• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Dumnezeul Triunic din Apocalipsa

Îl împărțim pe Dumnezeul ziditor și zidit altora pentru zidirea Noului Ierusalim

25/06/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18

Dumnezeul Triunic din Apocalipsa este Dumnezeul ziditor și zidit; Biblia se finalizează în Noul Ierusalim, care este Dumnezeul unic lărgit, chiar Dumnezeul Triunic introdus în poporul Său ales și răscumpărat, iar astăzi trebuie să învățăm să-L lăsăm pe Dumnezeu să se zidească pe Sine în noi și să-L împartă pe Dumnezeul ziditor și zidit în alții pentru clădirea lui Dumnezeu.

Amin, Doamne, descoperă-ne să Te vedem ca fiind Dumnezeul ziditor și Dumnezeul zidit! Slavă Domnului, Dumnezeul nostru este un Ziditor și El se zidește pe Sine în noi și ne zidește pe noi în ființa Sa! Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi. Ne deschidem lucrării Tale de zidire. Zidește-Te pe Tine în noi astăzi. Fă-ne cei care sunt atât de umpluți de Dumnezeu încât să-L împărțim pe Dumnezeul ziditor și zidit altora pentru biserică, ca fiind clădirea lui Dumnezeu! Amin!

Dumnezeul Triunic revelat în Biblie este un lucru misterios și minunat; de la primul până la ultimul capitol al Bibliei, vedem că Dumnezeu nu este doar unul, ci și trei. Biblia ne dezvăluie că Dumnezeu a trecut printr-un proces în economia Sa.

În primul rând, în esența Sa, El nu se poate schimba niciodată și, în însăși esența Sa, El este atât unu, cât și trei – El este Dumnezeul unic și este, de asemenea, Tatăl, Fiul și Duhul. Spunem doar Amin la aceasta.

Dar Dumnezeu are o economie; El are o dorință a inimii, căci El vrea să realizeze ceva ce și-a propus și pentru aceasta a trecut printr-un proces. Este uimitor! Dumnezeul infinit care a creat toate lucrurile, care nu are nevoie de nimic și nu depinde de nimic, într-o zi a devenit om. Extraordinar!

Dumnezeul infinit a devenit un om finit, iar Dumnezeul etern a devenit un om muritor. Acest lucru este dincolo de capacitatea noastră de a înțelege. Dar iată-L aici pe un om-Dumnezeu, Dumnezeu încarnat ca om, și apoi a trecut prin viața umană, moarte și înviere, iar în învierea Sa a devenit din nou ceva: El a devenit un Duh dătător de viață.

Acesta este procesul prin care a trecut. 2 Corinteni 3:17 spune că acum Domnul este Duhul. În mod similar, în Apocalipsa vedem Duhul și mireasa în unitate. În economia Sa, Dumnezeu a fost procesat și finalizat pentru a fi Duhul; acum, ca Duh, El poate fi savurat de noi, căci El poate intra în noi, poate locui în noi, ne poate transforma, ne poate conforma după chipul Său și își poate face domiciliul în noi.

Dumnezeu poate fi acum relaționat cu omul; El poate fi experimentat de om în mod subiectiv, personal, intim și spiritual. Iar centrul Dumnezeului Triunic procesat este Cristos, căci în Cristos Dumnezeu a trecut printr-un proces. Fie ca noi să-L cunoaștem, să-L savurăm și să-L experimentăm ca Duh cu duhul nostru astăzi pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos!

Dumnezeul Triunic din Apocalipsa este Dumnezeul ziditor și zidit care devine Noul Ierusalim

Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu. Apocalipsa 21:10

În cartea Apocalipsa, vedem un aspect particular al Dumnezeului Triunic: El este Dumnezeul ziditor și zidit (Apocalipsa 21:18-19, 21). Ne putem întreba ce legătură are Dumnezeul Triunic procesat și finalizat cu clădirea lui Dumnezeu.

Pe măsură ce considerăm acest subiect înaintea Domnului, ne dăm seama că Dumnezeu ni-L dă pe Cristos ca Cel atotinclusiv, iar acest Cristos a trecut printr-un proces și a fost finalizat pentru a fi Duhul.

Duhul nu este doar pentru savurarea, satisfacția și odihna noastră; Duhul este finalizat pentru împlinirea scopului etern al lui Dumnezeu, a economiei Sale eterne.

Scopul etern al lui Dumnezeu este de a câștiga o clădire; aceasta nu este o clădire fizică sau exterioară și nici nu sunt doar oameni puși împreună pentru a se coordona. Această clădire este Dumnezeu încarnat în om și om adus în Dumnezeu; este zidirea reciprocă a lui Dumnezeu și a omului.

Asta a văzut Iacov într-un vis în Geneza 28: Dumnezeu și omul contopiți. Dumnezeu vrea să fie contopit cu omul pentru a putea fi unit, contopit și chiar încorporat cu omul pentru a câștiga clădirea lui Dumnezeu și a omului. Și El va câștiga aceasta: Noul Ierusalim este clădirea lui Dumnezeu.

Noul Ierusalim nu apare doar din cer, de la Dumnezeu; Noul Ierusalim este construit și pregătit astăzi. Modul în care Noul Ierusalim ia ființă este prin experimentarea și savurarea Dumnezeului Triunic procesat și finalizat, cu Cristos ca fiind centru și punct focal.

Trebuie să-L vedem, să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristosul care a trecut prin procese pentru a deveni un Duh dătător de viață, finalizat, locuitor în noi, atotinclusiv, intensificat de șapte ori. Prin un astfel de Duh putem intra într-o astfel de contopire cu Dumnezeul Triunic pentru a avea ca rezultat clădirea lui Dumnezeu.

Dumnezeul Triunic din Apocalipsa este Dumnezeul ziditor și Dumnezeul zidit; la sfârșitul Apocalipsei vedem cetatea sfântă zidită cu Dumnezeu și om, de fapt, cu Dumnezeu zidit în om și omul zidit în Dumnezeu!

În cetatea sfântă vedem aur, care semnifică natura divină a Tatălui, pietre prețioase, semnificând lucrarea transformatoare a Duhului Sfânt, și perle, semnificând lucrarea răscumpărătoare și regeneratoare a lui Cristos.

Putem spune că întreaga cetate sfântă este Dumnezeul Triunic zidit în om și cu omul pentru a fi o contopire a lui Dumnezeu și a omului. Biblia se finalizează în Noul Ierusalim, care este chiar Dumnezeul care era la început (Geneza 1:1; Apocalipsa 21:10).

Însuși Dumnezeul care a creat toate lucrurile în Geneza 1:1 a trecut printr-un proces în economia Sa pentru a deveni cetatea sfântă în Apocalipsa 21:10. Extraordinar!

La început El era Dumnezeul burlac, Dumnezeul creator; El era mare și puternic, dar El era singur. Într-o zi, acest Dumnezeu burlac a devenit un Dumnezeu încarnat, când S-a încarnat pentru a fi om.

Apoi, El a murit pentru noi pe cruce pentru a ne răscumpăra și El a fost Dumnezeul răscumpărător; El a fost Mielul lui Dumnezeu care ne răscumpăra pe cruce.

În învierea Sa, El a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi Dumnezeul care locuiește înăuntrul nostru; acum El locuiește înăuntrul nostru ca Duh. Dumnezeul burlac a devenit Dumnezeul încarnat și a devenit Dumnezeul răscumpărător, apoi a devenit Dumnezeul care locuiește înăuntrul nostru.

În cele din urmă, la sfârșitul Bibliei, îl vedem pe Dumnezeul încarnat – Dumnezeu încorporat cu omul, omul în Dumnezeu și Dumnezeu în om! Aleluia!

Dumnezeul unic este în cele din urmă lărgit și extins într-o cetate pentru expresia Sa eternă. Ce minunat e că Noul Ierusalim este doar Dumnezeu Însuși lărgit și extins în om și prin om. În economia Sa, Dumnezeu a devenit Noul Ierusalim.

În Noul Ierusalim, Dumnezeul Triunic este introdus în poporul Său ales și răscumpărat (Apocalipsa 21:18-21). Aurul, perla și pietrele prețioase se referă la Dumnezeu Însuși și îl simbolizează; de asemenea, aceste materiale se referă la Dumnezeu și simbolizează cum El Se introduce în noi, poporul Său ales și răscumpărat.

Devenim aurii atunci când trăim conform naturii divine a Tatălui nostru (1 Petru 1:3); avem cel puțin o picătură de aur în duhul nostru și, atunci când ne exersăm duhul pentru a-L trăi pe Cristos, Îl strălucim.

Am fost regenerați și avem puțin din Cristos ca perla făcută în noi; pe măsură ce Îl curgem în afară, devenim o intrare pentru alții în sfânta cetate, Noul Ierusalim.

Avem Duhul lucrând în noi pentru a ne transforma și a deveni pietre prețioase pentru clădirea lui Dumnezeu; există un anumit grad de transformare în ființa noastră.

Dumnezeu Se introduce pe Sine Însuși în noi pentru a Se zidi în noi și pentru a ne zidi în Dumnezeu pentru clădirea lui Dumnezeu, Noul Ierusalim! Amin!

Doamne Isuse, dezvăluie-ne pentru a-L vedea pe Dumnezeul Triunic ca Dumnezeu ziditor și zidit! Amin, Doamne, îți mulțumim pentru dorința Ta de a fi deveni om și de a te zidi în noi. Ne deschidem Ție astăzi. Îți permitem să te introduci în noi prin toate lucrurile din viața noastră de zi cu zi. Zidește-Te în noi și zidește-ne pe noi în Tine Însuți. Fie ca Tu să obții ceea ce cauți în noi. O, Doamne, vrem să umblăm astăzi conform naturii divine, ca să putem fi aurii și strălucitori, așa cum ești Tu. Ne deschidem curgerii Tale în noi și prin noi, ca să putem fi precum perlele, porți ale sfântului oraș, aducând și pe alții la Dumnezeu! Amin, Doamne, ne deschidem către lucrarea de transformare a Duhului Sfânt pentru a fi transformați în pietre prețioase, parte a clădirii lui Dumnezeu! Aleluia, Dumnezeul unic este lărgit și extins într-o cetate pentru expresia Sa eternă, iar noi suntem parte a acestei cetăți sfinte! Slavă Domnului, în economia Sa, Dumnezeu a devenit Noul Ierusalim! Amin, Doamne, introdu-Te în noi puțin mai mult astăzi pentru zidirea Noului Ierusalim! Amin!

Îl împărțim pe Cristos altora pentru ca Dumnezeu să Se zidească în ei și pe ei în Dumnezeu pentru Noul Ierusalim

Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18 Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17

Pe partea vieții, trebuie să vedem că Dumnezeul Triunic a trecut printr-un proces și a fost finalizat pentru a fi Duhul care a venit în duhul nostru pentru a fi viața noastră și totul pentru noi. Pe partea corporativă, pe partea clădirii lui Dumnezeu, trebuie să vedem că Dumnezeu este Dumnezeul zidit și ziditor, iar El se zidește în noi.

Când avem o viziune a zidirii lui Dumnezeu, lucrarea noastră pentru Domnul va fi afectată; nu vom încerca să-i ajutăm pe alții să fie mai umili sau mai blânzi, ci Îl vom împărți pe Cristos altora, astfel încât Dumnezeu să Se poată zidi în ei.

Ceea ce vrea Dumnezeu nu sunt creștini mai buni sau mai mulți oameni care sunt după inima Sa, căci este posibil să fii creștin bun și persoană după inima lui Dumnezeu, dar să nu-L ai pe Cristos introdus în tine.

De exemplu, Iov în Vechiul Testament era drept în orice fel, căci a avut cea mai înaltă realizare în a se zidi în integritate, dreptate și perfecțiune. Dar Dumnezeu a trebuit să-l deposedeze pe Iov de toate realizările, astfel încât Iov să-și dea seama că tot ce avea nevoie era doar Dumnezeu.

În mod similar, David, un om după inima lui Dumnezeu, care a luptat pentru interesul lui Dumnezeu și a dorit să-i construiască o casă lui Dumnezeu, a avut un mare eșec, pentru că Dumnezeu nu a fost introdus în el.

El dorea să-i zidească o casă lui Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a arătat în 2 Samuel 7 că mai întâi Dumnezeu trebuie să se zidească pe Sine în David, iar apoi din David va ieși ceva bun pentru zidirea casei lui Dumnezeu.

Ceea ce Dumnezeu are nevoie de la noi nu este dreptatea noastră omenească sau chiar faptul că noi vom fi după inima Lui; El vrea să se zidească pe Sine în noi și să ne zidească pe noi în Sine.

Chiar dacă suntem persoane după inima lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu e introdus în noi, nu suntem mai buni decât alții. Dumnezeu dorește să se introducă pe Sine în noi, poporul Său ales; dacă ne dăm seama de acest lucru, pur și simplu ne vom deschide Lui și Îi vom permite să se introducă pe Sine în noi. Am putea chiar să-I spunem:

Doamne Isuse, introdu-Te în noi puțin mai mult astăzi. Vrem să ne oprim din a face lucrarea noastră. Nu căutăm să avem propria noastră perfecțiune și dreptate. Venim la Tine. Ne deschidem Ție. Introdu-Te în noi. Zidește-Te în noi. O, Doamne, nimic din omul nostru natural nu este folositor scopului Tău; ne deschidem Ție pentru ca Tu să Te introduci în noi puțin mai mult astăzi! Amin, Doamne, zidește-Te în noi pentru clădirea lui Dumnezeu!

Pe măsură ce ne deschidem în acest fel, El va găsi o cale în noi. Trebuie să-L savurăm și să-L experimentăm pe Dumnezeul zidit și ziditor, ca El să fie introdus în noi. Singura cale prin care putem zidi biserica este permițându-I Domnului să Se zidească în noi (Matei 16:18).

Cristos a spus că Își va zidi biserica; acest lucru nu s-a împlinit încă, dar El face acest lucru în noi și prin noi astăzi. Biserica a fost produsă și, de-a lungul veacurilor, Domnul Își zidește biserica. Putem coopera cu El astăzi, lăsându-L să se zidească pe Sine în noi.

Și în grija noastră pentru alții, pe măsură ce îi slujim, vrem să le împărțim pe Cristos, astfel încât Dumnezeul Triunic procesat și finalizat să Se zidească pe Sine în omul lor lăuntric.

Dumnezeu în Cristos, ca Duh, îndeplinește lucrarea de zidire, iar această lucrare este interioară, în părțile interioare ale ființei noastre. Trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne învețe să lucrăm în așa fel încât să le împărțim altora pe Dumnezeul zidit și ziditor.

Nu vrem doar să-i ajutăm pe alții să fie creștini mai buni, să se comporte mai bine, să aibă mai multă răbdare și bucurie etc.; trebuie să le împărțim pe Cristos.

Dumnezeul pe care îl venerăm, îl predicăm și îl împărțim altora este Dumnezeul Triunic procesat și finalizat, încarnat în Cristos și realizat ca Duh finalizat. El Se zidește în noi astăzi pentru a produce o casă cu El Însuși ca element și, de asemenea, cu ceva din umanitatea noastră răscumpărată și înălțată.

Aceasta este biserica în calitate de Trup al lui Cristos, lărgirea și expansiunea lui Cristos. Și slavă Domnului, Dumnezeul care a devenit Noul Ierusalim este Dumnezeul care zidește și este zidit (2 Samuel 7:12, 14a; Matei 16:18; Efeseni 3:17).

El Se zidește în noi. Dumnezeul Triunic procesat și finalizat, ca sursă, element și esență, zidește biserica zidindu-Se în ființa noastră. Dumnezeu Își îndeplinește dorința de a Se zidi în Cristos în ființa noastră și de a ne zidi pe noi în ființa Lui; în cele din urmă, rezultatul acestei zidiri va fi Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:2, 10).

Amin, fie ca noi să fim cei care împlinim calea rânduită de Dumnezeu în cei patru pași de a-i naște pe cei noi, a-i hrăni, a-i perfecționa și a-i zidi, împărțind altora pe Dumnezeul zidit și ziditor pentru clădirea lui Dumnezeu, biserica în calitate de Trup al lui Cristos, finalizându-se în Noul Ierusalim!

Doamne Isuse, învață-ne cum să lucrăm pentru Tine și cu Tine în așa fel încât să-L împărțim altora pe Dumnezeul zidit și ziditor. O, Doamne, nu vrem să zidim cu lemnul, iarba sau paiele omului nostru natural, a cărnii noastre și a sinelui nostru. Zidește-Te în noi. Introdu-Te în ființa noastră. Fie ca noi să fim una cu Tine pentru a-L împărți pe Cristos altora, astfel încât Dumnezeu să Se poată zidi în ei pentru clădirea lui Dumnezeu. O, Doamne, câștigă-Ți casa cu Tine Însuți ca element și cu ceva din umanitatea noastră răscumpărată și înălțată! Fie ca noi să-L cunoaștem, să-L savurăm, să-L experimentăm și să-L împărțim altora pe Dumnezeul zidit și ziditor pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, zidește-Ți biserica astăzi! Împlinește dorința inimii Tale de a Te zidi pe Tine însuți în ființa noastră și de a ne zidi pe noi în ființa Ta pentru Noul Ierusalim! Aleluia, Dumnezeul care a devenit Noul Ierusalim este Dumnezeul zidit și ziditor! Slavă Domnului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Minister the Building and Builded God to others for the building of the New Jerusalem, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Cristosul atotinclusiv după cum este revelat în Matei – săptămâna 4 cu tema: Cristos ca fiind centrul Dumnezeului Triunic procesat (ziua 5) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Dumnezeul Triunic, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025TGC-RO-w4d5, Cristos Se introduce în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu ne zidește în El, Dumnezeu Se zidește în noi, Dumnezeul Triunic din Apocalipsa, Dumnezeul ziditor și zidit, Îl împărțim pe Cristos altora, Witness Lee, zidirea Noului Ierusalim

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Îl împărțim pe Dumnezeul ziditor și zidit altora pentru zidirea Noului Ierusalim
  • Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 2 Corinteni 3:17 Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!”... Apocalipsa 22:17Savurăm Duhul ca finalizare a Dumnezeului Triunic procesat și a binecuvântării
  • De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. 1 Corinteni 15:45Cristos este centrul Dumnezeului Triunic procesat: Dumnezeu a fost procesat și finalizat
  • Întreaga Biblie dezvăluie că Dumnezeu este Triunic – El este Tatăl, Fiul și Duhul, iar noi, credincioșii în Cristos, am fost botezați în Dumnezeul Triunic procesat pentru a fi aduși într-o unire organică cu El și pentru a savura bogățiile Tatălui, ale Fiului și ale Duhului în viața noastră de zi cu zi, pentru viața de biserică. Amin, Doamne, înalță-ne perspectiva și aprecierea faptului că am fost botezați. Fie ca să ne dăm seama că nu am fost botezați doar în apă, ci mai mult, în Dumnezeul Triunic procesat! Ce minunat e că am fost puși în Dumnezeu și Dumnezeu a fost pus în noi! Am fost cufundați în Cristos și Cristos ne-a fost dat să bem ca Duh! Amin, Doamne, fiind cei din Dumnezeul Triunic procesat, vrem să Te savurăm, să Te experimentăm și să ne împărtășim din bogățiile Tale astăzi! Amin! Dumnezeul Triunic este un mister și nu suntem aici pentru a încerca să disecăm sau să înțelegem ce sunt și ce fac Tatăl, Fiul și Duhul; suntem aici pentru a savura și a experimenta această persoană minunată! Încă de la începutul Bibliei, chiar de la primul verset, vedem că la început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Cuvântul ebraic pentru Dumnezeu nu este singularul Iehova, ci Elohim, care este plural, mai mult decât doi. Dumnezeul care a creat toate lucrurile este plural - El este Dumnezeul Triunic. Aleluia! Iar ultimul verset al Bibliei spune: Harul Domnului Isus Cristos să fie cu toți sfinții. Domnul Isus despre care se vorbește în ultimul verset al Bibliei este Dumnezeul care a creat totul la început; între primul și ultimul verset al Bibliei, multe lucruri s-au întâmplat și Dumnezeu a trecut printr-un proces. Însuși Dumnezeul care a început totul a trecut printr-un proces și a fost finalizat pentru a deveni Duhul, iar El este acum Cristos ca har cu duhul nostru. Noi, credincioșii în Cristos, L-am primit în noi pe Dumnezeul Triunic, Dumnezeul Triunic procesat. Întreaga Biblie ni-L dezvăluie pe Dumnezeul Triunic; Trinitatea Divină este structura Bibliei. Dacă citim Vechiul și Noul Testament, îl vedem pe Dumnezeul Triunic – nu termenul „Dumnezeul Triunic”, ci faptul că Dumnezeu este triunic – peste tot. De fapt, dacă îl eliminăm pe Dumnezeul Triunic din Biblie, aceasta devine o carte de povești goală. Dacă îl luăm pe Dumnezeul Triunic afară din Scripturi, vedem doar că Dumnezeu a făcut asta, omul are nevoie de asta, iar ceea ce Dumnezeu îi spune omului este ceva legat de religie. Dar slavă Domnului, Biblia îl dezvăluie pe Dumnezeul Triunic, iar acest Dumnezeu este pentru savurarea și experimentarea noastră în viața creștină de astăzi! Amin, fie ca noi să fim cei care căutăm nu doar cunoașterea Dumnezeului Triunic conform Bibliei, ci și mai mult, savurarea și experimentarea Dumnezeului Triunic procesat în viața noastră de zi cu zi. Biblia dezvăluie că Dumnezeu este Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul – pentru ca noi să-L savurăm și să-L experimentăm astăzi! Există multe mistere în univers și în viața umană, iar Dumnezeul Triunic este misterul misterelor. Dacă ne uităm la viața din trupul nostru fizic, indiferent cât de mult încearcă știința și medicina să o explice, este imposibil, căci viața este un mister. Dacă ne uităm la duhul omenesc din trupul nostru, din nou, este un mister; cum putem cunoaște sau înțelege duhul omenesc? Cine poate oferi o explicație completă a ceea ce este viața umană și a ceea ce este duhul uman? Iar aceste mistere sunt mici în comparație cu Dumnezeul Triunic - Tatăl, Fiul și Duhul! Există multe exemple în Biblie în care vedem că Dumnezeu este unul în mod unic. 1 Corinteni 8:4 spune: „Nu este alt Dumnezeu decât unul singur”. Aceasta ne spune cu accent faptul că nu există doi sau trei dumnezei, ci doar unul singur, Dumnezeu Însuși. În Isaia 45:5 se spune: „Eu sunt Iehova și nu este altul; / În afară de Mine nu este alt Dumnezeu” (vezi și versetele 6, 21-22; 46:9; 44:6, 8). Nu există alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu și nu există alți dumnezei. Câți dumnezei avem: unul sau trei? Avem un singur Dumnezeu. Dumnezeul nostru este unul în mod unic. Aceasta este ceea ce Biblia ne dezvăluie din nou și din nou. În Isaia 6:8, însă, vedem că Dumnezeu a spus: Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi? Pe de o parte, vedem că Dumnezeu vrea să trimită pe cineva pentru Sine și Se întreba cine va merge pentru Ei. Acest lucru este misterios; cum poate Dumnezeu să fie „Eu” și „Noi” în același timp? Există un singur Dumnezeu sau există mai mulți dumnezei? Ceea ce Biblia dezvăluie este că Dumnezeu este unul, chiar unul în mod unic și, în același timp, Dumnezeu este trei - El este Tatăl, Fiul și Duhul. În Geneza 1:26 vedem că Dumnezeu vorbește despre Sine ca fiind „Noi”, spunând că El va face omul după „chipul Nostru” și „după asemănarea Noastră”. Acesta este un mister, greu de înțeles; totuși, trebuie să credem că Dumnezeu este atât unul, cât și trei. El este unul, dar totuși trei, nu pentru ca noi să-l disecăm sau să încercăm să-l separăm și să vedem cine este cine și cine ce face; El este trei pentru savurarea și experimentarea noastră. De aceea, Domnul Isus a spus în Matei 28:19 că trebuie să discipolizăm toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Există un singur nume, dar sunt trei persoane; există un singur Dumnezeu, totuși El este Triunic. El este trei-în-unu sau Triunic. Nu este însă treaba noastră să încercăm să înțelegem dacă Dumnezeul nostru este Tatăl, Fiul sau Duhul; Dumnezeul nostru este toți trei, iar Dumnezeu este Triunic pentru ca noi să-L savurăm și să-L experimentăm astăzi în viața noastră creștină! Putem fi botezați în Dumnezeul Triunic și Îl putem savura pe Dumnezeul Triunic! 2 Corinteni 13:14 este un alt verset minunat care ni-L dezvăluie pe Dumnezeul Triunic; în acest verset vedem dragostea lui Dumnezeu, harul lui Cristos și părtășia Duhului Sfânt fiind cu noi toți. Dumnezeu nu este doar Tatăl, Fiul și Duhul; El este Triunic cu scopul de a Se distribui în noi pentru savurarea și participarea noastră. Dacă doar ne exersăm duhul și chemăm numele Domnului, Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic care se distribuie în noi. El se distribuie în Trinitatea Sa Divină în noi pentru a fi viața și totul pentru noi. Dacă doar Îl iubim pe Domnul, Tatăl ne va iubi, iar Tatăl și Fiul vor veni la noi și își vor face o locuință cu noi (Ioan 14:23). Dumnezeul Triunic vine la noi, se distribuie în noi și își face un domiciliul împreună cu noi. Mai mult, El vrea să fim în El și cu El, așa cum se vede în Ioan 17:11 și 20 – ca să putem fi una, chiar să fim în Dumnezeul Triunic! Slavă Domnului! Doamne Isuse, fie ca să vedem că Dumnezeu este Triunic ca să Se distribuie în noi! Amin, Doamne, distribuie-Te în noi puțin mai mult astăzi. Ține-ne sub distribuirea Ta divină astăzi. Ține-ne deschiși către Tine. Vrem să ne exersăm duhul astăzi doar pentru a Te savura. Ne deschidem Ție. O, Doamne, Te iubim; vino și fă-ți un locaș cu noi, aducându-L pe Dumnezeul Triunic în noi și pe noi în Dumnezeul Triunic! Fie ca să savurăm dragostea lui Dumnezeu Tatăl exprimată în harul Fiului și curgând în părtășia Duhului Sfânt! O, Doamne Isuse, chemăm Numele Tău și vrem să savurăm toate bogățiile Dumnezeului Triunic! Aleluia, am fost botezați în Dumnezeul Triunic și ni s-a dat să savurăm tot ceea ce este Dumnezeu! Ține-ne în savurarea Ta astăzi. Salvează-ne de la încercarea de a-L înțelege pe Dumnezeul Triunic; fie ca noi să savurăm distribuirea divină a Trinității Divine în viața noastră de zi cu zi! Aleluia, Dumnezeul nostru este Unu, dar totuși Trei! Slavă Domnului pentru Dumnezeul Triunic care Se distribuie în noi! Am fost botezați în Dumnezeul Triunic procesat pentru a savura toate bogățiile Sale în unirea organică cu El Noi, credincioșii în Cristos, am fost botezați în Dumnezeul Triunic procesat. Dumnezeul nostru a trecut printr-un proces pentru ca noi să fim botezați în El și pentru ca noi să-L savurăm. Când auzim Evanghelia și ne deschidem, ne pocăim și chemăm Numele Domnului, ni se dă autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, cei care cred în Numele Lui (Ioan 1:12-13). În momentul în care credem, persoana divină a lui Cristos vine în noi. Urmăm credința noastră în Cristos cu botezul nostru; trebuie să credem și să fim botezați pentru a fi mântuiți (Marcu 16:16). Prin credință, îl primim pe Dumnezeul Triunic în noi. Prin botez, suntem puși în Dumnezeul Triunic. În acest fel, intrăm într-o minunată unire organică cu Dumnezeul Triunic. Trebuie să ne dăm seama, însă, că suntem botezați nu doar în Dumnezeul Triunic, ci în Dumnezeul Triunic procesat. Dumnezeul nostru Triunic a fost procesat. Acest cuvânt „procesat” poate avea o conotație negativă în lumea de astăzi, dar modul în care îl folosim cu privire la Dumnezeu este pentru a descrie faptul că Dumnezeu a trecut printr-un proces. Trebuie Dumnezeu să fie procesat? Nu este El etern, același ieri, azi și în veci? Nu este Dumnezeu neschimbător și fără schimbare, niciodată schimbător? Da, Dumnezeu este toate acestea. Deci, cum îndrăznim să spunem că Dumnezeu a trecut printr-un proces? În esența Sa, suntem de acord că Dumnezeu este neschimbător și fără nevoie de schimbare; El este pentru totdeauna același în esența Sa. Cu toate acestea, în economia Sa, Dumnezeu a făcut ceva și a trecut printr-un proces. Într-o zi, Dumnezeu a devenit om. N-a fost acesta un proces? Dumnezeu a trăit pe pământ timp de treizeci și trei de ani și jumătate; n-a fost acesta un proces? Dumnezeu a trecut printr-un proces în Domnul Isus Cristos; El S-a încarnat, a trăit ca om, a lucrat și Și-a îndeplinit slujba pământească. Când era tânăr, El a ascultat de părinții Săi, Și-a făcut treburile casnice și a făcut multe lucruri. Apoi, când Și-a îndeplinit slujba pământească, El a trecut printr-un proces. Iar pe cruce, Dumnezeu a fost dat la moarte. Oare poate Dumnezeu să fie omorât? Poate muri Autorul vieții? Sună absurd să spui că Dumnezeu poate fi crucificat, căci în divinitatea Sa El nu poate muri niciodată; însă Dumnezeul procesat a trecut prin moarte și a murit. Apoi, după trei zile, El a înviat și apoi S-a înălțat. Acesta este un proces prin care a trecut El. Dumnezeu, în economia Sa, a trecut printr-un proces compus din mai multe etape, de la a deveni om, a îmbrăca umanitatea, trecând prin trăire omenească, crucificare, înviere și înălțare. Apoi, în învierea Sa, El a devenit un Duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45); acest Duh include tot ceea ce Dumnezeu în Cristos a trecut. În acest Duh există divinitate, umanitate, încarnare, trăire omenească, suferința trăirii omenești, moarte, înviere și înălțare. El știe ce înseamnă să fii flămând și însetat și știe ce este suferința. Acum, acest Duh dătător de viață este Dumnezeul Triunic procesat și finalizat! Dumnezeu a devenit accesibil și, de asemenea, botezabil – putem intra în El și putem fi botezați în El! Când Domnul Isus ne-a însărcinat să discipolizăm toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului, El a vrut să-i scufundăm pe oameni în Dumnezeul Triunic procesat! Acum putem intra în Dumnezeu, căci El este Duhul, și putem fi botezați în Dumnezeul Triunic procesat! Dumnezeul nostru Triunic este gata să fim botezați în El în duh; acum putem pune oameni în Dumnezeul Triunic. Îndemnul dat în Matei 28:19 a fost dat de Domnul Isus după ce a intrat în înviere, care a fost finalizarea procesului Dumnezeului Triunic. Domnul nu ne-a poruncit să botezăm oameni în Dumnezeul Triunic în Matei 4 sau 12, ci în capitolul 28, chiar la sfârșit, după ce a trecut printr-un proces. Dumnezeul Triunic a trecut printr-un proces care a început cu încarnarea, a inclus trăirea omenească și crucificarea și a fost finalizat cu învierea. În înviere, Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic, a devenit Duhul dătător de viață (1 Corinteni 15:45; 2 Corinteni 3:17). Acum, acest Duh este finalizarea Dumnezeului Triunic pentru ca noi, credincioșii, să fim botezați în Trinitatea Divină. Când am fost botezați, am fost botezați în Dumnezeul Triunic procesat. A fi botezat în persoana Dumnezeului Triunic înseamnă a fi botezat în Duhul atotinclusiv, finalizat, care este finalizarea supremă a Dumnezeului Triunic procesat. Acum putem savura și ne putem împărtăși din tot ceea ce este și are Dumnezeu Tatăl, toate bogățiile lui Cristos Fiul și tot ceea ce Duhul ne aplică ca realitate a ceea ce este Dumnezeu. Suntem botezați în bogățiile Tatălui, în bogățiile Fiului și în bogățiile Duhului. Bogățiile Tatălui, ca să numim doar câteva, sunt dragostea Lui pentru noi, îndurarea Lui față de noi, alegerea noastră de către El și predestinarea Lui. Unele dintre bogățiile Fiului sunt faptul că El este har, hrana noastră, băutura noastră, îmbrăcămintea noastră, calea noastră, lumina noastră, viața noastră și locuința noastră. Unele dintre bogățiile Duhului sunt faptul că El este putere, realitatea și atâtea alte bogății. Fiind cei botezați în Dumnezeul Triunic procesat, suntem acum într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic; acum putem savura și ne putem împărtăși din tot ceea ce are Tatăl, tot ceea ce are Fiul și tot ceea ce are Duhul. Am fost aduși într-o unire mistică cu El și acum ne însușim tot ceea ce este Dumnezeu în ființa noastră. Aceasta este viața noastră creștină. Suntem mântuiți nu doar pentru a fi cruțați de iad și pierzare veșnică; suntem mântuiți și botezați în Dumnezeul Triunic procesat, astfel încât să putem savura toate bogățiile Dumnezeului Triunic! Slavă Domnului! Doamne Isuse, adu-ne la o înțelegere mai profundă a ceea ce s-a întâmplat în momentul botezului nostru. Fie ca să vedem că am fost botezați în Dumnezeul Triunic procesat! Ce minunat e că Dumnezeul nostru, în economia Sa, a trecut printr-un proces devenind om, trăind o viață omenească, murind pe cruce, înviind și fiind înălțat la cer! Slavă Domnului, suntem acum botezați în persoana Dumnezeului Triunic, adică în Dumnezeul Triunic procesat! Suntem botezați în Duhul atotinclusiv, finalizat, care este finalizarea supremă a Dumnezeului Triunic procesat! Slavă Domnului, ca botezați, suntem acum într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic și tot ceea ce au și sunt Tatăl, Fiul și Duhul, poate fi savurarea și experiența noastră astăzi! Amin, Doamne, ține-ne în unirea organică cu Dumnezeul Triunic, savurând toate bogățiile Tatălui, toate bogățiile Fiului și toate bogățiile Duhului în experiența noastră zilnică! Fie ca să fim savuratori ai Dumnezeului Triunic procesat pentru zidirea bisericii astăzi! Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Baptised into the Processed Triune God to Enjoy His Riches in the Organic Union, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Cristosul atotinclusiv după cum este revelat în Matei – săptămâna 4 cu tema: Cristos ca fiind centrul Dumnezeului Triunic procesat (ziua 2) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.Suntem botezați în Dumnezeul Triunic procesat pentru a savura bogățiile Sale în unirea organică
  • Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Matei 28:19Suntem botezați în Numele Dumnezeului Triunic pentru a intra într-o unire organică cu El
  • Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă.” Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Exodul 33:14-15Îl savurăm pe Cristos prin prezența Domnului și devenim parte a Marelui Emanuel

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului