• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

sanctuarul lui Dumnezeu

În lumina divină din întâlnirile bisericii vedem cu claritate mișcarea și administrația lui Dumnezeu

27/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Când m‑am gândit la aceste lucruri ca să le înțeleg, a fost o îndeletnicire obositoare pentru mine, până când am venit la Sfântul Lăcaș al lui Dumnezeu și am luat aminte la sfârșitul lor. Psalm 73:16-17

Cele șapte lămpi ale lampadarului de aur sunt cele șapte Duhuri dinaintea tronului lui Dumnezeu, cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu; acest lucru ne arată că cele șapte lămpi sunt legate de mișcarea și administrația lui Dumnezeu.

Am văzut nevoia noastră de a aprinde lămpile din Locul Sfânt, care este legată de faptul că suntem umpluți cu Cristos, saturați cu Duhul, savurarea umanității lui Isus și de a avea cuvântul viu vorbit al Domnului, pentru ca să putem funcționa în întâlniri și să aprindem lămpile.

În calitate de credincioși în Cristos suntem preoți ai lui Dumnezeu și este responsabilitatea noastră ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, adică să facem ca lumina să se înalțe.

Această lumină nu este o lumină artificială sau o lumină naturală, ci lumina care vine de la Dumnezeu, lumina care vine din natura divină a lui Cristos și din umanitatea Sa contopită cu Duhul lui Cristos.

Pentru ca să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic, ca lampadar, natura divină reprezentată de aur, umanitatea înnobilată a lui Cristos reprezentată de fitil, și Duhul lui Cristos reprezentat de uleiul cu toate stadiile procesului lui Cristos, și trebuie să fim persoane sfinte ca preoți, îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele preoțești.

Acest lucru nu vorbește despre o practică sau o rutină exterioară, ci despre viața zilnică cu trăirea noastră zilnică; nu putem truca acest lucru – trebuie să fim asemenea persoane.

Când venim la întâlnire, pur și simplu prezentăm ceea ce am savurat, ceea ce am făcut, ceea ce suntem și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Trebuie să ne ocupăm zilnic de Cristos în toate aceste aspecte, să Îl savurăm și să Îl experimentăm, iar Cristos trebuie să fie real în experiența noastră pentru viața de biserică, pentru ca lumina să se înalțe în biserică.

Când suntem astfel de persoane care au o astfel de experiență, vom determina spontan lumina să se înalțe în întâlnire și fiind uniți cu ceilalți preoți, vom lupta pentru interesul lui Dumnezeu.

Astăzi vrem să vedem cum faptul de a determina lumina să se înalțe în întâlnire și faptul de a avea lumina divină este legat de cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, iar acestea sunt pentru mișcarea lui Dumnezeu, administrația și tronul Său.

Domnul să ne dezvăluie și să facă să strălucească lumina în noi și prin noi pentru a fi una cu El și să permitem Duhului intensificat de șapte ori să opereze în noi și să ne aducă pe deplin sub tronul lui Dumnezeu, iar prin noi să aibă o cale de a guverna în univers pentru administrația și mișcarea Sa pe pământ.

Sub lumina divină din întâlnirile bisericii vedem economia lui Dumnezeu și mișcarea Sa

Când m‑am gândit la aceste lucruri ca să le înțeleg, a fost o îndeletnicire obositoare pentru mine, până când am venit la Sfântul Lăcaș al lui Dumnezeu și am luat aminte la sfârșitul lor. Psalm 73:16-17În Apocalipsa 1:4 și 4:5 vedem că cele șapte lămpi ale lampadarului de aur sunt cele șapte Duhuri dinaintea tronului lui Dumnezeu, cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu.

În acest univers Dumnezeu are un centru de administrație, care este tronul Său. De la acest tron, Dumnezeu administrează universul și se mișcă pentru a-Și executa politica eternă.

Cele șapte lămpi de foc care ard înaintea tronului lui Dumnezeu simbolizează faptul că cele șapte lămpi sunt absolut legate de administrația, economia și mișcarea lui Dumnezeu.

Cele șapte Duhuri reprezentate de cele șapte lămpi de foc dinaintea tronului lui Dumnezeu nu sunt doar pentru ca noi să fim vii, ci pentru ca Dumnezeu să Își execute administrația în univers și pe acest pământ, inclusiv în execuția economiei Sale în această epocă.

De aceea, pentru ca noi să cunoaștem administrația și economia lui Dumnezeu, trebuie să avem lumina lampadarului de aur din cele șapte lămpi care strălucesc și iluminează.

Uneori ne putem uita la situația din jurul nostru, mai ales în societatea de astăzi, și putem crede că Dumnezeu nu are control, ci mai degrabă, inamicul face multe lucruri pentru a împiedica mișcarea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, dacă avem revelația divină și ne exersăm duhul pentru a face ca lumina să se înalțe, ne vom da seama că cele șapte Duhuri se mișcă în mod constant pe pământ pentru a executa economia și administrația lui Dumnezeu, iar atunci când facem ca lumina să se înalțe, Dumnezeu se poate mișca și administra în univers.

Lumina naturală nu ne poate ajuta să cunoaștem economia, administrația și scopul etern al lui Dumnezeu; numai lumina divină ne poate da o cunoaștere adevărată cu privire la scopul lui Dumnezeu.

Trebuie să cerem ca această lumină, lumina divină, să strălucească și să ne facă cunoscută economia Sa.

Odată ce intrăm în domeniul bisericii, suntem luminați pentru a cunoaște scopul etern al lui Dumnezeu; odată ce suntem în lumina strălucitoare din biserică, cunoaștem dorința intenției lui Dumnezeu, economia Sa și, de asemenea, calea pe care ar trebui să o luăm pentru călătoria dinaintea noastră înspre scopul lui Dumnezeu.

De multe ori nu știm unde ne aflăm, care este situația noastră și ce se întâmplă; de multe ori avem întrebări și nu înțelegem ce se întâmplă cu adevărat, dar de îndată ce intrăm într-o întâlnire, chiar și când sfinții cântă, primim lumina divină.

S-ar putea ca nici măcar să nu cerem lumina divină sau răspunsul lui Dumnezeu, dar imediat ce ne punem sub lumina divină din biserică, totul devine clar pentru noi. În sanctuarul lui Dumnezeu – în duhul nostru și în biserică – primim revelație divină și obținem explicația tuturor problemelor noastre.

În Psalmul 73:16-17 vedem cum psalmistul era derutat de situația în care se afla, deoarece el suferea în timp ce era drept, iar cei răi prosperau în timp ce făceau lucruri rele.

Cu cât încerca mai mult să înțeleagă acest lucru, cu atât mai neclar devenea pentru el, pentru că nu avea nici un sens și-l determina să fie tulburat. În cele din urmă, a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, și atunci a văzut sfârșitul lor.

Când a intrat în sanctuar, în Locul Sfânt, a înțeles.

Aceasta este și situația noastră – când intrăm în biserică, când ajungem la întâlnirile bisericii, înțelegem. De foarte multe ori ne confruntăm cu probleme și cu lucruri încurcate, dar îndată ce intrăm în sanctuarul lui Dumnezeu, înțelegem imediat.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în Locul Sfânt se află strălucirea celor șapte lămpi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu pentru ducerea la îndeplinire a administrației și mișcării lui Dumnezeu pe pământ.

Când intrăm în domeniul bisericii, devenim clari în interior; când stăm în întâlnire și ne deschidem puțin Domnului, lucrurile devin foarte clare pentru noi.

Sub lumina divină în întâlnirile bisericii, suntem luminați în legătură cu voința lui Dumnezeu; suntem foarte clari cu privire la economia lui Dumnezeu și cunoaștem epoca în care ne aflăm astăzi.

Acest lucru se întâmplă pentru că avem lumina divină care strălucește asupra noastră din cele șapte lămpi ale lampadarului de aur, și în lumină vedem toate lucrurile.

Când ne exersăm duhul și suntem în întâlnirile bisericii, cunoaștem scopul etern al lui Dumnezeu, intenția inimii Sale și economia Sa, și știm ce cale ar trebui să luăm pentru călătoria din fața noastră.

Doamne Isuse, venim la Tine cu toate întrebările, peregrinările și lucrurile noastre derutante; vrem să fim sub lumina Ta în sanctuarul lui Dumnezeu. Amin, Doamne, ne dăruim Ție ca să fim în duhul contopit și în întâlnirile bisericii, astfel încât să putem fi clari cu privire la scopul Tău, mișcarea Ta, economia Ta și intenția inimii Tale. Numai în lumina Ta divină din sanctuarul lui Dumnezeu putem vedea economia lui Dumnezeu, intenția inimii Sale și numai aici știm ce cale să luăm pentru călătoria dinaintea noastră înspre scopul lui Dumnezeu!

Să vedem că cele șapte lămpi de foc sunt pentru mișcarea administrației lui Dumnezeu

Potrivit cu Apocalipsa 4, accentul cu cele șapte lămpi de foc arzător nu este pe faptul de a lumina poporul lui Dumnezeu, ci pe mișcarea administrației lui Dumnezeu.

În acest capitol vedem cum Cristos Își îndeplinește misiunea în calitate de Stăpânitor al împăraților pământului prin cele șapte Duhuri arzătoare dinaintea tronului pentru a controla în mod suveran întreaga situație a lumii ca mediul să fie potrivit astfel ca poporul ales al lui Dumnezeu să primească mântuirea Sa (vezi Fapte 5:31, 17:26-27, Ioan 17:2, 2 Cron. 16:9).

Dumnezeu are o lucrare de predicare a Evangheliei pentru a elibera adevărul, a câștiga poporul Său ales și a mântui omul; aceasta este o parte a mișcării administrației lui Dumnezeu și pentru aceasta este nevoie ca cele Șapte Duhuri în calitate de ochii lui Iehova să funcționeze pretutindeni și să îndeplinească acest lucru.

Cum se raportează acest lucru la noi? Biserica joacă un rol important în acest lucru, pentru că noi, în calitate de credincioși, aprindem lămpile, astfel încât administrația lui Dumnezeu să fie îndeplinită prin biserică.

Pe de o parte, flacăra celor șapte Duhuri arzătoare judecă, purifică și perfectează biserica pentru a produce lampadarele de aur.

Pe de altă parte, arderea acestor lămpi de foc ne motivează să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu (Dan. 11:32).

Dumnezeu are o economie, o mișcare și o administrație; totuși, suntem de multe ori departe de Dumnezeu, trăim și ne mișcăm în întuneric, și întreaga lume se află în întuneric.

Chiar și în întâlnirile bisericii, când ne concentrăm pe noi înșine, pe nevoile noastre, pe situația noastră și pe lucrurile noastre, de multe ori rămânem în întuneric.

Dar când ne exersăm duhul pentru a fi în sanctuarul lui Dumnezeu și facem ca lumina să se înalțe, lumina divină ne va aduce la punctul în care vedem clar scopul lui Dumnezeu, economia Sa și administrația Sa.

Sub strălucirea luminii divine, suntem una cu Dumnezeu în economia Sa și ne rugăm într-un singur duh cu El pentru îndeplinirea administrației Sale.

Cristos strălucește, lumina Sa divină perfectează, arde și judecă tot ce este omul natural din noi, și apoi suntem motivați să stăm într-un singur duh cu Domnul pentru mișcarea și economia Sa pe pământ.

Când ne exersăm pentru a aprinde lămpile în Locul Sfânt pentru ca lumina divină să strălucească, ne vom ridica, vom lupta una cu Domnul și vom călători împreună cu Dumnezeu. Trebuie să facem ca lumina să se înalțe – nu doar o mică lumină, ci lămpi de foc cu o lumină aprinsă! Fie ca lumina aprinsă să existe în recâștigarea Domnului astăzi!

Fie ca noi să vedem cum Cristos aranjează toate lucrurile în situația lumii și cum aranjează mediul ca poporul ales al lui Dumnezeu să primească mântuirea Sa, și fie ca să fim motivați să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, vrem să ne ridicăm și să ne exersăm duhul pentru a fi în sanctuarul lui Dumnezeu și să facem ca lumina divină să strălucească! Amin, Doamne, fie ca să existe o lumină aprinsă în toate bisericile locale din recâștigarea Domnului astăzi! Să permitem ca flacăra celor șapte Duhuri arzătoare să judece, să purifice și să perfecteze biserica pentru a produce lampadarele de aur. Amin, Doamne, fie ca această ardere a lămpilor de foc să ne motiveze să ne ridicăm și să trecem la acțiune pentru îndeplinirea economiei lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fie ca lumina divină să strălucească și să fim una cu Tine pentru îndeplinirea economiei Tale pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, In the Divine Light in Church Meetings we Clearly see God’s Administration and His Move (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața de biserică Tagged With: administrația lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, economia lui Dumnezeu, întâlnirile bisericii, lumina divină, lumina lui Dumnezeu, mișcarea lui Dumnezeu, ne exersăm duhul, sanctuarul lui Dumnezeu, șapte lămpi de foc, Studiul-Cristalizare Numeri

Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

25/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur, în mijlocul unei generații corupte și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume. Filipeni 2:15

Ce privilegiu este pentru noi ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, ca să vedem calea către Sfânta Sfintelor și să savurăm diferitele aspecte bogate ale lui Cristos cu Dumnezeu!

Aceasta este atât responsabilitatea, cât și privilegiul nostru ca preoți nou-testamentari ai lui Dumnezeu; în întâlnirile bisericii trebuie să ne exersăm duhul să aprindem lămpile, vom vedea în mod clar aspectele bogate și profunde ale lui Cristos în Dumnezeu și vom fi conduși în gloria shekina a lui Dumnezeu care este în sanctuarul lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu pentru preoții Săi din Exod 27:20-21 a fost ca lumina să nu se stingă; seara și dimineața, preoții trebuiau să adauge ulei și să îndepărteze fitilele, astfel încât să fie lumină în Locul Sfânt.

În fiecare seară și în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul, să Îi permitem să îndepărteze orice lucru din omul natural și carne, și să câștigăm mai mult ulei, adică să fim saturați cu Duhul mai mult.

Aprinderea lămpilor din Locul Sfânt este atât o chestiune individuală, cât și una corporativă; în mod individual, trebuie să-L contactăm pe Domnul într-un mod intim, să Îl savurăm, să Îi permitem să trateze tot ceea ce lumina Sa expune în noi și să câștigăm mai mult din Duhul.

În mod corporativ, ori de câte ori venim împreună, trebuie să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe; nu ar trebui să avem întâlniri în întuneric, și nu ar trebui să permitem nici unui lucru din întuneric să rămână în întâlnire.

Cum putem face ca lumina să se înalțe? Făcând mai mult zgomot în întâlnire sau prin multă rugăciune? Aprinderea lămpilor nu este o activitate exterioară pe care trebuie să o facem, ci o realitate interioară în care trebuie să intrăm.

Trebuie să savurăm umanitatea lui Isus (simbolizată de fitile) și să fim saturați cu Duhul lui Cristos (simbolizat de ulei) și trebuie să savurăm divinitatea lui Cristos (așa cum este simbolizată de aurul din lampadar).

Cristos a trecut printr-un proces de încarnare, trăire omenească, crucificare și înviere, astfel încât să poată deveni Duhul lui Cristos, uleiul divin și mistic care poate alimenta lămpile pentru ca lumina să strălucească în Locul Sfânt.

În plus, lumina strălucește nu numai din divinitatea lui Cristos, ci din umanitatea Sa înnobilată saturată cu Duhul; de aceea, trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să Îl experimentăm în umanitatea Sa și să fim saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe.

Tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să determine strălucirea luminii divine!

Domnul l‑a chemat pe Moise și i‑a vorbit din Cortul Întâlnirii, zicând...Levitic 1:1 Aaron și fiii lui să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care este în fața Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea Domnului. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel, de‑a lungul generațiilor lor. Exod 27:21Preoții trebuiau să aprindă lămpile în Locul Sfânt, care era în tabernacul, iar tabernaculul în calitate de Cortul Întâlnirii era locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său răscumpărat și le-a vorbit (vezi Lev. 1:1).

Prin urmare, tabernaculul se referă la locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu poporul Său, care reprezintă întâlnirea bisericii.

Când vorbim de aprinderea lămpilor în Locul Sfânt, vorbim de fapt de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Întâlnirile bisericii sunt locul unde avem vorbirea lui Dumnezeu, oracolul Său; acesta este locul unde sunt aprinse lămpile și unde Cristos este mărturisit.

Nu ar trebui să disprețuim întâlnirile bisericii, ci să facem ca lumina să se înalțe în timp ce ne întâlnim.

În tipologie, aprinderea lămpilor indică calea potrivită de întâlnire; tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii – fie că ne rugăm, cântăm, aducem laudă sau profețim – ar trebui să determine lămpile să strălucească (vezi Ioan 1:6; Fil. 2:15-16; Efes. 5:8-9).

Când ne întâlnim, ar trebui să aprindem lămpile în sanctuarul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să înghită întunericul.

Ori de câte ori venim împreună ca să ne întâlnim ca biserică, această întâlnire este locuința lui Dumnezeu; întâlnirea noastră nu este doar o adunare socială a credincioșilor în Cristos – este sanctuarul lui Dumnezeu, Locul Sfânt.

Indiferent unde ne întâlnim – fie în aer liber, într-o cameră, într-o sală mare sau în camera de zi a sfinților – atâta timp cât ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile din sanctuar, întâlnirea noastră este sanctuarul lui Dumnezeu.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că întâlnirile noastre de biserică sunt sanctuarul lui Dumnezeu în care putem avea oracolul Său, nu ne vom întâlni într-un mod natural sau într-un mod lumesc; mai degrabă, ne vom exersa duhul și vom atinge pe Domnul și în tot ceea ce facem în întâlnirile de biserică, vom determina ca lumina divină să strălucească astfel încât orice întuneric să fie risipit.

Când ne rugăm, lumina va străluci; când împărtășim ceva cu exersarea duhului nostru, lumina se va înălța.

Cu toate acestea, uneori, cu cât cineva se roagă mai mult, cu atât se întunecă mai mult [atmosfera], pentru că se roagă rugăciuni naturale și mintale. Uneori, cântăm imn după imn – doar cântă, fără savurare sau lumină; acest lucru nu dă lumină, ci aduce întuneric.

Tot ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să fie pentru aprinderea lămpilor, fără a permite ca vreo parte întunecată să rămână în noi și în jurul nostru.

În vorbirea noastră, în ascultarea noastră, în rugăciunea noastră, în cântările noastre și chiar în lucrurile practice pe care le facem, ar trebui să ne exersăm duhul ca să Îl contactăm pe Domnul pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Nu trebuie doar să facem ceva sau să trecem de la un lucru la altul; nu trebuie doar să citim și să ne rugăm în mod exterior, ci trebuie să ne dăruim pe noi înșine ca să Îl savurăm pe Domnul, să fim umpluți cu El și să Îl vorbim pentru ca lumina divină să strălucească în întâlnirile bisericii.

Doamne Isuse, fă-ne în stare să ne dăm seama că întâlnirile bisericii sunt sanctuarul lui Dumnezeu, locul de vorbire al lui Dumnezeu și mărturia Sa. Fă-ne cei care fac totul în întâlnire pentru a aprinde luminile, adică să facem ca lumina divină să strălucească și să înghită întunericul. O, Doamne, să fim preoții de astăzi care își exersează duhul și se roagă, citesc, cântă, profețesc, ascultă și fac totul în întâlnire pentru ca lumina lui Dumnezeu să strălucească și mărturia Sa să fie exprimată!

Să aprindem lămpile ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să savurăm adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

Dar, așa cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzutși urechea nu le‑a auzit, iar la inima omului nu s‑au suit - așa sunt lucrurile pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Cor. 2:9-10În Exod 27:21 ni se spune că lămpile trebuie să fie aprinse și să strălucească în afara perdelei care este în fața Mărturiei. Lampadarul era o bucată de mobilier nu în Sfânta Sfintelor, ci în Locul Sfânt.

În cea mai mare parte, întâlnirile noastre și ființa noastră nu sunt încă în Sfânta Sfintelor; suntem încă în Locul Sfânt. Adunarea noastră este în Locul Sfânt; aspirația noastră este să fim în Sfânta Sfintelor, în prezența directă a lui Dumnezeu, având gloria Sa strălucitoare în noi și prin noi, dar noi suntem încă în Locul Sfânt.

Mai există încă un văl care separă Sfântul Sfintelor și Locul Sfânt; în spatele acestui văl este chivotul cu legea Mărturiei, care reprezintă adâncimile ascunse ale lui Cristos în Dumnezeu.

Chiar dacă avem lumina înălțată în Locul Sfânt, încă nu suntem în Sfânta Sfintelor, însă avem o vedere a Sfintei Sfintelor și aspirăm ca să intrăm acolo.

Așteptarea noastră este să intrăm în prezența lui Dumnezeu și să rămânem acolo, în prezența Sa directă, să fim împreună cu El în sanctuarul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ne întâlnim, noi suntem în Locul Sfânt la început, dar într-o bună întâlnire, întotdeauna sfârșim în Sfânta Sfintelor.

Întâlnirea noastră începe în Locul Sfânt, dar trebuie să se sfârșească în prezența lui Dumnezeu, unde suntem infuzați de gloria Sa și avem mărturia Sa, fiind sub conducerea Sa directă.

Lumina din lămpi ne permite să vedem diferitele aspecte ale lui Cristos, la fel cum lumina lămpilor de pe lampadar le permitea preoților să vadă diferitele obiecte de mobilier din Locul Sfânt (1 Cor. 2:9-10).

De asemenea, lumina care se înalță în întâlnirile bisericii ne arată calea care duce în Sfânta Sfintelor, în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Prin aprinderea lămpilor în Locul Sfânt vedem calea care duce în Sfânta Sfintelor; prin exersarea duhului nostru în întâlnirile bisericii și cooperarea cu Domnul pentru ca lumina Sa să strălucească, avem calea care duce în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Pe de o parte, când lumina strălucește în întâlnire, vedem multele aspecte diferite ale lui Cristos; Îl vedem ca rezerva noastră de hrană (pâinea de pe masă) și lumina noastră (lampadarul) și mijlocitorul nostru (altarul de aur), și Îl savurăm ca pe o asemenea Persoană.

Aceasta este mărturia și experimentarea noastră în viața de biserică: ori de câte ori lumina strălucește în întâlnirile bisericii, vedem tot mai multe aspecte ale lui Cristos.

Când lumina strălucește în biserică, vedem că aspectele bogate și minunate ale lui Cristos sunt exprimate și evidențiate, și ele devin savurarea și experimentarea noastră.

În lumina strălucitoare a întâlnirilor bisericii ne dăm seama că există o cale în Sfânta Sfintelor – există o cale nouă și vie în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos.

Când lumina strălucește, putem veni cu îndrăzneală spre tronul harului pe baza sângelui lui Isus Cristos, și putem savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Dar dacă nu există lumină în întâlnire, dacă Domnul nu strălucește prin vorbirea, cântările și rugăciunile sfinților, nu știm pe unde mergem și ce facem.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu care luminează, strălucește și iluminează în timpul întâlnirilor, sfinții nu știu pe unde să meargă. Dar când lumina strălucește atunci când ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, vedem clar calea către Sfânta Sfintelor ca să savurăm adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu.

În lumina divină suntem reglementați și ajustați astfel încât să putem merge mai departe în alergarea noastră, în călătoria noastră în Sfânta Sfintelor.

Doamne Isuse, este așteptarea noastră ca noi să intrăm în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, savurând vorbirea Sa și fiind în gloria shekina a lui Dumnezeu. Adu-ne, Doamne, cu totul în prezența Ta directă, sub conducerea Ta, în locul în care ne poți vorbi față în față. Doamne, fie ca noi să ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, astfel ca noi și toți sfinții să savureze aspectele bogate ale lui Cristos sub lumina lui Dumnezeu, să vadă calea către Sfânta Sfintelor, și să intre în prezența lui Dumnezeu pentru a savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu! Amin, Doamne, venim cu îndrăzneală la tronul harului, pe baza sângelui lui Isus Cristos, ca noi să putem savura adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Lighting the Lamps to Enter the Holy of Holies and Enjoy the Depths of Christ in God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 4 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața de biserică Tagged With: adâncimile lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, întâlnirile bisericii, intrăm în Sfânta Sfintelor, lumina să se înalțe, să aprindem lămpile, să-L contactăm pe Domnul, sanctuarul lui Dumnezeu, strălucirea luminii divine, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Matei 25:4Să fim fecioare prudente care căutăm să fim umpluți cu Duhul în sufletele noastre, vasele noastre
  • Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit. Efeseni 2:4Pe măsură ce Dumnezeu ne tratează și noi cooperăm cu El, totul depinde de îndurarea lui Dumnezeu
  • Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Rom. 9:18Îl slujim pe Domnul încrezându-ne în îndurarea Sa în alegerea harului: Dumnezeu este Suveran!
  • Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Rom. 9:16Dacă vedem îndurarea suverană a lui Dumnezeu, I ne vom închina și ne vom îndeplini responsabilitatea
  • Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. Matei 9:13Totul atârnă de mila lui Dumnezeu: sperăm în îndurarea Sa și venim să primim îndurare și să găsim har
  • Și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc). Romani 9:23Dumnezeu ne-a creat în mod suveran ca să fim vase ale îndurării și onoarei, pregătite pentru glorie

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului