credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Suntem pentru Interesul lui Dumnezeu și nu pentru noi înșine când amestecăm cuvântul Său cu credința noastră

07/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm din istoria copiilor lui Israel lecția de a nu fi pentru noi înșine, ci pentru interesul lui Dumnezeu, amestecând cuvântul lui Dumnezeu cu credința noastră în rugăciune.

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși și nu le-a păsat de Dumnezeu și de interesul Său, și-au împietrit inima, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu au intrat în țara bună; totuși, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință, l-au amestecat cu rugăciune și au înaintat crezându-L pe Dumnezeu.

Numeri 13-14 conține un astfel de avertisment pentru noi toți în viața și umblarea noastră creștină cu Domnul. Aici vedem doisprezece oameni, lideri în rândul poporului lui Dumnezeu, care au mers să spioneze aceeași țară – țara Canaanului și, când s-au întors, au adus înapoi două feluri de rapoarte.

Zece dintre ei au adus înapoi un raport rău, care mărturisește că țara era bună, dar adăugând că oamenii din țară sunt giganți și cetățile lor sunt fortificate, deci nu le pot învinge. Ei s-au măsurat cu dușmanii și au tras concluzia că nu există nici o cale pentru ei să meargă și să ia în stăpânire țara.

Doi dintre spioni – Iosua și Caleb, au adus înapoi un raport pozitiv, iar raportul lor nu se baza pe ceea ce pot face, ci pe ceea ce a spus cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu le-a promis copiilor lui Israel că îi va scoate din Egipt și îi va aduce în țara bună a Canaanului, care era țara lor, și le va da această țară. Astfel că El i-a eliberat cu o mână puternică de sub uzurparea faraonului și a Egiptului, i-a trecut prin Marea Roșie prin miracol și i-a adus până la capăt prin pustie cu grija Sa iubitoare.

Dumnezeu a făcut atâtea lucruri pentru poporul Său pentru a se îngriji de ei și a-i aduce în țara bună, cum ar fi să le dea mâncare din cer în fiecare zi (mana), să îi aprovizioneze cu apă vie din stânca care i-a urmat, să îi elibereze de vrăjmașii lor, să le dea legea ca act de logodnă pentru a le arăta cât de mult îi iubește și să le ofere instrucțiuni despre cum să se întâlnească cu El în cort, zidirea lui Dumnezeu.

Cu un braț puternic și cu grijă plină de iubire, Dumnezeu l-a adus pe poporul Său prin pustie până la granița țării bune; cu toate acestea, oamenii au ales să creadă raportul negativ și, fiind pentru ei înșiși, s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu, și au spus că este mai bine pentru ei să meargă în Egipt decât să-și vadă copiii uciși de uriașii din țară.

Cum au primit Iosua și Caleb un asemenea duh de credință, pentru a vedea aceleași fapte pe care le-au văzut ceilalți zece spioni, și totuși să prezinte un raport pozitiv poporului Israel?

Trebuie să citim cu rugăciune Numeri 13-14 și să cerem Domnului să ne dea un asemenea duh, “un duh diferit”, un duh de credință care ia cuvântul lui Dumnezeu și îl amestecă cu credința, astfel încât Dumnezeu să facă în noi ceea ce a spus El că va face!

Să fim mântuiți de a fi pentru noi înșine prin faptul că suntem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a căuta interesul Său

Pentru că poporul lui Israel nu a crezut nici în Dumnezeu, nici în cuvântul Său și au murmurat împotriva Sa (Num. 14:1-4), Dumnezeu a jurat în mânia Sa că nici unul din generația aceasta necredincioasă nu va intra în țara bună, în afară de Iosua și Caleb.

Este ca și cum copiii lui Israel au uitat complet cum i-a dus Dumnezeu prin pustia întinsă și înspăimântătoare (Deut. 1:33-34) și de grija Sa pentru ei când au auzit raportul rău al celor zece spioni care au mers să arunce o privire asupra țării bune.

Astfel, ei aveau o inimă rea de necredință, care provenea din căutarea propriilor lor lucruri, fiind pentru ei înșiși; ei nu au crezut în Dumnezeu sau în promisiunea Sa, ci au murmurat împotriva lui Dumnezeu, spunând că El i-a adus în țară ca să piară de sabie și ca soțiile și micuții lor să fie luați pradă (Num. 14:1-3).

Când Dumnezeu a văzut și a auzit acest lucru, în mânia Sa a jurat că niciunul din generația necredincioasă nu va vedea țara bună pe care El a jurat să o dea părinților lor, ci doar Caleb și Iosua (Deut). 1:34-38).

Așa cum indică raportul rău al celor zece spioni (Num. 13:31-33) și murmurul poporului (14: 1-4), copiilor lui Israel nu le-a păsat de Dumnezeu, ci doar de ei înșiși.

Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în Filipeni 2 unde Pavel le spune filipenilor că îl trimite pe Timotei la ei, pentru că nu are pe nimeni cu același suflet căruia să-i pese în mod autentic în ce privește sfinții, căci toți caută propriile lucruri, nu lucrurile lui Cristos Isus.

Timotei avea o dispoziție diferită de Pavel, dar Pavel l-a ucenicizat, l-a perfectat, i-a nutrit creșterea în viață, iar Timotei a experimentat crucea și tot ceea ce Pavel a exemplificat; prin urmare, Timotei a devenit nu doar un singur duh, ci și un singur suflet cu Pavel, chiar același suflet cu el.

Când ceilalți l-au văzut pe Timotei, l-au văzut pe Pavel, și acesta s-a îngrijit în mod autentic de lucrurile care îi priveau pe sfinți. Dar alții – mulți alții – s-au îngrijit de propriile lor lucruri, fiind pentru ei înșiși!

În viața de biserică și în viața noastră creștină, este posibil ca noi să căutăm propriile noastre lucruri și nu interesul lui Dumnezeu așa cum este revelat în cuvântul Său.

S-ar putea să ne creștem copiii în viața de biserică, dar le dăm mesaje mixte; pe de o parte, le spunem despre Dumnezeu și cât de bine este să fie în recâștigarea Domnului, iar pe de altă parte, este posibil să le dorim să nu fie prea extremi pentru Domnul, să nu fie prea mult pentru El.

Este posibil ca unii părinți să nu-și dorească ca copiii lor să meargă la instruirea cu timp integral, pentru că acest lucru le poate întârzia cariera și căsătoria lor… astăzi există mai multă opoziție din interior, din familiile bisericii, decât din afară.

Oare căutăm astăzi propriile noastre lucruri în viața de biserică sau căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu ne va da tot ce avem nevoie (Mat. 6:33)?

Diferența dintre cei doi și ceilalți zece spioni este că Iosua și Caleb au fost concentrați pe Dumnezeu, pe interesul Său și mișcarea Sa, și ei au fost constituiți cu cuvântul Său, în vreme ce alții erau concentrați asupra lor înșiși, pe interesul lor, familia și siguranța lor.

Domnul să ne salveze de a fi pentru noi înșine; să ne rugăm asupra Cuvântului Său și să vedem interesul Său, să fim una cu El și să credem în Domnul că El va duce la bun sfârșit ceea ce vrea să facă.

Zilnic trebuie să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă, pentru că știm că numai El este absolut pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa. Nu putem trăi fără Cristos, pentru că dacă încercăm să o facem, cădem în căutarea propriilor noastre lucruri.

Dar aleluia, Îl avem pe acest Cristos minunat care a trecut printr-un astfel de proces pentru a deveni ofranda arsă; ne identificăm cu El, iar în unirea cu El suntem pentru interesul lui Dumnezeu, suntem plini de credință și putem să urcăm și să luăm în posesiune țara!

Doamne Isuse, salvează-ne din a ne căuta propriile noastre lucruri și nu lucrurile lui Cristos Isus. Păstrează-ne în Cuvântul Tău, să ne rugăm cu cuvântul Tău și să-l amestecăm cu credința noastră. Amin, Doamne, Te luăm ca ofranda noastră arsă, căci numai Tu ești absolut pentru Dumnezeu și pentru interesul Său. Recunoaștem că în noi înșine ne pasă doar de interesul nostru, de lucrurile noastre și de familia noastră; Doamne, ne punem mâinile pe Tine, ne identificăm cu Tine și, în unirea cu Tine, declarăm că suntem pentru Dumnezeu și pentru mișcarea Sa pe pământ! Amin, Doamne, suntem în stare să biruim pe vrăjmaș, căci Tu ești cu noi; să ne ridicăm îndată și să o luăm în posesie!

Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu drept credința noastră, să ascultăm de Domnul și să insistăm să atingem țelul

Deoarece copiii lui Israel erau pentru ei înșiși, ei nu au crezut în Dumnezeu și chiar L-au jignit pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât au devenit dezgustători pentru El. Când a venit testul, când au venit încercările și dificultățile, s-a dovedit că s-au încrezut în ei înșiși, nu în Dumnezeu.

Situația lor a adus judecata și pedeapsa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, în mijlocul unui fundal atât de întunecat, răzvrătit și negativ, Iosua și Caleb au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor. Ei au liniștit poporul înaintea lui Moise și le-au spus: Să ne urcăm îndată în țara bună și să o luăm în posesie, căci suntem în stare să o biruim (Num. 13:30).

Mai mult, ei au încurajat poporul să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova și nici să nu se teamă de oamenii din țară, deoarece protecția le-a fost îndepărtată, Iehova este cu poporul lui Israel și vrăjmașii sunt mâncarea lor (Num. 14:9). Ce cuvinte de credință!

Iosua și Caleb nu erau ca ceilalți din Israel, cărora le păsa de interesele lor, de siguranța lor, de pace și de existența lor; mai degrabă, au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au luat cuvântul lui Dumnezeu ca credință a lor.

Dumnezeu le-a promis că îi va aduce în țara bună; Iosua și Caleb s-au bazat pe cuvântul lui Dumnezeu, l-au amestecat cu credința lor și au vorbit cuvântul lui Dumnezeu în credință.

Trebuie să ne dăm seama că mediul nostru nu este real, ci mai degrabă o minciună; este posibil să avem multe dificultăți, suferințe și încercări, dar dacă ne exersăm duhul de credință ca să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, ne vom da seama că ceea ce vedem în exteriorul nostru nu este real.

Grijile, anxietatea și chiar boala fizică – toate acestea sunt minciuni; ceea ce este real este cuvântul lui Dumnezeu omogenizat cu credința noastră, căci acest lucru face Dumnezeu în noi și în jurul nostru.

Credința este întotdeauna reală și adevărată, mediul este o minciună și ar trebui să credem cuvântul lui Dumnezeu și nu ceea ce vedem.

Când citim și ne rugăm cuvântul lui Dumnezeu, acesta împarte credință în noi; când ne rugăm cuvântul și venim la Domnul, cuvântul va naște credință în ființa noastră.

Nu ar trebui să încercăm să evocăm credința în noi înșine sau să încercăm să fim un erou spiritual; mai degrabă, ar trebui pur și simplu să venim la Cuvântul lui Dumnezeu, să îl amestecăm cu rugăciunea și credința noastră, iar credința se va ridica în noi.

Putem privi la noi înșine, și ne dăm seama că credința noastră este mică și slabă… Deci trebuie doar să mărturisim acest lucru în fața Domnului în rugăciune, pocăindu-ne pentru credința noastră mică și slabă și rugându-L să ne ierte.

Apoi, trebuie să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu și să fim infuzați cu credință. La fel ca Iosua și Caleb, trebuie să credem în cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm de Domnul și să ne grăbim spre țel.

Aceasta înseamnă că situația exterioară s-ar putea să nu se schimbe, încă mai sunt încercări, iar dușmanii sunt ca niște uriași, dar credem în Dumnezeu și stăm pe cuvântul Său, și ne grăbim spre țel.

Să nu ne doar “plimbăm în țara bună” – trebuie să ne grăbim spre țintă, urmărind activ să-L câștigăm pe Cristos, să Îl luăm pe Cristos ca posesiunea noastră și să fim împărăția și expresia Sa pe pământ.

Doamne Isuse, alegem să nu credem ceea ce vedem în mediul nostru, ci să credem cuvântul lui Dumnezeu! Aleluia, cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și real, iar vrăjmașii, încercările și mediul sunt doar o minciună! Doamne, luăm cuvântul Tău ca și credința noastră; ne exersăm duhul asupra cuvântului pentru a fi infuzați cu credință. Amin, Doamne Isuse, refuzăm să credem minciunile vrăjmașului, refuzăm să ne facem griji pentru viitor – credem pur și simplu în cuvântul Tău, ne supunem Ție și ne grăbim spre țel. Amin, să ne ridicăm îndată și să luăm țara în posesiune!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Not being for Ourselves but for God’s Interest by Mixing God’s Word with our Faith (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

06/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, savurarea Cristosului atotinclusiv pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și pentru a deveni clădirea Sa, trebuie să ne ferim de o inimă rea de necredință.

În Num. 13-14, ca urmare a raportului negativ dat de cei zece spioni care au fost să vadă țara și ca un deznodământ al rătăcirii lor prin pustie, vedem că poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință.

Prin urmare, Dumnezeu a intervenit și, dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi – Iosua și Caleb – au intrat în țara bună.

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și ce înseamnă să luptăm împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Caleb este mai ales un bun exemplu de a fi un biruitor și, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, adevăratul biruitor este Cristos Însuși și El vrea să se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în fiecare dintre noi care se roagă pentru aceasta și I se deschide Lui pentru acest lucru.

A existat un contrast între cei zece spioni și Iosua și Caleb, deoarece cei zece spioni au văzut aceeași țară pe care au văzut-o Iosua și Caleb, dar ei au adus un raport negativ și rău oamenilor. Aceștia au recunoscut că în țară curge lapte și miere, dar au mai spus că oamenii din țară sunt puternici, cetățile sunt mari și fortificate, iar în țară sunt giganți (Num. 13:27-28).

Ei s-au măsurat cu inamicul și s-au văzut ca fiind incapabili să meargă și să ia în stăpânire țara. Ei chiar au spus că erau ca niște lăcuste față de ei (v. 31-33). Ce fel de duh este acesta?

Așadar, poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova, întrebându-L de ce i-ar scoate din Egipt în această țară ca să piară de sabie și copiii lor să fie luați ca pradă… și chiar au sugerat să își numească un căpitan și să se întoarcă în Egipt.

Iosua și Caleb au avut totuși o vorbire pozitivă; în 13:20 Caleb a liniștit poporul în fața lui Moise și a spus: Să ne urcăm îndată și să luăm în posesiune țara, pentru că suntem în stare să o biruim.

Iar în 14:7-9 au spus că, dacă Iehova este satisfăcut de poporul lui Israel, El îi va aduce în țara aceasta și le-o va da; numai să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova sau să se teamă de poporul din țară, pentru că sunt în stare să ia în posesiune țara.

În fața unei astfel de situații, Iosua și Caleb au fost neînfricați. Biruitorii sunt neînfricați; ei văd uriașii (giganții) din țară, dar punctul lor de referință este Dumnezeu Însuși.

După ce cei doisprezece spioni au dat raportul și după ce poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova cu o inimă rea de necredință, Dumnezeu a intervenit și Și-a exercitat judecata, și a promis că niciunul dintre acești oameni care au văzut gloria și semnele Sale în Egipt și în pustie și totuși L-au încercat de zece ori, nu vor intra în această țară, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Caleb a avut un duh diferit și L-a urmat pe Domnul pe deplin, așa că i s-a permis să intre în țară, iar urmașii săi au luat-o în stăpânire.

Acesta este duhul pe care ar trebui să îl avem: un duh de credință, un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu și de a nu-l pune la îndoială. Prin urmare, ar trebui să ne ferim de o inimă rea a necredinței și să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu, iar El ne va aduce în țara bună!

Să nu avem o inimă rea de necredință, ci un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Conform consemnării din Num. 13-14, poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință (vezi 3:31-33; 14:1-3, 9, 11). Pavel se referă la aceasta în Evrei 7:4, 7-9, când a spus: Nu vă împietriți inima ca în ziua provocării, ca în ziua încercării în pustie.

Problema era inima; poporul lui Israel L-a testat și L-a încercat pe Dumnezeu de zece ori, și au avut o inimă rea de necredință, așa că El a fost nemulțumit de această generație, pentru că întotdeauna au rătăcit în inima lor și nu au cunoscut căile Sale.

Nici o inimă nu este mai rea decât o inimă a necredinței, și nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât o inimă rea a necredinței.

De exemplu, David a comis un păcat grav – a ucis un bărbat, astfel încât să se poată căsători cu soția sa, dar Dumnezeu nu a renunțat la el. Totuși, necredința copiilor lui Israel din pustie L-a determinat pe Dumnezeu să renunțe la ei, pentru că necredința insultă și ofensează nu numai dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Însuși.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu și necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic. Dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea Sa și în căile Sale, Îl insultăm; prin urmare, trebuie să ne ferim să avem o inimă rea a necredinței.

Există o diferență între cunoașterea faptelor lui Dumnezeu și cunoașterea căilor Sale; poporul lui Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu, miracolele Sale și lucrurile pe care le-a făcut pentru a le oferi hrană, băutură și protecție; însă Moise a cunoscut căile lui Dumnezeu (Psa. 103:7).

Faptele lui Dumnezeu sunt activitățile Sale, iar căile Sale sunt principiile prin care El acționează. Poporul lui Israel s-a bucurat de un miracol zilnic – mana, mâncarea din ceruri, dar nu cunoșteau căile lui Dumnezeu, așa că se plângeau și murmurau mereu împotriva lui Dumnezeu.

Când duceau lipsă de mâncare și apă, se plângeau și murmurau, și Dumnezeu acționa în numele lor; de aceea, au fost fericiți temporar, dar nu cunoșteau cu adevărat căile lui Dumnezeu.

S-ar putea ca și noi să fim la fel – într-o seară putem să-L lăudăm pe Domnul în întâlnire, iar a doua zi dimineață ne plângem împotriva lui Dumnezeu, murmurând împotriva Sa. Cât de mult avem nevoie să cunoaștem căile lui Dumnezeu și să ne dăm seama care sunt principiile a ceea ce face El!

Dumnezeul nostru nu Se va renega niciodată de Sine Însuși; El este capabil, atotputernic și credincios, ținându-Și promisiunile și împlinindu-Și cuvântul întotdeauna. Trebuie să fim atenți ca nu cumva în vreunul dintre noi să existe o inimă rea de necredință îndepărtându-ne de Dumnezeul cel viu.

Astăzi avem vestea bună vestită nouă, întocmai ca și copiii lui Israel, dar acest lucru nu le-a adus profit, pentru că nu a găsit credință la ei (Evrei 4:2).

Totul depinde de inima noastră; dacă putem crede cu inima noastră sau dacă inima noastră are necredință.

S-ar putea să vedem atâtea dificultăți și lucruri rele care se ridică în fața noastră pentru a ne opri să intrăm în savurarea deplină a lui Cristos și, dacă ne măsurăm cu ele, ne putem simți fără speranță și astfel să avem o inimă rea de necredință.

Dar dacă credem în Domnul și ne încredem în cuvântul Său, știind că El este credincios să-și țină Cuvântul și să facă ceea ce a promis, vom coopera cu El și El ne va aduce în savurarea deplină a lui Cristos.

Dacă ne focalizăm și ne concentrăm pe noi înșine, vom avea o inimă necredincioasă și astfel vom insulta pe Dumnezeu; dar dacă ne concentrăm pe Domnul și avem un duh de credință în cuvântul Său, Domnul ne va aduce în împlinirea a ceea ce a promis.

Doamne Isuse, mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință. Venim la Tine, Doamne, și credem în cuvântul Tău. Credem că orice ai promis, Tu vei face! Avem încredere în promisiunile Tale chiar și atunci când vedem “uriași” și probleme mari în calea noastră. Doamne, fie ca noi să cunoaștem nu doar faptele și miracolele pe care le faci pentru a ne satisface nevoile, ci și căile Tale, principiile conform cărora acționezi și faci lucrurile. Salvează-ne de la a ne împietri inima ca în ziua provocării, și mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință! Amin, Doamne Isuse, fă-ne să avem un duh de credință în cuvântul Tău, crezând că ceea ce ai promis, vei face!

O inimă de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în Dumnezeu și în cuvântul Său Îl onorează

De ce este rea necredința? Faptul de a avea o inimă rea de necredință este rău, deoarece necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic; dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea și în căile Sale, Îl insultăm.

Da, uriașii și problemele mari pot fi în calea noastră și pot exista chiar și niște inamici și probleme neobișnuit de mari – dar este oare Dumnezeu incapabil să le trateze? Este Dumnezeu intimidat de uriașii din țara bună și din cetățile fortificate? Nu, nu este.

El ne-a vorbit, ne-a chemat și nu vrea să ne concentrăm asupra noastră cu capacitatea noastră de a ne descurca și în forța noastră în ce privește tratarea inamicului.

Trebuie să privim la Domnul, nu să fim concentrați pe noi înșine, ci să credem în El, deoarece El este capabil să facă ceea ce a spus că va face.

Faptul de a avea o inimă rea de necredință înseamnă că inima noastră este împietrită împotriva Sa (Evrei 3:8-9); o astfel de inimă poate fi foarte rațională, deoarece raționalizează foarte mult, dar de fapt este încăpățânată și fără rațiune, fiindcă este împietrită.

O inimă de necredință se îndepărtează de drumul cel bun, se rătăcește, nu cunoaște principiile sau căile lui Dumnezeu și Îl testează pe Dumnezeu punându-L la încercare; în cele din urmă, o astfel de inimă se autoamăgește și va fi înșelată (3:13).

Dacă permitem inimii noastre să fie împietrită față de Dumnezeu și cuvântul Său, s-ar putea să avem o inimă rea de necredință, care Îl insultă pe Dumnezeu și aduce judecata Sa. Cât de periculos este să ni se împietrească inima!

Trebuie să ne rugăm Domnului din nou pentru ca inima noastră să ni se înmoaie și să nu ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu sau să ne îndoim de cuvântul Său.

O inimă rea de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în El Îl onorează. Nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât necredința noastră și nimic nu Îl onorează mai mult decât credința noastră în El.

Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să îl combinăm cu credința noastră, spunând Amin cuvântului lui Dumnezeu, fără să acordăm atenție situațiilor și mediilor noastre.

Este posibil să avem o situație dificilă, soțul sau soția noastră ne pot face multe probleme, iar copiii noștri pot fi foarte solicitanți cu timpul și ființa noastră, dar atunci când spunem Amin cuvântului lui Dumnezeu, inima noastră se înmoaie și Domnul poate face în noi ceea ce a spus că va face.

Mai întâi, spunem Amin cuvântului Domnului, apoi recunoaștem că în noi înșine nu putem face ceea ce a spus, apoi El vine să facă în noi ceea ce a spus că va face.

Domnul să pună în noi un duh de credință; ceea ce avem nevoie nu este să fim giganți sau eroi spirituali, ci cei care sunt în stare să biruiască pentru că avem pe Dumnezeu și cuvântul Său! Vrăjmașul poate fi mai aprig, dar Domnul vorbește, El ne conduce, iar noi mergem în numele Său și cu autoritatea Sa!

Doamne Isuse, îndură-Te de noi; înmoaie-ne inima și nu lăsa niciodată să fie împietrită! Spunem Amin cuvântului Tău – spunem Amin promisiunilor Tale, dorinței Tale de a ne aduce în țara bună, unde putem aduce împărăția lui Dumnezeu și putem fi expresia Sa corporativă. Dar nu putem face acest lucru în noi înșine, Doamne; avem nevoie ca Tu să intri și să o faci în noi. Amin, Doamne Isuse, fă în noi ceea ce ai promis în cuvântul Tău. Îndeplinește dorința inimii Tale în noi. Ne întoarcem inima către Tine; păstrează-ne inima deschisă și moale față de Tine, astfel ca Tu să poți lucra în noi ceea ce trebuie să lucrezi pentru îndeplinirea țelului Tău!