citim Cuvântul cu rugăciune

Să avem un nou început în fiecare dimineață, prin contactul cu Domnul în Cuvântul Său pentru a-L mânca

06/02/2020 by Credincios in Cristos 3 Comments

Trebuie să avem un început nou cu Domnul în fiecare zi pentru a “strânge mana”, adică pentru a-L savura pe Domnul într-un mod proaspăt și nou, pentru a ne hrăni cu El și pentru a fi hrăniți cu El în Cuvântul Său.

În Vechiul Testament – și de fapt în întreaga Biblie – mana a fost cel mai lung miracol pe care Dumnezeu l-a făcut pentru poporul Său: El le-a dat mana în fiecare zi timp de patruzeci de ani.

Dorința lui Dumnezeu este să locuiască printre poporul Său, dar pentru ca El să poată face acest lucru, El trebuie să aibă un grup de oameni care să I se potrivească în toate modurile posibile.

Cum putem noi, ca ființe umane, să ne potrivim lui Dumnezeu și să fim poporul Său pentru ca El să locuiască printre noi? Doar prin faptul ca Dumnezeu să intre în noi și să ne constituie cu Sine pentru a deveni însăși fibra ființei noastre, astfel încât să putem fi refăcuți și rearanjați în mod intrinsec cu elementul lui Dumnezeu, pentru ca să fim la fel ca El.

Acest lucru se vede în ilustrația manei și acest lucru l-a spus Domnul Isus în mod clar în Ioan 6: El a venit ca să fie pâinea vieții, pâinea vie, pâinea care coboară din cer, ca noi să o putem mânca, digera, asimila și cu care să fim constituiți, astfel încât Dumnezeu să fie introdus în ființa noastră.

Hrănindu-ne cu Cristos ca mană cerească pentru a fi hrana noastră, noi, ca popor al lui Dumnezeu, devenim la fel ca Cristos – exprimăm ceea ce mâncăm, căci El intră în noi și devine elementul nostru constitutiv.

Hrănindu-se cu mana, poporul lui Dumnezeu a devenit în cele din urmă mana; acest lucru arată că constituția noastră interioară trebuie să fie rearanjată prin hrănirea cu Cristos, pentru ca biserica în calitate de locuință a lui Dumnezeu să fie zidită.

Pentru a fi parte a locuinței lui Dumnezeu, trebuie să avem o schimbare de alimentație; trebuie să renunțăm să mâncăm “mâncare egipteană” din lume și să mâncăm mâncarea divină, alimentația cerească, pentru a fi reconstituiți cu Cristos.

Cu toate acestea, așa cum se întâmplă cu toate alimentațiile / dietele, este posibil să știm că avem nevoie de ea, poate chiar depindem în mod critic de schimbarea noastră de alimentație, dar trebuie să ne stârnim un apetit pentru o astfel de alimentație.

S-ar putea să nu ne placă să-L mâncăm pe Cristos și numai pe Cristos în fiecare zi, dar dacă vom face un apetit din a-L mânca pe Cristos și a-L savura pe El, Îl vom avea ca alimentație unică și vom fi reconstituiți cu El.

Trebuie să ne rugăm și să-I cerem Domnului să ne schimbe apetitul; mai ales că suntem implicați în multe lucruri din această lume, inclusiv munca, călătoriile, grija pentru familia noastră, cumpărăturile, etc., s-ar putea să ne hrănim cu lucrurile lumii și poate chiar avem un gust pentru amuzament, sport, știri și internet.

Numai Domnul știe pentru ce anume avem apetit; ceea ce luăm în noi pentru satisfacția noastră este mâncarea noastră, și orice lucru care ne satisface, ne hrănește, ne întărește și ne susține este hrana noastră.

O, fie ca să fim cei care avem o schimbare de dietă / alimentație la o alimentație cu Cristos și un apetit pentru Cristos ca să-L savurăm și să-L mâncăm numai pe Cristos!

Cristos ca hrana noastră cerească este un mister și un miracol și Îl putem mânca dimineața devreme

Trebuie să vedem și să experimentăm caracteristicile lui Cristos ca hrană unică, mana noastră zilnică, pentru transformarea noastră metabolică.

La fel ca și copiii lui Israel,noi călătorim prin pustiul acestei epoci, iar Domnul ne oferă un singur lucru: mana, adică pe Cristosul ceresc ca hrană unică.

Prima caracteristică a manei este că ea e un mister; când copiii lui Israel au văzut-o pe pământ, s-au întrebat: “Ce este aceasta?” (vezi Exod 16:15). Expresia ebraică “man hu” din care derivă cuvântul mană înseamnă de fapt “Ce este?”

Așa cum nu putem analiza sau explica mana, tot așa nu-L putem analiza sau explica pe Domnul Isus; pur și simplu trebuie să-L luăm înăuntrul nostru și să-L savurăm în fiecare zi.

Pentru oamenii lumești, Cristos este adevărata mană, adevăratul “Ce este?”; când Îl mâncăm, când ne exersăm duhul zilnic pentru a-L lua în noi, noi vom deveni un mister, la fel ca El.

Mana este un miracol pe termen lung; ea a fost trimisă în fiecare dimineață și trebuia să fie adunată în fiecare dimineață înainte de răsăritul soarelui (Exod 16:4, 21; cf. Mat. 6:34).

Copiii lui Israel nu puteau stoca mană pentru mai târziu în acea zi sau a doua zi, pentru că se strica; acest lucru indică faptul că noi nu putem stoca resursa din Cristos, ci că experimentarea lui Cristos ca resursa vieții noastre trebuie să fie zilnică, în fiecare dimineață.

Zi de zi și în fiecare dimineață, trebuie să ne trezim și să “strângem mana”, exersându-ne duhul cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L contacta pe Dumnezeu și pentru a-L savura pe Cristos ca să ne hrănim cu El.

Ca hrana noastră, Cristos va dăinui pentru eternitate; Dumnezeu Îl oferă pe Cristos ca să fie hrana noastră întru eternitate!

Mana este din ceruri; pe de o parte, Domnul Isus este “pâinea din cer”; pe de altă parte, El este “pâinea lui Dumnezeu”, Cel care a coborât din cer pentru a fi hrana noastră (Exod 16:4; Ioan 6:32-33, 51).

Aleluia, Cristosul ceresc este hrana noastră cerească pentru ca noi, oamenii pământești să o putem mânca, digera și asimila, astfel încât să putem fi constituiți cu El și să trăim o viață cerească pe pământ!

Mana a venit împreună cu roua; aceasta înseamnă faptul că Cristos, ca hrana noastră cerească, vine împreună cu harul împrospătător și udător al Domnului adus de compasiunile Sale proaspete (Exod 16:13-14; Num. 11:9; Psa. 133:3; Plângeri 3:22-23; Evrei 4:16; Psa. 110:3).

Harul este Dumnezeu care ajunge la noi pentru a ne împrospăta și a ne uda.

Trebuie să ne trezim puțin mai devreme dimineața și să-L contactăm pe Domnul pentru a mânca hrana cerească; ceea ce se întâmplă atunci când facem acest lucru este că harul lui Dumnezeu ajunge la noi, căci mana vine împreună cu roua, așa că noi savurăm prezența dulce a Domnului și hrănirea cu El în fiecare dimineață.

Mana vine dimineața, indicând faptul că ne oferă un nou început prin contactul nostru viu cu Domnul.

Mana este mică – Cristos S-a născut într-o iesle și a fost crescut în casa unui tâmplar într-un oraș mic și desconsiderat; acest lucru indică faptul că Domnul – care a venit să fie hrana cerească pentru poporul Său – nu a făcut o paradă a măreției Sale, ci a preferat să fie mic în ochii omului (Exod 16:14b; Luca 2:12; Ioan 6:35; cf. Jud. 9:9, 11, 13; Mat. 13:31-32).

Când Îl mâncăm pe Cristos ca fiind Cel mic, Cel suficient de mic pentru a fi mâncat, vom fi păstrați pentru a fi mici; noi nu vom dori să facem lucruri mari sau mărețe pentru Domnul, ci vom fi în regulă să rămânem mici așa cum a fost El, smerit și hrănitor.

Doamne Isuse, vrem să vedem și să experimentăm caracteristicile lui Cristos ca hrana noastră unică, mana noastră zilnică, pentru transformarea noastră metabolică. Atrage-ne în fiecare dimineață să ne trezim mai devreme și să strângem mana, savurând o resursă proaspătă din Cristos ca hrana noastră cerească zilnică. Amin, Doamne, zi de zi și în fiecare dimineață vrem să Te contactăm și să Te mâncăm ca hrana noastră cerească. Fie ca să savurăm harul proaspăt și udător al Domnului adus de compasiunile Sale proaspete în fiecare dimineață. Fie ca să avem un nou început în fiecare dimineață, pe măsură ce ne exersăm ca să-L mâncăm pe Cristos ca hrană cerească și fie ca să fim păstrați umili și mici la fel ca Tine, pe măsură ce Te mâncăm ca pe Cel suficient de mic pentru a fi mâncat!

Să avem un nou început în fiecare dimineață, prin contactul cu Domnul în Cuvântul Său pentru a-L mânca

Dumnezeu nu a dat poporului Său mană o dată pe lună sau o dată pe an, ci o dată pe zi, în fiecare zi, dimineața devreme; copiii lui Israel au strâns-o în fiecare dimineață (Exod 16:21).

Aceasta înseamnă că Domnul ne dă un nou început în fiecare zi; în fiecare zi putem avea un nou început, o nouă întoarcere, o nouă porțiune din Cristosul pe care să-L savurăm.

Dacă Dumnezeu ar trimite mana anual, nu am putea supraviețui și dacă ar trimite-o lunar, nu am putea fi întăriți sau susținuți.

Slavă Domnului, în fiecare dimineață putem avea un nou început, o nouă întoarcere către El; putem să ne întoarcem către El și să avem un mic dejun spiritual, hrănindu-ne cu Domnul într-un mod proaspăt.

Putem aștepta cu nerăbdare a doua zi dimineață, deoarece știm că avem un nou început, știm că vom avea o nouă sărbătoare cu Domnul dimineața.

Fiecare nou început ne aduce mană proaspătă; dacă așteptăm să primim mana de la Domnul, trebuie să ne deschidem Domnului și să ne întoarcem din nou către El, dorind să avem un nou început cu El.

Pentru a avea un început nou cu Domnul în fiecare dimineață, trebuie să dăm drumul trecutului, să nu trăim în trecut și să venim la Domnul așa cum suntem în fiecare dimineață în rugăciune ca să avem un nou început și ca să-L experimentăm ca rouă și mană.

Dacă vrem să retrăim trecutul, dacă vrem să avem același fel de experiență pe care am avut-o cu mulți ani în urmă, s-ar putea să nu savurăm mana zilnic; dar ori de câte ori suntem dispuși să avem un nou început și chiar să-L luăm pe Cristos ca nou început al nostru în fiecare dimineață, Îl vom mânca pe Domnul ca mana noastră cerească nouă și proaspătă.

Cât Îi mulțumim Domnului că în fiecare dimineață putem avea un nou început, mâncându-L pe Domnul ca mana noastră cerească nouă și proaspătă; în fiecare dimineață putem avea un nou început. Aceasta este suveranitatea Domnului și economia Sa.

Pentru a continua cu Domnul, trebuie să avem astfel de începuturi în fiecare dimineață; aceasta înseamnă că nu trebuie doar să citim cuvintele Bibliei, ci să venim la Domnul, să-L contactăm ca Persoană vie.

Nu ar trebui să fim ocupați cu doctrine sau metode, ci să-L căutăm cu disperare pe Domnul Însuși; când Îl urmăm pe Domnul în acest fel, vom avea un nou început cu El în fiecare dimineață.

Nu ar trebui să avem o “cale”, un “obicei” sau o “tradiție” a ceea ce facem dimineața cu Domnul; este bine să citim Biblia și să ne rugăm, dar nu ar trebui să avem o tradiție, ci în fiecare zi să fim noi și proaspeți cu Domnul.

Este posibil să citim Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare dimineață, dar să nu strângem niciun pic de mană, pentru că nu avem un contact viu cu Domnul.

Biblia în sine nu ne dă viață; cuvintele tipărite ale Bibliei nu ne dau viață decât dacă venim la Domnul în timp ce o citim.

Este posibil să cercetăm Scripturile pentru a-L găsi pe Domnul, dar dacă nu venim la El pentru a-L contacta pe Cel viu în duh, nu primim viață (Ioan 5:39-40). Ca să primim și să avem viață în timp ce petrecem timp cu Domnul, trebuie să ne întoarcem către duhul nostru.

Este atât de ușor să ne exersăm mintea dimineața; este ușor să ne exersăm mintea în timp ce citim Cuvântul lui Dumnezeu, dar cum ar fi să ne exersăm duhul? Ca să avem un nou început și ca să primim o nouă provizie de mană, trebuie să ne întoarcem către duhul nostru.

Fie ca să ne facem un obicei zilnic de a-L contacta pe Domnul în Cuvântul Său înainte de a deveni ocupați cu treburile zilei. Fie ca mai întâi să-L contactăm pe Domnul în fiecare dimineață, venind la El ca să ne hrănim cu El ca mană cerească prin exersarea duhului nostru cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem un nou început cu Tine în fiecare dimineață; nu vrem să rămânem la fel ca ieri – venim la Tine pentru a avea un nou început, contactându-Te zilnic în Cuvântul Tău. Amin, Doamne, suntem gata pentru o nouă schimbare; nu vrem să trăim la fel ca în trecut – vrem să Te contactăm în duh, ca să fim alimentați în interior cu viața divină! Doamne, Te căutăm cu disperare; respingem orice obicei sau tradiție și pur și simplu venim la Tine ca să Te savurăm, să primim viață și să ne hrănim cu Tine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having a New Beginning every Morning by Contacting the Lord in His word to Eat Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 3 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Suntem pentru Interesul lui Dumnezeu și nu pentru noi înșine când amestecăm cuvântul Său cu credința noastră

07/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm din istoria copiilor lui Israel lecția de a nu fi pentru noi înșine, ci pentru interesul lui Dumnezeu, amestecând cuvântul lui Dumnezeu cu credința noastră în rugăciune.

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși și nu le-a păsat de Dumnezeu și de interesul Său, și-au împietrit inima, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu au intrat în țara bună; totuși, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință, l-au amestecat cu rugăciune și au înaintat crezându-L pe Dumnezeu.

Numeri 13-14 conține un astfel de avertisment pentru noi toți în viața și umblarea noastră creștină cu Domnul. Aici vedem doisprezece oameni, lideri în rândul poporului lui Dumnezeu, care au mers să spioneze aceeași țară – țara Canaanului și, când s-au întors, au adus înapoi două feluri de rapoarte.

Zece dintre ei au adus înapoi un raport rău, care mărturisește că țara era bună, dar adăugând că oamenii din țară sunt giganți și cetățile lor sunt fortificate, deci nu le pot învinge. Ei s-au măsurat cu dușmanii și au tras concluzia că nu există nici o cale pentru ei să meargă și să ia în stăpânire țara.

Doi dintre spioni – Iosua și Caleb, au adus înapoi un raport pozitiv, iar raportul lor nu se baza pe ceea ce pot face, ci pe ceea ce a spus cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu le-a promis copiilor lui Israel că îi va scoate din Egipt și îi va aduce în țara bună a Canaanului, care era țara lor, și le va da această țară. Astfel că El i-a eliberat cu o mână puternică de sub uzurparea faraonului și a Egiptului, i-a trecut prin Marea Roșie prin miracol și i-a adus până la capăt prin pustie cu grija Sa iubitoare.

Dumnezeu a făcut atâtea lucruri pentru poporul Său pentru a se îngriji de ei și a-i aduce în țara bună, cum ar fi să le dea mâncare din cer în fiecare zi (mana), să îi aprovizioneze cu apă vie din stânca care i-a urmat, să îi elibereze de vrăjmașii lor, să le dea legea ca act de logodnă pentru a le arăta cât de mult îi iubește și să le ofere instrucțiuni despre cum să se întâlnească cu El în cort, zidirea lui Dumnezeu.

Cu un braț puternic și cu grijă plină de iubire, Dumnezeu l-a adus pe poporul Său prin pustie până la granița țării bune; cu toate acestea, oamenii au ales să creadă raportul negativ și, fiind pentru ei înșiși, s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu, și au spus că este mai bine pentru ei să meargă în Egipt decât să-și vadă copiii uciși de uriașii din țară.

Cum au primit Iosua și Caleb un asemenea duh de credință, pentru a vedea aceleași fapte pe care le-au văzut ceilalți zece spioni, și totuși să prezinte un raport pozitiv poporului Israel?

Trebuie să citim cu rugăciune Numeri 13-14 și să cerem Domnului să ne dea un asemenea duh, “un duh diferit”, un duh de credință care ia cuvântul lui Dumnezeu și îl amestecă cu credința, astfel încât Dumnezeu să facă în noi ceea ce a spus El că va face!

Să fim mântuiți de a fi pentru noi înșine prin faptul că suntem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a căuta interesul Său

Pentru că poporul lui Israel nu a crezut nici în Dumnezeu, nici în cuvântul Său și au murmurat împotriva Sa (Num. 14:1-4), Dumnezeu a jurat în mânia Sa că nici unul din generația aceasta necredincioasă nu va intra în țara bună, în afară de Iosua și Caleb.

Este ca și cum copiii lui Israel au uitat complet cum i-a dus Dumnezeu prin pustia întinsă și înspăimântătoare (Deut. 1:33-34) și de grija Sa pentru ei când au auzit raportul rău al celor zece spioni care au mers să arunce o privire asupra țării bune.

Astfel, ei aveau o inimă rea de necredință, care provenea din căutarea propriilor lor lucruri, fiind pentru ei înșiși; ei nu au crezut în Dumnezeu sau în promisiunea Sa, ci au murmurat împotriva lui Dumnezeu, spunând că El i-a adus în țară ca să piară de sabie și ca soțiile și micuții lor să fie luați pradă (Num. 14:1-3).

Când Dumnezeu a văzut și a auzit acest lucru, în mânia Sa a jurat că niciunul din generația necredincioasă nu va vedea țara bună pe care El a jurat să o dea părinților lor, ci doar Caleb și Iosua (Deut). 1:34-38).

Așa cum indică raportul rău al celor zece spioni (Num. 13:31-33) și murmurul poporului (14: 1-4), copiilor lui Israel nu le-a păsat de Dumnezeu, ci doar de ei înșiși.

Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în Filipeni 2 unde Pavel le spune filipenilor că îl trimite pe Timotei la ei, pentru că nu are pe nimeni cu același suflet căruia să-i pese în mod autentic în ce privește sfinții, căci toți caută propriile lucruri, nu lucrurile lui Cristos Isus.

Timotei avea o dispoziție diferită de Pavel, dar Pavel l-a ucenicizat, l-a perfectat, i-a nutrit creșterea în viață, iar Timotei a experimentat crucea și tot ceea ce Pavel a exemplificat; prin urmare, Timotei a devenit nu doar un singur duh, ci și un singur suflet cu Pavel, chiar același suflet cu el.

Când ceilalți l-au văzut pe Timotei, l-au văzut pe Pavel, și acesta s-a îngrijit în mod autentic de lucrurile care îi priveau pe sfinți. Dar alții – mulți alții – s-au îngrijit de propriile lor lucruri, fiind pentru ei înșiși!

În viața de biserică și în viața noastră creștină, este posibil ca noi să căutăm propriile noastre lucruri și nu interesul lui Dumnezeu așa cum este revelat în cuvântul Său.

S-ar putea să ne creștem copiii în viața de biserică, dar le dăm mesaje mixte; pe de o parte, le spunem despre Dumnezeu și cât de bine este să fie în recâștigarea Domnului, iar pe de altă parte, este posibil să le dorim să nu fie prea extremi pentru Domnul, să nu fie prea mult pentru El.

Este posibil ca unii părinți să nu-și dorească ca copiii lor să meargă la instruirea cu timp integral, pentru că acest lucru le poate întârzia cariera și căsătoria lor… astăzi există mai multă opoziție din interior, din familiile bisericii, decât din afară.

Oare căutăm astăzi propriile noastre lucruri în viața de biserică sau căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu ne va da tot ce avem nevoie (Mat. 6:33)?

Diferența dintre cei doi și ceilalți zece spioni este că Iosua și Caleb au fost concentrați pe Dumnezeu, pe interesul Său și mișcarea Sa, și ei au fost constituiți cu cuvântul Său, în vreme ce alții erau concentrați asupra lor înșiși, pe interesul lor, familia și siguranța lor.

Domnul să ne salveze de a fi pentru noi înșine; să ne rugăm asupra Cuvântului Său și să vedem interesul Său, să fim una cu El și să credem în Domnul că El va duce la bun sfârșit ceea ce vrea să facă.

Zilnic trebuie să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă, pentru că știm că numai El este absolut pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa. Nu putem trăi fără Cristos, pentru că dacă încercăm să o facem, cădem în căutarea propriilor noastre lucruri.

Dar aleluia, Îl avem pe acest Cristos minunat care a trecut printr-un astfel de proces pentru a deveni ofranda arsă; ne identificăm cu El, iar în unirea cu El suntem pentru interesul lui Dumnezeu, suntem plini de credință și putem să urcăm și să luăm în posesiune țara!

Doamne Isuse, salvează-ne din a ne căuta propriile noastre lucruri și nu lucrurile lui Cristos Isus. Păstrează-ne în Cuvântul Tău, să ne rugăm cu cuvântul Tău și să-l amestecăm cu credința noastră. Amin, Doamne, Te luăm ca ofranda noastră arsă, căci numai Tu ești absolut pentru Dumnezeu și pentru interesul Său. Recunoaștem că în noi înșine ne pasă doar de interesul nostru, de lucrurile noastre și de familia noastră; Doamne, ne punem mâinile pe Tine, ne identificăm cu Tine și, în unirea cu Tine, declarăm că suntem pentru Dumnezeu și pentru mișcarea Sa pe pământ! Amin, Doamne, suntem în stare să biruim pe vrăjmaș, căci Tu ești cu noi; să ne ridicăm îndată și să o luăm în posesie!

Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu drept credința noastră, să ascultăm de Domnul și să insistăm să atingem țelul

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși, ei nu au crezut în Dumnezeu și chiar L-au jignit pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât au devenit dezgustători pentru El. Când a venit testul, când au venit încercările și dificultățile, s-a dovedit că s-au încrezut în ei înșiși, nu în Dumnezeu.

Situația lor a adus judecata și pedeapsa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, în mijlocul unui fundal atât de întunecat, răzvrătit și negativ, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor. Ei au liniștit poporul înaintea lui Moise și le-au spus: Să ne urcăm îndată în țara bună și să o luăm în posesie, căci suntem în stare să o biruim (Num. 13:30).

Mai mult, ei au încurajat poporul să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova și nici să nu se teamă de oamenii din țară, deoarece protecția le-a fost îndepărtată, Iehova este cu poporul lui Israel și vrăjmașii sunt mâncarea lor (Num. 14:9). Ce cuvinte de credință!

Iosua și Caleb nu erau ca ceilalți din Israel, cărora le păsa de interesele lor, de siguranța lor, de pace și de existența lor; mai degrabă, au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor.

Dumnezeu le-a promis că îi va aduce în țara bună; Iosua și Caleb s-au bazat pe cuvântul lui Dumnezeu, l-au amestecat cu credința lor și au vorbit cuvântul lui Dumnezeu în credință.

Trebuie să ne dăm seama că mediul nostru nu este real, ci mai degrabă o minciună; este posibil să avem multe dificultăți, suferințe și încercări, dar dacă ne exersăm duhul de credință ca să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, ne vom da seama că ceea ce vedem în exteriorul nostru nu este real.

Grijile, anxietatea și chiar boala fizică – toate acestea sunt minciuni; ceea ce este real este cuvântul lui Dumnezeu omogenizat cu credința noastră, căci acest lucru face Dumnezeu în noi și în jurul nostru.

Credința este întotdeauna reală și adevărată, mediul este o minciună și ar trebui să credem cuvântul lui Dumnezeu și nu ceea ce vedem.

Când citim și ne rugăm cuvântul lui Dumnezeu, acesta împarte credință în noi; când ne rugăm cuvântul și venim la Domnul, cuvântul va naște credință în ființa noastră.

Nu ar trebui să încercăm să evocăm credința în noi înșine sau să încercăm să fim un erou spiritual; mai degrabă, ar trebui pur și simplu să venim la Cuvântul lui Dumnezeu, să îl amestecăm cu rugăciunea și credința noastră, iar credința se va ridica în noi.

Putem privi la noi înșine, și ne dăm seama că credința noastră este mică și slabă… Deci trebuie doar să mărturisim acest lucru în fața Domnului în rugăciune, pocăindu-ne pentru credința noastră mică și slabă și rugându-L să ne ierte.

Apoi, trebuie să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu și să fim infuzați cu credință. La fel ca Iosua și Caleb, trebuie să credem în cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm de Domnul și să ne grăbim spre țel.

Aceasta înseamnă că situația exterioară s-ar putea să nu se schimbe, încă mai sunt încercări, iar dușmanii sunt ca niște uriași, dar credem în Dumnezeu și stăm pe cuvântul Său, și ne grăbim spre țel.

Să nu ne doar “plimbăm în țara bună” – trebuie să ne grăbim spre țintă, urmărind activ să-L câștigăm pe Cristos, să Îl luăm pe Cristos ca posesiunea noastră și să fim împărăția și expresia Sa pe pământ.

Doamne Isuse, alegem să nu credem ceea ce vedem în mediul nostru, ci să credem cuvântul lui Dumnezeu! Aleluia, cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și real, iar vrăjmașii, încercările și mediul sunt doar o minciună! Doamne, luăm cuvântul Tău ca și credința noastră; ne exersăm duhul asupra cuvântului pentru a fi infuzați cu credință. Amin, Doamne Isuse, refuzăm să credem minciunile vrăjmașului, refuzăm să ne facem griji pentru viitor – credem pur și simplu în cuvântul Tău, ne supunem Ție și ne grăbim spre țel. Amin, să ne ridicăm îndată și să luăm țara în posesiune!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Not being for Ourselves but for God’s Interest by Mixing God’s Word with our Faith (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

06/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, savurarea Cristosului atotinclusiv pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și pentru a deveni clădirea Sa, trebuie să ne ferim de o inimă rea de necredință.

În Num. 13-14, ca urmare a raportului negativ dat de cei zece spioni care au fost să vadă țara și ca un deznodământ al rătăcirii lor prin pustie, vedem că poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință.

Prin urmare, Dumnezeu a intervenit și, dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi – Iosua și Caleb – au intrat în țara bună.

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și ce înseamnă să luptăm împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Caleb este mai ales un bun exemplu de a fi un biruitor și, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, adevăratul biruitor este Cristos Însuși și El vrea să se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în fiecare dintre noi care se roagă pentru aceasta și I se deschide Lui pentru acest lucru.

A existat un contrast între cei zece spioni și Iosua și Caleb, deoarece cei zece spioni au văzut aceeași țară pe care au văzut-o Iosua și Caleb, dar ei au adus un raport negativ și rău oamenilor. Aceștia au recunoscut că în țară curge lapte și miere, dar au mai spus că oamenii din țară sunt puternici, cetățile sunt mari și fortificate, iar în țară sunt giganți (Num. 13:27-28).

Ei s-au măsurat cu inamicul și s-au văzut ca fiind incapabili să meargă și să ia în stăpânire țara. Ei chiar au spus că erau ca niște lăcuste față de ei (v. 31-33). Ce fel de duh este acesta?

Așadar, poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova, întrebându-L de ce i-ar scoate din Egipt în această țară ca să piară de sabie și copiii lor să fie luați ca pradă… și chiar au sugerat să își numească un căpitan și să se întoarcă în Egipt.

Iosua și Caleb au avut totuși o vorbire pozitivă; în 13:20 Caleb a liniștit poporul în fața lui Moise și a spus: Să ne urcăm îndată și să luăm în posesiune țara, pentru că suntem în stare să o biruim.

Iar în 14:7-9 au spus că, dacă Iehova este satisfăcut de poporul lui Israel, El îi va aduce în țara aceasta și le-o va da; numai să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova sau să se teamă de poporul din țară, pentru că sunt în stare să ia în posesiune țara.

În fața unei astfel de situații, Iosua și Caleb au fost neînfricați. Biruitorii sunt neînfricați; ei văd uriașii (giganții) din țară, dar punctul lor de referință este Dumnezeu Însuși.

După ce cei doisprezece spioni au dat raportul și după ce poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova cu o inimă rea de necredință, Dumnezeu a intervenit și Și-a exercitat judecata, și a promis că niciunul dintre acești oameni care au văzut gloria și semnele Sale în Egipt și în pustie și totuși L-au încercat de zece ori, nu vor intra în această țară, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Caleb a avut un duh diferit și L-a urmat pe Domnul pe deplin, așa că i s-a permis să intre în țară, iar urmașii săi au luat-o în stăpânire.

Acesta este duhul pe care ar trebui să îl avem: un duh de credință, un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu și de a nu-l pune la îndoială. Prin urmare, ar trebui să ne ferim de o inimă rea a necredinței și să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu, iar El ne va aduce în țara bună!

Să nu avem o inimă rea de necredință, ci un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Conform consemnării din Num. 13-14, poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință (vezi 3:31-33; 14:1-3, 9, 11). Pavel se referă la aceasta în Evrei 7:4, 7-9, când a spus: Nu vă împietriți inima ca în ziua provocării, ca în ziua încercării în pustie.

Problema era inima; poporul lui Israel L-a testat și L-a încercat pe Dumnezeu de zece ori, și au avut o inimă rea de necredință, așa că El a fost nemulțumit de această generație, pentru că întotdeauna au rătăcit în inima lor și nu au cunoscut căile Sale.

Nici o inimă nu este mai rea decât o inimă a necredinței, și nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât o inimă rea a necredinței.

De exemplu, David a comis un păcat grav – a ucis un bărbat, astfel încât să se poată căsători cu soția sa, dar Dumnezeu nu a renunțat la el. Totuși, necredința copiilor lui Israel din pustie L-a determinat pe Dumnezeu să renunțe la ei, pentru că necredința insultă și ofensează nu numai dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Însuși.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu și necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic. Dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea Sa și în căile Sale, Îl insultăm; prin urmare, trebuie să ne ferim să avem o inimă rea a necredinței.

Există o diferență între cunoașterea faptelor lui Dumnezeu și cunoașterea căilor Sale; poporul lui Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu, miracolele Sale și lucrurile pe care le-a făcut pentru a le oferi hrană, băutură și protecție; însă Moise a cunoscut căile lui Dumnezeu (Psa. 103:7).

Faptele lui Dumnezeu sunt activitățile Sale, iar căile Sale sunt principiile prin care El acționează. Poporul lui Israel s-a bucurat de un miracol zilnic – mana, mâncarea din ceruri, dar nu cunoșteau căile lui Dumnezeu, așa că se plângeau și murmurau mereu împotriva lui Dumnezeu.

Când duceau lipsă de mâncare și apă, se plângeau și murmurau, și Dumnezeu acționa în numele lor; de aceea, au fost fericiți temporar, dar nu cunoșteau cu adevărat căile lui Dumnezeu.

S-ar putea ca și noi să fim la fel – într-o seară putem să-L lăudăm pe Domnul în întâlnire, iar a doua zi dimineață ne plângem împotriva lui Dumnezeu, murmurând împotriva Sa. Cât de mult avem nevoie să cunoaștem căile lui Dumnezeu și să ne dăm seama care sunt principiile a ceea ce face El!

Dumnezeul nostru nu Se va renega niciodată de Sine Însuși; El este capabil, atotputernic și credincios, ținându-Și promisiunile și împlinindu-Și cuvântul întotdeauna. Trebuie să fim atenți ca nu cumva în vreunul dintre noi să existe o inimă rea de necredință îndepărtându-ne de Dumnezeul cel viu.

Astăzi avem vestea bună vestită nouă, întocmai ca și copiii lui Israel, dar acest lucru nu le-a adus profit, pentru că nu a găsit credință la ei (Evrei 4:2).

Totul depinde de inima noastră; dacă putem crede cu inima noastră sau dacă inima noastră are necredință.

S-ar putea să vedem atâtea dificultăți și lucruri rele care se ridică în fața noastră pentru a ne opri să intrăm în savurarea deplină a lui Cristos și, dacă ne măsurăm cu ele, ne putem simți fără speranță și astfel să avem o inimă rea de necredință.

Dar dacă credem în Domnul și ne încredem în cuvântul Său, știind că El este credincios să-și țină Cuvântul și să facă ceea ce a promis, vom coopera cu El și El ne va aduce în savurarea deplină a lui Cristos.

Dacă ne focalizăm și ne concentrăm pe noi înșine, vom avea o inimă necredincioasă și astfel vom insulta pe Dumnezeu; dar dacă ne concentrăm pe Domnul și avem un duh de credință în cuvântul Său, Domnul ne va aduce în împlinirea a ceea ce a promis.

Doamne Isuse, mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință. Venim la Tine, Doamne, și credem în cuvântul Tău. Credem că orice ai promis, Tu vei face! Avem încredere în promisiunile Tale chiar și atunci când vedem “uriași” și probleme mari în calea noastră. Doamne, fie ca noi să cunoaștem nu doar faptele și miracolele pe care le faci pentru a ne satisface nevoile, ci și căile Tale, principiile conform cărora acționezi și faci lucrurile. Salvează-ne de la a ne împietri inima ca în ziua provocării, și mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință! Amin, Doamne Isuse, fă-ne să avem un duh de credință în cuvântul Tău, crezând că ceea ce ai promis, vei face!

O inimă de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în Dumnezeu și în cuvântul Său Îl onorează

De ce este rea necredința? Faptul de a avea o inimă rea de necredință este rău, deoarece necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic; dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea și în căile Sale, Îl insultăm.

Da, uriașii și problemele mari pot fi în calea noastră și pot exista chiar și niște inamici și probleme neobișnuit de mari – dar este oare Dumnezeu incapabil să le trateze? Este Dumnezeu intimidat de uriașii din țara bună și din cetățile fortificate? Nu, nu este.

El ne-a vorbit, ne-a chemat și nu vrea să ne concentrăm asupra noastră cu capacitatea noastră de a ne descurca și în forța noastră în ce privește tratarea inamicului.

Trebuie să privim la Domnul, nu să fim concentrați pe noi înșine, ci să credem în El, deoarece El este capabil să facă ceea ce a spus că va face.

Faptul de a avea o inimă rea de necredință înseamnă că inima noastră este împietrită împotriva Sa (Evrei 3:8-9); o astfel de inimă poate fi foarte rațională, deoarece raționalizează foarte mult, dar de fapt este încăpățânată și fără rațiune, fiindcă este împietrită.

O inimă de necredință se îndepărtează de drumul cel bun, se rătăcește, nu cunoaște principiile sau căile lui Dumnezeu și Îl testează pe Dumnezeu punându-L la încercare; în cele din urmă, o astfel de inimă se autoamăgește și va fi înșelată (3:13).

Dacă permitem inimii noastre să fie împietrită față de Dumnezeu și cuvântul Său, s-ar putea să avem o inimă rea de necredință, care Îl insultă pe Dumnezeu și aduce judecata Sa. Cât de periculos este să ni se împietrească inima!

Trebuie să ne rugăm Domnului din nou pentru ca inima noastră să ni se înmoaie și să nu ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu sau să ne îndoim de cuvântul Său.

O inimă rea de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în El Îl onorează. Nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât necredința noastră și nimic nu Îl onorează mai mult decât credința noastră în El.

Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să îl combinăm cu credința noastră, spunând Amin cuvântului lui Dumnezeu, fără să acordăm atenție situațiilor și mediilor noastre.

Este posibil să avem o situație dificilă, soțul sau soția noastră ne pot face multe probleme, iar copiii noștri pot fi foarte solicitanți cu timpul și ființa noastră, dar atunci când spunem Amin cuvântului lui Dumnezeu, inima noastră se înmoaie și Domnul poate face în noi ceea ce a spus că va face.

Mai întâi, spunem Amin cuvântului Domnului, apoi recunoaștem că în noi înșine nu putem face ceea ce a spus, apoi El vine să facă în noi ceea ce a spus că va face.

Domnul să pună în noi un duh de credință; ceea ce avem nevoie nu este să fim giganți sau eroi spirituali, ci cei care sunt în stare să biruiască pentru că avem pe Dumnezeu și cuvântul Său! Vrăjmașul poate fi mai aprig, dar Domnul vorbește, El ne conduce, iar noi mergem în numele Său și cu autoritatea Sa!

Doamne Isuse, îndură-Te de noi; înmoaie-ne inima și nu lăsa niciodată să fie împietrită! Spunem Amin cuvântului Tău – spunem Amin promisiunilor Tale, dorinței Tale de a ne aduce în țara bună, unde putem aduce împărăția lui Dumnezeu și putem fi expresia Sa corporativă. Dar nu putem face acest lucru în noi înșine, Doamne; avem nevoie ca Tu să intri și să o faci în noi. Amin, Doamne Isuse, fă în noi ceea ce ai promis în cuvântul Tău. Îndeplinește dorința inimii Tale în noi. Ne întoarcem inima către Tine; păstrează-ne inima deschisă și moale față de Tine, astfel ca Tu să poți lucra în noi ceea ce trebuie să lucrezi pentru îndeplinirea țelului Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Beware of having an Evil Heart of Unbelief – have a Spirit of Faith in God’s Word! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca Steaua care strălucește în noi și ca Sceptrul care se ridică peste noi

04/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În cartea Numeri vedem o profeție cu privire la Cristos – El este Steaua care strălucește într-un loc întunecat și Sceptrul care conduce cu autoritate întregul pământ pentru împărăția lui Dumnezeu.

Cartea Numeri prezintă istoria Israelului, iar istoria Israelului este un tip reprezentativ al istoriei bisericii; în 1 Cor. 10:5-6 ni se spune că aceste lucruri s-au petrecut ca exemple pentru noi, ca un tip al experimentării de către noi a lui Cristos în biserică.

Strict vorbind, singura porțiune din cartea Numeri care este o profeție se află în Numeri 24:14-25, numită și “profeția lui Balaam.” Balaam este un profet păgân chemat de Balac, un rege moabit, pentru a blestema pe copiii lui Israel care urmau să treacă prin țara sa.

În cele din urmă, după ce Balaam a venit la Balac ca urmare a promisiunilor sale de bogății și recompense, el nu a blestemat pe copiii lui Israel, ci mai degrabă i-a binecuvântat. Așa că Balac l-a adus într-un alt loc pentru a vedea pe copiii lui Israel, dar și de aici Balaam i-a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Balaam și-a dat seama că Dumnezeu nu a vrut să blesteme pe poporul Său, căci cine blastămă pe poporul lui Dumnezeu va fi blestemat și cine va binecuvânta pe poporul lui Dumnezeu va fi binecuvântat; prin urmare, a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Și în binecuvântarea sa, el a profețit despre Cristos, în special despre a doua venire a Sa, spunând că El este Steaua din Iacov și El este un Sceptru care se va ridica din Israel; Acesta va avea stăpânire și va distruge rămășița din cetate.

Cristos este Steaua care strălucește într-un loc întunecat; în prima Sa venire El a venit ca Steaua, iar magii păgâni au venit să-L caute deoarece au văzut steaua Sa. În a doua Sa venire, El va veni ca Steaua de dimineață ca răsplată pentru credincioșii biruitori.

Astăzi El este steaua care se ridică în inimile noastre, în timp ce luăm aminte la cuvântul profetic; El strălucește în noi și asupra noastră și vrea să ne facă stele care să strălucească într-un loc întunecat, care este lumea de astăzi.

Mai mult, în a doua Sa venire, Cristos va veni să stăpânească asupra pământului; El va fi pe tron, El va stăpâni peste toți oamenii și peste toate lucrurile și va fi întronat cu autoritate în Împărăția Sa. Aleluia!

În Numeri vedem istoria lui Israel, care semnifică istoria bisericii; la sfârșitul acestor istorii, Cristos va apărea ca Steaua și Sceptrul.

Cristos va veni ca Steaua care strălucește asupra tuturor popoarelor și ca Sceptru care să guverneze întregul pământ, iar toți cei care asupresc pe poporul lui Dumnezeu vor fi îndepărtați, iar Domnul va domni în vecii vecilor. Slavă Domnului!

Cristos este Steaua din Iacov, Steaua dimineții (Luceafărul) care se ridică în noi, și Steaua strălucitoare

În Numeri 24:17 atât Steaua din Iacov, cât și Sceptrul care se ridică din Israel se referă la Cristos. Când Cristos s-a născut, a existat o stea mare în ceruri, iar magii păgâni au văzut steaua Sa de la răsărit.

Ei au venit la Ierusalim și au întrebat de împăratul nou-născut al evreilor, pentru că au văzut steaua Sa înălțându-se și au venit să I se închine (Mat. 2:2).

Așa L-am găsit și noi pe Cristos – steaua s-a înălțat și L-am găsit; Dumnezeu a strălucit cu lumina Sa peste noi și L-am găsit pe Domnul.

La a doua venire a Sa, Domnul va fi manifestat ca o stea strălucitoare (Apoc. 2:28; 22:16) pentru credincioșii Săi biruitori. El va fi steaua strălucitoare pentru toți cei care veghează la apariția Sa și care sunt produși ca biruitori ai Săi; ca recompensă, El va veni să fie steaua dimineții.

La întoarcerea Sa publică, Cristos va fi soarele răsărit pentru poporul Său în general (vezi Mal. 4:2), dar El va fi steaua de dimineață în mod deosebit pentru iubitorii Săi care veghează.

Steaua de dimineață apare înainte de cea mai întunecată oră, înaintea zorilor; necazul cel mare va fi acest timp cel mai întunecat, după care va răsări ziua împărăției.

La prima apariție a lui Cristos, magii – nu evreii religioșii – au văzut steaua lui Cristos; la a doua Sa apariție, Cristos va fi steaua de dimineață pentru biruitorii Săi care veghează la venirea Sa.

Astăzi, în epoca harului, între cele două apariții ale Domnului, El Se înalță de asemenea ca steaua de dimineață în inimile celor care Îi aparțin (2 Pet. 1:19). Astăzi avem cuvântul profetic făcut mai ferm, căruia facem bine să dăm atenție ca la o lampă care strălucește într-un loc întunecat, până când ziua răsare și steaua dimineții se ridică în inima noastră.

Cuvântul profeției din Scriptură este ca o lampă care strălucește într-un loc întunecat. Această epocă este o noapte întunecată (Rom. 13:12) și toți oamenii din această lume se mișcă și acționează în întuneric.

Dar cuvântul profetic al Scripturii este o lampă strălucitoare pentru credincioși pentru a transmite o lumină spirituală care strălucește în întunericul nostru, îndrumându-ne să intrăm într-o zi strălucitoare, chiar să trecem de noapte până în ziua în care zorii Domnului își fac apariția.

Steaua de dimineață apare înainte de apariția soarelui; când Îl savurăm pe Cristos în epoca de astăzi ca steaua de dimineață care se ridică în inima noastră, El va fi premiul nostru ca Steaua de dimineață care se ridică în inima noastră în epoca următoare.

Trebuie să căutăm cu stăruință prezența Domnului și să fim atenți, astfel încât să nu-L ratăm pe Domnul în partea secretă a venirii Sale, când El se va ridica ca Steaua de dimineață și va veni ca un hoț ca să fure, să răpească biruitorii.

Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne lumineze pe măsură ce rămânem în spălarea apei în Cuvânt, cu multă citire cu rugăciune, astfel încât Domnul să se înalțe ca Steaua de dimineață în inima noastră, până când suntem luminați de strălucirea Cuvântului și suntem conduși în ziua zorilor.

Fiecare credincios mântuit îl are pe Cristos ca steaua care se ridică în el; El ne-a apărut pentru prima dată ca Mântuitorul nostru, și El se ridică din nou și din nou până la a doua Sa apariție în glorie.

Doamne Isuse, vrem să dăm atenție Cuvântului Tău, luându-l în considerare cu rugăciune, citindu-l și rugându-ne cu el Ție, astfel încât Cristos ca Steaua de dimineață să se înalțe în inima noastră. Amin, Doamne, Îți aparținem Ție, urmărim apariția Ta și vrem să fim biruitorii Tăi, cei care sunt răsplătiți cu Cristos ca steaua dimineții! Amin, Doamne Isuse, strălucește în noi prin cuvântul Tău, spală-ne cu apa în Cuvânt și fie ca Cuvântul Tău să strălucească asupra noastră ca o lampă într-un loc întunecat până când steaua de dimineață va răsări în inima noastră!

Cristos este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel de pe tron cu putere și autoritate

Sceptrul care se ridică din Israel în Num. 24:17 se referă la guvernarea lui Cristos; El este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel cu putere și autoritate atotinclusivă.

Cel care are sceptrul este Cel care șade pe tron și are autoritate. Vedem acest lucru în Psalmul 2:9, unde Cristos este Cel care sfărâmă națiunile cu un toiag de fier, spulberându-le ca pe vasul unui olar.

În Psalmul 45:6 vedem că tronul lui Cristos este pentru totdeauna, iar sceptrul dreptății este sceptrul împărăției Sale. În Psalmul 110:2 se spune că Iehova va trimite sceptrul puterii Sale din Sion, pentru ca El să stăpânească în mijlocul vrăjmașilor Săi.

Mai mult, în Gen. 49:10 Iacov l-a binecuvântat pe Iuda spunând că sceptrul nu se va îndepărta de Iuda și nici toiagul de cârmuire dintre picioarele sale, până va veni Șilo, și de El vor asculta popoarele.

Pe de o parte, în cea de-a doua venire a Sa, Cristos Însuși va veni ca Cel care are tronul și are putere și autoritate atotinclusivă pentru a conduce națiunile și pentru a executa guvernarea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, cel ce biruiește și păzește lucrările Domnului până la sfârșit, El [Domnul] îi va da autoritate asupra națiunilor și le va păstori cu un toiag de fier cu autoritate; și Domnul îi va da steaua dimineții (vezi Apoc. 2:26-28).

Dacă astăzi cooperăm cu Domnul pentru a-L întrona ca Domn în ființa noastră, savurând lucrările pe care Domnul le-a îndeplinit și pe care le face, vom fi răsplătiți de El prin faptul că vom avea autoritate asupra națiunilor.

A domni cu Cristos peste națiuni în împărăția milenară este un premiu pentru biruitori (Apocalipsa 20:4, 6). Dar dacă nu răspundem chemării Domnului de a birui creștinismul degradat, nu vom participa la guvernarea împărăției milenare.

Astăzi pe pământ există atât întuneric, cât și răzvrătire; oamenii umblă în întuneric și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și a guvernării Sale. Chiar și în creștinism, în general, există o degradare și o respingere clară a autorității lui Cristos în calitate de Cap al Trupului.

Prin urmare, astăzi Domnul caută biruitori, cei care Îl iau ca pe unicul lor Cap, sunt supuși autorității Sale și Îl întronează în ființa lor și în viața de biserică; aceștia savurează și participă la ceea ce a îndeplinit Cristos și la ceea ce face El și vor participa în regalitatea Sa când El se va întoarce.

Dacă punem versetele referitoare la stea împreună cu versetele referitoare la sceptru, vom vedea că, la venirea Domnului, El își va exercita autoritatea pe tron și în împărăția Sa.

Astăzi, epoca actuală este cu totul întunecată – este o epocă condusă de întuneric și care nu se supune autorității lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Steaua care a ieșit din Iacov, Sceptrul, se va ridica din Israel.

Cristos se va întoarce ca steaua strălucitoare a dimineții pentru a lumina această lume întunecată, iar Cristos ca sceptru se va ridica din Israel pentru a guverna acest pământ nelegiuit.

Dacă privim în jurul nostru astăzi, vom vedea că pământul este întunecat și haotic și toți oamenii sunt lipsiți de lumină și nu se află sub guvernarea lui Dumnezeu. Dar slavă Domnului, Cristos se va întoarce și vrem să fim biruitorii Săi care se întorc cu El!

Doamne, Te lăudăm ca Cel care vine cu sceptrul să guverneze peste pământ. Te întronăm în ființa noastră, Doamne, și Îți dăm preeminența în toate lucrurile. Fă-ne biruitorii Tăi, cei care se vor întoarce cu Tine și vor domni peste pământ. Vino, Doamne Isuse, ca Steaua și Sceptrul să strălucești peste toate popoarele și să guvernezi întregul pământ! Amin, Doamne Isuse, adu epoca în care tot ceea ce asuprește poporul lui Dumnezeu va fi îndepărtat, și adu-Ți Împărăția pe pământ! Amin, Doamne, tronul Tău este în vecii vecilor, iar sceptrul dreptății este sceptrul Împărăției Tale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Enjoy Christ as the Star Shining in us and as the Sceptre Ruling over us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul pentru a avea vorbirea lui Dumnezeu, strălucirea Sa

23/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, este datoria noastră preoțească să ardem tămâie și să aprindem lămpile, adică să ne rugăm și să citim Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca bisericile să strălucească și sfeșnicul să fie luminos.

Lumina lampadarului depinde de tăria slujbei noastre preoțești; dacă ne exersăm duhul să ne rugăm și să mijlocim una cu Domnul și dacă ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, vom străluci și biserica va străluci.

Strălucirea luminii divine este totul pentru noi în viața de biserică, la fel cum strălucirea lampadarului era vitală pentru serviciul preoțesc din Vechiul Testament în Locul Sfânt.

În fiecare dimineață și în fiecare seară, preoții trebuiau să ardă tămâie și să aprindă lămpile, asigurându-se că lumina strălucea neîncetat în Locul Sfânt. Fără strălucirea luminii lampadarului, copiii lui Israel nu puteau să se miște sau să lupte pentru Dumnezeu.

Prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (vezi Num. 7, jurământul de nazireu), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Scopul aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare; pentru ca poporul lui Dumnezeu să ofere sacrificiile, să lupte pentru interesul lui Dumnezeu și să se miște una cu Dumnezeu pe pământ, aveau nevoie de lumină.

Pe de o parte, Dumnezeu Însuși este lumină, Cristos este lumina lumii, Duhul aduce lumina, iar lumina este în Cuvântul lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile în viața de biserică, astfel încât să putem menține aprinsă lumina divină.

De multe ori, totuși, slujim în viața de biserică fără lumină; facem lucruri în omul nostru natural și în funcție de capacitatea noastră naturală și suntem în întuneric.

Dar pentru ca zidirea lui Dumnezeu să meargă mai departe, pentru ca noi să ducem lupta spirituală și pentru ca noi să ne mișcăm una cu Domnul și să-I oferim pe Cristosul care Îl satisface, trebuie să avem lumina lui Dumnezeu și trebuie să aprindem lămpile.

Cu cât avem mai multă lumină în viața de biserică, cu atât mai mult putem duce războiul spiritual, cu atât mai mult putem sluji Domnului în mod corespunzător și cu atât mai mult lucrarea de zidire poate merge mai departe.

Dar fără strălucirea luminii, lămpile se sting, vorbirea despre Dumnezeu în biserică prin sfinți este rară, și Domnul nu are cum să Se miște, să lucreze și să îndeplinească ceea ce El dorește.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul ca să avem strălucirea lui Dumnezeu în biserică

Lumina lampadarului se bazează pe tăria serviciului preoților; există lumină pe lampadar, dar cât de mult strălucește această lumină depinde de serviciul preoților.

Această lumină de pe lampadar depindea de fitile, de uleiul de măsline și de foc; este posibil ca lumina să nu fie atât de puternică, ci slabă, și uneori chiar să se stingă.

Acest lucru vorbește despre cantitatea și calitatea luminii divine în viața de biserică; trebuie să ne îndeplinim datoria preoțească de a mijloci și de a ne ruga cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să strălucească intens.

Totul depinde de serviciul preoților; trebuie să avem serviciul preoțesc întărit în viața de biserică.

În 1 Sam. 3:3 vedem situația tristă din vremurile preotului Eli; modul în care Biblia descrie acea situație este că lampadarul lui Dumnezeu nu se stinsese încă. Aceasta este o situație în care mărturia lui Dumnezeu era pe punctul de a se stinge, căci strălucirea și luminarea din tabernacol erau pe cale să se stingă.

Fie ca aceste cuvinte să nu descrie situația noastră sau situația din biserică; să nu fim ca Sardes, care avea un nume că trăiește dar, conform lucrărilor lor, erau pe moarte.

Lumina dintr-o biserică locală nu poate fi strălucitoare decât dacă îndeplinim cu toții datoria noastră preoțească de a arde tămâia și de a aprinde lămpile (vezi Exod 25:37; 27:20-21; 30:7-8; Fapte 6:4; 1 Cor. 14:24-25).

Trebuie să cooperăm cu Domnul îndeplinind datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia. Arderea tămâiei se referă la rugăciunea de mijlocire, la rugăciunea cu Cristos și la virtuțile Sale adăugate pentru a o înălța către Dumnezeu, și se referă la rugăciunea noastră, la rugăciunea preoțească; o astfel de rugăciune este foarte importantă împreună cu aprinderea lămpilor.

Pe de o parte, trebuie să scăpăm de fitilul carbonizat, iar pe de altă parte să menținem alimentarea cu ulei.

Când vorbim despre faptul de a sluji Domnului în biserică și a fi un preot adevărat, trebuie să ne ridicăm și să menținem lumina aprinsă; aceasta înseamnă că trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a trata lucrurile vechi, lucrurile naturale ale omului vechi, și să primim, de asemenea, aprovizionarea proaspătă a Duhului, fiind umpluți în duh astfel încât să ne întărim și să păstrăm lămpile aprinse!

Trebuie să facem acest lucru atât personal, cât și corporativ; în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul și să curățăm din nou lămpile, veghind asupra lămpilor.

Când citim Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, nu trebuie doar să lecturăm, ci să Îl contactăm pe Domnul și să Îi permitem să îndepărteze lucrurile carbonizate și să ne umple cu Duhul Său.

În Fapte 6:4 vedem cum apostolii au continuat cu statornicie în rugăciune și cu slujba cuvântului.

Arderea tămâiei se referă la rugăciune, în timp ce aprinderea lămpilor are mult de-a face cu Cuvântul. Intrarea cuvântului lui Dumnezeu dă lumină; ceea ce ne dă lumină astăzi este Dumnezeul Triunic care strălucește prin Cuvântul Său.

Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu; lumina nu strălucește din literele moarte, ci din cuvântul-Duh, din Duhul întrupat în Cuvânt.

Esența Cuvântului lui Dumnezeu este Duhul; ceea ce dă realitate cuvântului este Duhul. Atunci când amestecăm Cuvântul cu exersarea duhului nostru prin rugăciune, Cuvântul prinde viață.

Trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul insuflat de Dumnezeu împreună cu duhul nostru, astfel încât Cuvântul să devină duh și să fie eficient. Când citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, lumina Domnului strălucește înăuntrul nostru.

Timpul nostru cu Domnul dimineața nu ar trebui să fie o rutină; nu trebuie doar să lecturăm înviorarea de dimineață ca să extragem puncte pentru profeție la sfârșitul săptămânii… mai degrabă, ar trebui să ne rugăm cu Cuvântul, să amestecăm cuvântul cu Duhul prin folosirea duhului nostru.

Când se întâmplă acest lucru într-un mod profund și viu, lumina va izbucni și această lumină va judeca toate lucrurile negative din noi, va îndepărta fitilele și va adăuga uleiul.

De multe ori, însă, lumina nu este suficient de intensă în noi și în viața de biserică; s-ar putea să fie o lumină, dar această lumină nu este suficient de puternică.

Lipsa de intensitate a luminii lampadarului expune slăbiciunea serviciului preoțesc. Să ne ridicăm și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, astfel încât lumina divină să strălucească în viața de biserică. Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a-L oferi pe Cristos cu toate virtuțile Sale ca o ofrandă de miros plăcut înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, astfel încât Dumnezeu să fie satisfăcut și dorința inimii Sale să fie îndeplinită. Doamne, venim la Cuvântul Tău cu exersarea duhului nostru de a Te contacta, de a primi lumină de la Tine și de a fi un lampadar strălucitor pentru mărturia Ta pe pământ! Amin, Doamne Isuse, vrem să petrecem timp în prezența Ta pentru a aprinde lămpile și pentru a arde tămâia!

Când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina strălucește intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu

Capitolul 7 din Numeri se termină cu vorbirea lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii, iar capitolul 8 începe cu continuarea vorbirii lui Dumnezeu despre aprinderea lămpilor pentru lumină (vezi Numeri 7:89-8:3).

Acest pasaj indică faptul că, ori de câte ori vine cuvântul lui Dumnezeu, poporul Său primește lumină; când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina va străluci intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

În timpul epocii preotului Eli, când cuvântul lui Iehova era rar, lămpile din Locul Sfânt erau pe terminate (1 Sam. 3:1-3; cf. Psa. 110:105, 130). Acolo unde este Cuvântul Domnului, există lumină.

Astăzi în viața de biserică avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Nu putem avea viața de biserică fără vorbirea proaspătă a Domnului și nu ar trebui să avem întâlniri în care Cuvântul este firav sau slăbit.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu nu numai în cadrul întâlnirilor de profeție, ci la orice întâlnire, în orice situație; Cuvântul trebuie să fie prezent, trebuie să ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim prin rugăciune și să avem lumina lui Dumnezeu.

Pe măsură ce învățăm să practicăm întâlnirile de grup în case, este posibil să ne întâlnim numai în mod exterior, dar fără lumină; în loc de lumina divină, există lumină naturală, chiar lumină artificială.

Întâlnirea de casă nu este locul unde ne elaborăm filozofia sau discutăm opiniile noastre politice; întâlnirile bisericii nu sunt locul în care ne expunem teoriile de viață, ci locul în care lumina trebuie să strălucească!

Dacă suntem preoți potriviți plini de Duh și de Cuvânt, ne vom îndeplini datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, adică vom aduce lumină la întâlnire. Poate că vorbim doar câteva cuvinte, o întrebare, un răspuns, o cântare sau un verset, dar îndată ce ne deschidem gura, lumina este prezentă în întâlnire.

Pe măsură ce ne ocupăm de cei noi și nu îi îndopăm cu Biblia sau cu adevărul de vârf, trebuie să avem cuvântul Duhului, cuvântul viu al lui Dumnezeu, lumina Domnului.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică; trebuie să existe o abundență de lumină din partea multor sfinți care vorbesc Cuvântul viu al lui Dumnezeu, astfel încât gândurile interioare ale inimii să se manifeste și mulți să vadă că Dumnezeu este printre noi pentru că lumina Sa este acolo.

Fie ca întâlnirile noastre de casă, întâlnirile de rugăciune, întâlnirile de grup, întâlnirile de profeție și întâlnirea de masa Domnului să fie pline de lumină prin funcționarea tuturor sfinților de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Cuvântul lui Dumnezeu este o lampă pentru picioarele noastre, iar deschiderea cuvântului Său dă lumină, și dă înțelegere celor simpli.

Numai atunci când există vorbirea lui Dumnezeu în biserică lumina poate străluci în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Preoții slujitori sunt în stare să slujească și să se miște datorită luminii lampadarului (vezi Mal. 2:7). Fără lumina Domnului, nu putem sluji sau servi în viața de biserică.

În plus, așa cum se vede din faptul că cele șapte lămpi ale lampadarului luminează în aceeași direcție, trebuie să ne dăm seama că, deși fiecare persoană are o slujire distinctă în Trup, direcția este aceeași și slujbele lor sunt una singură (vezi Col. 4:17, 2 Tim. 4:5; Fapte 20:24).

Suntem multe mădulare – suntem mulți preoți care servesc și slujesc; totuși, direcția slujbei noastre este aceeași. Cu toții învățăm să vorbim în aceeași direcție, urmând curgerea Duhului ca să vorbim ca un singur om.

Vedem acest lucru în Noul Testament – Pavel a avut slujba lui, Petru a avut slujba lui și Ioan a avut slujba lui, dar direcția lor era înspre Cristos! Ei au mărturisit împreună pentru Cristos, iar lumina lor a strălucit din Cristos și a arătat spre Cristos, astfel încât slujbele lor au fost una singură.

Când vorbim în cadrul întâlnirii, noi nu vorbim mai întâi cu sfinții, ci cu Cristos; noi aducem o ofrandă lui Cristos, mărturisim pentru Cristos și slujim lui Cristos, fiind una cu Cristos, strălucind cu El și strălucind din și spre Cristos.

Doamne Isuse, fie ca toate bisericile locale de pe pământ, mari sau mici, să aibă vorbirea și lumina Ta! Numai atunci când avem vorbirea Ta în biserică, lumina poate străluci intens printre poporul lui Dumnezeu, așa încât, în calitate de preoți să Te slujim și să Te servim. Strălucește peste noi, Doamne, și menține-ne în savurarea Ta în lumină. Strălucește asupra noastră în cuvântul Tău. Ne exersăm duhul ca să primim lumină și viață din cuvântul Tău. Fie ca cuvântul Tău printre noi să fie bogat, și fie ca toți sfinții să-și exerseze datoria lor preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâie pentru ca lumina divină să strălucească în biserică!