Witness Lee

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care vorbește; acest Dumnezeu vorbitor dorește să aibă un popor care vorbește

16/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor; El nu mai este ascuns și misterios, ci El vorbește, El S-a descoperit El Însuși, iar noi astăzi suntem oamenii vorbitori ai Dumnezeului nostru vorbitor.

În Num. 11:29 există o mică diamant ascuns, un cristal, și anume expresia dorinței lui Dumnezeu și a dorinței lui Moise, O, fie ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți!

În această săptămână, în studiul nostru mai profund asupra cărții Numeri, ajungem la subiectul, Moise dorește ca tot poporul lui Iehova să fie profeți; vrem să vedem ce este un profet și ce fac profeții, cum Moise dorește ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți, și dorința lui Dumnezeu pentru poporul Său să vorbească.

Trebuie să vedem ce este un profet, ce face un profet și cum este constituit un profet, plus cum practicăm profeția în zilele noastre.

Dorința lui Moise și a lui Dumnezeu a fost ca nu ca doar câțiva să vorbească pentru Dumnezeu și să fie profeți, ci ca tot poporul lui Dumnezeu să fie profeți; în mod similar, Pavel a dorit același lucru.

Conform realizării noastre, subiectul profeției este probabil cel mai mare subiect din recâștigarea Domnului astăzi. În ultimii două mii de ani, printre copiii Domnului, de când apostolul Pavel a rostit cuvântul din 1 Cor. 14:26, unde vedem că acest lucru este practicat într-un mod potrivit?

Când întreaga biserică se strânge, ar trebui să se vorbească în reciprocitate; cu toate acestea, în creștinism în general, întâlnirile sunt caracterizate în principal de unul singur om care vorbește – clasa clerului, iar restul ascultă.

În ultimii două mii de ani nu știm despre niciun grup creștin – poate unul pe ici și colo – dar niciun grup creștin mai mare nu a practicat și nu a pătruns în ceea ce a vorbit Pavel în 1 Cor. 14, cu privire la profeție, la reciprocitatea în vorbire în întâlnirile bisericii.

Fratele Watchman Nee a vorbit despre această lucru în 1937, în cartea sa, Viața de Biserică Creștină Normală, unde a spus că situația în care un om vorbește și restul ascultă nu este conform cuvântului lui Dumnezeu și nu este calea lui Dumnezeu.

Dacă studiem Biblia, nu putem găsi nicio porțiune care să ne spună că în întâlnirile bisericii doar anumite persoane pot vorbi, iar restul să asculte. Da, a fost un caz în care Paul a vorbit până târziu, dar acesta a fost o întâlnire de slujire. În această privință există astăzi o anomalie în creștinism.

Apoi, în 1948, în mesajele instruirii pe care le-a susținut – compilate mai târziu în cartea, The Church Affairs – fratele Nee a repetat acest lucru și mai puternic spunând că acest tip de practică a unui singur om vorbind și restul ascultării este conform obiceiul națiunilor, iar în practicarea de către noi a vieții de biserică o astfel de practică trebuie aruncată și respinsă.

Dar fratele Nee era conștient de faptul că nu era nimic altceva care să înlocuiască acest lucru; așa că și-a dat seama că în recâștigarea Domnului am fost sub presiunea puternică a tradiției în creștinism, iar noi făceam aceleași lucruri ca și ei.

Mai târziu, în 1984, fratele Witness Lee a studiat calea scripturală pentru ca credincioși să se întâlnească și să slujească, și a descoperit că, pentru a avea o viață de biserică sănătoasă și pentru a zidi biserica, trebuie să avem grijă de patru lucruri principale.

În primul rând, trebuie să-i mântuim pe oameni predicând Evanghelia pentru a-i regenera cu viața lui Dumnezeu. În al doilea rând, după ce oamenii sunt născuți de la Dumnezeu, trebuie să-i hrănim, hrănindu-i în cuvânt, având întâlniri acasă la ei.

În al treilea rând, după o perioadă de timp de acest fel de hrănire, trebuie să-i învățăm și să-i perfecționăm, adunându-ne cu mai mulți sfinți, pentru a avea o întâlnire de grup mic, pentru a realiza un fel de învățătură de perfecționare, astfel încât sfinții nu ar fi doar hrăniți, ci, de asemenea, să și învețe.

În al patrulea rând, cel mai înalt punct este că trebuie să existe zidirea bisericii, iar acest lucru este realizat prin profeția sfinților în întâlnirile bisericii.

Profeția este finalizarea practicii căii rânduite de Dumnezeu.

În timp ce noi, în viața de biserică, ne exersăm să facem lucrurile așa cum ne este arătat în Scripturi, predicând Evanghelia, hrănindu-i pe noii credincioși, învățându-i și perfecționându-i pe noii credincioși, rezultatul trebuie să fie ca ei să învețe să vorbească, pentru ca ei să profețească pentru Dumnezeu pentru zidirea bisericii. Amin!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care vorbește – El se revelează și creează toate lucrurile prin vorbirea Lui

Biblia dezvăluie că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor; atât de multe religii cred în zeii lor, dar zeii lor sunt muți, pentru că închinătorii lor se așteaptă doar ca aceștia să-i protejeze și să-i binecuvânteze și să le ofere prosperitate, fără să le pese dacă zeul lor le vorbește.

Dar Dumnezeul care este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu este un Dumnezeu vorbitor (Evrei 1:1-2); prin vorbirea Sa, Dumnezeu ni se descoperă pe Sine. Dumnezeu ne vorbește și El ne explică dorințele Lui.

În vechime, El a vorbit prin profeți și în mai multe porțiuni și moduri, iar astăzi El încă ne vorbește în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și în Trupul lui Cristos, biserica. Dumnezeu este un mister, dar aleluia, acest mister a fost dezvăluit prin vorbirea Lui!

Dumnezeului nostru Îi place să Se ascundă; deși poporul evreu – poporul pământesc al lui Dumnezeu – se închină unui Dumnezeu autentic, ei nu știu cine este El, pentru că ei nu au un Dumnezeu descoperit.

În Noul Testament vedem că Dumnezeul nostru vorbește, El Se descoperă pe Sine Însuși. Fără vorbirea divină, Dumnezeu ar rămâne pentru totdeauna necunoscut (Luca 1:70; Fapte 3:21). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu descoperit pentru că El S-a revelat pe Sine în vorbirea Lui.

El nu mai este ascuns, misterios sau tăcut – El este un Dumnezeu descoperit! Prin vorbirea Lui, Dumnezeu a creat toate lucrurile. Fiecare lucru creat a ieșit din cuvântul lui Dumnezeu (vezi Geneza 1:3; Ioan 1:3).

Când Dumnezeu a vorbit, lucrurile au apărut; întreaga creație veche – întregul univers – a luat ființă prin vorbirea lui Dumnezeu (vezi Geneza 1:3, 6-7; Psa. 33:9; Rom. 4:17; Evrei 11:3). Creația nu a ieșit dintr-un fel de „big bang”, ci din vorbirea lui Dumnezeu.

Noua creație a fost creată de Dumnezeu vorbind în calitate de Cuvânt (Ioan 1:1, 3; 5:24). La început a fost Cuvântul; nu spune că la început a fost dragostea sau puterea, ci Cuvântul.

Cuvântul este pentru explicația, definiția și expresia lui Dumnezeu, iar acest Cuvânt era Dumnezeu Însuși.

Acest Cuvânt veșnic într-o zi S-a întrupat în trup pentru a fi omul Isus Cristos; Cuvântul a devenit trup și și-a făcut tabernaculul printre noi, plin de har și realitate.

Cel care a fost cuvântul etern, prin întruparea Sa, L-a adus pe Dumnezeu la om; El L-a explicat și L-a revelat pe Dumnezeu omului, ca noi să-L primim și să devenim copii ai lui Dumnezeu, cei născuți din Dumnezeu.

Dumnezeul vorbitor continuă să facă toate lucrurile prin vorbirea Lui (Rom. 4:17). El cheamă lucrurile care nu sunt în ființă și dă viață morților; Dumnezeul nostru prin vorbirea Lui continuă să facă toate lucrurile potrivit scopului Său, căci El este un Dumnezeu vorbitor.

Slavă Domnului, astăzi în viața de biserică din recâștigarea Domnului avem vorbirea Domnului, iar vorbirea lui Dumnezeu printre noi este rară, căci El ne vorbește tot timpul! Acest fapt ne arată că Dumnezeu este cu noi și că aceasta este recâștigarea Lui, lucrarea Lui și dorința Lui.

Chiar dacă fratele Lee – care a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu timp de mulți ani – a murit acum peste douăzeci de ani, vorbirea lui Dumnezeu este încă aici între noi.

Dumnezeul nostru încă vorbește printre noi și, prin vorbirea Lui, El continuă să lucreze în noi, să crească în noi, să ne transforme și să ne zidească împreună.

Fără vorbirea lui Dumnezeu, noi nu avem o direcție și nu avem o cale de a continua.

Aleluia, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu vorbitor! El a vorbit în multe feluri și în multe porțiuni și El încă ne vorbește astăzi! Slavă Domnului, Dumnezeul nostru nu mai este misterios și ascuns – El ne-a fost explicat, definit, exprimat și revelat prin vorbirea Lui, prin cuvântul Său! Îți mulțumim Doamne că ești un Dumnezeu vorbitor. Te putem cunoaște și putem cunoaște dorința inimii Tale prin vorbirea Ta. Îți mulțumim că ai vorbit și ai făcut lucrurile să vină în ființă! Îți mulțumim că ai vorbit și ai adus viața în noi! Aleluia pentru Dumnezeul nostru vorbitor!

Dumnezeu ne infuzează prin vorbirea Sa și ne face oamenii vorbitori ai Dumnezeului nostru vorbitor

Dumnezeu cel viu Se împarte și Se infuzează pe Sine în noi prin vorbirea Lui (vezi 2 Tim. 3:16-17); când Dumnezeu vorbește, lumina strălucește, aducându-ne înțelegere, înțelepciune și rostire (Psa. 119: 105, 130).

Când Dumnezeu vorbește, viața Sa este împărțită în noi, iar această viață include toate atributele divine și virtuțile umane ale lui Cristos (Ioan 6:63; 1:1, 4).

Vorbirea lui Dumnezeu este diferită de toate celelalte vorbe pământești; este posibil să citim toate romanele și clasicele, dar nu vom obține viață și lumină. Dar când venim la Domnul în cuvântul Său, când El vorbește, viața este prezentă, noi suntem alimentați și suntem luminați.

Când Dumnezeu vorbește, puterea este transmisă și aceasta este puterea de viață care crește și care produce (Marcu 4:14, 26).

El a venit să Se semene pe Sine însuși ca sămânța vieții prin cuvântul Său, iar cuvântul este ca o sămânță cu puterea de creștere, fiind capabil să germineze și să se reproducă.

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic; are puterea de a schimba o persoană, de a da viață unei persoane și de a regenera o persoană prin sămânța cuvântului lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit în multe porțiuni și în multe feluri părinților prin profeți, oamenii mișcați de Duhul Sfânt (vezi Evrei 1:1; 2 Pet. 1:21).

În Vechiul Testament au existat mulți profeți precum Ilie, Elisei, Ieremia, Ezechiel și Daniel; Dumnezeu a vorbit prin ei și El a vorbit prin patriarhi.

Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament în multe feluri și în mulți profeți, iar oamenii erau sub insuflarea Duhului pentru a vorbi cuvântul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu era încă înafara omului pentru a-l inspira pe om.

În Noul Testament, însă, Dumnezeu ne vorbește în Fiul, în persoana Fiului (Evrei 1:2).

Acum, Dumnezeu nu doar îi inspiră pe unii oameni să vorbească – El ne vorbește fiind întrupat într-o persoană, Isus Cristos, care este întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Cristos a venit ca Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni trup, iar Dumnezeu ca cuvânt a fost una cu El.

Vorbirea lui Dumnezeu era în El și, ca Fiul, Dumnezeu a vorbit. Când Isus a fost pe pământ El a mărturisit că cuvintele pe care El le-a spus nu sunt de la Sine însuși, ci orice vorbește Tatăl Său, aceea vorbește și El.

Tatăl era în El, El era una cu Tatăl și El era întruparea vorbirii Tatălui.

Această persoană, Isus Cristos, a fost mai întâi un individ și apoi prin moartea și învierea Sa a fost extins pentru a deveni o persoană corporativă (Mat. 17:3; Fapte 9:4; 1 Cor. 12:12).

Dumnezeu astăzi vorbește într-o persoană, iar această persoană a crescut pentru a fi o persoană corporativă, incluzându-i pe toți apostolii și pe toate membrele Trupului acestei persoane (1 Cor. 14:4, 31).

Suntem Trupul acestei Persoane minunate; acum două mii de ani, un singur Isus Cristos vorbea lui Dumnezeu, dar astăzi El este mărit pentru a-i include pe toți credincioșii în Cristos ca Trupul Său.

Credincioșii fac parte din Fiul corporativ; Dumnezeu azi încă vorbește în Fiul! Dumnezeul vorbitor dorește să aibă un popor care vorbește – El este un Dumnezeu vorbitor, iar noi suntem poporul Său (Fapte 4:31; 6:7; 12:24; 19:20; Col. 4:3; 2 Tim. 4: ; Apocalipsa 1:2, 9).

Când L-a creat pe om, El L-a creat după chipul Său și după asemănarea Lui, și L-a creat pe om cu un duh pentru a-L primi și a-L conține; în plus, Dumnezeu l-a creat pe om cu o gură pentru a-L vorbi și a-L exprima pe Dumnezeu.

Leii pot urla, câinii se pot lătra, păsările pot ciripi, dar omul vorbește! Omul a fost creat ca un vas vorbitor, o ființă vorbitoare, pentru a-L reflecta și a-L exprima pe Dumnezeul nostru vorbitor! Aleluia, suntem un popor vorbitor care să se potrivească Dumnezeului nostru vorbitor!

Doamne, prețuim vorbirea Ta; Tu ne vorbești în Fiul și ca Fiul, și astăzi ne vorbești prin credincioșii în Cristos ca membri ai Fiului lui Dumnezeu lărgit, al bisericii! Aleluia, Dumnezeul nostru vorbitor vorbește acum în poporul Său vorbitor, biserica! Slavă Domnului, avem un duh pentru a-L contacta și a-L primi pe Dumnezeu, și avem o gură să vorbim pentru Dumnezeu și să-L vorbim pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să fie descoperit, exprimat și manifestat! Fie ca Tu să vorbești în noi și prin noi, Doamne, pentru ca viața Ta să curgă, puterea Ta să fie transmisă, iar viața va fi produsă și va crește!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our God is a Speaking God, and this Speaking God desires to have a Speaking People, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 9 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritatea noastră în slujba dată de Dumnezeu

13/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Num. 17 vedem apărarea de către Dumnezeu a autorității împuternicite de El, care este toiagul înmugurit al lui Aaron; acest lucru arată că trebuie să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa în slujba dată de Dumnezeu.

În Num. 16 vedem răzvrătirea generală a conducătorilor și a poporului Israel împotriva lui Moise și Aaron, și vedem cum Dumnezeu a intervenit pentru a-i judeca; dar Dumnezeu nu s-a oprit doar la acest lucru – El a venit pentru a-și apăra autoritatea desemnată, iar felul în care El a făcut a fost prin viață nu prin putere.

În Num. 16 a existat o luptă pentru putere; conducătorii copiilor lui Israel aveau ambiția pentru poziție și voiau să aibă poziția lui Moise.

De-a lungul secolelor, mulți credincioși au fost ambițioși pentru a avea o poziție în biserică și multe probleme au fost cauzate de ambiție.

Reacția lui Moise la răzvrătire nu a fost aceea de a o trata în mod direct, ci a căzut cu fața la pământ, nu a renunțat la poziția sa dată de Dumnezeu ca autoritate delegată a lui Dumnezeu și a adus toate acestea înaintea lui Dumnezeu, autoritatea supremă din univers.

Când are loc o răzvrătire și oamenii sunt ambițioși pentru poziție, numai Dumnezeu poate face trata acest lucru; trebuie să aducem această situație înaintea lui Dumnezeu.

Confruntarea directă nu este niciodată soluția; mai degrabă, trebuie să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să aducem situația înaintea lui Dumnezeu pentr ca Dumnezeu să intervină, să judece și să-Și apere autoritatea desemnată.

Satan este în spatele oricărei răzvrătiri; el este sursa răzvrătirii și îi instigă pe oameni să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale împuternicite. Chiar și în biserică, inamicul Satan este în spatele oricărei răzvrătiri și a tuturor luptelor pentru poziție.

Dumnezeu este Cel care poate manifesta cine are autoritate, iar autoritatea provine din experiența vieții de înviere, dar există unii care doresc să obțină o poziție și să fie în autoritate.

Adevărul este că, dacă trebuie să îți aperi autoritatea în biserică, nu ai nicio autoritate; toată autoritatea Îi aparține lui Dumnezeu și El este Cel care dă autoritate celor care trec prin moarte și experimentează învierea.

Natura noastră răzvrătită trebuie expusă și supusă; fie ca Domnul să aibă milă de noi și să expună răzvrătirea în noi, și fie ca să rămânem sub acoperirea părtășiei în Trup, ca să fim păziți.

Trebuie să fim iluminați și să vedem o viziune a autorității lui Dumnezeu și, odată ce o vedem, ne vom da seama că autoritatea lui Dumnezeu curge în om și prin om; apoi, ne vom supune autorității împuternicite de Dumnezeu, fie în biserică, la serviciu, acasă, la școală sau în societate.

Baza apărării de către Dumnezeu a autorității Sale împuternicite este învierea, și anume Cristosul înviat

Cum a apărat Dumnezeu autoritatea Sa împuternicită? În primul rând, Dumnezeu nu trebuie să facă nimic neapărat; El are toată autoritatea, El îi împuternicește pe cei pe care El vrea să-i împuternicească și El nu trebuie să se justifice în ceea ce face.

Totuși, în Num. 17 vedem apărarea autorității împuternicite de Dumnezeu, și anume toiagul lui Aaron care a înmugurit, a înflorit și adus rod migdale coapte.

Dumnezeu le-a poruncit celor doisprezece conducători ai semințiilor lui Israel să ia un toiag pentru fiecare seminție și să le pună în cortul întâlnirii în fața Chivotului, iar toiagul omului pe care Dumnezeu îl alege va înmuguri (Num. 17:5).

Un toiag nu este doar o creangă – este o creangă care a fost deja uscată, fără frunze și rădăcini; este ceva mort.

Toate aceste douăsprezece toiege erau deci fără frunze, fără rădăcini, uscate și moarte; așadar, oricare dintre ei ar fi înflori, acela ar fi cel ales de Dumnezeu și ar fi în înviere.

Învierea este baza alegerii lui Dumnezeu și baza autorității.

Dumnezeu nu a venit pentru a-Și apăra autoritatea Lui împuternicită aplicând puterea și măreția Sa; mai degrabă, El a făcut acest lucru în calea vieții, arătând că viața de înviere este baza autorității pe care El a rânduit-o.

Desigur, omul nu are dreptul să-l interogheze pe Dumnezeu de ce El alege pe cine El alege să-i dea autoritate, dar atunci când Dumnezeu vrea să-i spună omului motivul și baza pentru numirea Sa de autoritate, El arată înspre înviere.

Când toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și a adus rod migdale coapte, toți israeliții au putut vedea cine era autoritatea desemnată de Dumnezeu; gura le-a fost închisă și nu au mai avut întrebări referitor la cine e adevărata autoritate.

Nu a existat nicio diferență între Aaron și ceilalți conducători ai semințiilor lui Israel; toți erau făcuți din carne, fii ai mâniei; cele 12 toiege erau toate fără frunze, fără rădăcini, moarte și uscate.

Baza serviciului și baza autorității nu este ceea ce avem în viața noastră naturală; ea are legătură cu viața de înviere pe care o primim de la Dumnezeu.

Autoritatea nu are nicio legătură cu omul, ci cu învierea care se manifestă prin om.

Felul în care Aaron era deosebit de ceilalți stă în faptul că Dumnezeu l-a ales și El i-a dat viața de înviere.

Întrucât răzvrătirea lui Core și a companiei sale a fost legată de preoție (Num. 16:3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o apărare care indică faptul că Aaron era cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției date de Dumnezeu (17:2-10).

Acesta este modul în care Dumnezeu Își manifestă autoritatea și clarifică cine anume Îl reprezintă cu autoritatea Sa.

Toiagul înmugurit a lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat – Cristos ce înmugurește, înflorește și aduce rod; Acesta împarte viată altora.

Cristos este cea mai mare „toiag înmugurit” din univers; El dă viață celorlalți și El curge întotdeauna cu viață pentru a-i înviora pe ceilalți (Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3). Chiar și astăzi, Cristos încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele, înmuguririi Sale.

De asemenea, un toiag simbolizează autoritate (vezi 1 Corinteni 4:21); prin înmugurirea toiagului lui Aaron, Dumnezeu le-a vorbit israeliților și, de asemenea, lui Aaron, pentru că doar Dumnezeu poate aduce viață într-un toiag mort.

Acum Aaron era sigur, și la fel era și Moise, că Dumnezeu l-a împuternicit; aceasta nu se datorează faptului că Aaron a fost puțin mai bun decât alții, ci se datorează alegerii lui Dumnezeu și a vieții Sale de înviere.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm ca viață de înviere, astfel încât să putem înmuguri, înflori și să aducem roade în înviere pentru ca alții să fie hrăniți. Fie ca să fim salvați de la a căuta să avem o poziție de autoritate; mântuiește-ne de ambiția pentru putere și poziție în biserică. Fie să experimentăm învierea, să fim în înviere și să-L savurăm pe Cristos ca înviere până când viața curge din noi pentru ca alții să o savureze și să fie hrăniți. Fie ca să lăsăm apărarea autorității împuternicite de partea lui Dumnezeu, și fie ca să fim oameni în înviere!

Autoritatea se bazează pe înviere; trebuie să Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritatea noastră în slujba dată de Dumnezeu

Toiagul înmugurit simbolizează experimentarea de către noi a lui Cristos în învierea Sa ca autoritate a noastră în slujba dată de Dumnezeu (vezi Evrei 9:4; Num. 17:1-10).

Fără înviere – fără a experimenta învierea trecând mai întâi prin moarte – nu există slujba și, prin urmare, nu există autoritate.

Aaron nu-L putea sluji pe Dumnezeu doar bazându-se pe poziția sa, pentru că în poziția sa el era la fel ca toți ceilalți – și de aceea celelalte triburi s-au opus conducerii sale.

Autoritatea se bazează pe înviere; când cineva experimentează învierea, autoritatea va fi prezentă, pentru că Dumnezeu recunoaște ca slujitori ai Săi doar pe cei care au trecut prin moarte și înviere.

Semnul slujirii, baza slujirii și autoritatea în lucrare este învierea.

În primul rând, Dumnezeu ne selectează pentru a-L sluji, iar apoi, noi experimentăm moartea și învierea; când intrăm în înviere, autoritatea curge prin noi. Doar ceea ce rezultă din înviere are ca rezultat autoritatea, căci autoritatea se bazează pe înviere și nu pe noi înșine.

Iar această experiență de înviere nu ar trebui să fie limitată sau mică; așa cum se vede în toiagul înmugurit, experimentarea învierii de către noi trebuie să fie la maturitate, pentru că toiagul a înmugurit, a înflorit și a dat roade.

Aceasta arată viața de înviere la maturitate; cei care pot acționa ca autoritatea delegată a lui Dumnezeu sunt cei maturi în viața de înviere. Cu cât viața de înviere este exprimată mai mult prin noi, cu atât vom avea mai multă autoritate.

Nu a fost nevoie ca nimeni să zică nimic când au văzut toiagul înmugurit – cu toții știau unde este autoritatea și cine e împuternicit de Dumnezeu să aibă autoritate.

În viața de biserică este la fel; nu este nevoie de o numire sau un anunț exterior, deoarece experimentarea de către noi a vieții de înviere va aduce autoritatea și o va arăta.

Înmugurirea, înflorirea și aducerea de rod vorbesc; dacă viața de înviere există, există o apărare a autorității împuternicite a lui Dumnezeu și există un indicator al celor care au autoritate.

Învierea este apărarea; trebuie să fim dispuși să trecem prin noaptea întunecată a morții acolo unde Domnul ne-a așezat și să intrăm în înviere, să trăim în înviere, să înflorim în înviere și să aducem roadă în înviere.

Acolo unde există viață de înviere, există autoritate, iar autoritatea vorbește de la sine.

Fie ca Domnul să atingă pe fiecare frate oricât de tânăr sau în vârstă e el în viața de biserică, atât tineri cât și bătrâni, și fie ca El să le atingă și pe soțiile lor, ca ei să nu căute autoritate, ci mai degrabă să-L urmărească pe Cristosul înviat și să caute să fie aduși la înviere pentru Trup.

Căutarea noastră ar trebui să fie să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa și, dacă Domnul vrea ca să-L reprezentăm, El știe ce să facă și când să facă.

Când Domnul Isus era pe pământ, cei religioși I-au cerut un semn, iar El le-a spus că nu le va fi dat niciun semn decât semnul lui Iona, pentru că așa cum Iona a fost în burta peștelui timp de trei zile și trei nopți, așa și Fiul Omului va fi în inima pământului.

Cu toate acestea, Domnul nu s-a apărat niciodată; chiar și atunci când El a fost pe cruce și ceilalți L-au batjocorit spunând: Mântuiește-Te pe Tine Însuși și coboară-Te de pe cruce și vom crede că ești Fiul lui Dumnezeu … – El nu S-a mântuit pe El însuși, ci a ales să moară și ne-a mântuit pe noi!

Domnul știa că vine învierea – El era pe cruce și El a îndurat rușinea, și El a făcut toate acestea pentru bucuria pusă înaintea Sa. Învierea este baza autorității (2 Cor. 1:8-9; 10:8; 13:4, 10).

Baza apărării de către Dumnezeu a autorității Sale împuternicite este învierea. Fie ca noi toți să ne dăm pe noi înșine să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa ca autoritate în slujba dată de Dumnezeu!

Doamne Isuse, ne dăm pe noi înșine să-L experimentăm pe Cristos în învierea Sa zi de zi, în situație după situație. Fie să ne dăm seama că autoritatea provine de la Dumnezeu și să luăm calea morții și a învierii, astfel încât să fim plini de viața de înviere până vom da roade în înviere. Amin, Doamne Isuse, vrem să fim maturi în viața de înviere și să putem curge această viață din noi întru alții pentru hrănirea și zidirea lor. Vrem să experimentăm viața de înviere pentru Trup.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Experience Christ in His Resurrection as our Authority in the God-given Ministry, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim mântuiți de ambiție și de răzvrătirea împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu

12/03/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Num. 12 și 16 vedem răzvrătirea împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu, cum a reacționat Moise și cum Dumnezeu tratează răzvrătirea.

În cartea Numeri se pare că a existat răzvrătire după răzvrătire, de la murmurarea poporului Israel împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu cu privire la nevoile lor de bază sau la poftele lor, la răzvrătirea lor împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu și la provocarea autorității lui Dumnezeu.

Oamenii de rând s-au răzvrătit, liderii s-au răzvrătit și chiar Miriam și Moise s-au răzvrătit; era răzvrătire peste tot între poporul lui Dumnezeu, iar poporul lui Dumnezeu era răzvrătit până la miezul ființei lor.

La fel este și cu noi; suntem născuți răzvrătiți și chiar dacă suntem mântuiți și intrăm în viața de biserică, există în noi duhul răzvrătirii; putem fi mântuiți de răzvrătire, dar trebuie să cooperăm cu Domnul pentru ca asta să se întămple.

Trebuie să fim eliberați de principiul răzvrătirii și de duhul răzvrătirii care este în noi toți. Chiar dacă suntem sfinți în Domnul, totuși suntem încă căzuți, avem în noi elementul răzvrătirii; cu toate acestea, acest element nu trebuie să explodeze sau să erupă, ci mai degrabă, putem fi protejați, iar acest element poate fi tratat astfel încât să putem fi mântuiți de el.

Avem nevoie de o revelație interioară a autorității lui Dumnezeu, o revelație fundamentală a autorității Sale.

Citirea și obținerea de cunoștințe și doctrine este un lucru bun, dar nu este o revelație. S-ar putea să creștem într-o societate autoritară și am putea crede că știm ce este autoritatea, dar acest tip de supunere este un reflex natural, conform eticii; avem nevoie de o revelație a autorității lui Dumnezeu.

Trebuie să-L întâlnim pe Dumnezeu cu autoritatea Sa și să fim confruntați cu autoritatea Sa într-un mod cert. Nu trebuie neapărat ca să ne răzvrătim și apoi Domnul să ne judece; acest lucru nu trebuie să ni se întâmple – putem pur și simplu să venim la El ca Dumnezeu și să ne deschidem Lui, iar El ne va arăta și ne va atinge cu autoritatea Sa.

Acest lucru poate fi asemănat cu atingerea electricității, care ne poate răni și electrocuta într-un mod pozitiv; întâlnirea autorității lui Dumnezeu în acest fel este o mare îndurare din partea Domnului.

Ne închinăm Domnului pentru ziua în care acest lucru are loc în viața noastră, căci aceasta ne va proteja pentru întreaga noastră viață. Așadar, trebuie să fim iluminați și trebuie să fim protejați de Domnul până când acest lucru se întâmplă rămânând sub acoperirea autorităților delegate sub care Domnul ne-a pus.

Pur și simplu trebuie să rămânem sub autoritatea delegată sub care ne-a pus Domnul – să rămânem sub acoperire și să învățăm să avem un duh de supunere.

Să fim salvați din a ne răzvrăti împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu prin insultare sau ocărâri

În Num. 12 vedem că Miriam și Aaron au vorbit împotriva lui Moise, care era autoritatea delegată a lui Dumnezeu (vezi Num. 12:1-15). Ei l-au ocărât pe Moise pentru că s-a căsătorit cu o femeie Cușită; Dumnezeu nu părea să aibă o problemă cu acest lucru, dar duhul de răzvrătire din ei avea o problemă.

Duhul de răzvrătire se delectează în a expune eșecurile reale sau percepute ale unei persoane care reprezintă autoritatea. Putem privi la cazul lui Ham care a văzut starea lui Noe, tatăl său, și le-a spus fraților săi despre asta; acest lucru este rău și e o răzvrătire, dar ceilalți doi frați au mers cu spatele înainte și și-au acoperit tatăl.

Ce vom face când există o greșeală reală sau percepută la cineva care este autoritatea delegată a lui Dumnezeu? Vom merge online și vom vorbi despre asta? Vom face un tweet despre asta sau îl vom posta pe facebook?

Sau vom fi precum ceilalți doi fii ai lui Noe care au acoperit situația și nu au privit sau nu au vorbit despre asta; ei au primit binecuvântarea, dar Ham a primit blestemul.

Iehova aude cuvintele răzvrătirii; El citește mesajele text, tweet-urile, e-mailurile, postările pe forum, indiferent dacă sunt anonime sau pe numele nostru…

Dumnezeu l-a ales pe Moise, fratele mai mic al lui Aaron și Miriam, dar aceștia doi nu s-au temut să vorbească împotriva lui; vorbind împotriva lui, ei au vorbit împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu îl numise pe Moise să fie autoritatea Sa delegată, autoritatea Sa reprezentativă pe pământ; autoritatea pe care o reprezenta Moise era autoritatea lui Dumnezeu (Ex. 3:10-18; 7:1).

Conform administrației guvernamentale a lui Dumnezeu, Miriam și Aaron ar fi trebuit să se supună lui Moise, dar ei s-au răzvrătit (Num. 12:1-2).

Nici Aaron, nici Miriam nu au cunoscut autoritatea; în schimb, ei au încurajat, au hrănit și au întărit o inimă răzvrătită, iar cuvintele răzvrătirii lor s-au înălțat în sus și au fost auzite de Dumnezeu.

Acest tip de vorbire este o ocărăre sau insultare; una dintre cele mai puternice manifestări ale răzvrătirii sunt cuvintele, căci din abundența inimii vorbește gura.

În Matt. 12:34-37 Domnul a spus că omul bun din comoara lui bună scoate lucruri bune, dar omul rău din comoara sa cea rea scoate lucruri rele. Fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vorbește omul, el va face o socoteală cu privire la aceasta în ziua judecății.

Cuvintele noastre nefolositore, cuvintele noastre irosite și goale, vor fi judecate de Dumnezeu; cât cât mai mult vor fi judecate cuvintele noastre răutăcioase!

Mai ales în aceste zile cu ajutorul social media și cu tot felul de modalități de a ne exprima, fie în întuneric, fie în lumină, indiferent dacă ne identificăm sau ne ascundem; toate cuvintele de insultă și ocară sunt înregistrate și ascultate de Dumnezeu.

Poate că nimeni nu cunoaște identitatea celui care insultă, dar Dumnezeu știe, și într-o zi vom apărea în fața Fiului Omului și, dacă nu am răspuns la îndurării lui Dumnezeu care ne-a dat timp să ne pocăim de fiecare cuvânt, tot ceea ce am spus, toate lucrurile cu care am agreat și la care am participat, El va trebui să ne disciplineze.

Până ce încă avem suflare, trebuie să ne pocăim de orice cuvinte de ocară și insultă și să fim vindecați de duhul răzvrătirii.

Când Miriam și Aaron l-au jignit pe Moise, ei l-au jignit de fapt pe Dumnezeu în Moise; de aceea, Dumnezeu s-a supărat. Odată ce o persoană atinge autoritatea delegată, el Îl atinge pe Dumnezeu în acea autoritate delegată.

A jigni autoritatea delegată înseamnă a-L jigni pe Dumnezeu (Num. 12:4-10); prin urmare, faptul că Miriam a devenit leproasă a fost tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu. Se pare că, în această răzvrătire, Miriam a preluat conducerea și de aceea a fost pedepsită de Dumnezeu; cel mai probabil ea a instigat acest răzvrătirea.

Mai mult, deoarece răzvrătirea este ceva foarte indecent pentru o femeie, Dumnezeu a pedepsit-o pe Miriam ca să le avertizeze pe toate femeile dintre copiii lui Israel să nu-i urmeze exemplul.

Doamne Isuse, salvează-ne de la a ne răzvrăti împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu, vorbind cuvinte răutăcioase sau printr-o atitudine de răzvrătire. Curățește-ne și purifică-ne inima, Doamne, și fie ca cuvintele care ies din gura noastră să fie cuvinte bune care ies din comoara bună a inimii noastre. O, Doamne, ne pocăim pentru fiecare cuvânt de insultă sau ocară pe care l-am rostit împotriva autorității Tale delegate. Îndură-te de noi, Doamne, ca să fim mântuiți și eliberați de orice răzvrătire. Doamne, curăță-ne de orice întinăciune și aplică apa pentru impuritate la ființa noastre!

Fiind salvat din ambiția pentru poziție, lucru care duce la răzvrătire, și să recurgem la Dumnezeu ca fiind cea mai înaltă autoritate

În Num. 16 vedem o răzvrătire corporativă a poporului Israel împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate; răzvrătirea din acest capitol a fost o răzvrătire pe scară largă, universală, în rândul poporului lui Dumnezeu.

Num. 16:3, 8 și 10 arată faptul că rădăcina acestei răzvrătiri a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă.

Ambiția și lupta pentru putere și o poziție superioară au deteriorat poporul lui Dumnezeu de-a lungul secolelor; a fost ca o „cârtiță” ce subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului Său.

Ambiția pentru putere și lupta pentru putere sunt în sângele nostru – nu numai la frați, ci și la surori.

Chiar și atunci când Domnul era pe pământ, în timp ce mergea spre crucea în Ierusalim și le spunea ucenicilor Săi ce avea să se întâmple cu El (Mat. 20:17-19), aceștia se luptau pentru putere și erau ambițioși pentru o poziție.

Mama lui Iacov și a lui Ioan dorea ca fiii ei să fie unul la stânga și altul la dreapta Domnului în împărăție, iar ceilalți ucenici s-au indignat – a existat o luptă pentru putere printre ucenici.

Mai târziu vedem pe Anania și Safura care L-au mințit pe Dumnezeu, fiind ambițioși să fie văzuți mai spirituali decât erau (Fapte 5:1-4), iar Ioan îl menționează pe Diotref care se lupta pentru putere (3 Ioan 9-11).

Este posibil să nu ne dăm seama de acest lucru, dar ambiția pentru poziție este ascunsă în noi, așteptând o ocazie să-și arate capul urât. Viața de biserică va fi în cele din urmă un test a situației noastre reale; mai devreme sau mai târziu vom fi testați și expuși.

Când această răzvrătire colectivă a avut loc împotriva lui Moise, el a fost umil căzând cu fața la pământ (Num. 16: 4), dar el nu a renunțat la poziția dată de Dumnezeu ca autoritate delegată a lui Dumnezeu (vv. 5-11, 16-18).

Moise nu a tratat direct cu răzvrătirea, impunându-și autoritatea, nici nu i-a sfidat pe cei de seamă care s-au răzvrătit, ci a căzut cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu. Un reprezentant potrivit al lui Dumnezeu, atunci când se confruntă cu răzvrătirea, se smerește în fața lui Dumnezeu și Îl reprezintă pe Dumnezeu în mod corespunzător, aducând toate aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu.

Când cineva are ambiția pentru poziție și se răzvrăteste, el deschide porțile Hadesului și ale morții și intră în domeniul morții (la fel cum liderii răzvrătiți au fost înghițiți de vii de Hades).

Moise nu s-a luptat cu ei; mai degrabă, el i-a adus pe răzvrătiți și pe cei împotriva cărora s-au răzvrătit la Dumnezeu.

În mod asemănător, Domnul Isus nu i-a insultat pe cei ce L-au insultat (1 Pet. 2:23); El nu i-a amenințat pe cei care L-au persecutat, ci mai degrabă, El a continuat să dea toate acestea lui Dumnezeu, care judecă în mod drept.

Ca autoritate delegată al lui Dumnezeu, Moise a referit acest caz lui Dumnezeu ca fiind cea mai înaltă autoritate, pentru ca El să vorbească, să expună și să judece (Num. 16:6-35).

În spatele oricărei răzvrătiri este Satan, dușmanul; războiul este cu el, deci nu trebuie să-l lăsăm pe vrășmaș să se joace cu afecțiunea noastră naturală pentru alții.

Trebuie să stăm una cu autoritatea lui Dumnezeu și cu cei care reprezintă autoritatea lui Dumnezeu, cu biserica, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească, să expună și să judece așa cum vrea El.

Ceea ce trebuie să facem este să ne proșternăm în fața Domnului și să-I aducem toate lucrurile, pentru ca El să aibă grijă de această situație.

Cei conducători nu ar trebui să creadă că cei care se răzvrătesc din cauza ambiției pentru poziție fac acest lucru împotriva lor în mod personal – ei se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, dând la o parte stăpânirea lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu va trebui să vină să-și exercite judecata Sa dreaptă în calea Sa și în timpul Său pentru numele Lui.

Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși. Murmurarea oamenilor împotriva lui Moise și Aaron dovedește că natura lor răzvrătită nu a fost supusă.

Doamne Isuse, îndură-Te de noi și expune ambiția noastră pentru poziție și lupta noastră pentru putere și pentru o poziție mai înaltă. Fie ca acest lucru să fie expus în noi și fie ca lumina Ta să îl elimine din ființa noastră. O, Doamne, mântuiește-ne și vindecă-ne de răzvrătirea din ființa noastră. Fie ca noi să avem o viziune clară a autorității lui Dumnezeu și să stăm una cu autoritatea delegată pe care El a rânduit-o în viața de biserică. Vino în situația noastră, Doamne, pentru a judeca și expune situația noastră reală, pentru ca natura noastră răzvrătită să fie tratată!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to be Saved from Ambition and from Rebelling against God’s Deputy Authority, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 8 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să renunțăm la propria alegerea în lucrurile spirituale pentru a accepta alegerea lui Dumnezeu și a atinge țelul Său

06/03/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

În privința savurării lui Cristos ca țară bună, trebuie să renunțăm la alegerea noastră în lucrurile spirituale și să luăm ceea ce Dumnezeu ne-a oferit, și trebuie să fim dispuși să permitem morții lui Cristos să lucreze în noi să ne aducă în înviere și înălțare pentru a-L savura pe Cristosul înălțat.

În Num. 32 vedem cum unii dintre copiii lui Israel, care se aflau încă în partea de est a râului Iordan, s-au dus la Moise să-și ceară moștenirea lor, și anume locul unde se aflau.

Ei au învins deja câțiva regi și le-au luat țările, dar nu erau încă în cealaltă parte a râului, unde se afla țara Canaan.

Cu toate aceste, triburile lui Ruben și Gad și jumătatea seminției lui Manase i-au cerut de la Moise să le dea moștenirea în partea de est a râului, spunând că au o mulțime de vite și de mulți copii, așa că trebuie să se odihnească și le pregătească un loc de popas.

De asemenea, ei s-au obligat să meargă și să lupte împreună cu celelalte triburi pentru țara bună și numai atunci când întreaga țară a fost cucerită și supusă, aceste triburi se vor întoarce pentru a savura propria lor alegere, și anume partea lor alocată din țară.

Toate acestea păreau să fie un plan bun, dar Moise s-a supărat și, în cele din urmă, Dumnezeu a permis acest lucru. Niciunul dintre celelalte triburi ale Israelului nu și-a exercitat propria propria alegere în alocarea țării bune – numai aceste două triburi și jumătate au făcut asta.

Rezultatul a fost, pe de o parte, că au intrat în stăpânirea moștenirii lor devreme, dar bărbații din aceste triburi au trebuit să meargă și să se lupte împreună cu restul copiilor lui Israel din partea de vest a râului Iordan și numai după câțiva ani când pământul a fost supus, ei au fost eliberați de obligația lor.

Cu toate acestea, pe termen lung, propria alegere exprimată de aceste două triburi și jumătate a avut consecințe groaznice, căci în cele din urmă granița țării lui Israel a fost râul Iordan, astfel că pământul lor nu a mai fost considerat a face parte din țara bună.

Mai mult, ori de câte ori un rege venea să cucerească țara lui Israel, porțiunea acestor două triburi și jumătate era prima parte de a fi cucerită, iar oamenii de acolo au fost duși în captivitate.

Trebuie să privim către Domnul și să învățăm lecțiile din această istorisire, pentru că noi, ca credincioși în Cristos, care trăim viața de biserică potrivită, ne putem exercita uneori propria alegere, preferința noastră, iar Dumnezeu se poate să o îngăduie, dar consecințele sunt că noi vom putea suferi pierderi, putem fi luați în captivitate și suntem obligați față Dumnezeu și față de poporul Său pentru o perioadă de timp.

Domnul să ne lumineze că ne putem da seama de pericolul de a avea propria alegere în lucrurile spirituale sau în slujirea în biserică, și fie ca să acceptăm alegerea și alocarea lui Dumnezeu, savurându-L pe Cristos pe măsură ce trecem prin moarte și înviere pentru a fi în această țară bună ridicată.

Să ne dăm seama că propria alegere în lucrurile spirituale este nechibzuită și rezultă în suferință

Cererea pe care triburile lui Ruben, Gad și jumătatea seminției din Manase au avut-o în Num. 32:1-5 nu a greșită, pentru că ei voiau să moștenească țara bună; cu toate acestea, această solicitare nu a fost nici corectă.

Dorința lor, e adevărat, a fost să savureze țara bună, dar ei voiau să facă asta conform alegerii lor ca fiind ceea ce este mai bine pentru ei, nu în conformitate cu alegerea lui Dumnezeu ca fiind ce e mai bine.

Pe de o parte dorința lor de a primi ceea ce le-a promis Dumnezeu nu a fost greșită, dar, pe de altă parte, nu au avut dreptate în a dori să primească acest lucru conform alegerii lor ca fiind cel mai bun.

Chiar dacă Dumnezeu prin Moise le-a permis să aibă porțiunea dorită în alocarea țării bune, în cele din urmă, pământul lor a fost prima parte a țării lui Israel care a fost cucerită de neamurile invadatoare din est (vezi 1 Cron. 5:25-26), iar aceste triburi au avut de suferit.

Propria alegere în lucrurile spirituale și în slujirea Domnului va aduce suferință și pierdere. Deci ar trebui să învățăm să nu facem lucrurile în funcție de alegerea noastră, indiferent cât de profitabil ar părea acest lucru.

Este posibil să avem o alegere clară și putem crede că o anumită porțiune, serviciu sau situație este cea mai bună și mai convenabilă pentru noi și familia noastră, dar de fapt alegerea noastră este cea mai rea, pentru că Dumnezeu știe ce este ce-i mai bine.

Este mult mai bine ca să lăsăm lucrurile în mâna Domnului și să-L lăsăm să facă lucrurile conform alegerii Lui.

Motivele pentru care aceste două triburi și jumătate au ales țara de la estul râului Iordan au fost că ei aveau o mulțime mare de vite și au văzut că pământul era bun pentru animale; am putea spune chiar că erau corecți și logici în funcție de nevoia lor.

Propria alegere, chiar și în viața de biserică, provine din două lucruri principale: luarea în considerare a ceea ce avem și avem nevoie, și luarea în considerare a modului în care o anumită situație sau oportunitate dinaintea noastră se potrivește cu nevoile noastre.

Și într-un anumit sens acest lucru nu este greșit, căci facem tot posibilul pentru a ne îngriji de nevoile noastre; dar acest lucru nu este nici corect, pentru că nu acceptăm alegerea lui Dumnezeu, alocarea de către El a țării și a slujirii.

Trebuie să fim avertizați în fața Domnului și să ne dăm seama că există o mare ispită de a avea propria noastră alegere pentru a avea grijă de propria noastră bunăstare și ar trebui să ne împotrivim acestei ispite.

Trebuie să învățăm această lecție de a nu lua în considerare ce avem sau ce este în fața noastră, ci să ne lăsăm viitorul în mâinile Domnului.

Dacă insistăm să avem propria alegere, vom suferi și nu vom avea tot ce este mai bun pe care Domnul ne poate da.

Domnul ne dă întotdeauna cea mai bună porțiune, iar în alocarea Sa, El are întotdeauna grijă de bunăstarea noastră și de situația familiei noastre; trebuie să avem încredere în Domnul și să nu ne exercităm propria alegere.

Alegerea noastră nu este niciodată cea mai bună selecție, pentru că suntem miopi, înguști și egoiști in alegerea noastră; ceea ce alegem nu este cu puritate în motiv, dorință, intenție, scop și scop, ci mai degrabă, suntem destul de subiectivi și nu știm cu adevărat ce avem nevoie.

Dumnezeu știe de ce anume avem nevoie și El vrea să ne ofere o anumită porțiune a lui Cristos pentru savurarea noastră; El vrea să ne dea o slujire particulară în viața de biserică și El vrea ca noi să fim într-o localitate anume, iar atunci când luăm alegerea Lui, suntem aprovizionați, suntem în Trup și avem tot ce avem nevoie.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că propria alegere în ceea ce privește lucrurile spirituale și în slujirea în biserică este subiectivă și alterată de preferințele și dorințele noastre. Fie ca să ne negăm propria alegere și să luăm alegerea Ta; fie ca să acceptăm ceea ce Tu ne dai ca porțiune și să fim dispuși să renunțăm la alegerea noastră și să luăm ceea ce ne alochezi. Amin, Doamne Isuse, Tu știi de ce avem nevoie, unde trebuie să fim, ce trebuie să facem și care este porțiunea noastră în Trup și în viața de biserică. Salvează-ne de la a avea o viață de suferință datorită faptului că ne exercităm alegerea în lucruri spirituale și în slujirea în biserică.

Să renunțăm la propria alegere și să acceptăm alegerea lui Dumnezeu pentru a atinge țelul glorios al lui Dumnezeu

Deoarece cele două triburi și jumătate și-au ales porțiunea de pe partea de est a râului, ei au fost obligați să meargă împreună cu restul poporului pentru lupta și a cuceri țara bună, apoi au fost eliberați să se întoarcă să savureze porțiunea lor.

Obligația lui Ruben și Gad față de Iehova și față de Israel (Num. 32:22) se datora faptului că aveau propria lor alegere cu privire la porțiunea lor din țară.

În slujirea Domnului și în lucrurile spirituale, trebuie să învățăm să renunțăm la propria noastră alegere pentru a evita să ne obligăm pe noi înșine față de Dumnezeu și de poporul Său.

Nu este bine să ne punem pe noi înșine într-o astfel de obligație față de Dumnezeu și față de poporul Său. Ar trebui să învățăm să nu avem propria alegere și, prin urmare, să nu fim obligați față de Dumnezeu și față de poporul Său.

Domnul poate să ne permită să avem propria alegere în voia Lui permisivă, dar vom fi obligați față de Dumnezeu și de poporul Său, iar acest lucru ne va provoca suferință și neplăcere.

Alegerea pe care au făcut-o cele două triburi și jumătate nu le-a cerut să treacă râul Iordan; aceasta înseamnă că alegerea lor a fost în afara morții lui Cristos.

Propria noastră alegere se află în afara morții lui Cristos și, prin urmare, nu are de-a face cu savurarea Cristosului bogat; dacă nu trecem prin moartea lui Cristos, nu putem intra în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind Cel ceresc și înălțat, realitatea țării bune (Gal. 2:20; Fil. 3:10-11; Col. 3:1-4).

Dacă avem propria noastră alegere și dacă Domnul permite ca alegerea noastră să se întâmple, suntem în afara morții lui Cristos și, ca urmare, nu suntem în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind cel ceresc și înălțat.

Acesta este un cuvânt de avertizare și ar trebui să ne temem și chiar să tremurăm înaintea Domnului cu privire la propria alegere în lucrurile spirituale și în slujba Domnului.

În cazul celor două seminții și jumătate din Israel, obținerea pământului la est de Iordan atingea țelul spiritual al lui Dumnezeu, dar nu și țelul Său glorios, care este primirea moștenirii bogate din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos, în poziția înălțării Sale.

Dumnezeu vrea ca noi împreună cu propria alegere să trecem prin moarte (simbolizată de râul Iordan) și să intrăm în înviere și înălțare (simbolizată de țara bună), pentru a savura pe moștenirea bogată din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos.

Când ne exercităm propria alegere, este posibil să avem ceva ce seamănă cu savurarea lui Cristos, dar nu are moartea, învierea și înălțarea lui Cristos și, prin urmare, nu atinge țelul glorios al lui Dumnezeu.

Putem atinge un țel, dar nu țelul lui Dumnezeu; putem atinge țelul spiritual al lui Dumnezeu și să ne bucurăm de Domnul în cuvântul Său, dar nu atingem țelul glorios al lui Dumnezeu.

Fie ca să învățăm să renunțăm la propria alegere și să negăm propria alegere, și fie ca să-I permitem Domnului să aleagă pentru noi și să ne dea porțiunea din țară și funcția în slujire pe care El o dorește.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să intrăm în savurarea posesiunii noastre din Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune. Amin, Doamne, ne dăm Ție: Tu știi de ce avem nevoie, Tu știi care este porțiunea noastră și funcția noastră, și Tu știi care este serviciul nostru în biserică pentru zidirea Trupului. Doamne, vrem să învățăm să renunțăm la propria alegere și să luăm alegerea lui Dumnezeu, pentru a putea fi prin moarte și înviere și să-L savurăm pe Cristos în înălțare. Amin, Doamne, ne propunem să atingem țelul glorios al lui Dumnezeu, primirea moștenirii bogate în Cristos și gloria bogățiilor lui Cristos în poziția înălțării Sale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Giving up our Self-Choice in Spiritual Things to take God’s Choice and Reach His Goal, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 7 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să nu ne exersăm preferința ci să trecem prin moarte și înviere pentru a-L savura pe Cristos

05/03/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cartea Numeri dezvăluie pregătirea prealabilă a distribuției țării bune, care simbolizează savurarea Cristosului bogat conform alegerii lui Dumnezeu; în special, vrem să vedem că nu ar trebui să ne exersăm preferința în acest lucru.

Dumnezeu a dat țara lui Israel; El le-a promis strămoșilor lor, i-a scos din Egipt și i-a dus prin pustie în țara bună pentru a le-o da.

Fiind un Dumnezeu ordonat și înțelept, El a avut un mod special de a distribui țara bună; cu toate acestea, două triburi și jumătate din Israel, și-au exersat preferința în moștenirea țării.

Gad, Ruben și jumătatea seminției lui Manase au ales țara care se află la estul râului Iordan și Dumnezeu le-a permis să o aibă; acest aranjament și situație particulară deschid multe lecții cruciale, căci noi nu ar trebui să ne exersăm preferința în viața de biserică la participarea noastră și în posedarea țării bune.

Mulți creștini falimentează în această chestiune a posedării și savurării țării bune.

Ceea ce au savurat cele două triburi și jumătate din Israel în partea de est a râului Iordan nu a fost alegerea lui Dumnezeu, iar mai târziu în Biblie acea parte nu este nici măcar menționată ca fiind țara lui Israel, pentru că a fost acaparată de dușmani.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne aducă pe deplin în alegerea Lui legată de posedarea și savurarea țării bune și să ne exersăm duhul și să fim supuși în voința noastră, astfel încât să putem alege ceea ce alege Dumnezeu, nefiind mulțumiți de al doilea cel mai bun ci cu cel mai bun din partea lui Dumnezeu.

În Num. 32:1-42 și 33:50 – 36:13 vedem pregătirea distribuției țării bune; lecția principală de învățat aici este problema alegerii, a preferinței. În ceea ce privește împărtășirea noastră din savurarea lui Cristos, trebuie să fim atenți în ceea ce privește alegerea și preferința noastră.

Savurarea lui Cristos de către noi se află în sfera morții Sale și în învierea și înălțarea Sa

Țara bună este înconjurată de cele două mări (Marea Mediterană și Marea Moartă) și un râu (râul Iordan); aceste două mări și acest râu simbolizează moartea lui Cristos (vezi Num. 34:2-3, 6, 12).

Pe partea de vest se află Marea Mediterană, pe partea de sud există Marea de Sud sau Marea Moartă, iar râul Iordan este pe celelalte două părți, cuprinzând țara bună. Toate acestea simbolizează moartea lui Cristos.

S-ar putea să credem că acest lucru nu sună foarte pozitiv, dar Cristosul atotinclusiv este înconjurat de moartea Sa, iar modul în care intrăm în savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitatea țării bune este prin moartea Sa.

De aceea, încă de la începutul vieții noastre creștine, trebuie să fim botezați în moartea Lui pentru a muri împreună cu El în omul nostru vechi, pentru ca noi să creștem împreună cu El pentru a-L savura pentru a trăi împreună cu El în țara ridicată din Canaan.

Savurarea lui Cristos este strâns legată de moartea Sa; putem spune că savurarea lui Cristos trebuie să fie în sfera, în teritoriul morții Sale.

Nu ar trebui să ne temem de moartea lui Cristos, căci cu cât suntem mai mult una cu El în moartea Sa, cu atât murim împreună cu El și în El în experiența noastră, cu atât Îl savurăm.

În Fil. 3:7-11 Pavel a vorbit despre urmărirea lui Cristos și a fi găsit în El și, în timp ce a vorbit despre aceasta, el era în părtășia suferinței Domnului și a fost conformat morții Sale.

Cu cât Pavel a fost conformat morții lui Cristos, adică cu cât mai mult i-a fost aplicată moartea lui Cristos, cu atât el L-a savurat pe Cristosul atotinclusiv ca realitatea țării bune.

Cu cât mai mult moartea lui Cristos este aplicată la ființa noastră și la orice lucru din creația veche din noi cum ar fi carnea, sinele și viața-suflet, cu atât participăm în Cristos.

Țara bună s-a ridicat din apele morții care o mărginesc; aceasta înseamnă că țara bună ca pământ înălțat și ridicat este un tip al lui Cristos înviat și înălțat, Cristos ceresc!

Cristos a intrat în noi în învierea Sa (Ioan 20:22) iar noi savurăm bogățiile Sale în înălțarea Lui (Efes. 2: 6; Col. 3:1-4).

Atunci când moartea lui Cristos este aplicată la orice lucru al omului vechi din ființa noastră, intrăm într-un domeniu nou, un domeniu înălțat și înălțat, unde Îl savurăm pe Cristos în învierea și înălțarea Sa.

Dar dacă nu trecem prin moartea Lui, în învierea și înălțarea Sa și dacă nu suntem așezați împreună cu El sus în ceruri, nu putem să-L savurăm pe acest Cristos bogat ca realitatea țării bune.

Trebuie să fim într-o anumită poziție și să avem o condiție specială pentru a-L savura cu adevărat pe Cristosul ceresc înălțat împreună cu toate bogățiile Sale.

La fel ca Pavel, ar trebui să dorim să-L cunoaștem pe El și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale, pentru a intra în posesia și savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Amin, fie ca să ne dăm seama că savurarea lui Cristos de către noi este în sfera morții Sale și este în învierea și înălțarea Sa, căci Cristosul atotinclusiv este un Cristos crucificat, înviat și înălțat pentru a fi Duhul dătător-de-viață atotinclusiv, Duhul ca realitatea țării bune atotinclusive!

Doamne Isuse, vrem să Te savurăm ca țara bună atotinclusivă în duhul nostru. Ne exersăm duhul, Doamne, și aplicăm moartea Ta la orice lucru din sine, din carne, din omul natural, din vechea creație și din viața-suflet. Fie ca orice este natural și vechi să fie adus prin moarte și înviere, pentru ca să putem să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duhul în învierea și înălțarea Sa. Amin, Doamne Isuse, adu-ne pe deplin pe domeniul învierii și înălțării pentru a-L savura pe Cristosul ridicat și înălțat ca realitatea țării bune!

Să nu ne exersăm preferința, ci să trecem prin moarte și înviere pentru a-L savura pe Cristos

În Num. 32:1-5, 33 vedem că cele două triburi și jumătate ale lui Ruben, Gad și jumătatea seminției lui Manase i-au avut o cerere lui Moise, și anume de a moșteni țara de la estul râului Iordan. Această cerere nu a fost greșită, dar, în același timp, ei nu au avut dreptate în dorința lor de a primi moștenirea în funcție de alegerea lor cu privire la ceea ce a fost cel mai bun.

Dorința lor de a moșteni țara bună nu a fost greșită, dar nu au avut dreptate în a-și exercita preferința și a nu primi repartizarea de către Dumnezeu a țării bune; în acest fel, ei au înlocuit cel mai bun pentru cel de-al doilea cel mai bun.

Chiar și în experimentarea lui Cristos de către noi există măsuri și niveluri; putem avea ceva bun, dar nu este cel mai bun pe care Dumnezeu l-a planificat, pentru că ne exersăm preferința și obținem astfel cel de-al doilea cel mai bun.

Aceste două triburi și jumătate au spus că au vite și animale, așa că au nevoie să aibă această porțiune de pământ. Uneori „vitele” și „animalele” noastre devin o ispită pentru a ne face propria alegere și astfel are loc o mare pierdere.

Nu trebuie să lăsăm nimic din ceea ce avem să afecteze alegerea noastră sau să ne ispitească să ne exersăm propria alegere și preferință în această problemă.

În cele din urmă, această porțiune a țării din estul râului Iordan a fost prima parte a țării lui Israel care a fost luată de neamurile invadatoare de la răsărit, căci când au venit asirienii, au fost primii care au fost prinși și luați captivi (1 Cronici 5:25-26).

Cei care rămân la jumătatea drumului și sunt mulțumiți doar de o mică binecuvântare de la Dumnezeu vor fi ușor de prins de către inamic.

Dacă ne exersăm preferința, suntem cu ușurință prima pradă a inamicului. Dacă ne exersăm preferința, putem suferi același fel de soartă ca aceste seminții și urmașii lor, căci dacă suntem doar la jumătatea drumului în Domnul, la graniță, simțindu-ne OK și fiind mulțumiți doar cu o mică binecuvântare de la Dumnezeu, dușmanul ne poate lua captivi.

Când vine vorba de câștigarea lui Cristos, nu trebuie să ne mulțumim niciodată cu o sosire la jumătatea drumului; nu ar trebui să fim ușor mulțumiți ci, la fel ca Pavel, ar trebui să continuăm să ne întindem înainte pentru a-L câștiga pe Cristos pe deplin!

În lucrurile spirituale, este mult mai bine să nu acționăm conform preferinței noastre ci să lăsăm lucrurile în mâna Domnului și să-L lăsăm pe El să acționeze conform alegerii Sale (vezi Gen. 13:5-18). Să-L lăsăm pe Domnul să ne conducă.

De multe ori ne dorim cu disperare propria noastră alegere și se pare că Domnul ne permite acest lucru – așa cum și Dumnezeu prin Moise le-a permis celor două triburi și jumătate să-și aibă moștenirea în estul râului, dar aceasta este voința permisivă a Domnului.

Este posibil să obținem ceea ce ne dorim, este posibil să avem alegerea noastră, dar după un timp ne dăm seama că suferim o pierdere, căci obținând ceea ce ne dorim, uităm imaginea de ansamblu.

Dacă noi toți în viața de biserică nu ne-am exercita alegerea și preferința, ci am lăsa alegerea de partea Domnului, nu ar exista multe probleme între noi; multe dintre problemele noastre își au sursa în căutarea noastră ascunsă a propriei noastre alegeri.

Ar trebui să-L lăsăm pe Domnul să ia decizia și să aleagă, și vom primi partea noastră de moștenire.

Ținutul pe care l-au solicitat Ruben și Gad putea fi atins fără a traversa râul Iordan, ceea ce înseamnă că omul vechi nu a fost tratat și îngropat (vezi Iosua 3:16 – 4:12 și notele de subsol din Biblia Versiunea Recâștigării).

Abia după ce omul nostru vechi a fost tratat și îngropat (Rom. 6:3-6), suntem în stare să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună pentru moștenirea și savurarea noastră.

În mod specific, dacă dorim să-L câștigăm pe Cristos ca țară bună și atotinclusivă, trebuie să nu ne exersăm preferința, ci să-L lăsăm pe Domnul să aleagă și să ne aloce țara; astfel, trebuie să trecem prin moarte și înviere pentru a-L savura pe Cristos, umblând împreună cu El în noutatea vieții.

Unde nu există moarte, nu există nici viață; dacă nu trecem prin apele morții – apele Iordanului, nu putem intra în savurarea țării bune a Canaanului.

Pământul dat lui Ruben, lui Gad și jumătății seminției din Manase (Num. 32:33), țara conform alegerii lor, putea fi atins fără a traversa Iordanul și, prin urmare, nu a fost o parte a țării bune a Canaanului (vezi Num. 34:14-15; 35:14).

Aceasta indică faptul că, în tip reprezentativ, această porțiune din țară se afla în afara morții lui Cristos. Abia după ce omul nostru vechi este mort și îngropat vom fi în măsură să vorbim despre posedarea țării bune ca savurare a noastră.

Când încercăm să-L savurăm pe Domnul fără să trecem prin moarte și înviere, savurarea noastră nu este reală și nu Îl savurăm pe Cristos în Trup. Fie ca să aducem acest lucru înaintea Domnului și să-I spunem:

Doamne Isuse, vrem să savurăm ceea ce Tu ne repartizezi din Cristos atotinclusiv ca țară bună. Nu vrem să ne exersăm preferința în savurarea pe Cristos, ci să trecem prin moarte și înviere pentru a-L savura pe Cristosul atotinclusiv. Amin, Doamne, salvează-ne de la alegerea celui de-al doilea cel mai bun; salvează-ne de a avea propria preferință și alegere în lucrurile spirituale, și salvează-ne de a merge pe jumătate în savurarea noastră de Cristos. Fie ca să nu fim mulțumiți doar de o mică savurare a lui Cristos conform alegerii noastre; adu-ne în savurarea deplină a repartizării de către Tine a Cristos atotinclusiv împreună cu toți sfinții din Trup!