Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este cea mai dificilă parte a călătoriei, căci ceea ce contează nu este doar cum alergăm, ci și cum terminăm cursa; nu ar trebui să ne obosim, ci să alergăm cursa până la capăt. Amin!
În 1 Cor. 10:1-13 vedem că copiii lui Israel sunt un tip reprezentativ al bisericii; istoria și experiența lor sunt un avertisment și o încurajare pentru noi în viața noastră creștină.
Trebuie să fim încurajați și avertizați de tipul reprezentativ copiilor lui Israel, a căror călătorie către țara bună simbolizează cursa creștină către scopul nostru, Cristosul atotinclusiv.
Această porțiune din 1 Cor. 10 este o continuare a capitolului 9:24-25, unde Pavel spune că el aleargă cursa pentru a câștiga nu o coroană pieritoare, ci una nepieritoare.
Prin urmare, chiar s-a purtat aspru cu trupul ca să-l facă sclavul să ca nu cumva, după ce le-a predicat altora, să fie dezaprobat.
Trebuie să ne purtăm aspru cu trupul nostru și să-l facem sclavul nostru, supunându-l, astfel încât să putem alerga cursa cu răbdare și să terminăm cursa în mod glorios.
Când cineva aleargă o cursă, trebuie să nu acorde atenție lucrurilor din jurul său și nici dorințelor tripului său, ci cursei și cum să alerge mai repede.
Poate vrea să mănânce ceva sau poate vrea să doarmă mai mult, dar își limitează somnul și mâncatul, pentru că este un alergător în cursă.
Oamenii din această lume se poartă aspru cu trupul lor și sunt stricți cu ei înșiși pentru a obține o coroană coruptibilă, dar noi suntem aici pentru a obține o coroană necoruptibilă.
Copiii lui Israel călătoreau prin pustie și aceasta era călătoria lor stabilită de Domnul.
Cu toate acestea, ei nu au trăit pentru Domnul, nu L-au urmat absolut pe Domnul și au neglijat țelul lui Dumnezeu, așa că au fost disciplinați de Domnul. O, Doamne Isuse!
Noi, credincioșii în Cristos, am fost răscumpărați prin Cristos, eliberați din robia lui Satan și aduși să vedem revelația economiei lui Dumnezeu.
Totuși, s-ar putea să nu reușim să atingem țelul chemării lui Dumnezeu, adică să nu reușim să intrăm în stăpânirea țării noastre bune, Cristos, și să savurăm bogățiile Sale pentru împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem fi expresia Sa în acest epoca prezentă și participa la cea mai deplină savurare a lui Cristos în epoca împărăției (Filipeni 3:12-14; Mat. 25:21, 23). O, Doamne!
Dumnezeu are un scop și un țel; El vrea să ne conducă spre savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.
Așa că trebuie să acordăm atenție acestui țel pentru a alerga în cursă.
Nu trebuie să ne complacem în ceea ce ne dorim și nici să zăbovim în experiențele trecute și în lucrile pozitive din trecut; ar trebui să uităm lucrurile care sunt în urmă și să ne întindem înainte spre ceea ce este înainte, pentru a-l câștiga pe Cristosul lui Dumnezeu!
Să plătim prețul pentru a merge din toată inima în călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit
În Marcu 6:45-51 vedem cum Domnul i-a silit pe ucenicii Săi să urce în corabie și să meargă înainte pe partea cealaltă, spre Betsaida, în timp ce El a trimis mulțimile departe și El a rămas înapoi să se roage.
În timp ce vâsleau pe mare, a fost o furtună, iar vântul le era împotriva lor.
Domnul era singur pe țărm, în timp ce ei vâslau pe mare.
Apoi, la a patra strajă a nopții, Domnul Isus a venit la ei și a vrut să treacă pe lângă ei, dar ei L-au văzut și au strigat către El.
Când El a intrat cu ei în corabie, vântul a încetat și ei au ajuns pe malul celălalt.
Când Domnul nu era cu ei pe corabie, vânturile erau împotriva lor, iar ei erau aproape de sfârșitul călătoriei lor, dar nu știau asta, până când a venit Domnul.
Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi este cea mai dificilă parte. Fiecare dintre noi are o călătorie rânduită de Dumnezeu.
Domnul chiar ne obligă să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, așa cum Domnul Isus i-a silit pe ucenicii Săi să urce în barcă și să meargă pe partea cealaltă.
Suntem constrânși din toate părțile să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu ne constrânge (2 Cor. 5:14).
Ceea ce este cel mai important în viața noastră creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.
S-ar putea să știm care este această călătorie, dar s-ar putea să nu mergem pe ea; prin urmare, viața noastră poate fi plină de multă moarte duhuală, întuneric și restricție. O, Doamne!
Acesta este motivul pentru care de multe ori există dispute și conflicte în lucrarea lui Dumnezeu, pentru că nu mergem pe drumul rânduit de Dumnezeu pentru noi.
Trebuie să ne punem în mâna lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător și să căutăm din toată inima călăuzirea Sa.
Trebuie să fim dispuși să-L ascultăm și să acționăm numai în conformitate cu voia Sa.
Ar trebui să ne rugăm ca Domnul să ne descopere care este călătoria pe care El a desemnat-o pentru noi; apoi, ar trebui să plătim orice preț pentru a merge din toată inima pe ea. Amin!
Astăzi suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi; suntem în cea de-a patra veghe a nopții, chiar înainte de venirea Domnului.
Vântul ne este contrar, marea este învolburată și se pare că avem furtună după furtună.
Nu trebuie să fim necăjiți sau dezamăgiți, pentru că Domnul Isus Se roagă pentru noi și în curând ni Se va arăta.
Nu ar trebui să ne oprim din vâslit și să lăsăm barca în derivă în funcție de vânt și valuri, pentru că acest lucru ne va duce din ce în ce mai departe de Dumnezeu și de țelul Lui.
Domnul va veni la noi în ceasul cel mai întunecat, în ultima veghe a nopții, în ultima parte a călătoriei pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o.
Chiar dacă este dificil, trebuie să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe cale.
Trebuie să fim dispuși să mergem pe călătoria pe care El ne-a desemnat-o până la sfârșit, consacrându-ne Domnului.
Când furtuna este grea și marea este împotriva noastră, putem să privim la Domnul și să-I permitem să vină în barca noastră. El este cu noi chiar acolo, în mijlocul furtunii.
El este pe munte, Se roagă și mijlocește pentru ca noi să ne terminăm cu succes cursa și El este și împreună cu noi, în mijlocul furtunilor, așteaptând să-L invităm în barca noastră.
Odată ce Domnul vine în barca noastră în mijlocul furtunii, furtuna s-a terminat și ajungem la destinație.
Un lucru important în viața creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.
Trebuie să găsim calea și să o umblăm cu credincioșie, chiar și din toată inima să-L urmăm pe Domnul pe această cale.
Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou cu privire la acest lucru, deschizându-ne față de El și întrebându-L,
Doamne Isuse, vrem să căutăm călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o și să mergem pe ea cu credincioșie. Dezvăluie-ne, Doamne, să vedem care este călătoria pe care ne-ai rânduit-o. Ne punem în mâinile lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător. Nu vrem să facem propria nostru cale sau să facem ceea ce credem că ar trebui să facem; pur și simplu vrem să căutăm din toată inima conducerea Ta și să urmăm calea pe care Tu ai rânduit-o pentru noi. Amin, Doamne, dezvăluie-ne călătoria pe care ne-ai desemnat-o și întărește-ne să plătim orice preț pentru a merge pe ea din toată inima! Slavă Domnului, Îl avem pe Cristos în ceruri mijlocind pentru noi, chiar și atunci când suntem în furtună! Îți mulțumim, Doamne, că mijlocești ca noi să ne terminăm cursa și să obținem premiul. Vrem să continuăm să vâslim prin furtună și Îți permitem să intri în barca noastră. Intră, Doamne, și fii împreună cu noi în furtună. Adu-ne până la capăt. Vrem să ne terminăm cursa și să obținem premiul!
Să nu devenim obosiți, ci să alergăm cursa până la capăt pentru a obține premiul
E îndurarea și harul Domnului că El ne-a arătat care este calea pe care Dumnezeu a rânduit ca noi să umblăm, cursa pe care El ne-a desemant-o.
Suntem încântați că suntem pe drumul corect, dar cum vom alerga la final rămâne de văzut.
Nu trebuie să presupunem că, dacă alergăm astăzi, vom alerga și atunci când Domnul Se va întoarce.
Prin îndurarea și harul Său, alergăm astăzi cursa și trebuie să continuăm să ne smerim în fața Domnului și să căutăm călătoria pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru ca noi să o parcurgem din toată inima.
În cazul ucenicilor din Marcu 6, se pare că Domnul a vrut să treacă pe lângă ei (v. 48), iar ei L-au rugat să intre în barca lor.
Se pare că Domnul n-ar fi avut nicio intenție să meargă la ucenici.
El le-a poruncit să meargă pe cealaltă parte, la Betsaida, și era pe cale să-i întâlnească acolo. Dacă nu ar urma călătoria rânduită de Dumnezeu, ei nu L-ar fi întâlnit.
Dacă au luat o întorsătură greșită și au mers pe o cale greșită, Domnul nu i-ar fi întâlnit când a venit.
Acest lucru este foarte serios. Dacă Domnul ne cheamă să facem ceva și alegem să facem altceva, s-ar putea ca Domnul să nu ne mai întâlnească înainte de vremea răpirii; s-ar putea să nu facă un ocol doar pentru a ne întâlni în călătoria greșită pe care noi alegem să o luăm.
Răpirea are loc de-a lungul căii pe care Domnul a rânduit-o. Dacă nu suntem acolo, vom rata răpirea.
Fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea în ce direcție ar trebui să mergem.
Pe măsură ce alergăm cursa, trebuie să nu obosim, leșinând în sufletul nostru din orice motiv (Evrei 12:3); mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.
Este ușor să oboseim, căci vântul ne este contrar, suntem în mijlocul furtunii și este ultima veghe al nopții; este întuneric, periculos și furtunos.
A fi obosit înseamnă a fi fără putere în suflet; totul pare a fi în zadar. Unii frați și surori au alergat cinci sau zece ani, apoi au simțit că nu pot continua.
Se pare că totul a fost în zadar, pentru că ei își văd foștii colegi de facultate devenind prosperi în lume, părând că se bucură de viața lor, în timp ce sfintii Îl urmăresc pe Domnul în viața de biserică.
Poate că am fost la instruirea cu timp integral, apoi ne uităm la foștii noștri colegi și vedem cum par să se bucure de viața în lume în timp ce noi suntem ca un predicator sărac; la un moment dat, s-ar putea să devenim obosiți și s-ar putea să nu avem putere, chiar gândindu-ne că totul este în zadar.
În astfel de situații trebuie să citim și să ne rugăm Mica 7:8, “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!”
Amin, deși cădem – și e adevărat, noi cădem, ne vom ridica și, deși suntem în întuneric – și ne găsim în întuneric, Dumnezeu este o lumină pentru noi.
Trebuie să avem un astfel de duh. Trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și trebuie să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi.
Chiar dacă suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pe măsură ce ajungem la cea mai dificilă parte a călătoriei, trebuie să alergăm cursa cu perseverență până la capăt.
Cu toții avem nevoie de îndurarea Domnului în această privință și trebuie să ne încurajăm unii pe alții să alergăm la cursă.
Pe de o parte, ne adunăm împreună cu sfinții și ne încurajăm unii pe alții.
Pe de altă parte, fiecare dintre noi trebuie să caute călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgă cu credincioșie.
Și să nu obosim, leșinând în sufletele noastre; mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.
Nu trebuie să renunțăm sau să obosim.
Nu ar trebui să leșinăm în sufletul nostru, ci să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră, astfel încât să putem termina cursa și să primim premiul!
Doamne Isuse, vrem să alergăm cursa cu răbdare, privind în țintă la Isus. Te căutăm, dragă Doamne, și căutăm să cunoaștem călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o, ca să putem merge cu credincioșie în ea. Amin, Doamne, suntem atât de fericiți să fim aici în această călătorie către premiu, alergând cursa cu răbdare. Ne deschidem Ție. Salvează-ne de la a fi obosiți în timp ce alergăm cursa. Salvează-ne de a leșina în sufletul nostru din orice motiv. Să fim noi cei care alergăm cursa până la capăt! O, Doamne, vrem să privim țintă la Isus, așa cum ne aflăm în ultima parte a călătoriei. Amin, Doamne, chiar dacă epoca se întunecă și furtuna este mai puternică, vrem să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră! Ne încredem în Tine, Doamne, și privim la Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți ca să devuu credinta noastra. n, Doamne, chiar și atunci când falimentăm, vrem să ne ridicăm și să continuăm cursa! Chiar și atunci când suntem în întuneric, venim la Tine ca să Te avem ca lumină și să continuăm cursa cu credincioșie până la sfârșit! Da, Doamne, du-ne până la capăt în cursă, ca să putem declara ca și Pavel, mi-am terminat cursa!
