biruința lui Cristos

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

12/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Slavă Domnului, putem avea călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu!

Călăuzirea lui Dumnezeu pentru poporul Său este într-un mod general, iar conducerea Sa este într-un mod specific prin Cristos, Cel care a fost crucificat și înviat și care acum este în înălțarea Sa.

În cartea Numeri vedem atât faptul că Dumnezeu a călăuzit în mod general pe poporul Său prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint (Num. 9:15 – 10:10), cât și faptul că El l-a călăuzit pe poporul Său într-un mod specific prin Chivot (v. 33-36), un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa.

Săptămâna aceasta în prima parte a studiului nostru aprofundat al cărții Numeri am ajuns la ultima porțiune, Numeri 10, iar accentul nostru este pe Cristos ca și centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ începând de la încarnarea Sa trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În acest articol, în special, vrem să vedem că Cristos este Conducătorul nostru unic; nu un om este cel care ne conduce, ci Cristosul crucificat și înviat este Cel care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine.

În viața de biserică și în viața noastră creștină, Domnul ne conduce atât într-un mod general, cât și într-un mod specific, prin Sine Însuși ca Cristosul crucificat și înviat în înălțare.

Și mai mult, El ne conduce conform legământului Său; El este credincios conform legământului Său ca să ne aducă până la capăt în savurarea deplină a țării bune, iar Cristosul pe care Îl vedem este Cristosul pe care Îl savurăm și Îl posedăm.

Slavă Domnului pentru minunatul nostru Cristos, Cel care a venit ca să fie încarnat, a trăit o viață omenească perfectă, a fost crucificat, a înviat și este acum în înălțare, și care ne conduce acum prin El Însuși ca realitatea chivotului până la capăt către locurile de odihnă! Aleluia!

Și pe măsură ce El ne călăuzește și ne conduce, El ne urmează în calitate de stânca care ne dă apă pentru a ne potoli setea.

Pe de o parte, El ne conduce și ne călăuzește prin Sine Însuși ca mărturie vie a lui Dumnezeu; pe de altă parte, El ne și urmează ca stâncă vie pentru a ne oferi apă vie în timp ce urmăm conducerea Sa.

Slavă Domnului, pe măsură ce Domnul ne conduce și ne călăuzește, El ne și alimentează, iar conducerea Sa este ridicarea Sa; pe măsură ce El se ridică, inamicii sunt împrăștiați, iar noi Îl urmăm în victoria Sa!

Fie ca noi să fim cei care ne deschidem Domnului și Îi permitem să strălucească din nou asupra noastră, astfel încât, așa cum El l-a condus pe poporul Său în pustie prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului, și noi să fim conduși de către El, călăuziți de El ca să intrăm în odihnă, în timp ce Cristos Își arată biruința! Amin!

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

În Numeri 9:15 – 10:10 Dumnezeu a călăuzit pe poporul Său într-un mod general prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint; când suflau trâmbițele, oamenii știau ce să facă, iar când norul se mișca, tot poporul se mișca.

Norul simbolizează prezența lui Dumnezeu ca harta noastră de călătorie; când avem prezența lui Dumnezeu, avem harta noastră pentru călătorie și putem urma călăuzirea și conducerea Sa.

Trâmbițele de argint diferă de coarnele berbecului pentru jubileu; trâmbițele de argint au un scop specific. Când copiii lui Israel mergeau la război împotriva adversarului lor, ei sunau o alarmă sunând din trâmbițe, pentru ca Iehova să-și amintească de poporul Său și să-i salveze de inamicii lor.

Pavel aplică acest lucru în 1 Cor. 14:8-9 unde spune că, atunci când trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Suflarea trâmbițelor este ca rostirea unui mesaj, ambele ar trebui să se bazeze pe cunoașterea de către noi a mișcării Duhului Sfânt.

În special, ceea ce vorbim ar trebui să fie conform celor trei principii văzute în suflarea trâmbițelor.

În primul rând, numai preoților le era permis să sune trâmbițele; acest lucru indică faptul că numai cei care trăiesc înaintea lui Dumnezeu și se apropie de Dumnezeu pot cunoaște mișcarea Duhului Sfânt.

În al doilea rând, trâmbițele trebuie să fie dintr-o lucrare bătută, ceea ce înseamnă că mesajele despre care vorbim sunt de încredere numai dacă noi am trecut prin încercări.

În al treilea rând, trâmbițele trebuiau făcute din argint, ceea ce înseamnă că mesajele pe care le vorbim trebuie să se bazeze pe răscumpărarea lui Cristos și pe harul lui Dumnezeu.

Sunarea unei alarme este legată de plecarea la război; când vorbim ceva, este ca și cum am merge la război, căci vorbirea noastră poate ajuta și pregăti sfinții să se ridice și să lupte pentru Domnul.

Ceea ce vrem să accentuăm este conducerea Domnului prin intermediul chivotului, care este un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa. Chivotul mergea înaintea poporului pentru a căuta un loc în care copiii lui Israel să se odihnească (Num. 10:33-36).

Chivotul i-a călăuzit pe copii lui Israel într-un mod specific, asemănător cu modul în care o barcă mică conduce o corabie mare printr-o strâmtoare îngustă și printr-un curent rapid.

Conducătorul unic al poporului lui Dumnezeu nu este vreun om (v. 29-32), ci este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa (Mat. 23:10). Conducătorul nostru unic este Cristos; noi nu urmăm un om ci pe Domnul, și El este unicul Conducător.

Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa ne conduce și ne călăuzește. El este Conducătorul care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine (Evrei 4:8-9).

Așa cum Iosua l-a condus pe poporul lui Israel în odihna temporară din țara bună, tot astfel Cristos, în calitate de adevăratul nostru Iosua, ne conduce în odihna și savurarea deplină a Sa în calitate de Conducătorul nostru.

În călătoria noastră creștină lungă și aspră, trebuie să-L urmăm pe Cristos, Conducătorul nostru unic, și El ne va conduce în pacea desăvârșită și satisfacția deplină.

Pe de o parte, Dumnezeu l-a condus pe poporul Său prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului; pe de altă parte, exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel, și apă vie curgea din stâncă pentru a-i alimenta. Chivotul viu i-a condus și apa vie i-a urmat pentru a-i alimenta cu apă vie până când copiii lui Israel au intrat în odihnă.

Conducerea Chivotului Legământului indică faptul că conducerea lui Cristos este credincioasă, conform unui legământ.

Nu a fost Moise cel care l-a condus pe poporul Israel și nici socrul său nu i-a călăuzit; mai degrabă, Dumnezeu a fost Cel care l-a condus pe poporul Său prin intermediul chivotulului viu, Chivotul Legământului.

Conducerea din biserică nu este potrivit emoției sau afecțiunii, ci conform unui legământ.

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și urmașii săi pentru a-i aduce în țara bună (vezi Gen. 17:1-8; Exod 23:20). Așa cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam, atunci când Lot s-a despărțit de el, să privească în toate cele patru direcții spre țara Canaanului, pentru că Dumnezeu îi va da această țară, tot astfel trebuie să Îl vedem pe Cristos și să Îl savurăm pe Cristos.

Trebuie să ne ridicăm ochii și să privim din locul unde ne aflăm, să Îl vedem pe Cristosul atotinclusiv și să întrăm în savurarea Sa ca țară bună.

În primul rând, Îl vedem pe Cristos ca țară bună, apoi ne ridicăm pentru a umbla în Cristosul pe care Îl vedem.

În cele din urmă, legământul lui Dumnezeu a fost introdus în Chivot, iar Chivotul a fost numit Chivotul Legământului. Prin urmare, Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul legământului, Cristosul credincioșiei lui Dumnezeu (cf. 2 Cor. 1:19-20).

Multe promisiuni ale lui Dumnezeu în El și prin El sunt da și Amin, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi.

Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa, și El este și Cristosul legământului, Cristos credincioșiei lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem conducerii și călăuzirii Tale în duhul contopit. Ne exersăm duhul și Te luăm ca pe Conducătorul nostru unic. Condu-ne în calitate de Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Ta, în timp ce Te urmăm în călătoria lungă și aspră a vieții noastre creștine. Amin, Doamne, du-ne la locul potrivit de odihnă și condu-ne conform cu legământul Tău. Fie ca să privim din locul în care ne aflăm și să-L vedem pe Cristosul atotinclusiv, să-L savurăm și să-L posedăm împreună cu toți sfinții, potrivit credincioșiei lui Dumnezeu în legământul Său!

Să vedem un portret al biruinței lui Cristos în prima și a doua Sa venire

Numeri 10:35 este citat în Psalmul 68:18, iar Pavel a folosit această porțiune în Efeseni 4:8-10 pentru a aplica această porțiune înălțării lui Cristos.

La momentul în care Chivotul Legământului a fost instalat înaintea copiilor lui Israel în călătoria de trei zile pentru a le căuta un loc de odihnă, Moise a spus: Ridică-Te, Doamne, și inamicii Tăi să fie împrăștiați; și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta (Num. 10:33-35).

În mod similar, când Chivotul s-a odihnit, el a spus: Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel (v. 36).

Aceste versete sunt pline de semnificație, iar interpretarea și aplicarea lor se află în Noul Testament. Ridicarea din acest verset se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălțarea Sa, iar întoarcerea trebuie că se referă la a doua venire a lui Cristos.

Cuvântul lui Moise în versetele 35-36 ilustrează o viziune completă a economiei lui Dumnezeu începând cu încarnarea lui Cristos pentru a fi Chivotul, întruparea Dumnezeului Triunic, trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În Vechiul Testament, oriunde a fost Chivotul, un tip reprezentativ al lui Cristos, biruința a fost câștigată; în cele din urmă, acest chivot a urcat triumfător către vârful muntelui Sionului.

Acesta este un portret al modului în care Cristos a obținut biruința și S-a înălțat triumfător la ceruri.

Aleluia, în Cristos, ca realitate a Chivotului, Dumnezeu S-a întrupat, iar Acesta – Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic – nu numai că a fost crucificat, dar a și înviat, S-a înălțat și a fost întronat în mod triumfător mai presus de Muntele etern al Sionului pe tronul lui Dumnezeu.

Și El Se va întoarce la credincioșii Săi, în special la biruitorii Săi, și îi va răpi pentru a-i aduce acolo unde este El, pe tron. Aleluia!

Există mult mai multe de savurat în această porțiune, iar în articolele următoare vom intra în acest subiect mai amănunțit.

Aleluia, Dumnezeu să Se ridice și inamicii Săi să fie împrăștiați! Ridică-Te, o Iehova, și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta! Aleluia! Și întoarce-Te, o Iehova, la zecile de mii ale miilor din poporul Tău! Te lăudăm, Doamne Isuse, ca întruparea Dumnezeului Triunic! Tu ai venit, ai împlinit planul lui Dumnezeu, ai murit și ai înviat și ai fost înălțat ca să intri în biruință în glorie! Aleluia, Doamne, Tu Te vei întoarce în biruință pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ! Te lăudăm, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having God’s Guidance and Leading in and through Christ according to God’s Covenant (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 12 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Stăm de partea Domnului, credem în promisiunile Sale și luăm dificultățile ca hrană a noastră

09/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Trebuie să învățăm de la Caleb și Iosua și să fim deciși și determinați în voința noastră de a sta de partea Domnului, urmându-L, fiind asigurați că El va face ceea ce ne-a promis – El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Trebuie să fim Calebii de azi, partenerii lui Cristos; Cristos este adevăratul nostru Iosua, conducându-ne în țara bună, iar noi suntem partenerii Săi, cei care cooperează cu El în credință, stând pe promisiunile lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să promitem lui Dumnezeu că vom face cutare sau cutare lucru pentru El; mai degrabă, trebuie pur și simplu să ne deschidem Domnului și să Îi permitem să facă în noi ceea ce El vrea să facă, pentru ca El să obțină în noi ceea ce dorește pentru scopul Său.

Trebuie să permitem Domnului să lucreze în noi și asupra noastră, să ne direcționeze pașii, și trebuie să Îl rugăm să ne facă partenerii Săi prin faptul că se reproduce pe Sine Însuși în noi.

Cristos – în calitate de adevăratul nostru Iosua – a fost uns și desemnat de Dumnezeu pentru a îndeplini însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi – în calitate de Calebii de astăzi – suntem partenerii Săi care iau parte cu El la îndeplinirea însărcinării Sale.

Am fost în mod ferm atașați la Cel uns și desemnat; suntem mădulare ale Trupului Său și, din moment ce ungerea este pe Capul, ungerea curge și asupra noastră, ungându-ne ca să fim partenerii Săi care iau parte împreună cu El ca tovarăși ai Săi în însărcinarea divină.

Practic, aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Dumnezeu după cuvântul Său, să credem ceea ce promite și să nu privim la mediu, dificultăți sau încercări, tot ceea ce pare să facă imposibilă împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Trebuie să ne exersăm duhul – nu doar mintea noastră; pe de o parte, cu mintea noastră, citim cuvântul lui Dumnezeu, dar cu duhul nostru spunem Amin cuvântului Său și credem în Domnul, crezând că El va împlini în noi și prin noi ceea ce a spus că va face.

Și atunci când întâmpinăm dificultăți, încercări, probleme și greutăți, trebuie să avem atitudinea lui Caleb: acestea sunt hrana noastră. Nu căutăm probleme sau dificultăți, dar când acestea vin, stăm de partea Domnului cu credință, credem în cuvântul Său și stăm de partea Domnului, iar El va duce lupta pentru noi.

Uriașii par să fie atât de mari și chiar mult mai măreți decât noi, dar Dumnezeul nostru este și mai mare – El îi poate distruge acești uriași, iar noi vom fi hrăniți în mod abundent pentru a continua să Îl savurăm pe Domnul și să intrăm în țara bună. Amin, Doamne Isuse, fă-ne astfel de persoane!

Stăm de partea Domnului, crezând în faptul că El duce lupta pentru noi și Își va îndeplini voia Sa în noi

În Iosua 14:6-15 vedem o mărturie foarte bună din partea lui Caleb, care la 85 de ani era plin de vigoare, gata să ia țara pe care Dumnezeu i-a promis-o.

Fie ca Domnul să ne păstreze puternici, vitali, proaspeți, pregătiți pentru luptă tot timpul, la fel ca și Caleb, chiar la vârsta de 85 de ani!

Caleb L-a urmat pe Iehova, Dumnezeul lui Israel; atunci când alții au adus un raport negativ și au topit inima copiilor lui Israel, Caleb a stat de partea Domnului, crezând că El va împlini ceea ce a spus că va face, și anume că El îi va aduce în țara bună.

Și chiar dacă în țară au fost uriași – anachimii, nefilimii, Caleb i-a luat ca hrana sa; nu i-a permis țării să îl devoreze (așa cum au spus ceilalți spioni), ci el l-a devorat pe inamic.

Caleb avea o voință determinată și decisă de a-L urma pe Domnul conform cuvântului Său. Voia sa era stabilită; el nu și-a exersat puterea voinței, ci funcția voinței, și nu a promis că va face lucrurile prin capacitatea sa – voia sa era pur și simplu stabilită și stătea de partea Domnului, pe baza cuvântului Său.

Trebuie să depindem de Dumnezeu, să stăm pe cuvântul Său și să nu ne bazăm pe noi înșine; nu ar trebui să ne încredem în noi înșine ca să împlinim ceea ce vrea Dumnezeu, ci trebuie să ne încredem în Domnul.

Dumnezeu va împlini ceea ce a vorbit; când Dumnezeu ne poruncește să facem ceva, trebuie să fim conștienți de faptul că aceasta este o oportunitate pentru El să vină și să facă ceea ce vrea să facă El în noi.

Trebuie să fim deciși și determinați în voința noastră să stăm de partea Domnului, așa cum Caleb L-a urmat pe Domnul pe deplin (Num. 14:6-9, 24; Deut. 1:36; Iosua 14:14).

Caleb L-a urmat pe Domnul pentru că știa că Dumnezeu voia ca copiii lui Israel să intre în țara bună; el a stat pe cuvântul lui Dumnezeu, a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și l-a urmat pe Domnul, pentru că știa că Dumnezeu va face ceea ce voia să facă (Iosua 14:8).

Când Dumnezeu vrea să facem ceva, El va veni să facă ceea ce vrea; pur și simplu trebuie să fim cei care stăm de partea Domnului, ne încredem în El și în cuvântul Său și cooperăm cu El pentru ca El să facă în noi ceea ce vrea să facă.

Poate crede că suntem slabi – și inamicul știe că suntem slabi; cu toate acestea, și Dumnezeu știe că suntem slabi și El va veni să facă ceea ce a spus, așa că trebuie doar să stăm de partea Domnului și să credem în cuvântul Său.

Poate că vedem clar în mediul nostru că dificultățile sunt mari, încercările sunt dure și problemele par să fie fără soluție, iar inamicul știe și acest lucru; cu toate acestea, și Dumnezeu știe și acest lucru, și El nu ne-ar cere să intrăm în țara bună dacă n-ar intenționa să vină și să lupte în numele nostru și să-i distrugă pe inamicii noștri!

Deci trebuie să Îi spunem Domnului:

Doamne Isuse, refuzăm să credem în ceea ce vedem în jurul nostru sau chiar în noi – ne încredem în Tine și rămânem în cuvântul Tău! Suntem de partea Domnului; suntem deciși și determinați în voința noastră de a-L urma pe Domnul oriunde ne-ar conduce. Voia Ta este ca noi să intrăm în savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv, astfel încât să putem fi expresia Ta corporativă și să aducem împărăția Ta pe pământ – așa că spunem: Amin, Doamne, fă-o în noi! Ne deschidem Ție și Te lăsăm să intri; învinge inamicii din noi și din jurul nostru și îndeplinește-Ți scopul Tău în noi și prin noi!

Să stăm pe promisiunile lui Dumnezeu și să luăm dificultățile ca hrana noastră în timp ce Îl urmăm pe Dumnezeu

Cei zece spioni au ajuns la concluzia că țara Canaanului își mănâncă locuitorii, dar Iosua și Caleb, având un duh diferit, nu s-au temut de nefilimi sau de locuitorii țării, ci au spus: Ei sunt pâinea noastră (Num. 14:9). Ce minunat!

Nefilimii erau cei căzuți, uriașii care au rezultat din unirea îngerilor decăzuți cu ființele umane decăzute. Caleb a crezut că nefilimii (anachimii) urmau să fie înfrânți și să devină pâinea lor deoarece știa că Dumnezeu promisese să îi aducă în țară (Num. 13:30, 33).

Experiența lui Caleb demonstrează că, cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât vom deveni mai puternici; el a fost plin de vitalitate la optzeci și cinci de ani, deoarece asimilând atât de mulți anachimi de-a lungul anilor, el a dezvoltat o constituție care nu arăta nici o urmă de vârstă (Iosua 14:10-14).

Există trei aspecte ale aplicării referitoare la nefilimi; în primul rând, ei simbolizează duhurile rele și împărăția lui Satan și ființele umane care li se alătură.

Apoi, nefilimii simbolizează toate dificultățile care ne stau în cale, care ne provoacă; cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât devenim mai puternici și înghițim dificultățile prin viața de înviere a lui Cristos.

În al treilea rând, nefilimii simbolizează uriașii din noi înșine; există gloria de sine, voința de sine, înălțarea sinelui și toate manifestările sinelui.

Când Domnul atinge dispoziția și particularitatea noastră, ne dăm seama că este monstruoasă și ne exersăm duhul în lumina biruinței lui Cristos pentru a învinge pe inamic, și îl luăm pe inamic ca hrana noastră! Inamicul ne poate spune că, dacă ne privim pe noi înșine, suntem condamnați, dar noi îi spunem:

Satan, noi nu suntem condamnați – tu ești condamnat, iar uriașii care ne stau în cale sunt pâinea noastră! Aleluia, nimic din ființa noastră nu poate rezista biruinței lui Cristos aplicată nouă. Noi stăm de partea biruinței lui Cristos! Stăm de partea Domnului pentru a învinge inamicul și aplicăm biruința lui Cristos tuturor uriașilor din ființa noastră! Aleluia, Cristos este Biruitorul!

Bătălia noastră cu inamicul va fi o înfrângere pentru el – deoarece noi stăm în biruința lui Cristos, luptând din biruință și aplicând biruința lui Cristos la acesta; astfel, el va fi o pâine pentru noi, pentru că inamicul învins este cea mai gustoasă pâine.

Inamicul va fi hrana noastră, iar înghițirea lui va fi satisfacția noastră; când stăm de partea Domnului, pe baza cuvântului Său, inamicul este învins, iar inamicul învins este hrana noastră.

De fiecare dată când întâmpinăm o dificultate, o încercare, o situație imposibilă sau un mediu tulburător, trebuie să ne punem întrebarea: Vom muri aici de foame sau vom mânca?

Dacă ne bazăm pe Domnul pentru biruință și permitem ca viața Sa biruitoare să se manifeste în noi, vom găsi hrană proaspătă și o vitalitate sporită chiar și în dificultățile noastre, și vom fi hrăniți.

Pe de o parte Îl mâncăm pe Domnul în cuvântul Său; ne rugăm și citim cuvântul Său și permitem cuvântului Său să opereze în noi și să fie digerat în ființa noastră interioară. Pe de altă parte, însă, pâinea noastră nu este doar cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a face voia Sa, ci și acești “anachimi”, dificultățile care ne stau în cale.

Cu cât mâncăm mai mulți anachimi, cu atât devenim mai puternici.

Aceasta nu înseamnă că suntem mândri și aroganți și că Îi cerem Domnului mai multe dificultăți sau căutăm probleme; mai degrabă, ne smerim în fața Domnului și, atunci când apar dificultăți, stăm de partea Domnului și considerăm aceste dificultăți drept hrana noastră.

Hrănindu-ne în acest fel ne va face puternici și ne va determina să creștem înspre maturitate.

Mulți creștini sunt slabi deoarece se tem de dificultăți și sunt învinși când vin greutățile; dar cei care s-au întâlnit cu dificultățile și le biruiesc una după alta, ispită după ispită și greutăți după greutăți, sunt plini de vigoare și puternici.

Trebuie să ne dăm seama că fiecare dificultate și ispită pe care Satan o pune în calea noastră este hrană pentru noi; cât timp stăm de partea Domnului și permitem ca viața Sa de înviere să fie manifestată în noi, vom mânca dificultăți și vom crește spiritual în Domnul.

Când cei care nu au credință văd necazurile și greutățile, ei sunt înspăimântați, dar cei ce se încred în Domnul le consideră drept hrana lor și ei cresc în Domnul.

Fie ca noi să acceptăm încercările una după alta, să stăm de partea Domnului în cuvântul Său, să ne exersăm duhul și să fim hrăniți în El în toate aceste lucruri. Trebuie să avem credință vie pentru a continua, să ducem lupta și să îl înghițim pe inamic; inamicul învins este cea mai bună pâine, cea mai gustoasă pâine!

Doamne Isuse, ne încredem în Tine pentru biruință și permitem ca viața Ta biruitoare să fie manifestată în noi, astfel încât, indiferent de greutăți și ispită, să găsim hrană proaspătă și o vitalitate sporită în viața noastră creștină. Amin, Doamne, fie ca să vedem faptul că greutățile, ispitele și încercările sunt o oportunitate pentru a fi nutriți, hrăniți și întăriți în continuarea noastră cu Tine! Întărește credința noastră în Tine ca să stăm de partea Domnului astfel încât, indiferent de ce s-ar întâmpla, să fim hrăniți în mod bogat, stând pe cuvântul Tău și mâncând dificultățile și inamicii învinși drept cea mai gustoasă pâine!