• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

secretul de a fi în Cristos

Putem face toate lucrurile în Cristos care ne întărește să trăim cele mai înalte virtuți

05/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pot face toate lucrurile în Cel care mă întărește. Fil. 4:13

Trebuie să învățăm secretul de a fi mulțumiți în toate lucrurile și în orice mediu, secretul de a-L trăi pe Cristos; acest secret este Cristos Însuși, deoarece suntem capabili să facem toate lucrurile în Cristos care ne întărește.

Pavel a mărturisit în Fil. 4:12-13 faptul că știa cum să fie umilit și cum să abunde, căci, în toate lucrurile și în orice lucru el a învățat secretul atât de a fi sătul, cât și de a flămânzi, atât de a abunda, cât și de a fi în lipsă, căci el putea să facă toate lucrurile prin Cel care l-a întărit. Ce secret!

Pavel era în închisoare când a scris acest lucru, și chiar într-o astfel de situație spunea că a aflat secretul, căci Cristos este secretul suficienței sale.

A învăța secretul înseamnă că ne aflăm într-o situație nouă, un mediu nou și acum trebuie să învățăm secretul de a trăi în acel mediu.

În viața noastră creștină, de fiecare dată când ne aflăm într-un anumit mediu o perioadă lungă de timp și ne obișnuim cu el și Îl trăim pe Cristos în acest mediu, Domnul îl schimbă, deoarece El vrea să fim proaspeți și noi cu El.

În orice mediu pe care El îl aranjează pentru noi, trebuie să fim inițiați de către El pentru a învăța secretul trăirii lui Cristos, luându-L ca secret al suficienței noastre și practicând faptul că putem face toate lucrurile în Cristos care ne întărește.

Viața și experiența noastră creștină este un mister și trebuie să învățăm și să fim inițiați în trăirea lui Cristos în tot felul de situații, medii și circumstanțe; din nou și din nou, trebuie să ne deschidem Domnului pentru a-L savura, pentru a-L trăi, pentru a-L lăsa să-Și facă domiciliul în inima noastră, pentru ca El să fie format în noi și să fie exprimat prin noi.

Trebuie să fim proaspeți și înnoiți cu Domnul; ori de câte ori suntem luminați asupra faptului suntem căldicei și învechiți, trebuie să avem o întoarcere proaspătă către Domnul, cerându-I să ne dea anotimpuri de înviorare în prezența Domnului.

Cristos este prospețimea noastră, iar noi vrem să-L savurăm și să-L experimentăm pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

În calitate de discipoli ai Domnului, suntem învățăcei; învățăm cum să Îl trăim pe Cristos, cum să rămânem în Cristos, cum să locuim în El și cum să facem toate lucrurile în Cristos care ne întărește.

Aleluia, pe de o parte Cristos a intrat în noi în momentul regenerării noastre, iar pe de altă parte, noi am fost puși în Cristos! Datorită lui Dumnezeu suntem în Cristos Isus și astăzi putem experimenta trăirea în Cristos și faptul de a fi un singur duh cu El, astfel încât să putem face toate lucrurile în Cristos care ne întărește!

Să învățăm secretul de a putea face toate lucrurile în Cristos care ne întărește în interior

Pavel a fost o persoană în Cristos (2 Cor. 12:2) și a dorit să fie găsit de alții în Cristos. Acum el a declarat că putea face toate lucrurile în El, în Cristosul care îl întărea. Acesta este un cuvânt atotinclusiv și conclusiv cu privire la experimentarea lui Cristos de către el. Este perechea acelui cuvânt al Domnului despre relația noastră organică cu El din Ioan 15:5: Despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Atât timp cât Îl avem pe Cristos și suntem în El, putem face toate lucrurile în El. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 3529Secretul despre care vorbea Pavel în Fil. 4:12 este dezvăluit în v. 13 unde spune: “Pot face toate lucrurile în Cel care mă întărește.”

Secretul suficienței este Cristos. Secretul de a fi mulțumiți indiferent de circumstanțele exterioare este Cristos. Secretul de a fi mulțumiți, fie că suntem flămânzi sau sătui, primiți sau respinși, abunzi sau în lipsă – secretul este Cristos.

Pavel a fost un om în Cristos (2 Cor. 12:2) și a dorit să fie găsit în Cristos de către ceilalți; acum el declara că putea să facă toate lucrurile în El, chiar în Cristosul care trăia în el și îl întărea. Ce cuvânt atotinclusiv și concluziv în experimentarea lui Cristos de către Pavel!

Domnul Isus a vorbit despre asta în Ioan 15:5 când a spus că “Separat de Mine nu puteți face nimic”; acum Pavel mărturisea că poate face toate lucrurile în Cristos care l-a întărit.

În relația noastră organică cu Domnul, putem face toate lucrurile în Cristos care ne întărește și, separat de El, nu putem face nimic.

Cristos ne dă putere; acest lucru înseamnă că Cristos ne face dinamici în interior. Este posibil să fim un pic obosiți sau epuizați din cauza lucrării obositoare și epuizante a inamicului, dar atunci când ne întoarcem spre Cristosul care locuiește în noi, El ne face dinamici în interior și putem să facem toate lucrurile în Cristos care ne întărește.

Cristos locuiește în noi (Col. 1:27); El este speranța gloriei noastre și El ne întărește în interior ca să trăim viața creștină și ca să-L manifestăm și să-L exprimăm pe Cristos.

Cristos ne întărește din interior, făcându-ne dinamici și vii din interior (nu din exterior); printr-o astfel de întărire interioară putem face toate lucrurile în Cristos. Amin!

Pavel a fost cu totul în religia evreiască sub lege, și a fost întotdeauna găsit de alții în lege; la convertirea sa, el a fost transferat din lege și din fosta sa religie în Cristos și a devenit “un om în Cristos” (2 Cor. 12:2).

Aleluia, în momentul regenerării noastre am fost transferați din orice lucruri vechi întru Cristos pentru a fi oameni în Cristos!

Acum, așteptarea noastră este să fim găsiți în Cristos de către toți cei care ne observă; indiferent dacă este vorba de membrii familiei noastre, de colegii noștri de muncă, de colegii de clasă, de prieteni, toți trebuie să ne găsească în Cristos.

Aspirația noastră ar trebui să fie ca întreaga noastră ființă să fie cufundată și saturată cu Cristos, astfel încât toți cei din jurul nostru să ne găsească în Cristos; când suntem în Cristos și Cristos este în noi, suntem capabili să facem toate lucrurile în Cristos care ne întărește în interior.

Când suntem găsiți în Cristos, Cristos este exprimat și mărit (Fil. 3:9; 1:20).

Când vom fi găsiți de alții în Cristos, fiind cei care Îl savurează pe Domnul, îi vom aduce și pe alții în savurarea Domnului. Fie aceasta experiența noastră de zi cu zi; fie ca să învățăm secretul de a putea face toate lucrurile în Cristos care ne întărește în interior!

Doamne, vrem să învățăm secretul de a putea face toate lucrurile în Cristos care ne întărește în interior. Îți mulțumim că ne-ai transferat din religie, cultură și alte lucruri întru Cristos; acum suntem oameni în Cristos și putem fi găsiți de alții în Cristos. Amin, Doamne, fie ca toți cei care ne observă să ne găsească în Cristos. Fie ca întreaga noastră ființă să fie cufundată și saturată cu Cristos, astfel încât să putem fi pe deplin în Cristos. Fă-ne faci dinamici în interior, Doamne, căci Tu ești secretul suficienței noastre. Vrem să fim găsiți în Tine și să putem face toate lucrurile în Cristos care ne întărește în interior.

Cristos ne întărește în interior ca să trăim o viață care este adevărată, demnă, dreaptă, pură, vrednică de iubit și vorbită de bine

Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care sunt bogățiile gloriei acestui mister printre neamuri, care este Cristos în voi, speranța gloriei. Col. 1:27Pe de o parte, prin întărirea interioară a lui Cristos, putem trăi o viață mulțumită (Fil. 4:11-12); pe de altă parte, prin întărirea interioară a lui Cristos, putem fi adevărați, demni, drepți, puri, vrednici de iubit și vorbiți de bine (v. 8).

Ca persoane în Cristos care ne întărește, suntem în stare să trăim orice fel de virtute.

Când suntem găsiți în Cristos și Îl trăim pe Cristos, putem trăi virtuțile divine exprimate prin virtuțile noastre omenești și, prin urmare, Îl putem mări pe Cristos în măreția Sa nelimitată.

Aceste șase virtuți menționate în versetul 8 fac parte din expresia lui Dumnezeu, imaginea Sa.

Dumnezeu ne-a creat în imaginea Sa, adică în atributele Sale de dragoste, lumină, sfințenie și dreptate; prin cădere, am pierdut imaginea lui Dumnezeu, dar prin regenerare, am primit viața care Îl poate exprima pe Dumnezeu în noi.

În natura noastră omenească avem anumite virtuți, dar nu există realitate; nu există nici o cale prin care să fim în permanență vrednici de iubit, plini de grijă, plini de lumină, drepți sau sfinți.

Cu toate acestea, atunci când suntem în Cristos și suntem capabili să facem toate lucrurile în Cristos care ne întărește, noi putem trăi virtuțile lucrurilor care sunt adevărate, demne, drepte, pure, vrednice de iubit și vorbite de bine; acestea sunt expresia atributelor divine.

Cristosul care trăiește în noi ne întărește ca să trăim o viață a celor mai înalte virtuți omenești; în acest Cristos care ne întărește, putem fi adevărați, demni, drepți, puri, vrednici de iubit și vorbiți de bine.

Trăirea unei astfel de vieți cu cele mai înalte virtuți omenești nu este ceva ușor; este mai dificil să trăim o astfel de viață decât să facem o lucrare creștină.

Este mai ușor să predicăm evanghelia, să învățăm Biblia și chiar să înființăm biserici, decât să trăim o viață a celor mai înalte virtuți omenești, o viață de a putea face toate lucrurile în Cristos care ne întărește.

Ca să-L trăim pe Cristos ca virtuțile noastre omenești pentru exprimarea atributelor divine, trebuie să fim întăriți de Cristosul locuitor în interior.

Aceasta înseamnă că trebuie să cooperăm cu Cristosul locuitor în interior ca El să trăiască în noi (Gal. 2:20), să fie format în noi (4:19), să-Și facă domiciliul Său în noi (Efes. 3:17) și să fie mărit în noi (Fil. 1:20).

Dacă nu Îl lăsăm pe Cristos să trăiască în noi, să fie format în noi, să-Și facă domiciliul Său în noi și să fie mărit în noi, El nu ne poate întări ca să trăim o viață care este adevărată, demnă, dreaptă, pură, vrednică de iubit și vorbită de bine.

De multe ori noi credem că faptul ca Cristos să ne întărească este pentru ca noi să facem o lucrare creștină, o lucrare măreață pentru El; e adevărat că avem nevoie de Cristos ca să ne întărească pentru a face o lucrare pentru El, dar de fapt avem nevoie de Cristos să ne întărească din interior, pentru a putea trăi o viață mulțumită și o viață care să-L exprime pe El prin virtuțile noastre omenești.

Avem nevoie de întărirea interioară a lui Cristos pentru a trăi o viață mulțumită și o viață de mărire a lui Cristos în măreția Sa nelimitată. Când Cristos ne întărește, noi Îl mărim pe Cristos, devenim lărgirea Sa în ochii altora, făcându-L măreț în ochii lor, și Îl preamărim pe El.

Doamne, Îți mulțumim că ești în noi ca și Cel care ne întărește; prin întărirea Ta suntem în stare să trăim o viață care exprimă cele mai înalte virtuți omenești. Amin, Doamne, avem nevoie de întărirea Ta interioară nu doar pentru a trăi o viață mulțumită, ci și pentru a Te trăi pe Tine ca virtuțile noastre omenești și, prin aceasta, să Te mărim în măreția Ta nelimitată. Numai prin întărirea Ta interioară putem trăi o viață care este adevărată, demnă, dreaptă, sfântă, pură, vrednică de iubit și vorbită de bine. Amin, Doamne, fie ca să Te experimentăm ca pe Cel care ne întărește făcându-ne în stare să facem toate lucrurile în Tine, permițându-Ți să trăiești în noi, să fii format în noi, să-Ți faci casă în noi și să fii mărit în noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We’re able to do all Things in Christ who Empowers us to live out the Highest Virtues (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 4 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos e virtuțile noastre omenești, Cristos ne întărește, Cristos trăiește în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea lui Cristos, fiind găsiți în Cristos, Îl mărim pe Cristos, o viață mulțumită, putem face toate lucrurile, secretul de a fi în Cristos, Witness Lee

Să învățăm secretul faptului de a fi în Cristos în calitate de Cel care întărește în experiența noastră zilnică

04/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Știu și cum să fiu smerit, știu și cum să abund; în totul și în toate lucrurile am învățat secretul, atât să fiu umplut, cât și să fiu flămând, atât să abund, cât și să duc lipsă. Pot face toate lucrurile în Cel care mă întărește. Fil. 4:12-13

Ca să-L experimentăm pe Cristos, trebuie să învățăm secretul de a fi în Cristos în calitate de Cel care întărește; la fel cum a făcut Pavel, trebuie să învățăm secretul experimentării lui Cristos în orice lucru și în orice loc, pentru a putea acumula mai mult din Cristos și pentru a avea o viață de biserică bogată.

A învăța secretul de a fi în Cristos în calitate de Cel care întărește înseamnă a învăța secretul de a rămâne în Cristos; a rămâne în Cristos înseamnă a locui în El, a rămâne în părtășie cu El, pentru a experimenta și a savura rămânerea Sa în noi.

Când Pavel a scris epistola către Filipeni, a fost la aproximativ 26 de ani de la convertirea sa, totuși, citind această carte, vedem că Pavel nu era un credincios mulțumit – el nu era mulțumit de stadiul în care se afla, ci se arunca înainte ca să-L experimenteze și să-L urmărească pe Cristos.

El avea un duh căutător, căutând să-L câștige pe Cristos și să fie găsit în Cristos, fără a considera că a ajuns la final, ci întotdeauna aruncându-se înainte spre mai mult din Cristos.

Acest lucru este similar în domeniul spiritual așa cum vedem în domeniul fizic în Deut. 34:7, unde Moise avea 120 de ani când a murit, iar ochiul său nu se întunecase și prospețimea sa nu-l părăsise. În sens spiritual, trebuie să avem o inimă pură pentru ca vederea noastră să fie ingenuă și întreaga noastră ființă să fie plină de lumină.

Fie ca ochiul nostru să nu se întunece ci să fim proaspeți, noi și vii cu Domnul; fie ca să nu fim creștini învechiți, ci să căutăm mereu să câștigăm mai mult din Cristos.

Nu vrem să fim creștini învechiți sau căldicei; vrem să fim credincioși în recâștigarea Domnului, membre ale Trupului, care sunt pline de prospețime.

Trebuie să fim mereu proaspeți și noi cu Domnul, să savurăm prezența Sa ca prospețime a noastră.

Dacă vrem să avem o viziune încapsulantă a cărții Filipeni, în capitolul 1 vedem că Cristos este viața ca noi să trăim, în capitolul 2 Cristos este modelul ca să-L urmăm, în capitolul 3 Cristos este scopul și premiul pe care îl urmărim, iar în capitolul 4 Cristos este secretul și puterea pe care să o savurăm.

Pavel a spus în Filipeni 4:12-13 că a învățat secretul în toate lucrurile; știa cum să fie umilit și cum să abunde, cum să fie sătul și flămând, cum să abunde și cum să ducă lipsă. El a fost capabil să facă toate lucrurile în Cel care l-a întărit.

Acesta este secretul de a fi în Cristos ca Cel care întărește; trebuie să învățăm acest secret, secretul experimentării și savurării lui Cristos în orice fel de mediu, pentru a-L trăi și a-L mări pe El.

Amin, fie ca să învățăm cu toții acest secret și să-l practicăm în viața noastră zilnică și în viața de biserică!

Să ne dăm seama că suntem în Cristos și Cristos este în noi, și să savurăm viața în Cristos

A spune doar că Cristos trăiește în noi este ceva prea obiectiv. Avem nevoie să și experimentăm faptul de a trăi în Cristos și de a face toate lucrurile în El. Ce mântuire este să trăim în El! Dacă trăim în El, vom savura mântuirea Sa zi de zi. Această mântuire poate fi comparată cu faptul de a călători cu o mașină. Atât timp cât rămânem în mașină, savurăm mântuirea. Când călătoresc cu o mașină, nu sunt îngrijorat de direcția în care merg sau de vreun alt lucru. Mă pot odihni, mă pot ruga sau pot savura obiectivele turistice. Pur și simplu, mă odihnesc și savurez. Tot astfel, când suntem în Cristos, ar trebui ca pur și simplu să ne odihnim și să savurăm. Ar trebui să savurăm viața în Cristos. Witness Lee, Experimentarea lui Cristos, pag. 399În Fil. 4:12-13 Pavel a învățat secretul; el s-a văzut pe sine ca un discipol al Domnului, un învățăcel, ca să învețe secretul și să poată face toate lucrurile în Cel care l-a întărit.

Când am fost regenerați, când Cristos ca viață și ca Duh a intrat în duhul nostru, Dumnezeu ne-a pus în Cristos. Datorită lui Dumnezeu suntem în Cristos Isus (1 Corinteni 1:30); din punct de vedere pozițional, suntem în Cristos Isus, dar trebuie să fim în El și în mod experimental, așa cum se vede în Fil. 4:13.

Deși suntem în Cristos din punct de vedere faptic, doctrinar și pozițional, vrem să fim în El în mod subiectiv și experimental, clipă de clipă și zi de zi.

Trebuie să învățăm secretul de a fi în Cristos ca fiind Cel care întărește; pentru aceasta, trebuie să rămânem în El. A rămâne în Domnul înseamnă a sta în Domnul, a locui în El și a-L lua pe El ca pe totul al nostru.

Chiar dacă suntem în Cristos, cei mai mulți dintre noi nu știm cum să aplicăm acest fapt la experiența noastră. A fi în Cristos este ca și cum am fi într-o mașină atunci când mergem la întâlnire; pur și simplu stăm în mașină și lăsăm pe altcineva să conducă.

Atunci când suntem conduși la întâlnire, ar fi groaznic să încercăm să ieșim din mașină sau să ne dăm cu părerea în ce direcție să mergem – ca și cum am cunoaște calea mai bine decât șoferul.

În ziua în care am fost mântuiți, Dumnezeu ne-a pus în Cristos, în “cea mai bună mașină cerească din univers”; am fost puși în Cristos și trebuie ca zilnic să ne exersăm să fim în Cristos într-un mod practic.

Trebuie să învățăm secretul de a fi în Cristos, nu să ne exersăm efortul de a face multe lucruri pe cont propriu, ci mai degrabă pur și simplu să ne odihnim și să fim în pace în Cristos.

Dacă ne dăm seama că suntem în Cristos, vom fi în odihnă, fără să ne străduim să biruim lucrurile negative, cum ar fi temperamentul sau mânia noastră.

Trebuie să învățăm în experiența noastră să fim în Cristos. Când suntem în mașină și șoferul ne duce acolo unde trebuie să mergem, șoferul știe unde mergem și nu are neapărat nevoie de ideile noastre de condus de pe bancheta din spate; pur și simplu trebuie să savurăm un timp plăcut de călătorie.

Fie ca să ne dăm seama că e de la Dumnezeu că suntem în Cristos Isus și fie ca să avem un duh de înțelepciune și revelație pentru a vedea secretul experimentării lui Cristos prin faptul că suntem în El.

Trebuie să învățăm să fim tăcuți în Cristos, nu oferindu-ne sugestiile noastre ca să facă una și alta, ci mai degrabă știind că El Se îngrijește cel mai bine de noi.

Pe de o parte, Cristos trăiește în noi, și El este în noi; pe de altă parte, suntem în Cristos și ar trebui să facem toate lucrurile în El, savurând mântuirea Sa zi de zi. Deoarece Cristos este în noi și noi suntem în Cristos, ar trebui pur și simplu să savurăm viața în Cristos și să facem toate lucrurile în El.

Îți mulțumim, Doamne, nu doar că ai venit în noi pentru a fi viața și totul al nostru, ci și pentru că ne-ai pus în Cristos. Aleluia, datorită lui Dumnezeu suntem în Cristos Isus și El este totul pentru noi! Vrem să învățăm secretul de a fi în Cristos ca fiind Cel care întărește, învățând cum să trăim în Cristos, cum să fim în Cristos, să Îl savurăm pe Cristos și să facem totul în Cristos. Amin, Doamne, fie ca să rămânem în odihnă și în pace știind că Cristos știe unde suntem, unde trebuie să mergem și de ce avem nevoie. El Se îngrijește de toate nevoile noastre și trebuie pur și simplu să Îl savurăm și să trăim un singur duh cu El!

Să învățăm secretul faptului de a fi în Cristos în calitate de Cel care întărește în experiența noastră

În Filipeni 4:12...expresia "am învățat secretul" este o interpretare a cuvântului din greacă care literal înseamnă: "Am fost inițiat." Metafora de aici se referă la inițierea unei persoane într-o societate secretă prin instrucțiuni legate de principiile el elementare. După ce Pavel a fost convertit la Cristos, el a fost inițiat în Cristos și Trupul lui Cristos. Apoi, el a învățat secretul modului în care să Îl ia pe Cristos ca viață, să trăiască prin Cristos, să Îl mărească pe Cristos, să Îl câștige pe Cristos și să aibă viața de biserică; toate acestea sunt principii elementare. Secretul Trupului este să-L luăm pe Cristos ca viață a noastră, să-L trăim pe Cristos, să-L urmărim pe Cristos, să-L câștigăm pe Cristos, să-L mărim pe Cristos, și să-L exprimăm pe Cristos. Acestea sunt principiile de bază ale bisericii. Ca unul care a fost inițiat în Trup, Pavel a învățat secretul. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 3527-3528.În Filipeni 4:12-13, Pavel spune: “Știu să fiu și umilit și știu să abund; în orice lucru și în toate lucrurile am învățat secretul: atât să fiu sătul, cât și să fiu flămând, atât să abund cât și să fiu în lipsă. Pot face toate lucrurile în Cel care mă întărește.”

Această expresie “am învățat secretul” indică faptul că Pavel intrase într-o situație nouă, într-un mediu nou, și a trebuit să învețe un lucru nou, care este secretul de a fi în Cristos ca Cel care întărește.

De fiecare dată când suntem puși într-un mediu nou, trebuie să învățăm secretul trăirii în acel mediu.

De exemplu, dacă ar trebui să mergem în Taiwan și să trăim acolo, trebuie să “învățăm secretul” mâncării cu bețișoare și să ne obișnuim cu mâncarea taiwaneză; acesta este un secret de învățat și practicat dacă vrem să trăim în Taiwan.

“Am învățat secretul” înseamnă literal “am fost inițiat”; metafora de aici se referă la inițierea unei persoane într-o societate secretă, fiind îndrumată în principiile ei rudimentare.

În calitate de credincioși în Cristos, noi suntem un mister; contactarea Domnului de către noi este un mister, întâlnirea noastră este un mister, biserica este un mister și, ca Trup, suntem “o societate secretă” în care suntem inițiați.

După ce Pavel a fost convertit în Cristos, el a fost inițiat în Cristos și în Trupul lui Cristos.

El a trebuit să învețe secretul cum să-L ia pe Cristos ca viață, cum să-L trăiască pe Cristos, cum să-L mărească pe Cristos, cum să-L câștige pe Cristos și cum să aibă viața de biserică; toate aceste lucruri sunt principiile rudimentare.

În orice lucru și în toate lucrurile, Pavel a învățat secretul de a fi în Cristos ca fiind Cel care întărește; în orice lucru înseamnă în fiecare chestiune și în toate lucrurile înseamnă în toate chestiunile.

În toate lucrurile vieții noastre omenești, trebuie să învățăm secretul de a fi în Cristos pentru a-L experimenta pe El.

Trebuie să învățăm secretul experimentării lui Cristos în orice lucru și în orice loc; acesta este și secretul de a avea mai mult din Cristos acumulat în noi.

Trebuie să învățăm secretul de a putea face toate lucrurile în Cristos care ne întărește; noi suntem în El și El este în noi și, pentru că suntem în El, ne întărește ca să facem toate lucrurile.

În Cristos putem face toate lucrurile; putem face toate lucrurile în El și acesta este un mare secret. Trebuie să practicăm acest secret; trebuie să practicăm faptul ca Cristos să trăiască în noi și noi să trăim în Cristos.

Pentru aceasta, trebuie să ne lepădăm carnea și omul nostru natural, socotind toate lucrurile ca pierderi și neprețuind sau apreciind nimic din omul nostru natural. Chiar și punctele bune, atributele și virtuțile din ființa noastră trebuie să fie considerate ca pierderi, pentru a-L câștiga pe Cristos, pentru a trăi în Cristos și pentru a-L exprima pe Cristos.

Nu ar trebui să avem nici o încredere în nimic altceva decât în Cristos și nu ar trebui să facem nimic din noi înșine sau prin noi înșine, ci în Cristos și cu Cristos. Avem o altă Persoană care trăiește în noi – Cristos trăiește în noi, iar noi suntem în El pentru a trăi în El.

Fie ca noi toți să exersăm învățarea secretului de a fi în Cristos ca Cel care ne întărește în experiența noastră, dându-ne seama că El este în noi și noi suntem în El, și fie ca să trăim în Cristos pentru expresia și mărirea Sa!

Doamne, vrem să învățăm secretul de a fi în Cristos ca Cel care ne întărește în experiența noastră de zi cu zi. Fie ca să practicăm acest secret în trăirea noastră zilnic, dându-ne seama că Cristos trăiește în noi, lepădând carnea și omul natural, neavând încredere în nimic altceva în afara lui Cristos și nefăcând nimic prin noi înșine, ci prin Cristos și cu Cristos. Doamne, vrem să învățăm secretul cum să-L luăm pe Cristos ca viață, să-L trăim pe Cristos, să-L mărim pe Cristos, să-L câștigăm pe Cristos și să trăim viața de biserică. Fie ca să învățăm secretul experimentării lui Cristos în orice lucru și în orice loc, ca El să trăiască în noi, iar noi să avem mai mult din Cristos acumulat în noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Learning the Secret of Being in Christ as the Empowering One in our Daily Experience (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 4 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos este în noi, Cristos ne întărește, Cristos trăiește în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea lui Cristos, inițiați în Cristos, ne lepădăm carnea, proaspeți cu Domnul, să învățăm secretul, savurăm viața lui Cristos, secretul de a fi în Cristos, suntem în Cristos, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc). Romani 9:23Dumnezeu ne-a creat în mod suveran ca să fim vase ale îndurării și onoarei, pregătite pentru glorie
  • Eu sunt Domnul, și nu mai este altul; afară de Mine, nu este Dumnezeu... Isaia 45:5Să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și să I ne închinăm pentru suveranitatea și îndurarea Sa
  • Pentru că oricine va vrea să-și scape viața[-suflet] o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga. Matei 16:25Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și pentru ca biserica să fie zidită astăzi
  • ...„Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Mat. 26:39Ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea și de a o purta pentru biserică
  • Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”... Luca 23:34Exersăm cheia renegării sinelui pentru a încuia sinele și a zidi biserica astăzi
  • Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Luca 9:23Renegăm sinele prin cruce pentru a fi dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului