• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

eliberarea vieții lui Dumnezeu

Să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu

22/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Să-L cunosc pe El și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale. Fil. 3:10

Trebuie să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu.

Pe de o parte, Pavel a vrut să-L cunoască pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale; pe de altă parte, el a vrut să fie conformat morții lui Cristos, adică să ia moartea lui Cristos ca matriță a vieții sale.

De partea Domnului, El a experimentat întâi moartea și apoi a intrat în înviere; de partea noastră, experimentăm mai întâi puterea învierii lui Cristos și apoi, prin această putere, suntem în măsură să participăm la suferințele Sale (Fil. 3:10).

Aleluia, Cristos cu puterea învierii Sale este în Duhul compus, iar acest Duh este astăzi cu duhul nostru; putem experimenta puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale în duh.

Această expresie, “părtășia suferințelor Sale” indică faptul că, pe de o parte, Cristos a suferit deja pentru Trupul Său (suferințele pentru răscumpărarea noastră, la care nu putem avea nici o participare), iar pe de altă parte, El încă suferă.

Astăzi Cristos mai are suferințe pentru Trupul Său, în principal pentru zidirea Trupului, și Pavel a fost dornic să participe la aceste suferințe pentru Trup.

Aceasta poate însemna că există persecuții exterioare și credincioșii suferă, sau că există persecuție psihologică și că sfinții suferă; de asemenea, acest lucru înseamnă că ne putem ruga și putem fi una cu Isus cel suferind pentru a participa la suferințele Sale pentru Trupul Său.

Este o onoare să fim una cu Domnul în calea suferinței cu El pentru Trup. Pavel chiar a scris că suferințele sale erau pentru sfinți, așa că sfinților nu ar trebui să le pară rău pentru el, ci mai degrabă, așa cum moartea opera în el, tot astfel și viața să opereze în sfinți. O, ce părtășie!

În calitate de credincioși în Cristos care trăiesc o viață secretă cu Tatăl, noi ne exersăm ca să fim una cu El atât în viața noastră de zi cu zi, cât și în suferințele noastre pentru ca viața divină să fie eliberată și să poată curge în Trup pentru zidirea Trupului.

De exemplu, fratele Watchman Nee a ales să rămână în închisoare în China, pentru ca moartea să opereze în el și viața să opereze în sfinți, iar acum noi culegem beneficiile slujbei sale bogate.

Mulți plătesc un preț mare și îndură multă suferință nu pentru ei înșiși, ci în și pentru Trupul lui Cristos, iar atunci când Îl experimentăm pe Cristos în învierea Sa și suntem conformați morții Sale, putem avea părtășia suferințelor Sale, împlinind ceea ce lipsește în suferințele lui Cristos pentru Trupul Său.

Să fim conformați morții lui Cristos luând moartea lui Cristos ca matrița vieții noastre

Adevărat, adevărat vă spun: Dacă bobul de grâu nu cade în pământ și moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Ioan 12:24Ce înseamnă să fim conformați morții lui Cristos, așa cum a menționat Pavel în Fil. 3:10? Înseamnă că moartea lui Cristos este o matriță și noi luăm această moarte ca matriță pentru viața noastră.

Când o mamă coace o prăjitură ea poate folosi o matriță unde pune aluatul, iar după ce aluatul va fi în matriță la cuptor, prăjitura va lua forma acestei matrițe. În același fel, moartea lui Cristos este o matriță și, când credem în El și suntem un singur duh cu El, noi suntem conformați cu matrița morții lui Cristos.

Aceasta înseamnă că putem trăi o viață crucificată cu Cristos, o viață continuu sub cruce, așa cum și Cristos a făcut acest lucru în viața Sa omenească. Când trăim o astfel de viață, viața lui Dumnezeu este manifestată în noi (Ioan 6:57).

Matrița morții lui Cristos se referă la darea continuă la moarte a vieții Sale omenești, pentru ca El să trăiască prin viața divină a lui Dumnezeu. Când Domnul Isus era pe pământ, pe de o parte, El era un om cu o umanitate înălțată, nobilă, etică și morală, iar pe de altă parte, El era Dumnezeu, având viața divină în El.

Deși umanitatea Domnului a fost perfectă, fără defecte și fără nici o problemă, El a trebuit să o lase la o parte și să Se lepede de Sine Însuși, trăind o viață sub cruce, pentru a putea trăi nu prin viața Sa omenească perfectă, ci prin viața divină din duhul Său.

Intenția lui Dumnezeu nu era ca Isus să trăiască o viață omenească perfectă prin umanitatea Sa perfectă; mai degrabă, El voia ca Cristos să trăiască o viață crucificată, o viață de continuă negare a vieții Sale omenești pentru a trăi prin viața divină, astfel încât să-L poată exprima pe Dumnezeu.

În acest fel, viața omenească este canalul pentru ca viața divină să fie trăită și să fie exprimată.

Mulți credincioși și necredincioși deopotrivă știu că viața omenească a Domnului a fost excelentă; El a fost perfect în orice fel și nu a greșit, nu a spus minciuni, nu a făcut lucruri rele sau vreun rău. Cu toate acestea, chiar și o astfel de viață omenească excelentă a trebuit să fie dată la moarte de dragul eliberării vieții divine.

Aceasta este matrița morții lui Cristos și această matriță a fost luată de Pavel ca matriță pentru viața sa. Pavel aspira să fie conformat morții lui Cristos, luând moartea lui Cristos ca matriță a vieții sale.

A fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos (Fil. 1:20-21; 3:9-10). Matrița morții lui Cristos se referă la darea continuă la moarte a vieții naturale a lui Cristos, pentru ca El să trăiască prin viața lui Dumnezeu.

Această viață pe care Pavel a aspirat să o trăiască și acest fel de viață pe care Domnul vrea să o repete în viața noastră, este ca noi să putem fi conformați cu moartea lui Cristos prin puterea învierii Sale.

Doamne Isuse, luăm moartea Ta ca matriță a vieții noastre; ceea ce ne dorim nu este să trăim o viață omenească perfectă, ci ca viața divină să curgă și să fie exprimată în viața noastră omenească. Amin, Doamne, fie ca să ne dăm seama de faptul că a fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos. Fie ca să experimentăm darea continuă la moarte a vieții naturale, ca să putem trăi prin viața lui Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca să Te cunoaștem pe Tine și puterea învierii Tale și părtășia suferințelor Tale, fiind conformații morții Tale!

Să fim conformați morții lui Cristos pentru a-L experimenta pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu

În timp ce suntem conformați morții lui Cristos, experimentăm moartea Sa care a îndeplinit totul. În primul rând, dacă murim cu Cristos, ne vom păstra viața-suflet pentru eternitate (Ioan 12:25). În al doilea rând, dacă suntem dispuși să fim conformați morții lui Cristos, vom birui lumea și îl vom învinge pe Satan (v. 31; Evr. 2:14). În al treilea rând, când suntem conformați morții Sale, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții (Ioan 12:24-26; 2 Cor. 4:12)....În al patrulea rând, când suntem conformați morții lui Cristos, spontan, viața divină din interiorul nostru va fi eliberată, iar Dumnezeu Tatăl, sursa acestei vieți, va fi glorificat....În al cincilea rând, prin moartea Sa de pe cruce, oamenii sunt atrași la Cristos (12:32). [...] O asemenea atracție vine prin eliberarea vieții; aceasta este viața crucificată cu puterea ei de atracție. Witness Lee, Concluzia Noului Testament, pag. 3509Când vorbim despre darea la moarte a vieții noastre naturale pentru ca viața divină să fie eliberată și să fie exprimată prin noi, mulți sunt de acord, căci fac tot posibilul să dea la moarte aspectele negative ale vieții lor naturale.

Cu toate acestea, ei prețuiesc și chiar păstrează aspectele bune ale vieții lor naturale.

De exemplu, putem prețui propriile caracteristici și filosofii naționale; s-ar putea să ne gândim că, prin natură și prin naștere, suntem un pic mai buni, mai răbdători și mai gentili decât alții în anumite aspecte.

Chinezii se mândresc cu etica lor filosofică, americanii se pot lăuda cu franchețea și deschiderea lor, britanicii se pot lăuda cu politețea și clasa lor, francezii se pot lăuda cu cultura lor, și așa mai departe.

Prin urmare, un element de bază al vieții noastre naturale nu este dat morții, iar acest element devine o piatră imensă care împiedică eliberarea puterii învierii lui Cristos din noi.

Dar când suntem conformați morții lui Cristos, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, distribuirea și multiplicarea vieții și, de asemenea, Îl glorificăm pe Tatăl (vezi Ioan 12:24-26, 28; 13:31; 2 Cor. 4:12).

Când suntem conformați morții lui Cristos, când avem o participare personală în moartea lui Cristos și cunoaștem ce este crucea, nu vom vorbi despre cruce într-un mod religios, ci Îl vom cunoaște pe Cristosul suferind, Omul întristărilor.

Întreaga noastră ființă va fi o poartă a vieții; vom fi atât conformați morții lui Cristos, cât și vom experimenta eliberarea vieții.

Dar dacă nu suntem conformați morții lui Cristos, s-ar putea să nu progresăm în creșterea noastră în viață și vom limita foarte mult experimentarea puterii de înviere a lui Cristos de către noi.

Dacă nu suntem conformați morții lui Cristos ca să-L experimentăm pe Cristos pentru eliberarea vieții lui Dumnezeu, vom fi împiedicați să avem experimentări mai multe și mai înalte din Cristos; în loc de experimentările actuale ale lui Cristos, vom încerca să trăim din experimentările noastre trecute și să vorbim despre ele din nou și din nou.

Dar slavă Domnului, pe măsură ce suntem conformați morții lui Cristos, vom experimenta moartea Sa deplină!

În primul rând, dacă murim împreună cu Cristos, ne vom păstra viața-suflet întru viața eternă (Ioan 12:25) și în al doilea rând, vom birui lumea și Îl vom învinge pe Satan (v. 31; Evrei 2:14).

Dacă suntem conformați morții lui Cristos, Îl vom experimenta pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții (Ioan 12:24-26; 2 Cor. 4:12) și viața divină din interiorul nostru va fi eliberată pentru a fi împărțită în alții și astfel vom fi multiplicați. Aleluia!

Atunci când suntem conformați morții lui Cristos, viața divină din noi va fi eliberată în mod spontan, iar Dumnezeul și Tatăl nostru va fi glorificat.

Cu cât suntem mai mult conformați morții lui Cristos, cu atât Îl vom glorifica mai mult pe Tatăl și cu atât mai mulți vor fi atrași la Cristos. O astfel de atracție a altora la Cristos vine prin eliberarea vieții ca o urmare a conformării noastre cu moartea lui Cristos.

Modul în care Dumnezeu va câștiga Europa și pământul nu este prin mișcări exterioare și spectaculoase, ci prin multe boabe de grâu care cad în pământ și mor; învelișul lor este zdrobit și viața divină din ele este eliberată.

Doamne Isuse, fie ca să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții, pentru ca Tatăl să fie glorificat! Fie ca să avem o participare directă, personală în Cristos cu moartea Sa, pentru ca viața divină să fie eliberată, împărțită și multiplicată! Amin, Doamne Isuse, fie ca să luăm aceeași cale pe care Tu ai luat-o, căzând în pământ la fel ca boabele de grâu ca să mori, făcând ca moartea Ta să opereze în noi, ca viața divină să fie eliberată, împărțită în alții și multiplicată pentru gloria Tatălui!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Conformed to Christ’s Death to experience Christ for the Release of God’s Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: conformați morții lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, eliberarea vieții lui Dumnezeu, experimentarea lui Cristos, matrița morții lui Cristos, părtășia suferințelor lui Cristos, puterea învierii lui Cristos, trăim prin viața lui Dumnezeu, viața crucificată, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 1 Cor. 15:10Îl slujim pe Domnul cu credință ca un rob credincios și prudent prin puterea învierii Sale
  • Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Matei 24:45Îl slujim pe Dumnezeu din dragoste și-i slujim pe alții cu Cristos, administrându-L pe Cristos altora
  • Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Petru 1:1Noi, credincioșii, suntem sclavi care Îl slujesc pe Domnul cu darurile spirituale pe care El ni le-a dat
  • Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. Efeseni 5:15-16Douăsprezece moduri de a plăti prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei de aur în experiența noastră
  • Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Efeseni 5:18Să trăim o viață de plătire a prețului pentru a avea umplerea cu Duhul Sfânt în sufletul nostru
  • Dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Matei 25:4Să fim fecioare prudente care căutăm să fim umpluți cu Duhul în sufletele noastre, vasele noastre

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului