• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Witness Lee

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

12/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Au pornit de la muntele lui Iehova o călătorie de trei zile; şi chivotul legământului lui Iehova a mers înaintea lor o călătorie de trei zile ca să caute un loc de odihnă pentru ei. Şi norul lui Iehova era peste ei ziua când porneau din tabără. Num. 10:33-34

Slavă Domnului, putem avea călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu!

Călăuzirea lui Dumnezeu pentru poporul Său este într-un mod general, iar conducerea Sa este într-un mod specific prin Cristos, Cel care a fost crucificat și înviat și care acum este în înălțarea Sa.

În cartea Numeri vedem atât faptul că Dumnezeu a călăuzit în mod general pe poporul Său prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint (Num. 9:15 – 10:10), cât și faptul că El l-a călăuzit pe poporul Său într-un mod specific prin Chivot (v. 33-36), un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa.

Săptămâna aceasta în prima parte a studiului nostru aprofundat al cărții Numeri am ajuns la ultima porțiune, Numeri 10, iar accentul nostru este pe Cristos ca și centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ începând de la încarnarea Sa trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În acest articol, în special, vrem să vedem că Cristos este Conducătorul nostru unic; nu un om este cel care ne conduce, ci Cristosul crucificat și înviat este Cel care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine.

În viața de biserică și în viața noastră creștină, Domnul ne conduce atât într-un mod general, cât și într-un mod specific, prin Sine Însuși ca Cristosul crucificat și înviat în înălțare.

Și mai mult, El ne conduce conform legământului Său; El este credincios conform legământului Său ca să ne aducă până la capăt în savurarea deplină a țării bune, iar Cristosul pe care Îl vedem este Cristosul pe care Îl savurăm și Îl posedăm.

Slavă Domnului pentru minunatul nostru Cristos, Cel care a venit ca să fie încarnat, a trăit o viață omenească perfectă, a fost crucificat, a înviat și este acum în înălțare, și care ne conduce acum prin El Însuși ca realitatea chivotului până la capăt către locurile de odihnă! Aleluia!

Și pe măsură ce El ne călăuzește și ne conduce, El ne urmează în calitate de stânca care ne dă apă pentru a ne potoli setea.

Pe de o parte, El ne conduce și ne călăuzește prin Sine Însuși ca mărturie vie a lui Dumnezeu; pe de altă parte, El ne și urmează ca stâncă vie pentru a ne oferi apă vie în timp ce urmăm conducerea Sa.

Slavă Domnului, pe măsură ce Domnul ne conduce și ne călăuzește, El ne și alimentează, iar conducerea Sa este ridicarea Sa; pe măsură ce El se ridică, inamicii sunt împrăștiați, iar noi Îl urmăm în victoria Sa!

Fie ca noi să fim cei care ne deschidem Domnului și Îi permitem să strălucească din nou asupra noastră, astfel încât, așa cum El l-a condus pe poporul Său în pustie prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului, și noi să fim conduși de către El, călăuziți de El ca să intrăm în odihnă, în timp ce Cristos Își arată biruința! Amin!

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

Călăuzirea lui Dumnezeu pentru poporul Său, într-un mod general, era prin nor şi trâmbiţe (Num. 9:15—10:10), în timp ce conducerea poporului Său, într-un mod specific, era prin chivot (10:33-36), un tip reprezentativ al Cristosului crucificat şi înviat în învierea Sa. Astfel, unicul Conducător al poporului lui Dumnezeu nu este niciun om (comp. cu vs. 29-32), ci este Cristosul crucificat şi înviat (Mat. 23:10). El este Conducătorul şi El ne călăuzeşte la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă şi neregulată a vieţii creştine (Evr. 4:8-9 şi notele de subsol). Num. 10:33, nota de subsol 1, Biblia Versiunea RecâștigăriiÎn Numeri 9:15 – 10:10 Dumnezeu a călăuzit pe poporul Său într-un mod general prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint; când suflau trâmbițele, oamenii știau ce să facă, iar când norul se mișca, tot poporul se mișca.

Norul simbolizează prezența lui Dumnezeu ca harta noastră de călătorie; când avem prezența lui Dumnezeu, avem harta noastră pentru călătorie și putem urma călăuzirea și conducerea Sa.

Trâmbițele de argint diferă de coarnele berbecului pentru jubileu; trâmbițele de argint au un scop specific. Când copiii lui Israel mergeau la război împotriva adversarului lor, ei sunau o alarmă sunând din trâmbițe, pentru ca Iehova să-și amintească de poporul Său și să-i salveze de inamicii lor.

Pavel aplică acest lucru în 1 Cor. 14:8-9 unde spune că, atunci când trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Suflarea trâmbițelor este ca rostirea unui mesaj, ambele ar trebui să se bazeze pe cunoașterea de către noi a mișcării Duhului Sfânt.

În special, ceea ce vorbim ar trebui să fie conform celor trei principii văzute în suflarea trâmbițelor.

În primul rând, numai preoților le era permis să sune trâmbițele; acest lucru indică faptul că numai cei care trăiesc înaintea lui Dumnezeu și se apropie de Dumnezeu pot cunoaște mișcarea Duhului Sfânt.

În al doilea rând, trâmbițele trebuie să fie dintr-o lucrare bătută, ceea ce înseamnă că mesajele despre care vorbim sunt de încredere numai dacă noi am trecut prin încercări.

În al treilea rând, trâmbițele trebuiau făcute din argint, ceea ce înseamnă că mesajele pe care le vorbim trebuie să se bazeze pe răscumpărarea lui Cristos și pe harul lui Dumnezeu.

Sunarea unei alarme este legată de plecarea la război; când vorbim ceva, este ca și cum am merge la război, căci vorbirea noastră poate ajuta și pregăti sfinții să se ridice și să lupte pentru Domnul.

Ceea ce vrem să accentuăm este conducerea Domnului prin intermediul chivotului, care este un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa. Chivotul mergea înaintea poporului pentru a căuta un loc în care copiii lui Israel să se odihnească (Num. 10:33-36).

Chivotul i-a călăuzit pe copii lui Israel într-un mod specific, asemănător cu modul în care o barcă mică conduce o corabie mare printr-o strâmtoare îngustă și printr-un curent rapid.

Conducătorul unic al poporului lui Dumnezeu nu este vreun om (v. 29-32), ci este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa (Mat. 23:10). Conducătorul nostru unic este Cristos; noi nu urmăm un om ci pe Domnul, și El este unicul Conducător.

Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa ne conduce și ne călăuzește. El este Conducătorul care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine (Evrei 4:8-9).

Așa cum Iosua l-a condus pe poporul lui Israel în odihna temporară din țara bună, tot astfel Cristos, în calitate de adevăratul nostru Iosua, ne conduce în odihna și savurarea deplină a Sa în calitate de Conducătorul nostru.

În călătoria noastră creștină lungă și aspră, trebuie să-L urmăm pe Cristos, Conducătorul nostru unic, și El ne va conduce în pacea desăvârșită și satisfacția deplină.

Pe de o parte, Dumnezeu l-a condus pe poporul Său prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului; pe de altă parte, exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel, și apă vie curgea din stâncă pentru a-i alimenta. Chivotul viu i-a condus și apa vie i-a urmat pentru a-i alimenta cu apă vie până când copiii lui Israel au intrat în odihnă.

Conducerea Chivotului Legământului indică faptul că conducerea lui Cristos este credincioasă, conform unui legământ.

Nu a fost Moise cel care l-a condus pe poporul Israel și nici socrul său nu i-a călăuzit; mai degrabă, Dumnezeu a fost Cel care l-a condus pe poporul Său prin intermediul chivotulului viu, Chivotul Legământului.

Conducerea din biserică nu este potrivit emoției sau afecțiunii, ci conform unui legământ.

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și urmașii săi pentru a-i aduce în țara bună (vezi Gen. 17:1-8; Exod 23:20). Așa cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam, atunci când Lot s-a despărțit de el, să privească în toate cele patru direcții spre țara Canaanului, pentru că Dumnezeu îi va da această țară, tot astfel trebuie să Îl vedem pe Cristos și să Îl savurăm pe Cristos.

Trebuie să ne ridicăm ochii și să privim din locul unde ne aflăm, să Îl vedem pe Cristosul atotinclusiv și să întrăm în savurarea Sa ca țară bună.

În primul rând, Îl vedem pe Cristos ca țară bună, apoi ne ridicăm pentru a umbla în Cristosul pe care Îl vedem.

În cele din urmă, legământul lui Dumnezeu a fost introdus în Chivot, iar Chivotul a fost numit Chivotul Legământului. Prin urmare, Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul legământului, Cristosul credincioșiei lui Dumnezeu (cf. 2 Cor. 1:19-20).

Multe promisiuni ale lui Dumnezeu în El și prin El sunt da și Amin, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi.

Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa, și El este și Cristosul legământului, Cristos credincioșiei lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem conducerii și călăuzirii Tale în duhul contopit. Ne exersăm duhul și Te luăm ca pe Conducătorul nostru unic. Condu-ne în calitate de Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Ta, în timp ce Te urmăm în călătoria lungă și aspră a vieții noastre creștine. Amin, Doamne, du-ne la locul potrivit de odihnă și condu-ne conform cu legământul Tău. Fie ca să privim din locul în care ne aflăm și să-L vedem pe Cristosul atotinclusiv, să-L savurăm și să-L posedăm împreună cu toți sfinții, potrivit credincioșiei lui Dumnezeu în legământul Său!

Să vedem un portret al biruinței lui Cristos în prima și a doua Sa venire

Numeri 10:35 este citat în Psalmul 68:1; în Efeseni 4:8-10, Pavel a aplicat cuvântul din Psalmul 68 la înălţarea lui Cristos; aşadar, ridicarea din acest verset se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălţarea Sa. Din moment ce ridicarea din Numeri 10:35 se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălţarea Sa, cuvântul Intoarce-Te vorbit de Moise în versetul 36 trebuie să se refere la a doua venire a lui Cristos. Cuvântul lui Moise din versetele 35 şi 36 descrie o perspectivă deplină asupra economiei lui Dumnezeu, începând de la încarnarea lui Cristos pentru a fi Chivotul, întruparea Dumnezeului Triunic, trecând prin înălţarea Sa şi până la a doua Sa venire. Studiul-Cristalizare Numeri (1), din Schița 12Numeri 10:35 este citat în Psalmul 68:18, iar Pavel a folosit această porțiune în Efeseni 4:8-10 pentru a aplica această porțiune înălțării lui Cristos.

La momentul în care Chivotul Legământului a fost instalat înaintea copiilor lui Israel în călătoria de trei zile pentru a le căuta un loc de odihnă, Moise a spus: Ridică-Te, Doamne, și inamicii Tăi să fie împrăștiați; și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta (Num. 10:33-35).

În mod similar, când Chivotul s-a odihnit, el a spus: Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel (v. 36).

Aceste versete sunt pline de semnificație, iar interpretarea și aplicarea lor se află în Noul Testament. Ridicarea din acest verset se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălțarea Sa, iar întoarcerea trebuie că se referă la a doua venire a lui Cristos.

Cuvântul lui Moise în versetele 35-36 ilustrează o viziune completă a economiei lui Dumnezeu începând cu încarnarea lui Cristos pentru a fi Chivotul, întruparea Dumnezeului Triunic, trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În Vechiul Testament, oriunde a fost Chivotul, un tip reprezentativ al lui Cristos, biruința a fost câștigată; în cele din urmă, acest chivot a urcat triumfător către vârful muntelui Sionului.

Acesta este un portret al modului în care Cristos a obținut biruința și S-a înălțat triumfător la ceruri.

Aleluia, în Cristos, ca realitate a Chivotului, Dumnezeu S-a întrupat, iar Acesta – Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic – nu numai că a fost crucificat, dar a și înviat, S-a înălțat și a fost întronat în mod triumfător mai presus de Muntele etern al Sionului pe tronul lui Dumnezeu.

Și El Se va întoarce la credincioșii Săi, în special la biruitorii Săi, și îi va răpi pentru a-i aduce acolo unde este El, pe tron. Aleluia!

Există mult mai multe de savurat în această porțiune, iar în articolele următoare vom intra în acest subiect mai amănunțit.

Aleluia, Dumnezeu să Se ridice și inamicii Săi să fie împrăștiați! Ridică-Te, o Iehova, și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta! Aleluia! Și întoarce-Te, o Iehova, la zecile de mii ale miilor din poporul Tău! Te lăudăm, Doamne Isuse, ca întruparea Dumnezeului Triunic! Tu ai venit, ai împlinit planul lui Dumnezeu, ai murit și ai înviat și ai fost înălțat ca să intri în biruință în glorie! Aleluia, Doamne, Tu Te vei întoarce în biruință pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ! Te lăudăm, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having God’s Guidance and Leading in and through Christ according to God’s Covenant (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 12 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: biruința lui Cristos, călăuzirea lui Dumnezeu, conducerea lui Dumnezeu, Cristosul atotinclusiv, Cristosul crucificat și înviat, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, legământul lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, trâmbițele de argint, Witness Lee

Să luăm în posesie Țara Bună prin cucerirea haosului satanic pentru a triumfa în economia divină

12/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Şi Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus să fie cu voi. Rom. 16:20. Să luăm în posesie Țara Bună prin cucerirea haosului satanic pentru a triumfa în economia divină

În calitate de Calebii de astăzi care luptăm pentru interesul lui Dumnezeu, este crucial ca să vedem o viziune a lui Cristosului atotinclusiv simbolizat de țara bună, să cucerim haosul satanic și să triumfăm în economia divină prin harul lui Dumnezeu.

Pe de o parte, Dumnezeu vrea să ne aducă până la capăt în savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune; pe de altă parte, trebuie să ducem lupta și să cucerim haosul satanic din jurul nostru prin harul lui Dumnezeu, triumfând în economia divină.

Iosua, Caleb și ceilalți zece spioni au văzut cu toții țara bună; au fost trimiși să spioneze țara și să aducă un raport poporului Israel, dar zece dintre spioni au adus înapoi un raport negativ, în timp ce Iosua și Caleb vorbeau într-un mod pozitiv.

În situația lor, în jurul lor a existat un haos satanic clar: în țara cea bună eral canaaniții, existau uriași, erau cetăți mărețe cu ziduri fortificate, iar țara părea să fie mult prea puternică pentru a fi cucerită.

Pe de o parte, toți cei doisprezece spioni au văzut o viziune a țării bune, dar, pe de altă parte, doar doi dintre ei au cucerit haosul satanic pentru a triumfa în economia divină.

Caleb și Iosua au văzut o viziune a țării bune atotinclusive, în care curge lapte și miere, și ei au stat pe cuvântul lui Dumnezeu, triumfând în planul lui Dumnezeu asupra haosului satanic.

Cei zece spioni împreună cu restul poporului au văzut o oarecare viziune a țării bune, dar haosul satanic i-a învins și i-a răpus, și ei au fost descalificați să intre în țara bună.

Fie ca noi să fim cei care nu doar văd o viziune a Cristosului atotinclusiv simbolizat de țara bună din Canaan cu toate bogățiile sale, ci aceia care triumfă în economia divină asupra haosului satanic de astăzi.

Fie ca nu doar să vedem inamicii și uriașii din țară, ci și să credem în cuvântul lui Dumnezeu, stând pe promisiunile Sale, crezând că ceea ce El a spus, va și înfăptui.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să intre în savurarea deplină a porției repartizate lor din Cristos, țara bună; trebuie să vedem acest lucru, să credem acest lucru și să avem încredere în Domnul că El ne va aduce în aceasta.

Este dorința lui Dumnezeu să ne ofere o porție din Cristosul atotinclusiv, bogat și lărgit, iar El o va face în noi; pur și simplu trebuie să stăm de partea Sa în economia Sa divină și să triumfăm asupra haosului satanic prin harul lui Dumnezeu.

Să vedem o viziune a Cristosului atotinclusiv repartizat nouă, așa cum e simbolizat de Țara Bună

Cartea Deuteronom [...] ni-L arată pe Cristos ca ţel, ţintă, pregătit pentru noi de Dumnezeu (8:7-10). Ca un asemenea scop, Cristos este ţara bună atotinclusivă. Ţara bună, ţara Canaan este un tip reprezentativ al lui Cristos, Cristosul care este totul pentru noi. Ţara bună asigura tot ce aveau nevoie copiii lui Israel: apă, grâu, orz, viţe-de-vie, smochini, rodii, măslini, animale, lapte, miere, pietre, fier, cupru. Toate aceste elemente, care în mare parte sunt menţionate în 8:7-10, sunt tipuri reprezentative ale lui Cristos. Witness Lee, Studiul-viaţă Deuteronom, pag. 39Țara bună – țara Canaanului, destinația copiilor lui Israel după ce au fost eliberați din Egipt și au călătorit prin pustie – este un tip reprezentativ al Cristosului atotinclusiv (Deut. 8:7-10).

Țara Canaanului este un tip reprezentativ întreg, complet și finalizat al Cristosului atotinclusiv; acest Cristos este întruparea Dumnezeului Triunic (Col. 2: 9) și este rezultat în Duhul dătător de viață atotinclusiv (1 Cor. 15:45; 2 Cor. 3:17) ca să fie moștenirea repartizată poporului lui Dumnezeu pentru savurarea lor.

Așa cum copiilor lui Israel li s-a repartizat fiecăruia o anumită porțiune din țara bună pentru savurarea, moștenirea, munca și existența lor, la fel și noi, credincioșii în Cristos, ne-a fost repartizat Cristosul – Cel atotinclusiv – pentru savurarea, moștenirea, și existența noastră spirituală.

Scopul lui Dumnezeu nu a fost doar ca să-l elibereze pe poporul Său din tirania faraonului și din uzurparea Egiptului, ci să-i aducă în țara bună pentru a o savura, ca să zidească templul lui Dumnezeu pentru expresia Sa și să zidească cetatea pentru împărăția lui Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu în economia Sa nu este doar să ne elibereze de uzurparea lui Satan și să ne aducă într-un loc în care El să ne dezvăluie dorința inimii Sale de a avea o clădire și o împărăție pe pământ; El vrea să ne aducă în savurarea Cristosului atotinclusiv.

Scopul lui Dumnezeu în economia Sa este să ne aducă în Cristos – așa cum este simbolizat de țara bună – pentru ca noi să-L posedăm pe Cristos și să savurăm bogățiile Sale nepătrunse.

Când copiii lui Israel au savurat bogățiile țării bune, ei au fost în stare să zidească templul pentru a fi locuința lui Dumnezeu pe pământ și cetatea Ierusalim pentru a stabili împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Într-un mod similar, atunci când noi, ca și credincioși în Cristos, savurăm bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, suntem zidiți pentru a fi Trupul lui Cristos, biserica, care este plinătatea lui Cristos, expresia Sa (Efes. 1:22-23) și locuința Sa (Efes. 2:21-22; 1 Tim. 3:15) și împărăția lui Dumnezeu (Mat. 16:18-19; Rom. 14:17).

Țara bună asigura tot ceea ce copiii lui Israel aveau nevoie: apă, grâu, orz, viță de vie, smochine, rodii, măslini, animale, lapte, miere, pietre, fier, și cupru. Toate aceste elemente – menționate în Deut. 8:7-10 – sunt tipuri reprezentative ale lui Cristos.

Țara bună este un tip reprezentativ al Cristosului atotinclusiv, întruparea Dumnezeului Triunic dat nouă ca moștenirea noastră (Fapte 26:18; Col. 1:12).

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie nu doar să fim eliberați de judecata lui Dumnezeu asupra lumii, eliberați din lume, să fim aduși în experimentarea și savurarea lui Cristos ca rezerva noastră de hrană zilnică și să vedem o revelație a dorinței lui Dumnezeu de a avea o clădire; trebuie ca de asenebea să intrăm în savurarea și posedarea lui Cristos, porția noastră repartizată a țării bune.

Aleluia, Cristosul atotinclusiv, ca realitate a țării bune, ne-a fost repartizat pentru a fi porția noastră pentru savurarea și moștenirea noastră! Îți mulțumim, Doamne, că ai fost procesat și finalizat pentru a deveni un Duh dătător de viață, un Duh atotinclusiv, pentru a fi realitatea țării bune ca totul al nostru. Aleluia, nouă tuturor ne-a fost repartizată o porție din Cristos și trebuie să intrăm în savurarea și experimentarea acestui Cristos minunat și atotinclusiv! Amin, Doamne, adu-ne în savurarea și posedarea porției noastre repartizate din Cristos!

Noi luăm în posesie Țara Bună cucerind haosul satanic pentru a triumfa în economia divină

Biruitorii sunt cei care suferă haosul, dar nu sunt dezamăgiţi sau descurajaţi. în loc de aceasta, sunt întăriţi şi făcuţi capabili să stea pe poziţie pentru economia divină şi să manifeste în trăirea lor economia divină. Haosul satanic încă continuă în jurul nostru în creştinătate. Chiar în interiorul recâştigării Domnului am experimentat acest haos [...]. Noi toţi trebuie să învingem acest haos distructiv. Dacă suntem făcuţi capabili de Domnul să învingem tot haosul distructiv, vom intra triumfător în împărăţie. Witness Lee, Haosul satanic în vechea creaţie şi economia divină pentru noua creaţie, pag. 202Intrarea în țara bună ar fi trebuit să fie o normalitate pentru copiii lui Israel, și intrarea în savurarea Cristosului atotinclusiv ar trebui să fie ceva normal pentru credincioșii în Cristos.

Cu toate acestea, istoria universului arată că există economia lui Dumnezeu care este desfășurată, și există și ceva numit “haosul satanic”, lucrarea Satanei de a perturba, a întârzia și a opri economia lui Dumnezeu.

Istoria universului este o istorie a economiei lui Dumnezeu și a haosului Satanei, și în întreaga Biblie – de la Geneza 1 până la Apocalipsa 22 vedem o consemnare a economiei divine și a haosului satanic.

Motivul pentru aceasta este că în univers există două surse – Dumnezeu și Satan. Este posibil să vrem să fim de partea lui Dumnezeu 100%, dar există lucruri în noi – inclusiv natura noastră decăzută – acea parte cu Satan și acționează pentru a aduce haosul satanic.

Haosul satanic merge întotdeauna împreună cu economia divină; unde este Dumnezeu, Satan este și el acolo, încercând să împiedice economia lui Dumnezeu.

Putem confirma acest lucru în viața noastră creștină și în viața de biserică; uneori se pare că există prea mult haos satanic și Îi cerem Domnului să ne elibereze de acesta… dar cu cât Îi cerem Domnului mai mult, cu atât mai mult El ne permite să rămânem într-o astfel de situație.

Domnul permite ca haosul satanic să existe în situația și experiența noastră, deoarece El vrea ca noi să fim una cu El pentru a-l cuceri, pentru a-l birui.

El vrea ca să-și obțină biruitorii Săi, credincioșii normali în Cristos, cei care au o viziune a Cristosului atotinclusiv ca realitatea țării bune, văd haosul satanic și stau uniți de partea Domnului pentru a triumfa în economia divină.

În recâștigarea Domnului suntem pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu pe pământ; vedem că există haosul satanic, ne dăm seama că s-ar putea ca Domnul să nu ne elibereze din haosul actual, și cucerim haosul distrugător și triumfăm în economia divină unic constructivă.

Toți oamenii sunt supuși haosului adus de Satan în căderea omului, dar biruitorii nu sunt dezamăgiți sau descurajați; în schimb, sunt întăriți și autorizați să reprezinte și să trăiască economia divină.

În viața de familie cu soțul sau soția și copiii noștri, putem mărturisi că Satan creează mult haos; este posibil să încercăm să îl gestionăm, să îl controlăm sau să îl suprimăm, dar haosul există. În creștinătatea din jurul nostru se întâmplă haosul satanic.

Chiar și în cadrul recâștigării Domnului, am experimentat acest haos. Cu toții trebuie să cucerim acest haos distructiv. Domnul are nevoie de o rasă de biruitori ca să cucerească tot haosul satanic și să fie biruitori în economia divină.

Cum putem birui? Cum putem cuceri haosul satanic? Numai prin Dumnezeul Triunic procesat și finalizat ca harul atotsuficient (1 Cor. 15:10; 2 Cor. 12:9; 2 Tim. 4:22).

Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru și acest har este suficient pentru noi; chiar și atunci când întâlnim obstacole, dificultăți și încercări, harul Domnului este suficient pentru noi.

Domnul ca har atotsuficient este cu duhul nostru, și putem cuceri haosul satanic și să ducem la îndeplinire economia divină unică prin El ca har atotsuficient.

Rezultatul experimentării lui Cristos ca har este că biserica – manifestarea lui Dumnezeu în carne, stâlpul și temelia adevărului – intră în existență în practicitate (1 Tim. 3:15-16).

Fie ca noi să fim biruitorii pe care Domnul îi caută astăzi, cei care biruiesc haosul satanic și triumfă în economia divină prin harul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul pentru a Te savura pe Tine ca har, ca să putem cuceri haosul satanic și să triumfăm în economia divină! Amin, Doamne Isuse, arată-ne o viziune clară a Cristosului atotinclusiv și întărește-ne pentru a ne implica în războiul spiritual pentru a intra în savurarea și posedarea acestui Cristos! Fă-ne una cu Tine, Doamne, savurându-Te ca har pentru a trăi economia divină constructivă și pentru a cuceri haosul satanic. Amin, Doamne, fie ca să nu ne descurajăm și să nu fim dezamăgiți când vedem haosul satanic ci să fim întăriți și autorizați ca să reprezentăm și să trăim economia divină conform adevărului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Possessing the Good Land by Conquering the Satanic Chaos to Triumph in the Divine Economy (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: Cristos e moștenirea noastră, Cristosul atotinclusiv, cucerim haosul satanic, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Domnul este cu duhul nostru, posedăm țara bună, prin harul lui Dumnezeu, războiul spiritual, scopul lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, triumfăm în economia divină, Witness Lee

Stăm de partea Domnului, credem în promisiunile Sale și luăm dificultățile ca hrană a noastră

09/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Însă fraţii mei care s-au suit cu mine au făcut să se topească inimile poporului, dar eu L-am urmat pe deplin pe Iehova Dumnezeul meu. Iosua 14:8

Trebuie să învățăm de la Caleb și Iosua și să fim deciși și determinați în voința noastră de a sta de partea Domnului, urmându-L, fiind asigurați că El va face ceea ce ne-a promis – El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Trebuie să fim Calebii de azi, partenerii lui Cristos; Cristos este adevăratul nostru Iosua, conducându-ne în țara bună, iar noi suntem partenerii Săi, cei care cooperează cu El în credință, stând pe promisiunile lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să promitem lui Dumnezeu că vom face cutare sau cutare lucru pentru El; mai degrabă, trebuie pur și simplu să ne deschidem Domnului și să Îi permitem să facă în noi ceea ce El vrea să facă, pentru ca El să obțină în noi ceea ce dorește pentru scopul Său.

Trebuie să permitem Domnului să lucreze în noi și asupra noastră, să ne direcționeze pașii, și trebuie să Îl rugăm să ne facă partenerii Săi prin faptul că se reproduce pe Sine Însuși în noi.

Cristos – în calitate de adevăratul nostru Iosua – a fost uns și desemnat de Dumnezeu pentru a îndeplini însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi – în calitate de Calebii de astăzi – suntem partenerii Săi care iau parte cu El la îndeplinirea însărcinării Sale.

Am fost în mod ferm atașați la Cel uns și desemnat; suntem mădulare ale Trupului Său și, din moment ce ungerea este pe Capul, ungerea curge și asupra noastră, ungându-ne ca să fim partenerii Săi care iau parte împreună cu El ca tovarăși ai Săi în însărcinarea divină.

Practic, aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Dumnezeu după cuvântul Său, să credem ceea ce promite și să nu privim la mediu, dificultăți sau încercări, tot ceea ce pare să facă imposibilă împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Trebuie să ne exersăm duhul – nu doar mintea noastră; pe de o parte, cu mintea noastră, citim cuvântul lui Dumnezeu, dar cu duhul nostru spunem Amin cuvântului Său și credem în Domnul, crezând că El va împlini în noi și prin noi ceea ce a spus că va face.

Și atunci când întâmpinăm dificultăți, încercări, probleme și greutăți, trebuie să avem atitudinea lui Caleb: acestea sunt hrana noastră. Nu căutăm probleme sau dificultăți, dar când acestea vin, stăm de partea Domnului cu credință, credem în cuvântul Său și stăm de partea Domnului, iar El va duce lupta pentru noi.

Uriașii par să fie atât de mari și chiar mult mai măreți decât noi, dar Dumnezeul nostru este și mai mare – El îi poate distruge acești uriași, iar noi vom fi hrăniți în mod abundent pentru a continua să Îl savurăm pe Domnul și să intrăm în țara bună. Amin, Doamne Isuse, fă-ne astfel de persoane!

Stăm de partea Domnului, crezând în faptul că El duce lupta pentru noi și Își va îndeplini voia Sa în noi

Acum, iată că Domnul m-a ținut în viață așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani, de când Domnul i-a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia și iată-mă astăzi, în vârstă de optzeci și cinci de ani! 11Sunt la fel de puternic astăzi ca și în ziua în care Moise m-a trimis și am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă. Dă-mi deci muntele acesta despre care a vorbit Domnul în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis Domnul.“ Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat Hebronul ca moștenire. De aceea, Hebron a devenit moştenirea lui Caleb, fiul lui Iefune chenezitul până în ziua aceasta, deoarece L-a urmat pe deplin pe Iehova Dumnezeul lui Israel. Iosua 14:10-14În Iosua 14:6-15 vedem o mărturie foarte bună din partea lui Caleb, care la 85 de ani era plin de vigoare, gata să ia țara pe care Dumnezeu i-a promis-o.

Fie ca Domnul să ne păstreze puternici, vitali, proaspeți, pregătiți pentru luptă tot timpul, la fel ca și Caleb, chiar la vârsta de 85 de ani!

Caleb L-a urmat pe Iehova, Dumnezeul lui Israel; atunci când alții au adus un raport negativ și au topit inima copiilor lui Israel, Caleb a stat de partea Domnului, crezând că El va împlini ceea ce a spus că va face, și anume că El îi va aduce în țara bună.

Și chiar dacă în țară au fost uriași – anachimii, nefilimii, Caleb i-a luat ca hrana sa; nu i-a permis țării să îl devoreze (așa cum au spus ceilalți spioni), ci el l-a devorat pe inamic.

Caleb avea o voință determinată și decisă de a-L urma pe Domnul conform cuvântului Său. Voia sa era stabilită; el nu și-a exersat puterea voinței, ci funcția voinței, și nu a promis că va face lucrurile prin capacitatea sa – voia sa era pur și simplu stabilită și stătea de partea Domnului, pe baza cuvântului Său.

Trebuie să depindem de Dumnezeu, să stăm pe cuvântul Său și să nu ne bazăm pe noi înșine; nu ar trebui să ne încredem în noi înșine ca să împlinim ceea ce vrea Dumnezeu, ci trebuie să ne încredem în Domnul.

Dumnezeu va împlini ceea ce a vorbit; când Dumnezeu ne poruncește să facem ceva, trebuie să fim conștienți de faptul că aceasta este o oportunitate pentru El să vină și să facă ceea ce vrea să facă El în noi.

Trebuie să fim deciși și determinați în voința noastră să stăm de partea Domnului, așa cum Caleb L-a urmat pe Domnul pe deplin (Num. 14:6-9, 24; Deut. 1:36; Iosua 14:14).

Caleb L-a urmat pe Domnul pentru că știa că Dumnezeu voia ca copiii lui Israel să intre în țara bună; el a stat pe cuvântul lui Dumnezeu, a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și l-a urmat pe Domnul, pentru că știa că Dumnezeu va face ceea ce voia să facă (Iosua 14:8).

Când Dumnezeu vrea să facem ceva, El va veni să facă ceea ce vrea; pur și simplu trebuie să fim cei care stăm de partea Domnului, ne încredem în El și în cuvântul Său și cooperăm cu El pentru ca El să facă în noi ceea ce vrea să facă.

Poate crede că suntem slabi – și inamicul știe că suntem slabi; cu toate acestea, și Dumnezeu știe că suntem slabi și El va veni să facă ceea ce a spus, așa că trebuie doar să stăm de partea Domnului și să credem în cuvântul Său.

Poate că vedem clar în mediul nostru că dificultățile sunt mari, încercările sunt dure și problemele par să fie fără soluție, iar inamicul știe și acest lucru; cu toate acestea, și Dumnezeu știe și acest lucru, și El nu ne-ar cere să intrăm în țara bună dacă n-ar intenționa să vină și să lupte în numele nostru și să-i distrugă pe inamicii noștri!

Deci trebuie să Îi spunem Domnului:

Doamne Isuse, refuzăm să credem în ceea ce vedem în jurul nostru sau chiar în noi – ne încredem în Tine și rămânem în cuvântul Tău! Suntem de partea Domnului; suntem deciși și determinați în voința noastră de a-L urma pe Domnul oriunde ne-ar conduce. Voia Ta este ca noi să intrăm în savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv, astfel încât să putem fi expresia Ta corporativă și să aducem împărăția Ta pe pământ – așa că spunem: Amin, Doamne, fă-o în noi! Ne deschidem Ție și Te lăsăm să intri; învinge inamicii din noi și din jurul nostru și îndeplinește-Ți scopul Tău în noi și prin noi!

Să stăm pe promisiunile lui Dumnezeu și să luăm dificultățile ca hrana noastră în timp ce Îl urmăm pe Dumnezeu

Dacă nu ne angajăm în bătălie, vom fi flămânzi. Mana zilnică nu este suficientă; trebuie să punem mâna pe inamic şi să îl înghiţim. Inamicul va fi hrana noastră, iar să-l înghiţim va fi satisfacţia noastră. Fraţi şi surori, voi şi cu mine trebuie să avem credinţă vie pentru a merge înainte, pentru a câştiga bătălia şi pentru a-1 înghiţi pe inamic [...]. Inamicul înfrânt este cea mai bună pâine, cea mai gustoasă pâine. Witness Lee, Cristosul atotinclusiv, pag. 157Cei zece spioni au ajuns la concluzia că țara Canaanului își mănâncă locuitorii, dar Iosua și Caleb, având un duh diferit, nu s-au temut de nefilimi sau de locuitorii țării, ci au spus: Ei sunt pâinea noastră (Num. 14:9). Ce minunat!

Nefilimii erau cei căzuți, uriașii care au rezultat din unirea îngerilor decăzuți cu ființele umane decăzute. Caleb a crezut că nefilimii (anachimii) urmau să fie înfrânți și să devină pâinea lor deoarece știa că Dumnezeu promisese să îi aducă în țară (Num. 13:30, 33).

Experiența lui Caleb demonstrează că, cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât vom deveni mai puternici; el a fost plin de vitalitate la optzeci și cinci de ani, deoarece asimilând atât de mulți anachimi de-a lungul anilor, el a dezvoltat o constituție care nu arăta nici o urmă de vârstă (Iosua 14:10-14).

Există trei aspecte ale aplicării referitoare la nefilimi; în primul rând, ei simbolizează duhurile rele și împărăția lui Satan și ființele umane care li se alătură.

Apoi, nefilimii simbolizează toate dificultățile care ne stau în cale, care ne provoacă; cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât devenim mai puternici și înghițim dificultățile prin viața de înviere a lui Cristos.

În al treilea rând, nefilimii simbolizează uriașii din noi înșine; există gloria de sine, voința de sine, înălțarea sinelui și toate manifestările sinelui.

Când Domnul atinge dispoziția și particularitatea noastră, ne dăm seama că este monstruoasă și ne exersăm duhul în lumina biruinței lui Cristos pentru a învinge pe inamic, și îl luăm pe inamic ca hrana noastră! Inamicul ne poate spune că, dacă ne privim pe noi înșine, suntem condamnați, dar noi îi spunem:

Satan, noi nu suntem condamnați – tu ești condamnat, iar uriașii care ne stau în cale sunt pâinea noastră! Aleluia, nimic din ființa noastră nu poate rezista biruinței lui Cristos aplicată nouă. Noi stăm de partea biruinței lui Cristos! Stăm de partea Domnului pentru a învinge inamicul și aplicăm biruința lui Cristos tuturor uriașilor din ființa noastră! Aleluia, Cristos este Biruitorul!

Bătălia noastră cu inamicul va fi o înfrângere pentru el – deoarece noi stăm în biruința lui Cristos, luptând din biruință și aplicând biruința lui Cristos la acesta; astfel, el va fi o pâine pentru noi, pentru că inamicul învins este cea mai gustoasă pâine.

Inamicul va fi hrana noastră, iar înghițirea lui va fi satisfacția noastră; când stăm de partea Domnului, pe baza cuvântului Său, inamicul este învins, iar inamicul învins este hrana noastră.

De fiecare dată când întâmpinăm o dificultate, o încercare, o situație imposibilă sau un mediu tulburător, trebuie să ne punem întrebarea: Vom muri aici de foame sau vom mânca?

Dacă ne bazăm pe Domnul pentru biruință și permitem ca viața Sa biruitoare să se manifeste în noi, vom găsi hrană proaspătă și o vitalitate sporită chiar și în dificultățile noastre, și vom fi hrăniți.

Pe de o parte Îl mâncăm pe Domnul în cuvântul Său; ne rugăm și citim cuvântul Său și permitem cuvântului Său să opereze în noi și să fie digerat în ființa noastră interioară. Pe de altă parte, însă, pâinea noastră nu este doar cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a face voia Sa, ci și acești “anachimi”, dificultățile care ne stau în cale.

Cu cât mâncăm mai mulți anachimi, cu atât devenim mai puternici.

Aceasta nu înseamnă că suntem mândri și aroganți și că Îi cerem Domnului mai multe dificultăți sau căutăm probleme; mai degrabă, ne smerim în fața Domnului și, atunci când apar dificultăți, stăm de partea Domnului și considerăm aceste dificultăți drept hrana noastră.

Hrănindu-ne în acest fel ne va face puternici și ne va determina să creștem înspre maturitate.

Mulți creștini sunt slabi deoarece se tem de dificultăți și sunt învinși când vin greutățile; dar cei care s-au întâlnit cu dificultățile și le biruiesc una după alta, ispită după ispită și greutăți după greutăți, sunt plini de vigoare și puternici.

Trebuie să ne dăm seama că fiecare dificultate și ispită pe care Satan o pune în calea noastră este hrană pentru noi; cât timp stăm de partea Domnului și permitem ca viața Sa de înviere să fie manifestată în noi, vom mânca dificultăți și vom crește spiritual în Domnul.

Când cei care nu au credință văd necazurile și greutățile, ei sunt înspăimântați, dar cei ce se încred în Domnul le consideră drept hrana lor și ei cresc în Domnul.

Fie ca noi să acceptăm încercările una după alta, să stăm de partea Domnului în cuvântul Său, să ne exersăm duhul și să fim hrăniți în El în toate aceste lucruri. Trebuie să avem credință vie pentru a continua, să ducem lupta și să îl înghițim pe inamic; inamicul învins este cea mai bună pâine, cea mai gustoasă pâine!

Doamne Isuse, ne încredem în Tine pentru biruință și permitem ca viața Ta biruitoare să fie manifestată în noi, astfel încât, indiferent de greutăți și ispită, să găsim hrană proaspătă și o vitalitate sporită în viața noastră creștină. Amin, Doamne, fie ca să vedem faptul că greutățile, ispitele și încercările sunt o oportunitate pentru a fi nutriți, hrăniți și întăriți în continuarea noastră cu Tine! Întărește credința noastră în Tine ca să stăm de partea Domnului astfel încât, indiferent de ce s-ar întâmpla, să fim hrăniți în mod bogat, stând pe cuvântul Tău și mâncând dificultățile și inamicii învinși drept cea mai gustoasă pâine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We stand with the Lord, Believe in His Promises, and take Difficulties as our Food (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: acceptăm încercările, biruința lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dificultățile sunt hrana noastră, Domnul luptă pentru noi, Iosua și Caleb, stăm de partea Domnului, stăm pe Cuvântul Domnului, Studiul-Cristalizare Numeri, urmăm pe Domnul, Witness Lee

Să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu și să avem credință în Dumnezeu pentru a fi partenerii lui Cristos

08/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Fiindcă noi am devenit parteneri ai lui Cristos, dacă în adevăr ţinem cu tărie începutul încrederii noastre neclintit până la sfârşit. Evrei 3:14

Trebuie să fim cei care se îngrijesc de interesele lui Dumnezeu, având credință în Dumnezeu (pe măsură ce suntem infuzați cu El) pentru a fi partenerii lui Cristos în întreprinderea și însărcinarea Sa divină.

În Numeri 13-14 Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a onorat; ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu, au avut credință în cuvântul lui Dumnezeu și au devenit biruitori datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere și pe care L-au savurat.

Toți cei doisprezece spioni care au mers să vadă țara bună aveau aceleași fapte, același peisaj, dar Iosua și Caleb aveau un duh diferit; ei și-au exersat nu doar mintea ca să înțeleagă, ci și duhul lor, ca să stea pe cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au stat pe cuvântul lui Dumnezeu, au declarat că țara este a lor, că sunt în stare să o biruiască și că Dumnezeu le va da țara ca să o posede.

Au fost adevărați biruitori, dar nu au biruit în ei înșiși sau prin ei înșiși, ci datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere.

Dumnezeu le-a promis țara, Dumnezeu a fost Cel care Și-a adus poporul cu un braț puternic și cu tandrețe către țara bună și Dumnezeu a fost Cel care va da țara poporului Israel în posesia lor.

Deci tot ce ei au avut de făcut în calitate de poporul lui Dumnezeu a fost să savureze ceea ce a făcut Dumnezeu și să aibă credință în cuvântul Său.

În viața noastră creștină de multe ori avem încercări, probleme și suferințe, și se pare că Dumnezeu este tăcut și nu răspunde atunci când aducem toate aceste lucruri înaintea Sa.

Dar dacă avem credință în Dumnezeu, dacă inimile noastre sunt pline de credință rămânând în cuvântul lui Dumnezeu și crezând în promisiunile Sale, El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Dacă învățăm să ne deschidem inima către El, Îi permitem să ne întărească în omul nostru interior și stăm în cuvântul Său, inima noastră va fi plină de credință și vom avea un duh de credință, un duh diferit, crezând că Dumnezeu va face în noi ceea ce a spus că va face.

Trebuie să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos – care este adevăratul Iosua. Când Îl savurăm pe Cristos și participăm în El, devenim părtașii Săi și trăim datorită Lui; când Îl urmăm pe Cristos, devenim partenerii Săi, iar El este adevăratul nostru Iosua care ne conduce în posesiunea țării bune.

Fie ca noi să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos, cei care Îl urmăm pe Cristos oriunde merge, luptăm împreună cu El împotriva inamicilor și să ne împărtășim cu El în luarea și posesiunea țării!

Și fie ca noi să-I spunem Domnului să facă acest lucru în noi, căci în noi înșine nu putem face acest lucru – dar Lui Îi face plăcere să ne dea țara și Îi face plăcere să Se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în noi, pentru a ne face la fel ca El, biruitori, cei care stau cu El pe tronul Său!

Să învățăm să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu ca să-L onorăm pe Dumnezeu, să avem credință în El și să fim biruitorii Săi

Fiindcă a fost potrivit pentru El, pentru care sunt toate lucrurile şi prin care sunt toate lucrurile, în conducerea multor fii în glorie, să îl facă pe Autorul mântuirii lor perfect prin suferinţe. Evrei 2:10În Numeri 14:38 vedem că Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu la rândul Său i-a onorat; ei au fost umpluți cu credință. Cu toate acestea, credința lor nu și-a avut originea în ei – nu erau ei sursa, ci numai Dumnezeu a fost sursa, iar ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu.

În experiența noastră totul depinde de lucrurile la care privim. Iosua și Caleb nu s-au uitat la cetățile fortificate, uriașii și locuitorii țării – ei au privit spre Dumnezeu și promisiunile Sale.

Când Petru era în barcă și L-a văzut pe Isus mergând pe mare, L-a rugat să rostească un cuvânt și el va veni; cât timp Petru se uita la Domnul, a mers pe apă, dar când și-a îndreptat privirea spre mare, a început să se scufunde.

Autorul și Perfectatorul credinței noastre este Domnul, și noi trebuie să privim spre El.

O parte din strategia inamicului este de a ne ademeni și chiar de a ne constrânge să ne uităm la un lucru negativ din mediul nostru, în ființa noastră, sau în istoria noastră, și nu la Cristosul înălțat, omul-Dumnezeu Isus de pe tron care posedă toată autoritatea în cer și pe pământ!

Inamicul vrea să ne îndepărtăm privirea de la Cristos, Conducătorul împăraților pământului, Cel care este biruitor și care l-a distrus pe diavolul, având cheile morții și Hadesului în mâinile Sale.

Inamicul vrea să ne uităm la noi înșine, la dispoziția noastră, la falimentele noastre, la situația noastră și la simțămintele noastre. Dar slavă Domnului, ne putem exersa duhul și ne putem activa voința pentru a lua decizia de a-i spune inamicului să tacă, și putem privi către Isus!

Satan, ne uităm înspre Isus! Nu ne uităm la noi înșine, la falimentele noastre și la starea noastră. Nu ne uităm la starea și falimentele altora, nu ne uităm la starea bisericii și refuzăm să ne concentrăm asupra trecutului nostru, asupra slăbiciunii noastre, sau asupra inamicilor noștri. O, Doamne Isuse, ne fixăm ochii pe Tine! Tu ești Autorul și Perfectatorul credinței noastre; credința este în Tine și ne îndreptăm ochii către Tine! Te iubim, Doamne! Ne place să privim înspre Tine ca să fim infuzați cu Tine și să fim umpluți cu credință!

Inamicul ne atacă foarte subtil și de multe ori cădem; dar ne vom ridica din nou și când suntem în întuneric, Iehova este o lumină pentru noi. Fie ca să învățăm să ne ridicăm din orice faliment, slăbiciune și încercare și să privim spre Isus astăzi!

El, ca Autorul și Perfectatorul credinței noastre, ne poate infuza cu credință. Chiar și atunci când avem o anumită situație în care avem nevoie ca El să intervină și se pare că nu ne răspunde, trebuie ca pur și simplu să perseverăm în rugăciune până când El va face ceea ce a spus că va face.

Fie ca Domnul să producă credință în noi; El să producă genul de credință care crede în Dumnezeu chiar și atunci când nu răspunde rugăciunilor noastre, când El nu ia nici o măsură de a ne salva și nici nu răspunde la petițiile noastre cele mai arzătoare.

Fie că ne răspunde sau nu, fie că acționează sau nu, putem cunoaște căile Sale și putem ști că El este drept, credincios, iubitor și plin de compasiune și credem în El chiar dacă El nu face nimic pentru noi!

Exemplul lui Iosua și Caleb din Biblie ne arată ce înseamnă să credem (Num. 13:30; 14:7-9). Nu Iosua și Caleb au fost cei care au biruit în această situație din Num. 13-14, ci Acela în care s-au încrezut.

Nu prin puterea și credința noastră putem birui; mai degrabă, Domnul este Biruitorul care este în duhul nostru și Se reproduce pe Sine în noi ca să putem birui.

Cristos a biruit, Lui I s-a dat să stea pe tron și El dorește să ne producă în calitate de biruitorii Săi, ori de câte ori ne întoarcem spre El, Îl chemăm, Îi cerem acest lucru, ne deschidem Lui și Îi permitem să facă ceea ce trebuie să facă în noi!

Dumnezeu face totul – noi pur și simplu trebuie să savurăm ceea ce face El. Cristos ca om l-a învins deja pe inamic; El, Isus Nazarineanul, omul-Dumnezeu, l-a distrus pe diavolul pe cruce, l-a alungat pe stăpânitorul acestei lumi și a judecat întregul său sistem mondial.

Când El S-a înălțat, noi am fost înălțați; când El a fost întronat, noi am fost întronați; acum, în duh, suntem una cu El, așezați în al treilea cer, și luptăm nu pentru victorie, ci din victorie.

Domnul Isus a făcut acest lucru deja; noi credem în El, rămânem în unirea organică cu El și venim înaintea Sa la tronul harului pentru ca El să facă în noi și prin noi ceea ce noi nu putem face.

Trebuie să urmăm exemplul lui Iosua și Caleb, care aveau inimi pline de credință. Fie ca noi să fim simpli în această chestiune, să ne întoarcem inima către Domnul, să ne deschidem inima către El, să-L rugăm să ne întărească în omul nostru interior ca să-Și facă domiciliul în inima noastră și să ne umple inima cu credință.

Credința oprește activitățile noastre și Îl laudă pe Dumnezeu, căci El a făcut totul. Credința nu este de la noi înșine – ea vine din grija noastră pentru interesele lui Dumnezeu și nu pentru beneficiul nostru, și vine prin exersarea duhului nostru pentru a savura ceea ce Dumnezeu a făcut deja.

Adevărul este că noi nu putem reuși – dar Cristos poate reuși; noi nu o putem face, nici nu vrem să o facem, dar Cristos în calitate de Biruitorul, este în noi, și poate să o facă. Dumnezeu este capabil să facă în noi cu mult mai mult decât putem cere sau gândi, mai mult decât tot ce visăm sau ne imaginăm. Fie ca noi să venim la El și Îi spunem:

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine; întărește-ne în omul nostru interior și fă-Ți casa în inima noastră până când inima noastră este plină de credință. Recunoaștem, Doamne, că în noi înșine nu o putem face și nu putem reuși, dar Te avem pe Tine ca Biruitorul din duhul nostru. Venim la Tine, Doamne: reprodu-Te pe Tine Însuși în noi! Vrem pur și simplu să savurăm tot ceea Tu ce ești și ceea ce Tu ai făcut, și vrem să cooperăm cu Tine, pentru ca să ne faci biruitorii Tăi! Nu avem încredere în noi înșine și în capacitatea noastră cu râvna noastră; ne încredem în Tine, Doamne, și Îți permitem să lucrezi în noi ca să ne faci persoane ca Iosua și Caleb astăzi!

Să fim partenerii lui Cristos, cei care Îl urmează pe Domnul în duh pentru a intra în Țara Bună

Evrei 3:14 spune: „Noi am devenit parteneri ai lui Cristos.” Cristos este Primul născut, iar noi suntem fraţii Săi. Cristos este Capul Trupului, iar noi suntem membrele Sale [...]. Cristos a fost uns de Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire însărcinarea lui Dumnezeu. Acum, ca parteneri ai lui Cristos, noi participăm împreună cu El la ducerea la îndeplinire a însărcinării lui Dumnezeu [...].Astăzi Cristos este adevăratul Iosua, iar noi suntem Calebii Săi [...]. Când îl savurăm pe Cristos suntem părtaşii Săi. Când îl urmăm suntem partenerii Săi. Ca parteneri ai Săi, noi lucrăm împreună cu El şi cooperăm cu El pentru a împlini dorinţa lui Dumnezeu de a avea o expresie corporativă a Lui însuşi. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 1114-1115Iosua este un tip reprezentativ al lui Cristos, iar Caleb este un tip reprezentativ al nostru, credincioșii în Cristos; trebuie să fim Calebii de astăzi, parteneri ai lui Cristos (Num. 14:24; Iosua 14:6-14; Evr. 2:10; 3:14).

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne propunem și să promitem să fim ca și Caleb; nu, trebuie ca doar să ne consacrăm pe noi înșine Domnului, dându-I permisiunea de a lucra în noi și asupra noastră, călăuzindu-ne pașii, până când El obține în noi ceea ce vrea să obțină.

Cristos, Căpetenia mântuirii noastre, este adevăratul Iosua, și El ne conduce ca să luăm în posesiune țara; noi, în calitate de Calebii de astăzi, suntem partenerii lui Cristos, cei care luptă cu El împotriva vrăjmașilor și se împărtășesc cu El în luarea în posesie a țării (Evrei 2:10; 3:14).

Domnul în calitate de adevăratul Iosua vrea să câștige multe persoane care sunt asemenea lui Caleb, cei infuzați cu credință și care stau cu El în cuvântul Său. Cristos a fost uns de Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi, ca parteneri ai Săi, luăm parte împreună cu El la îndeplinirea însărcinării lui Dumnezeu.

Cristos a fost uns de Dumnezeu și noi am fost în mod ferm atașați și uniți cu Unsul lui Dumnezeu.

El este uns și desemnat să facă totul, iar noi, ca parteneri ai Săi, savurăm ungerea care curge asupra noastră. El este Capul, noi suntem Trupul Său; El este Căpetenia mântuirii, iar noi suntem armata Sa; El este Liderul, iar noi suntem adepții / urmașii Săi; El este Unsul, iar noi suntem partenerii Săi.

El ne-a uns cu Sine Însuși ca ungerea, și noi suntem una cu El ca parteneri ai lui Cristos, împărtășindu-ne cu El ca tovarăși ai Săi în această însărcinare.

Evrei 3:7-14 se ocupă de intrarea în țara bună; tipul reprezentativ al acestei intrări în țara bună a fost intrarea în țară sub conducerea lui Iosua (Iosua 1:1-6) și Caleb a fost partenerul său în posedarea țării bune (Num. 32:12; Iosua 14:6-8).

Iosua a preluat conducerea, iar Caleb nu a avut nici o problemă să îl urmeze; Iosua era clar, avea conducerea directă a lui Dumnezeu, și Caleb a funcționat în măsura sa, era coordonat cu Iosua și nu era invidios sau în competiție cu el. Ce model!

Astăzi Cristos este adevăratul Iosua și noi suntem Calebii Săi, partenerii lui Cristos. În calitate de parteneri ai lui Cristos, lucrăm împreună cu Cristos și cooperăm cu El pentru a împlini dorința lui Dumnezeu de a avea o expresie corporativă a Sa.

Cum facem acest lucru? Mai întâi, nu ne uităm la ceea ce putem vedea – mediul, situația, starea oamenilor, trecutul nostru sau inamicii, ci privim către Isus prin exersarea duhului nostru în cuvântul Său.

Când ne exersăm duhul, avem un “duh diferit”, așa cum au făcut Iosua și Caleb, un duh de credință care ne determină să credem în cuvântul lui Dumnezeu. Alții pot avea un duh de lașitate, necredincios și răzvrătit, dar noi trebuie să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Tu ești adevăratul nostru Iosua – Căpetenia mântuirii noastre, Conducătorul și Generalul nostru – și noi suntem Calebii Tăi, partenerii lui Cristos! Amin, Doamne, declarăm cu credință că suntem Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos care savurează ungerea și însărcinarea lui Cristos și sunt uniți cu El pentru măreața Sa întreprindere! Amin, Doamne Isuse, suntem una cu Tine și te luăm ca Liderul și Căpetenia noastră. Ne exersăm duhul, Doamne, ca să nu ne uităm la ceea ce putem vedea în exterior, ci ca să privim la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre, Cel care va îndeplini ceea ce a spus!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Caring for God’s Interests and having Faith in God to be the Partners of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: adevărații biruitori, Autorul credinței noastre, avem credință în Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, infuzați cu credință, îngrijim de interesele lui Dumnezeu, intrăm în țara bună, Iosua și Caleb, paternerii lui Cristos, să-L onorăm pe Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Suntem pentru Interesul lui Dumnezeu și nu pentru noi înșine când amestecăm cuvântul Său cu credința noastră

07/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Matei 6:33

Trebuie să învățăm din istoria copiilor lui Israel lecția de a nu fi pentru noi înșine, ci pentru interesul lui Dumnezeu, amestecând cuvântul lui Dumnezeu cu credința noastră în rugăciune.

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși și nu le-a păsat de Dumnezeu și de interesul Său, și-au împietrit inima, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu au intrat în țara bună; totuși, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință, l-au amestecat cu rugăciune și au înaintat crezându-L pe Dumnezeu.

Numeri 13-14 conține un astfel de avertisment pentru noi toți în viața și umblarea noastră creștină cu Domnul. Aici vedem doisprezece oameni, lideri în rândul poporului lui Dumnezeu, care au mers să spioneze aceeași țară – țara Canaanului și, când s-au întors, au adus înapoi două feluri de rapoarte.

Zece dintre ei au adus înapoi un raport rău, care mărturisește că țara era bună, dar adăugând că oamenii din țară sunt giganți și cetățile lor sunt fortificate, deci nu le pot învinge. Ei s-au măsurat cu dușmanii și au tras concluzia că nu există nici o cale pentru ei să meargă și să ia în stăpânire țara.

Doi dintre spioni – Iosua și Caleb, au adus înapoi un raport pozitiv, iar raportul lor nu se baza pe ceea ce pot face, ci pe ceea ce a spus cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu le-a promis copiilor lui Israel că îi va scoate din Egipt și îi va aduce în țara bună a Canaanului, care era țara lor, și le va da această țară. Astfel că El i-a eliberat cu o mână puternică de sub uzurparea faraonului și a Egiptului, i-a trecut prin Marea Roșie prin miracol și i-a adus până la capăt prin pustie cu grija Sa iubitoare.

Dumnezeu a făcut atâtea lucruri pentru poporul Său pentru a se îngriji de ei și a-i aduce în țara bună, cum ar fi să le dea mâncare din cer în fiecare zi (mana), să îi aprovizioneze cu apă vie din stânca care i-a urmat, să îi elibereze de vrăjmașii lor, să le dea legea ca act de logodnă pentru a le arăta cât de mult îi iubește și să le ofere instrucțiuni despre cum să se întâlnească cu El în cort, zidirea lui Dumnezeu.

Cu un braț puternic și cu grijă plină de iubire, Dumnezeu l-a adus pe poporul Său prin pustie până la granița țării bune; cu toate acestea, oamenii au ales să creadă raportul negativ și, fiind pentru ei înșiși, s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu, și au spus că este mai bine pentru ei să meargă în Egipt decât să-și vadă copiii uciși de uriașii din țară.

Cum au primit Iosua și Caleb un asemenea duh de credință, pentru a vedea aceleași fapte pe care le-au văzut ceilalți zece spioni, și totuși să prezinte un raport pozitiv poporului Israel?

Trebuie să citim cu rugăciune Numeri 13-14 și să cerem Domnului să ne dea un asemenea duh, “un duh diferit”, un duh de credință care ia cuvântul lui Dumnezeu și îl amestecă cu credința, astfel încât Dumnezeu să facă în noi ceea ce a spus El că va face!

Să fim mântuiți de a fi pentru noi înșine prin faptul că suntem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a căuta interesul Său

Dar Caleb a liniştit poporul înaintea lui Moise şi a spus: „Să ne suim îndată şi să o stăpânim;pentru că suntem foarte capabili să o biruim.” Numeri 13:30Pentru că poporul lui Israel nu a crezut nici în Dumnezeu, nici în cuvântul Său și au murmurat împotriva Sa (Num. 14:1-4), Dumnezeu a jurat în mânia Sa că nici unul din generația aceasta necredincioasă nu va intra în țara bună, în afară de Iosua și Caleb.

Este ca și cum copiii lui Israel au uitat complet cum i-a dus Dumnezeu prin pustia întinsă și înspăimântătoare (Deut. 1:33-34) și de grija Sa pentru ei când au auzit raportul rău al celor zece spioni care au mers să arunce o privire asupra țării bune.

Astfel, ei aveau o inimă rea de necredință, care provenea din căutarea propriilor lor lucruri, fiind pentru ei înșiși; ei nu au crezut în Dumnezeu sau în promisiunea Sa, ci au murmurat împotriva lui Dumnezeu, spunând că El i-a adus în țară ca să piară de sabie și ca soțiile și micuții lor să fie luați pradă (Num. 14:1-3).

Când Dumnezeu a văzut și a auzit acest lucru, în mânia Sa a jurat că niciunul din generația necredincioasă nu va vedea țara bună pe care El a jurat să o dea părinților lor, ci doar Caleb și Iosua (Deut). 1:34-38).

Așa cum indică raportul rău al celor zece spioni (Num. 13:31-33) și murmurul poporului (14: 1-4), copiilor lui Israel nu le-a păsat de Dumnezeu, ci doar de ei înșiși.

Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în Filipeni 2 unde Pavel le spune filipenilor că îl trimite pe Timotei la ei, pentru că nu are pe nimeni cu același suflet căruia să-i pese în mod autentic în ce privește sfinții, căci toți caută propriile lucruri, nu lucrurile lui Cristos Isus.

Timotei avea o dispoziție diferită de Pavel, dar Pavel l-a ucenicizat, l-a perfectat, i-a nutrit creșterea în viață, iar Timotei a experimentat crucea și tot ceea ce Pavel a exemplificat; prin urmare, Timotei a devenit nu doar un singur duh, ci și un singur suflet cu Pavel, chiar același suflet cu el.

Când ceilalți l-au văzut pe Timotei, l-au văzut pe Pavel, și acesta s-a îngrijit în mod autentic de lucrurile care îi priveau pe sfinți. Dar alții – mulți alții – s-au îngrijit de propriile lor lucruri, fiind pentru ei înșiși!

În viața de biserică și în viața noastră creștină, este posibil ca noi să căutăm propriile noastre lucruri și nu interesul lui Dumnezeu așa cum este revelat în cuvântul Său.

S-ar putea să ne creștem copiii în viața de biserică, dar le dăm mesaje mixte; pe de o parte, le spunem despre Dumnezeu și cât de bine este să fie în recâștigarea Domnului, iar pe de altă parte, este posibil să le dorim să nu fie prea extremi pentru Domnul, să nu fie prea mult pentru El.

Este posibil ca unii părinți să nu-și dorească ca copiii lor să meargă la instruirea cu timp integral, pentru că acest lucru le poate întârzia cariera și căsătoria lor… astăzi există mai multă opoziție din interior, din familiile bisericii, decât din afară.

Oare căutăm astăzi propriile noastre lucruri în viața de biserică sau căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu ne va da tot ce avem nevoie (Mat. 6:33)?

Diferența dintre cei doi și ceilalți zece spioni este că Iosua și Caleb au fost concentrați pe Dumnezeu, pe interesul Său și mișcarea Sa, și ei au fost constituiți cu cuvântul Său, în vreme ce alții erau concentrați asupra lor înșiși, pe interesul lor, familia și siguranța lor.

Domnul să ne salveze de a fi pentru noi înșine; să ne rugăm asupra Cuvântului Său și să vedem interesul Său, să fim una cu El și să credem în Domnul că El va duce la bun sfârșit ceea ce vrea să facă.

Zilnic trebuie să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă, pentru că știm că numai El este absolut pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa. Nu putem trăi fără Cristos, pentru că dacă încercăm să o facem, cădem în căutarea propriilor noastre lucruri.

Dar aleluia, Îl avem pe acest Cristos minunat care a trecut printr-un astfel de proces pentru a deveni ofranda arsă; ne identificăm cu El, iar în unirea cu El suntem pentru interesul lui Dumnezeu, suntem plini de credință și putem să urcăm și să luăm în posesiune țara!

Doamne Isuse, salvează-ne din a ne căuta propriile noastre lucruri și nu lucrurile lui Cristos Isus. Păstrează-ne în Cuvântul Tău, să ne rugăm cu cuvântul Tău și să-l amestecăm cu credința noastră. Amin, Doamne, Te luăm ca ofranda noastră arsă, căci numai Tu ești absolut pentru Dumnezeu și pentru interesul Său. Recunoaștem că în noi înșine ne pasă doar de interesul nostru, de lucrurile noastre și de familia noastră; Doamne, ne punem mâinile pe Tine, ne identificăm cu Tine și, în unirea cu Tine, declarăm că suntem pentru Dumnezeu și pentru mișcarea Sa pe pământ! Amin, Doamne, suntem în stare să biruim pe vrăjmaș, căci Tu ești cu noi; să ne ridicăm îndată și să o luăm în posesie!

Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu drept credința noastră, să ascultăm de Domnul și să insistăm să atingem țelul

Numai nu vă răzvrătiţi împotriva lui Iehova, nici nu vă temeţi de poporul ţârii, pentru că ei sunt pâinea noastră. Apărarea lor s-a depărtat de la ei, iar Iehova este cu noi; nu vă temeţi de ei. Numeri 14:9Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși, ei nu au crezut în Dumnezeu și chiar L-au jignit pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât au devenit dezgustători pentru El. Când a venit testul, când au venit încercările și dificultățile, s-a dovedit că s-au încrezut în ei înșiși, nu în Dumnezeu.

Situația lor a adus judecata și pedeapsa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, în mijlocul unui fundal atât de întunecat, răzvrătit și negativ, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor. Ei au liniștit poporul înaintea lui Moise și le-au spus: Să ne urcăm îndată în țara bună și să o luăm în posesie, căci suntem în stare să o biruim (Num. 13:30).

Mai mult, ei au încurajat poporul să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova și nici să nu se teamă de oamenii din țară, deoarece protecția le-a fost îndepărtată, Iehova este cu poporul lui Israel și vrăjmașii sunt mâncarea lor (Num. 14:9). Ce cuvinte de credință!

Iosua și Caleb nu erau ca ceilalți din Israel, cărora le păsa de interesele lor, de siguranța lor, de pace și de existența lor; mai degrabă, au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor.

Dumnezeu le-a promis că îi va aduce în țara bună; Iosua și Caleb s-au bazat pe cuvântul lui Dumnezeu, l-au amestecat cu credința lor și au vorbit cuvântul lui Dumnezeu în credință.

Trebuie să ne dăm seama că mediul nostru nu este real, ci mai degrabă o minciună; este posibil să avem multe dificultăți, suferințe și încercări, dar dacă ne exersăm duhul de credință ca să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, ne vom da seama că ceea ce vedem în exteriorul nostru nu este real.

Grijile, anxietatea și chiar boala fizică – toate acestea sunt minciuni; ceea ce este real este cuvântul lui Dumnezeu omogenizat cu credința noastră, căci acest lucru face Dumnezeu în noi și în jurul nostru.

Credința este întotdeauna reală și adevărată, mediul este o minciună și ar trebui să credem cuvântul lui Dumnezeu și nu ceea ce vedem.

Când citim și ne rugăm cuvântul lui Dumnezeu, acesta împarte credință în noi; când ne rugăm cuvântul și venim la Domnul, cuvântul va naște credință în ființa noastră.

Nu ar trebui să încercăm să evocăm credința în noi înșine sau să încercăm să fim un erou spiritual; mai degrabă, ar trebui pur și simplu să venim la Cuvântul lui Dumnezeu, să îl amestecăm cu rugăciunea și credința noastră, iar credința se va ridica în noi.

Putem privi la noi înșine, și ne dăm seama că credința noastră este mică și slabă… Deci trebuie doar să mărturisim acest lucru în fața Domnului în rugăciune, pocăindu-ne pentru credința noastră mică și slabă și rugându-L să ne ierte.

Apoi, trebuie să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu și să fim infuzați cu credință. La fel ca Iosua și Caleb, trebuie să credem în cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm de Domnul și să ne grăbim spre țel.

Aceasta înseamnă că situația exterioară s-ar putea să nu se schimbe, încă mai sunt încercări, iar dușmanii sunt ca niște uriași, dar credem în Dumnezeu și stăm pe cuvântul Său, și ne grăbim spre țel.

Să nu ne doar “plimbăm în țara bună” – trebuie să ne grăbim spre țintă, urmărind activ să-L câștigăm pe Cristos, să Îl luăm pe Cristos ca posesiunea noastră și să fim împărăția și expresia Sa pe pământ.

Doamne Isuse, alegem să nu credem ceea ce vedem în mediul nostru, ci să credem cuvântul lui Dumnezeu! Aleluia, cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și real, iar vrăjmașii, încercările și mediul sunt doar o minciună! Doamne, luăm cuvântul Tău ca și credința noastră; ne exersăm duhul asupra cuvântului pentru a fi infuzați cu credință. Amin, Doamne Isuse, refuzăm să credem minciunile vrăjmașului, refuzăm să ne facem griji pentru viitor – credem pur și simplu în cuvântul Tău, ne supunem Ție și ne grăbim spre țel. Amin, să ne ridicăm îndată și să luăm țara în posesiune!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Not being for Ourselves but for God’s Interest by Mixing God’s Word with our Faith (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, viața creștină, viața de biserică Tagged With: citim Cuvântul cu rugăciune, credință în Cuvântul lui Dumnezeu, Cristos e ofranda arsă, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, în recâștigarea Domnului, infuzați cu credință, Iosua și Caleb, nu suntem pentru noi înșine, pentru interesul lui Dumnezeu, să-L câștigăm pe Cristos, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 84
  • Page 85
  • Page 86
  • Page 87
  • Page 88
  • Interim pages omitted …
  • Page 90
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 1 Cor. 15:10Îl slujim pe Domnul cu credință ca un rob credincios și prudent prin puterea învierii Sale
  • Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Matei 24:45Îl slujim pe Dumnezeu din dragoste și-i slujim pe alții cu Cristos, administrându-L pe Cristos altora
  • Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Petru 1:1Noi, credincioșii, suntem sclavi care Îl slujesc pe Domnul cu darurile spirituale pe care El ni le-a dat
  • Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. Efeseni 5:15-16Douăsprezece moduri de a plăti prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei de aur în experiența noastră
  • Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Efeseni 5:18Să trăim o viață de plătire a prețului pentru a avea umplerea cu Duhul Sfânt în sufletul nostru
  • Dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Matei 25:4Să fim fecioare prudente care căutăm să fim umpluți cu Duhul în sufletele noastre, vasele noastre

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului