• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

umblăm prin Duhul

Trăim și umblăm prin Duhul, semănăm înspre Duhul și ne lăudăm în cruce

26/09/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Gal. 5:25

Calea prin care Îl putem primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață este trăind și umblând prin Duhul, avându-L pe Cristos format în noi prin durerile nașterii, semănând în Duhul și savurând harul Domnului cu duhul nostru. Amin!

Săptămâna aceasta, considerăm cu rugăciune care este calea prin care noi, credincioșii în Cristos, putem savura Duhul ca binecuvântare a Evangheliei. În cartea Galateni, ni se spune că noi, credincioșii în Cristos, suntem descendenți ai lui Avraam și moștenim binecuvântarea promisă, care este Cristos Însuși ca Duh.

Avraam este tatăl nostru spiritual; suntem fii ai lui Avraam în duh, căci suntem regenerați prin credința în Cristos și trăim prin credință pentru a savura toate bogățiile lui Dumnezeu promise nouă. Cristos a venit să împlinească scopul lui Dumnezeu prin încarnare și, în special, El a fost o sămânță întreită.

El este sămânța femeii, promisă Evei în Gen. 3:15; El a venit să distrugă lucrările diavolului și să-l facă de rușine, chiar să-l distrugă pe diavol pe cruce. Aleluia!

El este sămânța lui Avraam promisă în Gen. 12:2-3; ca sămânță a lui Avraam, Cristos a venit să fie binecuvântarea tuturor neamurilor și să ne dea Duhul ca realitate a țării bune.

Cristos este sămânța lui David promisă în 2 Samuel 7:12-14; ca sămânță a lui David, El a fost transfigurat pentru a fi Fiul lui Dumnezeu în putere și El aduce împărăția lui Dumnezeu.

Pe măsură ce Îl savurăm pe Cristos ca sămânța întreită în umanitate, devenim una cu El pentru a face parte din sămânța femeii care să-l zdrobească și să-l distrugă pe diavol.

Suntem una cu El și ne împărtășim din binecuvântarea Sa, chiar devenim o binecuvântare pentru alții, căci Îl savurăm și-L împărțim pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață altora, fiind astfel parte din sămânța corporativă a lui Avraam.

Suntem una cu Cristos pentru a face parte din sămânța corporativă a lui David, căci noi, asemenea lui Cristos, vom fi transfigurați pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu în deplinătate și suntem una cu Cristos pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu. Aleluia!

Astăzi, în viața noastră de zi cu zi, trebuie să avem o cale de a-L primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață, agregatul binecuvântării atotinclusive a evangheliei depline a lui Dumnezeu.

Trebuie mai întâi ca Cristos să fie revelat în noi, căci Cristosul pe care îl experimentăm și pe care-L savurăm este bazat pe Cristosul pe care îl vedem. Apoi, trebuie să fim sub auzirea credinței, pentru a putea fi infuzați cu Cristos și a-L trăi pe Cristos.

Trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Lui și să trăim în învierea Lui, permițându-i lui Cristos să trăiască în noi. Fie ca noi să vedem calea prin care să Îl savurăm pe Duh ca binecuvântare a evangheliei și fie ca noi să fim cei mai buni savuratori ai Duhului în viața noastră de zi cu zi!

Savurăm Duhul ca binecuvântare trăind și umblând prin Duhul

Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Gal. 5:16

Galateni 5:16 și 25 ne oferă calea prin care să-L primim, să-L experimentăm și să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv, dătător de viață – aceasta se face trăind și umblând prin Duhul. A trăi prin Duhul și a umbla prin Duhul cuprinde întreaga noastră ființă și întreaga noastră viață de zi cu zi; trebuie să avem întreaga noastră ființă prin Duhul.

Duhul lui Dumnezeu a venit în duhul nostru și S-a contopit cu duhul nostru (Romani 8:16); a trăi și a umbla prin Duh înseamnă a trăi și a umbla prin duhul contopit cu El. Cum facem asta? Cum putem fi cei care trăiesc și umblă prin Duh în fiecare moment al vieții noastre de zi cu zi? Este ceva ce ține de practică.

În primul rând, trebuie să vedem că am fost identificați cu Cristos. În duhul nostru, suntem una cu Domnul. Aleluia, suntem un singur duh cu Domnul și, ori de câte ori ne întoarcem la duhul nostru, Domnul Se contopește cu noi puțin mai mult în fiecare zi!

Văzând că suntem un singur duh cu Domnul, trebuie pur și simplu să chemăm Numele Domnului. Trebuie să începem dimineața prin a chema Numele Domnului. Primul lucru pe care trebuie să-l facem dimineața este să ne întoarcem inima către Domnul și să chemăm Numele Său.

Nu ar trebui să fim pasivi dimineața, luându-ne timp să facem una și alta; mai degrabă, pe măsură ce facem una și alta, trebuie să chemăm Numele Domnului pentru a-L atinge. Ori de câte ori chemăm Numele Domnului, suntem în duh (1 Corinteni 12:3). Când chemăm Numele Domnului, savurăm bogățiile lui Cristos.

Pe măsură ce chemăm Numele Domnului dimineața devreme, începem ziua într-un mod bun și întreaga zi este condusă de Cristos. Când avem un început bun dimineața, contactându-L pe Domnul, vom putea face față oricărei situații din timpul zilei.

Apoi, pe măsură ce trecem prin lucruri în timpul zilei, trebuie să chemăm în continuare Numele Domnului. A chema Numele Domnului din nou și din nou înseamnă a trăi și a umbla prin Duh.

Fie ca noi să exersăm să trăim și sp umblăm prin Duhul pe tot parcursul zilei. Fie ca noi să exersăm întoarcerea de la sinele nostru, de la omul nostru natural și de la carnea noastră și pur și simplu să ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul.

Când suntem pe cale să facem una sau alta, trebuie mai întâi să-L contactăm pe Domnul. Domnul este în duhul nostru și noi suntem un singur duh cu Domnul. Trebuie să ne dăm seama că suntem una cu Domnul și trebuie să rămânem în unirea organică cu El pe tot parcursul zilei.

Pe măsură ce ne ocupăm de multe lucruri pe parcursul zilei, pe măsură ce ne facem treaba la serviciu sau ne ocupăm de treburile familiei, pe măsură ce studiem sau călătorim, trebuie să-L contactăm pe Domnul din nou și din nou, chemând Numele Său.

De asta avem nevoie astăzi. Trebuie să trăim și să umblăm prin Duhul. Pe măsură ce trăim și umblăm prin Duhul, contactându-L pe Domnul chemând Numele Lui din nou și din nou, vom savura Duhul ca binecuvântare în viața noastră de zi cu zi într-un mod practic.

Doamne Isuse, vrem să primim, să experimentăm și să savurăm Duhul ca binecuvântarea Evangheliei, trăind și umblând prin Duhul astăzi! Amin, Doamne, îți mulțumim că ai venit în noi pentru a Te uni cu noi ca un singur duh! Aleluia, Cristos trăiește în noi, căci El este Duhul contopit cu duhul nostru ca un singur duh! Ne exersăm duhul, Doamne dragă, doar pentru a chema Numele Tău! O, Doamne Isuse, vrem să chemăm Numele Tău astăzi! Umple-ne cu Tine Însuți. Umple-ne cu duhul Tău. Fie ca noi să Te contactăm pe tot parcursul zilei! Aleluia, în duhul nostru suntem una cu Domnul și El trăiește în noi! Amin, Doamne, vrem să avem întreaga noastră ființă prin Duh. Chemăm Numele Tău din nou și din nou pentru a Te contacta și a fi umpluți cu Tine. Vrem să trăim și să umblăm prin Duh, chemând Numele Domnului în orice timp și în orice loc!

Savurăm Duhul ca binecuvântare avându-L pe Cristos format în noi și semănând înspre Duhul

Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi! Gal. 4:19

Calea prin care Îl putem primi, savura și experimenta pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv este prin a-L avea pe Cristos format în noi prin travaliu, așa cum se vede în Galateni 4:19. Cristos este format în noi. Aceasta implică trudă și travaliu. Trebuie să ne întoarcem la Domnul din nou și din nou și trebuie să-L lăsăm pe Cristos să fie format în noi.

Cristos este în noi, dar El trebuie să crească în noi. Imaginea Sa este în duhul nostru, dar El trebuie să fie exprimat prin noi. Pe măsură ce exersăm să ne întoarcem inima către Domnul și ne exersăm duhul pentru a-L privi față în față, suntem transformați în aceeași imagine, iar Cristos este format în noi. Chipul Său este format în noi. Aceasta implică mult travaliu.

De asemenea, aceasta nu este în, din și prin noi înșine, ci este în Trup și prin Trup. Avem nevoie ca Trupul, membrele Trupului, să fie în durerile nașterii asupra noastră, astfel încât Cristos să poată fi format în noi. De asemenea, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a fi în durerile nașterii, astfel încât Cristos să poată fi format în sfinți.

O altă cale de a savura, experimenta și primi Duhul atotinclusiv ca binecuvântare a Evangheliei este prin semănarea înspre Duhul, având în vedere dorința și scopul Duhului, pentru a realiza ceea ce dorește Duhul (Galateni 6:7-8).

Tot ceea ce facem seamănă o sămânță. Orice facem, semănăm semințe. Când rostim un anumit cuvânt în duh, pe măsură ce trăim și umblăm în Duhul, semănăm semințe de viață. Dar dacă suntem în carne și rostim cuvinte în carne, semănăm semințe în carne care duc la moarte.

Când Domnul ne luminează și ne arată că atât de mult din ceea ce facem și spunem este semănat înspre carne, vom veni la Domnul, ne vom pocăi înaintea Lui și ne vom întoarce la El. Ne vom ruga să fim cei care trăiesc și umblă în Duh, astfel încât tot ceea ce facem, tot ceea ce spunem și chiar atitudinea și înfățișarea noastră să fie o semănare înspre Duh.

Cine seamănă înspre carnea sa va secera stricăciunea cărnii, dar cine seamănă înspre Duhul va secera din Duh viața etenră. Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ceea ce privește viața noastră zilnică.

Fie ca noi să ne deschidem către El și să-L lăsăm să ne infuzeze cu Sine însuși pe tot parcursul zilei. De aceea trebuie să chemăm numele Domnului în timpul zilei, începând de dimineață.

Când chemăm numele Domnului din adâncul ființei noastre, suntem umpluți de Domnul ca viață. Când chemăm Numele Domnului, suntem umpluți în interior cu Domnul, iar El ne spală, ne curăță și ne saturează cu Sine Însuși.

Apoi, venim la Domnul în cuvântul Său pentru a ne înnoi mintea în cuvântul lui Dumnezeu. Cât de mult avem nevoie ca mintea noastră să fie înnoită, spălată, curățită și purificată!

Dacă suntem pasivi și nu permitem în mod activ cuvântului lui Cristos să locuiască în noi din belșug, mintea noastră va fi vechime, plină de concepții, iar moartea este prezentă. Dacă nu învățăm să ne concentrăm activ atenția asupra duhului nostru, vom simți moartea, dar dacă ne concentrăm atenția asupra duhului nostru, savurăm viață și pace (Romani 8:6).

Din prisosul inimii vorbește gura noastră; trebuie să adunăm cuvântul Domnului în inima noastră, să cumpărăm adevărul, să prețuim adevărul și vom avea o comoară în inima noastră din care vom semăna înspre Duhul.

Zi de zi trebuie să cooperăm cu Domnul în viața noastră personală pentru a fi umpluți în duh, pentru a umbla și a trăi în Duh și pentru a semăna înspre Duhul. Dacă semănăm ceva înalt și bun, vom secera același lucru, dar dacă semănăm ceva josnic și urât, vom secera același lucru.

Fie ca noi să venim cu adevărat la Domnul în legătură cu aceasta, căci semănăm ceea ce suntem și vom secera fie stricăciune, fie viață eternă. Chiar și felul în care ne îmbrăcăm este o semănare; când alții ne văd, își fac o anumită impresie despre cum este și cum umblă un credincios.

Când ne îmbrăcăm într-un anumit fel, când ne coafăm părul într-un anumit fel și când umblăm și vorbim într-un anumit fel, semănăm semințe. Nu ar trebui să ne lăsăm înșelați – Dumnezeu nu este batjocorit, căci ceea ce seamănă omul, va și secera. Fie ca noi să semănăm înspre Duhul și să secerăm conform Duhului astăzi!

Doamne Isuse, descoperă-ne ca să Te vedem față în față, ca să putem fi transformați în aceeași imagine. Amin, Doamne, vrem să Te privim și să Te reflectăm, pentru ca Cristos să fie format în noi! O, Doamne, fie ca Tu să Te răspândești în ființa noastră interioară, să ne reconstitui cu Tine Însuți, să crești în noi și să fii format în noi! Fie ca imaginea lui Cristos să fie imprimată și văzută în noi tot mai mult, zi de zi! Amin, Doamne, ne dăm Ție astăzi pentru a Te savura și a Te experimenta ca Duh dătător de viață atotinclusiv. Umple-ne cu Tine Însuți. Vrem să chemăm Numele Tău. Vrem să semănăm înspre Duhul și nu înspre carne. O, Doamne, fie ca noi să fim cei care semănăm înspre Duhul cu dorința și scopul Duhului! Salvează-ne de la semănarea înspre carne, care ne duce la secerarea stricăciunii. O, Doamne, fie ca niciun cuvânt stricat să nu iasă din gura noastră, ci unul bun spre zidire! Introdu-Te în noi. Umple-ne cu cuvântul Tău. Fie ca noi să Te exprimăm și să semănăm înspre Duhul zi de zi, ca să putem împlini ceea ce dorește Duhul!

Savurăm și experimentăm Duhul ca binecuvântare lăudându-ne cu crucea lui Cristos și prin savurarea harului lui Cristos cu duhul nostru

Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. Gal. 6:18

Galateni 6:14-15 ne oferă a noua cale în Galateni prin care Îl putem primi, experimenta și savura Duhul ca binecuvântare: lăudându-ne cu crucea lui Cristos și trăind o creație nouă.

Ca și credincioși în Cristos, departe fie de noi gândul de a ne lăuda decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a fost crucificată față de noi și noi am fost crucificați față de lume. Crucea lui Cristos este lauda noastră.

Nu ne lăudăm cu cât știm, ce avem, ce putem face și chiar cu ce experiențe avem cu Cristos; ne lăudăm cu crucea lui Cristos. Aceasta înseamnă că crucea lui Cristos lucrează în noi pentru a termina orice lucru și tot ce aparține omului natural cu lucrurile lui naturale. Ne lăudăm cu faptul că totul a fost terminat pe cruce.

Nu ne lăudăm cu mașina noastră, ci cu crucea lui Cristos. Nu ne lăudăm cu casa noastră mare sau cu hainele pe care le purtăm, căci dragostea noastră pentru o casă mare și dragostea pentru moda elegantă au fost toate anulate.

Tot ce este în lume a fost desființat pe cruce. Totul a fost șters; ne lăudăm cu faptul că am fost crucificați împreună cu Cristos, iar crucea lui Cristos a desființat tot ce este în vechea creație. Acum suntem o creație nouă.

Nici măcar nu ne lăudăm cu cunoștințele noastre spirituale sau cu realizările spirituale; ne lăudăm cu crucea lui Cristos. Ceea ce contează nu este circumcizia, nici necircumcizia, ci o creație nouă.

Totul este nou acum, căci suntem o creație nouă în Cristos. Ceea ce contează este că suntem în Cristos, Cristos este în noi, am fost crucificați împreună cu Cristos, iar lumea a fost crucificată față de noi și noi față de lume. Slavă Domnului!

Acum suntem o creație nouă și umblăm într-o viață nouă. Ne lăudăm cu crucea lui Cristos și trăim o creație nouă! Amin!

Calea finală prin care putem să-L primim, să-L experimentăm și să-L savurăm pe Cristos ca Duh este prin harul Domnului Isus Cristos cu duhul nostru (Galateni 6:18). Epistola către Galateni se încheie cu: Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraților. Amin. Minunat!

Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru; așa putem să-L primim, să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață, realitatea binecuvântării Evangheliei.

Când ne exersăm duhul, când trăim și umblăm în duhul nostru, savurăm harul Domnului Isus Cristos cu duhul nostru. Totul se reduce la aceasta: Duhul cu duhul nostru.

Duh minunat, atotinclusiv, dătător de viață este cu duhul nostru, iar acest Duh ne conduce la auzirea credinței, să ne îmbrăcăm cu Cristos, să fim crucificați, să umblăm și să trăim în Duh, să răspundem Duhului, să semănăm înspre Duhul, să trăim prin Duhul, să umblăm potrivit Duhului, să ne lăudăm cu crucea lui Cristos, să trăim o creație nouă și să savurăm harul lui Cristos cu duhul nostru.

Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru, pentru ca noi să-L putem primi, savura și experimenta pe Cristos ca Duh, binecuvântarea Evangheliei.

Doamne Isuse, vrem să Îl savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh, binecuvântarea Evangheliei, lăudându-ne cu crucea lui Cristos! Aleluia, am fost crucificați împreună cu Cristos! Slavă Domnului, prin crucea lui Cristos suntem crucificați față de lume și lumea este crucificată față de noi! Amin, Doamne, nu mai aparținem acestei lumi, iar unica noastră laudă nu este nimic din această lume, ci crucea lui Cristos! Slavă Domnului, prin cruce am fost terminați, lumea a fost terminată și acum suntem o creație nouă în Cristos! Amin, Doamne, acum trăim în înviere ca o creație nouă și trăim în duhul contopit! Aleluia, harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Amin, Doamne, Te primim ca har astăzi. Tu ești har cu duhul nostru. Ne întoarcem către duhul nostru. Ne exersăm duhul. Ne exersăm să Te savurăm ca Duh cu duhul nostru, căci harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Continuăm să Te savurăm astăzi ca Duhul cu duhul nostru.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Living and Walking by the Spirit, Sowing unto the Spirit, and Boasting in the Cross, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 20 cu tema: Calea de a-L primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh dătător de viață atotinclusiv — suma binecuvântării atotcuprinzătoare a evangheliei depline a lui Dumnezeu, ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w20d6, Cristos este format în noi, crucea lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Harul Domnului Isus, ne lăudăm în cruce, savurăm Duhul ca binecuvântare, secerăm conform Duhului, semănăm înspre Duhul, trăim prin duhul, umblăm prin Duhul, Witness Lee

Trăim și umblăm prin Duhul pentru a fi unși cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu

08/01/2025 by Credincios in Cristos 1 Comment

Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu. 2 Cor. 1:21

Când trăim și umblăm prin Duhul și în duhul contopit, suntem unși cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu. Uleiul sfânt pentru ungere din Exo. 30 a fost folosit pentru a unge tabernaculul cu tot ceea ce e legat de servirea în el; Duhul compus este pentru ungerea sfinților pentru biserică ca locuință a lui Dumnezeu, iar când suntem pentru locuința lui Dumnezeu și pentru preoție, putem savura Duhul compus atotinclusiv! Amin!

Întreaga noastră viață creștină este ceva ce ține de Duhul și este în duh. Dacă nu ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul și nu trăim în duhul contopit, nu avem o viață creștină. Ne putem numi creștini, putem face multe lucruri pentru Dumnezeu și putem fi implicați în multe activități creștine, dar nu trăim o viață creștină adecvată decât dacă ne exersăm duhul și trăim în duh.

Secretul pentru a trăi viața creștină este Duhul cu duhul nostru. Singurul mod în care putem trăi viața creștină este să ne întoarcem către duhul nostru, unde locuiește Domnul ca Duh compus. Când trăim în duh și umblăm prin Duhul, trăim viața creștină. Aceasta înseamnă că Duhul este foarte important pentru noi în viața noastră creștină.

Când vorbim despre „Duhul” nu ne referim la Duhul lui Dumnezeu din Geneza 1 și nici nu ne referim doar la Duhul Sfânt implicat în concepția lui Isus Cristos așa cum se vede în Evanghelii. Duhul de astăzi nu este doar un simplu Duh care conține elementul lui Dumnezeu și bogățiile lui Dumnezeu; acest Duh este alcătuit cu multe lucruri. Dumnezeu a devenit om, a trăit o viață umană perfectă, a murit cu o moarte atotinclusivă și răscumpărătoare pe cruce, a fost îngropat și a rămas în Hades timp de trei zile, a înviat și a biruit moartea și s-a înălțat la al treilea cer.

În învierea Sa, Cristos a devenit un Duh dătător de viață. Acest Duh dătător de viață este, de asemenea, Duhul lui Isus (referindu-se în principal la umanitatea Sa, la viața Lui umană și la suferințele Sale pe pământ, inclusiv la moartea plină de suferință), Duhul lui Cristos (referindu-se în principal la El fiind Cel Uns, Unul încredințat de Dumnezeu să-și facă lucrarea și Cel care a biruit moartea și este în înviere), Duhul lui Isus Cristos cu o alimentare din belșug și Duhul.

Duhul de astăzi este Duhul procesat și finalizat care Îl include pe Dumnezeu, omul, umanitatea, viața umană, răstignirea, învierea, înălțarea la cer, moartea lui Cristos cu dulceața și puterea ei, învierea lui Cristos cu eficiența și puterea sa și înălțarea lui Cristos. Cristos, inclusiv umanitatea finalizată a lui Isus și divinitatea lui Cristos. Aleluia! Toatea acestea sunt în acest Duh, pe care noi îl numim „Duhul compus”, iar acest Duh este cu duhul nostru astăzi! Slavă Domnului!

Duhul compus ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu astăzi

Să ungi, de asemenea, pe Aaron și pe fiii lui și să-i sfințești, ca să fie în slujba Mea ca preoți. Exod 30:30

Mirul compus – uleiul pentru ungerea sfântă din Exo. 30 – a fost folosit pentru a unge tabernaculul cu toate mobilierul lui, altarul cu toate ustensilele lui, ligheanul și soclul lui și preoții (vezi Exod 30:26-30). Când toate aceste lucruri și persoane au fost unse cu uleiul sfânt pentru ungere, ele au fost sfințite, separate și sfințite lui Dumnezeu pentru scopul Său divin.

Aceasta înseamnă că Duhul astăzi nu este doar pentru noi să fim unși cu Duhul compus și să avem conducerea personală a lui Dumnezeu prin intermediul ungerii interioare (1 Ioan 2:20, 27), ci și mai mult, Duhul compus ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu (Exod. 30:26-30; 1 Pet. 1:2; 1 Cor. 6:11; Rom. 15:16).

Duhul este pentru noi să fim unși, vopsiți și constituiți în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să putem zidi biserica în calitate de casă a lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu din această epocă. Amin! Mirul din Exo. 30 Îl semnifică pe Dumnezeul Triunic procesat și finalizat prin întruparea, răstignirea și învierea lui Cristos pentru a deveni Duhul compus atotinclusiv, pentru a veni la poporul Său ales și răscumpărat și pentru a-i unge cu Sine, făcându-se una cu ei și făcându-i una cu El. (Ioan 20:22; 1 Ioan 2:20, 27; 2 Cor. 1:21; 1 Cor. 6:17).

Noi, credincioșii în Cristos, am fost mântuiți de Dumnezeu, regenerați cu viața Lui și am fost atașați de Cristos, Unsul. Și noi am fost unși de Dumnezeu cu acest mir sfânt, Duhul compus. Când credem în Domnul Isus, am fost pecetluiți de Duhul, iar acest Duh este Duhul compus.

Această sigilare este continuă; ea continuă zi de zi, căci Dumnezeu ne unge sau ne vopsește cu Duhul compus zi de zi, strat cu strat până când suntem pe deplin una cu El! Aleluia! Am fost pecetluiți cu Duhul pentru ziua mântuirii trupului nostru; până când suntem pe deplin răscumpărați de Dumnezeu, suntem pecetluiți de Duhul, adică suntem vopsiți de Duhul compus cu toate elementele a ceea ce este Dumnezeu până când suntem pe deplin una cu El, devenind chiar la fel ca El!

Și această vopsea nu este niciodată uscată, este întotdeauna umedă; Duhul compus ne unge continuu pentru zidirea bisericii! Aleluia! Pe măsură ce venim la Domnul pentru a avea părtășie cu El, pe măsură ce ne deschidem față de El de-a lungul zilei și pe măsură ce îl contactăm pe Domnul pe ici și colo de-a lungul zilei, suntem vopsiți cu Duhul compus pentru zidirea bisericii.

Această vopsire nu este o dată pentru totdeauna; Dumnezeu ne tot vopsește și ne unge zi de zi. El își vopsește umanitatea și divinitatea Sa asupra noastră. El Se răspândește pe Sine în toată ființa noastră pentru a infuza toate părțile noastre interioare cu elementele Sale. El vopsește moartea Sa, viața Sa umană, învierea Sa și înălțarea Sa în ființa noastră.

Pe măsură ce ascultăm de ungerea interioară, ascultând vorbirea interioară a Domnului și ascultând de învățătura ungerii, Duhul compus ne infuzează și ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu. O astfel de ungere, fiind mișcarea Duhului compus în noi, se aplică nouă și, de asemenea, adaugă în ființa noastră toate elementele Dumnezeului Triunic procesat și finalizat, astfel încât omul nostru interior să crească în viața divină cu elementele divine și noi putem fi contopiți cu Dumnezeu ca unul singur (Coloseni 2:19). Amin!

Duhul este în noi și El ne mișcă și ne unge în interior pentru a aplica tot ceea ce este Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut și a realizat în persoana și lucrarea lui Cristos. Pe măsură ce El se aplică cu toate elementele Sale în ființa noastră, creștem în viață cu aceste elemente divine și suntem contopiți cu Dumnezeu ca una! Aleluia!

Aceasta este creșterea în viață a unui creștin. Creșterea noastră în viață nu este perfecționarea comportamentului nostru sau creșterea cunoștințelor noastre scripturale. Creșterea noastră în viață este ungerea Duhului compus în interior pentru ca toate elementele lui Dumnezeu să fie adăugate ființei noastre. Fie ca noi să ne deschidem ființa Domnului pentru a ne vopsi, a ne unge și a Se adaugă la noi zi de zi, astfel încât să creștem în viață pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu.

Adăugarea lui Dumnezeu Triunic la ființa noastră este creșterea în viață a unui credincios în Cristos, pentru că creștem cu creșterea lui Dumnezeu în noi. Amin! Prin acest proces de creștere, pe măsură ce Domnul ne unge cu Duhul compus pentru a adăuga elementele lui Dumnezeu ființei noastre, suntem contopiți cu Dumnezeu și devenim una cu Dumnezeu; chiar devenim la fel ca Dumnezeu în viață și natură, dar nu și în Dumnezeire.

Creșterea noastră în viață este pentru zidirea bisericii. Uleiul sfânt pentru ungere are numai scopul de a unge locuința lui Dumnezeu și preoția (comp. cu 1 Petru 2:5); prin urmare, numai cei care sunt pentru locuința lui Dumnezeu și pentru preoție pot savura Duhul compus, atotinclusiv. Aleluia! Noi vrem să fim nu numai în viața de biserică în general, ci și în preoție, cei care slujesc Domnului în duh în viața de biserică, cei care sunt continuu unși cu Duhul compus pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu. Amin!

Doamne Isuse, unge-ne cu Tine însuți astăzi. Adaugă-te la noi. Crești in noi. Vrem să dăm atenție ungerii interioare și să ascultăm de învățătura ungerii de astăzi. Amin, Doamne, suntem aici pentru Tine și pentru scopul Tău. Ne dăm Ție pentru zidirea bisericii ca locuință a Ta. Unge-ne pentru clădirea Ta. Unge-ne cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu! Sfințește-ne și umple-ne cu tot ceea ce ești Tu pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fă-ne una cu Tine în toate lucrurile. Vrem doar să rămânem în duhul nostru și să facem toate lucrurile în duh, pentru a putea rămâne sub ungerea continuă a Duhului! Fie ca tot ceea ce este Dumnezeu să fie aplicat ființei noastre pentru a adăuga în ființa noastră interioară elementele Dumnezeului Triunic procesat și finalizat! Amin, Doamne, fă-ne să creștem în viață prin adăugarea elementelor Tale în ființa noastră! Crești in noi pentru Trup! Unge-ne pentru slujirea noastră în viața de biserică pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Umblăm, trăim, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform Duhului pentru a fi unși cu Duhul compus și a trăi viața creștină pentru zidirea bisericii

Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. Rom. 8:4

Tot ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze, tot ceea ce vrea El să obțină și dorința inimii Sale, toate sunt legate de Duhul compus care astăzi este în și cu duhul nostru. Rom. 8:16 spune că Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 2 Tim. 4:22 dezvăluie că Domnul, ca Duh, este cu duhul nostru. Pentru ca noi să împlinim scopul lui Dumnezeu de a zidi biserica în calitate de Trup al lui Cristos, trebuie să umblăm conform Duhului, să trăim în duhul contopit, să acționăm în duh și să vorbim conform Duhului.

Când suntem în duhul nostru, Duhul compus cu duhul nostru ne poate aplica tot ceea ce Dumnezeu este, a și a realizat. Când umblăm conform Duhului, ungerea poate opera în noi pentru a ne aduce în experiența vieții umane, a morții și a învierii lui Cristos. Zi de zi, ungerea lucrează în noi, se mișcă, acționează și vorbește în mod constant în noi. Această mișcare a ungerii în noi ne învață despre toate lucrurile.

Pe măsură ce umblăm, trăim, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform duhului, suntem unși cu Duhul compus și trăim viața creștină pentru zidirea bisericii. Ce este viața creștină? Viața creștină nu este doar un creștin care trăiește o viață normală, conform ceea ce îi spune Biblia să facă. Viața creștină este acțiunea, mișcarea, lucrul și vorbirea Duhului compus în duhul nostru. Când suntem una cu Domnul în duh, permitem ungerii să ne conducă, să ne miște, să acționeze în noi și să ne vorbească nouă și în noi, și trăim viața creștină. Amin!

Pe măsură ce Îl contactăm pe Domnul zi de zi și trăim conform Duhului, ne este aplicată umanitatea potrivită a lui Isus și divinitatea Lui este adăugată ființei noastre. În umanitatea noastră, suntem atât de săraci și de jos, dar umanitatea lui Isus ne înalță și ne îmbogățește; trăirea noastră va fi la standardul lui Dumnezeu.

Vom trăi viața creștină conform standardului lui Dumnezeu nu pentru că ne îmbunătățim sau ne reparăm defectele și greșelile, ci pentru că suntem unși cu Duhul compus și El are o modalitate de a trăi în noi viața creștină. Numai Duhul poate fi creștin; numai Duhul poate trăi viața creștină într-un mod adecvat și conform standardului lui Dumnezeu. Ce minunat!

Când vedem acest lucru, când realizăm că numai Duhul compus din duhul nostru poate trăi viața creștină și poate sluji lui Dumnezeu în viața de biserică, vom renunța la luptă și strădanie și ne vom deschide pur și simplu la ungerea interioară a Domnului! Când ne deschidem Domnului, exersându-ne duhul pentru a-L contacta și a fi cu El, vom avea umanitatea lui Isus, moartea lui Cristos cu eficiența ei, puterea învierii lui Cristos cu eficiența ei și înălțarea lui Cristos aplicată la ființa noastră.

În această ungere, Duhul cu duhul nostru, avem învierea lui Cristos cu puterea ei și avem puterea învierii Sale. Multe lucruri ne deranjează, și mai ales Satan ne deranjează – el e cel rău, șarpele; puterea de a respinge dușmanul și necazurile lui se află în ungere. Când urmăm ungerea trăind în duhul nostru, învierea lui Cristos rezistă tuturor opoziției și atacurilor dușmanului, iar toate „insectele” și „șerpii” rele sunt respinse. În special șarpele cel vechi, diavolul, este respins.

Acest lucru se poate nu prin perfecționarea noastră sau făcându-ne mai buni, ci contactându-L pe Domnul și rămânând în duhul nostru. Când trăim după Duhul, urmând ungerea interioară, nu vom trăi virtuțile noastre naturale, ci mai degrabă, virtuțile lui Cristos care ne umplu și saturează virtuțile noastre. Amin! Când trăim, umblăm, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform duhului, suntem unși cu Duhul compus și trăim viața creștină pentru zidirea bisericii. Amin!

Doamne Isuse, vrem să trăim și să umblăm în duhul nostru astăzi, pentru ca Tu să ne ungi cu Duhul și să trăim viața creștină. Amin, Doamne, fie ca viața noastră zilnică cu toate activitățile ei să fie în duhul contopit. Alegem nu să încercăm să fim mai buni, ci să umblăm, să trăim, să ne mișcăm, să acționăm și să vorbim conform duhului. Aleluia, Duhul compus este în duhul nostru și putem savura rezerva îmbelșugată a Duhului astăzi în viața noastră creștină! O, Doamne, fie ca viața noastră creștină să fie cea acționarea, mișcarea, lucrarea și vorbirea Dumnezeului finalizat care este în noi ca Duh compus! Amin, vrem să trăim viața creștină trăind după Duhul, astfel încât să fim unși cu Duhul compus și să savurăm tot ceea ce este Dumnezeu! Slavă Domnului, ungerea este lucrarea, mișcarea, acțiunea și vorbirea Duhului compus în duhul nostru! Amin, Doamne, noi vrem să urmăm conducerea ungerii astăzi. Unge-ne. Aplică la noi toate ingredientele și elementele ființei Tale. Fie ca să sacurăm și să experimentăm umanitatea Domnului, viața Sa umană perfectă, moartea Sa cu eficiența și dulceața ei, învierea Sa cu puterea ei și învierea Sa aplicată ființei noastre astăzi pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live & Walk by the Spirit to be Anointed with the Compound Spirit for God’s Building, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Viața Creștină (2024 MDC) – săptămâna 3 (Semnificația intrinsecă și revelația mirului compus ca ulei sfânt pentru ungere ― un tip reprezentativ complet al Duhului atotinclusiv compus al Dumnezeului Triunic procesat) ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024MDCw3d4, casa lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Duhul compus, trăim prin duhul, uleiul sfânt pentru ungere, umblăm prin Duhul, unși cu Duhul compus, vopsiți cu Duhul compus, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Articole Recente

  • Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:11Ca Trup al lui Cristos, ne îmbrăcăm cu întreaga armură a lui Dumnezeu în duh prin rugăciune
  • Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10Suntem împuterniciți în Domnul și luptăm împotriva puterilor rele din locurile cerești
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Îl iubim pe Cristos și alegem voia lui Dumnezeu ca armata-mireasă luptând pentru a supune voința satanică
  • Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Romani 8:37Fiind cei slabi care depind de Domnul, Dumnezeu ne va face Sulamita Sa, mireasa Sa
  • Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor. Cântarea Cântărilor 6:4Mireasa este un războinic corporativ care luptă împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu, depinzând de Cristos
  • Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe... Apoc. 3:4-5Veșmântul nostru de nuntă este Cristos trăit din noi ca dreptatea noastră subiectivă zilnic

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului