• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Witness Lee

Să avansăm în părtășia noastră cu Domnul ca să fim un tovarăș al lui Dumnezeu care cunoaște inima Sa

15/07/2019 by Credincios în Cristos 2 Comments

Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbește un om cu prietenul (tovarășul) lui... Exodul 33:11
Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbește un om cu prietenul (tovarășul) lui… Exodul 33:11

Moise a fost un tovarăș al lui Dumnezeu, căci Domnul vorbea cu Moise față în față; el a fost intim cu Dumnezeu, fiind o persoană care cunoștea inima lui Dumnezeu și avea prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină.

Trebuie să avansăm în viața noastră spirituală venind la Domnul așa cum suntem și de oriunde suntem, ca să putem merge mai departe cu El, să ne apropiem de El, până când vom fi tovarășul Său, partenerul Său în întreprinderea divină, cei care cunosc inima lui Dumnezeu și au prezența Sa într-o măsură deplină.

Titlul din Cuvântul Sfânt pentru Înviorarea de Dimineață și studiul aprofundat de săptămâna aceasta asupra cărții Numeri este “Vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii gloriei.”

Finalizarea ultimă și completă a unui asemenea fapt este văzut în Apocalipsa 22 cu Noul Ierusalim, orașul sfânt, care are dimensiunile unui cub (aceeași lungime, lățime și înălțime), arătând faptul că Noul Ierusalim este lărgirea completă a Sfintei Sfintelor.

Destinul nostru este să facem parte din locuința eternă a lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor eternă, ca să fim pe deplin în prezența lui Dumnezeu.

Sfânta Sfintelor avea o anumită dimensiune în cartea Exodul, o dimensiune mai mare în 1 Împărați și o dimensiune finalizată în Apocalipsa 21-22.

Principiul Sfintei Sfintelor este că noi, credincioșii în Cristos, putem trăi și umbla direct în prezența lui Dumnezeu; nu există nici un văl sau o separare, și nu doar că trăim în prezența Sa în timp ce petrecem timp cu El dimineața, dar toată ziua trăim și umblăm direct în prezența lui Dumnezeu.

În Apocalipsa 21:4-5 vedem că cei din Noul Ierusalim vor vedea fața Sa și numele Său va fi pe frunțile lor; destinul nostru ca și credincioși în Cristos este să vedem neîncetat fața lui Dumnezeu și numele Său va fi pe fruntea noastră! Aleluia!

Astăzi noi toți suntem la diferite nivele în părtășia noastră cu Domnul; unii pot fi mai departe de Domnul, alții sunt un pic mai aproape, în timp ce și alții sunt foarte intimi cu Domnul. Ce trebuie să facem nu este să ne auto-analizăm sau să ne facem o autoevaluare, ci pur și simplu să venim la Domnul așa cum suntem și acolo unde suntem, ca să putem merge mai departe cu El.

Când aprofundăm acest subiect, mințile noastre trebuie să fie protejate de gândurile subtile ale inamicului care sunt că a fi una cu Dumnezeu și a trăi direct în prezența lui Dumnezeu este ceva dincolo de noi înșine, ceva care este numai pentru oamenii mai în vârstă care sunt profund spirituali…

Cartea Apocalipsei ne include pe noi toți; noi toți vom fi parte a Sfintei Sfintelor finalizată, noi toți vom trăi pentru totdeauna și vom funcționa și vom servi pentru totdeauna în prezența directă a Domnului în glorie!

Aleluia, Îi vom vedea fața, El va străluci peste noi și, sub această strălucire, vom împărăți în împărăția eternă!

Pur și simplu trebuie să ne exersăm duhul de credință și să nu devenim subiectivi, analizând unde suntem; mai degrabă, trebuie să venim la Domnul oricând, oriunde, așa cum suntem, să Îl experimentăm și să avem părtășie cu El, fiind conștienți de faptul că toți suntem într-un proces de a merge mai departe cu El dintr-un stadiu al gloriei într-un alt stadiu al gloriei!

Noi toți suntem în procesul de a avansa cu Domnul până când vom fi în Sfânta Sfintelor, stând pe Cristos ca locul împăcării, locul unde păcătoșii răscumpărați se întâlnesc cu Dumnezeu.

Vom fi sub strălucirea Domnului gloriei, vom intra în contact cu tronul Său și vom primi o infuzie continuă, ascultând vocea Sa! Acesta este destinul nostru. Aleluia!

Moise era un tovarăș al lui Dumnezeu intim cu Dumnezeu, cunoscând inima lui Dumnezeu și având prezența Sa

Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înţeles, ci el vede chipul Domnului... Numeri 12:7-8
Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înţeles, ci el vede chipul Domnului… Numeri 12:7-8

În Exodul 33:11 vedem că Iehova vorbește lui Moise față în față, la fel cum un om ar vorbi cu tovarășul său.

Biblia recunoaște faptul că Moise a fost tovarășul lui Dumnezeu; acest cuvânt pentru “tovarăș” (companion) este diferit de cuvântul pentru “prieten” folosit în legătură cu Avraam în 2 Cronici 20:7 și Isaia 41:8.

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu – el a fost separat de poporul idolatru înspre Dumnezeu (Iosua 24:2-3) și a intervenit pentru Lot (Geneza 18:16-33). Chiar și apostolul Iacov ne-a spus că Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2:23).

El nu a fost doar îndreptățit de către Dumnezeu, ci a și devenit un prieten al lui Dumnezeu; Dumnezeu l-a privit pe Avraam ca pe un preaiubit, o persoană față de care manifesta afecțiune.

Dar Moise nu era doar un prieten al lui Dumnezeu, ci și un tovarăș al lui Dumnezeu. Cuvântul tovarăș include prietenia, dar merge mult mai departe; include și gândul unei asocieri intime (un înțeles al acestui cuvânt în ebraică este “asociat”).

Moise a fost tovarășul lui Dumnezeu, un asociat al lui Dumnezeu; el și Dumnezeu aveau un interes comun, o întreprindere comună, o carieră comună.

Aceasta nu înseamnă că nu a existat vreun interes comun între Avraam și Dumnezeu, căci ei au împărtășit un interes comun, dar nu în aceeași măsură în care Moise a împărtășit un interes comun cu Dumnezeu.

Moise și Dumnezeu erau parteneri într-o mare întreprindere; ei au fost implicați în “aceeași carieră” și au fost parteneri până la capăt. Moise nu a fost doar un prieten intim cu Dumnezeu; el și Dumnezeu erau asociați, parteneri, tovarăși.

Domnul i-a vorbit cu Moise față în față, la fel cum un om vorbește cu tovarășul său (Exodul 33:11), iar Moise a fost credincios în toată casa Sa și a văzut forma lui Iehova (Num. 12:7-8).

Deoarece Moise era intim cu Dumnezeu, el era o persoană care cunoștea inima lui Dumnezeu și care era potrivit cu inima Sa. Moise a atins inima lui Dumnezeu, căci el știa ce era în inima Sa și avea prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină.

Trebuie să fim astfel de persoane, cei care sunt după inima lui Dumnezeu; constituția noastră organică trebuie să fie casa Sa și trebuie să fim un duplicat al inimii lui Dumnezeu.

Trebuie să fim un tovarăș al lui Dumnezeu, cei care nu doar cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și caracterul lui Dumnezeu, ci și inima lui Dumnezeu, fiind după inima lui Dumnezeu, fiind intimi cu Dumnezeu și având prezența Sa într-o măsură deplină.

Chiar și în aspirația noastră de a fi formați și pregătiți pentru a fi armata de care Domnul are nevoie să lupte împreună cu El pentru interesul Său, trebuie să ne dăm seama că această armată este preoțească, adică, această armată este compusă din cei care Îl contactează pe Dumnezeu și sunt intimi cu Dumnezeu, cei care sunt tovarășii lui Dumnezeu pentru întreprinderea Sa măreață pe pământ.

Ca preoți avem dreptul prin sângele lui Isus ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să ne împărtășim cu Dumnezeul gloriei pe Cristos ca locul întâlnirii.

Aici avem conducerea Sa, îndrumarea Sa și vorbirea Sa; în timpul nostru față în față cu Domnul, în timpul nostru intim, personal, spiritual, afectuos cu El, Îi cunoaștem inima și avem prezența Sa într-o măsură deplină.

Doamne Isuse, vrem să fim un tovarăș al lui Dumnezeu așa cum și Moise a fost, cei care sunt intimi cu Dumnezeu și care cunosc inima lui Dumnezeu. Fă-ne cei care sunt după inima lui Dumnezeu, cei care pot atinge inima lui Dumnezeu și care au prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină. Amin, Doamne Isuse, Te iubim. Ne deschidem Ție. Înaintăm prin sângele lui Isus Cristos, ca să putem intra în Sfânta Sfintelor și să ne împărtășim cu Domnul gloriei pe Cristos ca locul întâlnirii. Fă-ne tovarășul Tău, Doamne, cei care cunosc inima Ta, au prezența Ta și ating inima Ta.

Să avansăm în părtășia noastră cu Domnul pentru a fi în prezența Sa, față în față cu Dumnezeu

Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopţi. Exodul 24:15-18
Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopţi. Exodul 24:15-18

În Exodul 24:15-18 vedem că Moise era în Sfânta Sfintelor pe munte, unde era gloria shekina a lui Dumnezeu; acolo Dumnezeu Și-a deschis inima și i-a vorbit despre dorința inimii Sale de a avea o locuință pe pământ printre poporul Său.

Existau acolo cel puțin trei clase de oameni la distanțe diferite față de Muntele Horeb, în ce privește apropierea lor față de Dumnezeu.

Prima clasă, majoritatea copiilor lui Israel, erau la baza muntelui, care stăteau la distanță și tremurau (Exodul 20:18); acesta este locul unde începem cu toții.

A doua clasă, Aaron, Nadab, Abihu și cei șaptezeci de bătrâni, erau pe munte și se închinau la distanță și priveau (24:1, 9). Ei erau sub un cer senin; au mâncat, L-au văzut pe Dumnezeu și au avut o anumită viziune a lui Dumnezeu și a intenției Sa, dar erau la jumătatea drumului spre vârf.

A treia clasă, Moise, se afla pe vârful muntelui, fiind infuzat cu Dumnezeu sub gloria Sa și primea viziunea tabernaculului în calitate de locuința lui Dumnezeu pe pământ (vezi v. 13, 16; 25:1, 8-9).

Aceste trei locații corespund și celor trei părți ale tabernaculului: curtea de afară, Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor; am putea spune că poporul Israel era în curtea de afară, Aaron, fiii săi și bătrânii erau în Locul Sfânt, iar Moise era în Sfânta Sfintelor.

Aceste trei locații ilustrează faptul că printre poporul lui Dumnezeu există diferite stadii de părtășie cu El și, indiferent unde suntem acum, trebuie să avansăm în părtășia noastră cu Domnul pentru a fi în prezența Sa față în față cu Dumnezeu.

Este normal ca în viața de biserică și în viața Trupului universal ca sfinții să fie la diferite nivele în creșterea lor în viață, în diferite stadii de dezvoltare.

Trebuie ca pur și simplu să Îl experimentăm pe Domnul acolo unde suntem, și El ne va aduce la un alt nivel și la alt nivel până când vom fi pe vârful muntelui în gloria shekina!

Acestea fiind spuse, este dăunător și chiar ridicol să ne măsurăm cu altcineva sau să comparăm creșterea noastră în viață și dezvoltarea în Domnul cu altcineva; noi suntem acolo unde suntem în viața noastră cu Domnul și trebuie ca să avansăm încetul cu încetul în părtășia noastră cu Domnul.

Trebuie ca doar să venim la Domnul așa cum suntem, pe baza sângelui Său; nu ar trebui să așteptăm până când devenim mai buni (în ochii noștri), până când dispoziția noastră se va schimba, până când va trece ceva timp după ultimul nostru faliment… De îndată ce suntem conștienți de acest lucru, ar trebui să venim înaintea Domnului pe baza sângelui lui Isus!

Există un alt nivel în afara celor trei – Moise, Aaron și bătrânii, și restul poporului; acesta este Iosua, care îl slujea pe Moise într-un mod credincios de mult timp, care a fost constituit și pregătit ca să fie un războinic.

Iosua trebuie să fi fost pe vârful muntelui, dar nu știm unde; din punct de vedere spiritual, probabil că era în tranziție de la mijloc spre vârf – ar fi putut atinge Sfânta Sfintelor, dar nu era pe deplin acolo.

De multe ori și noi suntem astfel: atingem Sfânta Sfintelor, ne întoarcem în Locul Sfânt și apoi atingem din nou Sfânta Sfintelor – suntem în tranziție.

Nu ne este de folos să ne analizăm cu privire la locul unde suntem, dar este o binecuvântare și o alimentare să ne rugăm Domnului în timpul nostru cu El:

Doamne Isuse, luminează-ne pentru a vedea unde suntem în stadiul nostru de creștere în viață, în dezvoltarea noastră în viața divină. Nu vrem să fim înșelați și nu vrem să acceptăm minciunile lui Satan. Doamne, vrem să mergem mai departe cu Tine, ca să putem avea o părtășie autentică cu Tine sub un cer senin. Fă-ne să avansăm în părtășia noastră cu Tine până când vom fi în Sfânta Sfintelor, pe vârful muntelui, văzându-Te față în față și având vorbirea Ta! Adu-ne mai departe cu Tine, Doamne, puțin câte puțin și zi de zi, până când vom trăi în prezența Ta tot timpul, fiind infuzați cu Tine și primind viziunea Ta ca să fim reședința Ta pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Advancing in our Fellowship with the Lord to be a Companion of God knowing His Heart (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: avansăm în părtașia cu Domnul, inima lui Dumnezeu, intim cu Dumnezeu, partener al lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor, Studiul-Cristalizare Numeri, tovarășul lui Dumnezeu, Witness Lee

Să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca binecuvântarea noastră unică și să Îl distribuim ca binecuvântare altora

13/07/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pentru ca, prin Cristos Isus, binecuvântarea vestită lui Avraam să vină la neamuri, să primim făgăduinţa Duhului prin credinţă. Gal. 3:14

Trinitatea Divină, așa cum este revelată în Cuvântul sfânt, este pentru distribuirea Dumnezeului Triunic în om; ce binecuvântare este să avem chipul Său zâmbind asupra noastră, să avem pacea Sa și să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic. Dumnezeul Triunic este binecuvântarea noastră unică!

Binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic este mult mai mult decât lucrurile materiale, cariera noastră sau o lucrare minunată pe care o facem pentru Dumnezeu; această binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să Se distribuie în Trinitatea Sa Divină ca să ne umple și să ne satureze, până când vom deveni una cu El și chiar vom deveni El Însuși în viață, în natură, expresie și funcție, pentru a fi poporul Său, expresia Sa corporativă.

Când vorbim despre acest cuvânt, binecuvântare, nu ne referim la ceea ce este bine cunoscut ca binecuvântare, ceva care este necuvenit sau nemeritat, ceva bun, fiindu-ne dat de către cineva; mai degrabă, binecuvântarea este ca Dumnezeu Însuși să fie distribuit întru noi pentru a fi totul al nostru.

Binecuvântarea este o vorbire, o declarație a lui Dumnezeu, a favoarei, a bunăvoinței și fericirii pentru noi și situația care îndeplinește această binecuvântare, condiția care arată această binecuvântare, care sunt toate cuvintele minunate, bune, generoase și binecuvântate.

Nu este un lucru mărunt să fim sub binecuvântarea lui Dumnezeu; nu este un lucru mărunt să fim plasați în poziția corectă pentru ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa.

Problema este că, în înțelegerea noastră naturală și tradițională, de cele mai multe ori considerăm binecuvântarea lui Dumnezeu ca fiind ceva exterior, material și chiar fizic; trebuie să ne schimbăm părerea pentru a ne da seama că binecuvântările lui Dumnezeu sunt divine, eterne și interioare.

Avem nevoie ca Dumnezeul Triunic să ne vorbească și să ne dezvăluie ca să vedem ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca noi să fim înfășurați, învăluiți și cuprinși de binecuvântarea vorbirii Dumnezeului Triunic, astfel încât realitatea acestor binecuvântări să ne umple, să ne satureze și să ne pătrundă.

În întregul univers, binecuvântarea noastră unică este Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este binecuvântarea unică și această binecuvântare vine la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

A fi binecuvântați nu înseamnă că primim o mașină mai bună, o soție minunată, copii buni, o casă bună sau o slujbă mai bună; a fi binecuvântați înseamnă că savurăm distribuirea divină a Trinității Divine în ființa noastră.

Astăzi vrem să vedem mai mult privitor la acest lucru, și anume ce ne spune Biblia despre acest lucru și cum putem intra în savurarea distribuirii divine astfel încât să putem savura binecuvântarea lui Dumnezeu!

Trinitatea Divină este modul în care Dumnezeu se distribuie întru noi pentru ca noi să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic

‘Domnul să te binecuvânteze și să te protejeze! Domnul să facă să lumineze fața Lui peste tine; și să îți dea har! Domnul să Își înalțe chipul peste tine; și să îți dea pacea!’ Numeri 6:24-26 Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu, și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi toți. 2 Cor. 13:142 Corinteni 13:14 este un verset fascinant, fiind o binecuvântare nou-testamentară din partea apostolului Pavel pentru ca credincioșii în Cristos să savureze distribuirea divină a Dumnezeului Triunic.

Harul Domnului, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului nu sunt trei aspecte separate, ci trei aspecte ale aceluiași lucru, așa cum Domnul, Dumnezeu și Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei distincți, ci trei “ipostaze” ale aceluiași Dumnezeu nedivizibil și indivizibil.

Deoarece cartea 2 Corinteni vorbește despre harul lui Cristos (vezi 2 Corinteni 1:12; 4:15; 6:1; 8:1; 9; 9:8; 14; 12:9), harul lui Cristos este menționat primul; sursa harului este dragostea lui Dumnezeu, iar curgerea harului este părtășia Duhului.

Dumnezeul Triunic în trei ipostaze divine (trei substanțe sau elemente susținătoare) – Tatăl, Fiul și Duhul – era necesar credincioșilor distrași și confuzi din Corint, care erau mângâiați și restaurați.

Când citim acest verset, ne dăm seama că Trinitatea Dumnezeirii nu este pentru înțelegerea noastră doctrinară a teologiei sistematice, ci pentru distribuirea lui Dumnezeu în Trinitatea Sa Divină întru noi, poporul Său ales și răscumpărat.

Când Trinitatea Divină este menționată în Noul Testament, aceasta are întotdeauna legătură cu relația lui Dumnezeu cu creaturile Sale, mai ales cu omul și mai ales cu noi, poporul Său ales și răscumpărat.

De exemplu, după ce Cristos a înviat din morți, El le-a poruncit discipolilor Săi să meargă și să discipolizeze națiunile, botezându-i întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (vezi Mat. 28:19).

El i-a însărcinat pe discipoli să îi aducă pe credincioși întru Dumnezeul Triunic, adică într-o unire organică cu Dumnezeul procesat, care a trecut printr-un proces îndelungat ca să intre în înviere.

Datorită unei astfel de uniri organice și pe baza unei astfel de uniri, apostolul a binecuvântat pe credincioși cu Trinitatea Divină binecuvântată în participarea în harul Fiului cu dragostea Tatălui prin părtășia Duhului.

În porțiune după porțiune în Noul Testament vedem că revelația divină a Trinității Dumnezeirii în Biblie, de la Geneza până la Apocalipsa, este pentru ca să înțelegem modul în care Dumnezeu se distribuie pe Sine Însuși întru poporul Său ales ca să savureze și să participe în ceea ce este El.

Dumnezeu în Trinitatea Sa misterioasă și minunată se distribuie pe Sine întru noi, poporul Său ales, pentru ca noi să putem participa, savura și intra în cunoașterea Dumnezeului Triunic procesat acum și pentru eternitate! Aleluia!

Pe măsură ce suntem binecuvântați de Iehova, fiind sub distribuirea divină a Trinității Divine, Îl savurăm pe Tatăl, Fiul și Duhul și există un rezultat spontan – devenim o binecuvântare pentru alții.

Rezultatul spontan și lipsit de efort al savurării și participării noastre în Dumnezeul Triunic procesat ca urmare a distribuirii lui Dumnezeu este că devenim canalul distribuirii lui Dumnezeu înspre alții.

Pur și simplu devenim lărgirea distribuirii Dumnezeului Triunic, care merge mai departe pentru a extinde, a conferi și a elibera binecuvântarea divină a Dumnezeului Triunic către alții. Această binecuvântare este pentru zidirea bisericii, astfel încât Domnul să poată câștiga o expresie corporativă.

Doamne Isuse, ne deschidem distribuirii Tale divine astăzi! Vrem să savurăm și să fim binecuvântați cu Dumnezeul Triunic procesat și care circulă în interior zi de zi, astfel încât să putem să Îl distribuim ca binecuvântare unică în univers altora! Doamne, păstrează-ne în savurarea și primirea distribuirii divine și menține-ne în starea de a te distribui pe Tine în alții pentru împlinirea dorinței inimii lui Dumnezeu de a avea mărturia lui Isus, expresia corporativă a lui Isus! Doamne, distribuie-Te întru noi și prin noi în alții pentru zidirea bisericii, Trupul lui Cristos, expresia Ta corporativă pe pământ!

Savurarea Dumnezeului Triunic ca binecuvântarea noastră unică și distribuirea Sa ca binecuvântare către alții

Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta; dar îl voi blestema pe acela care te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate popoarele care există pe suprafața pământului!” Gen. 12:2Adevărul despre Trinitatea Divină este atât de profund și atât de înalt, iar înțelegerea faptului că binecuvântarea unică în univers este Dumnezeul Triunic care este distribuit în noi, este atât de măreață.

Dar, uneori, când ne gândim la situația noastră din viața noastră creștină, am putea fi dezamăgiți și am putea simți că tot ce este sub soare și tot ceea ce se află în domeniul spiritual este o vanitate a vanității… am putea simți că nimic nu este real – nici măcar viața de biserică.

Ce trebuie să facem atunci când ne simțim în acest fel?

Am putea dori chiar să renunțăm, gândindu-ne că acest adevăr înalt nu corespunde experienței noastre; putem crede că, din moment ce experiența noastră nu se potrivește cu ceea ce cunoaștem și cu ceea ce vedem, care este atunci scopul ei? Ce ar trebui să facem cu adevărat într-un astfel de moment?

Ar trebui să ne întoarcem pur și simplu către Dumnezeul Triunic. Binecuvântarea și porția noastră reală nu este altceva decât Dumnezeul Triunic.

Binecuvântarea reală nu este o slujbă excelentă, o casă frumoasă, o viață liniștită, o educație superioară, o viață de familie bună sau un mare succes în viață. A fi binecuvântat nu înseamnă că avem o poziție înaltă în biserică.

Mai degrabă, a fi binecuvântat înseamnă să Îl avem pe Dumnezeul Triunic, fiind sub distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină. Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie binecuvântarea noastră!

Ce binecuvântare este să avem fața Sa, prezența Sa și să Îl savurăm zilnic ca har! Ce binecuvântare este să fim păstrați de El și binecuvântați de către El, și să avem chipul Său înălțat asupra noastră, oferindu-ne pacea!

Cu cât suferim mai mult, cu atât mai mult Îl savurăm pe El ca har. Cu cât ne întoarcem mai mult către El, cu atât mai mult avem fața Sa zâmbitoare în duhul nostru; chipul Său zâmbește asupra noastră, ne asigură și ne confirmă. O, ce binecuvântare este să avem pace în El, prin El și cu El!

Singura cale prin care putem fi păstrați în umblarea noastră creștină și în viața de biserică este prin distribuirea Tatălui care, de asemenea, ne binecuvintează.

Singura cale ca să avem strălucirea Sa și ca să Îl savurăm ca har este prin distribuirea Fiului, care strălucește asupra noastră și este îndurător față de noi.

Singura cale prin care putem fi fericiți este faptul de a avea zâmbetul Domnului asupra noastră și faptul de a avea pacea Sa, iar acest lucru are loc prin distribuirea Duhului cu duhul nostru.

Rezultatul savurării lui Dumnezeu de către noi este că avem pace; când Îl savurăm pe Cristos ca har și suntem păziți de Tatăl, avem pace, iar Dumnezeu este fericit cu noi.

Când Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca totul al nostru ca să fim alimentați și El să fie totul pentru noi, avem siguranță, savurare și pace adevărată.

Astăzi această lume devine tot mai mult un loc nesigur și periculos; adevărata siguranță poate fi găsită cu adevărat în Dumnezeul Triunic, care ajunge la noi prin savurarea harului.

Prin moartea și învierea Sa, Cristos a devenit un Duh dătător de viață și El Se insuflă pe Sine în noi pentru a ne infuza cu tot ceea ce este și a realizat.

Binecuvântarea adevărată este aceasta, să avem distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină și să fim o binecuvântare pentru alții, de asemenea, prin distribuirea lui Dumnezeu în ei. Fie ca noi să fim astfel de oameni!

Dumnezeule Triunic, venim la Tine – Tu ești adevărata noastră binecuvântare și adevărata noastră porție! Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie siguranța noastră, savurarea noastră și pacea noastră! Ce binecuvântare este să fim păstrați de către Tatăl, să savurăm pe Fiul ca har și să fim umpluți cu pace de Duhul! Ce binecuvântare este ca fața lui Dumnezeu să fie înălțată peste noi, să ne asigure, să ne confirme și să ne promită! Amin, Doamne, păstrează-ne sub binecuvântarea Ta savurând distribuirea Ta divină, și fă-ne un canal de binecuvântare pentru ceilalți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy the Triune God as our Unique Blessing and Dispense Him as Blessing to Others (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 6.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: binecuvântarea Dumnezeului Triunic, binecuvântarea unică, chipui înălțat al lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, distribuirea Dumnezeului Triunic, fața Sa strălucește, ne întoarcem către Dumnezeu, savurăm pe Dumnezeul Triunic, Studiul-Cristalizare Numeri, Trinitatea Divină, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 135
  • Page 136
  • Page 137

Primary Sidebar

Căutați pe site

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Articole Recente

  • Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:11Ca Trup al lui Cristos, ne îmbrăcăm cu întreaga armură a lui Dumnezeu în duh prin rugăciune
  • Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10Suntem împuterniciți în Domnul și luptăm împotriva puterilor rele din locurile cerești
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Îl iubim pe Cristos și alegem voia lui Dumnezeu ca armata-mireasă luptând pentru a supune voința satanică
  • Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Romani 8:37Fiind cei slabi care depind de Domnul, Dumnezeu ne va face Sulamita Sa, mireasa Sa
  • Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor. Cântarea Cântărilor 6:4Mireasa este un războinic corporativ care luptă împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu, depinzând de Cristos
  • Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe... Apoc. 3:4-5Veșmântul nostru de nuntă este Cristos trăit din noi ca dreptatea noastră subiectivă zilnic

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului