Savurăm pe Cristos

Trebuie să fim înțelepți când împărtășim adevărul sau experiența noastră din Cristos altora

10/09/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Ca oameni ai împărăției, trebuie să fim înțelepți atunci când împărtășim adevărul sau experiența noastră din Cristos cu alții.

Atunci când avem grijă de oameni, trebuie să trăim și să ne comportăm ca oameni ai împărăției, și nu ar trebui să dăm ceea ce este sfânt câinilor sau să aruncăm perlele noastre la porci; asta înseamnă că trebuie să fim înțelepți în relația cu oamenii.

Primele doisprezece versete din Matei 7 vorbesc în detaliu cu privire la principiile oamenilor împărăției în relația cu ceilalți.

Cum putem noi ca oameni ai împărăției lui Dumnezeu să avem grijă de ceilalți și cum trebuie să ne raportăm la oamenii din împărăția lui Dumnezeu? În relația noastră cu alții, trebuie să fim cei care trăiesc sub stăpânirea cerească a împărăției, iar atunci când ne îngrijim de alții, trebuie să facem totul conform duhului.

Primul lucru pe care Domnul Isus îl tratează este duhul nostru de judecată; în împărăția lui Dumnezeu nu ar trebui să judecăm, ca să nu fim judecați.

În lumea de astăzi toată lumea îi critică, îi bârfește și îi judecă pe alții, dar în împărăția cerească – viața de biserică de astăzi – ar trebui să ne abținem de la a-i judeca pe ceilalți.

Dacă îi judecăm pe alții cu dreptate, noi înșine vom fi judecați, de asemenea, cu dreptate de către Domnul, dar dacă îi judecăm pe ceilalți cu îndurare, și noi vom fi judecați cu îndurare de către Domnul.

Îndurarea triumfă asupra judecății. Ori de câte ori vedem o greșeală la cineva, ar trebui să Îl contactăm mai întâi pe Domnul; nu ar trebui să ne grăbim să judecăm, știind că măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi judecați și noi de către Domnul.

Pentru a ne relaționa cu alții, mai întâi trebuie să ne respingem simțămintele și opiniile noastre, apoi trebuie să îi luăm în considerare, să simțim alături de ei și să fim îndurători față de ei.

Este ușor să “reacționăm” la ceea ce spun și fac alții și este “firesc” să îi judecăm pe ceilalți; Satan este acuzatorul fraților și, la fel cum Domnul trăiește ca să mijlocească întotdeauna, tot așa Satan trăiește pentru a ne acuza în fața lui Dumnezeu. O, Doamne Isuse!

Fie ca să învățăm să nu cooperăm cu Satan în lucrarea sa de a-i acuza și judeca pe ceilalți, și fie ca să învățăm să ne renegăm de noi înșine, să-i luăm în considerare pe ceilalți, să simțim alături de ei și să fim îndurători față de ei.

Așa cum Domnul S-a îndurat de noi, tot astfel ar trebui să avem îndurare față de ceilalți în relația noastră cu ei. Dacă observăm o “așchie în ochiul fratelui nostru”, ar trebui să ne dăm seama că există o bârnă în ochiul nostru.

Ar fi o ipocrizie din partea noastră să încercăm să scoatem așchia (vina) din ochiul fratelui nostru în timp ce avem o bârnă (chiar mai multe defecte) în ochiul nostru. Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne lumineze în acest sens, astfel încât să ne fie teamă să pronunțăm judecată sau să-i judecăm pe alții.

Trebuie să fim înțelepți când împărtășim adevărul sau experiența noastră din Cristos altora

În Matei 7:6 Domnul spune că nu ar trebui să dăm ceea ce este sfânt la câini și nici să aruncăm perlele noastre în fața porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, apoi să se întoarcă și să ne sfâșie.

Ce înseamnă acest lucru și cum se aplică la experiența noastră?

Ceea ce este sfânt trebuie că se referă la adevărul obiectiv care aparține lui Dumnezeu; de multe ori savurăm cuvântul lui Dumnezeu și lumina adevărului strălucește asupra noastră și în interiorul nostru, iar noi suntem gata să îl vorbim altora.

Cu toate acestea, trebuie să fim înțelepți în faptul de a împărtăși adevărul cu alții, pentru că unii sunt precum “câinii” care nu doar că nu apreciază lucrurile sfinte, ci chiar se întorc ca să ne sfâșie și să ne muște.

Perlele se referă la experiențele subiective care sunt ale noastre; pe măsură ce Îl savurăm și Îl experimentăm pe Domnul, avem multe experiențe interioare prețioase și subiective din Cristos, și atunci când ne întâlnim cu ceilalți, am dori să împărtășim aceste experiențe cu ei.

Cu toate acestea, trebuie să fim înțelepți în împărtășirea experiențelor noastre din Cristos cu alții, pentru că unii dintre ei pot fi precum “porcii”, care nu doar că nu apreciază ceea ce vrem să împărtășim, dar pot chiar să se întoarcă și să ne devoreze.

Câinii nu au copite și nu rumegă, iar porcii au copita despicată, dar nu rumegă; în ochii lui Dumnezeu, ambele astfel de animale sunt necurate (vezi Lev. 11:4, 7).

Petru și Pavel vorbesc amândoi despre astfel de oameni în 2 Pet. 2:12, 19-2, și Fil. 3:2, ceea ce indică faptul că chiar și în biserici există anumite persoane ca niște câini. Aceste persoane sunt religioase, dar sunt necurate.

Pe măsură ce Îl savurăm de Domnul, ne rugăm asupra Cuvântului Său și dorim să ne îngrijim de ceilalți, este posibil să avem un anumit adevăr, o doctrină, o lumină sau o experiență pe care vrem să le împărtășim, dar este posibil să nu considerăm dacă cei care ascultă sunt “câini”, “miei”, “porci” sau “lupi.”

Trebuie să fim înțelepți în împărtășirea adevărului sau a experienței noastre din Cristos cu alții, luând în considerare nu doar simțământul și savurarea noastră, ci și situația altora.

S-ar putea să fim gata să strigăm cu voce tare: “Slavă Domnului, am văzut biserica, Îl iubesc pe Domnul și iubesc viața de biserică – ce loc glorios și minunat!” – și nu este nimic în neregulă în a face acest lucru, dar dacă facem acest lucru cu persoana greșită, este posibil ca noi înșine să avem probleme.

Unii oameni sunt deschiși, pregătiți și dispuși să primească cuvântul, în timp ce alții sunt închiși, necurați și gata să muște, așa că trebuie să fim înțelepți în relația cu oamenii și în grija față de ei.

Nu ar trebui să dăm lucrurile sfinte câinilor și nici să ne aruncăm perlele înaintea porcilor. Mai degrabă, în timp ce vorbim cu alții despre lucruri sfinte, adevăruri și experiențe din Cristos, trebuie să respectăm principiul de bază în faptul de a ne îngriji de ceilalți.

Trebuie să percepem cât pot primi alții, care este nevoia lor, dacă sunt deschiși și dispuși să primească și care este condiția lor spirituală; apoi, putem vorbi ceva privind la Domnul cu privire la ce anume să spunem și cât să spunem.

Dar dacă ne îngrijim doar de propriul nostru simțământ, de emoția noastră și de dorința noastră, am putea vătăma pe alții și ne facem rău și nouă în acest proces.

Când vorbim cu alții despre lucruri spirituale, nu ar trebui să vorbim conform simțămintelor sau dorințelor noastre, ci să vorbim conform capacității lor de a primi ceea ce avem de spus.

În calitate de oameni ai împărăției, trebuie să fim înțelepți în relația cu ceilalți și trebuie să fim înțelepți în a împărtăși adevărul sau în a da mărturia noastră.

Dacă nu suntem înțelepți, ci suntem entuziasmați să împărtășim ceea ce am savurat cu adevărat, și dacă ne îngrijim doar de noi înșine, dar nu și de ceilalți, s-ar putea să ne punem în dificultate sau să provocăm probleme.

Trebuie să fim înțelepți în contactul cu ceilalți; ori de câte ori contactăm alte persoane, ar trebui să simțim care este “temperatura lor” și trebuie să ne îngrijim de situația lor.

Nu ar trebui să facem lucrurile conform cu simțământul nostru, ci într-un mod potrivit, fiind înțelepți în a împărtăși adevărul sau experiența noastră din Cristos altora, pentru a nu provoca “câinii” să ne muște sau pe “porcii” să ne atace.

Doamne Isuse, învață-ne să fim înțelepți ca oameni ai împărăției în împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu și în mărturia experienței noastră din Cristos. Ferește-ne de la da ceea ce este sfânt câinilor sau din a arunca perle înaintea porcilor. Fie ca să fim oameni înțelepți ai împărăției care știu să sesizeze situația celor care ascultă, astfel încât să putem vorbi nu conform simțământului și emoției noastre, ci conform cu călăuzirea Domnului în interior. Doamne Isuse, Te iubim, vrem să depunem mărturie despre cuvântul pe care ni l-ai vorbit și despre experiența pe care ne-ai oferit-o, și vrem să facem acest lucru într-un mod potrivit, conform cu principiile pe care le-ai stabilit în împărăție!

Să cerem, să căutăm și să batem înaintea Domnului în legătură cu ceilalți și în grija noastră față de ei

Imediat după versetul care spune să nu aruncăm perle înaintea porcilor și să nu dăm lucrurile sfinte câinilor, Domnul ne încurajează să cerem, să căutăm și să batem înaintea Domnului (vezi Mat. 7:6-8).

Știm cu toții acest minunat cuvânt al Domnului că trebuie să cerem și ne va fi dat, să căutăm și vom găsi, și să batem și o ușă ne va fi deschisă, dar neglijăm contextul acestui cuvânt.

În contextul în care avem de-a face cu alții din împărăție, în contextul îngrijirii altora din împărăția lui Dumnezeu, trebuie să venim la Domnul în într-un mod în care să cerem, să căutăm și să batem.

În calitate de cetățeni ai împărăției cerești, trebuie să fim cei mai înțelepți oameni, iar acest lucru este posibil numai atunci când Îl contactăm Domnul în general și chiar în mod specific cu privire la nevoia celor cu care urmează să vorbim.

Trebuie să recunoaștem, însă, că de multe ori falimentăm în a face acest lucru; credem că știm ce să spunem, suntem plini de entuziasm și doar spunem lucruri – dar fără a-L contacta pe Domnul.

De multe ori suntem neînțelepți; nu discernem situația și starea celor cu care urmează să vorbim și nu luăm în considerare cuvântul potrivit pentru a le vorbi.

În contactul cu oamenii și în relația cu ei, trebuie să privim la Domnul și să Îi spunem: “Doamne Isuse, spune-mi cum să-i contactez pe acești oameni; arată-mi cum să mă ocup de ei!” Acesta este un mod general de a cere.

Trebuie să mergem mai adânc și să Îi cerem: “Doamne, caut fața Ta și voia Ta cu privire la cei cu care urmează să vorbesc; strălucește cu Cuvântul Tău asupra situației lor și fă-mă să vorbesc ceea ce este pe inima Ta pentru ei – nu ceea ce este în simțământul sau în mintea mea pentru ei.”

Am putea să mergem chiar și mai adânc și să insistăm în fața Domnului, mijlocind în fața Sa pentru fiecare dintre ei și bătând la ușa cerească pentru ca Domnul să deschidă cerurile și să-Și reverse vorbirea și binecuvântarea asupra lor.

Fie ca să fim salvați din a sta nepăsători în relația cu oamenii și să fim salvați din ne comporta într-un mod slobod sau ușor atunci când îi contactăm pe ceilalți.

Cu toții avem experiența vorbirii cu cineva și entuziasmul în legătură cu ceea ce împărtășeam, deoarece era savurarea și experiența noastră din Cuvânt și din Domnul, dar apoi acele persoane nu au mai vorbit cu noi sau chiar ne-au criticat și au vorbit lucruri negative despre noi sau împotriva noastră după aceea.

Ca oameni ai împărăției, trebuie să învățăm să cerem Domnului, să-L căutăm și să batem înaintea Sa în relația cu ceilalți și în grija noastră față de ei.

Doamne Isuse, vrem să învățăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă înaintea Ta, în timp ce ne ocupăm de ceilalți, le vorbim și avem grijă de ei. Ferește-ne de la a da lucruri sfinte celor care nu le pot primi sau de la a împărți perlele noastre cu cei care s-ar întoarce și ne-ar mușca. Doamne, fie ca să învățăm să-L întrebăm pe Domnul, să-L căutăm și să batem la ușă înaintea Sa în legătură cu modul potrivit de a-i contacta pe oameni și cuvintele potrivite pe care să le spunem. Fă-ne aceia care sunt în permanență înaintea Ta, cei care se consultă mereu cu Tine cu privire la toate lucrurile, pentru a putea fi una cu Tine în a vorbi sau a nu vorbi, în a împărtăși sau a nu împărtăși și în a-i contacta pe oameni sau a nu-i contacta.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to be Wise in Sharing the Truth or our Experience of Christ with Others (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui de astăzi

05/09/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Slavă Domnului, Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, iar acum trăim viața de biserică ca împărăția Fiului dragostei Tatălui!

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, iar noi, ca și credincioși în Cristos, trebuie să trăim împărăția în viața de biserică.

Prin regenerare am fost transferați de sub autoritatea lui Satan, afară din autoritatea întunericului și întru împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, iar acum în viața de biserică trăim în această împărăție plăcută și încântătoare.

Împărăția lui Dumnezeu și biserica sunt intim legate și nu pot fi separate. De fapt, de fiecare dată când Domnul Isus a vorbit despre biserică, El a menționat-o în legătură cu împărăția; acolo unde este astăzi biserica, acolo este împărăția lui Dumnezeu, și împărăția lui Dumnezeu aduce în ființă biserica.

Când un grup de oameni se află sub autoritatea împărăției cerurilor, ei devin biserica; pe măsură ce trăim în împărăția lui Dumnezeu, sub stăpânirea interioară a lui Dumnezeu, trăim viața de biserică pentru zidirea Trupului lui Cristos.

Biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu, iar biserica nu se rezumă doar la mâncare și băutură, ci la dreptate (faptul de a fi drepți cu Dumnezeu și stricți cu noi înșine înaintea lui Dumnezeu), pace (faptul de a fi în pace cu Dumnezeu și cu ceilalți) și bucurie (faptul de a fi într-o stare de bucurie înaintea lui Dumnezeu) în Duhul Sfânt.

Noi credincioșii în Cristos suntem atât membre ale Trupului lui Cristos cât și reședința lui Dumnezeu și, de asemenea, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, sfera în care Dumnezeu Își exercită autoritatea.

În biserică în calitate de împărăția lui Dumnezeu, suntem sub stăpânire, guvernare, disciplină și exersare; există multe lucruri negative care sunt excluse automat și orice răzvrătire sau întuneric este eliminat.

În epistolele sale către Corint și Galateni, Pavel vorbește despre anumite lucruri care, dacă sunt practicate de noi, vom fi descalificați din moștenirea împărăției lui Dumnezeu.

Dacă astăzi ne exersăm să trăim în împărăția lui Dumnezeu în viața de biserică, vom fi aduși sub stăpânirea, guvernarea și exersarea împărăției și vom savura pe Fiul minunat, plăcut și încântător al dragostei Tatălui, care este domeniul împărăției în care am fost aduși.

Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale

Conform cu Col. 1:12-13, Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale. În aceste versete vedem că împărăția lui Dumnezeu este ceva încântător și plăcut – este plăcut să fii în împărăția Fiului dragostei Tatălui.

Când Domnul Isus a fost botezat, Tatăl a declarat: Acesta este Fiul Meu, Preaiubitul, în care Mi-am găsit încântarea (Mat. 3:17). În mod similar, când Domnul a fost transfigurat pe munte, Tatăl a făcut aceeași declarație (Mat. 17:5).

Tatăl Își găsește plăcere în Fiul, și împărăția lui Dumnezeu astăzi este împărăția Fiului dragostei Tatălui; acesta este un lucru plăcut, o chestiune de încântare.

Această împărăție cuprinde numai trei secțiuni – secțiunea vieții de biserică (în această epocă), secțiunea părții cerești a împărăției cerurilor din mileniu (în epoca următoare) și cerul și pământul cel nou cu Noul Ierusalim ca finalizarea bisericii și a împărăției.

În fiecare dintre aceste trei secțiuni împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un lucru legat de încântare. Ce îndurare și ce har să fim transferați din întuneric în partea plăcută a împărăției lui Dumnezeu!

Dumnezeu Tatăl iubește partea încântătoare a împărăției, la fel cum Îl iubește pe Fiul Său minunat. El ne-a calificat pentru a fi eliberați de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat într-un domeniu numit împărăția Fiului dragostei Tatălui.

Pavel a scris acest cuvânt bisericii din Colose, care era sub invazia diferitelor filozofii, culturi, și religii; acestea au încercat să se amestece cu biserica, așa că le-a scris că Tatăl i-a transferat din toate aceste lucruri în împărăția Sa, unde Cristos este porția repartizată lor!

Aleluia, în împărăția Fiului dragostei Tatălui, ni s-a repartizat o porție din Cristosul atotinclusiv ca realitatea țării bune. El este spațios, atotinclusiv și atotcuprinzător; El este un domeniu vast pentru ca noi să-L explorăm și să Îl savurăm.

Deci ar trebui să renunțăm la orice filozofie sau cultură și ar trebui să ne concentrăm pur și simplu pe Cristos, Fiul încântător al lui Dumnezeu, și doar să-L savurăm pe El.

Tuturor credincioșilor li s-a repartizat o porție împreună cu toți sfinții în lumină, iar în împărăția Fiului dragostei Tatălui trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca totul al nostru și în tot.

Am fost implicați în domeniul întunericului, în cultura, lucrurile tradiționale, filozofia și lucrurile lumii, și aceste lucruri au devenit un domeniu al întunericului, în care eram controlați de întuneric.

Dar prin regenerare am fost transferați din acest domeniu al întunericului în împărăția dragostei Fiului Tatălui. Aceste lucruri ale întunericului ne-au controlat, ne-au privat și ne-au distras din savurarea Cristosului atotinclusiv.

Dar slavă Domnului, am fost aduși în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, viața de biserică de astăzi!

Îți mulțumim, Tată, că ne-ai eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-ai transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia, nu mai suntem sub stăpânirea și autoritatea întunericului – acum suntem în domeniul încântător, plăcut și minunat al împărăției Fiului dragostei Tatălui. Doamne Isuse, Tu ești plăcerea Tatălui și Tu ești și savurarea și satisfacția noastră. Vrem să Te savurăm și să ne împărtășim din Tine ca porția noastră repartizată împreună cu sfinții în lumină!

Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui de astăzi

Accentul în Col. 1:13 este pe împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu în această epocă, care este realitatea bisericii.

Viața de biserică de astăzi este împărăția Fiului dragostei Tatălui, care este la fel de încântătoare pentru Tatăl precum Fiul lui Dumnezeu (Col. 4:15-16).

Prin regenerare, toți credincioșii au fost transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu (Ioan 3:5); cu toții am fost scoși din întunericul lui Satan și am fost aduși în aspectul încântător al împărăției lui Dumnezeu.

Prin mântuirea și regenerarea lui Dumnezeu, toți am fost transferați în această secțiune încântătoare și plăcută a împărăției lui Dumnezeu. Viața de biserică de astăzi este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, chiar dacă din punct de vedere pozițional putem fi în domeniul împărăției lui Dumnezeu, este posibil ca încă să trăim sub autoritatea întunericului în viața noastră de zi cu zi.

În viața noastră de căsnicie, putem continua să schimbăm cuvinte cu soția noastră, ne putem certa sau bârfim; când ne acuzăm și ne învinovățim unii pe alții în certurile noastre, trăim sub autoritatea întunericului. Ori de câte ori trăim, umblăm și ne comportăm în sinele nostru, suntem în întuneric.

Viața de biserică este împărăția Fiului dragostei Tatălui și am fost transferați din întuneric în acest domeniu plăcut, dar trebuie să învățăm să trăim în acest domeniu trăind în duhul contopit, luându-L pe Cristos ca persoana noastră și trăind prin El.

Când trăim în sine, deși s-ar putea să nu facem păcate grosolane, noi suntem în întuneric; pur și simplu trăirea conform sinelui nostru ne aduce în întuneric, pentru că ne face să fim despărțiți de Cristos. O, Doamne Isuse!

Fie ca să învățăm să trăim astăzi în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui, prin deschiderea zilnică față de Domnul, luându-L ca viața și persoana noastră și umblând și trăind prin El!

Când nu Îl luăm pe Cristos ca persoana noastră și nu trăim prin El, suntem în întuneric; numai Cristos este lumină și El trebuie să satureze și să prevaleze în fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi.

Dacă Cristos nu este viața și persoana noastră și dacă nu Îl trăim pe Cristos, anumite părți ale umblării noastre zilnice nu vor fi umplute cu Cristos.

Fie ca să nu închidem părți din viața și ființa noastră față de Cristos; fie ca să învățăm să ne deschidem Lui și să-i permitem Lui ca lumină și viață să intre, să ne satureze și să ne pătrundă.

Doar atunci când Cristos ne ocupă și saturează fiecare parte din noi și fiecare aspect al umblării noastre zilnice, putem fi în întregime în lumină, fiind totodată eliberați de sub controlul autorității întunericului.

În ochii lui Dumnezeu, Cristos este Cel mai încântător, iar biserica este împărăția Fiului dragostei Sale, așa că El Își găsește plăcerea în împărăția Sa.

Fie ca să învățăm să trăim viața de biserică ca domeniu al încântării și plăcerii lui Dumnezeu în Cristos, și fie ca să-L luăm pe Cristos ca viața și persoana noastră pentru a trăi prin El în viața de biserică.

Când trăim și umblăm prin duhul, biserica devine încântătoare pentru noi; alții pot găsi defecte și probleme în biserică, dar noi avem viziunea lui Dumnezeu despre biserică – biserica este plăcută, încântătoare, minunată și excelentă!

Aleluia pentru biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui, domeniul încântării și satisfacției Tatălui!

Doamne Isuse, vrem să trăim viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui prin faptul că Îl savurăm pe Cristos, deschizându-ne întreaga noastră ființă către El și permițându-I să ne satureze toate părțile noastre interioare. Dragă Doamne Isuse, Tu ești Preaiubitul Tatălui și Tu ești și Preaiubitul nostru; Tu ești cel mai încântător, plăcut și minunat. Ne deschidem ființa noastră către Tine, Doamne și Îți permitem să pătrunzi, să Te răspândești și să saturezi fiecare parte a ființei noastre pentru a ne ocupa cu Tine Însuți. Salvează-ne de umblarea sau trăirea în carne. Păstrează-ne în întoarcerea către Tine, luându-Te ca viața și persoana noastră, și trăind prin și datorită Ție!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Living in the Church Life as the Kingdom of the Son of the Father’s Love today (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Împărăția produce biserica și împărăția este realitatea bisericii

02/09/2019 by Credincios in Cristos 5 Comments

Biblia prezintă mai întâi împărăția lui Dumnezeu și apoi biserica; prezența împărăției produce biserica, iar evanghelia împărăției produce biserica ca rezultat al vieții divine.

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit asupra subiectului “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la tema “Împărăția și biserica”, care leagă împărăția lui Dumnezeu de viața colectivă a bisericii.

Înțelegerea generală printre mulți credincioși astăzi este că există o separare între împărăția lui Dumnezeu și biserică; când Domnul Isus a venit pe pământ, El a adus împărăția, și în Matei 13, când poporul lui Dumnezeu L-a respins, împărăția a fost suspendată până când Domnul Se va întoarce pentru a aduce împărăția.

Mulți cred că împărăția lui Dumnezeu a fost “suspendată” datorită respingerii poporului Israel, până când Domnul Isus Se va întoarce din nou pentru a aduce împărăția și atunci acesta va fi sfârșitul bisericii și începutul epocii împărăției.

O astfel de înțelegere este incompletă conform revelației din Cuvântul lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu nu a fost niciodată suspendată; da, poporul evreu L-a respins pe Domnul și împărăția Sa, și în Matei 21:43 Domnul a spus că împărăția este ascunsă de națiunea lui Israel și a fost dată unei națiuni care va produce rod, referindu-se la biserică.

Înainte de înălțarea Domnului Isus, după învierea Sa, El a petrecut patruzeci de zile cu discipolii, vorbind cu ei despre împărăția lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul Noului Testament, apostolii au predicat împărăția lui Dumnezeu și au vorbit despre împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția nu este ceva mai mult din viitor; mai degrabă, în practica și trăirea noastră a vieții de biserică astăzi, noi trăim de fapt în împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția și biserica sunt două aspecte ale aceluiași lucru; împărăția este realitatea bisericii și fără împărăție biserica este o coajă goală.

Biserica este expresia și reprezentarea practică a împărăției; împărăția lui Dumnezeu are nevoie de un mod de a fi exprimată și reprezentată, iar acest lucru are loc prin biserică.

Deci nu ar trebui să separăm împărăția și biserica, gândindu-ne că împărăția este ceva din viitor și biserica este astăzi; din contră, în timp ce trăim în viața de biserică astăzi, noi trăim în împărăție.

Dacă nu vedem relația dintre împărăție și biserică, va exista o mare lipsă în practica noastră a vieții de biserică. Dacă nu vedem cum se raportează împărăția lui Dumnezeu la biserică, putem trece prin viața de biserică într-un mod superficial, fără a fi zidiți în structura bisericii.

Nu ne întâlnim ca o entitate religioasă denumită biserica; mai degrabă, biserica este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când slujim în biserică, atingem împărăția lui Dumnezeu.

Evanghelia introduce împărăția lui Dumnezeu și împărăția produce biserica

În Matei 4:23 ni se spune că Isus a venit proclamând evanghelia împărăției; El nu a venit să proclame biserica, ci împărăția lui Dumnezeu și, mai târziu, în Matei 16 El a spus că Își va zidi biserica.

Cristos a venit ca semănătorul seminței vieții, sămânța împărăției; prin predicarea sau proclamarea Sa a evangheliei împărăției, El a câștigat credincioșii, cei mântuiți, ca să fie poporul împărăției, constituenții și materialul de construcție pentru ca El să zidească biserica.

Proclamarea evangheliei împărăției constă în distribuirea vieții divine în poporul ales al lui Dumnezeu pentru a-i produce ca și componente ale împărăției lui Dumnezeu ca să fie membre ale bisericii, adică să fie zidiți de către Cristos.

Viața lui Dumnezeu este împărăția lui Dumnezeu – viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica (vezi Ioan 3:3, 5; Mat. 7:14, 21; 19:17, 29; 25:46).

Când L-am chemat pe Domnul și am crezut în El, viața lui Dumnezeu a fost împărțită în noi; această viață este împărăția lui Dumnezeu. Această viață nu doar ne califică să intrăm în împărăția lui Dumnezeu și să fim parte din ea, ci ea și este împărăția lui Dumnezeu. Viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica.

Trebuie să ne dăm seama că viața divină pe care am primit-o în momentul regenerării noastre nu doar ne întărește, ne alimentează și ne hrănește, ci este de fapt împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru este similar cu viața noastră omenească – cum putem defini viața noastră omenească? Este ea doar o structură ADN? Nu, viața omenească este întrupată în noi, iar când venim cu toții împreună, suntem totalitatea vieții omenești.

Viața lui Dumnezeu nu este doar un element organic, ci este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când vorbim despre împărăție, vorbim despre viața divină în totalitatea ei. Împărăția lui Dumnezeu este viața divină, iar această viață produce biserica.

Cu toate acestea, strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și nu mulți sunt cei ce o găsesc (Mat. 7:14).

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața să se miște, să stăpânească și să guverneze astfel încât viața să își îndeplinească scopul, iar acest domeniu este împărăția. Împărăția este un domeniu pentru ca viața divină să se miște și să facă lucruri.

Evanghelia aduce viața divină, iar această viață are un domeniu – care este împărăția; viața divină cu domeniul ei produce biserica (2 Tim. 1:10). Cu toții ar trebui să avem o înțelegere înălțată a ceea ce este biserica.

Este posibil să ne fi dat seama că biserica este cuprinsă și constituită din viața lui Dumnezeu, dar poate că nu am văzut-o într-o asemenea măsură că această viață este de fapt împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu este domeniul în care Dumnezeu se mișcă și Își îndeplinește voia Sa.

Evanghelia împărăției produce biserica, deoarece împărăția este viața în sine, și biserica este rezultatul vieții (vezi Mat. 4:23; Fapte 8:12).

Când evanghelia împărăției a fost proclamată de Domnul, El a distribuit viața divină pentru a-i produce pe credincioși ca ei să fie oamenii împărăției, iar aceștia sunt adunați împreună pentru a deveni biserica. Biserica este rezultatul vieții și această viață este împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția este totalitatea vieții, iar această viață produce biserica. Dacă vrem să trăim în viața de biserică potrivită astăzi, trebuie să fim și în viața împărăției, experimentând viața împărăției.

Îți mulțumim Doamne Isuse că ne-ai regenerat cu viața Ta divină pentru a ne face parte din biserică. Aleluia, evanghelia împărăției aduce împărăția lui Dumnezeu, care este domeniul vieții divine, iar împărăția produce biserica. Fie ca să vedem că împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața divină să se miște, să stăpânească și să guverneze, pentru ca viața să își îndeplinească scopul, iar această împărăție produce biserica. Amin, Doamne, vrem să trăim viața de biserică fiind în viața împărăției, experimentând viața împărăției în biserică!

Împărăția este realitatea bisericii; trăim viața împărăției în viața de biserică

Împărăția lui Dumnezeu este realitatea bisericii; în afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică (Mat. 5:3; 16:18-19; Apoc. 1:4-6, 9). Nu vorbim de faptul că biserica este realitatea împărăției, ci că împărăția este realitatea bisericii.

Împărăția produce biserica, împărăția este realitatea bisericii.

După ce Domnul Isus a proclamat evanghelia împărăției în Matei 4, în capitolele 5-7 El a rostit un discurs lung despre constituția împărăției, împărăția lui Dumnezeu cu toate elementele, principiile și caracteristicile sale.

Aici vedem multe aspecte importante ale oamenilor împărăției, cine sunt ei în natura și în influența lor între ceilalți oameni, legea care îi guvernează, faptele lor drepte pe care ar trebui să le exercite, atitudinea față de bogățiile materiale, principiul în relația cu ceilalți, și terenul vieții și lucrării lor.

Acestea sunt diferite aspecte și caracteristici ale vieții împărăției trăite în realitate.

După ce primim evanghelia împărăției, suntem produși ca discipoli ai Domnului, constituenți ai împărăției lui Dumnezeu și membre ale bisericii, și ar trebui să etalăm calitățile și caracteristicile oamenilor împărăției, așa cum sunt descrise în Matei 5-7.

În afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică; nu ar trebui să ne gândim că putem trăi viața de biserică prin faptul că ne adunăm împreună, cântăm ceva, citim câteva porțiuni ale cuvântului și ale slujbei, dar fără viața împărăției.

Împărăția este realitatea bisericii și putem trăi viața de biserică trăind viața împărăției. Realitatea împărăției cerurilor (Mat. 5-7) este conținutul vieții de biserică; fără realitatea împărăției, biserica este goală.

Prin urmare, din moment ce viața împărăției rezultă în viața de biserică, când trăim în mod colectiv în viața împărăției, noi trăim spontan viața de biserică.

În Romani 14, după ce Pavel vorbește despre practicarea vieții de biserică în primirea credincioșilor prin exercitarea generalității și prin primirea lor chiar așa cum îi primește Dumnezeu, Pavel a spus în versetul 17 că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Dreptatea se referă la faptul de a fi strict cu noi înșine, trăirea unei vieți stricte înaintea lui Dumnezeu. Pacea este relația pe care o căutăm cu toți ceilalți credincioși ca membre în Trup. Bucuria este condiția pe care ar trebui să o avem înaintea lui Dumnezeu.

Aceasta este viața de biserică, care este viața împărăției; în viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, ceea ce înseamnă că trebuie să fim drepți față de noi înșine, pașnici cu ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu.

Dacă vrem să avem realitatea împărăției ca și conținut al vieții noastre de biserică, trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca viață și ca rezervă de viață; prin distribuirea Dumnezeului Triunic în ființa noastră, Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos ca viața noastră.

Trebuie să ne deschidem zilnic Domnului, să Îl savurăm, să chemăm numele Său, să rămânem în prezența Sa, să avem părtășie cu El și să Îi permitem să lucreze în noi pentru a-Și distribui tot ceea ce este El, tot ceea ce are, tot ceea ce a făcut, și tot ceea ce face El în ființa noastră.

Rezultatul spontan a acestei distribuiri este viața împărăției, și această viață a împărăției va fi viața noastră de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Ne deschidem Ție, chemăm numele Tău și vrem să rămânem în prezența Ta, să avem părtășie cu Tine și să-Ți permitem să lucrezi în noi pentru a distribui tot ceea ce ești și ai făcut în ființa noastră. Păstrează-ne sub distribuirea Ta divină pentru ca noi să trăim viața împărăției în viața de biserică. Fie ca viața noastră să fie strictă față de noi înșine, pașnică față de ceilalți și plină de bucurie înaintea lui Dumnezeu. Amin, Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Kingdom brings forth the Church and the Kingdom is the Reality of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Dumnezeu Lucrează în Secretul Ființei Noastre: spunem Amin vocii Sale Blândă și Liniștită din interior

01/09/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Dacă studiem cu atenție scripturile, ne vom da seama că Dumnezeu are un fel de temperament căruia nu îi place ostentația; Lui Îi place să lucreze în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și El este în noi ca o voce blândă și liniștită la care trebuie să spunem Amin.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care se ascunde; El a creat întregul univers în toată măreția acestuia, însă S-a ascuns în acesta și nu este ușor să-L găsești.

Deși El Însuși a devenit un om, El nu a venit în splendoare și măreție ca toți să-L vadă și I să se închine; din contră, El a venit ca un om smerit, un tâmplar, și a lucrat într-un mod de rând până când a împlinit vârsta de treizeci de ani.

Fața Sa nu era plăcută la privit, ci era mai degrabă marcată și chiar desfigurată, iar ceilalți nici nu se gândeau că Dumnezeul infinit ar fi locuit în El.

După ce Domnul Isus S-a manifestat în glorie înaintea lui Petru, Iacov și Ioan, El le-a poruncit să nu spună nimănui despre această viziune până când Fiul Omului va fi înviat din morți (Mat. 17:1-9). Gloria divină locuia în El, dar Lui nu I-a plăcut să o afișeze în mod deschis sau să o arate altora.

După ce a înviat, i S-a arătat Mariei, care Îl căuta cu dragoste și plângea, însă ea nu L-a recunoscut; ea a crezut că era grădinarul, până când El a chemat-o pe nume, Maria (Ioan 20:14-17).

Apoi, când cei doi ucenici coborau pe drumul lor spre Emaus din Ierusalim, Isus li s-a alăturat și a început să le vorbească, iar ei nu L-au recunoscut; ei nu și-au dat seama că El era Isus atunci când le-a deschis Scripturile ca să le arate că era necesar ca Cristos să sufere toate aceste lucruri și să intre în gloria Sa (vezi Luca 24:13-37).

Numai atunci când El a binecuvântat și a frânt pâinea, și-au dat ei seama că El este Domnul și au spus: Nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea pe drum și ne-a deschis Scripturile?

Apoi, Toma, care a ratat prima întâlnire în înviere, a spus că nu crede că Isus a înviat din morți până când el însuși nu Îl vede și Îl atinge; astfel că Domnul a venit din nou la ucenici și Toma a crezut, dar Domnul a spus: Binecuvântați sunt cei ce nu văd și totuși cred (Ioan 20:24-29).

În final, trebuie să fim avertizați de istorisirea din Isaia 39:2-8, unde Ezechia, care tocmai a fost vindecat de Domnul, a primit darurile împăratului Babilonului și le-a arătat mesagerilor lui toate bogățiile sale și tot ce avea în casa și împărăția lui.

Când Isaia a venit și l-a întrebat ce au vrut oamenii aceștia, Ezechia i-a zis totul, iar Isaia a spus că vor veni zile când tot ce este în casa împăratului și tot ceea ce părinții lui au adunat ca comori vor fi duse în Babilon – nimic nu va fi lăsat în urmă.

Nu ar trebui să expunem tot ce savurăm și experimentăm din Domnul altora; mai degrabă trebuie să avem experiențe secrete din Cristos, să Îl savurăm și să Îl căutăm în secret, și chiar și atunci când avem părtășie cu ceilalți, trebuie să ne dăm seama ce să nu vorbim și ce subiect să deschidem.

Ar trebui să trăim prin viața și natura ascunsă a Tatălui nostru și să avem întotdeauna niște experiențe secrete ale lui Cristos.

Să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu; lucrarea Sa cea mai sigură se face în secretul ființei noastre

Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu; nu ar trebui să ne gândim că numai minunile, viziunile puternice și revelațiile mărețe sunt de la Dumnezeu, ci să ne dăm seama că El lucrează în secretul ființei noastre.

Lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu se face în secretul ființei noastre.

El intră în noi ca sămânța împărăției și crește în noi; apoi, El caută să Își facă domiciliul în inima noastră prin credință (Efeseni 3:16), și face acest lucru în secretul ființei noastre, nu în mod deschis.

Cu cât slujim mai mult Domnului și cu cât mai mult rămânem în El, cu atât mai mult ne dăm seama că Dumnezeu este un Dumnezeu foarte tăcut; El este atât de tăcut încât prezența Sa este deseori nedeslușită.

Cel mai puternic mod de activitate a lui Dumnezeu este o voce blândă ascunsă în interiorul ființei noastre, ceva atât de firav încât nu o putem distinge prea ușor de propriile noastre impresii.

Uneori, din ființa noastră cea mai intimă vine o ușoară sugestie, un simțământ, o voce sau câteva cuvinte, cum ar fi: Aceasta este viața ta naturală – nu fă asta, acest lucru trebuie pus pe cruce! Poate credem că suntem noi înșine, căci acestea sunt cuvinte aproape nedefinite, dar aceste cuvinte sunt indicii ale celei mai pozitive activități a lui Dumnezeu în noi.

De multe ori credem că noi suntem cei care spunem aceste lucruri, că aceasta este propria noastră gândire, dar dacă acordăm atenție vocii blânde din noi, vom savura lucrarea Sa cea mai sigură, care se face în secretul ființei noastre.

Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu. Cel mai intim mod de a ne călăuzi este atât de natural și normal încât abia percepem că El ne călăuzește, dar totuși El cumva o face.

Când Dumnezeu a venit în Fiul, singurul Fiu născut a venit cu scopul să Îl declare pe Dumnezeu, totuși El L-a ascuns pe Dumnezeu într-o viață umană a cărei aparență a fost “desfigurată”, o viață umană care nu avea “o formă atrăgătoare și nici măreție” (vezi Isaia 52:14; 53:2).

Nu acesta este modul în care noi am fi venit prin încarnare; noi am fi venit într-o formă atrăgătoare și cu măreție…

Dar El a venit din Galileea, o provincie nesemnificativă, și din Nazaret, un orășel, despre care iudeii spuneau că nici un profet sau persoană cu renume nu a venit vreodată de acolo (vezi Ioan 1:46; 7:52).

Astfel, când Domnul S-a arătat, a fost dificil ca oamenii să creadă că Dumnezeu era prezent în El; chiar le era greu să creadă că El era un profet de la Dumnezeu, și totuși Dumnezeu a fost ascuns în Isus din Nazaret și în El toată plinătatea Dumnezeirii i-a făcut plăcere să locuiască (Coloseni 2:9).

De asemenea, Isus din Nazaret a aparținut unei case sărace și a crescut pentru a fi tâmplar până la vârsta de treizeci de ani; cine ar fi crezut vreodată că în El locuia Dumnezeul infinit? Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu și să înțelegem că lucrarea Sa cea mai sigură se face în secretul ființei noastre, nu doar la exterior sau într-un mod spectaculos.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu pentru a vedea că lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu se face în secretul ființei noastre. Fie ca noi să nu mai credem că doar influențele puternice, viziunile extraordinare, revelațiile mărețe și minunile sunt de la Dumnezeu. Fie ca să înțelegem că prezența lui Dumnezeu este în noi și că El este Cel tăcut și adesea nedeslușit în noi. Doamne, fie ca noi să urmăm calea Ta cea mai intimă de a ne călăuzi și să cooperăm cu activitatea lăuntrică a lui Dumnezeu ca să putem primi călăuzirea Ta.

Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, iar noi cooperăm spunând Amin la vocea Sa blândă, liniștită din interior

Biblia ne arată că Dumnezeu săvârșește minuni, face lucruri mari și este măreț și atotputernic; totuși, dacă studiem cu atenție scripturile, ne vom da seama că temperamentului Său nu îi place ostentația.

Lui Dumnezeu Îi place să lucreze în secret, mai degrabă decât într-un mod deschis. Nouă ne-ar plăcea ca Dumnezeu să facă lucruri mari în noi și pentru noi ca să putem spune altora ce face El pentru noi, dar lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu este în secretul ființei noastre.

Este o minune și un mister faptul că noi credincioșii în Cristos Îl iubim pe Cel pe care nu L-am văzut (1 Petru 1:8); noi nu L-am văzut fizic, totuși Îl iubim și exultăm cu o bucurie de negrăit și plină de glorie.

Deși Cristos este în mijlocul oamenilor, El nu Se arată oamenilor; El locuiește în noi și totuși de multe ori Își ascunde conștiența locuirii Sale lăuntrice.

De la învierea Domnului și până în ziua de azi, disciplina principală pentru noi, urmașii Săi, a venit de-a lungul liniei cunoașterii Sale ca un Dumnezeu care Se ascunde.

Totul în economia lui Dumnezeu se află în atmosfera și realitatea nevăzută a credinței; Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu nu este în realitatea văzută, ci în credință (vezi 2 Cor. 4:13, 16-18; 5:7; Evrei 11:1; Efeseni 3:17a; 1 Timotei 1:4b).

Lucrurile pe care le vedem sunt temporare, dar lucrurile care nu sunt văzute sunt eterne; trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a crede în Domnul și pentru a-L experimenta pe El. Trebuie să ne exersăm duhul pentru a savura lucrurile nevăzute ale bogățiilor lui Cristos în economia eternă a lui Dumnezeu.

Când suntem cei mai conștienți de propria neputință, Dumnezeu este Cel mai puternic prezent (vezi 2 Cor. 12:9-10).

Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori să îndepărteze țepușul din carnea lui, dar Domnul i-a spus: Harul Meu îți este suficient, căci puterea Mea este perfectată în slăbiciune.

Atunci când suntem slabi, suntem puternici în Domnul pentru că El este puternic în noi; atunci când credem că nu putem face nimic, Domnul este puternic în noi în noua noastră ființă interioară.

Dumnezeul care se ascunde este la lucru în viața noastră și lucrează cu putere; Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și putem coopera cu El spunând Amin la vocea Sa blândă și liniștită din interior.

Responsabilitatea noastră ca oameni ai împărăției cerești este să cooperăm cu Domnul răspunzând vocii Sale interioare; vocea blândă și liniștită a Domnului din noi, vocea care pare așa de mult a fi o parte din simțămintele noastre încât nu o mai recunoaștem deloc; acesta este Domnul care ne vorbește.

Acelei voci detectată în părțile cele mai lăuntrice ale ființei noastre, trebuie să-i spunem Amin, căci acolo, în secret și fără încetare, Dumnezeul care se ascunde lucrează.

De multe ori Domnul din noi ne vorbește, dar noi credem că sunt propriile noastre simțăminte sau gânduri; din acest motiv trebuie să ne exersăm duhul ca să ne dăm seama că Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și să cooperăm cu El spunând Amin la vocii Sale blândă și liniștită din interior.

Doamne Isuse, nu Te-am văzut cu ochii noștri fizici, dar noi credem în Tine și Te iubim! Credem că ești înlăuntrul nostru și că Îți place să lucrezi în secret, mai degrabă decât în mod deschis. Ne deschidem lucrării Tale în noi. Atunci când suntem slabi, suntem puternici în Tine; când nu putem face nimic, Tu lucrezi în noi. Doamne, fie ca să Te cunoaștem în calitate de Dumnezeul care Se ascunde și care lucrează în viața noastră. Vrem să cooperăm cu Tine, Doamne, răspunzând vocii Tale lăuntrice. Vrem să spunem Amin la vocea Ta blândă și liniștită, care pare atât de mult ca parte din propriile noastre simțăminte, încât de multe ori nu o mai recunoaștem ca voce. Iubite Doamne, noi Te iubim!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God Works in the Secret of our being: we say Amen to His Gentle, Quiet Voice within (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ca popor al împărăției noi facem faptele noastre drepte în duh în secret pentru a-I face plăcere Tatălui

27/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Conform cu Matei 6, principiul nostru ca popor al împărăției este acela că ei trăiesc o viață ascunsă, fără să-și îndeplinească faptele drepte în fața oamenilor, ci în secret pentru a-I face plăcere Tatălui, căci Tatăl vede în secret și răsplătește în secret.

Trăirea noastră ca popor al împărăției astăzi, cei care trăiesc în împărăția lui Dumnezeu, nu ar trebui să fie ceva doar la exterior și manifestat, adică nu ar trebui să facem fapte drepte doar pentru a fi văzuți de oameni.

Mai degrabă, ar trebui să învățăm din modelul Domnului Isus, văzut în Evanghelii, să petrecem mult timp în privat cu Dumnezeu și să ne rugăm.

Este mult mai ușor să facem o lucrare pentru Dumnezeu în exterior și să fim implicați în multe activități în biserică, decât să petrecem timp în privat cu Domnul.

Dar Domnul Isus nu a rămas niciodată la rezultatul miracolului pe care L-a făcut, ci mai degrabă, i-a trimis pe ucenici de acolo, a dat drumul mulțimilor și a plecat într-un loc secret pe munte pentru a se ruga în mod privat Tatălui.

Pentru a trăi o viață de om-Dumnezeu în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să petrecem mult timp în secret cu Domnul, rugându-ne și având părtășie cu El în privat de mai multe ori pe parcursul zilei.

Trebuie să avem momente de rugăciune, iar momentele noastre cu Domnul ar trebui să fie în secret, nu în mod deschis sau public.

Este posibil să cunoaștem o mulțime de doctrine și învățături; este posibil să avem multă cunoștință din Scriptură; putem memora chiar și câteva versete din Biblie, dar dacă nu avem zilnic timp privat cu Domnul, viața noastră creștină este încă ceva exterior.

Ca popor al împărăției, cei regenerați pentru a trăi în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să învățăm să “urcăm pe munte” și să ne rugăm, adică trebuie să intrăm în camera noastră privată și să petrecem mult timp în secret cu Domnul.

Alocăm timp pentru multe lucruri pe parcursul zilei și facem tot posibilul să ne programăm activitățile zilnice în funcție de ceea ce credem că este important și de ceea ce are prioritate. Cea mai mare prioritate ar trebui să fie timpul nostru cu Domnul; trebuie să venim la Domnul așa cum suntem, să ne deschidem Lui, să Îl savurăm, să-I vorbim și să-L lăsăm să ne vorbească și să ne infuzeze.

Este posibil să avem nevoie să strigăm în fața Domnului, pentru ca El să ne mântuiască de moartea și stricăciunea noastră; trebuie să învățăm să ne golim de noi înșine în fața Domnului și să-L lăsăm să ne umple cu El Însuși.

Când suntem plini de Domnul și obținem răspunsurile Sale la problemele noastre, Îi putem permite să curgă din noi și, oriunde mergem, ducem împărăția lui Dumnezeu cu noi.

Este bine să petrecem timp cu sfinții și să ne rugăm, să citim cuvântul și să avem părtășie, dar acest timp nu trebuie să înlocuiască sau să fie mai presus de timpul nostru cu Domnul; timpul nostru secret cu Domnul, viața noastră ascunsă cu El, ar trebui să fie prioritatea noastră în viața noastră creștină.

Ca Popor al Împărăției, noi trăim o viață ascunsă și să ne îngrijim de prezența secretă și ascunsă a Tatălui

Principiul poporului împărăției este acela că ei trăiesc o viață ascunsă; ei nu își îndeplinesc faptele drepte înaintea oamenilor să fie văzuți și lăudați de ei, ci fac lucrurile în secret pentru ca să fie văzuți de Tatăl.

În Matei 6 ni se spune despre faptele drepte ale poporului împărăției, cum ar fi dăruirea (v. 2-4), rugăciunea (v. 5-15) și postul (v. 16-18), toate acestea trebuind să fie făcute în secret.

Ar trebui să dăruim în secret, căci Tatăl nostru ceresc vede în secret; ar trebui să ne rugăm în secret, pentru că Tatăl nostru care este în secret vede în secret; și ar trebui să postim în secret, căci postim pentru El și întru El.

De fapt, răsplata la care ar trebui să ne așteptăm pentru faptele noastre drepte ar trebui să fie Dumnezeul Triunic Însuși – atunci când postim, ne rugăm și dăruim în secret, Îl vom primi pe El ca răsplată și practicăm aceste lucruri prin El ca viață a noastră.

În ceea ce privește fiecare din aceste trei ilustrații, Domnul a folosit cuvântul “secret” (vezi v. 4, 6, 18); Tatăl nostru se află în secret, El vede în secret și El ne răsplătește la momentul Său și în calea Sa în secret.

Ca popor al împărăției din împărăția cerească a Domnului, în calitate de copii ai Tatălui ceresc, trebuie să trăim și să ne îngrijim de prezența secretă și ascunsă a Tatălui.

Vederea Tatălui ceresc în secret trebuie să fie un stimulent pentru a face faptele noastre drepte în secret; nu ar trebui să facem lucruri pentru ca alții să le vadă și să ne laude, ci mai degrabă, ar trebui să facem lucrurile în secret înaintea Tatălui nostru și ar trebui să așteptăm răsplata și aprecierea numai de la El.

Când și cum ne va răsplăti Tatăl, depinde de El; El ne poate răsplăti în această epocă (2 Cor. 9:10-11) sau în epoca următoare (Luca 14:14), noi doar trebuie să ne îngrijim de trăirea unei vieți ascunsă cu Domnul și să ne îngrijim de prezența secretă și ascunsă a Tatălui.

Ne putem încuraja unii pe alții să funcționăm în cadrul întâlnirilor, dar chiar și funcția noastră în întâlniri prin profeție, împărtășire, recitarea cuvântului și imnurile nu ar trebui să fie doar exterioare, ca un spectacol; mai degrabă, ar trebui să petrecem mai mult timp în secret cu Domnul, având o viață ascunsă cu El.

Trebuie să prindem rădăcini în jos în Cristos, petrecând mult timp singuri cu El și în cuvântul Său pentru a fi infuzați cu El și saturați cu elementul Său, iar apoi va avea loc o manifestare în exterior și această manifestare va fi pentru gloria lui Dumnezeu.

Ar trebui să încercăm mereu să facem lucrurile care Îi fac plăcere lui Dumnezeu și sunt drepte pentru om într-un mod secret, căci viața noastră este o viață ascunsă cu Domnul, pentru că ne îngrijim nu de ceea ce văd și apreciază alții la noi, ci de prezența secretă și ascunsă a Tatălui.

Doamne Isuse, Te iubim. Iubim să petrecem timp cu Tine în secret și să Te căutăm în secret. Salvează-ne, Doamne, din a face lucrurile într-un mod exterior ca o paradă pentru Tine sau în numele Tău. Salvează-ne de orice ipocrizie sau afișare exterioară. Fie ca să trăim zilnic o viață ascunsă cu Domnul, având mult timp secret și privat cu El și îngrijindu-ne de prezența secretă și ascunsă a Tatălui. O, Doamne Isuse, Tu ești singura noastră răsplată; vrem să câștigăm mai mult din Tine, să Te introduci mai mult în noi și să Te lăsăm trăiești din noi mai mult pentru gloria Tatălui!

Să nu facem faptele noastre drepte în carne, ci în duh și în secret, pentru a-I face plăcere Tatălui

În lumea de astăzi, mulți oameni doresc ca alții să știe despre ei cât de mult au dăruit pentru o cauză bună, cât de mult s-au angajat să dea pentru cutare lucru bun sau cutare cauză bună și cât au donat pentru cutare lucru. Aceasta este vanitatea vieții care se găsește în carnea omului și în sinele său.

Chiar și în creștinătate, sunt mulți care sunt lăudați pentru cât au donat, iar suma pe care au donat-o este menționată împreună cu numele lor pe placa din clădirea bisericii.

Dar Domnul Isus ne-a spus clar că, atunci când dăm, mâna stângă nu trebuie să știe ce face mâna dreaptă, căci dăruirea noastră este în secret.

Ca popor al împărăției, trebuie să trăim într-un duh golit și umil și să umblăm într-o inimă pură și ingenuă sub stăpânirea cerească a împărăției; ca atare, nu avem voie să facem nimic în carne pentru lauda omului, ci trebuie să facem toate lucrurile în duh pentru a-I face plăcere Tatălui nostru ceresc.

Cu toții avem ceva în interiorul nostru mai rău decât mânia sau pofta – avem sinele și carnea, care se manifestă nu numai în moduri negative, ci și în moduri aparent pozitive, cum ar fi înfăptuirea faptelor drepte nu în secret, ci în public.

Domnul a folosit ilustrațiile postului, rugăciunii și dăruirii pentru a ne arăta faptul că carnea și sinele omului caută gloria proprie, astfel încât oamenii fac fapte drepte în public și înaintea oamenilor ca să fie lăudați de către ei.

Dar noi, ca popor al împărăției, nu trebuie să facem faptele noastre drepte în carne, ci în duh și în secret, pentru a-I face plăcere Tatălui și a nu ne etala în fața oamenilor. Ceea ce facem în secret doar noi știm, și Dumnezeu care vede în secret știe.

Efectul faptului de a face faptele noastre drepte în secret este acela că sinele și carnea sunt omorâte; dacă oamenilor din societate și chiar din creștinătatea degradată nu le este permis să facă paradă din faptele lor drepte, ei nu le vor face; sinelui îi place să fie glorificat și carnea iubește să fie privită.

Când ne rugăm, dăruim și postim în secret, făcând acest lucru în duh, Îi va face plăcere Tatălui, suntem răsplătiți nu de om, ci de Dumnezeu, care vede ceea ce facem în secret.

Efectul faptului de a face faptele noastre drepte în secret este acela că sinele și carnea sunt omorâte, iar noi trăim o viață ascunsă cu Domnul, pentru a-I face plăcere și pentru a fi răsplătiți de El.

Trăirea vieții împărăției nu este ceva exterior pentru a fi etalat și pentru ca oamenii să vadă; este ceva interior, ascuns și în secret cu Tatăl nostru ceresc, astfel încât Tatăl să vadă și să răsplătească.

Un principiu de bază referitor la faptele noastre drepte este acela că niciodată nu ar trebui să facem paradă din noi înșine; pe cât posibil, ar trebui să ne ascundem, să stăm acoperiți și să facem lucrurile în secret.

Dacă postim, nu ar trebui să-i lăsăm pe ceilalți să știe prin faptul că ne afișăm, nici nu ar trebui să ne desfigurăm fața sau să ne etalăm o înfățișare tristă; mai degrabă, postul nostru ar trebui să fie în secret pentru a-I face plăcere Tatălui.

Funcționarea noastră în întâlnire nu ar trebui să fie o paradă a ceea ce știm sau înțelegem, și nu ar trebui să fie făcut nici pentru ca alții să ne vadă și să ne aprecieze; mai degrabă, ar trebui să avem mult timp în secret cu Domnul, să fim umpluți cu El și să se reverse ceea ce El ne-a vorbit și a făcut în noi la întâlnire.

Ar trebui ca pur și simplu să facem faptele noastre drepte în prezența lui Dumnezeu, nu în carne, ci în duh și în secret, pentru a-I face plăcere Tatălui.

Când dăruim în secret, ne rugăm în secret și postim în secret, atunci când facem faptele noastre drepte în secret, credem că Tatăl nostru ceresc vede în secret și ne va răsplăti în secret, căci căutăm să Îi facem plăcere Tatălui.

Doamne Isuse, nu vrem să facem faptele noastre drepte în carne și în exterior pentru ca ceilalți să ne vadă, ci în duh și în secret, pentru a-I face plăcere Tatălui și să fim răsplătiți de Tatăl. Fie ca să trăim într-un duh golit și umil și să umblăm într-o inimă curată și ingenuă sub stăpânirea cerească a împărăției. Doamne, fie ca să Te căutăm în secret, să dăruim în secret, să postim în secret și să ne rugăm mult în secret, ca să-I facem plăcere Tatălui și să nu căutăm nici o glorie de la oameni. Fie ca să ne dăm seama că nu putem face nimic în carne pentru lauda oamenilor, ci să facem toate lucrurile în duh pentru plăcerea Tatălui nostru ceresc!