alergăm cu răbdare cursa

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

04/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este cea mai dificilă parte a călătoriei, căci ceea ce contează nu este doar cum alergăm, ci și cum terminăm cursa; nu ar trebui să ne obosim, ci să alergăm cursa până la capăt. Amin!

În 1 Cor. 10:1-13 vedem că copiii lui Israel sunt un tip reprezentativ al bisericii; istoria și experiența lor sunt un avertisment și o încurajare pentru noi în viața noastră creștină.

Trebuie să fim încurajați și avertizați de tipul reprezentativ copiilor lui Israel, a căror călătorie către țara bună simbolizează cursa creștină către scopul nostru, Cristosul atotinclusiv.

Această porțiune din 1 Cor. 10 este o continuare a capitolului 9:24-25, unde Pavel spune că el aleargă cursa pentru a câștiga nu o coroană pieritoare, ci una nepieritoare.

Prin urmare, chiar s-a purtat aspru cu trupul ca să-l facă sclavul să ca nu cumva, după ce le-a predicat altora, să fie dezaprobat.

Trebuie să ne purtăm aspru cu trupul nostru și să-l facem sclavul nostru, supunându-l, astfel încât să putem alerga cursa cu răbdare și să terminăm cursa în mod glorios.

Când cineva aleargă o cursă, trebuie să nu acorde atenție lucrurilor din jurul său și nici dorințelor tripului său, ci cursei și cum să alerge mai repede.

Poate vrea să mănânce ceva sau poate vrea să doarmă mai mult, dar își limitează somnul și mâncatul, pentru că este un alergător în cursă.

Oamenii din această lume se poartă aspru cu trupul lor și sunt stricți cu ei înșiși pentru a obține o coroană coruptibilă, dar noi suntem aici pentru a obține o coroană necoruptibilă.

Copiii lui Israel călătoreau prin pustie și aceasta era călătoria lor stabilită de Domnul.

Cu toate acestea, ei nu au trăit pentru Domnul, nu L-au urmat absolut pe Domnul și au neglijat țelul lui Dumnezeu, așa că au fost disciplinați de Domnul. O, Doamne Isuse!

Noi, credincioșii în Cristos, am fost răscumpărați prin Cristos, eliberați din robia lui Satan și aduși să vedem revelația economiei lui Dumnezeu.

Totuși, s-ar putea să nu reușim să atingem țelul chemării lui Dumnezeu, adică să nu reușim să intrăm în stăpânirea țării noastre bune, Cristos, și să savurăm bogățiile Sale pentru împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem fi expresia Sa în acest epoca prezentă și participa la cea mai deplină savurare a lui Cristos în epoca împărăției (Filipeni 3:12-14; Mat. 25:21, 23). O, Doamne!

Dumnezeu are un scop și un țel; El vrea să ne conducă spre savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Așa că trebuie să acordăm atenție acestui țel pentru a alerga în cursă.

Nu trebuie să ne complacem în ceea ce ne dorim și nici să zăbovim în experiențele trecute și în lucrile pozitive din trecut; ar trebui să uităm lucrurile care sunt în urmă și să ne întindem înainte spre ceea ce este înainte, pentru a-l câștiga pe Cristosul lui Dumnezeu!

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima în călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

În Marcu 6:45-51 vedem cum Domnul i-a silit pe ucenicii Săi să urce în corabie și să meargă înainte pe partea cealaltă, spre Betsaida, în timp ce El a trimis mulțimile departe și El a rămas înapoi să se roage.

În timp ce vâsleau pe mare, a fost o furtună, iar vântul le era împotriva lor.

Domnul era singur pe țărm, în timp ce ei vâslau pe mare.

Apoi, la a patra strajă a nopții, Domnul Isus a venit la ei și a vrut să treacă pe lângă ei, dar ei L-au văzut și au strigat către El.

Când El a intrat cu ei în corabie, vântul a încetat și ei au ajuns pe malul celălalt.

Când Domnul nu era cu ei pe corabie, vânturile erau împotriva lor, iar ei erau aproape de sfârșitul călătoriei lor, dar nu știau asta, până când a venit Domnul.

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi este cea mai dificilă parte. Fiecare dintre noi are o călătorie rânduită de Dumnezeu.

Domnul chiar ne obligă să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, așa cum Domnul Isus i-a silit pe ucenicii Săi să urce în barcă și să meargă pe partea cealaltă.

Suntem constrânși din toate părțile să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu ne constrânge (2 Cor. 5:14).

Ceea ce este cel mai important în viața noastră creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

S-ar putea să știm care este această călătorie, dar s-ar putea să nu mergem pe ea; prin urmare, viața noastră poate fi plină de multă moarte duhuală, întuneric și restricție. O, Doamne!

Acesta este motivul pentru care de multe ori există dispute și conflicte în lucrarea lui Dumnezeu, pentru că nu mergem pe drumul rânduit de Dumnezeu pentru noi.

Trebuie să ne punem în mâna lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător și să căutăm din toată inima călăuzirea Sa.

Trebuie să fim dispuși să-L ascultăm și să acționăm numai în conformitate cu voia Sa.

Ar trebui să ne rugăm ca Domnul să ne descopere care este călătoria pe care El a desemnat-o pentru noi; apoi, ar trebui să plătim orice preț pentru a merge din toată inima pe ea. Amin!

Astăzi suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi; suntem în cea de-a patra veghe a nopții, chiar înainte de venirea Domnului.

Vântul ne este contrar, marea este învolburată și se pare că avem furtună după furtună.

Nu trebuie să fim necăjiți sau dezamăgiți, pentru că Domnul Isus Se roagă pentru noi și în curând ni Se va arăta.

Nu ar trebui să ne oprim din vâslit și să lăsăm barca în derivă în funcție de vânt și valuri, pentru că acest lucru ne va duce din ce în ce mai departe de Dumnezeu și de țelul Lui.

Domnul va veni la noi în ceasul cel mai întunecat, în ultima veghe a nopții, în ultima parte a călătoriei pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o.

Chiar dacă este dificil, trebuie să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe cale.

Trebuie să fim dispuși să mergem pe călătoria pe care El ne-a desemnat-o până la sfârșit, consacrându-ne Domnului.

Când furtuna este grea și marea este împotriva noastră, putem să privim la Domnul și să-I permitem să vină în barca noastră. El este cu noi chiar acolo, în mijlocul furtunii.

El este pe munte, Se roagă și mijlocește pentru ca noi să ne terminăm cu succes cursa și El este și împreună cu noi, în mijlocul furtunilor, așteaptând să-L invităm în barca noastră.

Odată ce Domnul vine în barca noastră în mijlocul furtunii, furtuna s-a terminat și ajungem la destinație.

Un lucru important în viața creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

Trebuie să găsim calea și să o umblăm cu credincioșie, chiar și din toată inima să-L urmăm pe Domnul pe această cale.

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou cu privire la acest lucru, deschizându-ne față de El și întrebându-L,

Doamne Isuse, vrem să căutăm călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o și să mergem pe ea cu credincioșie. Dezvăluie-ne, Doamne, să vedem care este călătoria pe care ne-ai rânduit-o. Ne punem în mâinile lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător. Nu vrem să facem propria nostru cale sau să facem ceea ce credem că ar trebui să facem; pur și simplu vrem să căutăm din toată inima conducerea Ta și să urmăm calea pe care Tu ai rânduit-o pentru noi. Amin, Doamne, dezvăluie-ne călătoria pe care ne-ai desemnat-o și întărește-ne să plătim orice preț pentru a merge pe ea din toată inima! Slavă Domnului, Îl avem pe Cristos în ceruri mijlocind pentru noi, chiar și atunci când suntem în furtună! Îți mulțumim, Doamne, că mijlocești ca noi să ne terminăm cursa și să obținem premiul. Vrem să continuăm să vâslim prin furtună și Îți permitem să intri în barca noastră. Intră, Doamne, și fii împreună cu noi în furtună. Adu-ne până la capăt. Vrem să ne terminăm cursa și să obținem premiul!

Să nu devenim obosiți, ci să alergăm cursa până la capăt pentru a obține premiul

E îndurarea și harul Domnului că El ne-a arătat care este calea pe care Dumnezeu a rânduit ca noi să umblăm, cursa pe care El ne-a desemant-o.

Suntem încântați că suntem pe drumul corect, dar cum vom alerga la final rămâne de văzut.

Nu trebuie să presupunem că, dacă alergăm astăzi, vom alerga și atunci când Domnul Se va întoarce.

Prin îndurarea și harul Său, alergăm astăzi cursa și trebuie să continuăm să ne smerim în fața Domnului și să căutăm călătoria pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru ca noi să o parcurgem din toată inima.

În cazul ucenicilor din Marcu 6, se pare că Domnul a vrut să treacă pe lângă ei (v. 48), iar ei L-au rugat să intre în barca lor.

Se pare că Domnul n-ar fi avut nicio intenție să meargă la ucenici.

El le-a poruncit să meargă pe cealaltă parte, la Betsaida, și era pe cale să-i întâlnească acolo. Dacă nu ar urma călătoria rânduită de Dumnezeu, ei nu L-ar fi întâlnit.

Dacă au luat o întorsătură greșită și au mers pe o cale greșită, Domnul nu i-ar fi întâlnit când a venit.

Acest lucru este foarte serios. Dacă Domnul ne cheamă să facem ceva și alegem să facem altceva, s-ar putea ca Domnul să nu ne mai întâlnească înainte de vremea răpirii; s-ar putea să nu facă un ocol doar pentru a ne întâlni în călătoria greșită pe care noi alegem să o luăm.

Răpirea are loc de-a lungul căii pe care Domnul a rânduit-o. Dacă nu suntem acolo, vom rata răpirea.

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea în ce direcție ar trebui să mergem.

Pe măsură ce alergăm cursa, trebuie să nu obosim, leșinând în sufletul nostru din orice motiv (Evrei 12:3); mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Este ușor să oboseim, căci vântul ne este contrar, suntem în mijlocul furtunii și este ultima veghe al nopții; este întuneric, periculos și furtunos.

A fi obosit înseamnă a fi fără putere în suflet; totul pare a fi în zadar. Unii frați și surori au alergat cinci sau zece ani, apoi au simțit că nu pot continua.

Se pare că totul a fost în zadar, pentru că ei își văd foștii colegi de facultate devenind prosperi în lume, părând că se bucură de viața lor, în timp ce sfintii Îl urmăresc pe Domnul în viața de biserică.

Poate că am fost la instruirea cu timp integral, apoi ne uităm la foștii noștri colegi și vedem cum par să se bucure de viața în lume în timp ce noi suntem ca un predicator sărac; la un moment dat, s-ar putea să devenim obosiți și s-ar putea să nu avem putere, chiar gândindu-ne că totul este în zadar.

În astfel de situații trebuie să citim și să ne rugăm Mica 7:8, “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!”

Amin, deși cădem – și e adevărat, noi cădem, ne vom ridica și, deși suntem în întuneric – și ne găsim în întuneric, Dumnezeu este o lumină pentru noi.

Trebuie să avem un astfel de duh. Trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și trebuie să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi.

Chiar dacă suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pe măsură ce ajungem la cea mai dificilă parte a călătoriei, trebuie să alergăm cursa cu perseverență până la capăt.

Cu toții avem nevoie de îndurarea Domnului în această privință și trebuie să ne încurajăm unii pe alții să alergăm la cursă.

Pe de o parte, ne adunăm împreună cu sfinții și ne încurajăm unii pe alții.

Pe de altă parte, fiecare dintre noi trebuie să caute călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgă cu credincioșie.

Și să nu obosim, leșinând în sufletele noastre; mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Nu trebuie să renunțăm sau să obosim.

Nu ar trebui să leșinăm în sufletul nostru, ci să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră, astfel încât să putem termina cursa și să primim premiul!

Doamne Isuse, vrem să alergăm cursa cu răbdare, privind în țintă la Isus. Te căutăm, dragă Doamne, și căutăm să cunoaștem călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o, ca să putem merge cu credincioșie în ea. Amin, Doamne, suntem atât de fericiți să fim aici în această călătorie către premiu, alergând cursa cu răbdare. Ne deschidem Ție. Salvează-ne de la a fi obosiți în timp ce alergăm cursa. Salvează-ne de a leșina în sufletul nostru din orice motiv. Să fim noi cei care alergăm cursa până la capăt! O, Doamne, vrem să privim țintă la Isus, așa cum ne aflăm în ultima parte a călătoriei. Amin, Doamne, chiar dacă epoca se întunecă și furtuna este mai puternică, vrem să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră! Ne încredem în Tine, Doamne, și privim la Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți ca să devuu credinta noastra. n, Doamne, chiar și atunci când falimentăm, vrem să ne ridicăm și să continuăm cursa! Chiar și atunci când suntem în întuneric, venim la Tine ca să Te avem ca lumină și să continuăm cursa cu credincioșie până la sfârșit! Da, Doamne, du-ne până la capăt în cursă, ca să putem declara ca și Pavel, mi-am terminat cursa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pay the Price to Wholeheartedly Walk on the Journey Ordained by God for us to the End, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos devine credința noastră atunci când privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi

03/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pe măsură ce privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi, Cristos devine credința noastră, iar noi pur și simplu credem, pentru că Cristos Însuși crede în noi, una cu noi.

Deși suntem credincioși în Cristos, în ființa noastră naturală nu avem credință, dar credința se ridică în noi atunci când privim la Isus și permitem ca legea vieții să opereze în noi; Cristos este sursa credinței și El dă naștere credinței și, de asemenea, o desăvârșește în noi, privind la El și lăsând legea vieții să lucreze în ființa noastră. Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem într-o cursă creștină, alergând cursa cerească, astfel încât să putem termina cursa noastră și să primim premiul.

Am fost aduși în această cursă privindu-L pe Isus, minunatul Isus întronat în ceruri și fiind captivați de frumusețea Lui.

Și alergăm cursa privind la Isus de la orice altceva decât El.

Cursa pe care trebuie să o alergăm este cursa cerească, dar există posibilitatea să alergăm în zadar sau să muncim în zadar.

Biblia ne arată în Fil. 2:16 să nu muncim în zadar sau să alergăm în zadar, pentru că aceasta înseamnă că suntem dați de rușine.

A alerga degeaba nu înseamnă că nu alergăm în fiecare zi; mai degrabă, putem merge la întâlniri, slujim și facem o mulțime de lucruri pentru Domnul și în viața de biserică, dar există posibilitatea să alergăm în zadar.

Pavel a spus că, conform așteptării sale sincere în speranță, că în nimic nu va fi dat de rușine (Filipeni 1:20), ci în toate lucrurile, chiar și acum, Cristos va fi mărit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte.

Viziunea lui Pavel a fost că un creștin ar trebui să fie una cu Cristos, chiar să fie Cristos.

Cum putem noi fi Cristos? Suntem atât de plini de constituția naturală, avem carne și avem pofte, dispoziție și ciudățenii.

Cum putem fi Cristos? Este adevărat că nu putem fi Cristos, dar Dumnezeu vrea să fim Cristos.

Când trăim, ar trebui să fim Cristos; când facem ceva, vorbim ceva, ar trebui să fim Cristos.

Domnul Isus nu a dus la îndeplinire răscumpărarea numai pentru ca păcatele noastre să fie iertate și spălate, pentru ca noi să fim îndreptățiți și împăcați cu Dumnezeu; chiar mai mult, El dorește să fim mântuiți în viața Sa (Romani 5:10).

Când am crezut în Domnul Isus, am fost regenerați – am primit o altă viață, viața divină.

Acum trebuie să mergem mai departe cu Domnul și să fim sfințiți de natura sfântă a lui Dumnezeu.

Apoi, trebuie să fim înnoiți în mintea noastră și trebuie să avem o transformare interioară, metabolică, astfel încât să putem fi transformați în aceeași imagine cu Cristos din glorie în glorie (2 Cor. 3:18).

Mai mult, trebuie să fim conformați chipului întâiului Fiu al lui Dumnezeu și, în cele din urmă, să fim glorificați, astfel încât să fim asemenea Lui în orice fel.

Dacă experimentăm mântuirea organică a lui Dumnezeu zi de zi, mergem pe calea potrivită și alergarea sau lucrarea noastră nu sunt în zadar.

Să continuăm cursa creștină cu rezistență până ajungem la țintă și primim premiul!

Să privim țintă către Isus, Cel ce desăvârșește credința noastră pentru a fi infuzați cu El ca fiind credința noastră

Pe de o parte, Isus este Autorul și Inițiatorul credinței noastre; pe de altă parte, El este și Desăvârșitorul credinței (Evr. 12:2).

Credința noastră începe cu El și se termină cu El. Credința noastră începe cu chemarea Sa; atunci când El ne cheamă și ne câștigă, începem să alergăm cursa creștină.

Pe tot parcursul cursei, nimic nu se face prin capacitatea noastră naturală.

Credința nu vine de la noi înșine, iar capacitatea de a alerga nu provine din ființa noastră naturală.

El este Cel care aleargă cursa în noi, iar calea pe care alergăm este, de asemenea, El Însuși.

Ioan 14:6 spune că Isus este calea și realitatea și viața.

Când ne îndreptăm privirea către Isus, El dă naștere credinței în noi, El ne menține credința și, de asemenea, ne desăvârșește credința, completând-o și terminând-o. Aleluia!

Ceea ce contează în aleargarea cursei creștine este să nu privim în jur pentru a vedea peisajul din jurul nostru; este privirea îndreptată către Isus, Cel care dă naștere credinței în noi și termină credința noastră.

Viața lui ne permite să alergăm.

Când privim la El cu atenție, cu o atenție neîmpărțită, El ne va infuza cu El Însuși ca credință.

Vedem că această Persoană prețioasp ne iubește și Îl vom iubi înapoi.

Noi nu L-am văzut, dar Îl iubim; în El – deși nu-L vedem în prezent, totuși crezând – ne bucurăm de bucurie nespusă și plină de glorie (1 Petru 1:8).

Pe măsură ce Îl iubim pe Cel nevăzut, este fără efort pentru noi să alergăm cursa creștină. Nicio problemă nu este o problemă pentru noi, căci alergăm cu bucurie, chiar glorios, iar mâinile noastre nu se vor obosi.

Ori de câte ori ne gândim la răsplată, ne recâștigăm puterea, pentru că răsplata este Cristos Însuși, care va fi savurarea noastră deplină în epoca viitoare a împărăției.

Fie ca ochii să ni se deschidă astfel încât să nu luăm în considerare lucrurile care se văd, să nu luăm în considerare slăbiciunile noastre nici să privim lucrurile negative ale altora.

Să ne întoarcem privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.

Ca Desăvârșitor al credinței, Domnul Isus Se infuzează continuu întru noi ca element și abilitate de a crede.

Când privim la Domnul cu o atenție neîmpărțită, punând întreaga noastră ființă asupra Lui, El ne administrează cerul, viața și puterea.

El ne infuzează cu tot ceea ce este El, iar noi suntem capabili să alergăm în cursa cerească și să trăim viața cerească pe pământ (2 Cor. 3:18).

Ceea ce privim sau la cine privim ne afectează foarte mult.

Cu cât privim mai mult la lucrurile pământești, cu atât devenim mai pământeni și cu atât avem mai multe piedici și încurcături și nu vom alerga cu atenție.

Să avem fața dezvelită, adică să avem o inimă întoarsă către Domnul, ca să-L privim și să-L reflectăm ca pe o oglindă, ca să fim transformați în același chip din glorie în glorie, întocmai ca de la Domnul Duh.

Viața noastră creștină este din glorie în glorie.

În fiecare zi Îl privim pe Domnul și primim transmiterea și infuzia Sa.

Îl primim ca viața noastră, puterea și stimulentul nostru, astfel încât să putem alerga în cursa creștină.

Pe măsură ce privim la Domnul în mod continuu, El va termina și completa credința de care avem nevoie pentru a alerga cursa cerească.

Nu este nevoie să ne temem sau să ne facem griji; pur și simplu privim la fața Lui și nu ne va lipsi nimic.

Când privim la Isus, El devine calea noastră, puterea și viața noastră. El va fi, de asemenea, țelul alergării noastre.

În această cursă, ființa noastră naturală, carnea noastră, trecutul nostru și capacitatea noastră sunt toate inutile; doar ceea ce este infuzat de Cristos în noi contează, pentru că El în noi este credința care ne motivează să alergăm cursa până la capăt.

Trebuie să ne deschidem Domnului, așa cum a făcut apostolul Pavel, și să nu umblăm în mod ușuratic, ci să alergăm cursa pentru a câștiga prețul!

Fie ca Domnul să ne facă cei care privim la răsplata pe care ne-o va da când El Se va întoarce, domnind împreună cu El în împărăție și savurând nunta de o mie de ani cu El, și să ne îndreptăm de la toate lucrurile către Isus, astfel încât putem alerga cursa cu răbdare.

Fie ca Domnul să ne arate că viitoarea răsplată în împărăție ne așteaptă și fie ca noi să continuăm să alergăm cursa.

Paul a început să alerge, a continuat să alerge și a terminat cursa, fiind asigurat că a câștigat premiul.

Fie ca și noi astăzi să nu privim la nimic și la nimeni, să nu privim la slăbiciunile noastre și la păcatul care ne împiedică atât de ușor, ci să lepădăm toate lucrurile și să privim țintă la Isus pentru a fi infuzați cu El ca credință și a alerga cursa creștină cu răbdare.

Când privim la Isus, Cristos devine credința noastră!

Domnul să ne întărească să alergăm continuu până ajungem la capăt pentru a câștiga premiul.

Doamne Isuse, vrem să alergăm continuu cursa, privind țintă la Isus! Tu ești Autorul credinței noastre, căci Tu inițiezi credința și Tu chiar devii credința noastră. Amin, Doamne, ne îndreptăm privirea către Isus pentru a fi infuzați cu credință și pentru a avea credință ca să alergăm cursa creștină. Infuzeaza-ne mai mult cu Tine însuți astăzi. Privim de la orice altceva către Tine. Credem că Tu ești capabil să ne duci până la capăt și chiar să ne completezi credința. Te luăm ca viața, calea și țelul nostru. Te luăm ca tăria și răbdarea pentru a alerga cursa. O, Doamne Isuse, deși nu Te vedem în prezent, credem în Tine și ne bucurăm cu o bucurie nespusă și plină de glorie! Vrem să Te privim cu faţa dezvelită, ca să Te putem reflecta. Transformă-ne în chipul Tău din glorie în glorie, întocmai ca de la Domnul Duh! Desăvârșește credința în noi. Completează credința în noi. Du-ne în cursa creștină până la capăt, astfel încât să ne putem termina cursa și să primim răsplata! Amin, Doamne Isuse, Te iubim!

Când privim la Isus și lăsăm legea vieții să opereze în noi, Cristos devine credința noastră și El crede în noi, făcându-ne o ființă care crede

Pentru cei necredincioși, credința este o un lucru misterios; mulți cred că creștinii „își aruncă creierul în coșul de gunoi” atunci când cred în Isus, pentru că nu pare a fi rezonabil sau logic să facă acest lucru.

Singura diferență dintre un necredincios și un credincios în Cristos este că credinciosului i s-a arătat îndurare de la Dumnezeu pentru a avea apariția Domnului, iar când Dumnezeu i s-a arătat acestuia, el pur și simplu a crezut.

Credința nu este în noi prin natură; nu suntem născuți din părinții noștri cu credință în noi.

Avem un duh, iar duhul nostru vrea să-L contacteze pe Dumnezeu, dar dacă nu-L vedem pe Domnul Isus, care este Dumnezeu, nu avem credință.

Acest lucru este valabil nu numai pentru cei necredincioși, ci chiar și pentru cei care cred în Cristos. Ca credincioși în Cristos, de atâtea ori se pare că nu avem credință.

Unii par să aibă credință și merg mai departe cu Domnul, dar atât de mulți creștini par să fie la fel ca oamenii din lume, pierzându-și chiar credința.

De ce unii au credință în timp ce alții nu au? Care este secretul pentru a avea credință? Evrei 12:2 este unul dintre secrete: să privim țintă la Isus.

Poate că nu avem credință, dar atunci când ne întoarcem la Domnul, chemăm numele Lui și ne concentrăm asupra Lui, El ne infuzează cu Sine Însuși și El devine credința noastră.

Când venim la Domnul în Cuvântul Său pentru a citi și a ne rugăm asupra cuvântului Său, credința este infuzată în noi și suntem umpluți cu Dumnezeu.

Cu toții putem depune mărturie că, atunci când citim Biblia și vorbim cu Domnul în rugăciune și considerație cu rugăciune, Domnul ne umple cu Sine și avem darul credinței.

Pentru ca noi să avem credință, trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, sursa credinței. El Se iradiază în noi și ne încarcă cu Sine.

Drept urmare, avem în mod spontan credință. Credința nu provine de la noi; îşi are originea în El.

Într-un fel, credința este Cristos Însuși care vine în noi pentru a deveni Cel care crede în noi într-un mod subiectiv.

Cuvintele Domnului sunt duh și viață (Ioan 6:63), iar când Îl privim în Cuvântul Său, suntem infuzați cu El până când El, însăși persoana, devine elementul credinței din ființa noastră.

Nu noi credem; este Cel care crede în noi. Ce minunat!

Deci, într-un fel, nu putem decât să credem; cum să nu credem când El în noi, una cu noi, crede?

Cristos dă naștere credinței în noi, El este credința noastră, El crede în noi și El crede, așa că noi credem; aceasta este credința autentică. Uimitor!

Odată ce El a originat această credință în noi, El nu o va lăsa niciodată să dispară; El o va perfecționa, o va termina și o va perfecționa.

Pur și simplu trebuie să continuăm să ne întoarcem la El și să privim la Isus, pentru ca Cristos să creadă în noi și pentru noi!

Atunci vom trăi prin credință – prin credința Lui, chiar prin El ca și credința noastră (Gal. 2:20).

Un alt mod practic prin care suntem infuzați cu credință este să permitem legii vieții să opereze în noi (Romani 8:2).

Când permitem ca legea vieții să lucreze în ființa noastră, pur și simplu credem.

Domnul ne poate vorbi despre o anumită problemă sau ne poate atinge despre atitudinea noastră față de o anumită persoană; dacă spunem Amin vorbirii Sale interioare, suntem plini de credință.

Dacă spunem Amin vorbirii interioare a Domnului, mișcării Sale, El va avea o cale de a se răspândi în mintea, emoția și voința noastră, iar acest lucru va produce o mare credință în noi.

Cu cât permitem legii vieții să opereze în noi, cu atât suntem mai capabili să credem.

Legea vieții lucrează în noi pentru a aduce exprimarea și mărturia lui Dumnezeu; primul rezultat este credința noastră.

Elementul credincios al lui Cristos este încărcat în ființa noastră prin legea vieții.

Dacă dăm legii vieții oportunitatea de a lucra continuu în mintea, emoția și voința noastră, lucrarea ei va produce capacitate de a crede în noi.

Fie ca să fim cei care avem o astfel de credință să-L credem pe Dumnezeu la deplin, fără nicio tensiune sau ceartă.

Legea vieții în Evrei 8:10 rezultă în capacitatea de a crede prezentată în Evrei 11:1 și restul capitolului. Putem depune mărturie că, atunci când spunem Amin operațiunii și mișcării interioare a Domnului, suntem plini de credință și credința noastră în Domnul este întărită.

Când legea vieții operează în noi pentru a ne face chiar reflectarea, expresia și mărturia lui Dumnezeu, ne este ușor să credem.

Credința noastră nu este ceva deliberat – este ceva spontan; de fapt, nu putem să nu credem, întrucât capacitatea de a crede a fost infuzată în noi.

Atâta timp cât ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și permitem legii vieții să opereze în noi, dându-I libertatea de a ne mișca, atinge și infuza cu El însuși, vom fi plini de credință.

Credința noastră va fi spontană, iar ființa noastră interioară va fi saturată cu El ca credință.

Cu cât suntem mai saturați în interior de Cristos, cu atât ne este mai ușor să credem.

Fie ca toți să experimentăm credința într-un mod subiectiv, să privim la Isus și să lăsăm ca legea vieții să opereze în noi.

Doamne Isuse, noi spunem Amin lucrării, acționării și mișcării Tale interioare în ființa noastră. Vrem să permitem legii vieții să opereze în noi pentru a-L împărți pe Dumnezeu cu tot ceea ce este El în ființa noastră. Amin, Doamne Isuse, introdu-Te pe Tine însuți în noi un pic mai mult astăzi. Împarte-Ți legile în mintea noastră și înscrie-le în inima noastră, astfel încât să fim plini de Cristos ca credință! Dorim să experimentăm credința într-un mod subiectiv zi de zi, îndreptându-ne privirea către Isus și permițând legii vieții să opereze în noi. Lucrează în noi, Doamne, și operează în ființa noastră pentru a ne face exprimarea și mărturia lui Dumnezeu. Fie ca legea vieții să opereze în noi astăzi, astfel încât să putem fi infuzați cu Cristos ca credință. Amin, Doamne, fie ca Tu să devii credința noastră, infuzându-Te în noi pentru a fi capacitatea noastră de credință! Vrem să trăim prin această credință, prin Cristos ca credință noastră! Tu ești credința noastră. Tu ești viața noastră. Te luăm ca totul al nostru. Trăim prin credința Fiului lui Dumnezeu. Desăvârșește-ne credința. Adu-ne până la desăvârșirea credinței, astfel încât să alergăm cursa cu răbdare și să primim premiul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ becomes our Faith as we Look unto Jesus and Let the Law of Life Operate in us, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Alergăm cursa privind țintă la Isus, Autorul, Conducătorul și Desăvârșitorul credinței

30/09/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În calitate de credincioși în Cristos, alergăm cursa creștină, privim la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre; Isus Cristos este focusul în alergarea noastră, pentru că numai privind la Isus putem avea credință infuzată în noi pentru a alerga cursa cu perseverență. Amin!

Viața noastră creștină de astăzi este o cursă, cursa cerească, și cu toții alergăm pentru a câștiga premiul.

Pavel a fost adus în această cursă când s-a convertit și a alergat cursa toată viața până când, chiar la sfârșit, a putut spune că a terminat cursa.

Fiecare dintre noi are o cursă de alergat.

Trebuie să-L căutăm pe Domnul pentru a ști care este cursa pe care El ni-a încredințat-o în viața noastră creștină.

Nu putem alerga cursa altcuiva și nici nu putem concura cu alții în cursa noastră.

Mai degrabă, cu toții trebuie să privim la Isus, Cel care inițiază credința și care, de asemenea, desăvârșește credința, astfel încât să putem alerga cursa cu perseverență și să ajungem la destinație pentru a primi premiul.

Pe de o parte, ca credincioși în Cristos, suntem mântuiți veșnic și nu trebuie să facem nimic pentru a ne obține mântuirea.

Dumnezeu ne-a mântuit prin har și prin credință, pentru că pur și simplu prin credința în Domnul, suntem mântuiți și primim viața eternă. Aleluia!

Pe de altă parte, există o recompensă pusă în fața noastră, un premiu, care este acordat celor care aleargă cursa cu răbdare.

În multe părți din Noului Testament ni se spune că Domnul, în calitate de Stăpân al sclavilor, îi va răsplăti pe fiecare după fapta lui.

Unii ar putea spune că nu trebuie să facem nimic pentru mântuirea noastră și au dreptate: nu trebuie să muncim pentru a obține mântuirea.

Totuși, așa cum a spus Pavel în Fil. 2:13, trebuie să ne lucrăm cu frică și cutremur pentru propria noastră mântuire, pentru că Dumnezeu este Cel care operează în noi atât voința, cât și lucrul, pentru buna Sa plăcere.

Dumnezeu nu ne-a mântuit ca să așteptăm până când ne va aduce în ceruri pentru a fi cu El pentru totdeauna.

Aceasta este o evanghelie foarte joasă.

El nu ne-a mântuit de la pierzania eternă doar pentru ca noi să fim copiii Lui, iar într-o zi El va veni să ne aducă cu El acolo unde este El.

Mai degrabă, Dumnezeu ne-a mântuit ca să Îl savurăm, să ne împărtășim din El, să-L experimentăm și să alergăm cu răbdare cursa creștină pusă înaintea noastră.

Trebuie să-L urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga (Filipeni 3:12-14) și trebuie să-L prindem pe Cel care ne-a prins.

Facem asta zi de zi, chiar moment de clipă, pe măsură ce îl contactăm pe Domnul și Îl experimentăm în viața noastră de zi cu zi.

Fie ca noi să fim cei care alergăm cu răbdare cursa pusă înaintea noastră, privim la nimic altceva decât la Isus, Cel care a inițiat credința și care ne va desăvârși și credința!

Alergăm cursa creștină privind țintă la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre

Cum putem alerga cursa creștină?

S-ar putea să auzim că trebuie să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră, dar s-ar putea să nu fim o persoană competitivă și nici să fim în mod natural înclinați să facem prea mult efort pentru a obține ceva.

A alerga în cursa creștină nu are nimic de-a face cu ceea ce simțim și ce putem face; are totul de-a face cu privirea înspre Isus! Amin!

Alergăm cursa creștină prin privirea țintă la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre (Evrei 12:2).

Ce înseamnă să-ți ațintești privirea către Isus?

Cuvântul grecesc tradus prin „privim țintă” înseamnă „a privi cu atenție nedivizată, întorcându-se de la orice alt obiect”.

Cu alte cuvinte, pe măsură ce alergăm în cursa creștină, nu ar trebui să privim la stânga sau la dreapta, ci pur și simplu să privim de la orice altceva către Isus.

Când alergătorii aleargă într-o cursă de o sută de metri, nu se uită la oamenii din jurul lor și nici la colegii lor din cursă; ei pur și simplu aleargă, având ochii ațintiți asupra țelului.

Este atât de ușor astăzi să fii distras de atâtea lucruri. Lucrurile bune și cele rele deopotrivă ne pot distrage atenția de la alergarea cursei creștine.

Nu ar trebui să stăm aici doar să privim în jur, să luăm în considerare și să ne gândim la acest lucru sau la cutare lucru negativ care ni s-a întâmplat.

Mai degrabă, trebuie să ne îndreptăm de orice altceva decât de Cristos și să privim la El cu o atenție nedivizată.

De multe ori Îl pierdem din vedere pe Domnul, pentru că sunt atât de multe lucruri presante și situații imediate care ne solicită atenția.

Așa că încetinim cursa noastră sau suntem împiedicați să continuăm cu Domnul.

Soluția este să nu încerci să faci față tuturor acestor lucruri negative sau să rezolvi problemele care sunt la îndemână; soluția este pur și simplu să ne întoarcem privirea către Isus!

Alergăm cursa creștină prin privirea țintă la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.

Când privim de la toate lucrurile pământești către Isus, El ne infuzează cu credință pentru a alerga cursa.

Aceasta este o cursă pe termen lung, chiar o cursă pe viață; s-ar putea să alergăm bine astăzi, dar mâine s-ar putea să nu alergăm deloc.

Trebuie să învățăm să privim de la toate lucrurile din mediul nostru, să privim de la eșecurile noastre din trecut și să privim chiar și de la experiențele noastre bune, astfel încât să putem alerga proaspăt cursa cu perseverență și să-L câștigăm mai mult pe Cristos (Fapte 7:55-56)!

Chiar și experiențele noastre bune din Cristos ne pot frustra să mergem mai departe cu Domnul și să alergăm cursa creștină, pentru că putem fi mulțumiți și satisfăcuți de ceea ce avem.

Cu toții trebuie să alergăm cursa cu perseverență, uitându-ne de la orice altceva către Isus.

Apostolul Pavel a fost un model în această prvință. El avea multă experiență cu Domnul și avea o experiență foarte bună în iudaism, dar a mărturisit că a pus toate acestea deoparte, pentru că se întindea înainte pentru a-L câștiga pe Cristos.

El L-a experimentat Cristos și a avut multă cunoștință despre Domnul, dar nu a permis ca nimic să-l distragă sau să-l frustreze de la a-L savura pe Cristos la maximum.

Trebuie să fim atenți la Domnul Isus, nu la lucrurile din mediul nostru.

Trebuie să privim de la orice lucru care ne distrage atenția către El. El este Autorul credinței noastre și, de asemenea, El ne va desăvârși credința.

Pe măsură ce privim la Isus, El inițiază credința, El ne conduce în credința noastră, noi călcăm pe urmele Sale în credință și, de asemenea, ne desăvârșește credința.

Doamne Isuse, vrem să alergăm cursa creștină, privind țintă la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre! O, Doamne Isuse, Te iubim și ne concentrăm doar asupra Tine. Tu ești țelul nostru. Tu ești focusul noastră. Tu ești totul pentru noi. Privim de la orice altceva către Tine. Amin, Doamne, vrem să ne concentrăm asupra Ta cu o atenție neîmpărțită. Uităm de eșecurile și greșelile noastre. Nu vrem să zăbovim în succesele sau experiențele noastre bune din Cristos. Pur și simplu vrem să ne întindem înainte pentru a-L câștiga pe Cristos! Amin, Doamne, Tu ești Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Tu ne-ai inițiat credința și, de asemenea, o vei desăvârși. Vrem să călcăm pe urmele Tale, privind țintă la Isus cu o atenție neîmpărțită. Nu vrem să stăm aici luând în considerare și privind în jur. Ne îndreptăm către Tine. Ne întoarcem spre Tine. Ne întoarcem de la toate lucrurile pământești, de la religia noastră și de la lucrurile din mediul nostru și ne întoarcem privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre!

Privim țintă la Isus, Autorul, Inițiatorul, Conducătorul, Pionierul, Premergătorul și Desăvârșitorul credinței noastre!

În Vechiul Testament, sfinții erau doar martori ai credinței, dar noi astăzi avem credință, pentru că Îl avem pe Isus ca Autor și Desăvârșitor al credinței noastre.

El este Autorul credinței noastre; aceasta înseamnă că El este Inițiatorul, Inauguratorul, Conducătorul, Pionierul și Premergătorul credinței noastre.

De asemenea, El este Desăvârșitorul credinței noastre.

În noi înșine și conform omului nostru natural, nu avem nicio capacitate de a crede.

Oamenii din lume se întreabă despre noi cum putem crede, pentru că în ei nu există nicio capacitate de a crede.

Capacitatea de a crede, credința, nu este a noastră, ci a Domnului.

Credința prin care suntem mântuiți este credința prețioasă pe care am primit-o de la Domnul (2 Petru 1:1).

Când privim la Isus, când auzim evanghelia și inima noastră se întoarce către Domnul, El, ca Duh dătător de viață (1 Cor. 15:45) ne infuzează cu Sine Însuși, cu elementul Său de credință.

Trebuie doar să ne uităm la Isus și să-L privim; când Îl privim, suntem infuzați cu El și pur și simplu credința se ridică în noi.

În mod spontan, pe măsură ce privim la Isus, în ființa noastră se naște un fel de credință și avem capacitatea de a crede în El.

Acesta nu este de la noi; noi nu inventăm credință și nici nu construim credința în noi înșine, ci mai degrabă privim la Isus și El ne inițiază credința.

Cristos ni Se dă pe Sine însuși ca element al credinței, pentru ca El să creadă pentru noi. El devine credința noastră.

Noi credem pur și simplu prin infuzarea cu Cristos ca credință a noastră și Îl trăim ca credință, chiar și prin credința Sa (Gal. 2:20; Evr. 2:10), nu prin credința noastră. Aleluia!

El este Autorul și Creatorul credinței în viața Sa și în calea Sa pe pământ.

Când citim Evangheliile, vedem că Domnul Isus a trăit o viață de credință, iar calea pe care El a mers a fost o cale a credinței.

El a dat naștere credinței; El este Autorul credinței.

El este, de asemenea, Pionierul și Înaintemergătorul credinței, pentru că în viața Sa și în trăirea Sa pe pământ El a tăiat calea credinței.

Evangheliile ne arată atât de multe cazuri și situații în care au existat multe obstacole în calea Domnului, iar El a trebuit să croiască calea credinței și să meargă pe calea credinței.

Oriunde mergea El, părea că era un munte sau un râu care Îl frustra.

Însă din nou și din nou, pas după pas, Cristos a deschis calea credinței.

El a închis văile și a îndepărtat munții ca un constructor de autostrăzi; El a tăiat calea credinței și a fost Pionierul și Premergătorul pe calea credinței.

El a devenit Conducătorul credinței noastre, chiar Căpitanul credinței.

El a tăiat calea credinței, a umblat pe calea credinței și acum ne conduce să mergem în același feș și astăzi. El a reușit și a fost aprobat și primit de Dumnezeu în tot ceea ce a făcut, pentru că El a umblat prin credință și a trăit prin credință.

Acum, în calitate de Căpitan al credinței, Cristos ne poate purta pe calea credinței pe urmele Lui. Mergem pe aceleași urme ale credinței Domnului, urmându-L în duh și prin credință.

Facem acest lucru prin privirea țintă la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Citim Biblia și ne exersăm duhul pentru a ne privi spre Isus, iar credința este infuzată în noi.

Cu cât ne îndreptăm mai mult spre Isus, cu atât suntem mai infuzați cu El ca credință.

Pe măsură ce privim la Isus ca fiind Creatorul credinței, credința se ridică în noi.

El, ca Desăvârșitor al credinței noastre, se află în gloria Sa și pe tronul Său în cer și, în timp ce ne îndreptăm privirea către Isus, El ne infuzează cu credința pe care El a dat naștere și a desăvârșit-o.

Cu toții putem depune mărturie că pur și simplu ne întoarcem la Domnul din nou și din nou, suntem întăriți și încurajați să continuăm să alergăm cursa creștină.

Dacă nu-L avem pe Domnul Isus, vom renunța. Când nu ne punem ochii pe El, este atât de greu să alergăm la cursă. De fapt, este imposibil să alergăm la cursă dacă nu ne întoarcem privirea către Isus!

Dumnezeu a pus în ființa noastră ceva care devine credința noastră și trebuie să continuăm să privim la Isus pentru a câștiga mai mult din El ca credință.

Efes. 2:8 spune că credința prin care am fost mântuiți nu este de la noi înșine; este darul lui Dumnezeu.

Trebuie să continuăm să primim acest dar, îndreptându-ne privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.

Cu cât privim mai mult la El, cu atât suntem mai infuzați cu El ca credință și putem alerga cu răbdare cursa creștină.

Noi alergăm această cursă nu prin credința noastră, ci prin credința Fiului lui Dumnezeu, care a fost infuzat în noi și a devenit credința noastră.

Doamne Isuse, ne îndreptăm privirea către Tine pentru a alerga astăzi cursa creștină. Nu avem credință în noi înșine, Doamne, dar venim la Tine și privim de la orice altceva către Tine! Infuzează-ne cu Tine Însuți ca credință. Transfuzează credința în ființa noastră. Fie ca Tu să devii credința noastră. Doamne, Te luăm ca și credința noastră, căci Tu în noi poți crede și Tu crezi în noi. Amin, Doamne, privim spre Tine de la orice altceva! Tu ești Autorul credinței noastre și Tu ești Pionierul și Premergătorul credinței. Privim la chipul Tău minunat și credem în Tine! Mulțumim, Doamne, că ai tăiat calea credinței. Mulțumim că ești liderul și căpitanul credinței. Condu-ne astăzi pe urmele Tăi pe calea credinței. Amin, Doamne, noi vrem să trăim prin credință, prin credința Ta în noi! Desăvârșește-ne credința. Crește-ne credința. Ține-ne să alergăm cursa creștină, privind spre Isus, Autorul, Inițiatorul, Inauguratorul, Conducătorul, Pionierul, Premergătorul și Desăvârșitorul credinței noastre!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Run the Race by Looking away unto Jesus, the Author, Leader, and Perfecter of Faith, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Alergăm cu răbdare cursa pusă înaintea noastră până când terminăm cursa, așa cum a făcut Pavel

29/09/2024 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să alergăm cu răbdare cursa care ne este pusă înainte, căutând călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să mergem cu credincioșie pe ea și să alergăm cu răbdare cursa până când vom primi premiul! Amin!

În această săptămână, în înviorarea noastră de dimineață, venim la subiectul: Să terminăm cursa; în 2 Tim. 4:7 Pavel a spus că a terminat cursa (a isprăvit alergarea).

Pe de o parte, luptăm lupta bună, iar pe de altă parte, terminăm cursa, adică alergăm cursa cu răbdare până când terminăm cursa și primim premiul.

Suntem cei care luptă lupta cea bună, terminăm cursa și iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca cunună a dreptății.

Trebuie să ne pregătim pentru venirea Domnului; pe măsură ce așteptăm cu nerăbdare venirea Lui, trebuie să avem senzația că revenirea iminentă a Domnului este legată de viața noastră de astăzi.

Venirea Domnului nu ar trebui să fie doar o doctrină în credința noastră creștină; ea ar trebui să ne facă să avem o mare schimbare în viața noastră de zi cu zi.

Săptămâna trecută am văzut că, pentru a ne pregăti pentru venirea Domnului, trebuie să luptăm lupta bună a credinței, mai ales că trăim în ultimele zile și biserica s-a degradat.

Săptămâna aceasta savurăm și aprofundăm subiectul finalizării cursei, care implică alergarea cursei cu răbdare.

În lumina venirii Domnului, trebuie să realizăm că fiecare dintre noi are de alergat o cursă, un curs anume stabilit de Domnul, pe care trebuie să-l parcurgem.

Alergarea noastră, însă, nu este să fim numărul unu la final și să fim cel mai bun alergător; nu este un sprint, ci un maraton care are loc toată viața noastră creștină.

Nu putem fi prezumți să spunem că ne-am terminat cursa; Pavel a putut spune acest lucru doar în ultima epistolă pe care a scris-o, când a simțit că timpul plecării lui era aproape.

În Fapte 20:24 el menţionează că vrea să-şi termine alergarea; această alergare este o cursă. Suntem cu toții într-o cursă astăzi.

În lume există o cursă spre vârf, o cursă de șobolani pentru a fi cel mai bun și pentru a câștiga mai mulți bani, faimă și posesiuni; în cele din urmă, cei care conduc această cursă sunt cei mai nenorociți oameni de pe pământ.

Dacă ai cunoștințe din interior despre frământările interioare ale celor care câștigă o asemenea faimă fie în divertisment, muzică sau afaceri, vei fi șocat să afli cât de chinuiți sunt și cât de mizerabili sunt în interior.

Dar noi, în calirate de credincioși în Cristos, ne uităm la Isus și suntem plini de credință și alergăm cu perseverență pentru a obține premiul! Amin!

Pavel a alergat cursa cerească și a proclamat triumfător: Am terminat cursa!

Apostolul Pavel este modelul nostru; a fost un persecutor al bisericii, dar Domnul l-a întâlnit personal și el s-a convertit la Cristos.

După ce Domnul l-a luat în stăpânire, Pavel a început să alerge cursa cerească și a alergat continuu (1 Cor. 9:24-26; Fil. 3:12-14) ca să o poată termina (Fapte 20:24).

El alerga în 1 Cor. 9, iar el alerga în Fil. 3; a continuat să alerge cu răbdare cursa pusă în fața lui.

Cuvântul lui către Timotei din 2 Tim. 4:7 indică faptul că el a terminat triumfător cursa, pentru că a declarat, mi-am terminat cursa!

La fel ca Pavel, am fost câștigați de Domnul și El ne-a luat în stăpânire; acum alergăm cursa cerească și alergăm continuu cursa pentru a o termina.

Viața creștină este o cursă și toți suntem alergători în cursă.

În Gal. 2 Pavel Îl urmărea pe Domnul de mulți ani, dar a spus că se temea că ar fi fugit în zadar, așa că a continuat să urmărească.

Întotdeauna a avut grijă să alerge corect în cursa creștină.

Nu vrem să alergăm în zadar și să nu fim răsplătiți de Domnul; vrem să alergăm cursa creștină cu răbdare și să primim premiul.

În 1 Cor. 9 Pavel i-a îndemnat pe credincioșii corinteni să alerge cursa. În Fil. 3 a spus că a urmărit și a alergat cursa către țintă.

Iar în Faptele Apostolilor 20:24 el a spus că voia să-și termine cursa și nu se temea pentru viața lui.

În cele din urmă, în 2 Tim. 4:7 Pavel a declarat triumfător: Am terminat cursa.

El nu numai că a început să alerge, ci a alergat continuu și a alergat cursa cerească cu răbdare până când a fost asigurat că va primi coroana dreptății.

La sfârșitul vieții sale, el a putut proclama triumfător că a terminat cursa și că va primi de la Domnul o răsplată – cununa dreptății (v. 8).

Mulți creștini cred că a alerga în cursa creștină este pentru mântuire. De fapt, doar cei mântuiți pot alerga la această cursă.

Cei care nu au fost mântuiți nu sunt calificați să alerge cursa.

Frați și surori, noi, credincioșii în Cristos, suntem calificați să alergăm cursa cerească până când noi, la fel ca Pavel, putem declara că am terminat cursa.

Nu trebuie să ne uităm la eșecurile și slăbiciunile noastre: trebuie pur și simplu să ne întoarcem privirea către Isus, Cel care ne-a chemat și care ne va duce până la capăt și să alergăm cursa cerească cu răbdare.

Am primit viața lui Cristos și această viață divină ne dă posibilitatea să alergăm cursa.

În cazul lui Pavel, înainte de a începe să alerge în cursa creștină, el s-a străduit să-I placă lui Dumnezeu, dar de fapt L-a frustrat pe Dumnezeu prin eforturile lui și i-a frustrat pe cei care erau în cursă.

Dar Domnul S-a îndurat de el și l-a întâlnit, l-a convertit și l-a adus în cursa creștină să alerge cu răbdare până când va primi premiul.

El a fost întors de la întuneric la lumină și, după ce s-a convertit la Cristos și după ce a început să alerge, el predica evanghelia pentru a-i transfera pe mulți de la întuneric la lumină.

Domnul a câștigat această persoană care obișnuia să alerge pe cursa greșită și cursa incorectă, iar această persoană, Pavel, a alergat cursa cerească și a terminat cursa.

Putem să-l luăm ca model și să alergăm astăzi cursa creștină cu răbdare până când primim și premiul. Îi putem spune Domnului,

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai mântuit cu viața Ta divină și ne-ai adus în cursa creștină. Aleluia, noi credincioșii în Cristos suntem alergători în cursa cerească! Amin, Doamne, vrem să alergăm cursa cu răbdare până vom primi premiul. Vrem să ne întoarcem privirea de la orice ne distrage atenția și pur și simplu să alergăm cursa cerească privind țintă la Isus! Te iubim, Doamne Isuse! Vrem să alergăm și să continuăm cursa până ajungem la destinație și primim premiul. Salvează-ne de la alergarea cursei greșite. Ține-ne în cursa vieții noastre creștine către premiul la care ne-a chemat Dumnezeu în Cristos. Vrem să alergăm, Doamne, ca să terminăm cursa și să primim premiul: cununa dreptății! Aleluia, apostolul Pavel a alergat cursa și a terminat cursa și a fost asigurat că Dumnezeu îi va da cununa dreptății. Doamne, ține-ne în cursa creștină alergând cu răbdare până când vom primi premiul!

Să căutăm călătoria pe care Domnul a rânduit-o pentru noi și să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să ne dăm seama că o viață creștină potrivită presupune parcurgerea cursei, alergarea cursei vieții creștine, pentru realizarea economiei lui Dumnezeu conform scopului Său.

Această cursă nu este invenția noastră; mai degrabă, din veșnicie în veșnicie, Dumnezeu are o singură cale.

Dumnezeu nu are scopuri și economii diferite; are un singur scop etern și o singură economie.

Pentru ca El să-și împlinească scopul, toți cei pe care i-a ales și pe care i-a câștigat ar trebui să alerge cu răbdare cursa pusă înaintea lord.

Nu trebuie să ne inventăm propria cursă sau să ne stabilim propria cursă; trebuie doar să căutăm călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o și să mergem cu credincioșie pe ea.

Trebuie să vedem că viața noastră creștină este o cursă și să căutăm călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

Trebuie să plătim orice preț pentru a ne continua călătoria cu toată inima până ajungem la capăt.

Nu ne grăbim, încercând să fim primul sau al doilea în cursa pusă înaintea noastră; mai degrabă, plătim prețul pentru a alerga cu răbdare cursa pusă înaintea noastră.

Pavel nu a spus că a primit premiul întâi; mai degrabă, a spus că și-a terminat cursa; el a terminat cursa.

Călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o este cursa pe care o alergăm cu toții (Evr. 12:1).

Avem un nor atât de mare de martori în jurul nostru; de aceea, ar trebui să lăsăm deoparte orice piedică și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care ne este pusă înainte.

Această cursă nu este altceva decât Cristos Însuși, pentru că El a spus: Eu sunt calea și realitatea și viața (Ioan 14:6).

Cristos este calea, iar noi mergem pe calee și alergăm cursa.

Deși Cristos este cursa noastră, nu ar trebui să luăm această cale pur și simplu ca pe o cale, ci mai degrabă, să o luăm ca pe o cursă de alergare!

Nu ar trebui să luăm timp să ne gândim, să privim în jur, să stăm pe loc sau să mergem încet, ci să alergăm cursa până când terminăm cursa! Amin!

Alergăm cursa pentru a câștiga o coroană nestricată (1 Cor. 9:25), care este o recompensă ca stimulent.

Această răsplată ne va fi dată conform faptelor noastre la întoarcerea Domnului (Mat. 16:27; Apoc. 22:12; 1 Cor. 4:5).

Acesta va fi hotărât la scaunul de judecată al lui Cristos (2 Cor. 5:10) și va fi savurat de noi în împărăția viitoare (Mat. 25:21, 23).

Acest premiu nu este mântuirea într-un sens comun (Efes. 2:8; 1 Cor. 3:15), ci o răsplată într-un sens special (Evr. 10:35; 1 Cor. 3:14).

Am primit mântuirea eternă prin credință, nu prin faptele noastre, pentru că suntem mântuiți prin har prin credință (Efes. 2:8-9).

Cu toate acestea, vom primi o răsplată pentru lucrarea noastră după ce vom fi mântuiți (1 Cor. 3:8, 14).

Toți credincioșii în Cristos au primit mântuirea lui Dumnezeu prin credință; cu toate acestea, dacă un credincios primește recompensa depinde de modul în care aleargă cursa.

A alerga este diferit de a umbla; nu doar mergem încet sau umblăm, privind în jur la peisajul din jurul nostru.

Mai degrabă, a alerga într-o cursă presupune să lăsăm deoparte orice ne împiedică și pur și simplu să alergăm.

Pentru ca noi să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră, trebuie să dăm laoparte orice greutate inutile, orice povară care ne îngreunează.

De asemenea, trebuie să dăm laoparte păcatul care ne împiedică atât de ușor.

Fiecare dintre noi are un păcat sau un lucru care ne împiedică și ne frustrează să alergăm cursa.

Trebuie să lăsăm deoparte orice ne îngreunează și pur și simplu să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră.

Există obstacole exterioare și păcate interioare care ne frustrează de la alergarea cursei.

Alergăm spre țintă și vrem să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră pentru a primi premiul.

Trebuie să luăm în considerare înaintea Domnului care sunt lucrurile din noi sau din jurul nostru care ne îngreunează și ne frustrează să alergăm cursa și să le dăm laoparte.

Vrăjmașul ne-a orbit atât pe noi cât și pe mulți creștini să credem că, acum că suntem mântuiți, cu toții vom fi răsplătiți de Dumnezeu cu tot ce avem nevoie, așa că nu trebuie să facem multe lucruri.

Biblia ne vorbește în mod repetat despre subiectul răsplății.

Dar cine acordă atenție chemării Domnului de a câștiga acest premiu?

Trebuie să venim la Domnul în cuvântul Său, să fim purificați în gândirea și vorbirea noastră și să alergăm cursa cu răbdare, chiar să suferim opoziția cu răbdare (Evrei 12:2-3).

Vântul ne este contrar. Există un curent în lume astăzi și există o degradare în creștinism care ne este contrară.

Trebuie să alergăm cu răbdare cursa pusă în fața noastră, suferind opoziția.

Nu ar trebui să credem că este ciudat că există opoziție și că există lucruri care se ridică împotriva noastră pentru a ne frustra alergarea.

Mai degrabă, ar trebui să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cu răbdare cursa pusă înaintea noastră.

Doamne Isuse, vrem să alergăm cu perseverență cursa pusă înaintea noastră până când vom termina cursa și vom primi răsplata. Vrem să dăm laoparte orice ne îngreunează. Arată-ne, Doamne, ce ne frustrează în alergarea cursei creștine. Vrem să dăm laoparte păcatul care ne împiedică atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa pusă înaintea noastră! Amin, Doamne, vrem să câștigăm cursa și să primim o coroană nepieritoare la venirea Ta! Nu ne mulțumim doar să fim mântuiți prin har prin credință; vrem să câștigăm răsplata la întoarcerea Ta! Amin, Doamne, dăm laoparte orice greutate inutilă și orice lucru care ne îngreunează. Suntem dispuși să suferim opoziția cu răbdare, astfel încât să putem alerga cursa cu răbdare până când vom primi recompensa! O, Doamne Isuse, nu ne uităm la noi înșine și nici nu avem încredere în puterea și rezistența noastră de a alerga; ne îndreptăm privirea către Isus pentru a fi proaspăt și continuu infuzați cu El ca credință în timp ce alergăm cu răbdare cursa creștină!