• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

strălucirea Domnului

Să petrecem timp cu Domnul pentru a face săpăturile prin rugăciune, conform călăuzirii Sale

16/02/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Veniți, voi cei din Casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina Domnului! Isa. 2:5

Pentru ca viața divină să aibă o curgere liberă și deplină în noi și prin noi, trebuie să facem săpăturile prin rugăciune; trebuie să scoatem prin săpare murdăria din mintea, emoția și voința noastră pur și simplu petrecând mult timp personal cu Domnul ca să-I permitem să strălucească asupra noastră și în noi.

De partea Sa, Domnul a trecut printr-un proces pentru a deveni Duhul dătător de viață care a intrat în duhul nostru pentru a fi fântâna apei vieții, gata să țâșnească înăuntrul nostru și să curgă prin noi până în Noul Ierusalim.

De partea noastră, însă, trebuie să fim cei care iau conducerea ca să săpăm; fântâna este în noi, fântâna este adânc în ființa noastră, dar există multe straturi de murdărie în părțile noastre interioare, și apa vie nu poate ieși.

Este ca o fântână care este îngropată sub sol; ca ea să țâșnească și să curgă pentru a ne stinge setea, trebuie să o săpăm, și trebuie să săpăm într-un mod potrivit, să îndepărtăm toate straturile de murdărie, nisip, pietre etc., până când apa curge liber într-un mod pur.

Fântâna apei vieții din ființa noastră interioară are nevoie de cooperarea noastră pentru a curge liber și într-un mod pur; trebuie să facem săpăturile prin rugăciune!

Așa cum căpeteniile lui Israel și-au luat toiegele și sceptrul și au săpat fântâna de la Beer (Num. 21:16-18), tot așa trebuie să luăm și noi conducerea și să săpăm până curge apa vie.

Trebuie ca în special să săpăm murdăria din inima noastră cu conștiința, mintea, emoția și voința noastră, săpând strat după strat de murdărie, până când apa vieții poate curge liber.

Domnul este credincios să strălucească asupra noastră și El ne expune prin conștiința noastră; de multe ori avem acuzații în conștiința noastră și nu putem avea o curgere pură a vieții decât dacă conștiința noastră este clară.

Așadar, trebuie să ne exersăm ca să fim la fel ca Pavel, care avea o conștiință lipsită de ofensă înaintea lui Dumnezeu și a omului, pentru ca fântâna din noi să țâșnească și să curgă.

De asemenea, trebuie să venim înaintea Domnului cu privire la inima noastră; există atât de multe complicații în inima noastră și suntem atât de amestecați și impuri în dorințele, intențiile, gândurile, deciziile și scopurile noastre. O, Doamne Isuse!

S-ar putea să credem că suntem sută la sută pentru Domnul, dar atunci când El strălucește asupra noastră, ne dăm seama că încă avem propriile noastre scopuri și inima noastră pur și simplu se lipește de ceea ce îi place. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim cei care venim înaintea Domnului, să tratăm toate lucrurile asupra cărora El strălucește, ca să avem o curgere pură și liberă a vieții din adâncul ființei noastre interioare!

Trebuie să scoatem prin săpare murdăria din mintea, emoția și voința noastră sub strălucirea Domnului

Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:7, 9După ce săpăm în conștiința și în inima noastră, trebuie să aducem înaintea Domnului celelalte părți ale inimii noastre: mintea noastră, emoția și voința noastră.

Trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a scoate prin săpare murdăria din mintea noastră, căci Domnul vrea să ne transforme prin înnoirea minții noastre (Rom. 12:2; Efes. 4:23; Rom. 8:6; 2 Cor. 10:4-5).

În atâtea feluri, noi, credincioșii în Cristos regenerați cu viața lui Dumnezeu, gândim la fel ca oamenii din lume. Mulți care sunt regenerați sunt la fel ca oamenii din această lume în gândirea lor despre modă, de exemplu; se îmbracă în pas cu epoca modernă și nu văd nicio problemă în acest lucru.

Mulți dintre cei care sunt regenerați continuă să își folosească banii în același mod ca cei din lume; s-ar putea să-și cheltuiască banii în același fel ca cei din lume, iar în problema banilor s-ar putea să nu-L iubească pe Domnul mai mult.

Abia când Îl iubim pe Domnul mai mult și Îi dăm mai mult teren să lucreze în interiorul nostru vom fi transformați în modul în care ne cheltuim banii.

Mulți tineri care studiază în universități au aceleași gânduri despre studiile și titlurile lor academice ca ceilalți tineri lumești; dacă mințile lor ar fi înnoite, nu ar renunța la studiile lor, dar ar avea punctul de vedere al Domnului cu care să-și evalueze studiile.

Trebuie să recunoaștem în lumina Domnului, în timp ce El strălucește asupra noastră în timpul nostru personal cu El, că mintea noastră a fost orbită și este atât de plină de murdărie; mintea noastră are atât de multe imaginații zi de zi, și ne gândim la lucruri de care ne este rușine să le spunem cu voce tare.

Am putea visa în mod regulat, și chiar în întâlnire, în timp ce ascultăm vorbirea altora, mintea noastră poate fi în altă parte. Există grămadă de murdărie în gândurile noastre prin imaginațiile și visele noastre, și toate acestea trebuie să fie săpate înainte ca apa vie să poată curge liber.

Apoi, trebuie să săpăm murdăria din voința noastră; în acest sens, nu sunt mulți cei care sunt absoluți și cu totul ascultători de Domnul.

Putem spune că Îl iubim pe Domnul, ne încredem în El și ne supunem Lui, dar atunci când vine vorba de supunerea față de aranjamentul Său suveran în mediul nostru, e posibil să nu fim de acord cu acesta (Fil. 4:11-13).

S-ar putea să credem că suntem destul de supuși Domnului, dar atunci El ne pune în anumite circumstanțe, suntem expuși asupra faptului cât de încăpățânată și de nesupusă este ființa noastră.

Multe experiențe și circumstanțe sub suveranitatea Domnului ne expun pur și simplu la lumină, ca să aflăm cât de încăpățânată este voința noastră.

Este posibil să credem că ne supunem Domnului pe care nu Îl vedem, dar ne este greu să ne supunem sfinților din biserică pe care îi vedem; s-ar putea să spunem că nu avem nicio problemă să ne supunem Domnului, dar avem o problemă cu supunerea față de frații responsabili din biserică.

O sora căsătorită poate crede că este atât de supusă, dacă soțul ei ar fi puțin mai bun și mai dulce, atunci ea se va supune. Dacă Domnul ne-ar da soțul viselor noastre, nu am fi niciodată expuși de cât de nesupuși suntem și de cât de încăpățânată este voința noastră.

Voința noastră trebuie să fie în întregime supusă – și nu doar supusă, ci și în armonie cu voia lui Dumnezeu; atunci, fiecare decizie pe care o luăm va fi o expresie a lui Cristos (Luca 22:42; Iacov 4:7; Fil. 2:13).

După ce am săpat mizeria din voința noastră, trebuie să ne tratăm emoția noastră. Când suntem emoționali, ne concentrăm pe noi înșine și suntem ocupați numai cu noi înșine.

Când suntem în emoția noastră, suntem sub robia și controlul emoției noastre.

Cu toții trebuie să învățăm să ne tratăm emoția conform plăcerii și bucuriei Domnului; trebuie să învățăm că orice urâm sau iubim, orice ne place sau ne displace, trebuie făcut sub permisiunea Domnului împreună cu bucuria Sa.

Ne este atât de ușor să ne placă de cineva și să ne displacă altcineva, și este atât de ușor să nu ne placă cineva de care ne-a plăcut, în timp ce ne displace altcineva. O, Doamne Isuse!

Dacă emoția noastră este ținută sub stăpânirea Domnului cu plăcerea și bucuria Sa, ea va fi saturată cu Duhul și transformată. Fie ca să venim la Domnul ca El să strălucească și să-I spunem pur și simplu:

Doamne, ne dăruim Ție ca să facem lucrarea de a săpa murdăria din mintea, emoția și voința noastră, pentru ca apa vie să țâșnească și să curgă. Amin, Doamne, vrem să scoatem prin săpare toată murdăria din mintea noastră, să scoatem afară imaginațiile, gândurile, opiniile, și modul nostru de a cheltui banii, și visele nostru. Vrem să scoatem prin săpare toată murdăria din voința noastră, având o voință supusă, o voință în armonie cu Dumnezeu, o voință care ia orice decizie ca expresie a lui Cristos. Doamne, vrem să scoatem prin săpare mizeria din emoția noastră, având o dragoste reglată de Domnul și exersându-ne emoția după placul Domnului. Amin, Doamne Isuse, vrem doar să cooperăm cu Tine, făcând lucrarea de săpare în adâncul ființei noastre, pentru ca fântâna apei vii să țâșnească și să curgă!

Să petrecem timp personal cu Domnul ca să facem săpăturile prin rugăciune conform călăuzirii Sale

Uită de nevoile tale, de slujbele tale, de viitorul tău şi de împrejurările tale. Caută doar prezenţa Domnului şi cere-I să te aducă în lumina Sa. Apoi urmează-I lumina pentru a scoate afară murdăria din conştiinţa, inima, mintea, voinţa şi emoţia ta. Cu cât scoţi mai multă murdărie, cu atât vei fi mai viu...Trebuie să menţii curgerea apei vii, adică, părtăşia vieţii care curge liber înăuntrul tău. Dacă apa vie curge înăuntrul tău, atunci va exista victorie. Toate problemele vor fi rezolvate în mod spontan  şi chiar inconştient. Trebuie să petrecem tot mai mult timp cu Domnul şi să ne rugăm conform călăuzirii Sale lăuntrice. Potrivit acestei călăuziri, trebuie să mărturisim şi să săpăm până scoatem afară toată murdăria dinăuntrul nostru...Este extrem de necesar să petrecem mai mult timp în singurătate cu Domnul. Toată murdăria din conştiinţă, inimă, minte, voinţă şi emoţie trebuie să fie scoasă afară prin rugăciunile noastre. CWWL, 1964, vol. 3, „Economia lui Dumnezeu,” pag. 230-232Cum facem lucrarea de săpare? Cum cooperăm cu Domnul pentru a săpa murdăria din mintea, emoția și voința noastră, și cum eliminăm orice murdărie din conștiința și inima noastră? Doar venind la Domnul și petrecând timp personal cu El.

Trebuie să uităm de nevoile noastre, de slujbele noastre, de viitorul nostru și de circumstanțele noastre – trebuie să căutăm doar prezența Domnului și să-I cerem să ne aducă în lumina Sa.

În lumina Sa vedem situația noastră reală, starea noastră autentică și nevoia noastră disperată de a ne trata murdăria din mintea, emoția și voința noastră, împreună cu inima și conștiința noastră.

Trebuie să căutăm prezența Domnului și să-L rugăm să ne aducă în lumina Sa; atunci, putem urma lumina și călăuzirea Sa pentru a scoate prin săpare murdăria din inima, conștiința, mintea, voința și emoția noastră (Isaia 2:5; Luca 11:34-36; 1 Ioan 1:5, 7, 9).

Pe măsură ce umblăm în lumină – așa cum El este în lumină – sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat; în lumină nu ne putem ascunde păcatul și murdăria, ci mai degrabă, suntem de acord cu lumina și suntem curățați.

Modul în care înlăturăm murdăria prin săpare nu este prin faptul că avem momente de introspecție, ci mai degrabă venind la Domnul și, cu ajutorul Duhului și prin lumina divină care strălucește în noi, vom face săpăturile prin rugăciune.

Săparea este îndeplinită numai prin rugăciune în timpul nostru privat cu Domnul; există anumite săpături atunci când suntem împreună cu ceilalți sfinți, dar trebuie să petrecem mai mult timp cu Domnul în privat pentru a ne ruga conform călăuzirii Sale interioare.

Cea mai bună săpătură se realizează în primul rând atunci când suntem în rugăciune în timpul nostru privat cu Domnul, așa că trebuie să petrecem mai mult timp cu El și să ne rugăm conform călăuzirii Sale interioare.

Cu cât vom săpa mai mult murdăria din mintea, emoția și voința noastră, sub strălucirea Domnului și conform călăuzirii Sale, cu atât vom fi mai vii, mai întăriți și mai învingători în timp ce apa vie curge liber în noi pentru a ne face să creștem în viață pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Dacă suntem serioși înaintea Domnului ca să creștem și să ne maturizăm în Domnul, nu putem evita acest proces de săpare.

Chiar în timp ce citim aceste cuvinte și pe măsură ce citim cuvintele din Biblie, trebuie să ne deschidem Domnului într-un mod personal, petrecând timp personal cu El în privat pentru a face săpăturile prin rugăciune conform călăuzirii Sale.

Pe măsură ce Domnul strălucește din loc în loc asupra noastră, Duhul ne va condamna și, sub călăuzirea Domnului, trebuie să continuăm săpăturile prin rugăciune.

Când mâncăm de prânz la serviciu, în timp ce călătorim, pe măsură ce ne avem grijă de lucrurile obișnuite în viața noastră zilnică, în interior trebuie să existe o chemare să săpăm murdăria din mintea, emoția și voința noastră, împreună cu conștiința și inima noastră.

Prin aceste săpături prin intermediul rugăciunii, toate părțile diferite ale ființei noastre vor fi purificate, și murdăria va fi îndepărtată încetul cu încetul.

Rezultatul va fi un râu curgător de apă a vieții – va exista o fântână care izvorăște cu apă vie și va exista un râu cu apă a vieții care curge din adâncul ființei noastre interioare! Acest râu care curge din toate membrele Trupului, este ceea ce zidește Trupul lui Cristos.

Doamne Isuse, lăsăm deoparte nevoile noastre, slujba noastră, viitorul nostru și circumstanțele noastre și căutăm doar prezența Ta; adu-ne în lumina Ta și călăuzește-ne ca să facem lucrarea de a săpa toată murdăria din ființa noastră lăuntrică! Amin, Doamne Isuse, vrem să urmăm lumina cu care strălucești asupra noastră pentru a săpa murdăria din inima, conștiința, mintea, voința și emoția noastră. Fie ca să fim cei care petrecem mult timp personal cu Domnul să se rugăm conform călăuzirii Sale și săpând astfel murdăria. Amin, Doamne, fie ca murdăria să fie scoasă și îndepărtată și apa vie să izvorască și să curgă liber, astfel încât să putem crește în viață pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Spending Time with the Lord to do the Digging by Prayer According to His Leading (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: apa vieții curge, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, facem săpături prin rugăcuine, fântâna vieții din duh, lumina ne expune, scoatem prin săpare murdăria, strălucirea Domnului, Studiul-Cristalizare Numeri, sub călăuzirea Domnului, tratăm cu emoția nostră, Witness Lee

Să trăim prin simțul vieții pentru a fi sub stăpânirea Domnului și să-I permitem să strălucească și să curgă prin noi

24/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Căci fixarea minții pe carne este moarte, dar fixarea minții pe duh este viață și pace. Rom. 8:6

În planul de recâștigare al lui Dumnezeu, noi, ca oameni, trebuie să ne întoarcem de la stăpânirea omenească la stăpânirea lui Dumnezeu, trecând prin stăpânirea de sine; scopul tratării conștiinței noastre este de a fi readuși sub stăpânirea lui Dumnezeu și de a trăi în prezența lui Dumnezeu.

Cu toții avem de învățat; învățăm să-L experimentăm pe Cristos, să Îl savurăm pe Cristos și să fim aduși în prezența lui Dumnezeu pentru a trăi într-un singur duh cu El.

Cu toții suntem în procesul de a fi recâștigați pentru a trăi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu, trăind nu numai sub stăpânirea conștiinței noastre, dar mai mult decât atât, trăind conform intuiției duhului nostru în prezența directă a lui Dumnezeu.

La început, Adam a trăit conform duhului său; el a trăit în prezența lui Dumnezeu, fiind călăuzit nu de lucrurile corecte sau greșite, de bine sau de rău, ci de simțul prezenței lui Dumnezeu, de intuiția din duhul său.

Dar când a căzut, când a păcătuit, funcția conștiinței din duhul său a fost activată. După căderea omului, omul a început să nu mai trăiască în prezența lui Dumnezeu, ci conform conștiinței sale; funcția intuiției prezenței lui Dumnezeu s-a pierdut treptat, dar funcția conștiinței din duhul său era mai alertă și mai activă.

Cu toate acestea, după un timp în care oamenii trăiau conform conștiinței lor, omul a căzut și mai jos și a devenit plin de răutate și corupt până acolo că Dumnezeu a trebuit să intervină și să-i șteargă de pe fața pământului, salvând doar pe Noe și familia sa.

După ce Noe și familia sa au ieșit din arcă, a început o nouă epocă: epoca în care omul stăpânește asupra omului, adică omul care are reguli și reglementări și le impune pentru a avea o societate omenească.

Astăzi toți oamenii trăiesc într-o anumită societate, țară și familie, și există un anumit set de reguli care îi fac să trăiască într-un mod adecvat. Condusul, mersul, studiul, munca noastră și multe lucruri pe care le facem și le spunem sunt reglementate de autoritățile politice, de societate și de familia în care ne aflăm.

Cu toate acestea, chiar și atunci când omul stăpânește asupra omului, sunt atât de mulți care au o problemă cu lucrul acesta și trebuie să fie disciplinați, pedepsiți sau puși deoparte pentru a învăța să se comporte corect conform regulilor societății.

Dar slavă Domnului, când am fost mântuiți am fost aduși să ne cunoaștem conștiința și avem un simț interior acut când ceva este corect sau greșit, când ceva este bun sau rău, și când ceva este de la Dumnezeu sau nu.

Acum învățăm să nu trăim numai conform conștiinței noastre și să ne tratăm conștiința, dar chiar mai mult, să trăim în prezența directă a lui Dumnezeu, fiind sub stăpânirea Sa directă; scopul tratării conștiinței noastre este de a fi aduși înapoi la stăpânirea lui Dumnezeu și de a trăi în prezența lui Dumnezeu.

Suntem aduși sub stăpânirea lui Dumnezeu și să trăim în prezența lui Dumnezeu prin simțul vieții

De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Fapte 24:16În ceea ce privește problema stăpânirii și guvernării lui Dumnezeu, există trei feluri de oameni sau trei nivele de viață sub stăpânirea lui Dumnezeu.

Primul nivel sau fel este trăirea sub stăpânirea omenească, sub stăpânirea omului; atunci când nu există nici o stăpânire omenească, oamenii fac tot ce le place.

Al doilea nivel sau fel de oameni sunt cei care trăiesc sub stăpânirea de sine; ei sunt controlați de conștiința lor și nu au nevoie să fie stăpâniți de alții. Când aceștia se comportă, ei sunt reținuți nu din cauza fricii de om, ci datorită conștiinței lor, care stăpânește în ei.

Ei sunt liberi să acționeze și să se miște și să vorbească doar atunci când conștiința lor aprobă; la exterior par să fie supuși stăpânirii omenești, dar în interior, conștiința lor este cea care îi călăuzește.

Aici se opresc mulți dintre credincioșii în Cristos de astăzi; ei simt că au o conștiință care îi atenționează cu privire la lucrurile care sunt bune versus cele rele, lucruri care sunt corecte versus greșite și lucruri care sunt cerești în contradicție cu cele pământești, așa că trăiesc conform conștiinței lor.

Dar scopul final al tratării conștiinței noastre nu este doar să ne readucă la stăpânirea de sine, ci să ne aducă înapoi la stăpânirea lui Dumnezeu; acesta este al treilea nivel sau mod de a trăi – a fi aduși înapoi la Dumnezeu pentru a trăi în prezența lui Dumnezeu (Mat. 5:3).

Există o mare diferență între stăpânirea de sine și a fi sub stăpânirea lui Dumnezeu; stăpânirea de sine înseamnă că trăim după simțămintele conștiinței noastre, fiind responsabili față de conștiința noastră (Fapte 24:16), dar stăpânirea lui Dumnezeu înseamnă că trăim după intuiția duhului nostru, fiind responsabili față de Dumnezeu Însuși.

Da, trebuie să ne exersăm ca să avem o conștiință golită de ofensă înaintea lui Dumnezeu și înaintea omului, dar trebuie să mergem mai departe pentru a trăi prin intuiția duhului nostru, fiind responsabili față de Dumnezeu și nu doar față de conștiința noastră.

Este necesar să avem o conștiință lipsită de ofensă, dar dacă rămânem aici, vom cădea într-o cursă; cu cât rămânem mai mult aici, rămânem în domeniul eticii și moralității, fiind persoane etice, dar nu persoane divin-umane.

Trebuie să ne dăm seama că în duhul nostru există o funcție a unui simț direct, de a ne da seama, de a discerne și de a percepe lucrurile de la Dumnezeu; aceasta este intuiția din duhul nostru (vezi 1 Cor. 2:11; Marcu 2:8).

Trebuie să ne tratăm conștiința pentru a avea o conștiință golită de ofensă înaintea lui Dumnezeu și a omului, dar ar trebui să mergem mai departe pentru a-L contacta pe Domnul în mod direct prin intuiția duhului nostru în Sfânta Sfintelor.

Trebuie să stăm pe capacul ispășirii din Sfânta Sfintelor și să primim vorbirea directă a lui Dumnezeu între heruvimii gloriei. Când trăim după intuiția noastră și suntem controlați de intuiția noastră, trăim în prezența lui Dumnezeu și suntem conduși direct de către El. Suntem stăpâniți de simțul vieții din duhul nostru.

Când suntem sub stăpânirea lui Dumnezeu, trăim după intuiția duhului nostru conform simțului vieții (Rom. 8:6). Trebuie ca nu doar să fim avertizați atunci când facem ceva bun sau rău, ci să trăim conform simțului vieții divine pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu în mod direct.

Viața divină pe care am primit-o în momentul regenerării noastre este viața cea mai înaltă, cu cel mai bogat, mai puternic și mai acut simțământ (Efeseni 4:18); acest simțământ este simțul vieții.

Acest simț este bogat și acut, dar nu ne domină; există un simț interior al vieții, dar acesta nu ne va obliga să facem ceva, ne vorbește și ne permite să cunoaștem lucrurile, dar depinde de noi dacă ne supunem lui și continuăm cu el.

Simțul vieții ne face să știm dacă trăim în viața naturală sau în viața divină, dacă trăim în carne sau în duh. Acest simț al vieții ne călăuzește, ne controlează și ne direcționează.

De multe ori am avut experiența că, în timp ce vrem să spunem ceva, chiar înainte de a ieși cuvintele, un simț din interior ne oprește: “Nu spune asta, știi ce se întâmplă când spui asta…”

După ce repetăm greșeala de a nu asculta simțul interior al vieții, vom învăța să trăim sub stăpânirea lui Dumnezeu trăind conform intuiției duhului nostru în prezența lui Dumnezeu, ascultând de simțul vieții.

Împărăția lui Dumnezeu are realitatea ei, și această realitate este trăirea vieții divine sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem ca să trăim nu numai conform simțului conștiinței noastre, ci mai mult să trăim, să umblăm, să ne comportăm și să vorbim conform simțului vieții din duhul nostru. Vrem să trăim în prezența directă a lui Dumnezeu, fiind conduși nu numai de conștiința noastră, ci mai mult de simțul vieții. Fie ca simțul vieții să ne guverneze, să ne direcționeze și să ne controleze, pentru a putea trăi viața divină sub stăpânirea divină a lui Dumnezeu. Doamne, perfectează-ne și instruiește-ne ca să trăim sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu și să fim recâștigați înspre Dumnezeu Însuși!

Să savurăm strălucirea Domnului și curgerea Sa în noi și prin noi!

Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a‑L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa. După șase zile, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele acestuia, și i‑a dus deoparte, pe un munte înalt. Acolo I s‑a schimbat înfățișarea înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. Matei 16:28, 17:1-2Pe măsură ce învățăm să trăim conform conștiinței noastre, tratându-ne conștiința ca să trăim o viață în prezența lui Dumnezeu, fiind conduși nu numai de simțul conștiinței noastre, ci de simțul vieții divine din noi, vom trăi în prezența lui Dumnezeu în mod direct.

Cu toții suntem în acest proces de învățare – toți suntem învățăcei, discipoli, iar Domnul ne instruiește ca să trăim în prezența Sa.

Deci, ce înseamnă să trăim sub stăpânirea lui Dumnezeu? Ce fel de experiențe implică lucrul acesta? Există cel puțin două porțiuni care vorbesc despre trăirea în împărăția lui Dumnezeu, sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu: una în Matei 16-17 și cealaltă în Apocalipsa 22.

În Matei 16 către sfârșit, Domnul le-a spus discipolilor Săi că unii dintre ei Îl vor vedea pe Fiul Omului venind în împărăția Sa, iar apoi i-a luat pe trei dintre ei pe munte și a fost transfigurat înaintea lor; strălucirea Domnului este împărăția Sa.

Împărăția lui Dumnezeu este strălucirea lui Isus asupra noastră. Pe măsură ce trăim sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu și a lui Cristos, avem strălucirea Sa – Împăratul nostru este în glorie, fața Sa este radiantă, iar ființa noastră este plină de lumină, strălucind chiar și asupra celorlalți.

În Apocalipsa 22:4-5 vedem acest lucru din nou – Dumnezeu este lumina în Noul Ierusalim, Mielul este lampa, iar Dumnezeu strălucește prin cetate către întregul pământ – și în acest fel El stăpânește.

Domnul Dumnezeu strălucește asupra noastră, strălucirea Sa este stăpânirea Sa directă și această lumină este răspândită prin cetatea Noului Ierusalim, adică prin noi; noi stăpânim națiunile prin faptul că suntem una cu Domnul care strălucește asupra lor.

Așadar, a trăi sub stăpânirea lui Dumnezeu înseamnă a trăi în lumină, a veni la lumină, a savura strălucirea Domnului, și a-L străluci spre alții.

Apoi în Apocalipsa 22:1 vedem că există un râu de apă al vieții care curge din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, în mijlocul străzii. Un indiciu al faptului că trăim sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu este că simțim un râu care curge; bem din El și din ființa noastră cea mai interioară curg râuri de apă a vieții.

Există râuri de apă vie care curg în noi și din noi în timp ce trăim sub stăpânirea lui Dumnezeu; în această curgere a vieții, Dumnezeu cu toate bogățiile Sale este adus la noi și curge prin noi, iar autoritatea lui Dumnezeu este exercitată asupra noastră și prin noi.

Pe de o parte trăim conform intuiției duhului nostru, urmând simțul vieții; pe de altă parte, ceea ce se manifestă este că suntem în lumină, Domnul ca lumină strălucește prin noi, noi bem din apa vie și râul de apă curge prin noi!

Nu doar trăim o viață morală sau etică, ci există un râu care curge!

Nu numai că discernem binele de rău, dar calea noastră este tot mai strălucitoare până în miezul zilei, și sunt râuri de apă vie care curg din noi pentru a-i alimenta pe alții, aducându-i sub stăpânirea lui Dumnezeu în împărăția lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, venim la Tine ca să fim luminați de către Tine și ca să fim alimentați cu apa vie. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră, în noi și prin noi; păstrează-ne întreaga ființă în lumină și calea noastră să fie din ce în ce mai strălucitoare până în zorii zilei. Venim la lumină ca să primim strălucirea Ta și Te lăsăm să strălucești prin noi înspre alții. Doamne, venim la Tine ca să bem din râul apei vieții, să fim aduși sub tronul lui Dumnezeu și din noi să curgă apă vie înspre alții! Amin, Doamne Isuse, fie ca să trăim sub stăpânirea lui Dumnezeu trăind conform intuiției conștiinței noastre și întreaga noastră ființă să fie în lumină și plină de resursa vieții!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live by the Sense of Life to be under God’s Rule and let Him Shine and Flow through us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 1 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: curgerea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, funcția conștiinței, în prezența lui Dumnezeu, simțul interior al vieții, stăpânirea directă a lui Dumnezeu, strălucirea Domnului, sub stăpânirea Domnului, trăim prin simțul vieții, tratarea conștiinței, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Daniel 1:8Să-L mâncăm pe Isus pentru zidirea bisericii pentru a fi victorioși asupra alimentației demonice
  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului