• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

revelația cu privire la Cristos

De dragul excelenței lui Cristos, suferim pierderea tuturor lucrurilor pentru a-L câștiga pe El

15/11/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dar când I-a făcut plăcere lui Dumnezeul, care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, să-L reveleze pe Fiul Său în mine ca să Îl vestesc ca evanghelie printre neamuri, îndată nu m-am sfătuit cu carnea și sângele. Gal. 1:15

Filipeni 3 ne arată că, de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos, Pavel a socotit toate lucrurile ca fiind gunoi; el a pus multă valoare pe această excelență a lui Cristos Isus Domnul său și, din această cauză, a socotit toate lucrurile ca fiind gunoi.

Cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Cristos, cu atât avem mai multă revelație cu privire la Cristos de la Tatăl, cu atât mai excelent El devine în ochii noștri, și vom considera orice altceva drept gunoi de dragul Său.

Dar dacă doar citim Biblia și ne rugăm din rutină, dacă nu avem revelație de la Dumnezeu Tatăl cu privire la Fiul Său Isus Cristos, și dacă El nu devine Domnul nostru într-un mod intim și personal, nu avem excelența cunoașterii lui Cristos și nu putem considera toate lucrurile ca un gunoi de dragul Său.

Trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos; aceasta este revelația lui Cristos care ne determină să-L urmăm, iar căutarea lui Cristos de către noi ne va determina să-L experimentăm pe Cristos și să-L savurăm pe Cristos.

Dacă citim cartea Filipeni, avem impresia că Pavel își deschide inima față de noi și ne spune secretul experimentării lui Cristos de către el, căci el dorește ca și noi să experimentăm o astfel de Persoană bogată și excelentă.

Când vorbim despre faptul de a avea o revelație cu privire la Cristos, nu spunem că El trebuie să ni se arate în mod exterior și fizic, ca o lumină orbitoare care ne atrage în mod supranatural și ne determină să renunțăm la orice altceva.

Deși Pavel a văzut o lumină orbitoare atunci când L-a cunoscut pe Domnul, Tatăl a fost încântat să-L descopere pe Fiul Său în el, iar Pavel nu I-a putut rezista; mai degrabă, a fost capturat de către El și a căutat să-L cunoască, să-L câștige, să-L experimenteze și să-L savureze.

Întreaga sa viață a fost o căutare de a-L savura pe Cristos, de a-L experimenta pe Cristos și de a-L cunoaște.

Lui Dumnezeu Tatăl Îi face plăcere să ni-L descopere pe Cristosul Său; El Îl prețuiește pe Cristos, Cristos este Preaiubitul Său, și El vrea ca acest Cristos să fie totul pentru noi și pentru tot poporul Său.

Pur și simplu trebuie să venim la Domnul și să-L rugăm, cu un duh exersat în cuvântul Său, să-L descopere pe Fiul Său în noi, ca să-L vedem pe Cristos, să avem excelența cunoașterii lui Cristos și să căutăm să-L câștigăm și să-L urmăm pe Cristos.

Când îl vedem pe Cristos, când aveam excelența cunoașterii lui Cristos, orice altceva va părea gunoi, căci de dragul Său vom fi dispuși să suferim pierderea tuturor lucrurilor, pentru a-L câștiga pe El. O, ce Cristos!

Așa a socotit Pavel toate lucrurile ca pe un gunoi de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos

Ochii lui Pavel au fost deschiși pentru a vedea excelența acestui Cristos minunat, atotinclusiv; de dragul aceste excelențe, el a socotit toate lucrurile ca fiind pierdere, fie că aveau legătură cu câștigul religios, fie cu câștigul natural. Cu cât avem mai mult excelența cunoașterii lui Cristos, cu atât vom socoti mai mult ca fiind pierdere orice lucru religios sau natural. În Fil. 3:8 Pavel a concluzionat că, de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos, el a socotit toate lucrurile ca gunoi, ba chiar a suferit pierderea tuturor lucrurilor, pentru a-L câștiga pe Cristos.

El avea mult zel și câștiguri când era în lege și considera legea ca fiind excelentă și importantă; dar când L-a cunoscut pe Cristos, când a avut revelația interioară a excelenței acestei Persoane, a renunțat la toate celelalte lucruri, pentru a-L câștiga pe Cristos.

Pavel a pus mult preț pe excelența cunoașterii lui Cristos Isus Domnul său; acest lucru este indicat de cuvintele “Domnul meu” care transmit sentimentele sale intime și tandre cu privire la Cristos.

Cristos Isus, Domnul meu… aceasta este o expresie atât de dulce și de intimă a sentimentelor sale față de Cristos, care era nu doar în exteriorul său, ci și în interiorul său, ca viața sa, alimentarea sa și totul al său.

Când Pavel vorbea despre Cristos, era plin de sentimente tandre și plăcute față de El, pentru că punea mult preț pe excelența cunoașterii Domnului său Isus Cristos.

Ochii lui Pavel au fost deschiși pentru a vedea excelența acestui Cristos minunat, atotinclusiv; deoarece a văzut prețiozitatea și excelența lui Cristos, Pavel a socotit toate lucrurile ca pierderi de dragul Său.

Deoarece Pavel a văzut excelența lui Cristos, el a socotit toate lucrurile ca gunoi, fie că aveau legătură cu câștigul religios sau cu câștigul natural. El avea mult de câștigat în domeniul natural, căci era un iudeu dintre iudei, circumcis în a opta zi, bine educat și plin de zel și mai avansat decât contemporanii săi.

De asemenea, a avut mult de câștigat în domeniul religios, căci a păzit legea, a fost găsit ireproșabil în ceea ce privește legea, era un fariseu și foarte zelos pentru lege, până la gradul în care i-a persecutat pe cei care au părăsit legea și religia iudaică.

Dar când Pavel L-a văzut pe Cristos, când a fost umplut cu excelența cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul său, el a socotit toate lucrurile ca pierderi – fie ele naturale sau religioase.

Pavel a renunțat nu doar la lucrurile religioase, ci la toate lucrurile de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos Isus; astfel, pentru Pavel, pierderea tuturor lucrurilor a însemnat să piardă totul.

Credeți că acest lucru a fost prea mult? Credeți că Pavel a plătit un preț mult prea mare? Totul depinde de ceea ce considerați ca fiind cel mai prețios; pentru Pavel, legea și dreptatea, care veneau conform legii, erau prețioase, dar după ce L-a cunoscut pe Cristos și a obținut excelența cunoașterii lui Cristos, el a socotit toate lucrurile ca pierdere.

Pentru el, toate celelalte lucruri erau ca un nimic în comparație cu Cristos; toate celelalte lucruri erau ca un gunoi în comparație cu El.

Doamne Isuse, descoperă-ne să vedem o revelație a excelenței supreme a lui Cristos, astfel încât toate celelalte lucruri să pălească și să le punem deoparte cu bucurie. Mântuiește-ne, Doamne, din a Te urma cu jumătate de inimă; mântuiește-ne din a nu fi absoluți pentru Tine. Fie ca ochii noștri să fie deschiși pentru a vedea excelența Cristosului minunat și atotinclusiv, astfel încât să fim motivați să socotim toate lucrurile ca pierderi pentru El. Amin, Doamne, devino Tu mai prețios pentru noi, pe măsură ce suntem descoperiți ca să Te vedem, să Te savurăm și să Te experimentăm!

De dragul excelenței lui Cristos suferim pierderea tuturor lucrurilor pentru a-L câștiga pe El

Dar lucrurile care îmi erau câștig, pe acestea le-am socotit pierdere de dragul lui Cristos... De dragul lui [Cristos] am suferit pierderea tuturor lucrurilor și le socotesc gunoi ca să-L câștig pe Cristos. Fil. 3:7-8Scopul lui Pavel era să-L câștige pe Cristosul pe care L-a văzut; este un lucru să-L vedem pe Cristos și este un alt lucru să-L posedăm pe Cristos, să-L câștigăm pe Cristos și să-L deținem pe Cristos.

De exemplu, este posibil să mergem la cumpărături și este posibil să avem o revelație a valorii lucrurilor pe care vrem să le cumpărăm, dar pentru a deține efectiv acele lucruri, trebuie să plătim prețul pentru a le cumpăra. Este un lucru să vedem ceva prin geam la cumpărături și este un alt lucru să plătim prețul pentru a-l cumpăra.

Faptul de a avea o revelație a lui Cristos și de a vedea valoarea Sa supremă este un lucru important, dar trebuie să plătim prețul pentru a-L obține pe acest Cristos.

Când citim Biblia, nu ar trebui să facem doar “cumpărături prin geam”, adică nu ar trebui doar să privim și să savurăm toate aspectele minunate ale lui Cristos; ar trebui să fim motivați să plătim prețul pentru a-L obține pe acest Cristos.

Când vedem excelența cunoașterii lui Cristos, suntem motivați să plătim prețul, oricare ar fi costul, pentru a-L putea deține pe Cristos, adică pentru a-L obține pe Cristos.

Care este prețul pe care Pavel l-a plătit pentru a-L câștiga pe Cristos? La fel ca Pavel, și noi trebuie să plătim prețul tuturor lucrurilor, în special lucrurile naturale și religioase.

Este posibil să privim la Pavel și să spunem că nu putem plăti cu adevărat un preț atât de ridicat, adică nu suntem pregătiți să plătim prețul pierderii tuturor lucrurilor de dragul lui Cristos. Și este adevărat, este posibil să nu fim pregătiți să facem acest lucru; ceea ce avem nevoie este mai multă revelație a lui Cristos.

Odată ce vedem valoarea lui Cristos, vom realiza că nimic nu se compară cu El, iar prețul mic al tuturor lucrurilor pe care îl putem plăti nu înseamnă nimic în comparație cu valoarea pe care o obținem.

Cristosul excelent pe care Îl obținem este mult mai prețios și mai valoros decât orice lucru pe care îl avem, pe care îl putem face sau pe care îl putem oferi; valoarea pe care o obținem atunci când plătim prețul tuturor lucrurilor nu înseamnă nimic în comparație cu excelența lui Cristos pe care o obținem.

De dragul lui Cristos, Pavel a suferit pierderea tuturor lucrurilor și le-a socotit ca refuz pentru a-L putea câștiga pe Cristos (Fil. 3:7-8). Pavel nu doar că socotea toate lucrurile ca o pierdere – el chiar a și suferit pierderea tuturor lucrurilor, de fapt a pierdut totul.

Este ușor să spuneți că considerăm toate lucrurile ca fiind pierderi, dar când vine testul, oare chiar pierdem toate lucrurile de dragul lui Cristos?

Odată ce vedem excelența lui Cristos Isus Domnul nostru, socotim toate lucrurile ca pierderi; apoi, Domnul vine și aduce situații și circumstanțe care ne vor ajuta să pierdem toate lucrurile de dragul lui Cristos.

Când pierdem toate lucrurile de dragul lui Cristos, Îl câștigăm pe Cristos; a vedea o revelație a lui Cristos ne poate costa ceva, dar a-L câștiga pe Cristos este foarte costisitor – totul depinde de cum prețuim ceea ce câștigăm.

De exemplu, unii oameni prețuiesc diamantele, în timp ce alții nu; pentru unii, un diamant este ceva foarte prețios și merită să-ți vinzi toate lucrurile pentru a-l obține, în timp ce, pentru alții, diamantele nu sunt atât de prețioase.

Când cei care prețuiesc diamantele văd un diamant de mare valoare, sunt dispuși să vândă totul pentru a-l obține.

Când suntem sub auzirea credinței – care nu este doar în întâlniri unde când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, ci și în timpul nostru personal cu Domnul, în timp ce Îl savurăm și ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru a fi infuzați cu El Însuși – avem o realizare a prețiozității Sale.

Pe măsură ce suntem sub auzirea credinței, avem excelența cunoașterii lui Isus Cristos, Domnul nostru, și vom fi dispuși să renunțăm la toate lucrurile, inclusiv religia, filozofia și cultura.

Toate lucrurile – inclusiv lucrurile bune ale religiei, filosofiei și culturii – sunt substitute ale lui Cristos și pot fi folosite de Satan ca și cârlige pentru a ne ține la distanță de Cristos și de experimentarea lui Cristos.

Filosofia ne guvernează comportamentul și gândirea; o persoană filosofică nu are loc pentru Cristos în ființa sa.

Cultura cu toate aspectele sale, religia cu toate rânduielile și legile sale, și filosofia cu logica și raționamentul ei, toate pot fi folosite de inamic în subtilitatea sa pentru a ne ține la distanță de experimentarea lui Cristos.

O, cum trebuie expusă subtilitatea inamicului și cât de mult trebuie să ne dăm seama cât de multe lucruri din religie, cultură și filosofie L-au înlocuit pe Cristos în ființa noastră!

Fie ca să fim atât de încântați și plini de Cristos și de excelența cunoașterii lui Cristos, încât să fim dispuși să suferim pierderea tuturor lucrurilor și chiar să le socotim ca gunoi pentru a-L câștiga pe Cristos!

Doamne, dă-ne mai multă revelație a lui Cristos, ca să vedem prețiozitatea Sa, excelența Sa și valoarea Sa maximă! Infuzează-ne cu Tine Însuți, Doamne, până când ne dăm seama că toate lucrurile sunt un gunoi în comparație cu Tine. Fie ca să avem excelența cunoașterii lui Cristos până la măsura în care să fim dispuși să suferim pierderea tuturor lucrurilor și chiar să le socotim ca gunoi pentru a-L câștiga pe Cristos! Amin, Doamne, vrem să-L câștigăm pe Cristos, adică să suferim pierderea tuturor lucrurilor, astfel încât să-L câștigăm pe Cristosul pe care Îl vedem, Îl savurăm și Îl experimentăm!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, On Account of the Excellency of Christ we suffer the Loss of All things to Gain Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos Isus Domnul meu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, excelența cunoașterii lui Cristos, excelența lui Cristos, experimentarea lui Cristos, pierderea tuturor lucrurilor, revelația cu privire la Cristos, să plătim prețul, să-L câștigăm pe Cristos, socotim toate ca pierdere, Witness Lee

O revelație mai înaltă a excelenței lui Cristos conduce la o experimentare mai înaltă a Sa

14/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Nu că deja am și primit aceasta sau că am și fost făcut deja desăvârșit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care și eu am fost apucat de Cristos Isus. Fil. 3:12 Cum putem cunoaște sau cum putem avea excelența cunoașterii lui Cristos, chiar o revelație mai înaltă a lui Cristos? Această excelență vine numai prin revelație; fără revelație de la Tatăl cu privire la Cristos, nu-L putem cunoaște pe Cristos.

Cristos este atotinclusiv și atotcuprinzător, dar oare vedem noi o revelație cu privire la El și oare avem noi o apreciere a cine este și ce anume este El? Este posibil să-L cunoaștem pe Cristos doar ca Mântuitor, ca Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii; dacă Îl cunoaștem doar ca o asemenea Persoană, experimentarea Sa de către noi este limitată la ceea ce vedem și cunoaștem despre El.

Pavel a considerat legea ca fiind cel mai prețios și mai excelent lucru și s-a concentrat doar pe lege, dorind să fie găsit de alții în dreptatea legii și fiind zelos pentru lege.

Însă, când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L dezvăluie pe Fiul Său în el, Pavel a văzut excelența lui Cristos și a renunțat de bună voie și cu bucurie la orice lucru din lege și din rânduieli, deoarece Cristos este mult mai superior și mai excelent decât legea.

Apoi el a scris multe lucruri despre Cristos, în special în cartea Coloseni, unde a spus că Cristos este porția repartizată a sfinților în lumină (Col. 1:12), imaginea vizibilă a Dumnezeului invizibil (1:15), Cel dintâi născut al întregii creații (1:15); toate lucrurile coinerează în El (1:17), căci El este centrul susținător al întregului univers.

Cristos nu este doar Mielul lui Dumnezeu și Mântuitorul – El este mult mai măreț și este atotinclusiv și atotcuprinzător.

Cristos este Capul Trupului și începutul (1:18), El este primul născut dintre cei morți (v. 19); El este Cel în care toată plinătatea este încântată să locuiască.

Cristos este numit misterul lui Dumnezeu (2:2); Dumnezeu este un mister și, dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, trebuie să-L cunoaștem pe Cristos. În Cristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (2:9); întreaga Dumnezeire este încântată să locuiască în El – Tatăl, Fiul și Duhul, cu toate atributele divine, locuiesc trupește în Cristos. Ce Cristos!

Aceasta este diferența dintre acest om-Dumnezeu Isus și noi, ca mulți oameni-Dumnezeu; noi avem viața și natura lui Dumnezeu, dar nu avem Dumnezeirea Sa și multe dintre atributele pe care El le are, noi nu le avem.

Cristos este întruparea tuturor umbrelor reprezentative (Col. 2:16-17), realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers. Cristos este viața noastră (Col. 3:4); El este toți membrii singurului om nou (3:10). Ce Cristos atotinclusiv!

El este atât atotinclusiv, cât și atotcuprinzător; în Efeseni 3:18 vedem dimensiunile vaste ale lui Cristos – lățimea, lungimea, înălțimea și adâncimea. Trebuie să vedem mai mult din Cristos pentru a putea experimenta mai mult din El.

Ar trebui să ne rugăm ca Pavel: “Doamne, dă-ne un duh de înțelepciune și revelație, ca să Te cunoaștem într-un mod mai deplin!”

Cu cât avem mai multă revelație din Cristos, cu atât putem avea mai multă experimentare a lui Cristos și cu atât putem avea mai multă savurare a Sa; trebuie să avem o revelație mai înaltă a excelenței lui Cristos.

Excelența cunoașterii lui Cristos vine prin revelația de la Tatăl

[Isus] i-a spus, Binecuvântat ești tu, Simon Barjona, deoarece nu carnea și sângele ți-au revelat acestea, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Mat. 16:17 Toate lucurile Mi-au fost date de Tatăl Meu și nimeni nu-L cunoaște pe deplin pe Fiul în afară de Tatăl; nici nu-L cunoaște cineva pe deplin pe Tatăl în afară de Fiul și cel căruia Fiul vrea sa i-L reveleze. Mat. 11:27Pavel a avut excelența cunoașterii lui Cristos și o astfel de cunoaștere vine prin revelație; fără revelație de la Tatăl cu privire la Cristos, nu-L putem cunoaște pe Cristos.

În Matei 16, Domnul i-a întrebat pe discipoli: “Cine spun oamenii că sunt Eu?” și după ce aceștia I-au răspuns cu ce alții spuneau, Domnul i-a întrebat: “Cine spuneți voi că sunt Eu?”

Atunci Petru, care de obicei își deschidea gura și spunea ceva greșit, a spus: “Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu” (Matei 16:17); Domnul i-a spus: “Binecuvântat ești tu, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

De unde vine revelația excelenței lui Cristos? Este de la Tatăl.

Nimeni nu-L cunoaște pe deplin pe Fiul decât Tatăl, și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl decât Fiul, și acela căruia vrea Fiul i-L descopere (Mat. 11:27).

Revelația lui Cristos vine de la Tatăl; trebuie să ne rugăm și să ne exersăm duhul, rugându-L pe Domnul să ne reveleze excelența cunoașterii lui Cristos; o asemenea revelație vine de la Tatăl.

Acesta este motivul pentru care Pavel a spus în Efes. 3:14, “îmi plec genunchii înaintea Tatălui…” și în Gal. 1:15-16 a spus că i-a făcut plăcere Tatălui să-L reveleze pe Fiul Său în el. Îi face plăcere Tatălui să ni-L descopere pe Fiul și să-L reveleze în noi; trebuie să-L rugăm să reveleze această Persoană excelentă în noi.

Când ne rugăm, “Tată, revelează-L pe Fiul Tău în mine! Îți face plăcere să-L revelezi pe Fiul Tău în mine – fă-o, Doamne!” La această rugăciune El dorește să răspundă, pentru că se potrivește cu dorința Sa; Lui Îi face plăcere să-L reveleze pe Fiul Său în noi.

Dacă vrem să-L experimentăm pe Cristos, mai întâi trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos (Fil. 3:7-10). Înainte de a-L experimenta pe Cristos, trebuie să avem excelența cunoașterii Sale; cunoașterea vine mai întâi, iar apoi urmează experimentarea.

Experimentarea lui Cristos depinde de excelența cunoașterii lui Cristos. Îndată ce ne vom da seama de acest lucru, vom dori să pătrundem în epistolele lui Pavel și vom vrea să ne rugăm cu cuvântul lui Dumnezeu ca noi să avem o revelație a acestei Persoane excelente.

Odată ce vom avea o revelație a lui Cristos, Îl vom experimenta; fără ca să-L cunoaștem printr-o revelație de la Tatăl, nu-L putem experimenta pe Cristos.

De multe ori este posibil să experimentăm ceva din Cristos, dar nu înțelegem și nici nu savurăm; când avem o revelație a lui Cristos și vedem excelența Sa, Îl vom experimenta și Îl vom savura într-un mod mai bogat și mai deplin.

Când vom vedea un Cristos atât de excelent, vom fi motivați să-L urmăm și să-L experimentăm. Trebuie să-I cerem Domnului.

Tată, revelează-L pe Fiul Tău nouă și în noi. Fie ca să vedem o revelație a excelenței lui Cristos astfel încât să avem excelența cunoașterii lui Cristos. Fie ca să avem revelație după revelație a Cristosului excelent, astfel încât să fim motivați să urmăm un astfel de Cristos și să-L experimentăm. O, Doamne, Îți face plăcere să-L ni-L revelezi pe Cristos – fie ca să avem multă revelație a lui Cristos prin exersarea duhului nostru asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră, revelează-L și descoperă-L pe Cristos nouă ca să-L savurăm și să-L experimentăm într-un mod mai bogat și mai deplin!

Să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, ca să putem avea o experimentare mai înaltă a Sa

...ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, de vreme ce ochii inimii voastre au fost luminați, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. Efes. 1:17-21Trebuie să ne dăm seama că nu-L putem experimenta pe Cristos fără ca să-L cunoaștem printr-o revelație a Sa.

În cartea Galateni vedem cum mai întâi Îl avem pe Cristos revelat în noi (Galateni 1:15-16), iar apoi Cristos trăiește în noi (2:20) și, ca urmare, El este format în noi (4:19).

Înainte ca Cristos să poată trăi în noi și să fie format în noi, El trebuie să fie revelat în noi; totul începe cu o revelație a lui Cristos.

În cele trei etape ale unirii noastre cu Cristos – unirea, contopirea și încorporarea – încorporarea se referă la persoanele care conlocuiesc reciproc; acesta este rezultatul revelației lui Cristos.

Cristos este format în noi, Cristos trăiește în noi – totul începe cu revelația. Trebuie să privim spre Domnul pentru o revelație mai înaltă. Dacă nu avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, nu putem avea o experiență mai înaltă a Sa (1 Ioan 5:20).

Cu toții avem o oarecare revelație din Cristos, o oarecare experimentare a lui Cristos; dar avem nevoie de o revelație mai înaltă a lui Cristos ca să-L experimentăm într-un mod mai înalt.

Pe măsură ce ne deschidem Domnului în Cuvântul Său și ne rugăm asupra Cuvântului Său, putem chiar să-L rugăm să ne dea același fel de revelație pe care Pavel a avut-o, pentru a putea avea o experiență mai înaltă a lui Cristos, la fel ca Pavel.

Experimentarea lui Cristos de către noi nu poate depăși excelența cunoașterii lui Cristos de către noi; prin urmare, ar trebui să-I cerem lui Cristos să lumineze ochii inimii noastre și să ne dea un duh de înțelepciune și revelație în deplina Sa cunoaștere.

Nu trebuie să încetăm niciodată să căutăm excelența cunoașterii lui Cristos, căci de îndată ce încetăm să primim revelația cu privire la Cristos, experimentarea lui Cristos de către noi va înceta.

Apostolul nu a încetat niciodată să-L caute pe Cristos; chiar și când a devenit un credincios matur în Cristos, el a spus: “Un singur lucru fac, Îl urmăresc.” Fie ca noi toți să avem un astfel de duh căutător.

Fie ca niciodată să nu ne oprim din urmărirea, căutarea și câștigarea lui Cristos, indiferent cât de mult L-am savurat și experimentat.

Pe măsură ce creștem în viață, pe măsură ce vedem mai mult din Cristos, trebuie să avem un duh căutător pentru a vedea cine este Cristos; cu cât vedem mai mult valoarea supremă a lui Cristos, cu atât avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, cu atât putem avea o experimentare mai înaltă a Sa.

Dacă avem un duh căutător care rezultă din revelația mai înaltă a lui Cristos pe care o vedem, ne vom da seama că Cristos merită totul – se merită să renunțăm la orice altceva, ca să-L savurăm și să-L experimentăm.

Căutarea noastră de-a lungul vieții este să-L câștigăm pe Cristos, să-L cunoaștem pe Cristos și să-L experimentăm pe Cristos.

Cristos este realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers; nu spunem că tot ceea ce este pozitiv în univers este Cristos (acesta este panteismul, pe care îl negăm), dar suntem de acord că tot ce este pozitiv Îl indică pe Cristos, și El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive.

El este atotinclusiv și atotcuprinzător; trebuie să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, pentru a putea avea o experiență mai înaltă a Sa.

Doamne Isuse, vrem să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, astfel încât să putem avea o experiență mai înaltă a Sa în viața noastră de zi cu zi. Fie ca savurarea și experimentarea lui Cristos de către noi să fie mult înălțată și crescută pe măsură ce avem o cunoaștere sporită a lui Cristos, chiar excelența cunoașterii lui Cristos de către noi. Doamne, Tu ești atotinclusiv și atotcuprinzător; vrem să Te cunoaștem ca o asemenea Persoană și vrem să Te savurăm și să Te experimentăm ca o asemenea Persoană în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, fie ca să avem un duh căutător, astfel încât să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Cristos pe deplin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, A Higher Revelation of the Excellency of Christ leads to a Higher Experience of Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristosul atotinclusiv, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, duh de înțelepciune și revelație, excelența cunoașterii lui Cristos, excelența lui Cristos, experimentăm pe Cristos, experimentarea lui Cristos, o revelație mai înaltă, revelația cu privire la Cristos, Tatăl ne revelează, Witness Lee

Excelența Cunoașterii lui Cristos este Excelența lui Cristos conștientizată de către noi

13/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

...iată, o voce ieșind din nor și spunând: Acesta este Fiul Meu, Preaiubitul, în care Mi-am găsit plăcerea. De El să ascultați! Matei 17:5

Trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos, care este derivată din excelența persoanei Sale; când vedem o revelație cu privire la Cristos, vom realiza scumpătatea Sa supremă și valoare Sa imensă și vom renunța la orice altceva pentru a-L câștiga doar pe El.

Apostolul Pavel, înainte de convertirea sa, era zelos pentru lege; el a considerat legea ca fiind cel mai prețios lucru și a făcut totul având legea în vedere.

El a considerat că a fi neprihănit în conformitate cu legea era cel mai important lucru și a mers până acolo că i-a persecutat pe acei evrei care L-au urmat pe Isus, pe care el L-a considerat ca fiind eretic și vorbind împotriva legii.

Pavel a fost ghidat de ceea ce a văzut și a considerat ca fiind cel mai prețios și mai excelent; în toate lucrurile pe care le-a făcut și le-a vorbit, el a fost conform legii și a căutat să-I placă lui Dumnezeu împlinind legea.

Zelul său pentru lege era un semn al aprecierii legii de către el; râvna lui a ieșit din aprecierea lui și el era chiar mândru de acest lucru.

Cristos este infinit mai prețios și mai excelent decât legea și decât orice altcineva, dar dacă nu vedem scumpătatea Sa, nu Îl putem aprecia. Odată ce vedem scumpătatea lui Cristos, vom renunța la orice altceva, considerând toate lucrurile ca fiind gunoi din cauza lui Cristos.

Avem nevoie de o revelație a scumpătății și excelenței lui Cristos; atunci, vom avea excelența cunoașterii lui Cristos, care este derivată din excelența persoanei Sale.

Putem considera multe lucruri ca fiind prețioase și excelente, dar odată ce Îl vedem pe Cristos, odată ce realizăm excelența Sa supremă, Îl vom considera ca fiind cel mai excelent și mai prețios, și orice altceva va păli în comparație cu El.

Fie ca să fim și noi ca Pavel, considerând toate lucrurile ca murdărie, deșeuri și gunoi, din cauza lui Cristos, din cauza excelenței cunoașterii lui Cristos.

Numai Dumnezeu ne poate dezvălui pentru a vedea o revelație a lui Cristos; numai venind la Domnul și fiind deschis către El, rugându-L să ne dezvăluie ca să vedem excelența cunoașterii lui Cristos și putem ca să-L apreciem.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ilumineze ochii inimii noastre ca să-L vedem pe Cristos, să avem excelența cunoașterii lui Cristos și să-L apreciem până când toate celelalte lucruri devin nimic în comparație cu El.

Excelența cunoașterii lui Cristos este cunoașterea subiectivă a lui Cristos de către noi

...Socotesc de asemenea toate lucrurile a fi o pierdere în contul excelenței cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu, în contul căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și le socotesc gunoi ca să-L câștig pe Cristos. Fil. 3:8 Excelența cunoașterii lui Cristos pe care Pavel a văzut-o și a socotit-o ca fiind ceva foarte înalt este derivată din excelența persoanei Sale (vezi Fil. 3:8; Mat. 17:5; Col. 1:13).

Pentru Dumnezeu Cristos este Cel mai prețios, Singurul care Îl desfătează, cea mai excelentă ființă din univers; dar pentru noi, El poate să nu fie atât de excelent sau prețios, deoarece ducem lipsă de o revelație a Sa.

Excelența cunoașterii lui Cristos nu este cunoașterea care aparține lui Cristos, cunoașterea pe care Cristos Însuși o are; mai degrabă, această cunoaștere este cunoașterea noastră subiectivă despre Cristos (Ioan 17:3).

Aceasta este viața eternă, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L cunoaștem pe Cristos într-un mod subiectiv; când Îl cunoaștem pe Cristos având o revelație a Lui, Îl vom aprecia până la maxim.

În Fil. 3:8 cunoașterea înseamnă de fapt a avea o revelație, o viziune cu privire la Cristos și excelența Sa. Îl apreciem pe Cristos nu doar prin faptul că avem o cunoaștere mentală despre El, ci având o viziune, o revelație despre Cristos și excelența Sa.

Când îi face plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în noi, vom renunța la orice altceva și Îl vom savura, Îl vom aprecia și Îl vom ține la cea mai înaltă considerație (Galateni 1:15-16).

În calitate de credincioși în Cristos, am văzut o revelație a excelenței lui Cristos, dar trebuie să-L vedem mai mult până când vom avea excelența cunoașterii lui Cristos, care este cunoașterea noastră subiectivă a lui Cristos.

Pentru a avea o revelație cu privire la Cristos, avem nevoie de trei lucruri: mai întâi e nevoie să fie îndepărtate vălurile, apoi e nevoie ca ochii inimii noastre să fie luminați și lumina divină să strălucească. Avem nevoie ca Domnul să ne înlăture vălul pentru ca noi să fim dezvăluiți și să vedem.

Apoi, trebuie ca ochii inimii noastre să fie iluminați; ochii noștri spirituali sunt în inima noastră și trebuie să avem o vedere interioară a lui Cristos, o revelație despre cine este El și ce este El (Efeseni 1:17-23).

În cele din urmă, avem nevoie de lumină; avem nevoie ca Domnul să strălucească asupra noastră pentru a-L vedea pe Cristos și pentru a avea excelența cunoașterii lui Cristos.

Fie ca să ne rugăm să avem un duh de înțelepciune și revelație în deplina cunoaștere a lui Cristos, pentru ca să avem revelația persoanei lui Cristos, prin faptul că ochii inimii noastre sunt iluminați.

Practic vorbind, aceasta implică cuvântul lui Dumnezeu; lumina divină trebuie să strălucească asupra adevărului din cuvântul lui Dumnezeu pentru ca noi să primim o revelație lăuntrică despre cine este Cristos.

Când citim Biblia și ne întoarcem inima către Domnul, chemând numele Lui și deschizându-ne ființa către El, lumina divină va străluci asupra faptelor și adevărurilor din Cuvânt.

Pe măsură ce ne exersăm duhul pentru a ne ruga cu Cuvântul, vom primi o revelație a lui Cristos. Avem nevoie de un duh de înțelepciune și revelație; revelația nu vine mai întâi în mintea noastră ca cunoaștere, ci vine mai întâi în duhul nostru ca o viziune lăuntrică.

Trebuie să avem revelația lui Cristos din nou și din nou, iar acest lucru ne va determina să cunoaștem și să apreciem excelența cunoașterii lui Cristos, care este cunoașterea subiectivă a lui Cristos de către noi.

Când vom avea o cunoaștere atât de subiectivă despre Cristos, vom uita orice altceva și vom renunța la orice altă urmărire, țel sau vis, căci vom prețui excelența cunoașterii lui Cristos.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne să vedem o revelație a persoanei excelente a lui Isus Cristos, Fiul Preaiubit al Tatălui. Dă-ne un duh de înțelepciune și revelație în deplina cunoaștere a Lui și luminează ochii inimii noastre ca să-L vedem pe Cristos. Amin, Doamne, strălucește în noi prin cuvântul Tău, ca să avem o cunoaștere subiectivă a lui Cristos. Fie ca să avem excelența cunoașterii lui Cristos, o cunoaștere subiectivă a lui Cristos, pentru ca să-L apreciem, să-L iubim, să-L prețuim și să abandonăm orice altceva pentru a-L câștiga!

Excelența cunoașterii lui Cristos este excelența lui Cristos conștientizată de noi

...Avem nevoie de o revelație a excelenței lui Cristos, a scumpătății Sale supreme. Dacă avem o revelație a excelenței lui Cristos, automat vom avea excelența cunoașterii lui Cristos. Prin cunoaștere înțelegem, de fapt, o revelație, o viziune cu privire la Cristos și la excelența Sa...Pavel a fost capturat de excelența cunoașterii lui Cristos și, de dragul acestei cunoașteri, a fost gata să renunțe la toate lucrurile și să le socotească pierdere. Witness Lee, Studiul-viață Filipeni, pag. 161Când Cristos i-a fost revelat de către Dumnezeu, Pavel a văzut supereminența, scumpătatea supremă a lui Cristos; el și-a dat seama de valoarea extraordinară a lui Cristos (vezi Fapte 9:3-5, 20, 22; 22: 13-16; 26:13-16).

Înainte de a-L întâlni pe Cristos pe drumul spre Damasc, Pavel a iubit legea până la cel mai înalt grad, și nu I-a dat nici o atenție lui Cristos; de aceea, când L-a cunoscut pe Cristos, când Dumnezeu l-a revelat pe Cristos în el, a început să dobândească cunoașterea lui Cristos.

Cu această revelație a lui Cristos, Pavel a început să aibă cunoștința lui Cristos și a început să-L aprecieze și să-L prețuiască până la cel mai înalt grad.

Excelența cunoașterii lui Cristos este excelența lui Cristos conștientizată de noi (Ioan 16:13-14; Galateni 1:15-16); o astfel de cunoaștere este lăuntrică, subiectivă și personală, iar când Îl vedem pe acest Cristos, vom fi capturați de către El.

Cristos în persoana Lui este deja excelent, dar este posibil sau poate nu ne-am dat seama de excelența acestei persoane. Odată ce ne dăm seama, vom avea excelența cunoașterii lui Cristos.

Cu toții trebuie să avem o viziune a scumpătății lui Cristos și excelența cunoașterii lui Cristos atotinclusiv și nelimitat (1 Pet. 2:4). Dacă nu vedem o viziune, nu putem avea experiența lui Cristos; viziunea noastră este întotdeauna mai mare și mai înaltă decât experiența noastră, așa că viziunea noastră despre Cristos trebuie să fie excelentă și mare.

Este foarte important să avem mai multă viziune cu privire la Cristos, deoarece experiența noastră individuală nu poate ajunge niciodată la standardul revelației lui Cristos.

De exemplu, dacă Îl cunoaștem pe Cristos doar ca fiind Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii, dacă Îl cunoaștem doar ca Mântuitorul omenirii, atunci vom crede în El și vom avea viața eternă, dar experimentarea lui Cristos de către noi nu ar trebui să se oprească la acest lucru.

Limita superioară a experienței noastre despre Cristos este revelația lui Cristos pe care o avem, viziunea cu privire la Cristos pe care o vedem. Viziunea cu privire la Cristos văzută de Pavel a fost foarte mare, iar el a scris pe larg în cartea Colosenilor despre această persoană excelentă (vezi Col. 1:12, 15-19; 2: 2-3, 9, 16-17; 3: 4, 10).

Când citim cartea Coloseni, vedem articol după articol despre ceea ce este Cristos și vom avea o apreciere mai mare a persoanei Sale.

Câștigarea excelenței cunoașterii lui Cristos poate fi ilustrată prin experiența turiștilor care fac cumpărături în Hong Kong, mai ales când aceștia merg la comercianții de jad.

Comercianții de jad prezintă aceste produse în așa fel încât ascultătorii să cunoască excelența acestor lucruri și ca rezultat ei sunt bucuroși să plătească orice preț pentru a le avea.

Înainte ca turiștii să intre în magazin, nu aveau cunoștința acestor obiecte prețioase, dar, odată ce li se prezintă scumpătatea , ei câștigă excelența cunoștinței acestor obiecte de jad.

Dacă avem o revelație a excelenței lui Cristos, vom avea în mod automat și excelența cunoașterii lui Cristos.

Doamne Isuse, avem nevoie să vedem o viziune a scumpătății lui Cristos, pentru a avea excelența cunoașterii Cristosului atotinclusiv și nelimitat. Fie ca Dumnezeu să binevoiască să-L reveleze pe Fiul Său în noi! Fie ca orice văl de pe ochii noștri să fie îndepărtat și să avem ochii inimii noastre iluminate pentru a-L vedea acest Cristos prețios și excelent sub lumina divină. Amin, Doamne, dă-ne viziunea după viziunea cu privire la Cristos, pentru ca să-L experimentăm și să-L savurăm ca o asemenea Personană minunată, prețioasă și excelentă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Excellency of the Knowledge of Christ is the Excellency of Christ Realized by us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristosul atotinclusive, cunoaștere subiectivă a lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, excelența cunoașterii lui Cristos, excelența lui Cristos, experimentarea lui Cristos, ne exersăm duhul, revelația cu privire la Cristos, să fim dezveliți, scumpătatea lui Cristos, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:27Cristos este sămânța gloriei din noi și suntem mântuiți întru glorie prin suferință
  • Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu... Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:20; 10:31Cristos a croit calea în glorie și este acum Căpitanul mântuirii noastre complete în glorie
  • Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Corinteni 13:14Să vedem și să permitem viziunii bisericii în Dumnezeul Triunic procesat să ne guverneze viața
  • Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea. Ioan 14:11Dumnezeul Triunic în care ne aflăm nu este pentru înțelegerea noastră, ci pentru savurare și experimentare
  • Dar cine se lipește de [este unit cu] Domnul este un singur duh cu El. 1 Corinteni 6:17Trăim în unirea organică cu Domnul pentru a fi biserica în Dumnezeul Triunic în realitate
  • Pavel, Silvan și Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Hristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. 1 Tesaloniceni 1:1Să vedem că biserica este în Dumnezeul Triunic: avem o relație de viață cu Dumnezeu

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului