stăpâniți de către Dumnezeu

Să fim recâștigați de la stăpânirea omenească și de la stăpânirea de sine pentru a fi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu

23/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În calitate de credincioși în Cristos, ne-am născut din Dumnezeu pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu și suntem în proces de a fi recâștigați de la stăpânirea omenească la stăpânirea de sine și, în cele din urmă, la stăpânirea directă a lui Dumnezeu prin intuiția duhului nostru.

Pe de o parte, este atât de minunat să ne dăm seama că noi, ființele umane, ne-am născut din Dumnezeu pentru a face parte din specia divină, parte a împărăției lui Dumnezeu; aici, în împărăția lui Dumnezeu, savurăm tot ceea ce este Dumnezeu și luăm parte la toate lucrurile divine.

Pe de altă parte, însă, pe măsură ce trăim conform duhului și ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu în împărăția lui Dumnezeu, noi suntem recâștigați spre stăpânirea directă a lui Dumnezeu prin faptul că suntem mai întâi sub stăpânirea de sine și apoi sub stăpânirea lui Dumnezeu.

Căderea omului așa cum se vede în Geneza este progresivă; mai întâi, omul a decăzut din stăpânirea directă a lui Dumnezeu spre stăpânirea conștiinței, apoi de la stăpânirea conștiinței sale la stăpânirea omenească.

Societatea în care trăim astăzi este stăpânită de om; omul a stabilit reguli, societatea a stabilit reguli, și familiile stabilesc reguli, iar noi creștem și ne dezvoltăm și ne trăim viața conform acestor reguli create de om. Totuși, aceste reguli sunt bune, pentru că tratează răzvrătirea din ființa noastră și ne mențin în calea de a fi stăpâniți în mod direct de către Dumnezeu.

Dar trebuie să ne dăm seama că doar faptul că urmăm litera legii, regulile societății și regulile din familia noastră nu este suficient; Dumnezeu vrea ca noi să fim recâștigați la stăpânirea directă a lui Dumnezeu, iar aceasta are loc mai întâi prin stăpânirea conștiinței noastre.

Trebuie să ne exersăm duhul și să avem o conștiință dornică, permițând conștiinței noastre să stăpânească în noi și să ne îndrume. Conștiința noastră este reprezentantul lui Dumnezeu în noi; ne spune întotdeauna când facem ceva greșit, când păcătuim și când facem ceva care nu este plăcut lui Dumnezeu.

În societatea omenească de astăzi, cei care sunt conduși de conștiința lor sunt un pic mai nobili și mai presus decât cei care sunt pur și simplu stăpâniți de lege. În viața de biserică învățăm să trăim sub stăpânirea conștiinței noastre, trăind o viață lipsită de ofensă în conștiința noastră înaintea lui Dumnezeu și înaintea omului.

Totuși, Domnul dorește să mergem chiar mai departe pentru a putea fi aduși în stăpânirea directă a lui Dumnezeu prin intuiția duhului nostru; pe măsură ce avem părtășie cu Domnul, ne ocupăm de conștiința noastră și trăim în fața Sa, există un simț în duhul nostru care ne direcționează și ne arată ceea ce dorește Dumnezeu de la noi și cu noi.

Să vedem căderea omului de la stăpânirea lui Dumnezeu la stăpânirea de sine și la stăpânirea omului

Unii împart Biblia în șapte dispensațiuni, care sunt dispensațiunea inocenței, a conștiinței, a guvernării omenești, a promisiunii lui Dumnezeu, a legii, a harului și a împărăției.

Primele trei dintre acestea sunt clasificate potrivit principiului de guvernare – în dispensațiunea inocenței vedem principiul stăpânirii lui Dumnezeu, în dispensațiunea conștiinței vedem principiul stăpânirii de sine, iar în dispensațiunea guvernării omenești vedem principiul stăpânirii omului.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, omul era în părtășie directă cu Dumnezeu, trăind înaintea lui Dumnezeu și cu Dumnezeu, și el nu cunoștea păcatul; el era sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu.

Bariera păcatului nu exista între Dumnezeu și om, iar omul trăia înaintea lui Dumnezeu și era responsabil față de Dumnezeu; el nu trăia doar conform unor legi exterioare sau după regulile omului, ci conform intuiției duhului său, în prezența directă a lui Dumnezeu.

Adam n-a cunoscut nici binele, nici răul – L-a cunoscut doar pe Dumnezeu și cuvântul Său; Dumnezeu i s-a arătat personal, a umblat cu Dumnezeu și a trăit sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu (Gen. 2:16-17). El a fost un suflet viu cu trupul ca organism și cu duhul ca organ, iar intuiția și părtășia din duh cu Dumnezeu erau neîmpiedicate.

Dar apoi a intrat păcatul. Când Adam a păcătuit, conștiința sa a fost activată și el a căzut de sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu în stăpânirea conștiinței sale.

Din momentul izgonirii lui Adam din grădina Edenului și până în momentul ieșirii lui Noe din arcă, Dumnezeu a stabilit conștiința înăuntrul omului pentru a-L reprezenta în stăpânirea asupra omului (Fapte 24:16).

Aceasta a fost o perioadă în care Domnul a aranjat ca omul să-L urmeze pe Dumnezeu potrivit cu conștiința sa.

De exemplu, Abel s-a supus evangheliei și, chiar dacă oamenii nu mâncau carne la vremea aceea, el a crescut oi pentru a le oferi lui Dumnezeu pentru răscumpărarea sa, dându-și seama că este nevoie de vărsarea sângelui pentru iertarea păcatelor.

Dar Cain avea un simțământ și o viziune diferită și era unul care nu se supunea conștiinței sale.

Deoarece omul a ignorat mustrarea și controlul conștiinței, ce a urmat a fost uciderea și curvia, care au rezultat într-o corupție groaznică și în plinătatea răutății.

Rezultatul omului care trăiește sub stăpânirea conștiinței sale, adică sub stăpânirea de sine, a fost că pământul era plin de violență și nelegiuire, iar Domnul a trebuit să schimbe dispensațiunea pentru a stabili guvernarea omenească.

Dumnezeu a trebuit să intervină și să judece acea generație rea, salvând doar pe Noe și familia sa. După potop, deoarece omul nu era nici supus față de stăpânirea lui Dumnezeu, nici ascultător față de stăpânirea de sine, Dumnezeu l-a autorizat pe om să-L reprezinte stăpânind asupra omului (Gen. 9:6; Rom. 13:1).

Regula era că, dacă omul varsă sânge de om, de către om va fi vărsat sângele său; aceasta este stăpânirea omului asupra omului.

Astăzi există multe națiuni și fiecare națiune are propriile legi și reguli; există stăpânirea autorităților politice, puterea societății și controlul din familie – toate acestea sunt permise de Dumnezeu pentru a-L reprezenta în stăpânirea omului.

Așadar, acum fiecare persoană trebuie să fie supusă autorităților pe care Dumnezeu le-a pus peste el (Rom. 13:1).

Astăzi trăim în dispensațiunea guvernării omenești, în care omul este stăpânit de om și este responsabil față de om, iar atunci când omul nu reușește să păzească legile și regulile stabilite de om, omul va fi judecat de către om.

Să fim recâștigați de la stăpânirea omenească la stăpânirea de sine și la stăpânirea directă a lui Dumnezeu

Astăzi în societate există multe persoane care au probleme cu stăpânirea omenească asupra omului; Dumnezeu l-a autorizat pe om să stăpânească asupra omului pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu în tratarea răzvrătirii omului, dar unii au o problemă cu acest lucru.

De exemplu, chiar și un lucru atât de mic, cum ar fi traversarea străzii atunci când nu trebuie și în zona în care nu trebuie, arată nu doar graba sau nepăsarea, ci ignorarea stăpânirii omenești. Accelerarea în locuri unde există o limită de viteză și încălcarea regulilor de trafic arată că chiar și noi avem o problemă cu stăpânirea omenească.

Din moment ce omul s-a degradat de la stăpânirea lui Dumnezeu la stăpânirea omenească, Dumnezeu – în mântuirea omului – trebuie să-l recâștige de la stăpânirea omenească la stăpânirea divină ca omul să trăiască din nou înaintea lui Dumnezeu în simplitate și sub autoritatea Sa directă (vezi Mat. 5:3, 8; 6:33).

Modul în care El o face este mai întâi prin a ne recâștiga la stăpânirea conștiinței noastre, adică să trăim sub stăpânirea de sine.

Căderea omului a fost o cădere de la stăpânirea lui Dumnezeu la stăpânirea de sine și apoi de la stăpânirea de sine la stăpânirea omului; cu cât un om este mai mult stăpânit de Dumnezeu, cu atât devine mai nobil, dar cu cât cineva este mai mult stăpânit de om, cu atât devine mai josnic.

Astăzi condiția omului este aceea că respinge complet stăpânirea lui Dumnezeu și, chiar dacă pot exista unii care sunt sub stăpânirea de sine, fiind controlați de conștiința lor, impactul conștiinței lor este foarte slab.

Pe măsură ce omul s-a degradat prin căderea de la a fi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu la stăpânirea de sine și apoi la stăpânirea omenească, Dumnezeu vrea ca omul să fie recâștigat înapoi la El Însuși, trecând (și nu rămânând) prin stadiul stăpânirii de sine.

Trebuie să ne revizuim pașii în recâștigarea Domnului de la a fi doar sub stăpânirea omului la stăpânirea conștiinței noastre și de a fi sub stăpânirea conștiinței noastre până la a fi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu.

Acest fel de recâștigare nu poate fi realizat într-o clipă; este nevoie de timp, este nevoie de multă experiență și implică o mulțime de falimente și greșeli din partea noastră pentru a fi recâștigați de la stăpânirea omenească la stăpânirea de sine și la stăpânirea divină.

Pe măsură ce ne exersăm duhul prin rugăciune, rugându-ne cu cuvântul, și contactându-L pe Domnul în părtășie, conștiința noastră devine dornică și vom da atenție conștiinței noastre, ocupându-ne de tot ceea ce intervine între noi și Dumnezeu și între noi și alții.

Apoi, trebuie să mergem și mai adânc și mai sus pentru a trăi nu doar sub stăpânirea conștiinței noastre, ci sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu.

Cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în om (1 Cor. 2:11)? Când Îl contactăm pe Dumnezeu, Duhul cu duhul nostru caută în adâncimile omului, iar Duhul contopit cu duhul nostru caută și în adâncimile lui Dumnezeu, dezvăluindu-ne lucrurile și conducându-ne prin intuiția din duhul nostru.

Domnul Isus a fost o astfel de Persoană; El cunoștea în duhul Său despre ceilalți și cu privire la lucrurile despre care se certau (vezi Marcu 2:8) și le-a putut spune un cuvânt despre acest lucru.

Fie ca noi să fim cei care se află în proces de a fi recâștigați de la stăpânirea omenească la stăpânirea de sine și chiar mai mult la stăpânirea directă a lui Dumnezeu, astfel încât să trăim încă o dată înaintea lui Dumnezeu în simplitate și sub autoritatea Sa directă.

Doamne Isuse, recâștigă-ne de la a fi doar sub stăpânirea omenească la a fi sub stăpânirea conștiinței noastre și chiar mai mult la a fi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu. Păstrează-ne în acest proces de a fi pe deplin aduși sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu, astfel încât să putem trăi încă o dată înaintea lui Dumnezeu în simplitate și sub autoritatea Sa directă. Doamne, ne exersăm duhul ca să Te contactăm, să Te savurăm și să fim în părtășie cu Tine. Ne exersăm ca să dăm atenție conștiinței noastre și să tratăm tot ceea ce ne atenționează conștiința. Doamne Isuse, ne exersăm duhul pentru a trăi în prezența Ta, sub stăpânirea Ta directă, cunoscând voia Ta prin intuiția din duhul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Recovered from the Rule of Man and Self-Rule to be under the Direct Rule of God(sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 1 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos ca să aprindă lămpile

26/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt era serviciul persoanelor sfinte, serviciul preoților, cei care erau saturați cu Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu și care trăiau absolut pentru Dumnezeu; preoții sfinți Îl exprimă pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi și Îl administrează pe Dumnezeu altora.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici o persoană ordinară nu era calificată să aprindă lămpile sau să ardă tămâia și nici o persoană de rând nu avea dreptul să ardă tămâia.

Trebuie să fim preoții sfinți ai lui Dumnezeu astăzi, aceia care sunt umpluți cu Dumnezeu și saturați cu Dumnezeu, aceia care slujesc lui Dumnezeu și omului.

Îi slujim lui Dumnezeu în biserică, care este tabernaculul lui Dumnezeu astăzi; locuința lui Dumnezeu pe pământ este biserica, iar noi în calitate de credincioșii în Cristos trăim în viața de biserică și avem responsabilitatea de a aprinde lămpile și de a arde tămâie.

Intenția și scopul lui Dumnezeu este de a avea o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între Dumnezeu și om, și ca această locuință să devină expresia Sa pe pământ.

În Vechiul Testament vedem cum a fost dată lui Moise o viziune a tabernaculului împreună cu modelul său, împreună cu rânduielile, ofrandele și preoția.

În Noul Testament, preoția și tabernaculul sunt unul și același lucru; noi suntem atât locuința lui Dumnezeu, cât și slujitorii Săi, preoții Săi.

Dumnezeu vrea ca să câștige o preoție, un grup corporativ care este poporul Său spiritual și care Îl exprimă și este umplut cu El.

Acest grup de oameni sunt credincioșii în Cristos, biserica de pe pământ astăzi; în calitate de credincioși în Cristos și mădulare ale Trupului lui Cristos, astăzi avem responsabilitatea de a intra în Locul Sfânt (reprezentat de întâlnirile bisericii) și să aprindem lămpile pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Trebuie să aprindem lămpile, iar pentru aceasta trebuie să trăim în mod corespunzător – trebuie să Îl exprimăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, așa cum preoții trebuiau să poarte veșmintele preoțești când aprindeau lămpile.

De seara până dimineața, datoria noastră este să aprindem lămpile; astăzi suntem în timpul nopții, în cea mai întunecată parte a acestei epoci, și până când vine Domnul, trebuie să aprindem lămpile în Locul Sfânt pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă lumină, să savurăm multele aspecte bogate ale lui Cristos, și ca toți să avansăm spre Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența directă a lui Dumnezeu.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos pentru a aprinde lămpile

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt a fost un serviciu al preoților; oamenii obișnuiți nu pot face acest lucru, numai persoanele sfinte, preoții, pot aprinde lămpile.

Dacă suntem oameni comuni, dacă suntem la fel ca cei din lumea de azi, nu suntem calificați să aprindem lămpile; numai preoții sfinți pot intra în Locul Sfânt și pot aprinde lămpile.

Ce înseamnă să fii preot? A fi preot, conform întregii Bibliei, înseamnă să fim o persoană care este luată în stăpânire de Dumnezeu, umplută cu Dumnezeu, saturată cu Dumnezeu și care trăiește absolut pentru Dumnezeu.

A fi preot înseamnă că Dumnezeu este profesia noastră; ocupația noastră unică este să Îl savurăm pe Dumnezeu, să Îl iubim pe Dumnezeu, să fim în prezența Sa și să fim umpluți cu Dumnezeu.

Există un preț implicat pentru a fi un adevărat preot; nu doar apărem la întâlnire și spunem: sunt un preot! Totul depinde de cât de mult suntem stăpâniți de Domnul, cât de mult suntem umpluți și saturați cu Dumnezeu și cât de mult trăim absolut pentru Dumnezeu.

A fi un preot depinde de cât de mult trăim pe Cristos în timpul săptămânii, cât de mult suntem îmbrăcați cu El în momentele noastre private sau în momentele noastre cu alți oameni.

Aprinderea lămpilor în Locul Sfânt necesită serviciul unei asemenea persoane (vezi 1 Pet. 2:5, 9; Apoc. 1:6). Suntem o preoție sfântă, o preoție împărătească, o preoție în mod autentic spirituală; aceasta să fie realitatea noastră zilnică.

Când vorbim despre a fi preot, trebuie să luăm în considerare în special îmbrăcămintea preotului; preotul trebuia să aibă un pieptar, un efod, o mantie, o tunică brodată în lucrare de carouri, un turban și un brâu pentru încins – acestea sunt veșminte sfinte pentru preoți.

Ce semnifică aceste veșminte? Ele semnifică expresia lui Cristos în preoție și, în special în ceea ce ne privește, veșmântul nostru preoțesc este Cristos trăit din noi.

Când ne trăim viața de zi cu zi, făcând treburile noastre zilnice, slujba noastră și celelalte activități pe care le facem, îl exprimăm noi pe Cristos?

Pe de o parte Îl avem pe Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu înăuntrul nostru și, pe de altă parte, trebuie să Îl avem pe Cristos ca expresie și ca viața noastră. Cristos trebuie să fie trăit din noi.

El trebuie să ne satureze și să ne pătrundă în interior, și El trebuie să fie trăit din noi la exterior.

Ca preoți sfinți trebuie să petrecem zilnic timp cu Dumnezeu, fiind în prezența Sa, saturați cu frumusețea Sa, ca să putem radia excelența Sa; pe măsură ce suntem infuzați cu El, elementul Său operează în noi pentru a ne transforma în interior și pentru a ne conforma imaginii Sale în exterior.

Când are loc un astfel de proces metabolic, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan.

Dar dacă în viața noastră de zi cu zi nu avem expresia lui Cristos, atunci orice facem în întâlnirile bisericii va fi ipocrizie, un spectacol cu care ne îmbrăcăm ca să îl vadă alții.

Dacă nu suntem îmbrăcați cu trăirea lui Cristos, adevăratele noastre veșminte preoțești, nu suntem calificați sau echipați pentru a aprinde lămpile.

Calificarea noastră de a aprinde lămpile în Locul Sfânt astăzi este faptul de a fi stăpâniți de Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu, saturați cu Dumnezeu și trăirea lui Cristos pentru a-L exprima pe El; astfel, oricând ne întâlnim, vom aprinde spontan lămpile.

Doamne Isuse, vrem să fim preoții sfinți care sunt saturați cu Dumnezeu și sunt luați în stăpânire de către Dumnezeu pentru a fi calificați să aprindă lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, păstrează-ne în prezența Ta pentru a fi infuzați și saturați cu Tine, astfel încât elementul Tău să ne satureze, să ne pătrundă și să fie exprimat prin noi. Doamne, Tu să fii trăit prin noi astăzi. Trăirea noastră zilnică să fie trăirea lui Cristos și expresia noastră să fie expresia lui Cristos. Mântuiește-ne de ipocrizie; mântuiește-ne din a face un spectacol sau de a ne preface în fața altora. Doamne, fă-ne preoții sfinți care sunt saturați cu Cristos și care Îl exprimă pe Cristos, ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Să fim preoții sfinți de astăzi care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii

Lumina din Locul Sfânt nu era o lumină naturală sau o lumină artificială; era o lumină care provenea din lampadarul de aur, adică din natura divină a lui Cristos.

Lampadarul se referă la natura divină care este suportul, ceea care susține lămpile cu lumina.

Pentru ca noi să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile de biserică, trebuie să avem câteva elemente sau calificări.

Mai întâi, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic în calitate de lampadar; trebuie să Îl savurăm pe Cristos, să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți și saturați cu Cristos.

Trebuie să avem natura divină ca aurul, elementul lampadarului; trebuie să fim părtași ai naturii divine, savurând promisiunile divine din Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea înnobilată a lui Isus reprezentată de fitilul lampadarului; trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să fim părtași în duh în trăirea Sa omenească prin citirea și rugăciunea asupra Cuvântului Său, iar în viața noastră trebuie să fie exprimată umanitatea lui Isus.

De asemenea, trebuie să experimentăm și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos reprezentat de ulei; trebuie să fim saturați cu Duhul, și anume cu Duhul compus atotinclusiv al lui Cristos pentru aprinderea lămpilor.

În cele din urmă, trebuie să fim oameni sfinți ca preoți, cei saturați cu Dumnezeu și îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele noastre preoțești.

Acest lucru vorbește despre viața noastră zilnică; nu putem truca viața creștină, nici nu putem să ne punem o mască atunci când venim la întâlnire, ci mai degrabă trebuie să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți cu El pentru ca El să devină expresia noastră.

Când venim la întâlnire, pur și simplu expunem ceea ce suntem și unde am fost, ceea ce am făcut și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Toate aceste elemente – lampadarul (întruparea lui Dumnezeu, Cristos), aurul (natura divină), fitilul (umanitatea înnobilată a lui Cristos), uleiul (Duhul lui Cristos) și preoții sfinți cu veșmintele preoțești (Cristos ca expresie a noastră) trebuie să fie experiența noastră zilnică.

Dacă Îl experimentăm pe Cristos în toate aceste aspecte și apoi venim la întâlnire, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan; automat vom fi cei care aprind lămpile și, împreună cu ceilalți preoți, vom lupta în calitate de armata lui Dumnezeu. Amin!

Preoții trebuiau să mențină lămpile aprinse de seara până dimineața înaintea lui Iehova; nu se spune nimic în Exod 27:21 legat de ziuă, fapt care ne arată că epoca de astăzi este noaptea, nu ziua.

De aceea, avem nevoie ca lumina să strălucească în această epocă a nopții până când se ivește ziua, până când Domnul ca Luceafărul de dimineață se întoarce (vezi Rom. 13:12; 2 Pet. 1:19).

Prin lumina care strălucește în întâlniri în timpul acestei epoci întunecate, suntem luminați ca să vedem mai mult din Cristos și pentru a vedea mai clar drumul către Sfânta Sfintelor; Îl vom savura pe Cristos în adâncimile Sale dinăuntrul lui Dumnezeu și vom intra în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos autentic zi de zi, ca să fim preoții sfinți care aprind lămpile în Locul Sfânt. Mântuiește-ne, Doamne, din faptul de a trăi în întuneric și din faptul de a răspândi întuneric altora. Adu-ne în lumină și păstrează-ne în umblarea în lumină zi de zi. Zilnic să Îl savurăm pe Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic, să savurăm umanitatea înnobilată a lui Isus, să fim saturați cu Duhul lui Cristos și să trăim ca niște preoți sfinți care Îl exprimă zilnic pe Cristos, ca să fim calificați să aprindem lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, fă-ne astfel de persoane, aceia care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii!