Watchman Nee

Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

06/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

După ce am văzut iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare, astăzi vrem să aprofundăm iertarea guvernamentală (legată de disciplină) și iertarea împărăției (legată de administrația lui Dumnezeu).

În Biblie, cuvântul iertare și principiul iertării lui Dumnezeu este folosit foarte mult, dar nu toate iertările sunt la fel.

De exemplu, când Domnul ne iartă păcatele în momentul regenerării noastre, acesta este un fel de iertare, dar când El iartă păcatele celor pe care biserica îi iartă (Ioan 20:23), acesta este un alt fel de iertare.

Când îi iertăm pe alții și, prin urmare, sunt iertați de Domnul, acesta este un fel de iertare, dar când cineva păcătuiește și este bolnav și prezbiterii vin să se roage pentru el, va fi iertat – acesta este un alt fel de iertare.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba fratelui Watchman Nee care, în colecția lucrărilor sale, a descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu cinci feluri de iertare: iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, iertarea guvernamentală și iertarea împărăției.

Iertarea eternă este acordată de Domnul Isus tuturor celor care cred în El; pocăindu-ne și crezând în Domnul, suntem iertați de toate păcatele noastre, iar această iertare este eternă. Aleluia!

Și atunci când cineva crede în Domnul dar nu-și dă seama că este iertat de El, biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru a declara iertarea lui Dumnezeu omului.

Biserica nu poate, prin sine însăși, să-i ierte pe alții; mai degrabă, deoarece biserica este Trupul lui Cristos, biserica poate proclama iertarea păcatelor pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja.

Mai mult, după ce credem în Domnul, încă mai facem greșeli, păcate și ofense, deci mai avem păcate; când ne mărturisim păcatele Domnului și ne pocăim, Domnul ne iartă de păcatele noastre și ne curăță de orice nelegiuire.

Cât de minunat este să avem mântuirea lui Dumnezeu și să savurăm iertarea Domnului în toate aspectele sale!

Cu toate acestea, există alte două aspecte ale iertării lui Dumnezeu, care pot să nu fie atât de plăcute, dar sunt absolut adevărate și experimentale atât din punct de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu, cât și al experimentării noastre creștine.

Iertarea guvernamentală e legată de disciplina lui Dumnezeu și modul Său de a ne trata

Disciplina guvernamentală este legată de disciplina lui Dumnezeu și de felul Său de a ne trata. Este posibil să nu fim atât de familiarizați cu acest lucru, așa că trebuie să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște mai multe, altfel este posibil să dorim “să iertăm și să primim” pe cineva care este sub acest fel de iertare, și putem provoca probleme în biserică.

Trebuie să iubim și să iertăm pe cineva ca pe un frate, dar dacă o persoană se află sub iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu și este sub disciplina Sa, iar noi mergem împotriva acesteia, vom merge împotriva guvernării și disciplinei lui Dumnezeu.

De ce ne iartă Dumnezeu și încă ne mai disciplinează?

Dumnezeu ne poate permite să greșim și chiar să păcătuim, dar El nu va permite să facem acest lucru la nesfârșit; dacă continuăm să păcătuim, El ne va disciplina, iar această disciplină poate veni sub formă de boală, dificultăți și, în cazuri extreme, poate fi chiar moarte, pentru a putea învăța să nu păcătuim atât de ușor.

Iertarea guvernamentală implică aranjamentul lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, disciplina Sa și mâna Sa; guvernarea lui Dumnezeu este modul Său de a face lucrurile – este administrația Sa.

Iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu este legată de modul în care Dumnezeu ne gestionează, ne stăpânește și ne tratează.

În Gal. 6:7 ni se spune că ceea ce semănăm, vom și secera; dacă semănăm în carne, vom secera corupția cărnii. Nu putem spune doar că, dacă ne pocăim și ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă; da, Dumnezeu ne iartă, dar ne poate disciplina.

Dacă ne uităm la cazul regelui David, el a comis două mari păcate: omucidere (el l-a ucis pe Uria) și adulter (cu soția lui Uria). Dar apoi David a avut o pocăință sinceră și amănunțită (vezi Psa. 51) și Dumnezeu a confirmat că l-a iertat; cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l disciplineze pe David, prin faptul că a permis ca primul său copil pe care l-a avut cu soția lui Uria să moară, și a făcut ca sabia să nu se depărteze de casa lui David.

Exista iertare, dar existau și consecințele păcatului; deși David s-a rugat și a postit ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară, nimic nu L-a făcut pe Dumnezeu să Se schimbe.

Iertarea guvernamentală este un principiu infailibil și este mai grav dacă este implicată o persoană care poartă responsabilitatea.

În 1 Ioan 5:16 ni se spune despre un “păcat înspre moarte”, un păcat care aduce tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra unei persoane. Când un frate comite un păcat de moarte (un păcat care duce la moarte, un păcat înspre moarte), nu ar trebui să încercăm să-l primim sau să ne rugăm ca această tratare să fie înlăturată, deoarece vom face acest lucru împotriva administrației guvernamentale a lui Dumnezeu.

Pedeapsa tratării guvernamentale a lui Dumnezeu cu copiii Săi nu este în niciun caz legată de pierderea eternă, ci este o tratare dispensațională conform guvernării divine, o tratare care este legată de părtășia noastră cu Dumnezeu și unii cu alții.

Dacă un păcat este sau nu este înspre moarte, depinde de judecata lui Dumnezeu conform poziției și stării credincioșilor păcătoși din casa lui Dumnezeu.

Când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, El ne va ierta când Îi mărturisim păcatele noastre; părtășia noastră cu El poate fi restaurată, dar Dumnezeu Își poate schimba calea Sa cu noi, deoarece păcatele noastre au consecințe.

David și-a mărturisit păcatele și și-a recunoscut vina pentru a fi iertat de Dumnezeu (2 Sam. 12:13; Psa. 51), dar Dumnezeu a făcut ca fiul născut soției lui Urie să moară și sabia să nu se depărteze de casa lui David (2 Sam. 12:7-15).

Când suntem sub disciplina guvernamentală a lui Dumnezeu, singurul lucru pe care îl putem face este să nu ne împotrivim lui Dumnezeu, ci să învățăm să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 5:5-7). Dacă respingem mâna guvernamentală a lui Dumnezeu, vom întâmpina chiar mai multe probleme și tratări.

Nu ar trebui să încercăm să ieșim din tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să acceptăm tratarea și disciplina Sa și să ne smerim.

După ce Moise a lovit stânca de la Meriba (Num. 20:10-12, 24; 27:14), el a căzut sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu. Fiind mânios atunci când Dumnezeu nu era mânios, Moise nu L-a reprezentat pe Dumnezeu în mod potrivit în natura Sa sfântă și, lovind stânca de două ori, el nu a păzit Cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa; astfel, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină.

Moise nu L-a reprezentat corect pe Dumnezeu; Dumnezeu nu S-a mâniat pe poporul Său, dar Moise și-a exprimat furia și L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu în fața poporului Său, care priveau la el pentru a vedea ce este în inima lui Dumnezeu.

Din această cauză, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și poate fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11), Moise și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună. În tot ceea ce facem și spunem despre oamenii lui Dumnezeu, atitudinea noastră trebuie să fie conform naturii sfinte a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform economiei Sale divine; aceasta înseamnă să-L sfințim pe Dumnezeu.

În ceea ce-i privește pe alții, trebuie să învățăm să fim generoși cu ei și trebuie să învățăm să iertăm. Nu ar trebui să-i criticăm ușor pe alții, să-i condamnăm ușor, să ne plângem de conduita altora și să continuăm să ținem socoteala tratamentului rău pe care-l primim din partea lor, deoarece aceasta ne va aduce sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu.

Dacă suntem severi cu alții, și Dumnezeu va fi sever cu noi (vezi Mat. 6:15; 18:23-35). Trebuie să învățăm să ne temem de Dumnezeu, să-L venerăm pe Dumnezeu, să-L respectăm pe Dumnezeu, să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim plini de reverență față de Dumnezeu (Psa. 2:11-12; 86:11; 2 Cor. 5:10-11; Isaia 11:2).

Iar când alții au probleme, acela este momentul să-i ajutăm, nu momentul în care să-i criticăm (vezi Gen. 14:14-16). Există mulți frați care au căzut jalnic astăzi dintr-un singur motiv – i-au criticat pe alții prea sever în trecut; prin urmare, multe dintre slăbiciunile lor de astăzi sunt chiar slăbiciunile pe care le-au criticat în trecut. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim generoși față de alții, astfel încât să evităm mâna guvernamentală a lui Dumnezeu și să învățăm să ne iubim și să ne îngăduim unii pe alții în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi (Efes. 4:32).

Doamne Isuse, salvează-ne din căderea sub mâna Ta guvernamentală! Fie ca să ne dăm seama că vom culege ceea ce semănăm, astfel încât să semănăm în Duhul, ca să culegem în Duhul roadele Duhului. O, Doamne, vrem să venim înaintea Ta, să ne mărturisim păcatele și să ne deschidem față de Tine cu privire la toate lucrurile. Fie ca să învățăm să ne umilim sub mâna Ta puternică și să nu ne împotrivim cu mândrie. Fie ca să învățăm să fim generoși cu alții și să iertăm întotdeauna. Fie ca să nu-i criticăm ușor pe alții și nici să nu-i condamnăm ușor pe alții. Doamne, salvează-ne din a ne plânge de comportamentul altora și salvează-ne din a ține socoteala tratamentului rău pe care îl primim din partea lor. Dragă Doamne, fie ca să avem o frică de Dumnezeu, un respect față de Dumnezeu și o reverență față de Dumnezeu și fie ca să fim generoși față de alții și să-i iertăm și să-i îngăduim în dragoste.

Iertarea împărăției se referă la administrație, la disciplina din epoca viitoare

Ultimul fel de iertare este iertarea împărăției, care se referă la administrația lui Dumnezeu. Există anumite păcate care nu vor fi iertate în această epocă, ci doar în epoca viitoare.

De exemplu, dacă tratăm oamenii prea aspru sau avem un duh neiertător în această epocă, vom fi disciplinați în epoca împărăției. Dacă judecăm, vom fi judecați și dacă condamnăm pe alții, și noi vom fi condamnați.

Măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi măsurați (Luca 6:37-38).

Dacă suntem ca sclavul nerecunoscător, căruia Domnul i-a iertat datoria uriașă, dar nu iertăm mica datorie a semenilor noștri sclavi în Domnul, Stăpânul se va mânia pe noi și ne va da pe mâna chinuitorilor până când vom restitui tot ceea ce datorăm (Mat. 18:33-35).

Dacă îi tratăm pe alții într-un mod rău și îi criticăm pe alții fără milă, Dumnezeu ne va trata în același fel în viitor (Mat. 7:1-2). O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne dea harul de a fi cei care nu-i judecăm pe alții și nu îi disprețuim, ci arătăm îndurare față de ei! Fie ca să primim harul Domnului de a nu-i trata pe alții cu răutate, asprime sau severitate, astfel încât să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în acea zi (2 Tim. 1:16, 18).

Amin, Doamne, dă-ne harul de a fi cei care arătăm îndurare față de alții și nu îi condamnăm și nu-i tratăm cu răutate, cu asprime sau cu severitate. Doamne, fie ca noi să fim cei care arătăm îndurare față de semenii noștri sclavi în Domnul ca să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în ziua aceea! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh neiertător în această epocă. Salvează-ne din a-i trata pe alții cu răutate sau din a-i critica pe alții fără îndurare.

Importanța faptului de a nu confunda diferitele feluri de iertare: să nu fim împotriva guvernării lui Dumnezeu

Mulți credincioși cred într-un Dumnezeu care este iubitor, plin de îndurare și plin de compasiune și nu ar crede niciodată că Dumnezeu dorește “să nu primească” pe cineva, mai ales că acesta este credincios.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu-și primească propriii copii și să-i ierte?

Este important ca noi, credincioșii în Cristos, să nu confundăm diferitele feluri de iertare, în caz contrar, ne-am putem afla împotriva guvernării lui Dumnezeu și noi înșine am putea suporta o anumită disciplină.

În special aceia dintre noi care suntem implicați în îndeplinirea administrației lui Dumnezeu în biserică, care este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, trebuie să fim clari cu privire la acest fel de iertare. A ierta o persoană nu este același lucru cu a primi o persoană; este posibil să iertăm o persoană, dar să nu o putem primi.

De exemplu, în 1 Ioan 5:16 ni se spune că există unii frați pentru care ne putem ruga, dar unii pe care nici măcar nu-i putem primi.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune că oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui Cristos, nu Îl are pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să-l primim în casa noastră sau să spunem bun venit, căci dacă facem asta, ne facem părtași în lucrările sale rele. Da, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi, dar asta nu înseamnă că putem primi o persoană.

În Rom. 16:17 Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei care fac diviziuni și provoacă tulburare contrar învățăturii pe care am învățat-o și să ne îndepărtăm de ei.

Acest lucru este destul de radical: cei care cauzează diviziune și îi determină pe sfinți să se poticnească, îi putem ierta dacă se pocăiesc și îi iubim în Domnul, dar nu îi putem primi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; dacă primim pe un astfel de om, suntem una cu el.

În 2 Tes. 3:14 Pavel a spus că sfinții trebuie să se depărteze și să nu se amestece (să le țină companie) cu oricine nu ascultă cuvântul prin scrisoarea sa către sfinți.

În Tit 3:10 Pavel spune că un om certăreț, o persoană divizivă, care provoacă partide și grupări în biserică, după o prima și a doua admonestare, ar trebui ne depărtăm de el. Nu ne depărtăm pe cineva imediat, ci după două admonestări, dacă continuă să provoace probleme și partide, ar trebui să ne depărtăm de el.

În 1 Cor. 5:11, de asemenea, ni se spune să nu ne amestecăm cu nimeni care este numit frate, și totuși este un curvar sau iubitor de bani, un om idolatru sau lacom, un om bețiv sau lacom; cu astfel de oameni nu ar trebui nici să cinăm! O, Doamne Isuse.

Fie ca toți cei implicați în îngrijirea sfinților din biserică să nu facă greșeli în această chestiune. Fie ca toți să fim sobri cu privire la acest lucru și să ne dăm seama că avem responsabilitatea de a ne îngriji de ceilalți din împărăție conform duhului și trebuie să ne dăm seama de iertarea lui Dumnezeu.

În iertarea Sa, uneori, trebuie să fim cei care iubesc și iartă, dar uneori trebuie să înțelegem că există cinci feluri de iertare, inclusiv unele care nu pot avea loc în această epocă.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Governmental Forgiveness, Kingdom Forgiveness and not going against God’s Government (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să nu avem nicio încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh

11/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Noi, cei care credem în Domnul Isus, nu ar trebui să avem încredere în carne; mai degrabă, încrederea noastră ar trebui să fie în întregime în Domnul, pe care Îl servim în duh. Amin!

Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră de dimineață, ajungem la subiectul “Să nu avem nici o încredere în carne și să socotim toate lucrurile ca fiind pierdere de dragul lui Cristos și al excelenței cunoașterii lui Cristos.”

În Fil. 4:13 Pavel a declarat că a învățat secretul de a face toate lucrurile în Cel care l-a întărit; acest cuvânt pe care l-a rostit spre sfârșitul vieții sale și toată această carte Filipeni dezvăluie secretul lui Pavel de a-L experimenta pe Cristos.

Săptămâna aceasta ne vom concentra în principal pe Filipeni 3, un capitol care oferă câteva detalii și cadrul experimentării lui Cristos de către noi, pentru a putea învăța acest secret.

Experimentarea lui Cristos este pentru savurarea lui Cristos și ar trebui să rezulte în savurarea lui Cristos; cu toate acestea, înainte de experimentarea lui Cristos de către noi, altceva trebuie să vină mai întâi, și anume, revelația lui Cristos.

Trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos; trebuie să avem o revelație legată de cine este Cristos și o astfel de revelație ne va determina să-L urmăm, ceea ce ne va aduce în experimentarea lui Cristos, iar experimentarea lui Cristos de către noi ne va face să-L savurăm pe Cristos.

Faptul de a vedea o revelație a lui Cristos, experimentarea lui Cristos și savurarea lui Cristos nu este o problemă de învățătură ci de experimentare, și totul începe cu faptul de a avea o revelație legată de cine este Cristos.

Convertirea lui Pavel a fost consemnată de trei ori în cartea Faptelor (capitolele 9, 22 și 26) și, dacă citim acest fapt, putem trage concluzia că această revelație a fost ceva exterior, dar de fapt, a fost ceva interior.

Da, a fost o lumină măreață care a strălucit asupra lui Saul, iar el a auzit o voce la exterior, dar el, de fapt, a fost orbit fizic, iar revelația pe care a văzut-o nu era exterioară, ci interioară.

În Gal. 1:15-16 Pavel a mărturisit că, atunci când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în el… – el L-a avut pe Cristos revelat nu numai pentru el, ci și în el; această revelație este interioară și subiectivă.

Pe de o parte, nu trebuie să avem încredere în carne, iar pe de altă parte, trebuie să socotim toate lucrurile ca pierdere de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos.

Astăzi, în special, vrem să vedem de ce noi, în calitate de credincioși în Cristos, nu ar trebui să avem încredere în carne, și vrem să ne deschidem Domnului ca El să strălucească asupra noastră în ce privește carnea, ca să ne dăm seama ce este carnea.

Nu ar trebui să avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh

Pavel a mărturisit în Fil. 3:3 că nu a avut încredere în carne, ci în Domnul, pe care L-a servit în duh; în calitate de credincioși în Cristos, nu ar trebui să avem încredere în carne, ci încrederea noastră ar trebui să fie în întregime în Domnul.

Ce este această carne despre care vorbește Pavel? Putem crede că carnea noastră este atât de rea și negativă, cu multe pofte și păcate; cu toate acestea, carnea descrisă de Pavel în Fil. 3 este diferită.

Ceea ce Pavel considera ca fiind “carnea” a fost că el a fost circumcis în a opta zi, că a fost din neamul lui Israel, că a fost din tribul lui Beniamin, că a fost un evreu născut din evrei, că în ceea ce privește legea, era un fariseu, că în ceea ce privește zelul, a persecutat biserica și că, în ceea ce privește dreptatea care este în lege, el a devenit perfect / ireproșabil.

Toate acestea erau aspecte ale cărnii sale și nu erau neapărat toate rele. Putem crede că carnea include numai lucruri rele și nici un lucru bun; cu toate acestea, aspectele onorabile, vrednice de iubit și superioare ale ființei noastre naturale sunt și ele carne.

Deci trebuie să spunem la fel ca Pavel că nu avem încredere în carne, mai ales în aspectele pozitive și chiar spirituale ale cărnii noastre.

Ceea ce Pavel prețuia cel mai mult înainte de convertirea sa a fost legea; numai poporul evreu avea legea, el era zelos pentru lege, a învățat legea, a încercat să fie ireproșabil potrivit legii, și legea a fost totul pentru el până când L-a văzut pe Cristos și atunci legea a devenit ca un lucru de nimic pentru el.

Carnea din Fil. 3:3-4 cuprinde tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem în ființa noastră naturală; cuprinde nu numai lucrurile rele (pe care le abandonăm cel mai ușor), ci chiar și aspectele pozitive ale cărnii.

Tot ceea ce suntem în ființa noastră naturală, indiferent dacă este bun sau rău, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, este carnea.

Conform cu Filipeni 3, religia este unul dintre lucrurile care aparțin cărnii, iar religia trebuie abandonată pentru ca noi să-L câștigăm pe Cristos.

Acest lucru se potrivește cu gândul din Galateni 1, unde vedem că religia a fost un substitut al lui Cristos, înlocuindu-L pe Cristos.

Atâta timp cât Pavel era plin de zel pentru religie, nu era loc în el pentru Cristos; vasul său era plin de lege, de zel pentru lege și pentru dreptatea legii, și deci nu avea loc pentru Cristos.

Domnul a spus ceva despre asta și în Matei 7:21 unde a spus că nu toți cei care Îi spun “Doamne, Doamne” vor intra în împărăția cerurilor; mai degrabă, unii vor spune că au profețit în numele Său, au alungat demoni în numele Său și au făcut multe lucrări de putere în numele Său.

Toate acestea sunt aparent bune și spirituale, totuși Domnul le va spune: “Depărtați-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii.”

Trebuie să înțelegem că nu numai lucrurile bune pe care le avem din naștere, ci și lucrurile bune și lucrurile pozitive din omul nostru natural pe care le dobândim de-a lungul vieții noastre fac parte din carne; în această carne nu trebuie să avem încredere.

Am fi nechibzuiți să credem că aspectele decăzute și rele ale cărnii noastre pot fi un înlocuitor pentru Cristos; lucrurile bune, aspectele pozitive, lucrurile onorabile și punctele noastre forte sunt cele care Îl pot înlocui pe Cristos.

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră ca să vedem ce este carnea; fie ca să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh. Fie ca să ne dăm seama că tot ceea ce suntem și avem în ființa noastră naturală este carnea și fie ca să fim una cu Tine pentru a abandona, a nega și a nu mai avea încredere în carne. Strălucește asupra noastră, Doamne, și dezvăluie-ne ca să vedem că până și elementele bune, calificările și aspectele onorabile, vrednice de iubit și superioare ale ființei noastre naturale sunt și ele parte din carne. Fie ca să învățăm să nu avem încredere în carne; fie ca încrederea noastră să fie numai în Domnul!

Să ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos și să tratăm carnea

Cele mai mari probleme printre copiii lui Dumnezeu sunt faptul că nu știu ce este carnea și că carnea lor nu a fost tratată (Rom. 8:8; Gal. 5:24).

Chiar și printre noi, cei din viața de biserică, s-ar putea să nu fim atât de clari ce este carnea și, dacă nu suntem clari, nu există nici o cale ca acea parte a ființei noastre naturale să fie atinsă.

Aceasta a fost experimentarea lui Pavel și aceasta a fost și experimentarea lui Petru; Petru a fost foarte zelos pentru Cristos, dar a fost foarte mult și în carne.

În Vechiul Testament îl vedem pe Iov care era foarte bun, plin de integritate și drept, totuși, toate lucrurile erau în carne și acestea îl împiedicau să-L cunoască pe Dumnezeu.

Unul dintre cele mai evidente semne ale cărnii neatinse este încrederea în sine; încrederea în sine este caracteristica cărnii.

De exemplu, când ne uităm la Saul din Tars înainte de a-L vedea pe Cristos, el era atât de încrezător în carnea sa și era convins că ceea ce făcea era corect și că putea să o facă.

Asta ne învață societatea de astăzi – “clădește-ți încrederea în sine”, “ai încredere în tine”, în caz contrar, ești o persoană slabă. Totul sună bine, dar de fapt, odată ce Îl vedem pe Cristos, ne pierdem toată încrederea în carne.

Încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos; Îl înlocuiește pe Cristos, ne determină să nu ne dăm seama de nevoia noastră de Cristos și, astfel, nu avem loc în vasul nostru pentru Cristos.

Încrederea în carne devine un mare înlocuitor al lui Cristos și un mare impediment în experimentarea lui Cristos de către noi. Experimentarea lui Cristos de către noi începe în momentul când ne pierdem toată încrederea în carne.

Dacă suntem în carne, nu Îi facem pe plac lui Dumnezeu (Rom. 8:8); carnea poate încerca să Îi facă pe plac lui Dumnezeu, dar nu va reuși niciodată.

Toți cei care au fost doborâți de cruce sunt zdrobiți; ei au învățat să se teamă de Dumnezeu și nu-și mai pună speranța și încrederea în ei înșiși.

Dar înainte de a fi tratați de Domnul, ne grăbim să judecăm orice ne iese în cale; deschidem gura, judecăm și ne spunem opinia cu ușurință.

După ce am fost tratați de Domnul, nu mai avem încredere în carne; carnea noastră este circumcisă și nu mai avem încredere în noi înșine.

Prin îndurarea Domnului, fie ca noi să fim cei care ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos și Îl înlocuiește pe Cristos. Fie ca să venim înaintea Domnului privitor la carnea noastră, acceptând tratarea crucii, astfel încât să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim.

Când carnea noastră este tratată, nu vom mai avea încredere deplină în noi înșine; nu ne vom mai grăbi să ne exprimăm opiniile, nu vom pronunța judecata ci ne vom da seama cât de slabi, neputincioși și neajutorați suntem în fața Domnului.

Doamne Isuse, fă-ne să ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne împiedică să Îl experimentăm pe Cristos, astfel încât să cooperăm cu tratarea crucii. Îndură-Te de noi și strălucește asupra încrederii noastre în sine, cel mai evident semn al cărnii noastre neatinse. Fie ca să vedem cum încrederea noastră în carne Îl înlocuiește pe Cristos și fie ca să fim înaintea Ta privitor la carnea noastră, acceptând tratarea crucii, astfel încât să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care-L servim și Îl iubim! Amin, Doamne Isuse, încrederea noastră nu este în noi înșine, ci în Tine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We should have No Confidence in the Flesh but in the Lord whom we Serve in Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate; viața Sa de supunere este în noi

23/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om creat; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate (Fil. 2:6-8).

Modelul nostru în viața noastră creștină nu este doar un om, ci un om-Dumnezeu, Mântuitorul nostru om-Dumnezeu care S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și care a fost înălțat și glorificat de către Dumnezeu. Acest model este acum în noi și El vrea să trăiască același fel de viață în noi astăzi pe pământ.

Fiind egal cu Dumnezeu, El nu a considerat acest lucru ca fiind o comoară care trebuie apucat și reținut, așa că S-a golit de El însuși, lăsând la o parte forma și slava lui Dumnezeu.

El nu a lăsat deoparte divinitatea Sa, ci doar forma, manifestarea, expresia divinității Sale și El a devenit om; deși El era un om -Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu și-au dat seama de acest lucru.

El a schimbat expresia exterioară de la forma lui Dumnezeu în forma unui sclav; El a devenit de la cea mai înaltă formă și poziție la cea mai joasă formă și poziție – nu doar un om, ci un sclav.

Când alții L-au văzut, au văzut asemănarea oamenilor; la exterior El era doar un om, dar în interior El era Dumnezeu, având divinitatea în El. Deși El a devenit om și a apărut ca om în exterior, El, în calitate de Dumnezeu, avea realitatea divinității în interior; El a devenit om devenind trup și divinitatea Sa era ascunsă în învelișul umanității Sale.

El S-a smerit pe Sine, S-a golit de Sine, și a fost găsit în asemănare ca om. El nu S-a împotrivit altora și nici nu a insistat; El a fost ascultător până la cruce.

Este impresionant și inspirator să vedem cum Cristos S-a golit de bunăvoie de Sine însuși pentru a deveni om și, ca atare, El a fost reprezentarea supunerii față de autoritate. Această minte să fie și în noi, mintea care a fost în Cristos Isus în timp ce a trecut prin toate aceste procese și lucruri.

El S-a smerit, El devenind ascultător până la moarte și încă moartea de cruce; moartea pe cruce a fost punctul culminant al umilinței lui Cristos.

Ce imagine frumoasă și model minunat vedem în Domnul Isus în timp ce S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și a învățat să asculte de Dumnezeu prin lucrurile pe care El le-a experimentat ca om!

Un astfel de model este acum în noi, iar El vrea să fie reimprimat și reprodus în noi în toate bisericile locale din întreaga lume!

Cristos S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate

În acest univers a avut loc o rebeliune; îngerii și apoi toți oamenii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, așa că Domnul Isus a devenit un om creat pentru a reprezenta supunerea față de autoritate.

Când Dumnezeu a devenit om, când Domnul Isus S-a coborât pe pământ, El S-a golit de slavă și de toată gloria, poziția, puterea și imaginea în dumnezeirea Sa și, drept urmare, cei fără revelație nu L-au recunoscut ca Dumnezeu.

Majoritatea contemporanilor Săi L-au considerat ca fiind un om obișnuit. În Dumnezeire există armonie și egalitate, nimeni nu este mai înalt sau mai mic; cu toate acestea, Fiul a ales în mod voluntar să se supună autorității Tatălui.

Cristos S-a golit de bună voie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate; El a spus că Tatăl este mai mare decât El (Ioan 14:28) și El a luat o astfel de poziție în mod voluntar.

Este minunat să vedem acest aranjament cu bucurie în Dumnezeire, și anume că Tatăl este Capul și Fiul se supune Tatălui; Tatăl este reprezentarea autorității și Fiul este reprezentarea supunerii față de autoritate.

Nu a fost ușor, însă, ca Fiul să Se supună; este ușor pentru noi ca ființe umane să ne supunem, căci trebuie doar să ne smerim pe noi înșine, dar supunerea Domnului nu a fost un lucru așa de simplu.

Într-un anumit sens, supunerea Domnului a fost chiar mai dificilă decât crearea de către El a cerurilor și a pământului, pentru că atunci când S-a supus, El a trebuit să pună deoparte și să Se golească de toată gloria, puterea, poziția și imaginea în Dumnezeirea Sa, și a trebuit să ia forma unui sclav.

Prin urmare, Cristos a creat supunere, supunerea reală. Cristos și Tatăl au împărtășit anterior aceeași glorie, dar când Fiul a venit pe pământ, El S-a „dezbrăcat de autoritatea Lui” și „s-a îmbrăcat cu supunerea”; El a creat supunerea către autoritate și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate.

El s-a smerit, devenind ascultător față de Tatăl și de mediul pe care El l-a aranjat în jurul Lui.

Deoarece El era Dumnezeu și S-a golit de bună voie pentru a deveni om, fiind supus autorității, această ascultare în Dumnezeire este cel mai minunat lucru din univers.

De multe ori ne putem întreba: De ce trebuie să mă supun acestei persoane sau acelei persoane? Și chiar în viața de biserică putem să ne întrebăm: nu suntem toți frați? De ce trebuie să mă supun acestui frate sau să mă supun acelui frate?

NU avem dreptul să punem astfel de întrebări, căci modelul lui Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate în noi; El nu a avut niciodată un asemenea gând, deoarece El a reprezentat supunerea, chiar și o supunere perfectă față de autoritate.

Fie ca să învățăm de la El; să-L luăm ca modelul nostru și să-I permitem să trăiască același fel de viață în noi.

Când El a fost pe pământ, Domnul Isus și-a fixat inima și fața să Se supună El însuși lui Dumneze, luând calea supunerii chiar și până la moarte. În Isa. 50:7 vedem cum El și-a făcut fața de cremene pentru a se supune lui Dumnezeu, iar în Luca 9:51 și Marcu 10:31-34 și-a fixat pașii fața să meargă la Ierusalim, știind ce I se va întâmpla acolo.

El știa că era pe cale să fie arestat, înfiorat, bătut, maltratat și în cele din urmă pus la moarte pe cruce, dar El și-a pus inima să Se supună lui Dumnezeu și voinței Sale. Ce model este El pentru noi!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai golit de bună voie pentru a deveni om și ai devenit reprezentarea supunerii față de autoritate. Îți mulțumim Doamne pentru că Ți-ai dat deoparte maiestatea, gloria, forma dumnezeirii, poziția și imaginea dumnezeirii și Te-ai umilit. Doamne, Tu ai creat supunere, supunere reală față de autoritate și acum Tu ești în noi. Ne deschidem către Tine, Doamne și Îți permitem să lucrezi în noi și să trăiești mai mult în noi. Fie ca supunerea Ta față de autoritate să fie infuzată în noi și să fie introdusă în ființa noastră, pentru a o putea trăi în viața noastră de zi cu zi.

Mântuirea aduce supunere, căci viața de supunere a lui Cristos este în noi astăzi

Chiar dacă Cristos era Fiul lui Dumnezeu, El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit (Evrei 5:8).

Mulți cred că Domnului Isus I-a fost atât de ușor ca om-Dumnezeu să trăiască viața umană, pentru că El putea face orice lucru. Cu toate acestea, ceea ce Biblia ne arată cu privire la El este că El a suferit toată viața Lui și a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit.

Dumnezeu a rânduit ca Cristos să moară – și Cristos a ascultat asta în întregime, chiar și până la moartea de cruce (Fil. 2:8). Cristos a învățat această ascultare prin suferința morții.

Trecerea noastră prin suferință este pentru ca noi să învățăm ascultare și supunere. Folosul nostru în mâna Domnului nu se măsoară prin cât de mult suferim, ci dacă învățăm ascultare în suferință. Dacă suntem înmuiați și învățăm ascultarea în suferință, suntem folositori lui Dumnezeu.

Nu putem evita suferințele; suferințele sunt porțiunea noastră din viața noastră umană și, dacă dorim după ușurință și bucurie, nu suntem folositori Domnului.

Cu toții trebuie să învățăm să fim ascultători în suferințe, învățând de la Domnul Isus, modelul nostru de supunere față de autoritate.

Când am fost mântuiți, am intrat în multă bucurie; mântuirea aduce bucurie. Totuși, mântuirea aduce și supunerea, căci Cristos ne-a dat viața Sa de supunere și trebuie să trăim această viață astăzi. Singurul mod prin care putem experimenta mântuirea este prin faptul că suntem supuși, la fel cum Domnul a fost supus.

Cristos a devenit sursa mântuirii noastre prin ascultare; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, El a stabilit un tipar pentru noi și El se infuzează în noi ca un astfel de model pentru a trăi în noi același tip de viață.

Când întâlnim autoritatea lui Dumnezeu, ne vom supune în mod automat, căci nu putem decât să ascultăm de autoritatea lui Dumnezeu; cu toate acestea, trebuie să cooperăm zilnic cu viața Domnului din noi pentru a ne supune lui Dumnezeu și mediului pe care ni l-a alocat.

Domnul, care a fost supus de-a lungul vieții Sale, ne-a dat nouă – credincioșilor Săi – viața Sa de supunere; viața divină pe care am primit-o prin regenerare este o viață de supunere. Ascultarea noastră ca și credincioși este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare (Fil. 2:8; Col. 3:4).

Trebuie să-L luăm pe Cristos ca model de ascultare și să trăim prin viața Lui de ascultare în noi. El S-a smerit până la capăt, dar Dumnezeu L-a înălțat până la cel mai înalt grad și I-a dat numele care este deasupra oricărui nume (Fil. 2:9).

Cristos, ca om-Dumnezeu, a fost preamărit de Dumnezeu datorită ascultării și supunerii Sale față de Dumnezeu, și un om a fost adus în glorie!

El a devenit om, a trăit o viață umană perfectă pe pământ, I-a fost supus lui Dumnezeu în toate, a devenit ascultător până la moarte, a murit pe cruce și a vărsat sângele Său pentru răscumpărarea noastră și, după trei zile în mormânt, a fost înviat și a fost ridicat la ceruri.

Aleluia, acest Ascultător a fost ridicat la ceruri și El Și-a adus natura Sa umană în divinitate, în Dumnezeire! Minunat!

El este modelul nostru în ceea ce a ales ca să facă, și atunci când urmăm modelul Său trăind viața Lui supusă, Dumnezeu ne va aduce și pe noi în glorie cu El.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat viața Ta de supunere; acum ascultarea noastră este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare. Doamne, în noi înșine suntem răzvrătiți și nu suntem dispuși să ne supunem, dar viața Ta de supunere este în noi și vrem să trăim zilnic această viață! Amin, Doamne Isuse, vrem să învățăm de la Tine, să învățăm ascultare prin lucrurile pe care le suferim, având atitudinea Ta de a ne supune lui Dumnezeu în toate lucrurile. Mântuiește-ne de a alege o viață de ușurință și plăcere. Te luăm ca modelul nostru, să învățăm de la Tine și să trăim prin viața Ta de supunere în viața noastră de zi cu zi și în viața de biserică.