• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

intrăm în Sfânta Sfintelor

Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

25/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur, în mijlocul unei generații corupte și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume. Filipeni 2:15

Ce privilegiu este pentru noi ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, ca să vedem calea către Sfânta Sfintelor și să savurăm diferitele aspecte bogate ale lui Cristos cu Dumnezeu!

Aceasta este atât responsabilitatea, cât și privilegiul nostru ca preoți nou-testamentari ai lui Dumnezeu; în întâlnirile bisericii trebuie să ne exersăm duhul să aprindem lămpile, vom vedea în mod clar aspectele bogate și profunde ale lui Cristos în Dumnezeu și vom fi conduși în gloria shekina a lui Dumnezeu care este în sanctuarul lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu pentru preoții Săi din Exod 27:20-21 a fost ca lumina să nu se stingă; seara și dimineața, preoții trebuiau să adauge ulei și să îndepărteze fitilele, astfel încât să fie lumină în Locul Sfânt.

În fiecare seară și în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul, să Îi permitem să îndepărteze orice lucru din omul natural și carne, și să câștigăm mai mult ulei, adică să fim saturați cu Duhul mai mult.

Aprinderea lămpilor din Locul Sfânt este atât o chestiune individuală, cât și una corporativă; în mod individual, trebuie să-L contactăm pe Domnul într-un mod intim, să Îl savurăm, să Îi permitem să trateze tot ceea ce lumina Sa expune în noi și să câștigăm mai mult din Duhul.

În mod corporativ, ori de câte ori venim împreună, trebuie să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe; nu ar trebui să avem întâlniri în întuneric, și nu ar trebui să permitem nici unui lucru din întuneric să rămână în întâlnire.

Cum putem face ca lumina să se înalțe? Făcând mai mult zgomot în întâlnire sau prin multă rugăciune? Aprinderea lămpilor nu este o activitate exterioară pe care trebuie să o facem, ci o realitate interioară în care trebuie să intrăm.

Trebuie să savurăm umanitatea lui Isus (simbolizată de fitile) și să fim saturați cu Duhul lui Cristos (simbolizat de ulei) și trebuie să savurăm divinitatea lui Cristos (așa cum este simbolizată de aurul din lampadar).

Cristos a trecut printr-un proces de încarnare, trăire omenească, crucificare și înviere, astfel încât să poată deveni Duhul lui Cristos, uleiul divin și mistic care poate alimenta lămpile pentru ca lumina să strălucească în Locul Sfânt.

În plus, lumina strălucește nu numai din divinitatea lui Cristos, ci din umanitatea Sa înnobilată saturată cu Duhul; de aceea, trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să Îl experimentăm în umanitatea Sa și să fim saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe.

Tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să determine strălucirea luminii divine!

Domnul l‑a chemat pe Moise și i‑a vorbit din Cortul Întâlnirii, zicând...Levitic 1:1 Aaron și fiii lui să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care este în fața Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea Domnului. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel, de‑a lungul generațiilor lor. Exod 27:21Preoții trebuiau să aprindă lămpile în Locul Sfânt, care era în tabernacul, iar tabernaculul în calitate de Cortul Întâlnirii era locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său răscumpărat și le-a vorbit (vezi Lev. 1:1).

Prin urmare, tabernaculul se referă la locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu poporul Său, care reprezintă întâlnirea bisericii.

Când vorbim de aprinderea lămpilor în Locul Sfânt, vorbim de fapt de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Întâlnirile bisericii sunt locul unde avem vorbirea lui Dumnezeu, oracolul Său; acesta este locul unde sunt aprinse lămpile și unde Cristos este mărturisit.

Nu ar trebui să disprețuim întâlnirile bisericii, ci să facem ca lumina să se înalțe în timp ce ne întâlnim.

În tipologie, aprinderea lămpilor indică calea potrivită de întâlnire; tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii – fie că ne rugăm, cântăm, aducem laudă sau profețim – ar trebui să determine lămpile să strălucească (vezi Ioan 1:6; Fil. 2:15-16; Efes. 5:8-9).

Când ne întâlnim, ar trebui să aprindem lămpile în sanctuarul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să înghită întunericul.

Ori de câte ori venim împreună ca să ne întâlnim ca biserică, această întâlnire este locuința lui Dumnezeu; întâlnirea noastră nu este doar o adunare socială a credincioșilor în Cristos – este sanctuarul lui Dumnezeu, Locul Sfânt.

Indiferent unde ne întâlnim – fie în aer liber, într-o cameră, într-o sală mare sau în camera de zi a sfinților – atâta timp cât ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile din sanctuar, întâlnirea noastră este sanctuarul lui Dumnezeu.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că întâlnirile noastre de biserică sunt sanctuarul lui Dumnezeu în care putem avea oracolul Său, nu ne vom întâlni într-un mod natural sau într-un mod lumesc; mai degrabă, ne vom exersa duhul și vom atinge pe Domnul și în tot ceea ce facem în întâlnirile de biserică, vom determina ca lumina divină să strălucească astfel încât orice întuneric să fie risipit.

Când ne rugăm, lumina va străluci; când împărtășim ceva cu exersarea duhului nostru, lumina se va înălța.

Cu toate acestea, uneori, cu cât cineva se roagă mai mult, cu atât se întunecă mai mult [atmosfera], pentru că se roagă rugăciuni naturale și mintale. Uneori, cântăm imn după imn – doar cântă, fără savurare sau lumină; acest lucru nu dă lumină, ci aduce întuneric.

Tot ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să fie pentru aprinderea lămpilor, fără a permite ca vreo parte întunecată să rămână în noi și în jurul nostru.

În vorbirea noastră, în ascultarea noastră, în rugăciunea noastră, în cântările noastre și chiar în lucrurile practice pe care le facem, ar trebui să ne exersăm duhul ca să Îl contactăm pe Domnul pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Nu trebuie doar să facem ceva sau să trecem de la un lucru la altul; nu trebuie doar să citim și să ne rugăm în mod exterior, ci trebuie să ne dăruim pe noi înșine ca să Îl savurăm pe Domnul, să fim umpluți cu El și să Îl vorbim pentru ca lumina divină să strălucească în întâlnirile bisericii.

Doamne Isuse, fă-ne în stare să ne dăm seama că întâlnirile bisericii sunt sanctuarul lui Dumnezeu, locul de vorbire al lui Dumnezeu și mărturia Sa. Fă-ne cei care fac totul în întâlnire pentru a aprinde luminile, adică să facem ca lumina divină să strălucească și să înghită întunericul. O, Doamne, să fim preoții de astăzi care își exersează duhul și se roagă, citesc, cântă, profețesc, ascultă și fac totul în întâlnire pentru ca lumina lui Dumnezeu să strălucească și mărturia Sa să fie exprimată!

Să aprindem lămpile ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să savurăm adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

Dar, așa cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzutși urechea nu le‑a auzit, iar la inima omului nu s‑au suit - așa sunt lucrurile pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Cor. 2:9-10În Exod 27:21 ni se spune că lămpile trebuie să fie aprinse și să strălucească în afara perdelei care este în fața Mărturiei. Lampadarul era o bucată de mobilier nu în Sfânta Sfintelor, ci în Locul Sfânt.

În cea mai mare parte, întâlnirile noastre și ființa noastră nu sunt încă în Sfânta Sfintelor; suntem încă în Locul Sfânt. Adunarea noastră este în Locul Sfânt; aspirația noastră este să fim în Sfânta Sfintelor, în prezența directă a lui Dumnezeu, având gloria Sa strălucitoare în noi și prin noi, dar noi suntem încă în Locul Sfânt.

Mai există încă un văl care separă Sfântul Sfintelor și Locul Sfânt; în spatele acestui văl este chivotul cu legea Mărturiei, care reprezintă adâncimile ascunse ale lui Cristos în Dumnezeu.

Chiar dacă avem lumina înălțată în Locul Sfânt, încă nu suntem în Sfânta Sfintelor, însă avem o vedere a Sfintei Sfintelor și aspirăm ca să intrăm acolo.

Așteptarea noastră este să intrăm în prezența lui Dumnezeu și să rămânem acolo, în prezența Sa directă, să fim împreună cu El în sanctuarul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ne întâlnim, noi suntem în Locul Sfânt la început, dar într-o bună întâlnire, întotdeauna sfârșim în Sfânta Sfintelor.

Întâlnirea noastră începe în Locul Sfânt, dar trebuie să se sfârșească în prezența lui Dumnezeu, unde suntem infuzați de gloria Sa și avem mărturia Sa, fiind sub conducerea Sa directă.

Lumina din lămpi ne permite să vedem diferitele aspecte ale lui Cristos, la fel cum lumina lămpilor de pe lampadar le permitea preoților să vadă diferitele obiecte de mobilier din Locul Sfânt (1 Cor. 2:9-10).

De asemenea, lumina care se înalță în întâlnirile bisericii ne arată calea care duce în Sfânta Sfintelor, în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Prin aprinderea lămpilor în Locul Sfânt vedem calea care duce în Sfânta Sfintelor; prin exersarea duhului nostru în întâlnirile bisericii și cooperarea cu Domnul pentru ca lumina Sa să strălucească, avem calea care duce în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Pe de o parte, când lumina strălucește în întâlnire, vedem multele aspecte diferite ale lui Cristos; Îl vedem ca rezerva noastră de hrană (pâinea de pe masă) și lumina noastră (lampadarul) și mijlocitorul nostru (altarul de aur), și Îl savurăm ca pe o asemenea Persoană.

Aceasta este mărturia și experimentarea noastră în viața de biserică: ori de câte ori lumina strălucește în întâlnirile bisericii, vedem tot mai multe aspecte ale lui Cristos.

Când lumina strălucește în biserică, vedem că aspectele bogate și minunate ale lui Cristos sunt exprimate și evidențiate, și ele devin savurarea și experimentarea noastră.

În lumina strălucitoare a întâlnirilor bisericii ne dăm seama că există o cale în Sfânta Sfintelor – există o cale nouă și vie în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos.

Când lumina strălucește, putem veni cu îndrăzneală spre tronul harului pe baza sângelui lui Isus Cristos, și putem savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Dar dacă nu există lumină în întâlnire, dacă Domnul nu strălucește prin vorbirea, cântările și rugăciunile sfinților, nu știm pe unde mergem și ce facem.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu care luminează, strălucește și iluminează în timpul întâlnirilor, sfinții nu știu pe unde să meargă. Dar când lumina strălucește atunci când ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, vedem clar calea către Sfânta Sfintelor ca să savurăm adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu.

În lumina divină suntem reglementați și ajustați astfel încât să putem merge mai departe în alergarea noastră, în călătoria noastră în Sfânta Sfintelor.

Doamne Isuse, este așteptarea noastră ca noi să intrăm în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, savurând vorbirea Sa și fiind în gloria shekina a lui Dumnezeu. Adu-ne, Doamne, cu totul în prezența Ta directă, sub conducerea Ta, în locul în care ne poți vorbi față în față. Doamne, fie ca noi să ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, astfel ca noi și toți sfinții să savureze aspectele bogate ale lui Cristos sub lumina lui Dumnezeu, să vadă calea către Sfânta Sfintelor, și să intre în prezența lui Dumnezeu pentru a savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu! Amin, Doamne, venim cu îndrăzneală la tronul harului, pe baza sângelui lui Isus Cristos, ca noi să putem savura adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Lighting the Lamps to Enter the Holy of Holies and Enjoy the Depths of Christ in God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 4 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața de biserică Tagged With: adâncimile lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, întâlnirile bisericii, intrăm în Sfânta Sfintelor, lumina să se înalțe, să aprindem lămpile, să-L contactăm pe Domnul, sanctuarul lui Dumnezeu, strălucirea luminii divine, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Noi intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus pentru a atinge tronul harului în duh

19/07/2019 by Credincios in Cristos 5 Comments

Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus. Evrei 10:19

Acoperământul expierii de pe Chivotul din Sfânta Sfintelor este același cu tronul harului din Evrei 4:16; în calitate de credincioși în Cristos, avem îndrăzneală în sângele lui Isus ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să atingem tronul harului din duhul nostru.

Aceasta este cheia: atingerea duhului nostru, duhul contopit în care Domnul locuiește și în care este tronul Său.

Când ne întâlnim cu Domnul în duhul contopit, pe baza sângelui lui Isus și în strălucirea gloriei Sale, putem auzi vocea lui Dumnezeu, aflăm dorința inimii Sale și primim viziune, revelație și instrucțiune din partea Sa.

Acest lucru s-a întâmplat cu Moise atunci când a petrecut timp cu Dumnezeu și acest lucru se întâmplă și cu noi ori de câte ori aplicăm sângele lui Isus, când venim înaintea lui Dumnezeu și atingem tronul harului din duhul nostru.

În prezența Domnului din Sfânta Sfintelor, auzim glasul Lui – nu audibil, ci în interior; am putea chiar să întrebăm pe Domnul: Doamne, ce este în inima Ta cu privire la mine? Fă-mi cunoscută dorința inimii Tale cu privire la mine, acolo unde sunt în situația mea.

Domnul dorește să avem multe conversații de la inimă la inimă cu El, fiind în în Sfânta Sfintelor, stând pe baza sângelui lui Cristos și sub gloria strălucitoare a lui Cristos și deschizându-ne inima față de El, pe măsură ce El Își deschide inima față de noi.

Din inima Sa către inima noastră și din inima noastră către inima Sa – astfel de conversații sunt neasemuit de prețioase și încântătoare.

Trebuie ca pur și simplu să venim, să ne deschidem ființa și să Îi permitem să ne conducă, să ne lumineze și să ne călăuzească; când suntem direct în prezența Sa, vom fi sub conducerea Sa directă.

Când ne întâlnim cu Domnul în Sfânta Sfintelor, suntem infuzați de El cu tot ce este El; suntem cu fața descoperită ca să Îl vedem față în față și Îl contemplăm și Îl reflectăm în gloria Sa (2 Cor. 3:18).

Când Moise a fost cu Dumnezeu, fără ca el să realizeze, fața sa a devenit strălucitoare ca soarele, așa încât poporul a trebuit să pună un văl pe fața sa; apoi, când s-a întors în prezența lui Dumnezeu, și-a dat jos vălul.

În domeniul spiritual, atunci când petrecem timp cu Domnul în Sfânta Sfintelor, unde intrăm prin sângele lui Isus ca să atingem tronul harului din duhul nostru, vom intra în domeniul glorios al lui Dumnezeu și vom fi infuzați de El cu tot ce este El.

Cu toții suntem pe cale să ajungem constituenți glorioși, radianți și strălucitori ai soției Dumnezeului răscumpărător!

Cu toate acestea, nu ar trebui să căutăm un simțământ al acestui lucru, căci chiar și un simțământ Îl poate înlocui; pur și simplu ar trebui să privim la El, să Îi permitem să ne privească, și indiferent dacă simțim acest lucru sau nu, El ne va infuza tot mai mult cu elementul Său până când toată ființa noastră va fi saturată cu elementul Său! Amin!

Să avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor în sângele lui Isus

Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie. Evrei 4:16Cum putem experimenta faptul de a veni înaintea lui Dumnezeu și de a ne întâlni cu El pe acoperământul expierii astăzi? În experiența noastră spirituală, acoperământul expierii de pe Chivotul din Sfânta Sfintelor este identic cu tronul harului despre care se vorbește în Evrei 4:16.

Acoperământul expierii unde Îl întâlnim pe Dumnezeul gloriei este tronul harului; Domnul este aici întronat între heruvimi, strălucirea gloriei lui Dumnezeu în Cristos, iar aici Domnul vorbește, căci aici este tronul harului.

Tronul harului este de fapt capacul chivotului pe care Cristos Și-a stropit sângele pe care L-a vărsat pentru răscumpărarea noastră.

În Evrei 4:16 ni se spune să venim cu îndrăzneală spre tronul harului, iar în Evrei 10:19-20 ni se spune că avem îndrăzneala prin sângele Său să intrăm în Sfânta Sfintelor într-o cale nouă și vie! Aleluia!

Avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, pentru că sângele Său a deschis o cale nouă și vie ca noi să venim înaintea lui Dumnezeu!

Cu toții avem nevoie ca Domnul să ne crească credința în sângele Său; nu ar trebui să ne încredem în starea sau situația noastră, ci în sângele prețios, perfect, întotdeauna eficace al lui Isus, care este mijlocul prin care venim înaintea lui Dumnezeu.

Putem chiar să cerem Domnului să aplice sângele pentru noi, conform cu evaluarea Sa, căci numai El știe, înțelege și apreciază cu adevărat puterea, meritul, valoarea și eficacitatea sângelui lui Isus.

Din partea noastră trebuie pur și simplu să exersăm faptul de a nu ne încrede în slăbiciunile noastre, în istoria noastră, în falimentele noastre sau în situația noastră, ci să credem în sângele lui Isus care a fost stropit pe tronul harului (realitatea acoperământului expierii) ca să ne deschidă calea ca noi toți să intrăm cu îndrăzneală în Sfânta Sfintelor!

Aleluia, în calitate de credincioși în Cristos, avem îndrăzneala să intrăm în Sfânta Sfintelor în sângele lui Isus.

Este un lucru măreț să intrăm în Sfânta Sfintelor, căci acolo Dumnezeu în Cristos stă pe tronul harului. Pentru ca noi să intrăm într-un astfel de loc, trebuie să avem îndrăzneală, și o avem prin moartea lui Cristos și prin sângele Său.

Nu venim cu teamă sau aroganță, ci cu noblețe, onoare și încredere, pentru că știm că avem dreptul să fim acolo.

Conform pasajului din Apoc. 22:11, Binecuvântați sunt cei care își spală hainele căci ei au dreptul la pomul vieții. Nu spune binecuvântați sunt cei care sunt perfecți și nu păcătuiesc, ci binecuvântați sunt cei care își spală hainele.

Veșmintele noastre trebuie spălate ca să fie albe, și avem dreptul la pomul vieții din Sfânta Sfintelor! Slavă Domnului, prin sângele lui Isus avem îndrăzneala să intrăm în Sfânta Sfintelor în orice moment!

Vrăjmașul, totuși, ne jefuiește timpul; putem avea un faliment și apoi ne simțim rău (ceea ce este normal), dar atunci putem lua minciuna inamicului ca scuză să nu Îl contactăm pe Domnul pentru că El ne va disciplina și ne va pedepsi, căci nu este mulțumit de noi… deci trebuie să așteptăm o zi sau două… O, Doamne Isuse!

În astfel de situații este bine chiar să mustrăm pe inamic cu minciunile lui, pentru că putem veni înaintea lui Dumnezeu oricând! De îndată ce simțim că suntem departe de Domnul, putem veni pe baza sângelui lui Isus!

Faptul de a avea o zi bună nu ne califică și faptul de a avea o zi proastă nu ne descalifică – numai sângele lui Isus ne califică să avem îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor!

Atunci când Satan ne acuză, trebuie să-i proclamăm puterea sângelui lui Isus; nu trebuie să acceptăm acuzațiile lui, ci să acceptăm lumina Domnului și să nu credem nimic ce iese din gura mincinoasă a lui Satan!

Doamne, venim cu îndrăzneală în Sfânta Sfintelor din în duhul nostru, pe baza sângelui lui Isus! Slavă Domnului, avem dreptul să fim în prezența lui Dumnezeu și să fim sub strălucirea și vorbirea Sa, datorită sângelui perfect, prețios și întotdeauna eficace al lui Isus! Amin, Doamne, întărește-ne credința în sângele Tău. Și Satan, noi nu acceptăm acuzațiile tale: un om – Isus – te-a distrus pe cruce, iar acest om Isus a înviat din morți, S-a înălțat până la înălțimea universului și a fost întronat! Satan, tu vrei să fii pe tron, dar acolo este omul-Dumnezeu Isus, și acolo vom fi și noi! Slavă Domnului! Aleluia pentru sângele lui Isus, care ne dă îndrăzneala și dreptul de a veni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor și să atingem tronul harului!

Astăzi putem intra în Sfânta Sfintelor ca să atingem tronul harului din duhul nostru!

El a avut un vis: iată că o scară era rezemată de pământ, iar capătul ei atingea cerurile. Și iată că îngerii lui Dumnezeu se suiau și coborau pe ea. Geneza 28:12 Apoi i‑a zis: Adevărat, adevărat vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se și coborându-se peste Fiul Omului. Ioan 1:51 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Sfânta Sfintelor este astăzi în cer, unde este Domnul Isus (Evrei 9:12, 24), dar noi suntem încă pe pământ; cum putem intra astăzi în Sfânta Sfintelor? Cum putem să venim spre tronul harului, capacul chivotului, când chivotul este în ceruri?

În Geneza 28 vedem povestea visului lui Iacov, în care a văzut o scară care unește pământul cu cerul și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe ea; când s-a trezit, el a spus: Aceasta nu este altceva decât casa lui Dumnezeu, poarta cerului.

Conform cu Efeseni 2:22, noi devenim o locuință al lui Dumnezeu în duh; casa, locuința lui Dumnezeu este în duhul nostru. În Ioan 1:51 Domnul Isus a spus că Natanael va vedea cerurile deschise și îngerii care se vor sui și se vor coborî peste Fiului Omului; Cristos este scara cerească.

Cu casa (care este în duhul nostru) și cu scara (care este Cristos) există și poarta cerului; această poartă este duhul nostru contopit, unde locuiește astăzi Cristos.

Când vedem acest lucru și ne dăm seama ce înseamnă acest lucru, ne vom întoarce de la orice ține de sine, de la orice lucru al inamicului și din toate falimentele noastre și, pe baza sângelui lui Isus, ne vom întoarce spre duhul nostru; iar când vom intra în duhul nostru, imediat am ajuns la tronul harului!

Aleluia, duhul nostru este locuința lui Dumnezeu, care este poarta cerului, iar aici Fiul Omului este scara ce unește pământul cu cerul și cerul cu noi! Deci, de îndată ce ne întoarcem în duhul nostru, chemându-L pe Domnul și contactându-L, imediat atingem tronul harului cu îndrăzneală!

Acesta este secretul: duhul nostru; Cristos care este în cer este și în duhul nostru (2 Tim. 4:22). Ca scară cerească (Geneza 28:12, Ioan 1:51), El unește duhul nostru cu cerul și aduce cerul în duhul nostru.

În înviere, El a învins limitele spațiului și timpului; acum spațiul și timpul nu contează, căci de îndată ce ne întoarcem în duhul nostru, deși suntem ființe umane pe pământ, noi devenim casa lui Dumnezeu, avem poarta cerurilor aici, există o scară în duhul nostru și suntem conectați la tronul harului din ceruri!

Slavă Domnului, chiar acum, tronul harului este în duhul nostru!

Acest tron este capacul chivotului, acoperământul ispășirii, locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa! Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.

Indiferent de ceea ce simțim sau de lucrurile prin care trecem, ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor și-L întâlnim pe Dumnezeu care este pe tronul harului!

Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și har de la Cristosul înălțat în ceruri (Evr. 4:14, 16; 6:19-20)!

Pe măsură ce creștem în Domnul și El crește în noi, suntem slăbiți și umiliți, suntem suntem biruiți și ne pierdem încrederea în sinele nostru; atunci ne vom da seama că nimic nu depinde de efortul sau dorința noastră, ci de îndurarea lui Dumnezeu.

Deci venim la tronul harului, și ceea ce primim este îndurare și har; mai întâi găsim îndurare, fără să avem nici o scuză, argument sau raționament, iar în cele din urmă savurăm harul.

Când primim îndurare, suntem calificați să savurăm harul; atunci vom cere Domnului să ne alimenteze cu harul de care avem nevoie pentru acea zi, căci numai harul Său este suficient pentru noi…

Doamne Isuse, ne întoarcem de la sinele și falimentele noastre și venim cu îndrăzneală spre tronul harului, bazați pe sângele lui Isus. Îți mulțumim, Doamne pentru poarta cerului din duhul nostru; există o scară cerească instalată în duhul nostru care ne unește cu cerul și ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, atingem tronul harului! Doamne Isuse, venim în Sfânta Sfintelor din duhul nostru ca să atingem tronul harului și să primim îndurare și să găsim har pentru ajutor în timp util. Amin, Doamne, noi doar venim. Dă-ne îndurare și alimentează-ne cu harul Tău pentru astăzi.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We enter the Holy of Holies by the Blood of Jesus to touch the Throne of Grace in Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: acoperământul expierii, atingem tronul harului, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, duhul nostru contopit, intrăm în Sfânta Sfintelor, locuința lui Dumnezeu, petrecem timp cu Domnul, sângele lui Isus Cristos, Studiul-Cristalizare Numeri, venim cu întrăzneală, Witness Lee

Primary Sidebar

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit. Efeseni 2:4Pe măsură ce Dumnezeu ne tratează și noi cooperăm cu El, totul depinde de îndurarea lui Dumnezeu
  • Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Rom. 9:18Îl slujim pe Domnul încrezându-ne în îndurarea Sa în alegerea harului: Dumnezeu este Suveran!
  • Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Rom. 9:16Dacă vedem îndurarea suverană a lui Dumnezeu, I ne vom închina și ne vom îndeplini responsabilitatea
  • Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. Matei 9:13Totul atârnă de mila lui Dumnezeu: sperăm în îndurarea Sa și venim să primim îndurare și să găsim har
  • Și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc). Romani 9:23Dumnezeu ne-a creat în mod suveran ca să fim vase ale îndurării și onoarei, pregătite pentru glorie
  • Eu sunt Domnul, și nu mai este altul; afară de Mine, nu este Dumnezeu... Isaia 45:5Să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și să I ne închinăm pentru suveranitatea și îndurarea Sa

Căutați pe site

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului