• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

experimentarea vieții

Tratarea cărnii, sinelui și constituției naturale pentru creșterea înspre maturitate

30/01/2020 by Credincios in Cristos 2 Comments

Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea cu patimile și poftele ei. Gal. 5:24

Pentru ca noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, să ajungem la vârsta spirituală de douăzeci de ani, trebuie să trecem prin primele trei stadii ale experimentării vieții și să intrăm în al patrulea stadiu; este nevoie de tratarea cărnii, a sinelui și a constituției naturale.

Numai cei care aveau douăzeci de ani și peste puteau intra în armată, deoarece doar ei aveau maturitatea necesară pentru a fi formați într-o armată pentru a lupta pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ.

Domnul este credincios ca să ne treacă prin experiențele pe care El le consideră necesare ca să fim transformați metabolic și maturizați în viață, pentru a putea face parte din armata Sa pe pământ.

Pe de o parte, El folosește toate lucrurile pentru binele nostru, pentru a putea fi transformați, având o schimbare metabolică, pentru a ne putea conforma imaginii Întâiului Fiului născut al lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, Domnul dorește ca nivelul vieții divine să crească, să sporească și să ne umple, astfel încât să putem fi aduși la maturitate.

În recâștigarea Domnului astăzi și în toate bisericile de pe pământ, este nevoie urgentă de creștere și maturitate în viață, astfel încât să fim formați în armata de care Dumnezeu are nevoie ca să lupte pentru interesul Său pe pământ.

Aceasta înseamnă că trebuie să creștem în viață zi de zi, trecând prin toate stadiile creșterii vieții până la maturitate, pentru a putea ajunge la un om pe deplin crescut, la statura plinătății lui Cristos.

În cartea sa, Experiența Vieții, fratele Witness Lee subliniază patru stadii principale ale experimentării noastre în viață; războiul spiritual este o problemă în al patrulea stadiu.

Copiii, bebelușii sau cei slabi nu pot lupta în război; numai cei care au atât creșterea potrivită, cât și maturitatea în viață și pregătirea necesară pot fi calificați pentru a intra în armată.

Astăzi vrem să vedem cum trebuie să trecem prin primele trei stadii ale experimentării vieții, pentru a putea ajunge la al patrulea stadiu; în special ne vom concentra pe al treilea stadiu al experimentării vieții.

Atingerea celui de-al treilea stadiu al experimentării vieții, Cristos care trăiește în noi și tratarea crucii

Pentru că noi suntem circumcizia, cei care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu şi ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne. Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi comuniunea suferinţelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui. Fil. 3:3, 10Primul stadiu al experimentării vieții este faptul de a fi în Cristos, al doilea stadiu este rămânerea în Cristos, iar al treilea stadiu este trăirea lui Cristos în noi – acest stadiu este și stadiul crucii (Gal. 2:20; 3:1; 5:24; Mat. 16:24).

În primul stadiu de experimentare a vieții suntem regenerați și părăsim trecutul. În al doilea stadiu ne consacrăm Domnului și tratăm păcatul, lumea și conștiința; apoi, începem să cunoaștem voia lui Dumnezeu și învățăm să ascultăm de învățătura ungerii.

Apoi urmează o direcție decisivă către al treilea stadiu, care este stadiul trăirii lui Cristos în noi, stadiul crucii.

Cu toate acestea, mulți credincioși se opresc în acest moment de cotitură, în al doilea stadiu; ei sunt oameni foarte buni și, de asemenea, creștini buni – își mărturisesc păcatele, nu iubesc lumea, își tratează conștiința și urmează învățătura ungerii.

Cei care se opresc la al doilea stadiu al experimentării vieții sunt oameni buni, dar nu sunt oameni-Dumnezeu; ei sunt oameni buni, oameni etici și spirituali, dar nu avansează în experimentarea lor în viață.

Al treilea stadiu al experimentării vieții poate fi considerat “adolescența spirituală”; este stadiul lui Cristos care trăiește în noi și crucea care operează în noi.

Trebuie să fim credincioși pentru a crește în viață și pentru a trata toate lucrurile pe care Domnul le expune în noi și despre noi și trebuie să fim pe deplin deschiși Domnului pentru a intra în al treilea stadiu.

Iar atunci când suntem în acest stadiu, este posibil să nu știm ce să facem, dar sunt mulți alți membri ai Trupului care au trecut pe aici și ne pot păstori în tratarea lucrurilor care trebuie tratate.

Este posibil să descoperim cât de urâtă este carnea noastră și cât de înfiorător este sinele și am putea fi cu adevărat expuși să vedem cât de mult tăria și abilitatea noastră naturală pot face lucruri fără Dumnezeu.

În al treilea stadiu ne dăm seama că carnea nu se va schimba sau îmbunătăți niciodată; sufletul nostru se transformă, dar carnea noastră nu se va îmbunătăți niciodată.

Viitorul nostru în această epocă și faptul dacă intrăm în bucuria Domnului în epoca următoare este determinat de faptul dacă avem sau nu o tratare amănunțită a cărnii, a sinelui și a constituției naturale.

Domnul este minuțios și neobosit; dacă Îi dăm consimțământul și ne consacrăm Lui, El nu Se va opri la jumătatea drumului, ci va continua până când carnea noastră, sinele nostru și constituția noastră naturală vor fi tratate.

Dacă Îi permitem Domnului să ne păstorească prin acest fel de experiențe, ne vom da seama că există un Trup al lui Cristos și că noi suntem membre ale Trupului.

Dacă cooperăm cu Domnul pentru a avea tratările de care avem nevoie, vom intra în al patrulea stadiu al experimentării vieții și vom fi calificați pentru a fi armata. Este dorința Domnului să ne aducă la maturitate.

Doamne Isuse, pune în noi aspirația de a crește în viață înspre maturitate până când vom ajunge la vârsta spirituală de douăzeci de ani pentru a fi formați ca armata Ta pentru a lupta pentru interesul Tău. Fie ca să experimentăm și să-L savurăm pe Cristos stadiu după stadiu până când ajungem la maturitate în viață, de dragul Trupului, al armatei, al războiului, al împărăției, al miresei Tale și a revenirii Tale! Amin, Doamne, fie ca să ajungem la maturitate chiar înainte ca omenește să fim bătrâni, astfel încât, de acum și până la întoarcerea Ta, să facem parte din armata Ta, provocând pierderi serioase lui Satan! Amin, Doamne, suntem aici pentru Tine și vrem să progresăm, să creștem, să avem tratările necesare și să fim aduși la maturitate!

În al treilea stadiu al experimentării vieții tratăm carnea, sinele și constituția naturală

Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Luca 14:26În al treilea stadiu al experimentării vieții noi, în calitate de credincioși în Cristos, tratăm carnea, sinele și constituția naturală împreună cu puterea și abilitatea naturală.

Mai întâi vedem ce este carnea, sinele și constituția naturală și apoi cooperăm cu Domnul pentru a le trata una câte una, puțin câte puțin.

Ce este carnea? Carnea denotă totalitatea omului vechi decăzut, întreaga noastră ființă decăzută (vezi Gen. 6:3; Rom. 7:18; Galateni 2:16). Carnea este trăirea și expresia omului vechi (Rom. 6:6).

Carnea nu poate fi schimbată sau îmbunătățită, așa că nici nu ar trebui să încercăm acest lucru; mai degrabă, trebuie să fim atenți la faptul că carnea este întotdeauna cu noi (Gal. 5:16). Carnea este tabăra inamicului lui Dumnezeu în noi și este cea mai mare bază pentru lucrarea sa (Gal. 5:19-21).

Carnea este primul dintre inamicii noștri, preluând conducerea înaintea păcatului, a lumii și a lui Satan care luptă împotriva noastră. Dumnezeu urăște carnea în același mod în care îl urăște pe Satan și vrea să distrugă carnea în același fel în care vrea să-l distrugă pe Satan (Ex. 17:16; Deut. 25:17-19; 1 Sam. 15:2-3).

O, fie ca Domnul să ne arate carnea și fie ca să urâm carnea și să primim crucea, astfel încât carnea să fie tratată!

Ce este sinele? Sinele este viața-suflet cu accent pe gândurile și opiniile omenești (Mat. 16:23-25).

În Matei 16:23-25, trei termeni sunt legați unul de celălalt: mintea, sinele și viața-suflet.

Mintea noastră este expresia sinelui nostru, iar sinele nostru este întruparea vieții noastre sufletești. Viața noastră sufletească este întrupată și trăită de sinele nostru, iar sinele nostru este exprimat prin mintea, ideea, gândirea, conceptul și opinia noastră.

Sinele este întruparea lui Satan; sinele este esența lui Satan în suflet, făcând sufletul independent față de Dumnezeu pentru a-și exprima părerea de sine și voința de sine (Gen. 3:1-6; 2 Cor. 11:3).

Sinele este sufletul care își declară independența față de Dumnezeu (Mat. 16:23; Luca 14:26; Iov 42:5-6).

Trebuie să vedem sinele exact așa cum este; cu cât există mai multă lumină asupra sinelui, cu atât putem sta mai mult de partea Domnului și permitem crucii să opereze în ființa noastră.

Trebuie să cerem strălucirea Domnului asupra fiecărui aspect al sinelui pentru ca să vedem cum Satan ne folosește mintea și gândurile pentru a ataca și distruge; când vom vedea acest lucru, vom urî sinele și vom îmbrățișa crucea.

Ce este constituția naturală? Constituția naturală este agregatul abilităților noastre fizice și mentale (vezi 1 Corinteni 2:14-15; Fil. 3:3, 10-11).

Fiecare dintre noi este mândru și încrezător în sine când vine vorba de anumite abilități fizice sau mentale; puterea și abilitatea naturală nu au elementul divin, așa că ele nu sunt binevenite în Trupul lui Cristos.

Trupul lui Cristos nu acceptă istețea noastră naturală, creativitatea, capacitatea noastră administrativă și puterea noastră naturală; Trupul acceptă numai ceea ce este în înviere.

Suntem oare noi dispuși să intrăm în procesul morții și învierii, astfel încât capacitatea noastră naturală să fie înviată?

Dacă dorim să obținem o oarecare glorie și onoare pentru elocvența, inteligența sau creativitatea noastră, atunci viața de biserică și Trupul nu sunt locul potrivit; aici numai Dumnezeu primește gloria, căci gloria este a lui Dumnezeu în biserică!

În viața de biserică ne iubim unii pe alții, ne rugăm unii pentru alții și vrem să ne încurajăm unii pe alții să mergem mai departe, să fim în înviere, să ajungem în al patrulea stadiu al experimentării vieții, pentru a cunoaște Trupul, pentru a stăpâni în viață, pentru a fi în înălțare și pentru a lupta războiul spiritual!

Forța și abilitatea naturală acționează prin ele însele, nu conform cu voia lui Dumnezeu. Când lucrăm cu abilitatea noastră naturală, căutăm propria noastră glorie și ne satisfacem propria dorință.

Când puterea și abilitatea noastră naturală sunt tratate de cruce, ele devin utile în înviere.

Dacă vedem acest lucru, nu ne va părea rău de noi înșine și de ceea ce suntem, ci mai degrabă, vom preda Domnului tot ceea ce suntem, tot ceea ce s-a dezvoltat în noi, știind că El va fi credincios pentru a atinge în profunzime fiecare fibră din constituția noastră naturală și să aducă în întregime tot ceea ce suntem în înviere.

O astfel de problemă va fi onorată de Trup și discernută de către sfinții maturi. Fie ca Domnul să se îndure de noi și să strălucească asupra cărnii, a sinelui și a constituției naturale pentru ca El să nu mai fie restricționat de către noi.

El nu are nevoie ca noi să facem nimic, cu excepția faptului să Îi dăm acordul nostru și să spunem: Amin, Doamne, fă acest lucru în noi.

După ce puterea și abilitatea noastră naturală vor fi tratate de cruce, ele vor fi în înviere; atunci ceva divin va fi introdus în tăria și capacitatea noastră, și ele devin utile în serviciul nostru pentru Domnul.

Fie ca să avem multe rugăciuni de deschidere și de încuviințare înaintea Domnului, spunându-I:

Doamne, Te rugăm să ne dai experiențele de care avem nevoie, care vor aduce întreaga noastră ființă în înviere. Îndură-Te de noi, Doamne, și strălucește asupra cărnii noastre, asupra sinelui nostru și asupra constituției noastre naturale; fie ca toată ființa noastră naturală să fie adusă prin moarte și înviere pentru a-Ți fi de folos în serviciul Tău în înviere. Ne dăruim Ție, Doamne, pentru ca Tu să tratezi lucrurile din ființa noastră care sunt naturale. Nu vrem să Te împiedicăm sau să Te mai restricționăm în ființa noastră. Adu-ne la maturitate pentru Trup, pentru biserică, pentru formarea armatei și pentru împlinirea scopului Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Dealing with the Flesh, the Self, and the Natural Constitution to Grow unto Maturity (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, Recâștigarea Domnului, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: abilitatea noastră naturală, ce este sinele, creștere înspre maturitate, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea vieții, independent de Dumnezeu, întruparea lui Satan, moarte și înviere, Studiul-Cristalizare Numeri, tratăm carnea, tratarea constituției natural, tratarea sinelui, Witness Lee

Nevoia noastră urgentă este să creștem în viață înspre maturitate pentru formarea armatei lui Dumnezeu

29/01/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

[...] ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Efes. 3:17

Pentru ca Domnul să-Și câștige astăzi armata Sa ca să lupte pentru interesul Său și pentru a-I proteja mărturia, este nevoie urgentă de creștere și maturitate, deci trebuie să creștem în viață înspre maturitate.

În recâștigarea Domnului, astăzi, există o nevoie urgentă de creștere și maturitate necesară pentru formarea armatei lui Dumnezeu; cu toții trebuie să creștem în viață înspre maturitate (Ex. 30:14; Num. 1:2-3, 18; Ef. 4:12-16).

Războiul spiritual este ceva ce experimentăm în a patra etapă a experimentării vieții, iar această etapă începe cu cunoașterea Trupului.

Trebuie să avem o cunoștință intrinsecă, interioară, organică a Trupului în viață, iar această cunoaștere se bazează pe experimentări amănunțite de tratare a cărnii, a sinelui și a constituției naturale.

Acestea sunt trei straturi din ființa noastră, care suprimă conștiința Trupului care este în viața divină ce se află în duhul nostru.

Orice face Domnul în viața credincioșilor Săi, El o face ]n mod amănunțit – acesta este caracterul Său.

Când trecem prin tratarea crucii, tratarea sinelui și tratarea cărnii, acestea sunt tratări amănunțite; când apare lumina Domnului, noi suntem expuși, inamicul fuge și viața divină curge.

Trebuie să ne tratăm constituția noastră naturală, astfel încât toată capacitatea noastră – atât de la naștere, cât și din educație – să fie tratată și adusă în înviere.

Apoi, în mod spontan, viața divină din noi începe să iasă la suprafață și începem deja să cunoaștem Trupul; ne dăm seama că suntem membre și ne este imposibil să fim independenți și individualiști și recunoaștem ordinea și autoritatea din Trup.

Acum suntem într-un alt domeniu – suntem membre ale Trupului, nu putem trăi fără Trupul și nici nu putem citi Biblia, să ne rugăm, să predicăm evanghelia, să slujim în biserică sau trăim viața creștină de unii singuri – avem nevoie de Trup.

Odată ce cunoaștem Trupul într-un mod atât de intrinsec, vom cunoaște înălțarea și vom domni în viață; acum suntem la vârsta spirituală de douăzeci de ani, deci ne putem implica în războiul spiritual. Atingerea vârstei de douăzeci de ani în semnificația spirituală înseamnă intrarea în a patra etapă a experimentării vieții.

Cu toate acestea, nu trebuie să fim la fel de avansați în această etapă precum a fost apostolul Pavel sau chiar atât cât a fost fratele Witness Lee; Domnul nu dorește ca noi să fim ca altcineva, ci mai degrabă să creștem în viață înspre maturitate, astfel încât să ne putem maturiza conform porției noastre în Trup, pentru a fi formați într-o armată care luptă pentru interesul lui Dumnezeu.

Trebuie să creștem în viață înspre maturitate și să fim umpluți de viața divină care ne schimbă

În recâştigarea Domnului de astăzi, există o nevoie urgentă de creşterea şi maturitatea cerute pentru formarea armatei lui Dumnezeu; trebuie să creştem în viaţă spre maturitate — Exod 30:14; Num. 1:2-3, 18; Efes. 4:12-16. Spiritual vorbind, bărbaţii care au douăzeci de ani şi mai mult îi simbolizează pe aceia din poporul lui Dumnezeu care, indiferent de statutul lor natural, sunt puternici în duh şi maturi în viaţa divină; doar aceştia sunt calificaţi să fie formaţi într-o armată pentru a lupta pentru interesul şi mişcarea lui Dumnezeu de pe pământ — Exod 30:14; Num. 1:3. Studiul-Cristalizare Numeri (2), schița 2Din punct de vedere spiritual, bărbații care au vârsta de douăzeci de ani și mai mult îi simbolizează pe aceia din poporul lui Dumnezeu care, indiferent de statutul lor natural, sunt puternici în duh și maturi în viața divină; numai aceștia sunt calificați ca să fie formați într-o armată pentru a lupta pentru interesul lui Dumnezeu și pentru a se deplasa pe pământ (Ex. 30:14; Num. 1:3).

Creșterea în viață este creșterea elementului lui Dumnezeu (Col. 2:19), creșterea staturii lui Cristos (Efeseni 3:17a; 4:13), extinderea terenului Duhului Sfânt (5:18), scăderea elementului omenesc, zdrobirea vieții naturale și supunerea fiecărei părți a sufletului nostru (2 Tim. 1:7).

Ce definiție înaltă, profundă și completă a ceea ce înseamnă să creștem în viață înspre maturitate!

Mai întâi trebuie să avem creșterea elementului lui Dumnezeu; zi de zi trebuie să-I cerem Domnului să crească în noi și să lărgească terenul Duhului Sfânt în mintea, emoția și voința noastră.

Corespunzător creșterii Domnului în noi, există și scăderea elementului nostru omenesc; în acest sens avem vești bune – noi vom scădea și Dumnezeu va crește!

S-ar putea să nu ne placă zdrobirea vieții naturale, dar ce este și mai înfricoșător decât aceasta este faptul de a fi în viața de biserică timp de cincizeci de ani și să nu fim niciodată zdrobiți în viața noastră naturală.

În primul rând, există creșterea elementului lui Dumnezeu, iar acest lucru este asociat cu scăderea elementului omenesc; mai întâi este creșterea staturii lui Cristos; acest lucru este asociat cu zdrobirea vieții naturale.

Mai întâi, există lărgirea terenului Duhului Sfânt, iar acest lucru este asociat cu supunerea fiecărei părți a sufletului nostru.

Domnul nu vrea doar să ne înfrângă tot timpul, ci mai degrabă ca noi să fim supuși; a fi supus înseamnă că nu există nicio rezistență. Cu toate acestea, probabil, nimeni dintre noi nu poate privi fața Domnului și să spună: Doamne, nu există niciun fel de rezistență în mine!

Domnul știe unde suntem; El nu este șocat că încă avem elementul omenesc, viața naturală și că nu suntem supuși; dar dacă suntem deschiși înspre El, vom experimenta creșterea în viață și vom fi foarte încurajați.

Pe măsură ce ne deschidem Domnului, creștem în viață înspre maturitate și creștem până când devenim un om pe deplin crescut; Dumnezeu crește în noi, Cristos crește în ființa noastră și Duhul își extinde terenul în noi.

A fi transformați înseamnă a fi schimbați metabolic în viața noastră naturală, în timp ce a fi maturizați înseamnă a fi umpluți cu viața divină care ne schimbă; ultima etapă a transformării este maturitatea, plinătatea vieții (Evrei 6:1).

Prin urmare, să fim aduși înspre maturitate!

Domnul este credincios să folosească toate lucrurile, toți oamenii, toate problemele și toate situațiile pentru a ne transforma, astfel încât viața Sa din noi să opereze pentru a ne conforma metabolic imaginii lui Cristos.

Atunci, această viață divină care operează în interior ne saturează, ne umple și ne pătrunde pentru a ne determina să creștem în viață înspre maturitate și să fim formați într-o armată care luptă pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ.

Scopul nostru nu este doar de a fi transformați, ci de a ajunge la maturitate; dorim nu numai să creștem în viață și să fim conformați chipului lui Cristos, ci și să fim umpluți cu viața lui Dumnezeu până când vom deveni persoane adulte și mature care au plinătatea vieții.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție; crești în noi zi de zi până când suntem maturi, plini de viața divină care ne transformă. Fie ca să avem creșterea elementului lui Dumnezeu, creșterea staturii lui Cristos și extinderea Duhului Sfânt pe măsură ce elementul omenesc scade, viața naturală este zdrobită și fiecare parte a sufletului nostru este supusă. Amin, Doamne, ne deschidem ființa cât de mult putem pentru creșterea Ta în noi și pentru scăderea elementului nostru; fie ca să existe o creștere zilnică a vieții înspre maturitate pentru zidirea bisericii și formarea armatei!

Să-L avem pe Cristos format complet în noi și să fim transformați întru imaginea Sa, ca să fim maturi în viață

[...] ţinându-se strâns de Capul, din care tot Trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu. Col. 2:19 În Noul Testament, cuvântul “matur” se referă la credincioșii care sunt deplin crescuți și perfectați în viața lui Dumnezeu (Matei 5:48; Ioan 3:3, 5-6, 15); trebuie să creștem în viață înspre maturitate până când vom fi pe deplin crescuți în viața divină și perfectați în această viață.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să înaintăm și să fim aduși la maturitate uitând de lucrurile care sunt în urmă și întinzându-ne înainte înspre lucrurile care sunt în față, urmărind savurarea deplină și câștigarea lui Cristos pentru savurarea cea mai înaltă a lui Cristos în împărăția milenială (Fil. 3:12-15).

Fie ca să învățăm să uităm ce este în urmă și să ne întindem înainte ca să-L câștigăm pe Cristos și să-L urmărim pe Cristos, ca să putem crește în viață înspre maturitate zi de zi.

Condiția necesară pentru maturitate în viața spirituală este să creștem continuu în viața divină; trebuie să creștem nu numai atunci și acum, ci în mod continuu (Efeseni 4:15).

Așadar, zi de zi trebuie să cerem Domnului să ne dea măsura zilnică de creștere în viață; numai El știe cât de mult ar trebui să creștem zilnic, de aceea trebuie să cooperăm cu El în rugăciune, ca El să determine creșterea în noi zi de zi.

Așadar, de ce să nu-I cerem: Doamne, dă-mi creșterea de astăzi în viața divină, ca să pot crește în viață înspre maturitate, până când voi fi răpit ca primele roade pentru satisfacția Ta și pentru înfrângerea inamicului! Amin!

Rezultatul final al creșterii și maturității credincioșilor în viața lui Cristos este un om pe deplin crescut – biserica în calitate de Trupul lui Cristos care crește într-un om matur (v. 13, 16).

A fi maturi înseamnă a-L avea pe Cristos pe deplin format în noi și mai înseamnă că am fost transformați complet întru imaginea Sa (Galateni 4:19; 2 Corinteni 3:18).

Din momentul când am fost regenerați, Domnul a lucrat în noi pentru ca noi să avem imaginea Sa (Rom. 8:29) și, când El Își va fi lucrat pe deplin imaginea Sa în noi, și când această imagine este exprimată pe deplin prin noi, vom fi maturi în viață.

Cu toate acestea, de multe ori Domnul este întemnițat în duhul nostru, deoarece ființa noastră interioară nu este deschisă răspândirii Sale din duhul nostru în toate părțile interioare ale sufletului nostru. Este ca și cum, oriunde vrea să meargă, există un semn de “Trecere interzisă” în ființa noastră.

Aceasta nu înseamnă că nu-L recunoaștem deloc pe Domnul; mai degrabă, Îl avem pe Domnul în duhul nostru și ne place să-L savurăm, dar El s-ar putea să nu aibă nici un teren în gândurile, deciziile, alegerile și dorințele noastre.

Sinele poate avea tot terenul și, chiar dacă suntem mântuiți și Îl avem pe Domnul în duhul nostru, El este limitat la duhul nostru și nu are nici un control asupra minții, emoției și voinței noastre, pentru că nu-I dăm terenul.

Ca noi să creștem în viață înspre maturitate, astfel încât Cristos să fie format pe deplin în noi și noi să fim transformați întru imaginea Sa, trebuie să ne deschidem inima către Domnul și trebuie să deschidem fiecare parte din inima noastră către El tot mereu.

Când suntem pe cale să decidem ceva, când ne gândim la ceva și când dorim sau iubim ceva, ar trebui pur și simplu să ne deschidem către El și să-I spunem: Doamne Isuse, Te iubesc; sunt dispus să Îți fiu pe plac!

Deschiderea către Domnul în acest fel și cu asemenea rugăciuni scurte Îi vor oferi cooperarea de care El are nevoie să Se răspândească din duhul nostru în fiecare parte a sufletului nostru și El va satura ființa noastră interioară cu Sine Însuși.

Trebuie să fim cei care cresc în viață zi de zi, pe măsură ce ne deschidem către El tot mereu, având o creștere normală în viață în viața de biserică pentru ca Domnul să ne formeze în armata Sa luptând pentru interesul Său pe pământ.

Doamne Isuse, dă-ne în fiecare zi măsura creșterii în viață înspre maturitate. Crești în noi în fiecare zi, Doamne, și fă-ne să creștem în viață înspre maturitate continuu. Amin, Doamne Isuse, Te iubim și suntem dispuși să Îți fim pe plac. Ne deschidem mintea, emoția și voința către Tine. Menține-ne întorși către Tine și deschizându-ne toate părțile interioare ale ființei noastre către Tine, astfel ca Tu să ai calea în noi și să ne saturezi ființa noastră interioară cu Tine. Amin, Doamne Isuse, fie ca să-L avem pe Cristos format pe deplin în noi și fie ca să fim transformați pe deplin întru imaginea Sa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Urgent need is to Grow in Life unto Maturity for the Formation of God’s Army (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: creștere înspre maturitate, creșterea lui Dumnezeu, Cristos e format în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea vieții, formarea armatei divine, intrăm în armată, maturi în viață, nevoia noastră urgentă, Studiul-Cristalizare Numeri, umpluți de viața divină, un om pe deplin crescut, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 2 Cor. 10:4Biserica trebuie să se roage pentru a aduce împărăția și pentru a supune puterea întunericului a lui Satan
  • În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Pet. 1:11Stăm în victoria lui Cristos și ne supunem domniei lui Dumnezeu: biserica aduce împărăția
  • Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Rom. 14:17Noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică, trăind în duhul contopit
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Împărăția produce biserica și biserica aduce împărăția lui Dumnezeu
  • ...și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor...Matei 16:18-19Realitatea împărăției cerurilor este conținutul vieții de biserică de astăzi
  • ...Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul. Daniel 2:35Evanghelia aduce viața lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu, care produce biserica

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului