• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

intrăm în viața de biserică

Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă

16/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17

Prin zidirea bisericii și intrarea în viața de biserică, suntem mântuiți de judecata lui Dumnezeu asupra generației rele de astăzi și separați de această generație, pentru a inaugura o nouă epocă; să nu ne temem să fim diferiți, ci să rămânem în revelația divină și să le împărțim altora pe Dumnezeul care zidește și e zidit, spre zidirea bisericii.

Doamne Isuse, astăzi ne dăm Ție – doar pentru a Te savura, a Te experimenta și a ne împărtăși din bogățiile Tale. Vrem să fim umpluți cu Tine. Amin, Doamne, fă-Ți domiciliul în inima noastră. Introdu-Te pe Tine Însuți în noi. Aprofundează-Ți lucrarea în ființa noastră. Păstrează-ne în revelația divină din Cuvântul Tău, astfel încât să fim cei pe care Îi poți folosi pentru a pune capăt acestei epoci. O, Doamne, dorim să avem o astfel de viață și o astfel de lucrare, încât să fim mântuiți de judecata Ta asupra acestei generații și, totodată, să punem capăt acestei epoci! Amin!

În această săptămână, am considerat cu un duh rugativ, linia vieții prin prisma lui Noe – viața și lucrarea care au schimbat epoca. Noe a fost un om care a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, I-a fost plăcut lui Dumnezeu și savurat tot ceea ce este Dumnezeu.

Deși Satan a corupt omul până la extrem, iar Dumnezeu a hotărât să distrugă omul pe care îl crease pentru scopul Său, Noe a găsit har înaintea lui Iehova. Se părea că Dumnezeu a fost învins, însă Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova. Viața lui Noe a fost o viață care a schimbat epoca; o astfel de viață a fost trăită prin har și în har, moștenind căile evlavioase ale strămoșilor săi.

Deoarece Noe a umblat cu Dumnezeu, Dumnezeu i-a arătat situația reală a epocii corupte în care trăia. Dar Noe a găsit har înaintea lui Iehova; astăzi, noi trebuie să fim ca Noe – oameni care găsesc har în ochii Domnului.

Deși se pare decăderea omului este atât de gravă, încât singurul lucru pe care Dumnezeu dorește să-l facă este să-l judece pe om, noi trebuie să găsim har zi de zi, venind la tronul harului în duhul nostru, savurând cuvântul harului și experimentându-L pe Dumnezeul Triunic ca har.

Nu doar viața sa, ci și lucrarea sa a fost una care a schimbat epoca. Dumnezeu i-a dat lui Noe o revelație atotinclusivă – o revelație chiar mai vastă decât cea pe care o avuseseră strămoșii săi – iar Noe a fost una cu Dumnezeu, lucrând împreună cu El la construirea corăbiei.

Ce este corabia? Potrivit cu 1 Petru 3:20-21, corabia este un tip reprezentativ al lui Cristos, căci El ne-a răscumpărat, iar în El suntem în siguranță în fața judecății lui Dumnezeu. Corabia este un tip reprezentativ nu doar al lui Cristos ca individ, ci și al Cristosului corporativ – biserica, adică Trupul lui Cristos.

Astăzi, trebuie să zidim biserica, realitatea arcei, pentru a fi mântuiți din această generație strâmbă și pervertită și pentru a-I oferi lui Dumnezeu o cale de a încheia această epocă și de a inaugura epoca împărăției.

Îl împărțim altora pe Dumnezeul care zidește și este zidit, pentru ca Dumnezeu să Se poată zidi pe Sine în omul lor lăuntric pentru zidirea bisericii

Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18

Astăzi, trebuie să ne ocupăm de zidirea bisericii. Această zidire constă în lucrarea prin care Cristos este introdus în oameni, zidindu-i împreună prin El, astfel încât ei să devină manifestarea lui Dumnezeu în carne (1 Timotei 3:15-16).

Iată în ce ar trebui să constea lucrarea noastră astăzi. Nu ne limităm doar la predicarea Evangheliei sau la îngrijirea persoanelor noi; lucrarea noastră esențială – aspectul crucial al activității noastre – este să le împărțim altora pe Dumnezeul care zidește și este zidit.

Le împărțim sfinților pe Dumnezeul care zidește și este zidit, pentru ca Dumnezeul Triunic să Se poată zidi pe Sine în ființa lor (Matei 16:18; Efeseni 2:21-22; 3:17a; 1 Corinteni 14:4b).

Economia lui Dumnezeu este centrată pe un singur lucru: lucrarea unică a lui Dumnezeu în univers și de-a lungul tuturor generațiilor. Scopul este ca El Însuși, în Cristos, să Se introducă în poporul Său ales, devenind una cu ei și făcându-i pe ei una cu El. Acest lucru implică contopirea divinității cu umanitatea.

Din partea Sa, Dumnezeu a parcurs un proces pentru a deveni Duhul și pentru a Se introduce în noi. După cum ne arată Efeseni 3:14-18, Dumnezeu ne întărește în omul nostru lăuntric prin Duhul Său, astfel încât Cristos să-Și poată face domiciliul în inima noastră.

Dumnezeu desfășoară o lucrare de zidire în noi, prin faptul că Cristos Își face domiciliul în inima noastră. Putem fi asemenea lui David, dorind să construim o casă pentru Dumnezeu; însă, înainte de a putea face ceva pentru Dumnezeu, El trebuie să realizeze o lucrare de zidire în noi – trebuie să Se zidească pe Sine Însuși în ființa noastră.

Este necesar să-i mântuim pe oameni și să-i perfectăm pe sfinți, dar, în cele din urmă, cel mai important lucru este să le împărțim altora pe Dumnezeul care zidește și este zidit în noi. Pe de o parte, El este Dumnezeul care zidește, căci El săvârșește lucrarea de zidire; pe de altă parte, El este Dumnezeul zidit, căci El Se zidește pe Sine Însuși în noi.

Pe măsură ce practicăm astăzi calea rânduită de Dumnezeu — prin naștere, hrănire, perfectare și zidire — trebuie să o facem în distribuirea divină, având la bază distribuirea Dumnezeului Triunic în alții, astfel încât El să Se poată zidi pe Sine Însuși în poporul Său ales.

Domnul Își zidește biserica, iar noi, astăzi, lucrăm împreună cu El la zidirea bisericii. Fie ca noi să învățăm să practicăm acest singur lucru în tot ceea ce facem pentru Domnul: să Îl împărțim pe Dumnezeul Triunic procesat și finalizat altora, astfel încât El să Se poată zidi pe Sine Însuși în omul lor lăuntric (2 Cor. 13:14; 1 Cor. 3:9a, 10, 12; Rom. 11:36).

Lucrarea noastră nu ar trebui să fie făcută cu lemn, iarbă și paie — elemente ce țin de omul nostru natural, de carnea și de sinele nostru — ci cu aur, argint și pietre prețioase, care reprezintă experimentarea și savurarea Dumnezeului Triunic procesat și finalizat.

Să ne rugăm ca Domnul să ne învețe să lucrăm în acest fel, căci doar o astfel de lucrare poate schimba epoca. Noe a făcut o asemenea lucrare; la fel trebuie să facem și noi astăzi. S-ar putea să credem că am condus anumiți oameni la credința în Domnul, că avem persoane în grija noastră sau că vizităm oameni noi pentru a-i păstori în casele lor; totuși, cât de mult din Cristos — ca încarnare a Dumnezeului Triunic — a fost introdus în acești oameni?

Dacă analizăm acest aspect înaintea Domnului, vom realiza că nu prea mult din Dumnezeul Triunic a fost introdus în cei de care ne îngrijim și pe care i-am adus la Dumnezeu. Dacă suntem sinceri și autentici, ne vom smeri pur și simplu înaintea Domnului și Îi vom mărturisi neajunsurile noastre.

Vom veni la El așa cum suntem și Îi vom permite, mai întâi, să Se zidească pe Sine Însuși în noi și să ne constituie cu Sine Însuși. Apoi, când ne întâlnim cu alții, când îi vizităm pe cei noi și când mergem să vestim Evanghelia, Îl vom transmite, pur și simplu, Dumnezeul care zidește și este zidit, pentru ca Cristos să Se poată zidi pe Sine în omul lor lăuntric.

Să ne rugăm în această privință, astfel încât, în fiecare aspect al lucrării noastre, să avem acest element intrinsec: împărțirea Dumnezeului care zidește și este zidit întru alții.

Doamne Isuse, dorim să facem o lucrare care schimbă epoca, transmițând astăzi altora pe Dumnezeul care zidește și este zidit! Amin, Doamne, ne deschidem Ție. Zidește-Te pe Tine Însuți în noi. Introdu-Te pe Tine Însuți în ființa noastră cea mai lăuntrică. Constituie-ne cu Tine Însuți. Dorim să Îl câștigăm pe Cristos într-o măsură mai mare, ca încarnare a lui Dumnezeu, și dorim să Îl împărțim pe acest Cristos către ceilalți. Fie ca lucrarea noastră pentru Domnul, astăzi, să constea în împărțirea către oameni a Dumnezeului care zidește și este zidit, astfel încât Dumnezeul Triunic să Se poată zidi pe Sine în ființa lor! Amin, Doamne, fie ca vestirea Evangheliei, hrănirea credincioșilor și perfectarea sfinților să fie o împărțire a Dumnezeului care zidește și este zidit! Fă-ne una cu Tine în lucrarea Ta de zidire. Zidește-Te pe Tine Însuți în noi și zidește-ne pe noi în Tine Însuți. Învață-ne, scumpe Doamne, să lucrăm împărțindu-L altora pe Dumnezeul Triunic – Cel care a trecut prin procese și a fost finalizat – pentru ca El să Se poată zidi pe Sine în omul lor lăuntric! Ne deschidem Ție și Îți permitem să Îți faci domiciliul în inima noastră. Câștigă-Ți clădirea în noi și prin noi!

Suntem mântuiți de la judecata lui Dumnezeu și separați de această generație rea, pentru a fi introduși într-o epocă nouă prin zidirea bisericii și intrarea în viața de biserică

În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. Efeseni 2:21-22

După cum vedem în Geneza 6:22, Noe nu doar că a primit revelația de la Dumnezeu, dar a și crezut-o și a pus-o în practică. Nu l-a interesat faptul că era diferit de strămoșii săi și de generația sa; el pur și simplu a urmat viziunea pe care a primit-o de la Dumnezeu. Mulți dintre cei din jurul său l-au considerat, probabil, nebun pentru ceea ce a făcut și pentru că a predicat dreptatea, dar el a continuat totuși să facă acest lucru.

Astăzi, trebuie să urmăm modelul său, întorcându-ne mai întâi la revelația divină din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-I permite lui Cristos să Se introducă în noi, astfel încât să putem zidi biserica și să trăim viața de biserică.

Când ne întoarcem la revelația lui Dumnezeu din Cuvântul Său, devenim oameni diferiți; suntem diferiți de cei din jurul nostru, din lume, și suntem chiar diferiți de ceilalți creștini care sunt creștini doar cu numele.

Majorității creștinilor le lipsește revelația divină. Când Daniel și cei trei tovarăși ai săi au rămas în revelația divină, ei au fost diferiți de ceilalți, refuzând chiar să mănânce din mâncarea împăratului.

Pavel a avut revelația divină și a fost diferit, nefiind temător să ia poziție de partea economiei divine a lui Dumnezeu. La fel a fost și Martin Luther în vremea sa, și la fel au fost Watchman Nee și Witness Lee în vremea lor. Revelația divină ne face diferiți și ne determină să trăim o viață și să facem o lucrare care schimbă epoca.

Ceea ce a făcut Noe a fost, mai întâi, să predice dreptatea, iar apoi să zidească corabia (2 Petru 2:5). El a predicat dreptatea ca o formă de protest împotriva acelei generații rele, care era plină de violență. El a depus mărturie despre căile drepte ale lui Dumnezeu. În timp ce predica dreptatea, Noe zidea, de asemenea, corabia.

În principiu, noi facem același lucru; așa cum a făcut Noe în vremea sa, și noi zidim astăzi corabia, conform revelației lui Dumnezeu (Evrei 11:7). Noi zidim biserica nu potrivit vreunei tradiții creștine sau unor practici religioase și nici nu introducem propriile noastre concepții și invenții, ci o facem în întregime conform revelației lui Dumnezeu.

Fie ca noi să ne întoarcem la Cuvântul pur al lui Dumnezeu și să zidim biserica, stând împotriva curentului acestei generații. Chiar dacă acest lucru poate părea nepractic și nerezonabil în ochii celor din jurul nostru, fie ca noi să trăim o viață conform cu revelația divină și să stăm împotriva curentului din această generație.

Prin zidirea bisericii și intrarea în viața de biserică, putem fi mântuiți de judecata lui Dumnezeu asupra generației rele de astăzi, trecând prin marele necaz (Evrei 11:7; Matei 24:37-39; Luca 17:26-27).

Când ne rugăm și ne deschidem Tatălui pentru ca El să ne întărească omul lăuntric prin Duhul Său, astfel încât Cristos să-Și facă domiciliul în inima noastră, Dumnezeu Se zidește pe Sine în noi.

Când ne exersăm duhul pentru a împărți altora pe Dumnezeul care zidește și pe Dumnezeul zidit în noi, cooperăm cu lucrarea de zidire a lui Dumnezeu, construind astfel arca în zilele noastre. Pe măsură ce zidim biserica și intrăm în viața de biserică, suntem mântuiți de judecata lui Dumnezeu și separați de această generație, pentru a fi introduși într-o epocă nouă: epoca mileniului.

Dorim să fim mântuiți de marele necaz care va veni și, mai mult decât atât, dorim să intrăm în epoca mileniului pentru a participa la manifestarea împărăției cerurilor. Așadar, trebuie să facem ceea ce a spus Pavel în Filipeni 2: să ne lucrăm propria mântuire.

Pe de o parte, suntem mântuiți – prin credință și prin har. Pe de altă parte, trebuie să ne zidim și să ne lucrăm propria mântuire cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere.

Trebuie să fim astăzi asemenea lui Noe și familiei sale, participând împreună cu Dumnezeu la lucrarea Sa de zidire; pe măsură ce zidim biserica și intrăm în viața de biserică, această clădire devine mântuirea noastră. Amin! Cu toții trebuie să lucrăm împreună cu Dumnezeu, astfel încât ceea ce zidim să devină mântuirea noastră!

Pe de o parte, venim la Domnul și-L savurăm; ne apropiem de tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har, spre ajutor la vreme potrivită, zi de zi (Evrei 4:16). Pe de altă parte, mergem împreună cu Domnul la ceilalți, pentru a le aduce pe Dumnezeu!

Venim la Domnul pentru a experimenta harul, mântuirea și puterea, ba chiar pentru a-L respira pe El. Apoi, mergem să facem ucenici din toate neamurile, infuzându-le pe Cristos, astfel încât El să-i poată mântui, regenera, transforma, înnoi și zidi în clădirea Sa.

Pentru aceasta, trebuie să lucrăm împreună cu Dumnezeu — nu bazându-ne pe ceva din ființa noastră naturală sau pe sine, ci pe Cristosul care a fost introdus în ființa noastră. Trebuie să le împărțim altora pe Dumnezeul care zidește și este zidit, pentru zidirea bisericii care se finalizează în Noul Ierusalim.

Fie ca viața și lucrarea noastră să schimbe această epocă și să aducă epoca următoare – epoca împărăției – pentru a inaugura Noul Ierusalim pentru veșnicie.

Doamne Isuse, ne întoarcem la revelația divină din Cuvântul Tău. Înlătură orice văl de pe ochii noștri, orice concepții și gânduri religioase, pentru a putea vedea ceea ce dorești să ne vorbești astăzi prin Cuvântul Tău. Vrem să auzim Cuvântul Tău și să-l împlinim. Vrem să ne lucrăm propria mântuire cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Amin, Doamne! Astăzi suntem una cu Tine pentru a predica dreptatea și a construi corabia – adică pentru a zidi biserica. Dorim să ne implicăm în zidirea bisericii și să intrăm în viața de biserică, pentru a fi mântuiți din această generație strâmbă și pervertită, precum și de la judecata lui Dumnezeu! Aleluia! Astăzi Îi putem permite Dumnezeului Triunic să Se zidească în noi și să Îl împărțim pe acest Dumnezeu care Se zidește și este zidit în noi și altora, astfel încât Dumnezeu să Se poată zidi și în ei! O, Doamne, ajută-ne să intrăm astăzi în lucrarea Ta de zidire, pentru a fi mântuiți și pentru a încheia această epocă, aducând astfel epoca împărăției!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Building the Church and Entering the Church Life to be Saved and Change this Age, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Venirea Domnului, viața de biserică Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d6, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu Se zidește în noi, Dumnezeu zidit, Dumnezeui care zidește, intrăm în viața de biserică, mântuiți de la judecata lui Dumnezeu, să schimbăm epoca, Witness Lee, zidim biserica

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor
  • Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului [a găsit har în ochii Domnului, lit]. Geneza 6:8Să găsim har în ochii Domnului pentru a coopera cu El și a schimba epoca

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului