostru și savurăm viața eternă. Aleluia!

Istorisirea din Num. 21:4-9 este destul de semnificativă și aplicabilă la viața noastră creștină, căci nu doar copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați, ci și noi, întreaga omenire, am fost mușcați de șarpele cel vechi, Satan.

Când Eva s-a angajat într-o conversație cu șarpele în grădina Edenului, ea a ieșit de sub conducerea bărbatului și a vorbit cu șarpele, iar rezultatul a fost nu doar faptul că ea a luat parte din pomul interzis, ci și că otrava lui Satan a fost primită în om.

Satan și-a injectat elementul otrăvitor în noi și toți oamenii se nasc în păcat. Deci, acum toate ființele umane sunt șerpești – indiferent dacă sunt drăguți și blânzi, cultivați și rafinați și amabili și moi, toți oamenii sunt mușcați de șarpe și au otrava păcatului în ființa lor.

Chiar și după ce am crezut în Domnul, avem încă natura otrăvitoare a lui Satan în noi, în carnea noastră; păcatul locuiește în carnea noastră și Domnul locuiește în duhul nostru.

Care este soluția la o asemenea situație?

Domnul Isus a venit ca realitatea șarpelui de bronz; El a devenit un om, în asemănarea cărnii păcatului, fără ca să aibă păcatul cărnii și a mers la cruce.

El a adus pe cruce natura șerpească a omului și a judecat-o; acolo El a judecat pe Satan, păcatul și tot ceea ce are legătură cu cel rău și El l-a distrus pe diavol în carne. Aleluia!

Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpi să se uite la el și să trăiască, tot așa Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce, pentru ca toți cei care se pocăiesc și cred în El să primească viață veșnică și trăiască.

Satan, ca păcat personificat, locuiește în carnea noastră, înșelându-ne, lucrând în noi și determinându-ne să facem lucruri împotriva voinței noastre; de multe ori păcătuim, chiar dacă nu vrem, și comitem păcatul pur și simplu pentru că trăim în trup.

Deci Cristos a devenit carne – El S-a îmbrăcat cu carnea fără păcatul acesteia, iar El a adus această carne pe cruce pentru a o termina și a-l judeca pe Satan; acum în înviere El este un Duh dătător-de-viață care poate fi primit de către toți cei care își dau seama și mărturisesc că sunt șerpești în natură. Slavă Domnului!

Cristos a fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de șarpe

Noi nu vrem să păcătuim și astfel comitem păcatul, ci păcătuim spontan pentru că Satan ca păcat locuiește în noi. În mod similar, copiii lui Israel nu au vrut să păcătuiască, ci șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască.

Deci, atunci când Dumnezeu a judecat păcatul, El nu i-a cerut lui Moise să formeze un om (care a păcătuit) din bronz și să-l pună pe un stâlp, ci un șarpe înfocat din bronz și să-l ridice pentru ca toți să-l vadă.

Dumnezeu a judecat șarpele, Satan, adevărata cauză a păcatului; El știe că omul a păcătuit, dar știe, de asemenea, că cauza păcatului nu este omul, ci Satan ca păcat din om.

Deoarece Satan ca păcat a intrat în om, acum omul este păcătos și comite păcate; omul a fost mușcat de șarpe, omul are natura otrăvitoare a celui rău în el, iar omul păcătuiește din cauza păcatului care locuiește în el.

Deci Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma șarpelui de pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de către șarpe; El a fost ridicat pe cruce pentru alungarea șarpelui vechi, Satan, conducătorul lumii.

În Ioan 12:31-34 El a spus că acum este judecata acestei lumi și acum a fost izgonit conducătorul acestei lumi; și când El va fi ridicat de pe pământ (pe cruce), El îi va atrage pe toți oamenii spre Sine.

Aleluia, toți credincioșii în Cristos au fost atrași de El ca șarpele de bronz: noi ne-am dat seama că suntem șarpe în natura noastră, ne-am ridicat ochii și L-am văzut pe Domnul pe cruce și am mărturisit, ne-am pocăit și am crezut în El.

Domnul Isus ca Fiul Omului a fost ridicat, iar acum El ne poate izbăvi pe noi, oamenii otrăviți de șarpe – El ne eliberează de păcat, de otrava șarpelui (Evrei 2:14; Ioan 12:32-33). Fiind ridicat pe cruce, Cristos ca împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz l-a distrus pe Satan și i-a atras pe toți oamenii spre Sine. Aleluia!

Noi suntem cei care au păcătuit și care suntem păcătoși, dar Cristos a venit să judece păcatul în carne; El a venit să distrugă cauza reală a păcatului, și anume pe Satan.

Cristos a venit să fie Substitutul nostru de pe cruce; noi ar fi trebuit să fim cei care sunt judecați de Dumnezeu, dar El ne-a purtat păcatele pe cruce și a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru. Acest înlocuitor, Cristos, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care El i-a înlocuit.

Crucea lui Cristos indică faptul că au fost două identificări – noi am fost identificați cu Satan și Cristos S-a identificat pe Sine cu noi, pentru ca El să ne răscumpere și chiar să ne împartă viața Sa în noi.

Acum, oricine crede în Cristos ca fiind Cel care a fost ridicat pentru a fi condamnat în locul nostru, are viața veșnică (Ioan 3:14-16).

Avem nevoie de un „șarpe de bronz” ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne răscumpăra și pentru a elibera viața Sa divină mântuitoare în ființa noastră. Dacă vedem acest lucru, Îi vom mulțumi Domnului și Îl vom lăuda și Îi vom spune:

Îți mulțumim Doamne Isuse că ai fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata în numele nostru. Noi suntem oamenii otrăviți de șarpe, care se nasc în păcat și păcătuiesc în mod spontan, dar Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului și cu privire la păcat și ai fost răstignit ca substitut al nostru pe cruce. Mulțumim Doamne că ai murit pentru noi. Îți mulțumim că ai purtat judecata lui Dumnezeu în locul nostru. Îți mulțumim că l-ai judecat pe Satan pe cruce; Tu L-ai judecat și l-ai distrus prin moartea Ta! Aleluia pentru Cristos ca Fiul Omului care a murit ca înlocuitor al nostru pe cruce!

Când ne pocăim și admitem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm

Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce; El ne-a purtat păcatele pe lemn, El a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru și acum cine crede în El poate avea viață veșnică.

Motivul pentru care Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz este că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a trimis singurul Său Fiu Născut, încât toți cei care cred în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Când ne pocăim și recunoaștem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm.

Trebuie să ne dăm seama că Cristos a făcut păcat pentru noi și a murit pe cruce ca realitatea șarpelui de bronz, pentru ca natura șerpească din noi să fie judecată.

Dacă ne dăm seama că suntem oameni păcătoși, ființe șerpești, fabrici producătoare de păcat și mărturisim acest lucru, acest Cristos drag, Dumnezeul întrupat, va deveni imediat jertfa noastră de păcat și va intra în noi pentru a ne da viața veșnică.

Acesta este modul în care ne putem împărtăși din Dumnezeul întrupat pentru savurarea noastră.

A ne pocăi nu înseamnă să ne îmbunătățim, să ne promitem să facem mai bine, sau să părăsim răul și să ne îndreptăm spre bine; a se pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții ce rezultă în regret și a avea o întoarcere în scop, întorcându-ne către Dumnezeu.

Trebuie să ne pocăim nu doar în mod inițial atunci când suntem mântuiți, ci pe tot parcursul vieții noastre creștine. Zilnic trebuie să-I spunem Domnului,

Doamne Isuse, sunt șerpesc. Mulțumesc că ai fost șarpele de bronz ridicat pe cruce pentru a fi judecat în locul meu. O, Doamne, mărturisesc că sunt păcătos; îmi dau seama că am firea șerpească în carnea mea și păcătuiesc în mod spontan. Îți mulțumesc că ai venit ca fiind Cel care nu a cunoscut păcatul dar care a făcut păcat pentru mine. Mulțumesc că ai murit pe cruce pentru a condamna păcatul. Te iau ca ofrandă pentru păcat. Cred în Tine!

A ne pocăi înseamnă să avem o schimbare a minții ce rezultă în regret și să ne întoarcem de la toate lucrurile către Dumnezeu Însuși (Fapte 26:20; 14:15; 1 Tes. 1:9).

În experiența noastră, pocăința nu este o singură dată, ci e o experiență zilnică; Ioan Botezătorul a predicat pocăința (Mat. 3:2; Marcu 1:4), iar în cele șapte epistole către cele șapte biserici din Apocalipsa 2 și 3, Domnul Isus ne spune din nou să ne pocăim (2:5, 16, 21-22; 3:3, 19).

Când Domnul Isus a ieșit să slujească, El a spus: Timpul s-a împlinit și împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat; pocăiți-vă și credeți în Evanghelie (Marcu 1:15).

Din nou și din nou în cartea Faptelor, ucenicii au predicat Evanghelia și le-au spus oamenilor să se pocăiască. Trebuie să ne pocăim și să avem o schimbare a minții, întorcându-ne de la orice altceva în afara Dumnezeu către Dumnezeu Însuși și vom avea anotimpuri de înviorare din prezența Domnului (Fapte 3:19-20).

Dumnezeu L-a pus pe Cristos ca Conducător și Mântuitor să ne dea pocăință; pocăința este un dar al lui Dumnezeu, și Domnul stăpânește lumea întreagă cu mediul ei pentru a-l face potrivit ca noi să-L primim ca mântuire și ca Mântuitor al nostru.

După ce a trecut cu vederea timpul în care am fost în necunoștință, Dumnezeu le poruncește la toți oamenii de pretutindeni să se pocăiască (Fapte 17:30).

Trebuie să ne pocăim și să facem primele fapte, fără a-L părăsi pe Domnul ca prima noastră dragoste, ci să-I dăm întotdeauna primul loc în ființa noastră (Apocalipsa 2:5).

Trebuie să ne pocăim că avem idoli în inima noastră; trebuie să ne pocăim că le permitem altor oameni și lucruri să-L înlocuiască pe Cristos ca fiind primul în noi (Apocalipsa 2:21-22; Ezechiel 44:3).

Trebuie să ne pocăim pentru că suntem căldicei și mândri de ceea ce știm și avem; trebuie să fim în clocot pentru Domnul și să venim la El într-un mod proaspăt pentru a-L câștiga pe Dumnezeul Triunic.

Ce binecuvântare este să știm că, în calitate de împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz, Cristos a venit în asemănarea carnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și avem viață veșnică!

Fie ca zilnic să ne dăm seama că suntem șerpești în natură, să recunoaștem acest lucru în fața Domnului, să ne pocăim și să-I spunem,

Doamne Isuse, recunoaștem că suntem șerpești în natura noastră, căci otrava păcatului și natura rea a lui Satan este în carnea noastră. Ne întoarcem către Tine, Doamne, și credem în Tine, căci Tu ești Cel care a venit ca șarpele de bronz și a murit ca înlocuitor și Substitut al nostru pe cruce. O, ce binecuvântare este să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și să avem viață veșnică! Amin, Doamne, ne mărturisim păcatul, ne pocăim și credem în Tine pentru a primi și a savura viața eternă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, When we Repent for being Serpentine we are Qualified to Enjoy Christ as Eternal Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 6 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos

26/02/2020 by Credincios in Cristos 6 Comments

În Ioan 3 vedem șarpele și mireasa; deși am fost mușcați de șarpe și suntem șerpi în natură, Cristos a venit și a fost ridicat ca Substitut al nostru, a purtat judecata lui Dumnezeu pentru noi și acum noi putem crede în El pentru a deveni parte a creșterii Sale, mireasa Sa.

Ce plan extraordinar și ce destin minunat avem! Și totul depinde de realizarea noastră și de a vedea că suntem păcătoși, șerpi în natură și ne pocăim pentru a primi viața divină.

Copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați în Num. 21 și au trebuit să privească la șarpele de bronz ridicat pe stâlp pentru a trăi; noi am fost mușcați de Satan și avem natura sa păcătoasă în noi și trebuie să privim (să credem în) la Isus și să trăim.

Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și după asemănarea Lui, pentru ca noi să primim viața Lui și să devenim una cu El, chiar pentru a fi mireasa Sa, soția Sa.

Cu toate acestea, înainte ca viața lui Dumnezeu să poată intra în noi, Satan a intervenit și ne-a înșelat, injectându-și natura lui rea și otrăvitoare. Acum toți oamenii se nasc în păcat – toți oamenii se nasc „șerpești” în natură și nu este nevoie ca părinții să-i învețe pe copii cum să păcătuiască, căci aceștia o fac spontan și automat.

Când lumina Domnului strălucește asupra noastră și ne dăm seama că suntem păcătoși, ne pocăim întorcându-ne de la orice din trecut la El și avem o schimbare de gândire și de scop.

A ne pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții rezultând în regret și a avea o schimbare a scopului, întorcându-te de la toate celelalte lucruri către Dumnezeu Însuși.

Ne pocăim nu doar inițial când am crezut în Domnul, ci în fiecare zi trebuie să ne pocăim.

Există atât de multe lucruri care ne distrag de la savurarea și experimentarea lui Cristos, și zi de zi trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem către Domnul, pentru a putea primi și savura viața divină și eternă a lui Dumnezeu.

Domnul ne aranjează mediul și circumstanțele pentru ca noi să primim mântuirea Sa și să-L savurăm ca viață, iar din partea noastră trebuie să cooperăm cu El, permițându-I să strălucească asupra noastră și pocăindu-ne atunci când El expune anumite lucruri în noi.

Este o mare binecuvântare ca să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului, pentru ca El să moară pe cruce ca Substitut al nostru, Substitutul nostru, pentru ca noi să privim la El, crezând în El pentru a primi viața veșnică.

Iar această primire nu este o dată pentru totdeauna – noi primim și savurăm în mod constant viața veșnică, întrucât ne pocăim sub strălucirea Domnului și Îl luăm pe Cristos ca realitatea ofrandei pentru păcat, realitatea șarpelui de bronz. Aceasta ne va constitui ca să fim mireasa lui Cristos.

Cristos ca adevărata ofrandă pentru păcat a purtat pentru noi judecata lui Dumnezeu, pentru ca noi să credem și să avem viața veșnică

Majoritatea credincioșilor cunosc Ioan 3:16 și iubesc foarte mult acest verset, deoarece transmite dragostea lui Dumnezeu față de noi; dar Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14-15, care vorbesc despre faptul că Moise a ridicat șarpele în pustie.

Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14 și 15; primirea vieții divine și veșnice este rezultatul înălțării lui Cristos pe cruce ca șarpele de bronz, adevărata ofrandă pentru păcat.

Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpii înfocați să privească la el și să trăiască, tot astfel, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru ca noi să privim la El (adică să credem în El) și să avem viață veșnică.

Chiar și un astfel de gentilom ca Nicodim, un învățător al legii cu un înalt standard de moralitate, care a căutat învățături să se perfecționeze în fața lui Dumnezeu, chiar și un astfel de om a trebuit să-și dea seama că el era șerpesc în natură și că trebuia să creadă în Isus ca realitatea șarpelui de bronz.

Când ne dăm seama că suntem șerpești în natură și credem în Domnul Isus ca șarpele de bronz ridicat ca Substitut al nostru, avem viață veșnică; aceasta înseamnă să fim regenerați, și anume a primi viața divină a lui Dumnezeu.

În ochii lui Dumnezeu, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, astfel încât să putem privi la El și să primim și să savurăm viața veșnică; aceasta este manifestarea reală a iubirii lui Dumnezeu față de lume.

Faptul că Cristos a murit pe cruce ca șarpele de bronz înseamnă că El a murit ca adevărata ofrandă pentru păcat.

În Lev. 10:17 vedem ofranda pentru păcat; preotul s-a împărtășit de ofranda pentru păcat pentru a purta nelegiuirea poporului. Aceasta înseamnă că noi ne împărtășim din Cristos ca ofranda pentru păcat în sensul de a participa în viața lui Cristos, viața care poartă păcatele altora, ca viață a noastră, pentru ca noi să putem purta problemele poporului lui Dumnezeu.

Savurarea bogată din Cristos ca ofranda noastră pentru păcat în viața de biserică ne permite să-L administrăm pe Cristos credincioșilor ca viață care tratează păcatul pentru ca aceștia să trateze păcatele lor și, astfel, să restabilească părtășia cu Dumnezeu.

Când credem întru Cristos noi primim viața Lui, iar această viață este o viață care tratează păcatul; viața care a fost eliberată de Cristos după ce a fost ridicat este o viață care tratează păcatul.

Această viață tratează păcatul dinn ființa noastră, iar când distribuim viață altora, această viață este o viață care tratează păcatul în ei pentru ca ei să-și trateze păcatul.

Trebuie să-L savurăm mai mult pe Domnul ca viață, iar atunci când îi întâlnim pe ceilalți, îi vizităm pe cei noi din biserică, trebuie ca pur și simplu să le administrăm pe Cristos, pentru că acest Cristos ca viață va trata păcatul din ei. El este adevărata ofrandă pentru păcat și viața Sa este o viață care tratează păcatul.

Mulțumim Doamne că ai iubit lumea atât de mult încât ai dat pe singurul Tău Fiu născut, astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ne-am născut în Adam, șerpești în natură, dar Îl putem privi pe Isus crezând în El ca realitatea șarpelui de bronz și putem primi viața veșnică, viața lui Dumnezeu! O, ce fel de iubire este asta! Îți mulțumim Doamne că Tu ești ofranda pentru păcat și Tu ne-ai dat viața Ta care tratează păcatul. Vrem să să venim la Tine în mod continuu ca să Te savurăm, să Te experimentăm și chiar să Te administrăm altora ca viață care tratează păcatul.

Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos

Când Satan șarpele ne-a mușcat, el a injectat otrava naturii sale în noi pentru a ne face creșterea lui; prin căderea în păcat, întreaga rasă umană a devenit creșterea lui Satan.

Cu toate acestea, Ioan 3 dezvăluie că, chiar dacă suntem șepri în natură și trebuie să credem în Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz, prin regenerare noi devenim creșterea lui Cristos, mireasa Lui.

Ioan 3 dezvăluie că regenerarea nu înseamnă doar că viața divină e adusă în noi, credincioșii în Cristos; regenerarea este pentru a ne face mireasa corporativă pentru creșterea lui Cristos (Ioan 3:29-30).

Așa cum Adam a fost crescut / sporit în Eva, mireasa și soția sa, tot așa Cristos este crescut / sporit în biserică, mireasa și soția Sa (Gen. 2:21-22).

Prin faptul că Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz, creșterea lui Satan a devenit creșterea lui Cristos, mireasa Sa; noi, care am fost cândva creșterea lui Satan, am devenit creșterea lui Cristos.

Deci Biblia vorbește nu doar despre o minunată poveste de dragoste divină între Dumnezeu și om, ci și despre șarpe și mireasă; Biblia ne arată cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos pentru a fi mireasa Lui.

Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală, iar El este în proces de a obține această creștere astăzi.

El dă Duhul fără măsură (Ioan 3:34) pentru a produce și a zidi biserica ca creștere a lui Cristos.

Fiecare dintre milioanele de oameni care cred în Domnul Isus a primit Duhul incomensurabil pentru a face parte din creșterea universală a Cristosului nelimitat. Aleluia!

Chiar dacă Satan și-a injectat natura păcătoasă în noi, crezând în Cristos suntem regenerați și devenim creșterea lui Cristos!

Cristosul nelimitat dă Duhul incomensurabil pentru a produce o creștere universală a Sa, care este biserica în calitate de Trup al lui Cristos finalizat în Noul Ierusalim. Toate persoanele regenerate sunt componentele miresei, care se vor căsători cu Domnul Isus în calitate de Mire.

Regenerarea înseamnă nu numai că primim viața divină în duhul nostru, ci și că ființa noastră șerpescă este anulată și că primim viața divină pentru a deveni o ființă nouă care face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia!

Aici vedem șarpele și mireasa – prin regenerare, noi cei care au fost șerpi în natură devenim mireasa lui Cristos pentru a fi creșterea Lui! Amin!

Regenerarea este pentru producerea miresei lui Cristos, căci prin regenerare, ființele șerpești devin fii ai lui Dumnezeu pentru a face parte din creșterea, sporirea lui Cristos în umanitate.

Intenția lui Ioan 3 este de a ne arăta că Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală și că El este în proces de a obține această creștere astăzi; Duhul incomensurabil produce o creștere universală a Cristosului nelimitat (Ioan 3:29-36). Amin!

Putem spune chiar că, considerată ca un întreg, Biblia dezvăluie șarpele și miresa. Ce minunat!

În Biblie vedem povestea de dragoste divină, dar vedem și șarpele și mireasa – șarpele vrea să ne frustreze povestea de dragoste cu Domnul și să ne oprească din a-I spune cât de mult Îl iubim, dar prin regenerare devenim parte a miresei a lui Cristos, iar acum devenim în realitate mireasa lui Cristos! Aleluia!

Mulțumim Doamne Isuse că ai murit pentru a ne regenera cu viața Ta divină și pentru a ne face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia, noi, care suntem șerpești în natură, putem fi regenerați și putem anula natura noastră șerpească, pentru a putea deveni parte a creșterii lui Cristos, a bisericii! Amin, Doamne, fie ca Tu să crești și iar noi să scădem; crești în noi pentru mireasa lui Cristos și fă-ne parte din creșterea Ta pe pământ. Vrem să primim și să savurăm Duhul incomensurabil, astfel încât Cristosul nelimitat să obțină o creștere universală pentru Sine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The serpent and the Bride: how we as Satan’s Increase are Becoming Christ’s Increase (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale

18/12/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În acest univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, și există un război între cele două împărății; Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale!

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit legat de “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la subiectul “Conflictul dintre cele două împărății precum și lucrarea și responsabilitatea bisericii.”

În calitate de credincioși în Cristos, noi facem parte din împărăția lui Dumnezeu și trebuie să fim din ce în ce mai mult sub stăpânirea directă a Domnului ca împărăție, astfel încât să existe un domeniu din ce în ce mai dezvoltat în noi asupra căruia Dumnezeu să poată guverna în viața Sa divină.

Pentru aceasta, trebuie să prindem rădăcini adânci în jos, petrecând mult timp personal cu Domnul ca să-L căutăm în secret și, de asemenea, trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică de astăzi.

În măsura în care depinde de noi, trebuie să fim în pace cu toți oamenii și cu toate membrele Trupului, să rămânem în unitate, iar când venim la Masa Domnului cu Cristos ca ofrandă de pace, îi iertăm pe toți cei pe care îi știm și căutăm să fim iertați de alții.

Mai mult decât atât, trebuie să folosim cheile împărăției pentru a încuia porțile Hadesului; trebuie să ne exersăm pentru a renega sinele, a ne lua crucea și a ne pierde viața-suflet.

Toate acestea ne pregătesc să ne angajăm într-un război spiritual, pentru că ne dăm seama că în acest univers există două împărății în război una cu cealaltă – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan.

Pentru că Satan este viclean și înșelător, el însuși s-a injectat în om chiar de la început; el l-a corupt și l-a stricat pe omul creat de Dumnezeu în imaginea Sa.

Acum, toți cei care se nasc în umanitate, se nasc în împărăția lui Satan, iar Domnul poate ajunge la ei prin biserică cu predicarea evangheliei pentru a-i invita să primească viața lui Dumnezeu și să se nască din nou în împărăția lui Dumnezeu.

Aleluia, noi, în calitate de credincioși în Cristos, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și savurăm stăpânirea scumpă și plină de iubire a lui Dumnezeu în noi, căci cooperăm cu Domnul, pe măsură ce împărăția se răspândește din duhul nostru în mintea, emoția și voința noastră, până când El va ocupa întreaga noastră ființă interioară pentru a ne satura cu Dumnezeu.

În acest articol vrem să vedem cele două împărății din univers, cum sunt ele în război una cu cealaltă, cum Satan este stăpânitorul acestei lumi și cum putem coopera cu Dumnezeu pentru a fi în împărăția lui Dumnezeu astăzi.

În univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan

O împărăție este o totalitate a unei anumite vieți; în acest univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan (vezi Mat. 6:10, 33; 12:26, 28).

Dumnezeu are viața Sa, din care intră în existență împărăția lui Dumnezeu (vezi Efes. 4:18; Mat. 12:28). Când cineva se pocăiește și crede în Domnul Isus, nu numai că primește viața divină, ci el, de asemenea, devine parte a împărăției lui Dumnezeu.

În Apoc. 1:6 ni se spune că Domnul ne-a făcut o împărăție; nu numai că ne-am născut din Dumnezeu pentru a intra în împărăție ca domeniu al speciei divine, ci am fost făcuți o împărăție.

Domnul ne-a cumpărat din fiecare trib, limbă, popor și națiune prin sângele Său și ne-a făcut o împărăție (Apoc. 5:10). Noi credincioșii în Cristos nu numai că suntem în împărăția lui Dumnezeu – noi suntem împărăția lui Dumnezeu și am fost făcuți o împărăție.

Împărăția lui Dumnezeu este totalitatea vieții lui Dumnezeu. Deoarece împărăția lui Dumnezeu este Dumnezeu cu viața Sa, aceasta înseamnă că elementul constitutiv al acestei împărății este viața lui Dumnezeu.

Conform cu Luca 17:21, împărăția lui Dumnezeu este Cristos Însuși. Noi am fost făcuți o împărăție, împărăția este împărăția lui Dumnezeu, care este Dumnezeu Însuși ca viață și Cristos ca persoană; acest lucru înseamnă că toți cei din această împărăție sunt făcuți Dumnezeu în viață, natură, constituție, expresie și funcție, dar niciodată ca obiect de închinare, adică niciodată nu intrăm în Dumnezeire.

În împărăția lui Dumnezeu, Cristos ne constituie pentru a fi totul și în toți (Col. 3:11); El Își face casa în inima noastră (Efes. 3:16), El trăiește în noi (Gal. 2:20) și El este format în noi (Gal. 4:19).

Pe partea pozitivă, această împărăție Îl are pe Dumnezeu cu viața Sa și același principiu se aplică negativ împărăției lui Satan. Satan are viața sa rea, din care ia ființă împărăția lui Satan (Ioan 8:44; Mat. 12:26).

Inamicul a format sistemul mondial pentru a întemnița pe toată lumea, și el și-a adus împărăția în umanitate satanizând rasa umană.

În Ioan 8:44 Domnul a spus că “voi sunteți din tatăl vostru, diavolul”; în diavolul nu există adevăr, el a păcătuit de la început, este tatăl minciunii, vorbește din propriile sale lucruri – el este sursa răului, a minciunilor, a păcatului și a morții.

Satan a venit și a injectat acest element otrăvitor în umanitate, determinând întreaga rasă umană să devină o parte majoră a împărăției sale.

Pe deoparte, îngerii care i s-au alăturat în răzvrătire, fac parte din împărăția sa, la fel și duhurile din rasa preadamică, care au devenit demonii; Satan este stăpânitorul acestei lumi astăzi.

Încă de la începutul Bibliei vedem aceste două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția Satanei – întruchipate în cei doi pomi din Gen. 2:9, pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.

Acești doi pomi sunt simboluri ale lui Dumnezeu și ale lui Satan și sunt două surse, care se dezvoltă în două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan. Fie ca să vedem aceste două împărății și fie ca să ne deschidem Domnului și să-I spunem:

Dragă Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai transferat din autoritatea împărăției lui Satan întru împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia, acum suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, cei care au viața divină și au fost făcuți o împărăție pentru Dumnezeu. Doamne, fie ca să vedem cele două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, și fie ca să fim cei care trăiesc în împărăția lui Dumnezeu astăzi. Eliberează-ne de orice lucru din împărăția lui Satan și adu întreaga noastră ființă în împărăția lui Dumnezeu, pentru a trăi în împărăția lui Dumnezeu pentru împlinirea dorinței lui Dumnezeu!

Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale

Întreaga rasă umană este o împărăție nu doar a vieții umane, ci chiar mai mult o împărăție a vieții satanice (vezi Mat. 13:38; Ioan 8:44; Fapte 13:10; 1 Ioan 3:10).

Toți cei șapte miliarde de oameni de pe pământ astăzi fac parte din împărăția lui Satan și, din cauza căderii omului, toți oamenii sunt născuți în păcat pentru a fi parte a împărăției satanice.

Din cauza căderii omului, umanitatea a devenit totalitatea vieții satanice cu toate activitățile sale (Ioan 5:19).

Satan s-a injectat în om și a intrat în trupul și sufletul omului, corupându-l, saturându-l și otrăvindu-l pentru a putea să-l ia în stăpânire. Deci omul a devenit corupt și întunecat, sub autoritatea lui Satan.

Omul a devenit cetățean în împărăția lui Satan, supus stăpânirii lui Satan. O, Doamne Isuse!

Dar într-o zi, Dumnezeu a devenit om, și în acest Om minunat, Isus Cristos, stăpânitorul acestei lumi nu a avut nimic. El a trăit împărăția lui Dumnezeu, a semănat împărăția lui Dumnezeu și a adus împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Slavă Domnului, a existat un astfel de Om! Satan, dumnezeul acestui veac, este stăpânitorul acestei lumi și stăpânitorul autorității aerului (Ioan 12:31; 14:30; 16:11; 2 Cor. 4:4; Efes. 2:2), dar în Cristos el nu a avut nimic!

Chiar mai mult, Cristos a venit să-l judece, și El a venit să-și instaleze împărăția pe pământ, astfel încât oricine Îl primește să nu piară, ci să aibă viață eternă, viața divină a lui Dumnezeu.

Când chemăm numele Domnului Isus, El vine în noi ca viață și, din acel moment, Dumnezeu crește în noi; cu cât mai mult El crește, cu atât Se răspândește și cu atât mai mult teren ocupă în noi.

Cu cât Îi dăm mai mult teren în ființa noastră, cu atât El stăpânește mai mult în noi; împărăția lui Dumnezeu este guvernarea divină prin creșterea interioară a vieții.

Pe măsură ce cooperăm cu Dumnezeu ca El să crească în noi, pe măsură ce creștem în viața divină, împărăția lui Dumnezeu se răspândește în noi, ocupă teren în noi și Domnul stăpânește peste întreaga noastră ființă.

Suntem foarte conștienți de cealaltă împărăție, împărăția lui Satan, dar vrem să rămânem, să trăim și să ne avem întreaga ființă în împărăția lui Dumnezeu!

Da, Satan este stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31) și întreaga lume se află în cel rău, dar vrem să cooperăm cu Domnul pentru împărăția Sa.

Satan are autoritatea sa și îngerii săi, care sunt subordonații săi ca stăpânitori, autorități și conducători ai lumii întunericului acestei lumi (vezi Fapte 26:18; Mat. 25:41; Efeseni 6:12), și mai ales citind sau urmărind știrile, vom vedea cum lucrările sale sunt intensificate în societate.

Inamicul își angajează subordonații să blocheze Cuvântul și voia lui Dumnezeu din al treilea cer ca să ajungă pe pământ și, de asemenea, pentru a-și îndeplini intențiile rele.

Satan are împărăția sa, autoritatea întunericului (Col. 1:13); prin urmare, pe pământ există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, adică împărăția întunericului și împărăția lui Dumnezeu în lumină, iar aceste două împărății se confruntă acum pe pământ.

Satan ia trupul omenesc ca locaș al său, dar slavă Domnului, duhul omenesc este rezervat ca locuință a lui Dumnezeu!

În suveranitatea Sa, Dumnezeu a păstrat duhul nostru omenesc ca locaș al Său; chiar dacă duhul omenesc a fost influențat de trupul rău și de mentalitatea coruptă, până acolo că a fost mortificat, nu există niciun indiciu în Biblie că Satan a intrat vreodată în duhul omenesc.

Domnul Isus este cu duhul nostru (2 Tim. 4:22) și din duhul nostru El se răspândește și crește în noi cu cooperarea noastră, punând stăpânire pe tot mai mult teren în ființa noastră. O, fie ca noi să-I dăm mai mult teren în noi, ca El să domnească în ființa noastră!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai intrat în duhul nostru pentru a ne regenera și pentru a Te răspândi în noi ca să aduci împărăția lui Dumnezeu în noi! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru ca împărăția Ta să se răspândească, să crească și să devină realitate în noi și prin noi în viața de biserică. Răspândește-Te în noi, Doamne. Crești în noi, câștigă mai mult teren în noi și fă ca dușmanul să sufere înfrângerea prin faptul că Tu iei în posesie întreaga noastră ființă interioară. Da, Doamne, suntem de acord: fie ca Tu să domnești în noi, pentru ca noi să trăim și să fim în împărăția lui Dumnezeu astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Satan is the Ruler of this World, but we Cooperate with God for His Kingdom to come (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 6 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să rămânem fermi într-un singur duh cu un singur suflet luptând împreună pentru evanghelie

17/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să ne purtăm într-o manieră demnă de evanghelia lui Cristos, adică să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei (Fil. 1:27); asta înseamnă să-L experimentăm pe Cristos.

Când Îl savurăm pe Cristos și Îl experimentăm în viața noastră de zi cu zi, vom trăi o viață în continuarea evangheliei – o viață care predică evanghelia.

O astfel de viață nu va fi individualistă, ci corporativă, adică vom intra în părtășia evangheliei împreună cu toți sfinții, și împreună vom rămâne într-un singur duh cu un singur suflet pentru evanghelie.

Trebuie să trăim o viață de predicare a evangheliei în viața bisericii, pentru că începând de la momentul când suntem mântuiți și până când Domnul Se va întoarce, viața noastră creștină este o viață care predică evanghelia.

Predicarea evangheliei nu ar trebui să fie o activitate pe care o facem din când în când; predicarea evangheliei ar trebui să fie viața și trăirea noastră.

Când intrăm în părtășia evangheliei, ne vom pune deoparte, vom nega preferința și alegerea noastră și sinele va fi ucis, pentru că învățăm să facem lucrurile într-un mod corporativ în Trup pentru evanghelie, nu în un mod individualist.

Trăirea unei vieți de predicare a evangheliei înseamnă că indiferent dacă vorbim sau rămânem tăcuți, trăirea noastră cu viața și ființa noastră – chiar întreaga noastră persoană – este o predicare a lui Cristos.

De exemplu, apostolul Pavel era în închisoare; el se afla într-una dintre cele mai groaznice situații exterioare, dar acolo el L-a mărit pe Cristos și a predicat evanghelia, și a făcut acest lucru chiar până când și cei din casa lui Cesar au auzit evanghelia.

În mod similar, fratele Watchman Nee a fost în închisoare timp de douăzeci de ani, neavând voie să predice evanghelia, dar cel puțin unul dintre colegii săi de celulă a mărturisit că l-a văzut pe Cristos în el, și astfel el a fost mântuit. Când suntem limitați la a nu vorbi, putem trăi evanghelia.

Indiferent dacă vorbim sau nu, dacă putem rosti cuvinte sau tăcem, viața noastră ar trebui să fie o viață care predică evanghelia și chiar mai mult, ar trebui să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet care se alătură împreună cu credința evangheliei.

Fie ca Domnul să ne deschidă ochii și să ne facă să ne dăm seama că unul dintre primele moduri în care Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi este predicând evanghelia într-un mod corporativ, adică prin părtășia evangheliei și luptând împreună alături cu credința evangheliei.

Să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături de credința evangheliei

În Fil. 1:27 Pavel ne îndeamnă să ne comportăm într-o manieră demnă de evanghelia lui Cristos.

S-ar putea să ne gândim că acest lucru se referă la faptul că trăim o viață perfectă în care ne iubim soțul, suntem ascultători de alții și facem fapte bune, dar de fapt se referă la a lua poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei.

Accentul se pune nu doar pe părtășia evangheliei sau predicarea evangheliei, ci pe faptul că putem fi una – putem să stăm fermi într-un singur duh cu un singur suflet.

Trebuie să luăm poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu evanghelia personificate, care este Cristos.

Când noi, frații și surorile din bisericile locale, suntem una în duh și chiar una în sufletul nostru, stând împreună și luptându-ne împreună pentru credința evangheliei predicând-o și trăind-o, vom fi intrat în experimentarea lui Cristos și Îl savurăm pe Cristos ca viață.

Dar dacă nu facem acest lucru, dacă avem diferite gânduri, vom avea opinii diferite, vom lupta și vom avea diferite moduri de a predica evanghelia … atunci am terminat-o cu experimentarea lui Cristos.

Cum putem avea un singur duh cu un singur suflet? De multe ori putem fi una în duh atunci când ne exersăm duhul, dar sufletul nostru poate să nu fie una cu sufletul sfinților; este posibil să fim în rivalitate cu ceilalți pentru că încercăm să luăm conducerea și s-ar putea să fim geloși, în discordie și să nu avem aceeași minte.

Trebuie să ne exersăm duhul și să experimentăm Duhul lui Isus; în acest Duh nu există invidie, certuri sau rivalități, și pentru ca noi să fim una în duh și mai ales în suflet este posibil numai în Duhul lui Isus.

A fi una în suflet implică în principal a avea o singură minte; de multe ori nu ne este ușor să fim cu un singur suflet, pentru că toți vrem să fim primii și nimeni nu vrea să fie ultimul. Dar dacă experimentăm Duhul lui Isus, vom lua poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei împreună cu sfinții.

A fi un singur suflet și a avea un suflet similar pentru lucrarea evangheliei este mai dificil decât a fi într-un singur duh pentru experimentarea lui Cristos (vezi Fil. 2:20-21, 30).

Cartea Filipen accentuează mai mult sufletul decât duhul; este ușor să fim una în duh pur și simplu exersându-ne duhul, dar sufletul nostru are multe probleme.

Dorința apostolului era să fim una în suflet, adică să fim co-suflet, împreună cu același suflet; aceasta înseamnă că mintea, emoția și voința noastră trebuie să fie ajustate și armonizate cu sufletul sfinților, astfel încât să putem fi într-un duh cu un singur suflet.

Savurarea lui Cristos de către noi și experimentarea Sa este foarte mult în sufletul nostru; Îl atingem pe Domnul în duhul nostru, dar Îl savurăm în suflet și Îl exprimăm și îl mărim în suflet. Fie ca să ne deschidem Domnului și să-I spunem:

Doamne Isuse, vrem să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei împreună cu sfinții, pentru ca noi să-L experimentăm pe Cristos. Salvează-ne de a fi cu minte diversă și de a avea opinii diferite cu ale sfinților; ajustează-ne și armonizează-ne în sufletul nostru, Doamne, pentru a putea câștiga unitatea pe care o dorești printre noi. Doamne, vrem să experimentăm Duhul lui Isus și să fim umpluți de acest Duh, astfel încât să fim într-un duh cu un singur suflet cu sfinții, luptându-ne împreună cu credința evangheliei!

Fiind transformați în sufletul nostru pentru a fi într-un singur Duh cu un singur suflet care îl experimentează pe Cristos și îl exprimă

A fi cu un singur suflet – nu doar într-un singur duh, ci și cu un singur suflet – necesită ca, după ce am fost regenerați în duhul nostru, să mergem mai departe pentru a fi transformați în sufletul nostru.

Faptul că noi să experimentăm că Cristos este în duhul nostru nu este suficient; trebuie să cooperăm cu El pentru a trata sufletul nostru, pentru a avea un suflet transformat.

Trebuie să tratăm mintea, emoția și voința noastră, pentru că acolo sunt problemele; nu putem fi una în suflet cu sfinții în principal deoarece avem probleme în sufletul nostru.

Trebuie să-L privim pe Cristos cu o față dezvelită pentru a fi transformați (2 Cor. 3:18), iar mintea noastră trebuie să fie reînnoită pentru ca sufletul nostru să fie transformat (Rom. 12:2).

Transformarea sufletului nostru ne va determina să avem experiențe sporite ale lui Cristos; atunci când vom fi transformați în sufletul nostru vom avea o savurare mult mai mare din acest Cristos.

În viața noastră de biserică, în coordonarea și în întâlnirile noastre, atunci când sfinții sunt una nu doar în duh ci și în suflet, în simțire, în gândire, și în dorința noastră, suntem plini de Cristos, suntem plini de dulce experiențe ale lui Cristos și de minunata savurare a lui Cristos!

Dar când nu suntem una în suflet, ci există lupte, dezacorduri, tratare cu răceală; există jigniri, rivalitate, competiție și experimentarea lui Cristos lipsește.

Unitatea în suflet este crucială; nu doar unitatea în duh, ci și unitatea în suflet, așa că trebuie să mergem mai departe și să înaintăm către unitatea în suflet.

Dacă nu suntem una în afecțiunile, gândurile și deciziile noastre, atunci nu suntem cu un singur suflet; atâta timp cât nu suntem una în suflet, nu suntem în părtășia înaintării evangheliei și conduita noastră nu este demnă de evanghelie.

A avea o comportare demnă de evanghelie înseamnă a fi într-un singur duh cu un singur suflet, luptându-ne împreună alături pentru credința evangheliei.

Trebuie să negăm viața sufletului, să o dăm deoparte și să fim transformați în suflet, pentru ca sufletul nostru să fie una cu sufletele sfinților.

Oricât de puțini sau cât de mulți suntem în zona și localitatea noastră, trebuie să fim impresionați de faptul că ar trebui să fim nu doar una în duh, dar și cu un singur suflet.

Când suntem una cu duh și cu un singur suflet, unitatea noastră va fi convingătoare, subjugătoare și atractivă; o asemenea unitate va fi mărturia noastră și noi Îl vom experimenta și Îl vom savura pe Cristos.

Când predicăm evanghelia, ne exprimăm unitatea în duh și în suflet și avem savurarea și experimentarea lui Cristos.

Cu cât mai mult predicăm evanghelia în acest fel, cu atât mai mult vom fi păstrați în savurarea și experimentarea lui Cristos, iar predicarea de către noi a evangheliei va fi un ospăț.

Dacă nu avem simțul că Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos în predicarea evangheliei, dacă nu simțim că ne ospătăm din Cristos, atunci ceva nu este în regulă; s-ar putea să ne lipsească unitatea în duh și în suflet. O, Doamne Isuse!

Când suntem în duh cu un singur suflet, numărul de oameni mântuiți prin predicarea noastră a evangheliei va fi ceva secundar – ce e mai important este ospătarea din Cristos, savurarea Sa, și experimentarea lui Cristos de către noi împreună.

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine pentru a Te privi fără nici un văl, pentru ca să Te reflectăm și să fim transformați în aceeași imagine ca Tine! Fie ca mintea noastră să fie reînnoită pentru ca sufletul nostru să fie transformat. Amin, Doamne, fie ca predicarea evangheliei de către noi să fie cu un singur duh cu un singur suflet, și fie ca să luăm poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet împreună sfinții luptând împreună alături de credința evangheliei. Fie ca noi să fim păstrați în unitatea în duh și în suflet, iar predicarea evangheliei de către noi să fie o ospătare din Cristos, o savurare a lui Cristos și o experimentare autentică a lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Stand Firm in one Spirit with one Soul Striving Together for the Gospel (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!