datoria noastră preoțească

Să facem ca lumina să se înalțe prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul lui Cristos

24/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Este datoria noastră preoțească în calitate de credincioși în Cristos să aprindem lămpile, făcând ca lumina să se înalțe în viața de biserică, mai ales în întâlnirea bisericii; acesta era un statut perpetuu pentru preoții din Vechiul Testament și este datoria noastră astăzi.

Pe de o parte, lumina divină vine de la Dumnezeu, căci numai Dumnezeu este lumină și doar El poate da lumină; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a face ca lumina să se înalțe și să menținem lumina aprinsă în întâlnirile bisericii și în viața noastră creștină.

Cum putem aprinde lămpile în experiența noastră zilnică? Lumina este în Dumnezeu, în Cristos, în Duhul și în Cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca noi să primim lumină, trebuie să venim la Domnul în Cuvântul Său.

Litera ucide, dar Duhul dă viață; cuvintele pe care Domnul ni le vorbește sunt duh și sunt viață. Aceasta înseamnă că trebuie să venim zilnic la Cuvântul Domnului cu o atitudine de rugăciune ca să “aprindem” Cuvântul cu duhul nostru, adică să ne exersăm duhul asupra Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să primim lumina divină în Cuvânt.

Simpla citire a Bibliei nu ne poate da lumină, așa cum cunoașterea Scripturilor de către farisei nu le-a dat revelația că Cristos – Cuvântul viu al lui Dumnezeu – era printre ei.

Mai ales când venim la Domnul dimineața și înainte de a merge la culcare seara, trebuie să Îl contactăm, să citim și să ne rugăm cuvântul Său și să facem ca lumina să se înalțe. Apoi, când vom veni la întâlnirile bisericii, vom veni cu lumină și vom aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Trebuie să căutăm să avem vorbirea lui Dumnezeu, pentru că vorbirea Sa este strălucirea Sa. Fie ca viața noastră de biserică să fie umplută cu vorbirea lui Dumnezeu în noi și în mijlocul nostru, și fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi în Cuvântul Său cu rugăciune, pentru ca El să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi înspre toți sfinții! Amin!

Fie ca să ne dăm seama că, atunci când venim la întâlnirile bisericii, nu trebuie să spunem lucruri din noi înșine sau să producem lumină în omul nostru natural; trebuie ca pur și simplu să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe, pentru ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Fie ca să nu aducem întuneric la întâlnire și nu permitem ca întâlnirile să fie în întuneric, ci să fim pur și simplu cei care umblă în lumină, savurând lumina lui Dumnezeu în Cuvântul Său și să strălucim cu El în întâlnirile bisericii prin vorbirea și viața noastră.

Să luăm Cuvântul Domnului ca o lampă pentru picioarele noastre, și deschiderea Cuvântului Său să ne dea lumină și înțelegere.

Amin, să fim un factor care sporește strălucirea bisericii ca un lampadar de aur și fie ca lumina Domnului să strălucească printre noi, pentru ca toți să vadă pe Dumnezeu exprimat în biserică, mărturia Sa pe pământ!

Să facem ca lumina să se înalțe în viața de biserică prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul

Cum a strălucit lumina în Locul Sfânt? Cum au făcut preoții ca lumina lămpilor să se înalțe pentru a lumina tabernaculul?

Lampadarul era din aur curat, o lucrare bătută și avea șapte lămpi; aceste șapte lămpi aveau fitiluri nu din aur, ci din viața plantelor, iar aceste fitile erau saturate și îmbibate cu ulei.

Nu aurul era ceea ce ardea, ci fititele ardeau, iar acestea ardeau fiind saturate cu ulei. Prin urmare, slujba preoților era să taie fitilele carbonizate și să adauge mai mult ulei, astfel încât fitilele să ardă luminos.

Ce înseamnă toate acestea și cum se aplică toate acestea la viața noastră creștină?

Uleiul este ulei de măsline, iar Cristos este pomul de măslin; El a trecut printr-un proces ca să devină Duhul, simbolizat de uleiul de măslin. Pomul de măslin Îl simbolizează pe Cristos (cf. Rom. 11:17, 24), iar uleiul de măsline bătut simbolizează Duhul lui Cristos produs prin procesul încarnării, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (cf. Ioan 1:14; 1 Cor. 15:45b).

Uleiul din Vechiul Testament se referă la Duhul lui Dumnezeu; Dumnezeu a trecut printr-un proces pentru a deveni Duhul lui Cristos, Duhul cu umanitatea lui Isus și cu toate realizările Sale, iar acest Duh va face ca lumina să strălucească.

Duhul a fost produs prin procesul de încarnare, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (1 Cor. 15:45; Rom. 8:9); acest Duh este uleiul care alimentează lumina pentru strălucirea lui Dumnezeu în viața de biserică.

Ce înseamnă să aprindem lămpile?

În primul rând, aceasta era un lucru perpetuu, continuu; datoria preoților era să aprindă lămpile în Locul Sfânt de două ori pe zi, dimineața și seara, iar lumina din Locul Sfânt nu trebuia să se stingă niciodată.

Aceasta înseamnă că, indiferent cât de mult ne întâlnim cu sfinții și cât de consacrată este biserica locală cu adunările ei, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a aprinde lămpile ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Bisericile locale sunt lampadarele de aur și, indiferent de cât timp o biserică locală este în existență, lumina nu poate fi întreruptă. Deci noi toți trebuie să veghem la acest lucru, asigurându-ne că lumina se înalță, pentru că această lumină este mărturia lui Isus, mărturia lampadarului de aur.

Pentru a aprinde lămpile, adică pentru a face ca lămpile să ardă în mod continuu, literalmente înseamnă a face ca lumina unei lămpi să se înalțe. Dar ceea ce determină înălțarea luminii nu este aurul din natura lampadarului, ci fitilele (din viața plantelor) și uleiul (măslinele bătute).

Acest lucru este foarte semnificativ. Pentru ca lumina să strălucească și ca lămpile să ardă, fitilele trebuiau să fie saturate cu ulei, iar tot ceea ce era ars trebuia să fie îndepărtat, astfel încât lumina să strălucească și să nu iasă fum.

Umanitatea lui Isus saturată de Duhul lui Cristos trebuie să devină savurarea și experimentarea noastră, căci numai aceasta poate face ca lumina să strălucească în viața de biserică. Trebuie să venim la Domnul și să Îi spunem:

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Doamne, nu avem lumină în noi înșine, așa că venim la Tine; strălucește asupra noastră, strălucește în noi, saturează-ne cu Duhul lui Cristos și introdu umanitatea Ta în noi pentru strălucirea luminii în întâlnirile bisericii. Fie ca în timpul întâlnirilor bisericii lumina să abunde! Fie ca toți sfinții să experimenteze umanitatea înnobilată a lui Isus și să fie saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe, iar lampadarul de aur să strălucească pentru mărturia lui Isus!

Să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos pentru a face ca lumina să se înalțe

Faptul de a face să se înalțe lumina în întâlnirile bisericii nu echivalează cu a face mult zgomot, multă cântare și multă laudă la exterior; mai degrabă, a face lumina să se înalțe provine din savurarea umanității lui Isus și umplerea cu Duhul lui Cristos.

Lumina lampadarului provine din aur, element care semnifică natura divină; aceasta arată că strălucirea provine din natura divină. Dar ceea ce determină strălucirea luminii nu este aurul, ci fitilurile, iar acestea sunt din viața plantelor, semnificând umanitatea înnobilată a lui Cristos.

Dumnezeu a devenit om și a trecut printr-un proces, iar în înviere, Cristos a adus umanitatea Sa în divinitate, înnobilând-o și înălțând-o. Acum această umanitate poate fi desemnată, să fie saturată și să fie umplută cu Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu în biserică.

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic; cu aurul avem natura Tatălui (aurul semnifică natura divină); cu forma, avem pe Fiul (care este întruparea și expresia lui Dumnezeu); și cu lămpile avem expresia Duhului (cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu).

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic, iar astăzi, lampadarul de aur a crescut și s-a înmulțit pentru a fi numeroasele lampadare de aur identice pe tot pământul, bisericile locale (vezi Apoc. 1).

Toate lampadarele de aur sunt identice în natură, dar strălucirea lămpilor trebuie să fie menținută de către sfinți în bisericile locale.

Lumina lampadarului vine din arderea fitilului, care semnifică umanitatea lui Cristos.

Când Cristos a fost pe pământ, Duhul L-a saturat și avea rezerva de strălucire, dar ceea ce strălucea era umanitatea Sa înnobilată, iar oamenii L-au văzut pe Dumnezeu manifestat pe pământ privind la trăirea Sa omenească, cuvintele Sale și lucrările Sale.

Noi ca și credincioși în Cristos avem Duhul cu duhul nostru, dar trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea lui Isus, umanitatea înnobilată a lui Cristos, pentru a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Umanitatea noastră emană fum și nu putem avea strălucirea luminii divine prin eforturile noastre naturale.

Deci trebuie ca pur și simplu să ne deschidem Domnului și să venim la El ca să Îl savurăm și să Îl experimentăm în umanitatea Sa înnobilată și să fim umpluți cu Duhul lui Isus pentru ca lumina să strălucească prin noi.

Așa cum fititele lămpilor lampadarului trebuiau să fie saturate cu ulei și trebuiau să fie în permanență alimentate cu uleiul de măsline, tot astfel noi trebuie să fim umpluți, saturați și pătrunși cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina divină să strălucească.

Cristos a trecut printr-un proces pentru a deveni uleiul de măsline, uleiul provenit din măsline bătute; acum, El este în noi și trebuie să fim umpluți cu Duhul lui Cristos și să experimentăm umanitatea lui Isus astfel încât lumina divină să strălucească în noi și prin noi.

Doamne Isuse, vrem să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos, pentru ca lumina divină să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi. Îți mulțumim, Doamne, că ai trecut printr-un proces ca să devii constituția noastră ca umanitatea lui Isus și ca să ne umpli în calitate de Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu prin om pe pământ. Amin, Doamne, fie ca toți sfinții din toate bisericile locale să savureze și să experimenteze umanitatea lui Isus și să fie umpluți cu Duhul lui Cristos pentru ca lumina divină să strălucească. Fie ca noi toți să facem ca lumina să se înalțe în Locul Sfânt, îndeplinindu-ne astfel datoria noastră preoțească!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Causing Light to Ascend by the Humanity of Jesus saturated with the Spirit of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul pentru a avea vorbirea lui Dumnezeu, strălucirea Sa

23/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, este datoria noastră preoțească să ardem tămâie și să aprindem lămpile, adică să ne rugăm și să citim Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca bisericile să strălucească și sfeșnicul să fie luminos.

Lumina lampadarului depinde de tăria slujbei noastre preoțești; dacă ne exersăm duhul să ne rugăm și să mijlocim una cu Domnul și dacă ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, vom străluci și biserica va străluci.

Strălucirea luminii divine este totul pentru noi în viața de biserică, la fel cum strălucirea lampadarului era vitală pentru serviciul preoțesc din Vechiul Testament în Locul Sfânt.

În fiecare dimineață și în fiecare seară, preoții trebuiau să ardă tămâie și să aprindă lămpile, asigurându-se că lumina strălucea neîncetat în Locul Sfânt. Fără strălucirea luminii lampadarului, copiii lui Israel nu puteau să se miște sau să lupte pentru Dumnezeu.

Prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (vezi Num. 7, jurământul de nazireu), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Scopul aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare; pentru ca poporul lui Dumnezeu să ofere sacrificiile, să lupte pentru interesul lui Dumnezeu și să se miște una cu Dumnezeu pe pământ, aveau nevoie de lumină.

Pe de o parte, Dumnezeu Însuși este lumină, Cristos este lumina lumii, Duhul aduce lumina, iar lumina este în Cuvântul lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile în viața de biserică, astfel încât să putem menține aprinsă lumina divină.

De multe ori, totuși, slujim în viața de biserică fără lumină; facem lucruri în omul nostru natural și în funcție de capacitatea noastră naturală și suntem în întuneric.

Dar pentru ca zidirea lui Dumnezeu să meargă mai departe, pentru ca noi să ducem lupta spirituală și pentru ca noi să ne mișcăm una cu Domnul și să-I oferim pe Cristosul care Îl satisface, trebuie să avem lumina lui Dumnezeu și trebuie să aprindem lămpile.

Cu cât avem mai multă lumină în viața de biserică, cu atât mai mult putem duce războiul spiritual, cu atât mai mult putem sluji Domnului în mod corespunzător și cu atât mai mult lucrarea de zidire poate merge mai departe.

Dar fără strălucirea luminii, lămpile se sting, vorbirea despre Dumnezeu în biserică prin sfinți este rară, și Domnul nu are cum să Se miște, să lucreze și să îndeplinească ceea ce El dorește.

Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul ca să avem strălucirea lui Dumnezeu în biserică

Lumina lampadarului se bazează pe tăria serviciului preoților; există lumină pe lampadar, dar cât de mult strălucește această lumină depinde de serviciul preoților.

Această lumină de pe lampadar depindea de fitile, de uleiul de măsline și de foc; este posibil ca lumina să nu fie atât de puternică, ci slabă, și uneori chiar să se stingă.

Acest lucru vorbește despre cantitatea și calitatea luminii divine în viața de biserică; trebuie să ne îndeplinim datoria preoțească de a mijloci și de a ne ruga cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să strălucească intens.

Totul depinde de serviciul preoților; trebuie să avem serviciul preoțesc întărit în viața de biserică.

În 1 Sam. 3:3 vedem situația tristă din vremurile preotului Eli; modul în care Biblia descrie acea situație este că lampadarul lui Dumnezeu nu se stinsese încă. Aceasta este o situație în care mărturia lui Dumnezeu era pe punctul de a se stinge, căci strălucirea și luminarea din tabernacol erau pe cale să se stingă.

Fie ca aceste cuvinte să nu descrie situația noastră sau situația din biserică; să nu fim ca Sardes, care avea un nume că trăiește dar, conform lucrărilor lor, erau pe moarte.

Lumina dintr-o biserică locală nu poate fi strălucitoare decât dacă îndeplinim cu toții datoria noastră preoțească de a arde tămâia și de a aprinde lămpile (vezi Exod 25:37; 27:20-21; 30:7-8; Fapte 6:4; 1 Cor. 14:24-25).

Trebuie să cooperăm cu Domnul îndeplinind datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia. Arderea tămâiei se referă la rugăciunea de mijlocire, la rugăciunea cu Cristos și la virtuțile Sale adăugate pentru a o înălța către Dumnezeu, și se referă la rugăciunea noastră, la rugăciunea preoțească; o astfel de rugăciune este foarte importantă împreună cu aprinderea lămpilor.

Pe de o parte, trebuie să scăpăm de fitilul carbonizat, iar pe de altă parte să menținem alimentarea cu ulei.

Când vorbim despre faptul de a sluji Domnului în biserică și a fi un preot adevărat, trebuie să ne ridicăm și să menținem lumina aprinsă; aceasta înseamnă că trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a trata lucrurile vechi, lucrurile naturale ale omului vechi, și să primim, de asemenea, aprovizionarea proaspătă a Duhului, fiind umpluți în duh astfel încât să ne întărim și să păstrăm lămpile aprinse!

Trebuie să facem acest lucru atât personal, cât și corporativ; în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul și să curățăm din nou lămpile, veghind asupra lămpilor.

Când citim Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, nu trebuie doar să lecturăm, ci să Îl contactăm pe Domnul și să Îi permitem să îndepărteze lucrurile carbonizate și să ne umple cu Duhul Său.

În Fapte 6:4 vedem cum apostolii au continuat cu statornicie în rugăciune și cu slujba cuvântului.

Arderea tămâiei se referă la rugăciune, în timp ce aprinderea lămpilor are mult de-a face cu Cuvântul. Intrarea cuvântului lui Dumnezeu dă lumină; ceea ce ne dă lumină astăzi este Dumnezeul Triunic care strălucește prin Cuvântul Său.

Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu; lumina nu strălucește din literele moarte, ci din cuvântul-Duh, din Duhul întrupat în Cuvânt.

Esența Cuvântului lui Dumnezeu este Duhul; ceea ce dă realitate cuvântului este Duhul. Atunci când amestecăm Cuvântul cu exersarea duhului nostru prin rugăciune, Cuvântul prinde viață.

Trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să practicăm rugăciunea cu Cuvântul insuflat de Dumnezeu împreună cu duhul nostru, astfel încât Cuvântul să devină duh și să fie eficient. Când citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, lumina Domnului strălucește înăuntrul nostru.

Timpul nostru cu Domnul dimineața nu ar trebui să fie o rutină; nu trebuie doar să lecturăm înviorarea de dimineață ca să extragem puncte pentru profeție la sfârșitul săptămânii… mai degrabă, ar trebui să ne rugăm cu Cuvântul, să amestecăm cuvântul cu Duhul prin folosirea duhului nostru.

Când se întâmplă acest lucru într-un mod profund și viu, lumina va izbucni și această lumină va judeca toate lucrurile negative din noi, va îndepărta fitilele și va adăuga uleiul.

De multe ori, însă, lumina nu este suficient de intensă în noi și în viața de biserică; s-ar putea să fie o lumină, dar această lumină nu este suficient de puternică.

Lipsa de intensitate a luminii lampadarului expune slăbiciunea serviciului preoțesc. Să ne ridicăm și să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, astfel încât lumina divină să strălucească în viața de biserică. Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a-L oferi pe Cristos cu toate virtuțile Sale ca o ofrandă de miros plăcut înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, astfel încât Dumnezeu să fie satisfăcut și dorința inimii Sale să fie îndeplinită. Doamne, venim la Cuvântul Tău cu exersarea duhului nostru de a Te contacta, de a primi lumină de la Tine și de a fi un lampadar strălucitor pentru mărturia Ta pe pământ! Amin, Doamne Isuse, vrem să petrecem timp în prezența Ta pentru a aprinde lămpile și pentru a arde tămâia!

Când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina strălucește intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu

Capitolul 7 din Numeri se termină cu vorbirea lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii, iar capitolul 8 începe cu continuarea vorbirii lui Dumnezeu despre aprinderea lămpilor pentru lumină (vezi Numeri 7:89-8:3).

Acest pasaj indică faptul că, ori de câte ori vine cuvântul lui Dumnezeu, poporul Său primește lumină; când avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică, lumina va străluci intens în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

În timpul epocii preotului Eli, când cuvântul lui Iehova era rar, lămpile din Locul Sfânt erau pe terminate (1 Sam. 3:1-3; cf. Psa. 110:105, 130). Acolo unde este Cuvântul Domnului, există lumină.

Astăzi în viața de biserică avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Nu putem avea viața de biserică fără vorbirea proaspătă a Domnului și nu ar trebui să avem întâlniri în care Cuvântul este firav sau slăbit.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu nu numai în cadrul întâlnirilor de profeție, ci la orice întâlnire, în orice situație; Cuvântul trebuie să fie prezent, trebuie să ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim prin rugăciune și să avem lumina lui Dumnezeu.

Pe măsură ce învățăm să practicăm întâlnirile de grup în case, este posibil să ne întâlnim numai în mod exterior, dar fără lumină; în loc de lumina divină, există lumină naturală, chiar lumină artificială.

Întâlnirea de casă nu este locul unde ne elaborăm filozofia sau discutăm opiniile noastre politice; întâlnirile bisericii nu sunt locul în care ne expunem teoriile de viață, ci locul în care lumina trebuie să strălucească!

Dacă suntem preoți potriviți plini de Duh și de Cuvânt, ne vom îndeplini datoria noastră preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâia, adică vom aduce lumină la întâlnire. Poate că vorbim doar câteva cuvinte, o întrebare, un răspuns, o cântare sau un verset, dar îndată ce ne deschidem gura, lumina este prezentă în întâlnire.

Pe măsură ce ne ocupăm de cei noi și nu îi îndopăm cu Biblia sau cu adevărul de vârf, trebuie să avem cuvântul Duhului, cuvântul viu al lui Dumnezeu, lumina Domnului.

Trebuie să avem vorbirea lui Dumnezeu în biserică; trebuie să existe o abundență de lumină din partea multor sfinți care vorbesc Cuvântul viu al lui Dumnezeu, astfel încât gândurile interioare ale inimii să se manifeste și mulți să vadă că Dumnezeu este printre noi pentru că lumina Sa este acolo.

Fie ca întâlnirile noastre de casă, întâlnirile de rugăciune, întâlnirile de grup, întâlnirile de profeție și întâlnirea de masa Domnului să fie pline de lumină prin funcționarea tuturor sfinților de a aprinde lămpile și de a arde tămâia!

Cuvântul lui Dumnezeu este o lampă pentru picioarele noastre, iar deschiderea cuvântului Său dă lumină, și dă înțelegere celor simpli.

Numai atunci când există vorbirea lui Dumnezeu în biserică lumina poate străluci în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Preoții slujitori sunt în stare să slujească și să se miște datorită luminii lampadarului (vezi Mal. 2:7). Fără lumina Domnului, nu putem sluji sau servi în viața de biserică.

În plus, așa cum se vede din faptul că cele șapte lămpi ale lampadarului luminează în aceeași direcție, trebuie să ne dăm seama că, deși fiecare persoană are o slujire distinctă în Trup, direcția este aceeași și slujbele lor sunt una singură (vezi Col. 4:17, 2 Tim. 4:5; Fapte 20:24).

Suntem multe mădulare – suntem mulți preoți care servesc și slujesc; totuși, direcția slujbei noastre este aceeași. Cu toții învățăm să vorbim în aceeași direcție, urmând curgerea Duhului ca să vorbim ca un singur om.

Vedem acest lucru în Noul Testament – Pavel a avut slujba lui, Petru a avut slujba lui și Ioan a avut slujba lui, dar direcția lor era înspre Cristos! Ei au mărturisit împreună pentru Cristos, iar lumina lor a strălucit din Cristos și a arătat spre Cristos, astfel încât slujbele lor au fost una singură.

Când vorbim în cadrul întâlnirii, noi nu vorbim mai întâi cu sfinții, ci cu Cristos; noi aducem o ofrandă lui Cristos, mărturisim pentru Cristos și slujim lui Cristos, fiind una cu Cristos, strălucind cu El și strălucind din și spre Cristos.

Doamne Isuse, fie ca toate bisericile locale de pe pământ, mari sau mici, să aibă vorbirea și lumina Ta! Numai atunci când avem vorbirea Ta în biserică, lumina poate străluci intens printre poporul lui Dumnezeu, așa încât, în calitate de preoți să Te slujim și să Te servim. Strălucește peste noi, Doamne, și menține-ne în savurarea Ta în lumină. Strălucește asupra noastră în cuvântul Tău. Ne exersăm duhul ca să primim lumină și viață din cuvântul Tău. Fie ca cuvântul Tău printre noi să fie bogat, și fie ca toți sfinții să-și exerseze datoria lor preoțească de a aprinde lămpile și de a arde tămâie pentru ca lumina divină să strălucească în biserică!