• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

bogățiile nepătrunse

Suntem făcuți plini în Cristos, Cel în care toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește

22/05/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Și în El, Care este Capul oricărei conduceri și autorități, sunteți și voi împliniți. Col. 2:10

Slavă Domnului, în calitate de credincioși în Cristos, suntem făcuți plini în Cristos, Cel în care toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește, iar în El nu ne lipsește nimic! Aleluia!

În Col. 2:9 vedem că în Cristos locuiește toată plinătatea Dumnezeirii trupește, iar în v. 10 ni se spune că suntem făcuți plini în El; El este Cel în care locuiește toată plinătatea și în El suntem făcuți plini!

Când Cristos a venit, când a fost întrupat pentru a fi om, în El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii; tot ceea ce Dumnezeul Triunic este, a avut, a realizat și a obținut, totul este în Cristos, locuind în El într-o formă trupească.

El a venit plin de har și realitate; harul nu doar a venit prin El, ci plinătatea harului a fost în El, El a rostit cuvinte de har, a împărtășit harul și tot ceea ce a făcut a fost în har și prin har.

Din plinătatea Lui am primit cu toții harul după har; când ne deschidem către Domnul, primim val după val de har, până când suntem plini și revărsăm cu har (Ioan 1:16).

Aceasta înseamnă că, indiferent de situația noastră exterioară, indiferent de cât de sănătoși sau bogați, în Cristos suntem făcuți deplini, pentru că El se distribuie constant pentru a ne umple, a ne satura și a Se revărsa din noi.

Un creștin nu este o persoană care abia reușește sau care abia are suficient pentru o zi, luptându-se să facă față situațiilor din jurul său tot timpul duce lipsă; mai degrabă, un creștin este unul care este făcut complet în Cristos, unul care în Cristos nu îi lipsește nimic.

Dumnezeul nostru este bogat, plin de bogății și El S-a revărsat în Cristos, care este plinătatea lui Dumnezeu; când venim la Cristos, Îl vedem pe Dumnezeu, Îl savurăm pe Dumnezeu, suntem umpluți cu Dumnezeu, Dumnezeu este făcut real pentru noi și Dumnezeu devine porțiunea noastră.

Așadar, ar trebui ca pur și simplu să punem deoparte toate rezervele și considerațiile noastre și să ne deschidem pur și simplu către Cristosul atotinclusiv și vast ca misterul lui Dumnezeu în care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii și să-L lăsăm să curgă în noi!

El nu dorește doar să curgă fără măsură, ci tot timpul! El vrea să ne inunde cu Sine Însuși, să ne umple cu tot ce este El și să Se reverse din noi ca har către ceilalți.

De ce să nu-L lăsăm să curgă în noi și din noi ca har!?! Dacă Îl atingem cu adevărat pe Cristos ca Acela în care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii, vom primi val după val de har până când vom fi plini de savurarea bogățiilor lui Dumnezeu și vom revărsa către alții pentru a-i aduce în această savurare!

Am fost puși în Cristos și am fost făcuți plini în El, umpluți de bogățiile Sale

Iar voi, datorită Lui, sunteți în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare. 1 Cor. 1:30În calitate de credincioși în Cristos, am fost puși în Cristos; prin regenerarea noastră am fost altoiți în El și în botezul nostru am fost puși în Cristos.

Este de la Dumnezeu că suntem în Cristos Isus, care ne-a devenit înțelepciune de la Dumnezeu – atât dreptatea, cât și sfințirea și răscumpărarea (1 Corinteni 1:30).

În Cristos locuiește toată plinătatea Dumnezeirii, și am fost puși în El; rezultatul este că am fost făcuți deplini în El.

Cuvântul grecesc tradus „complet” în Col. 2:10 implică desăvârșire, perfecțiune.

Deoarece toată plinătatea Dumnezeirii locuiește în Cristos și pentru că am fost puși în El, am fost făcuți plini în El – am fost umpluți cu bogățiile divine (1 Corinteni 1:30; Efeseni 3:8).

Aleluia, noi, ca credincioși în Cristos, am fost puși în Cristos (Gal. 3:27) și suntem acum identificați cu El, una cu El!

Tot ceea ce Cristos are și este ne aparține, și tot ceea ce El a experimentat devine istoria noastră. Acum ne putem împărtăși din tot ceea ce Cristos este, a realizat, a obținut și a atins, pentru că am fost puși în El și suntem făcuți plini în El.

În acest Cristos este plinătatea Dumnezeirii și este de la Dumnezeu că suntem în Cristos Isus; Dumnezeu ne-a pus în Cristos și în El suntem făcuți plini, nu ducem lipsă de nimic!

Noi credincioșii au fost puși în Cristosul atotinclusiv și vast; am fost identificați cu El și am fost uniți cu El ca Soțul nostru, așa că acum suntem una cu El în mod organic (Col. 1:28; Rom. 7:2-4; 1 Cor. 6:17).

Nu mai suntem săraci, lipsiți și slabi; în El am fost făcuți deplini, căci suntem uniți cu Cel în care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii! În realitatea spirituală suntem în Cristos și primim tot ceea ce El este și are!

Trebuie doar să exersăm credința pentru ne împărtăși din tot ceea ce este al nostru în Cristos; nu ar trebui să mai rămânem în propriile noastre sentimente, în propria noastră evaluare despre noi înșine și în carnea noastră, ci ar trebui să ne exersăm duhul pentru a ne împărtăși din tot ceea ce Cristos este și are!

Când o femeie săracă se căsătorește cu un bărbat bogat, ea nu se mai consideră ca fiind săracă; s-ar putea să se simtă încă săracă, dar ea realizează faptul că bogățiile soțului îi aparțin.

În mod similar, s-ar putea să simțim că suntem încă săraci și slabi, dar am fost căsătoriți cu Cristos, am fost altoiți în El și toate bogățiile lui Cristos sunt acum ale noastre pentru ca să ne împărtășim din El și pentru a fi deplini în El!

Când vedem că în Cristos toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește și că am fost uniți în mod organic cu El, ne vom da seama că am fost făcuți plini în El, în El nu ne lipsește nimic, pentru că putem savura bogățiile Sale și putem fi umpluți cu El până când revărsăm înafară.

Fie ca să nu avem doar o înțelegere doctrinară a ceea ce Cristos este și are, ci să avem o realizare deplină a ceea ce avem în Cristos, căci am fost uniți cu El și în Cristos suntem făcuți deplini!

Aleluia, este de la Dumnezeu faptul că suntem în Cristos Isus, care ne-a devenit înțelepciune de la Dumnezeu – atât dreptatea, cât și sfințirea și răscumpărarea! Îți mulțumim Doamne că ne-ai unit cu Tine în mod organic; acum, în această unire organică, putem participa în tot ceea ce Tu ești și ai, și în Tine suntem făcuți deplini! Fie ca noi să realizăm deplin ceea ce este Cristos și unirea noastră organică cu El, astfel încât să nu mai rămânem în carne, în omul vechi, în sinele sau în sentimentele noastre în legătură cu noi înșine, ci să-L savurăm pe Cristos, participând în bogățiile Sale și fiind făcuți deplini în El! Aleluia, în Cristos nu ducem lipsă!

În Cristos suntem făcuți deplini, nu ducem lipsă și ceea ce El este devine al nostru în experiență

Fiindcă toți câți ați fost botezați în Cristos, v‑ați îmbrăcat cu Cristos. Gal. 3:27Deoarece am fost făcuți una cu Cristos, tot ceea prin care El a trecut este acum istoria noastră, iar tot ceea ce a obținut este moștenirea noastră.

Cristos a venit să fie întruparea plinătății Dumnezeirii și în El întregii plinătăți i-a făcut plăcere să locuiască.

Acum suntem uniți cu El, suntem una cu El și în El suntem făcuți deplini, nu ducem lipsă și tot ceea ce El este devine al nostru în experiența noastră.

Așa cum Cristos a fost istoria lui Dumnezeu, așa și acum istoria lui Cristos este istoria noastră. Istoria lui Dumnezeu este istoria lui Cristos, iar istoria lui Cristos este acum istoria noastră.

Rezultatul este că tot ceea ce Cristos este și tot ceea ce Cristos are ne aparține, iar tot ceea ce El a experimentat a devenit istoria noastră (Col. 2:11-13; 3:1).

Toate procesele prin care El a trecut sunt ale noastre în realitatea lor spirituală. Întruparea Sa, umanitatea Sa perfectă, viața Sa umană înălțată, moartea Sa atotinclusivă și a-tot-terminatoare, învierea Sa care a înfrânt moartea și a împărțit viață, și înălțarea și întronarea Sa atotinclusivă, toate acestea sunt în duhul nostru ca noi să le savurăm și să avem parte din ele.

Toate lucrurile prin care Cristos a trecut, prin acestea am trecut și noi; istoria Sa devine istoria noastră.

Dar, de multe ori în experiența noastră, încă ne gândim că suntem săraci, jalnici și undeva jos, și chiar putem să ne rugăm Domnului declarând cât de săraci și de mici suntem. O astfel de rugăciune este fără credință sau asigurare.

Trebuie să credem cu deplină siguranță că suntem una cu Cristosul bogat, atotinclusiv și vast, cu Cel care este întruparea întregii plinătăți a Dumnezeului Triunic.

Nu ar trebui să credem simțămintele noastre despre noi înșine, ci să privim către Cristos; ar trebui să ne exersăm credința pentru a realiza ce El este, prin ce El a trecut și ceea ce El a obținut, pentru că ceea ce El are ne aparține și unde este El, acolo suntem și noi!

Cristos este în al treilea cer – și noi suntem una cu El; am fost puși în Cristos, care este bogat și foarte înălțat, iar în El nu ducem lipsă!

În Cristos suntem făcuți desăvârșiți, deplini, și în El nu ne lipsește nimic.

În Cristosul în care ne aflăm este plinătatea, desăvârșirea, perfecționarea și El Însuși este plinătatea; pentru că suntem în El, suntem desăvârșiți și perfecționați, suntem făcuți plini în El și în El nu ne lipsește nimic.

Aceasta nu este o simplă „gândire pozitivă” – aceasta este declarația de credință bazată pe adevărul din cuvântul lui Dumnezeu.

În Cristos suntem mai bogați decât orice miliardari pământeni, deoarece El are bogățiile de nedescris; pur și simplu nu avem idee despre ce bogății vaste posedăm în Cristos.

Nu trebuie să ne mai plângem Domnului în rugăciunea despre cât de săraci suntem și cât de slabi suntem, ci ar trebui să ne exersăm duhul de credință pentru a declara cât de bogați, compleți și plini suntem în Cristos și că despărțiți de El nu suntem nimic!

Ar trebui să-I spunem Domnului, îngerilor și chiar demonilor că suntem bogați în Cristos, suntem făcuți plini în El și în El nu ne lipsește nimic, căci bogățiile Celui căruia cu care suntem uniți în mod organic sunt de nepătruns! Aleluia!

Îți mulțumim Doamne Isuse că ne-ai făcut bogați, desăvârșiți și plini în Tine! Aleluia, suntem în Cristos și El are bogății de nepătruns care se revarsă; în El nu ducem lipsă de nimic, nu suntem săraci sau slabi, ci suntem puternici, învingători și nu ducem lipsă de nimic! Venim la Tine, Doamne, și ne exersăm duhul de credință pentru a participa în toate bogățiile Tale prin credință. Aleluia, în Cristosul cu care am fost uniți este plinătatea, desăvârșirea și perfecțiunea, iar în El suntem făcuți deplini!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We are Made Full in Christ, in whom all the Fullness of the Godhead Dwells Bodily, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Cunoașterea și experimentarea Cristosului atotinclusiv și vast – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: am fost făcuți deplini, bogățiile nepătrunse, Cristos este al nostru, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm pe Cristos, făcuți plini în Cristos, nu ducem lipsă de nimic, plinătatea Dumnezeirii, suntem una cu Cristos, una cu Cristos în duh, Witness Lee

Să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos și să plătim prețul pentru a-L câștiga pe Cristos

20/11/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Să-L cunosc pe El și puterea învierii Sale și părtășia suferintelor Sale, fiind conformat morții Sale. Fil. 3:10

Excelența cunoașterii lui Cristos este prin revelație, iar ca noi să-L cunoaștem pe Cristos este prin experiență – trebuie să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos, adică să cunoaștem și să-L savurăm pe Cristos într-un mod experimental.

La fel ca Pavel, trebuie să dorim să trăim în dreptatea lui Dumnezeu și să fim găsiți în condiția în care să-L exprimăm pe Dumnezeu trăindu-L pe Cristos; pentru a fi găsiți în Cristos, trebuie să fim într-o astfel de condiție.

Dar, de multe ori, trăim în continuare în propria noastră dreptate, adică trăim în continuare propriul nostru comportament bun, chiar comportament spiritual și nu-L trăim pe Cristos.

În multe feluri, suntem la fel ca ca Iov în Vechiul Testament – Îl cunoaștem pe Dumnezeu din auzirea urechii noastre, dar nu avem un contact personal, intim și apropiat cu El, nu trăim în prezența Lui.

Deci, Domnul este credincios, pe de o parte, să ne alimenteze cu Sine Însuși, pentru a putea fi umpluți și constituiți cu Cristos, iar pe de altă parte, pentru a ne dezlipi de toată dreptatea făcută de noi până când Îl vom avea pe Cristos ca dreptatea noastră trăită în afară.

Cu ajutorul crucii, Dumnezeu dezbracă și rupe orice dreptate făcută de sine, terminând-o până nu suntem nimic; atunci El poate intra și să trăiască în noi.

Abia când vedem cât de urât și chiar scârbos suntem în ochii lui Dumnezeu, ne vom lăsa deoparte și îi vom permite crucii să ne termine și să îndepărteze orice lucru legate de sinele nostru cu expresiile lui.

Chiar dacă Îl iubim pe Domnul, rămânem în cuvântul Său și învățăm să urmăm învățătura ungerii, încă putem să trăim după principiul pomului cunoașterii binelui și răului, iar când alții ne întâlnesc, ei ne găsesc nu în Cristos, ci în acest pom.

O, fie ca Domnul Se îndure de noi și să pună toporul la rădăcina acestui pom, astfel încât să putem prețui excelența cunoașterii lui Cristos până la măsura în care socotim toate lucrurile ca pierderi din cauza Lui, suferind pierderea tuturor lucrurile, și să-L câștigăm pe Cristos pentru a fi găsit în El!

Amin, fie ca să plătim prețul pentru a fi găsiți în Cristos, neavând dreptatea proprie, dreptate făcută de sine care este rezultatul eforturilor cărnii, ci dreptatea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus și în credință.

Prin credință și în credință putem avea dreptatea lui Dumnezeu; numai atunci când suntem una în mod organic cu Domnul, Îl putem avea pe Cristos ca dreptatea noastră trăită în exterior, care este plăcută lui Dumnezeu și e plăcut mirositoare înaintea oamenilor.

Să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos, cunoscându-L și savurându-L într-un mod experimental

A-L cunoaște pe Cristos nu înseamnă doar a avea o cunoaștere în privința Sa, ci a câștiga persoana Sa (2 Cor. 2:10). A câștiga ceva necesită plătirea unui preț; a-L câștiga pe Cristos înseamnă a experimenta, a savura, și a poseda bogățiile Sale nepătrunse (Efes. 3:8), plătind un preț. Cristos ne-a câștigat, ne-a luat în posesie, ca să Îl câștigăm pe El, să Îl luăm în stăpânire (Fil. 3:12). Trebuie să Îl cunoaștem pe Cristos savurându-L, experimentându-L, fiind una cu El și lăsându-L să trăiască înăuntrul nostru și să umble împreună cu noi. În acest fel, Îl cunoaștem pe El atât prin revelație, cât și prin experimentare. În cele din urmă, El devine noi, iar noi devenim El. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 3505-3506Apostolul Pavel a trăit într-o condiție de a nu avea propria sa dreptate, ci dreptatea care este din Dumnezeu pentru a-L cunoaște și a-L experimenta pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Lui pentru a ajunge la învierea dintre cei morți (Fil. 3:10-11).

Excelența cunoașterii lui Cristos (Fil. 3: 8) este prin revelația de la Tatăl; pentru aceasta, trebuie să ne exersăm duhul și să ne îndreptăm inima către Domnul.

Pentru a-L cunoaște pe Cristos (Fil. 3:10), trebuie să-L experimentăm, adică trebuie să avem o cunoaștere experimentală a Sa.

Ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos? A experimenta este o participare personală și directă. A experimenta este diferit de simpla cunoaștere – este participarea personală și directă în ceva.

Ca exemplu, în Evrei vedem că Cristos este Marele Preot divin și împărătesc; El este Marele Preot conform ordinului lui Melchisedec. Dar Îl cunoaștem noi pe Cristos în experiență ca Înalt Preot conform cu ordinul lui Melchisedec ?

L-am experimentat noi oare pe Cristos ca fiind Cel care vine la noi cu pâine și vin, administrându-L pe Dumnezeul procesat în noi? Avem oare o participare directă, personală, într-un astfel de Cristos?

El este Păstorul sufletelor noastre; trebuie să cunoaștem acest lucru și apoi să-L experimentăm ca o asemenea persoană. Când vom depune mărturie despre o astfel de experiență, Trupul va cunăaște că aceasta este reală pentru noi.

În Mat. 28 vedem că lui Cristos i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ; oare dar L-am întâlnit noi pe Cristos ca Fiu al Omului? Am experimentat noi să fim smeriți de cître El ca astfel să Îl cunoaștem acum pe Cristos cu autoritatea Sa?

Cu toții trebuie să continuăm să-L căutăm pe Domnul, să înaintăm, să urmărim cu tot ceea ce suntem, pentru a-L câștiga pe Domnul și pentru a-L experimenta, pentru a avea o experiență directă, de primă mână a lui Cristos.

A-L cunoaște pe Cristos înseamnă a-L cunoaște în mod personal prin participare directă și personală; trebuie să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos, cunoscându-l și savurându-L într-un mod experimental (vezi Fil. 2:17-18; 4:4, 10).

A-L cunoaște pe Cristos nu înseamnă doar a avea cunoștința lui Cristos, ci a câștiga persoana Sa (2 Corinteni 2:10). Trebuie să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos, savurându-L, experimentându-L, fiind una cu El și permițându-I să trăiască în noi și să umble împreună cu noi.

În acest fel Îl cunoaștem pe Cristos atât prin revelație, cât și prin experiență; Îl cunoaștem într-un mod experimental și câștigăm bogățiile ființei Sale.

În cele din urmă, pe măsură ce trăim într-un astfel de mod, Cristos devine noi și noi devenim Cristos, căci noi participăm la El iar El participă la noi, noi trăim în El iar El trăiește în noi, și avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos în măsura în care că viața noastră este Cristos trăind în noi și chiar și ființa noastră este Cristos Însuși.

Doamne Isuse, vrem să avem o cunoaștere experimentală a lui Cristos, cunoscându-L și savurându-L într-un mod experimental. Fie ca să nu avem doar o cunoaștere mentală a tot ceea ce este Cristos, ci să ne deschidem întreaga noastră ființă către El și să-L savurăm, să-L experimentăm, să fim una cu El și să-L lăsăm să trăiască și să umble împreună cu noi. Amin, Doamne, vrem să avem o participare directă, personală în Cristos, având o experiență de primă mână a lui Cristos conform Cuvântului Său, pentru ca Cristos să fie trăit în noi. O, Doamne, fie ca toți sfinții să-L cunoască și să-L savureze pe Cristos într-un mod experimental!

Plătind prețul pentru a-L câștiga pe Cristos în experiența noastră și să savurăm toate bogățiile Sale de nepătruns

Experimentarea lui Cristos de către noi nu poate depăși niciodată excelența cunoașterii lui Cristos de către noi. Dimpotrivă, excelența cunoașterii lui Cristos întotdeauna depășește experimentarea lui Cristos de către noi. Niciodată nu a existat vreun caz în care experimentarea lui Cristos de către un credincios să fi depășit cunoașterea lui Cristos de către el. Dacă nu avem o cunoaștere superioară a lui Cristos, nu putem avea o experimentare superioară a lui Cristos. Iată de ce este foarte important să nu fim limitați de cunoașterea lui Cristos pe care am avut-o în trecut. Witness Lee, Studiul-Viață Filipeni, pag. 173A-L cunoaște pe Cristos nu înseamnă doar a avea cunoașterea Sa, ci a câștiga persoana Sa; aceasta înseamnă că El trebuie să trăiască în noi, să-și facă domiciliul în noi, să ne locuiască în interior și chiar să devină noi înșine. Când Îl experimentăm pe Cristos, Îl și câștigăm și pe Cristos; a câștiga ceva implică plătirea unui preț.

Pentru ca noi să-L câștigăm pe Cristosul pe care-L experimentăm și-L savurăm, trebuie să plătim prețul. Cristos a pus stăpânire pe noi și ne-a câștigat plătind cel mai mare preț – El a plătit prețul vieții Sale; acum noi trebuie să plătim prețul pentru a-L câștiga pe Cristos, pentru a-L cunoaște și pentru a-L savura într-un mod experimental.

După ce primim excelența cunoașterii lui Cristos, vom fi dispuși să suferim pierderea tuturor lucrurilor și chiar să le socotim ca gunoi pentru a-L câștiga pe Cristos și a fi găsit în El; drept urmare, Îl vom cunoaște pe Cristos în mod experimental.

Dar dacă nu avem excelența cunoașterii lui Cristos, nu vom fi găsiți în El, deoarece această excelență a cunoașterii lui Cristos este cea care ne face să fim dispuși să suferim pierderea tuturor lucrurilor și să le socotim ca gunoi ca să-L câștigăm pe Cristos și să fim găsiți în El.

A-L câștiga pe Cristos înseamnă a experimenta, a savura și a pune stăpânire pe toate bogățiile Sale de nepătruns, plătind un preț (Fil. 3:8; Efeseni 3:8). O, bogățiile pe care Cristos Mântuitorul nostru le are pentru noi – cât de de nelimitată este măsura lor, și totuși ele ne devin realitatea noastră pe deplin!

Trebuie să plătim prețul de a socoti toate lucrurile ca pierderi și chiar de a suferi pierderea tuturor lucrurilor, astfel încât să-L câștigăm pe Cristos în experiența noastră și să savurăm bogățiile Sale de nepătruns.

Există însă o diferență între a-L câștiga și a-L experimenta pe Cristos; ca o ilustrație, este un lucru să câștigi alimentele din magazin (după ce ai plătit un preț) și este un alt lucru să le gătești și să le savurezi pe măsură ce mâncarea intră în stomacul tău.

Mai întâi primim excelența cunoașterii lui Cristos, apoi plătim prețul pentru a-L câștiga pe Cristos și pentru a fi găsit în El, iar în sfârșit Îl experimentăm pe Cristos și Îl savurăm pe El.

Când Îl vom câștiga pe Cristos și vom fi găsiți în El, noi Îl vom cunoaște – vom avea o cunoaștere experimentală a Sa – și Îl vom savura și experimenta. Amin!

Fie ca să avem o revelație mai mare a lui Cristos, astfel încât să avem o experiență mai mare a Sa, căci experimentarea lui Cristos de către noi nu poate depăși cunoașterea lui Cristos de către noi.

Când vom plăti prețul pentru a-L câștiga pe Cristos în experiența noastră zi de zi, la întâlnirea de Masa Domnului ne vom deschide ființa și vom elibera laudele și bogățiile lui Cristos constituite în noi.

Apoi, ne vom închina Tatălui împreună cu Cristosul pe care L-am experimentat și L-am câștigat, iar Tatăl Îl cunoaște și Îl savurează pe acest Cristos; aceasta este închinarea în adevăr, aceasta este realitatea.

Aceasta este ceea ce caută Tatăl și acesta este ceea El ce dorește să câștige săptămână de săptămână – El dorește ca mulți sfinți să plătească prețul pentru a-L câștiga pe Cristos și să aibă o cunoaștere experimentală despre Cristos. Dumnezeu vrea ca mulți să-L cunoască pe Cristos experimentându-L, savurându-L fiind una cu El și lăsându-L pe El să trăiască în ei (Fil. 3:10; 1 Cor. 6:17; Gal. 2:20).

Doamne Isuse, vrem să avem o revelație mai înaltă a excelenței cunoașterii lui Cristos, astfel încât să avem o experiență înălțată a lui Cristos. Fie ca noi să fim dispuși să plătim prețul pentru a-L câștiga pe Cristos în experiența noastră și pentru a savura toate bogățiile Sale de nepătruns. Amin, Doamne, vrem să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și având-L pe El trăit în noi. Fie ca Cristos să fie introdus în noi pentru a fi chiar ființa noastră, și fie ca El să trăiască în noi pentru a se manifesta prin noi pentru zidirea bisericii și pentru manifestarea lui Dumnezeu.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having an Experiential Knowledge of Christ and Paying the Price to Gain Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: bogățiile nepătrunse, cunoaștere experimentală a lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, excelența cunoașterii lui Cristos, experimentarea lui Cristos, Îl savurăm pe Cristos, să plătim prețul, să-L câștigăm pe Cristos, să-L cunoaștem pe Domnul, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Trebuie să vedem dușmanul clădirii și care este calea de a zidi biserica
  • Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 2 Cor. 10:4Biserica trebuie să se roage pentru a aduce împărăția și pentru a supune puterea întunericului a lui Satan
  • În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Pet. 1:11Stăm în victoria lui Cristos și ne supunem domniei lui Dumnezeu: biserica aduce împărăția
  • Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Rom. 14:17Noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică, trăind în duhul contopit
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Împărăția produce biserica și biserica aduce împărăția lui Dumnezeu
  • ...și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor...Matei 16:18-19Realitatea împărăției cerurilor este conținutul vieții de biserică de astăzi

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului