• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

suntem șerpești în natură

Când ne pocăim de faptul că suntem șerpești, suntem calificați să-L savurăm pe Cristos ca viață eternă

28/02/2020 by Credincios in Cristos 3 Comments

Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi alungat conducătorul lumii acesteia. Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți. Ioan 12:31-32

Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma unui șarpe pe cruce pentru a purta judecata pentru toți oamenii otrăviți de șarpe; dacă ne pocăim de faptul că suntem șerpești și credem în El, El devine Substitutul nostru și savurăm viața eternă. Aleluia!

Istorisirea din Num. 21:4-9 este destul de semnificativă și aplicabilă la viața noastră creștină, căci nu doar copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați, ci și noi, întreaga omenire, am fost mușcați de șarpele cel vechi, Satan.

Când Eva s-a angajat într-o conversație cu șarpele în grădina Edenului, ea a ieșit de sub conducerea bărbatului și a vorbit cu șarpele, iar rezultatul a fost nu doar faptul că ea a luat parte din pomul interzis, ci și că otrava lui Satan a fost primită în om.

Satan și-a injectat elementul otrăvitor în noi și toți oamenii se nasc în păcat. Deci, acum toate ființele umane sunt șerpești – indiferent dacă sunt drăguți și blânzi, cultivați și rafinați și amabili și moi, toți oamenii sunt mușcați de șarpe și au otrava păcatului în ființa lor.

Chiar și după ce am crezut în Domnul, avem încă natura otrăvitoare a lui Satan în noi, în carnea noastră; păcatul locuiește în carnea noastră și Domnul locuiește în duhul nostru.

Care este soluția la o asemenea situație?

Domnul Isus a venit ca realitatea șarpelui de bronz; El a devenit un om, în asemănarea cărnii păcatului, fără ca să aibă păcatul cărnii și a mers la cruce.

El a adus pe cruce natura șerpească a omului și a judecat-o; acolo El a judecat pe Satan, păcatul și tot ceea ce are legătură cu cel rău și El l-a distrus pe diavol în carne. Aleluia!

Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpi să se uite la el și să trăiască, tot așa Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce, pentru ca toți cei care se pocăiesc și cred în El să primească viață veșnică și trăiască.

Satan, ca păcat personificat, locuiește în carnea noastră, înșelându-ne, lucrând în noi și determinându-ne să facem lucruri împotriva voinței noastre; de multe ori păcătuim, chiar dacă nu vrem, și comitem păcatul pur și simplu pentru că trăim în trup.

Deci Cristos a devenit carne – El S-a îmbrăcat cu carnea fără păcatul acesteia, iar El a adus această carne pe cruce pentru a o termina și a-l judeca pe Satan; acum în înviere El este un Duh dătător-de-viață care poate fi primit de către toți cei care își dau seama și mărturisesc că sunt șerpești în natură. Slavă Domnului!

Cristos a fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de șarpe

Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ioan 3:14-16Noi nu vrem să păcătuim și astfel comitem păcatul, ci păcătuim spontan pentru că Satan ca păcat locuiește în noi. În mod similar, copiii lui Israel nu au vrut să păcătuiască, ci șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască.

Deci, atunci când Dumnezeu a judecat păcatul, El nu i-a cerut lui Moise să formeze un om (care a păcătuit) din bronz și să-l pună pe un stâlp, ci un șarpe înfocat din bronz și să-l ridice pentru ca toți să-l vadă.

Dumnezeu a judecat șarpele, Satan, adevărata cauză a păcatului; El știe că omul a păcătuit, dar știe, de asemenea, că cauza păcatului nu este omul, ci Satan ca păcat din om.

Deoarece Satan ca păcat a intrat în om, acum omul este păcătos și comite păcate; omul a fost mușcat de șarpe, omul are natura otrăvitoare a celui rău în el, iar omul păcătuiește din cauza păcatului care locuiește în el.

Deci Domnul Isus, ca Fiul Omului, a fost ridicat în forma șarpelui de pe cruce pentru a purta judecata pentru oamenii otrăviți de către șarpe; El a fost ridicat pe cruce pentru alungarea șarpelui vechi, Satan, conducătorul lumii.

În Ioan 12:31-34 El a spus că acum este judecata acestei lumi și acum a fost izgonit conducătorul acestei lumi; și când El va fi ridicat de pe pământ (pe cruce), El îi va atrage pe toți oamenii spre Sine.

Aleluia, toți credincioșii în Cristos au fost atrași de El ca șarpele de bronz: noi ne-am dat seama că suntem șarpe în natura noastră, ne-am ridicat ochii și L-am văzut pe Domnul pe cruce și am mărturisit, ne-am pocăit și am crezut în El.

Domnul Isus ca Fiul Omului a fost ridicat, iar acum El ne poate izbăvi pe noi, oamenii otrăviți de șarpe – El ne eliberează de păcat, de otrava șarpelui (Evrei 2:14; Ioan 12:32-33). Fiind ridicat pe cruce, Cristos ca împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz l-a distrus pe Satan și i-a atras pe toți oamenii spre Sine. Aleluia!

Noi suntem cei care au păcătuit și care suntem păcătoși, dar Cristos a venit să judece păcatul în carne; El a venit să distrugă cauza reală a păcatului, și anume pe Satan.

Cristos a venit să fie Substitutul nostru de pe cruce; noi ar fi trebuit să fim cei care sunt judecați de Dumnezeu, dar El ne-a purtat păcatele pe cruce și a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru. Acest înlocuitor, Cristos, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care El i-a înlocuit.

Crucea lui Cristos indică faptul că au fost două identificări – noi am fost identificați cu Satan și Cristos S-a identificat pe Sine cu noi, pentru ca El să ne răscumpere și chiar să ne împartă viața Sa în noi.

Acum, oricine crede în Cristos ca fiind Cel care a fost ridicat pentru a fi condamnat în locul nostru, are viața veșnică (Ioan 3:14-16).

Avem nevoie de un „șarpe de bronz” ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne răscumpăra și pentru a elibera viața Sa divină mântuitoare în ființa noastră. Dacă vedem acest lucru, Îi vom mulțumi Domnului și Îl vom lăuda și Îi vom spune:

Îți mulțumim Doamne Isuse că ai fost ridicat pe cruce pentru a purta judecata în numele nostru. Noi suntem oamenii otrăviți de șarpe, care se nasc în păcat și păcătuiesc în mod spontan, dar Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului și cu privire la păcat și ai fost răstignit ca substitut al nostru pe cruce. Mulțumim Doamne că ai murit pentru noi. Îți mulțumim că ai purtat judecata lui Dumnezeu în locul nostru. Îți mulțumim că l-ai judecat pe Satan pe cruce; Tu L-ai judecat și l-ai distrus prin moartea Ta! Aleluia pentru Cristos ca Fiul Omului care a murit ca înlocuitor al nostru pe cruce!

Când ne pocăim și admitem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm

Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El, în același fel, a fost părtaș la acestea, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul. Evrei 2:14Cristos ca Fiul Omului a fost ridicat pe cruce; El ne-a purtat păcatele pe lemn, El a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru și acum cine crede în El poate avea viață veșnică.

Motivul pentru care Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz este că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a trimis singurul Său Fiu Născut, încât toți cei care cred în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Când ne pocăim și recunoaștem că suntem șerpești, suntem calificați să-L experimentăm pe Cristos ca viața eternă și să-L savurăm.

Trebuie să ne dăm seama că Cristos a făcut păcat pentru noi și a murit pe cruce ca realitatea șarpelui de bronz, pentru ca natura șerpească din noi să fie judecată.

Dacă ne dăm seama că suntem oameni păcătoși, ființe șerpești, fabrici producătoare de păcat și mărturisim acest lucru, acest Cristos drag, Dumnezeul întrupat, va deveni imediat jertfa noastră de păcat și va intra în noi pentru a ne da viața veșnică.

Acesta este modul în care ne putem împărtăși din Dumnezeul întrupat pentru savurarea noastră.

A ne pocăi nu înseamnă să ne îmbunătățim, să ne promitem să facem mai bine, sau să părăsim răul și să ne îndreptăm spre bine; a se pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții ce rezultă în regret și a avea o întoarcere în scop, întorcându-ne către Dumnezeu.

Trebuie să ne pocăim nu doar în mod inițial atunci când suntem mântuiți, ci pe tot parcursul vieții noastre creștine. Zilnic trebuie să-I spunem Domnului,

Doamne Isuse, sunt șerpesc. Mulțumesc că ai fost șarpele de bronz ridicat pe cruce pentru a fi judecat în locul meu. O, Doamne, mărturisesc că sunt păcătos; îmi dau seama că am firea șerpească în carnea mea și păcătuiesc în mod spontan. Îți mulțumesc că ai venit ca fiind Cel care nu a cunoscut păcatul dar care a făcut păcat pentru mine. Mulțumesc că ai murit pe cruce pentru a condamna păcatul. Te iau ca ofrandă pentru păcat. Cred în Tine!

A ne pocăi înseamnă să avem o schimbare a minții ce rezultă în regret și să ne întoarcem de la toate lucrurile către Dumnezeu Însuși (Fapte 26:20; 14:15; 1 Tes. 1:9).

În experiența noastră, pocăința nu este o singură dată, ci e o experiență zilnică; Ioan Botezătorul a predicat pocăința (Mat. 3:2; Marcu 1:4), iar în cele șapte epistole către cele șapte biserici din Apocalipsa 2 și 3, Domnul Isus ne spune din nou să ne pocăim (2:5, 16, 21-22; 3:3, 19).

Când Domnul Isus a ieșit să slujească, El a spus: Timpul s-a împlinit și împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat; pocăiți-vă și credeți în Evanghelie (Marcu 1:15).

Din nou și din nou în cartea Faptelor, ucenicii au predicat Evanghelia și le-au spus oamenilor să se pocăiască. Trebuie să ne pocăim și să avem o schimbare a minții, întorcându-ne de la orice altceva în afara Dumnezeu către Dumnezeu Însuși și vom avea anotimpuri de înviorare din prezența Domnului (Fapte 3:19-20).

Dumnezeu L-a pus pe Cristos ca Conducător și Mântuitor să ne dea pocăință; pocăința este un dar al lui Dumnezeu, și Domnul stăpânește lumea întreagă cu mediul ei pentru a-l face potrivit ca noi să-L primim ca mântuire și ca Mântuitor al nostru.

După ce a trecut cu vederea timpul în care am fost în necunoștință, Dumnezeu le poruncește la toți oamenii de pretutindeni să se pocăiască (Fapte 17:30).

Trebuie să ne pocăim și să facem primele fapte, fără a-L părăsi pe Domnul ca prima noastră dragoste, ci să-I dăm întotdeauna primul loc în ființa noastră (Apocalipsa 2:5).

Trebuie să ne pocăim că avem idoli în inima noastră; trebuie să ne pocăim că le permitem altor oameni și lucruri să-L înlocuiască pe Cristos ca fiind primul în noi (Apocalipsa 2:21-22; Ezechiel 44:3).

Trebuie să ne pocăim pentru că suntem căldicei și mândri de ceea ce știm și avem; trebuie să fim în clocot pentru Domnul și să venim la El într-un mod proaspăt pentru a-L câștiga pe Dumnezeul Triunic.

Ce binecuvântare este să știm că, în calitate de împlinire a tipului reprezentativ al șarpelui de bronz, Cristos a venit în asemănarea carnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și avem viață veșnică!

Fie ca zilnic să ne dăm seama că suntem șerpești în natură, să recunoaștem acest lucru în fața Domnului, să ne pocăim și să-I spunem,

Doamne Isuse, recunoaștem că suntem șerpești în natura noastră, căci otrava păcatului și natura rea a lui Satan este în carnea noastră. Ne întoarcem către Tine, Doamne, și credem în Tine, căci Tu ești Cel care a venit ca șarpele de bronz și a murit ca înlocuitor și Substitut al nostru pe cruce. O, ce binecuvântare este să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului pentru a muri pe cruce ca înlocuitor și Substitut al nostru pentru ca noi să putem fi regenerați și să avem viață veșnică! Amin, Doamne, ne mărturisim păcatul, ne pocăim și credem în Tine pentru a primi și a savura viața eternă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, When we Repent for being Serpentine we are Qualified to Enjoy Christ as Eternal Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 6 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: avem viața eternă, Cirstos a judecat păcatul, Cristos a murit pentru noi, Cristos a purtat judecata, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu a judecat șarpele, experimentăm pe Cristos, ne pocăim în fiecare zi, oamenii șerpești, Studiul-Cristalizare Numeri, suntem șerpești în natură, Witness Lee

Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos

26/02/2020 by Credincios in Cristos 6 Comments

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ioan 3:16

În Ioan 3 vedem șarpele și mireasa; deși am fost mușcați de șarpe și suntem șerpi în natură, Cristos a venit și a fost ridicat ca Substitut al nostru, a purtat judecata lui Dumnezeu pentru noi și acum noi putem crede în El pentru a deveni parte a creșterii Sale, mireasa Sa.

Ce plan extraordinar și ce destin minunat avem! Și totul depinde de realizarea noastră și de a vedea că suntem păcătoși, șerpi în natură și ne pocăim pentru a primi viața divină.

Copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi înfocați în Num. 21 și au trebuit să privească la șarpele de bronz ridicat pe stâlp pentru a trăi; noi am fost mușcați de Satan și avem natura sa păcătoasă în noi și trebuie să privim (să credem în) la Isus și să trăim.

Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și după asemănarea Lui, pentru ca noi să primim viața Lui și să devenim una cu El, chiar pentru a fi mireasa Sa, soția Sa.

Cu toate acestea, înainte ca viața lui Dumnezeu să poată intra în noi, Satan a intervenit și ne-a înșelat, injectându-și natura lui rea și otrăvitoare. Acum toți oamenii se nasc în păcat – toți oamenii se nasc „șerpești” în natură și nu este nevoie ca părinții să-i învețe pe copii cum să păcătuiască, căci aceștia o fac spontan și automat.

Când lumina Domnului strălucește asupra noastră și ne dăm seama că suntem păcătoși, ne pocăim întorcându-ne de la orice din trecut la El și avem o schimbare de gândire și de scop.

A ne pocăi înseamnă a avea o schimbare a minții rezultând în regret și a avea o schimbare a scopului, întorcându-te de la toate celelalte lucruri către Dumnezeu Însuși.

Ne pocăim nu doar inițial când am crezut în Domnul, ci în fiecare zi trebuie să ne pocăim.

Există atât de multe lucruri care ne distrag de la savurarea și experimentarea lui Cristos, și zi de zi trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem către Domnul, pentru a putea primi și savura viața divină și eternă a lui Dumnezeu.

Domnul ne aranjează mediul și circumstanțele pentru ca noi să primim mântuirea Sa și să-L savurăm ca viață, iar din partea noastră trebuie să cooperăm cu El, permițându-I să strălucească asupra noastră și pocăindu-ne atunci când El expune anumite lucruri în noi.

Este o mare binecuvântare ca să știm că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului, pentru ca El să moară pe cruce ca Substitut al nostru, Substitutul nostru, pentru ca noi să privim la El, crezând în El pentru a primi viața veșnică.

Iar această primire nu este o dată pentru totdeauna – noi primim și savurăm în mod constant viața veșnică, întrucât ne pocăim sub strălucirea Domnului și Îl luăm pe Cristos ca realitatea ofrandei pentru păcat, realitatea șarpelui de bronz. Aceasta ne va constitui ca să fim mireasa lui Cristos.

Cristos ca adevărata ofrandă pentru păcat a purtat pentru noi judecata lui Dumnezeu, pentru ca noi să credem și să avem viața veșnică

Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ioan 3:14-16Majoritatea credincioșilor cunosc Ioan 3:16 și iubesc foarte mult acest verset, deoarece transmite dragostea lui Dumnezeu față de noi; dar Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14-15, care vorbesc despre faptul că Moise a ridicat șarpele în pustie.

Ioan 3:16 este rezultatul versetelor 14 și 15; primirea vieții divine și veșnice este rezultatul înălțării lui Cristos pe cruce ca șarpele de bronz, adevărata ofrandă pentru păcat.

Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpii înfocați să privească la el și să trăiască, tot astfel, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, pentru ca noi să privim la El (adică să credem în El) și să avem viață veșnică.

Chiar și un astfel de gentilom ca Nicodim, un învățător al legii cu un înalt standard de moralitate, care a căutat învățături să se perfecționeze în fața lui Dumnezeu, chiar și un astfel de om a trebuit să-și dea seama că el era șerpesc în natură și că trebuia să creadă în Isus ca realitatea șarpelui de bronz.

Când ne dăm seama că suntem șerpești în natură și credem în Domnul Isus ca șarpele de bronz ridicat ca Substitut al nostru, avem viață veșnică; aceasta înseamnă să fim regenerați, și anume a primi viața divină a lui Dumnezeu.

În ochii lui Dumnezeu, Domnul Isus a fost ridicat ca Substitut al nostru pentru a purta judecata lui Dumnezeu pentru noi, astfel încât să putem privi la El și să primim și să savurăm viața veșnică; aceasta este manifestarea reală a iubirii lui Dumnezeu față de lume.

Faptul că Cristos a murit pe cruce ca șarpele de bronz înseamnă că El a murit ca adevărata ofrandă pentru păcat.

În Lev. 10:17 vedem ofranda pentru păcat; preotul s-a împărtășit de ofranda pentru păcat pentru a purta nelegiuirea poporului. Aceasta înseamnă că noi ne împărtășim din Cristos ca ofranda pentru păcat în sensul de a participa în viața lui Cristos, viața care poartă păcatele altora, ca viață a noastră, pentru ca noi să putem purta problemele poporului lui Dumnezeu.

Savurarea bogată din Cristos ca ofranda noastră pentru păcat în viața de biserică ne permite să-L administrăm pe Cristos credincioșilor ca viață care tratează păcatul pentru ca aceștia să trateze păcatele lor și, astfel, să restabilească părtășia cu Dumnezeu.

Când credem întru Cristos noi primim viața Lui, iar această viață este o viață care tratează păcatul; viața care a fost eliberată de Cristos după ce a fost ridicat este o viață care tratează păcatul.

Această viață tratează păcatul dinn ființa noastră, iar când distribuim viață altora, această viață este o viață care tratează păcatul în ei pentru ca ei să-și trateze păcatul.

Trebuie să-L savurăm mai mult pe Domnul ca viață, iar atunci când îi întâlnim pe ceilalți, îi vizităm pe cei noi din biserică, trebuie ca pur și simplu să le administrăm pe Cristos, pentru că acest Cristos ca viață va trata păcatul din ei. El este adevărata ofrandă pentru păcat și viața Sa este o viață care tratează păcatul.

Mulțumim Doamne că ai iubit lumea atât de mult încât ai dat pe singurul Tău Fiu născut, astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ne-am născut în Adam, șerpești în natură, dar Îl putem privi pe Isus crezând în El ca realitatea șarpelui de bronz și putem primi viața veșnică, viața lui Dumnezeu! O, ce fel de iubire este asta! Îți mulțumim Doamne că Tu ești ofranda pentru păcat și Tu ne-ai dat viața Ta care tratează păcatul. Vrem să să venim la Tine în mod continuu ca să Te savurăm, să Te experimentăm și chiar să Te administrăm altora ca viață care tratează păcatul.

Șarpele și mireasa: să vedem cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos

Cel ce are mireasă este mire. Însă prietenul mirelui, cel care stă și-l aude, se bucură foarte mult de glasul mirelui. Prin urmare, această bucurie a mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. Ioan 3:29-30Când Satan șarpele ne-a mușcat, el a injectat otrava naturii sale în noi pentru a ne face creșterea lui; prin căderea în păcat, întreaga rasă umană a devenit creșterea lui Satan.

Cu toate acestea, Ioan 3 dezvăluie că, chiar dacă suntem șepri în natură și trebuie să credem în Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz, prin regenerare noi devenim creșterea lui Cristos, mireasa Lui.

Ioan 3 dezvăluie că regenerarea nu înseamnă doar că viața divină e adusă în noi, credincioșii în Cristos; regenerarea este pentru a ne face mireasa corporativă pentru creșterea lui Cristos (Ioan 3:29-30).

Așa cum Adam a fost crescut / sporit în Eva, mireasa și soția sa, tot așa Cristos este crescut / sporit în biserică, mireasa și soția Sa (Gen. 2:21-22).

Prin faptul că Cristos a fost ridicat pe cruce ca șarpele de bronz, creșterea lui Satan a devenit creșterea lui Cristos, mireasa Sa; noi, care am fost cândva creșterea lui Satan, am devenit creșterea lui Cristos.

Deci Biblia vorbește nu doar despre o minunată poveste de dragoste divină între Dumnezeu și om, ci și despre șarpe și mireasă; Biblia ne arată cum noi, ca și creștere a Satan, devenim creșterea lui Cristos pentru a fi mireasa Lui.

Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală, iar El este în proces de a obține această creștere astăzi.

El dă Duhul fără măsură (Ioan 3:34) pentru a produce și a zidi biserica ca creștere a lui Cristos.

Fiecare dintre milioanele de oameni care cred în Domnul Isus a primit Duhul incomensurabil pentru a face parte din creșterea universală a Cristosului nelimitat. Aleluia!

Chiar dacă Satan și-a injectat natura păcătoasă în noi, crezând în Cristos suntem regenerați și devenim creșterea lui Cristos!

Cristosul nelimitat dă Duhul incomensurabil pentru a produce o creștere universală a Sa, care este biserica în calitate de Trup al lui Cristos finalizat în Noul Ierusalim. Toate persoanele regenerate sunt componentele miresei, care se vor căsători cu Domnul Isus în calitate de Mire.

Regenerarea înseamnă nu numai că primim viața divină în duhul nostru, ci și că ființa noastră șerpescă este anulată și că primim viața divină pentru a deveni o ființă nouă care face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia!

Aici vedem șarpele și mireasa – prin regenerare, noi cei care au fost șerpi în natură devenim mireasa lui Cristos pentru a fi creșterea Lui! Amin!

Regenerarea este pentru producerea miresei lui Cristos, căci prin regenerare, ființele șerpești devin fii ai lui Dumnezeu pentru a face parte din creșterea, sporirea lui Cristos în umanitate.

Intenția lui Ioan 3 este de a ne arăta că Cristosul nelimitat trebuie să aibă o creștere universală și că El este în proces de a obține această creștere astăzi; Duhul incomensurabil produce o creștere universală a Cristosului nelimitat (Ioan 3:29-36). Amin!

Putem spune chiar că, considerată ca un întreg, Biblia dezvăluie șarpele și miresa. Ce minunat!

În Biblie vedem povestea de dragoste divină, dar vedem și șarpele și mireasa – șarpele vrea să ne frustreze povestea de dragoste cu Domnul și să ne oprească din a-I spune cât de mult Îl iubim, dar prin regenerare devenim parte a miresei a lui Cristos, iar acum devenim în realitate mireasa lui Cristos! Aleluia!

Mulțumim Doamne Isuse că ai murit pentru a ne regenera cu viața Ta divină și pentru a ne face parte din mireasa lui Cristos! Aleluia, noi, care suntem șerpești în natură, putem fi regenerați și putem anula natura noastră șerpească, pentru a putea deveni parte a creșterii lui Cristos, a bisericii! Amin, Doamne, fie ca Tu să crești și iar noi să scădem; crești în noi pentru mireasa lui Cristos și fă-ne parte din creșterea Ta pe pământ. Vrem să primim și să savurăm Duhul incomensurabil, astfel încât Cristosul nelimitat să obțină o creștere universală pentru Sine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The serpent and the Bride: how we as Satan’s Increase are Becoming Christ’s Increase (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos Tagged With: credem și avem viață veșnică, creșterea lui Cristos, creșterea lui Satan, Cristos este Substitutul, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, ne pocăim în fiecare zi, oamenii șerpești, ofranda pentru păcat, realitatea șarpelui de bronz, șarpele și mireasa, Studiul-Cristalizare Numeri, suntem șerpești în natură, Witness Lee

Cristos a venit ca realitatea șarpelui de bronz și l-a distrus pe Satan pe cruce

24/02/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui ați fost vindecați. 1 Petru 2:24

Cristos a venit ca realitatea șarpelui de bronz; El a fost ridicat pe cruce, iar noi – oamenii mușcați de șarpe, cei care au devenit serpești în natură – Îl putem privi și să nu murim, ci să trăim! Aleluia!

În această săptămână, în studiul nostru aprofundat din cartea Numeri, am ajuns la capitolul 21 și, în special, vrem să-L vedem pe Cristos așa cum este reprezentat de șarpele de bronz.

Nu doar lucrurile pozitive din Biblie sunt un tip reprezentativ al lui Cristos, ci și unele lucruri aparent negative, lucruri pe care poate nu le considerăm pozitive, sunt, de asemenea, un tip reprezentativ al lui Cristos.

În Ioan 3, Domnul a folosit această porțiune din Numeri 21 referindu-Se la El Însuși, iar în 1 Corinteni 10 Pavel de asemenea a vorbit despre acest exemplu al șarpelui de bronz.

Contextul din Numeri 21 este că poporul lui Israel a devenit nerăbdător pe drum, li s-au săturat sufletele și s-au plâns împotriva lui Dumnezeu.

Mai înainte s-au certat pentru apă, era drept că le era sete, așa că Dumnezeu le-a dat să bea; dar acum erau nerăbdători și vorbeau împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu spunând: De ce ne-ai scos în Egipt ca să murim în pustie, căci nu este mâncare și apă, iar sufletul nostru s-a scârbit de această pâine ușoară.

Prin faptul că au numit mana pâine ușoară, ei au considerat-o inutilă și lipsită de valoare.

Așa că Iehova le-a trimis șerpi înfocați și i-au mușcat și mulți din popor au murit; poporul a venit la Moise și a zis: Am păcătuit, pentru că am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta; roagă-te ca Iehova să ia șerpii.

Moise s-a rugat și Dumnezeu i-a spus să facă un șarpe înfocat și să-l pună pe un stâlp, iar toți cei mușcați, când îl văd, vor trăi.

Așa cum spunea Pavel în 1 Corinteni 10:5-9, aceste lucruri s-au întâmplat ca exemple, ca să nu poftim după lucruri rele așa cum au poftit ei, și nici să nu-L punem la încercare pe Cristos așa cum unii dintre ei au făcut-o, și au fost mușcați de șerpii din pustie.

Ei L-au pus la încercare pe Domnul până la maxim, astfel încât judecata lui Dumnezeu a intervenit. Dar când s-au uitat la șarpele de bronz, au trăit.

Fie ca să uităm de situația noastră, de starea noastră, de ziua de mâine sau de cele din trecut și să privim doar la Cristos ca șarpele de bronz!

A privi nu înseamnă că doar aruncăm o privire, ci că privim cu atenție, în așteptare, cu privirea constantă și absorbantă; Îl privim pe Isus cu atenție, în așteptare și cu o privire constantă și absorbantă, ca să trăim!

Fie ca să nu fim vrăjiți de nici un lucru sau de vreo persoană, ci să privim la Isus (Galateni 3:1; Evrei 12:2). Isus ne încurajează întotdeauna să privim la El; trebuie să privim la Isus cu atenție neîmpărțită, întorcându-ne de la orice alt lucru.

Cristos este ca un magnet imens care îi atrage pe toți căutătorii Săi la El Însuși când privim la El! Amin!

În Ioan 3, când Domnul vorbea cu Nicodim despre nașterea din nou, El a spus: “Ce este născut din carne, este carne, iar ceea ceea ce este născut din Duhul este duh.”

Nicodim nu înțelegea ce spunea Domnul, chiar dacă era un învățător al legii educat, etic și demn; Domnul a vrut să-i arate că are nevoie de o altă viață – viața divină, pentru că el era șerpesc!

Căci așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie ridicat Fiul Omului; Cristos a trebuit să fie ridicat pe cruce ca adevăratul șarpe de bronz ca un înlocuitor pentru toți păcătoșii, și toți cei care cred în El pot să aibă viață veșnică (Ioan 3:14-16).

Când Domnul a mers la cruce ca șarpele de bronz, în asemănarea cărnii păcatului, dar fără păcatul cărnii, El e asemenea Și-a eliberat viața din interior; aceasta a fost manifestarea dragostei Sale față de întreaga lume. Aleluia!

Cristos ca realitatea șarpelui de bronz a fost ridicat pe cruce: Priviți la El și trăiți!

Domnul i-a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă-l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“ Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l-a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia. Numeri 21:8-9Această istorisire din Numeri 21:4-9 este foarte semnificativă și se aplică vieții noastre creștine de astăzi.

Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, El a trimis șerpi înfocați și au fost mușcați; apoi, Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice un șarpe de bronz pe un stâlp, în numele lor, pentru judecata lui Dumnezeu, ca atunci când ei privesc la șarpe, să trăiască.

Dumnezeu nu a înlăturat șerpii înfocați – El a oferit o cale poporului Său să privească și să trăiască.

Șarpele de bronz îl simbolizează pe Cristos (Ioan 3:14), iar stâlpul simbolizează crucea (1 Petru 2:24); Cristos a venit ca realitatea șarpelui de bronz și a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, după ce am murit față de păcate, să trăim înspre dreptate (1 Petru 2:24).

Bronzul, în tipologie, simbolizează judecata; șarpele de bronz avea forma unui șarpe, dar nu avea natura otrăvitoare a unui șarpe.

În același fel, Cristos a venit ca realitatea șarpelui de bronz și a fost ridicat pe cruce (Ioan 8:28); El a spus că, atunci când oamenii Îl vor ridica pe Fiul Omului, ei vor ști că El este – când a fost ridicat pe cruce, toți vor ști că El este Cel care este, Dumnezeul Triunic, Cel etern!

Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului, fără să se facă părtaș în vreun fel la păcatul otrăvitor al cărnii (Rom. 8:3; 2 Cor. 5:21; Evrei 4:15), la fel cum șarpele de bronz a avut doar asemănarea șarpelui, dar nu avea natura și otrava lui.

Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, și El a condamnat păcatul în carne. Așa cum șarpele de bronz era asemănător șarpelui, dar fără otrava acestuia, tot așa Domnul nu avea păcatul cărnii.

Acest lucru este destul de misterios: Dumnezeu a devenit carne, El a intrat în sfera cărnii pentru a-l distruge pe Satan, venind pe teritoriul lui Satan ca să-l distrugă pe acesta în carne. El a mers la cruce în asemănarea cărnii păcatului, dar fără vreun păcat în carne.

Cum poate fi posibil acest lucru? Acesta este un mister, pe care Biblia îl numește, misterul evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne (1 Timotei 3:15).

Deci Cristos a venit ca realitatea șarpelui de bronz și a fost ridicat pe cruce, iar acum putem privi la El și să trăim!

Da, șarpele ne-a mușcat și, așa este, am devenit șerpești în natura noastră, căci păcatul locuiește în carnea noastră, dar putem privi la Cel care a fost înălțat, putem privi la El și putem fi infuzați cu El, și putem fi mântuiți și să trăim!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit ca realitatea șarpelui de bronz pentru a fi înălțat pe cruce și ca să mori pentru a condamna păcatul în carne și a-l distruge pe Satan prin cruce. Aleluia, putem privi la Isus, Cel înălțat pe cruce și putem trăi! Amin, Doamne, privim cu atenție nedivizată întorcându-ne de la orice alt lucru înspre Tine. Privim la Isus, fiind plini de așteptare și cu o privire constantă absorbantă, ca să fim mântuiți și să trăim! Aleluia pentru scumpul nostru Domn Isus Cristos, care este realitatea șarpelui de bronz!

Toți oamenii sunt șerpești în natură, fiind mușcați de Satan, șarpele; Dumnezeu l-a prins pe Satan în carnea omului pentru a-l distruge

Isus le-a zis: Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl. Ioan 8:28În Geneza 3 vedem cum Satan, șarpele, a venit și și-a injectat natura în carnea omului; căderea omului nu a fost doar omul care nu a ascultat de Dumnezeu și a fost pedepsit de către El, ci, mai degrabă, prin faptul că omul a conversat cu Satan, însăși natura celui rău a fost injectată în om.

Acum toți descendenții lui Adam sunt născuți “mușcați” de șarpele vechi, diavolul. În ochii lui Dumnezeu, întreaga rasă umană decăzută este formată din ființe șerpești cu otrava șarpelui vechi în natura lor decăzută; prin naștere suntem șerpești, căci păcatul locuiește în noi.

Domnul Isus a zis în Ioan 8:44 că diavolul este tatăl păcătoșilor; în natura noastră noi suntem copii ai șarpelui vechi, diavolul (1 Ioan 3:10). Suntem fie copii ai lui Dumnezeu, fie copii ai diavolului – nu există un al treilea lucru.

În Matei 12:34 Domnul Isus i-a numit pe farisei “pui de vipere”, iar în 23:33 i-a numit: “Șerpi! Pui de vipere!”

Diavolul este șarpele antic (Apocalipsa 12:9; 20:2) și toți păcătoșii sunt șerpi, pui de vipere; în natura noastră decăzută nu suntem doar păcătoși – suntem șerpești.

În Romani 7 Pavel ne spune clar că în el (și în noi toți) există o altă persoană, păcatul personificat, care îl face să facă lucruri pe care el nu vrea să le facă. Satan ca păcat personificat este în carnea noastră; păcatul poate înșela oamenii (v. 11) și poate locui în ei și îi determină să facă lucruri împotriva voinței lor (vv. 17, 20).

Păcatul este viu în noi (v. 9) și este extrem de activ, deci trebuie să fie natura rea a lui Satan, cel rău, care locuiește în noi, acționează în noi și lucrează în noi ca oameni decăzuți. O, Doamne Isuse!

Această situație pare destul de disperată, dar Dumnezeu este înțelept, pentru că El Însuși a devenit om și El Însuși S-a îmbrăcat cu această carne, asemănarea cărnii păcatului și a dus-o la cruce.

Satan a crezut că a reușit atunci când și-a injectat natura rea în om, dar acest lucru doar I-a dat Domnului o oportunitate și o cale ușoară de a-l da pe Satan la moarte.

De exemplu, dacă un șoarece este liber în casă, nu este ușor să-l prindeți, iar lui îi este ușor să facă multe pagube; dar dacă puneți o momeală și o capcană, șoarecele poate fi prins cu ușurință.

Când șoarecele mănâncă momeala, el crede că a primit în cele din urmă ceea ce își dorea – o hrană delicioasă, dar a fost prins în capcană și este ușor ca proprietarul casei să-l omoare.

În mod similar, Satan este ca un șoarece obraznic care aleargă prin univers, dar când a intrat în om, a fost prins și întemnițat în om. Omul a fost “momeala” pentru ca Satan să fie prins și dat la moarte.

Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului ca realitatea șarpelui de bronz; El S-a îmbrăcat cu forma șarpelui și a dus-o pe cruce, pentru a-l reduce la nimic pe cel care are puterea morții, adică diavolul.

Moartea lui Cristos pe cruce a fost o moarte care l-a distrus pe diavolul (Evrei 2:14). Omul a fost capcana, Satan a fost prins în om și, prin încarnare, Dumnezeu S-a îmbrăcat cu omul corupt și l-a adus la cruce și, în același timp, l-a dus pe Satan pe cruce și l-a distrus acolo.

Acesta este motivul pentru care Satan se teme de cruce și de aceea Domnul ne-a spus să ne luăm crucea; crucea este calea de a-l birui pe Satan!

Unde este Satan astăzi? Satan este în noi – în carnea noastră; Satan ca păcat locuiește în carnea noastră (Galateni 5:24). Dar slavă Domnului, Cristos a crucificat carnea cu patimile și poftele ei. Satan a fost pus pe cruce, îngropat și apoi Cristos l-a lăsat în moarte, întemnițat până când va fi distrus pe deplin.

Așa cum Israelul a trecut prin Marea Roșie și faraonul cu armatele sale i-au urmat, dar doar Israelul a ieșit, în timp ce faraon și armatele sale au rămas acolo, tot așa Cristos l-a dus pe Satan și păcatul împreună cu El în moarte, și i-a lăsat acolo, când S-a înălțat în înviere! Aleluia!

Cristos l-a adus pe om împreună cu Satan în mormânt și El l-a scos pe om din mormânt în înviere, lăsându-l pe Satan îngropat în mormânt; acum acest om înviat este una cu Cristos!

Te lăudăm, Doamne, pentru înțelepciunea Ta, și minunata Ta lucrare ca realitatea șarpelui de bronz! Chiar dacă Satan și-a injectat natura rea în noi și ne-a făcut șerpești în natură la fel ca el, Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului și a distrus păcatul și pe Satan în carne! Slavă Domnului! Acum, Satan a fost distrus, dat la moarte și lăsat în mormânt, iar noi, cei ce am fost crucificați împreună cu Cristos, suntem înviați împreună cu El pentru a fi un om nou în învierea lui Cristos! Îți mulțumim, Doamne Isuse! Te lăudăm!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ came as the reality of the Bronze Serpent and Destroyed Satan on the Cross (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 6 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: asemănarea cărnii păcatului, Cristos a fost crucificat, Cristos a fost ridicat pe cruce, Cristos l-a distrus pe Satan, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu l-a prins pe Satan, privim la Cristos și trăim, realitatea șarpelui de bronz, Satan ne-a mușcat, suntem șerpești în natură, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 2 Cor. 10:4Biserica trebuie să se roage pentru a aduce împărăția și pentru a supune puterea întunericului a lui Satan
  • În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Pet. 1:11Stăm în victoria lui Cristos și ne supunem domniei lui Dumnezeu: biserica aduce împărăția
  • Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Rom. 14:17Noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică, trăind în duhul contopit
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Împărăția produce biserica și biserica aduce împărăția lui Dumnezeu
  • ...și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor...Matei 16:18-19Realitatea împărăției cerurilor este conținutul vieții de biserică de astăzi
  • ...Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul. Daniel 2:35Evanghelia aduce viața lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu, care produce biserica

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului