• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Credincios in Cristos

Ca oameni ai împărăției, ne îngrijim de ceilalți fără a-i judeca sau a le arăta defectele

02/12/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului

Ca oameni ai împărăției, trebuie să ne îngrijim de ceilalți conform duhului fără a-i judeca sau a le arăta defectele.

În tratarea cu alții și în îngrijirea oamenilor conform duhului în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine, nu pe alții; nu trebuie să-i judecăm pe ceilalți sau să-i condamnăm.

În această săptămână, în studiul nostru aprofundat despre dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică și în viața noastră creștină, ajungem la tema “Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu.”

Acestea sunt două aspecte importante: îngrijirea altora conform duhului și conștientizarea iertării lui Dumnezeu; ambele sunt probleme serioase și de greutate.

În Matei 7:1-12 Domnul Isus vorbește despre principiul oamenilor împărăției în tratarea celorlalți, lucru care înseamnă îngrijirea altora conform duhului.

Astfel, problema iertării lui Dumnezeu se bazează pe Matei 18, și trebuie să vedem ce este iertarea lui Dumnezeu și câte feluri de iertare există în Biblie.

Matei 7:1-12 privește principiile oamenilor împărăției în tratarea celorlalți; ea descoperă faptul că guvernarea cerească asupra poporului împărăției necesită ca aceștia să se îngrijească de ceilalți conform duhului (vezi Judecători 9:8-9).

În aceste versete există câteva principii extraordinare în tratarea și îngrijirea altora.

Primul principiul este că nu-i judecăm pe alții, deoarece noi nu suntem judecătorul; dacă îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi judecați și noi.

Al doilea principiu este acela că nu ar trebui să privim la paiul din ochiul altuia și să ignorăm bârna din ochiul nostru; nu ar trebui să ne gândim la noi înșine cu o părere mai bună decât alții.

Dacă cineva are un pai în ochi, noi avem ceva mai mare decât un pai în ochiul nostru; trebuie să avem o astfel de conștientizare de a trăi împreună și a avea o relație potrivită în împărăția lui Dumnezeu.

Un alt principiu este că nu ar trebui să dăm ceea ce este sfânt la câini și nu ar trebui să aruncăm perle înaintea porcilor.

Apoi, pe măsură ce îi contactăm pe oameni, ar trebui să ne rugăm, cerând, căutând și bătând la ușă; de multe ori acest verset este scos din context, dar în Matei 7 a cere, a căuta și a bate la ușă sunt legate de îngrijirea altora și de tratarea altora. Când vorbim cu ceilalți și îi păstorim, trebuie să exersăm un anumit tip de rugăciune; apoi, prin această rugăciune, vom putea furniza alimentarea cu viață celor de care ne îngrijim.

În cele din urmă, Domnul încheie această secțiune spunând că ar trebui să facem altora ceea ce ne dorim să ne facă și ei.

Fie ca să considerăm cu rugăciune această porțiune din Mat. 7:1-12 și să ne rugăm asupra principiilor legate de modul cum să trăim unii cu alții în împărăția lui Dumnezeu.

Să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de alții fără a-i judeca pe ei, ci pe noi înșine

Nu judecați ca să nu fiți judecați. Deoarece cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. Matei 7:1-2 În Matei 7:1-12 intenția Domnului este nu doar să ne încurajeze să fim atenți cu ceilalți, ci mai degrabă, El dorește să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului.

În Matei 5-6 Domnul Isus ne-a expus temperamentul, poftele noastre, ființa noastră interioară, sinele nostru, carnea noastră și anxietatea noastră; acum El vrea să ne vorbească despre cum să învățăm să ne îngrijim de alții.

De exemplu, pe măsură ce ne îngrijim de ceilalți și îi tratăm în împărăția lui Dumnezeu, nu ar trebui să-i judecăm, ci, mai degrabă, să-i tratăm așa cum vrem să fim tratați și noi înșine. Când îi judecăm pe ceilalți, trebuie să-i judecăm conform modului în care vrem ca ei să ne judece; în acest fel, ne îngrijim de ceilalți.

Domnul a fost clar în Matei 7:1 când a spus: “Nu judeca, ca să nu fii judecat.” Cine suntem noi ca să judecăm? Ne-a făcut oare Dumnezeu un judecător ca să putem judeca pe alții?

Ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și trebuie să nu-i judecăm niciodată pe ceilalți, ci să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine. În îngrijirea altora, nu trebuie să-i judecăm, ci să ne judecăm pe noi înșine în fața Domnului.

Cu orice judecată îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi măsurăm pe ceilalți, vom fi și noi măsurați (Mat. 7:2). Aceasta ne arată că modul în care îi tratăm pe alții astăzi determină modul în care Domnul ne va trata în împărăția Sa.

Dacă îi judecăm pe alții cu dreptate (chiar dacă nu suntem un judecător și Dumnezeu nu ne-a dat funcția sau poziția de a-i judeca pe alții), vom fi judecați de Domnul cu dreptate.

Dacă îi judecăm pe ceilalți cu îndurare, vom fi judecați de Domnul cu îndurare și îndurarea triumfă asupra judecății (Iacov 2:13).

Domnul să ne salveze din a-i judeca pe ceilalți și să ne elibereze de un duh critic și judecător în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi. Nu trebuie să-i judecăm atât de mult pe alții, deoarece noi înșine vom fi judecați cu aceeași măsurăm în care îi judecăm pe ceilalți.

Dacă ne îngrijim de alți oameni conform duhului, nu vom fi judecați de către ei, iar noi nu îi vom judeca. În tratarea celorlalți, trebuie să-i considerăm pe ei și nu pe noi înșine, și trebuie să îi simpatizăm și să fim îndurători față de ei.

Așa cum Domnul este îndurător față de noi și nu ne judecă, tot așa ar trebui să fim îndurători față de ceilalți și să nu-i judecăm.

Motivul principal pentru care îi judecăm pe ceilalți și îi criticăm este că ne gândim prea mult la noi înșine; avem o părere mai înaltă despre noi și despre ceea ce suntem și putem face și ne pasă de simțământul nostru, așa că îi criticăm pe ceilalți.

Ca să ne ferim de a-i judeca pe ceilalți, trebuie să ne îngrijim de ei uitând de noi înșine, punându-ne de-o parte și îngrijindu-ne de simțămintele altora în tratarea lor de către noi.

Ar trebui să lăsăm deoparte propriile noastre simțăminte și chiar pe noi înșine, și să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, nu să-i judecăm și nici să-i criticăm, fiindcă orice lucru negativ ar avea ei în caracterul sau faptele lor, avem și noi, și am putea fi chiar mai răi.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră, să ne elibereze de un duh critic și fie ca să învățăm să ne judecăm pe noi înșine și să nu-i judecăm pe ceilalți; față de alții ar trebui să avem un duh grijuliu, îngrijindu-i conform duhului.

Doamne Isuse, fie ca noi, ca oameni ai împărăției, să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției, astfel ca să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine și să nu îi judecăm niciodată pe ceilalți. O, Doamne, salvează-ne din a-i judeca pe alții. Fie ca să învățăm să ne îngrijim de ceilalți conform duhului și fie ca să ne punem deoparte și chiar să ne ignorăm în timp ce îi tratăm pe alții. Fie ca judecata altora de către noi să fie făcută cu îndurare, astfel ca și noi să fim judecați de Domnul cu îndurare. Fie ca să învățăm să ne respingem pe noi înșine și să îi considerăm pe ceilalți, să simpatizăm cu ei și să fim îndurători față de ei în timp ce trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi.

Să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, fără a le arăta defectele, ci conștientizând propriile noastre defecte

De ce vezi tu așchia din ochiul fratelui tău, dar nu observi bârna din propriul tău ochi?! Sau cum îi vei spune fratelui tău: "Lasă-mă să-ți scot așchia din ochi!", când iată, în ochiul tău este o bârnă?! Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău. Matei 7:3-5Fie ca Domnul să ne elibereze din a avea un duh critic sau de judecată față de alții.

În Matei 7:3 Domnul întreabă: “Și de ce privești la paiul care este în ochiul fratelui tău, dar nu consideri bârna din ochiul tău?”

S-ar putea să ne gândim că fratele nostru are un mic pai în ochi și probabil că vrem să-l ajutăm să-l îndepărteze, dar, de fapt, noi avem o bârnă, un buștean mare, în ochiul nostru.

Aceasta se întâmplă atunci când îi judecăm pe alții; când noi îi judecăm pe alții, credem că au un anumit defect și vrem să-l arătăm și chiar să îi ajutăm să-l îndepărteze, dar ceea ce nu conștientizăm este că noi avem mult mai multe defecte, chiar mai mari defecte decât ei, și nu-i putem condamna, critica sau judeca.

Ca oameni ai împărăției care trăiesc într-un duh umil și sub guvernarea cerească a împărăției, trebuie ca mai întâi să luăm în considerare bușteanul, bârna din ochiul nostru, ori de câte ori observăm un pai în ochiul fratelui nostru.

Paiul pe care îl vedem în ochiul fratelui nostru trebuie să ne amintească că noi avem o bârnă în ochiul nostru.

Atunci când venim împreună și ne împărtășim și ne rugăm și ne gândim la o anumită persoană cu probleme, rugăciunea noastră nu ar trebui să fie de judecată sau de critică față de ea, ci ar trebui să conștientizăm că toți suntem bolnavi de aceeași boală, astfel că trebuie să cerem îndurarea Domnului.

Cum să-i spunem fratelui nostru: “Lasă-mă să îndepărtez paiul din ochiul tău”, și iată, bârna este în ochiul nostru?

În îngrijirea altora, putem observa că au defecte, și este posibil să vrem să le spunem despre acestea ca să ei le poată trata; totuși, în timp ce vorbim cu ceilalți, poate că îi judecăm sau îi criticăm datorită defectelor lor.

Cu toate acestea, în împărăția lui Dumnezeu nu ar trebui să arătăm defectele altora, ci mai degrabă, să conștientizăm propriile noastre defecte, și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului, dându-ne seama că noi înșine avem defecte.

Să nu fim ca ipocriții care vor să îndepărteze paiul din ochii altora în timp ce noi avem un buștean uriaș, o bârnă, în ochiul nostru propriu. Atâta timp cât bârna rămâne în ochiul nostru, vederea noastră este neclară și nu putem vedea limpede pentru a-i ajuta pe ceilalți cu paiul din ochiul lor. Defectul fratelui nostru este ca un pai, dar defectul nostru este ca o bârnă.

Pe măsură ce învățăm să ne îngrijim de ceilalți în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama că, ori de câte ori suntem pe cale să arătăm defectul cuiva, este posibil să ne îngrijim de defect și nu de persoană; putem judeca persoana, dar noi înșine avem aceleași defecte și chiar mai mari.

Dacă ne îngrijim de un frate, ne vom îngriji nu numai de defectul său, ci și de persoana sa. Vom ști dacă ar trebui să-i arătăm defectul, dacă poate să accepte și dacă avem un duh potrivit și călăuzirea Domnului ca mai întâi să tratăm această problemă în noi înșine, și apoi să-i vorbim ceva fratelui nostru fiind una cu Domnul.

Ne vom da seama că defectul fratelui nostru este ca un pai, în timp ce defectul nostru este ca o bârnă uriașă. Nu putem ajuta pe nimeni până când vom înțelege că toți avem aceleași defecte și probleme.

Dragă Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh de judecată sau de critică față de ceilalți; salvează-ne din a arăta defectele altora. Fie ca să ne dăm seama în îngrijirea altora că noi înșine avem defecte mai mari decât defectul pe care îl vedem la alții. O, Doamne, fie ca să avem îndurare față de ceilalți, așa cum și Tu ești îndurător față de noi. Fie ca defectele altora să ne amintească de propriile noastre defecte mai mari și fie ca să nu-i judecăm pe ceilalți, ci să învățăm să ne îngrijim de ei conform duhului. O, Doamne Isuse, fie ca să învățăm să ne îngrijim de persoana altora și să nu le evidențiem defectele.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As Kingdom People we Care for Others by Not Judging them or Pointing out their Faults (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Nevoia de Rugăciune, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, judecăm cu îndurare, ne îngrijim de ceilalți, ne judecăm pe noi, nu arătăm defectele, nu-i judecăm pe alții, oameni ai împărăției, să fim îndurători, simpatizăm cu alții, trăim în duh umul, un duh criti, Witness Lee

Biserica este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

27/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Care ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale. Col. 1:13

Când vom înțelege semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, ne vom da seama că astăzi putem trăi viața împărăției în viața de biserică într-un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia!

Când Pavel a scris bisericii din Colose, și-a dat seama că această biserică se afla sub invazia filosofiilor, culturilor și chiar a religiilor, care încercau să se amestece cu biserica; așa că le-a scris pentru a-i inocula, spunându-le că au fost transferați de sub autoritatea întunericului și în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Aleluia, chiar dacă există tot felul de lucruri precum ascetismul, filosofia, religiile și culturile care încearcă să invadeze viața de biserică, noi, credincioșii în Cristos, suntem într-un domeniu diferit – nu suntem în domeniul minții, ci în domeniul împărăției lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții.

Prin regenerarea noastră am fost tăiați de la vechea sursă, de la vechiul nostru mod de a trăi și de la tot ceea ce este vechi, și am fost conectați, atașați, altoiți și uniți cu Domnul Isus, care El Însuși este împărăția lui Dumnezeu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În acest Cristos, tuturor ni s-a repartizat o porție pe care să o savurăm ca moștenirea noastră; la fel cum copiilor lui Israel li s-a repartizat o porție din țara bună, tot așa, credincioșilor în Cristos, ni s-a repartizat o porție din Cristos pe care să o moștenim, să o savurăm, să o lucrăm și la care să participăm în duh.

Cristos este universal de spațios; El este atotinclusiv și atotcuprinzător, și ne-a fost repartizat nouă, credincioșilor Săi, pentru savurarea și participarea noastră.

Biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu pe pământ, iar atunci când trăim viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, dându-ne seama că suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Acum suntem într-un domeniu diferit; de fiecare dată când venim împreună, trebuie să ne dăm seama că suntem în domeniul Fiului dragostei lui Dumnezeu, Preaiubitul, și la fel cum Tatăl Îl iubește pe Fiul Său preaiubit, la fel iubește El biserica împreună cu toți sfinții.

Viața de biserică astăzi este împărăția Fiului dragostei Tatălui, care este la fel de încântătoare pentru Tatăl precum Cristos Fiul.

Tatăl Și-a exprimat dragostea pentru Fiul Său de două ori – atât la momentul botezului Său, cât și atunci când a fost transfigurat pe munte. Acesta, Preaiubitul Tatălui, a devenit un domeniu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și noi toți trăim în acest domeniu și ne avem ființa în acest domeniu pe măsură ce trăim viața de biserică potrivită.

Să vedem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi

Potrivit Noului Testament, Fiul lui Dumnezeu este expresia vieţii divine şi întruparea ei. Aceasta înseamnă că împărăţia Fiului este un domeniu al vieţii. Faptul că împărăţia în care am fost transferaţi este împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu arată că acest domeniu al vieţii este în dragoste, nu în teamă. împărăţia în care ne aflăm astăzi este un domeniu plin de viaţă, lumină şi dragoste. Witness Lee, Studiul-viață Coloseni, pag. 38Trebuie să înțelegem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, așa cum este menționată în Col. 1:13.

Fiul lui Dumnezeu – Cristos – este întruparea și expresia vieții divine; prin urmare, împărăția Fiului este un domeniu al vieții. Cine Îl are pe Fiul, are viața (1 Ioan 5:11-12); în El era viața, și viața era lumina oamenilor (Ioan 1:4).

Toți cei care L-au primit pe Domnul Isus ca întruparea lui Dumnezeu au primit viața divină și au intrat în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu. Viața divină nu este un lucru, ci o persoană, un domeniu, o totalitate.

Viața este în Cristos, Cristos este viață, și când Îl avem pe Cristos, avem viață și suntem în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl ne-a transferat de sub autoritatea întunericului întru Cristos, domeniul vieții divine. Împărăția în care am fost transferați este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; acest domeniu al vieții este în dragoste și nu în frică.

De obicei, cuvântul împărăție este asociat cu respectul, frica, responsabilitatea și reglementările; dar împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un domeniu al vieții în dragoste, nu în frică.

E adevărat că împărăția lui Dumnezeu are cerințe și reguli stricte, iar standardul împărăției este cel mai înalt standard; cu toate acestea, împărăția este domeniul vieții în dragoste.

Aici nu este frică; această împărăție este un loc minunat, un loc plăcut, un loc fericit. Dacă cunoaștem biserica în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, viața de biserică va deveni un loc minunat pentru noi, chiar un paradis, un loc de încântare.

Împărăția în care ne aflăm acum este un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Fiul – care este întruparea vieții divine – este obiectul dragostei Tatălui; acum noi, care avem viața lui Dumnezeu, suntem și noi obiectul dragostei lui Dumnezeu.

Obiectul dragostei divine devine pentru noi întruparea vieții în dragostea divină cu autoritatea în înviere. Aleluia!

Aleluia, împărăția în care ne regăsim astăzi este un domeniu plin de viață, lumină și dragoste (1 Pet. 2:9).

Noi, în calitate de credincioși, ca destinatari ai evangheliei împărăției, am fost transferați în acest domeniu – în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Cât de mult Îl lăudăm și Îi mulțumim Domnului că ne-a adus în acest domeniu minunat, plăcut și dulce, domeniul dragostei, luminii și vieții!

Aici Cristos este preaiubitul lui Dumnezeu și este și preaiubitul nostru, și în El devenim preaiubiți în ochii lui Dumnezeu. Aici în viața de biserică savurăm dragostea lui Dumnezeu în Cristos, primim și creștem în viața divină în Fiul și suntem sub strălucirea lui Dumnezeu în Cristos și noi înșine devenim lumină în Domnul.

Îți mulțumim, Tată, că ne-ai adus în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia, viața de biserică de astăzi este un domeniu plin de dragostea, lumina și viața lui Dumnezeu, și aici nu avem frică, ci suntem încântați să fim într-un loc atât de minunat și plăcut! Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ești totul pentru noi. În Tine savurăm dragostea Tatălui și devenim obiectul dragostei Sale. În Tine savurăm viața lui Dumnezeu și această viață crește în noi până la maturitate. În Tine avem strălucirea lui Dumnezeu și noi înșine devenim lumină în Domnul. Aleluia!

Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Ioan 1:4 Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cel care Îl are pe Fiul, are viața; cel care nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viața. 1 Ioan 5:11-12Ce înseamnă practic că trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții? Dacă ne uităm la experiența noastră, ne dăm seama că Domnul Isus este atât de iubitor și atrăgător, încât începem să-L iubim; pe măsură ce Îl iubim pe Domnul Isus, devenim conștienți de simțământul dulce al dragostei.

Ne dăm seama că Domnul Isus ne iubește și că dragostea noastră pentru El este stârnită, căci noi suntem obiectul dragostei Sale.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm, ceva se întâmplă în noi: în mod spontan ne aflăm sub un fel de control sau de guvernare. Acest lucru nu este ceva exterior, ci interior; Îl iubim pe Domnul înăuntrul nostru și dragostea noastră pentru El ne determină să fim limitați în anumite lucruri.

Înainte de a începe să-L iubim pe Domnul, puteam să facem orice vroiam, să trăim cum ne place, să vorbim orice doream; dar cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât suntem mai puțin liberi să facem ceea ce vrem.

Mai degrabă, cu cât Îi spunem mai mult Domnului, “Doamne Isuse, Te iubesc – Tu ești cel mai minunat, cel mai plăcut și cel mai atrăgător!” cu atât mai puțină libertate avem!

Există o restricție interioară, o limitare interioară cu cât continuăm să Îl iubim pe Domnul; ceva dinăuntrul nostru nu ne permite să spunem anumite lucruri, să răspundem într-un anumit fel, să mergem în anumite locuri și chiar să petrecem timp cu anumite persoane.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul, nu ne putem purta urât cu oamenii și nu ne putem implica în distracții lumești datorită acestui simț de restricție interioară. Ca cei care Îl iubesc pe Domnul Isus și urmăresc să-L cunoască și să-L câștige, avem un simț de restricție interioară și trăim sub stăpânirea Sa.

Totuși, această regulă nu este aspră și nu produce frică; mai degrabă, facem sau nu facem anumite lucruri pentru că Îl iubim pe Domnul și spunem sau nu spunem anumite lucruri pentru că vrem să-I fim plăcuți Lui.

Suntem guvernați și restricționați până la cel mai înalt grad în dulceața dragostei. Aceasta înseamnă să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca domeniu al dragostei, luminii și vieții.

Și cu cât acceptăm mai mult această limitare, cu atât suntem mai dispuși să fim restricționați și conduși de Domnul Isus din dragostea noastră pentru El, cu atât vom crește mai mult în viață și vom savura abundența vieții.

Pe măsură ce trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, Îl savurăm pe Cristos ca viață și suntem eliberați de orice nu este Cristos. Aleluia!

Ne dăm seama că există multe lucruri care încearcă să-L înlocuiască, cum ar fi rânduielile, etica, ascetismul, filosofiile și tot felul de alte lucruri; ne dăm seama că nu numai lucrurile rele, ci chiar și lucruri “pozitive” sau “rafinate” vor să-L înlocuiască pe Cristos în noi.

Când ne ținem de filosofia, etica, ascetismul și rânduielile noastre, suntem încă sub autoritatea întunericului; dar atunci când Îl savurăm pe Domnul ca Fiul dragostei lui Dumnezeu, primim mai multă lumină și viață și renunțăm la toate celelalte lucruri în afara lui Cristos.

În viața de biserică trebuie să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu trăind prin Cristos, luându-L ca viață și ca persoană a noastră.

Cu toate acestea, cu toții trebuie să recunoaștem că, chiar dacă Îl iubim pe Domnul și dorim să-L savurăm, de multe ori suntem încă sub o formă de auto-control, un control fixat și realizat de sine.

Un astfel de control este autoritatea întunericului și, atunci când trăim în acest fel, nu putem primi lumină în timp ce citim Biblia și nu avem dorința de a ne ruga. O, Doamne Isuse!

Deși Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului, din gândirea noastră naturală, emoția, preferința și comportamentul nostru, putem rămâne în continuare într-un anumit aspect al ființei noastre naturale.

Fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi eliberați pe deplin din orice întuneric și să fim aduși complet în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, luminii și vieții!

Dragă Doamne Isuse, Te iubim! Te urmărim ca să Te câștigăm, să Te cunoaștem și să Te savurăm ca fiind cea mai atrăgătoare și mai minunată Persoană. O, Doamne, datorită dragostei noastre pentru Tine, Te lăsăm să ne limitezi, să ne restricționezi și să guvernezi în noi, pentru a trăi în viața de biserică ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai adus într-un loc atât de minunat, viața de biserică. Eliberează-ne pe deplin de orice întuneric, Doamne, și eliberează-ne de orice control al sinelui, filosofiei, eticii, ascetismului sau rânduielilor. Vrem doar să Te savurăm, să Te urmărim și să fim umpluți de Tine și vrem să trăim prin Tine în viața de biserică!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Church is the Kingdom of the Son of God’s Love, a Realm of Love, Light, and Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: biserica este împărăția, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, domeniul vieții divine, dragoste lumină viața, eliberați pe deplin, Fiul dragostei lui Dumnezeu, Îl iubim pe Domnul, împărăția Fiului dragostei Sale, trăim în viața de biserică, transferați în împărăție, Witness Lee

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

26/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Rom. 14:17

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; noi, în calitate de credincioși, trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea conform duhului contopit.

Biserica intră în existență atunci când autoritatea împărăției este exercitată asupra unui grup de oameni, iar atunci când permitem împărăției lui Dumnezeu să se manifeste și să stăpânească în noi, trăim în împărăția lui Dumnezeu și suntem zidiți în biserică.

Pe de o parte, biserica este produsă ca urmare al predicării evangheliei împărăției și prin autoritatea împărăției. Pe de altă parte, pentru a trăi astăzi în viața împărăției în viața de biserică, trebuie să exersăm cheile împărăției și să Îi permitem lui Dumnezeu să Își exercite autoritatea Sa asupra noastră.

Când Domnul Isus a menționat biserica în Matei 16:18, imediat El a menționat porțile Hadesului care încearcă să o domine. Oriunde este biserica, împărăția întunericului încearcă să domine.

Biserica nu este o adunare socială de oameni care cred în Dumnezeu și care se întâlnesc împreună; biserica este locul în care autoritatea împărăției lui Dumnezeu este exercitată asupra unui grup de oameni.

Când împărăția cerurilor poate să-și afirme autoritatea asupra noastră, putem fi zidiți ca biserică. Când ținem de Cristos ca Cap și Îl întronăm ca Împărat în ființa noastră, putem crește în El în toate lucrurile și putem fi zidiți ca biserică.

Cristos are calitatea de cap unică în biserică și nimeni nu poate înlocui autoritatea Sa în Trup. Pe măsură ce suntem grupați în viața de biserică, trebuie să conștientizăm că scopul grupurilor vitale este trăirea vieții împărăției – viața de om-Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că trebuie să învățăm să exersăm autoritatea împărăției prin faptul că suntem una cu Capul și una unul cu altul și trăind împărăția în viața de biserică.

Când întâlnim situații care au nevoie de exercitarea autorității împărăției, noi, în calitate de biserică, putem fi una cu cerurile pentru a elibera pe pământ ce a fost eliberat în ceruri și pentru a lega pe pământ ce a fost deja legat în ceruri.

Viața de biserică este practicată în domeniul grupurilor vitale, în grupuri mici, și fiecare astfel de grup este o miniatură, o reprezentare a bisericii.

Căutăm să fim vitali, vii și activi, iar scopul este acela că trăim viața împărăției în viața de biserică și exersăm autoritatea Împăratului, a Aceluia pe care L-am întronat în ființa noastră și a cărui viață trăim.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; trăim viața împărăției în viața de biserică

Atunci deci nu mai sunteți străini și călători, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții... Efes. 2:19Împărăția lui Dumnezeu și biserica nu pot fi separate, deoarece biserica este în realitate împărăția, iar împărăția este realitatea bisericii din această epocă.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, iar astăzi, în calitate de credincioși în Cristos, noi trebuie să trăim împărăția în viața de biserică (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18; 13:44-46 ; Rom. 14:17; 1 Cor. 4:20; Efes. 2:19; Col. 4:11; Apoc. 1:4-6).

De fiecare dată când Domnul Isus a vorbit despre biserică, El a menționat-o în legătură cu împărăția; aceasta indică cât de intim sunt relaționate împărăția și biserica (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18).

Pe de o parte, trebuie să trăim viața de biserică împreună cu toți sfinții, iar pe de altă parte, trebuie să conștientizăm că biserica autentică de astăzi este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, și deci trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică.

Romani 14:17 dovedește faptul că biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu. În timp ce Pavel vorbea despre primirea tuturor credincioșilor în viața de biserică, așa cum și Dumnezeu i-a primit, el spune că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Unii oameni spun că, atunci când Domnul a fost respins de către evrei, El a “suspendat” împărăția lui Dumnezeu și va veni din nou pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu la a doua Sa venire.

Cu toate acestea, în Romani 14:17 Pavel nu spune că împărăția lui Dumnezeu va fi dreptate, pace și bucurie, ci că împărăția lui Dumnezeu ESTE – este astăzi, acum.

Este corect să spunem că epoca prezentă este epoca bisericii, iar epoca următoare va fi epoca împărăției; cu toate acestea, este corect să spunem că împărăția lui Dumnezeu este astăzi aici, căci împărăția este realitatea bisericii și trăirea bisericii.

Când autoritatea împărăției lui Dumnezeu operează în noi, dreptatea, pacea și bucuria ne vor caracteriza viața de zi cu zi.

De fapt, dreptatea, pacea și bucuria sunt expresia lui Cristos; când El este exprimat prin noi, El este dreptate față de noi înșine, pace față de ceilalți și bucurie cu Dumnezeu.

Pentru a trăi împărăția în viața de biserică, trebuie să fim stricți și drepți față de noi înșine, fără să ne căutăm nici o scuză.

A trăi viața împărăției în viața de biserică înseamnă să trăim pașnic față de ceilalți, urmărind pacea și căutând să fim în pace cu ei.

Pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică, trebuie să trăim cu bucurie înaintea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este duh de bucurie, iar atunci când trăim în duhul contopit, suntem plini de bucurie față de Dumnezeu.

În 1 Cor. 4:20 împărăția lui Dumnezeu se referă la viața de biserică (vezi v. 17), ceea ce implică faptul că, în sensul autorității, biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu.

În Efes. 2:19 ni s-a spus că suntem concetățeni împreună cu sfinții, ceea ce indică că nu suntem doar membri ai casei lui Dumnezeu, ci și concetățeni în împărăția lui Dumnezeu, sfera în care Dumnezeu Își exercită autoritatea.

În Apoc. 1:6 ni se spune că acolo unde este biserica, acolo este împărăția lui Dumnezeu; biserica reprezintă împărăția.

Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să ne dăm seama că biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă. Aleluia, suntem concetățeni ai împărăției lui Dumnezeu împreună cu toți sfinții și, pe măsură ce trăim viața de biserică, putem trăi viața împărăției! Amin, Doamne, fie ca să trăim în împărăția lui Dumnezeu astăzi, fiind drepți față de noi înșine, pașnici față de ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu. Fie ca Cristos să fie exprimat prin noi ca dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt pe măsură ce trăim viața de biserică astăzi!

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

Astfel încât cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii, ci potrivit Duhului. Rom. 8:4 Vă spun deci: umblați prin Duhul și nu veți împlini nicidecum pofta firii...Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Gal. 5:16, 25În viața de biserică astăzi suntem în împărăția lui Dumnezeu și, prin urmare, suntem sub stăpânirea, guvernarea, disciplina și exercitarea împărăției lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-21; Efes. 5:5).

Aceasta înseamnă că există multe activități carnale și lucruri negative, cum ar fi comportamentul păcătos, adulterul, diviziunea, etc., care nu ar trebui practicate între noi, pentru că cei implicați în aceste lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Cei care practică aceste lucruri nu au parte în viața practică de biserică astăzi și nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu în împărăția viitoare.

În recâștigarea Domnului, în același timp, suntem atât în împărăție, cât și în biserică, așa cum este reprezentată de comoara și perla din Matei 13:44-46.

Cu toate acestea, deși biserica astăzi este împărăția lui Dumnezeu, noi suntem în realitatea împărăției doar atunci când trăim, umblăm și ne avem ființa în duhul contopit, nu în omul natural (vezi Rom. 8:4; Gal. 5:16, 25).

Pur și simplu înțelegând că biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu din această epocă, nu înseamnă că trăim automat în realitatea împărăției.

Suntem în realitatea împărăției în viața de biserică astăzi numai atunci când trăim și umblăm prin duhul nostru contopit.

Realitatea bisericii este împărăția lui Dumnezeu, dar realitatea acestei împărății este în duhul; Duhul realității este realitatea și, atunci când trăim în duhul contopit și umblăm conform duhului, suntem în realitatea împărăției.

Dacă trăim conform omului vechi sau trăim în carne sau în sine, suntem în afara împărăției lui Dumnezeu într-un mod practic, chiar dacă putem fi în domeniul vieții de biserică. Ori de câte ori suntem în carne, suntem în domeniul vechi al ființei umane decăzute, care a fost uzurpat de Satan în întregime pentru a-și forma împărăția.

Aceasta înseamnă că, deși am fost regenerați de Dumnezeu pentru a fi cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, este posibil să trăim în împărăția lui Satan și nu în împărăția lui Dumnezeu, ori de câte ori nu trăim în duh.

Abia când trăim, umblăm, ne comportăm și ne avem ființa cu totul în duhul nostru – nu în omul nostru natural – suntem în împărăția lui Dumnezeu și, în realitate, suntem împărăția lui Dumnezeu.

Prin urmare, astăzi trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea în duhul contopit.

Când ne întâlnim, trebuie să trăim și să umblăm în duhul și trebuie să ne exersăm duhul; altfel, întâlnirea noastră este o adunare socială a credincioșilor în Cristos.

Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi și avem grijă de toate activitățile zilnice, trebuie să trăim și să umblăm în duh; când trăim în carne sau în sinele nostru, nu trăim în împărăția lui Dumnezeu, dar când ne fixăm mintea pe duh, ne întoarcem către duh, umblăm conform duhului și trăim în duh, în mod spontan trăim viața împărăției în viața de biserică.

Un mod foarte simplu de a trăi în duh este de a chema numele Domnului; conform cu 1 Cor. 12:3, nimeni nu poate spune “Isus este Domnul” sau “Doamne Isuse”, dacă nu este în Duhul Sfânt.

Doar atunci când suntem în duhul contopit, atingând duhul, putem declara că Isus este Domnul. Când spunem “Doamne Isuse”, declarăm că El este Domnul nostru și susținem autoritatea lui Isus Cristos.

Doamne Isuse, vrem să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu trăind, umblând și avându-ne ființa în duhul contopit. Mântuiește-ne din trăirea și umblarea în carne sau în sine. Mântuiește-ne din a mai trăi în împărăția lui Satan și sub autoritatea întunericului. Dragă Doamne Isuse, vrem să ne întoarcem către Tine, fixându-ne mintea pe duh și trăind și umblând în duhul, pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să nu fim doar în domeniul împărăției lui Dumnezeu și totuși să trăim în împărăția lui Satan – fie ca să fim în realitatea împărăției astăzi prin trăirea în duhul contopit!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Live the Kingdom Life in the Church Life by Living and Walking in the Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: adevărata viață de biserică, biserica autentică, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, împărăția lui Dumnezeu, împărăția și biserica, o Doamne Isuse, trăim împărăția, trăim în duhul, trăim viața împărăției, umblăm în duhul, Witness Lee

Să-L urmărim pe Cristos înspre țel pentru a ajunge la extra-învierea dintre morți

23/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

... Fiind conformat morții Sale, dacă cumva aș putea ajunge la extra-învierea dintre morți. Fil. 3:10-11

Rezultatul conformării cu moartea lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, ceea ce înseamnă că întreaga noastră ființă este înviată treptat și continuu (Fil. 3:10-11).

Apostolul Pavel a fost modelul nostru în Domnul; dorința sa era să fie găsit în Cristos, neavând propria dreptate, ci dreptatea care este prin credința în Cristos, dreptatea care este din Dumnezeu și bazată pe credință.

Adânc în interiorul lui Pavel exista o aspirație ca întreaga sa ființă să fie saturată cu Cristos, astfel încât să fie găsit în Cristos. El a vrut să fie găsit în Cristos în starea de a nu avea propria sa dreptate, ci dreptatea lui Dumnezeu, adică prin faptul de a-L lua pe Cristos ca dreptatea sa subiectivă, trăită la exterior.

El voia să-L cunoască pe Cristos într-un mod experimental; el a vrut să-L experimenteze pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale și să ajungă la extra-învierea dintre morți.

Pe de o parte, trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos și, pe de altă parte, trebuie să avem cunoașterea experimentală a Sa. Aceasta înseamnă nu doar că trebuie să-L cunoaștem pe Cristos, ci să-L și câștigăm pe Cristos, adică să plătim prețul pentru a experimenta, a savura și a lua în posesie toate bogățiile Sale nepătrunse, plătind un preț.

Cu toții trebuie să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și lăsându-L să trăiască în noi; în acest fel Îl vom cunoaște atât prin revelație, cât și prin experimentare.

Aspirația noastră ar trebui să fie la fel ca a lui Pavel, să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale.

Duhul Îl are pe Cristos și învierea Sa constituite în El, iar acest Duh este contopit cu duhul nostru. Așadar, dacă astăzi ne punem pe noi înșine la o parte și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos, iar acest lucru va fi pentru zidirea Trupului.

Mai întâi experimentăm puterea învierii lui Cristos și, prin această putere, suntem în stare să participăm la suferințele Sale; aceste suferințe sunt în principal pentru Trupul lui Cristos, biserica.

Moartea lui Cristos este matrița în care suntem puși, iar faptul de a fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos.

De fapt, atunci când ne conformăm morții lui Cristos, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții, iar Tatăl este glorificat.

Întreaga noastră ființă este înviată treptat până când ajungem la extra-învierea dintre morți

Femeile și‑au primit morții înviați; alții au fost torturați și au refuzat să fie eliberați, ca să obțină o înviere mai bună. Evrei 11:35Rezultatul faptului de a fi conformați morții lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, care va fi un premiu pentru biruitori (Fil. 3:11).

Ce este această “extra-înviere dintre morți”? Este o înviere extraordinară, o extra-înviere, care va fi un premiu pentru sfinții biruitori.

Când Domnul se va întoarce, toți credincioșii care au murit în Cristos vor participa la învierea din morți (1 Tes. 4:16; 1 Corinteni 15:52); cu toate acestea, sfinții biruitori vor savura o porție extra, o porție remarcabilă a acestei învieri.

Aceasta este “învierea mai bună” menționată în Evrei 11:35, care nu este doar “întâia înviere” (Apocalipsa 20:4-6) sau “învierea pentru viață” (Ioan 5:28-29), ci și extra-învierea, învierea în care biruitorii Domnului vor primi răsplata împărăției pe care apostolul Pavel o căuta.

Cum putem ajunge la această extra-înviere dintre morți? Prin faptul că întreaga noastră ființă este înviată în mod treptat și continuu.

Mai întâi, prin regenerare, Dumnezeu înviază duhul nostru mortificat (Efeseni 2:5-6), iar apoi din duhul nostru El continuă să învieze sufletul nostru (Rom. 8:6) și chiar trupul nostru muritor (Rom. 8:11).

Trecem printr-un proces treptat și continuu de înviere până când întreaga noastră ființă – duh, suflet și trup – este pe deplin înviat din ființa noastră veche prin viața și cu viața Sa. Cu toții trebuie să fim în acest proces și cu toți trebuie să alergăm această cursă până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți ca premiu.

Prin urmare, această extra-înviere ar trebui să fie țelul și destinația vieții noastre creștine. Putem atinge acest țel fiind conformați morții lui Cristos, trăind o viață crucificată; în moartea lui Cristos suntem procesați în înviere din vechea creație spre noua creație.

Extra-învierea este de fapt Cristos Însuși în calitate de Cel care a trecut prin moarte și a intrat în înviere. Extra-învierea este o înviere din vechea creația întru noua creație (2 Cor. 5:17; Gal. 6:15).

Pavel tânjea după acest lucru; el spera la acest lucru și urmărea acest lucru, căci dorea ca întreaga sa ființă să fie adusă în înviere. Trebuie să aducem această problemă la Domnul și să-I cerem să învie treptat și continuu întreaga noastră ființă, până când vom ajunge la extra-învierea din morți.

Noi nu știm unde suntem, dar El știe; trebuie să ne deschidem întreaga ființă spre El pentru a fi aduși la extra-învierea din morți. Mai devreme sau mai târziu, vom fi aduși în înviere; dacă va fi mai devreme, vom fi în sărbătoarea nunții și în împărăție; dar dacă va fi mai târziu, vom avea nevoie de 1000 de ani de pregătire.

Vrem să alegem să cooperăm cu operarea interioară a Domnului, să alegem să trăim o viață crucificată, astfel încât întreaga noastră ființă să fie adusă în înviere până când vom ajunge la extra-învierea din morți!

Doamne Isuse, adu-ne întreaga noastră ființă din vechea creație în noua creație și din orice lucru natural în înviere până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Amin, Doamne, fie ca ființa noastră să fie înviată treptat și continuu până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Suntem deschiși la experimentările de care avem nevoie pentru a putea fi aduși pe deplin în înviere, mai devreme decât mai târziu! Doamne, fie ca în fiecare zi să trăim o viață crucificată, astfel încât să fim aduși mai mult în înviere!

Îl urmărim pe Cristos Însuși și urmărim înspre țel să obținem premiul – câștigarea lui Cristos!

Alerg înspre țel pentru premiul la care Dumnezeu în Cristos Isus m-a chemat sus. Fil. 3:14La fel ca Pavel, noi, în calitate de credincioși în Cristos, trebuie să-L urmărim pe Cristos și să “alergăm spre țel pentru a câștiga premiul” (Fil. 3:12, 14).

Care este țelul și care este premiul? Cristos este atât țelul, cât și premiul. Țelul este savurarea și câștigarea deplină a lui Cristos, iar premiul este cea mai mare savurare a lui Cristos în împărăția milenară ca răsplată pentru alergătorii biruitori ai cursei noutestamentare.

Pavel s-a exersat atât pentru a-L cunoaște pe Cristos, cât și pentru a-L experimenta și pentru a uita de lucrurile care se aflau în urmă și pentru a se întinde înainte către lucrurile care sunt în față.

Pentru a atinge țelul premiului, trebuie să ne exersăm să uităm de lucrurile din urmă și să ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față.

Pentru ca noi să avem extra-învierea dintre morți – porțiunea suplimentară a învierii – trebuie să-L urmărim pe Cristos, trebuie să alergăm cursa și trebuie să finalizăm cursa triumfători. Amin!

Pavel era un astfel de om; chiar spre sfârșitul vieții sale, când era deja un credincios matur și un apostol calificat, a considerat că nu ajunsese încă, ci mai degrabă, că nu era perfectat, dar L-a urmărit pe Cristos!

Noi suntem cei care încă nu am câștigat și care încă nu am fost perfectați, dar Îl urmărim pe Cristos! Am fost regenerați, dar nu suntem încă perfectați sau maturizați în viață.

Mai degrabă, nu considerăm că am câștigat sau că am ajuns, dar un singur lucru îl facem: uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte către lucrurile care sunt în față! Amin!

Îl urmărim pe Cristos, vrem să-L câștigăm pe Cristos și urmărim înspre țel pentru a obține premiul, câștigarea deplină a lui Cristos!

Acest verb “a urmări” în limba greacă are aceeași rădăcină ca verbul “a persecuta.”

Înainte ca Pavel să fie mântuit, el L-a persecutat pe Cristos într-un mod negativ, dar după ce a fost mântuit, el L-a urmărit pe Cristos, adică L-a persecutat pe Cristos într-un mod pozitiv. A persecuta pe cineva înseamnă a-l deranja și a nu-l lăsa în pace.

Întreaga noastră ființă cu toată puterea noastră trebuie consumată în urmărirea lui Cristos. Trebuie să ne ridicăm și să-L urmărim pe Cristos Însuși – nimic altceva și pe nimeni altul decât pe Cristos – și trebuie să fim stârniți să-L căutăm chiar într-un mod persecutor.

Nu ar trebui să-L lăsăm pe Cristos să “ne scape”, ci să-L căutăm, să-L urmărim și să-L persecutăm într-un mod atât de pozitiv. Cristos ne-a apucat, iar acum noi Îl apucăm pe El; El ne-a câștigat, acum noi vrem să-L câștigăm.

Fie ca să fim cei care Îl urmărim pe Cristos Însuși, cei care urmărim atingerea țelului premiului, ca să fim socotiți vrednici de a ajunge la extra-învierea dintre morți!

Doamne Isuse, ne dăruim ca să Te urmăm și să Te câștigăm până în cel mai înalt grad. Stârnește-ne, Doamne, ca să Te căutăm în viața noastră de zi cu zi. Fie ca să nu fim mulțumiți cu simpla cunoaștere a Bibliei despre Cristos și despre scopul lui Dumnezeu, ci să urmărim înspre țel pentru a câștiga premiul, câștigarea și savurarea deplină a lui Cristos. Amin, Doamne, uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față, ca să-L urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga până la cel mai înalt grad! O, Doamne, fie ca să avem o astfel de inimă, o astfel de urmărire și o astfel de experimentare, astfel încât să putem ajunge la extra-învierea dintre morți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pursuing Christ toward the Goal to Attain to the Out-Resurrection from the Dead (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: alergăm spre țel, conformați morții lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, destinația vieții creștine, experimentarea lui Cristos, extra-învierea dintre morți, premiul pentru biruitori, să obținem premiul, să-L urmărim pe Cristos, Witness Lee

Să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu

22/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Să-L cunosc pe El și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale. Fil. 3:10

Trebuie să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu.

Pe de o parte, Pavel a vrut să-L cunoască pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale; pe de altă parte, el a vrut să fie conformat morții lui Cristos, adică să ia moartea lui Cristos ca matriță a vieții sale.

De partea Domnului, El a experimentat întâi moartea și apoi a intrat în înviere; de partea noastră, experimentăm mai întâi puterea învierii lui Cristos și apoi, prin această putere, suntem în măsură să participăm la suferințele Sale (Fil. 3:10).

Aleluia, Cristos cu puterea învierii Sale este în Duhul compus, iar acest Duh este astăzi cu duhul nostru; putem experimenta puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale în duh.

Această expresie, “părtășia suferințelor Sale” indică faptul că, pe de o parte, Cristos a suferit deja pentru Trupul Său (suferințele pentru răscumpărarea noastră, la care nu putem avea nici o participare), iar pe de altă parte, El încă suferă.

Astăzi Cristos mai are suferințe pentru Trupul Său, în principal pentru zidirea Trupului, și Pavel a fost dornic să participe la aceste suferințe pentru Trup.

Aceasta poate însemna că există persecuții exterioare și credincioșii suferă, sau că există persecuție psihologică și că sfinții suferă; de asemenea, acest lucru înseamnă că ne putem ruga și putem fi una cu Isus cel suferind pentru a participa la suferințele Sale pentru Trupul Său.

Este o onoare să fim una cu Domnul în calea suferinței cu El pentru Trup. Pavel chiar a scris că suferințele sale erau pentru sfinți, așa că sfinților nu ar trebui să le pară rău pentru el, ci mai degrabă, așa cum moartea opera în el, tot astfel și viața să opereze în sfinți. O, ce părtășie!

În calitate de credincioși în Cristos care trăiesc o viață secretă cu Tatăl, noi ne exersăm ca să fim una cu El atât în viața noastră de zi cu zi, cât și în suferințele noastre pentru ca viața divină să fie eliberată și să poată curge în Trup pentru zidirea Trupului.

De exemplu, fratele Watchman Nee a ales să rămână în închisoare în China, pentru ca moartea să opereze în el și viața să opereze în sfinți, iar acum noi culegem beneficiile slujbei sale bogate.

Mulți plătesc un preț mare și îndură multă suferință nu pentru ei înșiși, ci în și pentru Trupul lui Cristos, iar atunci când Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa și suntem conformați morții Sale, putem avea părtășia suferințelor Sale, împlinind ceea ce lipsește în suferințele lui Cristos pentru Trupul Său.

Să fim conformați morții lui Cristos luând moartea lui Cristos ca matrița vieții noastre

Adevărat, adevărat vă spun: Dacă bobul de grâu nu cade în pământ și moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Ioan 12:24Ce înseamnă să fim conformați morții lui Cristos, așa cum a menționat Pavel în Fil. 3:10? Înseamnă că moartea lui Cristos este o matriță și noi luăm această moarte ca matriță pentru viața noastră.

Când o mamă coace o prăjitură ea poate folosi o matriță unde pune aluatul, iar după ce aluatul va fi în matriță la cuptor, prăjitura va lua forma acestei matrițe. În același fel, moartea lui Cristos este o matriță și, când credem în El și suntem un singur duh cu El, noi suntem conformați cu matrița morții lui Cristos.

Aceasta înseamnă că putem trăi o viață crucificată cu Cristos, o viață continuu sub cruce, așa cum și Cristos a făcut acest lucru în viața Sa omenească. Când trăim o astfel de viață, viața lui Dumnezeu este manifestată în noi (Ioan 6:57).

Matrița morții lui Cristos se referă la darea continuă la moarte a vieții Sale omenești, pentru ca El să trăiască prin viața divină a lui Dumnezeu. Când Domnul Isus era pe pământ, pe de o parte, El era un om cu o umanitate înălțată, nobilă, etică și morală, iar pe de altă parte, El era Dumnezeu, având viața divină în El.

Deși umanitatea Domnului a fost perfectă, fără defecte și fără nici o problemă, El a trebuit să o lase la o parte și să Se lepede de Sine Însuși, trăind o viață sub cruce, pentru a putea trăi nu prin viața Sa omenească perfectă, ci prin viața divină din duhul Său.

Intenția lui Dumnezeu nu era ca Isus să trăiască o viață omenească perfectă prin umanitatea Sa perfectă; mai degrabă, El voia ca Cristos să trăiască o viață crucificată, o viață de continuă negare a vieții Sale omenești pentru a trăi prin viața divină, astfel încât să-L poată exprima pe Dumnezeu.

În acest fel, viața omenească este canalul pentru ca viața divină să fie trăită și să fie exprimată.

Mulți credincioși și necredincioși deopotrivă știu că viața omenească a Domnului a fost excelentă; El a fost perfect în orice fel și nu a greșit, nu a spus minciuni, nu a făcut lucruri rele sau vreun rău. Cu toate acestea, chiar și o astfel de viață omenească excelentă a trebuit să fie dată la moarte de dragul eliberării vieții divine.

Aceasta este matrița morții lui Cristos și această matriță a fost luată de Pavel ca matriță pentru viața sa. Pavel aspira să fie conformat morții lui Cristos, luând moartea lui Cristos ca matriță a vieții sale.

A fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos (Fil. 1:20-21; 3:9-10). Matrița morții lui Cristos se referă la darea continuă la moarte a vieții naturale a lui Cristos, pentru ca El să trăiască prin viața lui Dumnezeu.

Această viață pe care Pavel a aspirat să o trăiască și acest fel de viață pe care Domnul vrea să o repete în viața noastră, este ca noi să putem fi conformați cu moartea lui Cristos prin puterea învierii Sale.

Doamne Isuse, luăm moartea Ta ca matriță a vieții noastre; ceea ce ne dorim nu este să trăim o viață omenească perfectă, ci ca viața divină să curgă și să fie exprimată în viața noastră omenească. Amin, Doamne, fie ca să ne dăm seama de faptul că a fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos. Fie ca să experimentăm darea continuă la moarte a vieții naturale, ca să putem trăi prin viața lui Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca să Te cunoaștem pe Tine și puterea învierii Tale și părtășia suferințelor Tale, fiind conformații morții Tale!

Să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu

În timp ce suntem conformați morții lui Cristos, experimentăm moartea Sa care a îndeplinit totul. În primul rând, dacă murim cu Cristos, ne vom păstra viața-suflet pentru eternitate (Ioan 12:25). În al doilea rând, dacă suntem dispuși să fim conformați morții lui Cristos, vom birui lumea și îl vom învinge pe Satan (v. 31; Evr. 2:14). În al treilea rând, când suntem conformați morții Sale, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții (Ioan 12:24-26; 2 Cor. 4:12)....În al patrulea rând, când suntem conformați morții lui Cristos, spontan, viața divină din interiorul nostru va fi eliberată, iar Dumnezeu Tatăl, sursa acestei vieți, va fi glorificat....În al cincilea rând, prin moartea Sa de pe cruce, oamenii sunt atrași la Cristos (12:32). [...] O asemenea atracție vine prin eliberarea vieții; aceasta este viața crucificată cu puterea ei de atracție. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 3509Când vorbim despre darea la moarte a vieții noastre naturale pentru ca viața divină să fie eliberată și să fie exprimată prin noi, mulți sunt de acord, căci fac tot posibilul să dea la moarte aspectele negative ale vieții lor naturale.

Cu toate acestea, ei prețuiesc și chiar păstrează aspectele bune ale vieții lor naturale.

De exemplu, putem prețui propriile caracteristici și filosofii naționale; s-ar putea să ne gândim că, prin natură și prin naștere, suntem un pic mai buni, mai răbdători și mai gentili decât alții în anumite aspecte.

Chinezii se mândresc cu etica lor filosofică, americanii se pot lăuda cu franchețea și deschiderea lor, britanicii se pot lăuda cu politețea și clasa lor, francezii se pot lăuda cu cultura lor, și așa mai departe.

Prin urmare, un element de bază al vieții noastre naturale nu este dat morții, iar acest element devine o piatră imensă care împiedică eliberarea puterii învierii lui Cristos din noi.

Dar când suntem conformați morții lui Cristos, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, distribuirea și multiplicarea vieții și, de asemenea, Îl glorificăm pe Tatăl (vezi Ioan 12:24-26, 28; 13:31; 2 Cor. 4:12).

Când suntem conformați morții lui Cristos, când avem o participare personală în moartea lui Cristos și cunoaștem ce este crucea, nu vom vorbi despre cruce într-un mod religios, ci Îl vom cunoaște pe Cristosul suferind, Omul întristărilor.

Întreaga noastră ființă va fi o poartă a vieții; vom fi atât conformați morții lui Cristos, cât și vom experimenta eliberarea vieții.

Dar dacă nu suntem conformați morții lui Cristos, s-ar putea să nu progresăm în creșterea noastră în viață și vom limita foarte mult experimentarea puterii de înviere a lui Cristos de către noi.

Dacă nu suntem conformați morții lui Cristos ca să-L experimentăm pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu, vom fi împiedicați să avem experimentări mai multe și mai înalte din Cristos; în loc de experimentările actuale ale lui Cristos, vom încerca să trăim din experimentările noastre trecute și să vorbim despre ele din nou și din nou.

Dar slavă Domnului, pe măsură ce suntem conformați morții lui Cristos, vom experimenta moartea Sa deplină!

În primul rând, dacă murim împreună cu Cristos, ne vom păstra viața-suflet întru viața eternă (Ioan 12:25) și în al doilea rând, vom birui lumea și Îl vom învinge pe Satan (v. 31; Evrei 2:14).

Dacă suntem conformați morții lui Cristos, Îl vom experimenta pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții (Ioan 12:24-26; 2 Cor. 4:12) și viața divină din interiorul nostru va fi eliberată pentru a fi împărțită în alții și astfel vom fi multiplicați. Aleluia!

Atunci când suntem conformați morții lui Cristos, viața divină din noi va fi eliberată în mod spontan, iar Dumnezeul și Tatăl nostru va fi glorificat.

Cu cât suntem mai mult conformați morții lui Cristos, cu atât Îl vom glorifica mai mult pe Tatăl și cu atât mai mulți vor fi atrași la Cristos. O astfel de atracție a altora la Cristos vine prin eliberarea vieții ca o urmare a conformării noastre cu moartea lui Cristos.

Modul în care Dumnezeu va câștiga Europa și pământul nu este prin mișcări exterioare și spectaculoase, ci prin multe boabe de grâu care cad în pământ și mor; învelișul lor este zdrobit și viața divină din ele este eliberată.

Doamne Isuse, fie ca să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții, pentru ca Tatăl să fie glorificat! Fie ca să avem o participare directă, personală în Cristos cu moartea Sa, pentru ca viața divină să fie eliberată, împărțită și multiplicată! Amin, Doamne Isuse, fie ca să luăm aceeași cale pe care Tu ai luat-o, căzând în pământ la fel ca boabele de grâu ca să mori, făcând ca moartea Ta să opereze în noi, ca viața divină să fie eliberată, împărțită în alții și multiplicată pentru gloria Tatălui!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Conformed to Christ’s Death to experience Christ for the Release of God’s Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: conformați morții lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, eliberarea vieții lui Dumnezeu, experimentarea lui Cristos, matrița morții lui Cristos, părtășia suferințelor lui Cristos, puterea învierii lui Cristos, trăim prin viața lui Dumnezeu, viața crucificată, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 143
  • Page 144
  • Page 145
  • Page 146
  • Page 147
  • Interim pages omitted …
  • Page 164
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare. 1 Petru 3:19În îngroparea Sa, Cristos a proclamat duhurilor din închisoare victoria lui Dumnezeu asupra lui Satan
  • Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat. Apocalipsa 2:8Trăim în duh pentru a fi mărturia lui Isus cel viu: El a fost mort și acum trăiește
  • ...„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților." Apocalipsa 1:17-18Cristos este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care va sfârși ceea ce a început
  • Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Apocalipsa 7:16Cristos ne va satisface, ne va păstori, ne va adăposti, ne va hrăni și ne va șterge lacrimile!
  • „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Apocalipsa 7:14Mărturia lui Isus este marea mulțime și suntem pregătiți să-L slujim pe Dumnezeu
  • Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Romani 9:15Cinci moduri în care putem coopera cu Domnul pentru a fi iluminați și pentru a avea strălucirea lui Dumnezeu

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului