Witness Lee

Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale

18/12/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În acest univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, și există un război între cele două împărății; Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale!

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit legat de “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la subiectul “Conflictul dintre cele două împărății precum și lucrarea și responsabilitatea bisericii.”

În calitate de credincioși în Cristos, noi facem parte din împărăția lui Dumnezeu și trebuie să fim din ce în ce mai mult sub stăpânirea directă a Domnului ca împărăție, astfel încât să existe un domeniu din ce în ce mai dezvoltat în noi asupra căruia Dumnezeu să poată guverna în viața Sa divină.

Pentru aceasta, trebuie să prindem rădăcini adânci în jos, petrecând mult timp personal cu Domnul ca să-L căutăm în secret și, de asemenea, trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică de astăzi.

În măsura în care depinde de noi, trebuie să fim în pace cu toți oamenii și cu toate membrele Trupului, să rămânem în unitate, iar când venim la Masa Domnului cu Cristos ca ofrandă de pace, îi iertăm pe toți cei pe care îi știm și căutăm să fim iertați de alții.

Mai mult decât atât, trebuie să folosim cheile împărăției pentru a încuia porțile Hadesului; trebuie să ne exersăm pentru a renega sinele, a ne lua crucea și a ne pierde viața-suflet.

Toate acestea ne pregătesc să ne angajăm într-un război spiritual, pentru că ne dăm seama că în acest univers există două împărății în război una cu cealaltă – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan.

Pentru că Satan este viclean și înșelător, el însuși s-a injectat în om chiar de la început; el l-a corupt și l-a stricat pe omul creat de Dumnezeu în imaginea Sa.

Acum, toți cei care se nasc în umanitate, se nasc în împărăția lui Satan, iar Domnul poate ajunge la ei prin biserică cu predicarea evangheliei pentru a-i invita să primească viața lui Dumnezeu și să se nască din nou în împărăția lui Dumnezeu.

Aleluia, noi, în calitate de credincioși în Cristos, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și savurăm stăpânirea scumpă și plină de iubire a lui Dumnezeu în noi, căci cooperăm cu Domnul, pe măsură ce împărăția se răspândește din duhul nostru în mintea, emoția și voința noastră, până când El va ocupa întreaga noastră ființă interioară pentru a ne satura cu Dumnezeu.

În acest articol vrem să vedem cele două împărății din univers, cum sunt ele în război una cu cealaltă, cum Satan este stăpânitorul acestei lumi și cum putem coopera cu Dumnezeu pentru a fi în împărăția lui Dumnezeu astăzi.

În univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan

O împărăție este o totalitate a unei anumite vieți; în acest univers există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan (vezi Mat. 6:10, 33; 12:26, 28).

Dumnezeu are viața Sa, din care intră în existență împărăția lui Dumnezeu (vezi Efes. 4:18; Mat. 12:28). Când cineva se pocăiește și crede în Domnul Isus, nu numai că primește viața divină, ci el, de asemenea, devine parte a împărăției lui Dumnezeu.

În Apoc. 1:6 ni se spune că Domnul ne-a făcut o împărăție; nu numai că ne-am născut din Dumnezeu pentru a intra în împărăție ca domeniu al speciei divine, ci am fost făcuți o împărăție.

Domnul ne-a cumpărat din fiecare trib, limbă, popor și națiune prin sângele Său și ne-a făcut o împărăție (Apoc. 5:10). Noi credincioșii în Cristos nu numai că suntem în împărăția lui Dumnezeu – noi suntem împărăția lui Dumnezeu și am fost făcuți o împărăție.

Împărăția lui Dumnezeu este totalitatea vieții lui Dumnezeu. Deoarece împărăția lui Dumnezeu este Dumnezeu cu viața Sa, aceasta înseamnă că elementul constitutiv al acestei împărății este viața lui Dumnezeu.

Conform cu Luca 17:21, împărăția lui Dumnezeu este Cristos Însuși. Noi am fost făcuți o împărăție, împărăția este împărăția lui Dumnezeu, care este Dumnezeu Însuși ca viață și Cristos ca persoană; acest lucru înseamnă că toți cei din această împărăție sunt făcuți Dumnezeu în viață, natură, constituție, expresie și funcție, dar niciodată ca obiect de închinare, adică niciodată nu intrăm în Dumnezeire.

În împărăția lui Dumnezeu, Cristos ne constituie pentru a fi totul și în toți (Col. 3:11); El Își face casa în inima noastră (Efes. 3:16), El trăiește în noi (Gal. 2:20) și El este format în noi (Gal. 4:19).

Pe partea pozitivă, această împărăție Îl are pe Dumnezeu cu viața Sa și același principiu se aplică negativ împărăției lui Satan. Satan are viața sa rea, din care ia ființă împărăția lui Satan (Ioan 8:44; Mat. 12:26).

Inamicul a format sistemul mondial pentru a întemnița pe toată lumea, și el și-a adus împărăția în umanitate satanizând rasa umană.

În Ioan 8:44 Domnul a spus că “voi sunteți din tatăl vostru, diavolul”; în diavolul nu există adevăr, el a păcătuit de la început, este tatăl minciunii, vorbește din propriile sale lucruri – el este sursa răului, a minciunilor, a păcatului și a morții.

Satan a venit și a injectat acest element otrăvitor în umanitate, determinând întreaga rasă umană să devină o parte majoră a împărăției sale.

Pe deoparte, îngerii care i s-au alăturat în răzvrătire, fac parte din împărăția sa, la fel și duhurile din rasa preadamică, care au devenit demonii; Satan este stăpânitorul acestei lumi astăzi.

Încă de la începutul Bibliei vedem aceste două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția Satanei – întruchipate în cei doi pomi din Gen. 2:9, pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.

Acești doi pomi sunt simboluri ale lui Dumnezeu și ale lui Satan și sunt două surse, care se dezvoltă în două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan. Fie ca să vedem aceste două împărății și fie ca să ne deschidem Domnului și să-I spunem:

Dragă Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai transferat din autoritatea împărăției lui Satan întru împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia, acum suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, cei care au viața divină și au fost făcuți o împărăție pentru Dumnezeu. Doamne, fie ca să vedem cele două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, și fie ca să fim cei care trăiesc în împărăția lui Dumnezeu astăzi. Eliberează-ne de orice lucru din împărăția lui Satan și adu întreaga noastră ființă în împărăția lui Dumnezeu, pentru a trăi în împărăția lui Dumnezeu pentru împlinirea dorinței lui Dumnezeu!

Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale

Întreaga rasă umană este o împărăție nu doar a vieții umane, ci chiar mai mult o împărăție a vieții satanice (vezi Mat. 13:38; Ioan 8:44; Fapte 13:10; 1 Ioan 3:10).

Toți cei șapte miliarde de oameni de pe pământ astăzi fac parte din împărăția lui Satan și, din cauza căderii omului, toți oamenii sunt născuți în păcat pentru a fi parte a împărăției satanice.

Din cauza căderii omului, umanitatea a devenit totalitatea vieții satanice cu toate activitățile sale (Ioan 5:19).

Satan s-a injectat în om și a intrat în trupul și sufletul omului, corupându-l, saturându-l și otrăvindu-l pentru a putea să-l ia în stăpânire. Deci omul a devenit corupt și întunecat, sub autoritatea lui Satan.

Omul a devenit cetățean în împărăția lui Satan, supus stăpânirii lui Satan. O, Doamne Isuse!

Dar într-o zi, Dumnezeu a devenit om, și în acest Om minunat, Isus Cristos, stăpânitorul acestei lumi nu a avut nimic. El a trăit împărăția lui Dumnezeu, a semănat împărăția lui Dumnezeu și a adus împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Slavă Domnului, a existat un astfel de Om! Satan, dumnezeul acestui veac, este stăpânitorul acestei lumi și stăpânitorul autorității aerului (Ioan 12:31; 14:30; 16:11; 2 Cor. 4:4; Efes. 2:2), dar în Cristos el nu a avut nimic!

Chiar mai mult, Cristos a venit să-l judece, și El a venit să-și instaleze împărăția pe pământ, astfel încât oricine Îl primește să nu piară, ci să aibă viață eternă, viața divină a lui Dumnezeu.

Când chemăm numele Domnului Isus, El vine în noi ca viață și, din acel moment, Dumnezeu crește în noi; cu cât mai mult El crește, cu atât Se răspândește și cu atât mai mult teren ocupă în noi.

Cu cât Îi dăm mai mult teren în ființa noastră, cu atât El stăpânește mai mult în noi; împărăția lui Dumnezeu este guvernarea divină prin creșterea interioară a vieții.

Pe măsură ce cooperăm cu Dumnezeu ca El să crească în noi, pe măsură ce creștem în viața divină, împărăția lui Dumnezeu se răspândește în noi, ocupă teren în noi și Domnul stăpânește peste întreaga noastră ființă.

Suntem foarte conștienți de cealaltă împărăție, împărăția lui Satan, dar vrem să rămânem, să trăim și să ne avem întreaga ființă în împărăția lui Dumnezeu!

Da, Satan este stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31) și întreaga lume se află în cel rău, dar vrem să cooperăm cu Domnul pentru împărăția Sa.

Satan are autoritatea sa și îngerii săi, care sunt subordonații săi ca stăpânitori, autorități și conducători ai lumii întunericului acestei lumi (vezi Fapte 26:18; Mat. 25:41; Efeseni 6:12), și mai ales citind sau urmărind știrile, vom vedea cum lucrările sale sunt intensificate în societate.

Inamicul își angajează subordonații să blocheze Cuvântul și voia lui Dumnezeu din al treilea cer ca să ajungă pe pământ și, de asemenea, pentru a-și îndeplini intențiile rele.

Satan are împărăția sa, autoritatea întunericului (Col. 1:13); prin urmare, pe pământ există două împărății – împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, adică împărăția întunericului și împărăția lui Dumnezeu în lumină, iar aceste două împărății se confruntă acum pe pământ.

Satan ia trupul omenesc ca locaș al său, dar slavă Domnului, duhul omenesc este rezervat ca locuință a lui Dumnezeu!

În suveranitatea Sa, Dumnezeu a păstrat duhul nostru omenesc ca locaș al Său; chiar dacă duhul omenesc a fost influențat de trupul rău și de mentalitatea coruptă, până acolo că a fost mortificat, nu există niciun indiciu în Biblie că Satan a intrat vreodată în duhul omenesc.

Domnul Isus este cu duhul nostru (2 Tim. 4:22) și din duhul nostru El se răspândește și crește în noi cu cooperarea noastră, punând stăpânire pe tot mai mult teren în ființa noastră. O, fie ca noi să-I dăm mai mult teren în noi, ca El să domnească în ființa noastră!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai intrat în duhul nostru pentru a ne regenera și pentru a Te răspândi în noi ca să aduci împărăția lui Dumnezeu în noi! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru ca împărăția Ta să se răspândească, să crească și să devină realitate în noi și prin noi în viața de biserică. Răspândește-Te în noi, Doamne. Crești în noi, câștigă mai mult teren în noi și fă ca dușmanul să sufere înfrângerea prin faptul că Tu iei în posesie întreaga noastră ființă interioară. Da, Doamne, suntem de acord: fie ca Tu să domnești în noi, pentru ca noi să trăim și să fim în împărăția lui Dumnezeu astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Satan is the Ruler of this World, but we Cooperate with God for His Kingdom to come (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 6 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această epocă pentru a ne salva sufletul în epoca viitoare

17/12/2019 by Credincios in Cristos 4 Comments

Trebuie să fim aceia care ne pierdem viața-suflet în această epocă, nepermițând sufletului să aibă propria savurare în această epocă, astfel încât să putem obține savurarea deplină în epoca următoare.

Viața de biserică de astăzi este locul în care putem trăi realitatea împărăției lui Dumnezeu, căci biserica este împărăția lui Dumnezeu în această epocă.

Cu toate acestea, ca să trăim viața împărăției în viața de biserică și ca să zidim biserica, trebuie să exersăm cheile împărăției.

Dumnezeu ne-a dat cheile împărăției; dintre acestea, trei chei sunt, renegarea sinelui, luarea crucii și pierderea vieții-suflet; când exersăm aceste trei chei, vom încuia porțile Hadesului și, în mod spontan, vom zidi biserica.

Împărăția lui Dumnezeu astăzi este o adevărată exersare; când Cristos va domni, va fi un mare premiu, dar astăzi trebuie să fim instruiți și trebuie să ne exersăm, exersând cheile împărăției în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi, pentru a încuia porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii.

Pe de o parte, sămânța împărăției crește în noi câte puțin zi de zi, dar pe de altă parte, pentru ca noi să avem o expresie și o manifestare potrivită a vieții împărăției, trebuie să renegăm sinele, să ne luăm crucea și să o purtăm, și să ne pierdem viața-suflet.

Trebuie să ne dăm seama că nu putem trăi așa cum am făcut-o înainte; nu putem trăi la fel ca oamenii din lume, în vanitatea minții lor sau conform unui standard ridicat de etică sau de moralitate.

Trăirea noastră ar trebui să fie conform principiilor din împărăția lui Dumnezeu; ca să zidim biserica trebuie nu doar ca să-L lăsăm pe Cristos să crească în noi în mod personal și corporativ, ci și trebuie să ne renegăm sinele, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Porțile Hadesului sunt chiar acolo, întotdeauna prezente unde se află biserica; ori de câte ori vom încerca să zidim biserica, porțile Hadesului vor încerca să atace.

Și s-ar putea să ne gândim că porțile Hadesului sunt mari persecuții sau diviziuni în biserică, dar de fapt, sinele, mintea neînnoită și viața sufletului sunt cele care deschid ușa ca moartea să intre în biserică. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne arate cât de mult încă trăim în sine, cât de mult încă respingem crucea și cât de mult continuăm să ne distrăm sufletul, permițând sufletului nostru să aibă propria savurare în această epocă.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ne facă una cu El în exersarea cheilor împărăției ca să renegăm sinele, să ne luăm crucea și să o purtăm, și să pierdem viața-suflet astăzi de dragul bisericii.

De ce trebuie să ne pierdem viața-suflet, pierzându-ne savurarea sufletească din această epocă

În Matei 16:25 Domnul Isus a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne renegăm pe noi înșine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Ce este viața-suflet și cum ne putem pierde viața-suflet? A salva sufletul înseamnă a fi pe placul sinelui, permițând sufletului să aibă propria savurare, dar a pierde viața-suflet înseamnă a pierde savurarea sufletului.

Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut un suflet viu (Gen. 2:7), și în sufletul nostru avem nevoia de savurare.

Ca ființe umane avem nevoie de savurare, iar savurarea noastră principală și de vârf ar trebui să fie Cristos, care este în duhul nostru, care este adevărata noastră bucurie.

Intenția lui Dumnezeu în crearea omului a fost ca omul să-L primească ca viață în duhul său și să-L exprime prin sufletul său, iar acest lucru ar fi trebuit să fie savurarea și amuzamentul omului (vezi Neemia 8:10; Rom. 14:17).

Cu toate acestea, omul a căzut și, în loc să-L ia pe Dumnezeu în duhul său și să-L exprime prin sufletul său, duhul omului a fost mortificat (fără funcție), iar sufletul omului a fost corupt ca să devină sinele cu voința sa independentă. Sinele caută să aibă savurare și plăcere în această epocă.

Când Domnul Isus a venit, El Și-a pierdut savurarea din sufletul Său în această epocă, astfel încât să-Și poată găsi viața-suflet în epoca următoare (vezi Ioan 10:11; Isaia 53:12); cu toții trebuie să facem același lucru (Ioan 12:24-26).

Pierderea savurării sufletești în această epocă nu este ceva legat de suferință; mai degrabă, este o adevărată bucurie. Dacă ne pierdem savurarea sufletească, de exemplu, ca să iertăm pe cineva care ne-a ofensat, acest lucru va duce la bucurie și zidire.

Dar dacă nu îi iertăm pe ceilalți, ci “prețuim” și ne hrănim ofensa, acest lucru va duce la deteriorarea relațiilor noastre. Când ne vom pierde savurarea sufletească în această epocă de dragul zidirii bisericii, alții vor fi hrăniți și zidiți prin noi.

Dar, dacă profităm de ceea ce are lumea să ofere și să ne complacem în plăceri, distracții și pofte lumești, sufletul nostru își va primi savurarea în această epocă și vom pierde savurarea din epoca viitoare.

Domnul nu ne-a creat cu suflet ca să savurăm lucrurile și plăcerile lumești din această epocă; aceste lucruri sunt de fapt lipsite de valoare, efemere și trecătoare, iar adevărata savurare este savurarea din epoca viitoare și savurarea supremă pentru eternitate.

Domnul Isus, de dragul bucuriei puse în fața Sa, S-a dus cu bucurie la cruce și Și-a pierdut viața-suflet în timp ce era pe pământ, ca să o găsească și să o savureze în epoca viitoare.

Trebuie să-L urmăm în a face același lucru. El a știut că prin moartea Sa vor ieși multe boabe, așa că Și-a ținut ochii pe premiu.

Pavel și-a pierdut viața-suflet în această epocă, considerându-L pe Cristos ca fiind un premiu de câștigat și pentru care e gata să sufere, și el a vrut să-L obțină pe Cristos și să fie găsit în El în toate lucrurile.

Deci, astăzi cu toții avem de ales: putem savura viața noastră sufletească în această epocă, complăcându-ne în distracții și plăceri sufletești și ne vom pierde viața sufletească în epoca următoare sau ne putem pierde viața-suflet în această epocă, și o vom găsi în epoca viitoare (Mat. 16:25).

Toate distracțiile pe care le căutăm în afara lui Dumnezeu sunt pentru satisfacția sufletului; atunci când ascultăm muzică, ne jucăm jocuri, suntem implicați în sport și vizionăm lucruri pentru divertismentul nostru, suntem fericiți în sufletul nostru decăzut.

Când facem aceste lucruri se pare că “câștigăm întreaga lume”, dar de fapt ne pierdem sufletul. Dar dacă alegem să ne pierdem viața-suflet în această epocă, o vom câștiga în epoca viitoare.

Doamne Isuse, Te iubim și alegem să ne pierdem viața-suflet în această epocă, astfel încât să o câștigăm în epoca viitoare. Doamne, fie ca Tu să devii plăcerea și divertismentul nostru. Venim la Tine, Doamne, pentru a fi umpluți cu viața Ta în duhul nostru și pentru a Te exprima prin sufletul nostru. Amin, Doamne, vrem să Te urmăm pe Tine, Mântuitorul nostru, în renegarea de sine, în luarea crucii și în pierderea vieții-suflet pentru bucuria pusă în fața noastră – zidirea bisericii pentru expresia corporativă și reprezentarea lui Dumnezeu pe pământ! Doamne Isuse, credem că dacă ne pierdem viața-suflet de dragul Tău în această epocă, o vom găsi în epoca viitoare!

Să-L iubim pe Domnul Isus și să ne pierdem viața-suflet de dragul bisericii în această epocă

Dacă suntem regenerați, dar continuăm să căutăm să savurăm divertismentul, distracțiile, sporturile și activitățile lumești de astăzi, vom avea o savurare trecătoare în suflet astăzi, dar ne vom pierde sufletul în epoca viitoare.

Această epocă nu este epoca în care să avem savurare în suflet, așa cum este oferită de această lume; această epocă este pentru ca să-L primim pe Dumnezeu ca viață în duhul nostru, să creștem în viață și să ne pierdem viața-suflet de dragul bisericii.

Ne-ar putea dori să jucăm un anumit joc pe telefon sau pe calculator, să fim implicați într-un anumit sport, să urmăm o anumită echipă de sport sau o emisiune TV, iar sufletul nostru este încântat să privească, să primească, să savureze și să fie infuzat în mod pasiv cu ceea ce are lumea de oferit.

Dacă ne distrăm sufletul în propria savurare în această epocă, ne vom pierde sufletul în epoca viitoare.

Când a venit Domnul Isus, El a fost respins de oameni; această epocă prezentă, epoca bisericii, este epoca respingerii – suntem respinși de alții din cauză că-L urmăm pe Domnul și nu ar trebui să căutăm să fim acceptați sau bine primiți de către ei.

În calitate de căutători ai Domnului, destinul nostru este să fim respinși de lume, pentru că nu ne alăturăm lor în același potop de destrăbălare, nici nu participăm la lucrurile lumești și de divertisment pe care ei le savurează.

Destinul nostru, ca și căutători al Domnului, este să ne pierdem viața sufletească în această epocă de dragul Domnului și de dragul bisericii, căci Îl iubim pe Domnul mai mult decât ne iubim viața-suflet și vrem ca biserica să fie zidită mai mult decât savurarea noastră sufletească.

Această epocă nu este epoca în care să savurăm lucruri în suflet; este epoca în care ne pierdem savurarea sufletească. Trebuie să-L iubim pe Domnul și să ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii în această epocă, pentru a ne câștiga sufletul în următoarea.

Când Domnul Se va întoarce, acela va fi timpul Său – și al tuturor celor care și-au pierdut viața sufletească pe acest pământ – să savureze pământul.

Satan va fi legat, Cristos va recâștiga pământul și întregul pământ va fi sub guvernarea Sa; Cristos va savura pământul și toți urmașii Săi care și-au renegat sinele și și-au pierdut viața sufletească în această epocă vor lua parte la această savurare.

El îi va răsplăti în împărăția viitoare cu mult mai mult; El îi va face împărați ca să stăpânească asupra pământului și vor fi partenerii Săi în savurare.

Aceasta va fi mântuirea sufletului nostru; ca să avem savurarea în epoca viitoare, trebuie să plătim prețul în această epocă pierzându-ne sufletul. Trebuie să-L iubim pe Domnul Isus și să urâm și să ne renegăm viața-suflet, neiubindu-ne viața sufletească nici chiar până la moarte (1 Cor. 16:22; 2:9; Luca 14:26; 9:23; Apoc. 12:11).

Trebuie să fim biruitorii de astăzi care nu-și iubesc viața-suflet nici chiar până la moarte; a nu ne iubi viața-suflet înseamnă a o urî, pentru că atunci când o urâm, o vom pierde.

Dacă suntem dispuși să pierdem întreaga noastră savurare sufletească actuală de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților, alții vor fi hrăniți de către noi și vor fi zidiți prin noi; aceasta nu este o suferință, ci o bucurie (Evrei 12:2).

Pierderea vieții noastre sufletești în această epocă nu înseamnă că devenim ca asceții, să ne îndepărtăm de orice lucru din această lume; mai degrabă, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul în viața de biserică, avem o savurare reală în suflet – prin exersarea duhului nostru și zidim biserica și Îl distribuim pe Cristos altora.

Răsplata împărăției de a împărtăși bucuria Împăratului în guvernarea asupra pământului în manifestarea împărăției depinde de faptul dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă sau dacă o pierdem (vezi Mat. 16:25-28; 25:21, 23).

Dacă ne stăpânim prin viața divină și umblând conform duhului astăzi, în acea zi vom avea parte să fim co-împărații lui Cristos care să guverneze asupra acestui pământ.

Doamne Isuse, Te iubim, iubim biserica și îi iubim pe toți sfinții; de dragul Tău, suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet în această epocă, ca să ne câștigăm sufletul în următoarea epocă! Amin, Doamne Isuse, vrem să fim biruitorii Tăi de astăzi, cei care îl biruiesc pe inamic prin faptul că nu ne iubim viața-suflet chiar până la moarte! Fie ca să fim dispuși să ne pierdem toată savurarea noastră sufletească actuală, de dragul Domnului și de dragul bisericii, ca alții să fie hrăniți de noi și să fie zidiți prin noi! Amin, Doamne Isuse, Te iubim și iubim biserica!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Lose our Soul-life for the Lord’s Sake in this Age to Save our Soul in the Next age (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru zidirea bisericii

16/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să învățăm să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii; trebuie să învățăm să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Dacă nu exersăm zilnic faptul de a ne lepăda sinele, de a ne lua crucea, de a pierde viața-suflet și de a-L urma pe Domnul, nu vom trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică.

Când Domnul a menționat biserica, acest lucru a fost în contextul împărăției, pentru că atunci când biserica ia naștere și este zidită, împărăția lui Dumnezeu intră în existență în practicitate pe pământ.

Unde putem vedea împărăția lui Dumnezeu pe pământ astăzi? În viața de biserică. Cum putem trăi astăzi viața împărăției pe pământ? Prin exersarea cheilor împărăției pe care Domnul ni le-a dat tuturor, ca să putem închide porțile Hadesului (care sunt mereu acolo ori de câte ori se zidește biserica) și pentru a elibera zidirea bisericii.

Cristos a venit ca împărăția lui Dumnezeu și a trăit în realitatea împărăției lui Dumnezeu; oriunde era El, împărăția era acolo și, când vorbea, El semăna sămânța împărăției în oameni.

Prin moarte și înviere, Domnul a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi distribuit în toți cei care cred în El.

Astăzi credem întru Domnul și avem sămânța împărăției care crește în noi pentru a se dezvolta într-un domeniu peste care Dumnezeu poate stăpâni în viața divină; pe de-o parte împărăția crește lăuntric prin creșterea noastră în viața divină, iar pe de altă parte, trebuie să existe o manifestare a împărăției în noi, o expresie a împărăției.

Expresia împărăției în noi și prin noi este prin exersarea cheilor împărăției cerurilor: lepădarea sinelui, pierderea vieții-suflet și luarea propriei noastre cruci pentru a-L urma pe Domnul.

Cel mai mare inamic al Trupului este sinele; chiar avem revelația lui Cristos și a bisericii, putem totuși să exprimăm opiniile, simțămintele și gândurile sinelui, deschizând astfel porțile Hadesului ca moartea să intre în biserică.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi ca să vedem cum sinele nostru este o frustrare și o piedică în zidirea bisericii, și fie ca să alegem să ne lepădăm sinele pentru a închide și încuia această poartă a Hadesului.

Astăzi vrem să vedem cum să exersăm a doua cheie, și anume luarea crucii, voia lui Dumnezeu.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii

Domnul a spus că dacă este cineva dispus să-L urmeze, trebuie să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să-L urmeze (Mat. 16:24). Singura cale de a-L urma pe Domnul este să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Crucea nu este o problemă de suferință, ci de terminare. Crucificarea era o metodă folosită de guvernul roman pentru a-i executa pe criminali; fără îndoială, criminalul de pe cruce a suferit în timp ce era crucificat, pentru că nu a ales să fie crucificat, ci a fost obligat să fie crucificat.

Domnul Isus, însă, nu a fost obligat să fie crucificat; El a ales crucea, căci El a ales să fie crucificat. Domnul Isus nu a fost obligat să meargă la cruce; mai degrabă, El a fost dispus să facă acest lucru deoarece crucea Sa era voia lui Dumnezeu.

El s-a rugat Tatălui ca, dacă este posibil, paharul să treacă de la El, dar a încheiat spunând: Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești (Mat. 26:39).

Crucificarea Domnului a fost pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu; El nu a fost crucificat să moară ca un criminal, ci mai degrabă, El a fost dispus să fie crucificat, astfel ca, prin moarte, viața Sa să fie eliberată pentru a produce biserica.

Domnul Isus a avut în mintea Sa bucuria care-i era pusă înainte atunci când a ales voia Tatălui, care este crucea.

Ce este crucea? Este voia lui Dumnezeu. Când Domnul era pe cruce, El a suferit foarte mult; cu toate acestea, acea suferință nu a fost forțată asupra Sa, ci El a luat-o de bunăvoie.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii.

Domnul nu spune: Cine Mă urmează, să se lepede de sine însuși și să fie crucificat; mai degrabă, El spune: Dacă voiește cineva să Mă urmeze, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea și să Mă urmeze. Cu alte cuvinte, noi, credincioșii în Cristos, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Crucea este voia lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu este crucea. Voia lui Dumnezeu este zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos; în acest scop, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Unii frați căsătoriți pot spune: Domnul mi-a dat-o pe draga mea soție și am fost crucificat de multe ori de ea. De asemenea, surorile pot spune ceva similar, că soțul lor le crucifică și că sunt o cruce pentru ele.

A spune un astfel de lucru arată că nu ne-am luat de bună voie crucea și L-am urmat pe Domnul, ci mai degrabă, suntem “executați ca fiind infractori” de către soția noastră.

Suntem oare un purtător fericit al crucii la fel ca Domnul Isus sau suntem noi criminali care sunt executați? Astăzi, majoritatea creștinilor evită suferința și moartea și sunt ca niște infractori care sunt executați ori de câte ori vine crucea; foarte puțini sunt purtători ai crucii.

Trebuie să ne deschidem Domnului cu privire la acest lucru și să-L rugăm să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este crucea, de ce avem nevoie de cruce, și care este scopul crucii.

Dacă vedem faptul că crucea trebuie să opereze în noi pentru a ne termina, astfel încât Cristos să fie introdus în noi și să ne facă o clădire și un mădular zidit al bisericii, care este Trupul Său, vom fi dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Suntem oare un criminal pe cale să fie executat sau suntem purtători ai crucii? Suntem dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii sau considerăm crucea ca o suferință pentru noi și îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind o cruce pentru suferința noastră?

Doamne Isuse, salvează-ne de a fi ca “infractorii duși la execuție” în timp ce purtăm crucea; vrem să fim cei care sunt dispuși să-și ia crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, nu suntem infractori – suntem cei dispuși să poarte crucea! Nu suntem crucificați împotriva voinței noastre; mai degrabă, suntem cei care alegem să ne luăm crucea și să o purtăm, pentru ca biserica să fie zidită! Vrem să Te urmăm, Doamne, să luăm voia lui Dumnezeu, crucea, și să o purtăm de bună voie, pentru ca biserica să fie zidită!

Trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca omul nostru vechi să fie terminat și biserica să fie zidită

Domnul nu ne obligă să ne luăm crucea și să-L urmăm; mai degrabă, acest lucru este opțional, iar noi trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm. Soțul nostru, soția noastră și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, ei sunt crucea noastră.

Nu ar trebui să-i spunem soției noastre că este crucea noastră, ci, mai degrabă, trebuie să avem atitudinea în fața Domnului a faptului că soția noastră este crucea, voia lui Dumnezeu.

Singura biserică este voia lui Dumnezeu și fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu. A ne purta crucea înseamnă să purtăm biserica și să-i purtăm pe toți sfinții, astfel încât să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Trebuie ca nu doar să ne luăm crucea, ci să o și purtăm, adică trebuie să rămânem pe cruce, ca omul nostru vechi să fie ținut sub terminarea crucii zi de zi (Luca 14:27; Rom. 6:6; Gal. 2:20; Fil. 3:10; 1 Cor. 15:31).

Domnul Isus a trăit în acest mod – El a trăit sub umbra crucii de la iesle până la cruce, și a fost terminat pe acea cruce.

Pentru noi, este invers: mai întâi suntem terminați, căci am fost crucificați împreună cu Cristos, și pentru tot restul vieții noastre trebuie să umblăm la fel ca și Domnul și să trăim ca El, sub umbra crucii zi de zi.

Am primit viața divină prin crucificarea Domnului și acum, pentru a fi zidiți în această viață, trebuie să luăm crucea de bună voie și cu bucurie.

Nu ar trebui să ne pese de gustul nostru, de simțământul nostru și de conștiința noastră; mai degrabă, ar trebui să ne pese doar de voia lui Dumnezeu, și anume să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Soția sau soțul nostru este crucea noastră, deoarece este voia lui Dumnezeu pentru noi; biserica este crucea noastră, la fel e cu toți credincioșii în Cristos, pentru că ei sunt voia lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca Domnul să-Și zidească biserica.

Domnul ne-a repartizat soția, copiii, biserica și sfinții și nu avem de ales; trebuie să fim dispuși și chiar fericiți să purtăm crucea. Dacă facem acest lucru, prezența Domnului va fi cu noi și vom savura bogățiile vieții divine.

Dacă nu avem o astfel de atitudine, vom suferi, vom scrâșni din dinți și vom deveni amărăcioși. Dacă ne exersăm preferința în ce privește persoanele cu care vrem să avem părtășie și cu cine să vorbim, vom deschide poarta ca Satan să intre.

Așadar, trebuie să exersăm a doua cheie pentru a încuia porțile Hadesului – luându-ne crucea. Preferințele și gusturile noastre fluctuează constant; astăzi s-ar putea să ne simțim pozitivi față de cineva și să ne placă, iar mâine putem simți într-un mod negativ față de ei și nu ne place de ei.

În viața de biserică și în viața de familie sentimentele noastre fluctuează, dar ar trebui să exersăm să ne luăm crucea și să o purtăm, și vom fi păziți stabili și fermi, prin purtarea crucii.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul cu voința noastră de a alege să ne luăm crucea și să o purtăm. Este voia Ta ca să avem soția, copiii, biserica și sfinții pe care îi avem, așa că spunem Amin și ne luăm crucea și o purtăm. Ne lepădăm de noi înșine, Doamne, cu simțămintele fluctuante și cu mintea noastră rătăcitoare, și luăm voia Ta. Doamne, fie ca crucea să opereze în noi pentru a-l termina pe omul vechi zi de zi, astfel ca omul nostru interior să fie înnoit și biserica să fie zidită. Aleluia pentru biserică, voia lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Willing to Take up our Cross and Bear it for the Building up of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să lepădăm sinele prin cruce ca să depindem de Domnul și de Trupul lui Cristos

11/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cel mai mare dușman al Trupului este sinele, sufletul care își declară independența față de Dumnezeu și față de Trup; atunci când vedem o viziune a sinelui și depindem de Domnul și de mădularele Trupului, avem prezența Domnului, sunt plini de pace și atingem realitatea Trupului.

Fie ca să vedem că Domnul ne-a dat cheia lepădării de sine și fie ca să folosim această cheie pentru a închide această poartă a Hadesului, astfel încât moartea să nu intre și să se răspândească în biserică, ci mai degrabă biserica să fie zidită.

Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut în imaginea Sa și conform asemănării Sale, și a suflat suflarea vieții în om, astfel că omul a devenit un suflet viu.

Încă de la început, sufletul trebuia să depindă de Dumnezeu și să fie una cu Dumnezeu, dar când a venit Satan, el s-a injectat în mintea noastră, ne-a înșelat emoția și ne-a stârnit ca să ne exersăm voința de a nu asculta de Dumnezeu.

Chiar înainte ca Eva să ia parte din pomul oprit, ea era deja otrăvită de Satan în mintea, emoția și voința ei prin întrebarea și iscodirea lui.

Când mintea lui Satan a fost injectată în sufletul omenesc, sufletul omenesc a devenit sinele, întruparea lui Satan; acum fiecare om are un sine, iar acest sine este sufletul său care își declară independența față de Dumnezeu, și acest sine este întruparea lui Satan. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să strălucească în Cuvântul Său, în timp ce ne rugăm și citim cuvântul, ca să ne dăm seama că sinele, întruparea vieții-suflet, îl are pe Satan în spatele lui și acesta îl manipulează, iar sinele este exprimat prin opiniile minții!

Am putea fi ca Petru, savurând viziunea cerească a lui Cristos și a bisericii de la Tatăl într-o clipă, dar, în clipa următoare, deschidem o poartă a Hadesului prin faptul că ne exprimăm opiniile și sentimentele separat de Domnul.

Fie ca să rămânem deschiși Domnului pentru ceea ce vrea să facă în noi, și fie ca să fim în permanență în rugăciune înaintea Sa, chemând numele Său, astfel încât sufletul nostru să se diminueze și să fie dat la moarte, iar duhul nostru să devină persoana din ființa noastră.

Când ne vom da seama că Satan se află în spatele sinelui, a vieții-suflet și a minții, vom alerga la Domnul, ne vom exersa duhul și vom prețui dependența noastră față de Domnul și față de Trup, căci numai Domnul poate termina sinele și numai El poate fi Cel care trăiește în noi pentru viața Trupului.

De-a lungul istoriei, sinele a făcut multe pagube, a provocat multă distrugere și a făcut ravagii în biserică, împiedicând zidirea bisericii chiar și în ziua de azi, două mii de ani mai târziu.

Fie ca noi să cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a-l lepăda, prețuind dependența noastră față de Domnul și față de mădularele Trupului.

Văzând că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu, prețuim dependența noastră față de Domnul

Sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu; sinele este sufletul care este independent de Domnul.

Lumea de astăzi și societatea, în general, ne învață să ne dezvoltăm sinele, să ne întărim sinele și să ne exprimăm sinele, și pur și simplu crescând în țara și orașul în care ne aflăm, ne creștem sinele.

Atunci când suntem regenerați, sinele poate lua o formă “spirituală” dorind să facă lucruri pentru Dumnezeu, dar fără să depindă de Dumnezeu. Ori de câte ori facem ceva prin noi înșine, fără să depindem de Domnul, ne aflăm în sine.

Indiferent ce suntem și ce facem, atâta timp cât suntem independenți față de Dumnezeu, suntem în sine și am terminat-o cu Trupul.

Dumnezeu prețuiește dependența noastră față de El mai mult decât ceea ce putem face pentru El, iar El ne-a creat cu un suflet, pentru a putea depinde de Dumnezeu în orice lucru. Cu toate acestea, sufletul a devenit sinele, iar sinele declară independența față de Dumnezeu.

Când vom vedea acest lucru, când ne vom da seama că sinele este sufletul care este independent de Dumnezeu, pur și simplu ne vom întoarce către Domnul și nu vom fi independenți față de El, ci mai degrabă vom prețui dependența noastră față de Domnul.

Chiar ne vom ruga și Îi vom spune Domnului să ne amintească să depindem de El. În mod implicit, vrem să fim independenți față de Dumnezeu și să facem lucruri separat de El; aceasta este însăși natura noastră, căci în noi înșine suntem independenți față de Dumnezeu.

Dar Domnul nu are în vedere ceea ce facem; mai degrabă, El are în vedere dependența noastră față de El (Mat. 7:21-23; Ios. 9:14).

În special în biserică și pentru zidirea bisericii, cel mai mare dușman al Trupului este sinele; deoarece sinele este independent, sinele este cea mai mare problemă, cea mai mare frustrare și opoziție, în zidirea Trupului.

Atunci când vorbim despre sine, nu vorbim despre aspectele negative ale sinelui, cum ar fi să facem lucruri rele sau să fim implicați în activități greșite; mai degrabă, chiar și părerile noastre bune, inima noastră bună și simțămintele noastre bune, atunci când sunt exprimate, ele pot fi o mare piedică pentru Trup.

Dacă, în îndurarea Sa, Domnul ne arată ce este sinele, cum este exprimat sinele, și cum sinele ca sufletul care își declară independența față de Dumnezeu este cea mai mare frustrare în zidirea Trupului, vom alege să depindem de Domnul și vom prețui dependența noastră față de El.

Când vedem o viziune a Trupului lui Cristos și ne dăm seama că suntem mădulare ale Trupului, vom realiza imediat că, în calitate de mădulare ale Trupului, nu putem fi independenți față de Domnul și față de celelalte mădulare.

Sinele independent este independent nu numai față de Domnul, ci chiar și față de Trup, de mădularele Trupului; o astfel de independență, provenită dintr-un suflet independent (sinele) prezintă cea mai mare problemă în viața de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să vedem o viziune a sinelui și o viziune a Trupului. Fie ca să ne dăm seama că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu și fie ca să prețuim dependența noastră față de Domnul. Dragă Doamne Isuse, Te iubim și iubim Trupul; ne dăm pe noi înșine Ție ca să depindem de Tine și ca să depindem și de mădularele Trupului Tău. Fie ca să cooperăm cu Tine pentru a exersa cheia lepădării de sine, astfel încât să nu mai fim independenți față de Dumnezeu, ci mai degrabă să depindem de Domnul în orice lucru, și să depindem, de asemenea, de Trup!

Să lepădăm sinele prin tratarea crucii pentru a depinde de Domnul și de Trup

Mulți credincioși spun: “Eu depind de Dumnezeu!” și totuși nu vor să aibă legătură cu semenii lor din Trup și nu au o dependență reală față de Trupul lui Cristos.

Pentru noi astăzi, a fi independent față de Trup este la fel cu a fi independent față de Dumnezeu. Nu putem spune că suntem dependenți de Dumnezeu, dar nu suntem dependenți de mădularele Trupului, pentru că Dumnezeul de care depindem este un Dumnezeu corporativ, un Cristos corporativ, Trupul lui Cristos.

Când depindem de Domnul, vom depinde și de Trup, iar când depindem de Trup, vom depinde și de Domnul într-un mod real.

Dacă verificăm experimentarea noastră în viața de biserică, ne vom da seama că de fiecare dată când eram independenți față de frații și surorile împreună cu care Domnul ne-a pus, aveam un simțământ că suntem independenți și față de Dumnezeu.

Ca să depindem de Domnul pe care nu-L vedem înseamnă să depindem de sfinții din Trupul pe care îl vedem; Cristos astăzi trăiește și este exprimat prin mădularele Sale, și Domnul ne-a pus în Trup ca să depindem de Domnul și de Trup.

Uneori ne întrebăm de ce nu avem un simț profund al prezenței Domnului; motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că suntem izolați de Trup, nu suntem în legătura potrivită cu Trupul, și nu depindem de mădularele Trupului.

Trebuie să ne străduim să fim zidiți împreună cu sfinții și să fim în regulă cu Trupul, căci dacă suntem în regulă cu Trupul și suntem zidiți în Trup, cu siguranță vom simți prezența Domnului.

Dacă ne dăm seama că Domnul este preocupat de dependența noastră față de El mai mult decât de ceea ce putem face pentru El, ne vom întreba: “Oare sunt independent de Domnul sau depind de El în timp ce fac sau spun acest lucru? Sunt oare dependent de Trup sau sunt independent de mădularele Trupului în timp ce merg acolo și fac cutare lucru?”

Dacă suntem dependenți de Domnul, El în noi ne va determina să fim dependenți de Trup; dacă suntem dependenți de Trup, vom depinde și de Domnul.

Domnul Isus, Cel de care depindem, este una cu Trupul; dacă depindem de El, depindem de Trupul Său, dar dacă suntem independenți față de Trup, suntem independenți și față de Domnul.

Când suntem independenți față de Domnul, suntem în mod spontan în sine; când suntem în sine, indiferent câte lucruri bune intenționăm să facem, suntem încorporați cu Satan – sinele este “directorul general”, iar Satan este “președintele”, și tot ceea ce facem nu este în Trup și pentru Trup.

O, fie ca să ne dăm seama că cel mai mare dușman al Trupului este sinele și fie ca să cooperăm cu lucrarea crucii pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, ca să depindem de Domnul și de Trupul Său!

Fie ca să ne dăm seama că, pentru ca Trupul să fie zidit, sinele nostru – sufletul nostru independent – trebuie tratat; atunci când sinele este lepădat, suntem în Trup, iar când trăim în sine, Trupul s-a dus, și nu avem pace.

Doar atunci când viața sinelui este complet tratată de cruce, putem atinge realitatea Trupului lui Cristos și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doar atunci când cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, putem depinde de Domnul și de Trup, și doar atunci vom onora Trupul, vom avea grijă de Trup, vom cunoaște Trupul și vom respecta Trupul.

Când acest lucru va avea loc, vom atinge realitatea Trupului și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că Domnul este una cu Trupul, astfel că atunci când depindem de Domnul, trebuie să depindem și de Trup. Amin, Doamne, întărește dependența noastră față de Tine și adu-ne înapoi la Tine și la Trup pentru părtășie și coordonare în orice lucru. Fie ca să fim cei care permit crucii să opereze în noi pentru a trata sinele, astfel încât să nu mai trăim independent de Dumnezeu sau independent de Trup. Fie ca viața sinelui să fie tratată în întregime de cruce, astfel încât să atingem realitatea Trupului și să cunoaștem Trupul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Denying the Self by the Cross to Depend on the Lord and on the Body of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica

10/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Fie ca Domnul să Se îndure de noi ca să ne arate o viziune a sinelui, astfel încât să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele în toate expresiile sale și în toate situațiile, deoarece atunci când sinele este închis, biserica este zidită.

Este cu adevărat îndurarea Domnului să putem vedea viziunea Trupului și să ne dăm seama că cel mai rău inamic al Trupului este sinele; sinele nostru – noi înșine – este cel mai rău inamic al Trupului, căci sinele este sufletul care își declară independența față de Dumnezeu.

Deoarece sinele este independent, sinele este cea mai mare problemă și frustrare pentru zidirea Trupului. Cu toate acestea, este posibil să nu ne dăm seama ce este sinele, care sunt expresiile sinelui și de ce este atât de dăunător să trăim în sine.

Dacă vedem că biserica este Trupul lui Cristos și că Cristos dorește să-Și zidească Trupul pe pământ, ne vom da seama că porțile Hadesului sunt gata să fie deschise pentru a vărsa moarte în biserică, iar prima dintre aceste porți este sinele.

Ori de câte ori facem ceva independent de Domnul și de Trup, trăim în sine; când trăim în sine, chiar dacă putem face lucruri bune și chiar lucruri spirituale, nu depindem de Domnul și de Trup, iar lucrarea noastră va vătăma Trupul.

De-a lungul epocilor, Satan a folosit această poartă a Hadesului – sinele – pentru a intra în biserică și a vătăma biserica, împiedicând zidirea bisericii.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că sinele ca sufletul care declară independența față de Dumnezeu este cea mai mare frustrare pentru zidirea Trupului, vom căuta să depindem de Domnul și de Trup, pentru a putea închide această poartă.

Deoarece Domnul este una cu Trupul, dacă suntem dependenți de Trup, suntem dependenți și de Domnul, iar dacă suntem dependenți de Domnul, suntem dependenți și de Trup.

Abia atunci când viața noastră sufletească a fost complet tratată de cruce, suntem în stare să atingem realitatea Trupului lui Cristos și ajungem să cunoaștem Trupul în realitate. Când cooperăm cu Domnul exersând cheia lepădării de sine, vom închide această poartă a Hadesului și Satan nu poate vătăma biserica prin noi.

Să vedem câteva din expresiile sinelui și să exersăm cheia lepădării de sine

Care sunt câteva dintre expresiile sinelui și unde le vedem expuse sau atinse în Biblie? Ei bine, cu sinele există ambiția, mândria și lauda de sine (vezi Mat. 20:20-28; 1 Pet. 5:5; Rom. 12:3; Num. 12:1-10; 16:1-3; Fil. 2:3-4).

Ori de câte ori vrem să fim mai presus de alții și suntem mândri de ceea ce știm și avem, acesta este sinele. Când avem ambiția de a fi cineva în viața de biserică și când ne înălțăm deasupra celorlalți – fie prin cuvânt, faptă sau doar în atitudine, aceasta este o expresie a sinelui.

Pavel ne încurajează să nu facem nimic din ambiție egoistă și nici din glorie deșartă, ci în smerenia minții considerându-ne unii pe alții mai excelenți decât noi înșine, nu în ceea ce privește propriile noastre virtuți, ci fiecare virtuțile altora (Fil. 2:3-4) .

Cu sinele există auto-îndreptățirea, justificarea de sine și expunerea, criticarea și condamnarea altora (vezi Mat. 9:10-13; Luca 18:9-14; 1 Pet. 4:8; Ioan 3:17; 8:11; Luca 6:37; Mat. 7:1-5).

Când nu-i iertăm pe alții, acesta este sinele. Când ne îndreptățim pe noi înșine și avem propria noastră dreptate, fiind drepți în ochii noștri, acesta este sinele. Când îi expunem pe alții și îi criticăm pe alții, acesta este sinele.

Cu sinele există introspecția și auto-disprețuirea (vezi Cântul Cânturilor 2:8-9; 1 Cor. 12:15-16). Când privim în noi înșine, fiind introspectivi într-un mod nesănătos, aceasta este o formă a sinelui. Atunci când ne introspectăm și rămânem în sinele nostru, noi, de fapt, ne hrănim sinele.

Când suntem în sinele nostru, putem fi ofensați de biserică, de lideri sau de sfinți (vezi Mat. 6:14-15; 18:21-35; Marcu 11:25-26; Col. 3:13). Ofensele apar mereu, dar suntem noi ofensați? Nu suntem făcuți din marmură; suntem ființe umane făcute din carne și atunci când trăim în sine, este ușor să fim ofensați de alții.

Un bun test al faptului dacă poarta Hadesului este închisă este sensibilitatea noastră la ofensă – cât de rapid și de ușor suntem ofensați determină în ce măsură nu este închis sinele.

Cu sinele există dezamăgirea și descurajarea. Pavel spune să nu ne pierdem inima (2 Cor. 4:1), deși omul nostru exterior putrezește… dar în viața de biserică și în viața creștină putem fi dezamăgiți și chiar putem să rămânem în această dezamăgire… este posibil să avem așteptări care nu sunt îndeplinite și, prin urmare, suntem descurajați…

Ori de câte ori suntem dezamăgiți și descurajați, aceasta este o manifestare a sinelui. Domnul nu este niciodată dezamăgit sau descurajat.

Cu sinele există iubire de sine, autoconservarea, căutarea de sine și autocompătimirea (Mat. 13:5, 20-21). Ne conservăm sinele atât de mult… căutăm lucrurile care îi plac sinelui… și ne compătimim sinele ori de câte ori este ofensat sau rănit…

Cu sinele există cârtire și raționamente (vezi Exod 6:1-9; Fil. 2:14). Când cârtim, ne plângem și avem raționamente, acesta este sinele.

Cu sinele există afecțiune sau prietenie naturală bazată pe gustul și preferințele naturale (vezi Mat. 12:46-50; Fil. 2:2; 1 Cor. 12:25). În Trupul lui Cristos nu există niciun fel de prietenie sau afecțiune naturală bazată pe gustul nostru natural.

Când deschidem poarta Hadesului, exersându-ne gustul, preferința și afecțiunea noastră naturală, acest lucru va vătăma biserica.

În ceea ce privește sinele, există problemele legate de a fi plini de opinii și divergențe (Ioan 11:21, 23-28, 39; Fapte 15:35-39; cf. 1 Cor. 7:25, 40). Când ne exprimăm opiniile, acesta este sinele; atunci când suntem divergenți, acesta este sinele.

Când suntem în sine, suntem individualiști și independenți (1 Cor. 16:12).

Acestea sunt câteva dintre expresiile sinelui și atunci când ne rugăm pentru acestea și Îl întrebăm pe Domnul în Cuvântul Său cu privire la sinele și situația noastră, vom exersa cheia lepădării de sine.

Doamne Isuse, îndură-Te de noi și expune sinele în numeroasele sale forme, manifestări și expresii. Vrem să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide și încuia porțile Hadesului exprimate prin sine, și vrem să fim pentru zidirea Trupului. Expune cârtirile, raționamentele, afecțiunea naturală, iubirea de sine, autoconservarea, cautarea de sine și autocompătimirea. Doamne, strălucește asupra dezamăgirii și descurajării noastre. Strălucește asupra faptului că ne simțim ofensați și asupra introspecției și auto-disprețuirii. Doamne, cum rămâne cu auto-îndreptățirea, auto-justificarea și expunerea, criticarea și condamnarea altora. O, Doamne, cum rămâne cu ambiția, mândria și lauda de sine a noastră!

Să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica

Dacă exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele, este imposibil să fim ofensați.

Este ușor să fim ofensați și, de fiecare dată când trăim în sine, suntem ofensați din nou și din nou. Binecuvântați sunt cei care nu sunt ofensați!

Domnul va permite să ni se vorbească nouă și despre noi lucruri care sunt adevărate și neadevărate, și dacă trăim în sine, vom fi ofensați.

Dacă încă mai putem fi ofensați, aceasta este o dovadă că suntem plini de sine. Dacă sinele a fost închis, nu vom fi ofensați, indiferent de ce ne fac alții sau cum ne tratează (Luca 23:34; Fapte 7:60).

Nu există nicio scuză pentru a fi ofensați. Cel care ar fi trebuit să fie cel mai ofensat a fost Domnul Isus, deoarece El a venit să ne mântuiască și să-Și dea viața Sa pentru noi, totuși noi L-am tratat rău și L-am crucificat; dar El nu a fost ofensat, căci El nu trăia sinele.

Nu ar trebui să ne oferim o scuză pentru a ne simți ofensați și nu ar trebui să ne permitem să fim ofensați. Mai degrabă, ar trebui să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica.

Dacă vom exersa cheia lepădării de sine, nu vom fi ofensați, chiar dacă alții vor fi ofensați; ne vom închide sinele și nu vom fi ofensați. Trebuie să învățăm să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele în fiecare situație.

Nu există nici o situație prea mică ca să închideți ușa Hadesului în mod repetat, nu numai în viața de biserică, ci și în viața de familie și în viața noastră de căsnicie.

Mai ales când vine vorba de gura noastră… da, gura noastră este legată de duhul nostru, dar ea are și o legătură directă cu mintea noastră, care întrupează gândurile lui Satan.

Deci, de multe ori, pentru a ne închide sinele și pentru a-l încuia, trebuie să ne închidem gura. Nu știm cât din ceea ce spunem soției noastre și sfinților este nepăsător, ca o ușă deschisă a Hadesului, fiind ceva prin care Satan poate intra și poate răspândi moartea pentru a distruge, vătăma și sfâșia clădirea din Dumnezeu…

Trebuie să învățăm să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica. Indiferent dacă o situație este în favoarea noastră sau împotriva noastră, indiferent dacă frații ne iubesc sau ne urăsc, trebuie să închidem sinele (vezi 2 Cor. 12:15).

Dacă frații ne tratează rău sau există neînțelegeri, trebuie să închidem sinele; nu ar trebui să lăsăm loc pentru nici o revendicare sau răzbunare. Nu ar trebui să lăsăm să se întâmple acest lucru, pentru că, odată ce deschidem această ușă, aceasta va duce la un alt lucru și vom fi plini de justificare de sine.

Desigur, aceasta nu înseamnă că în viața de biserică nu practicăm dreptatea și corectitudinea într-un mod potrivit – suntem totuși în împărăție și practicăm acest lucru, dar într-un mod personal și subiectiv, trebuie să închidem sinele, pentru ca biserica să fie zidită.

Doamne Isuse, vrem să învățăm să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica. Fie ca să ne dăm seama că, dacă mai putem fi ofensați, suntem plini de sine, astfel că trebuie să ne închidem sinele, astfel încât să nu fim ofensați, indiferent de felul în care ne tratează alții. Amin, Doamne, vrem să învățăm să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele în orice situație, mică sau mare, în viața de biserică sau în viața noastră de familie. O, Doamne, fie ca să închidem sinele lepădându-ne de sine, pentru ca biserica să fie zidită!