• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

cumpărăm Duhul ca ulei

Să nu întristăm sau să stingem Duhul ci să ne rugăm neîncetat ca să trăim și să umblăm în duhul

02/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Nu stingeți Duhul. 1 Tes. 5:19

Ca fecioare prudente care se pregătesc pentru întoarcerea Domnului, trebuie să plătim prețul pentru a cumpăra uleiul, Duhul, în vasul nostru; nu ar trebui să-L întristăm pe Duhul Sfânt, ci să vorbim cuvinte de har, și nu ar trebui să stingem Duhul, ci să ne bucurăm mereu, trăind și făcând totul în duh și fiind umpluți cu rezerva îmbelșugată a Duhului.

În fiecare zi trebuie să veghem înspre rugăciune, plătind prețul pentru a cumpăra Duhul ca „ulei auriu” nu numai în lampa noastră (în duhul nostru), ci și în vasul nostru (în sufletul nostru), pentru a putea aproviziona bisericile cu Duhul.

Atunci când câștigăm o cantitate adecvată de Duh în sufletul nostru, permițându-i Duhului să ne sature și să ne umple mintea, emoția și voința, vom avea ulei pentru a aproviziona bisericile pentru mărturia lui Isus, și vom fi răsplătiți de Domnul prin participarea la ospățul de căsătorie a Mielului.

Cum putem plăti prețul pentru a cumpăra uleiul astăzi? Biblia ne arată că există cel puțin douăsprezece feluri în care putem cumpăra uleiul.

În primul rând, trebuie să-L iubim pe Domnul cu prima noastră dragoste, să-L iubim mai presus de toate lucrurile, având ochii noștri deschiși pentru a vedea prețiozitatea Sa supremă.

În al doilea rând, trebuie să socotim toate celelalte lucruri – bune sau rele, realizări sau câștiguri, abilități sau alte lucruri naturale – ca pierderi în contul lui Cristos, pentru ca să-L câștigăm pe cristos, să fim găsiți în Cristos și să-L cunoaștem pe Cristos în mod subiectiv.

În al treilea rând, trebuie să-L savurăm pe Domnul Isus în Cuvântul Său în fiecare zi dimineața, pentru a avea un nou început în fiecare zi; chiar înainte de a ne trezi trebuie să ne anticipăm timpul nostru cu El, așteptând cu nerăbdare să petrecem timp cu iubitul nostru Domn.

În al patrulea rând, trebuie să tratram păcatele noastre în detaliu; nu putem neglija păcatul, ci mai degrabă, pe măsură ce Domnul strălucește asupra noastră, trebuie să ne mărturisim păcatele și să credem că El este credincios și neprihănit să ne ierte de păcatele noastre și să ne curățească de orice nelegiuire.

În al cincilea rând, trebuie să rămânem la părtășia cu Domnul în fiecare zi și în fiecare ceas, chiar în fiecare minut; trebuie să rămânem în dulcea curgere a vieții divine dinăuntrul nostru.

În al șaselea rând, trebuie să ne răscumpărăm timpul și să ne cheltuim energia pentru a fi saturați de Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, astfel încât acest Cuvânt să ne îmbibe și să ne constituie; trebuie să-L inspirăm pe Domnul rugându-ne asupra Cuvântului Său.

În al șaptelea rând, trebuie să fim atenți și alerți referitor la viața noastră de rugăciune, răscumpărând timpul pentru a ne ruga; trebuie să ne rugăm și să veghem înspre rugăciune cu toată perseverența.

În al optulea rând, trebuie să răscumpărăm timpul în aceste zile rele pentru a fi umpluți în duh, vorbindu-ne unii cu alții în psalmi, imnuri și cântece spirituale; de asemenea, să dăm mulțumiri Domnului în orice moment și pentru toate lucrurile, și să fim supuși unul altuia în frica lui Cristos.

Astăzi vrem să vedem încă patru moduri în care putem plăti prețul pentru a cumpăra uleiul în vasul nostru.

Să nu întristăm sau să stingem Duhul, ci să vorbim cuvinte de har, să ne bucurăm mereu și să ne rugăm neîncetat

Și nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în care ați fost sigilați înspre ziua răscumpărării. Efes. 4:30Duhul lui Dumnezeu a intrat în duhul nostru și s-a contopit pe Sine cu duhul nostru; a plăti prețul pentru a cumpăra uleiul înseamnă a întrista Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci a vorbi cuvinte de har.

Când vorbim altora cuvinte corupte, putrezite (nocive, jignitoare sau fără valoare), noi Îl întristăm Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în care am fost pecetluiți până în ziua răscumpărării noastre (Efeseni 4:29-30).

În loc să vorbim asemenea cuvinte, trebuie să ne exersăm duhul, să-L savurăm pe Domnul și să rostim cuvinte de har pentru a da har celor care aud. Să nu Îl facem pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să fie nefericit.

De exemplu, poate știm că avem o întâlnire de casă sau de rugăciune, dar poate că nu mergem; astfel, Îl întristăm pe Duhul Sfânt. Sau s-ar putea să mergem la întâlnire, dar să nu ne exersăm duhul și nu funcționăm, și astfel Îl mâhnim pe Duhul.

Când suntem nemulțumiți – și devenim nefericiți ori de câte ori nu-I facem plăcere Domnului, căci în acest caz duhul nostru este nefericit – Duhul Sfânt este și El nefericit. Principalul motiv pentru care Duhul este nefericit este că nu plătim prețul pentru a cumpăra uleiul pentru a câștiga mai mult din Duhul în sufletul nostru.

Vrem să avem zâmbetul Domnului, nu fața Sa întristată; deci trebuie să ne exersăm duhul, să urmăm conducerea Duhului din interior și să vorbim cuvinte de har altora.

De asemenea, nu ar trebui să stingem Duhul; din contră, ar trebui să ne bucurăm mereu, să ne rugăm neîncetat și în toate lucrurile să fim mulțumitori, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Cristos Isus pentru noi (1 Tes. 5: 16-19).

Voia lui Dumnezeu pentru noi într-un mod practic este să ne bucurăm întotdeauna – nu numai atunci când simțim așa sau avem motive să ne bucurăm, ci întotdeauna să ne bucurăm.

De asemenea, trebuie să ne rugăm neîncetat, să ne deschidem neîncetat Domnului și să conversăm cu El despre toate lucrurile. Și trebuie să mulțumim Domnului în toate.

Ce înseamnă să stingem Duhul? Înseamnă să-L ignorăm pe Duhul, chiar să-i spunem Domnului să ne tolereze pentru un anumit timp și să nu ne inspire.

Este posibil să știm și să-L simțim pe Duhul care Se mișcă în noi, dar Îl ignorăm, nu ne place ce ne spune, și nu Îl urmăm. O, Doamne Isuse!

Cu toții trebuie să recunoaștem că de atâtea ori am stins Duhul…fie ca să urmăm Duhul și să cumpărăm uleiul pentru a acumula tot mai mult Duhul în ființa noastră!

Trebuie să ne menținem duhul arzând, înflăcărând darul lui Dumnezeu care este în noi. Satan vrea însă să ne stingă duhul.

Acesta este motivul pentru care în Lev. 6:12-13 ni se spune că focul de pe altar nu trebuie să se stingă.

Focul Domnului care arde în noi nu trebuie să se stingă; trebuie să punem lemne pe altar în fiecare zi și să-L luăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă și ca ofranda de pace.

Trebuie să-L luăm pe Cristos ca absolutismul nostru și ca pace pentru părtășia noastră cu Dumnezeu. În acest fel ne vom consacra în mod proaspăt Domnului, iar El devine absolutismul și pacea noastră.

Fie ca să nu Îl întristăm pe Duhul ci să rostim cuvinte de har, și fie ca să nu putem stinge duhul, ci să ne bucurăm mereu și să ne rugăm neîncetat!

Doamne Isuse, nu vrem să-L întristăm pe Duhul lui Dumnezeu, cu care am fost pecetluiți înspre ziua răscumpărării noastre. Nu vrem să vorbim cuvinte corupte, putrede, lipsite de valoare sau jignitoare, ci să vrem să vorbim cuvinte de har pentru a da har celor care ascultă. Amin, Doamne, nu vrem să stingem Duhul; din contră, vrem să ne bucurăm mereu, să ne rugăm neîncetat și în toate să fim mulțumitori! Doamne Isuse, Te luăm ca absolutismul nostru în fața lui Dumnezeu și Te luăm ca pace pentru părtășia noastră cu Dumnezeu. Fie ca noi să ardem în duh, slujind Domnului, și fie ca să nu întristăm niciodată pe Duhul nici să nu-L stingem!

Să trăim și să facem totul conform duhului contopit, și să fim umpluți cu rezerva îmbelșugată a Duhului

Astfel încât cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului. Rom. 8:4Un mod de a cumpăra ulei pentru a câștiga Duhul în vasul nostru este prin a umbla conform duhului contopit (Rom. 8:4).

Duhul nostru uman este contopit cu Duhul divin și atunci când umblăm conform duhului, noi răscumpărăm timpul, cumpărăm uleiul și câștigăm mai mult din Duhul în vasul nostru.

A umbla înseamnă „a trăi, a acționa, a ne comporta, a face lucruri, a ne avea ființa”. Trebuie să facem totul în duhul contopit; gândirea și vorbirea noastră, expresia și atitudinea noastră, și chiar și ființa noastră trebuie să fie conform duhului contopit.

Acest lucru necesită să plătim un mare preț; se prea poate să nu mai verificăm telefonul la fiecare cinci minute, să renunțăm să vorbim la telefon sau pe mesagerul Facebook pentru o perioadă și să oprim derularea fără minte pe Instagram sau Facebook.

Trebuie să ne dăm seama că multe lucruri ne ia timp astfel pierdem timpul, făcându-ne să nu ne fixăm mintea pe duh.

Când ne fixăm mintea pe carne, ceea ce obținem este moartea; dar când ne fixăm mintea pe duh, avem viață și pace. Când ne fixăm mintea pe duh, avem un sentiment interior de satisfacție, întărire, înviorare, udare, iluminare și ungere.

De asemenea, simțul interior al păcii înseamnă că avem un sentiment interior de confort, armonie, bucurie, odihnă și libertate. Fie ca să dăm atenție duhului nostru (Mal. 2: 15-16) și să trăim, să umblăm, să ne comportăm, să facem totul și să ne avem ființa conform duhului contopit.

În cele din urmă, a cumpăra uleiul înseamnă a fi plin de rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos, ca aprovizionare a Trupului lui Cristos, pentru a-L trăi Cristos pentru mărirea Sa (Fil. 1:19-21a; Psa. 133; 1 Tes. 5:25).

Cu toții avem nevoie de rezerva îmbelșugată a Duhului; această aprovizionare este în Trup și pentru Trup, iar când primim această aprovizionare, Cristos este mărit în noi.

Indiferent unde ne aflăm, trebuie să ne dăm seama că nu suntem separați de Trup; suntem mădulare în Trup și trebuie să primim rezerva abundentă a Duhului în Trup.

Fie ca noi toți să ne trăim o viață de continuă cumpărare a porției suplimentare de ulei, fără ca să pierdem timpul în ceea ce facem.

De multe ori știm că pierdem timpul dacă facem un anumit lucru, dacă vizionăm ceva, sau dacă mergem într-un anumit loc; dacă simțim că ceea ce facem este o pierdere de timp, ar trebui să folosim acest timp pentru a contacta Domnul și pentru a ne ruga.

A veghea înspre rugăciune înseamnă să nu lăsăm ca timpul să se scurgă, nu să pierdem timpul, ci să câștigăm timpul și luăm toate șansele pentru a cumpăra uleiul. A cumpăra uleiul este cea mai bună fel de a ne răscumpăra timpul, căci zilele sunt scurte.

Chiar și în felul în care ne îmbrăcăm, cumpărăm, vorbim și trăim, trebuie să fim serioși și să cumpărăm uleiul, căutând să obținem o porție suplimentară a Duhului în ființa noastră.

În toate problemele vieții noastre de zi cu zi și în tot timpul, Domnul vrea ca să plătim prețul pentru a cumpăra uleiul trăind și făcând totul conform duhului contopit și fiind plini de rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos.

Trebuie să cerem Domnului să ne umple, să ne satureze și să ne îmbibe cu Duhul; asta înseamnă să-L inspirăm și să ne deschidem întreaga ființă ca El să ne satureze.

Doamne Isuse, suntem aici în fața Ta ca un vas deschis: umple-ne, saturează-ne și îmbibă-ne cu Duhul și în Duhul! Vrem să plătim prețul pentru a cumpăra uleiul, pentru a putea câștiga o porție suplimentară a Duhului în sufletul nostru. Amin, Doamne, nu vrem să mai pierdem timpul – fie ca să răscumpărăm timpul pe măsură ce Îl contactăm pe Domnul în rugăciune pentru a câștiga mai mult din Duh! Amin! Doamne, vrem să trăim, să acționăm, să ne comportăm și să avem ființa noastră în conformitate cu duhul contopit, pentru a putea câștiga mai mult din Duh. Umple-ne cu rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos în Trup, pentru ca toate lucrurile să ne fie înspre mântuire!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Do not Grieve or Quench the Spirit but Pray Unceasingly to Live and Walk in the Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: conform duhului contopit, cumpărăm Duhul ca ulei, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, ne bucurăm mereu, ne rugăm neîncetat, rezerva îmbelșugată a Duhului, să nu întristăm pe Duhul, să nu stingem Duhul, vorbim cuvinte de har, Witness Lee

Să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei în vasul nostru prin Cuvânt și rugăciune

01/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Isus i-a spus: Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu toată mintea ta. Matei 22:37

În fiecare zi trebuie să fim veghetori să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul reprezentat de uleiul de aur, astfel încât să putem alimenta bisericile cu Duhul pentru mărturia lui Isus și să fim răsplătiți de Domnul pentru a participa la cina de nuntă a Mielului.

Nevoia noastră urgentă de astăzi este să câștigăm mai mult din Duhul; trebuie să trăim o viață de cumpărare a unei porții suplimentare din Duhul pentru a ne satura întreaga ființă.

Zi de zi trebuie să trăim o astfel de viață, o viață de plătire a prețului pentru a câștiga Duhul nu numai în duhul nostru, ci și în sufletul nostru, fiind saturați cu Duhul în vasul nostru. Dacă avem o zi în care nu plătim prețul pentru a câștiga din Duhul care saturează, aceasta este o zi irosită; nu vrem să avem zile irosite!

În Matei 25 vedem că erau cinci fecioare înțelepte și cinci nechibzuite, căci cele nechibzuite nu și-au luat ulei suplimentar în vasul lor și, când a venit mirele, nu aveau suficient ulei pentru a-și aprinde lămpile.

În aspectul vieții, noi credincioșii în Cristos suntem ca o fecioară înaintea Domnului, fiind logodiți cu El prin slujba epocii și învățând să-L iubim și să fim umpluți cu El.

Noi ne-am întors la Păstorul și supraveghetorul sufletelor noastre, Domnul Isus, și El se îngrijește de bunăstarea ființei noastre interioare și de starea persoanei noastre reale (1 Petru 2:24). El supraveghează sufletele noastre și vrea să obținem mai mult din Duhul în sufletul nostru, mai mult ulei în vasul nostru.

Mai mult, cei care sunt una cu Domnul pentru a supraveghea sufletele sfinților sunt, de asemenea, preocupați de această problemă, ca sfinții nu doar să Îl savureze pe Domnul și să participe la întâlniri, ci să obțină o porție suplimentară din Duhul în sufletul lor în fiecare zi.

Pentru a câștiga mai mult din Duhul în sufletul nostru trebuie să plătim un preț; trebuie să plătim prețul renunțării la lume, să tratăm sinele, să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile și să socotim toate lucrurile ca pierdere pentru Cristos.

Zi de zi, trebuie să plătim prețul de a ne pierde viața sufletească și de a renega lucrurile pe care vrem să le facem pentru a ne ruga mai mult, chiar să perseverăm în rugăciune și să veghem în rugăciune, pentru a putea câștiga mai mult din Duhul.

Dacă nu plătim prețul de a cumpăra ulei astăzi, va trebui să îl plătim după ce vom învia; mai devreme sau mai târziu, va trebui să plătim prețul – așa că de ce nu astăzi, de ce nu în această epocă?

Să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile și să socotim toate lucrurile ca pierdere în contul Său pentru a-L câștiga pe El

Ba mai mult, le consider pe toate ca fiind o pierdere față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și pe care le consider niște gunoaie, ca să-L câștig pe Cristos. Filipeni 3:8Fie ca noi să fim cei care zilnic veghem prin faptul că plătim prețul cumpărării Duhului pentru a fi saturați cu Duhul în sufletul nostru.

Biblia ne arată multe moduri în care să cumpărăm Duhul reprezentat de uleiul de aur (uleiul auriu), iar primul mod este să Îl iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile. Mulțumim Domnului că El ne-a poruncit să-L iubim!

Trebuie să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile, având ochii deschiși pentru a vedea prețiozitatea Sa supremă (vezi Mat. 22:37; Fil. 3:8; 1 Pet. 2:4; 6:7; 1:19).

Nu L-am văzut pe Domnul, dar Îl iubim și săltăm de bucurie plină de glorie!

El vrea prima noastră dragoste; această primă dragoste nu este doar dragostea cu care L-am iubit pe Domnul când am fost mântuiți pentru prima dată, ci a da Domnului preeminența în întreaga noastră ființă, în tot ceea ce este legat de noi și făcându-L pe El totul pentru noi.

Când Îi dăm Domnului prima dragoste, vor rezulta câteva lucrări – faptele dintâi. Dar dacă nu ne pocăim și nu ne întoarcem la Domnul ca prima noastră dragoste și să facem faptele dintâi, El va îndepărta lampadarul din mijlocul nostru.

Acest lucru este foarte groaznic, căci dacă nu-L iubim pe Domnul, este posibil să avem o formă exterioară a întâlnirii pe terenul bisericii, dar este posibil să nu avem realitatea interioară a bisericii, care este mărturia Dumnezeului Triunic (Apoc. 3:18).

Trebuie să socotim toate lucrurile ca pierdere în contul lui Cristos pentru a-L câștiga pe El, să fim găsiți în El și să-L cunoaștem pe El (vezi Fil. 3:7-10). Lucrurile din omul nostru natural, capacitatea noastră naturală, chiar și lucrurile și abilitățile bune pe care le putem poseda, totul trebuie pus deoparte pentru a-L putea câștiga pe Cristos.

Chiar și lucrurile care par bune și pot fi o realizare trebuie să fie considerate pierderi în contul lui Cristos, pentru a-L câștiga pe El și pentru a fi găsiți în El. Când Îl iubim pe Domnul cu prima noastră dragoste, iubindu-L mai presus de toate lucrurile, vom socoti toate lucrurile ca pierdere în contul Său, pentru a-L putea câștiga pe El.

Vom suferi de bună voie pierderea tuturor lucrurilor și chiar le vom socoti ca un gunoi, pentru a-L obține pe Cristos, pentru ca să-L câștigăm pe Cristos și să fim găsiți în El.

Aceasta înseamnă să fim atenți la plătirea prețului pentru a cumpăra Duhul reprezentat de uleiul de aur în această epocă astăzi.

În afara lui Cristos, toate celelalte lucruri sunt gunoi, obstacole, mizerie, rebuturi; pentru că Îl prețuim și Îl iubim, suntem dispuși să punem deoparte orice altceva pentru a-L câștiga pe El.

Doamne Isuse, Te iubim; ne întoarcem către Tine de la orice alt lucru și vrem să Te iubim și mai mult, adică să Te iubim cu cea mai bună dragoste, mai presus de toate lucrurile. Tu ești Cel mai prețios. Ne pocăim că am iubit alte lucruri și Îți oferim preeminența în întreaga noastră ființă și în tot ceea ce este legat de noi. O, Doamne, dragostea Ta ne întărește să fim cei care plătesc prețul pentru a cumpăra din Duhul și de a fi saturați cu Duhul. Orice altceva în afară de Tine este gunoi – Tu ești Cel mai de preț!

Să Îl savurăm pe Domnul în fiecare dimineață, tratând păcatele și răscumpărând timpul pentru a fi saturați cu Cuvântul lui Dumnezeu

Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor; eu nădăjduiesc în Cuvântul Tău. Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții, ca să cuget la Cuvântul Tău. Psalm 119:147-148Pentru ca să plătim prețul de a cumpăra Duhul și de a fi saturați cu Duhul, trebuie să începem de dimineață; trebuie să Îl savurăm pe Domnul în Cuvânt dimineața devreme pentru a avea un nou început în fiecare zi.

La fel ca psalmistul în Psalmul 119:147-148, trebuie să anticipăm zorile, așteptând cu nerăbdare momentul când ne trezim ca să petrecem timp personal cu Domnul.

Iar atunci când Îl contactăm pe Domnul, trebuie să ne gândim la cuvântul Său; trebuie să ne închinăm Domnului cu Cuvântul, să conversăm cu noi înșine și cu Domnul cu Cuvântul, și chiar să-I cântăm Domnului cu Cuvântul.

Trebuie să luăm cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni, și trebuie să rostim cuvântul Său cu voce tare, gustându-l și savurându-l prin luare aminte cu atenție.

Pe măsură ce Domnul strălucește asupra noastră, trebuie să ne tratăm păcatele într-un mod amănunțit; după cum spune 1 Ioan 1:7, 9, sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăță de orice păcat atunci când îl mărturisim.

Pe măsură ce avem părtășie cu Domnul și Îi dăm primul loc, El strălucește asupra păcatelor noastre, iar noi le mărturisim; Domnul este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

Trebuie să rămânem în părtășia cu Domnul zilnic și în fiecare ceas. Părtășia cu Domnul este de fapt curgerea vieții eterne în interiorul nostru. Am primit această curgere la momentul regenerării noastre și trebuie să fim zilnic în curgerea vieții, să nu pierdem curgerea, ci să dăm curgerii preeminența în ființa noastră.

În ceea ce privește timpul nostru, trebuie să răscumpărăm timpul și să ne petrecem energia pentru a fi constituiți și saturați și îmbibați cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

Faptul că plătim prețul pentru a cumpăra din Duhul pentru a fi saturați cu Duhul înseamnă că plătim prețul de a permite Cuvântului lui Dumnezeu să locuiască în noi din belșug în toată înțelepciunea (Col. 3:16) și facem acest lucru inspirând Cuvântul insuflat al lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16-17).

Trebuie să fim oameni ai lui Dumnezeu cu suflarea lui Dumnezeu; în fiecare zi trebuie să “Îl inspirăm pe Dumnezeu în cuvântul Său” rugându-ne asupra Cuvântului lui Dumnezeu, iar când slujim altora, “expirăm” cuvântul pe care l-am inspirat.

În Gen. 2:7 vedem că Dumnezeu a suflat în nările omului suflarea vieții și omul a devenit un suflet viu; suflarea vieții aici este duhul omenesc al omului, iar cuvântul ebraic pentru suflare (neshamah) este același ca în Prov. 20:27 care este tradus ca duh.

Apoi, în Ioan 20:22, Domnul a suflat în ucenicii Săi și a spus: Primiți suflarea sfântă, Duhul Sfânt. În cele din urmă, Scripturile sunt cuvântul insuflat al lui Dumnezeu și trebuie să ne exersăm duhul pentru a primi suflarea lui Dumnezeu.

Fie ca zilnic să plătim prețul de a răscumpăra timpul, dându-ne seama că zilele sunt rele și să Îl savurăm pe Dumnezeu în Cuvântul Său, exersându-ne duhul pentru a primi Duhul întrupat în Scripturile insuflate de Dumnezeu.

Doamne, fie ca să avem un nou început cu Tine în fiecare dimineață, chiar anticipând zorile, astfel încât să putem petrece timp cu Tine în cuvântul Tău ca să Te savurăm. Prețuim timpul cu Tine și vrem să fim infuzați cu Tine prin Cuvântul Tău. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră și în noi, și spală-ne toate păcatele și nelegiuirile noastre. Vrem să rămânem în părtășie cu Domnul zilnic, rămânând în dulcea curgere a vieții din duhul nostru. Doamne, fie ca zilnic să răscumpărăm timpul și să ne folosim energia pentru a fi saturați și îmbibați cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Amin, fie ca Cuvântul să ne satureze și să devină suflarea lui Dumnezeu pentru noi prin exersarea duhului nostru, pentru a putea fi oameni ai lui Dumnezeu cu suflarea lui Dumnezeu.

Să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul și să fim saturați cu Duhul prin rugăciune și veghere în rugăciune

...Rugându-vă în orice timp în duh și veghind la aceasta cu toată perseverența și cererea cu privire la toți sfinții. Efeseni 6:18Cel mai important mod de a obține Duhul este rugăciunea; trebuie să fim omcare plătesc prețul pentru a cumpăra Duhul și să fim saturați de Duhul fiind veghetori în rugăciune (Efeseni 6:18).

Pe de o parte, trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni și cereri, iar pe de altă parte, trebuie să ne rugăm în orice timp în duh, chiar să veghem la aceasta în toată cererea și perseverența cu privire la toți sfinții.

Aceasta înseamnă că trebuie să fim veghetori, în alertă, pentru viața noastră de rugăciune. Nu ar trebui să permitem ca timpul nostru cu Domnul să fie redus sau să fie de slabă calitate; mai degrabă, ar trebui să avem un timp de calitate cu El, un timp în care noi Îl atingem și El ne atinge.

Trebuie să perseverăm în rugăciune, veghind înspre rugăciune cu mulțumire. Începând de dimineață, trebuie să-I spunem Domnului: “Doamne, Te iau ca ofrandă pentru păcat și ofrandă pentru abatere, și cred că sângele Tău mă spală și mă curăță. Doamne, am nevoie să fiu umplut cu Tine; umple-mă cu Duhul atotinclusiv în interior și la exterior! Amin, Doamne, am nevoie de saturarea și îmbibarea cu Tine!”

Trebuie să ne rugăm în acest fel în fiecare dimineață, rugându-L pe Domnul să ne umple și să ne satureze de El Însuși ca Duhul.

Viața noastră creștină nu este o viață conform unor reguli și reglementări; mai degrabă, este o viață de plătire a prețului pentru a cumpăra din Duhul reprezentat de uleiul de aur, pentru a putea fi saturați cu Duhul în sufletul nostru.

Poate că spunem că nu avem timp să cumpărăm uleiul, dar avem timp să ne uităm la televizor, suntem pe YouTube, verificăm Facebook-ul, și ne jucăm pe telefon. Zicem că nu avem timp să ne rugăm, dar avem timp să facem sport, să mergem la sală, să călătorim și să stăm pe telefon în neștire.

S-ar putea să credem că aceste lucruri nu sunt păcătoase… dar ele iau timpul pe care ar trebui să-L petrecem cu Domnul! Există o mulțime de “totuși” în viața noastră cu Domnul; nu avem timp să ne rugăm sau să petrecem timp cu Domnul în Cuvânt, dar totuși avem timp pentru una și alta.

Trebuie să ne dăm seama că am primit Duhul Sfânt în duhul nostru ca lampa noastră, dar dacă vrem să intrăm în sărbătoarea de nuntă a Domnului, trebuie să plătim prețul în tratarea sufletului nostru, și pentru acest lucru trebuie să petrecem timp cu Domnul în rugăciune.

Deci trebuie să luăm în considerare ceea ce facem, ceea ce spunem, unde mergem și cum reacționăm la ceilalți; sunt aceste lucruri favorabile pentru a cumpăra mai mult ulei, adică pentru a fi saturați cu Duhul în sufletul nostru?

Când avem un schimb de cuvinte cu soțul sau soția noastră, oare câștigăm mai mult din Duhul? Când mergem în anumite locuri, spunem anumite cuvinte și vorbim cu anumite persoane în mod uzual, oare câștigăm mai mult din Duhul?

Trebuie să ne pocăim înaintea Domnului de atâtea lucruri pe care le-am spus și le-am făcut, pentru că aceste lucruri ne-au făcut să pierdem timpul și să nu cumpărăm ulei. Fie ca să fim cei care veghează în rugăciune, fiind în alertă pentru viața noastră de rugăciune (Efeseni 6:18).

Fie ca să ne dăm seama că modul în care obținem uleiul în vasul nostru este să petrecem timp în rugăciune cu Domnul; în acest fel plătim prețul pentru a cumpăra din Duhul și de a fi saturați cu Duhul.

Amin, fie ca să răscumpărăm timpul în aceste zile rele pentru a fi umpluți în duh, vorbindu-ne unii altora în psalmi și imnuri și cântece spirituale, mulțumind Domnului în orice moment pentru toate lucrurile și fiind supuși unul altuia în frica de Cristos (Efeseni 5:14-17)!

Doamne Isuse, iartă-ne că nu am vegheat în rugăciune. Iartă-ne că am petrecut timp să facem, să scriem, să citim, să ne jucăm și să pierdem timp cu alte lucruri, dar nu și în viața noastră de rugăciune. O, Doamne, vrem să fim cei care plătesc prețul pentru a cumpăra din Duhul ca ulei de aur în vasul nostru. Vrem să plătim prețul pentru a ne ruga și pentru a veghea înspre viața noastră de rugăciune cu Tine. Fie ca să fim cei care veghează la viața noastră de rugăciune, plătind prețul pentru a ne trata sufletul și învățând să ne oprim din a face alte lucruri ca să ne rugăm! Amin, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Paying the Price to Buy the Spirit as the Oil in our Vessel by the Word and Prayer (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: cumpărăm Duhul ca ulei, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos, iubim pe Domnul, să răscumpărăm timpul, să-L câștigăm pe Cristos, saturat cu Duhul, saturați cu Cuvântul, toate sunt o pierdere, veghem în rugăciune, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Pentru că oricine va vrea să-și scape viața[-suflet] o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga. Matei 16:25Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și pentru ca biserica să fie zidită astăzi
  • ...„Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Mat. 26:39Ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea și de a o purta pentru biserică
  • Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”... Luca 23:34Exersăm cheia renegării sinelui pentru a încuia sinele și a zidi biserica astăzi
  • Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Luca 9:23Renegăm sinele prin cruce pentru a fi dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos
  • Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Matei 16:24Gândul lui Satan a fost injectat în sufletul nostru pentru a-l transforma în sine: trebuie să ne renegăm sinele
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Trebuie să vedem dușmanul clădirii și care este calea de a zidi biserica

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului