Slavă Domnului, Cristos ca stâncă vie, spirituală, a fost lovit de autoritatea legii lui Dumnezeu pentru ca apa vieții în înviere să poată curge din El și întru cei din poporul Său răscumpărat ca ei să bea!
Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră dimineață, venim la subiectul: “Să-i vorbim stâncii pentru a bea din Duhul ca apă a vieții și să săpăm fântâna pentru a-I îngădui Duhului ca apă a vieții să curgă liber înăuntrul nostru.”
Pe de o parte, Dumnezeu S-a îngrijit de hrana poporului Său în timpul cât au fost în pustiu, oferindu-le în fiecare zi aceeași mâncare – mana; pe de altă parte, El le-a potolit setea prin faptul că a fost o stâncă care i-a urmat, și din acea stâncă a curs apă.
Cum poate cineva să satisfacă foamea și să potolească setea a peste două milioane de oameni timp de patruzeci de ani în pustiu? Doar Dumnezeu a putut să o facă, iar modul în care a făcut-o a fost pur și simplu prin faptul că le-a dat mană din ceruri și apă din stânca lovită.
În viața noastră creștină, în timp ce călătorim cu Dumnezeu în pustiu, trebuie să-L mâncăm pe Cristos ca mana zilnică disponibilă mai ales dimineața, și trebuie să bem din El ca stânca lovită din care a curs Duhul pentru a ne potoli setea.
Pe măsură ce bem din Domnul și ne potolim setea, Îi permitem să curgă înspre alții; felul în care bem este prin vorbirea către stâncă, iar Duhul va curge.
Ca noi să avem mai multă apă și chiar să curgă din noi apa vieții pe care o bem, trebuie să săpăm – trebuie să săpăm fântâna pentru a permite Duhului ca apa vieții să curgă liber în noi.
Vrem să vedem stânca (care este Cristos), apa care curge (Cristosul înviat ca Duhul), singura cale de a bea (vorbirea către Cristos și cântarea) și singura cheie a curgerii (vorbindu-L pe Cristos altora și mai ales cântând).
Să vedem intenția lui Dumnezeu ca poporul Său să bea din El ca apa vie pentru a le potoli setea
În Exod 17 Moise a fost instruit de Dumnezeu să lovească stânca și apa a țâșnit din ea. Acolo era o ceartă și o încercare; copiii lui Israel s-au certat cu Moise și L-au pus pe Dumnezeu la încercare, iar apele au fost numite Masa (încercare) și Meriba (ispită și ceartă), pentru aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat acolo.
Și apoi, mulți ani mai târziu, aproape patru decenii, copiii lui Israel au ajuns în același loc și a fost ridicată o generație cu totul nouă; și aceștia însă s-au plâns și s-au certat cu Moise pentru apă.
De data aceasta, Dumnezeu i-a spus lui Moise să ia toiagul, să adune mulțimea și să vorbească stâncii, iar apa va curge pentru ca oamenii și animalele să bea.
Însă Moise, care avea aproape 120 de ani, mai matur decât atunci când a părăsit Egiptul, un bărbat cunoscut pentru blândețea și răbdarea sa, a făcut ceva de necrezut: în loc să vorbească stâncii, el a spus oamenilor: Ascultați acum, răzvrătiților, vom scoate oare apă pentru voi din această stâncă?
Era înfuriat și furios, într-un mod nefericit și, în loc să vorbească stâncii, a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori; astfel, a făcut ceva ce Iehova nu l-a instruit să facă.
Așa că Iehova le-a vorbit lui Moise și lui Aaron: Fiindcă nu ați crezut în Mine ca să Mă sfințiți în fața copiilor lui Israel, nu veți duce această adunare în țara pe care le-o voi da.
Moise și Aaron au falimentat în a-L sfinți pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva cuvântului Său, astfel încât li s-a refuzat intrarea în țara bună pe care Dumnezeu a promis-o lui Israel (Num. 27:14). O, Doamne Isuse!
Apoi în Numeri 21 Israel a mers mai departe la Beer și era acolo o fântână; acolo Dumnezeu le-a dat poporului Său apă.
Este pe inima Domnului să dea poporului Său apă. Deși poporul lui Dumnezeu poate să fie nemulțumit și să murmure și să se plângă, este pe inima lui Dumnezeu să le dea apă să bea.
Și acolo Israel a cântat o cântare: “Țâșnește, fântână, cântați în cinstea ei! Vorbiți stâncii și cântați în cinstea fântânii!”
În Noul Testament ni se spune în 1 Corinteni 12:13 că am fost cu toții botezați de un singur Duh într-un singur Trup, și ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.
Apa din Vechiul Testament este un tip reprezentativ al Duhului din Noul Testament. În Ioan 4:10, când Domnul a vorbit cu femeia samariteană, ea vorbea de fapt stâncii și putea pur și simplu să ceară de băut.
Dumnezeu vrea să ne dea apă; El nu vrea ca noi să fim deshidratați sau însetați. Așa că El a trecut printr-un proces ca să devină apa vie ca noi să bem; această apă nu este doar Duhul, ci întregul Dumnezeu Triunic!
În Ioan 7:37-39 Domnul S-a ridicat și a le-a spus tuturor cu glas tare să vină la El și să bea.
El are apa; noi putem veni la El și să bem, iar atunci când bem, din ființa noastră interioară vor curge râuri de apă vie, care țâșnesc întru viața eternă.
Așadar, stânca a devenit o fântână – stânca de la exterior devine o fântână în interior, iar stânca din care curge apa devine o fântână în noi care țâșnește întru viața eternă, plinătatea vieții, care se finalizează în Noul Ierusalim.
Pe cruce Domnul Isus a fost străpuns – unul dintre soldați i-a străpuns partea laterală și din El a ieșit sânge și apă (Ioan 19:34); sângele a curs pentru răscumpărarea noastră, iar apa pentru regenerarea și alimentarea noastră.
Așa cum copiii lui Israel au băut cu toții aceeași băutură spirituală din stânca care i-a urmat, la fel și noi Îl avem pe Cristos ca stânca care ne urmează și putem bea din El (1 Corinteni 10:4).
Chiar și în Noul Ierusalim, pentru eternitate, dorința lui Dumnezeu este ca poporul Său să bea din El ca apa vie; tronul este în centru și din tron curge un râu al apei vieții ca să ne stingă setea și să ne pună sub autoritatea lui Dumnezeu. Aleluia!
Îți mulțumim, Doamne, pentru intenția Ta de a fi un râu curgător de apă a vieții, pentru ca poporul Tău să bea din Tine și să-și potolească setea. Amin, Doamne, venim la Tine – Tu ești stânca lovită din care curge apă vie ca să bem. Aleluia, din Dumnezeu curge acum apă vie ca noi să bem din El și putem pur și simplu să-I vorbim și El ne va da să bem. Amin, Doamne, dă-ne să bem! Salvează-ne de certurile noastre, de strădanii, de plângeri și de murmur; păstrează-ne să venim la Tine, sursa apei vii, ca să bem din Tine!
Cristos ca stâncă a fost lovit astfel ca apa vieții să curgă ca noi să bem
Lovirea stâncii din Exod 17:5 este un portret clar, complet și deplin al crucificării lui Cristos; când El a murit, Cristos a fost lovit, și a curs apă vie ca noi să bem.
În această istorisire vedem că Dumnezeu i-a spus lui Moise (care simbolizează legea) să lovească stânca (care Îl simbolizează pe Cristos), ca să curgă apă pentru a le stinge setea.
Moise – care simbolizează legea – și-a luat toiagul – care simbolizează puterea și autoritatea legii – ca să lovească stânca – Cristos.
Lovirea stâncii cu toiagul lui Moise simbolizează faptul că Cristos a fost condamnat la moarte pe cruce prin autoritatea legii lui Dumnezeu (vezi Gal. 2:19-20; 3:13).
Cristos a fost condamnat nu doar de oameni, ci de către autoritatea legii lui Dumnezeu, care îi condamnă pe toți cei care au păcătuit.
Trebuie să avem un portret al Celui crucificat în fața ochilor noștri; pe cruce Cristos a fost lovit de autoritatea legii lui Dumnezeu. Toată greutatea legii lui Dumnezeu și tot blestemul legii a fost cu acest Om în acest moment.
În timp ce Domnul atârna pe cruce, El a devenit un blestem în locul nostru, și prin moartea Sa noi suntem vindecați și răscumpărați, iar în învierea Sa noi Îl putem bea ca apa vie.
Cristos ca stâncă spirituală, vie, a fost lovit de către autoritatea legii lui Dumnezeu, astfel încât apa vieții în înviere să poată ieși din El și întru noi, poporul Său, ca noi să putem bea și să ne potolim setea (Exod 17:6; 1 Cor. 10:4).
Când Moise a lovit stânca, a curs apă; când puterea legii L-a lovit pe Domnul și sulița i-a străpuns partea laterală, a ieșit sânge și apă.
El este stânca epocilor care a fost străpuns pentru noi; putem să ne ascundem în El și să lăsăm ca apa și sângele care au curs din partea Sa laterală să ne vindece de păcat ca să ne mântuiască de vinovăția și puterea ei.
Cristos este stânca noastră născătoare; El este stânca mântuirii noastre, tăria, refugiul, ascunzătoarea, acoperământul și paza noastră (vezi Deut. 32:18; 2 Sam. 22:47; Psa. 95:1; 62:7; 94:22; Isa. 32:2).
Dumnezeu este stânca care ne-a născut (Deut. 32:18); am fost născuți de o stâncă, care este Dumnezeu Tatăl nostru, și această stâncă este o stâncă născătoare, plină de viață!
Dumnezeu este stânca mântuirii noastre (2 Sam. 22:47; Psa. 95:1).
Dumnezeu ca stâncă este tăria și refugiul nostru; El este ascunzătoarea noastră, protecția noastră, acoperământul nostru și paza noastră (Psa. 62:7; 94:22).
Domnul este umbra unei stânci masive într-un pământ ars de sete (Isaia 32:2); când suntem osteniți, ne putem odihni la umbra acestei stânci.
Binecuvântată să fie stânca noastră, stânca mântuirii noastre! Trebuie să facem un zgomot plin de bucurie pentru stânca mântuirii și să scoatem apa cu bucurie din fântânile mântuirii! O asemenea stâncă a fost lovită de Dumnezeu și din ea a curs apă vie ca noi să bem!
Din partea Sa străpunsă a curs sânge și apă pe cruce; sângele pentru răscumpărarea noastră juridică ne mântuiește de vinovăția păcatului, iar apa pentru mântuirea noastră organică ne mântuiește de puterea păcatului (Gen. 2:21-22; Ioan 19:34; Zah. 13:1; Psa. 36:8-9; Apoc. 21:6; Imnuri, #1058, strofa 1).
Sângele Domnului a curs pentru a ne mântui de vinovăția păcatului și pentru a șterge evidența păcatului, iar apa a curs pentru regenerarea noastră. Din Cristos ca stâncă a curs apă pentru a ne regenera și pentru a ne mântui organic, mântuindu-ne de puterea păcatului.
Acum există o fântână publică pentru păcat și impuritate, o fântână de sânge (Zah. 13:1) și, de asemenea, o fântână a vieții pentru alimentarea și savurarea noastră (Psa. 36:8-9) ca să ne dea apă atunci când suntem însetați (Apoc. 21:6).
Doamne Isuse, Tu ești stânca vie, spirituală, care a fost lovită de autoritatea legii lui Dumnezeu, așa încât apa vieții în înviere să poată ieși din Tine și întru noi, poporul Tău răscumpărat, pentru ca noi să bem. Îți mulțumim, Doamne, pentru că din Tine a curs sângele pentru mântuirea noastră și apă pentru regenerarea și alimentarea noastră. Aleluia pentru stânca noastră născătoare, stânca mântuirii noastre, tăria, refugiul, ascunzătoarea, protecția, acoperământul și paza noastră! Binecuvântată să fie stânca mântuirii noastre! Slavă Domnului Isus, stânca noastră născătoare, stânca mântuirii noastre!