Dorința lui Dumnezeu este ca tot poporul Său să fie nazirei, iar Domnul Isus este unicul nazireu care trăiește în duhul nostru astăzi!
Un nazireu este un tip reprezentativ al lui Cristos în faptul că El a trăit absolut pentru Dumnezeu în umanitatea Sa, savurându-L pe Dumnezeu ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste pentru a alege lucrurile bune și să refuze răul.
Cristalul pe care ne centrăm în Numeri 6 este dorința lui Dumnezeu ca tot poporul Său să fie nazireii de astăzi. Aceasta vrea Domnul astăzi – El dorește o armată de nazirei, adică El vrea ca tot poporul Său să fie nazireii care sunt formați într-o armată care luptă pentru interesul Său.
Jurământul unui nazireu așa cum este prezentat în Numeri 6:1-9 este minunat; noi toți trebuie să avem un astfel de jurământ. În viața de biserică din recâștigarea Domnului suntem în țara șanselor egale și noi toți putem fi nazirei.
Legământul de nazireu este o provizie specială împotriva degradării din preoție. Când preoția a devenit învechită și degradată, Domnul avea nevoie de câțiva care să facă acest jurământ special pentru a deveni nazireii preoțești.
În general vorbind, toți credincioșii sunt preoți pentru Dumnezeu, însă trebuie să recunoaștem că, în adevărul și experiența subiectivă, preoția a devenit degradată și învechită. Nu vrem să fim vechi, ci noi, nu vrem să fim învechiți, ci proaspeți, și nu vrem să fim degradați, ci recâștigați.
Principiul din economia nou-testamentală a lui Dumnezeu este că Dumnezeu are nevoie de om care să Îi corespundă în mișcarea Sa pe pământ; El dorește ca tot poporul Său să fie nazirei pentru mișcarea Sa pe pământ și pentru satisfacția Sa în acest univers.
Patru caracteristici vitale ale nazireilor care sunt absoluți pentru Dumnezeu
Mai întâi de toate, numai nazireii Îl pot aduce pe Domnul Isus înapoi; nazireii sunt biruitorii, iar atunci când Domnul câștigă un grup suficient (în număr) de biruitori, El se va întoarce. Doar nazireii Îl pot aduce pe Domnul înapoi, și nazireii sunt constituenții miresei lui Cristos; ca atare, ei Îl aduc înapoi pe Domnul Isus.
În al doilea rând, nazireii sunt de fapt mesagerii bisericilor, după cum se vede în Apocalipsa 2-3. Când Domnul S-a adresat bisericilor, El nu S-a adresat direct bisericilor ci mesagerilor fiecărei biserici. Fără mesageri, nu există nici o vorbire din partea Domnului către biserici.
Dacă nu suntem mesagerii în bisericile de astăzi, Domnul nu are nici o cale să vorbească bisericilor prin noi. Un mesager este cineva care Îl ia pe Cristos ca adevăratul Mesager și care are un mesaj proaspăt din partea lui Dumnezeu vorbit poporului Său; acest mesaj este și Cristos.
Cu toții trebuie să aspirăm să fim mesageri de astăzi către biserici, care sunt nazireii de astăzi.
În al treilea rând, în Numeri 6, imediat după secțiunea despre jurământul nazireilor, este binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic prin preot; acest lucru nu este întâmplător, ci mai degrabă foarte semnificativ.
Pentru a binecuvânta oamenii cu Dumnezeul Triunic, trebuie să fim nazireii de astăzi; nu putem binecuvânta oamenii cu Dumnezeul Triunic dacă nu suntem nazireii de astăzi.
În Geneza 12:2 Domnul i-a spus lui Avraam că El îl va binecuvânta și că el va fi o binecuvântare; rugăciunea noastră ar trebui să fie:
Doamne, binecuvintează-ne și fă-ne o binecuvântare pentru alții! Binecuvintează-ne cu Tine Însuți ca Dumnezeu Triunic și fă-ne un canal de binecuvântare cu Dumnezeul Triunic pentru toți sfinții din recâștigarea Ta și pentru toți oamenii de pe pământ!
În final, cea de-a patra caracteristică vitală a nazireilor este că sunt pentru satisfacția lui Dumnezeu, care este mărturia lui Isus în această epocă. În Vechiul Testament ei erau în jurul tabernaculului, slujind lui Dumnezeu legat de Cortul Mărturiei, cu orice era nevoie.
Deoarece legea ca mărturie a lui Dumnezeu era în chivot, chivotul se numea Chivotul Mărturiei, și întregul Tabernacul se numea Tabernaculul Mărturiei. Astăzi suntem mărturia lui Isus și toți nazireii sunt pentru mărturia lui Isus.
În Apocalipsa 1:2 Ioan a spus că era pe insula Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus.
Mărturia lui Isus este revelată în Apocalipsa ca sfeșnicele din capitolul 1, marea mulțime din capitolul 7, femeia strălucitoare din capitolul 12, recolta cu primele sale roade în capitolul 14, biruitorii de pe marea de sticlă din capitolul 15, mireasa gătită pentru nuntă în capitolul 19 și Noul Ierusalim în capitolele 21-22.
Mărturia lui Isus este duhul profeției (Apoc. 19:10); este substanța, dispoziția și caracteristica profeției din cartea Apocalipsa. Suntem aici pentru mărturia lui Isus, iar nazireii trăiesc în mod absolut pentru satisfacția lui Dumnezeu, care este mărturia lui Isus astăzi.
Doamne Isuse, ne dăruim Ție ca să fim nazireii de astăzi care Te aduc înapoi. Fă-ne cei din biserici care au mesajul proaspăt al lui Dumnezeu pentru biserica lui Dumnezeu. Doamne, binecuvintează-ne cu Tine Însuși ca Dumnezeul Triunic și fă-ne un canal de binecuvântare cu Dumnezeul Triunic pentru toți sfinții și pentru toți oamenii. Amin, Doamne Isuse, suntem aici pe pământ pentru satisfacția Ta, mărturia lui Isus. Nu suntem aici pentru noi înșine sau pentru interesul nostru, ci pentru biserica care mărturisește, pentru ca biserica să fie mărturia potrivită a lui Isus pe pământ!
Domnul Isus este unicul nazireu care a savurat cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste
Când vorbim despre a fi un nazireu, trebuie să ne dăm seama că în rasa umană, unicul nazireu este Domnul Isus; de aceea, un nazireu este un tip reprezentativ al lui Cristos în trăirea Sa absolut pentru Dumnezeu în umanitatea Sa (vezi Ioan 5:30, Filipeni 2:8; Matei 11:28-30; Efes. 4:20-21; Ioan 6:57).
În noi înșine și prin noi înșine nu putem fi un nazireu, nici nu vrem să fim; dar slavă Domnului, avem un Nazireu în duhul nostru! În duhul nostru avem pe Cineva absolut pentru Dumnezeu și pur și simplu trebuie să Îl contactăm și să Îl învățăm pe Cristos așa cum realitatea este în Isus (Efes. 4:20-21).
Aceasta înseamnă că trebuie să Îl învățăm pe Cristos într-un mod subiectiv, experimental, potrivit stării actuale a lui Isus așa cum este consemnată în Evanghelii.
Când mâncăm pe Domnul ca mâncarea noastră spirituală, trăim datorită Lui, pentru că El devine factorul, elementul și esența de bază a vieții noastre (vezi Ioan 6:57).
Dacă ne uităm la Domnul Isus ca adevăratul și unicul nazireu, ne-am putea întreba: Cum a putut El ca om să respingă răul și să facă binele? Cum a putut să aleagă voia Tatălui și să refuze propria Sa voie? Cum a putut respinge gloria de la om și să caute gloria de la Dumnezeu? Cum a putut să refuze lumea și să Îl aleagă pe Dumnezeu?
În Isaia 7:14-15 ni se dă cheia – în viața Sa umană, Domnul Isus a mâncat unt (cel mai bogat har) și miere (cea mai dulce dragoste) în toate zilele vieții Sale și astfel a fost în stare să aleagă lucrurile bune ale voii Tatălui și să refuze răul.
Domnul Isus, Emanuel cel profețit în Isa. 7:14 care S-a născut dintr-o fecioară, a fost un nazireu, și a mâncat unt și miere până când a învățat să respingă răul și să aleagă lucrurile bune.
Untul, cel mai bogat aliment, se referă la cel mai bogat har; mierea, cea mai dulce hrană, se referă la cea mai dulce dragoste. Trebuie să învățăm cum să participăm în cel mai bogat har și în cea mai dulce dragoste și vom fi în stare să refuzăm răul și să alegem lucrurile bune.
Lucrurile bune de aici sunt de fapt voia bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu (Rom. 12:2).
Când Domnul Isus avea doar doisprezece ani și a rămas în templu, părinții Lui L-au căutat și când L-au găsit, El le-a spus că El trebuie să fie în lucrurile Tatălui Său (vezi Luca 2:48). El avea numai doisprezece ani, dar a mâncat cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste până când a fost umplut cu intenția și dorința Tatălui.
Mai mult, în loc să le spună părinților să-L lase să rămână în templu, Domnul S-a dus cu ei acasă și a fost supus în toate lucrurile. Pe de o parte, El a fost întărit în interior pentru a alege lucrurile bune și, pe de altă parte, El a fost în stare să aleagă voința lui Dumnezeu și astfel să fie supus părinților Săi.
Dacă am fi fost în locul Lui, am fi vrut să scăpăm de părinții noștri și să fim în casa lui Dumnezeu; dar Domnul a ales lucrul dificil pe care Dumnezeu i L-a dat pentru că a mâncat cele mai bogate și mai dulci alimente înaintea lui Dumnezeu.
Apoi, în Mat. 11:25-26, după ce orașele principale din Israel în care a mers L-au respins, în loc să spună ceva pentru a le pedepsi, Domnul a răspuns și a spus: Te preamăresc Tată… – El răspundea și Îi spunea Tatălui, fiind întotdeauna în părtășie cu El. Și L-a lăudat pe Tatăl chiar și pentru că a fost respins, deoarece și-a dat seama că Tatăl a ascuns unele lucruri de cei capabili și inteligenți, însă le-a revelat copiilor și celor sărmani.
În caz după caz, vedem că Domnul în calitate de unicul nazireu L-a savurat pe Dumnezeu ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste și că El a fost în stare să facă binele și să respingă răul.
În Marcu 1:35 Domnul era în casă, și tot satul s-a adunat la ușă; dacă eram noi, am fi rămas acolo multă vreme, dar Domnul a ieșit și a plecat noaptea într-un loc pustiu, și acolo S-a rugat; iar când au venit ceilalți și L-au găsit, El a spus: Să mergem de aici.
Ceea ce L-a guvernat pe El nu era mediul, ci voia Tatălui. El a ales voia Tatălui, pentru că El Îl savura pe Tatăl ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste.
Motivul pentru care noi sau altcineva putem alege voia Tatălui, putem renunța la ceva, putem să ne renegăm pe noi înșine sau să alegem lucrurile grele este că în spatele nostru există o mare putere susținătoare a savurării lui Cristos ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste (1:17; Rom. 5:17; 2 Tim. 2:1; 2 Cor. 5:14-15; Gal. 2:20; Rom. 8:37; 12:1-2).
Voia Tatălui este ca noi să fim nazireii Săi; prin urmare, trebuie să Îl savurăm de Cristos ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste și vom fi în stare să alegem voia lui Dumnezeu și să respingem răul, fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ.
Să continuăm să Îl savurăm pe Domnul ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste, și aceasta va fi puterea noastră susținătoare pentru a alege să fim nazireii de astăzi.
Doamne Isuse, alegem să fim nazireii de astăzi, cei care Îl mâncă și Îl savurează pe Cristos ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste. Venim la Tine, Doamne, unicul și adevăratul nostru Nazireu din duhul nostru, ca să fim infuzați cu Tine și să fim făcuți la fel ca Tine. Doar mâncându-Te pe Tine ca cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste putem alege lucrurile bune ale voiei Tatălui și să refuzăm răul. Doamne, păstrează-ne în savurarea Ta, păstrează-ne în părtășia Ta, și fă-ne pe deplin una cu Tine ca unicul Nazireu, așa încât să fim nazireii de astăzi, cei formați într-o armată care să lupte pentru interesele Tale pe pământ!