cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață

Să facem ca lumina să se înalțe prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul lui Cristos

24/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Este datoria noastră preoțească în calitate de credincioși în Cristos să aprindem lămpile, făcând ca lumina să se înalțe în viața de biserică, mai ales în întâlnirea bisericii; acesta era un statut perpetuu pentru preoții din Vechiul Testament și este datoria noastră astăzi.

Pe de o parte, lumina divină vine de la Dumnezeu, căci numai Dumnezeu este lumină și doar El poate da lumină; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a face ca lumina să se înalțe și să menținem lumina aprinsă în întâlnirile bisericii și în viața noastră creștină.

Cum putem aprinde lămpile în experiența noastră zilnică? Lumina este în Dumnezeu, în Cristos, în Duhul și în Cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca noi să primim lumină, trebuie să venim la Domnul în Cuvântul Său.

Litera ucide, dar Duhul dă viață; cuvintele pe care Domnul ni le vorbește sunt duh și sunt viață. Aceasta înseamnă că trebuie să venim zilnic la Cuvântul Domnului cu o atitudine de rugăciune ca să “aprindem” Cuvântul cu duhul nostru, adică să ne exersăm duhul asupra Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să primim lumina divină în Cuvânt.

Simpla citire a Bibliei nu ne poate da lumină, așa cum cunoașterea Scripturilor de către farisei nu le-a dat revelația că Cristos – Cuvântul viu al lui Dumnezeu – era printre ei.

Mai ales când venim la Domnul dimineața și înainte de a merge la culcare seara, trebuie să Îl contactăm, să citim și să ne rugăm cuvântul Său și să facem ca lumina să se înalțe. Apoi, când vom veni la întâlnirile bisericii, vom veni cu lumină și vom aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Trebuie să căutăm să avem vorbirea lui Dumnezeu, pentru că vorbirea Sa este strălucirea Sa. Fie ca viața noastră de biserică să fie umplută cu vorbirea lui Dumnezeu în noi și în mijlocul nostru, și fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi în Cuvântul Său cu rugăciune, pentru ca El să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi înspre toți sfinții! Amin!

Fie ca să ne dăm seama că, atunci când venim la întâlnirile bisericii, nu trebuie să spunem lucruri din noi înșine sau să producem lumină în omul nostru natural; trebuie ca pur și simplu să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe, pentru ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Fie ca să nu aducem întuneric la întâlnire și nu permitem ca întâlnirile să fie în întuneric, ci să fim pur și simplu cei care umblă în lumină, savurând lumina lui Dumnezeu în Cuvântul Său și să strălucim cu El în întâlnirile bisericii prin vorbirea și viața noastră.

Să luăm Cuvântul Domnului ca o lampă pentru picioarele noastre, și deschiderea Cuvântului Său să ne dea lumină și înțelegere.

Amin, să fim un factor care sporește strălucirea bisericii ca un lampadar de aur și fie ca lumina Domnului să strălucească printre noi, pentru ca toți să vadă pe Dumnezeu exprimat în biserică, mărturia Sa pe pământ!

Să facem ca lumina să se înalțe în viața de biserică prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul

Cum a strălucit lumina în Locul Sfânt? Cum au făcut preoții ca lumina lămpilor să se înalțe pentru a lumina tabernaculul?

Lampadarul era din aur curat, o lucrare bătută și avea șapte lămpi; aceste șapte lămpi aveau fitiluri nu din aur, ci din viața plantelor, iar aceste fitile erau saturate și îmbibate cu ulei.

Nu aurul era ceea ce ardea, ci fititele ardeau, iar acestea ardeau fiind saturate cu ulei. Prin urmare, slujba preoților era să taie fitilele carbonizate și să adauge mai mult ulei, astfel încât fitilele să ardă luminos.

Ce înseamnă toate acestea și cum se aplică toate acestea la viața noastră creștină?

Uleiul este ulei de măsline, iar Cristos este pomul de măslin; El a trecut printr-un proces ca să devină Duhul, simbolizat de uleiul de măslin. Pomul de măslin Îl simbolizează pe Cristos (cf. Rom. 11:17, 24), iar uleiul de măsline bătut simbolizează Duhul lui Cristos produs prin procesul încarnării, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (cf. Ioan 1:14; 1 Cor. 15:45b).

Uleiul din Vechiul Testament se referă la Duhul lui Dumnezeu; Dumnezeu a trecut printr-un proces pentru a deveni Duhul lui Cristos, Duhul cu umanitatea lui Isus și cu toate realizările Sale, iar acest Duh va face ca lumina să strălucească.

Duhul a fost produs prin procesul de încarnare, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (1 Cor. 15:45; Rom. 8:9); acest Duh este uleiul care alimentează lumina pentru strălucirea lui Dumnezeu în viața de biserică.

Ce înseamnă să aprindem lămpile?

În primul rând, aceasta era un lucru perpetuu, continuu; datoria preoților era să aprindă lămpile în Locul Sfânt de două ori pe zi, dimineața și seara, iar lumina din Locul Sfânt nu trebuia să se stingă niciodată.

Aceasta înseamnă că, indiferent cât de mult ne întâlnim cu sfinții și cât de consacrată este biserica locală cu adunările ei, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a aprinde lămpile ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Bisericile locale sunt lampadarele de aur și, indiferent de cât timp o biserică locală este în existență, lumina nu poate fi întreruptă. Deci noi toți trebuie să veghem la acest lucru, asigurându-ne că lumina se înalță, pentru că această lumină este mărturia lui Isus, mărturia lampadarului de aur.

Pentru a aprinde lămpile, adică pentru a face ca lămpile să ardă în mod continuu, literalmente înseamnă a face ca lumina unei lămpi să se înalțe. Dar ceea ce determină înălțarea luminii nu este aurul din natura lampadarului, ci fitilele (din viața plantelor) și uleiul (măslinele bătute).

Acest lucru este foarte semnificativ. Pentru ca lumina să strălucească și ca lămpile să ardă, fitilele trebuiau să fie saturate cu ulei, iar tot ceea ce era ars trebuia să fie îndepărtat, astfel încât lumina să strălucească și să nu iasă fum.

Umanitatea lui Isus saturată de Duhul lui Cristos trebuie să devină savurarea și experimentarea noastră, căci numai aceasta poate face ca lumina să strălucească în viața de biserică. Trebuie să venim la Domnul și să Îi spunem:

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Doamne, nu avem lumină în noi înșine, așa că venim la Tine; strălucește asupra noastră, strălucește în noi, saturează-ne cu Duhul lui Cristos și introdu umanitatea Ta în noi pentru strălucirea luminii în întâlnirile bisericii. Fie ca în timpul întâlnirilor bisericii lumina să abunde! Fie ca toți sfinții să experimenteze umanitatea înnobilată a lui Isus și să fie saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe, iar lampadarul de aur să strălucească pentru mărturia lui Isus!

Să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos pentru a face ca lumina să se înalțe

Faptul de a face să se înalțe lumina în întâlnirile bisericii nu echivalează cu a face mult zgomot, multă cântare și multă laudă la exterior; mai degrabă, a face lumina să se înalțe provine din savurarea umanității lui Isus și umplerea cu Duhul lui Cristos.

Lumina lampadarului provine din aur, element care semnifică natura divină; aceasta arată că strălucirea provine din natura divină. Dar ceea ce determină strălucirea luminii nu este aurul, ci fitilurile, iar acestea sunt din viața plantelor, semnificând umanitatea înnobilată a lui Cristos.

Dumnezeu a devenit om și a trecut printr-un proces, iar în înviere, Cristos a adus umanitatea Sa în divinitate, înnobilând-o și înălțând-o. Acum această umanitate poate fi desemnată, să fie saturată și să fie umplută cu Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu în biserică.

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic; cu aurul avem natura Tatălui (aurul semnifică natura divină); cu forma, avem pe Fiul (care este întruparea și expresia lui Dumnezeu); și cu lămpile avem expresia Duhului (cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu).

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic, iar astăzi, lampadarul de aur a crescut și s-a înmulțit pentru a fi numeroasele lampadare de aur identice pe tot pământul, bisericile locale (vezi Apoc. 1).

Toate lampadarele de aur sunt identice în natură, dar strălucirea lămpilor trebuie să fie menținută de către sfinți în bisericile locale.

Lumina lampadarului vine din arderea fitilului, care semnifică umanitatea lui Cristos.

Când Cristos a fost pe pământ, Duhul L-a saturat și avea rezerva de strălucire, dar ceea ce strălucea era umanitatea Sa înnobilată, iar oamenii L-au văzut pe Dumnezeu manifestat pe pământ privind la trăirea Sa omenească, cuvintele Sale și lucrările Sale.

Noi ca și credincioși în Cristos avem Duhul cu duhul nostru, dar trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea lui Isus, umanitatea înnobilată a lui Cristos, pentru a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Umanitatea noastră emană fum și nu putem avea strălucirea luminii divine prin eforturile noastre naturale.

Deci trebuie ca pur și simplu să ne deschidem Domnului și să venim la El ca să Îl savurăm și să Îl experimentăm în umanitatea Sa înnobilată și să fim umpluți cu Duhul lui Isus pentru ca lumina să strălucească prin noi.

Așa cum fititele lămpilor lampadarului trebuiau să fie saturate cu ulei și trebuiau să fie în permanență alimentate cu uleiul de măsline, tot astfel noi trebuie să fim umpluți, saturați și pătrunși cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina divină să strălucească.

Cristos a trecut printr-un proces pentru a deveni uleiul de măsline, uleiul provenit din măsline bătute; acum, El este în noi și trebuie să fim umpluți cu Duhul lui Cristos și să experimentăm umanitatea lui Isus astfel încât lumina divină să strălucească în noi și prin noi.

Doamne Isuse, vrem să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos, pentru ca lumina divină să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi. Îți mulțumim, Doamne, că ai trecut printr-un proces ca să devii constituția noastră ca umanitatea lui Isus și ca să ne umpli în calitate de Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu prin om pe pământ. Amin, Doamne, fie ca toți sfinții din toate bisericile locale să savureze și să experimenteze umanitatea lui Isus și să fie umpluți cu Duhul lui Cristos pentru ca lumina divină să strălucească. Fie ca noi toți să facem ca lumina să se înalțe în Locul Sfânt, îndeplinindu-ne astfel datoria noastră preoțească!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Causing Light to Ascend by the Humanity of Jesus saturated with the Spirit of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul pentru a avea vorbirea lui Dumnezeu, strălucirea Sa

23/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, este datoria noastră preoțească să ardem tămâie și să aprindem lămpile, adică să ne rugăm și să citim Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca bisericile să strălucească și sfeșnicul să fie luminos.

Lumina lampadarului depinde de tăria slujbei noastre preoțești; dacă ne exersăm duhul să ne rugăm și să mijlocim una cu Domnul și dacă ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, vom străluci și biserica va străluci.

Strălucirea luminii divine este totul pentru noi în viața de biserică, la fel cum strălucirea lampadarului era vitală pentru serviciul preoțesc din Vechiul Testament în Locul Sfânt.

În fiecare dimineață și în fiecare seară, preoții trebuiau să ardă tămâie și să aprindă lămpile, asigurându-se că lumina strălucea neîncetat în Locul Sfânt. Fără strălucirea luminii lampadarului, copiii lui Israel nu puteau să se miște sau să lupte pentru Dumnezeu.

Prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (vezi Num. 7, jurământul de nazireu), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Scopul aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare; pentru ca poporul lui Dumnezeu să ofere sacrificiile, să lupte pentru interesul lui Dumnezeu și să se miște una cu Dumnezeu pe pământ, aveau nevoie de lumină.

Pe de o parte, Dumnezeu Însuși este lumină, Cristos este lumina lumii, Duhul aduce lumina, iar lumina este în Cuvântul lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile în viața de biserică, astfel încât să putem menține aprinsă lumina divină.

De multe ori, totuși, slujim în viața de biserică fără lumină; facem lucruri în omul nostru natural și în funcție de capacitatea noastră naturală și suntem în întuneric.

Dar pentru ca zidirea lui Dumnezeu să meargă mai departe, pentru ca noi să ducem lupta spirituală și pentru ca noi să ne mișcăm una cu Domnul și să-I oferim pe Cristosul care Îl satisface, trebuie să avem lumina lui Dumnezeu și trebuie să aprindem lămpile.

Cu cât avem mai multă lumină în viața de biserică, cu atât mai mult putem duce războiul spiritual, cu atât mai mult putem sluji Domnului în mod corespunzător și cu atât mai mult lucrarea de zidire poate merge mai departe.

Dar fără strălucirea luminii, lămpile se sting, vorbirea despre Dumnezeu în biserică prin sfinți este rară, și Domnul nu are cum să Se miște, să lucreze și să îndeplinească ceea ce El dorește.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul ca să avem strălucirea lui Dumnezeu în biserică

Lumina lampadarului se bazează pe tăria serviciului preoților; există lumină pe lampadar, dar cât de mult strălucește această lumină depinde de serviciul preoților.

Această lumină de pe lampadar depindea de fitile, de uleiul de măsline și de foc; este posibil ca lumina să nu fie atât de puternică, ci slabă, și uneori chiar să se stingă.

Acest lucru vorbește despre cantitatea și calitatea luminii divine în viața de biserică; trebuie să ne îndeplinim datoria preoțească de a mijloci și de a ne ruga cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să strălucească intens.

Totul depinde de serviciul preoților; trebuie să avem serviciul preoțesc întărit în viața de biserică.

În 1 Sam. 3:3 vedem situația tristă din vremurile preotului Eli; modul în care Biblia descrie acea situație este că lampadarul lui Dumnezeu nu se stinsese încă. Aceasta este o situație în care mărturia lui Dumnezeu era pe punctul de a se stinge, căci strălucirea și luminarea din tabernacol erau pe cale să se stingă.

Fie ca aceste cuvinte să nu descrie situația noastră sau situația din biserică; să nu fim ca Sardes, care avea un nume că trăiește dar, conform lucrărilor lor, erau pe moarte.

Lumina dintr-o biserică locală nu poate fi strălucitoare decât dacă îndeplinim cu toții datoria noastră preoțească de a arde tămâia și de a aprinde lămpile (vezi Exod 25:37; 27:20-21; 30:7-8; Fapte 6:4; 1 Cor. 14:24-25).

Trebuie să cooperăm cu Domnul îndeplinind datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia. Arderea tămâiei se referă la rugăciunea de mijlocire, la rugăciunea cu Cristos și la virtuțile Sale adăugate pentru a o înălța către Dumnezeu, și se referă la rugăciunea noastră, la rugăciunea preoțească; o astfel de rugăciune este foarte importantă împreună cu aprinderea lămpilor.

Pe de o parte, trebuie să scăpăm de fitilul carbonizat, iar pe de altă parte să menținem alimentarea cu ulei.

Când vorbim despre faptul de a sluji Domnului în biserică și a fi un preot adevărat, trebuie să ne ridicăm și să menținem lumina aprinsă; aceasta înseamnă că trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a trata lucrurile vechi, lucrurile naturale ale omului vechi, și să primim, de asemenea, aprovizionarea proaspătă a Duhului, fiind umpluți în duh astfel încât să ne întărim și să păstrăm lămpile aprinse!

Trebuie să facem acest lucru atât personal, cât și corporativ; în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul și să curățăm din nou lămpile, veghind asupra lămpilor.

Când citim Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, nu trebuie doar să lecturăm, ci să Îl contactăm pe Domnul și să Îi permitem să îndepărteze lucrurile carbonizate și să ne umple cu Duhul Său.

În Fapte 6:4 vedem cum apostolii au continuat cu statornicie în rugăciune și cu slujba cuvântului.

Arderea tămâiei se referă la rugăciune, în timp ce aprinderea lămpilor are mult de-a face cu Cuvântul. Intrarea cuvântului lui Dumnezeu dă lumină; ceea ce ne dă lumină astăzi este Dumnezeul Triunic care strălucește prin Cuvântul Său.

Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu; lumina nu strălucește din literele moarte, ci din cuvântul-Duh, din Duhul întrupat în Cuvânt.

Esența Cuvântului lui Dumnezeu este Duhul; ceea ce dă realitate cuvântului este Duhul. Atunci când amestecăm Cuvântul cu exersarea duhului nostru prin rugăciune, Cuvântul prinde viață.

Trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul insuflat de Dumnezeu împreună cu duhul nostru, astfel încât Cuvântul să devină duh și să fie eficient. Când citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, lumina Domnului strălucește înăuntrul nostru.

Timpul nostru cu Domnul dimineața nu ar trebui să fie o rutină; nu trebuie doar să lecturăm înviorarea de dimineață ca să extragem puncte pentru profeție la sfârșitul săptămânii… mai degrabă, ar trebui să ne rugăm cu Cuvântul, să amestecăm cuvântul cu Duhul prin folosirea duhului nostru.

Când se întâmplă acest lucru într-un mod profund și viu, lumina va izbucni și această lumină va judeca toate lucrurile negative din noi, va îndepărta fitilele și va adăuga uleiul.

De multe ori, însă, lumina nu este suficient de intensă în noi și în viața de biserică; s-ar putea să fie o lumină, dar această lumină nu este suficient de puternică.

Lipsa de intensitate a luminii lampadarului expune slăbiciunea serviciului preoțesc. Să ne ridicăm și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, astfel încât lumina divină să strălucească în viața de biserică. Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a-L oferi pe Cristos cu toate virtuțile Sale ca o ofrandă de miros plăcut înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, astfel încât Dumnezeu să fie satisfăcut și dorința inimii Sale să fie îndeplinită. Doamne, venim la Cuvântul Tău cu exersarea duhului nostru de a Te contacta, de a primi lumină de la Tine și de a fi un lampadar strălucitor pentru mărturia Ta pe pământ! Amin, Doamne Isuse, vrem să petrecem timp în prezența Ta pentru a aprinde lămpile și pentru a arde tămâia!

Când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina strălucește intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu

Capitolul 7 din Numeri se termină cu vorbirea lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii, iar capitolul 8 începe cu continuarea vorbirii lui Dumnezeu despre aprinderea lămpilor pentru lumină (vezi Numeri 7:89-8:3).

Acest pasaj indică faptul că, ori de câte ori vine cuvântul lui Dumnezeu, poporul Său primește lumină; când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina va străluci intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

În timpul epocii preotului Eli, când cuvântul lui Iehova era rar, lămpile din Locul Sfânt erau pe terminate (1 Sam. 3:1-3; cf. Psa. 110:105, 130). Acolo unde este Cuvântul Domnului, există lumină.

Astăzi în viața de biserică avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Nu putem avea viața de biserică fără vorbirea proaspătă a Domnului și nu ar trebui să avem întâlniri în care Cuvântul este firav sau slăbit.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu nu numai în cadrul întâlnirilor de profeție, ci la orice întâlnire, în orice situație; Cuvântul trebuie să fie prezent, trebuie să ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim prin rugăciune și să avem lumina lui Dumnezeu.

Pe măsură ce învățăm să practicăm întâlnirile de grup în case, este posibil să ne întâlnim numai în mod exterior, dar fără lumină; în loc de lumina divină, există lumină naturală, chiar lumină artificială.

Întâlnirea de casă nu este locul unde ne elaborăm filozofia sau discutăm opiniile noastre politice; întâlnirile bisericii nu sunt locul în care ne expunem teoriile de viață, ci locul în care lumina trebuie să strălucească!

Dacă suntem preoți potriviți plini de Duh și de Cuvânt, ne vom îndeplini datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, adică vom aduce lumină la întâlnire. Poate că vorbim doar câteva cuvinte, o întrebare, un răspuns, o cântare sau un verset, dar îndată ce ne deschidem gura, lumina este prezentă în întâlnire.

Pe măsură ce ne ocupăm de cei noi și nu îi îndopăm cu Biblia sau cu adevărul de vârf, trebuie să avem cuvântul Duhului, cuvântul viu al lui Dumnezeu, lumina Domnului.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică; trebuie să existe o abundență de lumină din partea multor sfinți care vorbesc Cuvântul viu al lui Dumnezeu, astfel încât gândurile interioare ale inimii să se manifeste și mulți să vadă că Dumnezeu este printre noi pentru că lumina Sa este acolo.

Fie ca întâlnirile noastre de casă, întâlnirile de rugăciune, întâlnirile de grup, întâlnirile de profeție și întâlnirea de masa Domnului să fie pline de lumină prin funcționarea tuturor sfinților de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Cuvântul lui Dumnezeu este o lampă pentru picioarele noastre, iar deschiderea cuvântului Său dă lumină, și dă înțelegere celor simpli.

Numai atunci când există vorbirea lui Dumnezeu în biserică lumina poate străluci în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Preoții slujitori sunt în stare să slujească și să se miște datorită luminii lampadarului (vezi Mal. 2:7). Fără lumina Domnului, nu putem sluji sau servi în viața de biserică.

În plus, așa cum se vede din faptul că cele șapte lămpi ale lampadarului luminează în aceeași direcție, trebuie să ne dăm seama că, deși fiecare persoană are o slujire distinctă în Trup, direcția este aceeași și slujbele lor sunt una singură (vezi Col. 4:17, 2 Tim. 4:5; Fapte 20:24).

Suntem multe mădulare – suntem mulți preoți care servesc și slujesc; totuși, direcția slujbei noastre este aceeași. Cu toții învățăm să vorbim în aceeași direcție, urmând curgerea Duhului ca să vorbim ca un singur om.

Vedem acest lucru în Noul Testament – Pavel a avut slujba lui, Petru a avut slujba lui și Ioan a avut slujba lui, dar direcția lor era înspre Cristos! Ei au mărturisit împreună pentru Cristos, iar lumina lor a strălucit din Cristos și a arătat spre Cristos, astfel încât slujbele lor au fost una singură.

Când vorbim în cadrul întâlnirii, noi nu vorbim mai întâi cu sfinții, ci cu Cristos; noi aducem o ofrandă lui Cristos, mărturisim pentru Cristos și slujim lui Cristos, fiind una cu Cristos, strălucind cu El și strălucind din și spre Cristos.

Doamne Isuse, fie ca toate bisericile locale de pe pământ, mari sau mici, să aibă vorbirea și lumina Ta! Numai atunci când avem vorbirea Ta în biserică, lumina poate străluci intens printre poporul lui Dumnezeu, așa încât, în calitate de preoți să Te slujim și să Te servim. Strălucește peste noi, Doamne, și menține-ne în savurarea Ta în lumină. Strălucește asupra noastră în cuvântul Tău. Ne exersăm duhul ca să primim lumină și viață din cuvântul Tău. Fie ca cuvântul Tău printre noi să fie bogat, și fie ca toți sfinții să-și exerseze datoria lor preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâie pentru ca lumina divină să strălucească în biserică!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Priestly Duty is to Pray and Read the Word to have God’s Speaking, His Shining (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Need for Lighting the Lamps to have Light in our Serving, Fighting, and Moving (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

La tronul harului Îl contemplăm pe Dumnezeu și suntem transformați în chipul lui Cristos

21/07/2019 by Credincios in Cristos 4 Comments

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și Îl contemplăm, comunicăm cu El, suntem infuzați cu El, ne conformăm slujbei Sale cerești și suntem transformați în chipul Său ca să fim mărturia Sa strălucitoare, o miniatură a Noului Ierusalim astăzi.

În Vechiul Testament, Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul expierii de deasupra chivotului, sub heruvimii gloriei, și acolo a vorbit cu poporul Său; astăzi Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său la tronul harului.

Tronul lui Dumnezeu este un tron al judecății și al dreptății, dar pentru noi, credincioșii în Cristos, acest tron este de har și putem veni oricând la tronul harului.

Cum putem noi, oameni de pe pământ, să venim la tronul harului – realitatea acoperământului expierii – care este în ceruri?

Cheia, secretul, este duhul nostru; Cristosul care este în cer este și în duhul nostru, căci El este scara cerească care unește pământul cu cerul.

În calitate de scara cerească din duh, Cristos ne unește duhul cu cerul și aduce cerul în duhul nostru; când Îl atingem pe Domnul în duh, atingem cerul, căci în duhul nostru se află poarta cerului.

Mulți credincioși ating întâmplător pe Domnul în duh și au un gust al cerului, dar noi trebuie să cunoaștem realitatea și adevărul: Cristos este în duhul nostru, suntem uniți cu El ca un singur duh și când ne întoarcem către El prin chemarea numelui Său și aplicând sângele Său prețios, atingem cerul, primim îndurare și găsim har!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.

La exterior trăim pe pământ și suntem la fel ca și alte ființe omenești, dar în interior, când Îl atingem pe Domnul, trăim în Sfânta Sfintelor, atingem tronul harului și trăim o viață cerească pe pământ.

Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și să găsim har de la Cristosul înălțat în ceruri!

Cât Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul că ne-a arătat secretul: duhul nostru!

Secretul de a-L contacta pe Dumnezeu nu este să facem niște lucrări exterioare sau să trecem printr-un proces îndelungat de a face cutare lucru ca să ne califice să-L contactăm Dumnezeu… a contacta pe Dumnezeu are de-a face cu duhul nostru contopit și cu sângele lui Isus.

Putem aplica sângele lui Isus și intrăm imediat în Sfânta Sfintelor, ca să savurăm pe Dumnezeu în duhul nostru!

Aleluia, tronul harului este cu duhul nostru și, ori de câte ori ne întoarcem spre duh, aplicăm sângele și contactăm pe Domnul, atingem tronul harului, suntem transformați în chipul Său și trăim o viață cerească pe pământ!

La tronul harului avem părtășie cu Dumnezeu, contemplăm gloria Sa și suntem transformați în chipul Său

Unde ne întâlnim cu Dumnezeu astăzi?

În Vechiul Testament El S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul Chivotului, pe acoperământul expierii; astăzi Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește la tronul harului, realitatea acoperământului expierii (Num. 7:80; Exod 25:17-22).

Pe acoperământul expierii Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său și a comunicat cu ei, iar la tronul harului din duhul nostru ne putem întâlni cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa.

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și comunicăm cu El (Evrei 4:16; 10:19).

La tronul harului putem auzi vocea lui Dumnezeu; Dumnezeu vorbește de la tronul harului și aici auzim glasul lui Dumnezeu, vedem chipul Său, savurăm prezența Sa și suntem una cu El în economia Sa.

Atâta timp cât Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, noi ascultăm vocea Sa, savurăm prezența Sa, iar El Își înalță chipul peste noi, și ne înștiințează de faptul că inima Sa este plină de binecuvântări și de tot felul de experiențe pozitive pentru noi ca să ne facă biruitorii care tânjim să fim. Amin!

Aici la tronul harului avem oracolul Său și primim vorbirea Sa; dacă încă rămânem în jurul crucii și nu avansăm spre Sfânta Sfintelor, va fi dificil să Îi auzim vocea.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, pur și simplu Îl vedem ca Cel de pe tron și Îl lăudăm și Îl mulțumim. Rugăciunile noastre vor deveni foarte simple – pur și simplu Îi vom spune Domnului:

“Îți mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne! Aleluia, Te iubesc, Doamne! Te iubesc și Te prețuiesc, Doamne! Amin, Îți mulțumesc, Doamne!”

Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru faptul că tronul Său pentru noi nu este un tron de judecată, ci unul de reper, și simțim că ceva curge din tronul harului înspre noi, prin noi și din noi.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, experimentăm viața eternă care curge întru noi ca harul alimentator. La tronul harului primim îndurare și găsim har pentru ajutor în timp util. Amin!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și venim la tronul harului, ne conformăm slujbei cerești a Domnului; când El se roagă în ceruri, noi vom reproduce rugăciunea pe pământ și vom mijloci pentru ceea ce mijlocește El.

Atunci când Îl atingem pe Domnul la tronul harului noi ne vom conforma slujbei cerești a lui Cristos (vezi Evrei 4:12, 16; 7:25-26; 8:1; 13:20-21).

Mai mult, la tronul harului Îl privim pe Domnul și Îl reflectăm; suntem ca o oglindă care atât că privește, cât și reflectă pe Domnul în același timp (vezi 2 Corinteni 3:18), și astfel suntem transformați în aceeași imagine din glorie către glorie, chiar ca de la Domnul Duh.

Când noi înșine Îl vedem pe Domnul, Îl contemplăm; rezultatul va fi că Îl reflectăm astfel încât alții să Îl poată vedea prin noi.

Rezultatul contemplării și reflectării Domnului de către noi este că suntem transformați în aceeași imagine a Cristosului înviat și glorificat.

Amin, treptat suntem conformați imaginii Cristosului înviat și glorificat și suntem făcuți la fel ca El (Rom. 8:29)!

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru contopit, noi atingem tronul harului, și privim și reflectăm gloria Domnului; El infuzează și distribuie în noi elementele a ceea ce este El și ceea ce a făcut, și are loc un proces metabolic care se desfășoară în ființa noastră.

Pe măsură ce rămânem în această contemplare și reflectare a Domnului în duh, suntem treptat transformați metabolic pentru a avea forma vieții Sale, iar prin înnoirea minții noastre, suntem treptat schimbați după chipul Său!

Cât de glorios este acest lucru! Zilnic mergem din glorie către glorie prin faptul că Îl contemplăm și Îl reflectăm pe Domnul ca o oglindă!

Doamne, venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și să comunicăm cu El. Venim la Tine, Doamne, ca să ascultăm vorbirea Ta, să auzim glasul Tău, să vedem chipul Tău, să savurăm prezența Ta și să fim una cu Tine în economia Ta! Fii lăudat, Doamne! Îți mulțumim pentru tot ceea ce ești pentru noi. Îți mulțumim că ne infuzezi cu tot ceea ce Tu ești pe măsură ce Te privim, ca să Te putem reflecta altora ca o oglindă! Amin, Doamne, păstrează-ne în privirea și reflectarea Ta până când suntem transformați în aceeași imagine glorioasă ca și Tine, pentru a fi mărturia Ta strălucitoare pe pământ!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută cu gloria lui Dumnezeu!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, orașul sfânt în cerul și pământul cel nou, iar acest oraș va fi Sfânta Sfintelor lărgită și umplută cu gloria lui Dumnezeu!

În Noul Ierusalim nu este nevoie de soare, lună sau stele ca să strălucească, pentru că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic este lumina, iar Mielul este lampa (vezi Apoc. 21:2-3, 10-11, 16, 22-23; 22:1-5).

În Sfânta Sfintelor din Vechiul Testament există întuneric exterior, dar lumină interioară; această lumină se extinde și se lărgește astăzi când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului și avem strălucirea Sa, și va fi lărgită pe deplin în Noul Ierusalim!

Întregul oraș al Noului Ierusalim va fi Sfânta Sfintelor și gloria lui Dumnezeu ca lumină va străluci în Cristos, în calitate de Mielul-Lampă, prin oraș pentru eternitate!

Aleluia, în Noul Ierusalim nu este nevoie de nici o lumină naturală (soarele sau luna) sau orice lumină făcută de om, deoarece Dumnezeu Însuși va fi lumina, iar Cristos va fi lampa care Îl va străluci pe Dumnezeu către întregul oraș!

Aleluia, în eternitate vom savura tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții, Îl vom sluji, vom vedea fața Sa, vom trăi sub strălucirea Sa și vom domni pentru totdeauna!

Destinul nostru este să slujim Domnului, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim pentru totdeauna; acesta este destinul nostru etern, iar astăzi putem avea un gust anticipat!

Astăzi putem începe în locul unde suntem și putem să mergem mai departe în relația noastră cu Domnul până când ajungem pe “vârful muntelui”, până când ne aflăm în prezența directă a Domnului, gloria shekina a Sa!

Trebuie să avansăm și să continuăm cu Domnul, venind în Sfânta Sfintelor, pe baza sângelui prețios al lui Cristos; trebuie să venim ca să primim îndurare și să găsim har!

Pur și simplu trebuie să venim așa cum suntem, să aplicăm sângele lui Cristos și să stăm pe Cristos ca loc de întâlnire al lui Dumnezeu și al omului; El este locul de ispășire, realitatea acoperământului expierii și El este în duhul nostru ca tron al harului!

Aici, în răscumpărarea lui Cristos, putem avea strălucirea lui Dumnezeu, putem să fim sub conducerea Sa, putem savura strălucirea Sa și vorbirea Sa, și putem avea inima Sa deschisă și descoperită nouă.

Aceasta este ceea ce dorim să experimentăm și acesta este modul în care vrem să trăim!

Vrem să avansăm cu Domnul zi de zi, lună după lună și an de an, până când vom trăi înaintea feței Sale, sub conducerea Sa directă, și suntem constant sub lumina Sa, și contemplându-L și reflectându-L să fim transformați în aceeași imagine glorioasă!

Aleluia, destinul nostru etern este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută de gloria lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat un astfel de destin glorios! Destinul nostru este să strălucim pe Dumnezeu în univers și să savurăm tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții! Aleluia, este destinul nostru etern să Îl slujim pe Dumnezeu, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim în vecii vecilor! Amin, Doamne, fie ca să avansăm în relația noastră cu Tine până când vom trăi permanent în prezența Ta, ca să vedem și să trăim în dorința inimii Tale și să Te contemplăm și să Te reflectăm până când suntem transformați în aceeași imagine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, At the Throne of Grace we Behold God and we’re Transformed into the Image of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Noi intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus pentru a atinge tronul harului în duh

19/07/2019 by Credincios in Cristos 5 Comments

Acoperământul expierii de pe Chivotul din Sfânta Sfintelor este același cu tronul harului din Evrei 4:16; în calitate de credincioși în Cristos, avem îndrăzneală în sângele lui Isus ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să atingem tronul harului din duhul nostru.

Aceasta este cheia: atingerea duhului nostru, duhul contopit în care Domnul locuiește și în care este tronul Său.

Când ne întâlnim cu Domnul în duhul contopit, pe baza sângelui lui Isus și în strălucirea gloriei Sale, putem auzi vocea lui Dumnezeu, aflăm dorința inimii Sale și primim viziune, revelație și instrucțiune din partea Sa.

Acest lucru s-a întâmplat cu Moise atunci când a petrecut timp cu Dumnezeu și acest lucru se întâmplă și cu noi ori de câte ori aplicăm sângele lui Isus, când venim înaintea lui Dumnezeu și atingem tronul harului din duhul nostru.

În prezența Domnului din Sfânta Sfintelor, auzim glasul Lui – nu audibil, ci în interior; am putea chiar să întrebăm pe Domnul: Doamne, ce este în inima Ta cu privire la mine? Fă-mi cunoscută dorința inimii Tale cu privire la mine, acolo unde sunt în situația mea.

Domnul dorește să avem multe conversații de la inimă la inimă cu El, fiind în în Sfânta Sfintelor, stând pe baza sângelui lui Cristos și sub gloria strălucitoare a lui Cristos și deschizându-ne inima față de El, pe măsură ce El Își deschide inima față de noi.

Din inima Sa către inima noastră și din inima noastră către inima Sa – astfel de conversații sunt neasemuit de prețioase și încântătoare.

Trebuie ca pur și simplu să venim, să ne deschidem ființa și să Îi permitem să ne conducă, să ne lumineze și să ne călăuzească; când suntem direct în prezența Sa, vom fi sub conducerea Sa directă.

Când ne întâlnim cu Domnul în Sfânta Sfintelor, suntem infuzați de El cu tot ce este El; suntem cu fața descoperită ca să Îl vedem față în față și Îl contemplăm și Îl reflectăm în gloria Sa (2 Cor. 3:18).

Când Moise a fost cu Dumnezeu, fără ca el să realizeze, fața sa a devenit strălucitoare ca soarele, așa încât poporul a trebuit să pună un văl pe fața sa; apoi, când s-a întors în prezența lui Dumnezeu, și-a dat jos vălul.

În domeniul spiritual, atunci când petrecem timp cu Domnul în Sfânta Sfintelor, unde intrăm prin sângele lui Isus ca să atingem tronul harului din duhul nostru, vom intra în domeniul glorios al lui Dumnezeu și vom fi infuzați de El cu tot ce este El.

Cu toții suntem pe cale să ajungem constituenți glorioși, radianți și strălucitori ai soției Dumnezeului răscumpărător!

Cu toate acestea, nu ar trebui să căutăm un simțământ al acestui lucru, căci chiar și un simțământ Îl poate înlocui; pur și simplu ar trebui să privim la El, să Îi permitem să ne privească, și indiferent dacă simțim acest lucru sau nu, El ne va infuza tot mai mult cu elementul Său până când toată ființa noastră va fi saturată cu elementul Său! Amin!

Să avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor în sângele lui Isus

Cum putem experimenta faptul de a veni înaintea lui Dumnezeu și de a ne întâlni cu El pe acoperământul expierii astăzi? În experiența noastră spirituală, acoperământul expierii de pe Chivotul din Sfânta Sfintelor este identic cu tronul harului despre care se vorbește în Evrei 4:16.

Acoperământul expierii unde Îl întâlnim pe Dumnezeul gloriei este tronul harului; Domnul este aici întronat între heruvimi, strălucirea gloriei lui Dumnezeu în Cristos, iar aici Domnul vorbește, căci aici este tronul harului.

Tronul harului este de fapt capacul chivotului pe care Cristos Și-a stropit sângele pe care L-a vărsat pentru răscumpărarea noastră.

În Evrei 4:16 ni se spune să venim cu îndrăzneală spre tronul harului, iar în Evrei 10:19-20 ni se spune că avem îndrăzneala prin sângele Său să intrăm în Sfânta Sfintelor într-o cale nouă și vie! Aleluia!

Avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, pentru că sângele Său a deschis o cale nouă și vie ca noi să venim înaintea lui Dumnezeu!

Cu toții avem nevoie ca Domnul să ne crească credința în sângele Său; nu ar trebui să ne încredem în starea sau situația noastră, ci în sângele prețios, perfect, întotdeauna eficace al lui Isus, care este mijlocul prin care venim înaintea lui Dumnezeu.

Putem chiar să cerem Domnului să aplice sângele pentru noi, conform cu evaluarea Sa, căci numai El știe, înțelege și apreciază cu adevărat puterea, meritul, valoarea și eficacitatea sângelui lui Isus.

Din partea noastră trebuie pur și simplu să exersăm faptul de a nu ne încrede în slăbiciunile noastre, în istoria noastră, în falimentele noastre sau în situația noastră, ci să credem în sângele lui Isus care a fost stropit pe tronul harului (realitatea acoperământului expierii) ca să ne deschidă calea ca noi toți să intrăm cu îndrăzneală în Sfânta Sfintelor!

Aleluia, în calitate de credincioși în Cristos, avem îndrăzneala să intrăm în Sfânta Sfintelor în sângele lui Isus.

Este un lucru măreț să intrăm în Sfânta Sfintelor, căci acolo Dumnezeu în Cristos stă pe tronul harului. Pentru ca noi să intrăm într-un astfel de loc, trebuie să avem îndrăzneală, și o avem prin moartea lui Cristos și prin sângele Său.

Nu venim cu teamă sau aroganță, ci cu noblețe, onoare și încredere, pentru că știm că avem dreptul să fim acolo.

Conform pasajului din Apoc. 22:11, Binecuvântați sunt cei care își spală hainele căci ei au dreptul la pomul vieții. Nu spune binecuvântați sunt cei care sunt perfecți și nu păcătuiesc, ci binecuvântați sunt cei care își spală hainele.

Veșmintele noastre trebuie spălate ca să fie albe, și avem dreptul la pomul vieții din Sfânta Sfintelor! Slavă Domnului, prin sângele lui Isus avem îndrăzneala să intrăm în Sfânta Sfintelor în orice moment!

Vrăjmașul, totuși, ne jefuiește timpul; putem avea un faliment și apoi ne simțim rău (ceea ce este normal), dar atunci putem lua minciuna inamicului ca scuză să nu Îl contactăm pe Domnul pentru că El ne va disciplina și ne va pedepsi, căci nu este mulțumit de noi… deci trebuie să așteptăm o zi sau două… O, Doamne Isuse!

În astfel de situații este bine chiar să mustrăm pe inamic cu minciunile lui, pentru că putem veni înaintea lui Dumnezeu oricând! De îndată ce simțim că suntem departe de Domnul, putem veni pe baza sângelui lui Isus!

Faptul de a avea o zi bună nu ne califică și faptul de a avea o zi proastă nu ne descalifică – numai sângele lui Isus ne califică să avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor!

Atunci când Satan ne acuză, trebuie să-i proclamăm puterea sângelui lui Isus; nu trebuie să acceptăm acuzațiile lui, ci să acceptăm lumina Domnului și să nu credem nimic ce iese din gura mincinoasă a lui Satan!

Doamne, venim cu îndrăzneală în Sfânta Sfintelor din în duhul nostru, pe baza sângelui lui Isus! Slavă Domnului, avem dreptul să fim în prezența lui Dumnezeu și să fim sub strălucirea și vorbirea Sa, datorită sângelui perfect, prețios și întotdeauna eficace al lui Isus! Amin, Doamne, întărește-ne credința în sângele Tău. Și Satan, noi nu acceptăm acuzațiile tale: un om – Isus – te-a distrus pe cruce, iar acest om Isus a înviat din morți, S-a înălțat până la înălțimea universului și a fost întronat! Satan, tu vrei să fii pe tron, dar acolo este omul-Dumnezeu Isus, și acolo vom fi și noi! Slavă Domnului! Aleluia pentru sângele lui Isus, care ne dă îndrăzneala și dreptul de a veni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor și să atingem tronul harului!

Astăzi putem intra în Sfânta Sfintelor ca să atingem tronul harului din duhul nostru!

Sfânta Sfintelor este astăzi în cer, unde este Domnul Isus (Evrei 9:12, 24), dar noi suntem încă pe pământ; cum putem intra astăzi în Sfânta Sfintelor? Cum putem să venim spre tronul harului, capacul chivotului, când chivotul este în ceruri?

În Geneza 28 vedem povestea visului lui Iacov, în care a văzut o scară care unește pământul cu cerul și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe ea; când s-a trezit, el a spus: Aceasta nu este altceva decât casa lui Dumnezeu, poarta cerului.

Conform cu Efeseni 2:22, noi devenim o locuință al lui Dumnezeu în duh; casa, locuința lui Dumnezeu este în duhul nostru. În Ioan 1:51 Domnul Isus a spus că Natanael va vedea cerurile deschise și îngerii care se vor sui și se vor coborî peste Fiului Omului; Cristos este scara cerească.

Cu casa (care este în duhul nostru) și cu scara (care este Cristos) există și poarta cerului; această poartă este duhul nostru contopit, unde locuiește astăzi Cristos.

Când vedem acest lucru și ne dăm seama ce înseamnă acest lucru, ne vom întoarce de la orice ține de sine, de la orice lucru al inamicului și din toate falimentele noastre și, pe baza sângelui lui Isus, ne vom întoarce spre duhul nostru; iar când vom intra în duhul nostru, imediat am ajuns la tronul harului!

Aleluia, duhul nostru este locuința lui Dumnezeu, care este poarta cerului, iar aici Fiul Omului este scara ce unește pământul cu cerul și cerul cu noi! Deci, de îndată ce ne întoarcem în duhul nostru, chemându-L pe Domnul și contactându-L, imediat atingem tronul harului cu îndrăzneală!

Acesta este secretul: duhul nostru; Cristos care este în cer este și în duhul nostru (2 Tim. 4:22). Ca scară cerească (Geneza 28:12, Ioan 1:51), El unește duhul nostru cu cerul și aduce cerul în duhul nostru.

În înviere, El a învins limitele spațiului și timpului; acum spațiul și timpul nu contează, căci de îndată ce ne întoarcem în duhul nostru, deși suntem ființe umane pe pământ, noi devenim casa lui Dumnezeu, avem poarta cerurilor aici, există o scară în duhul nostru și suntem conectați la tronul harului din ceruri!

Slavă Domnului, chiar acum, tronul harului este în duhul nostru!

Acest tron este capacul chivotului, acoperământul ispășirii, locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa! Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.

Indiferent de ceea ce simțim sau de lucrurile prin care trecem, ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor și-L întâlnim pe Dumnezeu care este pe tronul harului!

Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și har de la Cristosul înălțat în ceruri (Evr. 4:14, 16; 6:19-20)!

Pe măsură ce creștem în Domnul și El crește în noi, suntem slăbiți și umiliți, suntem suntem biruiți și ne pierdem încrederea în sinele nostru; atunci ne vom da seama că nimic nu depinde de efortul sau dorința noastră, ci de îndurarea lui Dumnezeu.

Deci venim la tronul harului, și ceea ce primim este îndurare și har; mai întâi găsim îndurare, fără să avem nici o scuză, argument sau raționament, iar în cele din urmă savurăm harul.

Când primim îndurare, suntem calificați să savurăm harul; atunci vom cere Domnului să ne alimenteze cu harul de care avem nevoie pentru acea zi, căci numai harul Său este suficient pentru noi…

Doamne Isuse, ne întoarcem de la sinele și falimentele noastre și venim cu îndrăzneală spre tronul harului, bazați pe sângele lui Isus. Îți mulțumim, Doamne pentru poarta cerului din duhul nostru; există o scară cerească instalată în duhul nostru care ne unește cu cerul și ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, atingem tronul harului! Doamne Isuse, venim în Sfânta Sfintelor din duhul nostru ca să atingem tronul harului și să primim îndurare și să găsim har pentru ajutor în timp util. Amin, Doamne, noi doar venim. Dă-ne îndurare și alimentează-ne cu harul Tău pentru astăzi.