Witness Lee

Să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a zidi biserica

09/12/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Trebuie să vedem din Matei 16 calea de a zidi biserica și inamicul clădirii; trebuie să cooperăm cu Domnul ca să închidem porțile Hadesului pentru ca biserica să fie zidită.

Săptămâna aceasta am ajuns la un nou subiect din seria “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, și anume “Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii.”

În Matei 16 Domnul Isus a menționat pentru prima dată biserica, iar această mențiune a fost în contextul împărăției; biserica este revelată într-un mod care este strâns legat de împărăție. Există o distincție între biserică și împărăție, deoarece fiecare din ele au un accent diferit, dar în acest context, biserica și împărăția sunt aproape sinonime.

Împărăția lui Dumnezeu este pur și simplu Dumnezeu Însuși ca viață; această viață a fost întrupată în Cristos, iar Cristos a venit pe pământ pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Cristos Însuși este împărăția lui Dumnezeu și oriunde era El, împărăția era acolo.

El a trăit viața împărăției și a trăit tot ceea ce a spus despre împărăție în cartea Matei; El era realitatea unică a împărăției pe pământ, stabilind un model, un exemplu, pentru noi toți.

Apoi, El a mers la cruce, a murit și a înviat și a devenit un Duh dătător de viață; ca Duhul, El este acum distribuit în noi. Cristos ca sămânța împărăției a fost semănat în solul omenesc al duhului nostru, iar așteptarea este ca această sămânță să crească în inima noastră.

El a fost semănat în duhul nostru, dar trebuie să crească în toate părțile inimii noastre. Pe măsură ce El crește în noi, se produce un domeniu; acest domeniu este un fel de viață, o viață ca cea a Domnului Isus, o viață care este realitatea împărăției, o viață care Îi este plăcută lui Dumnezeu și Îi îndeplinește scopul.

Povara și dorința Domnului a fost ca să nu fie Singurul care posedă această realitate și exprimă împărăția de sub guvernarea și domnia lui Dumnezeu, ci ca aceasta să fie într-un număr mare de oameni, credincioșii în Cristos, care compun biserica.

Ceea ce Dumnezeu dorește este ca nu doar Cristos să fie împărăția, ci și biserica să fie împărăția lui Dumnezeu. Deci, acum avem Capul și Trupul, Cristos și biserica, pentru a fi împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Astăzi cu toții suntem în acest proces de a deveni realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Biserica a fost produsă prin moartea și învierea lui Cristos. Sămânța semănată în noi va crește în noi pentru a avea o expresie, iar aceasta este trăirea împărăției, o viață trăită de Domnul Isus și ea este duplicată și trăită din nou de către noi toți.

Acest domeniu, acest domeniu al împărăției, este domeniul în care biserica există, în care poate supraviețui, în care este menținută și în care este realitatea bisericii într-un anumit aspect. Această trăire – care este simultană cu creșterea seminței prin faptul că avem o viață profundă și interioară cu Domnul – are și o expresie, care este în viața noastră de zi cu zi.

Această trăire este trăirea corporativă de om-Dumnezeu, adică toți trăim viața de om-Dumnezeu și împreună suntem omogenizați pentru a fi o viață corporativă de om-Dumnezeu ca realitate a Trupului lui Cristos.

Dacă trăim cu toții viața împărăției, atunci cu toții împreună va exista o realitate a împărăției în mijlocul nostru, iar această realitate este recâștigarea Domnului; acesta este scopul lui Dumnezeu din punctul de vedere al împărăției și are legătură cu autoritatea Sa, cu stăpânirea Sa și cu guvernarea Sa pe pământ.

Deci, pe de-o parte, trebuie să dezvoltăm sămânța, să fim constituiți cu ea, să o udăm, să o cultivăm cu anumite experimentări ale vieții ascunse și profunde cu Domnul. Pe de altă parte, trebuie să avem o anumită exersare, un mod de viață, să aducem roadele Duhului, pentru a trăi astăzi viața împărăției și pentru a moșteni răsplata împărăției în epoca viitoare.

Să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a zidi biserica

Împărăția lui Dumnezeu astăzi este o adevărată exersare; când ajungem la problema împărăției lui Dumnezeu, trebuie să existe exersare, deoarece a trăi în împărăția lui Dumnezeu nu este un lucru natural sau spontan.

A ne exersa înseamnă a ne exercita energia, a trece la acțiune și a avea o anumită practică; exersarea nu este automată. Da, legea Duhului de viață este automată, dar împărăția necesită cooperarea noastră, exersarea noastră vigilentă zilnică.

Pentru ca împărăția să vină, trebuie să ne exersăm zilnic pentru împărăție; numai atunci când avem împărăția trăită printre noi, poate exista o adevărată zidire a bisericii. Dacă nu avem împărăția în realitate, putem face multe lucruri, dar biserica nu poate fi zidită.

În Matei 16:18 Tatăl i-a dat o revelație lui Simon Petru cu privire la Cristos – Fiul Dumnezeului cel viu – apoi Domnul a descoperit faptul că El Își va zidi biserica pe o asemenea revelație și cu pietre ca Petru, ființe umane transformate.

Și apoi Domnul a arătat că, pe măsură ce vrea să Își zidească biserica, sunt și porțile Hadesului acolo. De-a lungul veacurilor, a existat un război pentru zidirea bisericii, în timp ce porțile Hadesului încearcă să o distrugă, să o vătămeze și să o anuleze.

Problema lucrării lui Cristos în zidirea bisericii este porțile Hadesului. Trebuie să învățăm cum să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului, astfel încât să se producă lucrarea de zidire.

Există multe mii de biserici pe pământ și mulți sfinți au povara zidirii bisericii, dar cât de multă zidire are loc? Totul depinde de cât de mult închidem porțile Hadesului.

Domnul ne-a dat cheile împărăției cerurilor și, orice legăm pe pământ, va fi legat în ceruri și orice dezlegăm pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.

Porțile Hadesului au încuietori și există chei pentru aceste porți, astfel că Domnul ne-a dat cheile porților Hadesului. Doctrinar vorbind, aceste chei i-au fost date lui Petru pentru a aduce partea evreiască și cea a neamurilor într-un singur Trup în ziua de Rusalii și în casa lui Corneliu.

Dar nu dorim doar să cunoaștem interpretarea acestui lucru, ci aplicarea acesteia, cum putem aplica acest lucru la experiența noastră.

În această porțiune, Domnul a vorbit despre calea lui Satan, despre arma sa, de a opri, de a stopa și de a descuraja zidirea bisericii Domnului, iar această armă este porțile Hadesului.

Hades este locul unde morții locuiesc și sunt ținuți; este un loc al morții, precum Șeolul Vechiului Testament.

Moartea este foarte puternică, iar porțile Hadesului sunt porțile morții; orice iese din aceste porți (și există mai mult de o poartă) este în cele din urmă o formă de moarte. Ceea ce omoară biserica astăzi este moartea, toate tipurile și formele de moarte.

Ce înseamnă să închidem aceste porți? Înseamnă să închidem porțile morții, porțile Hadesului. Domnul are cheile morții și ale Hadesului; El este Domnul Cel înviat, înălțat și întronat, iar astăzi ni se dau cheile practice (vezi Matei 16:21-28) de a închide porțile Hadesului pentru zidirea bisericii.

Trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a închide, a opri și a încuia porțile morții care opresc zidirea bisericii Domnului în bisericile locale.

Doamne Isuse, vrem să exersăm cheile împărăției pentru a închide, a opri și a încuia porțile Hadesului pentru ca biserica să fie zidită! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine, exersând împărăția pentru a zidi biserica. Fie ca să nu cooperăm cu porțile Hadesului, ci să le identificăm, să le închidem și să eliberăm zidirea bisericii. O, Doamne, fie ca să aibă loc multă zidire actuală a bisericii prin exersarea cheilor împărăției de către biserică pentru a închide porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea!

Să vedem calea de a zidi biserica și care sunt inamicii clădirii lui Dumnezeu

Matei 16 ne descoperă calea de a zidi biserica și, de asemenea, ne descoperă inamicul clădirii. Cristos – Fiul Dumnezeului cel viu – Își zidește biserica pe Sine Însuși ca piatră, cu pietre precum Petru, persoane transformate (Matei 16:16-18).

Dar porțile Hadesului, autoritatea lui Satan sau puterea întunericului, atacă biserica pentru a-L frustra pe Domnul de la zidirea bisericii.

Porțile Hadesului, pur și simplu, sunt autoritatea lui Satan, puterea lui de întuneric, care este doar moarte. Moartea este autoritatea satanică și puterea întunericului; acolo unde este moartea, puterea lui Satan este acolo.

Chiar și Domnul Însuși poate fi frustrat dacă nu închidem aceste porți; El a încuiat deja aceste porți, a fost victorios asupra morții, dar este preocupat de noi în viața noastră creștină actuală și în viața de biserică, dacă cooperăm cu El pentru a închide porțile.

Pentru a zidi biserica, Domnul a trebuit să treacă prin moarte și să intre în înviere (v. 21). Biserica există în domeniul morții și învierii; biserica a fost produsă în învierea lui Cristos și singurul mod în care putem fi în realitate în biserică este prin experimentarea și trăirea în învierea lui Cristos.

Cristos este Cristosul crucificat și înviat și El a încuiat porțile Hadesului; El nu Și-a fixat mintea pe lucrurile oamenilor ci pe lucrurile lui Dumnezeu, S-a lepădat de Sine Însuși și Și-a luat crucea și a rămas pe cruce.

Trebuie să-L urmăm – și anume să-L urmăm pe Cristosul crucificat și înviat și să folosim aceleași chei pe care El le-a folosit pentru a încuia porțile Hadesului. Chiar dacă a avut o umanitate perfectă, Domnul totuși S-a lepădat de Sine Însuși ca să facă voia lui Dumnezeu.

Biserica a fost produsă prin moartea și învierea lui Cristos (Ioan 12:24). Calea de a zidi biserica este prin crucificare și înviere (cf. 2 Cor. 4:10-12; Gal. 2:20). Biserica există și este zidită numai în domeniul învierii prin crucificare (Gen. 2:21-22; cf. Efes. 4:15-16).

Chiar înainte de a fi crucificat fizic, Domnul a trăit în domeniul morții și învierii; El a murit față de Sine Însuși, iar când S-a dus la cruce, a fost în cele din urmă dispus să renunțe la viața Sa – nu doar viața Sa sufletească, ci chiar viața Sa fizică.

Făcând acest lucru, El a intrat în domeniul învierii și în acest domeniu s-a produs biserica.

Petru, însă, când a auzit că Domnul urma să meargă să moară și să fie înviat, a avut o inimă bună față de Domnul și L-a mustrat și a încercat să-L împiedice să meargă la Ierusalim pentru a fi crucificat (Mat. 16:22).

El nu era un om posedat de diavol, ci mai degrabă, era o persoană care tocmai primise revelația de la Tatăl și, din inima sa bună față Domnul, L-a mustrat și a încercat să-L împiedice să meargă la cruce.

Dacă Domnul nu S-ar fi dus la Ierusalim să sufere, să moară și să fie înviat, nu ar exista biserica, iar scopul lui Dumnezeu nu s-ar fi împlinit!

Acesta este motivul pentru care Domnul a identificat repede faptul că Petru era o piatră de poticnire pentru El, pentru că vroia să-L descurajeze și să-L oprească, fiind un obstacol ca El să ia calea morții și învierii.

De fapt, nu era Petru, ci Satan, care ieșise prin una dintre porțile Hadesului, poarta sinelui lui Petru, încercând să-L frustreze pe Domnul de la zidirea bisericii (v. 23). Când Petru a vorbit, Satan a deschis o poartă a Hadesului.

Sinele, mintea și viața-suflet sunt principalele porți prin care Satan iese ca să atace și să vătămeze biserica (vv. 23-36).

Fie ca să ne dăm seama de acest lucru și să ne rugăm ca pe tot pământul porțile Hadesului să fie complet închise, altfel lucrarea de zidire va fi amânată și încetinită, iar Satan are ocazia de a ataca și de a vătăma viața de biserică.

Doamne Isuse, arată-ne care sunt porțile Hadesului și fă-ne cei care cooperează cu Tine în exersarea cheilor împărăției și în închiderea porților Hadesului. O, Doamne, arată-ne cum sinele, mintea și viața-suflet sunt porțile principale prin care Satan iese ca să atace și să vătămeze biserica. Fie ca să nu ne exprimăm sinele sau părerea noastră, ci să ne lepădăm sinele pentru zidirea bisericii. Fie ca să nu trăim viața-suflet, ci să o pierdem de dragul bisericii. O, Doamne, fie ca mintea noastră să fie înnoită în Cuvântul Tău până când devine mintea lui Cristos, utilă pentru zidirea bisericii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Exercising the Keys of the Kingdom to Lock the Gates of Hades and Build up the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

06/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

După ce am văzut iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare, astăzi vrem să aprofundăm iertarea guvernamentală (legată de disciplină) și iertarea împărăției (legată de administrația lui Dumnezeu).

În Biblie, cuvântul iertare și principiul iertării lui Dumnezeu este folosit foarte mult, dar nu toate iertările sunt la fel.

De exemplu, când Domnul ne iartă păcatele în momentul regenerării noastre, acesta este un fel de iertare, dar când El iartă păcatele celor pe care biserica îi iartă (Ioan 20:23), acesta este un alt fel de iertare.

Când îi iertăm pe alții și, prin urmare, sunt iertați de Domnul, acesta este un fel de iertare, dar când cineva păcătuiește și este bolnav și prezbiterii vin să se roage pentru el, va fi iertat – acesta este un alt fel de iertare.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba fratelui Watchman Nee care, în colecția lucrărilor sale, a descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu cinci feluri de iertare: iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, iertarea guvernamentală și iertarea împărăției.

Iertarea eternă este acordată de Domnul Isus tuturor celor care cred în El; pocăindu-ne și crezând în Domnul, suntem iertați de toate păcatele noastre, iar această iertare este eternă. Aleluia!

Și atunci când cineva crede în Domnul dar nu-și dă seama că este iertat de El, biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru a declara iertarea lui Dumnezeu omului.

Biserica nu poate, prin sine însăși, să-i ierte pe alții; mai degrabă, deoarece biserica este Trupul lui Cristos, biserica poate proclama iertarea păcatelor pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja.

Mai mult, după ce credem în Domnul, încă mai facem greșeli, păcate și ofense, deci mai avem păcate; când ne mărturisim păcatele Domnului și ne pocăim, Domnul ne iartă de păcatele noastre și ne curăță de orice nelegiuire.

Cât de minunat este să avem mântuirea lui Dumnezeu și să savurăm iertarea Domnului în toate aspectele sale!

Cu toate acestea, există alte două aspecte ale iertării lui Dumnezeu, care pot să nu fie atât de plăcute, dar sunt absolut adevărate și experimentale atât din punct de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu, cât și al experimentării noastre creștine.

Iertarea guvernamentală e legată de disciplina lui Dumnezeu și modul Său de a ne trata

Disciplina guvernamentală este legată de disciplina lui Dumnezeu și de felul Său de a ne trata. Este posibil să nu fim atât de familiarizați cu acest lucru, așa că trebuie să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște mai multe, altfel este posibil să dorim “să iertăm și să primim” pe cineva care este sub acest fel de iertare, și putem provoca probleme în biserică.

Trebuie să iubim și să iertăm pe cineva ca pe un frate, dar dacă o persoană se află sub iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu și este sub disciplina Sa, iar noi mergem împotriva acesteia, vom merge împotriva guvernării și disciplinei lui Dumnezeu.

De ce ne iartă Dumnezeu și încă ne mai disciplinează?

Dumnezeu ne poate permite să greșim și chiar să păcătuim, dar El nu va permite să facem acest lucru la nesfârșit; dacă continuăm să păcătuim, El ne va disciplina, iar această disciplină poate veni sub formă de boală, dificultăți și, în cazuri extreme, poate fi chiar moarte, pentru a putea învăța să nu păcătuim atât de ușor.

Iertarea guvernamentală implică aranjamentul lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, disciplina Sa și mâna Sa; guvernarea lui Dumnezeu este modul Său de a face lucrurile – este administrația Sa.

Iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu este legată de modul în care Dumnezeu ne gestionează, ne stăpânește și ne tratează.

În Gal. 6:7 ni se spune că ceea ce semănăm, vom și secera; dacă semănăm în carne, vom secera corupția cărnii. Nu putem spune doar că, dacă ne pocăim și ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă; da, Dumnezeu ne iartă, dar ne poate disciplina.

Dacă ne uităm la cazul regelui David, el a comis două mari păcate: omucidere (el l-a ucis pe Uria) și adulter (cu soția lui Uria). Dar apoi David a avut o pocăință sinceră și amănunțită (vezi Psa. 51) și Dumnezeu a confirmat că l-a iertat; cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l disciplineze pe David, prin faptul că a permis ca primul său copil pe care l-a avut cu soția lui Uria să moară, și a făcut ca sabia să nu se depărteze de casa lui David.

Exista iertare, dar existau și consecințele păcatului; deși David s-a rugat și a postit ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară, nimic nu L-a făcut pe Dumnezeu să Se schimbe.

Iertarea guvernamentală este un principiu infailibil și este mai grav dacă este implicată o persoană care poartă responsabilitatea.

În 1 Ioan 5:16 ni se spune despre un “păcat înspre moarte”, un păcat care aduce tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra unei persoane. Când un frate comite un păcat de moarte (un păcat care duce la moarte, un păcat înspre moarte), nu ar trebui să încercăm să-l primim sau să ne rugăm ca această tratare să fie înlăturată, deoarece vom face acest lucru împotriva administrației guvernamentale a lui Dumnezeu.

Pedeapsa tratării guvernamentale a lui Dumnezeu cu copiii Săi nu este în niciun caz legată de pierderea eternă, ci este o tratare dispensațională conform guvernării divine, o tratare care este legată de părtășia noastră cu Dumnezeu și unii cu alții.

Dacă un păcat este sau nu este înspre moarte, depinde de judecata lui Dumnezeu conform poziției și stării credincioșilor păcătoși din casa lui Dumnezeu.

Când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, El ne va ierta când Îi mărturisim păcatele noastre; părtășia noastră cu El poate fi restaurată, dar Dumnezeu Își poate schimba calea Sa cu noi, deoarece păcatele noastre au consecințe.

David și-a mărturisit păcatele și și-a recunoscut vina pentru a fi iertat de Dumnezeu (2 Sam. 12:13; Psa. 51), dar Dumnezeu a făcut ca fiul născut soției lui Urie să moară și sabia să nu se depărteze de casa lui David (2 Sam. 12:7-15).

Când suntem sub disciplina guvernamentală a lui Dumnezeu, singurul lucru pe care îl putem face este să nu ne împotrivim lui Dumnezeu, ci să învățăm să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 5:5-7). Dacă respingem mâna guvernamentală a lui Dumnezeu, vom întâmpina chiar mai multe probleme și tratări.

Nu ar trebui să încercăm să ieșim din tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să acceptăm tratarea și disciplina Sa și să ne smerim.

După ce Moise a lovit stânca de la Meriba (Num. 20:10-12, 24; 27:14), el a căzut sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu. Fiind mânios atunci când Dumnezeu nu era mânios, Moise nu L-a reprezentat pe Dumnezeu în mod potrivit în natura Sa sfântă și, lovind stânca de două ori, el nu a păzit Cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa; astfel, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină.

Moise nu L-a reprezentat corect pe Dumnezeu; Dumnezeu nu S-a mâniat pe poporul Său, dar Moise și-a exprimat furia și L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu în fața poporului Său, care priveau la el pentru a vedea ce este în inima lui Dumnezeu.

Din această cauză, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și poate fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11), Moise și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună. În tot ceea ce facem și spunem despre oamenii lui Dumnezeu, atitudinea noastră trebuie să fie conform naturii sfinte a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform economiei Sale divine; aceasta înseamnă să-L sfințim pe Dumnezeu.

În ceea ce-i privește pe alții, trebuie să învățăm să fim generoși cu ei și trebuie să învățăm să iertăm. Nu ar trebui să-i criticăm ușor pe alții, să-i condamnăm ușor, să ne plângem de conduita altora și să continuăm să ținem socoteala tratamentului rău pe care-l primim din partea lor, deoarece aceasta ne va aduce sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu.

Dacă suntem severi cu alții, și Dumnezeu va fi sever cu noi (vezi Mat. 6:15; 18:23-35). Trebuie să învățăm să ne temem de Dumnezeu, să-L venerăm pe Dumnezeu, să-L respectăm pe Dumnezeu, să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim plini de reverență față de Dumnezeu (Psa. 2:11-12; 86:11; 2 Cor. 5:10-11; Isaia 11:2).

Iar când alții au probleme, acela este momentul să-i ajutăm, nu momentul în care să-i criticăm (vezi Gen. 14:14-16). Există mulți frați care au căzut jalnic astăzi dintr-un singur motiv – i-au criticat pe alții prea sever în trecut; prin urmare, multe dintre slăbiciunile lor de astăzi sunt chiar slăbiciunile pe care le-au criticat în trecut. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim generoși față de alții, astfel încât să evităm mâna guvernamentală a lui Dumnezeu și să învățăm să ne iubim și să ne îngăduim unii pe alții în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi (Efes. 4:32).

Doamne Isuse, salvează-ne din căderea sub mâna Ta guvernamentală! Fie ca să ne dăm seama că vom culege ceea ce semănăm, astfel încât să semănăm în Duhul, ca să culegem în Duhul roadele Duhului. O, Doamne, vrem să venim înaintea Ta, să ne mărturisim păcatele și să ne deschidem față de Tine cu privire la toate lucrurile. Fie ca să învățăm să ne umilim sub mâna Ta puternică și să nu ne împotrivim cu mândrie. Fie ca să învățăm să fim generoși cu alții și să iertăm întotdeauna. Fie ca să nu-i criticăm ușor pe alții și nici să nu-i condamnăm ușor pe alții. Doamne, salvează-ne din a ne plânge de comportamentul altora și salvează-ne din a ține socoteala tratamentului rău pe care îl primim din partea lor. Dragă Doamne, fie ca să avem o frică de Dumnezeu, un respect față de Dumnezeu și o reverență față de Dumnezeu și fie ca să fim generoși față de alții și să-i iertăm și să-i îngăduim în dragoste.

Iertarea împărăției se referă la administrație, la disciplina din epoca viitoare

Ultimul fel de iertare este iertarea împărăției, care se referă la administrația lui Dumnezeu. Există anumite păcate care nu vor fi iertate în această epocă, ci doar în epoca viitoare.

De exemplu, dacă tratăm oamenii prea aspru sau avem un duh neiertător în această epocă, vom fi disciplinați în epoca împărăției. Dacă judecăm, vom fi judecați și dacă condamnăm pe alții, și noi vom fi condamnați.

Măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi măsurați (Luca 6:37-38).

Dacă suntem ca sclavul nerecunoscător, căruia Domnul i-a iertat datoria uriașă, dar nu iertăm mica datorie a semenilor noștri sclavi în Domnul, Stăpânul se va mânia pe noi și ne va da pe mâna chinuitorilor până când vom restitui tot ceea ce datorăm (Mat. 18:33-35).

Dacă îi tratăm pe alții într-un mod rău și îi criticăm pe alții fără milă, Dumnezeu ne va trata în același fel în viitor (Mat. 7:1-2). O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne dea harul de a fi cei care nu-i judecăm pe alții și nu îi disprețuim, ci arătăm îndurare față de ei! Fie ca să primim harul Domnului de a nu-i trata pe alții cu răutate, asprime sau severitate, astfel încât să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în acea zi (2 Tim. 1:16, 18).

Amin, Doamne, dă-ne harul de a fi cei care arătăm îndurare față de alții și nu îi condamnăm și nu-i tratăm cu răutate, cu asprime sau cu severitate. Doamne, fie ca noi să fim cei care arătăm îndurare față de semenii noștri sclavi în Domnul ca să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în ziua aceea! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh neiertător în această epocă. Salvează-ne din a-i trata pe alții cu răutate sau din a-i critica pe alții fără îndurare.

Importanța faptului de a nu confunda diferitele feluri de iertare: să nu fim împotriva guvernării lui Dumnezeu

Mulți credincioși cred într-un Dumnezeu care este iubitor, plin de îndurare și plin de compasiune și nu ar crede niciodată că Dumnezeu dorește “să nu primească” pe cineva, mai ales că acesta este credincios.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu-și primească propriii copii și să-i ierte?

Este important ca noi, credincioșii în Cristos, să nu confundăm diferitele feluri de iertare, în caz contrar, ne-am putem afla împotriva guvernării lui Dumnezeu și noi înșine am putea suporta o anumită disciplină.

În special aceia dintre noi care suntem implicați în îndeplinirea administrației lui Dumnezeu în biserică, care este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, trebuie să fim clari cu privire la acest fel de iertare. A ierta o persoană nu este același lucru cu a primi o persoană; este posibil să iertăm o persoană, dar să nu o putem primi.

De exemplu, în 1 Ioan 5:16 ni se spune că există unii frați pentru care ne putem ruga, dar unii pe care nici măcar nu-i putem primi.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune că oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui Cristos, nu Îl are pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să-l primim în casa noastră sau să spunem bun venit, căci dacă facem asta, ne facem părtași în lucrările sale rele. Da, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi, dar asta nu înseamnă că putem primi o persoană.

În Rom. 16:17 Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei care fac diviziuni și provoacă tulburare contrar învățăturii pe care am învățat-o și să ne îndepărtăm de ei.

Acest lucru este destul de radical: cei care cauzează diviziune și îi determină pe sfinți să se poticnească, îi putem ierta dacă se pocăiesc și îi iubim în Domnul, dar nu îi putem primi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; dacă primim pe un astfel de om, suntem una cu el.

În 2 Tes. 3:14 Pavel a spus că sfinții trebuie să se depărteze și să nu se amestece (să le țină companie) cu oricine nu ascultă cuvântul prin scrisoarea sa către sfinți.

În Tit 3:10 Pavel spune că un om certăreț, o persoană divizivă, care provoacă partide și grupări în biserică, după o prima și a doua admonestare, ar trebui ne depărtăm de el. Nu ne depărtăm pe cineva imediat, ci după două admonestări, dacă continuă să provoace probleme și partide, ar trebui să ne depărtăm de el.

În 1 Cor. 5:11, de asemenea, ni se spune să nu ne amestecăm cu nimeni care este numit frate, și totuși este un curvar sau iubitor de bani, un om idolatru sau lacom, un om bețiv sau lacom; cu astfel de oameni nu ar trebui nici să cinăm! O, Doamne Isuse.

Fie ca toți cei implicați în îngrijirea sfinților din biserică să nu facă greșeli în această chestiune. Fie ca toți să fim sobri cu privire la acest lucru și să ne dăm seama că avem responsabilitatea de a ne îngriji de ceilalți din împărăție conform duhului și trebuie să ne dăm seama de iertarea lui Dumnezeu.

În iertarea Sa, uneori, trebuie să fim cei care iubesc și iartă, dar uneori trebuie să înțelegem că există cinci feluri de iertare, inclusiv unele care nu pot avea loc în această epocă.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Governmental Forgiveness, Kingdom Forgiveness and not going against God’s Government (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cerem, căutăm și batem în rugăciune pentru a primi bogățiile lui Dumnezeu și pentru a-i hrăni și pe alții

03/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și avem grijă de ei, trebuie să cerem, să căutăm și să batem în rugăciune pentru modul potrivit de a-i contacta; trebuie să primim resursa divină și să administrăm această resursă altora.

În Matei 7 vedem calea prin care noi, ca oameni ai împărăției, ca cetățeni ai împărăției cerurilor, putem să ne îngrijim de alții și să-i tratăm.

În primul rând, nu ar trebui să-i judecăm pe alții, nici să căutăm să le găsim defectele și să le expunem, căci noi înșine avem defecte și nimeni nu ne-a cerut să judecăm. De fapt, judecata cu care îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, și măsura cu care îi măsurăm pe alții, cu ea vom fi și noi măsurați.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți atunci când împărtășim adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și experimentarea lui Cristos de către noi altora, deoarece unii dintre ei pot să nu fie în starea și situația potrivită și, în loc să le primească, le-ar putea călca în picioare și să se întoarcă să ne rupă (vezi v. 7).

Lucrurile sfinte se referă la adevărul obiectiv care aparține lui Dumnezeu, iar mărgăritarele se referă la experiențele subiective ale lui Cristos.

Slavă Domnului, pe măsură ce Îl urmărim și creștem în El, suntem infuzați și umpluți cu cuvântul Său, și adevărul divin este constituit în noi, până la punctul în care vrem să ne revărsăm și să împărtășim acest lucru cu alții.

În plus, pe măsură ce creștem în viață, avem experimentări subiective prețioase din Cristos, iar El devine atât de real și personal pentru noi; dorința noastră este să vorbim despre această Persoană minunată altora.

Dar pur și simplu faptul de a fi entuziasmați de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a fi fericiți cu privire la experimentările lui Cristos pe care le-am avut, nu înseamnă că ar trebui să împărtășim aceste lucruri cu toată lumea, indiferent cine sunt și unde se află.

Mai degrabă, legea împărăției cerurilor – așa cum e detaliată de Domnul în Mat. 7 – este că trebuie să ne abținem să împărtășim aceste lucruri sfinte și experimentări dulci cu unii care sunt precum “câinii” și ca “porcii”, unii care pot fi credincioși, dar sunt religioși și sunt gata să se întoarcă și să ne rupă.

Când vorbim altora despre experimentările subiective ale lui Cristos de către noi, trebuie să luăm în considerare cu cine vorbim; mai ales acei tineri dintre noi, când se entuziasmează, vorbesc cu toții despre toate lucrurile și destul de curând unii se întorc și îi calcă pe picioare.

Când vorbim cu alții despre adevăr sau despre experimentările prețioase ale lui Cristos de către noi, trebuie să percepem și să stabilim dacă au sau nu capacitatea de a primi ceea ce intenționăm să împărtășim.

Ceea ce trebuie să facem în primul rând – și chiar în timp ce îi contactăm pe alții – este să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru modul potrivit de a-i contacta.

Să învățăm să cerem, să căutăm și să batem pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului

Adevărul este că nu știm cum să-i contactăm pe oameni, iar faptul că avem o inimă bună și savurăm cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă că ar trebui să le spunem tuturor acest lucru.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși pentru calea potrivită de a-i contacta (Mat. 7:7-8; 1 Tim. 5:1-2). Aceasta înseamnă că trebuie să ne rugăm; trebuie să ne rugăm înainte de a vorbi și trebuie să ne rugăm în timp ce vorbim cu ceilalți.

A cere înseamnă a ne ruga într-un mod obișnuit, a căuta înseamnă a ne implica într-un mod specific și a bate la uși înseamnă a cere în cel mai intim și mai serios mod.

Când întâlnim pe cineva, trebuie să-L întrebăm pe Domnul, “Doamne, ce ar trebui să vorbesc cu această persoană? Care este situația și starea ei și ce ar trebui să-i spun?” Aceasta este o rugăciune obișnuită.

Apoi trebuie să ne rugăm într-un mod mai specific, să avem cuvintele specifice de la Domnul pe care să le spunem. Și chiar mai mult, trebuie să cerem de la Domnul într-un mod cât mai intim ca El să fie Cel care vorbește în noi și El să însoțească cuvântul nostru cu mâna Sa puternică.

Domnul Isus Însuși a făcut acest lucru în Matei 11, unde, în timp ce mustra orașele care L-au respins, El a răspuns și I-a spus Tatălui: “Da, Tată”; în timp ce mustra cetățile, Domnul cerea, căuta și bătea la ușă în rugăciune înaintea Tatălui și vorbea ceea ce I-a spus Tatăl.

El a vrut să știe cum simte Tatăl în legătură cu această situație anume, cum tratează El aceste orașe, cum le mustră și cum să fie într-o astfel de situație.

Cel mai mare secret în contactarea celorlalți este că trebuie să ne rugăm; trebuie să nu ne bazăm pe ceea ce știm, pe cum simțim noi și pe ceea ce putem vedea, ci să ne rugăm.

Trebuie să ne rugăm chiar în momentul în care îi contactăm pe oameni și trebuie să învățăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform duhului.

În timp ce cerem, căutăm și batem la uși în rugăciune, rugându-ne cu cereri către Domnul, rugându-ne într-un mod specific și cerând de la El într-un mod cât mai intim, vom primi călăuzire de a-i trata pe oameni potrivit împărăției și conform Duhului.

Principiul controlator al contactului nostru cu ceilalți este împărăția și Duhul. Pe măsură ce cerem, căutăm și batem la ușă, Tatăl ne va da lucruri bune (Mat. 7:9-10), care este Duhul Sfânt (Luca 11:13).

Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne rugăm în timp ce îi contactăm pe oameni, Domnul Se va da pe Sine Însuși nouă ca noi să-L distribuim pe El lor.

Trebuie să petrecem timp pentru a-L căuta pe Domnul; în contactul cu alții, avem nevoie de cerere, de căutare și de baterea la ușă, iar ușa se va deschide și vom avea o cale de a-i contacta pe alții în calea cea mai profitabilă.

Vom ști cum să vorbim cu ei, ce să le distribuim și cum să evităm greșelile; vom ști, de asemenea, să ne ferim de “câini” și de “porci”. Pe măsură ce ne rugăm Domnului, vom ști cum să păzim noua lege a împărăției cerurilor.

Pe măsură ce Îl căutăm, căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa și o vom găsi (Mat. 6:33). Când batem, o ușă ni se va deschide și vom intra prin poarta strâmtă și vom umbla pe calea îngustă (Mat. 7:14).

Doamne Isuse, vrem să învățăm cum să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului. Salvează-ne din a ne gândi că știm cum să-i contactăm pe ceilalți și ce să le vorbim. Salvează-ne din a-i contacta pe alții și din a-i trata într-un mod natural. Doamne Isuse, Te rugăm cu privire la alții, ne rugăm într-un mod specific cu privire la ei și cerem în modul cel mai intim și cu multă stăruință, ca să-L putem distribui pe Cristos lor conform nevoii lor.

Să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile din Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi înșine și pe alții

Dacă citim Luca 11:1-13, porțiunea paralelă cu Mat. 7, vedem parabola celui care avea un prieten care a venit la el noaptea și nu avea ce să-i dea să mănânce, așa că s-a dus la un alt prieten să ceară de mâncare.

Acest al doilea prieten, deși avea ușa încuiată și era deja în pat, datorită persistenței sale îndrăznețe, s-a ridicat și i-a dat prietenului său ceea ce avea nevoie.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune înaintea Domnului, iar noi facem acest lucru ca să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca noi să le mâncăm și pentru ca cei de care ne îngrijim să fie hrăniți.

Când ne rugăm așa cum ne-a învățat Domnul, “Tată, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta…” – vom fi scoși din noi înșine și aduși întru Dumnezeu. Există multe feluri de rugăciuni care nu ne aduc întru Dumnezeu, dar acest fel de rugăciune ne va aduce întru Dumnezeu.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni, trebuie să venim la Domnul ca să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune, având o persistență lipsită de rușine în rugăciune înaintea Sa ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca să ne hrănim pe noi înșine și pe toți cei de care ne îngrijim.

Dacă noi, care suntem răi, știm să dăm daruri bune copiilor noștri, cu cât mai mult va da Tatăl nostru Duhul Sfânt celor care Îl cer! Dacă persistăm fără rușine în rugăciune, Domnul ne va da ceea ce avem nevoie.

Dacă cerem, ni se va da; dacă vom căuta, vom găsi și, dacă batem, ni se va deschide. Trebuie să ne rugăm pe noi înșine întru Dumnezeu și vom primi rezerva de viață simbolizată de Duhul; apoi, vom avea mâncare să le oferim celor pe care îi contactăm.

Rugăciunea este foarte importantă, căci dacă nu ne rugăm întru Dumnezeu, nu avem rezerva și nu putem distribui această rezervă altora!

Pe de o parte, noi înșine trebuie să fim prin cruce; trebuie să fim crucificați prin Cristos, căci în biserică nu este loc pentru persoana naturală, ci Cristos este totul și în toate (Col. 3:11). Pe de altă parte, trebuie să fim prin Duhul și să facem totul în duh pentru a-L distribui pe Cristos altora, iar acest lucru trebuie făcut pentru zidirea bisericii.

Fie ca să practicăm acest lucru: fie ca să exersăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos altora pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

Fie ca să ne smerim ca Solomon și să cerem Domnului înțelepciune în tratarea poporului Său, cum să fim cu ei, cum să intrăm și să ieșim printre ei și cum să-i slujim (vezi 2 Cron. 1:10).

Avem nevoie de Domnul în vorbirea cu ceilalți. Trebuie să ne renegăm de noi înșine prin exersarea duhului nostru ca să ne rugăm, și trebuie să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile Sale în Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi și pentru a-i hrăni și pe cei de care ne îngrijim.

Doamne Isuse, vrem să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile lui Cristos întrupate în Duhul ca să ne hrănim pe noi și pe alții. Amin, Doamne Isuse, venim la Tine ca să primim resursa de viață; vie împărăția Ta și facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Avem nevoie de alimentarea Ta, Doamne; avem nevoie de Duhul ca alimentarea noastră, și trebuie să fim hrăniți și umpluți cu Duhul Sfânt. Fie ca să învățăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos întru alții pentru Trupul Său!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Ask, Seek, and Knock in Prayer to Receive God’s Riches and Feed Others also (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ca oameni ai împărăției, ne îngrijim de ceilalți fără a-i judeca sau a le arăta defectele

02/12/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Ca oameni ai împărăției, trebuie să ne îngrijim de ceilalți conform duhului fără a-i judeca sau a le arăta defectele.

În tratarea cu alții și în îngrijirea oamenilor conform duhului în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine, nu pe alții; nu trebuie să-i judecăm pe ceilalți sau să-i condamnăm.

În această săptămână, în studiul nostru aprofundat despre dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică și în viața noastră creștină, ajungem la tema “Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu.”

Acestea sunt două aspecte importante: îngrijirea altora conform duhului și conștientizarea iertării lui Dumnezeu; ambele sunt probleme serioase și de greutate.

În Matei 7:1-12 Domnul Isus vorbește despre principiul oamenilor împărăției în tratarea celorlalți, lucru care înseamnă îngrijirea altora conform duhului.

Astfel, problema iertării lui Dumnezeu se bazează pe Matei 18, și trebuie să vedem ce este iertarea lui Dumnezeu și câte feluri de iertare există în Biblie.

Matei 7:1-12 privește principiile oamenilor împărăției în tratarea celorlalți; ea descoperă faptul că guvernarea cerească asupra poporului împărăției necesită ca aceștia să se îngrijească de ceilalți conform duhului (vezi Judecători 9:8-9).

În aceste versete există câteva principii extraordinare în tratarea și îngrijirea altora.

Primul principiul este că nu-i judecăm pe alții, deoarece noi nu suntem judecătorul; dacă îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi judecați și noi.

Al doilea principiu este acela că nu ar trebui să privim la paiul din ochiul altuia și să ignorăm bârna din ochiul nostru; nu ar trebui să ne gândim la noi înșine cu o părere mai bună decât alții.

Dacă cineva are un pai în ochi, noi avem ceva mai mare decât un pai în ochiul nostru; trebuie să avem o astfel de conștientizare de a trăi împreună și a avea o relație potrivită în împărăția lui Dumnezeu.

Un alt principiu este că nu ar trebui să dăm ceea ce este sfânt la câini și nu ar trebui să aruncăm perle înaintea porcilor.

Apoi, pe măsură ce îi contactăm pe oameni, ar trebui să ne rugăm, cerând, căutând și bătând la ușă; de multe ori acest verset este scos din context, dar în Matei 7 a cere, a căuta și a bate la ușă sunt legate de îngrijirea altora și de tratarea altora. Când vorbim cu ceilalți și îi păstorim, trebuie să exersăm un anumit tip de rugăciune; apoi, prin această rugăciune, vom putea furniza alimentarea cu viață celor de care ne îngrijim.

În cele din urmă, Domnul încheie această secțiune spunând că ar trebui să facem altora ceea ce ne dorim să ne facă și ei.

Fie ca să considerăm cu rugăciune această porțiune din Mat. 7:1-12 și să ne rugăm asupra principiilor legate de modul cum să trăim unii cu alții în împărăția lui Dumnezeu.

Să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de alții fără a-i judeca pe ei, ci pe noi înșine

În Matei 7:1-12 intenția Domnului este nu doar să ne încurajeze să fim atenți cu ceilalți, ci mai degrabă, El dorește să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului.

În Matei 5-6 Domnul Isus ne-a expus temperamentul, poftele noastre, ființa noastră interioară, sinele nostru, carnea noastră și anxietatea noastră; acum El vrea să ne vorbească despre cum să învățăm să ne îngrijim de alții.

De exemplu, pe măsură ce ne îngrijim de ceilalți și îi tratăm în împărăția lui Dumnezeu, nu ar trebui să-i judecăm, ci, mai degrabă, să-i tratăm așa cum vrem să fim tratați și noi înșine. Când îi judecăm pe ceilalți, trebuie să-i judecăm conform modului în care vrem ca ei să ne judece; în acest fel, ne îngrijim de ceilalți.

Domnul a fost clar în Matei 7:1 când a spus: “Nu judeca, ca să nu fii judecat.” Cine suntem noi ca să judecăm? Ne-a făcut oare Dumnezeu un judecător ca să putem judeca pe alții?

Ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și trebuie să nu-i judecăm niciodată pe ceilalți, ci să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine. În îngrijirea altora, nu trebuie să-i judecăm, ci să ne judecăm pe noi înșine în fața Domnului.

Cu orice judecată îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi măsurăm pe ceilalți, vom fi și noi măsurați (Mat. 7:2). Aceasta ne arată că modul în care îi tratăm pe alții astăzi determină modul în care Domnul ne va trata în împărăția Sa.

Dacă îi judecăm pe alții cu dreptate (chiar dacă nu suntem un judecător și Dumnezeu nu ne-a dat funcția sau poziția de a-i judeca pe alții), vom fi judecați de Domnul cu dreptate.

Dacă îi judecăm pe ceilalți cu îndurare, vom fi judecați de Domnul cu îndurare și îndurarea triumfă asupra judecății (Iacov 2:13).

Domnul să ne salveze din a-i judeca pe ceilalți și să ne elibereze de un duh critic și judecător în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi. Nu trebuie să-i judecăm atât de mult pe alții, deoarece noi înșine vom fi judecați cu aceeași măsurăm în care îi judecăm pe ceilalți.

Dacă ne îngrijim de alți oameni conform duhului, nu vom fi judecați de către ei, iar noi nu îi vom judeca. În tratarea celorlalți, trebuie să-i considerăm pe ei și nu pe noi înșine, și trebuie să îi simpatizăm și să fim îndurători față de ei.

Așa cum Domnul este îndurător față de noi și nu ne judecă, tot așa ar trebui să fim îndurători față de ceilalți și să nu-i judecăm.

Motivul principal pentru care îi judecăm pe ceilalți și îi criticăm este că ne gândim prea mult la noi înșine; avem o părere mai înaltă despre noi și despre ceea ce suntem și putem face și ne pasă de simțământul nostru, așa că îi criticăm pe ceilalți.

Ca să ne ferim de a-i judeca pe ceilalți, trebuie să ne îngrijim de ei uitând de noi înșine, punându-ne de-o parte și îngrijindu-ne de simțămintele altora în tratarea lor de către noi.

Ar trebui să lăsăm deoparte propriile noastre simțăminte și chiar pe noi înșine, și să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, nu să-i judecăm și nici să-i criticăm, fiindcă orice lucru negativ ar avea ei în caracterul sau faptele lor, avem și noi, și am putea fi chiar mai răi.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră, să ne elibereze de un duh critic și fie ca să învățăm să ne judecăm pe noi înșine și să nu-i judecăm pe ceilalți; față de alții ar trebui să avem un duh grijuliu, îngrijindu-i conform duhului.

Doamne Isuse, fie ca noi, ca oameni ai împărăției, să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției, astfel ca să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine și să nu îi judecăm niciodată pe ceilalți. O, Doamne, salvează-ne din a-i judeca pe alții. Fie ca să învățăm să ne îngrijim de ceilalți conform duhului și fie ca să ne punem deoparte și chiar să ne ignorăm în timp ce îi tratăm pe alții. Fie ca judecata altora de către noi să fie făcută cu îndurare, astfel ca și noi să fim judecați de Domnul cu îndurare. Fie ca să învățăm să ne respingem pe noi înșine și să îi considerăm pe ceilalți, să simpatizăm cu ei și să fim îndurători față de ei în timp ce trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi.

Să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, fără a le arăta defectele, ci conștientizând propriile noastre defecte

Fie ca Domnul să ne elibereze din a avea un duh critic sau de judecată față de alții.

În Matei 7:3 Domnul întreabă: “Și de ce privești la paiul care este în ochiul fratelui tău, dar nu consideri bârna din ochiul tău?”

S-ar putea să ne gândim că fratele nostru are un mic pai în ochi și probabil că vrem să-l ajutăm să-l îndepărteze, dar, de fapt, noi avem o bârnă, un buștean mare, în ochiul nostru.

Aceasta se întâmplă atunci când îi judecăm pe alții; când noi îi judecăm pe alții, credem că au un anumit defect și vrem să-l arătăm și chiar să îi ajutăm să-l îndepărteze, dar ceea ce nu conștientizăm este că noi avem mult mai multe defecte, chiar mai mari defecte decât ei, și nu-i putem condamna, critica sau judeca.

Ca oameni ai împărăției care trăiesc într-un duh umil și sub guvernarea cerească a împărăției, trebuie ca mai întâi să luăm în considerare bușteanul, bârna din ochiul nostru, ori de câte ori observăm un pai în ochiul fratelui nostru.

Paiul pe care îl vedem în ochiul fratelui nostru trebuie să ne amintească că noi avem o bârnă în ochiul nostru.

Atunci când venim împreună și ne împărtășim și ne rugăm și ne gândim la o anumită persoană cu probleme, rugăciunea noastră nu ar trebui să fie de judecată sau de critică față de ea, ci ar trebui să conștientizăm că toți suntem bolnavi de aceeași boală, astfel că trebuie să cerem îndurarea Domnului.

Cum să-i spunem fratelui nostru: “Lasă-mă să îndepărtez paiul din ochiul tău”, și iată, bârna este în ochiul nostru?

În îngrijirea altora, putem observa că au defecte, și este posibil să vrem să le spunem despre acestea ca să ei le poată trata; totuși, în timp ce vorbim cu ceilalți, poate că îi judecăm sau îi criticăm datorită defectelor lor.

Cu toate acestea, în împărăția lui Dumnezeu nu ar trebui să arătăm defectele altora, ci mai degrabă, să conștientizăm propriile noastre defecte, și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului, dându-ne seama că noi înșine avem defecte.

Să nu fim ca ipocriții care vor să îndepărteze paiul din ochii altora în timp ce noi avem un buștean uriaș, o bârnă, în ochiul nostru propriu. Atâta timp cât bârna rămâne în ochiul nostru, vederea noastră este neclară și nu putem vedea limpede pentru a-i ajuta pe ceilalți cu paiul din ochiul lor. Defectul fratelui nostru este ca un pai, dar defectul nostru este ca o bârnă.

Pe măsură ce învățăm să ne îngrijim de ceilalți în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama că, ori de câte ori suntem pe cale să arătăm defectul cuiva, este posibil să ne îngrijim de defect și nu de persoană; putem judeca persoana, dar noi înșine avem aceleași defecte și chiar mai mari.

Dacă ne îngrijim de un frate, ne vom îngriji nu numai de defectul său, ci și de persoana sa. Vom ști dacă ar trebui să-i arătăm defectul, dacă poate să accepte și dacă avem un duh potrivit și călăuzirea Domnului ca mai întâi să tratăm această problemă în noi înșine, și apoi să-i vorbim ceva fratelui nostru fiind una cu Domnul.

Ne vom da seama că defectul fratelui nostru este ca un pai, în timp ce defectul nostru este ca o bârnă uriașă. Nu putem ajuta pe nimeni până când vom înțelege că toți avem aceleași defecte și probleme.

Dragă Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh de judecată sau de critică față de ceilalți; salvează-ne din a arăta defectele altora. Fie ca să ne dăm seama în îngrijirea altora că noi înșine avem defecte mai mari decât defectul pe care îl vedem la alții. O, Doamne, fie ca să avem îndurare față de ceilalți, așa cum și Tu ești îndurător față de noi. Fie ca defectele altora să ne amintească de propriile noastre defecte mai mari și fie ca să nu-i judecăm pe ceilalți, ci să învățăm să ne îngrijim de ei conform duhului. O, Doamne Isuse, fie ca să învățăm să ne îngrijim de persoana altora și să nu le evidențiem defectele.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As Kingdom People we Care for Others by Not Judging them or Pointing out their Faults (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Biserica este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

27/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Când vom înțelege semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, ne vom da seama că astăzi putem trăi viața împărăției în viața de biserică într-un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia!

Când Pavel a scris bisericii din Colose, și-a dat seama că această biserică se afla sub invazia filosofiilor, culturilor și chiar a religiilor, care încercau să se amestece cu biserica; așa că le-a scris pentru a-i inocula, spunându-le că au fost transferați de sub autoritatea întunericului și în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Aleluia, chiar dacă există tot felul de lucruri precum ascetismul, filosofia, religiile și culturile care încearcă să invadeze viața de biserică, noi, credincioșii în Cristos, suntem într-un domeniu diferit – nu suntem în domeniul minții, ci în domeniul împărăției lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții.

Prin regenerarea noastră am fost tăiați de la vechea sursă, de la vechiul nostru mod de a trăi și de la tot ceea ce este vechi, și am fost conectați, atașați, altoiți și uniți cu Domnul Isus, care El Însuși este împărăția lui Dumnezeu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În acest Cristos, tuturor ni s-a repartizat o porție pe care să o savurăm ca moștenirea noastră; la fel cum copiilor lui Israel li s-a repartizat o porție din țara bună, tot așa, credincioșilor în Cristos, ni s-a repartizat o porție din Cristos pe care să o moștenim, să o savurăm, să o lucrăm și la care să participăm în duh.

Cristos este universal de spațios; El este atotinclusiv și atotcuprinzător, și ne-a fost repartizat nouă, credincioșilor Săi, pentru savurarea și participarea noastră.

Biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu pe pământ, iar atunci când trăim viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, dându-ne seama că suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Acum suntem într-un domeniu diferit; de fiecare dată când venim împreună, trebuie să ne dăm seama că suntem în domeniul Fiului dragostei lui Dumnezeu, Preaiubitul, și la fel cum Tatăl Îl iubește pe Fiul Său preaiubit, la fel iubește El biserica împreună cu toți sfinții.

Viața de biserică astăzi este împărăția Fiului dragostei Tatălui, care este la fel de încântătoare pentru Tatăl precum Cristos Fiul.

Tatăl Și-a exprimat dragostea pentru Fiul Său de două ori – atât la momentul botezului Său, cât și atunci când a fost transfigurat pe munte. Acesta, Preaiubitul Tatălui, a devenit un domeniu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și noi toți trăim în acest domeniu și ne avem ființa în acest domeniu pe măsură ce trăim viața de biserică potrivită.

Să vedem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi

Trebuie să înțelegem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, așa cum este menționată în Col. 1:13.

Fiul lui Dumnezeu – Cristos – este întruparea și expresia vieții divine; prin urmare, împărăția Fiului este un domeniu al vieții. Cine Îl are pe Fiul, are viața (1 Ioan 5:11-12); în El era viața, și viața era lumina oamenilor (Ioan 1:4).

Toți cei care L-au primit pe Domnul Isus ca întruparea lui Dumnezeu au primit viața divină și au intrat în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu. Viața divină nu este un lucru, ci o persoană, un domeniu, o totalitate.

Viața este în Cristos, Cristos este viață, și când Îl avem pe Cristos, avem viață și suntem în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl ne-a transferat de sub autoritatea întunericului întru Cristos, domeniul vieții divine. Împărăția în care am fost transferați este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; acest domeniu al vieții este în dragoste și nu în frică.

De obicei, cuvântul împărăție este asociat cu respectul, frica, responsabilitatea și reglementările; dar împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un domeniu al vieții în dragoste, nu în frică.

E adevărat că împărăția lui Dumnezeu are cerințe și reguli stricte, iar standardul împărăției este cel mai înalt standard; cu toate acestea, împărăția este domeniul vieții în dragoste.

Aici nu este frică; această împărăție este un loc minunat, un loc plăcut, un loc fericit. Dacă cunoaștem biserica în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, viața de biserică va deveni un loc minunat pentru noi, chiar un paradis, un loc de încântare.

Împărăția în care ne aflăm acum este un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Fiul – care este întruparea vieții divine – este obiectul dragostei Tatălui; acum noi, care avem viața lui Dumnezeu, suntem și noi obiectul dragostei lui Dumnezeu.

Obiectul dragostei divine devine pentru noi întruparea vieții în dragostea divină cu autoritatea în înviere. Aleluia!

Aleluia, împărăția în care ne regăsim astăzi este un domeniu plin de viață, lumină și dragoste (1 Pet. 2:9).

Noi, în calitate de credincioși, ca destinatari ai evangheliei împărăției, am fost transferați în acest domeniu – în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Cât de mult Îl lăudăm și Îi mulțumim Domnului că ne-a adus în acest domeniu minunat, plăcut și dulce, domeniul dragostei, luminii și vieții!

Aici Cristos este preaiubitul lui Dumnezeu și este și preaiubitul nostru, și în El devenim preaiubiți în ochii lui Dumnezeu. Aici în viața de biserică savurăm dragostea lui Dumnezeu în Cristos, primim și creștem în viața divină în Fiul și suntem sub strălucirea lui Dumnezeu în Cristos și noi înșine devenim lumină în Domnul.

Îți mulțumim, Tată, că ne-ai adus în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia, viața de biserică de astăzi este un domeniu plin de dragostea, lumina și viața lui Dumnezeu, și aici nu avem frică, ci suntem încântați să fim într-un loc atât de minunat și plăcut! Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ești totul pentru noi. În Tine savurăm dragostea Tatălui și devenim obiectul dragostei Sale. În Tine savurăm viața lui Dumnezeu și această viață crește în noi până la maturitate. În Tine avem strălucirea lui Dumnezeu și noi înșine devenim lumină în Domnul. Aleluia!

Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

Ce înseamnă practic că trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții? Dacă ne uităm la experiența noastră, ne dăm seama că Domnul Isus este atât de iubitor și atrăgător, încât începem să-L iubim; pe măsură ce Îl iubim pe Domnul Isus, devenim conștienți de simțământul dulce al dragostei.

Ne dăm seama că Domnul Isus ne iubește și că dragostea noastră pentru El este stârnită, căci noi suntem obiectul dragostei Sale.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm, ceva se întâmplă în noi: în mod spontan ne aflăm sub un fel de control sau de guvernare. Acest lucru nu este ceva exterior, ci interior; Îl iubim pe Domnul înăuntrul nostru și dragostea noastră pentru El ne determină să fim limitați în anumite lucruri.

Înainte de a începe să-L iubim pe Domnul, puteam să facem orice vroiam, să trăim cum ne place, să vorbim orice doream; dar cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât suntem mai puțin liberi să facem ceea ce vrem.

Mai degrabă, cu cât Îi spunem mai mult Domnului, “Doamne Isuse, Te iubesc – Tu ești cel mai minunat, cel mai plăcut și cel mai atrăgător!” cu atât mai puțină libertate avem!

Există o restricție interioară, o limitare interioară cu cât continuăm să Îl iubim pe Domnul; ceva dinăuntrul nostru nu ne permite să spunem anumite lucruri, să răspundem într-un anumit fel, să mergem în anumite locuri și chiar să petrecem timp cu anumite persoane.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul, nu ne putem purta urât cu oamenii și nu ne putem implica în distracții lumești datorită acestui simț de restricție interioară. Ca cei care Îl iubesc pe Domnul Isus și urmăresc să-L cunoască și să-L câștige, avem un simț de restricție interioară și trăim sub stăpânirea Sa.

Totuși, această regulă nu este aspră și nu produce frică; mai degrabă, facem sau nu facem anumite lucruri pentru că Îl iubim pe Domnul și spunem sau nu spunem anumite lucruri pentru că vrem să-I fim plăcuți Lui.

Suntem guvernați și restricționați până la cel mai înalt grad în dulceața dragostei. Aceasta înseamnă să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca domeniu al dragostei, luminii și vieții.

Și cu cât acceptăm mai mult această limitare, cu atât suntem mai dispuși să fim restricționați și conduși de Domnul Isus din dragostea noastră pentru El, cu atât vom crește mai mult în viață și vom savura abundența vieții.

Pe măsură ce trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, Îl savurăm pe Cristos ca viață și suntem eliberați de orice nu este Cristos. Aleluia!

Ne dăm seama că există multe lucruri care încearcă să-L înlocuiască, cum ar fi rânduielile, etica, ascetismul, filosofiile și tot felul de alte lucruri; ne dăm seama că nu numai lucrurile rele, ci chiar și lucruri “pozitive” sau “rafinate” vor să-L înlocuiască pe Cristos în noi.

Când ne ținem de filosofia, etica, ascetismul și rânduielile noastre, suntem încă sub autoritatea întunericului; dar atunci când Îl savurăm pe Domnul ca Fiul dragostei lui Dumnezeu, primim mai multă lumină și viață și renunțăm la toate celelalte lucruri în afara lui Cristos.

În viața de biserică trebuie să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu trăind prin Cristos, luându-L ca viață și ca persoană a noastră.

Cu toate acestea, cu toții trebuie să recunoaștem că, chiar dacă Îl iubim pe Domnul și dorim să-L savurăm, de multe ori suntem încă sub o formă de auto-control, un control fixat și realizat de sine.

Un astfel de control este autoritatea întunericului și, atunci când trăim în acest fel, nu putem primi lumină în timp ce citim Biblia și nu avem dorința de a ne ruga. O, Doamne Isuse!

Deși Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului, din gândirea noastră naturală, emoția, preferința și comportamentul nostru, putem rămâne în continuare într-un anumit aspect al ființei noastre naturale.

Fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi eliberați pe deplin din orice întuneric și să fim aduși complet în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, luminii și vieții!

Dragă Doamne Isuse, Te iubim! Te urmărim ca să Te câștigăm, să Te cunoaștem și să Te savurăm ca fiind cea mai atrăgătoare și mai minunată Persoană. O, Doamne, datorită dragostei noastre pentru Tine, Te lăsăm să ne limitezi, să ne restricționezi și să guvernezi în noi, pentru a trăi în viața de biserică ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai adus într-un loc atât de minunat, viața de biserică. Eliberează-ne pe deplin de orice întuneric, Doamne, și eliberează-ne de orice control al sinelui, filosofiei, eticii, ascetismului sau rânduielilor. Vrem doar să Te savurăm, să Te urmărim și să fim umpluți de Tine și vrem să trăim prin Tine în viața de biserică!