Dorința lui Dumnezeu

Cristos este realitatea cetăților de refugiu: ca păcătoșii care au făcut greșeli, noi ne refugiem în El!

02/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În Num. 35 citim despre cetățile de refugiu, șase cetăți printre cetățile leviților care au fost desemnate să fie cetăți de refugiu; acestea Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv (realitatea cetăților de refugiu) ca întruparea Dumnezeului răscumpărător în care păcătoșii care au făcut greșeli se pot refugia pentru adăpost.

Astăzi există lucruri precum închisorile, unde ucigașii – intenționați sau neintenționați – sunt reținuți de-a lungul unui proces de judecată al semenilor lor, atât în decursul lui cât și după acesta.

Dar Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit ca șase dintre cetățile din țara bună să fie concepute ca cetăți de refugiu, cetăți în care cel vinovat se poate refugia și să trăiască până când judecata este pronunțată. Aceste cetăți de refugiu erau răspândite în Israel așa încât acestea să fie accesibile celor care aveau nevoie de ele, și erau locuite și de leviți.

Cetățile de refugiu sunt un tip reprezentativ minunat al lui Cristos, întruparea Dumnezeului răscumpărător, care a venit să moară pentru noi și să ne răscumpere pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să ne refugiem în El, să rămânem în El, să fim eliberați de mânia răzbunătorului, și să trăim o viață pașnică. Aleluia!

Cristos a fost dat la moarte din greșeală de către oamenii care făceau greșeli, și El a murit pentru a ne răscumpăra și să croiască un drum pentru noi, oamenii care am făcut greșeli, ca să ne refugiem în El ca cetatea noastră de refugiu și să rămânem în El tot restul vieții noastre.

Iar faptul că aceste cetăți au fost locuite și de leviți arată faptul că în bisericile locale (cetățile leviților) trebuie să punem deoparte timp și spațiu pentru a predica evanghelia, pentru ca păcătoșii care au făcut greșeli să se poată refugia în Cristos și să intre în viața de biserică, viața corporativă a lui Cristos, pentru ca ei să găsească pace, odihnă, savurare și adăpost. Aleluia!

Este posibil să nu fim cei care săvârșesc o crimă, dar săvârșim greșeală după greșeală; chiar și atunci când încercăm să nu comitem greșeli, le facem în continuare, și indiferent cât de mult încercăm să nu comitem greșeli, continuăm să o facem.

Suntem o fabrică care face greșeli; unele greșeli sunt mai mari, în timp ce altele sunt mai mici, așa că trebuie să fugim de răzbunătorul sângelui, adică trebuie să fugim de judecata care vine.

Cum și când și unde ne putem refugia? Putem veni la Domnul, Cel care a venit în lume pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să Îl privim, să credem în El și să avem viață eternă.

Aleluia, ne putem refugia în Cristos ca realitate a cetăților de refugiu, și în El găsim tot ce avem nevoie; în El avem adăpost și în El avem viață, pace, bucurie și toate bogățiile lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne Isuse!

În calitate de păcătoșii care fac greșeli ne refugiem în Cristos, realitatea cetăților de refugiu

Cetățile de refugiu Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv ca întruparea Dumnezeului răscumpărător, în care păcătoșii care au greșit se pot refugia pentru adăpost (Num. 35:6-7, 9-34).

Cristos este Singurul care a trăit pe pământ și nu a greșit niciodată; cu toate acestea, El a fost dat de Dumnezeu în mâna păcătoșilor (vezi Fapte 2:23; Rom. 4:25), care din greșeală L-au dat la moarte (Luca 23:34; 1 Cor. 2:8). Pilat știa, regele Irod știa și chiar fariseii și conducătorii poporului lui Dumnezeu știau că Isus nu avea nici o greșeală în El, totuși L-au omorât.

Pe cruce, Domnul S-a rugat: Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac! El știa că ei erau păcătoși care au făcut greșeli. Niciunul dintre conducătorii acestei epoci nu știa cine este Cristos, căci dacă ar fi știut, nu L-ar fi crucificat pe Domnul gloriei.

Acum, dacă vreun păcătos se pocăiește, Dumnezeu îl va considera ca un păcătos care a greșit și îl va ierta (vezi Luca 24:47; Fapte 2:38) și orice păcătos care se pocăiește se poate refugia în Cristos. Dar dacă cineva aude Evanghelia, o refuză și nu se pocăiește, Dumnezeu îl va considera un păcătos cu voia, unul care este destinat să piară (Num. 35:16; Ioan 3:16-18).

Cristos a venit ca lumină în lume; El nu a venit să condamne pe om, ci să-l mântuiască; cine crede în El nu va pieri, ci va avea viață eternă, dar cine nu crede, este condamnat.

Prin îndurarea Sa, noi, în calitate de păcătoșii care au greșit, am crezut în Domnul și ne refugiem în Cristos reprezentat de cetățile noastre de refugiu.

Existau șase cetăți de refugiu – câte trei de fiecare parte a râului Iordan; numărul șase simbolizează omul care face greșeli, care a fost creat de către Dumnezeu în ziua a șasea (Gen. 1:26-27, 31). Cu toții suntem oameni care fac greșeli, dar slavă Domnului, Îl avem pe Cristos ca cetatea noastră de refugiu și ne putem refugia în El!

Numărul trei simbolizează Dumnezeul Triunic ca refugiu pentru omul care face greșeli; numărul doi (erau două grupuri de câte trei cetăți fiecare) simbolizează o mărturie care stă în univers, care mărturisește și declară universului că Dumnezeul Triunic trăiește pe pământ printre ființele umane pentru a fi cetatea lor de refugiu.

Biblia mărturisește, experiența noastră mărturisește, iar biserica mărturisește că Dumnezeul Triunic S-a întrupat, a trăit pe pământ, a fost dat morții, a murit și a înviat, pentru ca El să fie realitatea cetăților de refugiu pentru toți oamenii care au făcut greșeli, care cred în El și astfel se refugiază în El.

Aceste cetăți de refugiu nu erau numai pentru copiii lui Israel, ci și pentru străinii și locuitorii temporari de printre ei; aceasta înseamnă că Dumnezeul Triunic, în calitate de refugiu pentru omul care face greșeli, este pentru toată omenirea.

Toți cei care se pocăiesc și cred în Domnul se pot refugia în Cristos ca cetatea de refugiu, iar acest Cristos – întruparea Dumnezeului Triunic – este atât de aproape și disponibil. El S-a răspândit tuturor oamenilor, printre toți oamenii, chiar în locul în care ne aflăm, pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care greșesc.

Cu toții facem greșeli; primul pas pentru a trata aceste greșeli este să recunoaștem că am făcut greșeli și apoi să ne refugiem către Domnul Isus, Răscumpărătorul nostru și cetatea noastră de refugiu, căci în El găsim adăpost, pace, viață și bucurie.

Doamne, recunoaștem că suntem oameni care fac greșeli și care au nevoie de un Mântuitor. Ne refugiem către Tine, Doamne, căci Tu ești realitatea cetăților de refugiu pentru noi toți, păcătoșii care fac greșeli, să ne pocăim, să credem și la care să ne refugiem. Îți mulțumim, Doamne, că ai murit pentru noi; ai fost dispus să fii dat la moarte prin greșeală de către păcătoșii care făceau greșeli, și ai devenit o cetate de refugiu pentru toți cei care se pocăiesc și cred în Tine. Îți mulțumim că ai ajuns la noi, venind acolo unde suntem, și fiind o mărturie a cetăților de refugiu pentru noi. Amin, Doamne, ne refugiem în Tine!

Dumnezeul Triunic ajunge la om pretutindeni pentru a fi o cetate a refugiului pentru toți cei care fac greșeli

Ceea ce ne arată Noul Testament în realitate este o împlinire a tipului pe care îl vedem în Vechiul Testament; în Num. 35 vedem că erau șase cetăți de refugiu răspândite în Israel, iar în Luca 15 vedem pe Dumnezeul Triunic care ajunge la om pentru a-l aduce pe om întru El Însuși.

În Trinitatea Sa, Dumnezeu ajunge la noi și are o relație cu noi pentru a deveni mântuirea noastră. Când credem în Domnul și ne pocăim de păcatele noastre, suntem botezați întru numele Dumnezeului Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Mat. 28:19).

În Luca 15, în special, vedem cum Dumnezeu Triunic ajunge la păcătoși pentru a-i aduce înapoi la Dumnezeu: păstorul Îl simbolizează pe Domnul Isus (v. 4), femeia simbolizează Duhul (v. 8), iar tatăl Îl simbolizează pe Dumnezeu Tatăl (v. 20).

Dumnezeul Triunic ajunge la noi oriunde am fi – El ajunge în toate orașele și colțurile pământului – pentru a-L găsi pe om și a Se deschide ca cetăți de refugiu ca oamenii care fac greșeli să se refugieze în El.

Tatăl ne iubește și Își arată dragostea Sa față de noi, Fiul vine ca să fie har pentru noi pentru savurarea noastră, iar Duhul ca părtășie vorbește și aduce în realitate tot ceea ce este Dumnezeu în dragostea Sa și tot ceea ce este Cristos în harul Său pentru noi (2 Cor. 13:14).

Dumnezeul Triunic vine ca să fie Mântuitorul și harul nostru pentru a avea o relație intimă cu noi; noi, ca oameni care fac greșeli, ne putem pocăi, credem în El, Îl contactăm și ne refugiem în El pentru adăpost și apărare.

Mai mult decât atât, faptul că cele șase cetăți de refugiu s-au numărat printre cele patruzeci și opt de cetăți ale leviților răspândite în Israel este foarte semnificativ.

Cetățile leviților pot simboliza bisericile locale, unde credincioșii trăiesc și slujesc lui Dumnezeu în duhul lor; cetățile de refugiu Îl semnifică pe Cristos în calitate de Mântuitorul nostru, care ne cruță de judecata morții și ne eliberează, astfel încât să ne putem recâștiga posesiunile spirituale.

Aceasta înseamnă că, în timp ce trăim astăzi în bisericile locale, trebuie să funcționăm în predicarea Evangheliei, pentru ca omul să primească răscumpărarea lui Cristos, să fie îndreptățit, să primească moștenirea spirituală și astfel să obțină o locuință în Cristos!

În bisericile locale locuim printre poporul lui Dumnezeu și Îl savurăm pe Cristos; El este porția noastră repartizată de Dumnezeu și El este porția noastră unică, repartizată sfinților în lumină.

Cu toate acestea, Dumnezeu vrea să aducă pe mulți alții în cetățile de refugiu, în El Însuși ca locuință; pentru aceasta, trebuie să predicăm Evanghelia pentru ca mulți să se refugieze în Cristosul răscumpărător și să intre în viața de biserică pentru a savura trăirea în locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu este această locuință reciprocă în care atât Dumnezeu, cât și omul, găsesc odihnă; pentru aceasta, El a făcut aranjamente ca Dumnezeu și omul, omul și Dumnezeu, să se întâlnească, să trăiască împreună în pace și să fie zidiți împreună.

Pe de o parte, Dumnezeul Triunic S-a întrupat și S-a lărgit pentru a se răspândi printre oameni până în cel mai îndepărtat loc în care aceștia există, astfel încât oamenii care fac greșeli să se refugieze în El; pe de altă parte, El ajunge la om prin sfinții din bisericile locale pentru a aduce pe păcătoșii care fac greșeli în locuința Sa.

Îți mulțumim, Dumnezeule Triunic, pentru că Te-ai întrupat în Cristos și Te-ai răspândit pretutindeni pe pământ pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care fac greșeli! Doamne, Te luăm ca cetatea noastră de refugiu; suntem oameni care fac greșeli și astăzi am făcut atât de multe greșeli. Ne pocăim, Doamne, sub lumina Ta strălucitoare, și aplicăm sângele prețios al lui Cristos. Venim înaintea Ta să ne refugiem în Tine ca cetatea noastră de refugiu. Îl luăm pe Cristos ca refugiul nostru și ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, o parte intrinsecă a locuinței reciproce a lui Dumnezeu și a omului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Reality of the Cities of Refuge: as Mistake-Making Sinners, we Flee to Him! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să aplicăm moartea lui Cristos la situația noastră și să Îi vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

31/07/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Numeri 20 vedem că poporul lui Israel a fost însetat, iar lui Moise i sa spus să vorbească stâncii, ca să curgă apa; Cristos ca stâncă spirituală ne urmează ca să ne dea apă vie ori de câte ori suntem însetați.

Stânca lovită este un tip reprezentativ al lui Cristos și apa care curge din stâncă este un tip reprezentativ al Duhului, care a curs din Cristos în moartea și învierea Sa.

În aceste zile savurăm și considerăm cu rugăciune tipurile principale ale lui Cristos în cartea Numeri, dintre care multe nu pot fi găsite în alte cărți ale Bibliei.

Primul tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost toiagul înmugurit, un tip reprezentativ al Cristosului înviat care înmugurește, înflorește și aduce rod în înviere ca să Își alimenteze poporul cu viața de înviere și să aducă în lumină autoritatea rânduită de Dumnezeu.

Al doilea tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost vițeaua roșie din Numeri 19, care era componenta principală a apei pentru impuritate.

În acest tip reprezentativ al vițelei roșii vedem procesele prin care Domnul a trecut și realizările pe care le-a atins. Este uimitor să vedem că atât de multe elemente pot fi un tip al lui Cristos, care este realitatea oricărui lucru pozitiv din univers.

Cristos a venit pentru răscumpărarea noastră (culoarea roșie pentru vițea) și a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, și totuși El nu a avut nici un păcat în carne.

Cristos nu a avut nici un defect; deși El a venit în carne, El nu a avut păcatul cărnii sau natura păcătoasă, ci mai degrabă a fost perfect și fără vină. Mulți L-au încercat pe Domnul și au vrut să găsească vină în El, dar nimeni nu a găsit nimic; Cristos a fost perfect și fără cusur.

Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni, în special de către sau pentru dușmanul lui Dumnezeu (la fel cum vițeaua roșie nu fusese niciodată sub jug). Nimeni nu L-a folosit pe Domnul; nimeni nu putea să Îl înrobească sau să Îl influențeze, mai ales Satan.

La fel ca și vițeaua roșie, Domnul Isus a fost crucificat în afara taberei, pe un munte mic în afara orașului Ierusalim.

El a avut o umanitate demnă (lemnul de cedru), a fost umil în umanitatea Sa (isopul), și a îndeplinit răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt (isopul).

Deși El a fost o astfel de Persoană și a îndeplinit atât de multe lucruri, El a fost redus la nimic (Marcu 9:12) în ochii oamenilor, dar în ochii lui Dumnezeu a fost prețios și de mare valoare.

Acum noi, credincioșii în Cristos, putem să aplicăm sângele lui Cristos și să credem întru El și suntem curățiți de păcatul și impuritatea noastră. Duhul Sfânt în înviere aplică eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale. Aleluia!

Să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

În Numeri 20 poporul lui Israel era însetat și a murmurat împotriva lui Moise și a lui Iehova; când Moise a mers la Dumnezeu în legătură cu acest lucru, Dumnezeu i-a spus să vorbească cu stânca și apa va curge.

Se pare că atât acum cât și înainte de acest eveniment exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel în pustie, și în acest caz Dumnezeu i-a spus lui Moise să vorbească stâncii, ca să curgă apă.

Stânca din Numeri 20:8 Îl reprezintă pe Cristosul crucificat și înviat, iar apa care curgea din stâncă reprezintă Duhul ca apa vie care a curs din Cristosul crucificat și înviat (1 Cor. 10:4; Ioan 19:34).

Cristos este stânca spirituală care ne urmează pe noi, poporul lui Dumnezeu, în timp ce călătorim în pustie ca să ajungem în țara bună; acest Cristos, ca stâncă spirituală, a fost deja lovit pe cruce și apa vie a curs din El.

În 1 Cor. 10:4 Pavel spune cu îndrăzneală că fiii lui Israel erau urmați de o stâncă spirituală, iar acea stâncă era Cristos. Această piatră a fost despicată mai devreme și apa a țâșnit din piatră pentru ca poporul lui Israel să bea.

Acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos care, pe cruce, a fost lovit de Dumnezeu și din El a curs sânge (pentru răscumpărarea noastră) și apă (pentru regenerarea și rezerva de viață) – vezi Ioan 19:34.

Ceea ce trebuie să facem astăzi nu este să “lovim stânca”, ci să vorbim stâncii, căci aceasta a fost deja lovită și despicată.

Cristosul înviat ca Duh dătător de viață este mereu cu noi, biserica, pentru a ne alimenta cu apa vieții.

De vreme ce Cristos a fost crucificat și Duhul a fost dat, nu este nevoie să lovim din nou stânca. În economia lui Dumnezeu, Cristos ar trebui crucificat doar o singură dată (vezi Evrei. 7:27; 9:26-28). Ceea ce trebuie să facem este să “luăm toiagul” și să “vorbim stâncii.”

A lua toiagul înseamnă că trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră. Când chemăm numele Domnului, aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră.

A vorbi stâncii înseamnă că noi vorbim un cuvânt direct lui Cristos ca stâncă lovită, cerându-i să ne dea Duhul vieții! Trebuie să Îi vorbim sincer cu privire la situația noastră, spunându-I că suntem însetați și că vrem să bem apa vie!

Una dintre cele mai bune căi de a savura distribuirea divină este să Îi vorbim direct lui Cristos stânca. Trebuie să poruncim apelor să curgă și să bem din El înspre toată plinătatea!

Pur și simplu trebuie să fim cu Domnul, să vorbim cu El și să ne deschidem Lui; chiar și atunci când suntem obosiți, ar trebui doar să Îi spunem, Doamne, sunt obosit și îmi este sete; dă-mi să beau din apa vie!

Duhul a fost deja dat, așa că trebuie să Îi cerem Duhul vieții ca apa vie!

Domnul i-a spus femeii samaritence în Ioan 4:10 că, dacă ar ști cine este Cel ce îi cere să bea, ea I-ar fi cerut și El i-ar fi dat apă vie. Primul pas pentru a obține apă vie este să cerem Domnului să ne dea să bem.

Pe baza faptulul că Duhul a fost deja dat și Cristos a fost deja crucificat, noi putem aplica moartea lui Cristos la noi înșine și să Îi cerem lui Cristos să ne dea Duhul, și vom primi Duhul viu ca rezerva îmbelșugată de viață (Filipeni 1:19)!

Doamne Isuse, suntem însetați – dă-ne să bem apa vie! Îți mulțumim, Doamne, că ai fost lovit pe cruce ca apa vie să curgă. Ne identificăm cu Tine, Doamne, ca moartea Ta să ne fie aplicată, și Îți cerem cu credință să ne dai Duhul ca rezerva îmbelșugată de viață! Amin, Doamne, ne deschidem Ție și venim la Tine așa cum suntem – vrem să bem din apa vie ca setea noastră să fie potolită! Păstrează-ne în vorbirea cu Tine, în deschiderea față de Tine și în a-Ți spune totul, astfel încât, ca apă vie, să curgi întru noi și să ne potolești setea!

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, conform Cuvântului Tău!

În povestea din Numeri 20 vedem atât un aspect pozitiv, cât și unul negativ. În acest capitol vedem că Moise, în loc să vorbească stâncii, a spus poporului lui Israel: “Ascultați, răzvrătiților!” și apoi a lovit stânca de două ori, și apa a curs.

Moise a condamnat poporul ca fiind răzvrătiți dar, de fapt, Moise a fost cel care s-a răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu (vezi Num. 20:10-11, 24; 27:14). Uneori și noi putem fi așa; sfinții și cei tineri par să murmure foarte mult – pentru că sunt însetați, dar duhul și atitudinea noastră este să le spunem că sunt răzvrătiți.

Copiii lui Israel s-au plâns deoarece ei erau însetați; de multe ori sfinții și tinerii se plâng pentru că duc lipsă de Duhul. Ei nu se plâng pentru că sunt răzvrătiți, ci pentru că au nevoie de mai mult din Duhul, sunt lipsiți de Duhul; ceea ce trebuie să facem este să Îl distribuim pe Cristos ca Duhul în înviere în cei însetați, iar acest lucru le va rezolva problemele.

Însă Moise a falimentat cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu, făcându-L comun; a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face sfânt, separat de toți zeii falși, iar a falimenta cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face comun.

Moise nu a fost una cu Dumnezeu în atitudinea sa față de poporul lui Dumnezeu; el s-a mâniat atunci când Dumnezeu nu S-a mâniat – și astfel a falimentat cu privire la a-L reprezenta corect pe Dumnezeu în natura Sa sfântă.

De asemenea, Moise a lovit stânca de două ori, fără a păzi astfel cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa. Prin cuvântul și atitudinea sa, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină, iar consecința a fost că el și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și putea fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11). O, Doamne Isuse!

În tot ce spunem și facem cu privire la poporul lui Dumnezeu, atitudinea noastră ar trebui să fie conform cu natura sfântă a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform cu economia Sa divină, pentru ca noi să putem vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl sfințim.

În caz contrar, în cuvintele și faptele noastre, ne vom răzvrăti împotriva Sa și Îl vom ofensa. Mai ales atunci când vine vorba de poporul lui Dumnezeu care este însetat – lucru care de multe ori se manifestă prin plângerea și murmurul lor, Dumnezeu nu este supărat sau mânios pe poporul Său, la fel cum o mamă nu este mânioasă când copilul ei strigă atunci când îi este sete.

La fel cum o mamă care are un copil care este însetat și plânge, Domnul ne prețuiește și Își asumă responsabilitatea de a ne alimenta cu apă.

Fie ca să învățăm să Îl reprezentăm pe Dumnezeu în mod corect în acțiunile Sale, în atitudinea noastră, și conform Cuvântului lui Dumnezeu! Sfinții ne urmăresc și nu ar trebui să îi dezamăgim pe sfinții credincioși prin reprezentarea greșită a lui Dumnezeu.

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, și conform cu cuvântul Tău față de poporul lui Dumnezeu! Vrem să Te sfințim, Doamne, și să nu ne răzvrătim împotriva Ta prin faptul de a Te reprezenta greșit față de poporul Tău. Fie ca noi să fim cei care Îl reprezintă pe Dumnezeu în mod corect în natura Sa sfântă și să păstrăm Cuvântul Său în economia Sa, având o atitudine corectă față de poporul lui Dumnezeu și să fim una cu Domnul pentru a-i alimenta cu apă vie. Amin, Doamne, fie ca noi să bem în mod profund din Tine și să facem ca apa vie să curgă ca tot poporul Tău însetat să bea și să fie satisfăcut!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Apply the Death of Christ to our Situation and Speak to Christ to Drink Living Water (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serving God in the Principle of the Budding Rod, through Death and Resurrection (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Need for Lighting the Lamps to have Light in our Serving, Fighting, and Moving (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

La tronul harului Îl contemplăm pe Dumnezeu și suntem transformați în chipul lui Cristos

21/07/2019 by Credincios in Cristos 4 Comments

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și Îl contemplăm, comunicăm cu El, suntem infuzați cu El, ne conformăm slujbei Sale cerești și suntem transformați în chipul Său ca să fim mărturia Sa strălucitoare, o miniatură a Noului Ierusalim astăzi.

În Vechiul Testament, Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul expierii de deasupra chivotului, sub heruvimii gloriei, și acolo a vorbit cu poporul Său; astăzi Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său la tronul harului.

Tronul lui Dumnezeu este un tron al judecății și al dreptății, dar pentru noi, credincioșii în Cristos, acest tron este de har și putem veni oricând la tronul harului.

Cum putem noi, oameni de pe pământ, să venim la tronul harului – realitatea acoperământului expierii – care este în ceruri?

Cheia, secretul, este duhul nostru; Cristosul care este în cer este și în duhul nostru, căci El este scara cerească care unește pământul cu cerul.

În calitate de scara cerească din duh, Cristos ne unește duhul cu cerul și aduce cerul în duhul nostru; când Îl atingem pe Domnul în duh, atingem cerul, căci în duhul nostru se află poarta cerului.

Mulți credincioși ating întâmplător pe Domnul în duh și au un gust al cerului, dar noi trebuie să cunoaștem realitatea și adevărul: Cristos este în duhul nostru, suntem uniți cu El ca un singur duh și când ne întoarcem către El prin chemarea numelui Său și aplicând sângele Său prețios, atingem cerul, primim îndurare și găsim har!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.

La exterior trăim pe pământ și suntem la fel ca și alte ființe omenești, dar în interior, când Îl atingem pe Domnul, trăim în Sfânta Sfintelor, atingem tronul harului și trăim o viață cerească pe pământ.

Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și să găsim har de la Cristosul înălțat în ceruri!

Cât Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul că ne-a arătat secretul: duhul nostru!

Secretul de a-L contacta pe Dumnezeu nu este să facem niște lucrări exterioare sau să trecem printr-un proces îndelungat de a face cutare lucru ca să ne califice să-L contactăm Dumnezeu… a contacta pe Dumnezeu are de-a face cu duhul nostru contopit și cu sângele lui Isus.

Putem aplica sângele lui Isus și intrăm imediat în Sfânta Sfintelor, ca să savurăm pe Dumnezeu în duhul nostru!

Aleluia, tronul harului este cu duhul nostru și, ori de câte ori ne întoarcem spre duh, aplicăm sângele și contactăm pe Domnul, atingem tronul harului, suntem transformați în chipul Său și trăim o viață cerească pe pământ!

La tronul harului avem părtășie cu Dumnezeu, contemplăm gloria Sa și suntem transformați în chipul Său

Unde ne întâlnim cu Dumnezeu astăzi?

În Vechiul Testament El S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul Chivotului, pe acoperământul expierii; astăzi Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește la tronul harului, realitatea acoperământului expierii (Num. 7:80; Exod 25:17-22).

Pe acoperământul expierii Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său și a comunicat cu ei, iar la tronul harului din duhul nostru ne putem întâlni cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa.

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și comunicăm cu El (Evrei 4:16; 10:19).

La tronul harului putem auzi vocea lui Dumnezeu; Dumnezeu vorbește de la tronul harului și aici auzim glasul lui Dumnezeu, vedem chipul Său, savurăm prezența Sa și suntem una cu El în economia Sa.

Atâta timp cât Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, noi ascultăm vocea Sa, savurăm prezența Sa, iar El Își înalță chipul peste noi, și ne înștiințează de faptul că inima Sa este plină de binecuvântări și de tot felul de experiențe pozitive pentru noi ca să ne facă biruitorii care tânjim să fim. Amin!

Aici la tronul harului avem oracolul Său și primim vorbirea Sa; dacă încă rămânem în jurul crucii și nu avansăm spre Sfânta Sfintelor, va fi dificil să Îi auzim vocea.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, pur și simplu Îl vedem ca Cel de pe tron și Îl lăudăm și Îl mulțumim. Rugăciunile noastre vor deveni foarte simple – pur și simplu Îi vom spune Domnului:

“Îți mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne! Aleluia, Te iubesc, Doamne! Te iubesc și Te prețuiesc, Doamne! Amin, Îți mulțumesc, Doamne!”

Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru faptul că tronul Său pentru noi nu este un tron de judecată, ci unul de reper, și simțim că ceva curge din tronul harului înspre noi, prin noi și din noi.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, experimentăm viața eternă care curge întru noi ca harul alimentator. La tronul harului primim îndurare și găsim har pentru ajutor în timp util. Amin!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și venim la tronul harului, ne conformăm slujbei cerești a Domnului; când El se roagă în ceruri, noi vom reproduce rugăciunea pe pământ și vom mijloci pentru ceea ce mijlocește El.

Atunci când Îl atingem pe Domnul la tronul harului noi ne vom conforma slujbei cerești a lui Cristos (vezi Evrei 4:12, 16; 7:25-26; 8:1; 13:20-21).

Mai mult, la tronul harului Îl privim pe Domnul și Îl reflectăm; suntem ca o oglindă care atât că privește, cât și reflectă pe Domnul în același timp (vezi 2 Corinteni 3:18), și astfel suntem transformați în aceeași imagine din glorie către glorie, chiar ca de la Domnul Duh.

Când noi înșine Îl vedem pe Domnul, Îl contemplăm; rezultatul va fi că Îl reflectăm astfel încât alții să Îl poată vedea prin noi.

Rezultatul contemplării și reflectării Domnului de către noi este că suntem transformați în aceeași imagine a Cristosului înviat și glorificat.

Amin, treptat suntem conformați imaginii Cristosului înviat și glorificat și suntem făcuți la fel ca El (Rom. 8:29)!

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru contopit, noi atingem tronul harului, și privim și reflectăm gloria Domnului; El infuzează și distribuie în noi elementele a ceea ce este El și ceea ce a făcut, și are loc un proces metabolic care se desfășoară în ființa noastră.

Pe măsură ce rămânem în această contemplare și reflectare a Domnului în duh, suntem treptat transformați metabolic pentru a avea forma vieții Sale, iar prin înnoirea minții noastre, suntem treptat schimbați după chipul Său!

Cât de glorios este acest lucru! Zilnic mergem din glorie către glorie prin faptul că Îl contemplăm și Îl reflectăm pe Domnul ca o oglindă!

Doamne, venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și să comunicăm cu El. Venim la Tine, Doamne, ca să ascultăm vorbirea Ta, să auzim glasul Tău, să vedem chipul Tău, să savurăm prezența Ta și să fim una cu Tine în economia Ta! Fii lăudat, Doamne! Îți mulțumim pentru tot ceea ce ești pentru noi. Îți mulțumim că ne infuzezi cu tot ceea ce Tu ești pe măsură ce Te privim, ca să Te putem reflecta altora ca o oglindă! Amin, Doamne, păstrează-ne în privirea și reflectarea Ta până când suntem transformați în aceeași imagine glorioasă ca și Tine, pentru a fi mărturia Ta strălucitoare pe pământ!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută cu gloria lui Dumnezeu!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, orașul sfânt în cerul și pământul cel nou, iar acest oraș va fi Sfânta Sfintelor lărgită și umplută cu gloria lui Dumnezeu!

În Noul Ierusalim nu este nevoie de soare, lună sau stele ca să strălucească, pentru că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic este lumina, iar Mielul este lampa (vezi Apoc. 21:2-3, 10-11, 16, 22-23; 22:1-5).

În Sfânta Sfintelor din Vechiul Testament există întuneric exterior, dar lumină interioară; această lumină se extinde și se lărgește astăzi când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului și avem strălucirea Sa, și va fi lărgită pe deplin în Noul Ierusalim!

Întregul oraș al Noului Ierusalim va fi Sfânta Sfintelor și gloria lui Dumnezeu ca lumină va străluci în Cristos, în calitate de Mielul-Lampă, prin oraș pentru eternitate!

Aleluia, în Noul Ierusalim nu este nevoie de nici o lumină naturală (soarele sau luna) sau orice lumină făcută de om, deoarece Dumnezeu Însuși va fi lumina, iar Cristos va fi lampa care Îl va străluci pe Dumnezeu către întregul oraș!

Aleluia, în eternitate vom savura tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții, Îl vom sluji, vom vedea fața Sa, vom trăi sub strălucirea Sa și vom domni pentru totdeauna!

Destinul nostru este să slujim Domnului, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim pentru totdeauna; acesta este destinul nostru etern, iar astăzi putem avea un gust anticipat!

Astăzi putem începe în locul unde suntem și putem să mergem mai departe în relația noastră cu Domnul până când ajungem pe “vârful muntelui”, până când ne aflăm în prezența directă a Domnului, gloria shekina a Sa!

Trebuie să avansăm și să continuăm cu Domnul, venind în Sfânta Sfintelor, pe baza sângelui prețios al lui Cristos; trebuie să venim ca să primim îndurare și să găsim har!

Pur și simplu trebuie să venim așa cum suntem, să aplicăm sângele lui Cristos și să stăm pe Cristos ca loc de întâlnire al lui Dumnezeu și al omului; El este locul de ispășire, realitatea acoperământului expierii și El este în duhul nostru ca tron al harului!

Aici, în răscumpărarea lui Cristos, putem avea strălucirea lui Dumnezeu, putem să fim sub conducerea Sa, putem savura strălucirea Sa și vorbirea Sa, și putem avea inima Sa deschisă și descoperită nouă.

Aceasta este ceea ce dorim să experimentăm și acesta este modul în care vrem să trăim!

Vrem să avansăm cu Domnul zi de zi, lună după lună și an de an, până când vom trăi înaintea feței Sale, sub conducerea Sa directă, și suntem constant sub lumina Sa, și contemplându-L și reflectându-L să fim transformați în aceeași imagine glorioasă!

Aleluia, destinul nostru etern este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută de gloria lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat un astfel de destin glorios! Destinul nostru este să strălucim pe Dumnezeu în univers și să savurăm tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții! Aleluia, este destinul nostru etern să Îl slujim pe Dumnezeu, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim în vecii vecilor! Amin, Doamne, fie ca să avansăm în relația noastră cu Tine până când vom trăi permanent în prezența Ta, ca să vedem și să trăim în dorința inimii Tale și să Te contemplăm și să Te reflectăm până când suntem transformați în aceeași imagine!