Așa cum Cristos este Profetul ridicat de Dumnezeu, tot așa și noi astăzi ca frații Săi și fii ai lui Dumnezeu suntem profeți care vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu.
În Deut. 18:15 Moise a profețit că Dumnezeu va ridica un profet din poporul lui Israel care va fi ca el, rostind Cuvântul lui Dumnezeu așa cum i-a poruncit Dumnezeu; pe El toți Îl vor asculta.
Contextul de aici este acela că copiii lui Israel s-au temut de Dumnezeu și de vorbirea Lui când au văzut tunetele și fulgerele și norii și fumul care înconjurau Muntele Horeb, așa că i-au spus lui Moise să urce pe munte pentru ei.
Dorința lui Dumnezeu a fost, este și pentru totdeauna va fi aceea ca poporul Său să fie profeți, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, cunosc Cuvântul Lui și cunosc dorința și povara inimii Lui ca să vorbească pentru Dumnezeu, să-L vorbească pe Dumnezeu și să-L vorbească pe Dumnezeu în alții.
Cu toate acestea, în cazul copiilor lui Israel, le era frică să fie în prezența lui Dumnezeu și i-au spus lui Moise să urce pe munte în locul lor.
Acest lucru este același fel de învățătură care a fost perpetuată în biserica romano-catolică, în protestantism și, de asemenea, în multe denominațiuni evanghelice: nu toți pot veni la Dumnezeu ca să cunoască cuvântul Său pentru a vorbi pentru Dumnezeu, așa că e nevoie de cineva special pentru a face acest lucru în locul lor.
Acest lucru este greșit și nu e în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu sau dorința Lui. Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și conform asemănării Sale, pentru a putea fi infuzați cu El și umpluți cu cuvântul Său în părtășia noastră cu El, iar rezultatul este că vorbim pentru Dumnezeu și Îl vorbim pe Dumnezeu ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu, profeții lui Dumnezeu.
Dacă citim Vechiul Testament, Avraam nu a făcut prea multe preziceri de viitor, dar a fost un profet al lui Dumnezeu; el a petrecut timp cu Dumnezeu, a fost în prezența lui Dumnezeu, a vorbit cu Dumnezeu și apoi a vorbit cuvântul lui Dumnezeu.
În mod similar, Moise a petrecut mult timp cu Dumnezeu și în cuvântul Său și a fost foarte mult infuzat cu Dumnezeu; prin urmare, el a fost un profet, unul care a vorbit pentru Dumnezeu și L-a vorbit pe Dumnezeu în oameni.
În Noul Testament Cristos a venit ca să fie Profetul profețit de Dumnezeu prin Moise în Deut. 18:15; El a venit ca Dumnezeu și om, om și Dumnezeu, Dumnezeu contopit cu omul, omul contopit cu Dumnezeu, iar El a vorbit cuvântul lui Dumnezeu fiind învățat și condus de Dumnezeu.
Apoi, după El au urmat mulți alții, pentru că credincioșii din Cristos, ucenicii lui Cristos, au primit viața divină după învierea Sa, iar ei au vorbit cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul lor.
Aleluia, este dorința lui Dumnezeu ca toți credincioșii Săi – toți cei din poporul Său – să fie profeți, să aibă Duhul lui Dumnezeu și să vorbească pentru Dumnezeu, așa cum le dă Dumnezeu să vorbească!
Dumnezeu a ridicat un Profet prin întruparea lui Cristos pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu
În Deut. 18:15-19 vedem că Moise a fost una cu Dumnezeu pentru a rosti un cuvânt profetic despre Cristos, spunând că Dumnezeu va ridica un Profet din mijlocul poporului, unul ca Moise, care va vorbi așa cum îi poruncește Dumnezeu și toți oamenii ar trebui să-L asculte.
Când copiii lui Israel au intrat în țara bună, ei știau că Moise nu va fi cu ei; așa că el i-a mângâiat spunând că, chiar dacă nu va fi acolo cu ei, Dumnezeu va ridica dintre frații Unul la fel ca el, iar copiii lui Israel ar trebui să-L asculte.
În versetele 15 până la 19, Moise a vorbit privitor la faptul că Iehova Dumnezeu va ridica un profet (care este Cristos ce va veni) la fel ca Moise pentru copiii lui Israel.
Acest cuvânt profetic Îl indică pe Cristosul care vine, care este adevăratul Profet; Cristos este adevăratul profet ridicat de Dumnezeu din rândul fraților Săi, Cel care îi va conduce pe poporul Său și care va vorbi pentru Dumnezeu poporului Său.
În Fapte 3:22, Petru aplică cuvântul din Deut. 18:15-19 la Cristos, care este Dumnezeu întrupat pentru a fi om; el indică faptul că Cristos este Profetul promis de Dumnezeu poporului Său, copiilor lui Israel.
Faptul că Profetul trebuia să fie din rândul fraților Săi indică faptul că Cristos ca Profetul care va veni va fi atât uman cât și divin (Ioan 1:1, 14).
Cristos a fost ridicat din rândul fraților Săi, dar El a fost și uman și divin, pentru că El a fost Dumnezeu întrupat pentru a fi om.
În calitate de Dumnezeu, Cristos nu a putut fi dintre evrei ca frate, dar în calitate de Cel întrupat, Cel care a pus natura umană și care a fost evreu, Cristos era dintre frații Săi.
Acest Profet pe care Dumnezeu Îl va ridica prin întruparea lui Cristos va vorbi Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:14; 3:34; 7:16-17; Evrei 1:2).
Cristos a venit și a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; ceea ce El a vorbit nu a fost de la Sine – El nu a făcut propria sa lucrare, nici nu a vorbit propriile Sale cuvinte și nici nu și-a exprimat propria opinie, ci El a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu.
Așa cum Cristos a auzit de la Tatăl, așa a și vorbit oamenilor; El a fost într-un contact și comunicare continuă cu Tatăl și, în timp ce asculta cuvântul și dorința inimii Tatălui, le vorbea celor din jurul Lui.
A vorbi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă de fapt a-L distribui pe Dumnezeu altora și a-L vorbi pe Dumnezeu altora.
Motivul pentru care ceilalți au fost atrași de Domnul și motivul pentru care ucenicii au rămas cu El chiar și după ce mulți L-au părăsit a fost că a avut cuvintele vieții, căci El nu a vorbit de la El însuși, ci a vorbit ceea ce a auzit de la Dumnezeu.
Împlinirea profeției din Deut. 18:15 a fost Cristos, Profetul pe care Dumnezeu L-a ridicat din mijlocul oamenilor, Cel care a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu.
Cristos a spus multe lucruri și toate au fost de la Dumnezeu; El a profețit multe lucruri despre economia lui Dumnezeu, în special despre realizarea economiei lui Dumnezeu.
După cum El a auzit de la Dumnezeu Tatăl, așa a și vorbit; El a fost adevăratul profet, Dumnezeul care a devenit om pentru a fi om-Dumnezeu și a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L infuza pe Dumnezeu în om.
Chiar și acum, după multe secole, cuvintele acestui Profet ne inspiră, ne afectează viața și ne schimbă din interior înspre bine, astfel încât să putem trăi o viață în scopul lui Dumnezeu pe pământ prin viața divină transmisă în cuvântul Său.
Aleluia pentru Cristos profetul ridicat de Dumnezeu pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L distribui pe Dumnezeu prin vorbirea Lui!
Te lăudăm, Doamne Isuse, că ai venit ca Dumnezeu devenind om pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L infuza pe Dumnezeu în noi. Aleluia, Cristos este profetul ridicat de Dumnezeu dintre oameni, Cel care nu a vorbit de la Sine, ci a vorbit orice a auzit de la Tatăl, orice i-a spus Tatăl să vorbească. Venim la Tine Doamne în cuvântul Tău pentru a fi infuzați cu Dumnezeu și pentru a primi viața lui Dumnezeu. Amin, Doamne, Te savurăm în cuvântul Tău și, prin cuvântul Tău, știm multe lucruri despre economia lui Dumnezeu. Aleluia pentru Cristosul nostru ca Profetul ridicat de Dumnezeu!
Așa cum Cristos este Profetul ridicat de Dumnezeu, la fel și noi suntem profeți care vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu
Cristos este Fiul întâi născut al lui Dumnezeu – El ca Cuvânt al lui Dumnezeu a devenit trup (Ioan 1:1, 14) pentru a-L distribui pe Dumnezeu în om. Acum, în calitate de mulții frați ai lui Cristos și de mulții fii ai lui Dumnezeu, noi suntem una cu Domnul și chiar suntem membri ai Cuvântului lui Dumnezeu pentru a rosti cuvântul lui Dumnezeu.
Așa cum Cristos ca Fiul întâi al lui Dumnezeu este oracolul lui Dumnezeu pentru vorbirea și distribuirea lui Dumnezeu pentru a îndeplini economia Sa, tot așa și noi, ca mulți fii ai lui Dumnezeu, suntem membri ai Cuvântului lui Dumnezeu pentru a fi oracol al lui Dumnezeu astăzi, cei care vorbesc și-L distribuie pe Dumnezeu pentru răspândirea lui Dumnezeu și pentru creșterea lui Cristos! Aleluia!
Trebuie să ne dăm seama că, la fel cum Cristos este Profetul înviat de Dumnezeu, tot așa și noi suntem profeți care vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu, ascultându-L mai întâi pe El în cuvântul Său, în timp ce avem părtășie cu El, iar apoi vorbind cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul nostru.
Îl lăudăm pe Domnul pentru recâștigarea Sa, căci în viața de biserică din recâștigarea Domnului, El recâștigă profețirea tuturor sfinților.
A existat un timp în recâștigarea Domnului când și noi am făcut la fel ca și celelalte grupuri creștine, venind în ziua Domnului dimineața și având un frate sau un prezbiter care să vorbească, în timp ce sfinții ascultau, iar la sfârșit erau ceva mărturii.
Dar slavă Domnului, El ne aduce să ne întâlnim în ziua Domnului și să ne exercităm funcția organică de a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu!
Pe măsură ce intrăm în Cuvântul lui Dumnezeu, citim studiile viață, savurăm Cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, noi suntem hrăniți și alimentați și suntem echipați cu ceva de vorbit.
În calitate de credincioși în Cristos, trebuie ca nu doar să citim Biblia conform unui program, ci să petrecem timp cu Domnul în cuvântul Său, pentru a putea primi hrana și aprovizionarea spirituală. Când vom face acest lucru într-un mod zilnic, Îl vom savura și experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, iar la sfârșitul săptămânii vom avea ceva din Cristosul pe care L-am savurat și experimentat pentru a le împărtăși și altora.
Participarea noastră la întâlnirea de profeție nu ar trebui să fie opțională sau formală, ci ar trebui să așteptăm cu nerăbdare să fim una cu Cristos, care este Profetul ridicat de Dumnezeu pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii.
Cu toate acestea, trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă avut o mare schimbare de la „un om care vorbește și restul ascultă” la „mai mulți sfinți care vorbesc”, de multe ori în întâlnirea noastră de profeție avem aproape aceiași sfinți care vorbesc săptămână după săptămână.
Deci, ceea ce avem noi nu este un singur om care vorbește, ci același grup de sfinți vorbește ziua Domnului după ziua Domnului.
Încă nu am ajuns la punctul în care tot poporul lui Dumnezeu este profeți, unde cu toții putem profeți unul câte unul.
De asemenea, uneori profeția noastră nu este la standardul dezvăluit în Biblie; pur și simplu deschizându-ne gura și spunându-i sfinților că Dumnezeu ne este atât de bun și că a făcut să răsară soarele și deci ne simțim mult mai bine, aceasta nu este o adevărată profeție.
Trebuie să vedem cât de crucială este problema profeției și trebuie să primim povara Domnului ca să ne ajutăm unii pe alții ca să învățăm să vorbim, pentru că profeția necesită învățare!
Fie ca Domnul să ne inspire, să ne motiveze și să ne ducă mai departe cu El în așa fel încât să așteptăm cu nerăbdare ziua Domnului ca să Îl savurăm pe Domnul împreună cu sfinții la întâlnirea de Masa Domnului și să ne exersăm și să vorbim cuvântul lui Dumnezeu fiind una cu Cristos ca Profetul ridicat de Dumnezeu.
Mulțumim Doamne pentru Cristos, Profetul ridicat de Dumnezeu pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia, Cristos este oracolul lui Dumnezeu pentru vorbirea și distribuirea lui Dumnezeu pentru a îndeplini economia Sa eternă! Mulțumim Doamne că ne-ai făcut la fel ca și Cristos în viață și natură, astfel încât să fim și noi profeți, membri ai Cuvântului lui Dumnezeu pentru a fi oracolul lui Dumnezeu, pentru a-L vorbi pe Dumnezeu și pentru a-L distribui pe Dumnezeu pentru răspândirea lui Dumnezeu și pentru creșterea lui Cristos! Amin, Doamne, vrem să ne exercităm funcția organică de a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii! Vrem să Te savurăm zilnic în Cuvântul Tău, să Te experimentăm în viața noastră de zi cu zi, și să pregătim ceva din savurarea și experimentarea lui Cristos de către noi pentru zidirea bisericii!