Witness Lee

Să păstrăm credința, să fim stabiliți în credință și să luptăm pentru credință

07/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În ceea ce privește credința ca obiect al credinței noastre, trebuie să păstrăm credința, să luptăm pentru credință, să vorbim credința și să predicăm credința, chiar să ne ținem de credință, pentru că credința este cel mai special lucru pe care îl avem în calitate de creștini, credincioși în Cristos.

Trebuie să vedem ce este credința și trebuie să realizăm diferența dintre credința obiectivă și credința subiectivă. În Noul Testament credința este menționată de multe ori, dar uneori credința este menționată în aspectul ei obiectiv, în timp ce alteori se referă la aspectul subiectiv.

Aspectul obiectiv al credinței se referă la conținutul credinței, credința în care credem pentru a fi mântuiți. Conform Noului Testament, credința în aspectul ei obiectiv include întreaga economie a Noului Testament a lui Dumnezeu cu privire la Cristos și biserică.

Există multe alte aspecte, puncte auxiliare și doctrine, care nu fac parte din credință. De exemplu, modul în care botezăm oamenii nu face parte din credință și nici primirea și practicarea darurilor Duhului Sfânt.

Însă încarnarea lui Cristos ca primul om-Dumnezeu face parte din credință. Deci, dacă cineva spune că nu crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, nu este un creștin adevărat.

Vrăjmașul a lucrat neobosit de-a lungul veacurilor pentru a-i diviza pe credincioșii în Cristos pe baza lucrurilor mărunte din Biblie pe care le-a făcut lucruri mari pentru ei. Unii se adună în jurul modului în care boteză oamenii, în timp ce alții pun accentul pe lucruri precum darurile Duhului Sfânt, vindecarea, un mod special de laudă și închinare și predicarea evangheliei.

În sine, niciuna dintre acestea nu este greșită, dar atunci când acestea sunt făcute parte din credința pe care o susțin credincioșii, ele creează dezbinare. Trebuie să știm ce este credința în aspectul ei obiectiv și trebuie să păstrăm credința, să luptăm pentru credință, să păzim credința și să dăm ca învățătură și să predicăm credința.

Nu învățăm și nu predicăm botezul prin scufundare și nici nu predicăm evanghelia darurilor Duhului Sfânt. Mai degrabă, Îl predicăm și Îl dăm ca învățătură pe Cristos ca Evanghelie și Îl accentuăm pe Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu și biserica în calitate de Trup al lui Cristos.

Pe partea subiectivă, credința este acțiunea noastră de a crede; prin credință credem în Domnul și suntem una cu El în mod organic. Credința este acțiunea noastră de a crede, chiar reacția noastră, de a-L vedea pe Domnul Isus și lucrarea Lui pentru noi.

Când Îl vedem pe Domnul Isus, când auzim credința obiectivă cu privire la Cristos și biserică, pur și simplu reacționăm prin faptul că credem. Acesta este motivul pentru care nu putem judeca sau critica pe alții care nu au credință, căci dacă ei ar fi sub auzirea credinței așa cum suntem noi, ar crede și ei. Aleluia pentru credință!

Să păstrăm credința: păstrăm întreaga economie a lui Dumnezeu din Noul Testament ca credință

Conform 2 Tim. 4:7, o viață creștină adecvată are trei aspecte: luptarea luptei bune, terminarea cursei (alergarea cursei) și păstrarea credinței. În calitate de credincioși în Cristos, noi luptăm lupta bună, adică luptăm lupta bună împotriva lui Satan și a împărăției lui de întuneric pentru interesele împărăției lui Dumnezeu (1 Tim. 6:12).

De asemenea, alergăm cursa creștină pentru ducerea la îndeplinire a economiei lui Dumnezeu conform scopului Său etern (Evrei 12:1). În cele din urmă, noi, ca credincioși în Cristos, păstrăm credința pentru participarea la bogățiile divine în economia lui Dumnezeu (1 Tim. 3:9).

Pavel a stabilit un model în acest sens, iar noi îl urmăm. El a început să alerge cursa cerească după ce Domnul l-a luat în stăpânire și a alergat continuu cursa ca să o poată termina (1 Cor. 9:24-25; Fil. 3:12-14; Fapte 20:24).

Spre sfârșitul vieții sale, el a putut proclama triumfător că și-a încheiat alergarea (2 Tim. 4:7), fiind asigurat că va primi de la Domnul o răsplată – cununa dreptății. De asemenea, Pavel a păstrat credința; a păstra credința înseamnă a păstra întreaga economie noutestamentară a lui Dumnezeu.

A păstra credința înseamnă a păstra credința cu privire la Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu și misterul lui Dumnezeu și biserica în calitate de Trup al lui Cristos și taina lui Cristos. Nu păstrăm doctrine și învățături, nici reguli și principii spirituale. Ceea ce păstrăm este credința; păstrăm credința până la capăt. Ar trebui să fim capabili să tolerăm anumite practici și să nu insistăm pe anumite doctrine, deși sunt foarte plăcute și de ajutor, dar nu putem renunța la credință de dragul altor lucruri.

Credința despre care vorbim este credința obiectivă. Cuvântul credință implică credința noastră în Cristos, luând persoana Sa și lucrarea Sa răscumpărătoare ca obiect al credinței noastre (1 Tim. 1:19; Gal. 1:23). Credința nu este doar învățăturile și doctrinele Bibliei. Credința se referă la persoana și lucrarea lui Cristos.

A păstra credința înseamnă a păstra întreaga economie a lui Dumnezeu din Noul Testament, credința referitoare la Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu și biserica în calitate de Trup al lui Cristos (1 Tim. 1:4). A păstra credința înseamnă a nu ne pierde credința. Unii părăsesc credința din cutare sau cutare motiv, dar noi păstrăm credința (1 Tim. 6:10).

Unii se îndepărtează de la credință, fiind induși în eroare de la credință. Dar trebuie să fim stabiliți în credință. Trebuie să cunoaștem credința și să păstrăm credința. Trebuie să ne rugăm cu credință și să păstrăm credința, nu să pierdem credința. Trebuie să luăm credința ca material pentru fundamentul vieții noastre creștine. Ne rugăm în Duhul Sfânt și ne întărim în credința sfântă.

Credința este inclusă în cuvântul lui Dumnezeu; dacă vrem să avem credință, trebuie să venim la cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citim Biblia și ne exersăm duhul pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu, ceva din Dumnezeu este infuzat în noi. În Cuvântul lui Dumnezeu, există adevărul, care este distribuit în noi prin auzirea noastră a Cuvântului.

În distribuirea și învățătura corespunzătoare, realitatea credinței este transmisă în noi. Pe măsură ce auzim cuvântul, credința se ridică în noi și o primim.

Suntem ca o cameră foto care, când este deschisă și e gata să privească peisajul, are clic după clic pe măsură ce declanșatorul este apăsat, astfel încât imaginea din afara camerei să fie imprimată pe filmul sau pe memoria internă a aparatului foto.

Păstrăm credința nu numai stând departe de diferitele învățături, ci și mai mult venind la Cuvântul lui Dumnezeu și la adunările bisericii pentru a primi ascultarea credinței, pentru ca credința să crească în noi. Pe măsură ce citim Biblia și auzim vorbirea Domnului în cadrul întâlnirilor, primim în ființa noastră peisajul divin din economia eternă a lui Dumnezeu.

Pe măsură ce citim Biblia versiunea Recâștigării (Recovery Version Bible) cu notele ei excelente de subsol și pe măsură ce citim studiile de viață ale Bibliei, având un duh de rugăciune, credința crește în noi, suntem întăriți în credință și păstrăm credința.

Vrem să putem depune mărturie împreună cu Pavel că ne-am păstrat credința la sfârșitul cursului nostru. Putem suferi o boală, respingere, persecuție și chiar închisoare, dar vrem să păstrăm credința.

Păstrăm credința nu prin puterea noastră, ci venind la Domnul în Cuvântul Său pentru a fi proaspăt infuzați cu El ca credință. Citim cu sârguință și ne rugăm Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să putem coopera cu Domnul și să avem credință produsă în noi.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai infuzat cu Tine însuți ca credință, capacitatea noastră de credință. Aleluia, acum avem credință și putem fi sub auzirea credinței pentru a ne stabili în credință! Amin, Doamne, vrem să păstrăm credința care ne-a fost încredințată. Vrem să fim în conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu și să păstrăm credința transmisă sfinților. Ne punem sub auzirea credinței pentru ca credința să crească în noi. Nu ținem doctrine sau de învățături, ci păstrăm credința. Amin, Doamne, ne rugăm în Duhul Sfânt și păstrăm credința sfântă! Venim la Tine în cuvântul Tău și venim la adunările bisericii, deschizându-ne ființa față de Tine și exersându-ne duhul să Te contactăm, să fim infuzați cu credință, să fim întăriți în credință și să păstrăm credința. Fie ca Tu să strălucești asupra noastră de fiecare dată când venim la cuvântul Tău. Infuzează-ne cu adevărul și sporește-ne credința. Amin, Doamne, vrem să fim ca apostolul Pavel, putând să declarăm la sfârșitul vieții noastre că ne-am păstrat credința!

Să fim stabiliți în credință și să luptăm lupta bună a credinței împotriva diferitelor învățături

Ceea ce ținem, luptăm și păstrăm nu este vreo doctrină, învățătură sau practică, ci credința. Păstrăm credința. Mai mult, luptăm lupta bună a credinței, așa cum i-a poruncit Pavel lui Timotei în 1 Tim. 6:12.

Deoarece credința obiectivă pe care o deținem și o păstrăm este conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu, a lupta pentru credință înseamnă a lupta pentru economia noutestamentară a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, luptăm lupta bună a credinței luptând pentru conținutul evangheliei complete, conform economiei noutestamentare a lui Dumnezeu (Efeseni 1:9-10; 1 Tim. 1:4).

De ce trebuie să luptăm pentru credință? Pe de o parte, trebuie să păstrăm credința; pe de altă parte, trebuie să luptăm pentru credință. Luptăm pentru credință datorită diferitelor învățături care s-au strecurat în biserică de-a lungul epocilor.

Din cauza acestor învățături diferite, biserica s-a degradat și a deviat de la credință. Când mergi astăzi la niște așa-zise biserici, nu auzi cuvântul lui Dumnezeu, ci o învățătură anume. Și mai rău, de multe ori învățătura pe care o auziți în aceste „biserici” este ceva care vă gâdilă urechile, nu ceva din credință.

Uneori, cuvântul lui Dumnezeu nici măcar nu este menționat în aceste așa-zise predici. O, Doamne Isuse! Așa după cum Timotei a fost însărcinat să lupte împotriva abaterii de la credință, adică să lupte lupta bună a credinței (1 Tim. 6:12), tot așa trebuie să luptăm și astăzi lupta bună a credinței.

Astăzi oamenii nu știu care este învățătura sănătoasă a economiei eterne a lui Dumnezeu. Unii au adus vorbe în zadar și cuvintele lor s-au răspândit ca o cangrenă, iar mulți au părăsit credința și au ratat ținta (2 Tim. 2:16).

Mulți astăzi adună învățători care vorbesc ceea ce vor să audă și renunță la adevăr pentru a urma lucruri goale și zadarnice (2 Tim. 2:14, 18). Ceea ce trebuie să facem este să proclamăm Cuvântul și să fim gata la timp și nelatimp (2 Tim. 4:2).

Indiferent dacă este timpul potrivit sau nu, trebuie să fim pregătiți să luptăm pentru credință și să păstrăm credința vorbind adevărul.

Acest lucru nu înseamnă că trebuie să mergem la biserica cutare sau cutare și să începem să ne certăm despre credință și nici nu înseamnă că ar trebui să ieșim și să începem să dezbatem cu necredincioșii despre adevăr.

Trebuie să păstrăm credința savurând și fiind constituiți cu adevărul economiei eterne a lui Dumnezeu și pur și simplu trebuie să luptăm pentru credință prin predicarea și darea ca învățătură a economiei eterne a lui Dumnezeu.

Pe de o parte, trebuie să ne stabilim în credința sfântă prin învățătura sănătoasă, astfel încât să putem fi constituiți cu adevărul economiei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, trebuie să predicăm, să dăm ca învățătură și să vorbim adevărul.

Creștinismul în principal s-a abătut de la adevăr, deoarece mulți dintre ei vorbesc lucruri diferite și nimeni nu spune adevărul conform economiei noutestamentare a lui Dumnezeu. Trebuie să ne ridicăm, să fim echipați cu adevărul și să vorbim adevărul.

Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi, trebuie să fim cei care luptă pentru credință vorbind altora adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i infuza cu Cristos ca credință. Pe măsură ce venim la întâlnirile de acasă, la întâlnirile de grup, la întâlnirile de rugăciune și la alte întâlniri ale bisericii, trebuie să spunem adevărul.

Nu ar trebui să subliniem o anume doctrină sau un anumit mod de a face lucrurile, deși par a fi utile și spirituale. Ar trebui pur și simplu să subliniem adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura sănătoasă a economiei noutestamentare a lui Dumnezeu.

Pentru ca noi să luptăm lupta bună a credinței în viața creștină, trebuie să apucăm această viață – viața eternă, viața divină – și să nu ne încredem în viața umană (1 Tim. 6:12). Luptăm lupta bună a credinței nu numai în mod obiectiv, ci și subiectiv, punând stăpânire pe viața eternă.

Trebuie să apucăm viața eternă; atunci vom putea duce lupta bună a credinței. Am fost regenerați de Dumnezeu cu viața Sa divină și nu ar trebui să mai trăim vechea viață a lui Adam, ci viața divină. Viața pe care o trăim este în credință, în credința Fiului lui Dumnezeu, pentru că Îl trăim pe Cristos (Gal. 2:20).

Fie ca noi să urmărim dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Și fie ca să luptăm lupta bună fără să ne punem mintea sau să sperăm în incertitudinea bogățiilor.

S-ar putea să fim sfinți lucrători care câștigă bani și suntem credincioși să dăruim Domnului, dar să nu ne putem pune nădejdea în aceste lucruri, bogățiile din această lume. Oferim noi cu credincioșie bisericii și sfinților care au nevoie? Suntem oare preocupați doar de propriile noastre nevoi, de propria noastră comoară și de confortul nostru? Oh, Doamne.

Fie ca să apucăm viața eternă, să nu ne încredem în bogățiile din această lume și să luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă.

Doamne Isuse, vrem să luptăm astăzi lupta bună a credinței. Vrem să apucăm viața eternă la care am fost chemați și să luptăm pentru credință. Nu avem încredere în noi înșine. Nu avem încredere în bogățiile materiale. Nu avem încredere în tăria noastră și nici în zelul sau puterea noastră de a Te urmări. Avem încredere în Tine. Avem încredere că Tu ne vei duce până la capăt. Ne tinem de Tine, Doamne drag, pentru ca Tu ești credinta noastra. Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți. Constituie-ne mai mult cu adevărul. Ne fixăm mintea asupra lucrurilor de sus, nu asupra celor de pe pământ. Vrem să luptăm lupta bună a credinței nu doar în mod obiectiv, ci și subiectiv, apucând viața eternă. Amin, Doamne, vrem să trăim un singur duh cu Tine astăzi, vorbind adevărul și fiind una cu Tine pentru a-L infuza pe Cristos ca credință în alții! Apucăm viața eternă, păstrăm credința și luptăm astăzi lupta bună a credinței!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Keep the Faith, be Established in the Faith, and Fight for the Faith, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 3 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Credința obiectivă și credința subiectivă: credem în Cristos și suntem uniți ca unul singur

06/10/2024 by Credincios in Cristos 1 Comment

Când vorbim despre credință, trebuie să ne dăm seama că în Noul Testament credința este atât obiectivă, cât și subiectivă; credința obiectivă se referă la subiectul credinței noastre, în timp ce credința subiectivă are de-a face cu acțiunea noastră de a crede. Amin!

Săptămâna aceasta venim la subiectul „Să păstrăm credința”.

Ne centrăm zilele acestea pe subiectul general al Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății.

Vrem să fim cei care ne pregătim pentru venirea Domnului, pregătindu-ne pentru întoarcerea Lui.

Dacă ne pregătim în aceste patru aspecte, Îl vom câștiga pe Cristos pentru a primi răsplata lui Cristos ca coroana dreptății.

Promisiunea venirii Domnului este cea mai mare consemnare din Biblie; atât în Vechiul cât și în Noul Testament sunt menționate prima și a doua venire a Domnului.

Viața și slujirea noastră creștină și viața noastră de biserică trebuie să fie în perspectiva venirii Domnului; trebuie să ne ațintim vederea pe venirea Domnului.

Când Pavel le-a scris tesalonicenilor, o biserică foarte tânără pe care a ridicat-o și acum dorea să o păstorească, el a menționat de multe ori venirea Domnului.

Fiecare capitol din 1 Tesaloniceni se încheie cu venirea Domnului.

Chiar și noii credincioși trebuie să fie infuzați cu dorința pentru venirea Domnului, pentru ca toți să avem un anumit fel de viață în lumina întoarcerii Domnului și să ne pregătim pentru venirea Lui.

În fiecare săptămână, când avem Masa Domnului, ne amintim de Domnul și mâncăm pâinea și bem paharul pentru a vesti moartea Domnului până când El va veni.

Săptămână de săptămână ne amintim de Domnul pe care Îl iubim și credem că El se va întoarce pentru a-și stabili împărăția pe pământ.

Trebuie să trăim, să lucrăm și să facem multe lucruri, dar speranța din noi este că Domnul Se va întoarce și trăim o viață în așteptarea venirii Domnului.

Mulți oameni studiază și vorbesc despre venirea Domnului și o persoană anume în special iese în evidență.

Sora M. E. Barber a fost o persoană care a așteptat cu adevărat venirea Domnului; toată viața ei a fost petrecută așteptând și pregătindu-se pentru a-L întâlni pe Domnul.

Într-o zi, la sfârșitul anului, chiar și în ultima zi a anului, ea s-a rugat Domnului să nu mai aștepte un an, ci să vină acum.

Trebuie să avem o inimă plină de așteptare pentru venirea Domnului.

Trebuie să privim spre venirea Lui și să ne pregătim pentru întoarcerea Sa, trăind un anumit tip de viață care grăbește întoarcerea Lui și ne pregătește să-L întâlnim la întoarcerea Sa secretă.

Trebuie să avem un duh care să cunoască venirea Domnului și să trăim o trăire care așteaptă venirea Sa.

Credem în credința obiectivă și suntem mântuiți; credem în Persoana și lucrarea lui Cristos

Dacă studiem Noul Testament în mod rugativ vom vedea că credința are cel puțin două aspecte principale: credința este obiectivă și subiectivă.

Există aspectul obiectiv al credinței – credința obiectivă și aspectul subiectiv – credința subiectivă.

Credința obiectivă se referă la subiectul credinței noastre, adică la lucrurile în care credem (Efeseni 4:13; 2 Tim. 4:7).

Credința obiectivă include conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu, lucrurile care sunt în Noul Testament în care credem și suntem mântuiți.

În Efes. 4:13 spune că toți trebuie să ajungem la unitatea credinței; această credință nu este acțiunea de a crede a credinței, ci mai degrabă, credința obiectivă.

Credința obiectivă este ceea ce credem, întregul conținut al economiei noutestamentare a lui Dumnezeu cu privire la Cristos și biserică.

În Iuda 3 ni se spune că trebuie să luptăm stăruitor pentru credința dată pentru totdeauna sfinților.

Aceasta nu este credința subiectivă, acțiunea noastră de a crede, ci credința dată nouă de Dumnezeu în Cristos și prin apostolii din Noul Testament, conținutul economiei lui Dumnezeu din Noul Testament, în care credem.

2 Tim. 4:7 avem mărturia lui Pavel la sfârșitul vieții sale; el a spus că a păstrat credința; a păstrat credința obiectivă și este gata să primească răsplata.

Elementele credinței sunt doar elementele care se referă la mântuirea noastră, adică elementele care se referă la persoana și lucrarea lui Cristos.

Când evanghelia ne este predicată, pur și simplu credem în Domnul Isus.

Elementele credinței includ Cristos ca Fiul lui Dumnezeu, nașterea Sa dintr-o fecioară umană, moartea Sa ca o moarte răscumpărătoare pentru noi, învierea Sa în a treia zi, înălțarea Sa și coborârea Sa ca Duh.

Dacă credem în acestea, suntem mântuiți. Conținutul credinței nu include lucruri precum botezul prin scufundare, răpirea după necaz, darurile Duhului Sfânt sau orice astfel de lucruri; credința obiectivă include în principal elementele legate de persoana și lucrarea lui Cristos.

Dacă citim Evangheliile, vedem această persoană minunată, Isus Cristos, care a fost Dumnezeu întrupat pentru a fi om.

S-a născut într-o fecioară umană, a trăit o viață umană perfectă pe pământ și a murit pe cruce pentru a ne mântui.

Apoi, după trei zile în mormânt, El a înviat și a devenit un Duh dătător de viață, și a venit să locuiască în toți cei care cred în El ca să fie viața lor și totul.

Toți creștinii adevărați cred în aceasta, pentru că aceasta este ceea ce ne salvează și ne face credincioși în Cristos. Amin!

Elementele credinței obiective sunt doar acele elemente care au legătură cu mântuirea noastră – cu alte cuvinte, doar acele elemente care se referă la persoana și lucrarea lui Cristos (Ioan 3:16; 1:18; 1 Ioan 4:9).

Există multe alte învățături în Biblie, dar ele nu sunt neapărat legate de mântuirea noastră; cu toate acestea, lucrurile legate de persoana și lucrarea lui Cristos sunt legate de mântuirea noastră.

Conținutul credinței include pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu și întruparea Sa. El S-a născut dintr-o fecioară pentru a fi un om autentic în viața Sa umană și a murit pe cruce ca înlocuitor al nostru.

El și-a vărsat sângele și a realizat răscumpărarea pentru a ne spăla păcatele.

În a treia zi, Cristos a înviat trupește și S-a înălțat la ceruri.

Astăzi El stă la dreapta lui Dumnezeu. Și într-o zi El se va întoarce pentru a primi la Sine pe toți credincioșii Săi. Aceasta este credința noastră.

Această credință nu este altceva decât Cristosul atotinclusiv și vast.

Credem în Cristos și dorim să ajungem la cunoașterea și experimentarea deplină a lui Cristos.

Vrem să ajungem la cunoașterea deplină a lui Cristos ca credință pentru a-L experimenta mai mult.

Doamne Isuse, credem în Tine! Tu ești Fiul lui Dumnezeu care a devenit Fiul Omului. Îți mulțumim că Te-ai întrupat pentru a Te naște dintr-o fecioară umană și a fi un om autentic. Tu ești Dumnezeu și Tu ești om – Tu ești omul-Dumnezeu! Credem că ai trăit o viață umană perfectă pe pământ și ai murit o moarte răscumpărătoare pe cruce. Mulțumim Doamne, că ai murit pentru noi pe cruce. Tu ești înlocuitorul nostru; ai murit pentru noi, în locul nostru, pentru a ne răscumpăra. Credem în moartea Ta răscumpărătoare. Amin, Doamne, credem că, după trei zile în Hades, ai înviat și ai devenit un Duh dătător de viață! Credem că Te-ai înălțat la ceruri și apoi ai coborât să vii în noi să locuiești în noi! Aleluia, credem în conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu și suntem mântuiți! Credem cu tărie în persoana și lucrarea lui Cristos și toate elementele legate de aceasta fac parte din credința noastră obiectivă. Amin, Doamne, vrem să ne păstrăm credința și o conștiință bună, să luptăm pentru credință și să ajungem la unitatea credinței!

Credința subiectivă are de-a face cu acțiunea noastră de a crede: prin credință, suntem uniți cu Dumnezeu în Duh!

Pe de o parte, avem credință obiectivă, conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu cu privire la persoana și lucrarea lui Cristos, în care credem și suntem mântuiți.

Pe de altă parte, există credința subiectivă, acțiunea de a crede.

Ioan 3:15-16 vorbește despre a crede în Cristos și a fi mântuit; aceasta este acțiunea de a crede în Domnul și de a fi mântuit.

Conform acestui sens, a avea credință în Domnul înseamnă a crede în El. Toți credincioșii adevărați în Cristos sunt una prin faptul că ei cred în Cristos.

Când primim credința obiectivă care este conținutul economiei lui Dumnezeu, credința subiectivă se va ridica și va fi produsă din interiorul nostru.

De fapt, credința subiectivă este o reacție la credința obiectivă.

Credința subiectivă nu este o dată pentru totdeauna; ea trebuie să fie experimentată continuu de noi din ziua în care începem să credem în Domnul.

Când Îl vedem pe Domnul Isus, persoana Lui și lucrarea Lui, reacționăm crezând în El; această acțiune de a crede este credința noastră subiectivă.

Această reacție de a-L vedea pe Domnul Isus trebuie cultivată și încurajată și trebuie să fim sub auzirea credinței obiective, astfel încât credința noastră subiectivă să crească și să trăim prin credință, nu prin aparență.

Cristos este în noi ca speranță a glorie (Col. 1:27); când auzim aceasta, credem în Domnul și sperăm că într-o zi El va veni și Se va ridica din interiorul nostru pentru a ne glorifica.

Mulți oameni care nu cred în Dumnezeu simt că noi credem în fabule, în povești, pe care nu le pot înțelege.

Ei se uită la noi, credincioșii în Cristos, și se întreabă de ce plătim un preț atât de mare în timp și bani pentru a fi cu sfinții, a ne vizita unii pe alții, a merge la conferințe și adunări.

Creștinii nu trăiesc după ceea ce văd sau ceea ce ne apare înaintea noastră; trăim prin credință.

Credința este structura majoră a vieții noastre creștine, a vieții noastre sfinte.

Totuși, trebuie să ne păstrăm credința și o conștiință bună (1 Tim. 1:19) despre care unii, după ce le-au pierdut, au naufragiat în privința credinței. O, Doamne!

Această credință pe care o păstrăm este actul nostru de a crede, credința noastră subiectivă.

Trebuie să venim la Cuvântul lui Dumnezeu din nou și din nou și să fim infuzați cu Dumnezeu prin Cuvânt și prin Duhul.

Când ne întoarcem inimile către Domnul și ne exersăm duhul să ne rugăm peste Cuvântul Său, credința se va ridica în noi.

Această credință subiectivă care se mișcă în noi ne aduce într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

Credința nu înseamnă doar a fi de acord și a crede într-un anumit set de doctrine din Cuvântul lui Dumnezeu; credința este o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

În această unire, primim viața și natura divină și devenim mulți fii ai lui Dumnezeu și numeroasele membre ale Trupului lui Cristos, noul om, pentru a fi expresia Sa corporativă astăzi și pentru eternitate.

Luptăm războiul bun prin acest tip de credință, nu încercând să păstrăm legea sau unele doctrine din Biblie.

Trebuie să ne păstrăm credința și o conștiință bună; o conștiință bună este una fără ofensă (Fapte 24:16).

A avea o conștiință bună este o protecție a credinței și a vieții creștine. Acestea două merg împreună: credința și o conștiință bună.

O conștiință bună însoțește credința pentru ca noi să luptăm războiul bun împotriva diferitelor învățături dintr-o biserică locală.

Totuși, dacă respingem credința și o conștiință bună, am putea naufragia în privința credinței. O, Doamne Isuse!

Fie ca noi să ne păstrăm credința și o conștiință bună, astfel încât să fim protejați ăn credința și viața noastră creștină.

Viața noastră creștină și viața de biserică sunt ca o corabie care navighează pe o mare furtunoasă; suntem protejați în călătoria noastră prin credință și o conștiință bună.

Fie ca noi să ne ținem de credința subiectivă și să ne tratăm conștiința pentru a avea o conștiință bună, pentru a nu naufragia în privința credinței, ci mai degrabă să luptăm bunul război cu Domnul și în Trup.

Cele două aspecte ale credinței – credința obiectivă și credința subiectivă – se implică reciproc.

Credința noastră (credința noastră subiectivă) este din lucrurile pe care le credem și prin intermediul lucrurilor pe care le credem (credința noastră obiectivă).

În 1 Tesaloniceni 3:2 credința este nu numai subiectivă, referindu-se la sfinții care cred, ca în versetele 5, 6 și 10, ci și obiectivă, referindu-se la ceea ce credem noi, ca în 1 Timotei 3:9; 4:1; și 2 Timotei 4:7.

Mulțumim Domnului pentru credința obiectivă și credința subiectivă!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai dezvăluit să Te vedem în persoana și lucrarea Ta; pur și simplu credem în Tine. Amin, Doamne, reacția noastră la a vedea persoana Ta minunată și lucrarea Ta atotinclusivă este că credem în Tine, având o credință subiectivă. Credem în Tine, Doamne, și Te iubim. Suntem una cu Tine. Prin credință, suntem uniți cu Tine ca un singur duh. Tu ești în noi și noi suntem în Tine, căci suntem uniți în duh ca una! Amin, Doamne Isuse, vrem să ne păstrăm credința și o conștiință bună în viața noastră creștină de astăzi. Ne ținem de credință, de credința noastră subiectivă și ne tratăm conștiința noastră pentru a avea o conștiință bună. Vrem să avem o conștiință fără ofense și să păstrăm credința pentru a putea fi protejați în viața noastră creștină. Amin, Doamne, ține-ne zi de zi sub auzirea cuvântului credinței, pentru ca credința noastră subiectivă să crească și să fie desăvârșită. Păstrează-ne să ținem de Tine ca fiind credința noastră și de o conștiință bună, astfel încât să putem lupta războiul bun și să rămânem pe calea credinței în viața noastră creștină și în viața de biserică!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Objective Faith and Subjective Faith: we Believe in Christ and we’re Joined as One, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

04/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este cea mai dificilă parte a călătoriei, căci ceea ce contează nu este doar cum alergăm, ci și cum terminăm cursa; nu ar trebui să ne obosim, ci să alergăm cursa până la capăt. Amin!

În 1 Cor. 10:1-13 vedem că copiii lui Israel sunt un tip reprezentativ al bisericii; istoria și experiența lor sunt un avertisment și o încurajare pentru noi în viața noastră creștină.

Trebuie să fim încurajați și avertizați de tipul reprezentativ copiilor lui Israel, a căror călătorie către țara bună simbolizează cursa creștină către scopul nostru, Cristosul atotinclusiv.

Această porțiune din 1 Cor. 10 este o continuare a capitolului 9:24-25, unde Pavel spune că el aleargă cursa pentru a câștiga nu o coroană pieritoare, ci una nepieritoare.

Prin urmare, chiar s-a purtat aspru cu trupul ca să-l facă sclavul să ca nu cumva, după ce le-a predicat altora, să fie dezaprobat.

Trebuie să ne purtăm aspru cu trupul nostru și să-l facem sclavul nostru, supunându-l, astfel încât să putem alerga cursa cu răbdare și să terminăm cursa în mod glorios.

Când cineva aleargă o cursă, trebuie să nu acorde atenție lucrurilor din jurul său și nici dorințelor tripului său, ci cursei și cum să alerge mai repede.

Poate vrea să mănânce ceva sau poate vrea să doarmă mai mult, dar își limitează somnul și mâncatul, pentru că este un alergător în cursă.

Oamenii din această lume se poartă aspru cu trupul lor și sunt stricți cu ei înșiși pentru a obține o coroană coruptibilă, dar noi suntem aici pentru a obține o coroană necoruptibilă.

Copiii lui Israel călătoreau prin pustie și aceasta era călătoria lor stabilită de Domnul.

Cu toate acestea, ei nu au trăit pentru Domnul, nu L-au urmat absolut pe Domnul și au neglijat țelul lui Dumnezeu, așa că au fost disciplinați de Domnul. O, Doamne Isuse!

Noi, credincioșii în Cristos, am fost răscumpărați prin Cristos, eliberați din robia lui Satan și aduși să vedem revelația economiei lui Dumnezeu.

Totuși, s-ar putea să nu reușim să atingem țelul chemării lui Dumnezeu, adică să nu reușim să intrăm în stăpânirea țării noastre bune, Cristos, și să savurăm bogățiile Sale pentru împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem fi expresia Sa în acest epoca prezentă și participa la cea mai deplină savurare a lui Cristos în epoca împărăției (Filipeni 3:12-14; Mat. 25:21, 23). O, Doamne!

Dumnezeu are un scop și un țel; El vrea să ne conducă spre savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Așa că trebuie să acordăm atenție acestui țel pentru a alerga în cursă.

Nu trebuie să ne complacem în ceea ce ne dorim și nici să zăbovim în experiențele trecute și în lucrile pozitive din trecut; ar trebui să uităm lucrurile care sunt în urmă și să ne întindem înainte spre ceea ce este înainte, pentru a-l câștiga pe Cristosul lui Dumnezeu!

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima în călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

În Marcu 6:45-51 vedem cum Domnul i-a silit pe ucenicii Săi să urce în corabie și să meargă înainte pe partea cealaltă, spre Betsaida, în timp ce El a trimis mulțimile departe și El a rămas înapoi să se roage.

În timp ce vâsleau pe mare, a fost o furtună, iar vântul le era împotriva lor.

Domnul era singur pe țărm, în timp ce ei vâslau pe mare.

Apoi, la a patra strajă a nopții, Domnul Isus a venit la ei și a vrut să treacă pe lângă ei, dar ei L-au văzut și au strigat către El.

Când El a intrat cu ei în corabie, vântul a încetat și ei au ajuns pe malul celălalt.

Când Domnul nu era cu ei pe corabie, vânturile erau împotriva lor, iar ei erau aproape de sfârșitul călătoriei lor, dar nu știau asta, până când a venit Domnul.

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi este cea mai dificilă parte. Fiecare dintre noi are o călătorie rânduită de Dumnezeu.

Domnul chiar ne obligă să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, așa cum Domnul Isus i-a silit pe ucenicii Săi să urce în barcă și să meargă pe partea cealaltă.

Suntem constrânși din toate părțile să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu ne constrânge (2 Cor. 5:14).

Ceea ce este cel mai important în viața noastră creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

S-ar putea să știm care este această călătorie, dar s-ar putea să nu mergem pe ea; prin urmare, viața noastră poate fi plină de multă moarte duhuală, întuneric și restricție. O, Doamne!

Acesta este motivul pentru care de multe ori există dispute și conflicte în lucrarea lui Dumnezeu, pentru că nu mergem pe drumul rânduit de Dumnezeu pentru noi.

Trebuie să ne punem în mâna lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător și să căutăm din toată inima călăuzirea Sa.

Trebuie să fim dispuși să-L ascultăm și să acționăm numai în conformitate cu voia Sa.

Ar trebui să ne rugăm ca Domnul să ne descopere care este călătoria pe care El a desemnat-o pentru noi; apoi, ar trebui să plătim orice preț pentru a merge din toată inima pe ea. Amin!

Astăzi suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi; suntem în cea de-a patra veghe a nopții, chiar înainte de venirea Domnului.

Vântul ne este contrar, marea este învolburată și se pare că avem furtună după furtună.

Nu trebuie să fim necăjiți sau dezamăgiți, pentru că Domnul Isus Se roagă pentru noi și în curând ni Se va arăta.

Nu ar trebui să ne oprim din vâslit și să lăsăm barca în derivă în funcție de vânt și valuri, pentru că acest lucru ne va duce din ce în ce mai departe de Dumnezeu și de țelul Lui.

Domnul va veni la noi în ceasul cel mai întunecat, în ultima veghe a nopții, în ultima parte a călătoriei pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o.

Chiar dacă este dificil, trebuie să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe cale.

Trebuie să fim dispuși să mergem pe călătoria pe care El ne-a desemnat-o până la sfârșit, consacrându-ne Domnului.

Când furtuna este grea și marea este împotriva noastră, putem să privim la Domnul și să-I permitem să vină în barca noastră. El este cu noi chiar acolo, în mijlocul furtunii.

El este pe munte, Se roagă și mijlocește pentru ca noi să ne terminăm cu succes cursa și El este și împreună cu noi, în mijlocul furtunilor, așteaptând să-L invităm în barca noastră.

Odată ce Domnul vine în barca noastră în mijlocul furtunii, furtuna s-a terminat și ajungem la destinație.

Un lucru important în viața creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

Trebuie să găsim calea și să o umblăm cu credincioșie, chiar și din toată inima să-L urmăm pe Domnul pe această cale.

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou cu privire la acest lucru, deschizându-ne față de El și întrebându-L,

Doamne Isuse, vrem să căutăm călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o și să mergem pe ea cu credincioșie. Dezvăluie-ne, Doamne, să vedem care este călătoria pe care ne-ai rânduit-o. Ne punem în mâinile lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător. Nu vrem să facem propria nostru cale sau să facem ceea ce credem că ar trebui să facem; pur și simplu vrem să căutăm din toată inima conducerea Ta și să urmăm calea pe care Tu ai rânduit-o pentru noi. Amin, Doamne, dezvăluie-ne călătoria pe care ne-ai desemnat-o și întărește-ne să plătim orice preț pentru a merge pe ea din toată inima! Slavă Domnului, Îl avem pe Cristos în ceruri mijlocind pentru noi, chiar și atunci când suntem în furtună! Îți mulțumim, Doamne, că mijlocești ca noi să ne terminăm cursa și să obținem premiul. Vrem să continuăm să vâslim prin furtună și Îți permitem să intri în barca noastră. Intră, Doamne, și fii împreună cu noi în furtună. Adu-ne până la capăt. Vrem să ne terminăm cursa și să obținem premiul!

Să nu devenim obosiți, ci să alergăm cursa până la capăt pentru a obține premiul

E îndurarea și harul Domnului că El ne-a arătat care este calea pe care Dumnezeu a rânduit ca noi să umblăm, cursa pe care El ne-a desemant-o.

Suntem încântați că suntem pe drumul corect, dar cum vom alerga la final rămâne de văzut.

Nu trebuie să presupunem că, dacă alergăm astăzi, vom alerga și atunci când Domnul Se va întoarce.

Prin îndurarea și harul Său, alergăm astăzi cursa și trebuie să continuăm să ne smerim în fața Domnului și să căutăm călătoria pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru ca noi să o parcurgem din toată inima.

În cazul ucenicilor din Marcu 6, se pare că Domnul a vrut să treacă pe lângă ei (v. 48), iar ei L-au rugat să intre în barca lor.

Se pare că Domnul n-ar fi avut nicio intenție să meargă la ucenici.

El le-a poruncit să meargă pe cealaltă parte, la Betsaida, și era pe cale să-i întâlnească acolo. Dacă nu ar urma călătoria rânduită de Dumnezeu, ei nu L-ar fi întâlnit.

Dacă au luat o întorsătură greșită și au mers pe o cale greșită, Domnul nu i-ar fi întâlnit când a venit.

Acest lucru este foarte serios. Dacă Domnul ne cheamă să facem ceva și alegem să facem altceva, s-ar putea ca Domnul să nu ne mai întâlnească înainte de vremea răpirii; s-ar putea să nu facă un ocol doar pentru a ne întâlni în călătoria greșită pe care noi alegem să o luăm.

Răpirea are loc de-a lungul căii pe care Domnul a rânduit-o. Dacă nu suntem acolo, vom rata răpirea.

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea în ce direcție ar trebui să mergem.

Pe măsură ce alergăm cursa, trebuie să nu obosim, leșinând în sufletul nostru din orice motiv (Evrei 12:3); mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Este ușor să oboseim, căci vântul ne este contrar, suntem în mijlocul furtunii și este ultima veghe al nopții; este întuneric, periculos și furtunos.

A fi obosit înseamnă a fi fără putere în suflet; totul pare a fi în zadar. Unii frați și surori au alergat cinci sau zece ani, apoi au simțit că nu pot continua.

Se pare că totul a fost în zadar, pentru că ei își văd foștii colegi de facultate devenind prosperi în lume, părând că se bucură de viața lor, în timp ce sfintii Îl urmăresc pe Domnul în viața de biserică.

Poate că am fost la instruirea cu timp integral, apoi ne uităm la foștii noștri colegi și vedem cum par să se bucure de viața în lume în timp ce noi suntem ca un predicator sărac; la un moment dat, s-ar putea să devenim obosiți și s-ar putea să nu avem putere, chiar gândindu-ne că totul este în zadar.

În astfel de situații trebuie să citim și să ne rugăm Mica 7:8, “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!”

Amin, deși cădem – și e adevărat, noi cădem, ne vom ridica și, deși suntem în întuneric – și ne găsim în întuneric, Dumnezeu este o lumină pentru noi.

Trebuie să avem un astfel de duh. Trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și trebuie să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi.

Chiar dacă suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pe măsură ce ajungem la cea mai dificilă parte a călătoriei, trebuie să alergăm cursa cu perseverență până la capăt.

Cu toții avem nevoie de îndurarea Domnului în această privință și trebuie să ne încurajăm unii pe alții să alergăm la cursă.

Pe de o parte, ne adunăm împreună cu sfinții și ne încurajăm unii pe alții.

Pe de altă parte, fiecare dintre noi trebuie să caute călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgă cu credincioșie.

Și să nu obosim, leșinând în sufletele noastre; mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Nu trebuie să renunțăm sau să obosim.

Nu ar trebui să leșinăm în sufletul nostru, ci să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră, astfel încât să putem termina cursa și să primim premiul!

Doamne Isuse, vrem să alergăm cursa cu răbdare, privind în țintă la Isus. Te căutăm, dragă Doamne, și căutăm să cunoaștem călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o, ca să putem merge cu credincioșie în ea. Amin, Doamne, suntem atât de fericiți să fim aici în această călătorie către premiu, alergând cursa cu răbdare. Ne deschidem Ție. Salvează-ne de la a fi obosiți în timp ce alergăm cursa. Salvează-ne de a leșina în sufletul nostru din orice motiv. Să fim noi cei care alergăm cursa până la capăt! O, Doamne, vrem să privim țintă la Isus, așa cum ne aflăm în ultima parte a călătoriei. Amin, Doamne, chiar dacă epoca se întunecă și furtuna este mai puternică, vrem să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră! Ne încredem în Tine, Doamne, și privim la Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți ca să devuu credinta noastra. n, Doamne, chiar și atunci când falimentăm, vrem să ne ridicăm și să continuăm cursa! Chiar și atunci când suntem în întuneric, venim la Tine ca să Te avem ca lumină și să continuăm cursa cu credincioșie până la sfârșit! Da, Doamne, du-ne până la capăt în cursă, ca să putem declara ca și Pavel, mi-am terminat cursa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pay the Price to Wholeheartedly Walk on the Journey Ordained by God for us to the End, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos devine credința noastră atunci când privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi

03/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pe măsură ce privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi, Cristos devine credința noastră, iar noi pur și simplu credem, pentru că Cristos Însuși crede în noi, una cu noi.

Deși suntem credincioși în Cristos, în ființa noastră naturală nu avem credință, dar credința se ridică în noi atunci când privim la Isus și permitem ca legea vieții să opereze în noi; Cristos este sursa credinței și El dă naștere credinței și, de asemenea, o desăvârșește în noi, privind la El și lăsând legea vieții să lucreze în ființa noastră. Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem într-o cursă creștină, alergând cursa cerească, astfel încât să putem termina cursa noastră și să primim premiul.

Am fost aduși în această cursă privindu-L pe Isus, minunatul Isus întronat în ceruri și fiind captivați de frumusețea Lui.

Și alergăm cursa privind la Isus de la orice altceva decât El.

Cursa pe care trebuie să o alergăm este cursa cerească, dar există posibilitatea să alergăm în zadar sau să muncim în zadar.

Biblia ne arată în Fil. 2:16 să nu muncim în zadar sau să alergăm în zadar, pentru că aceasta înseamnă că suntem dați de rușine.

A alerga degeaba nu înseamnă că nu alergăm în fiecare zi; mai degrabă, putem merge la întâlniri, slujim și facem o mulțime de lucruri pentru Domnul și în viața de biserică, dar există posibilitatea să alergăm în zadar.

Pavel a spus că, conform așteptării sale sincere în speranță, că în nimic nu va fi dat de rușine (Filipeni 1:20), ci în toate lucrurile, chiar și acum, Cristos va fi mărit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte.

Viziunea lui Pavel a fost că un creștin ar trebui să fie una cu Cristos, chiar să fie Cristos.

Cum putem noi fi Cristos? Suntem atât de plini de constituția naturală, avem carne și avem pofte, dispoziție și ciudățenii.

Cum putem fi Cristos? Este adevărat că nu putem fi Cristos, dar Dumnezeu vrea să fim Cristos.

Când trăim, ar trebui să fim Cristos; când facem ceva, vorbim ceva, ar trebui să fim Cristos.

Domnul Isus nu a dus la îndeplinire răscumpărarea numai pentru ca păcatele noastre să fie iertate și spălate, pentru ca noi să fim îndreptățiți și împăcați cu Dumnezeu; chiar mai mult, El dorește să fim mântuiți în viața Sa (Romani 5:10).

Când am crezut în Domnul Isus, am fost regenerați – am primit o altă viață, viața divină.

Acum trebuie să mergem mai departe cu Domnul și să fim sfințiți de natura sfântă a lui Dumnezeu.

Apoi, trebuie să fim înnoiți în mintea noastră și trebuie să avem o transformare interioară, metabolică, astfel încât să putem fi transformați în aceeași imagine cu Cristos din glorie în glorie (2 Cor. 3:18).

Mai mult, trebuie să fim conformați chipului întâiului Fiu al lui Dumnezeu și, în cele din urmă, să fim glorificați, astfel încât să fim asemenea Lui în orice fel.

Dacă experimentăm mântuirea organică a lui Dumnezeu zi de zi, mergem pe calea potrivită și alergarea sau lucrarea noastră nu sunt în zadar.

Să continuăm cursa creștină cu rezistență până ajungem la țintă și primim premiul!

Să privim țintă către Isus, Cel ce desăvârșește credința noastră pentru a fi infuzați cu El ca fiind credința noastră

Pe de o parte, Isus este Autorul și Inițiatorul credinței noastre; pe de altă parte, El este și Desăvârșitorul credinței (Evr. 12:2).

Credința noastră începe cu El și se termină cu El. Credința noastră începe cu chemarea Sa; atunci când El ne cheamă și ne câștigă, începem să alergăm cursa creștină.

Pe tot parcursul cursei, nimic nu se face prin capacitatea noastră naturală.

Credința nu vine de la noi înșine, iar capacitatea de a alerga nu provine din ființa noastră naturală.

El este Cel care aleargă cursa în noi, iar calea pe care alergăm este, de asemenea, El Însuși.

Ioan 14:6 spune că Isus este calea și realitatea și viața.

Când ne îndreptăm privirea către Isus, El dă naștere credinței în noi, El ne menține credința și, de asemenea, ne desăvârșește credința, completând-o și terminând-o. Aleluia!

Ceea ce contează în aleargarea cursei creștine este să nu privim în jur pentru a vedea peisajul din jurul nostru; este privirea îndreptată către Isus, Cel care dă naștere credinței în noi și termină credința noastră.

Viața lui ne permite să alergăm.

Când privim la El cu atenție, cu o atenție neîmpărțită, El ne va infuza cu El Însuși ca credință.

Vedem că această Persoană prețioasp ne iubește și Îl vom iubi înapoi.

Noi nu L-am văzut, dar Îl iubim; în El – deși nu-L vedem în prezent, totuși crezând – ne bucurăm de bucurie nespusă și plină de glorie (1 Petru 1:8).

Pe măsură ce Îl iubim pe Cel nevăzut, este fără efort pentru noi să alergăm cursa creștină. Nicio problemă nu este o problemă pentru noi, căci alergăm cu bucurie, chiar glorios, iar mâinile noastre nu se vor obosi.

Ori de câte ori ne gândim la răsplată, ne recâștigăm puterea, pentru că răsplata este Cristos Însuși, care va fi savurarea noastră deplină în epoca viitoare a împărăției.

Fie ca ochii să ni se deschidă astfel încât să nu luăm în considerare lucrurile care se văd, să nu luăm în considerare slăbiciunile noastre nici să privim lucrurile negative ale altora.

Să ne întoarcem privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.

Ca Desăvârșitor al credinței, Domnul Isus Se infuzează continuu întru noi ca element și abilitate de a crede.

Când privim la Domnul cu o atenție neîmpărțită, punând întreaga noastră ființă asupra Lui, El ne administrează cerul, viața și puterea.

El ne infuzează cu tot ceea ce este El, iar noi suntem capabili să alergăm în cursa cerească și să trăim viața cerească pe pământ (2 Cor. 3:18).

Ceea ce privim sau la cine privim ne afectează foarte mult.

Cu cât privim mai mult la lucrurile pământești, cu atât devenim mai pământeni și cu atât avem mai multe piedici și încurcături și nu vom alerga cu atenție.

Să avem fața dezvelită, adică să avem o inimă întoarsă către Domnul, ca să-L privim și să-L reflectăm ca pe o oglindă, ca să fim transformați în același chip din glorie în glorie, întocmai ca de la Domnul Duh.

Viața noastră creștină este din glorie în glorie.

În fiecare zi Îl privim pe Domnul și primim transmiterea și infuzia Sa.

Îl primim ca viața noastră, puterea și stimulentul nostru, astfel încât să putem alerga în cursa creștină.

Pe măsură ce privim la Domnul în mod continuu, El va termina și completa credința de care avem nevoie pentru a alerga cursa cerească.

Nu este nevoie să ne temem sau să ne facem griji; pur și simplu privim la fața Lui și nu ne va lipsi nimic.

Când privim la Isus, El devine calea noastră, puterea și viața noastră. El va fi, de asemenea, țelul alergării noastre.

În această cursă, ființa noastră naturală, carnea noastră, trecutul nostru și capacitatea noastră sunt toate inutile; doar ceea ce este infuzat de Cristos în noi contează, pentru că El în noi este credința care ne motivează să alergăm cursa până la capăt.

Trebuie să ne deschidem Domnului, așa cum a făcut apostolul Pavel, și să nu umblăm în mod ușuratic, ci să alergăm cursa pentru a câștiga prețul!

Fie ca Domnul să ne facă cei care privim la răsplata pe care ne-o va da când El Se va întoarce, domnind împreună cu El în împărăție și savurând nunta de o mie de ani cu El, și să ne îndreptăm de la toate lucrurile către Isus, astfel încât putem alerga cursa cu răbdare.

Fie ca Domnul să ne arate că viitoarea răsplată în împărăție ne așteaptă și fie ca noi să continuăm să alergăm cursa.

Paul a început să alerge, a continuat să alerge și a terminat cursa, fiind asigurat că a câștigat premiul.

Fie ca și noi astăzi să nu privim la nimic și la nimeni, să nu privim la slăbiciunile noastre și la păcatul care ne împiedică atât de ușor, ci să lepădăm toate lucrurile și să privim țintă la Isus pentru a fi infuzați cu El ca credință și a alerga cursa creștină cu răbdare.

Când privim la Isus, Cristos devine credința noastră!

Domnul să ne întărească să alergăm continuu până ajungem la capăt pentru a câștiga premiul.

Doamne Isuse, vrem să alergăm continuu cursa, privind țintă la Isus! Tu ești Autorul credinței noastre, căci Tu inițiezi credința și Tu chiar devii credința noastră. Amin, Doamne, ne îndreptăm privirea către Isus pentru a fi infuzați cu credință și pentru a avea credință ca să alergăm cursa creștină. Infuzeaza-ne mai mult cu Tine însuți astăzi. Privim de la orice altceva către Tine. Credem că Tu ești capabil să ne duci până la capăt și chiar să ne completezi credința. Te luăm ca viața, calea și țelul nostru. Te luăm ca tăria și răbdarea pentru a alerga cursa. O, Doamne Isuse, deși nu Te vedem în prezent, credem în Tine și ne bucurăm cu o bucurie nespusă și plină de glorie! Vrem să Te privim cu faţa dezvelită, ca să Te putem reflecta. Transformă-ne în chipul Tău din glorie în glorie, întocmai ca de la Domnul Duh! Desăvârșește credința în noi. Completează credința în noi. Du-ne în cursa creștină până la capăt, astfel încât să ne putem termina cursa și să primim răsplata! Amin, Doamne Isuse, Te iubim!

Când privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi, Cristos devine credința noastră și El crede în noi, făcându-ne o ființă care crede

Pentru cei necredincioși, credința este o un lucru misterios; mulți cred că creștinii „își aruncă creierul în coșul de gunoi” atunci când cred în Isus, pentru că nu pare a fi rezonabil sau logic să facă acest lucru.

Singura diferență dintre un necredincios și un credincios în Cristos este că credinciosului i s-a arătat îndurare de la Dumnezeu pentru a avea apariția Domnului, iar când Dumnezeu i s-a arătat acestuia, el pur și simplu a crezut.

Credința nu este în noi prin natură; nu suntem născuți din părinții noștri cu credință în noi.

Avem un duh, iar duhul nostru vrea să-L contacteze pe Dumnezeu, dar dacă nu-L vedem pe Domnul Isus, care este Dumnezeu, nu avem credință.

Acest lucru este valabil nu numai pentru cei necredincioși, ci chiar și pentru cei care cred în Cristos. Ca credincioși în Cristos, de atâtea ori se pare că nu avem credință.

Unii par să aibă credință și merg mai departe cu Domnul, dar atât de mulți creștini par să fie la fel ca oamenii din lume, pierzându-și chiar credința.

De ce unii au credință în timp ce alții nu au? Care este secretul pentru a avea credință? Evrei 12:2 este unul dintre secrete: să privim țintă la Isus.

Poate că nu avem credință, dar atunci când ne întoarcem la Domnul, chemăm numele Lui și ne concentrăm asupra Lui, El ne infuzează cu Sine Însuși și El devine credința noastră.

Când venim la Domnul în Cuvântul Său pentru a citi și a ne rugăm asupra cuvântului Său, credința este infuzată în noi și suntem umpluți cu Dumnezeu.

Cu toții putem depune mărturie că, atunci când citim Biblia și vorbim cu Domnul în rugăciune și considerație cu rugăciune, Domnul ne umple cu Sine și avem darul credinței.

Pentru ca noi să avem credință, trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, sursa credinței. El Se iradiază în noi și ne încarcă cu Sine.

Drept urmare, avem în mod spontan credință. Credința nu provine de la noi; îşi are originea în El.

Într-un fel, credința este Cristos Însuși care vine în noi pentru a deveni Cel care crede în noi într-un mod subiectiv.

Cuvintele Domnului sunt duh și viață (Ioan 6:63), iar când Îl privim în Cuvântul Său, suntem infuzați cu El până când El, însăși persoana, devine elementul credinței din ființa noastră.

Nu noi credem; este Cel care crede în noi. Ce minunat!

Deci, într-un fel, nu putem decât să credem; cum să nu credem când El în noi, una cu noi, crede?

Cristos dă naștere credinței în noi, El este credința noastră, El crede în noi și El crede, așa că noi credem; aceasta este credința autentică. Uimitor!

Odată ce El a originat această credință în noi, El nu o va lăsa niciodată să dispară; El o va perfecționa, o va termina și o va perfecționa.

Pur și simplu trebuie să continuăm să ne întoarcem la El și să privim la Isus, pentru ca Cristos să creadă în noi și pentru noi!

Atunci vom trăi prin credință – prin credința Lui, chiar prin El ca și credința noastră (Gal. 2:20).

Un alt mod practic prin care suntem infuzați cu credință este să permitem legii vieții să opereze în noi (Romani 8:2).

Când permitem ca legea vieții să lucreze în ființa noastră, pur și simplu credem.

Domnul ne poate vorbi despre o anumită problemă sau ne poate atinge despre atitudinea noastră față de o anumită persoană; dacă spunem Amin vorbirii Sale interioare, suntem plini de credință.

Dacă spunem Amin vorbirii interioare a Domnului, mișcării Sale, El va avea o cale de a se răspândi în mintea, emoția și voința noastră, iar acest lucru va produce o mare credință în noi.

Cu cât permitem legii vieții să opereze în noi, cu atât suntem mai capabili să credem.

Legea vieții lucrează în noi pentru a aduce exprimarea și mărturia lui Dumnezeu; primul rezultat este credința noastră.

Elementul credincios al lui Cristos este încărcat în ființa noastră prin legea vieții.

Dacă dăm legii vieții oportunitatea de a lucra continuu în mintea, emoția și voința noastră, lucrarea ei va produce capacitate de a crede în noi.

Fie ca să fim cei care avem o astfel de credință să-L credem pe Dumnezeu la deplin, fără nicio tensiune sau ceartă.

Legea vieții în Evrei 8:10 rezultă în capacitatea de a crede prezentată în Evrei 11:1 și restul capitolului. Putem depune mărturie că, atunci când spunem Amin operațiunii și mișcării interioare a Domnului, suntem plini de credință și credința noastră în Domnul este întărită.

Când legea vieții operează în noi pentru a ne face chiar reflectarea, expresia și mărturia lui Dumnezeu, ne este ușor să credem.

Credința noastră nu este ceva deliberat – este ceva spontan; de fapt, nu putem să nu credem, întrucât capacitatea de a crede a fost infuzată în noi.

Atâta timp cât ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și permitem legii vieții să opereze în noi, dându-I libertatea de a ne mișca, atinge și infuza cu El însuși, vom fi plini de credință.

Credința noastră va fi spontană, iar ființa noastră interioară va fi saturată cu El ca credință.

Cu cât suntem mai saturați în interior de Cristos, cu atât ne este mai ușor să credem.

Fie ca toți să experimentăm credința într-un mod subiectiv, să privim la Isus și să lăsăm ca legea vieții să opereze în noi.

Doamne Isuse, noi spunem Amin lucrării, acționării și mișcării Tale interioare în ființa noastră. Vrem să permitem legii vieții să opereze în noi pentru a-L împărți pe Dumnezeu cu tot ceea ce este El în ființa noastră. Amin, Doamne Isuse, introdu-Te pe Tine însuți în noi un pic mai mult astăzi. Împarte-Ți legile în mintea noastră și înscrie-le în inima noastră, astfel încât să fim plini de Cristos ca credință! Dorim să experimentăm credința într-un mod subiectiv zi de zi, îndreptându-ne privirea către Isus și permițând legii vieții să opereze în noi. Lucrează în noi, Doamne, și operează în ființa noastră pentru a ne face exprimarea și mărturia lui Dumnezeu. Fie ca legea vieții să opereze în noi astăzi, astfel încât să putem fi infuzați cu Cristos ca credință. Amin, Doamne, fie ca Tu să devii credința noastră, infuzându-Te în noi pentru a fi capacitatea noastră de credință! Vrem să trăim prin această credință, prin Cristos ca credință noastră! Tu ești credința noastră. Tu ești viața noastră. Te luăm ca totul al nostru. Trăim prin credința Fiului lui Dumnezeu. Desăvârșește-ne credința. Adu-ne până la desăvârșirea credinței, astfel încât să alergăm cursa cu răbdare și să primim premiul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ becomes our Faith as we Look unto Jesus and Let the Law of Life Operate in us, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Credința este o capacitate de substanțiere ca noi să-L savurăm Dumnezeu și să-L infuzăm pe El în alții

03/10/2024 by Credincios in Cristos 4 Comments

Credința este o capacitate de substanțiere infuzată în noi de Domnul atunci când credem în El; trăim prin credință, nu după înfățișare și privim lucrurile care nu se văd, care sunt eterne, nu lucrurile care se văd, care sunt temporare. Amin!

Credința este ca un al șaselea simț care ne-a fost împărțit în momentul regenerării noastre.

Credința nu este ceva pe care unii oameni îl obțin pentru că lucrează cu adevărat din greu pentru a crede ceea ce spune Biblia și nici nu este ceva ce putem produce noi.

Suntem infuzați cu credință prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

De exemplu, Avraam era un păgân care trăia într-o țară păgână, dar Dumnezeul gloriei i s-a arătat și nu i-a putut rezista lui Dumnezeu; el i-a răspuns lui Dumnezeu având credinţă.

Această credință, pe care Dumnezeu a infuzat-o în el pentru a deveni credința lui, i-a fost socotită ca fiind dreptate.

În mod asemănător atât de mulți alții din Vechiul Testament, când au avut apariția lui Dumnezeu și vorbirea Lui, când Duhul Sfânt s-a mișcat asupra lor și le-a descoperit lucruri despre Dumnezeu, ei nu I s-au putut împotrivi lui Dumnezeu: pur și simplu au avut credință.

În Noul Testament, îl vedem pe Pavel care a fost un persecutor înverșunat al credincioșilor în Cristos, urmașii lui Isus.

Deși respira moarte față de ei, Dumnezeu S-a îndurat de el și Domnul Isus i s-a arătat.

El a fost convertit la Cristos pur și simplu prin faptul că Domnul i-a apărut.

Când Dumnezeu ni se arată prin cuvântul Său, când vedem frumusețea lui Isus Cristos, pur și simplu Îi răspundem crezând în El.

Acest lucru nu este de la noi – este Domnul Însuși care vine la noi pentru a ne infuza cu Sine, iar aceasta devine capacitatea noastră de a crede.

Cu toții putem depune mărturie despre asta.

Ori de câte ori venim la Domnul în cuvântul Său și avem strălucirea Lui, apariția Lui, suntem infuzați cu credință.

Această infuzie nu este doar o dată pentru totdeauna; trebuie să petrecem zilnic timp cu Domnul în Cuvântul Său pentru a fi infuzați cu El ca credință.

Viața noastră creștină este o viață de credință, o umblare prin credință și o cursă care este în credință.

Suntem acum pe cursa creștină, pe calea credinței și nu umblăm prin vedere, nici după înfățișare, ci prin credință.

Deoarece credința este ceva cu care Dumnezeu ne infuzează prin apariția Lui față de noi, nu-i putem judeca pe alții pentru că nu au credință.

Trebuie doar să ne rugăm pentru ei și să învățăm să le slujim ceva din Cristos, astfel încât și ei să-l poată vedea pe minunatul Isus care este întronat în ceruri, încununat cu slavă și cinste.

Când Îl vedem, când Îl privim pe Domnul Isus, suntem infuzați cu credință pentru a merge mai departe cu Domnul pe calea creștină și putem alerga cursa cu răbdare, pentru că Cristos Însuși în noi este capabil să alerge cursa. Aleluia!

Credința este în duhul nostru ca o abilitate de substanțiere ca să-L cunoaște pe Dumnezeu și să trăim în domeniul lucrurilor nevăzute

Ce este credința? Cum de unii oameni au credință în timp ce alții nu o au? Cum se face că uneori avem credință și alteori nu avem credință?

Credința este o capacitate de substanțiere; credinţa este capacitatea prin care substanțiem lucrurile nevăzute şi lucrurile în care nădăjduim (Evrei 11:1).

Credința nu este de la noi înșine; nu avem credință în noi când ne naștem din părinții noștri. Credința vine prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu, a evangheliei (Romani 10:17).

Noi, credincioșii în Cristos, avem acest al șaselea simț, credința noastră, care este o capacitate de substanțiere pentru noi de a substanția tot ceea ce este de la Dumnezeu și din economia lui Dumnezeu.

Credința este substanțierea lucrurilor sperate, convingerea lucrurilor nevăzute. Și credința este în duhul nostru, nu în mintea noastră, în emoțiile noastre sau în voința noastră. Avem un duh de credință.

2 Cor. 4:13 spune că credem, de aceea vorbim, pentru că avem același duh de credință.

Trebuie să ne exersăm duhul de credință, duhul nostru contopit, pentru a crede și a vorbi lucrurile pe care le-am experimentat din Domnul.

Așa cum ne exersăm gura pentru a mânca mâncare și ochii noștri pentru a vedea lucrurile, tot așa trebuie să ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere, pentru a substanția ce este Dumnezeu, ce dorește El și caree este economia Sa.

Dar credința nu este în noi; trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a avea credință.

Credința vine de la Domnul; ori de câte ori ne întoarcem la Domnul chemând numele Lui, rugându-ne și având părtășie cu El, suntem infuzați cu Cristos ca credință.

Apoi, prin acest duh de credință, suntem capabili să credem și să vorbim și să declarăm.

Viața creștină este o viață de credință, o viață de a-L savura pe Domnul în duhul contopit și de a ne exercita capacitatea de substanțiere pentru a substanția tot ceea ce este Dumnezeu în Cristos ca Duh pentru noi și pentru noi.

Credința este în duhul nostru, care este contopit cu Duhul Sfânt (1 Cor. 6:17).

Trebuie să avem grijă de Dumnezeul viu ca Duhul din duhul nostru, umblând conform duhului nostru contopit (Romani 8:4); acestea sunt lucruri nevăzute, lucruri din duh.

Prin credință, substanțiem lucrurile nevăzute, lucrurile din domeniul divin.

A substanția lucrurile din domeniul fizic nu este dificil: pur și simplu ne exersăm cele cinci simțuri fizice.

Pentru a substanția lucrurile din domeniul psihologic, avem mintea, emoția și voința noastră, iar aceste lucruri sunt făcute reale pentru noi prin intermediul simțurilor sufletului nostru.

Dar pentru ca noi să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L savurăm pe Dumnezeu, să-L contactăm pe Dumnezeu, să-L experimentam pe Dumnezeu și să fim una cu Dumnezeu pentru împlinirea scopului Său, trebuie să ne exersăm duhul de credință.

Trebuie să ne exersăm din ce în ce mai mult capacitatea de substanțiere în duhul nostru – credința noastră, venind la Domnul din nou și din nou.

Viața noastră de zi cu zi ar trebui să fie prin credință, nu prin vedere.

Noi nu luăm în considerare lucrurile care se văd, ci cele care nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt temporare, dar cele care nu se văd sunt eterne (2 Cor. 4:18).

Banii, prosperitatea și posesiunile sunt lucruri văzute și sunt temporare; sunt azi aici și mâine au dispărut.

Dacă ne concentrăm pe lucrurile văzute, suntem cei mai mizerabili persoane.

Dar dacă ne exersăm duhul de credință pentru a avea capacitatea de substanțiere de a substanția ceea ce este din Dumnezeu în domeniul lucrurilor nevăzute, suntem cei mai fericiți oameni, pentru că savurăm și atingem ceva din eternitate.

Ceea ce ochii noștri pot vedea este foarte limitat. Ceea ce urechile noastre pot auzi este destul de limitat. Chiar și lucrurile la care ne putem gândi sunt limitate.

Dar ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi este nelimitat și totul este în domeniul credinței noastre; prin urmare, trebuie să ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere.

Când ne exersăm duhul de credință, Duhul din duhul nostru ne conduce să cercetăm lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile eterne ale lui Dumnezeu, astfel încât să savurăm și să ne împărtășim din ceea ce este Dumnezeu.

Adâncurile lui Dumnezeu ne sunt descoperite pe măsură ce ne exersăm duhul de credință.

Toate promisiunile lui Dumnezeu, țelul Său glorios, împărăția Sa și răsplata Lui sunt făcute reale pentru noi prin intermediul capacității de substanțiere pe care o avem în duhul nostru de credință.

Viața noastră creștină ar trebui să fie o astfel de viață, o viață a lucrurilor nevăzute, nu a lucrurilor care se văd (Rom. 8:24-25; Evrei 11:27; 1 Pet. 1:8; Gal. 6:10).

Cristos este o persoană pe care nu L-am văzut cu ochii, nici pe care nu L-am atins cu mâinile sau pe care nu l-am simțit cu emoțiile noastre, dar Îl iubim și exultăm de bucurie nespusă și plină de glorie! Amin!

Ori de câte ori lăsăm lucrurile nevăzute și ne concentrăm asupra lucrurilor care sunt văzute, suntem în degradare.

Degradarea bisericii este degradarea de la lucrurile nevăzute la cele văzute; recâștigarea Domnului este să-și recâștige biserica de la lucrurile văzute până la cele nevăzute (Ioan 20:25; 2 Cor. 5:7; Rom. 8:24-25; 1 Pet. 1:8).

Ne putem concentra pe multe lucruri care sunt atât de necesare în domeniul văzut, dar dacă pierdem din vedere domeniul nevăzut și nu ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere, suntem în degradare.

Fie ca noi să învățăm să ne exersăm duhul de credință și să umblăm prin credință, nu prin ceea ce vedem (2 Cor. 5:7).

Am fost mântuiți prin credință (Efeseni 2:8), iar această credință ne-a făcut să experimentăm nașterea divină cu viața divină.

Acum învățăm să ne exersăm duhul de credință pentru a substanția lucrurile lui Dumnezeu și ale economiei Sale și trăim o viață prin credință prin exersarea duhului nostru de credință, a capacității noastre de substanțiere.

Prin intermediul acestei capacități de substanțiere, suntem capabili să simțim viața divină invizibilă din noi.

Doamne Isuse, mulțumim că ne-ai regenerat cu viața Ta și ne-ai infuzat cu credință, ca să putem ști cine ești Tu și care este scopul Tău pentru noi. Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, avem un duh de credință, o capacitate de substanțiere prin care substanțiem ceea ce este de la Dumnezeu! Amin, Doamne, ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a vorbi ceea ce vedem de la Tine și Te savurăm. Vrem să trăim o viață a lucrurilor nevăzute, o viață de substanțiere a ceea ce este de la Dumnezeu, savurând ceea ce este Dumnezeu pentru noi și trăind ceea ce Dumnezeu în Cristos ca Duh în duhul nostru este în noi. Doamne Isuse, Te iubim! Deși nu Te-am văzut niciodată cu ochii noștri fizici și nici nu Te-am simțit cu emoțiile noastre sau Te-am atins cu mâinile noastre, Te iubim! Îl iubim pe Cel nevăzut, căci El ni s-a arătat și ne-a infuzat cu credință! Slavă Domnului, avem în noi o capacitate de substanțiere pentru a substanția lucrurile nevăzute, lucrurile vieții divine și ale lui Dumnezeu și să fim convinși de lucrurile în care sperăm! Slavă Domnului pentru duhul nostru de credință!

Să ne exersăm duhului nostru de credință pentru a predica evanghelia și pentru a-i infuza pe alții cu Dumnezeu ca credință

Cum am dobândit noi creștinii credință? Cum pot creștinii să aibă credință, în timp ce cei din jurul lor nu o au?

Este prin privirea țintă la Isus. Când privim la Isus, El ne infuzeasă cu Sine însuși ca credință, ca element de credință.

Cristos devine credința noastră.

Când privim de la toate lucrurile către Isus, suntem infuzați cu El ca credință și avem capacitatea de substanțiere care ne face real ceea ce este despre Dumnezeu și viața Sa divină (Evrei 12:2).

Am câștigat acest simț de substanțiere, această capacitate de substanțiere, prin auzirea evangheliei.

Când ne-a fost predicată Evanghelia, credința a fost infuzată în noi. A crede în Domnul este o reacție la atracția Lui cerească prin evanghelie.

Evanghelia nu este doar o declarație a scopului lui Dumnezeu și o chemare la pocăință; evanghelia este o infuzie a ceea ce este Dumnezeu în ascultători.

După ce am crezut în Domnul Isus, noi, creștinii, învățăm să fim una cu El prin exersarea duhului nostru de credință pentru a predica evanghelia pentru a-i infuza pe alții cu Dumnezeu ca credință. Amin!

Predicarea corectă a evangheliei nu este ceva ce ține de a-i învăța pe alții despre Dumnezeu sau de a-i convinge de păcatul lor sau de judecata viitoare.

Predicarea corectă a evangheliei este ceva ce ține de a infuza ceea ce este de la Dumnezeu în cei care aud.

Prin urmare, înainte de a putea predica evanghelia, trebuie să venim la Domnul, să-L savurăm pe El și să fim plini de El.

Trebuie să ne exersăm capacitatea de substanțiere de a ne împărtăși din ceea ce este de la Dumnezeu și de a fi saturați cu El.

Apoi, vom avea ceva din El de împărțit altora.

Este ca și cum suntem încărcați cu electricitatea cerească și când predicăm evanghelia prin exersarea duhului nostru de credință, îi conectăm pe alții la această electricitate cerească.

Ascultătorii pot clătina din cap și nu reacționează într-un mod pozitiv, dar atâta timp cât ne exersăm duhul de credință pentru a vorbi ceva despre Cristos, Dumnezeu este infuzat în ei.

Ei pot chiar să respingă ceea ce vorbim și s-ar putea să lupte cu el, dar în adâncul lor sunt convinși și atinși.

Cei care aud pot crede că este o prostie să creadă, pentru că sunt atât de multe lucruri care nu au sens pentru mintea lor, dar ceva din Dumnezeu este infuzat în ei prin predicarea evangheliei.

În cele din urmă, ei vor reacționa și vor spune: Doamne Isuse, mulțumesc. Ești atât de bun. Cred în Tine ca Mântuitor al meu.

Noi, credincioșii în Cristos, trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a fi mai întâi umpluți de Domnul și de tot ceea ce este El, și apoi să vorbim altora ceva despre Cristos, astfel încât Dumnezeu să poată fi infuzat în ei ca credință.

Nu ar trebui să fim intimidați de răspunsul lor sau de lipsa lor de răspuns; ar trebui pur și simplu să vorbim cuvântul lui Dumnezeu pentru ca Cristos să fie infuzat în ei. Și ar trebui să ne rugăm pentru ei.

Biserica trebuie să dedice mult timp rugăciunii pentru predicarea evangheliei.

Trebuie să ne rugăm pentru atât de mulți din jurul nostru pentru a primi capacitatea de substanțiere pentru ca ei să savureze lucrurile nevăzute și să fie convinși de lucrurile la care au sperat.

Cu cât ne rugăm mai mult pentru evanghelie, cu atât ne cufundăm mai mult în Dumnezeu prin rugăciune, cu atât vom fi mai fermecați când vorbim altora despre Domnul.

Domnul Isus nu a fost un om atrăgător în exterior, dar era un farmec de nedescris în privința Lui, pentru că El L-a exprimat pe Dumnezeul bogat în atributele Sale îmbelșugate prin virtuțile Sale umane aromate (Matei 14:14; Marcu 6:34; Mat. 15:32).

Când ne exersăm duhul de credință și Îl savurăm pe Dumnezeu, suntem plini de farmecul ceresc și, când vorbim altora, ei vor fi atrași de Cristosul care este în noi.

Alții vor fi fermecați când ne vor asculta; nu noi îi vom fermeca, ci Domnul îi va atrage la Sine. Va exista o infuzie a elementului lui Dumnezeu în ei (Efeseni 2:8; Gal. 3:2, 5).

Acest principiu se aplică tuturor slujirii aduse lui Dumnezeu și înaintea omului.

Dacă slujim într-un mod adecvat, vom fi fermecătoro pentru alții, pentru că Cristos Se va exprima prin noi și toată slujirea noastră îl va infuza pe Dumnezeu în alții.

Aceasta este în totalitate ceva ce ține de harul lui Dumnezeu, de savurarea a tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi, pentru a avea totul din El infuzat în noi și exprimat prin noi.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul de credință pentru a fi plini de Tine și pentru a Te vorbi celor din jurul nostru, pentru ca ei să fie infuzați cu Dumnezeu ca abilitate de a crede! Amin, Doamne, ne exersăm să Te contactăm astăzi. Ne exersăm capacitatea de a veni la Tine, de a ne împărtăși din bogățiile Tale, de a fi plini de Tine și de a fi una cu Tine! Amin, Doamne, umple-ne cu Tine Însuți. Saturează-ne ceea ce Tu ești. Umple-ne până la revărsare. Revarsă prin noi către alții. Vrem ca Tu să ai o cale de a-i infuza pe cei din jur cu ceva din Dumnezeu pentru ca ei să aibă credință! Doamne, ne rugăm pentru viața noastră de zi cu zi și pentru predicarea evangheliei. Fie ca vorbirea noastră cu alții să-l infuzeze pe Dumnezeu în ei, astfel încât Dumnezeu să devină capacitatea lor de substanțiere pentru ca ei să-L savureze pe Dumnezeu și să se împărtășească din tot ceea ce este Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fie ca chiar și vorbirea noastră către colegii noștri să fie o infuzare a lui Dumnezeu în ei, pentru ca credința să se ridice în ei să creadă și să savureze tot ceea ce este Dumnezeu!