pentru interesul lui Dumnezeu

Să atingem maturitatea având o voință supusă și înviată pentru războiul spiritual

30/01/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

În Cântarea Cântărilor 3 și 4 vedem că iubita căutătoare a ajuns la maturitate, iar secretul maturității ei este că voința ei a fost supusă și înviată, astfel că acum este folositoare Domnului în înviere; acest lucru este legat de războiul spiritual.

În ochii Domnului, pe de o parte suntem bărbați în armată, cei care trebuie să crească în viață înspre maturitate, pentru a atinge vârsta spirituală de douăzeci de ani pentru a fi formați în armata Sa; pe de altă parte, suntem iubita căutătoare, mireasa Sa, iar voința noastră trebuie să fie supusă și înviată.

Nevoia noastră disperată de astăzi este să creștem în viață până la maturitate, pentru ca Domnul să câștige armata-mireasă care luptă pentru interesul Său pe pământ. Când Domnul Își va fi lucrat pe deplin imaginea Sa în noi și când El va fi exprimat pe deplin prin noi, vom fi maturi în viață.

Unul dintre modurile de a ne da seama de creșterea cuiva în viață este dacă există sau nu o creștere a expresiei lui Cristos în acea persoană.

Când noi toți cu fața dezvelită privim și reflectăm ca o oglindă gloria Domnului, suntem transformați de la a nu avea nici o glorie la a avea o mică glorie, mai multă glorie, multă glorie, glorie în cea mai mare parte și toată gloria – din glorie către glorie (2 Cor. 3:18).

Pe de altă parte, trebuie să existe creșterea, creșterea continuă a vieții înspre maturitate.

Cei responsabili care veghează asupra sufletelor sfinților ar trebui să aibă grijă de ei cu adevărat și să fie atenți, să fie plini de rugăciune și să caute înaintea Domnului ca sfinții să crească în viață.

Este posibil să ne temem să ne cunoaștem situația reală și să avem o reținere, dar dacă-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră și să ne arate, atunci va exista creșterea în viață, iar expresia lui Cristos va crește în noi.

Pe măsură ce ne păstorim unii pe alții în dragoste, ne rugăm cu disperare atât pentru noi înșine, cât și pentru toți sfinții ca Dumnezeu să ne dea experiențele de care avem nevoie pentru a fi transformați și să creștem în viață înspre maturitate.

Nu ar trebui să-i judecăm sau să-i criticăm pe alții, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ei, să-i sprijinim, să îi iubim și să-i aducem în fața Domnului, ca toți să ajungem la un om pe deplin crescut, la măsura staturii plinătății lui Cristos.

Suntem în fața Domnului atât pentru noi înșine, cât și pentru toți sfinții din Trup, rugându-ne atât pentru tratarea inamicului care frustrează creșterea în viață, cât și pentru a coopera cu Domnul pentru eliberarea creșterii în viață zi de zi până la maturitate pentru toți sfinții Săi. Amin!

Să atingem maturitatea în viață prin supunerea voinței noastre și aducând-o în înviere

În capitolul 3 din Cântarea Cântărilor vedem maturitatea căutătoarei; apoi, în capitolul următor, ni se spune că această maturitate este atinsă prin supunerea voinței și prin aducerea ei în înviere. Voința noastră trebuie să fie supusă și înviată.

Ultima parte a sufletului nostru care va fi transformată este voința noastră; mai întâi suntem înnoiți în duhul minții noastre, apoi mintea este înnoită și transformată, iar duhul are o cale de a curge în emoția noastră.

Scopul este ca Domnul să câștige voința noastră; voința noastră – indiferent dacă este puternică sau slabă – trebuie să fie supusă, astfel încât să fie puternică în fața Domnului și împotriva inamicului, totuși este flexibilă în mâinile Domnului.

Căutătoarea devine o lectică (palanchin), o miniatură a cetății; cetatea Îl conține pe Domnul într-un mod complet, în timp ce lectica (palanchinul) Îl conține la o scară mai redusă. Gâtul ei este ca turnul lui David; părul simbolizează voința noastră, și gâtul nostru, de asemenea, simbolizează voința noastră.

Când poporul lui Israel s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și, astfel, voința lor nu a cooperat cu voia Sa, Domnul i-a numit popor cu grumazul înțepenit (Exod 32:9; Fapte 7:51).

Dar în Cântarea Cântărilor 4:1 vedem că era o turmă de capre pe munte, ceea ce arată că voința căutătoarei era supusă; mai târziu se spune că era turnul lui David, ceea ce indică voința puternică în înviere.

În primul rând, voința noastră trebuie să fie supusă, apoi, ea trebuie să fie puternică în înviere.

Problema cu noi însă este că voința noastră este puternică în noi înșine, dar încăpățânată înaintea Domnului și slabă în fața inamicului; este posibil să fim puternici în a decide lucrurile în funcție de ceea ce ne dorim, dar când vine inamicul, cedăm necondiționat, iar el ne învinge mereu.

Voința noastră naturală trebuie tratată și apoi trebuie adusă în înviere pentru a fi înviată; Domnul are nevoie de o voință supusă și înviată pentru scopul Său și pentru războiul spiritual.

Când cooperăm cu Domnul ca să-L lăsăm să ne supună voința și să o aducă în înviere, vom ajunge la maturitatea în viață. Dar dacă voința noastră este nesupusă, ea este slabă înaintea inamicului și încăpățânată în fața Domnului; când vine inamicul, oricât de puternici am fi în voința noastră, vom ceda atacurilor sale.

Dar, dacă avem o voință supusă, o voință care a fost supusă ca o turmă de capre pe o coastă de munte, voința noastră este puternică față de inamic, luptând pentru interesul lui Dumnezeu, și voința noastră este de asemenea supusă în fața Domnului pentru a fi una cu El.

Acesta este secretul maturității pentru războiul spiritual așa cum se vede în Cântarea Cântărilor 3 și 4: ajungem la maturitate prin supunerea voinței noastre și prin aducerea ei în înviere.

Doamne Isuse, vrem să ajungem la maturitate prin faptul că voința noastră a fost supusă și înviată, astfel încât să Îți fie de folos în înviere. Mântuiește-ne din a avea o voință nesupusă și, astfel, rămânând la fel, stagnând în creșterea și maturitatea noastră în viață. Dragă Doamne, adu-ne mai aproape de Tine; ne deschidem Ție, ca să ne saturezi și să ne invadezi mintea, să ne umpli emoția și simțămintele, ne supunem voința și o aducem în înviere. Ne deschidem călăuzirii Tale, iar voința noastră nu este doar înfrântă, ci și supusă; Doamne, condu-ne, formează-ne în armata Ta, și ai o cale în noi conform cu voia Ta!

Să atingem maturitatea având o voință supusă și înviată pentru războiul spiritual

Cântarea Cântărilor portretizează într-un mod poetic faptul că noi, ca și căutători ai Domnului, trebuie să avem mai întâi voința noastră supusă și apoi înviată, ca ea să fie utilă în războiul spiritual.

Când voința noastră va fi supusă, va intra în înviere pentru a fi ca turnul lui David, având o casă de arme pentru războiul spiritual.

În Cântarea Cântărilor 4:4 se spune că gâtul iubitei căutătoare este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme, și o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji.

Aceasta ne arată că, atunci când voința noastră este supusă și înviată, ea devine o casă de arme puternică care ține toate armele războiului spiritual; aceste arme, însă, sunt în cea mai mare parte pentru apărare, nu pentru atac.

În războiul spiritual nu luptăm pentru victorie, ci din victorie, deoarece victoria a fost deja câștigată de Domnul. Pavezele și scuturile sunt toate pentru protecție pentru a putea rezista.

În războiul spiritual, nu suntem în ofensivă atât de mult pe cât suntem în defensivă; stăm împotriva tuturor atacurilor diabolice, subtile ale inamicului.

Dacă citim Efeseni 6 vom vedea că majoritatea articolelor armurii ale războinicului spiritual corporativ nu sunt de atac, ci de apărare; nu este nevoie ca noi să luptăm – Domnul a câștigat deja lupta, iar noi trebuie doar să proclamăm victoria Sa și să stăm în victoria Sa.

Când ajungem la maturitate, având o voință supusă și înviată, pur și simplu vom sta în Domnul și vom rezista tuturor atacurilor inamicului; suntem protejați de săgețile inamicului de către “scut și pavăză” în turnul puternic al voinței noastre supuse și înviate.

Dar dacă nu cooperăm cu Domnul și nu-I permitem să ne supună voința și să o aducă în înviere, voința noastră nesupusă va face întotdeauna o predare necondiționată înaintea inamicului; o astfel de voință nu poate sta de partea lui Dumnezeu și nici nu poate fi folosită de El în războiul spiritual.

Este posibil să avem o formă exterioară de supunere față de Dumnezeu și față de ceilalți, dar dacă voința noastră nu este supusă față de Dumnezeu și nu este supusă de către El, ne vom preda atacurilor inamicului. O, Doamne Isuse!

Cât de importantă este voința noastră în războiul spiritual și cât de mult avem nevoie să cooperăm cu Domnul, având o voință supusă și înviată pe măsură ce ajungem la maturitate!

Când pornim pe calea noastră creștină, suntem ca un căutător la începutul Cântării Cântărilor, ca o iapă, plină de voință și zel și putere naturală; dar pe măsură ce mergem mai departe cu Domnul și Îi permitem să trateze toate părțile ființei noastre, devenim o persoană fără voință proprie, și suntem una cu voința Domnului.

Fie ca Domnul să ne dea experiențele de care avem nevoie ca să ieșim din voința noastră naturală și să stăm în voința noastră înviată împotriva inamicului, luptând războiul spiritual prin faptul că suntem un singur duh cu Domnul și stând în Trup cu semenii noștri.

Aleluia, dacă avem o voință supusă, voința noastră devine ca turnul lui David care deține tot felul de arme pentru război (2 Cor. 10:3-5) și vom duce războiul spiritual una cu Domnul.

Doamne Isuse, dă-ne experiențele de care avem nevoie ca să avem o voință supusă și înviată, o voință care poate fi una cu Tine pentru înfrângerea inamicului. Amin, Doamne, fie ca să cooperăm cu Tine pentru a ne supune voința și să o aducem în înviere pentru a fi ca turnul lui David, care deține tot felul de arme pentru război. Fă-ne armata Ta nupțială care se va întoarce împreună cu Tine pentru a-L trata pe inamic la Armaghedon! Amin, Doamne Isuse, fie ca să atingem maturitatea spirituală într-o asemenea măsură încât voința noastră să fie supusă și înviată!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Reaching Maturity by Having a Subdued and Resurrected Will for the Spiritual Warfare (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Suntem pentru Interesul lui Dumnezeu și nu pentru noi înșine când amestecăm cuvântul Său cu credința noastră

07/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm din istoria copiilor lui Israel lecția de a nu fi pentru noi înșine, ci pentru interesul lui Dumnezeu, amestecând cuvântul lui Dumnezeu cu credința noastră în rugăciune.

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși și nu le-a păsat de Dumnezeu și de interesul Său, și-au împietrit inima, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu au intrat în țara bună; totuși, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință, l-au amestecat cu rugăciune și au înaintat crezându-L pe Dumnezeu.

Numeri 13-14 conține un astfel de avertisment pentru noi toți în viața și umblarea noastră creștină cu Domnul. Aici vedem doisprezece oameni, lideri în rândul poporului lui Dumnezeu, care au mers să spioneze aceeași țară – țara Canaanului și, când s-au întors, au adus înapoi două feluri de rapoarte.

Zece dintre ei au adus înapoi un raport rău, care mărturisește că țara era bună, dar adăugând că oamenii din țară sunt giganți și cetățile lor sunt fortificate, deci nu le pot învinge. Ei s-au măsurat cu dușmanii și au tras concluzia că nu există nici o cale pentru ei să meargă și să ia în stăpânire țara.

Doi dintre spioni – Iosua și Caleb, au adus înapoi un raport pozitiv, iar raportul lor nu se baza pe ceea ce pot face, ci pe ceea ce a spus cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu le-a promis copiilor lui Israel că îi va scoate din Egipt și îi va aduce în țara bună a Canaanului, care era țara lor, și le va da această țară. Astfel că El i-a eliberat cu o mână puternică de sub uzurparea faraonului și a Egiptului, i-a trecut prin Marea Roșie prin miracol și i-a adus până la capăt prin pustie cu grija Sa iubitoare.

Dumnezeu a făcut atâtea lucruri pentru poporul Său pentru a se îngriji de ei și a-i aduce în țara bună, cum ar fi să le dea mâncare din cer în fiecare zi (mana), să îi aprovizioneze cu apă vie din stânca care i-a urmat, să îi elibereze de vrăjmașii lor, să le dea legea ca act de logodnă pentru a le arăta cât de mult îi iubește și să le ofere instrucțiuni despre cum să se întâlnească cu El în cort, zidirea lui Dumnezeu.

Cu un braț puternic și cu grijă plină de iubire, Dumnezeu l-a adus pe poporul Său prin pustie până la granița țării bune; cu toate acestea, oamenii au ales să creadă raportul negativ și, fiind pentru ei înșiși, s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu, și au spus că este mai bine pentru ei să meargă în Egipt decât să-și vadă copiii uciși de uriașii din țară.

Cum au primit Iosua și Caleb un asemenea duh de credință, pentru a vedea aceleași fapte pe care le-au văzut ceilalți zece spioni, și totuși să prezinte un raport pozitiv poporului Israel?

Trebuie să citim cu rugăciune Numeri 13-14 și să cerem Domnului să ne dea un asemenea duh, “un duh diferit”, un duh de credință care ia cuvântul lui Dumnezeu și îl amestecă cu credința, astfel încât Dumnezeu să facă în noi ceea ce a spus El că va face!

Să fim mântuiți de a fi pentru noi înșine prin faptul că suntem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a căuta interesul Său

Pentru că poporul lui Israel nu a crezut nici în Dumnezeu, nici în cuvântul Său și au murmurat împotriva Sa (Num. 14:1-4), Dumnezeu a jurat în mânia Sa că nici unul din generația aceasta necredincioasă nu va intra în țara bună, în afară de Iosua și Caleb.

Este ca și cum copiii lui Israel au uitat complet cum i-a dus Dumnezeu prin pustia întinsă și înspăimântătoare (Deut. 1:33-34) și de grija Sa pentru ei când au auzit raportul rău al celor zece spioni care au mers să arunce o privire asupra țării bune.

Astfel, ei aveau o inimă rea de necredință, care provenea din căutarea propriilor lor lucruri, fiind pentru ei înșiși; ei nu au crezut în Dumnezeu sau în promisiunea Sa, ci au murmurat împotriva lui Dumnezeu, spunând că El i-a adus în țară ca să piară de sabie și ca soțiile și micuții lor să fie luați pradă (Num. 14:1-3).

Când Dumnezeu a văzut și a auzit acest lucru, în mânia Sa a jurat că niciunul din generația necredincioasă nu va vedea țara bună pe care El a jurat să o dea părinților lor, ci doar Caleb și Iosua (Deut). 1:34-38).

Așa cum indică raportul rău al celor zece spioni (Num. 13:31-33) și murmurul poporului (14: 1-4), copiilor lui Israel nu le-a păsat de Dumnezeu, ci doar de ei înșiși.

Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în Filipeni 2 unde Pavel le spune filipenilor că îl trimite pe Timotei la ei, pentru că nu are pe nimeni cu același suflet căruia să-i pese în mod autentic în ce privește sfinții, căci toți caută propriile lucruri, nu lucrurile lui Cristos Isus.

Timotei avea o dispoziție diferită de Pavel, dar Pavel l-a ucenicizat, l-a perfectat, i-a nutrit creșterea în viață, iar Timotei a experimentat crucea și tot ceea ce Pavel a exemplificat; prin urmare, Timotei a devenit nu doar un singur duh, ci și un singur suflet cu Pavel, chiar același suflet cu el.

Când ceilalți l-au văzut pe Timotei, l-au văzut pe Pavel, și acesta s-a îngrijit în mod autentic de lucrurile care îi priveau pe sfinți. Dar alții – mulți alții – s-au îngrijit de propriile lor lucruri, fiind pentru ei înșiși!

În viața de biserică și în viața noastră creștină, este posibil ca noi să căutăm propriile noastre lucruri și nu interesul lui Dumnezeu așa cum este revelat în cuvântul Său.

S-ar putea să ne creștem copiii în viața de biserică, dar le dăm mesaje mixte; pe de o parte, le spunem despre Dumnezeu și cât de bine este să fie în recâștigarea Domnului, iar pe de altă parte, este posibil să le dorim să nu fie prea extremi pentru Domnul, să nu fie prea mult pentru El.

Este posibil ca unii părinți să nu-și dorească ca copiii lor să meargă la instruirea cu timp integral, pentru că acest lucru le poate întârzia cariera și căsătoria lor… astăzi există mai multă opoziție din interior, din familiile bisericii, decât din afară.

Oare căutăm astăzi propriile noastre lucruri în viața de biserică sau căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu ne va da tot ce avem nevoie (Mat. 6:33)?

Diferența dintre cei doi și ceilalți zece spioni este că Iosua și Caleb au fost concentrați pe Dumnezeu, pe interesul Său și mișcarea Sa, și ei au fost constituiți cu cuvântul Său, în vreme ce alții erau concentrați asupra lor înșiși, pe interesul lor, familia și siguranța lor.

Domnul să ne salveze de a fi pentru noi înșine; să ne rugăm asupra Cuvântului Său și să vedem interesul Său, să fim una cu El și să credem în Domnul că El va duce la bun sfârșit ceea ce vrea să facă.

Zilnic trebuie să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă, pentru că știm că numai El este absolut pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa. Nu putem trăi fără Cristos, pentru că dacă încercăm să o facem, cădem în căutarea propriilor noastre lucruri.

Dar aleluia, Îl avem pe acest Cristos minunat care a trecut printr-un astfel de proces pentru a deveni ofranda arsă; ne identificăm cu El, iar în unirea cu El suntem pentru interesul lui Dumnezeu, suntem plini de credință și putem să urcăm și să luăm în posesiune țara!

Doamne Isuse, salvează-ne din a ne căuta propriile noastre lucruri și nu lucrurile lui Cristos Isus. Păstrează-ne în Cuvântul Tău, să ne rugăm cu cuvântul Tău și să-l amestecăm cu credința noastră. Amin, Doamne, Te luăm ca ofranda noastră arsă, căci numai Tu ești absolut pentru Dumnezeu și pentru interesul Său. Recunoaștem că în noi înșine ne pasă doar de interesul nostru, de lucrurile noastre și de familia noastră; Doamne, ne punem mâinile pe Tine, ne identificăm cu Tine și, în unirea cu Tine, declarăm că suntem pentru Dumnezeu și pentru mișcarea Sa pe pământ! Amin, Doamne, suntem în stare să biruim pe vrăjmaș, căci Tu ești cu noi; să ne ridicăm îndată și să o luăm în posesie!

Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu drept credința noastră, să ascultăm de Domnul și să insistăm să atingem țelul

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși, ei nu au crezut în Dumnezeu și chiar L-au jignit pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât au devenit dezgustători pentru El. Când a venit testul, când au venit încercările și dificultățile, s-a dovedit că s-au încrezut în ei înșiși, nu în Dumnezeu.

Situația lor a adus judecata și pedeapsa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, în mijlocul unui fundal atât de întunecat, răzvrătit și negativ, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor. Ei au liniștit poporul înaintea lui Moise și le-au spus: Să ne urcăm îndată în țara bună și să o luăm în posesie, căci suntem în stare să o biruim (Num. 13:30).

Mai mult, ei au încurajat poporul să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova și nici să nu se teamă de oamenii din țară, deoarece protecția le-a fost îndepărtată, Iehova este cu poporul lui Israel și vrăjmașii sunt mâncarea lor (Num. 14:9). Ce cuvinte de credință!

Iosua și Caleb nu erau ca ceilalți din Israel, cărora le păsa de interesele lor, de siguranța lor, de pace și de existența lor; mai degrabă, au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor.

Dumnezeu le-a promis că îi va aduce în țara bună; Iosua și Caleb s-au bazat pe cuvântul lui Dumnezeu, l-au amestecat cu credința lor și au vorbit cuvântul lui Dumnezeu în credință.

Trebuie să ne dăm seama că mediul nostru nu este real, ci mai degrabă o minciună; este posibil să avem multe dificultăți, suferințe și încercări, dar dacă ne exersăm duhul de credință ca să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, ne vom da seama că ceea ce vedem în exteriorul nostru nu este real.

Grijile, anxietatea și chiar boala fizică – toate acestea sunt minciuni; ceea ce este real este cuvântul lui Dumnezeu omogenizat cu credința noastră, căci acest lucru face Dumnezeu în noi și în jurul nostru.

Credința este întotdeauna reală și adevărată, mediul este o minciună și ar trebui să credem cuvântul lui Dumnezeu și nu ceea ce vedem.

Când citim și ne rugăm cuvântul lui Dumnezeu, acesta împarte credință în noi; când ne rugăm cuvântul și venim la Domnul, cuvântul va naște credință în ființa noastră.

Nu ar trebui să încercăm să evocăm credința în noi înșine sau să încercăm să fim un erou spiritual; mai degrabă, ar trebui pur și simplu să venim la Cuvântul lui Dumnezeu, să îl amestecăm cu rugăciunea și credința noastră, iar credința se va ridica în noi.

Putem privi la noi înșine, și ne dăm seama că credința noastră este mică și slabă… Deci trebuie doar să mărturisim acest lucru în fața Domnului în rugăciune, pocăindu-ne pentru credința noastră mică și slabă și rugându-L să ne ierte.

Apoi, trebuie să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu și să fim infuzați cu credință. La fel ca Iosua și Caleb, trebuie să credem în cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm de Domnul și să ne grăbim spre țel.

Aceasta înseamnă că situația exterioară s-ar putea să nu se schimbe, încă mai sunt încercări, iar dușmanii sunt ca niște uriași, dar credem în Dumnezeu și stăm pe cuvântul Său, și ne grăbim spre țel.

Să nu ne doar “plimbăm în țara bună” – trebuie să ne grăbim spre țintă, urmărind activ să-L câștigăm pe Cristos, să Îl luăm pe Cristos ca posesiunea noastră și să fim împărăția și expresia Sa pe pământ.

Doamne Isuse, alegem să nu credem ceea ce vedem în mediul nostru, ci să credem cuvântul lui Dumnezeu! Aleluia, cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și real, iar vrăjmașii, încercările și mediul sunt doar o minciună! Doamne, luăm cuvântul Tău ca și credința noastră; ne exersăm duhul asupra cuvântului pentru a fi infuzați cu credință. Amin, Doamne Isuse, refuzăm să credem minciunile vrăjmașului, refuzăm să ne facem griji pentru viitor – credem pur și simplu în cuvântul Tău, ne supunem Ție și ne grăbim spre țel. Amin, să ne ridicăm îndată și să luăm țara în posesiune!