Îl trăim pe Cristos

Ca modelul nostru, Cristos S-a golit de Sine, S-a umilit și a fost glorificat de Dumnezeu

22/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a-L experimenta pe Cristos, trebuie să-L cunoaștem ca model; trebuie să-L avem ca model infuzat în noi, dându-ne seama că Cristos S-a golit de Sine Însuși și S-a smerit, și apoi El a fost înălțat și glorificat de Dumnezeu.

O, fie ca această minte să fie în noi – mintea lui Cristos, aceeași minte pe care El a avut-o când a trecut prin procesul de umilire și moarte, pentru ca El să devină Mântuitorul nostru, Domnul nostru și Împăratul nostru!

Dacă vrem să-L cunoaștem pe Cristos ca model, ar trebui să lăsăm ca mintea lui Cristos să fie în noi, aceeași minte pe care El a avut-o.

Aceasta înseamnă că trebuie nu doar să ne exersăm duhul, ci să ne întoarcem și inima către Domnul și să Îi permitem să ne transforme sufletul, să Își facă domiciliul în inima noastră și să ne infuzeze cu mintea Sa.

Este posibil ca să avem o viață de biserică bună și poate fi o ordine și o atmosferă bună în biserică, dar de fapt noi gândim diferit de ceilalți sfinți, adică putem avea o minte diferită.

Sursa tuturor problemelor este mintea noastră; dacă mintea noastră nu este mintea lui Cristos, va fi dificil să fim una în suflet cu sfinții și vom provoca probleme în biserică.

În Filipeni 2, Pavel spune că antidotul la faptul de a nu gândi același lucru și de a nu fi uniți în suflet este să avem această minte, mintea lui Cristos. Trebuie să permitem minții Domnului să intre în noi, să fie infuzată în noi și să fie contopită cu noi, astfel încât mintea Sa să devină mintea noastră.

Pavel a fost un astfel de om – el a lăsat ca mintea lui Cristos să devină mintea sa și a fost unit cu Domnul nu doar în duh (1 Cor. 6:17), ci și în suflet, tânjind pentru sfinți în părțile interioare ale lui Cristos Isus.

Cum rămâne cu noi, care este motivația noastră pentru a face și a spune lucruri? Care este modul nostru de a gândi – este oare același cu cel al Domnului sau avem o minte diferită?

Discipolii, care au fost cu Domnul timp de trei ani, nu au avut aceeași minte ca Domnul în multe lucruri; când au văzut pe cineva alungând un demon, i-au interzis pentru că nu i-a urmat pe ei, iar când părinții i-au adus pe copii la Isus, i-au oprit.

Din nou și din nou în evanghelii vedem cum Domnul gândea într-un anumit fel, în timp ce discipolii Săi aveau o gândire diferită; chiar și după ce le-a dezvăluit că El era pe cale să fie crucificat și să-i părăsească, singurul lucru de care discipolii vorbeau era cine va fi cel mai mare după plecarea Domnului.

Fie ca să permitem minții vii a lui Cristos să fie în noi, adică să-L luăm pe Cristos ca persoana noastră, pentru ca mintea Sa să fie în noi și să gândim în modul în care gândește El.

Ca modelul nostru, Cristos S-a golit pe Sine și S-a smerit, și El a fost glorificat de Dumnezeu

Pentru ca noi, în calitate de credincioși în Cristos, să-L experimentăm pe Cristos, trebuie să-L cunoaștem ca model, așa cum a fost revelat în Fil. 2:5-9.

Cristos nu este doar modelul nostru obiectiv, așa cum este revelat în evanghelii; mai degrabă, El este modelul nostru subiectiv care trăiește în noi și a fost infuzat în noi.

Pe măsură ce Domnul trecea prin experimentările vieții Sale omenești, El avea o anumită minte; această minte poate fi acum în noi, iar modelul pe care El L-a stabilit și este, poate fi imprimat și reprodus în noi.

În Fil. 2:5-9 Pavel Îl prezintă pe Cristos ca model; trebuie să avem acest model infuzat în noi. Fie ca să considerăm cu rugăciune aceste versete și să-I cerem Domnului să Se insufle pe Sine Însuși ca model în noi, astfel încât, atunci când facem orice lucru, să-L trăim pe Cristos și să-L exprimăm pe Cristos.

Modelul vieții creștine este Mântuitorul om-Dumnezeu care S-a golit pe Sine și S-a smerit și care a fost înălțat și glorificat de Dumnezeu.

Modelul nostru, modelul vieții creștine, este Mântuitorul om-Dumnezeu; El a făcut doi pași – S-a golit de Sine și apoi S-a smerit, iar Dumnezeu a făcut restul. Ar trebui să avem această minte în noi, permițându-I lui Cristos ca model să fie infuzat în noi și să trăiască în noi.

Când a venit Cristos, El nu a venit în maiestatea și gloria Sa ca Dumnezeu; deși era egal cu Dumnezeu, El nu a considerat egalitatea Sa cu Dumnezeu ca pe o comoară de apucat și reținut, ci, mai degrabă, S-a golit de Sine Însuși.

Cristos S-a golit de El Însuși, lăsând la o parte ceea ce El poseda – forma lui Dumnezeu (Fil. 2:6-7). Trebuie să fim exacți și să precizăm când avem în vedere acest lucru, și anume, că Cristos nu S-a golit de divinitatea Sa pentru a deveni om – aceasta este o erezie; mai degrabă, El S-a golit de forma lui Dumnezeu, expresia lui Dumnezeu în gloria Sa și a luat forma unui sclav.

Cristos a trecut de la forma cea mai înaltă la forma cea mai de jos. El nu Și-a alterat natura Sa divină; mai degrabă, El a schimbat doar expresia exterioară, de la forma lui Dumnezeu la forma unui sclav.

Este interesant că El nu Și-a schimbat doar forma de la forma lui Dumnezeu la forma unui om, ci la forma unui sclav; de la forma cea mai înaltă la forma cea mai de jos, în așa fel El S-a golit de Sine Însuși.

Aceasta este aceeași atitudine pe care a avut-o Pavel când le-a scris filipenilor; el s-a prezentat în Filipeni 1 ca “Pavel și Timotei, sclavi ai lui Cristos Isus.”

Domnul Isus a devenit în asemănarea oamenilor; El a schimbat expresia exterioară și El a devenit în asemănarea oamenilor. Aceasta arată că El nu Și-a schimbat esența în nici un fel – El Și-a schimbat doar rangul.

Forma lui Dumnezeu implică realitatea interioară a Dumnezeirii lui Cristos; asemănarea cu oamenii denotă aspectul exterior al umanității Sale. El a venit ca un om autentic, atât de mult încât oamenii care L-au văzut erau acoperiți cu un văl ca să nu vadă realitatea divină pe care o avea în El.

Cristos era Dumnezeu în interior, dar El nu a fost revelat la exterior; mulți s-au înghesuit în jurul Său, însă au văzut doar un om, cineva asemănător cu oamenii. El a apărut în fața oamenilor ca om la exterior, dar ca Dumnezeu, El a avut realitatea divinității la interior (Ioan 1:1, 14, 18; 3:16; Rom. 8:3).

Cristos a intrat în condiția umanității și El a fost găsit la față ca un om (Fil. 2:8a). El nu a făcut acest lucru doar pentru câteva ore sau pentru un sfârșit de săptămână sau pentru câțiva ani; mai degrabă, El a fost găsit în asemănare ca un om pe toată durata vieții Sale omenești. Ce model este El!

Când era cu familia Sa, El era un om; când a ieșit ca să slujească, a fost găsit la față ca un om și, în toate lucrurile, a luat poziția de a fi un om.

Înainte de a merge la cruce, în timpul ultimei Sale mese cu discipolii Săi, El și-a scos veșmintele, S-a încins cu un prosop și S-a aplecat pentru a le spăla picioarele; o, fie ca această minte să fie în noi!

În viața Sa omenească de la început până la sfârșit, Cristos S-a golit de Sine Însuși și S-a smerit, El a devenit modelul nostru.

Cristos S-a smerit pe Sine devenind ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce; umilința Sa a fost un pas mai departe în golirea de Sine, și umilirea de Sine a manifestat golirea Sa de Sine.

Moartea pe cruce a fost apogeul umilinței lui Cristos; El a murit o moarte rușinoasă, fiind dat la moarte de către oamenii care făceau păcate și de către oamenii producători de greșeli, iar Cristos S-a golit de Sine și S-a smerit în fața lui Dumnezeu și a omului. O, ce model!

Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat mai presus de toate și I-a dat numele mai presus de toate numele! Cristos S-a golit și S-a umilit de Sine, iar Dumnezeu L-a glorificat!

Doamne, infuzează-ne cu modelul lui Cristos în golirea și umilirea Sa când El era pe pământ. Pe măsură ce facem lucruri, Doamne, vrem să privim la Tine și să fim infuzați cu Tine ca modelul nostru. Fie ca să Te experimentăm ca viața crucificată, și fie ca să ne golim și să ne umilim pentru a trăi același fel de viață pe care Tu ai avut-o. Doamne, fie ca modelul Tău organic din noi să devină real în noi și pentru noi și fie ca Tu să trăiești în noi același fel de viață pe care ai trăit-o când ai fost pe pământ. Te iubim, Doamne Isuse, modelul nostru, căci Te-ai golit de Tine Însuți și Te-ai smerit foarte mult, iar Dumnezeu Te-a înălțat și Te-a glorificat nespus de mult!

Să-L experimentăm pe Cristos în viața noastră creștină ca fiind Cel care S-a golit de Sine și S-a smerit

Ar trebui ca nu doar să cunoaștem și să înțelegem modelul lui Cristos ca fiind Cel care S-a golit de Sine și S-a smerit; de asemenea, trebuie să Îl savurăm și să-L experimentăm ca o asemenea Persoană în viața noastră creștină.

Cristos a avut cea mai înaltă poziție din univers, dar S-a umilit și S-a golit de Sine Însuși, și a devenit ascultător până la moartea pe cruce; ca o asemenea Persoană, El este modelul nostru pentru experimentarea și savurarea noastră.

El nu este un model pentru imitarea noastră la exterior, ci un model pe care să-L savurăm și să-L experimentăm în interior. În viața de biserică nu trebuie să căutăm o poziție sau un titlu pentru noi înșine, ci mai degrabă să trăim conform lui Cristos ca model al unei vieți crucificate.

Trebuie să ne întoarcem spre Domnul, să Îl savurăm și să-L experimentăm în umilința Sa și să-L experimentăm ca fiind Cel care S-a golit de Sine și S-a smerit.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să căutăm să fim umiliți sau să fim goliți, ci că trebuie să avem multă rugăciune înaintea Domnului, conform cu ceea ce ne-a revelat în cuvântul Său, pentru ca El ca model al vieții noastre creștine să fie introdus în noi și trăit din noi.

Deși a fost Dumnezeu, Cristos S-a golit de Sine, a luat forma de sclav și a devenit asemănător cu oamenii; El a existat în forma lui Dumnezeu, dar a luat forma unui om, lăsând la o parte expresia Sa exterioară de Dumnezeu.

Și chiar mai mult, El S-a smerit, fiind găsit la față ca un om și S-a smerit și mai departe devenind ascultător până la moarte și încă moartea rușinoasă pe cruce.

Nu suntem oameni care ne auto-crucificăm sau asceți, dar trebuie să ne rugăm Domnului asupra acestor chestiuni și trebuie să ne deschidem Lui pentru ca un astfel de model să fie infuzat în noi și trăit din noi.

Fie ca această minte să fie în noi, care a fost și în Cristos Isus, mintea prin care ne smerim și ne golim pe noi înșine; dacă avem o astfel de minte și atitudine, atunci și Dumnezeu ne va aduce în glorie și în biruință.

Partea noastră este să Îl savurăm și să-L experimentăm pur și simplu pe Cristos ca Cel care S-a golit și S-a smerit pe El Însuși, și când facem asta, Domnul va avea o cale de a fi trăit în noi.

Când Cristos S-a golit de Sine și S-a smerit, Tatăl L-a înălțat foarte mult și I-a dat numele care este mai presus de orice nume (Fil. 2:9).

Cristos Și-a adus natura Sa omenească în forma lui Dumnezeu, în gloria lui Dumnezeu; acum El este un om-Dumnezeu în glorie, un om-Dumnezeu de pe tron! Slavă Lui!

Doamne Isuse, fie ca să Te experimentăm în viața noastră creștină ca fiind Cel care S-a golit de Sine și S-a smerit. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ai stabilit un astfel de model pentru noi; fie ca noi să fim infuzați cu acest model, fie ca să privim la modelul Tău, și fie ca să avem acest model introdus în noi și chiar trăit din noi. Aleluia, Cristos este modelul vieții creștine; El S-a golit de Sine și S-a smerit, și a fost înălțat în rang și glorificat de Dumnezeu. Slavă Ție, Doamne, căci Tu trăiești în noi ca o asemenea Persoană! Aleluia!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As our Pattern, Christ Emptied Himself, Humbled Himself, and was Glorified by God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ca să-l cunoaștem pe Cristos ca model trebuie să lăsăm ca această minte, mintea lui Cristos, să fie în noi

21/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dacă vrem să-L cunoaștem pe Cristos ca model, trebuie să lăsăm ca mintea care era în Cristos Isus să fie în noi; trebuie să lăsăm această minte să fie în noi, care a fost și în Cristos Isus.

Săptămâna aceasta ne concentrăm asupra, Să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Cristos ca model, așa cum se vede mai ales în Phil. 2:3-9.

Fie ca în viața noastră creștină să ne concentrăm numai pe Cristos și să nu fim înșelați de dușmanul iscusit și subtil, care dorește să ne corupe gândurile din simplitatea și puritatea față de Cristos.

În epistolele lui Pavel vedem cum el se lupta să-i readucă pe sfinți la Cristos din multe lucruri care veneau să-i distragă atenția. Inițial, Pavel i-a logodit pe credincioși pe Cristos, dar apoi au venit multe lucruri diferite pentru a-i distrage de la Cristos.

Satan aduce multe lucruri diferite pentru a ne distrage de la Cristos. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne întoarcem la experimentarea lui Cristos, să ne concentrăm asupra acestui singur lucru, pe savurarea și experimentarea lui Cristos într-un mod subiectiv pentru zidirea Trupului lui Cristos.

Este posibil să avem o viziune a lui Cristos și a tot ceea ce este El, dar trăim noi oare în conformitate cu această viziune, Îl savurăm noi de Cristos și Îl experimentăm noi în viața noastră de zi cu zi? Este posibil ca, chiar dacă Domnul ne dă această viziune, să nu fim concentrați pe partea centrală a acestei viziuni.

Vedem asta în Matt. 17 unde Domnul i-a luat trei dintre cei mai apropiați discipoli ai Săi pe munte și acolo a fost transfigurat înaintea lor; chiar și într-o astfel de situație, Petru a fost atras de lucrurile secundare, sugerând să construiască trei corturi, unul pentru Domnul, altul pentru Ilie și altul pentru Moise.

El a devalorizat în mod inconștient viziunea prin a-L Cristos la nivelul jos lui Moise sau la a-i aduce pe Moise și pe Ilie la același nivel cu Domnul; așa că Tatăl a intervenit, i-a acoperit cu un nor și a spus: Acesta este Fiul Meu, Preaiubitul, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea; pe El să-L ascultați! Și apoi când și-au deschis ochii, nu au văzut pe nimeni în afară de Isus.

Este ușor ca să fim distrași de lucrurile secundare, chiar și în primirea viziunii de către noi, și astfel să ne întoarcem ochii de la Persoana lui Cristos. Trebuie să ne rugăm ca să nu fim impresionați cu nimic altceva decât cu Cristos, să fim concentrați pe Cristos și să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristos.

Și așa cum vrem să vedem astăzi, trebuie să lăsăm ca această minte să fie în noi, adică să fie și în noi mintea care a fost în Cristos Isus.

Când venim la Filipeni capitolul doi, cu descrierea modului în care Cristos S-a smerit și S-a golit pe Sine, fie ca și noi să fim goliți și împrospătați în viziunea noastră ca să putem vedea gândul și mintea lui Pavel în consemnarea acestor lucruri.

Pentru a-L cunoaște pe Cristos ca model, trebuie să lăsăm această minte să fie în noi, și anume mintea lui Cristos

Dacă vrem să-L cunoaștem pe Cristos ca model, ar trebui să lăsăm ca mintea care era în El să fie în noi; cum spune Pavel în Fil. 2: 5, trebuie să lăsăm această minte să fie în noi, care a fost și în Cristos Isus.

Aceasta înseamnă că această minte este un lucru viu, pentru că nu putem lăsa ceva care nu e viu să fie în noi; la fel cum vedem în Col. 3:16 că trebuie să lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi în mod bogat, tot așa că aici vedem că ar trebui să lăsăm ca mintea lui Cristos să fie în noi.

Mintea lui Cristos este o minte vie și această minte trebuie să fie persoana noastră.

Când suntem cu cineva și el nu ne vorbește, este posibil să-l întrebăm: La ce te gândești? În acest fel vrem să cunoaștem persoana, gândurile sale, la ce se gândește.

Cristos cu mintea Sa este foarte viu și activ, și trebuie să permitem ca această minte să fie în noi. Iar în Filipen, această minte se referă la ceva destul de particular, nu la ceva general.

Trebuie să luăm mintea lui Cristos ca mintea noastră, deschizându-ne pentru a „lăsa această minte” să fie și în noi (Fil. 2:3-5). „Aceasta” în versetul 5 se referă la „luarea în considerare” din v. 3 și „prețuirea” din v. 4. Trebuie să ne considerăm unii pe alții mai buni decât noi înșine, prețuind doar propriile noastre virtuți, ci și virtuțile altora.

Când ajungem la pașii umilinței Domnului, la golirea și umilirea Sa Însuși, acestea sunt legate de versetele anterioare.

Aici vedem că Pavel a avut o povară pentru această minunată biserică din Filipi, care a fost începută în Faptele 16 cu mântuirea a două familii, care aveau o rânduială bună cu prezbiterii și diaconii și sfinții, dar care aveau o situație în care ei nu gândeau același lucru printre sfinți, căci exista o problemă în suflet.

Antidotul pentru o astfel de situație este acela de a lăsa mintea lui Cristos să fie în sfinți. Smerenia minții este în contrast atât cu ambiția egoistă, cât și cu gloria deșartă; această smerenie a minții nu este smerenia noastră naturală, ci smerenia lui Cristos.

Virtuțile noastre sunt limitate; este posibil să simțim că avem o oarecare smerenie a minții și o anumită îndurare, dar atunci când acestea sunt testate, ele falimentează și se termină.

Dar smerenia și îndurarea lui Cristos sunt nelimitate. A-L experimenta pe Cristos în smerenia Sa de minte este în contrast cu ambiția și gloria deșartă.

Acest tip de minte, acest tip de gândire, a fost în Cristos atunci când S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine (vezi v. 7-8); El nu a căutat propria Sa glorie, nici nu a avut ambiție, ci El a avut smerenia minții.

Ar trebui să lăsăm ca această gândire să fie în noi, și anume să lăsăm mintea lui Cristos să fie în noi. În timp ce Domnul era în procesul de a Se goli și de a Se smeri, El avea o minte anume; noi putem și chiar trebuie să avem această minte în viața de biserică. Aceasta este marea noastră nevoie azi.

Doamne Isuse, vrem să Te cunoaștem ca modelul nostru, lăsând ca mintea care era în Tine să fie și în noi. Amin, Doamne, fie ca această minte să fie și în noi, care a fost în Cristos Isus. Ne deschidem pentru a lăsa mintea lui Cristos să fie în noi; fie ca mintea Ta să ne satureze și să ne umple mintea până când mintea Ta devine mintea noastră. Vrem să Te cunoaștem într-un mod subiectiv, Doamne, deschizându-ne către Tine și lăsând ca mintea Ta să fie în noi. Fie ca cuvântul Tău să locuiască în noi bogat și fie ca mintea Ta să fie în noi în viața noastră de zi cu zi și în viața de biserică.

A lăsa ca mintea lui Cristos să fie în noi înseamnă a fi una cu El în simțământul și gândirea Sa lăuntrică

Pentru a avea „această minte” – mintea care era în Cristos Isus – trebuie ca să fim una cu Cristos în părțile Sale lăuntrice, în simțământul Său delicat și în gândirea Sa.

Pavel L-a luat pe Cristos ca model și L-a trăit pe Cristos; prin urmare, Pavel a devenit modelul nostru, căci Cristos ca model a intrat în Pavel și l-a făcut pe acesta model pentru credincioși.

În Fil. 1:8 Pavel a spus că el tânjește după sfinți în părțile lăuntrice ale lui Cristos Isus. El a intrat în părțile lăuntrice ale lui Cristos, a lăsat ca mintea lui Cristos să intre în el, și a avut simțămintele delicate ale lui Cristos față de sfinți; când e i-a contactat pe sfinți, el avea această minte, acest simțământ, această dorință pe care și Cristos a avut-o.

De asemenea, conlucrătorii săi aveau aceeași minte; Epafrodit tânjea după sfinți, iar Timotei avea un suflet asemănător cu apostolul, îngrijindu-se de sfinți.

Trebuie să avem simțământul lui Cristos exprimat și reeditat în noi lăsând ca această minte, mintea lui Cristos, să intre în noi și să devină mintea noastră. Aceasta înseamnă că devenim la fel în gândire ca El.

Cu toții avem modul nostru de a gândi, propria gândire și ajungem cu propriile noastre concluzii.

În evanghelii vedem cum discipolii, care erau cei mai apropiați de Domnul Isus, de multe ori nu gândeau la fel ca El.

O dată în Marcu 9, ei I-au spus Domnului că au văzut pe cineva scoțând demoni în numele Domnului, așa că i-au interzis pentru că acesta nu i-a urmat; Domnul, însă, nu gândea la fel, căci El a spus: Nu-i interziceți acest lucru, căci cel ce nu este împotriva noastră este pentru noi.

Apoi, în Marcu 10, părinții și-au adus copilașii la Domnul, dar discipolii i-au refuzat; Domnul, însă, a fost indignat de ucenici, căci ei nu au avut aceeași minte ca El, și El i-aa binecuvântat pe copii, și în felul acesta i-a a păstorit și pe părinți.

De nenumărate ori a existat o dispută între discipoli despre cine este cel mai mare; chiar și după ce Domnul și-a instituit masa în Luca 22, cu câteva ore înainte ca Domnul să fie pe punctul de a merge la cruce, discipolii se certau cu privire la cine era cel mai mare. Iar Domnul le-a spus: Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel care slujește.

În viața de biserică trebuie să lăsăm ca această minte să fie în noi; felul în care îl luăm pe Cristos ca modelul nostru este lăsând ca această minte, mintea lui Cristos, să fie în noi.

Faptul că mintea lui Cristos să fie în noi înseamnă de fapt că această minte este ceva viu – mintea lui Cristos este Cristos Însuși, căci persoana Sa se manifestă în mintea Sa.

Această minte vie trebuie să fie în noi în timp ce trăim viața de biserică, viața noastră de zi cu zi, viața de familie și viața noastră de zi cu zi obișnuită cu toate activitățile sale.

Când vom lăsa ca mintea lui Cristos să fie în noi, această minte se va mișca și va funcționa în noi, va transforma mintea noastră prin reînnoirea ei (Rom. 12:2), iar noi vom avea mintea lui Cristos (1 Corinteni 2:16).

Când suntem pe cale să răspundem cuiva care ne provoacă, ne vom oprim, căci această minte din noi ne va opri.

Dacă lăsăm ca mintea lui Cristos să fie în noi, chiar și reacțiile noastre vor fi ajustate de Domnul; s-ar putea să nu ne rostogolim ochii sau să strângem din buze în reacție la ceea ce ne spun alții, ci mai degrabă putem permite acestei minți să trăiască în noi.

Doamne Isuse, vrem să lăsăm ca mintea vie a lui Cristos să fie în noi pentru a ne satura mintea și pentru a face ca mintea noastră să devină mintea lui Cristos. Amin, Doamne, înnoiește-ne în mintea noastră pentru transformarea sufletului nostru. Vrem să fim una cu Tine în simțământul și gândirea Ta interioară, având această minte – mintea lui Cristos – în noi. Fie ca mintea care este în Cristos să ne satureze mintea, să ne locuiască mintea în interior, să ne transforme mintea, încât să trăim o viață contopită, o viață a divinității conoptite cu umanitatea! Amin, Doamne Isuse, fie ca să lăsăm cu toții ca această minte să fie în noi pentru viața de biserică, pentru viața de familie și pentru fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, To Know Christ as the Pattern we need to Let this mind be in us, the Mind of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristosul inepuizabil este mărit prin noi pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi

15/10/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi, Cristosul inepuizabil este mărit prin noi. Experimentarea de către noi a lui Cristos este un mister, și orice experimentăm din Cristos este nelimitat. Dacă realizăm acest lucru vom vedea ci, chiar și în suferințele noastre, Dumnezeu vrea să-L mărească pe Cristos prin noi.

Dacă citim cartea Filipeni, în primul capitol vedem cum apostolul Pavel – care era în închisoare – credea că situația lui se va întoarce spre mântuirea sa, și el voi să-L mărească pe Cristos.

Pavel L-a experimentat pe Cristos ca răbdarea sa nelimitată, iar aceasta a fost mărirea Cristosului nelimitat. A-L mări pe Cristos nu înseamnă doar a-L face vizibil pe acesta ci a-L exprima fără limitare (Fil. 1:20).

A-L mări pe Cristos înseamnă a arăta întregului univers că Însuși Cristosul prin care trăim este nelimitat. În ochii oamenilor, Cristos este mic, nesemnificativ, și chiar inexistent, dar atunci când noi Îl trăim pe Cristos și Îl experimentăm pe Cristos, Îl exprimăm fără limitare și El este mărit prin noi.

În acest fel alții Îl pot vedea pe Cristos mărit în noi și El devine mare înaintea lor.

Cristos este nelimitat, dar de multe ori El este limitat și nu este mărit în experiența noastră; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, noi Îl mărim exprimându-L în viața noastră.

Noi creștinii suntem oameni misterioși, căci Îl avem pe Cristos – misterul lui Dumnezeu – în duhul nostru și suntem biserica, taina lui Cristos.

Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi; nimic nu este mai important decât experimentarea lui Cristos și, deși o astfel the experiență este un mister, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos.

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos, virtuțile noastre sunt înălțate și îmbogățite, iar expresia virtuților noastre umane este nelimitată, căci Cristos Însuși este nelimitat.

Dragostea noastră umană este limitată; s-ar putea să ne iubim soțul sau soția, și îi iubim pe copii, dar atunci când aceștia ne supără în mod repetat, iubirea noastră umană se termină. Nu ar trebui să lucrăm la dragostea noastră ci din contră, ar trebui să-L experimentăm pe Cristos, și El în noi îi va iubi pe ceilalți în mod nelimitat.

Îndurarea noastră, răbdarea noastră, și înțelepciunea noastră sunt virtuți care se vor termina, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, experimentarea Sa de către noi este nelimitată și, prin urmare, toate aceste virtuți devin nelimitate.

Aceasta este adevărata experiență și viață creștină; trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, și acest lucru Îl va mări pe Cristos înaintea altora; rezultatul va fi că biserica va fi zidită.

Iertarea noastră este Cristosul inepuizabil fiind mărit în noi, chiar și în suferințele noastre

Iertarea noastră umană se va termina; Petru a venit la Domnul și L-a întrebat dacă este de ajuns să-l ierte pe fratele său de șapte ori, dar Domnul i-a spus clar că trebuie să-l ierte de șaptezeci de ori de șapte (Mat. 18:21-22).

O asemenea iertare este nelimitată; aceasta este ceva ce în noi înșine nu putem face, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El și iertarea noastră va fi Cristosul inepuizabile fiind mărit prin noi.

Iertarea creștină este o iertare fără sfârșit. Dacă ne uităm la noi înșine, vom vedea că nu putem face acest lucru; este posibil și știm ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos și să-L iubim, dar ducem lipsă în iertarea noastră.

Cum putem ierta pe alții atunci când suntem jigniți, tratați în mod rău, și persecutați fără un motiv temeinic?

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos și Îl mărim pe El, nu vom avea nici o plângere sau murmur împotriva altora, indiferent de modul în care ne tratează; pur și simplu Îi vom mulțumi Domnului, vom accepta voia Sa, și Îi vom spune să trăiască în noi și să fie mărit în noi.

Iertarea noastră trebuie să fie mărturia Cristosului inepuizabil din noi.

Nu ar trebui să permitem ca jignirile și ofensele să erodeze viața de familie și viața de biserică; ar trebui s-ă-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristosul inepuizabil în noi.

Chiar și în mijlocul suferințelor ar trebui ca pur și simplu să-L iubim pe Domnul și să căutăm să-L experimentăm; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El, exprimându-L ca fiind Cel care este nelimitat (2 Cor. 12:7-10).

De multe ori Îi cerem Domnului să ne înlăture suferința sau să o diminueze în intensitate; Pavel I-a cerut Domnului să înlăture spinele din carnea lui, dar Domnul mai degrabă a crescut nivelul harului.

Nu ar trebui să ne încurajăm unul pe altul să cerem mai multe suferințe sau să căutăm suferința ci ar trebui să ne dăm seama că, conform suveranității lui Dumnezeu, suferințele ne sunt necesare pentru ca să-L experimentăm pe Cristos și pentru ca El să fie mărit prin noi.

Suferințele noastre sunt necesare pentru experimentarea de către noi a lui Cristos și pentru mărirea Sa.

Poate că ne rugăm ca Domnul să înlăture suferințele, dar răspunsul Său este să crească nivelul harului, și anume să crească experimentarea de către noi a lui Cristos, ca să ne dăm seama că, chiar și în suferințele noastre, Cristos poate fi mărit prin noi.

În insulte, necesități, persecuții, și suferințe in numele lui Cristos, ne putem lăuda cu Cristos, căci El este suficient pentru noi. și El este Cel care este mărit prin noi.

Atunci când suntem slabi, El este puternic; când nu avem putere, harul Său abundează; când rămânem fără speranță, îndurarea Sa devine a noastră.

Când ne simțim slăbiți de tot și ne întoarcem către Domnul ca să-L experimentăm, vom fi întăriți în harul lui Cristos. Puterea Sa este perfectată în slăbiciune, iar harul Său este manifestat în suferințele noastre.

Fie că suferim sau nu, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos astfel încât Cristosul inepuizabil să fie mărit în noi.

El vrea să fie exprimat prin noi nu doar într-o măsură mică în viața noastră de zi cu zi, ci El vrea să fie inepuizabil în experiența noastră ca să fie mărit prin noi fie prin viață, fie prin moarte.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm zi de zi. Ne întoarcem spre Tine, Doamne, și acceptăm voia Ta în viața noastră. Trăiește în noi, Doamne, căci Tu ești viața noastră. Avem așteptarea ca, orice ni s-ar întâmpla, Cristos să fie mărit în noi și văzut în noi. Doamne, fie ca iertarea noastră să fie Cristosul inepuizabil care este mărit în noi. Fie ca să savurăm harul Tău în mijlocul suferințelor și să Te lărgim, să Te mărim în toate experiențele noastre. Amin, Doamne, harul Tău este suficient pentru noi, iar puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunile noastre!

Dumnezeu intenționează să-L mărească pe Cristos în noi: biserica este manifestarea lui Dumnezeu în carne

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister, și orice experiență a lui Cristos este nelimitată; dacă vedem acest lucru, o asemenea viziune ne va controla atât viața cât și umblarea noastră creștină. Ne vom da seama că intenția lui Dumnezeu este aceea de a-L mări pe Cristos prin noi.

Fie ca Domnul să ne dea o asemenea viziune și să realizăm ca, indiferent de ce ni se întâmplă și care este mediul nostru, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristos; Dumnezeu vrea ca Cristos să fie mărit prin noi.

Atunci când vom vedea această viziune, vom fi guvernați și controlați de ea în viața noastră și umblarea noastră.

Trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă putem vedea multă lumină în Cuvântul lui Dumnezeu și avem o viața de biserică bună, de multe ori putem trăi la fel ca și cei din lume; reacționăm la fel ca ei, avem grijă de treburi la fel ca ei. căutăm ajutor la fel ca ei..o Doamne!

Fie ca să ne dăm seama că situația în care ne aflăm, suferința în care ne aflăm, și problema prin care trecem sunt pentru un anumit motiv. Dumnezeu are o intenție – El intenționează ca Fiul Său să fie mărit prin noi în experiența noastră.

Realizarea acestui lucru nu înseamnă că devenim mai spirituali ci că vrem să-L experimentăm pe Cristos astfel încât El să fie mărit prin noi; acesta este cel mai practic și mai rezonabil lucru de făcut în calitate de credincioși în Cristos.

Înainte de a merge la alții ca să le cerem ajutorul, înainte de a încerca să găsim soluția la situația noastră, trebuie să mergem la Domnul, să ne deschidem către El și să-I cerem să ne câștige mai mult ca El să fie mărit prin noi.

În mod practic, tot ceea ce ne iese în cale și ni se întâmplă în viața noastră este pentru ca să-L experimentăm pe Cristos într-un fel sau altul pentru ca El să fie mărit în noi.

Viața de biserică nu este suma totală a practicilor noastre creștine; avem nevoie de practic creștine bune, solide, scripturale și sănătoase în viața de biserică, dar viața de biserică este suma totală a experimentării de către noi a lui Cristos.

Viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine; de aceea, atunci când noi toți Îl trăim pe Cristos, trăirea de către noi a lui Cristos devine parte din viața de biserică, iar biserica devine un mister complet – misterul evlaviei, Dumnezeu manifestat în carne (1 Tim. 3:15-16).

Viața de biserică este suma totală a trăirii noastre – trăirea noastră nevăzută și văzută, trăirea noastră în fața oamenilor și acasă, trăirea noastră la serviciu și în dormitorul nostru, suma totală a trăirii noastre.

Vedem noi faptul că experimentarea lui Cristos de către noi trebuie să fie zilnică și continuă? Fără o asemenea viziune este posibil să promovăm anumite practici creștine și chiar să le aplicăm cu succes, dar este posibil să nu avem viața de biserică.

Fie ca să ne dăm seama că biserica este marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne. Fie ca să fim salvați de la a ne angaja doar în practici exterioare care sunt lipsite de viața corespunzătoare a lui Cristos pentru a susține.

Fie ca să fim mântuiți de la activități exterioare fără experiența reală a lui Cristos în viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu; aici trebuie să trăim la fel cum Domnul a trăit – și anume să-L trăim pe Cristos.

Atunci când Dumnezeu este exprimat în trup, când Dumnezeu Se manifestă în noi și prin noi, rezultatul este biserica. Pavel a spus, Pentru mine a trăi este Cristos (Fil. 1:21); asta înseamnă că pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos trăiește în noi.

Cristosul pe care Îl experimentăm și pe care Îl trăim este un mister, deci dacă Îl experimentăm cu adevărat pe Cristos, nu vom cunoaște acest lucru, căci toate experiențele lui Cristos sunt misterioase.

Nu ar trebui să analizăm sau să fim în mintea noastră, ci trebuie să-L urmărim pe Cristos ca să experimentăm rezerva îmbelșugată a Duhului și să căutăm să-L experimentăm pe Cristos, și toate experiențele vor veni.

Doamne Isuse, Te iubim!Vrem să Te câștigăm și să fim găsiți în Tine pentru ca Tu să fii mărit în noi. Doamne, mântuiește-ne de a avea doar practici exterioare fără experimentarea lui Cristos. Doamne, cum rămâne cu experimentarea lui Cristos de către noi? Vrem să Te experimentăm pentru a Te mări acasă, la serviciu, în public, și în timpul nostru privat. Fie ca Tu să fii mărit în noi și prin noi. Doamne, câștigă viața de biserică potrivită, suma totală a vieții noastre creștine, suma trăirii de către noi a lui Cristos! Amin, Doamne, fie ca să câștigi manifestarea lui Dumnezeu în om, taina evlaviei, printre noi în viața de biserică azi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Inexhaustible Christ is Magnified through us as we Experience Christ day by day (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister: Îl mărim pe Cristos pentru a-L exprima fără limitare

14/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister, deoarece Dumnezeu, Cristos și biserica sunt un mister, deci noi înșine suntem un mister; trăirea noastră creștină este un mister și ar trebui să fie normal ca noi să-L mărim pe Cristos, adică să-L exprimăm fără limitare.

Începem un subiect nou în înviorarea noastră de dimineață, intitulat “Experimentarea lui Cristos”, și în special în această săptămână, ne concentrăm asupra Semnificației intrinsece a experimentării lui Cristos.

Aceasta nu înseamnă că ne întoarcem la o experiență de bază din viața noastră creștină, ci că trebuie să fim complet împrospătați și să avem o foame înnoită și un duh de urmărire pentru a-L experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să avem experimentarea lui Cristos în viața noastră de zi cu zi, altfel viața noastră de biserică va fi goală.

Este posibil să avem o cunoaștere a adevărului, anumite practici minunate și biblice în viața noastră zilnică și în viața de biserică, și putem fi chiar zeloși pentru evanghelie și pentru creșterea bisericii, dar s-ar putea să fim în mod fundamental goi dacă suntem lipsiți de Cristos în experimentarea noastră.

Trebuie să uităm de tot ce este în urmă, atât binele, cât și răul, și să nu ne lăsăm distrași de la unicul acest lucru – experimentarea lui Cristos. Trebuie să fim singulari în inimă, puri și simpli în a-L urmări pe Cristos, pentru a-L putea experimenta.

Cartea Filipeni este o carte minunată pe tema experimentării lui Cristos. Această carte este situată între cartea Efeseni (ce tratează biserica în calitate de Trup al lui Cristos) și Coloseni (care acoperă Capul Trupului, biserica), indicând oarecum că, pentru ca să mergem de la Trup la Cap și chiar în Capul, trebuie să trecem prin experimentările din Filipeni.

Noi creștem în viața divină prin experimentarea lui Cristos de către noi.

Ceea ce ne redă creșterea autentică în viața divină nu este altceva decât experimentarea lui Cristos de către noi; dacă nu Îl experimentăm pe Cristos, nu putem crește. Dar dacă Îl experimentăm pe Cristos, dacă avem experimentări mai profunde ale lui Cristos, dacă experimentarea lui Cristos de către noi este mai largă, vom crește în viață.

Există o singură unitate de măsură pentru măsurarea creșterii în viață: experimentarea lui Cristos; prin urmare, cu toții trebuie să urmărim cu disperare această experiență.

Cu cât Îl experimentăm pe Domnul în lucruri mărunte, în lucruri mari și chiar în toate lucrurile, cu atât există mai multă creștere întru Capul, Cristos, și din El va exista zidirea Trupului. Viața noastră de biserică, viața Trupului, și zidirea Trupului au loc numai atunci când Îl experimentăm pe Cristos.

Experimentarea lui Cristos este un mister, iar biserica este misterul misterului

Experimentarea lui Cristos de către noi este un lucru misterios; cum putem noi, ca ființe umane, să-L experimentăm pe Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic?

Este un lucru să citești Biblia și să știi despre Dumnezeu, dar pentru noi, ca ființe umane, experimentarea lui Cristos, este de fapt ceva misterios. Toate experimentările lui Cristos de către noi sunt misterioase în domeniul mistic.

Cu toate acestea, tendința omenească, naturală și religioasă este de a scoate misterul din experimentarea lui Cristos și din viața noastră creștină, pentru a face acest lucru să fie lipsit de mister, pentru a-l face mai tangibil, mai vizibil, ceva exterior, pentru ca simțurile omenești să înțeleagă.

Dar, de fapt, experimentările lui Cristos se petrec în domeniul divin și mistic și sunt misterioase, pentru că Dumnezeu, Cristos și biserica sunt toți misterioși; noi, credincioșii în Cristos, suntem persoane misterioase.

Un creștin este o persoană misterioasă, și toate experimentările sale sunt cu totul misterioase. Uneori, când oamenii ne întreabă: “Ce faci în viața ta creștină și de ce mergi aici și acolo pentru a te întâlni cu alți creștini?” – nu le putem explica în mod adecvat, deoarece ceea ce facem și ceea ce experimentăm este foarte misterios.

Chiar și în luarea deciziilor noastre, de multe ori nu știm dacă avem sau nu dreptate, dacă luăm decizii corecte pe măsură ce urmăm simțul interior din partea Domnului – acest lucru este atât de misterios.

Deci, în viața noastră creștină nu ar trebui să căutăm ceva exterior, nu ar trebui să umblăm după miraculos și supranatural, ci să umblăm după experimentarea interioară a lui Cristos, care este un mister.

Trebuie să-L cunoaștem pe Cristos ca misterul lui Dumnezeu, să urmărim acest mister și să căutăm să experimentăm acest mister. Dumnezeu este un mister, Cristos este misterul lui Dumnezeu (Col. 2:2), iar biserica este misterul lui Cristos (Efes. 3:4); noi ca biserică, prin urmare, suntem un mister al misterului.

Universul în sine este un mister, omul este un mister, Dumnezeu este un mister, Cristos este misterul lui Dumnezeu, biserica este misterul lui Cristos, deci suntem un mister al misterului.

Inimile noastre trebuie să fie mângâiate, legate împreună în dragoste, pentru a putea avea asigurarea deplină a înțelegerii înspre cunoașterea deplină a misterului lui Dumnezeu, Cristos.

Suntem fericiți să Îl cunoaștem pe acest Cristos; Pavel L-a cunoscut, L-a experimentat și L-a trăit, și a spus: puteți percepe – prin epistola mea – cunoașterea misterului lui Cristos de către mine.

Noi, de asemenea, îl putem cunoaște pe Cristos; Îl putem experimenta pe Cristos și Îl putem experimenta într-un mod subiectiv, nu doar într-un mod obiectiv la exteriorul nostru. Fie ca să nu fim tentați să ne concentrăm pe lucruri exterioare sau pe lucruri miraculoase, ci mai degrabă să ne concentrăm pe Cristos, misterul lui Dumnezeu, și să căutăm să-L experimentăm.

Aleluia, noi ca ființe umane Îl putem experimenta pe Cristos, care este misterul lui Dumnezeu, pentru ca să devenim biserica, misterul lui Cristos. Amin, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai făcut oameni misterioși, cei care Îl cunoaștem și Îl experimentăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi. Fie ca să nu ne concentrăm pe altceva decât pe Cristos, ca să-L savurăm, să-L cunoaștem, și să-L experimentăm pentru viața de biserică. O, ce minune că noi, ca ființe umane, Îl putem experimenta pe Cristos și astfel devenim biserica, misterul lui Cristos!

Trăirea noastră creștină este un mister, căci Îl putem mări pe Cristos pentru a-L exprima fără limitare

Faptul că experimentarea lui Cristos de către noi este un mister înseamnă că trăirea noastră creștină este un mister; de exemplu, deși dragostea noastră omenească este limitată, dragostea potrivită trăită de către un creștin este nelimitată.

Întreaga noastră viață creștină este pur și simplu un mister, căci în trăirea noastră exprimăm virtuțile creștine, iar aceste virtuți sunt virtuțile acestui mister, Cristos.

În societatea de astăzi, printre ființele umane, există multe virtuți omenești, cum ar fi dragostea, răbdarea, îngăduința, iertarea, înțelepciunea etc., dar acestea nu sunt misterioase; ele se termină și sunt corupte.

Dar dragostea, răbdarea, suferința și iertarea creștină sunt ceva mai profund decât acestea – ele sunt misterioase, pentru că sunt nelimitate. Dragostea omenească, răbdarea omenească și îngăduința omenească se termină; este posibil să iubim pe cineva pe moment, dar nu este ușor să iubim acea persoană pentru o perioadă de timp îndelungată.

Dar în calitate de creștini care Îl experimentează pe Cristos, virtuțile noastre omenești sunt diferite, căci Cristos trăiește în noi, iar virtuțile Sale exprimate prin noi sunt nelimitate.

Așa ar trebui să fim; ar trebui să fim oameni misterioși, cei pe care ceilalți îi pot vedea, dar nu pot înțelege cum putem continua să iubim, să îndurăm, să iertăm și să avem răbdare.

Dacă simțim că nu mai putem suporta, dacă simțim că nu mai putem iubi această persoană și nu mai avem răbdare cu soțul sau soția noastră… atunci nu Îl experimentăm pe Cristos.

Dacă răbdarea noastră poate fi epuizată, acest lucru arată că nu experimentăm și nu exprimăm răbdarea lui Cristos. Răbdarea noastră ca și creștini este nelimitată; cu cât circumstanțele noastre ne epuizează răbdarea, cu atât suntem mai răbdători, căci răbdarea noastră este inepuizabilă.

Virtuțile noastre creștine sunt nelimitate, incomensurabile și nesfârșite, pentru că ele nu sunt ale noastre, ci ale lui Cristos și El trăiește în noi, pe măsură ce Îl experimentăm pe El.

La fel ca Pavel, trebuie să-L mărim pe Cristos, adică să-L exprimăm fără limitare (Fil. 1:20). A-L mări pe Cristos înseamnă a arăta întregului univers că Însuși Cristosul prin care trăim este nelimitat.

În Filipeni îl vedem pe Pavel, un prizonier într-o închisoare romană, neștiind ce se va întâmpla în continuare. Totuși, acesta a spus, chiar și în această închisoare și în această situație groaznică: “Cristos va fi mărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte.”

Cristos este măreț și nelimitat, dar în ochii oamenilor, El este limitat și de multe ori inexistent; cu toate acestea, pe măsură ce Îl experimentăm pe Cristos și Îl mărim, noi Îl mărim pe El.

Cristos este măreț: El umple întregul univers și El este atât de multe lucruri, dar acest Cristos măreț trebuie să continuie să fie preamărit de un om, de o ființă umană, de unul dintre copiii Săi, ca El să fie exprimat fără limitare.

Aceasta este experimentarea lui Cristos; chiar și în suferințele noastre, în limitările noastre, în problemele noastre, putem să-L exprimăm pe Cristos, să-L mărim, să-L arătăm ca fiind fără limitare; putem fi fără rușine, plini de speranță și așteptare că Cristos va fi mărit în trupul nostru!

Experimentarea lui Cristos de către Pavel ca îngăduință nelimitată a fost mărirea Cristosului nelimitat; orice atribut pe care Îl avem prin Cristosul viu prin intermediul alimentării bogate a Duhului lui Isus Cristos va fi nelimitat și astfel misterios (vezi Fil. 1:19-21).

Cristos este nelimitat, iar noi – ca o lupă amplificatoare – Îl mărim pe acest Cristos nelimitat în viața noastră de zi cu zi.

Care este secretul în acest lucru? În cazul lui Pavel, el a spus că această situație în care se afla se va transforma în mântuire prin rugăciunile sfinților și prin alimentarea bogată a Duhului lui Isus Cristos.

Cu alte cuvinte, modul în care Îl putem mări pe Cristos este prin alimentarea Trupului în rugăciune și prin primirea și savurarea rezervei îmbelșugate a Duhului lui Isus Cristos.

Cristosul pe care Îl experimentăm nu poate fi epuizat; dacă trăim prin El, va fi mărit în noi în caracterul Său inepuizabil.

Fie prin viață, fie prin moarte, fie că suferim sau că nu suferim, atunci când Îl experimentăm pe Cristos și savurăm alimentarea Trupului și a Duhului, preamărim această Persoană nelimitată și inepuizabilă.

Dragostea și răbdarea noastră ca soți, soții, părinți, angajați, angajatori, studenți, și așa mai departe, se termină, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, virtuțile noastre nu pot fi epuizate, căci Îl mărim pe Cristos, iar această Persoană este inepuizabilă! Aleluia!

Doamne, ne dăm Ție ca să-L experimentăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, pentru ca Cristos să fie mărit în noi. O, Doamne, virtuțile noastre se termină și în noi înșine suntem limitați și ușor de ofensat. Vrem să Te experimentăm pe Tine, Doamne, și vrem să trăim datorită Ție. Fie ca întregul univers să-L vadă pe Cristos mărit în sfinții Săi pe măsură ce ei Îl experimentează pe Cristos și trăiesc prin Cristos. Amin, fie ca toți credincioșii în Cristos să devină o lupă amplificatoare, astfel ca Cristos să fie exprimat și arătat în caracterul Său inepuizabil! O, Doamne, fie prin viață sau prin moarte, Cristos să fie mărit în noi, arătat în noi și exprimat prin noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Experience of Christ is a Mystery: we Magnify Christ to Express Him without Limitation (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Evanghelia împărăției trebuie predicată pentru ca toți oamenii să se pocăiască pentru împărăție!

09/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Dumnezeu poruncește tuturor să se pocăiască pentru împărăție, iar noi, în viața de biserică, trebuie să ducem evanghelia împărăției la întregul pământ locuit pentru o mărturie și atunci va veni sfârșitul!

Evanghelia harului, evanghelia iertării păcatelor, a fost predicată pe tot pământul; evanghelia împărăției nu a fost însă predicată și mulți dintre credincioși nu știu că scopul și subiectul evangheliei este ca Dumnezeu să câștige o împărăție pe pământ.

Evanghelia împărăției îi aduce pe cei care cred nu numai în mântuirea lui Dumnezeu, ci și în împărăția Sa; când cineva crede în Domnul Isus, este adus în împărăția lui Dumnezeu, sub stăpânirea cerească a lui Dumnezeu.

Faptul că împărăția lui Dumnezeu este accentuată în evanghelia împărăției arată că există o luptă, un război și anume că împărăția lui Satan luptă împotriva împărăției lui Dumnezeu; Satan este în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și omul s-a unit cu el în această răzvrătire.

Când credem în Domnul, primim mântuirea lui Dumnezeu și chiar mai mult, suntem aduși în împărăția lui Dumnezeu. Pe de o parte savurăm mântuirea glorioasă și completă a lui Dumnezeu cu aspectul său juridic și organic, iar pe de altă parte, suntem aduși sub autoritatea lui Dumnezeu.

Cu cât chemăm mai mult numele Domnului Isus, cu atât mai mult suntem aduși sub El ca și Capul și Împăratul nostru. Aleluia, noi, în calitate de credincioși în Cristos, am fost aduși în domeniul guvernării divine, pentru a putea participa în binecuvântările vieții divine din împărăția divină!

Faptul de a fi în împărăția lui Dumnezeu și de a trăi în împărăția lui Dumnezeu este rezultatul evangheliei împărăției; Dumnezeu vrea să-l recupereze pe om, să-l câștige pe om și să-l readucă pe om sub autoritatea Sa, pentru ca omul să savureze tot ceea ce Dumnezeu este, are și a făcut.

El ne-a chemat în împărăția și gloria Sa, iar aici, în împărăția lui Dumnezeu, noi savurăm toate bogățiile gloriei Sale, toate binecuvântările vieții divine. Aleluia!

Finalizarea acestui lucru poate fi văzută în Noul Ierusalim, unde tronul lui Dumnezeu și al Mielului este centrul și punctul cel mai înalt, și din el curge și iese tot ceea ce este Dumnezeu.

În Noul Ierusalim vom savura tot ceea ce este Dumnezeu ca viață, alimentare și lumină pur și simplu fiind sub tronul Său, prin supunerea față de calitatea Sa de Cap. Iar pentru a intra în această minunată realitate și pentru a savura acest destin glorios, trebuie să ne pocăim pentru împărăție!

Dumnezeu poruncește tuturor să se pocăiască pentru împărăție, să aibă o schimbare a minții și a scopului

Ioan Botezătorul și Domnul Isus, împreună cu discipolii lor, au proclamat evanghelia împărăției și au spus: Pocăiți-vă căci împărăția cerurilor s-a apropiat (vezi Mat. 3:2; 4:17; Fapte 17:30).

Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru împărăție. În cartea Faptelor, discipolii (urmașii Domnului) au predicat evanghelia spunând oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru împărăție.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să stăm la colțul străzii cu o barbă lungă și o placă mare spunând: “Pocăiți-vă pentru împărăție!”, ci mai degrabă, să ne dăm seama că Dumnezeu dorește ca omul să aibă o schimbare, o întoarcere – omul trebuie să se pocăiască pentru împărăție!

Uneori predicarea de către noi a evangheliei nu este plină de însărcinarea și porunca lui Dumnezeu; trebuie să le spunem oamenilor: Păcătoșilor, trebuie să vă pocăiți pentru împărăția lui Dumnezeu! Trebuie să vă pocăiți nu doar de păcatele voastre, ci și de răzvrătirea și nesupunerea față de Dumnezeu – trebuie să vă pocăiți pentru împărăție! Trebuie să vă pocăiți nu numai pentru fărădelegile voastre, ci și pentru neascultarea voastră!

Ce înseamnă să ne pocăim? Înseamnă că inițial am fost răzvrătiți și împotriva lui Dumnezeu, dar acum ne întoarcem la Domnul în supunere (Mat. 3:2; 4:17).

Pocăința autentică și o credința în evanghelie sunt întotdeauna într-o atitudine de supunere; atunci când ne pocăim, ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu, predicării evangheliei.

Trebuie ca nu doar să credem evanghelia, ci să ascultăm de evanghelie; aceasta este evanghelia împărăției.

Împăratul vorbește prin poporul Său oamenilor de pretutindeni că toată lumea trebuie să se pocăiască pentru împărăție!

Trebuie să-i ajutăm pe păcătoși, pe cei necredincioși, să se supună Domnului, să asculte de cuvântul Său și să facă ceea ce spune evanghelia – să se pocăiască pentru împărăție, să se pocăiască pentru a veni sub autoritatea cerească a lui Dumnezeu!

A ne pocăi înseamnă să avem o schimbare a minții ce rezultă în regret, a avea o schimbare a scopului (vezi Luca 3:3, 8; 5:32; 17:3; Fapte 17:30-31).

A ne pocăi nu înseamnă doar că ne simțim rău sau că ne pare rău că am greșit; cu siguranță, nu înseamnă doar întoarcerea unei noi pagini și a face binele. A ne pocăi înseamnă să ne întoarcem, să avem o întoarcere completă, o schimbare a minții.

Înainte, gândeam într-un fel, iar după ce ne pocăim avem o schimbare completă – gândim la fel ca Dumnezeu, într-un mod diferit.

Înainte mergeam într-o anumită direcție, iar când ne pocăim nu doar că regretăm calea noastră, ci avem o întoarcere de 180 de grade față de la ceea ce facem și gândim, având o schimbare în scop, țel și înțelegere.

Trebuie să predicăm evanghelia într-un mod nou, dându-ne seama că pocăința este pentru ca oamenii să intre în împărăția lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu se pocăiesc, adică nu au o schimbare de concept, ei nu pot intra în împărăția lui Dumnezeu (Marcu 1:15; Mat. 3:2; 4:17).

Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de atâția ani – trebuie să le spunem oamenilor că, de când Domnul a venit, împărăția lui Dumnezeu este aproape, așa că ei trebuie să se pocăiască și să creadă în evanghelie!

Motivul pentru care oamenii trebuie să se pocăiască este pentru că împărăția vine, împărăția este aproape. Oamenii trebuie să se pocăiască nu doar pentru că ei sunt păcătoși care fac greșeli, ci pentru împărăție, pentru stăpânirea Domnului.

Trebuie să ne pocăim și să credem în evanghelie pentru a putea intra și trăi în împărăția lui Dumnezeu, sub stăpânirea divină a lui Dumnezeu! Amin!

Doamne Isuse, suntem una cu Tine în declararea și proclamarea evangheliei împărăției, spunându-le oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că împărăția este aproape! Amin, Doamne, vrem să avem o apreciere înălțată a evangheliei și a predicării de către noi a evangheliei, astfel încât nu doar să vorbim despre mântuirea și iertarea păcatelor de către Dumnezeu, ci mai mult, să le spunem oamenilor să se pocăiască pentru împărăția lui Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca noi să avem mai întâi o întoarcere, o schimbare în concept, să ne întoarcem de la căile noastre păcătoase și vechi către Tine și apoi să proclamăm altora evanghelia împărăției!

Evanghelia împărăției trebuie dusă pe întregul pământ locuit pentru o mărturie și atunci va veni sfârșitul!

Evanghelia împărăției va fi predicată pe întregul pământ locuit pentru o mărturie pentru toate națiunile înainte de sfârșitul acestei epoci (Mat. 24:14).

Dar cine cunoaște evanghelia împărăției, cine realizează importanța predicării acestei evanghelii și cine se ridică să predice evanghelia împărăției pentru ca mulți să intre în împărăția lui Dumnezeu și să fie sub stăpânirea cerească a lui Dumnezeu?

E puțin probabil că toți oamenii vor crede în această evanghelie – poate chiar mai puțin decât cei care cred în evanghelia harului, dar evanghelia împărăției trebuie dusă pe întregul pământ locuit pentru o mărturie și atunci va veni sfârșitul.

Evanghelia împărăției – care include evanghelia harului – aduce oamenii nu numai întru mântuirea lui Dumnezeu, ci și întru împărăția cerurilor (Apoc. 1:9); această evanghelie a împărăției va fi predicată pe întregul pământ ca o mărturie pentru toate națiunile înainte de sfârșitul acestei epoci!

Pentru ca sfârșitul să vină, înainte de sfârșitul acestei epoci, această evanghelie trebuie predicată. Indiferent cine și cât de mulți se pocăiesc și cred, această evanghelie trebuie predicată tuturor națiunilor, inclusiv oamenilor din fiecare popor, etnie, rasă, culoare, gen, trib și națiune; această evanghelie trebuie predicată pentru o mărturie!

Această predicare – simbolizată de calul alb al primului sigiliu din Apocalipsa 6:1-2 – va fi un semn al finalizării acestei epoci.

Când Mielul a deschis cele șapte sigilii în înălțarea Sa – și Ioan a fost chemat să vină – primul lucru a fost calul alb, care se referă la evanghelia împărăției.

Calul alb al evangheliei a început să alerge după înălțarea Domnului în ziua Cincizecimii și încă aleargă și astăzi; chiar și astăzi predicăm evanghelia împărăției pentru ca oamenii să se pocăiască pentru împărăția lui Dumnezeu!

Calul alb aleargă împreună cu ceilalți cai – război, foamete și moarte; aceștia au alergat pe pământ timp de două mii de ani, și evanghelia preia conducerea. Cu toții ar trebui să fim pe acest cal, una cu Cel de pe calul alb, pentru a predica evanghelia împărăției.

Evanghelia merge înspre împărăția lui Dumnezeu! Evanghelia împărăției trebuie să fie adusă pe întregul pământ locuit prin bisericile din recâștigarea Domnului (Mat. 24:14; 1 Tes. 1:8).

Oamenii de pretutindeni au nevoie de evanghelia împărăției. Trebuie să ne rugăm, să postim, să fim înaintea Domnului atât în mod personal, cât și corporativ, și să-L căutăm pe Domnul în legătură cu acest lucru, și atunci vom merge împreună cu El să predicăm evanghelia împărăției ca o mărturie pentru toate națiunile!

Trebuie să declarăm tuturor națiunilor și popoarelor de pe cele cinci continente să se pocăiască pentru împărăție! Trebuie să proclamăm împărăția ca evanghelie și să cerem oamenilor să creadă în evanghelie și să vină sub stăpânirea cerească a acestei împărății pentru a savura binecuvântările vieții divine în împărăție!

Doamne, suntem una cu Tine pentru a declara tuturor oamenilor care trăiesc pe pământ să se pocăiască pentru împărăția cerurilor! Amin, toți oamenii din America, pocăiți-vă! Oamenii care locuiesc în Australasia, pocăiți-vă pentru împărăție! Oamenii care trăiesc în Africa, pocăiți-vă pentru împărăție! Oamenii care trăiesc în Europa, pocăiți-vă! Oamenii care trăiesc în Asia, trebuie să vă pocăiți! Pocăiți-vă și credeți în evanghelie ca să intrați sub stăpânirea cerească a împărăției lui Dumnezeu și să savurați binecuvântările vieții divine din această împărăție! Amin, Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, iar noi suntem una cu Dumnezeu în proclamarea evangheliei împărăției pentru ca toți oamenii să se pocăiască și să intre în împărăția lui Dumnezeu!