viața de biserică

Dumnezeu pregătește a doua generație cu o moștenire bogată pentru a fi armata Sa de azi

10/04/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dacă privim la cei care au intrat în țara bună, cu excepția lui Iosua și a lui Caleb, cei calificați și gata să ia în stăpânire țara au fost cei mai tineri, a doua generație, generația nouă, generația tânără (vezi Deut. 1:35-36; Num. 14:31).

Cei salvați de Domnul din Egipt, toată generația mai veche, toți au murit din cauza necredinței lor; ei L-au ispitit pe Domnul și s-au răzvrătit împotriva Lui de multe ori și, la un moment dat, El le-a jurat că nu vor intra în țară.

Cu toate acestea, cei mai tineri, generația tânără, erau pregătiți și gata să intre în țara bună.

Când spionii răi au adus un raport rău, cei mai mulți dintre oamenii lui Israel i-au crezut; de aceea, Dumnezeu le-a promis că vor rătăci în pustie până se vor stinge cu toții, dar copiii lor vor intra în țara bună.

Generația mai veche a spus că copiii lor vor muri din cauza uriașilor din țară și a pericolelor din pustie, dar Dumnezeu a luat această generație tânără și a calificat-o pentru a fi formată într-o armată pentru a intra în țara bună.

Generația mai veche trebuie să le fi spus povestea lor și trebuie să fi transmis experiența și istoria lor la a doua generație; aceasta a zidit a doua generație și a făcut-o gata și pregătită să intre în țară.

Iosua și Caleb au fost singurii din generația mai veche care au intrat în țara bună, pentru că aveau un duh diferit; ei au crezut în Dumnezeu și în cuvântul Lui, au stat pe cuvântul lui Dumnezeu și și-au pus încrederea în Dumnezeu că, dacă El a spus că îi va aduce în țară, El o va face.

Slavă Domnului pentru astfel de războinici experimentați din rândul poporului lui Dumnezeu, cei care trec prin multe lucruri și nu-și pierd inima, ci mai degrabă Îl cred pe conform cuvântului Său, crezând că ceea ce El a promis, o va și face!

Caleb nu era în rivalitate cu Iosua și nici nu s-a certat cu el; din contră, Caleb s-a supus lui Iosua ca lider și toată noua generație i s-a supus lui Iosua, toți fiind într-un singur acord. Slavă Domnului!

Acest lucru ne arată o imagine a ceea ce are loc în viața de biserică în recâștigarea Domnului de astăzi.

Pe de o parte suntem formați într-o armată pentru a lupta pentru Dumnezeu – suntem zidiți în Trupul organic al lui Cristos pentru a lupta pentru Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu pentru împlinirea economiei Sale.

Pe de altă parte, Domnul pregătește și echipează o a doua generație, pe cei tineri, care moștenesc experiența celor mai în vârstă și care iau conducerea pentru a intra în țara bună.

Fie ca noi să fim asemenea tineri, generația tânără care învață din experiența celor mai în vârstă, să fim perfecționați de către Domnul și să fim zidiți împreună pentru a intra în țara bună!

A doua generație a fost pregătită și calificată să intre în țara bună

Cu excepția lui Iosua și Caleb, cei care erau calificați și gata să pună stăpânire pe țara bună au fost cei mai tineri, a doua generație.

Armata formată și pregătită spre sfârșitul cărții Numeri era compusă din generația mai tânără din Israel; între ei erau și doi războinici experimentați – Iosua și Caleb – iar aceștia au moștenit toate experiențele și istoria părinților lor.

Cert este că noua generație va fi armata, însoțită de unii mai în vârstă în Domnul, cei care – potrivit selecției Sale suverane – vor rămâne cu tinerii timp de o vreme.

Tot ce a experimentat prima generație nu a fost în zadar și nici nu a fost negativ; ei au turnat totul în generația tânără.

Ce credeți că vorbeau ei zi de zi în timp ce rătăceau prin pustie? Probabil că generația mai veche, părinții, le-ar fi spus povestea lor tinerei generații, iar acest lucru i-a inspirat, i-a perfecționat și i-a pregătit.

Lecțiile învățate de prima generație au devenit parte din moștenirea transmisă celei de-a doua generații; această a doua generație de la naștere a fost pusă în situația de a moșteni tradiția familiei lor și tot ceea ce au experimentat părinții lor.

Părinții trebuie să le fi povestit copiilor lor despre experiențele și sclavia în Egipt, cum i-a izbăvit Dumnezeu cu un braț puternic și cum au traversat Marea Roșie, fiind eliberați pe deplin de la Faraon și de uzurparea sa.

Ei trebuie să le fi spus celor mici cum au ținut Paștele în a paisprezecea zi a celei de-a doua luni, cum au ieșit din Egipt și au traversat Marea Roșie; ei trebuie să le fi explicat cum se aflau în pustie fără mâncare și băutură, dar Dumnezeu i-a hrănit cu mană și i-a aprovizionat cu apă din stânca lovită.

Părinții trebuie să le fi explicat tinerilor că, deși au detestat mana, au apreciat faptul că i-au menținut în viață.

Cei mici trebuie să fi învățat cum cei mai în vârstă s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise, cum au cârtit și cum a tratat Dumnezeu toate aceste lucruri.

Ei trebuie să fi învățat cum a ajutat Moise poporul Israel, cum a contribuit cu mulți factori constructivi și cum a greșit Dumnezeu doar o singură dată și nu i s-a permis să intre în țara bună.

Cea de-a doua generație nu a trecut prin atât de multe experiențe și lucruri ca prima generație, dar e au primit beneficiul a ceea ce acea generație a experimentat.

Tot ceea ce cei mai în vârstă au experimentat, au savurat și au suferit a fost transmis celor mai tineri pentru a ridica și a zidi a doua generație.

Ceea ce a experimentat generația mai veche a fost foarte eficient în zidirea celor mai tineri, iar Dumnezeu a putut pregăti din a doua generație mai mult de șase sute de mii de oameni, cu o moștenire bogată și cu un trecut puternic pentru a fi formați într-o armată pentru a lupta cu El și pentru El. Ce minunat!

Acest lucru este valabil pentru noi astăzi, iar această istorie se repetă în viața de biserică de astăzi. Tot ce putem spune este,

Mulțumim Doamne Isuse pentru moștenirea bogată pe care ne-ai dat-o în viața de biserică în recâștigarea Ta. Vrem să învățăm din experiența celor mai în vârstă, să fim perfecționați de Domnul și să fim echipați și instruiți pentru a fi armata lui Dumnezeu gata să ia în stăpânire țara bună. Amin, Doamne Isuse, fie ca tânăra generație din toate bisericile locale să fie perfecționată, calificată, instruită și formată în noua armată pe care Tu o dorești ca să lupte pentru interesul Tău pe pământ și să recâștigăm pământul pentru Tine! Amin!

Dumnezeu pregătește a doua generație cu o moștenire bogată pentru a fi armata Sa de azi

Ce vedem în cartea Numeri că s-a întâmplat cu copiii lui Israel este în principiu la fel cu noi în recâștigarea Domnului de azi.

Ceea ce au experimentat cei mai în vârstă este transmis celor mai tineri în viața de biserică și va fi foarte eficient în zidirea și pregătirea lor pentru a lupta pentru Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu.

Acest lucru nu ar trebui să fie ciudat; dacă privim la Domnul Isus și cum și-a început lucrarea Sa – El avea treizeci de ani, iar discipolii Săi erau, cel mai probabil, chiar mai tineri decât El.

Domnul i-a învățat și i-a perfecționat, iar El a plecat când avea treizeci și trei de ani și jumătate; El a lăsat întreaga „întreprindere” acestui grup de tineri, „a doua generație”.

Ucenicii au fost zdrobiți și nu erau ambițioși sau în rivalitate, ci, mai degrabă, au învățat să se omogenizeze și să aibă încredere nu în ei înșiși, ci în Domnul.

Deci Domnul a putut folosi discipolii Săi, pe aceștia tineri, pentru a fi martorii Săi în cele mai îndepărtate părți ale pământului.

În mod similar astăzi, noi recunoaștem dreptul Domnului de a ridica o armată compusă din cei mai tineri sub perfecționarea și conducerea celor mai în vârstă, pentru a fi pregătiți să intre în țara bună.

În calitate de a doua generație, nu am trecut prin atât de multe lucruri și experiențe ca prima generație, dar am beneficiat de ceea ce au experimentat generația mai în vârstă.

Am auzit cum au existat răzvrătiri și tulburări în viața de biserică, cum fratele Lee a slujit cuvântul vieții atât pentru expunerea cât și pentru vindecarea problemelor, și cum Domnul și-a dus recâștigarea mai departe nu din cauza unui om, ci din cauza faptului că este Recâștigarea Sa.

Am auzit despre cutare și cutare problemă, despre această situație și am văzut cum Domnul ne vorbește și ne conduce, și cum El se mișcă în noi, printre noi și prin noi.

Ceea ce generația mai veche a experimentat, a savurat și a suferit ne este transmis nouă, generația tânără în recâștigarea Domnului, pentru ca noi să fim perfecționați și pregătiți să fim armata care luptă împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu.

Ceea ce a experimentat generația mai veche din viața de biserică este eficient în formarea celor mai tineri, astfel încât Domnul să poată pregăti și să echipeze o mare armată nouă din a doua generație care să lupte pentru împărăția lui Dumnezeu.

Istoria recâștigării Domnului este înaintea noastră – o putem vedea, o putem cunoaște, și putem învăța din ea, pentru ca să nu repetăm aceleași greșeli, să nu trecem prin aceleași experiențe, ci să savurăm beneficiile lor și să fim pregătiți să luptăm bătălia.

Ce moștenire bogată avem în viața de biserică astăzi!

S-ar putea să vină alte încercări și Domnul ne va trece prin ele; Domnul va continua în recâștigarea Sa cu a doua generație sub conducerea sfinților mai în vârstă și mai experimentați, iar rezultatul va fi foarte pozitiv.

Inima Domnului este pentru toate generațiile și El a dus generația mai în vârstă printr-un anumit set de experiențe, astfel încât acestea să devină moștenirea bogată a celor mai tineri pentru a-i perfecționa și a-i echipa ca să fie armata care merge înainte pentru a lua țara bună.

Acum ca noi, cei mai tineri, care rămânem în cuvântul lui Dumnezeu, în slujba epocii, în vorbirea experiențelor bogate și în istoria în recâștigarea Domnului, trebuie să continuăm în Domnul și, sub conducerea sfinților cu mai multă experiență, trebuie să luăm țara, pe Cristosul atotinclusiv și să luptăm pentru savurarea și experimentarea acestui Cristos de către toți sfinții!

Doamne, câștigă a doua generație care este perfecționată prin cuvântul Tău, prin slujbă și prin istoria bogată din viața de biserică, astfel încât să poată fi formați în armata care luptă pentru interesul Tău pe pământ. Fie ca toate experiențele bogate ale generației mai în vârstă să fie transmise în părtășie celor mai tineri, și fie ca generația tânără să fie puternică și echipată pentru a fi armata de care Tu ai nevoie ca să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu pe pământ. Amin, Doamne Isuse, vrem să fim cei care îți împlinesc nevoia, tinerii care sunt absolut pentru Tine, pentru mișcarea Ta și pentru economia Ta! Continuă în noi și cu noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God is Preparing the Second Generation with a Rich Inheritance to be His army today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 12 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și savura pe Cristosul atotinclusiv

07/04/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Lupta copiilor lui Israel împotriva canaaniților pentru a lua în stăpânire și savura țara bună portretizează războiul spiritual invizibil care are loc în spatele scenei vizibile de pe pământ și simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din ceruri.

Chiar înainte de a intra în țara bună, armata lui Dumnezeu – armata copiilor lui Israel – a trebuit să învingă câțiva regi care păzeau poarta spre țara bună și care i-au atacat proactiv. Aceștia erau mici regi, dar ei au atacat Israelul și au fost învinși de ei.

Trebuie să ne dăm seama că, pentru a putea intra în savurarea și experimentarea lui Cristos ca țară bună, există un război spiritual; există un război spiritual pentru ca noi și pentru ca toți sfinții să intre în posesia și savurarea porțiunii noastre alocate din Cristos.

În viața de biserică, pe de o parte, Îl savurăm pe Domnul cu toată bogăția și grija Lui iubitoare, iar pe de altă parte suntem pe un câmp de luptă, căci pentru ca noi să-L luăm în posesie pe Cristos ca țară bună pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu, trebuie să luptăm și să învingem forțele satanice.

Satan și-a ridicat voința împotriva voinței lui Dumnezeu și, ori de câte ori vrem să venim la Domnul, să-L savurăm și să-L experimentăm, Satan luptă împotriva noastră.

În Daniel 10 vedem ceva cu privire la lupta spirituală din aer; în vv. 10-17 prințul cel rău al regatului persan i s-a împotrivit trimisului angelic trimis (probabil unul dintre prinții de seamă) timp de douăzeci și una de zile.

Așa că Mihail, unul dintre prinții de seamă, a venit să-l ajute pe mesagerul angelic trimis. Acest prinț malefic al regatului Persiei trebuie să fi fost un duh rău, un înger rebel, unul dintre cei care l-a urmat pe Satan în răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu și care a fost însărcinat de Satan să ajute Persia.

Pe pământ, Daniel se ruga și stătea una cu Dumnezeu, rostind rugăciuni pentru a elibera voia lui Dumnezeu pe pământ; în același timp, în aer a avut loc o luptă spirituală între două duhuri, unul aparținând lui Satan și celălalt aparținând lui Dumnezeu.

Când îngerul mesager voia să vină la Daniel ca răspuns la rugăciunea sa, duhul rău s-a ridicat și s-a luptat cu acesta. Apoi în vv. 18-21 vedem mai mult din lupta spirituală din spatele scenelor.

Acest lucru arată cu adevărat că, pe măsură ce noi ca biserică ne rugăm și rostim rugăciunile lui Dumnezeu de a lega și elibera, are loc un război spiritual; aceasta este războiul spiritual al bisericii pentru ca toți sfinții să intre în savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Pentru a câștiga bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, trebuie să-i zdrobim pe dușmanii spirituali

În Num. 21:1-3 și 21-35 vedem cum armata lui Dumnezeu i-a învins pe regele Aradului, pe Sihon, regele Amoriților și pe Og, regele Basanului. Prima etapă a bătăliei a fost aceea de a-i îndepărta pe aceștia și de a deschide calea pentru ca armata să înainteze spre țara bună pentru a intra în posesia și moștenirea acesteia.

Regii Aradului, ai amoriților și ai lui Basan erau „paznicii porții” de la estul râului Iordan; ei păzeau țara Canaanului, împărăția întunericului, pentru Satan.

Ei îi semnifică pe conducătorii, autoritățile și conducătorii lumii întunericului împotriva cărora noi, ca biserică, trebuie să luptăm (vezi Efeseni 6:12).

Trebuie să fim instruiți de Domnul și să fim formați în armata Sa pentru a lupta împotriva inamicului Său, intrând în războiul spiritual al bisericii și trebuie să ne dăm seama că acesta este un război corp-la-corp.

Suntem instruiți în tratarea inamicului de la distanță redusă; suntem instruiți să luptăm în diferite situații și circumstanțe, căci Iosua și Caleb ne antrenează pentru a lupta războiul spiritual al bisericii.

După ce pregătirea noastră în diferite etape va fi finalizată, vom putea vedea că acest antrenament a fost mult mai riguros decât antrenamentul forțelor speciale.

Cu toate acestea, să nu ne fie frică de nimic, pentru că Domnul nu ne trimite în luptă fără ca El să ne antreneze; cu toții trebuie să învățăm, să fim instruiți și să avansăm împreună.

Există o armată pe cale să se formeze în toate bisericile locale în recâștigarea Domnului, iar Domnul Se va putea mișca într-un mod nestingherit și fără precedent pentru a anunța evanghelia împărăției și pentru a finaliza această epocă! Amin!

Pentru ca copiii lui Israel să intre în țara bună, ei trebuiau să treacă prin anumite teritorii, care erau controlate de acești regi; așa că au trebuit să lupte împotriva lor, să îi distrugă și să preia teritoriul lor.

Inamicul nu trebuie doar să fie învins, ci distrus, anihilat, redus la nimic; în războiul spiritual al bisericii nu luăm prizonieri de război.

Pentru ca noi, ca credincioși în Cristos, să obținem bogățiile de nepătruns ale lui Cristos, trebuie să zdrobim dușmanii spirituali simbolizați de acești regi – regele Aradului, Sihon, regele Amoriților și Og, regele lui Basan – și să le preluăm teritoriile (Efes. 3:8; 6:10-12).

Războiul spiritual al bisericii nu este ceva delicat și nu există niciun compromis sau tratat de pace; trebuie să stăm una cu Domnul și să distrugem, zdrobim și anihilăm vrăjmașul, astfel încât să dobândim bogățiile de nepătruns ale lui Cristos!

Doamne Isuse, antrenează-ne și formează-ne ca o armată pentru a lupta războiul spiritual al bisericii, pentru ca noi și toți sfinții să dobândim bogățiile de nepătruns ale lui Cristos. Mulțumim Doamne că lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducătorilor, autorităților și conducătorilor lumii acestui întuneric. Ne deschidem către pregătirea și desăvârșirea Ta și vrem să fim formați în armata pe care Tu dorești să o obții, să luăm țara și să-L luăm în posesie pe Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune!

Să luptăm războiul spiritual al bisericii pentru a-L poseda și pentru a-L savura pe Cristosul Atotinclusiv

Atât Dan. 10:10-21 și Ef. 6:10-12 confirmăm ceea ce vedem în Num. 21, și anume că există o război spiritual invizibil în spatele scenei vizibile de pe pământ, și acesta simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din locurile cerești.

Nu luptăm în mod direct războiul împotriva oamenilor, chiar dacă este posibil să ne dăm seama că unele persoane sunt canalele atacului inamicului – fie că ei știu asta sau nu; mai degrabă, suntem angajați într-un război spiritual cu forțele rele care sunt invizibile.

În tipologia Vechiului Testament, Canaanul are două aspecte: pe partea pozitivă este o țară a bogățiilor (Deut. 8:7-10), care-L simbolizează pe Cristosul atotinclusiv cu bogățiile Sale de nepătruns (Col. 1:12; Ef. 3:8), iar pe partea negativă, ea simbolizează partea aeriană, partea cerească a împărăției întunecate a lui Satan.

Cu copiii lui Israel care intră în țara bună și tratează triburile există o imagine a cum îl tratăm pe inamic.

În calitate de conducător al acestei lumi (Ioan 12:31) și ca conducător al autorității din văzduh (Efeseni 2:2), Satan are autoritatea sa (Fapte 26:18) și îngerii săi (Mat. 25:41), care sunt subordonații săi ca principate, puteri și conducători ai întunericului acestei lumi (Efeseni 6:12); prin urmare, Satan are împărăția sa (Mat. 12:26), autoritatea întunericului (Col. 1:13).

Canaaniții îi simbolizează pe îngerii căzuți, îngerii răzvrătiți care l-au urmat pe Satan (Apoc. 12:4, 7), care au devenit puterile, conducătorii și autoritățile din împărăția lui Satan (vezi Dan. 10:13, 20).

Există trei referiri particulare la canaaniți, fiecare arătând un aspect particular a ceea ce ei reprezintă.

În Exo. 23:23 canaaniții simbolizează diferitele aspecte ale vieții noastre naturale; Domnul a spus că El nu va alunga toate aceste seminții dintr-o dată, ci puțin câte puțin, altfel pământul va fi gol și într-o stare mai rea ca înainte.

În aplicația acestui lucru la experiența noastră, Domnul va trata cu viața noastră naturală treptat; aici canaaniții simbolizează viața noastră naturală cu sentimentele, experiențele, jignirile și rănile sale.

În Num. 14:45 triburile canaanite simbolizează ființele umane unite cu duhurile rele; există unele ființe umane cu viața lor naturală, care sunt legate de duhurile rele, permițând principatelor și puterilor să funcționeze prin ele și cu ele.

În Num. 21 triburile canaanite simbolizează principatele și puterile rele. Trebuie să vedem ceva în aplicarea acestui lucru; trebuie să ne dăm seama că toți avem viața naturală cu sentimentele sale, iar inamicul este destul de adept să manipuleze și să folosească viața noastră naturală.

În special, în contextul vieții noastre umane și al bisericii, cu toții am fost jigniți și răniți; avem răni și este imposibil să fim mulți ani în viața de biserică și să nu experimentăm niciodată acest lucru.

Vrăjmașul știe și el acest lucru și, atunci când vrea, va folosi aceste persoane care au fost jignite dar care nu iartă, pe cei răniți care nu iau calea vindecării în viață. Inamicul îi folosește pe acești oameni ca și canale pentru a face orice vrea.

Cineva care a permis acumularea negativă de experiențe, jigniri și răniri, va experimenta la un moment dat inamicul însuși trimițându-l pe unul dintre adepții săi să-l folosească, iar săgețile arzătoare vor fi îndreptate direct către rănile sale.

Deoarece aceste răni și dureri nu sunt vindecate în viață, inamicul va folosi sentimentele de furie și mânie ale acestei persoane, și nu există practic nicio limită la ceea ce ea poate să facă; s-ar putea chiar să meargă online și să facă de cunoscut aceste lucruri întregului pământ!

O astfel de persoană, în aproape toate cazurile, nu este conștientă de ceea ce se întâmplă. Slavă Domnului însă că există un mod de a trata acest lucru, acest tip the situație..

Modul în care ne putem păstra în viața de biserică și calea de a intra în războiul spiritual al bisericii este să luăm sabia Duhului, care este Duhul Cuvântul lui Dumnezeu, prin intermediul tuturor rugăciunilor și cererilor (Efes. 6:17).

Avem Cuvântul lui Dumnezeu, care este sabia Duhului, ca arma noastră ofensivă pentru a trata cu inamicul.

Dar dacă încercăm să folosim direct această armă împotriva inamicului, am putea fi devastat complet de el, deoarece el își dă seama că suntem vulnerabili și ne atacă.

Cu toate acestea, când venim la cuvântul scris al lui Dumnezeu din Biblie și ne rugăm cu cuvântul, Cuvântul devine Duh și viață pentru noi (Ioan 6:63); atunci când acest lucru se întâmplă, Cuvântul devine sabie, iar această sabie ne străpunge în primul rând pe noi, tăind în mânie, în mila de sine, în jignire și în orice ar fi problemă, și ea îndepărtează terenul din noi pe care duhurile rele pot să-l atace.

Apoi în mod spontan, sabia Duhului sfâșie inamicul în bucăți. Aceasta este experiența noastră.

Uneori putem experimenta sentimente puternice, dureri intense, de parcă există ceva mai mult decât uman; există simțăminte care nu au fost tratate, răni, jigniri și dureri, iar săgețile înflăcărate ale inamicului le intensifică.

Dar când vom permite ca sabia Duhului – cuvântul lui Dumnezeu – să fie inspirată în noi și să funcționeze în noi, vrăjmașul va fi distrus în noi și apoi el va fi tăiat în bucăți. Există o legătură puternică între viața noastră naturală și principatele și puterile rele.

Când vom citi cu rugăciune Biblia și ne vom deschide Domnului, El va străluci asupra noastră, El va expune terenul inamicului în noi și El ne va vindeca. Amin!

Lupta copiilor lui Israel împotriva canaaniților pentru ca aceștia să dețină și să savureze țara bună simbolizează războiul spiritual al bisericii împotriva forțelor spirituale ale răului din ceruri, astfel încât sfinții să-L savureze pe Cristos ca țara atotinclusivă (Ef. 6:12).

Dumnezeu vrea ca poporul Său să-L câștige pe Cristos ca țara bună, dar între noi și țara bună există un strat de forțe diabolice, demonice, așa că, dacă vrem să intrăm în țara bună, trebuie să învingem aceste forțe satanice (Col. 1:12-13; 2:15; Efes. 3:18; 6:10-12).

Dacă dorim ca sfinții să savureze țara bună, dacă dorim să îi ajutăm să-L savureze pe Cristosul atotinclusiv, trebuie să intrăm în războiul spiritual al bisericii pentru a lupta împotriva vrăjmașului, pentru ca apoi să intrăm în savurare.

Există un război spiritual extrem de real în care trebuie să ne angajăm; astfel, biserica trebuie să fie un războinic corporativ care să lupte pentru a-L câștiga pe Cristosul atotinclusiv și pentru aducerea și răspândirea împărăției lui Dumnezeu, pentru ca Cristos să Se întoarcă pentru a moșteni pământul! Amin!

Există un dor deosebit în inima noastră,

Doamne Isuse, vrem să Te întorci pe pământ! Suntem una cu Tine în biserică pentru a lupta războiul spiritual al bisericii pentru ca toți sfinții să intre în posesia și savurarea Cristosului atotinclusiv! Amin, Doamne, ne exersăm duhul să ne rugăm peste cuvântul Tău, luând Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunilor și cererilor, pentru ca orice teren al dușmanului din ființa noastră să fie tratat și înlăturat. Doamne, câștigă biserica în calitate de războinic corporativ care luptă bătălia pentru a-L câștiga pe Cristosul atotinclusiv și pentru aducerea și răspândirea Împărăției lui Dumnezeu, astfel încât Cristos să Se întoarcă să moștenească pământul! Amin, vino Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Fight the Spiritual Warfare of the Church to Posses and Enjoy the All-inclusive Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 12 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să-L lăudăm pe Dumnezeu și să vorbim de bine de viața de biserică pentru a fi sub binecuvântarea lui Dumnezeu astăzi

01/04/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Vrem să fim cei care Îl lăudăm pe Dumnezeu și vorbesc bine despre biserică, pentru a putea fi astăzi sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

De-a lungul secolelor, cei care au binecuvântat Israel și care au vorbit bine despre biserică au fost binecuvântați, iar cei care au vorbit rău despre Israel și despre biserică au fost sub blestem.

În Num. 24:9 Dumnezeu a rostit acest cuvânt minunat prin Balaam, Binecuvântați sunt toți cei care te binecuvântează, / Și blestemați sunt toți cei care te blestemă.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să ne dăm seama că punctul nostru de vedere, opinia noastră și sentimentul nostru despre biserică și despre poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie lăsate deoparte și chiar negate, și ar trebui să luăm punctul de vedere al lui Dumnezeu, părerea Lui și sentimentul Lui privitor la poporul Său.

Pavel a fost una cu Domnul când a scris sfinților din Corint și i-a numit: Biserica lui Dumnezeu care este în Corint (1 Corinteni 1:2).

În exterior, în biserica din Corint au existat multe probleme, iar Pavel a scris o întreagă Epistolă pentru a trata aceste probleme una câte una; au existat unele probleme în această biserică pe care le putem găsi foarte rar în vreo biserică locală autentică, dar Pavel i-a numit, Biserica lui Dumnezeu.

În ochii lui Dumnezeu, biserica este sfântă, desăvârșită și frumoasă, căci Dumnezeu vede biserica nu prin punctul nostru de vedere omenesc, ci conform vederii divine, iar în viziunea Sa, biserica este în Cristos.

Ori de câte ori avem un sentiment sau un gând că unii sfinți nu sunt chiar atât de buni, ori de câte ori vedem unele probleme în biserică și ori de câte ori un defect al sfinților iese la lumină și suntem pe cale să vorbim despre asta „în toată cinstea”, trebuie să ne întrebăm, cine are dreptate – Dumnezeu sau tu? Este punctul tău de vedere corect sau este corectă părerea lui Dumnezeu despre biserică?

Dumnezeu nu se ceartă cu noi; El nu ne spune că biserica este minunată și perfectă, și iată care sunt motivele pentru care aceasta e așa. Mai degrabă, chiar dacă situația poporului Său este de multe ori degradată, chiar dacă El Însuși S-ar putea înfuria pe poporul Său, atunci când alții vorbesc despre poporul Său ar trebui să fie într-un mod adecvat și trebuie să existe o viziune adecvată a copiilor lui Israel și a bisericii.

Poporul lui Dumnezeu este pupila ochiului Său; nimeni nu poate atinge cu ușurință pupila ochiului nostru, așa că atunci când cineva se atinge de poporul lui Dumnezeu – fie poporul Său pământesc Israel, fie poporul Său spiritual, biserica – într-un mod nepotrivit sau rău, el se pune sub blestem și nu savurează binecuvântarea.

Dumnezeu iubește pe poporul Său; indiferent ce ar putea spune Satana – acuzatorul fraților – și indiferent ce ar putea crede sau spune poporul Său despre ei înșiși, Dumnezeu încă consideră biserica ca fiind frumoasă, perfectă și sfântă, plăcută în ochii Săi.

Fie ca noi să avem o rugăciune și o speranță ca vederea noastră despre biserică să se schimbe și să fie actualizată pentru a fi la fel ca punctul de vedere al lui Dumnezeu și să ne ajutăm unii pe alții să adoptăm o astfel de vedere divină a bisericii.

Binecuvânt este cel care te binecuvântează și blestemat este acela care te blestemă (Num. 24:9)

Încă de la început, când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam și acesta l-a urmat pe Dumnezeu oriunde El i-a spus să meargă, Dumnezeu i-a spus că El îl va binecuvânta pe Avraam, El îl va face o binecuvântare, iar cine va binecuvânta pe Avraam va fi binecuvântat.

Acesta este un principiu stabilit în ochii lui Dumnezeu cu privire la poporul Său: binecuvântați sunt toți cei care binecuvântează pe poporul Său și blestemați pe toți cei care îi blestemă.

Din vremea lui Nebucadnețar (care a distrus orașul Ierusalim) și până acum, fiecare persoană, națiune sau grup de oameni care a blestemat poporul lui Israel a fost blestemat și fiecare națiune și oameni care i-au binecuvântat pe evrei au primit binecuvântarea.

Este posibil ca starea și situația poporului lui Dumnezeu să nu fie atât de bune; de fapt, situația lor poate fi chiar mai rea decât situația oamenilor păgâni, dar totuși, în ochii lui Dumnezeu, ei sunt binecuvântați, pentru că Îl au pe Dumnezeu între ei și Dumnezeu este Dumnezeul lor.

Situația noastră ca popor al lui Dumnezeu poate să fluctueze și starea noastră poate fi sus sau jos, dar, indiferent de starea noastră, părerea lui Dumnezeu despre poporul Său este că ei sunt sub binecuvântarea lui Dumnezeu și sunt sfinți, perfecți și frumoși.

Balac l-a plătit pe Balaam să vină să blesteme pe poporul Israel, dar Dumnezeu a transformat blestemul într-o binecuvântare; în loc să-i blesteme pe poporul lui Dumnezeu, Balaam – vorbind în numele lui Dumnezeu – i-a binecuvântat pe deplin.

A binecuvânta pe cineva înseamnă a vorbi bine despre el, a vorbi pozitiv despre el (vezi Efeseni 1:3).

Putem spune ce vrem despre alți oameni, dar atunci când atingem poporul lui Dumnezeu, când vorbim despre Israel și despre biserică, trebuie să fim foarte atenți ca să nu ne exprimăm punctul de vedere, ci să fim una cu Dumnezeu în felul în care El vede poporul Său.

Conform promisiunii lui Dumnezeu către Avraam, poporul chemat al lui Dumnezeu – urmașii lui Avraam – sunt ca nisipul mării (referindu-se la poporul pământesc al lui Dumnezeu, poporul lui Israel, poporul evreu) și ca stelele din cer (indicând oamenii spirituali ai lui Dumnezeu, biserica, neamurile răscumpărate și mântuite).

Fie ca să învățăm să vorbim bine despre poporul lui Dumnezeu, indiferent ce auzim despre ei; indiferent ce auzim despre Israel în știri sau despre sfinții din biserică și indiferent ce auzim despre credincioșii de aici și de acolo, trebuie să ne punem sub binecuvântarea lui Dumnezeu vorbind de bine despre poporul lui Dumnezeu.

Să nu avem încredere în punctul nostru de vedere, în judecata noastră și în opiniile noastre; să ne dăm seama că, în privința vorbirii despre poporul lui Dumnezeu, trebuie să luăm punctul de vedere al lui Dumnezeu, aprecierea Lui și părerea Lui divină.

Mulțumim Doamne Isuse că ne-a făcut parte din poporul Tău spiritual, biserica. Aleluia, biserica este minunată, desăvârșită, sfântă și prețioasă în ochii lui Dumnezeu. Slavă Domnului pentru poporul lui Dumnezeu – slavă Domnului pentru poporul evreu ca popor pământesc al lui Dumnezeu și pentru biserică în calitate de popor spiritual al lui Dumnezeu. Doamne, vrem să ne punem sub binecuvântarea Ta și să evităm să fim sub blestem vorbind bine despre oamenii lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce percepem ca fiind situația lor! Aleluia pentru biserică!

Să-L lăudăm pe Dumnezeu și să vorbim de bine despre viața de biserică pentru fi sub binecuvântarea lui Dumnezeu astăzi

Cuvântul lui Dumnezeu și experiența noastră mărturisesc faptul că, de fiecare dată când Îl lăudăm pe Dumnezeu și vorbim bine despre biserică, ne punem pe noi înșine sub binecuvântarea lui Dumnezeu, dar atunci când criticăm sau vorbim de rău despre sfinți sau despre biserică, suntem sub blestem.

De exemplu, atunci când suntem în întâlnirea de rugăciune, ne putem simți foarte împovărați în ceea ce privește starea scăzută a bisericii și putem suspina și chiar să ne plângem în rugăciune spunând cât de jos percepem biserica.

Dar în ochii lui Dumnezeu biserica este glorioasă, minunată și desăvârșită; în loc să gemem și să ne plângem lui Dumnezeu cu privire la situația sau starea scăzută a bisericii, ar trebui să-L lăudăm și să fim cei care vorbesc bine despre viața de biserică de astăzi.

Cei care spun că biserica este săracă, joasă sau moartă, se pun sub blestem, dar cei care vorbesc pozitiv despre biserică ca poporul lui Dumnezeu, declarând că biserica este minunată și că este casa lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea.

S-ar putea să fim dezamăgiți de viața de biserică și pot exista unii sfinți în biserică care nu ne sunt chiar atât de plăcuți; este posibil să avem chiar și anumite motive serioase de a nu ne întâlni din cauza unor situații sau a unor oameni care au spus unele lucruri, dar atunci când vorbim despre biserică, trebuie să avem viziunea lui Dumnezeu asupra bisericii și nu a noastră.

Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu fiecare binecuvântare spirituală în Cristos (Efeseni 1:3); toți sfinții sunt binecuvântați, iar biserica este sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Fie ca să eliminăm toate vorbirile negative despre sfinți și să învățăm să vorbim pozitiv despre sfinți și despre biserică.

Unii pot spune că aceasta este o înșelăciune de sine, că ne mințim pe noi înșine, dar trebuie să ne dăm seama că există doar unul singur care îi acuză pe frați și acesta este Satan, iar ori de câte ori îi acuzăm pe sfinți – chiar dacă avem o bază solidă pe fapte reale – noi suntem una cu Satana și el este sub blestem.

A vorbi bine despre viața de biserică nu este autoamăgire; mai degrabă, vorbim adevărul conform lui Dumnezeu.

Când spunem: Biserica este minunată! Frații și surorile sunt frumoși! – asta ne va schimba întreaga zi.

Dacă spunem ceva bun despre sfinți și suntem în duhul nostru, dacă nu mințim sau ne prefacem, atunci îi binecuvântăm și ne punem sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu cât Îl lăudăm pe Domnul pentru poporul Său și vorbim bine despre ei în credință, cu atât ne vom pune sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Trebuie să avem credință pentru a vorbi bine despre poporul lui Dumnezeu; când vorbim negativ nu avem nevoie de credință – pur și simplu avem nevoie de necredință și nu este nevoie să cerem Domnului asta pentru că suntem plini de necredință. Slavă Domnului, însă, noi avem un alt duh – avem un duh de credință și, așa cum credem, vorbim și noi!

Cei care vorbesc negativ ies din binecuvântare și ajung sub un blestem, fiind într-un loc rău, un loc întunecat; dar cei care vorbesc pozitiv despre biserică și vorbesc bine despre viața de biserică se pun sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Toate acuzațiile inamicului cu privire la biserică sunt minciuni; el este acuzatorul fraților și nu vorbește decât minciuni și acuzații față de poporul lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu biserica este înălțată și foarte vie.

Nu ar trebui să vedem mai mult decât vede Dumnezeu; noi nu suntem mai înțelepți sau mai perceptivi decât Dumnezeu.

Nu trebuie să rămânem la estimarea de către noi a bisericii; nu ar trebui să încercăm să „săpăm mai adânc” în lucrurile negative pe care le percepem în biserică, ci ar trebui să rămânem pur și simplu cu estimarea Domnului și să fim feriți ca să nu cădem din binecuvântarea în blestem.

Fie ca să fim atenți la vederea noastră naturală; dacă Dumnezeu nu vede nelegiuire sau perversitate în biserică, cum putem noi vedea acest lucru? Dumnezeul nostru este milostiv și El abundă de milă; ar trebui să fim una cu Dumnezeu în a-L lăuda pe Dumnezeu și a vorbi bine despre viața de biserică.

Mulțumim Doamne pentru biserică! Aleluia, biserica este minunată, glorioasă, desăvârșită și sfântă! Slavă Domului pentru viața binecuvântată de biserică! Amin, Doamne, eliminăm toate vorbirile negative despre sfinți și vrem să vorbim pozitiv despre biserică, vorbind adevărul nu conform simțământului și vederii noastre, ci în conformitate cu Dumnezeu! Ne exersăm duhul, Doamne, pentru a vorbi de bine despre viața de biserică și pentru a binecuvânta biserica, căci biserica este casa lui Dumnezeu, locul unde Dumnezeu locuiește, iar aici prezența lui Dumnezeu este reală și manifestată! Aleluia pentru sfinți și pentru biserică, locașul lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Praising God and Speaking Well of the Church Life to be under God’s Blessing today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 11 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să renunțăm la propria alegerea în lucrurile spirituale pentru a accepta alegerea lui Dumnezeu și a atinge țelul Său

06/03/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

În privința savurării lui Cristos ca țară bună, trebuie să renunțăm la alegerea noastră în lucrurile spirituale și să luăm ceea ce Dumnezeu ne-a oferit, și trebuie să fim dispuși să permitem morții lui Cristos să lucreze în noi să ne aducă în înviere și înălțare pentru a-L savura pe Cristosul înălțat.

În Num. 32 vedem cum unii dintre copiii lui Israel, care se aflau încă în partea de est a râului Iordan, s-au dus la Moise să-și ceară moștenirea lor, și anume locul unde se aflau.

Ei au învins deja câțiva regi și le-au luat țările, dar nu erau încă în cealaltă parte a râului, unde se afla țara Canaan.

Cu toate aceste, triburile lui Ruben și Gad și jumătatea seminției lui Manase i-au cerut de la Moise să le dea moștenirea în partea de est a râului, spunând că au o mulțime de vite și de mulți copii, așa că trebuie să se odihnească și le pregătească un loc de popas.

De asemenea, ei s-au obligat să meargă și să lupte împreună cu celelalte triburi pentru țara bună și numai atunci când întreaga țară a fost cucerită și supusă, aceste triburi se vor întoarce pentru a savura propria lor alegere, și anume partea lor alocată din țară.

Toate acestea păreau să fie un plan bun, dar Moise s-a supărat și, în cele din urmă, Dumnezeu a permis acest lucru. Niciunul dintre celelalte triburi ale Israelului nu și-a exercitat propria propria alegere în alocarea țării bune – numai aceste două triburi și jumătate au făcut asta.

Rezultatul a fost, pe de o parte, că au intrat în stăpânirea moștenirii lor devreme, dar bărbații din aceste triburi au trebuit să meargă și să se lupte împreună cu restul copiilor lui Israel din partea de vest a râului Iordan și numai după câțiva ani când pământul a fost supus, ei au fost eliberați de obligația lor.

Cu toate acestea, pe termen lung, propria alegere exprimată de aceste două triburi și jumătate a avut consecințe groaznice, căci în cele din urmă granița țării lui Israel a fost râul Iordan, astfel că pământul lor nu a mai fost considerat a face parte din țara bună.

Mai mult, ori de câte ori un rege venea să cucerească țara lui Israel, porțiunea acestor două triburi și jumătate era prima parte de a fi cucerită, iar oamenii de acolo au fost duși în captivitate.

Trebuie să privim către Domnul și să învățăm lecțiile din această istorisire, pentru că noi, ca credincioși în Cristos, care trăim viața de biserică potrivită, ne putem exercita uneori propria alegere, preferința noastră, iar Dumnezeu se poate să o îngăduie, dar consecințele sunt că noi vom putea suferi pierderi, putem fi luați în captivitate și suntem obligați față Dumnezeu și față de poporul Său pentru o perioadă de timp.

Domnul să ne lumineze că ne putem da seama de pericolul de a avea propria alegere în lucrurile spirituale sau în slujirea în biserică, și fie ca să acceptăm alegerea și alocarea lui Dumnezeu, savurându-L pe Cristos pe măsură ce trecem prin moarte și înviere pentru a fi în această țară bună ridicată.

Să ne dăm seama că propria alegere în lucrurile spirituale este nechibzuită și rezultă în suferință

Cererea pe care triburile lui Ruben, Gad și jumătatea seminției din Manase au avut-o în Num. 32:1-5 nu a greșită, pentru că ei voiau să moștenească țara bună; cu toate acestea, această solicitare nu a fost nici corectă.

Dorința lor, e adevărat, a fost să savureze țara bună, dar ei voiau să facă asta conform alegerii lor ca fiind ceea ce este mai bine pentru ei, nu în conformitate cu alegerea lui Dumnezeu ca fiind ce e mai bine.

Pe de o parte dorința lor de a primi ceea ce le-a promis Dumnezeu nu a fost greșită, dar, pe de altă parte, nu au avut dreptate în a dori să primească acest lucru conform alegerii lor ca fiind cel mai bun.

Chiar dacă Dumnezeu prin Moise le-a permis să aibă porțiunea dorită în alocarea țării bune, în cele din urmă, pământul lor a fost prima parte a țării lui Israel care a fost cucerită de neamurile invadatoare din est (vezi 1 Cron. 5:25-26), iar aceste triburi au avut de suferit.

Propria alegere în lucrurile spirituale și în slujirea Domnului va aduce suferință și pierdere. Deci ar trebui să învățăm să nu facem lucrurile în funcție de alegerea noastră, indiferent cât de profitabil ar părea acest lucru.

Este posibil să avem o alegere clară și putem crede că o anumită porțiune, serviciu sau situație este cea mai bună și mai convenabilă pentru noi și familia noastră, dar de fapt alegerea noastră este cea mai rea, pentru că Dumnezeu știe ce este ce-i mai bine.

Este mult mai bine ca să lăsăm lucrurile în mâna Domnului și să-L lăsăm să facă lucrurile conform alegerii Lui.

Motivele pentru care aceste două triburi și jumătate au ales țara de la estul râului Iordan au fost că ei aveau o mulțime mare de vite și au văzut că pământul era bun pentru animale; am putea spune chiar că erau corecți și logici în funcție de nevoia lor.

Propria alegere, chiar și în viața de biserică, provine din două lucruri principale: luarea în considerare a ceea ce avem și avem nevoie, și luarea în considerare a modului în care o anumită situație sau oportunitate dinaintea noastră se potrivește cu nevoile noastre.

Și într-un anumit sens acest lucru nu este greșit, căci facem tot posibilul pentru a ne îngriji de nevoile noastre; dar acest lucru nu este nici corect, pentru că nu acceptăm alegerea lui Dumnezeu, alocarea de către El a țării și a slujirii.

Trebuie să fim avertizați în fața Domnului și să ne dăm seama că există o mare ispită de a avea propria noastră alegere pentru a avea grijă de propria noastră bunăstare și ar trebui să ne împotrivim acestei ispite.

Trebuie să învățăm această lecție de a nu lua în considerare ce avem sau ce este în fața noastră, ci să ne lăsăm viitorul în mâinile Domnului.

Dacă insistăm să avem propria alegere, vom suferi și nu vom avea tot ce este mai bun pe care Domnul ne poate da.

Domnul ne dă întotdeauna cea mai bună porțiune, iar în alocarea Sa, El are întotdeauna grijă de bunăstarea noastră și de situația familiei noastre; trebuie să avem încredere în Domnul și să nu ne exercităm propria alegere.

Alegerea noastră nu este niciodată cea mai bună selecție, pentru că suntem miopi, înguști și egoiști in alegerea noastră; ceea ce alegem nu este cu puritate în motiv, dorință, intenție, scop și scop, ci mai degrabă, suntem destul de subiectivi și nu știm cu adevărat ce avem nevoie.

Dumnezeu știe de ce anume avem nevoie și El vrea să ne ofere o anumită porțiune a lui Cristos pentru savurarea noastră; El vrea să ne dea o slujire particulară în viața de biserică și El vrea ca noi să fim într-o localitate anume, iar atunci când luăm alegerea Lui, suntem aprovizionați, suntem în Trup și avem tot ce avem nevoie.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că propria alegere în ceea ce privește lucrurile spirituale și în slujirea în biserică este subiectivă și alterată de preferințele și dorințele noastre. Fie ca să ne negăm propria alegere și să luăm alegerea Ta; fie ca să acceptăm ceea ce Tu ne dai ca porțiune și să fim dispuși să renunțăm la alegerea noastră și să luăm ceea ce ne alochezi. Amin, Doamne Isuse, Tu știi de ce avem nevoie, unde trebuie să fim, ce trebuie să facem și care este porțiunea noastră în Trup și în viața de biserică. Salvează-ne de la a avea o viață de suferință datorită faptului că ne exercităm alegerea în lucruri spirituale și în slujirea în biserică.

Să renunțăm la propria alegere și să acceptăm alegerea lui Dumnezeu pentru a atinge țelul glorios al lui Dumnezeu

Deoarece cele două triburi și jumătate și-au ales porțiunea de pe partea de est a râului, ei au fost obligați să meargă împreună cu restul poporului pentru lupta și a cuceri țara bună, apoi au fost eliberați să se întoarcă să savureze porțiunea lor.

Obligația lui Ruben și Gad față de Iehova și față de Israel (Num. 32:22) se datora faptului că aveau propria lor alegere cu privire la porțiunea lor din țară.

În slujirea Domnului și în lucrurile spirituale, trebuie să învățăm să renunțăm la propria noastră alegere pentru a evita să ne obligăm pe noi înșine față de Dumnezeu și de poporul Său.

Nu este bine să ne punem pe noi înșine într-o astfel de obligație față de Dumnezeu și față de poporul Său. Ar trebui să învățăm să nu avem propria alegere și, prin urmare, să nu fim obligați față de Dumnezeu și față de poporul Său.

Domnul poate să ne permită să avem propria alegere în voia Lui permisivă, dar vom fi obligați față de Dumnezeu și de poporul Său, iar acest lucru ne va provoca suferință și neplăcere.

Alegerea pe care au făcut-o cele două triburi și jumătate nu le-a cerut să treacă râul Iordan; aceasta înseamnă că alegerea lor a fost în afara morții lui Cristos.

Propria noastră alegere se află în afara morții lui Cristos și, prin urmare, nu are de-a face cu savurarea Cristosului bogat; dacă nu trecem prin moartea lui Cristos, nu putem intra în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind Cel ceresc și înălțat, realitatea țării bune (Gal. 2:20; Fil. 3:10-11; Col. 3:1-4).

Dacă avem propria noastră alegere și dacă Domnul permite ca alegerea noastră să se întâmple, suntem în afara morții lui Cristos și, ca urmare, nu suntem în domeniul învierii și înălțării Sale pentru a-L savura ca fiind cel ceresc și înălțat.

Acesta este un cuvânt de avertizare și ar trebui să ne temem și chiar să tremurăm înaintea Domnului cu privire la propria alegere în lucrurile spirituale și în slujba Domnului.

În cazul celor două seminții și jumătate din Israel, obținerea pământului la est de Iordan atingea țelul spiritual al lui Dumnezeu, dar nu și țelul Său glorios, care este primirea moștenirii bogate din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos, în poziția înălțării Sale.

Dumnezeu vrea ca noi împreună cu propria alegere să trecem prin moarte (simbolizată de râul Iordan) și să intrăm în înviere și înălțare (simbolizată de țara bună), pentru a savura pe moștenirea bogată din Cristos, gloria bogățiilor lui Cristos.

Când ne exercităm propria alegere, este posibil să avem ceva ce seamănă cu savurarea lui Cristos, dar nu are moartea, învierea și înălțarea lui Cristos și, prin urmare, nu atinge țelul glorios al lui Dumnezeu.

Putem atinge un țel, dar nu țelul lui Dumnezeu; putem atinge țelul spiritual al lui Dumnezeu și să ne bucurăm de Domnul în cuvântul Său, dar nu atingem țelul glorios al lui Dumnezeu.

Fie ca să învățăm să renunțăm la propria alegere și să negăm propria alegere, și fie ca să-I permitem Domnului să aleagă pentru noi și să ne dea porțiunea din țară și funcția în slujire pe care El o dorește.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să intrăm în savurarea posesiunii noastre din Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune. Amin, Doamne, ne dăm Ție: Tu știi de ce avem nevoie, Tu știi care este porțiunea noastră și funcția noastră, și Tu știi care este serviciul nostru în biserică pentru zidirea Trupului. Doamne, vrem să învățăm să renunțăm la propria alegere și să luăm alegerea lui Dumnezeu, pentru a putea fi prin moarte și înviere și să-L savurăm pe Cristos în înălțare. Amin, Doamne, ne propunem să atingem țelul glorios al lui Dumnezeu, primirea moștenirii bogate în Cristos și gloria bogățiilor lui Cristos în poziția înălțării Sale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Giving up our Self-Choice in Spiritual Things to take God’s Choice and Reach His Goal, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 7 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să trăim viața împărăției în viața de biserică sub autoritatea împărăției

03/09/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Împărăția este realitatea bisericii și pentru a fi zidiți în biserică trebuie să venim sub autoritatea împărăției, să exercităm cheile împărăției și să trăim viața împărăției în viața de biserică.

Domnul Isus a venit să proclame evanghelia împărăției; El nu a proclamat evanghelia bisericii, ci a împărăției, iar rezultatul faptul că multe persoane cred în evanghelie este că biserica a luat ființă.

Viața împărăției primită de noi rezultă în viața de biserică; când primim Cuvântul lui Dumnezeu prin evanghelie, primim împărăția lui Dumnezeu și devenim membre ale bisericii, membre ale Trupului organic al lui Cristos.

Realitatea bisericii este împărăția și, pe măsură ce practicăm viața de biserică, trebuie să trăim viața împărăției.

Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate (faptul de a fi drepți cu Dumnezeu și stricți cu noi înșine înaintea lui Dumnezeu), pace (faptul de a fi în pace cu Dumnezeu și cu ceilalți) și bucurie (faptul de a fi într-o stare de bucurie înaintea lui Dumnezeu) în Duhul Sfânt.

Înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim veseli, să fim plini de bucurie; înaintea oamenilor, trebuie să fim pașnici, căutând să trăim în pace; față de noi înșine, trebuie să fim stricți și drepți.

Dacă noi, ca și credincioși în Cristos, nu trăim în realitatea împărăției astăzi, nu putem fi zidiți în structura bisericii (Efes. 2:22).

De exemplu, un credincios poate merge la întâlniri pe tot parcursul anului, dar dacă nu trăiește viața împărăției – dacă nu știe ce înseamnă a fi strict cu el însuși, pașnic față de ceilalți și plin de bucurie față de Dumnezeu, el doar va trăi viața de biserică în mod exterior.

Dacă nu practicăm și nu trăim viața împărăției așa cum este descrisă în Matei 5-7, atunci pur și simplu vom trece prin evenimentele și activitățile din viața de biserică și vom practica biserica ca o datorie religioasă oarecare, fiind oameni de biserică.

În ochii lui Dumnezeu, dacă nu trăim viața împărăției, practicarea vieții noastre de biserică nu ne va conduce să fim zidiți în structura bisericii. Este extrem de important pentru noi și pentru toți sfinții să vedem relația dintre biserică și împărăție; biserica nu este doar un alt fel de entitate religioasă, un loc de adunare, ci e împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie realitatea bisericii, altfel acea biserică va fi goală, indiferent de câte activități și întâlniri are. Doar cei care văd ce este biserica autentică în calitate de împărăția lui Dumnezeu pot fi zidiți adecvat în biserică, chiar în structura bisericii.

Biserica este adusă în ființă prin autoritatea împărăției lui Dumnezeu

Fără împărăția ca realitate a bisericii, biserica nu poate fi zidită. În Matei 16:18-19, imediat după ce Domnul Isus a dezvăluit faptul că El este Cel care-Și zidește biserica, a vorbit și despre cheile împărăției cerurilor cu legarea și dezlegarea.

Multor pastori și lucrători creștini le place să își zidească “biserica lor”; conceptul lor de a zidi biserica este să învețe, să predice, să organizeze și să aranjeze.

Dar când Domnul a vorbit despre biserică, El a menționat porțile Hadesului care încearcă să invadeze, să se opună și să atace zidirea bisericii. Nouă ni s-au dat cheile împărăției pentru a lega și a dezlega ceea ce a fost legat și dezlegat în ceruri.

Zidirea bisericii este strâns legată de exersarea vieții împărăției. Dacă nu știm ce este viața împărăției, ce înseamnă să exersăm autoritatea Domnului de a lega și de a dezlega, nu știm ce înseamnă să zidim biserica.

Biserica este adusă în ființă prin autoritatea împărăției.

O biserică nu ia ființă atunci când sunt mulți oameni mântuiți, astfel că există un număr suficient de mare într-un anumit loc pentru a fi ridicată o biserică. O biserică este adusă în ființă prin autoritatea împărăției.

Înainte de a fi mântuiți, eram într-o altă împărăție – împărăția întunericului, împărăția lui Satan.

Cristos a venit ca să predice evanghelia împărăției, astfel încât, crezând în Domnul, nu numai că vom fi mântuiți de iad și vom primi harul lui Dumnezeu, dar vom fi eliberați de autoritatea întunericului și transferați în împărăția Fiului dragostei Sale.

Atunci când am crezut în Domnul am fost aduși într-un domeniu diferit, în împărăția lui Dumnezeu ca realitate a bisericii, acolo unde Dumnezeu Își exercită autoritatea prin viața Sa divină pentru a stăpâni și guverna peste noi.

Mântuirea pe care am primit-o nu este doar ca să ne curățească de păcatele noastre, să ne ierte păcatele și să ne îndreptățească, ci să ne aducă într-o altă împărăție.

Am fost regenerați în împărăția lui Dumnezeu, și în această împărăție – un domeniu al vieții – există autoritatea lui Cristos și a lui Dumnezeu care este exercitată.

Biserica este născută, adusă în ființă, prin autoritatea împărăției. Cele două criterii principale pentru a avea o biserică locală este mai întâi autoritatea Duhului Sfânt, și apoi luarea graniței localității.

Vrem să vedem multe biserici locale ridicate pe pământ pentru mărturia Domnului, dar prin simplu fapt că avem multe persoane mântuite și botezate care să vină împreună – aceasta nu înseamnă că ar trebui să înființăm o biserică.

Primul criteriu pentru biserică este autoritatea Duhului Sfânt, care este autoritatea împărăției lui Dumnezeu. Nimeni nu poate înființa o biserică – numai Duhul Sfânt poate înființa o biserică.

Vechimea noastră în Domnul sau experiența noastră extinsă în viața de biserică nu ne oferă terenul pentru a pune bazele bisericii și nici nu ne dă autoritate mai mult decât cea a unui frate care tocmai a fost mântuit, deoarece autoritatea este Duhul Sfânt.

Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru că ne-ai regenerat cu viața Ta divină și ne-ai transferat din autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! Aleluia, acum suntem oameni ai împărăției care trăiesc viața împărăției în viața de biserică pentru zidirea bisericii. Doamne, venim sub autoritatea Ta și Te luăm pe Tine în calitate de Capul și Împăratul nostru. Credem întru Tine, Doamne, și recunoaștem autoritatea Ta unică în biserică. Fă-ne să ne dăm seama că numai autoritatea împărăției poate introduce biserica. Fie ca să nu exersăm nici o autoritate în afară de cea de a fi una cu Domnul și în Trup în viața de biserică!

Trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică și să exersăm cheile împărăției

Zidirea bisericii nu se face prin gruparea sau organizarea noastră, având lideri și ajutoare adecvate sau având o clădire frumoasă unde să ne întâlnim; din contră, pentru a fi zidiți, trebuie să exersăm cheile împărăției.

Biserica ia ființă prin autoritatea împărăției, și biserica este zidită prin exersarea cheilor împărăției (vezi Mat. 16:18; 18:18; Ioan 20:23).

În Ioan 20:23, Domnul Isus le-a spus discipolilor Săi că lor li s-a dat toată autoritatea, astfel că oricui le vor ierta păcatele, ele vor fi iertate, și celor ce le vor reține păcatele, vor fi reținute.

Cine suntem noi ca să iertăm și să reținem păcatele? Dacă vedem că biserica este domeniul împărăției lui Dumnezeu, exercitând autoritatea împărăției lui Dumnezeu, ne vom da seama că biserica poate lega și dezlega împreună cu cerurile, și biserica poate ierta și reține păcatele.

Acest lucru poate părea prea mult, chiar blasfemiator, căci numai Dumnezeu poate ierta păcatele – iar acest lucru este adevărat, numai Dumnezeu poate ierta păcatele, dar atunci când biserica este una cu Capul, biserica poate exercita autoritatea împărăției pe pământ.

Așa cum Capul are autoritatea de a lega și de a dezlega, tot așa și biserica are această autoritate; la fel cum Capul poate ierta și reține păcatele, la fel poate și biserica să o facă. Însă nu multe biserici au condiția potrivită de a exercita autoritatea împărăției într-o asemenea măsură.

Biserica este reflectarea împărăției lui Dumnezeu din ceruri; nu trebuie să existe nici o diferență sau discrepanță. Fie ca Domnul să recâștige biserica într-o asemenea măsură astăzi!

Biserica nu este doar un loc frumos unde ne putem aduna, discuta și încuraja unii pe alții; mai degrabă, biserica este locul în care autoritatea lui Dumnezeu este exercitată, chiar și în ce privește iertarea păcatelor.

Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să încerce să abuzeze de o astfel de autoritate; dacă nu suntem cei care trăim în realitatea împărăției cerurilor și încercăm să legăm și să dezlegăm, nu vom putea face acest lucru, ci mai degrabă, ne vom confrunta cu probleme.

Atunci când împărăția cerurilor este în stare să-și afirme autoritatea asupra unei cete de credincioși, acei credincioși pot fi zidiți în biserică.

Vedem acest lucru în Efeseni 4:16 – când ne ținem de Capul, suntem zidiți împreună și creștem împreună întru Capul pentru zidirea Trupului. Când Îl luăm pe Cristos ca Cap și Îl păstrăm ca autoritate supremă și unică, doar atunci putem zidi biserica.

Cristos are conducerea unică și, pe măsură ce ținem de El ca și Cap, creștem în El în toate lucrurile. Mintea, emoția, voința, afecțiunile, deciziile și toate lucrurile trebuie să fie guvernate de către Cristos ca și Capul.

În Col. 2:19 ni se spune despre ținerea Capului, din care tot Trupul, fiind bogat alimentat și legat împreună prin intermediul articulațiilor și a încheieturilor, crește cu creșterea lui Dumnezeu. Dacă suntem supuși Capului, avem zidirea Trupului.

Dacă conducerea lui Cristos nu este cunoscută sau recunoscută, cu siguranță nu există nici o zidire în acea biserică.

Scopul grupurilor vitale în viața de biserică este trăirea vieții împărăției – viața de om-Dumnezeu; un grup vital este o reprezentare reală a bisericii.

În Matei 18:15-22 Domnul ne oferă un exemplu de trăire a împărăției în viața de biserică; cineva este ofensat de către un frate păcătos și merge să îl confrunte față în față, iar dacă nu ascultă, aduce pe alți 2-3 martori și, dacă tot nu primește, îl vor spune bisericii. Dacă fratele care păcătuiește refuză să asculte biserica, trebuie considerat ca un păgân și un colector de taxe.

Practicăm acest lucru în viața de biserică? Uneori, putem practica contrariul: putem expune situații în loc să le acoperim și poate că bârfim legat de o problemă în loc să o tratăm.

În situațiile în care un păcătos nu vrea să se pocăiască și să se întoarcă, trebuie să ne exersăm ca biserică în faptul de a fi una cu cerurile pentru a lega pe pământ ceea ce a fost legat în ceruri și a dezlega pe pământ ceea ce a fost dezlegat în ceruri.

Trebuie să avem duhul unui grup vital pentru a-i câștiga pe oameni și a-i restabili (nu ca să-i respingem și să-i punem deoparte) și trebuie să exersăm rugăciunea grupului vital în lupta pentru sfinți.

În practica noastră a grupurilor vitale, trebuie să fim vii, activi și vitali, și trebuie să trăim viața împărăției, viața de om-Dumnezeu, pentru a coopera cu Împăratul în legarea inamicului care îi ține legați pe cei adormiți și slabi, pentru a putea fi restaurați și recuperați.

Doamne Isuse, fie ca să învățăm să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Adu-ne cu Tine în recâștigarea bisericii într-o asemenea măsură încât biserica de pe pământ să fie împărăția lui Dumnezeu și exercită cheile împărăției pentru a lega pe pământ ceea ce a fost legat în cer și pentru a dezlega pe pământ ceea ce a fost dezlegat în cer. Amin, Doamne, fie ca împărăția cerurilor să-și poată afirma autoritatea asupra sfinților din biserică, pentru ca biserica să fie zidită. Fie ca toți să învățăm să trăim viața împărăției – viața de om-Dumnezeu, să ne îngrijim și să ne iubim unii pe alții și să dezlegăm și să legăm pe pământ ceea ce a fost deja dezlegat și legat în ceruri pentru ca cei adormiți și slabi să fie recuperați și zidiți!