• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

născuți din Dumnezeu

Ca oameni-Dumnezeu, trăim în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine

02/05/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12

Împărăția lui Dumnezeu nu este doar domeniul vieții divine și al stăpânirii divine, ci și domeniul speciei divine, în care se află toate lucrurile divine; trebuie să trăim în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine în viața noastră de zi cu zi. Amin!

Trebuie să ne dăm seama că nu suntem doar păcătoși răscumpărați, mântuiți prin har; suntem astfel de oameni, dar suntem și mai mult oameni-Dumnezeu, cei născuți din Dumnezeu cu viața și natura Sa de a trăi în împărăția lui Dumnezeu. Amin!

Săptămâna aceasta am savurat și am analizat cu rugăciune subectul împărăției lui Dumnezeu ca domeniu al vieții divine și al speciei divine. Împărăția lui Dumnezeu nu este doar stăpânirea și domnia lui Dumnezeu; este aceasta, ci este și mai mult domeniul vieții divine.

Intrăm în împărăția lui Dumnezeu prin regenerare; numai prin regenerare putem intra în domeniul vieții divine. Unica cale de a intra în împărăția lui Dumnezeu este să-L primim pe Dumnezeu ca viață și să ne naștem din nou cu viața Sa.

Indiferent cât de buni am fi în viața noastră, cât de morală este conduita noastră și cât de etici suntem, nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu decât dacă suntem născuți din Dumnezeu. Când intrăm în împărăția lui Dumnezeu prin regenerare, obținem viața divină; această viață are un simț particular, un simțământ, o conștiință, pe care o putem numi simțul vieții.

Trăim viața creștină conform simțului vieții. Acest simț ne dă un simțământ atât al vieții, cât și al morții; avem simțământul vieții și al păcii atunci când suntem în duhul nostru, dar când trăim în viața naturală sau în carne, avem un simț al morții.

Acesta este ceea ce ne călăuzește și ne guvernează în viața noastră creștină – simțul vieții și al păcii și simțul morții pe partea negativă. Pe măsură ce ne trăim viața creștină, trebuie să trăim în duhul contopit, astfel încât să putem rămâne în unirea organică cu Domnul. În această uniune organică cu El, avem conștiența vieții divine.

Dar când trăim în omul natural și doar ne exprimăm sinele, nu avem conștiența vieții. Fie ca noi să fim cei care cresc în viața divină zi de zi, permițându-I Domnului să Se răspândească în noi.

Pe măsură ce elementul lui Dumnezeu crește în noi, împărăția lui Dumnezeu se răspândește în noi. În același timp, elementul natural scade, căci are loc zdrobirea omului exterior.

Pe partea negativă, există zdrobirea omului exterior, zdrobirea vieții naturale și supunerea fiecărei părți a sufletului. Pe partea pozitivă, există creșterea elementului lui Dumnezeu. În acest fel, împărăția lui Dumnezeu vine în noi.

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul speciei divine: suntem născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu!

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1:12-13

Trebuie să ne dăm seama că, în calitate de credincioși în Cristos, ne-am născut din Dumnezeu pentru a fi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13). Aceasta înseamnă că, așa cum ne-am născut din părinții noștri umani pentru a fi ființe umane, tot așa ne-am născut din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu.

Prin nașterea din părinții noștri umani, intrăm în domeniul speciei umane și suntem ființe umane. Prin nașterea noastră din Dumnezeu, intrăm în domeniul speciei divine pentru a fi oameni-Dumnezeu.

În Ioan 3, împărăția lui Dumnezeu se referă mai mult la specia lui Dumnezeu decât la domnia lui Dumnezeu. Prin încarnare, Dumnezeu a devenit om pentru a intra în specia umană, iar omul devine Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire pentru a intra în specia divină (Ioan 1:1, 12-13; 2 Petru 1:4). Extraordinar!

Dumnezeu a făcut pasul de a deveni om pentru a intra în specia umană prin încarnare, iar noi, ființele umane, facem pasul regenerării pentru a ne naște din Dumnezeu și a intra în domeniul speciei divine. Uau!

Pentru a putea intra în domeniul divin și a savura bogățiile a tot ceea ce este Dumnezeu, trebuie să ne naștem din Dumnezeu pentru a avea viața divină și natura divină (Ioan 1:12-13; 3:3, 5-6; 2 Petru 1:4). Amin!

Cum putem noi, ființele umane, să intrăm în domeniul speciei divine? Nicio specie nu poate intra în domeniul altei specii, dar Dumnezeu a făcut o cale pentru noi să intrăm în domeniul speciei divine.

Putem intra în domeniul speciei divine fiind născuți din Dumnezeu pentru a avea viața și natura Sa. Încă de la începutul Bibliei vedem că Dumnezeu, atunci când a creat toate lucrurile, le-a creat după soiul lor, cu excepția omului.

Omul a fost creat după soiul lui Dumnezeu, căci omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Conform cu Gen. 1:26, Dumnezeu l-a creat pe om nu după soiul omului, ci după chipul și asemănarea Sa, pentru a fi soiul lui Dumnezeu, specia lui Dumnezeu. Aleluia!

Noi, în calitate de credincioși în Cristos, care suntem născuți din Dumnezeu prin regenerare pentru a fi copiii Săi în viața și natura Sa, dar nu în Dumnezeirea Sa, suntem mai asemănători cu Dumnezeu decât era Adam, pentru că avem viața și natura lui Dumnezeu.

Când Adam a fost creat, el avea doar înfățișarea exterioară a lui Dumnezeu, fără realitatea interioară, dar noi avem viața și natura lui Dumnezeu. Noi, credincioșii în Cristos și copiii lui Dumnezeu, avem realitatea vieții divine și suntem transformați și conformați chipului Domnului în întreaga noastră ființă (2 Cor. 3:18; Romani 12:2; 8:29).

Nu numai că suntem născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu, ci mai mult, creștem în această viață, trăim prin această viață, această viață ne transformă și vom fi conformați chipului lui Cristos pentru a fi la fel cum este El în orice mod posibil. Aleluia!

Puțin câte puțin și zi de zi suntem transformați prin înnoirea minții noastre, astfel încât să putem fi conformați chipului lui Cristos; pe măsură ce Îl privim și Îl reflectăm, suntem transformați în același chip, de la un grad de glorie la un alt grad de glorie.

A doua noastră naștere, regenerarea noastră, ne-a făcut să intrăm în împărăția lui Dumnezeu pentru a deveni specia lui Dumnezeu. Un om naște oameni, un câine naște câini, iar o pisică naște pisici; Dumnezeu naște dumnezei.

Suntem dumnezei, în sensul de a fi oameni-Dumnezeu, ființe umane născute din Dumnezeu cu viața și natura Lui. Nu vom fi niciodată Dumnezeu în Dumnezeirea Sa; Numai El are Dumnezeirea, dar noi putem fi la fel ca Dumnezeu în viață, natură, expresie și funcție.

Aleluia, noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, ne aflăm în domeniul speciei divine (Ioan 1:12-13; 3:3, 5). În calitate de credincioși în Cristos, suntem oameni-Dumnezeu în specia divină, adică în împărăția lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1).

Trebuie să ne dăm seama de acest lucru în viața noastră de zi cu zi astăzi; trebuie să vedem că suntem oameni-Dumnezeu aparținând speciei lui Dumnezeu. Dacă ne dăm seama de acest lucru, vom trăi nu prin viața noastră naturală, ci prin viața divină, astfel încât să-L putem exprima pe Dumnezeu și nu pe noi înșine.

Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, nu suntem doar păcătoși mântuiți prin har, ci oameni-Dumnezeu născuți din Dumnezeu pentru a face parte din specia lui Dumnezeu! Ce minunat, Doamne, îți mulțumim că ne-ai regenerat cu viața Ta și ne-ai dat natura Ta divină pentru ca noi să fim în domeniul speciei divine! Slavă Domnului, nu suntem doar ființe umane create de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui, ci mai mult, suntem oameni-Dumnezeu având viața și natura lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru regenerarea noastră, intrarea noastră în domeniul speciei divine. Îți mulțumim că ai venit în noi ca viață, pentru ca noi să putem fi oameni-Dumnezeu care trăiesc în domeniul speciei divine pentru a-L exprima pe Dumnezeu. Vrem să trăim în acest domeniu astăzi. Salvează-ne de la a trăi doar în domeniul natural prin viața noastră naturală; fie ca noi să trăim în împărăția lui Dumnezeu în realitate, pentru a-L putea exprima pe Dumnezeu! Aleluia, credincioșii în Cristos sunt oameni-Dumnezeu în specia divină, adică în împărăția lui Dumnezeu! Slavă Domnului!

Aspecte ale vieții în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine, după cum se vede în Evanghelia după Ioan

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. Ioan 6:57

Evanghelia după Ioan, o evanghelie a vieții care ni-l prezintă pe Cristos ca Mântuitor-Dumnezeu, ne arată multe aspecte ale vieții credincioșilor în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine.

Această Evanghelie este foarte misterioasă, căci în ea îl vedem pe Cristos ca viață venind să se împartă în om pentru a-l regenera, a-l păstori, a-l învia, a-l face pe om să trăiască prin El și a-l face pe om la fel ca Dumnezeu în orice mod posibil.

Trebuie să analizăm cu rugăciune această Evanghelie și să-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră, astfel încât să putem vedea unele dintre aspectele practice ale vieții noastre în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine.

Ioan 1:16 spune: „Din plinătatea Sa am primit toți și har după har.” Viața noastră creștină în domeniul speciei divine, împărăția lui Dumnezeu, este o viață prin primirea de har după har. Amin, trebuie să primim har după har, chiar să primim din plinătatea Domnului, pentru a-L savura pe El până la capăt.

Viața noastră creștină este o viață de savurare a Domnului. Ioan 4:14 spune: „Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care țâșnește în viața eternă”. Am primit viața divină în momentul regenerării noastre, iar această viață este ca un izvor de viață care izvorăște și țâșnește întru viața eternă.

Zi de zi trebuie să-L bem pe Domnul ca pe apa vie și să-L lăsăm să curgă din noi.

Ioan 6:57 spune: „Cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și acela va trăi prin Mine”. Cum trăim viața creștină? Cum trăim în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine? Prin a-L mânca pe Cristos, ca să putem trăi prin El.

Viața noastră creștină este o viață datorită lui Cristos; îl trăim pe Cristos și Îl exprimăm datorită Lui, prin a-L mânca. Amin!

Ioan 15:9 spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa și Eu v-am iubit pe voi; rămâneți în dragostea Mea.” Slavă Domnului, căci El ne-a iubit așa cum L-a iubit Tatăl pe El și astăzi dragostea Lui este în noi; putem rămâne în dragostea Lui. Putem savura dragostea Domnului și putem rămâne în dragostea Lui.

Ioan 15:11 spune: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină.” Aleluia, Domnul ne-a spus multe lucruri, pentru ca bucuria Sa să fie în noi și bucuria Sa în noi să fie deplină.

Pe măsură ce venim la Domnul în cuvântul Său și Îl savurăm, Îl savurăm și suntem plini de bucurie; această bucurie este deplină. Aleluia!

Ioan 3:21 spune: „Cine face adevărul vine la lumină, pentru ca faptele lui să se arate, că sunt făcute în Dumnezeu.” Pe măsură ce Îl savurăm pe Cristos ca adevăr, facem lucrurile în adevăr și facem adevărul, pentru că trăim pe Cristos; trăim în lumină, venim la lumină și faptele noastre se manifestă ca fiind făcute în Dumnezeu.

Noi nu facem doar fapte: faptele noastre sunt făcute în Dumnezeu. Noi suntem cei care facem lucrările, dar ele sunt făcute în Dumnezeu.

Ioan 4:23-24 spune: „Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, căci și Tatăl dorește astfel de închinători.” Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.

Astăzi I ne putem închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Ne închinăm Lui în realitate și facem acest lucru exersându-ne duhul. Pe măsură ce Îl contactăm pe Domnul zi de zi, chiar pe tot parcursul zilei, ne închinăm Lui în duhul nostru și cu Cristos ca realitate a tuturor ofrandelor.

Ioan 15:7 spune: „Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice vreți și vi se va da.” Pe măsură ce rămânem în Domnul și ne savurăm de El în cuvântul Său, cuvintele Lui rămân în noi și orice cerem, El va face pentru noi.

Cererea noastră este în rămânere, iar cererea noastră este în contopitate cu El; de fapt, El este Cel care cere în cererea noastră. Suntem atât de una cu Domnul în domeniul speciei divine încât cererea noastră este rugăciunea Lui în rugăciunea noastră. Amin!

Ioan 14:20 spune: În ziua aceea veți ști că Eu sunt în Tatăl Meu, și voi sunteți în Mine, și Eu sunteți în voi. Minunat! Noi, credincioșii în Cristos, suntem în Cristos, Cristos este în Tatăl și Cristos este în noi; viața noastră creștină este în Dumnezeul Triunic.

Dacă știm că suntem în Cristos, vom rămâne pur și simplu în El și vom trăi într-un singur duh cu El.

Ioan 15:12 spune: Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Dragostea Lui este în noi, dragostea Lui se desăvârșește în noi și noi iubim pe alții așa cum Domnul ne-a iubit pe noi. Așa cum este El, așa suntem și noi astăzi. Așa cum a trăit El, așa trăim și noi astăzi.

El trăiește în noi, noi trăim în El și El este exprimat prin noi pe măsură ce trăim într-un singur duh cu El. Fie ca noi să ne exersăm duhul zi de zi pentru a trăi în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine!

Doamne Isuse, vrem să trăim astăzi în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine. Vrem să Te savurăm pe Tine ca har, chiar ca har peste har. Vrem să Te bem și să fim umpluți cu Tine ca apă vie, ca Tu să poți curge din ființa noastră interioară! Amin, Doamne, curge în noi și din noi astăzi! Vrem să Te mâncăm și să trăim datorită Ție, ca Tu să poți trăi în noi așa cum trăim noi datorită Ție! Amin, Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne iubești și că ne-ai dat dragostea Ta; vrem să rămânem în dragostea Ta astăzi. Vrem să Te savurăm în cuvântul Tău și să Te savurăm în cuvânt și să avem bucuria Ta în noi deplină. Fie ca noi să fim cei care fac adevărul și să venim la lumină, pentru ca faptele noastre să fie manifestate, că sunt făcute în Dumnezeu. Amin, Doamne, ne închinăm Ție în duh și în adevăr astăzi! Ne exersăm duhul astăzi pentru a rămâne în Tine și a lăsa cuvintele Tale să rămână în noi, ca să putem fi una cu Tine în rugăciunea noastră, cerând și rugându-ne în rămânerea în Tine! Aleluia, noi, cei care credem în Cristos, știm că Cristos este în Tatăl, noi suntem în Cristos și Cristos este în noi, iar viața noastră de zi cu zi este în și cu Trinitatea Divină! Fii totul pentru noi astăzi. Fie ca să ne iubim unii pe alții așa cum ne-ai iubit Tu pe noi. Amin, Doamne, păstrează-ne în Tine astăzi, ca să putem trăi în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As God-men, we are Living in the Kingdom of God as the Realm of the Divine Species, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 1 (Împărăția lui Dumnezeu — domeniul vieții divine și al speciei divine) ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024FITEROw1d5, Cristos ca Mântuitor-Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, domeniul speciei divine, împărăția lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu, oameni-Dumnezeu, special lui Dumnezeu, Witness Lee

Intrăm în împărăția lui Dumnezeu prin regenerare: acum duhul nostru cunoaște împărăția lui Dumnezeu

28/04/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh. Ioan 3:6

Unica modalitate prin care putem intra în împărăția lui Dumnezeu este să fim regenerați, astfel încât să-L putem primi pe Dumnezeu ca viață; ca oameni regenerați, viața divină din noi cunoaște viața lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu. Amin!

Trebuie să ne întoarcem la revelația divină din cuvântul lui Dumnezeu pentru a cunoaște și a experimenta împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu astăzi. Ce este împărăția lui Dumnezeu? Săptămâna aceasta savurăm faptul că împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine și al speciei divine.

Așa cum împărăția umană este domeniul vieții umane, tot așa împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine. Noul Testament ne spune că viața lui Dumnezeu este VIAȚA, adică viața care este cu adevărat viață. Există multe feluri de viață, dar numai viața lui Dumnezeu este viața reală.

Viața umană este viață, este de fapt cea mai înaltă viață creată, dar se termină și nu există prin sine; Numai viața lui Dumnezeu este cu adevărat viață. Numai viața lui Dumnezeu este viața care poate fi considerată pe bună dreptate viață. Amin!

Și Dumnezeu nu a vrut să păstreze viața divină doar pentru Sine; El a vrut să împartă această viață omului. Prin urmare, Dumnezeu, ca viață, a devenit om, iar Domnul Isus a avut viață în El și a venit pentru ca noi să avem viață și să o avem din belșug. Aleluia, noi, ființele umane, îl putem primi pe Dumnezeu ca viață!

Cristos a venit să aducă împărăția lui Dumnezeu; El a venit ca Semănător pentru a se semăna pe Sine ca sămânță a împărăției în cei care cred în El, astfel încât să poată crește în ei și să se dezvolte în ei. Pe măsură ce viața divină este semănată în noi, crește în noi și se dezvoltă în noi, ea se extinde și se răspândește în ființa noastră până când Dumnezeu obține un domeniu în care poate domni și domni.

Din punctul de vedere al vieții, împărăția lui Dumnezeu este un organism constituit cu viața lui Dumnezeu ca domeniu în care Dumnezeu să domnească și stăpânească prin viața Sa.

Împărăția lui Dumnezeu nu este un lucru, o porțiune de pământ sau chiar ceva spiritual în aer; împărăția lui Dumnezeu este o entitate organică, un organism în care Dumnezeu, ca viață, este totul pentru poporul Său. Noi, cei care credem în Cristos, devenim parte a împărăției lui Dumnezeu prin regenerare și trebuie să trăim prin viața divină, astfel încât să putem fi în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Deoarece Cristos ca viață în noi, este împărăția lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu este totalitatea lui Cristos ca viață cu toate activitățile Sale în noi. Pe măsură ce Cristos Se răspândește în noi, ne reînnoiește, ne transformă, ne conformează chipului Său și ne glorifică, împărăția lui Dumnezeu crește în noi.

Intrăm în împărăția lui Dumnezeu prin regenerare pentru a-L primi pe Dumnezeu ca viață și a-L câștiga pe Dumnezeu Însuși

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Ioan 3:5

Mulți oameni buni, morali și etici astăzi cred că fac parte din împărăția lui Dumnezeu pentru că gândesc în mod corect, fac ceea ce trebuie și încearcă să asculte de legea lui Dumnezeu cât mai bine pot. Însă există o singură cale prin care omul poate intra în împărăția lui Dumnezeu: regenerarea.

În Ioan 3:3-6 ni se spune că singura modalitate prin care putem cunoaște împărăția lui Dumnezeu este prin nașterea din Dumnezeu. Suntem născuți din carne, deci cunoaștem domeniul cărnii și putem trăi în mod natural în carne.

În mod similar, numai atunci când suntem născuți din Duh putem cunoaște domeniul spiritual și putem trăi în împărăția lui Dumnezeu. Pentru ca omul să intre în împărăția lui Dumnezeu, el trebuie să se nască din Dumnezeu.

Nicio cantitate de fapte bune nu ne poate califica pentru a face parte din împărăția lui Dumnezeu. Nicio cunoaștere a Bibliei și ascultare de legea lui Dumnezeu nu ne pot face să cunoaștem împărăția lui Dumnezeu.

Pentru a cunoaște împărăția lui Dumnezeu, trebuie să facem parte din această împărăție, iar singura modalitate prin care putem face parte din împărăția lui Dumnezeu este prin nașterea din nou. Numai viața divină poate realiza lucrurile divine; pentru ca noi să vedem sau să intrăm în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim regenerați cu viața divină.

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții lui Dumnezeu și domeniul stăpânirii lui Dumnezeu; nu putem asculta de domnia lui Dumnezeu și nu putem fi sub stăpânirea Sa decât dacă avem viața lui Dumnezeu, căci numai prin viața lui Dumnezeu ne putem supune lui Dumnezeu.

Numai oamenii pot participa la împărăția umană, căci numai oamenii au viața umană. Fără viață umană, nimeni nu poate intra în împărăția omului. Poate că putem fi „naturalizați” pentru a face parte dintr-o anumită împărăție sau țară, dar nu există nicio modalitate de a fi „naturalizați” în împărăția lui Dumnezeu.

Indiferent cât de mult încearcă oamenii să „naturalizeze” o maimuță să fie ca un om și să facă lucruri ca un om, când omul lasă maimuța să plece, ea va fi tot o maimuță și va face lucruri ca o maimuță.

În mod similar, când se naște un câine, nu trebuie să-l înveți să fie câine; viața din interiorul câinelui îl va învăța pe acel câine cum să trăiască, cum să meargă, cum să latre și multe alte lucruri.

La fel este și cu împărăția lui Dumnezeu. Nu putem fi naturalizați pentru a face parte din împărăția lui Dumnezeu, indiferent cât de mult încercăm să imităm ceea ce a spus și a făcut Domnul Isus.

Însă odată ce suntem născuți din nou prin pocăință și credință în Cristos, nici măcar nu trebuie să încercăm să ascultăm de Dumnezeu, ci mai degrabă să trăim prin viața divină și vom trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Numai viața lui Dumnezeu îndeplinește cerințele împărăției lui Dumnezeu, așa cum numai viața umană poate îndeplini cerințele împărăției umane. Când avem viața lui Dumnezeu, putem trăi în împărăția lui Dumnezeu și putem face parte din împărăția lui Dumnezeu.

Calea unică de a intra în împărăția lui Dumnezeu este să-L primim pe Dumnezeu ca viață și să-L dobândim pe Dumnezeu Însuși; aceasta este regenerarea (Ioan 3:5, 16; 1 Ioan 5:11-12).

Trebuie nu doar să cunoaștem despre Dumnezeu și să memorăm cuvântul lui Dumnezeu, ci, mai mult decât atât, să-L primim pe Dumnezeu ca viață prin regenerare, pentru a putea intra în împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu este un domeniu divin în care trebuie să intrăm, un domeniu care necesită viața divină. Pentru ca o ființă umană să facă parte din domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu, ea trebuie să fie regenerată, adică să-L dobândească pe Dumnezeu ca viață.

Toți cei care primesc viața lui Dumnezeu prin pocăință și credință în Cristos au devenit copii ai lui Dumnezeu și fac parte din împărăția lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că credincioșii în Cristos au o viață pură, curată și fără păcat; A fi parte din împărăția lui Dumnezeu nu înseamnă că nu suntem căzuți sau păcătoși, ci mai degrabă că avem viața lui Dumnezeu în duhul nostru și suntem copii ai lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu cu viața Lui (Ioan 1:12-13). Aleluia, prin regenerare suntem născuți din Dumnezeu!

Putem să-I spunem cu îndrăzneală Domnului:

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ne-ai regenerat cu viața Ta pentru a ne face parte din împărăția lui Dumnezeu! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, căci am fost născuți din Dumnezeu! Te iubim, Doamne, și ne deschidem Ție. Te luăm ca Domn și Rege al nostru. Ne supunem Ție pentru că viața Ta din noi ne face capabili să facem acest lucru. Aleluia, noi, ființele umane, am fost născuți din Dumnezeu pentru a fi copii ai lui Dumnezeu, cei care sunt născuți din Dumnezeu pentru a face parte din împărăția lui Dumnezeu! Amin, Doamne, ne place să fim aici în împărăția lui Dumnezeu, bucurându-ne de viața și natura Ta și învățând să trăim după viața și natura Ta. Ne place să fim aici, savurându-Te și revărsându-Te ca viață către alții, pentru ca și ei să poată face parte din împărăția lui Dumnezeu. Aleluia, suntem născuți nu doar din carne pentru a fi carne, și mai mult, suntem născuți din Duh pentru a fi duh! Slavă Domnului, când suntem în duhul nostru, Îl cunoaștem, Îl savurăm, Îl primim pe Dumnezeu și suntem una cu Dumnezeu pentru a trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu!

Suntem născuți din Dumnezeu și acum viața divină din duhul nostru cunoaște împărăția lui Dumnezeu!

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Coloseni 1:13

Cum poate o ființă umană să facă parte din împărăția lui Dumnezeu? Nicodim I-a pus Domnului Isus această întrebare și a fost destul de nedumerit pentru el faptul că trebuia să se nască din nou: putea oare el să intre în pântecele mamei sale pentru a se naște din nou?

Ce înseamnă această naștere din nou? Domnul Isus a explicat în Ioan 3 că a te naște din nou înseamnă a te naște din Duh. Înseamnă a te naște din Duh în duhul nostru uman pentru a primi viața divină.

Ca ființe umane, ne naștem în împărăția umană pentru a fi oameni și știm ce înseamnă a fi om. Viața noastră umană ne învață ce înseamnă a fi om și devenim oameni și ne comportăm ca oameni pentru că avem viața umană; viața umană din ființa noastră ne face să cunoaștem împărăția omului.

În mod similar, în domeniul spiritual, putem face parte din împărăția lui Dumnezeu atunci când suntem născuți din Dumnezeu, iar viața divină din duhul nostru cunoaște împărăția lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, Dumnezeu ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). Am fost scoși dintr-o împărăție, împărăția întunericului, și am fost transferați într-o altă împărăție, împărăția luminii, care este împărăția lui Dumnezeu – împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Când ne-am pocăit și am chemat Numele Domnului, am fost regenerați cu viața lui Dumnezeu și am devenit copii ai lui Dumnezeu, născându-ne astfel în împărăția lui Dumnezeu. Chiar dacă știm foarte puțin despre împărăția lui Dumnezeu, viața divină din duhul nostru știe despre împărăție.

Când ne exersăm duhul în viața noastră de zi cu zi, cunoaștem împărăția lui Dumnezeu și trăim în împărăția lui Dumnezeu. Cu toții putem mărturisi privitor la acest lucru. Indiferent cât de tineri suntem în Domnul, atâta timp cât ne exersăm duhul și Îl contactăm pe Domnul, cunoaștem împărăția lui Dumnezeu și știm ce dorește Dumnezeu.

Unii tineri pot merge la frații mai în vârstă și îi pot întreba care este părerea lor despre lucruri precum fumatul, mersul la cinema, mâncatul, lucrurile cu care se îmbracă și căsătoria. Este ușor pentru un frate sau o soră mai în vârstă să-și dea cu părerea despre aceste lucruri, dar cea mai bună modalitate este să-i întrebi pe tineri ce simt ei în legătură cu aceste chestiuni.

Ce simte duhul lor în legătură cu ei? De exemplu, în legătură cu fumatul sau participarea la anumite evenimente lumești, ce simte duhul lor în legătură cu asta? Dacă sunt sinceri cu ei înșiși și contactează cu adevărat pe Domnul, vor avea o înțelegere clară de la Domnul cu privire la aceste lucruri.

Domnul Isus care locuiește în mine locuiește și în tine, și împărăția lui Dumnezeu în mine este și în tine; atâta timp cât atât eu, cât și tu ne întoarcem la duhul nostru și contactăm pe Domnul, avem același sentiment de la Domnul.

Cum Îl cunoaștem pe Domnul? Cum cunoaștem sentimentele Domnului? Cum știm ce gândește Dumnezeu despre anumite lucruri care nu sunt menționate în Biblie? Este prin intermediul vieții divine din duhul nostru.

Pentru că suntem născuți din Dumnezeu, viața divină din duhul nostru cunoaște împărăția lui Dumnezeu. Cât de minunat e acest lucru!

Trebuie să învățăm să trăim în duhul nostru și să cultivăm un simț al vieții în duhul nostru, astfel încât să-L putem cunoaște pe Dumnezeu și împărăția lui Dumnezeu. Ceva din noi Îl cunoaște pe Dumnezeu, cunoaște voia lui Dumnezeu și știe ce dorește Dumnezeu să facem.

Acest lucru se datorează faptului că ne-am născut în împărăția lui Dumnezeu, iar viața divină din noi cunoaște împărăția lui Dumnezeu.

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-ai transferat în împărăția luminii, împărăția lui Dumnezeu! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, ne-am născut din Dumnezeu pentru a face parte din împărăția lui Dumnezeu în duhul nostru! Slavă Domnului, am fost regenerați și ne-am născut din Dumnezeu pentru a fi în împărăția lui Dumnezeu astăzi. Amin, Doamne, astăzi vrem să ne exersăm duhul și să rămânem în duhul nostru. Vrem să facem toate lucrurile în duhul nostru și conform duhului nostru. Aleluia, viața divină din duhul nostru cunoaște împărăția lui Dumnezeu! Slavă Domnului, avem viața divină în duhul nostru și, atâta timp cât ne întoarcem către duhul nostru, cunoaștem voia lui Dumnezeu și trăim în împărăția lui Dumnezeu! Amin, Doamne, vrem să trăim astăzi conform simțului vieții din duhul nostru. Îți mulțumim pentru duhul nostru contopit. Îți mulțumim că ești viața noastră în duhul nostru. Vrem să fim atenți la duhul nostru și să facem toate lucrurile în duhul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We enter God’s Kingdom Through Regeneration: now our Spirit knows the Kingdom of God, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 1 (Împărăția lui Dumnezeu — domeniul vieții divine și al speciei divine) ziua 2, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024FITEROr1d2, cunoaștem împărăția lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, domeniul stăpânirii lui Dumnezeu, domeniul vieții lui Dumnezeu, duhul nostru cunoaște împărăția, împărăția lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu, regenerare, trăim în împărăția lui Dumnezeu, Witness Lee

Îl urmărim pe Cristos ca dreptate și credință, exersându-ne astăzi capacitatea de a crede

03/12/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; / bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale. Ps. 89:14

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristos ca dreptate, credință, dragoste și pace; Cristos este dreptatea noastră și Cristos este credința noastră și Îl urmărim împreună cu toți cei care Îl cheamă dintr-o inimă curată.

Pentru ca noi să fim un vas de onoare, trebuie să ne deschidem vasul Domnului și să-L urmărim pe Cristos ca dreptate, credință, dragoste și pace împreună cu sfinții. În primul rând, vasul nostru este important; înainte de a face ceva, trebuie să avem grijă de vasul nostru.

Dumnezeu nu ne-a creat pentru a fi un instrument sau o unealtă în mâna Lui pentru ca El să facă cutare sau cutare lucru în noi sau prin noi. El ne-a creat ca vase. Suntem vase ale îndurării, căci Domnul a avut îndurare de noi. Suntem vase înspre onoare, pentru că Dumnezeul onoarei a intrat în noi și pentru că El este în noi, suntem vase onorabile. Mai mult, suntem vase ale gloriei, pentru că comoara din noi este plină de slavă și suntem conformați cu această comoară în viața noastră de zi cu zi. Aleluia!

Dacă vedem că suntem un vas, ne vom da seama că tot ce trebuie să facem este să ne deschidem Domnului. Trebuie să ne deschidem toate părțile interioare ale ființei noastre către Domnul pentru ca El să intre, să ne umple, să ne satureze și să facă totul în noi și prin noi.

Nu suntem un obiect neînsuflețit, un vas mort; mai degrabă, suntem un vas viu și avem multe gânduri, emoții, sentimente, opinii, decizii, intenții etc. Acestea reprezintă o problemă pentru curgerea Domnului în noi și umplerea noastră, pentru că s-ar putea să nu le deschidem Domnului. Trebuie să învățăm să ne deschidem toată ființa către Domnul.

Dumnezeu nu vrea ca noi să facem mai întâi ceva pentru El; mai degrabă, El vrea doar să câștige vasul nostru pentru a fi deschis pentru El. Dacă suntem deschiși către Domnul, El se poate distribui în noi și ne poate umple. Numai atunci când El ne umple și ne saturează cu Sine Însuși putem trăi pe Cristos și Îl putem exprima.

Fie ca să realizăm că suntem un vas viu deschis Domnului și să ne menținem constant vasul deschis pentru El! Mai ales că El strălucește asupra noastră prin cuvântul Său, expunând multe părți întunecate din ființa noastră și aducând la lumină multe lucruri cu care El nu este de acord, ar trebui să învățăm să spunem Amin strălucirii și vorbirii Domnului.

Pur și simplu trebuie să fim de acord cu lumina Lui care strălucește în noi și asupra noastră, iar El va face ceea ce trebuie să facă în noi și prin noi. Dacă doar ne deschidem Domnului, dacă ne menținem vasul deschis pentru El, El poate intra să facă ceea ce este în inima Lui și ne va umple până la refuz. O, fie ca Domnul să ne câștige ca vase deschise pentru El astăzi!

Îl urmărim pe Cristos ca dreptate: experimentarea lui Cristos de către noi se bazează pe temelia dreptății lui Dumnezeu

Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare. 1 Cor. 1:30

Conform 2 Tim. 2:22, trebuie să-L urmărim pe Cristos ca dreptate; primul punct de pe lista lucrurilor pe care ar trebui să le urmărim este dreptatea. Pe măsură ce trăim într-o epocă de degradare și declin, trebuie să fim aceia care fug de poftele tinereții pe partea negativă și, pe partea pozitivă, Îl urmărim pe Cristos ca dreptate, credință, dragoste și pace împreună cu sfinții care cheamă Domnul dintr-o inimă curată.

Un principiu de conducere în viața noastră creștină ar trebui să fie urmărirea experienței lui Cristos și a savurării lui Cristos (Filipeni 3:12). La fel ca și apostolul Pavel, trebuie să lăsăm totul în urmă și să plătim prețul pentru a-L urmări pe Cristos savurându-L și experimentându-L, chiar și pentru a fi găsiți în El.

Când Îl urmărim pe Cristos, ne vom da seama că El este dreptatea noastră. Experimentarea lui Cristos de către noi se bazează pe temelia dreptății lui Dumnezeu, temelia de neclintit a tronului lui Dumnezeu (Psalmul 89:14). Dumnezeul nostru nu este doar sfânt în natura Sa, ci și mai mult, El este drept în faptele Sale și în căile Sale.

Sfințenia este legată de natura interioară a lui Dumnezeu; dreptatea este legată de actele, căile, acțiunile și activitățile Sale exterioare. Tot ceea ce face Dumnezeu este drept, pentru că El este drept în natura Sa. Dreptatea lui Dumnezeu este ceea ce este Dumnezeu în acțiunea Sa cu privire la dreptate și dreptate. În toate lucrurile pe care El le face, Dumnezeu este drept și just; orice este Dumnezeu în dreptatea și dreptatea Sa constituie dreptatea Sa.

Căile lui Dumnezeu sunt principiile Sale de conducere, iar lucrările Sale sunt faptele Sale; în toate acestea, El este drept. Mulțumim Domnului că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu drept! Datorită lucrării de răscumpărare a lui Cristos, Dumnezeu este obligat prin dreptatea Sa să ne ierte atunci când ne pocăim și credem în Domnul Isus. Aleluia!

Datorită a ceea ce Domnul a realizat pe cruce, putem face apel la dreptatea lui Dumnezeu pentru a fi iertați; toate păcatele noastre sunt iertate! Slavă Domnului! Dreptatea lui Dumnezeu cere ca El să ne primească, să ne ierte și chiar să uite păcatele noastre după ce ne pocăim și credem în Domnul Isus.

Dreptatea lui Dumnezeu Îl forțează să ne primească din cauza a ceea ce Cristos a făcut pe cruce. Experimentarea lui Cristos de către noi se bazează pe temelia dreptății lui Dumnezeu. Trebuie să-L urmărim pe Cristos ca dreptate, realizând că Dumnezeu este drept și că tot ceea ce face El este drept, iar experimentarea lui Cristos de către noi se bazează pe temelia dreptății lui Dumnezeu. Amin!

Dreptatea și dreptatea sunt temelia tronului lui Dumnezeu, iar bunătatea și adevărul merg înaintea feței Lui. Dreptatea înseamnă că avem dreptate cu Dumnezeu și cu omul. Dacă noi vrem să fim cei care împlinesc împlinirea lui Dumnezeu pentru zidirea bisericilor locale ca expresie a lui Cristos, trebuie să-L urmărim pe Cristos ca dreptate.

Trebuie să căutăm și să urmărim să fim drepți cu Dumnezeu și cu omul. De multe ori ne dăm seama că nu suntem potriviți cu Domnul și chiar și noi nu suntem corecti cu ceilalți. Pe măsură ce interacționăm cu ceilalți, suntem jigniți și îi jignim pe alții și ne supărăm pe alții. Uneori s-ar putea chiar să nu ne uităm la cineva sau să nu spunem amin rugăciunilor sale, deși ei sunt în grupul nostru mic, pentru că nu suntem potriviți cu ei.

Trebuie să venim zilnic la Domnul, să-L urmărim pe Cristos ca dreptate și să-L luăm ca dreptatea noastră pentru ca noi să fim drepți cu Dumnezeu și cu oamenii. Când Îl contactăm pe Domnul și Îl urmărim pe Cristos ca dreptate, ne vom cere scuze celor pe care i-am jignit și vom căuta să fim drepți cu Dumnezeu și cu oamenii în toate lucrurile.

Doamne Isuse, vrem să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristos ca dreptate în viața noastră de zi cu zi! Aleluia, Dumnezeul nostru este drept! Amin, Doamne, Tu ești drept în toate căile și faptele Tale. Ești drept în principiile Tale de guvernare și în tot ceea ce faci. Dreptatea și dreptatea sunt temelia tronului Tău. Amin, Doamne, conform dreptății Tale, ai venit să mori pentru noi, ca să poți îndeplini toate cerințele drepte ale lui Dumnezeu! Aleluia, acum Cristos este dreptatea noastră prin pocăință și credință în El! Amin, Doamne, credem în Tine. Ne pocăim și ne mărturisim păcatele și Te luăm ca dreptatea noastră. Vrem să-L urmărim pe Cristos ca dreptate în viața noastră de zi cu zi. Doamne, fă-ne drepți cu Dumnezeu și cu oamenii. Fie ca noi să fim cei care cer scuze altora atunci când îi jignim și căutăm să fim iertați atunci când nu suntem în regulă cu ei. O, Doamne, cât de mult avem nevoie de Tine ca dreptate! Fă-ne drepți în toate căile, faptele și acțiunile noastre!

Îl urmărim pe Cristos ca credință prin exersarea capacității noastre de a crede de a-L savura pe Cristos și de a fi una cu El

Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Ioan 3:15

Pentru ca noi să-L urmărim pe Cristos ca credință, trebuie să ne dăm seama că în Noul Testament credința are două denotații – una obiectivă și alta subiectivă. În denotația obiectivă, credința se referă la întreaga revelație a Noului Testament cu privire la persoana lui Cristos și la lucrarea Sa răscumpărătoare (Fapte 6:7; 14:22; Rom. 16:26; 1 Cor. 15:14; 1 Tim. 1:19b; Iuda 3, 2). Aceasta este credința care ne mântuiește; când credem în revelația din Noul Testament cu privire la persoana și lucrarea lui Cristos, suntem mântuiți. Aleluia!

În denotația subiectivă, credința se referă la actul de a crede (Luca 18:9; Marcu 11:22). Pe de o parte, avem nevoie de credința obiectivă, de strălucirea Evangheliei asupra persoanei și lucrării lui Cristos; pe de altă parte, trebuie să ne exersăm capacitatea de credință pentru a-L savura pe Cristos și de a înțelege toate bogățiile Lui.

Prin credință suntem născuți din Dumnezeu pentru a fi fii Săi, împărtășindu-ne din viața și natura Lui pentru a-L exprima (Gal. 3:26; Ioan 1:12-13; 2 Pet. 1:4). Credința este extraordinară; nu ne naștem având credință și credința nu vine de la sine. Mai degrabă, credința se ridică în noi pe măsură ce auzim cuvântul Evangheliei și ceva din Cristos este infuzat în noi. Când auzim despre persoana minunată și despre marea lucrare a lui Cristos, ceva se ridică în noi; există o apreciere a acestei Persoane minunate.

Credința este de fapt elementul lui Cristos care este infuzat în noi pentru a ne face să credem în El. Când eram păcătoși, nu aveam credință; totuși, când am auzit cuvântul Evangheliei, ne-am pocăit înaintea lui Dumnezeu și Duhul a venit să ne sfințească (Fapte 16:31) și să împartă credință în noi.

Credința a venit în noi prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Cu cât auzim mai mult despre Cristos, cu atât citim mai mult Biblia și vedem persoana minunată a lui Isus Cristos, cu atât Îl apreciem mai mult, Îl iubim și suntem uniți organic cu El. Credința implică o unire organică prin contactarea lui Dumnezeu prin Cuvânt și în Duh.

Aceasta este ceea ce avem nevoie astăzi, să-L urmărim pe Cristos ca dreptate și, de asemenea, ca credință, pentru că El ne leagă de Dumnezeu și Îl face pe Dumnezeu real pentru noi în experiența noastră. În loc să urmărim o lucrare măreață sau să facem multe lucruri mari pentru Dumnezeu, ar trebui să urmărim să fim una cu Domnul și să rămânem în unirea organică cu Dumnezeul Triunic.

Fie ca noi să fim cei care Îl urmărim pe Cristos ca credință prin exersarea capacității noastre de a crede de a-L savura pe Cristos și de a fi plini de El. Tot ceea ce facem în viața noastră creștină ar trebui să fie în unirea organică cu Domnul. Cristos este credința noastră. El nu este doar credința noastră în mod inițial atunci când credem în Domnul Isus; trebuie să fim în mod constant sub auzul credinței în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca credința să crească în noi.

Când simțim că nu-L apreciem pe Domnul Isus și că nu avem credință, trebuie să venim la El în cuvântul Său. Trebuie să ne rugăm pur și simplu și să ne deschidem Domnului, apoi să citim Biblia; în mod spontan, credința se ridică în noi, pentru că există o apreciere față de Domnul Isus care ne unește cu El într-un mod organic.

Prin credința în Cristos, suntem puși în Cristos pentru a deveni membre ale Trupului Său, împărtășind tot ceea ce este El pentru exprimarea Sa (Ioan 3:15; Rom. 12:4-5). Pe măsură ce credem în Domnul Isus, pe măsură ce Îl urmărim pe Cristos ca credință prin exersarea capacității noastre de a crede de a fi uniți cu El și de a savura bogățiile Sale, suntem puși în Cristos pentru a deveni membrele Trupului lui Cristos. Amin!

Credința autentică este Cristos Însuși infuzat în noi pentru a deveni capacitatea noastră de a crede în El; după ce Domnul Isus a fost infuzat în noi, El devine spontan credința noastră (Evrei 11:1, 3; 12:2). Amin! Fie ca noi să fim cei care Îl urmărim pe Cristos ca credință zi de zi, fiind sub auzirea credinței în Cuvântul lui Dumnezeu și exersând capacitatea noastră de credință de a-L savura pe Cristos și de a ne împărtăși din bogățiile Sale!

Doamne Isuse, vrem să Te urmărim ca credință. Aleluia, noi credincioșii în Cristos suntem născuți din Dumnezeu prin credința în Isus Cristos pentru a fi fii ai lui Dumnezeu! Amin, Doamne, prin credință ne împărtășim din viața și natura divină pentru a-L exprima pe Dumnezeu. Ne exersăm duhul de credință pentru a crede în Tine. Venim la Tine în cuvântul Tău pentru a fi infuzați cu credință. Doamne, nu avem credință în noi înșine, dar ne plasăm zi de zi sub auzirea credinței. Vrem să-L urmărim pe Cristos ca dreptate și, de asemenea, ca credință. Slavă Domnului, prin credința în Cristos suntem puși în Cristos pentru a deveni membrele Trupului Său! Amin, Doamne, ca membre, ne împărtășim din toate bogățiile Tale. Ne deschidem Ție, Doamne; infuzează-ne mai mult cu Tine Insuți. Infuzează-ne capacitatea de a crede, astfel încât să putem crede în Tine și să ne împărtășim din tot ceea ce ești! Doamne Isuse, Te luăm ca fiind credința noastră. Credem în Tine! Ne exersăm capacitatea de a crede în Domnul și alegem să rămânem în unirea organică cu Domnul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pursue Christ as Righteousness and Faith by Exercising our Believing Ability Today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul care este în Cristos Isus ca să îndeplinim în totalitate slujba noastră din unica slujbă a economiei lui Dumnezeu (2024 ITERO din primăvară) – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024SITEROw6d3, auzirea credinței, Cristos este dreptatea noastră, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, exersăm duhul de credință, născuți din Dumnezeu, să-L urmărim pe Cristos, unirea organică cu Domnul, urmărim pe Cristos ca credință, urmărim pe Cristos ca dreptate, Witness Lee

Intrăm în împărăția lui Dumnezeu ca domeniul speciei divine când suntem născuți din Dumnezeu

20/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

...Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu. Ioan 3:3

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul speciei divine, domeniul în care se află toate lucrurile divine; pentru a intra în acest domeniu, trebuie să fim născuți din Dumnezeu, născuți din apă și din Duh, regenerați cu viața divină.

Împărăția lui Dumnezeu se referă nu doar la guvernarea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, ci cu atât mai mult la domeniul vieții divine, domeniul speciei divine. Este adevărat că Dumnezeu guvernează în împărăția Sa, dar modul în care El guvernează nu este ca un dictator în modul exterior, ci ca viața celor din împărăția lui Dumnezeu în interior.

În mod obiectiv și exterior, putem spune că împărăția lui Dumnezeu este guvernarea și stăpânirea lui Dumnezeu asupra omului și asupra tuturor lucrurilor; în mod subiectiv și interior, împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții divine și, pe măsură ce acest domeniu se dezvoltă, Dumnezeu stăpânește în interiorul nostru.

La fel cum există o împărăție a plantelor în care toate plantele au viața plantelor, nefiind neapărat stăpânite de vreo super-plantă, ci pur și simplu având viața plantelor pentru a trăi în împărăția plantelor, așa este împărăția lui Dumnezeu.

La fel cum există împărăția animalelor unde există o mulțime de animale, fiecare în funcție de felul lor, fiecare având viața animală, și nu există un animal mai mare printre ele care să le conducă pe toate, ci pur și simplu trăiesc viața animală, așa este împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine.

La fel cum există împărăția umană unde toți oamenii au viața omenească, cea mai înaltă viață creată, și pentru a intra în această împărăție trebuie să te naști ca om, tot așa este împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al vieții divine.

Intenția lui Dumnezeu, așa cum este văzută în Biblie, nu este să domnească asupra omului în modul exterior, ci să intre în om ca viață, să se răspândească și să se dezvolte în om și să devină un domeniu în care El poate stăpâni și guverna.

Dumnezeu stăpânește și guvernează nu prin autoritate exterioară, ci prin abilitatea înnăscută a vieții divine.

Guvernarea lui Dumnezeu asupra noastră nu este o chestiune exterioară, ci viața divină din interior are o capacitate care, pe de o parte, ne saturează cu viața lui Dumnezeu și ne conformează imaginii lui Cristos, iar pe de altă parte, Îl întronează pe Dumnezeu în ființa noastră.

Fie ca noi să trăim în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al vieții divine, domeniul speciei divine, și fie ca să permitem Domnului să crească în noi, să Se răspândească în noi, să ne satureze, să ne conformeze imaginii Sale și să stăpânească asupra noastră.

Intrăm în împărăția lui Dumnezeu, fiind născuți din Dumnezeu pentru a intra în domeniul speciei divine

Isus a răspuns: Adevărat, adevărat îți spun: Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu. Ioan 3:5Împărăția lui Dumnezeu este domeniul speciei divine, un domeniu în care sunt toate lucrurile divine; pentru ca noi, în calitate de ființe umane, să intrăm în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ne naștem din Dumnezeu pentru a intra în domeniul speciei divine.

Nicodim, un fariseu care căuta să afle adevărul, a venit noaptea la Domnul și a întrebat despre împărăția lui Dumnezeu; Domnul i-a spus clar că, pentru a vedea împărăția lui Dumnezeu, el trebuie să se nască din nou, iar pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu, el trebuie să se nască din apă și din Duh (Ioan 3:3, 5).

Nicodim a întrebat însă cum este posibil ca o persoană în vârstă să se nască din nou – poate oare el intra în pântecele mamei sale a doua oară și să se nască din nou? Dar Domnul se referea la nașterea din Dumnezeu, nu a omului; pentru ca omul să intre în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să se nască din apă și din Duh.

Ioan Botezătorul a predicat botezul pocăinței, iar Domnul Isus a venit să ne boteze cu Duhul și să ne dea Duhul.

“Apa” a fost conceptul de bază al slujbei lui Ioan Botezătorul, pentru ca oamenii să fie terminați în vechea creație; “Duhul” este conceptul de bază al slujbei lui Isus, pentru a germina oameni în noua creație.

Împreună, acestea două constituie conceptul de regenerare. A fi regenerați, a ne naște din nou, a fi născuți din apă și din Duh, înseamnă a fi terminați în vechea creație cu toate faptele noastre și a fi germinați în noua creație cu viața divină.

Modul în care noi ca oameni intrăm în împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al speciei divine este prin nașterea din Dumnezeu, prin regenerarea cu viața lui Dumnezeu.

Pentru a fi în domeniul divin este nevoie de viața divină; nici măcar nu putem vedea împărăția lui Dumnezeu dacă nu avem viața divină, cu atât mai puțin să intrăm în ea.

Slavă Domnului, Dumnezeul care ne-a creat în imaginea Sa și după asemănarea Sa (Gen. 1:26) într-o zi a devenit om pentru a intra în specia umană, iar omul astăzi poate deveni Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire, prin regenerare pentru a intra în specia divină (Rom. 8:3; 1:3-4; Ioan 1:12-14).

Dumnezeu a devenit om pentru a intra în specia umană, și El a făcut o cale pentru ca omul să intre în specia divină prin pocăință (pentru a fi terminat în vechea creație) și regenerare (pentru a se naște din nou cu viața divină).

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul speciei divine; ea este populată de oameni-Dumnezeu, cei care sunt oameni și Dumnezeu, cei care au atât viața omenească, cât și viața divină, și care învață să trăiască prin viața divină în viața lor omenească.

Motivul pentru care oamenii din lume nu pot înțelege sau vedea împărăția lui Dumnezeu este pentru că această împărăție se află într-un alt domeniu – nu este în domeniul minții, emoției, voinței sau cărnii noastre, ci domeniul duhului, domeniul divin.

Deci este nevoie de o altă naștere, o naștere din Dumnezeu cu viața divină; când ne naștem din Dumnezeu, începem să înțelegem lucrurile divine și trăim în domeniul speciei divine.

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai regenerat cu viața Ta pentru a ne aduce în domeniul speciei divine, împărăția lui Dumnezeu. Aleluia, prin pocăință și credința în Isus Cristos am intrat într-un alt domeniu – domeniul vieții divine, unde Dumnezeu este totul pentru noi. Doamne, ne exersăm duhul pentru a înțelege lucrurile divine și ne exersăm pentru a fi un singur duh cu Tine, astfel încât toate lucrurile divine să ne fie făcute reale. Îți mulțumim, Doamne, pentru privilegiul de a fi născuți nu din carne sau din voința omului, ci din Dumnezeu!

Credincioșii sunt născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu în specia divină, împărăția lui Dumnezeu

Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1:12-13Ioan 1:12-13 face o afirmație foarte puternică, care nu lasă nici o umbră de îndoială cu privire la regenerarea noastră: când Îl primim pe Domnul Isus Cristos atunci când credem în El, noi suntem născuți din Dumnezeu.

Când suntem regenerați, nu ne naștem din voința omului (a celor care ne-au predicat Evanghelia sau chiar propria noastră voință) și nici din voința cărnii, ci din Dumnezeu. Credincioșii în Cristos sunt născuți din Dumnezeu.

Când un om dă naștere la un bebeluș, acesta este un om; când o capră naște ceva, aceea este o capră. Când Dumnezeu naște ceva, acel lucru trebuie să fie Dumnezeu, având viața și natura Sa divină.

În regenerare, Dumnezeu naște Dumnezei; dar pentru a nu avea neînțelegeri teologice și pentru a nu fi prea mult, este mai bine să spunem că credincioșii în Cristos sunt născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu în specia divină, împărăția lui Dumnezeu.

Biblia ne arată clar că Dumnezeu a devenit om pentru a intra în specia umană, iar omul devine Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire, pentru a intra în specia divină (vezi Rom. 8:3; 1:3-4; Ioan 1:12-14)

Primul care a fost regenerat a fost Însuși Domnul Isus care, ca om în carne, a fost transfigurat pentru a fi Fiul lui Dumnezeu, conform Duhului sfințeniei, din învierea din morți.

Apoi, toți cei care cred în Domnul Isus sunt născuți din apă și din Duh (pocăință și regenerare) și fac parte din domeniul speciei divine, împărăția lui Dumnezeu.

Încă de la începutul Bibliei vedem că aceasta a fost intenția lui Dumnezeu de-a lungul istoriei; Dumnezeu a creat toate lucrurile după soiul lor, dar pe om nu l-a creat după soiul omului, ci conform imaginii și asemănării lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a creat pe om în imaginea Sa și conform asemănării Sale și l-a pus pe om în fața pomului vieții, astfel încât El ca viață să intre în om și să regenereze omul pentru a-l face pe om un om-Dumnezeu, parte din domeniul speciei divine.

Noi, credincioșii în Cristos de astăzi, cei care suntem născuți din Dumnezeu pentru a fi copiii Săi în viața și natura Sa, dar nu în Dumnezeirea Sa, suntem după soiul lui Dumnezeu mai mult decât a fost Adam.

Adam a avut doar înfățișarea exterioară a lui Dumnezeu fără realitatea interioară – viața divină, dar noi, în calitate de credincioși în Cristos, avem atât aspectul exterior al lui Dumnezeu, cât și viața divină din interior, pentru a fi realitatea noastră.

Realitatea vieții divine din interiorul nostru ne va transforma și ne va conforma imaginii Domnului în întreaga noastră ființă, duh, suflet și trup. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi credincioșii suntem născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu în specia divină, împărăția lui Dumnezeu. Aleluia!

Aleluia, toți credincioșii autentici în Cristos sunt născuți din Dumnezeu pentru a fi oameni-Dumnezeu în specia divină, împărăția lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne, pentru privilegiul de a fi născuți din Dumnezeu cu viața și natura Sa, astfel încât să fim oameni-Dumnezeu care trăiesc în domeniul speciei divine. Fie ca să vedem acest lucru, să trăim o viață de om-Dumnezeu, și să vorbim altora acest adevăr înalt, pentru ca mulți alții să se pocăiască, să creadă în Domnul și să intre în domeniul speciei divine, împărăția lui Dumnezeu.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Enter the Kingdom of God as the Realm of the Divine Species by being Born of God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 1 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: copiii lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, domeniul speciel divine, domeniul vieții divine, Dumnezeu guvernează, împărăția lui Dumnezeu, intrăm în împărăția lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu, oameni-Dumnezeu, pocăință și credință, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Pet. 1:11Stăm în victoria lui Cristos și ne supunem domniei lui Dumnezeu: biserica aduce împărăția
  • Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Rom. 14:17Noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică, trăind în duhul contopit
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Împărăția produce biserica și biserica aduce împărăția lui Dumnezeu
  • ...și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor...Matei 16:18-19Realitatea împărăției cerurilor este conținutul vieții de biserică de astăzi
  • ...Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul. Daniel 2:35Evanghelia aduce viața lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu, care produce biserica
  • Adâncul cheamă adâncul... [traducere literală pentru, Un val cheamă un alt val] Psalmul 42:7Trăim o viață în adâncimi și avem experiențe profunde cu Cristos, fără să ne expunem rădăcinile

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului